Adevěrul, decembrie 1903 (Anul 16, nr. 5152-5179)

1903-12-16 / nr. 5166

*4 Ann STL—No 5666_ FONDATOR ALEX. V. BELMMMV Albonsm­ed­e: în țară: an an 30beî; 61m­îl51ei;31nni81ei;l lun&^Jr străin, g 17 50 . . . 25 „ „ „ 13 „ „­­ T'n exermdar în țară 10 bani: în străinătate 15 " 'fr­. =- -■... —.. " ygr €$ Pasiun £<lu­îâ* de sieara Mail­­iG Decern­one 1903 DIRECTOR POLITIC CO SI ST. MILLI. Anuncim­i: Linia pagina IV . » »­­ • , inserții și reclame «­­ 1 ’ Lei 0.50 Dan întrunirea conservatoare de la Ploești-Senatul contra d-lui Lascar • •­­­­ • » • • « 9.­ S Pasiul Pentru statuia lui Cuza-Voda Listele precedente 1.15ti lei, 30 bani. 1­. Virgil Popescu­, profesor din 4 ii­»i­assi, lei IOO, d. colonel dr. V Î>im­Urc*cu »lin Constanța 5 lei, George Ipati pensionar calea Grivl­­ei, L­oco, IO lei, Dr. M. 1». Tramlafirescu (cu recunoștința personalii) Lo­co IO lei, Dr. Alexand­resen. Oltenie­, IO lei, Danteli’ Milisiescu , I* I. Ion V. Dumitru­», Chitila, 5 Lei. Veterinar G. lonescu-Urâila. Olteni­a, lei 5. Stei. i Mih­ai Icami, 10 lei. IRatach­e Voinescu, Craiova, 1 lei. V­I. Suita, oficiant Tulcea, 2 Lei. Ion IC. Cega .și G. Avram­escu. Loca, 3 Lei. Din comuna Berești de Jos: Nului Rarpalit, 5 Lei. Radu Stan Gri­­gore, Nicolae R. I.upașcu, Ion Iordan, Haria Ch­irien­, loan R. Stan, Ștefan Lupescu, Gh­eorgh­e Iordan, Radu Ergilci­an, Nicolae Dumi­­trașcu­ și m­ihalaelie I. ălarinescu, cite 50 bani, in total 10 lei 50 bani. Vasile Chitic C. F. R. [ca recunoștința] Sturdujeni, 5 Lei. Asociațiunea studenților romini din Leipzig 50 Lei. Al. Livezeanu, Gara Cârbunești a Lei. Căpitan G. Ionescu. Pensionar Pitești, 5 lei. TOTAL : Lei 1596 bani SO. general mai în măsură ca ori­cine să a­­precieze sit naț­iunea reală în Dobrogea, îi se ordonă tăcere. Nu e aceasta straniu î­mi să mi se a­­rate în ce altă țară s’ar mai putea pe­trece sau­ s'a petrecut vre-o dată așa ceva ! Cind soluțiunea unei costim­î e recu­noscută de toată lumea ca necesară,— pentru ce această neacțiune­­! Pînă acolo merge indolența în­cît se crede că este mai bine a se perpetua o stare de lu­cruri primejdioasă, numai pentru a nu se eși din mersul învechit și obicinuit al lucrurilor . Co politică este aceea care împinge frica de necunoscut pînă acolo în­cît re­fuză să dea uneî cestinnî soluția pe care fie­care o recunoaște ca bună, dreaptă și necesară. Acest fenomen ciudat trebue să ne pună pe gînduri și să ne arate că în sistemul nostru politic și parlamentar ceva nu e în regulă. Cind o populațiune a devenit coaptă pentru oare­care drepturi și ele îî se refuză totuși, aceasta nu poate duce la un bun sfirșit... Dacă însă guvernanții noștri au­ moti­ve pentru a aminai soluțiunea, să le a­­rate șî nu enunțând generalități, ci ex­­punînd publicului, poate mai puțin bine informat, tot material nu în cauză, pentru ca să se poată pronunța asupra lui. Act. cu care au venit de acasă, spențero pe dedesubt, așa ca să poată rezis­ta mai bine frigului. Rezultatul acestei stări de lucruri l’ațî găsi în statistica boalelor cari bîntue regimentele și în special a contingentului colosal de tubercu­­loși, cari se trimet acasă, ca și ei la rîndul lor să ducă această boală molipsitoare în toată țara și mai a­­les la sate !... Trebue să fie cine­va inconștient, închee interlocutorul nostru, ca să facă ceea ce s’a făcut la ministerul de războiu. încă odată, intervenția d-lui general Budișteanu este o a­­devărată bine­facere și pentru țară și pentru armată. — —— HI­­MIB ■ ■ A. B. SUPLIMENT GRATUIT : Viata Militară cu următorul cuprins : In jurul unei campanii, de I. Storkc. — Noul armament de artilerie. —Aviațiunea, de Rap.— Școlile de tragere, de V. K. M...Curajul opiniunoi.—Știri militare. Adeverii­ în țară cu următoarele corespondențe : Tett . Buz&ü.—Bîrlad. — Hirlav.—­Galați.—Alexandria.­—Călărași.—Vlașca.—Focșani.— Huși. i Instrațiuni: Banca Națională din Buzau. Teatrul Național din Caracal. Po Pîîk­îli flfîîtl­ît * ® muzică de gură, de concert Ocarina Harpa“ specia­­» 1 Cilii Vi­tficUUil · litatea magazinului general de muzică „La Harpa“ Str. Colțel No. 5 (Piața Sf. Gheorghe). D-lui Postularie, Rădeni. — A expirat ter­menul de amnistie și deci cel întors va fi osîndit la o pedeapsă mică dar înrolat ca să-și facă restul de armată. Cititor silnic, Odobești.—1) No. 2) Da. Cititor neobosit, Iași.—1) Dacă în hipotec îi se zice că după scadență ,curge dobinda din act, de­sigur ca da. 2) Hipoteca este vala­bilă 15 ani. (?. Vasil., Huși.—1) No. 2) La 15 Ianuarie. 3) Nici unul din cei numiți de d-v. C­titor credincios, Loco.—Trebue să vă pre­­zen uți neapărat, dacă nu voiți să suferiți in v înă mari neplăceri. SENATUL II CONTRA D-LUI V. LASCAR* Agitația între senatori.—Procetul d-lui V. Lascar.—Intervenția d-lui Dim. Sturdza.—Modificarea proectului.—D. V. Lascar va trebui să plece Agitația printre senatori s’a por­­­­nit de trei zile. E o agitație ocultă­ de­o­cam­dată, îndreptată atît per­sonal în contra d-lui V. Lascar, cît și în contra proectului d-sale. Pe cei cari sînt în contra proec­tului privitor la administrația comu­nală, îi știe toată lumea din Senat; ei sînt d-ni: Anton Carp, P. Gră­­dișteanu, I. Pr. Dumitrescu, Polizu Micșunești și Mateiu Corbescu. Dar pe cei cari profită de această plat­formă spre a-și manifesta sentimen­tele lor personal în contra d-lui V. Lascar,—nu-i prea știe mai nimeni. Ast­fel numeroșii nemulțumiți lo­cali ae vor alia în cursul acestei săp­tămînî cu aceia cari din princi­piu pur liberal nu pot admite taie quale procetul d-lui V. Lascar.­­ Unde sînt aceste nemulțumiri Reprezentanții din Bacău, toți, a­­fară de d. Leon Sach­elarie, sunt în contr­a d-lui Lascar pentru modul cum acesta s'a purtat cu d. Caton Lecca; cei din Vaslui îi sunt solidari cu d. -Neróa Lupașcu, prin urmare porniți contra ministrului de interne, cel din Galați, din R.­Vîlcea, parte din Huși, Bîrlad și Ialomița, etc.­­ E interesant însă, că nimeni nu cunoaște încă procetul, de­cît din amănuntele publicate de ziare. Căci abia azi se va distribui la Senat în­treg textul proectului. Dar tocmai aceasta denotă gradul de aversiune ce domină în sufletul majbistăței față de d. V. Lascar. E în adevăr u­n simptom caracteristic, că agitația și intrigile de culise s’au pornit cu atîta tenacitate, înainte de a se cunoaște procetul. Aceasta do­vedește în de ajuns, că nu atît sa­crificarea proectului, ci sacrificarea d-lui V. Lascar este scopul ce se urmărește de către mulți în parti­dul liberal.­­ Lupta se va începe chiar de mîine sau­ de Miercuri în secțiunile Sena­tului. Prefecți, foști prefecți, sena­tori și deputați, insistă de pe acum, și vor face toate sforțările ca în secții chiar să se indice o serie de modificări și să se aleagă delegați ostili proectului, sau delegați cu mandat imperativ de a cere cutare și cutare modificare. Față de lupta, atît de principii cît și personală, ce se va dezlănțui în secțiunile Senatului, firește că d. V. Lascar va face apel la inter­venția d-lui Dim. Sturdza. Se poate ca d. Sturdza să înfrî­­neze puțin pornirile, căci la Senat numai d-sa poate să obțină ceva, nu prin prestigiul d-sale, ci prin amenințările de dizolvare. E lucru hotărît deja : D. Sturdza, dacă va vedea că Senatul nu vrea să cedeze, va amenința cu dizolva­rea Corpurilor legiuitoare. Și dat fiind caracterul său irascibil și in­tolerant, poate, la un moment dat, să amenințe și cu retragerea guver­nului. Cu chipul acesta va intimida pe unii, va îmblînzi puțin pe alții. Dar substratul de adîncă nemulțu­mire va rămîne, amenințînd în fie­care moment, în plină ședință a Camerei, la discuția pe articole a proiectului, să izbucnească și să răstoarne totul. Intervenția d-lui Dim. Sturdza va salva proiectul de la o înmormânta­re chiar în secțiunile Camerei. Nu-l va putea salva însă de la tăieturi," modificări, ciopîrțirî, etc. Căci proprie­tarii din Senat au o sumă de inte­rese în joc la administrația comuna­lă, unde voesc să rămînă stăpînî. Aproape toți senatorii pe cari i-am întrebat, mî-au spus: In cazul cel mai bun, procetul va fi simțitor modificat, nedîndu-se notarului puterea pe care vrea să i-o dea d. V. Lasear. Or, economia întreagă a reformei d-lui V. Lasear se concentrează în atribuțiile primarului și ale hotarului. Desființând atribuțiile celui din ur­mă,­reforma nu mai însemnează ni­mic, dar absolut nimic.. D. Caton Lecca, vechiu și devo­tat’ liberal, care a prestat servicii reale liberalismului, muî-a declara".­­D. V. Lascar va trebui să plece din minister, întreg partidul este în contra d-sale și toți sînt hotărîți a nu-i admite procetul. Partidul liberal este în drept a da o indicație șefu­lui său­,­ că nu mai­ vrea să fie ch­­­muit de d. Lascar, care a nemulțu­mit pe toată lumea, amenințînd să distrugă organizațiile liberale din țara întreagă. Nu știm dacă prevederile d-lui Caton Lecca se vor realiza. Știm, însă, că nu numai d-sa, ci mulți, foarte mulți alții judecă la fel. Așa că dacă toți vor avea pînă la sfîrșit curajul opiniunilor lor ca d. Lecca, ne putem aștepta la retragerea din minister a d-lui V. Lascar. A. C. Iarăși veteranii In ambele Corpuri legiuitoare s’a vor­bit de mișcarea veteranilor, dar nici gu­vernamentalii și nici opoziția nu au dat in această chestiune cel mai mic indiciu cum ar putea fi rezolvită. 7oți oratori­ sau­ mărginit la acest joc uzat și arhi­­tizat; în țara noastră , cei de la putere au­ învinovățit opoziția că a instigat pe veterani pentru a creia dificultăți guver­nului; opoziția a răspuns că nu î-a in­stigat și nu i-a încurajat în revendicări­le lor. Adevărul este că veteranii nu au fost întru nimic sprijiniți de opoziție , cel mult dacă ici și colo au fost încurajați de cite o persoană izolată sau de vre­un membru al opoziției, fără consimțimîntul șefilor. Și aceasta e cu atît mai adevă­rat, cu cît e prea bine știut că dacă o­­poziția ar fi voit să dea un cît de mic ajutor revendicărei veteranilor, mișcarea lor ar fi fost și mai zgomotoasă, și mai nutrită, și mai aproape de realizare. In lipsa acestui sprijin, însă, veteranii se zbat singuri cum pot, îndură toate mi­zeriile, sînt expuși tuturor brutalităților poruncite de d. Vasile Lascar, și parti­dele politice se scutură de dînșii. Va trebui însă să se facă ceva, și a­­ceasta cît de curînd în favoarea acestor veterani. D. Lascar a luat în Senat gura plină ca să declare că nicieri nu se dau re­compense și donațiuni celor cari și-au­ a­­parat țara, căci aceasta e datoria fie­­căruia. In teorie, așa e. In practică, însă situația se schimbă, căci veteranii noștri au primit făgăducli și făgăduilile trebu­esc respectate. Ec. Drepturi Dobrogenilor! Dacă ațî observat, cu cestiunea dreptu­­rilor dobrogenilor se întîmplă un feno­men ciudat și care este foarte caracteris­tic pentru țara noastră. Asupra acestei cestiuni nu mai există controverse, toată lumea e de acord că trebue să se egalizeze în drepturi cetă­țenii romîni din Dobrogea ca ceî de din­coace de Dunăre. Am auzit pe­ d. Maiorescu pledînd pen­­tru aceste drepturi deși ca actuala fic­țiune constituțională nu-șî promitea mult de la ele pentru dobrogeni. Am auzit chiar și pe d. Sturdza pronunțîndu-se pentru aceste drepturi. Sâmbătă la Senat d. general Mann, in numele partidului conservator, le-a susținut de asemenea. Toate elementele politice decizive sunt deci favorabile soluțiunea chestiei cetățe­nilor dobrogeni și cu toate acestea nu se face nimic, nu se ia nici o măsură, nu se observă nici o mișcare,—ba gtasurui unui Din fuga condeiului Lui Ionel Brătianu „Fiul operelor sale“ Zicem dese­ori ori­cum . Dar ce crezi d’un om ce-î zicem Că e fiu­ m­ei statul­i II Manolach­e Culoglu Precum regele Soare a zis : „Statul [sunt eu!“ Așa și dom’ Culoglu, un vechiu amic al [meu. In bune dispoziții, de îmi venea să-l pup. A exclamat la Uosman : „Amice, eu sunt [Krupp !...“ Teleor Economiile în Armată — Interview cu un ofițer — Discu­rsin d-lui general lîudisteanu.— O adevărată binefacere.—Hrană in­suficientă—Cum este in străinăta­te.—La palat fără de în îinșî.—Boa­­lele încuibate în armată.— Perico­lul tuberculozei. Discursul d­-lui general Budiștea­­nu a avut un răsunet colosal în toate clasele societăței și mai ales în armată. Bătrînul ofițer a avut cu­rajul de a spune cu glas tare ceea ce fiecare ofițer o spune încet, ceea ce comandanții de regimente, de divizii și de corpuri de armată raportează atît de des ministerului de răsboiu, unde totul se pune la do­sar! Am căutat să avem părerea U­­nui distins ofițer superior, a­l căruia nume este inutil a arăta, de ce nu l putem da la iveală. Iată pe scurt ceea ce spune dis­tinsul nostru militar: —Ceea ce a făcut d. general Bu­­dișteanu este o adevărată binefacere. 1l vor bine­cuvînta și ofițerii și îl vor binecuvînta mai ales soldații. D­v. nici nu vă puteți închipui ce­la cazarmă. E un adevărat scandal. Hrana este absolut insuficientă, căci îți poți închipui ce se poate face cu trei sute de grame de carne de fiecare soldat și această carne din ultima calitate, tot ce­l mai mar­­ea în piață, tot ce’a mai stricat și aproape nimic substanțial. Piele și oase, și pe lingă asta, din această mîncare insuficientă și de proastă calitate, regimentul trebue să eco­nomisească o sumă de bani­ca la o mie de lei lunar și pentru cheltuelî generale, petrol, vax, săpun,etc. etc... „Ar trebui să vii d-ta odată în cazarmă să asistî la mîncarea oame­nilor. Mănîncă ca vitele. Nici stră­chini nu sînt, de­cît cîte­va, așa că masa trebue să dureze o oră ori două ca toată lumea să poată să mănînce, dacă se poate numi mîn­care a ceea ce se dă soldaților. E ceva oribil să vezi întreagă această turmă de oameni într’o sală mare de-abia luminată cu o lampă de gaz și oa­meni pe jos mîncînd ca și animalele. La toate rapoartele noastre, ni s’a răspuns de la ministerul de războini­că și în străinătate soldatul capătă numai 300 de grame de carne. Așa o fi, dar poate ca să se compare carnea din străinătate, care se dă fără de oase și de bună calitate, cu car­nea de la noi, în care sînt mai mult oase de­cît carne ? * „Dar ce să mai vorbesc de îm­brăcăminte ? Nu mai avem aproape nimic în magazie. E întrebuințată pînă și garnitura de războiu, care trebue să fie tot­dea­una neatinsă. Pe gerurile acestea soldații n’au nici în înușî. S’a întîmplat zilele trecute că o companie care trebuia să plece de gardă­ la palat, nu avea mînușî. După o­ întirziere de l o oră,­ în sfîr­șit, s’a căpătat mânușile cerute, dar s’a dat ordin ca imediat ce o ajunge la palat, să fie scoase și păstrate, ca să nu se... murdărească. Soldații reți hrăniți mor de frig —și uite eu, ce să-ți spun, urmează ofițerul, am fost nevoit, de milă, ca din punga mea să plătesc la croitoria regimen­tului să facă recruților, din hainele Neregulile de la docur. Ni se aduce la cunoștință un caz, a­­supra căruia atragem atențiunea d-lui ministru al lucrărilor publice. Este vorba despre o călcare a legii comptabilită­­ței publice, cu prilejul durei în antre­priză, prin licitație publică, a încărcări­lor și descărcărilor de vagoane din in­cinta docurilor din Galați. In­tot­dea­una această antrepriză s'a dat nu numai prin licitație publică, dar mai mult, s’au invitat prin adrese spe­ciale ca să ia parte la licitație toate persoanele cari se îndeletnicesc cu a­­ceastă profesiune. In fond nu este însă nici o profesiune, ci antreprenorii fac descărcările și încărcările prin ajutorul hamalilor, pe cari îî exploatează în mod neomenos. De astă­ dată, fără a se publica mă­car licitația prin Monitorul Oficial, fără a se aviza ca de obicei­ persoanele in­teresate, cei de la serviciul docurilor au contractat încărcarea și descărcarea mărfurilor cu niște prețuri din cale a­­fară de mari și pentru doi ani, adică anii financiari 1903—1904 și 1904—1905. Aflîndu-se despre transacțiunea a­­ceasta, unul din amatorii de a concura la luarea antreprizei a oferit imediat V1 loî pentru descărcarea unui vagon de scîndurî în loc de 18 cît s’a dat actua­lilor antreprenori favorizați, adică cu 33 la sută mai puțin de­cît suma acor­dată lor. Or, cum un hamal, plătit cu ridicula sumă de 3 leî pe zi, descarcă două va­goane de scîndurî, iar antreprenorii •­­trudi încasează cite 18 leî de vagon^, realizînd ast­fel cîștigul exorbitant d­e 16 lei la vagon,—rezultă că se răm­rînd, la 15.000 de vagoane, cîte se încarcă și se descarcă pe an, sum­a de 247.500 lei, sau în douî ani aproape 500.000 loî­­lată dar statul păgubit în modul a­­cesta cu nu mai puțin de o jumătate de milion. Credem că o ancheta se impune pen­tru a se constata în ce mod a fost căl­cată legea și a se lua imediat măsuri contra funcționarilor incorecți și abuzivi. An. NOTE Tot Iașii! Orașele liniștite și părăsite, sînt poate totuși mediile cele mai bune pentru dez­voltarea mișcărilor culturale. Alt­fel as­tazi nu s’ar putea explica fenomenul ce constatăm, că vechiul nostru Iași se ma­nifestează iară printr’o mișcare culturală foarte accentuată! Pe cind in Capitală literații se mulțu­mesc a protesta contra publicului ingrat, iar scriitorii se feresc a mai da în vileag producț­iunile lor, pe cînd aci unde e fo­carul culturel romînești, de unde ar tre­bui să pornească impulsurile cele mai pu­ternice, — domnește o neactivitate com­plectă, la Iași intelectualii se mișcă și produc. Trei reviste de seamă au apărut acolo deodată: Reînvierea dirijată de d. A Xe­­nopol, savantul nostru istoric, Cultura romînă dirijată de savantul domn Găvă­­nescu, și Epigonii, opera cîtor­va literați și publiciști mai tineri, dar nu mai puțin de valoare. In București revistele nu pot trăi. Ni­meni nu mai are curajul de a scoate vr­ una , de sunt bani, nu se găsesc cola­­boratori, de sunt colaboratori, nu sunt bani,­iar adevărul este că nu există ini­țiativă, curajul ce ți’l dă siguranța suc­cesului sau convingerea că trebue să lupți pentru succes ! La Iași apar trei reviste odată și toate găsesc și mijloace de apariție și colabo­ratori și conducători! An­ iară ne vine vestea bună de acolo ! Iașii au fost lea­gănul mișcărei culturale române. Acolo sa întemeiat Junimea și au apărut Con­vorbirile, acolo s’a pornit marea și bine­făcătoarea mișcare culturală socialistă și a apărut Contemporanul, a căruia influ­ență de­sigur va forma odată obiectul de preocupațiune al istoriei culturale a zo­mâii și moderne. Poate încă odată ne vine de acolo curajul și energia dorința de luptă, de mișcare ? Porte un nou curent cultural să determină? Noi ii salutăm cu bucurie, pentru că atîta e sigur și aci in Capitală : numărul ace­lora cari simțesc trebuința unei mișcări culturale este­ mare și lipsește numai­ nu­cleul în jurul căruia să se grupeze. •­­B­­r. 0 Carte folositoare — Parlamentul român —• De cărțile cu adevărat folositoare nu se prea interesează la noi lumea; recla­ma cea mai mare se face celor care tind să amuzeze publicul de­și cele mai multe din acestea n’au meritat adesea nici cheltuiala tiparului. O carte folositoare stă de cîte­va zile pe masa redacțiunei noastre : „Parlamen­tul român“ de d. George D. Nicolescu, ziarist. Și am așteptat cu tot dinadinsul să vedem ce impresie va face volumul acesta asupra confraților, cari se grăbesc tot­dea­una­ să facă reclamă zgomotoasă celui mai neînsemnat poet astru ; am a­­șteptat în zadar. Am găsit ici-colo cite o notiță în trei-patru rînduri anunțînd a­­pariția cărței, alt nimic. Cu toate acestea, confratele nostru Ni­colescu a făcut o operă de valoare. Pri­ma sa lucrare , „Deputații noștri“, a fost o simplă galerie a reprezintanților națiu­nei din Cameră ; cartea de acum e înze­cit de importantă și ca volum și ca con­ținut, căci conține pe lîngă portretele și biografiile deputaților, și portretele și bio­grafiile senatorilor, apoi o expunere cro­nologică a activității Corpurilor legiui­toare de la 1366 pînă în prezent; un re­zumat al legilor și regulamentelor după cam­ ființează Senatul și Camera; diferite notițe statistice asupra operațiilor electo­rale, asupra numărului voturilor date în întreaga țară, de fie­care colegiu, și asu­pra numărului alegătorilor înscriși și vo­tanți ; niște tabele despre modul creștere­ și descreșterea num­ărului alegătorilor în­scriși și votanți și al numărului de voturi obținute în diferite alegeri de către gru­pările politice, precum și formațiunile mi­nisteriale ce s'au succedat de la 1866 pî­nă la 1902, etc., etc. Precum se poate vedea din această în­­șirare, cartea d-lui Nicolescu o aproape o enciclopedie a vieței noastre parlamentare de la abdicarea lui Cuza-Vodă încoace și poate fi de mare folos acelora cari au de căutat anumite date sau evenimente politice din ultimii 37 de noi. Un singur reproș se poate face confra­telui nostru, anume că în rezumarea întîmplărior parlamentare și politice din ultimii ani a fost parțial, înălțînd prea sus opera partidului liberal și scoborînd prea jos faptele conservatorilor. D. Nico­lescu a judecat lucrurile prin prizma ve­derilor sale personale de liberal militant și aceasta răpește operei sale caracterul pur enciclopedic. Cu toate acestea, „Par­lamentul român“ rămîne o carte folosi­toare, căci datele și evenimentele se gă­sesc toate înregistrate, și ca atare merită ca publicul să-i dea toată încurajarea. D' lorato, din editura librăriei Stork­et Müller, adresată D-lui S. Grreciano, vice consul de la Roumanie pour Al. Parisiano Boehren Strasse 14—16 Berlin și având următorul conținut: 1 Ianuarie 1900 Dragă Alecule Primește felicitările mele pentru noul secol ce începem și nu uita țara ta în mijlocul Nemților ce sunt sigur că nu-î mistuești. Al tău Ionitza A doua cartă poștală expediată de d. Pretorian din Bruxelles, reprezintă o vedere a castelului Laokon și o adre­sată D-lui A. Parizianu Sub directorul Datoriei Publice. M. de Finanțe București Roumanie Această a doua cartă poștală are ur­mătorul conținut: 24 August­ 1901 Iubite Alecu. UT am încurcat aci în o­­ficerile cu B. N. și M. de f. Iți voi­ ex­pedia o sene de formulare și împreună cu niște instrucțiuni cari vor veni prin M. Ext., examinează-le cu d. Secr. Gr.— Tu ce mai facil Sper că bine și bine,în general. Mîine plec la Ostende. la­­ re­vedere Ion Pictor Oare așa scrie u­n om ,altuia... care-I dușmănește ați­ta de , mult. în cit la u­n moment dat îî iscodește cea mai­­ îngro­zitoare năpaste ? Va concede sorî , cine ...că in fața aces­tor scrisori argumentul , d-lih Pmtorian despre dușmănia lui . Parizanu pentra d-sale nu se ‘mai­ p­oate ține.’ l In chestia Eminescu,Micle D. V. Scîn­tee, publicist din Iașî, auto­­torul articolelor. Dragostea dintre Emi­­nescu și Veronica Miere, publicate în „A­­devĕrul“, adresează directorului ziarului nostru următoarea scrisoare: Stimate domnule Const. Mille. Citesc fii ziarul „Adevĕrul“ o scrisoare iscălită „O bătrână cititoare“ prin care se arată că mama poetului Eminescu, mu­rind încă în anul 1876 sau 1877, n’a pu­­tat decî exista nici o corespondență datată din anul 1888 dintre Henrietta Eminescu și mama ei, cu privire la­ dragostea din­tre Mihai Eminescu și Veronica Micle. De aci deci se sub­înțelege că fragmen­tele de scrisori, do cari m’am servit în articolul publicat în „Adevărul“, în ches­tia : Eminescu-Micle, sunt false. Pun în vedere „bătrînel“ și anonimei pu­­u­blicate într’un volum din „Colecția raga" (No. 10 a 1 lea), datate din anii 1887 și 1888. Ba, mai mult, în volum este o scrisoare cu data­ 22 iunie 1889, scrisă de Henrieta Eminescu din Lacul­ Sărat și prin care face cunoscut mamei sale nenorocitul sfîrșit ce l’a avut Eminescu în casa de sănătate a d-rului Șuțu. Aceste scrisori au fost publicate de edi­torii din Iași cu știrea d-lui căpitan Matei Eminovici, fratele poetului, unica rudă în viață din familia Eminescu, și de d-na Cornelia Emilian și fiica ei Cornelița, prie­tene intime cu Henrieta Eminescu. Timp de aproape 10 ani de cînd a apă­rut corespondența nimeni n’a atacat’o în fals. In ce privește calomniile, unul din cei mai competenți și de valoare publiciști, d. G. Panu, mă scutește de a le mai răs­punde, în urma importantelor amintiri ce le publică în revista „Săptămîna“, comen­­tînd cele scrise de mine în această afa­cere. D. G. Panu întregește prin aminti­rile d-sale personale, rolul ce i’a jucat d. Titu Maiorescu în chestiuni de asemenea natură, cînd era vorba de un membru important de la „Junimea“. Primiți, etc. V. Scînteie Fraudele de la finanțe — Amiciția Pietorian-Pariianu. — Două documente — Se știe că d. Pietorian pentru a ex­plica de ce Parizianu ridică acuzațiuni în contra d-sale, afirmă că acesta îl dușmănea de moarte, pentru că înain­tea lui fusese avansat în rang. Lasă că numerele eșite la sorți și aparținînd d-lui Pietorian, s’au tras înainte ca a­­cesta să fi fost avansat și deci ele n’au putut fi închipuite de Parizianu pentru ca să se răzbune contra colegului său de­ altă dată, dar există probe că după această avansare existau relațiuni de întinsă prietenie între d. Pietorian și Pa­­rizianu. Aceasta nu se dovedește numai prin afirmațuunile lui Parizianu, nici numai prin faptul că în carnetul acestuia figu­rează o sum­ă pe care d. Pietorian i-a dat-o,­ci se dovedește prin scrisori adre­sate de d. Pietorian lui Parizianu, tot după ce a fost avansat în rang, adică pe vremea cînd exista deja dușmănia invocată de fostul director al Casei de depuneri. Din dosarul lui Parizianu, din care o curioasă intimplare ne-a pus în pozițiu­­ne de a putea reproduce cîte­va docu­mente pînă acum, sîntem în pozițiune de a mai reproduce astăzi două. Sunt două cărți poștale ilustrate a­­­gregate de d. Pretorian lui Parizianu. Prima expediată din București, re­­prezentî­ț-i mai multe vederi rustice cu­ NOTE ș i IMPRESII »Laica Robilor“ «le « 1. &pii*n Prasiîi - Am intitulat această recenzie „Note și Impresii “fiind­că nu o critică vreau să fac asupra romanului d-lu­ Prasin, pentru cuvântul că n’am scris nici­odată o cri­tică. Alte mijloace, și alt temperament se cer pentru aceasta. Dar mî-o drag să-mî notez impresiile mele scurte des­pre tot ceea­ ce am citit cu plăcere. Sunt mai multe feluri de a judeca o carte. Unii încep cu critica de la sfîr­șirea primului capitol. Alții spun tot ce cred, cu închiderea ultimei pagini din roman... Eu sînt dintre aceia care îmi place să-l judec definitiv pentru mine, după durabilitatea impresiei ce mi-a lăsat.... Dacă simt că concepția autorului, a stră­bătut așa de mult străfundurile ființei mele, în­cît ideea lui, felul de a judeca lucrurile ce le-a desfășurat înainte-mi începe să facă parte din ființa mea, a­­tunci zic : iată o carte bună care a adus în lumină o notă a sufletului meu care pînă atunci sta în întuneric, indecisă. Romanul d-lui Prasin, face parte din acele lucruri de întiia mînă, care iți face impresia că e un fruct rupt din solul nostru, o caracterizare a vieței noastre, văzută prin prizma unui observator de temperament, însuflețit de mersul spre bine, a­ neamului nostru. Prasin nu e numai un simplu „faiseur“ de­uvragii cum sînt cu sutele de mii în apus, cei mai mulți chiar de talent. Lu­crarea d-lui Prasin are o etică a sa a­parte : a pus mîna pe condei pentru că a avut ceva de spus, iar nu pentru sim­pla plăcere a literatului de meserie, care nu se întreabă nici odată, ce călătorie va face opera sa prin sufletele noastre. Ca gen, romanul d-lui Prasin aparți­­ne alocurea și romanului psihologic, și romanului-epo­pee. Analiza sufletească a lui Roman, a iubirei lui, e cu pătrun­dere făcută.... Sînt pline de adîncime durerile lui izvorîte dintr’o intimă mi­zerie sufletească cînd se compară cu imbecilii—îndrăzneață comparație—­ din munți Innsbruckului și Zillerthalului. Reproduc această pagină, plină de in­­teres psihologic : „Nenorociții lipsiți de judecată—sex— CU­m îi numesc țăranii în vorbirea lor guturală, sînt mai la fie­ce căm­in. Ei stau lîngă vatră, într’o nesfîrșită con­templare, cu ochii stinși, fixînd ultime­­­­le licăriri ale focului. Cu gînd dea pînă leneșa lor minte ? Cine știe ! Vre-o co­pilărie măreață, albastră ca cerul lim­pede, ca lacurile lor. Ei nu sunt huliți. Țăranii au pentru acești nenorociți un fel de venerație în care mila se ames­tecă mult. De cite ori gaseau în cale cîte unul acelaș gînd istrăvitor strîngea sufletul Liei și al lui Roman. Și pe cînd triste­țea se reflecta vremelnic pe fața ei, tristeță fugară precum nourașii albi pe limpedele apelor de munte, pe dînsul comparația aceasta chinuitoare și ob­seda. Și Roman era un sex moral. După cum noubrociții lipsiți de cumpăna gîn­­direi erau considerați în legenda po­pulară, ca aceia pe cari providența i-a ales i pentru a ispăși păcatele părinților și fraților lor, după cum ei sufereau ne­vinovați, tot tot ast­fel și Roman par­ a ducea ispășirea unor păcate npefinose Clito. De ce oarba întîmplare îl făcuse ne­norocit ? Cu c­e lipsea din armonia me­diei omenești, ca să nu circa ?“ Fină, insinuantă, cînd vrea să anali­zeze un sentiment al eroului de la o­­birșia lui pînă în cele mai subtile tran­sformări,—fraza d-lui Prasin se face in­cisivă, nervoasă, cînd descrie mulțimea în mișcare, și aici avem o specialitate a talentului său ; descrierea masei în con­­vulsiunile ei,—gen care­ î aparține exclu­siv, notă originală, pe care nu am mai întîlnit’o la alt scriitor al nostru. Larma împrejurul procesului lui Nichifor, cer­cetările, procesul, sînt tablouri pline de mișcare. Dar interpelarea lui Roman, neliniștea ce domnea în Camera depu­taților, iubita transformare ce s’a făcut în sufletul lui Roman, cînd zărește în tribune privirea imploratoare a Lyei ? A­­­ceasta e una din paginile cele mai ori­ginale din roman. Poate așteptarea ci­titorului, ar fi voit, ar fi cerut de la Roman mai multă tărie... l’ar fi voit un Jupiter Tonans, urzind de bucuria de a vedea prăbușindu-se în adine, mare chiar în căderea lui demoniacă, Baro­nul de Vale, unul din tipurile omului nostru politic, admirabil de bine prins. Ci totuși poate că mai bine a făcut d. Prosin, că a trecut peste considerațiile de dfeci imediate, și a lăsat pe Roman așa cum l’a conceput din prima dată, un nenorocit sex moral, care întrupează o bună parte din generația actuală Col le-l’alte tipuri sunt de asemenea bine estompate, zmulse din mijlocul vieței, pe care o trăim : rabinul Aralym, Ulmu, Canta, Nichifor, sunt estompe minunate pe care le vedem pentru întâi­a oară tur­nate și păstrate în echilimbarul nepre­țuit al artei noastre născînde. Ca defect, romanul are multe consi­derați­uni istorice cari ar fi putut să lip­sească, de exemplu acelea relative șn partea penală a legiuirilor noastre. Dar romanul d-lui Prasin este începutul u­­nei ere în literatura noastră, ca și ro­manul d-lui Sadoveanu ce se publică a­­cum în „Voința“. Doua talente de seamă, Prasin și Sa­doveanu, vor arăta că prezentul ca și t­recutul vieței noastre, oferă de o po­­romano grăndi po­trivă material pentru se, răsturrnd vechea opinie­, că viața noastră sufletească e prea simplă, prea mărginită pentru a tenta pe uîi roman­cier. Talent să fie, căci material e de atunci în sufletul romînesc. 1>. Nan» A se vedea la rubrica informa*­țiun­ilor : întrunirea conservatoare de la 1*1 p­ești ; întrunirea­­ mese­riașilor• ; Banchetul ingineri­lor ; Inmormîntarea lui Val­­aavillan, precum și ultimele te­legrame.

Next