Adevěrul, februarie 1909 (Anul 21, nr. 6973-7000)

1909-02-01 / nr. 6973

Duauîîk'â 1 Februarie 1909 Pălmuirea cutezătorilor Ziarul tututor cutezanţelor şi a faptelor inavuabile, or­ganul­­francez al dinastiei Brătianu, a avut curagiul să declare apocrifă convorbirea pe care a avut-o d. Vespa­sian Pella, cu M. Sa Doamna Elena Cuza. D. Pella, nevoind să supere pe ilustra femee cu aceste mici şi nevrednice lucruri, s’a adresat d-luî Inginer Ba­­callu, fost senator, care era de faţă la convorbirea sa cu Doamna Cuza. La această telegramă d-l Bacallu a adresat d-luî Pella, următoarea scrisoare, care este cel mai bun răspuns dat neobrăzaţilor care dezonorează presa romină. Iată această scrisoare , Piatra, 29 Ianuarie 1909 Stimate d-le Pella, Primind telegrama d-voastră privitoare la des­­minţi­rea ce se cată a se da convorbirei ce aţi avut înalta favoare de a obţine din partea Măriei Sale Elena Doamna, am onoare a vă răspunde : ca fiind faţă în tot timpul convorbirei d-voastră cu Măria Sa şi cetind apoi relaţiunele date de d-voastră în ziarul „Adevărul am văzut că toate faptele din acea convorbire şi expuse de Măria Sa, sunt redate de d-voastră în modul cel mai exact. Vă rog bine-voiţi a primi salutările mele distinse. Bacallu, Uita ntimit. Denunţarea convenţiu nei comerciale cu Aus­­tro-Ungaria se impune Pretenţiunile guvernu­lui dela Viena sunt ne­acceptabile. Pentru partidele noa­stre de guvernămint pare că nici n’ar exista acea­stă chestie. Orice intîrziere sau e­­zitare din partea guver­nului român va spori insă pretenţiunile celor dela Viena şi deci singura so­luţie ce se impune este i­­mediata denunţare a con­­venţiunei. Semnalăm d-nuî ministru de răz­boi­ adevăratele barbarii ce se să­vârşesc cu ordonarea de marşuri la trupele din garnizoana Bucureşti în momentele cind viscolul suită mai cumplit. Se fac marşuri nu numai piuă dincolo de Otopeni, dar şi mar­­şuri pînă la Ploeşti pe crivăţul cel mai aspru. Sistematic la întoarcerea de la a­­ceste marşuri, zeci de soldaţ! cad bolnavi, mulţ! rămin pe drum şi nu puţini trebuesc transportat! la spi­tal. Nu credem ca d. ministru de răz­­boi­ să susție că marşurile în a­­semenea împrejurări sunt absolut ne­cesare. Sperăm că nu vom fi silit­ să re­venim şi că se vor lua măsurile tre­buitoare ca această barbarie să în­ceteze. 4BHHBISP „legea­­monopolului circiumelor şi producătorii de ţuică" este tit­lul unul extrem de interesant ar­­ticol pe care'l publicăm in numă­rul de fată al ziarului nostru Atragem asupraUtldeosebita aten­țiune si guvernului și a cititorilor de oarece ridică importanta dies,­tiune a soarteî ce se creiază locul. 1. orilor de la munte prin retrage­rea consumaliuneî luiceî. Ni se aduce la cunoştinţă abia acum că censura austriacă a con.­fiscal No. 68SS din s­epembre al Adevărului, din cauza ilustraţiei Cofin Mitită şi votul plural în Un­garia. Se vede că ilustraţia aceas­­ta era periculoasă pentru siguran­ţa statului Austro-Ungar!... Opinia publică, care aştepta cu o justificată nerăbdare, părerea lui „NEA GHITA" asupra ches­tunilor cari o pasionează, e sa­tisfăcută. „Nea Ghită“ No. a apărut azi, e la înălţime. Textul şi ilustraţii­­le cari îl împodobesc dovedesc că „NEA GHIJA" ştie să-şî fie „granta“! Vajnicul moralist d. Duca, care a avut tupeul să se eri­jeze în Catone al presei, nu nu­mai că n'a răspuns pînă a şi în chestia menţinerea la ziarul săli a eminentului pungaş Ru­binstein, dar menţine în redac­ţie şi pt reporterul pe care a declarat că l’a concediat in ba­ia sentinţelor de condamnare pentru excrocherie. A minţit dar d. Duca ? Dar ceea ce nu vom înceta a întreba pe d. Duca şi a-l soma să răspundă, este cum vorbeşte d-sa de cinste profe­sională, cită vreme directorul „Adevărului” i-a propus să-l dovedească, cu acte, pungăşiile lui Iţic Rubinstein, iar d. Duca se derobează şi spune că aş­teaptă sentinţa ? Dacă d. Duca ne va cita din vreo ţară oare­care asemenea mentalitate de cinste profesio­nală, îi acordăm un premiu şi închidem discuţia ! Se vede însă că d. Duca ţine să facă pe socoteala acţionari­lor ziarului său experienţa ciz­­terităţei lui Iţri Rubinstein. Pe noi însă nu ne poate o­­pri aceasta să slăbim pe Ca­­tenele dela ziarul guvernului, pînă nu va răspunde ce fel de cinste profesională profesează d-sa în presă. Direcţiunea generală a căilor de comunicaţie pe apă va cere guver­nului un credit de 15­00.000 lei pen­­tru construirea a 4 mari vapoare dintre cari trei de comert, fie­care avind un tonajin de 7 000 tone,­­cel de al patrulea vapor va fi de pasajeri.­­Cu modul acesta se va avea cur­se regulate si silnice intre Con­stanta si Constantinopole. Hotărît lucru, d. Gussi, prefăc­ut de Covurluță, rîvneşte la glo. ■in predecesorului său d. Mana.­iu. D.sa a început să trimistre timpurile de trista memorie tind muncitorii sindicalişti craui provo­caţi prin măsuri care de care mai arbitrare Astfel, ni se comunică din Galaţi că, din ordinul prefec­tului a fost arestat şi trimis la Bucureşti muncitorul G. Cristescu din­ comisia generala a sindicate­lor, care sosise in localitate pentru a ţine o conferinţă. Revoltaţi de arbitraritatea aces­tui act muncitorii gălăţeni vor ţine pline trei mari întruniri de protestare. D­rakie Protopopescu a fost co­optat ori ca membru in consiliul de administraţie al creditului fun­ciar rural. In locul lui P. S. Au­relian. Din cauze neprevăzute confe­rinţa ce trebuia să aibă loc Du­minică 1 Februarie la Ateneu a­­c., se amină. D. Ioan S. Săvescu, fost funcţio­nar în Galaţi, concediat din servi­­ciu sub actualul guvern, ne roa­gă să dăm ospitalitate în coloa­nele ziarului nost­ru respectuoase­lor­ mulțumiri pe cari le aduce­a Sale Doamnei Elena. Cuza, ca­re, cu prilejul aniversărei unirii principatelor, i-a trimis un aju­tor de 100 lei, scăpîndu-l de mize­­ria în care se afla cu întreaga lui familie. In şedinţa de la 15 ianuarie, A­­cademia de ştiinţe, litere şi a­rta din Taluza a ales în unanimi­tate pe d. dr. Hugo Zaggler din Bucureşti ca membru corespon­dent, al ei, şi d­r. Iorga a fost proclamat membru de onoare al Academia­ din Belgrad. Toate autorităţile au luat va­canţă pînă Marţi dimineaţa. Societatea de medicină veter­­­nară din Bucureşti va ţine asta­se­ar­a la orele 8 şi luni­, o şedin­ţa, unde se va continua discuţia asupra nouei organizări a legei de poliţie sanitară veterinară şi a­ corpului veterian. S-a aprobat, de către consiliul de miniștri era scuitarea în regie a unei lucrări suplimentare pentru mărirea clădire a biuroului A din Gara de Nord în limita sumei de 12.000 lei. Veniturile regiei monopolurilor Statului de la 1 Aprilie 1908 pînă la 31 Decembrie acelaș an au a­­vut un spor de 584.000 lei, față de perioada corespunzătoare a a­­nului precedent, şi cu 5.701.000 lei mai mult peste prevederile bu­getare. Birourile Casei Rurale, actual­mente instalate la Banca Naţio­nală se vor muta în curînd în casele Cotradi din strada Şelarî colţ in strada Gabroveni­ Astăzi du­pa amiază la orele 5 şi jum., se Întrunesc membrii „Uniunii industriaşilor români în localul camerei de comerţ. Se va continua discuţia la pro­­ectul de lege pentru Încurajarea industriei naţionale, propus de către d. ministru al industriei şi al comerţului. D­ l Davidescu, va fi numit im­piegat pe lingă Camera de mese­rii în circumscripţia Bucureşti, In locul d-luî C. Dumitrescu, de­misionat. O delegaţie de mari proprietari de vii, din Vîlcea, s’a prezintat aiLaltă­­eri la Cameră şi a cerut să fie pri­mită de d. Fe­rekide pentru a-i în ■mina un memoriu cu privire la pro­­ectul asupra impunere! viilor dela şes. După ce delegaţia a aşteptat mai bine de­­un ceas, i s’a adus răspuns, din partea preşedintelui Camerei cum că sa vie Luni. Membrii delegaţiei au plecat fu­rioşi, protestând contra faptului ne­­■ uzit ca o delegaţiene fiiint­r’un ju­deţ, care s’a transportat anume în lapHală pentru a putea iramîna un memoriu, să fie amînată și astfel nevoită să stea în Capitală em­es zi­le pentru a putea ajunge să îami­neze un memoriu preşedintelui Ca­merei. Liberalismul celor dela guvern est­e din ce In ce mal apreciat de toate straturile societăţii. In seara de 29 Ianuarie a avut loc la direcţia poştelor conferinţa d-lui oficiant N. Ghiţescu, în asis­­tenţa personalului din direcţiunea nerală şi al oficiilor centrale. Prin proecţiune şi o schiţă de pian, însoţite de explicaţiuni orale, l-sa a an­tăţat modul de instalare şi de funcţionare al aparatelor ce com­pun o instalaţiune telegrafica impri­­mătoare sistem „Baudot“. Conferenţiarul a fost felicitat de şefi şi fis­colegi. Ar fi bine să fie imitat şi de cei­lalţi funcţionarî cari nu'ii-i' prin s.i »»Aremie sis­t at «Baul­i unui capelmaistru, care intreprin-' ■cunoştinţele profesionale ale func­ţionarilor. Astăzi s’a împărţi! la Cameră pro netul de lege, trecut prin Senat, ■pnti care apitropia bisericeî parohi, ale Pitar Moşii din Bucureşti este autorizată să vîndă de veci, prin li­citaţie publică, locul viran proprie­tatea bisericei filiale Bradu Boteanu situată în partea de miază-zi a bi­sericei şi în suprafață de 894 metri i pătraţi şi 50 cm. Un însemnat număr de m­ici funcţionari din Galaţi au trimis d-luî Miştea, deputat român din Camera otomană, o teelgramă de felicitare pentru modul cum a a­­pârat interesele comin­istmului in­tro şedinţă a acelei Camere. In urma demisiunea consiliului de administraţie al Băncei ,„Ca­­raiman“ din Breaza (Prahova), Duminica viitoare va avea loc a­­dunarea generală a secietarilor, cind se va propune şi lista nouilor consilieri. Se da ca sigură alegerea d-lor C. Poposea Focşăneatm ca preşe­dinte, d­­octor Aurel Popovici ca director, casier Gh. Focşăneanu receptorul fiscal, iar preotul Sam­­son Pop­escu ca secretar. Cu o vie plăcere a­n «văzut as­tăzi pe artistul Penel, de la Iaşi com­plect restabilit din greaua boală de care a suferit. Îngrijirii te în adevăr mişcătoare de car' «a bucurai d­iă carter sa vântului profesor fir. Marineseu, l’au pus pe Pene! iarăși pe picioare. Eljpleaca la Iași, de unde va mai veni în luna Aprilie să se p­rezidite din nou d-luî profesor dr. Marineseu sipirc a constata efectele tratamentu­lui la care a fost supus. Prefectura judetului Ilfov a sus­pendat din servicii­ pe timp de 1­1 zile si cu perderta salarului pe d. Gh. Niculescu, primarul comunei Ileana (Ilfov), care a nesocotit or­­dinele si sra însusit o suma de bani. îs** D. loan Predescu, agent de control cl. III­.1 pe lingă fa­bricele supuse controlului ministerului de finanţe, a fost­ lăsat în disponibilitate pe ziua de l Februarie a. c., din cau­ză de boală. Ministerul de finanţe a am­înat pînă la 1 Martie a. c punerea în a­­plicare a măsurei de a se prezenta facturi pentru articolele importate cari nu trebuesc vămuite. Această dispoziţie de ministru al finanţelor a luat-o în urma cererei mai multor comercianţi, cari au a­­rătat că le trebueşte un timp oare­care spre a obţine asemenea facturi de la casele de comerţ din străină­tate cu cari sunt în legătură de afa­ceri. Casa bisericei aduce mulţumiri d-luî Ion Ciulei, proprietarul moşiei Plopenii­ Mici, care pe ale sale pro­prii chefneli a reparat biserica Naşterea Domnului din Plopenii Bărzeşti (Dorohoi). Reparaţiunile sunt radicale, con­sisted din: pictarea interiorului, împrejmuirea curiei bisericei, cum­părarea de odăjdii preoţeşti şi a unui poticandru. Constructorii romi­ni din Capita­­lă ,se întrunesc miine. Duminică orele ? jum. p m în loif^jl so­­cietăţeî constructorilor de pe bulevardul Maria 20. Se va da forma definitivă me­moriului ce-l vor inmb­ia con­structorii d-lor miniştrii. Senatori şi deputaţi, privitor la respecta­rea art- 96 din legea pentru orga­nizarea meseriilor. Măcelarul Iosef Bergham­mer, domiciliat in str- Aurora No. 30 avînd de vinzare o căprioară îm­­puşcată (vinat oprit în această e­pocăi pe care vroia s’o vînză pe calea Victoriei a fost condus la circumscripţia din Str. Primăve­reî de către d. căpitan Constantin Starea—maestrul de vinătoare a soc. Diana, unde i s’a dresat cu­venitul proses verbal de contră­venţie. Numitul măcelar n’a pu­tuit scăpa de rigoarea legei, cu toate că a vi­neat numile unor persoane politice marcante. In descărcare, Societatea Diana urmăreşte re­zultatul acestei afaceri-Ministerul Instrucţiune! publice a mai anulat următoarele certifi­­cate. In locul cărora s’au eliberat duplicate pe numele: Buzatu Ioan, eliberat de şcoală No. 2 din Tg Ocna; Simion­escu l­asear eliberat de direcţia gimnaziului „Alexan­dru cel Bun“ din Iaşi, şi Isacescu Constantin eliberat de direcţia gimnaziului din Huşi. Miine are loc la biserica Amza căsătoria religioasă a d-rei Natha­lie-Eugenia Codreanu fiica confra­telui nostru Codreanu, de la ,,Cu­rierul Judiciar” cu d. Locotenent Constantin Georgescu. Felicitările noastre tinerei perechi. Desfiinţarea robei avocaţilor Astăzi s-a împărţit la­­Camera raportul Comitetului de delegaţi asupra proectului din iniţiativă parlamentară cu privire la des­fiinţarea „uniformei avocaţilor­­cum zice proiectul­ Se ştie că prin legea promul­gată, portul uniformei era facul­tativ pînă la 1 Februarie 1905. Cu începere de la acea dată s'a dat o putere legală dispoziţiunii şi se impunea tuturor avocaţilor cari îşi exercitau profesiunea la palatul justiţiei din Bucureşti să poarte această uniformă. Raportul comitetului delegaţilor spune că inconvenientele ce pre­zintă un asemenea costum n’au încetat. Nu semnalează Insă cari sunt acele inconveniente, ci adau­gă numai că convingerea comite­­tului delegaţilor e că prin desfiin­ţarea acestei uniforme nu se du­­ce nici o jicnire prestigiului Jus­tiţiei. Textul proectului de lege constă intr’un Unic articol: „Portul uniformei avocaţilor se desfiinţează de la data promulgă­rii acestei legi”. Raportor al comitetului delega­ţilor e­d. I. Malla. Crima din funii. Zabrowsky interesîndu.ne astăzi după a­­miază, la spitalul Filantropia, despre starea victimei ni s'a răs­puns că ea s'a Înbunătăţit. instrucţia se face de către d. ju­decător Popovici, de la cabine­tul 4, care a început ancheta chiar dă la tecid crimei. 3 m Crearea a 12 catedre universitare Irul i­nstrucţiune, fie dintre profeso­rii facultăţilor de drept, fie dintre adluralii sau foştii magistraţi de la in­­nalta Curte de casaţie sau de la­­ orten­to apel Candidaţii vor trebui să posede titluil de doctor. Cei reuşiţi vor fi nu­­miţi prin decrer regal cu titlul de a­gregat definitiv. # Astăzi s’a depus la Cantoră un priteol de lege, semnat de d. Spiru Haret, prin care se înființează CU încerta­re data­­Octombrie 1909, ur­mătoarele nouă catedre universitare: a) Pe lingă universitatea din Bu­­curești, două catedre de drept ci­vil.: O caltedră de drept roman; o catedră de drept internaţional privat; o ca­tedră de drept comercial f com­pairat şi marit­im­; o catedră de drept admi­nistrativ şi legislaţie industrială şi rurală; o catedră, de materie specia­lă pentru ramur­a de ştiinţe fizico­­■chimiee; o catedră de arheologie şi antichităţi; catedră de anatomie des­criptivă şi lucrări practice. b) Pe Ungă universitatea, din Iaşi; două catedre de drept civil; o cate­dră de drept roman; o catedră de drept internaţional privat ; o catedră de drept comercial comparativ şi maritim; o catedră de drept admi­nistrativ şi legislaţie induistriist şi rurală; o catedră de geografie; o ca­tedră de farmacologie, materie me­­cală şi arta de a formula. Articolul 2 al procetu­lui prevede că, prin derogare de la dispoziţiunile a­rticotelor 69, 70 şi 72 ale legei în­­văţămîntullui secundar şi superior şi Masai pentru această singură da­tă, numirile la cele douăsprezece catedre de drept, prevăzute în mai sus, se va face prin concurs. Concursul se va ţine cu şase luni mai înainte, la Bucureşti şi in faţa com­isiuniilor apocial numite ipentru acest scop şi anume: O cotin­siune pentru cele 4 catedre de drept civil; O comisiune pent­ru cele două ca­tedre d­e drept roman; O com­­isiune pentru cele două ca­tedre de drept international, privat; O comisioune pent­ru cele două ca­tedre de drept comercial comparat și maritim; O comisiune pentru cele două ca­tedre de drept administrativ şi le­gislaţie industial­ă şi rurală. Fie­ca­re comisiune se va compune din cîte 5 membri şi a­nunie: unul di­n decanii facultăţilor de drept, fiu­­mit de ministru; un profesior dela facultatea de drept din Bucureşti; u­­nul dela facultatea dift­laşii alleşi fie-i ,. , , , care de consiliile facultăţilor resepc-1ttum * 9TM“ universitare mo­­tive, şi doi 'membri nuinti|f de mip­s- mentătă de d-SOt. Articolul 3, $i ce! dini urmă, pre­­v­ede ca agregaţii definitiv, cari se vor burni in condiţiile de mai sus şi cari vor trebui să-şî ia îndatori­rea scrisă de a nu intra în magistra­tură şi barou, pe tot timpul cit vor face­­parte din invăţământ, vor fi plătiţi cu 700 lei pe ruină,, iar cinc vor fi înaintaţi la gradul de profe­sori, cu 900 lei. Aceste cifre vor fi supuse gradaţiei î­n expunerea de motive, d. Haret invocă in favoarea creăreî nouilor catedre faptul că^invătămlntuil a lu­­at un avtnt de dezvoltare, precum şi împrejurarea că a­tît Senatul univer­sitar din Bucureşti, cît şi cel din Iaşi, împreună cu consiliile facultă­ţilor, au opinat pentru crearea de nouă catedre. Proeetul aceasta este menit să ridice mari discuţiuni, atît în privinţa utilităţeî unor anu­mite catedre, cît şi, mai ales, în privinţa faptului că propu­nătorul proectuluî, d. Ilarei, este acelaş care s’a pus în ca­pul grevei universitare cînd s'a propus proectul Dispescu,în tre­cuta Cameră, prin cari se pre­vedea crearea a o sumă de ca­­trede din acele pe cari le crea­ză azi și proectul d-lui Hard In toate cercurile parlamen­tare se pune chestia dacă ceia ce este permis să facă d. Ha­ret, nu era permis să facă d Disescu. D. Haret va avea de răspuns de astă-dată de întreaga ches-* ■» Ultima oră P­MENTUL M Sa Cameră Şedinţa dela 31 Ianuarie La orele­­ jumătate s'a deschis şedinţa sub preşidenţia d-lui Va­­sile Missir. După îndeplinirea formalităţi­­lor obişnuite, şedinţa a fost ridi­cate, pentru, a se lucra in secţi­uni, după care va fi din nou deschisă. * La redeschiderea sediu­ui, după ce se repetă l­a vot nul, d. Spiru Varel se ridică de pe banca ministerială şi spune că este necesar ca să se pună cît mai curînd la ordinea zilei o le­ge rămasă în suspensions de acum doi ani şi care a trecut şi prin ce­i­nat, prin care se donează mînăstirea Călădăruşani o întindere de 200 hec­­tare de pământ Faptul a produs senzaţie In Car­meră. Proectu! se referă la o veche do­rinţă a fostislus mitropolit Ghenadie şi graba d-luî Haret de a satisfaci* acum pe fostul mitropolit, se co­mentează In mod foarte vifi. Ea este în legătură cu alegerea nouilor mitropolit­ şi cu legea sino­­dală depusă de d. Haret. Şedinţa continuă, teleurmarireaulaşiilor şi cerurilor slujbaşilor Astăzi s-a de­pus un proect de lege, tot din iniţiativă parlamenta­ră, prin care articolul 409 din le­gea de procedură civilă se modifi­că du­pă cum urmează: Pensiunile l­afe­stiţraplart:­ rei­­competitele naţionale, lefile şi diur­nele eclesiasticilor, militarilor şi tu­turor funcţionarilor plătiţi de stat district, comună şi instituţiunile de binefacere sau creijit puse sub con­trolul statului nu se pot ceda nici în total, nici în parte. Ele nu se pot urmări decât numai pînă la o treime pentru datorii către stat, penalităţi prevăzute de lege ■pentru chirii şi creanţe alimentare precum şi pentru creanţele privile­­giate prevăzute de articolul 1729 din codul civil, pînă la jumătate în ce priveşte plata datei legiuitei soţii, precum şi alimentele acordate de le­­* soţiei, copiilor şi ascendenţilor lor. Cesionarii de pensiuni cu titluri anterioare legei dela 1 Martie 1881 pot cere restituirea capitalului nu­mărat cu a lui legal drtete-'' -■ pbi. ne despăgubirea lor prin urmărire pînă la o treime a pebtelei Indemnizaţiile de chirie ce se a­­cordă unor funcţionari, precum sunt cel al c. f. r., sunt neurmăribil­e şi necesionabile în mod absolut. Ele se pot însă urmări şi ceda în total numai pentru chiria datorită pentru semertrul la care acele in­demnizaţii sunt aferente”. Proectul este semnat de 32 de de­­pUtatî, automobilul, fiind aclamaţi în mod călduros de populafiune. Regele Al­fons se întoarce azi în Spania. Ziarele înregistrează svornirile despre apropiata căsătorie a regelui Manuel cu fiica ducelui de Edin­burg, Beatrice. SCUFUNDAREA UNUI VAPOR Brest. 31 Ianuarie.—Un vapor en­­glez al căruî nume Un s’a pntut afla s’a scufundat aseară. 7 din cei 14 oameni ai echipăginlnî aă dispărut. NOUL TARIF VAMAL FRANCEZ Paris, 30 Ianuarie. — Guvernul a hotărât să combată în faţa comisia rteî vămilor arlianHe dispoziţii ale no ‘ui tarif care­­ar putea să în­greuieze politica externă a Franţei. Preşedintele consiliului va pune chiar chestia de încredere. PLECAREA GENERALULUI D’AMADÉ Paris, 50 ianuarie Ordinul fie zi de adio adresat de câtre genera­lul d'Amade trupelor franceze din Casablanca felicită­ri, mod călduros pe toţi soldaţii şi ofiţerii de atitudi­nea lor care a contribuit atît de mult la opera Franţei în Maroc spre a a­­sigura prosperitatea şi justiţia în imperiul Mayzenului. AUSTRIA ŞI CONVENŢIA FRAN­­CO-GERMANA Paris. 30 Ianuarie. — Baronul Ae­­hrenthal a felicitat telegrafic pe mi­nistrul de externe al Franţei, Pi­­chon, cit şi pe secretarul de stat al Germaniei, Schoen, pentru închee­­rea convenţiei franco-germane In privinţa Marocului. DIVERGENŢELE DINTRE PARTI­­DELE RADICALE Budapesta. 30 ianuarie. — Din Belgrad se telegrafiază că divergen­ţele dintre cele două partide radica­le au atins culmea şi se crede că a­­lianţa se va dizolva, IAR PRINCIPELE JGEORGE Belgrad. 30 Ianarie. — La balul ce s'a dat alaltăerî în cazinul cetă­ţenilor, principele moştenitor Geor­ge, a avut, faţă de dame, o purtare atît de incorectă, în­cît comitetul s'a văzut nevoit să atragă atenţiu­nea principelui că au trecut timpu­rile regelui Ludovic XIV. ÎNSĂNĂTOŞIREA NEGUSULUI ABIS1NIEI Adis-Abeba, 30 Ianuarie. — Au fost serbări in capitala Abisîniei în urma însânătoşirei negusului Menelik. Sănătatea suveramului este satisfăcătoare MANEVRELE FLOTEI TURCEŞTI Constantinopol, 30 Ianuarie.—Zi­arul „Turque" anunţă că flota tur­cească va face manevre In marea neagră, de unde va pleca pentru mai mult timp în Beirut şi Tripolis NEBUNUL DIN BERLIN ISI CON­­TINUA ATACURILE Berlin, 30 Ianuarie.—La Lich­tenstein un necunoscut a atacat astăzi o fată de 14 ani, pe care a lovit-o cu un cuţit. Criminalul s-a făcut nevăzut, iar victima a fost transportată la spital. După cum se ştie au fost ata­­cate în ultimul timp o serie în­treaga de fete şi poliţia a pus un premiu de 1000 de lei pe capul criminalului. Se crede că e vorba de fapta unui nebun­ VAPOR OPRIT DE AUTORITĂŢILE AUSTRO-UNGARE Zara, 30 Ianuarie. —Vaporul ita­lian „Torido” fuse­sechestrat de autorităţile austroungare pentru fap­tul că era încărcat cu materiale de construcţie destinate pentru Munte­­negru. In cele din urmă vaporul a fost lăsat să'șî continue drumul. SITUAȚIA CONTELUI STERNBERG Praga, 30 Ianuarie. — Alegătorii contelui Sternberg din Nachod au exprimat acestuia încrederea lor față de zvonul că dînsu­l ar fi ho­tărît să se retragă din viata politica Contele Sternberg a comunicat a­­legătorior săi că împăratul l-a ier­tat. In urma acestei comunicări, a­­legătorii au hotărit să trimită împă­ratului o adresă de mulțumire. DEMISIA UNUI MINISTRU RUS Petersburg, 30 Ianuarie. T­he­ Ultime telegrame TINERII TURCI ŞI COMPLOTUL Constantinopol, 31 Ianuarie. — Un comunicat oficial dat de către comitetul jonilor tunei desminte ca­tegoric ştirile că se încearcă a se de­trona sultana­ în favoarea princi­­pelui rusul Izzedin şi că din aceas­tă cauză ar fi fost destituit­ minis­ tril de războifi şi de marină. Comitetul care a dat probe de ati* Sa moderaţiune, s’a obligat şi prin non! program elaborat de recentul congres a apăra viaţa şi drepturile sultanului atît timp cît va rămine credincios Constitutiunii şi deci respinge minciunile împrăştiate de vrăşmaşii omenirii şi otomanis­­muluî. — (A. R.) CALATORIA REGELUI ALFONS Lisabona, 31 Ianuarie.—Primirea regelui Alfons la Villaviciosa a fost foarte cordială. Miniştrii afacerilor streine au sosit după prinz. Nu s’a făcut nici o comunicare despre­ în­trevederea suveranilor. Aceștia au is&ii dufia síiúsíij o ptemablaie­nai viißiä f&Msííifiují 6äMWivä^iilsiL.. J1GSHES SSLSj, Stictfrestî Binroft Tecimic, strada jfroaanuel No. SI — 23, furnizeaza : ENGLEZESTI deSEIZlUJItEI, Păcură, Gaz sărac (Sauggasj MOTOARE LUCRIND IN CEA MAI MARE ECONOMIE Fifieaiiiine:„HORNSBT"silii »ÎRSâSiPMPiM* întrec ori­ce alt sistem de motoare IN CONSTIGIZCTIÎTNE si soliditate SPECIALITATE pentru: Mori, Ateliere si ori­ce Industrie GARANTIE ABSOLUTA CONDITIUNI ds PLATA FAVORABILE Cu începere as azi fiare punere In vin, sare de punere In uîn* . . . . . ^ . zare de vis*a vis de cofetăria Capsa ALBITURI: Pînzărie, Lingerie, Trussouri si Layette. Se confecţionează în atelierele noastre în 3 zile ori­ce quantitate ţie Rocii­ de Bal, Rochi de Nunţi, Rochi de Visite şi de Teatre Asemenea se confecţionează în 24 ore, ori­ce quantitate de ROCHI de DOLIU. Sosesc zilnic MATASURI şi STOFE MODERNE pentru Sezonul de Bal. a fost primită.­­in locul d-lui Sa­n­­tus a fost numit. d. Rokhlow. SITUAŢIA IN PERSIA Aşahabad, 30 Ianuarie. — Agen­ţia Westnik vesteşte că Agaman Hussein, revoluţionarul care a pro-­­ vocat dezordinile din Korassan de nord, a fost învins în ultimi­le zile de către trupele Şahului Pensiei. Lo­­j­cuitorii satelor cari au sprijinit pe cest revoluţionar, au fugit cu fami­liile lor dincolo de hotarul rusesc, spre a se feri de răzbunarea celor dela cîrma statului. CUTREMUR DE PAMANT Reggio di Calabria, 30 Ianuarie.— Noaptea trecu­tă o furtună de o Vio­lenţă, extraordinară, însoţită de pia­tră şi de o ploaie torenţială, a că­zut pe tot linului Galabrieî, iar la 3 şi 4­ minute o puternică zgudui­­tură şi mai, multe mai slabe au fost simţite aci. Inzăpezirea trenurilor Din partea direcţiuneî generale a C. F. R., ni se comunica urmă­toarele­. Din cauza zăpezeî şi a viscolu­lui, s’au produs următoarele în­treruperi şi întârzieri In circula­ţia trenurilor: 1) Trenurile No. 15 şi 163 din noaptea de Vineri 12 spre Slmbă­­tă 13 Februarie st. n. col­., caii circulă între între Bucuraştî-VTr­­■ciorova, «'au circulat. 2) Trenul No. 16 din noaptea de Vineri spre Sîmbâtâ 13 Februarie care­ circulă între Virciorova-Bli­cărești, a circulat norm­al pînă la Piatra.Olt. 3} Trenul No. 164 din noaptea de Vineri 12 spre Slmbătâ' 13 Fe­bruarie care circulă între Vîrcio-1 ro­va. București, a rămas inzăpe-1 dit. între Stolnik­î.Costiștî. 4) Trenurile No. 125 şi 49 de azi Sîihbfita 13 Februarie cari circulă Primul între Bucureşti-Virciorova Şi sapuljdul pint la Craiova, sînt, reţinute încă în'gara 'de Nord. ■ 5) Trenul No. 139 de azî Sîmbătă 13 Februarie, care a plecat din Bucureşti spre Constanţa, a intir­­zîe.t, 1 oră Mi Pantelim­on. 6) Trenul No. 186 de la Constan­ta a sosit în București azi Simbă­­tă cu 3 ore Întârziere. 7) Trenul No. 131 de azi Sîm­­bătă 13 Februarie care circulă în­tre București.Giurgiu, nu a ple­cat din gara de Nord, din cauza întreruperii din Filaret-J­ava. 8) Trenul No. 132 de azi Sîmbată 13 cor. care a plecat din Giurgiu spre Bucureşti, a rămas în staţia: Vidra 9) Trenul No. 1i din noaptea de Vineri 12 spre. Slmbăta 13 cor. care circulă între Bucureştî-Ga­­laţi, a rămas înzăpedit între Buf­­taa-Periş, de unde a placat hiar departe azi Sîmbătă 13 cor. la ora 7 20 a. m. 10) Trenul No. 158 de Vineri 12 cor. care a plecat din T.­Măgu­­rele spre Costeşt­i, a rămas in Ro­şiori din cauza Întrerup­erei liniei intra Roşiori-Popa. In momentul de faţă, dar, adică Sîmbătă la ora 12 din zi sunt Sm­zăpedite,­­următoarele iparraţiunî de linii: Filstrek­-J­âiva;­ichitila;Ciob­ri­­neştî; Cos­teşti-Stoînicî; Costaştî- Roşiori. Se speră că în cursul zilei dacă viscolul va înceta, circulaţia să-gî reia mersul ei regulat. Act de mulţumire Stimate­­­le Lukianof Soţia mea suferind de stomac cu complicaţiuni la rinichi, a ur­mat, după sfatul medicului sau curant, cu Kefirul Kumis prepa­rat de d-voastră timp de 30 de zile, luînd cîte 2 sticle pe zi. Efec­tele curative ale acestui preparat sunt de nedescris. Bolnava lua cu plăcere acest aliment, căci ob­serva zi cu zi ameliorarea boa­lei sale, și după o pauză de 15 zile va reîncepe această cură cu Kefir, care nu este numai un a­­liment complect ci şi un depu­­ratit atît al maţelor cît şi al ri­nichiului, eliminînd toate temu­­rile acre şi restabilind pofta de mîncare şi regulata funcţionare a stomacului. Eu vă mulţumesc mult pentru rîvna cu care munciţi pentru pre­pararea şi răspîndirea acestui a­­liment plăcut, răcoritor şi hrăni­tor, atît de trebuincios celor su­ferinzi. Primiţi vă rog, stimate d-nule Lukianof, încredinţarea prea ose­bitei mele consideraţiuni. 2 Decembrie 1908 G. lorgulesen Str Ratişte 32 2300 fălci Cafeneaua­­ berari© ,,U­­nion“ dit Strada H©galăg aranjată acum din nou, dobîndeşte zilnic succes© neîntrecute. Admirabila orchestră directeasă în fie­care seară numerosul pu­nic. Tot cu începere de azi s’a pus în consumaţie vestita bere Şlepiag car Bragadiru. Invităm publicul să viziteze cafeneua-berărie „Union“.— Circul este bine încălzit cu calorifer jtiarele Circ Site!! Astăseară Simbată^1 .Ianuarie Jilare Reprosen­taţie Hiigh-Site Rendez-vous Elitei Bucureştene Costume de gală Requisite şi har­­naşamente de gală Circul va fi iluminat Agiorno Numai câte­va sile ! Trupa GEfiALDOS Compusă din 4 persoane. Fenomanan­ jongleri Americani Baroneasa BOURNICEI Cu grupa de 11 cîini dresaţi Surorile FalAaTESen gimnast­ice la trapez volant TRUPA BREVAl — dans Perse — Atleţi acrobatici O grupă de 30 cai prezen­taţi de d. Robert Kern. Sala Liedertafel' Astăzi Sîmbătă 31 Ianuarie celebrul cintăreț francez -MAYOL-cu trupa «a va juca Ida PAPNIiUOME Petite ßonne Sericuse Miine Duminecă 1 Februarie Les Menages Parisians La Chane« du Mari Teatral JLiric Compania Lirică Romînă Conducerea Const. Grigorin Astă­zi Sîmbătă 31 Ianuarie 1909 Se va representa Farmecul unui Vals Duminică 1 Februarie 1909, la ora 2 luni MAXIM EU se va representa VAGABONZII Luni 2 Februarie pentru l-a oară Povestirile lui Hoffmann (Hoffmans d’Erzählungen) Tva y s£ r^NAFÉ?»' DELANCiRENIER Cele mai plăcute și mai ju eficace dintre Pectorale in ► contra . in Tusei, Guturalului dr. si Bronşitei ‘'fi. "'s de toate felurile, se face în mod ra­ţional de Eduard Sejkora, fost prim masseur sub S*rof. Dr. Win­­•tesnit* ,la Policlinica din­­Viena, Strada Buzeştî 88. Nu­mai conver­saţia germană Ajunge o carte poş­tală pentru a veni la domiciliu. Leaf! Masa la Restanraaiu! llFlIi Orguui/.aţie nouă — Cu preţurile foarte­­moderate In fie­care seară Orchestra CIOL­ACU VIILE Ilii liilirii Administrai.ti viilor Duiliu Zim­­­fireacu are onoare a vă­ aduce la cunoştinţă că a înfiinţat’un depo­zit de vinuri în Bucureşti, Strada lorilor, Palatul Muntelui de Pie­tate (prin Str Cîmpineanu). Aci se vind exclusiv numai pro­dusele din viile D-lui Duiliu Zam­­firescu, CMsxiesisca, IToreas­­«a. Tanase Cofetar» şi Ca­­ragea din Odobeşti şi dealurile înconjurătoare, precum şi produ­sele viei Progresul, a D-nuluî Profesor S Mehedinţi, asemenea din Odobeşti şi ale viei D-lui M. Remer de la­ Od­obasca, poziţia cea mai înaltă din localitate. Viile D-lui Zamfirescu Cin­­deasca, Floreasca şi Caran­gea, plantate după sistemul un­gar, de oameni aduşi intradins din Arad, dau renumitele vinuri de Rhin Stiisting, (Rhein Rieg­ling şi Woltsch), precum și vinu­rile ungare Yuri,iinitri­­vinul de Tokayy, Moaes-Folier și renu­mitul Bakator (o variantă a Braghineî). Tot ast­fel este plan­tată și via D-lui Remer. Via­­fanase Cofetara, renu­mită în toată podgoria, de o în­tindere de 33 hectare, este plan­­­­tată după sistemul şi cu varietă­ţile franceze, şi produce vinurile albe Simillon de Santiernes, St. Emilion, Museat etc. şi vinurile negre Cabernet Sau­­vignon (Bordeaux) şi Irinot de Bourgogne. Acelaşi lucru despre via D-lui S. Mehedinţi Administraţia viilor D-lui Dui­liu Zamfirescu garantează că în pivniţele sale nu se găseşte o pi­cătură de vin de altă provenienţă. Butoaele ce conţin vinul sunt nouă, lucrate de fabrica Rauss din Focşani şi Schwarzberg din Tecuci Depozitul din Bucureşti vinde cu ridicata, cu sticla şi cu paha­rul. D-nii revînzătorî (restauratori, cîrciumari, băcani) ca şi D-nii consumatori găsesc la depozitul din Palatul Muntelui de Pietate, polobocele şi poloboace de 5, 10, 15, 25 şi 100 decalitri. Este important pentru D-nii revînzătorî a cunoaşte că vinul Riesling reprezintă speța cea mai superioară a vinurilor albe replantate. El este atît de tonic, în­cît poate servi cu mare succes la ameliorarea vinurilor slabe. Localul din Palatul Muntelui de Pietate, strada Zorilor, are o prea frumoasă sală, unde­­-amatorii de vin, cu adevărat bun, pot con­suma și cu paharul. Buteliele se trimit acasă, după comandă. — Telefon — Ii A. MăCÎASSNNIa LUTRU Cu începere Us azi Mare Predarea se «feetuează — ^ ______ in 24. ov­e d® Ia comandă cons si ITslfr ENS3LEZESC — de Prima Calitate — — Predat Ia domiciliu în saci plumbuiţi — Greutate Garantată Vinde: Banca» Mii «Seoul Str. Karageorgevici, 3 Telefon 10/7 VITE AMERICANE ALTOITE şi NEALTOITE , dela cunoscuta pepinieră ALEX. ADAMOVICH I Peste SOO varietăţi selecţionate,— Se garantează selec­­ţiarea Altoiului şi port-altoiului — Reprezentanța generală pentru Rominia . — Prima seminferie H. SCHULLER fii București, Str. Ooauiuel No. 1® . ;~""i Cataloage franco la cerere —— IHferite specii de gradice, gard-viii pentru îngrăditul viilor Moșia IulESTS (Tutova) O oră de Birlad — 3/4 de oră de gara Tutova De Arendat -----de la 23 Aprilie 1911------­A se adresa D­îni Const. IStille la AAleu&m­f. A­r­ FVS­T

Next