Adevěrul, iunie 1910 (Anul 23, nr. 7446-7476)

1910-06-01 / nr. 7446

5 Anut al XXIfl-lea No. 744Q|; ------------------»-----­FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU publicitatea concedată exclusiv Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI , București, Strada Sărindar No. 11 BANI UN N­U­M­A­R Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri Wlari. 1 Iunie 1910 DIRECTOR POLITIC CONST.­UNIN­E ABONAMENTE: Din an. M î . Lei 16.—­­ Trei luni ș­­­i i­ași 4.— 1^vre luni ■ . . . 8.— I O lună­ .­­ . . m 1.60 Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Direcția și Administrația Redacția: cu Capitala Provincia Străinătatea»99 No. 14/10 14/10 14/99 12/40 wit UN NUM A fI BANI . Rostul întrunirei liberale Pentru ce s'a adus mulțimea.—Un mare fiasco.— Discur­suri exasperante.—Nota practică a d-lui Costinescu. Cuvîntul șefului. f Acei cari SU­ combătut în­ consfătuirile Convocate de C. Brătianu, ideia congre­sului sau a unei întruniri cu delegați și-au­ dat perfect seama de atmosfera din partidul liberal. Firește că un partid care pretinde că m­ai are dreptul să se cramponeze de guvern trebuia să dea un semn oare­care de viață cînd opoziția s’a ridicat să-l go­nească, unii prin agitație extraparla­mentară, alții prin voturile alegătorilor. Ideia unei întruniri publice cu mii de­­ delegați pe cari să-i aduni la București pentru a nu le spune nimic, se vede acum cit de ridicolă a fost. Liberalii n’aveau nevoie să facă dovada că au rămas partidul numărului, mai a­­les nu era nevoie s-o facă la guvern. O altă manifestare, mai puțin gălăgioasă, dar mai serioasă ar fi fost indicată. De­sigur că o consfătuire a tuturor organe­lor autorizate din partid, a deputaților, senatorilor, șefilor din județe, a tuturor membrilor comitetului executiv, întru­nire de 300 sau 400 de persoane în care șe­ful partidului să fi făcut o expunere fide­lă a situației politice, să arunce o nouă ideie, să fixeze o nouă tactică de luptă față de ambele partide de opoziție, în fi­ne un fel­ de congres, de sigur că ar fi a­­vut un efect mult mai mare atît asupra maselor partidului cit și asupra opiniei publice ori­cît de pornită ar fi ea contra actualului guvern. Dar să aduci, cu administrația­, pe lin­gă cei 1000 de partizani înregimentați, vre-o 5000 de oameni neînregimentați, în­tre cari vre-o 3000 de săteni, să-î aduci îiumai pentru a exhiba aceste masse pe străzile Capitalei, ca să se vadă forța par­tidului, — spectacolul acesta a fost abso­­lut ridicul. Guvernul avea putința să aducă din fie­care județ cite 1000 de asemenea dele­gați, adică 32000 delegați. Nimeni nu va contesta unui guvern de la noi, mai ales cînd e la disperare, să care la București tot fee este... cupabil din întreaga țară. Canti­tativ forțele guvernului au reprezentat ori maximul de ceia ce poate căra admi­nistrația la București în momente de grea cumpănă pentru un guvern Era un moment de grea cumpănă. d. Brătianu a făcut apel, ca șef de guvern și ca șef de partid, pentru întîia oară la o manifestare a masselor partidului. S’a făcut­­ dar tot posibilul ca să se a­­ducă la București mii de delegați, între cari cîte-va sute de țărani cari cu sigu­ranță că în imensa lo­r majoritate habar n’aveau nici cine guvernează actualmen­te, nici pentru ce au fost aduși la Bucu­rești, cari n’au pătruns la întrunire și cari au colindat o zi Capitala blestemînd pe acei cari i-au cărat la București ca să-î sperie automobilele, gardiștii și luxul boierilor. A fost clar ridical și absolut inutil în­grămădirea acestor forțe guvernamenta­le — de care ori­ce guvern poate dispu­ne în chiar ultimele sale momente Dacă din punctul de vedere cantitativ manifestația se prezintă astfel, din acel moral, adică din nota discursurilor rosti­te manifestația liberală poate fi conside­rată ca un mare fiasco. Nu s’au mai rostit nici­odată discursuri mai banale, mai exasperante, ca în în­trunirea lub­orală de ori. O sărăcie de idei, o teamă groaznică din partea tuturor o­­ratorilor de a atinge vre-o problemă nouă, cîte-va platitudini, în fine discur­suri smulse cu cleștele, — așa impresie a fi făcut de pildă cuvîntările d-lor Fere­­chide, Climescu, Mitescu și Nacu, cel din urmă neștiind cum să facă act de brătie­­nism a vorbit de subscripția pentru ma­ma lui Jelea. Oratorul de zile mari, pentru însufle­țirea maselor, care aspiră a deveni un Delavrancea al liberalilor, vorbim de d. Banu, a îngrămădit o duzină de fraze cari s’au topit repede în atmosfera din sală. A încercat d. Duca, oratorul substanțial al brătienismului, acel care are rolul de-a analiza situațiunele și­ a face critica ope­relor adversarilor, d. Duca s’a chinuit rău de tot să rezume reformele realizate i de șeful său . Nota justă, trebue să fim drepți, a a­­vut-o d. Costinescu. Iată un om cu un simț politic extra­ordinar. Cînd a văzut acea mulțime, și mai ales calitatea audi­torului, a știut ce discurs trebue să pla­seze-D. Costinescu le-a spus verde: ,,Să știți, d-lor că nu plecăm de la putere, nu ple­căm ori­cît ne-ar in­jura, chiar dacă ne vor asasina, nu plecăm nici morți!“ Asta era tot marafetul congresului. Partizanii au aflat dela d. Costinescu ceia ce vroiau­­ să afle din gura unui ministru, adică dacă partidul mai are curajul să se cramponeze de guvern. Eî bine, d. Costi­nescu, le-a spus, într’o formă destul de plastică, că nu vor pleca dela guvern și cum ministrul de finanțe are accente sin­cere cînd se află între partizani, aceștia au rămas încîntati de hotărîrea guvernu­lui de-a nu lăsa din mini, nici morți, pu­terea. In urma asigurărilor așa de formale ale d-lui Costinescu discursul d-lui Bră­­tianu a devenit cu totul inutil, mai ales că n’a spus nimic nou, a sfidat puțin pe carpiști declarînd că partidul se va pre­găti să triumfe în­ viitoarele alegeri ge­nerale, a calificat de murdară acțiunea carpiștilor spunînd că ea nu a lăsat în ur­ma ei decit putini noroii, a trecut pe sub nasul generoșilor colegiul unic la... județ și a încheiat, ca de obiceiu, cu cîte­va fraze pe cari le are la îndemînă mai ales cînd „ai noștriî“ îl aplaudă. Precum se vede nimic mai de seamă, nimic de relevat, nici o ideie, nici mă­car o declarație serioasă, — a căzut un potop de banalități peste o mulțime neîn­suflețită. R. X. n arbitii Opera d-lui Marghiloman Pînă acum se credea că toate congresele și întrunirile acestea cu delegați din țară sînt pricinuite de guvern. Cred că a venit momentul să încetăm cu falsificarea istoriei. Dacă­ rînd pe rind au fost aduse în Capi­tală „țara carpistă“, „țara cantacuzinistâ“, „țara brătienistă“, iar Dumineca viitoare va sosi „țara takista“, dacă hotelurile s’au um­plut ; dacă birturile și berăriile au fost stinse —dacă deverul Capitalei s’a ridicat cu peste un milion — din care cel puțin o jumătate privește pe boeri, iar cealaltă jumătate fon­durile secrete—opera aceasta, trebue s’o re­cunoaștem, aparține exclusiv gestului ab­irato al d-lui Marghiloman. Și dacă n’ar fi decit atît, comerțul și de­­mimondul Capitalei trebue să-î trimeată o adresă de mulțumire! Pac. Țăranii... liberali Falstaffî de la întrunirea de eli Nici odată nu ne-am mirat mai mult ca pe ziua de ezi cum de s’a putut ca, în­ 1907­ să se răscoale țăranii!... In adevăr, am văzut pe ziua de ezi, cu prilejul întrunirei liberale, o serie de ță­rani, cari ar fi rușinat pe însuși Falstaff, eroul lui Shakespeare. Nici unul nu cân­­tărea mai puțin de 90—120 de kilograme. Toți ar fi putut participa la un ban­chet, nu al sans-culoților, ci al... cent­­kilosilor! Era o plăcere să te uiți la ei, unu și unu! Ce au supt oamenii aceștia; ce cura ați făcut, nu știm. Ceea ce știm e că solu­ția problemei țărănești, față de aceste ad­mirabile exemplare ale „pauperismului“ și exploatăr­ea pro­pri­etaro­ arendășești, ar fi o energică cură de Karlsbad! Falstaff aceștia ai vieței țărănești ne­­au sugerat întru­cîtva explicația de ce partidul liberal e atît de meșter în repre­­siunea răscoalelor ce izbucnesc la timp, spre a da acestui partid misiunea salva­toare de a le înnăbuși și tot ei n­e-au arătat cu cine și prin cine își propun cămătarii liberali de la orașe să guverneze pe viitor cele cinci milioane de țărani, cari nu cîntăresc la un loc cu­ trag la duuimal cei 2.300 de Falstaff aduși ori cu bilete de liber-parcurs la întrunirea i de la E­­forie! Și acesta e ,,țărănismul“ național-libe­ral, trei ani după 1907. Dulce tar­ăl Saturn Apărătorii cauzelor drepte Socialiștii apărînd pe frații de peste munți în Camera austriacă — Telegramele ne-au anunțat că în parla­mentul austriac cauza dreaptă a fraților noștri­i de peste munți a găsit apărătorii cei mai fervenți în deputații socialiști Aceștia neavînd de menajat de­cit drep­tatea, au putut spune cele mai crude adevăruri despre procedimantele mi­zerabile ale guvernului maghiar. Au m­ai apărat și alți oratori cauza naționa­lităților obijduite din Ungaria, — în spe­cial deputații slovaci și cehi cari au vor­bit pentru connaționalii lor.­ A luat și un orator creștin social cuvîntul pentru a salva aparențele, — dar nimeni n’a vor­bit atît de energic și de deschis ca socia­liștii. Deputatul socialist Renner făcîn­d alu­zie la apărarea ce primul ministru a fă­cut contelui Khuenî-Hederwary, că ni­meni nu va reuși să transforme brutali­tatea în genialitate politică, primul mi­nistru a spus că era nevoie să se prevadă cazul cînd trupele ungurești n’ar fi fost suficiente pentru a menține ordinea. Dar Ungaria nici nu are atîția alegători, cîți soldați are! Contele Khuen are îndă­rătul sau o lungă carieră de obijduire. Mijloacele de brutalizare s-au subțiat și fostul Ban și sugrumător al Croației și-a schimbat metoda: înainte el credea că nu poate înlătura drepturile omului, fără a ucide oamenii, acum el ucide drepturile și cruță oamenii. Protestul acesta însă nu e în favoarea lui Justh și a lui Kossuth. Aceștia au abuzat atîta de putere și au­ zădărnicit reforma electorală și au îm­pletit singuri furia cu care au fost bătuți în ultimele alegeri. Coaliția ar fi pierit pe urma scîrbei poporului și nu e bine să se poată spune că e o victimă a soldați­lor austriaci. împăratul și-a perdut inde­pendența față de unguri făcîndu-se com­plicele acestei alegeri și ai zădărnicirea re­formei electorale. Se înmulțesc semnele că împăratul a reneg­­at la politica refor­mei electorale și a sprijinirei pe intere­sele mulimei, împăratul a arătat că se teme de urmările votului universal în Ungaria și a adăugat astfel la apăsarea socială și pe cea națională.­­ Mai energic a fost în cuvîntarea sa de­putatul socialist Daszinski. El a amintit că un colonel austriac, Fabricius a gonit, odată pe deputații unguri din parlamen­tul unguresc. Acest colonel a fost simbo­lul puterei împăratului față cu un feuda­li­­sm, care s-a dovedit a fi un fenomen anti-social. Cu planul lui Kristoffy, Cur­­­tea austriacă s’a împăcat iarăși cu coali­­ția. Doi ani a guvernat aceasta coaliție, fără folos. La ușă bătea votul universal promis de împărat ministrului Kris­toffy. Votul universal n’a putut însă tre­ce ușa. Nu-î rămînea deci împăratului, care trebuia să reprezinte ideia moder­nă, față cu ideia învechită reprezentată de feudalismul unguresc,­­ decit lupta. Lupta aceasta nu-i place împăratului, pentru că știe cu­ costă ea de vreme ce-o duce de trei sute de ani. Se vorbește aci de baionete și violențe, dară noi nu ve­dem căile ascunse pe cari curge averea habsburgilor, milioane și milioane de lei, pentru alegerile ungurești. In totdea­una banii împăratului au jucat un rol la alegerile maghiare. Nu știu­ câte milioane s’au dat de astă dată din punga împăra­tului și este de ceilalți, — dar ceea ce știe orice copil este că e vorba de multe milioane. Să nu ne lăsăm a fi distrați de la urmărirea procesului intim ce se petrece sub ochii noștri­ mulțimei. Contele Khuen-Hederwary tre­bue să vie acum cu votul universal, căci nu crede nimeni că numele Tisza este un program pentru naționalități. De aceea nici împăratul nu se poate acoperi cu Tis­za. Patriotizmul maghiarilor poate fi ori­cât de mare, fiind anti-social, anti-progre­­sist trebue să cadă. Adevărații patrioți un­guri să-și amintească de nobilimea polo­neză, care n’a fost în stare nici­odată să realizeze nici cele mai necesare reforme, printre care reforma țărănească era a­­tunci cea mai principală. Trebuia să vie streinii pentru a realiza cele mai urgente reforme, votul universal, care este­ astăzi pentru clasa muncitoare și naționalitățile suprimate ceea ce a fost atunci ca refor­mă dezrobirea țăranilor. Aceasta­­ a terminat Deszinsky — este un avertisment nu numai pentru Un­garia, dar încă și pentru produsele de putreziciune cari se răsfață în Austria, pentru șleahta din Galiția, pentru conții, prinții și baronii din Bohemia și pentru complicii reacțiunei în­ Austria de jos. Pretutindeni niște asemenea elice se rîs­­uiesc și se leagănă în credința că sînt atot­puternici, va veni ziua cînd vor îi puși pe goană. Aceste discursuri socialiste nu sunt vorbe goale, nu sînt fraze mari! Sînt a­­devăruri crude spuse cu curaj, adevă­ruri de cari ar putea lua notă și poli­ti­­cienii noștri, cari sînt și ei o putere an­­ti-socială și anti-progresistă și cred și ei că sînt atot puternici. Și Dazsinsky continuînd arată că esen­țialul acestui proces este descompunerea feudalismului maghiar, care a fost orb fată cu tot ce cursul vieței a produs, care a devenit anti-social trecînd cu vederea mizeria țărănimea și se hrănește prin zu­­grumarea fiecărei răscoale agrare, care face cele mai strălucite afaceri pe cînd țărănimea se stinge de nevoi și emigrează cu miile. Acest feudalism care a fost co­rupt de capitalizm pînă în măduva oa­selor, care din tot progresul modern a realizat numai jetoanele de prezență, tan­tiemele și mituiala, care a refuzat majo­ritatea tarei, și chiar propriului sau ,po­­por, cele mai urgente revendicări, — e copt să piară. Cine vrea în Ungaria un stat și o societate modernă, trebuie sa vroiască votul universal, bună­starea te de exproprieri. Fesurile lui Jenică sau delegația de la Tulcea Jenică, ex-tovarășul social-democratic­ internaționale, ex-gubernatorul Galațu­­lui, actualmente satrap de Tulcea, a ți­nut pe ziua de esi recordul recrutarea delegaților la congresul de la Eforie. Aflînd că prefectul celeilalte jumătăț a Dobrogei, d. I. T. Ghica de la Constan­ța, va transporta la congresul guvernului peste o sută de „liberali“ mahometani — deși la o alegere guvernul nu poate în­truni nici treizeci de voturi! — d. Jenică a declarat că primește match-ul la care-1 provoacă prefectul de Constanța și a a­nunțat de mai înainte că-l va face marț, dacă e vorba pe concurență de fesuri. Zis și făcut! D. Jenică Atanasiu, în loc să mai stea Să "Cânte două sute de mahometani libe­rali la Tulcea, s’a dus în piață, a cumpă­rat două sute de fesuri, le-a pus în gea­mantan și a venit la București. Des-de-dimineață s’a dus în Dealul­ Spirei și împărțind cite un fes de cap și cite doi lei, a recrutat, în mai puțin de 20 minute, două sute de liberali mahome­tani, „reprezentînd toate categoriile so­ciale din Tulcea!“ Cînd sa prezentat șefului cu turcii din Dealu-Spirei, acesta a exclamat: — Giugiuc prefect, bre! Nu ne-ai turtit fesul! ... Georgică Bulevardul dinastiei Directorul Adevărului a arătat ori lă­murit, cu a­c­te, planuri și fotografii, noua afacere veritabilă a primului-ministru, pe care de asta-dată o va plăti comuna Bu­curești din banii contribuabililor cari sunt înnecați de­­ prima ploaie torențială, cari n’au canalizare, n’au apă și n’au lu­mină, grație deschidere­ de străzi și bule­varde, “spre a pune în vedere și în valoare palatele politicienilor milionari. Decretul regal cu No. 3.446, din 23 De­cembrie 1909, raportul No. 60.121—3619 din 1909 al primarului Capitalei, lt. Vinn­­tilă Bratian­u, stabilesc pe deplin că în loc să se fi economisit o sumă de expro­prieri cu fațade în stradele Semicerc, fosta școală militară, casele Monteoru și Moruzzi din calea Victoriei, strada Coz­­ma plus cele din piața Lascar Gatargi, pentru a nu se tăia în două locul primu­­lui-ministru și, din potrivă, să i se des­chidă bulevard, creînd o a doua fațadă nouilor sale case, comuna va plăti cu ba­nii contribuabililor toate acele suplimen- CHESTIA ZILEI Primirea delegaților la Eforie Frații guvernului primind pe delegați la ușa săi ei Eforiei -pe un lacăt, ca să se păstreze ,deciuplinat de partid ! atlrnindu-le Cum se vede a doua Dinastie care se ridică în țară, pe lângă că acaparează a­­proape întreaga ei viață financiară, înce­pe să fie o permanentă corvoadă pentru stat, comună și pînă și pentru instituții­le de binefacere, ca Eforia Spitalelor ci­vile. Afacerea bulevardului e de natură a trezi pe contribuabilii Capitalei și să sperăm că vor ști să împiedece această nouă operație brătienistă, ticluită pe spi­narea lor, cu concursul fratelui Vintilă, ca primar și al ministrului de interne Ferichide, taman în cele 30—40 de zile cât a ținut locul de ministru de interne, al cărui titular e beneficientul noului bulevard pus la cale. Astfel, chiar prin absența sa din­ țară, după atentat, onorabilul prim-ministru, a știut să tragă un ce profit! E un om care nu pierde vremea și nu neglijează împrejurările! Ad­ ------------------------------­-- A­dever­uri <­Match de delegați Un prefect al regimului, lăudîndu-se ori că ar fi adus 700 de delegați la întrunirea gu­vernului, spiritualul d. Bubi Diamandescu, i-a răspuns: „ Nu ți-e rușine să umbli cu 700 de dele­gați? Eu, cînd om fi în ajunul căderei, o să chem pe directorul prefecturei și o să-l în­treb : cîți oameni îmbrăcați avem în județ ? Dacă mi-o spune, de pildă, 16.000! O să-i spun și eu , trimete opt mii la București!.... E o’ admirabilă caracterizare a recrutării „delegaților“ de erol T­eorii! D. Nacu a declarat la întrunirea de eri că ,nu e momentul să facem teorii“. Cred și eu! E momentul de a face practică!! Pompierii Pompierii n’au fost scoși pe ziua de ezi. Entuziasmul liberal nu se stinge cu apă! Rigoletto, de drept penal al facultatei noastre juri­dice, d. Tanoviceanu- •­­Dacă și ministrul justiției, căruia avo­cații recurentului i-au adresat petițiune, supuindu-i textul art. 327 din, procedura penală împreună cu jurisprudența Casa­ției care, sub pedeapsă de nulitate a pro­cesului, consfințește dreptul avocaților de a comunica cu acuzatul fără a fi ascultați de alții — dacă și ministrul justiției va avea curajul, să sfideze lege și jurispru­­dență, va fi pe deplin dovedit că afacerea Jelea trebue să rămîie mister, căci așa cer interesele în acest suspect și mușama­­lizat atentat. P. O. •------------##------------­Meetinul nationalist de elt —Afirmarea solidarităței naționale — Poporul Capitalei, totdeauna treaz și conștient cînd e vorba de apărarea inte­reselor naționale ale neamului nostru de pretutindeni, și-a făcut pe ziua de ozi o mare și sfântă datorie. . Adunați în număr extra­ordinar de ma­re în sala „Dacia“, cetățenii Capitalei, fă­ră distincție de culoare politică și cu zvîc­­nirile inimei la fel, ascultând puternicul cuvînt al maestrului Delavrancea și al celorlalți inimoși oratori, au înfierat în modul cel mai energic negați­unea ideilor de libertate și de parlamentarism, de cari au dat așa tristă dovadă vecinii noștri Unguri cu prilejul recentelor alegeri, cari, prin teroarea și ororile ce le-au ca­racterizat, vor rămîne pentru vecie ca o neagră și rușinoasă pată asupra stăpini­­torilor de azi ai Ungariei. Măreața întrunire naționalistă de ori poate fi privită ca un serios avertisment ce se dă Ungurilor, cari, ui­tînd ridicolul de care se acoperă, mai au naivitatea de a crede că în secolul XX pot face să dis­pară de-odată naționalitățile nemaghiare cari formează majoritatea populați­unei șubredului regat zis al coroanei Sf. Ște­fan. Am scăpat noi, Romînii, de puhoiul a­­tîtor cete barbare, am lepădat jugul tur­cesc — și nu vom putea opune oare re­zistență politicei de exterminare preconi­zată de efemerele guverne ungurești? Dar stăpînitorii Ungariei — căci de eî e vorba și nu de adevăratul popor ungu­resc, care suferă sub genunchii oligarehi­­ei lacome"— să nu uite că în momentul primejdiei vor avea în fața lor 14 mili­oane de romîni, solidari și conștienți, pe cari secole de-a rîndul toate încercările și persecuțiile diabolice nu i-a putut înstrăi­na sau abate de pe drumul menirei lor istorice. Solidaritatea națională a tuturor Ro­­­mînilor, afirmată cu atîta putere în în­trunirea de eri de la Dacia, de către bă­­trîni ca și de către tineri —- iată ce nu trebue să scape din vedere țanțoșii noștri Sechestrarea lui Jelea Recursul în Casație al lui Stoenescu- Jelea a fost amînat, dar nici pînă acum parchetul general nu s’a conformat cere­rei legale a avocaților recurentului de a fi lăsați comunice cu el fără a fi ascul­tat­ de alții. Se cunoaște starea în care a apărut Je­lea înaintea juriului compus din două treimi membri ai clubului liberal. Se ve­dea cu­ de colo că omul acesta a fost adus intr’o stare psih­ică suspectă. Grija ce a­­re parchetul general de a tine secrestrit pe atentator și după osândirea lui, neper­­mițînd comunicarea decit în fata unor supraveghetori întărește și mai mult bă­­nuelile de pînă acum. Revolta ce a stîrnit acordarea maximu­lui de pedeapsa unui acuzat în starea fi­zică și morală a lui Jelea a fost formu­lată, cu toate motivele, de către profesorul vecini cînd se aventurează în nebunia de ‹ aetopism‘^. DOMINICA ! Soarele roșind norii pe cari îi străbate,­­apune— pare­ că într’o mare de flăcări. Intre lanuri de grin, șirul de trăsuri îna­intează, biciurile pocnesc în tăcerea se­rei care se scoboară maestoasă, iar clopo­țeii sună vesel și adună copiii pe la porți prin satele pe cari le străbatem. Totuși am încă în ochii mei, cadrul fer­mecat în care am petrecut ziua și care m’a făcut să uit o clipă că sunt în țara romî­­nească și că de îndată ce eșt din această curte minunată, te întorci în aceeași ța­ră, în orientul lăsat în voia soartei. Aci dim­­potrivă mina măeastră a omu­lui a înfrumusețat natura, a acumulat frumuseți peste frumuseți, a transportat sudul aci, așa că te preumbli printre a­­lee de portocali și de lămîi, cu ficuși și cactuși, care îți iau ochii, cu flori pretu­tindeni, cu arbori în floare care ți-o cerne peste tine, iar jos, mai jos—aleele duc la malurile lacului. Cu­ vezi cu ochii, se în­ de CONST. MILLE tinde apa printre stufișuri și papură, în ea se oglindește minunăția de pe mal, ți se pare a avea o poveste din­ O mie și una de nopți, palatul acesta înconjurat de grădini maestre, cu flori și arbori rari, de­asupra căruia cerul albastru ca de to­paz se întinde nemărginit. Cînd te dau visărea pe malul apei, ca­re murmură dulce bătîndu-se de țărm, u­­rechea își este gîdilită în chip plăcut de surdina unei muzici care ajunge pînă la tine. Cînd vesele, cînd triste, cînd langu­roase, romanțele ei discrete din vioarele lăutarilor, ele complectează starea ta su­fletească și îți aduc în suflet uitarea de tot și de toate, uitarea în special de tine. Te-ai schimbat o clipă, te-ai abandonat mediului care te înconjoară, nu mai ești veșnicul același, pentru care nu există minută de plăcere și de renana. LJI­I ii pe cînd trăsura într’un nor de praf, aluneca pe șoseaua dintre lanurile de grid dacă gîndul mi se duce la bunul meu amic, căruia datoresc această zi de dulce abandonare, în minte îmi apare umbra boerului celui bătrîn, a stăpânului celui de pe urmă. El este îngropat în cimitirul lui de lingă curtea fermecată. Acolo își are biserica nouă, pe care n’a sfințit’o de frica morței. O vrăjitoare i-a spus că o să moară în ziua cînd își va sfinți biserica. Totuși a murit și aci l’au adus, l’au așezat în mausoleul făcut de el și pentru cl l’au depus, acolo el stă de atîtea ani, stă părăsit de top, stă și ascultă anele cum murmură la picioarele lui, vîntul cum ba­te toaca bisericei nesfințite și își vede el însuși părăsirea și ruina ce-l înconjoară. N’a trecut multă vreme și totul a fost vîn­­dut, s’a grăbit moștenitorul lui, ca să scape de această belea ce-l ținea legat de locul lui natal ; cine știe acum pe ce țăr­muri străine rătăcește el, fără părere de râu, că departe, departe pe tărîmul bătrî­­nei Dunăre, castelul fermecat, cu minu­­nele ce-l înconjoară, l’au așteptat multă vreme, iar bătrînul uitat de toată lu­mea, în cavoul lui solemn, lingă biserica părăsită și nesfințită încă, îl așteaptă în­că să-î aducă o floare pe mormînt. E tragic acest mausoleu, acest întreg ci­mitir, înconjurat cu ziduri înalte, cetatea aceasta a mortei, lingă cuibul de ferici­re și de plăcere de alături, dîngănitul tîn­­guitor al toacei din turnul care se dărî­­mă, unit cu sunetele vesele ale muzicei, moartea lingă viata, uitarea lingă activi­tate — omul acesta azi între străini, în casa lui alții luîndu-i locul, de­oarece n’a fost destul de destoinic ori de fericit, ca să nu moară de a binelea, ca să poată să trăiască înainte, grație copiilor, nepo­ților, urmașilor săi. . • MARTI De altfel în opera lui studiez omul. N’a putut fi fericit cu tot cadrul splendid în care și-a așezat viata. N’a putut fi fericit, fiindcă mereu a fost neliniștit, pare că se temea de ceva. In adevăr întreagă această curte, parcul întreg, totul este o fortăreață. Un întreg plan strategic descoperi. Curțile se suc­ced curților și toate sunt înconjurate cu ziduri­ mari și groase. E aproape un labi­rint de curți și grădini înconjurate de zi­duri, labirint în care te pierzi. Ori că omul acesta a fost atît de egoist în­cit a voit să-și păzească de privirea altora co­morile pe care le avea și le păstra cu zgîr­­cenie, ori frica îl stăpînefi.. Noaptea de­si­gur dormea cu pușca și armele lingă el, își zăvorea ușile în chip tainic și își făcea socoteala cite ziduri trebue să treacă și cite porți trebue să sfărîme. aceia care ar avea îndrăzneala să pătrundă pînă la el și să-i răpească odată cu avuția și viața. Și omul acesta care se temea atît de hoți, nu a scăpat nici mort de dînșir. Du­pă moartea lui, cripta în­ care se odihnea, a fost violată, spart i-a fost coșciugul, i s’a furat toate inelele și juvaerurile cu cari fusese îngropat. Toate zidurile au fost fără de folos, de ce se temea n’a scăpat. To­tuși, dacă va mai fi viață, dincolo de moarte, el are azi cel puțin mîngîiere, că numai mort, a putut fi jefuit, că atîta vre­me cit a fost în viață a știut să-și păzească tezaurul cu strășnicie și­ că numai după ce a închis ochii s’a putut apropia de el, aceia pe cari i-a ținut în respect, la distanță, o­­chiul lui atît de veghetor, cele șapte rîn­­duri de ziduri și armele de tot soiul, cari azi stnt­ părăsite într’o cameră încuiată pe care nimeni n’a mai deschis-o de cînd el a murit. NUMRCORI Mi se scrie că am calomniat neamul Crinilor, în una din notițele mele săptă­­mînale și în care am zugrăvit un tin de cîine, care a dezmințit fidelitatea tradi­­tională a neamului lui si care în loc să-și­ urmeze stăpînul, a rămas cîine la casa mea. Ca o dovadă de nedreptatea mea, mi se citează cazul cîinelui lui Grigore Ven­tura, un cîine foarte urît și grețos de altfel, care făcea disperarea acelora cari stateau la masă la birt cu Ventura. După moartea stăpînului, cîînile a rămas al nimănui. II căuta pretutindeni pe Ven­tura. Zile și nopți de-a rîndul rătăcea din diferite birturi, în diferite cafenele, la club, pe toate locurile pe unde avea obi­ceiul să rătăcească pînă noaptea tîrziu de tot noctambulul și bohemul sau stăpîn., Cum totul se uită și cum oamenii mai a­­les uită, e natural că și cîînile lui Ventu­ra s’a obosit și negăsindu-sî stăpînul a căpătat convingerea că între dînșiî, s’a interpus ceva pe care cîînile de­sigur n’a putut defini și înțelege, dar ceva fără de sfîrșit, inexorabil, o imposibili­tate pe care a botezat-o el moartea, dacă așa ceva va fi intrînd în canul unui cîine. Foarte frumos și lăudabil din partea a­­cestui animal. Ce dovedește însă aceasta. ? Că sînt dini de tot soiul, și cîini de trea­bă și credincioși și lichele-cîinî și cîîni cari nu s­e aseamănă cu oamenii și cîinî

Next