Adevěrul, iunie 1907 (Anul 20, nr. 6383-6411)
1907-06-01 / nr. 6383
y A mrí a! XîX-lea—-No* 6383 5 team in toată țara CONST. SUMS ABOKAMSETB* On n , , , ,, Lei 16—• ő SUld • 0' m • t § Sä—* Mm« i«i - j:>* A—: »Icraft ;< J&'V'JS îîw g J«6B In etriHnătnte m seara en ultimele «firi ale silei ptrei ° Ml. Str. Suristar, ÎELEFW i Pm 1 * FONDAlOR Alex. V. Beldisnann PUBLICITATEA» CONCRDATA EXCtvm Argendiei Ca Publiciiit» CAROL SCHULDE ® & Ce* Bucursșîlj Str. Karageorgetsdif Telefon 8/4 pentru capitală So. 14-13 ® ProTinere ți Străinătate So. 13|4 ® D . G. Panu și alegerea d-lui lorga v.r W D. G. Pana și alegerea d-lui Iorga Un articol al d-lui G. Pana asupra celor petrecute la Iași cu ocazia alegerei d-lui Iorga. Liberalii eșeni, s’au mai bine zis d. C. Stere,— nu știm încă dacă și d. Ionel Brătianu,— sunt cam încurcat cu alegerea d-lui Iorga și mai ales nu mai știu ce să facă pentru a împedeca și alegerea d-lui A. C. Cuza. A fost pact în toată regula la Iașî între d-ni. Stere și Iorga. Se vede că d. D. Stere pentru a fi absolut sigur de reușita d-sale, căci la colegiul al 11-lea candida, s'a hotărît să facă un cartel cu d. lorga pentru a-șî apropia astfel cele două s&u trei sute de voturi de cari ar dispune naționaliștii la Iași. Cartelul s’a încheiat fără mari dificultăți, dar ceea ce încă nu a lămurit e dacă centrul a consacrat acest cartel— de care n’aveau cunoștință ceilalți candidați — și în special nu se știe dacă d. Ionel Brătianu a fost consultat și dacă a abrobat cartelul. D. Stere a operat, în ce-l privește, foarte bine, dar nu a examinat, în prealabil, consecințele unui asemenea cartel. De pildă d. Stere a ignorat, se vede, candidatura d-lui G. Panu, după ce și-a asigurat-o pe a d-sale, a ignorat că naționaliștii ar putea învinge și pe d. Panu sau să-l expună la un balotaj, ceea ce n’a lipsit mult. De aci indignarea, de altfel foarte legitimă, a d-lui G. Panu. E interesant cum directorul „Săptămîneî* descrie ceea ce era să pățească la Iașî din cauza combinațiilor d-lui Stere. * Pentru a pune și mai bine în evidență cartelul de la Iașî, vom reproduce o parte din articolul apărut în ,,Săptămîna“. Iată ce zice d. Panu : „Caracteristic e că acești doi candidați“s’au prezentat în mod independent in numele unor pretinse idei naționaliste, nesusținuți în formă de nici un partid organizat, și totuși au reușit. „Zic în formă, căci în fond probabil că a fost, nu o înțelegere dar o atracție, nu știu cum s’o numesc, care a contribuit la succesul d-lui Iorga și la marele număr de voturi a d-lui Cuza pe de o parte, iar pe de altă parte a îngroșat considerabil numărul voturilor a doi candidați liberali, a d-lor Stere și Gheorghe Mîrzescu. „D-nii Iorga și Cuza aveau un stoc de voturi foarte determinate, cam între 300 și 400, compuse din voturile studenților, meseriașilor și a altor alegători de prin suburbiile Iașului. Acesta a fost adevăratul contigent a celor doi candidați naționaliști. „Marele succes al d-lui Iorga a fost cut pe lîngă cele 300-400 de voturi ale d-sale, sau dacă voiți ale partidului d-sale, a mai căpătat încă vreo 700 de voturi și mai bine cu care s’a ales. Aceste 700 de voturi au fost datorate propagandei și desfășurărei ideilor extrem naționaliste. „In schimb d-niî Stere și Mîrzescu au obținut prin atitudinea lor nu numai ca să nu fie combătuți de naționaliști, cum am fost eu de exemplu, ci au fost votați de contingentul d-lor Iorga și Cuza, care putea să facă acest lucru fără ca să trădeze interesele naționaliste, de vreme ce ei nu aveau decit trei candidați pentru șase locuri. „Așa imi explic eu deosebirea de trei sute de voturi pe cari d-nnî Stere și Mîrzescu le-au avut în mai mult1 decit restul candidaților liberali. Căci evident că a fost o hotărîre executată din partea naționaliștilor. Nu se poate explica pe chestia de simpatii personale și pe aceia de autoritate și prestigiul moral, trei sute de voturi mai mult decit mijlocii celorlalți candidați. „Nu fac nici o imputare d-lor Stere și Mîrzescu, din contră Îi felicitez. Ei au știut să atragă trei sute de voturi naționaliste, ceea ce constitue un contingent însemnat. „Acest lucru dovedește că naționaliștii în afară de admirația pe cari o au la Iașî pentru d-nii Iorga, Cuza și Tărăbuță, o întind în linia a doua și asupra d-lor Stere și Mîrzescu. „Admirația nu se comandă, se impune ; fericiți care fără să facă parte din grupul naționalist răușesc a o impune. „Dacă d. Neculae Iorga prin alegerea sa n’ar fi făcut să cadă pe unul din colegii cu care m’am prezentat în alegeri, o spun sincer că ași fi fost încintat de răușita d-sale. „Cu această rezervă, declar că sunt încîntat chiar și acum, cu atât mai încîntat cu cît am reușit și eu, grație forțelor cinstite și constante liberale din Iași și grație unor mare simpatii personale, fără care riscam ca în cazul cel mai bun să fiu pus în balotaj“... Se vede că acest cartel a cam omorat pe d. Panu și care, pe aceiașî listă cu d. Stere, a fost combătut de naționaliști și expus astfel căderea, pe cînd electorii liberali ieșeni erau de mai înainte asigurați de reușită. Să vedem acum dacă destăinuirile d-lui Panu vor fi relevate de d. Stere sau de... ministrul de interne, căci dacă d. Ionel Brătianu n’a știut de acest cartel se va explica cu d. Stere, și dacă a știut, articolul d-lui Panu îl vizează indirect și pe d-sa. In ce privește intrarea în parlament a d-lui Iorga, directorul „Săptămînei“ îșî exprimă bucuria: „Succesele sale mirobolante în întrunirile studențești, precum și în țară acele cu caracter naționalist, făcuse din d-sa —zice d. Panu — un personaj care se impunea oricui, unora cu admirație, altora cu mirare, pentru foarte mulți oameni serioși d. lorga era reprezentat printr’un semn de întrebare: „Intrat în Cameră, d. lorga își va da acolo și numai acolo măsura valorul cunoștințelor, talentului și seriozităței talentului său. Acolo vom cunoaște pe d. lorga realminte ce este, ci mai cu seamă ce voește. Acolo d. lorga va avea un auditoriu, nu compus din studenți sau băeți de liceu, sau funcționari sau muncitori de pe la mahalale, ci orice s’ar zice, în Cameră va găsi o elită intelectuală cu care cred că nu s’a întîlnit încă pînă acum«... Și d. Pan» termină astfel: — D. lorga deci are cuvîntul în Cameră! Așa este: D. lorga s’a resboit pînă acum cu toți politiciani din partidele noastre istorice, în afară din Cameră. Acum are ocazie să continue lupta in Cameră, pept la pept. Debutul e așteptat cu oarecare curiozitate. R. X. Alesul Vasluiului D. Nicu Filipescu e necontestat politicianul cel mai de caracter din această țară. Vreiți dovadă ? Priviți la cele ce s'au petrecut în alegeri. D-sa este un dușman neîmpăcat al oricărei înțelegeri cu guvernamentali. D. Virgil Arion chiar e cel mai de condamnat om, numai e conservator, deși membru în chiar comitetul executiv al partidului fuzionat—pentru că a acceptat în alegeri concursul liberalilor. După simplu faptul că „Independența“ se laudă că liberalii au dat concurs d-lui Bădărău, „Epoca“ se crede în drept a-i impută d-lui Bădărău o „trădare incalificabilă“. Și așa mai departe, De aceea d. Filipescu a refuzat să primească concursul guvernului. De aceea a refuzat să primească umilința enormă de a fi ales de guvern, fără contracandidat la Vaslui, județul de sub stăpînirea d-lui Neron Lupașcu. Guvernul a vroit sal umilească pe d. Filipescu, dar prea și-a bătut joc de d-sa. Vroise să-l aleagă mai întîiui la Hușia unde prefect este incendiarul domn dr. Lupu. L’a ales în sfîrșit la Vaslui pentru ca a doua zi luînd act de înjurăturile ce d. Filipescu le adresa guvernului să-î poată spune că e asemenea cerșetorilor cari îți primesc mila și apoi te înjură. Noroc că d. Filipescu e ciocoia, aristocrat în toată puterea cuvîntului, căci un simplu mitocan nu accepta ca guvernul să-l aleagă, prefera să rămîie fără de mandat, iar dacă guvernul totuși îl alegea, refuza această pomană și depunea un mandat despre care știa că nu l'a cucerit prin merite, că nu i -ă fi încredințat alegătorii, ci că i -a dăruit guvernul. Recunoaștem că d. Ionel Brătianu a știut să se răzbune pe d. filipescu. * Rep. MAZBITII Pățania mnî Naa Nea Nae Basinescu de la Pungășeștii- Vechi a ajuns frate de suferință cu „prensul“ ! Candidat in felice la colegiul al treilea de Cameră din Prahova, nea Nae a convocat națiunea la Grand-Hotel din Ploești. De astă dată nu i s’a mai stins electricitatea ca în campania electorală trecută, ci a fost tratat cu ouă clocite și strigăte entuziaste de „huo /“ Ne ridicăm în vîrful bizelurilor și protestăm contra acestei infamii. Nea Nae trebuia tratat cu o halbă din berea d-sale și dacă nu-i trecea și gustul de viață, să nu-mi ziceți mie pe nume ! D. Iorga, istoric, în Cameră — și nea Nae, economist afară ?! Asta numai e nici economie, nici politică: asta e un fel de durere absurdă pentru care nea Nae e în stare să facă proces statului și să ceară despăgubiri, fiind-că i s’au devastat toate planurile ! Pao Triumful guvernului In sine țărănimea a răsuflat ori liber, mai liber decit oricînd! Opoziția a fost pretutindeni drobită. Prahova a făcut o notă discordantă : acolo s’a declarat balotaj pentru un loc. Candidații țărănimei susținuți cu atâta căldură de guvern, au triumfat pretutindeni. Au votat în liniște morții, gardiștii, toate haimanalele orașelor, — aceștia au format ori zdrobitoarele majorități în mai toate județele. Cine susține altfel, nu spune adevărul. Țărănimea a fost și ele încătușată. Se poate ca printre cei aleși să fie și cîțiva apărători ai țărănimei, dar nu poate fi un moment vorba de o liberă exprimare a voinței țărănimei. ■ A fost și de astă dată o parodie de alegere și țărănimea nu va fi realmente reprezentată nici în Camera chemată a deslega acele mari probleme cari o privesc. Politicianii au acaparat și acum acest colegiu, ba în finele județe acești politiciani s’au luptat între ei pe spinarea țărănimei. Ca întotdeauna, ca sub toate guvernele, alegerea de erî, de la colegiul al III-lea, a fost o curată batjocură. Ad. A doua ființeală Politicianul ordinar, gheșeftarul veros, deputatul care se servește de oameni de pat pentru a furniza fiii primăriei, reacționarul feroce care crezuse că va putea ameți țara întreagă, ridicînd steagul brutalităței față de țărani, exploatatorul cel mai grozav între toți grozavii exploatatori ai țărănimei, am numit pe „prensul“ Griguță — am avut îndrăzneala de a-și pune candidatura la colegiul III de Cameră din Slatina. Acolo unde alegătorii colegiului I i-au atîrnat tinicheaua de coadă, — a crezut să poată obține votul țărănime» Și-a îmbrăcat lupul acesta ridicol pielea de oae, —■ dar trăește încă în această țară un ziar independent care după cum a pus în gardă pe alegătorii primului colegiu, a dat alarma și printre aceia ai colegiului al treilea. La întîiul „prensul“ a mai așteptat pînă după despuerea scrutinului, la al treilea s’a „retras“ în mijlocul luptei. Aceasta a fost dreapta rasplată a ridiculei sale îngîmfări : disprețul ce i-au arătat în același timp două colegii și acel al marei proprietăți și acel al țărănimei. Și acum amicii prensului nu mai au decis să-l întrebe un lucru : care trîntaî a fost mai bun, cel al marei proprietăți sau cel al țărănimei ? Oricît „prensul“ a căzut pe moale, fiindcă a căzut pe fîn—cum e om subțire această deosebire tot o va fi putut face. Inter. —^ Adevăruri *— Dublă retragere „Prensul“... s’a retras ori și de la colegiul III de Olt, împreună cu d. Filipescu, pe care-l prezentase candidat de pae ! Retragerea celor zece mii o să rămîe palidă pe lingă această dublă retragere dela Olt !! Ex! „Prensul“ Griguță avînd o mie de cărți de vizită cu coroană și titlul de „deputat* de pe vremea guvernului trecut, a trimis cărțile la tipografie ca să se adauge unei dinaintea lui „deputat“. Economic băiat! Un „nenorocit“ Gazeta „prensului“ numește „nenorocit“ pe d. Marinescu care l’a ales la col. II de Olt gi spune că e un celebru necunoscut! Prensu e fericit că nu s’a ales, deși e un celebru cunoscut de cînd Adevărul i-a acordat grațiosul său concurs! Rigoletto i © ©y*459 Anul 1907 va rămîne o dată importantă în istoria Romîniei moderne,dar și versurile d-lui Vlahuță pentru cari d-sa a ales acest titlu vor rămîne o faptă importanta pe care istoria va înregistra-o necontestat. In statele cu adevărat parlamentare, faptul dacă monarhul e adevărat și bine informat e de puțină importanță, cu toate că în asemenea state nici nu se poate ca el să nu afle adevărul. In state ca al nostru însă, în care parlamentarismul este numai o ficțiune, în care deci suveranul poate exercita o influență mare și decisivă,— este de cea mai mare importanță dacă e bine informat. Iată de ce versurile d-lui Vlahuță sunt o faptă, ele nu numai că spun regelui că pînă acum n’a fost bine informat, dar îi spun că n’a vroit pare că să fie bine informat, tolerînd în jurul sau numai pe lingușitori și Vineri 1 Iunie 1907 DIRECNII POLITIC că poate nici astăzi nu e în stare să aprecieze realitatea. De altfel regele nostru nu face o excepție. Intotdeauna, vorba d-lui Vlahuță de cînd regi și de cînd minciună, au dus casă bună împreună. Chiar acum a fost gonit de la Curtea din Berlin faimosul Phili Eulenburg care reușise prin informațiuni mincinoase și Ungușkrî să guverneze Germania. Iar istoria Prusiei ne povestește despre un Hohenzollern, de altfel foarte idealist, despre Frederic Wilhelm IV care la 1848 nu putut cu nici un chip să priceapă rostul vremei și căruia modestul medic din Koenigsberg Johann Jacobi i-a strigat cuvintele rămase clasice : „E cea mai mare nenorocire a regilor că nu vor să asculte adevărul Să sperăm că versurile lui Vlahuță vor deschide regelui și ochii pentru realitatea lucrurilor și priceperea pentru restul vremei. ZILE DE ODIHNA Ad. OPERE NOUA Literatura muzicală a Franței produce mult de o vreme încoace pe tărîmul operei, puțin va rămîne însă din această abundență de producție. De la „Suisca“ lui Charpentier, care a fost desigur o revelație, deși n’a avut ecou prea mare, nu s’a mai scris însă pînă dăunăzi, de maeștri francezi o operă care să preocupe în mod serios cercurile muzicale. Massenet și chiar Saint-Jaena au fost luați în vîrtejul literaturei de comandă și sucesele operelor scrise pentru Monte- Carlo trăesc cu trăesc și trandafirii. Unul din muzicanții cari se ridică acum în Franța este Claude Debussy—și, în mod fragmentar, el a început să fie cunoscut la noi prin concertele simfonice. Opera comică din Paris reprezintă acum destul de des și cu mare succes lucrarea sa Pelleas și Melisanda, trasă din piesa cu acelaș nume a straniului și imprecisului flamand Maurice Maeterlink. Teatrul lui Maeterlink este cunoscut la noi din reprezentațiunile pe care soția sa, artista și cîntăreața Georgette Leblanc le-a dat , la Teatrul național. Fără îndoială, „Monna Vanna“, „Pelleas și Melisanda“, „Ariana și Barbe-Bleu“— care se reprezintă și ea acum la opera comică—sînt lucrări dramatice, cari prin însăși inspirația poetică a lui Maeterlink se potrivesc foarte mult muzicel. E în structura lor literară mai mult muzicalitate decît acțiune. Stările aceste sufletești, în cari predomină vagul, sînt întotdeauna acele cari reclamă par’că tovărășia armoniei sunetelor. „Pelleas și Melisanda“ e drama intimă din familia unui rege închipuit: Arkel, regele Allemondeî. Nepotul sau, Goland, văduv, întîlnește într’o pădure pe Melisanda. Fratele lui Pelleas se înflăcărează de o dragoste nebună pentru ea și e ucis de Goland. Totul e de o naivitate bolnăvicioasă, care imprimă formei artificii de limbă, repetițiuni de fraze, comparațiuni riscate, pecetea neurasteniei și decadenței. Muzica, prin ea însăși o artă care lasă friu liber interpretațiunea, este foarte bine venită pentru a zugrăvi sentimentalismul acesta nebulos. Claude Debussy e mult mai precis însă prin muzica sa decît Maeterlink prin poemul său. Individualitatea muzicală și, conform direcțiunei moderne, dialogul muzical al personagiilor e susținut în orchestră de o adevărată pictură a stărilor lor sufletești. Adesea orchestra e nespus mai interesantă ca dialogul vocal. Debussy lucrează cu întreg aparatul de mare orchestră, este deplin stăpîn pe efectele de sonoritate și prezintă, ca invențiune, combinațiuni de instrumentare neașteptate. Mult mai inferioară ni s’a părut muzica din Circe a lui Hildemacher, deși poemul liric al lui Edmond Haraucourt are mult avînt ca în plîngerea Circeei la plecarea lui Ullysse. Ah, la Chair est trop faible eat î’Idle eet trop L'horame se lasse trop des bonheurs tropaises ! La douceur des baisers dönt il réve l'emporte Sur la douceur de nos baisers ! Debussy ridicat deasupra lui Maeterlink In Péléas et Mélisande, HUlemacher a rămas îndărătul lui Haraucourt. Mult mai personală este muzica lui Felix Fourdrain într’o operă Intr’un act La légenere du point d’Argentana, libret de Cain și Bernéde, care însoțește pe afiș opera Circé. In tot cazul opera comică își menține rîvna sa pentru talentele nouă și reprezentațiunile sale, cu o Melisanda ca Mary Garden, ating înălțimi unde se respiră adevărata artă, legați pentru congresul național. Pînă atunci nu se cuvine oare ca Liga să-și amintească de datoria ei, de rostul existenței sale ? Or,forte! CHESTIA ZILE ! Cerșetorul în haine negre D. Filipescu, care înjură partidul liberal care l-a ales, ar merita să fie comparat cu acei cerșetori care te insultă după ce le-ai dat de pomană. (L'Independance) Ministrul de interne (către „cerșetorul”de la Vasluiu) In loc să zici bogdaproste că iam aruncat un mandat, mă înjuri! ! m3 Emil D. Fagure Unde-i Liga? Evenimentele din Ungaria, al cărora erou este bravul deputat român Vaida, preocupă pe romînii din toate părțile—și nu numai pe romînî, ci pe toți oamenii civilizați pe carî nedreptatea îl zguduie oriunde s’ar petrece ea și oriunde s’ar găsi el. Din toate părțile oarg protestele contra Camerei ungurești și a purtărei sale brutale. Rominimea de pretutindeni se mișcă pentru a arăta că socotește insulta adusă lui Vaida, ca o insultă adusă rominimei întregi. Și ln asemenea înprejurărî, de Liga romînească nu se aude nimic. Ce face comitetul Ligei in aceste împrejurări ? Unde e ? De ce tace ? De ce nu convoacă o adunare de protestare ? Aa să fie adevărat că cu prețul unei asemenea rușinoase tăceri s’a recunoscut Digel calitatea de persoană morală ? Atunci mai bine nu i se recunoștea, pentru că dacă nu e activă în folosul neamului, cine i va dărui măcar un ban și de ar fi de zece ori persoană morală ? Cu cîtă părere de rău nu-și vor aminti azi membrii Ligei de timpul cînd în capul ei se afla bătrînul naționalist și entuziast d. Petre Grădișteanu ! De mai era d-sa președinte al Xjigei, azista moare la ezitarea aceasta care face ca Liga să nu mai fie în capul, ci coada mișcărei romînești? La 3 Iunie se adună membrii Ligei din București ca să aleagă de nia podgorenilor din Franța Războiu declarat statului. — Rolul clerului. Depeșile noastre ne-au arătat că la Montpellier a avut loc un meeting monstru al podgorenilor din Franța, însemnătatea acestei uriașe manifestațiuni a unui întreg popor de mizerii stă în consemnul grav care s-a dat refuzul de a plăti impozitele, cu alte cuvinte rebeliunea contra statului. Tînărul tribun Marceliu Albert, „mesia“ unei jumătăți a Franței, a întregei porțiuni de miazăzi, idolul viticultorilor, a dat, de fapt, semnalul unei greve a contribuabililor, care, după părerea instigatorilor, trebue să înlesnească și grava administrațiilor comunale, „puterea acestora fiind inutilă, spune „Le Tocsin“, ziarul oficial al comitetului vinicol, căci nu se mai pot conduce cel cari crapă de foame“. Iată clar războiul iminent declarat fiscului și guvernului de o vastă populație. Ea pretinde că măsurile propuse de guvern contra vinurilor falsificate sînt neîndestulătoare ; că nu va fi satisfăcută decît modificarea taxelor asupra zahărului, modificare, de altfel, imposibilă, taxele acestea fiind regulate prin convențiuni internaționale, cari nu se pot realiza. Adevărul e însă că podgorenii sunt într’o stare materială îngrozitoare. Guvernul găsește că el suferă din cauza unei supraproducții enorme, că el ar trebui să consacre o mare parte a terenurilor acaparate de vii și a căror producție nu se consumă decît pe jumătate, culturei griului și a altor cereale. Situația guvernului e grea. El va trebui să recurgă la forță pentru a ano. Monte Carlo Citesc într’un ziar financiar că direcția Băncei de joc din Monte-Carlo se plinge că anul acesta afacerile nu au mers bine. Beneficiul net ce l’a realizat a fost de numai 25 jum. milioane lei. Și totuși cine știe ce enorme, cheltueli are această întreprindere, cine știe că întreg statul Monte - Carlo cum e nu se întreține de cît din veniturile cazinului, cine știe cît cheltuiește și adună numai prințul de Monaco de la această întreprindere.Înțelege cîțî bani trebuie să fi lăsat străinii la masa verde, pentru ca să-i rămîie direcției un beneficiu net de peste 25 de milioane $i totuși în alți ani acest beneficiu e mai mare. In 1899 de exemplu a fost de 32 milioane. 4 » Petrecînd iarna trecută citva timp la Nice, m’am dus și eu la Monte-Carlo pentru ca să’mî dau seamă de acest tripou, rămas unic în lume, patronat de stat, căci Homburg, Spa și altele cari au mai existat au fost desființate. Pe cînd străbateam drumul de o dumnezeiască frumusețe de la Nice la Monte-Carlo, admiram peisagiile acelea minunate, cu vegetația subtropicală în plină înflorire, portocalii, lămâii și mandarinii plecîndu-și crengile sub greutatea rodului, trandafirii deschiși, iar totul luminat de un soare senin de primăvară,—in Ianuarie pe cînd știam că în patrie e totul unei ierni grele, cu geruri cum de mult nu s’au mai simțit, înteieniri de trenuri și tot cortegiul de neplăceri ce aduc la noi crivățul năprasnic, cînd îl apucă nebuniile. Admiram peisagiul acela în care natura a grămădit alături tot ce poate da ca frumusețe: munți acoperiți de vegetație bogată și alături marea albastră atît de mult cîntată a coastei azurului. In mijlocul acestei naturi atît de bogate însă, zărești deodată pe niște stînci eșite în mare cele două orașe ale principatului Monaco, veciiul Monaco, reședința prințului și noul Monte-Carlo reședința cazinului, a casei de joc, a celui mai mare tripou public și oficial din lume. In Monaco zărești castelul stăpînului autocrat al Monacoului și institutul oceanografie o dovadă vie a dragostei sincere ce prințul are pentru știință. Și totuși acest prinț patronează casa de joc, de pe cealaltă stîncă, trage dintr’înâa averi și chiar pasiunile sale ștințifice și le satisface cu banii de la cazino. Ce imoralitate! Și fără voie începi să te gîndești să fie imoralitate? Prințul de Monaco exploatează o anumită patimă a unor oameni, nu ’folosul său și al statului sau, care altfel n’ar avea nici clădirile frumoase ce are, nici șoselele bune, nici școlile bune nici veniturile frumoase ce trag locuitorii de la miile de străini ce vin în toți anii acolo să guste în timpul emel clima dulce a coastei de azur, vara, clima munților și amărei și să-și încerce norocul, să satisfacă patima arzătoare la masa verde. Oare băutura nu e un vițiu tot atât de riü ca jocul de cârti? Oare fumatul nu-i un vițiu? Și oare toate statele nu exploatează aceste viții pentru a’șî creia venituri? Și nu sînt ele într’o situație mai rea decît principatul Monaco, căci ele exploatează vițiul propriei lor populațiuni. Monaco numai vițiul străinilor în folosul populațiunei sale... Apoi celelalte state exploatează viții la cari pot lua parte și iau parte și locuitorii săraci. Monaco un vițiu „nobil“, vițiul celor bogați. Imoralitatea nu este deci atît de grozavă, deși rămîne imoralitate. Ea are și pentru Monaco scuza care acopere toate imoralitățile: rațiunea de stat. Căci și monegazii—așa își zic locuitorii Monacului vor să trăiască, și pentru aceasta au nevoie ca străinii să î viziteze, tocmai ca și muntenii din Elveția. Așa că nu spune decit un adevăr quasi satiricul vers prezentat ca deviză a principatului: „Io son Monaco sopra lo seoglio, „Non semino e non racoglio. „Eppur mangiar voglio“ sau pe romînește. .,Eu sunt Monaco de pe stîncă, nu seamln și nu culeg, și totuși vrei să mănînc“. 1 X Am ajuns și în fața cazinului, o clădire de un lux asemănător celor mai de valoare vizitatori ai săi, adică nebun. Nici un muzeu, nici un teatru din Europa nu se poate lăuda a fi arhitectonic mai sus decît bazanul înconjurat de splendide terase și parcuri în care predomină palmierul. Fațada care dă spre mare este, ca și marea sală de serbări,o lucrare a lui Garnier, același care a construit și marea Operă din Paris. Două grupuri sculptate împodobesc această fațadă: Musica de Sarah Bernhard și Dansul de Gustave Doré. Fațadele laterale de asemenea splendide lucrări arhitecturale sunt împodobite cu sculpturi semnate de cele mai renumite nume ale Franței. Dar să nu ne perdem vremea afară. Să pătrundem în acest templul al nobilului vițiu al jocului la hazard. Nu oricine poate intra, trebuie o permisiune care însă în baza unui pașaport sau a oricărui alt document, se dă fără multă greutate. Haine, bastoane și pălării trebuiesc lăsate la garderoba care e gratuită. Această operație făcută, treci într’un bal mare, la dreapta căruia se află un bufet care servește răcoritoare cu prețuri foarte modeste, iar în fund vezi o ușă care duce la sala de serbări, unică în care calcă pe o ușă specială și prințul de Monte-Carlo. In această sală de serbări îșî dă reprezentațiile opera condusă de cunoscutul impresar originar din țară Raoul de Guensbourg. Cel mai mari cîntăreți și cele mai renumite baletiste debutează aci,—iar maestrul Massenet a concedat tocmai în sezonul acesta premieră celei mai noul opere ale sale, Operei de Monte Carlo. Prețurile de intrare sînt foarte modeste. Dacă adaogi că Poți trăi la hoteluri mult mai confortabil și mult mai eftin decît la o stațiune balneară romană,—te vei putea convinge că la Monte-Carlo nu se știe ce este exploatarea. Acolo se exploatează numai acel care vor să fie exploatat, adică— proștii. Un vechi proverb german însă spune că proștii nu se isprăvesc niciodată și, cu timp acest proverb va rămîne adevărat, Monaco poate fi liniștit: n’o să trebuie să are, nici să culeagă și tot o să aibă ce mînca. Xi Și ca să ne convingem de aceasta, să parcurgem sălile de joc toate construite după planurile celor mai mari arhitecti, decorate cu tablourile celor mai mari maeștrii, pe alocurea prevăzute seara cu decorațiuni luminoase, unice în felul lor. O lume imensă se plimbă prin aceste saloane, în cari cu toată ventilația, domnește un aier care -ți apasă greu pe nervi. In aceste săli sunt 9 mese mari de ruletă, și mai multe mese mari de trente et quarante. In jurul meselor șed oamenii obicinuiti ai jocului, — în picioare stau înghesuiți unul lingă altul acel cari n’au găsit scaun. La ruletă misa cea mai mică e 5 lei, la trente et quarante 20. Am observat și eu jocul la mai multe mese și am putut constata că se cîștigă nespus mai puțin decît se perde. Cei mai mulți dintre jucători își fac notițe și joacă după sistem., Ei cred in calculile lor de probabilitate deși nu sînt exacte decît în infinit. Și, după aceste calcule joacă cu încăpățînare pînă perd tot ce au și sînt siliți să primească banii de drum de la direcția cazinului, dacă nu cred chiar mai nimerit să se sinucidă, în care caz direcția ÎI îngroapă gratis. Căci un singur calcul de probabilitate s’a dovedit pînă acum adevărat, anume acela că direcția trebuie să cîștige. Și aceasta e așa de adevărat încît direcția se gîndește acum să’și sporească beneficiul creînd miza minimă pentru ruletă de la 5 la 10 lei. Această sporire a mizei are și alte cauze. Jucătorii mari de altă dată au început să devie tot mai puțin numeroși. Am văzut persoane perzind mii de lei fără a clipi din ochi,dar desigur că americanii, rușii, englezii și francezii care perd sutele de mii de lei sau le cîștigă devin tot mai rari. Sunt și prea multe exemple triste cari împedică de la joc. Și la Monaco chiar afli repede, despre acea rusoaică văduvă, care după ce a perdut la joc tot ce-i rămăsese de la bărbatul său pentru dînsa și cei trei copii ai el,—și-a zburat creerii în chiar una din acele săli de joc luxoase cari au totuși aerul atît de inocent... De asemenea sînt prea cunoscute și romanticele sinucideri ale acelora cari după ce ’și-au perdut averile, s’au aruncat de pe stînci în mare... Poveștile despre fericiți cîștigatori, cu toată osteneala ce’șî dă direcția casmnuluî de a le populariza, sînt mult mai rare. Am auzit pe cînd mă aflam acolo despre un tînăr care a cîștigat într’o zi un sfert de milion de lei. Gurile rele spuneau însă că a perdut apoi banii și încă ceva peste dînșii tot la Cazino. Și gurile rele spun că rareori se întîmplă un om atît de tare de caracter, încuz dacă a cîștigat la joc, să nu dea înapoi banii cu dobîndă, dacă nu chiar pe loc, cel mult în anul următor . " ' * La mesele de ruletă sumele ce se pun ca miză sunt în genere mai mici. Dar la trente et quarante într’adevăr te orbește luciul aurului ce se pune pe o singură carte. Cu toate acestea dacă mulți jucători au eșit decavați, ceia ce se chiamă a distruge banca, nu există la Monte- Carlo și cine spune altfel se ia după povești. Crupierii primesc de la casă fiecare în genere o sumă mai mare de bani. Dacă văd că suma scade prea mult, trimit să li se aducă alta. De asemenea soarta crupierilor nu e atît de roză precum o descriu unii. Seafa lor nu trece în medie de 250 lei lunar și că ar ști să dea sfaturi jucătorului,— este o copilărie. Nu există absolut nici o siguranță de cîștig. Numai o siguranță de perdere există. De altfel cine intră in cazinul din Monte-Carlo numai cu greu se poate sustrage tentațiunea jocului și prin urmare numai cu greu se poate sustrage de la birul ce se impune fiecăruia. Cine e cuminte lasă cîteva piese de cinci lei, —cine nu, se lasă sedus de vre una din numeroasele metode infailibile și dăruește averi greu muncite societățea cazinului. 1 B. Brănișteanu 1 X