Adevěrul, iulie 1910 (Anul 23, nr. 7477-7505)
1910-07-01 / nr. 7477
m m Miiiile dlul L Uri in NAZB! Succesul fiov. In revista d-sale d orga din seatr i dt procesul pe care eminentul naționali dir Iași d. Abgar íuicliu, român neofoște viță mesopatană, l-a intentat „Adeu gruliü“. Cu aces prilej spune p. toga, paridul naționalis, adic al d-șșaje, , repurtă un mare succes. Succesul cor s' * infeptură d. Buicliu Abgar văzînd ca s * i piardă pocesul, și-a însușit mattori la 4$fre renunțase apăram și a amînat proces«. Care va raica amânarea unui proces cu „Adeverul * de/un mare succes al partidilor naționali... .în Asta î cm /'orice d Iorga, morală levintină... Nic di să iu uite șeful naționaliștilor vorba omîfinial.. că dacă un grec înșală ioi jidani au jfrmean înșală doi greci și d. lorga e dor np mai <3 jumătate de grec... Pac Echilibristică politică.Nici o idee, numai cranponii. Uitim<le combinați? Nici un șef de partid n’a fost «aî prejocupat de combinațiunî politicianiste ca d. Ionel Brătianu și aceasta din ceasul în care a eșit la iveală veleitatea sa de a pune mîna pe șefia liberală. Cînd a luat ministerul de interne și a fost astfel consacrat de d. Sturza, în mod silit, ca viitor șef, activitate» sau în partid, s’i mărginit la întărirea nuanței caret sprijinea și la înlăturarea multor fruntași din vechile cadre, in cari n’avea încredere. Cind a luat șefia, preocuparea sa zilnică a fost să mențină un echilibru între cei din stingă și cei din dreapta, ba chiar a făcut oarecari mișcări spre Treapta, vestind însă pe partizanii săi că e un simplu joc impus de împrejurări. D. Brătianu a mai avut o preocupare după ce a luat șefia și anume ca nu cumva popularitatea d-lui Take Ionescu să crească în dauna sa și partidul takist să prindă. In acest scop,s’a înțeles cu carpiștii și ambele partide istorice s’au aruncat asupra takiștilor, pentru a-i sfâșia, pentru a-1 distruge. Combinația n’a reușit. Capitala a răspuns la proclamarea șefiei d-lui Brătanu cu un triumf electoral pentru turiști și tot așa a răspuns cînd s’a încercat exploatarea atentatului împotriva primului-ministru. Noul șef al liberalilor a reușit însă să mai prelungească acțiunea comună r carpiștii contra takiștilor, deși s’a s .mulit în lumea politică inutilitatea spriinului guvernului în acțiunea întreprinsă de partidul d-luî Carp contra paridului d-luî Take Ionescu. In cele din urmă s’au convins și carpiștii de aceasta și cînd au pus d-luî Brătianu chestiunea retragereî la guvern, atunci s’au încredințat că au aface nu cu un om politic superior, ci cu un tolnîcian partizan al tragerilor pe sfoară. Carpiștii au dat atunci un asalt guvernului d-lui Brătianu. Dar n’au reușit, fiindcă nu putea prinde în 24 de ore, campania lor de opoziție după trei ani de acțiune paradă contra takiștilor. * * * E însă adevărat că d. Brătianu s’a speriat și a alergat după combinațiuni, a recurs la toate mijloacele politicianilor in primejdie de a perde puterea, pentru a semnai putea crampona de guvern. Primele ocheade le-a aruncat takiștilor, acolo vedea salvarea. Dar d. Take Ionescu, dîndu-și seama că are a face cu un șef, care înșelînd azi pe d. Carp, cu siguranță că va înșela mîine pe im altul, mai ales pe unul pe care-l crede mai puternic și mai primejdios adversar, d-nu Take Ionescu a adoptat o atitudine care să convină numai intereselor sale de partid și scopului politic pe care-l urmărește. C. Brătianu s’a mulțumit însă și cu această atitudine a d-lui Take Ionescu, căci teama ce o avea ca takiștii să nu cadă de acord cu carpiștii asupra unei acțiuni de răsturnare, i-a dispărut repede. „ Carpiștii au dat atunci alarma ca acei cari împedică răsturnarea guvernului, sunt takiștii, fiind înțeleși cu d. Brătianu. In realitate insă, nu numai că d. Brătianu n’a stabilit vre-o înțelegere cu d. Take Ionescu, dar a trimes vorbă dlui Carp, prin emisari conservatori, cu care este în strictă intimitate, că n’are de loc intenția să facă vre-un pact cu takiștii, că ar fi fost numai o sondare a terenului, etc. Pentru ce a adoptat anu Brătianu această atitudine? Pentru ci se temea că tratînd cu d. Take Ionescu asupra unui acord, de pildă pentru convocarea unei Constituante, să nu provoace o imediată înțelegere a l-lor Carp și Take Ionescu. Intr’adevar carpiștii încredințîndu-se că nu-i nici un acord între d-ni. Brătianu și Take Ionescu, s’au hotărît să renunțe la orice acțiune și să aștepte pînă la toamnă desfătarea evenimentelor. Deocamdată d. Brătianu e încîntat de acest rezultat și că va mai avea putința de a se crampona de guvern, în liniște, cîteva luni. La toamnă de sigur că iarna începe să caute alte combinațiuni pentru a prelungi guvernarea sa. De altfel însuși șeful guvernului recunoaște că nu mși cere posibilitatea să realizeze vre-o nouă reformă, ci rațiunea lui de a mai sta la guvern, o justifică pe afirmarea că nici unul din partidele de opoziție n’ar fi în stare să ia puterea sau n’ar fi în stare să se mențină la guvern contra a două partide. Și argumentul cel mai tare al d-lui Brătianu pare a fi acesta: dacă ...... că liberalii, cei mai bine ori ar fi mai pot guverna deși am la partide opoziție sunt divizate, duverna un cabinet CarD *n îl pronnpților și takiștilor, sau un abi Ionescu contra liberalilor și cu De acei» d. Brătianu e fere încă nici o șansă că se vor păca partidele de opoziție ocuparea sa, e să manevrez să împedice această împă °mêntar, ar slăbi numai puterea ,4,1 ;Unere și curăteria sufletească cu drajena din miduril, acestea. t f | | Rp. w Adeverum-Succesu satt It1 .; IIe4 slÎVcesu!" al Primului miniștri Aalilai mu istru Viî do rxlrie ? misiri .iveif^1 m'HÎ Ștrilfir Haliçi, cari au dus tratamentai iese! >C,ndi munestecî 1111 grec cu un bulgar, ci “I Un mare naționalist român. Explicații 541(10m vorbind de greva din atelierele Tk1:" Cu lucrătoriiî eî au cer sărbători a sărbatoa au maî multe chiar decit cer Vil mace cere parale și asta ceî deli nu au obiceiul să dea, cu toate ci .'urile secrete. Rigoletto erarchi eî maî vajnici adversari ăî e; de Roman, nu îndrăsnesc să se fe de dinsul. Vă puteți închipui te dai ;• ■i t.re si, fie acest erarch, dacă h țara n<aatră, țara samavolniciei prin ețcelențăj. —el ai fost încă ridicat cu iafidanul , supus unei judecăți sumare și sur gnu nîi a o mînăistire. tr că atitudinea episcopului d Buiu , dictată de un sentiment de adîncă ce ■ ugere, se vede că el e o adevărați la un alt sol; un bărbat care simte în tr însuți chemareă de a fi și mucenicul neclintit în cuvințele sale. Ș i dacă de mult cei cari urmăresc lui buranța din biserică, au făcut o apropiere dre episcopul de Roman și Mitropolitul Prim; d, această apropiere s’a impus main s în nr opt din urmă cu tot dlima din Acuzațiu ; s’au ridicat împotriva Mitropolitului P rimat și acuzatiuni s’au rid: 1 '• 'ripoi' a episcopului de Roman. re a făcut Mitropolitul Primat se știe Auzi^t d, toată trecerea sa, a pus în jo toată influența sa, pentru ca să nu fie jn 11. A cerut sau cel puțin a admis ca ace zakutii săî să fie pedepsiți, persecutați I. silift a făcut totul pentru a întinde mușamalia asupra acuzatiunilor ce i s’au a uuz ;i nu-i greu de înțeles că dacă a obțini? oat" acestea dela politicianii liberali nu i ..a obținut cu ușurință și nici fără sacrifiile... Cine știe ce angajamente a trebu Î ia și mai mult ca sigur că numai a pe actele sale. fost acuzat și episcopul de Roman, nu a procedat, acest erarh? .parte de a căuta să ascundă acuza ‘ 11se, el le-a pus în evidență. Nu i-ar i fost:,,, ,re,ie,je'j iUx să colinde pe la ce ■nan; S], a ]e cocoloși,—și ce primire bu a,j îi avut. Dar n’a făcut aceasta, ci ci gias tire a cerut să fie judecat de Sinodu jK, iar •-! știa ostil sieși, să fie judecat pentru altele de cari a fost acuzat. O ' j ■ ‘‘stă în ce termeni a cerut aceasta: 4'Np'se fie trebuință ca să mă acuze tot m^mmnii Statului Sinod, cum au și să oficî atunci ar deveni imposobilă la tel,ea fineî judecăți sinodale în Biserici suță ce fau Ortodoxă Romînă, nicî doîsai 5ei’ 5| nufi aî unul singur. Unul stagn I aciîași să-și ia răspunderea acu '’Vii Sfintelor canoane, iar ei ma lira gata a sta, la judecată. Sinod ! C,isTOI!arta de urgență a Sfîntului et Ic;i ar judece, căci eu nu pot su chi / 1 du Pri“Anii și pălmuit pe nedrept-v. .U5' R.tatalor mei duhovnicești din "‘c' t'tar este dată spre păstorire ,ipij ■. feri ca Biserica căreia slujesc P la un singur moment pentru ,ț . Jf.eremea mtperarhiî tarei, daci hienuifi 1 51 vredni; de a mi se lua ar e dramă din viață — Viața într’o mică garnizoană germană — Inebunită în fața juraților Nu sínt, oare aceste titluri ca acele ale unui roman senzațional?u toate acestea ele vor corespunde i. totul faptelor pe cari le vom povestii cele următoare și cari corespund strict adevărului. Materi telegramele au anunțat că procesul din Allenstein a trebuit să fie întrerupt, pentru că acuzata a înebunit. Această laconică telegramă anunța sfârșitul uneia din acele drame cum nu se pot petrece decît în timpul nostru și într’o societate în care avem un amestec de obiceiuri vechi medievale cu atît mai apăsătoare cu cît alături de ele, se dezvoltă toate libertățile de moravuri și degenerescențele fizice cari sunt un apanagiu al societăței noastre moderne. * Eroina dramei din Allenstein este o doamnă Weber, foastă soție a maiorului de Schönebek. Acest maior o luase în căsătorie pe cînd ea nu era decit o fată de vre-o optsprezece ani, iar el era un flăcău mai mult decit tomnatec. Ea era fată bogată, dar , crescută de o mamă vittregă și de un tată care nu-i dăduse nici o atențiune, devenise o fire nervoasă, lesne influiențabilă și de o moralitate mai mult decit șubredă. Cu așa predispoziții și cu un barbat care pe lingă că era bătrîn pentru dînsa, nu avea nici timp să se ocupe de ea, intra cît timpul ce i-l lasă serviciul îl întrebuința pentru vânătoare, nu e greu de înțeles că trecu repede din mină în mină și deveni obiectul tuturor mahalagismelor din mica localitate Allenstein unde își găsise soțul ei garnizoana. Proverbul nostru spune că ce știe satul nu știe bărbatul. In cazul acesta lucrurile n’au fost tocmai așa, ci bărbatul știa tot atâtea cine știa și satul dar se făcea că nu le vede. «Dar au mers lucrurile cît am mers și cum au mers pînă cînd într’o zi, actuala doamnă Weber, pe atunci soția maiorului Schönebek, făcu cunoștință cu căpitanul von Goeben. Acesta participase la războiul burilor ca voluntar și se bucura de mari simpatii printre ofițerii din Allenstein. Povestirile isprăvilor sale din Africa o zăpăciră pe biata femeie care pe deasupra credea să apară ceva mai măreață în ochii întregei garnizoane dacă la celelalte cuceriri ale sale o va putea adăugi și pe aceasta. El, sub aparențele sale cavalerești, era unul din acei nenorociți cari dacă nu iau o femee este că nu pot să o ia Soția maiorului îl întâmpinase la jumătatea drumului. La a doua întâlnire, ea nu mai avusese ce să-i refuze, în camera soției celui pe care îl ucisese și că între dînșii a avut loc o scenă. Dimineața o servitoare a găsit corpul neînsuflețit al maiorului într-un sac de stage. Cel dintâi a chemat la Goeben. El anunță și autoritățile militare. In primul moment se crezu că e vorba de o sinucidere, cînd se constată însă că din revolverul ce avea maiorul în mină nu lipsea nici un glonte, s’a conchis că la mijloc trebue să fie un asasinat. Goeben încercă să prezinte lucrurile ca și cînd un hoț care voia să fure niște argintării prins asupra faptului l-ar fi omorit, pe maior. Dar fără întârziere lumea îl desemnă pe el ca autor al crimei și după ce a fost arestat a și mărturisit fapta sa, înainte însă, ca să fi fost adus înaintea judecătorilor, el s-a judecat singur sinucigîndu-se, nu însă fără a fi ridicat mai înainte grave acuzațiuni contra femeei pe care declarase că o iubise, acuzațiuni cari în treacăt fie zis au fost dovedite în decursul dezbaterilor procesului ca neîntemeiate. Dar dacă Goeben era mort, afacerea nu era totuși terminată. Doamna de Schoenebek devenită între timp doamna Weber, fu acuzată ca părtașă la crimă și tradusă după multe peripeții înaintea juraților din Allenstein. Aproape treizeci de zile au durat dezbaterile și încă nu se terminaseră. Toată viața intimă a acestei femei a fost dezvelită. E drept în ședințe secrete dar totuși în fața atîtor oameni. Nu era zi ca bieta femeie să nu aibă un grav acces de nervi, ea repeta mereu: „nu mai pot să îndur atâta“, — dar în zadar, justiția trebuia să’șî facă datoria. Și pentru ca toată lumea să știe că’și face datoria, deși s’au declarat ședințe secrete, s-a admis ca reprezentanții presei să asiste la ele. La un moment dat, cînd in discuțiune aveau să fie lucruri extraordinar de delicate, procurorul a cerut excluderea presei, dar Curtea constatînd anume că reprezentanții presei au făcut dări de seamă cît se poate de conștiincioase, a respins cererea procurorului și a admis ca presa să asiste și la aceste dezbateri. Dar femeia nu a putut rezista pînă în cele din urmă. Cînd procesul se apropiase de sfirșit și se dovedise cel puțin inocența ei penală, ea a încercat să se sinucidă și medicii experți au constatat demența ei complectă și nevoia ca să fie închisă într’o casă de sănătate. *Așa s’a terminat drama din Allenstein. Ea a arătat la ce aberațiune duce concepția exagerată despre rolul și onoarea ofițerului, concepție ce se infiltrează în Germania nu numai ofițerilor, ci și celor cari vin în contact cu dînșii. Dar această dramă a mai arătat mai mult decît faimosul roman al fostului locotenent Bilse ,,Dintr’o mică garnizoană“, cît putregai se ascunde dedesubtul strălucirei ofițerești, iată camarazii cari nu se jenează să-și înșele camaradul și superiorul, comitînd adulter cu nevastă-sa. Iată însuși maiorul care știe aceasta și închide amîndoi ochii. Iată în sfirșit un ofițer model și stimat de toți camarazii săi mergînd pînă la asasinat și, cînd se vede perdul, denunțând răzbunării moralei burtă-verzilor și unor chinuri cari au dus-o la nebunie, pe femeia căreia declarase că vroiește să-și închine viața. -------------##------------ Ar if a! XXm-iea No. 747? fOMDATOR *LEX. V. BELDSMANU IRTATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate AI ROL SCHULDER & Comp. :radio Carageorgevici No. 18. —Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI? Juriști, Strada Sărindar No. 1î BANI j- m ÜN .JB NUMĂR Apare zilnic duintimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri Joi 1910 DIRECTOR POLITIC CONSTUNNNE ABONAMENTE: Un an. isi. Lei Ifi.— j Trei luni .ii. Lei 4.— Și« luni ... „ 8.— O luna. ... » Ltd Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Direcția și Admin Redacția: cu Capitala JoC „ 14/10 „ „ Praviljeistn 14/99' n „ Strainatarea „ 12/40 g un NUMAR De aci începe însă fatalitatea pentru afi îndoi. El vrea ca dînsa să rămăie numai a lui. Nu s’a putut stabili dacă din dragoste sau pentru că vroia să apuce averea ei destul de considerabilă. Probării că ambele aceste motive s’au îmbinat în mod straniu la dânsul. Ea pentru a-i apare mai interesantă sau fiindcă se simția chiar de fapt nenorocită i se plînge mereu împotriva bărbatului ei. El începe să se vadă în postura cavalerului medieval chemat să-și apere amanta inimei sale și fel de fel de idei încep să o obsedeze mai ales aceia absurdă a unui duel fără de martori la care vroia să-l provoace pe maior. ■ In noaptea de crăciun, așa cel puțin a pretins el, ea îl puse sub pom să jure că o va scăpa de soțul ei. El jură. Ei bine, un ofițer cînd jură trebue să se ție de cuvînt. Plecă deci din casa maiorului, își căută fel de fel de treburi pînă la miezul nopței, iar după aceasta se duse spre casa maiorului, pătrunse printr’una din ferestre în interior și se îndreptă spre camera de culcare al stăpânului casei. Acesta trezit din Somn, puse se înțelege mina pe revolver. Aci lucrurile sânt iarăși nelămurite. Goeben pretindea că numai după ce a văzut că maiorul a vroit să tragă asupra lui a descărcat și el revolverul cu care se înarmase. Cu această explicație el vroia să dovedească cum că intențiunea lui a fost ca să-l provoace pe maior la acel duel fără de martori uzual în chestiile de femei în evul mediu, după spusele lui Goeben. Așa că dacă Goeben a văzut că nu va putea vorbi cu maiorul, acesta pregătindu-se să tragă, a tras el cel dintiiü și a tras așa de bine încît maiorul a rămas mort pe loc. Ce a urmat e învăluit într’un adinevarat al căreî s’a așteptat cu totul la altă mister. Fapt pare a fi că Goeben s’a dus atitudine și altă energie din partea guver" *’■"# ------------■ D-na de Sehemebek Scuzele dela Pireu și amstiia d-lui Djuvara Tn sfîrșit, enervantul conflict cu Grecia s’a terminat! Scuzele prezentate Dumineca trecută de către căpitanul portului Pireu d-lui Periețeanu, comandantul va nuii împăratul Traian, au pus capăt acestui conflict, din care dacă megaloprepia grecească a eșit cam rănită, nu e mai puțin adevărat că el a scos în relief și lipsa de abilitate și fineță diplomatică a guvernului nostru. Faptul în sine că scuzele guvernului din Atena au venit abia la trei săptămîni după scenele de sălbatecă piraterie, la cari s’au dedat ordurile plebei din Pireu pe bordul vasului nostru, dovedește îndeajuns această lipsă de abilitate de care ne plingem. Și ca să nu se pară că exagerăm ceva, să ne închipuim că ofensa pavilionului Romîniei, sub care se adăposteau și două odrasle ale familiei noastre princiare, s’ar fi întâmplat unui vas englez, german, francez, rus, italian sau austriac! Ce s’ar fi întâmplat într’un asemenea caz? Desigur, în maximum 48 de ore, guvernul d-lui Dragomir ar fi făcut scuzele cele mai umile și ar fi dat satisfacția cea mai întreagă posibilă, iar jobenul d-lui Kalerghis, ministrul de externe al regelui George, ar fi trebuit cu siguranță să fie dus la călcat în urma atîtor ploconeli la cari ar fi fost supus. Cu noi însă, oameni „înțelepți și pacie nici“, au mers lucrurile mai ușor. Trucurile și fineța bizantină au știut, să reziste timp de aproape trei s săptămîni stăruințelor și injoncțiunilor noastre, oricît de justificate au fost ele, cedînd abia atunci cînd lumea mai mai că uitase de existenta unui conflict romîno-grec. Dar, în sfîrșit, respirăm azi mai liber, iar Metternich-ul României, d. Alex. Djuvara, mintuit de ansihia cu srecla, poate să-și îndrepte în altă direcție agora-î și energica-i activitate! Nu putem încheia însă aceste observațiuni fără de a releva că sentimentul ade- CHESTIA ZILEI Totul universal Tinerimea generoasa seagitfe pentru votul universal. Premierii! ! Lasă-Î sä se joace Vindenii că baloanele lor tot plesnesc, azului nostru, pentru apărarea cinstei și demnităței sale pălmuite în mod atît de grav de către derbedeii din Pireu. Intr’adevăr, dacă guvernul d-lui I. Brătianu, la prima veste despre actul de piraterie de la Pireu, ar fi răspuns cu aplicarea imediată a legei represaliilor votată de către conservatori la 1905, silind astfel guvernul din Atena să joace el rolul de reclamant,—da, în acest caz, d. Alex. Djuvara ar fi fost în gîndul și dorința întregei opiniuni publice românești. Da, numai o asemenea atitudine bărbătească și demnă ar fi fost la înălțimea orerască ce ni s’a adus, fără ca nimeni să ne poată obiecta nimic, fiind absolut în drept de a apăra, demnitatea pavilionului Romîniei așa cum înțelegem noi și cum ne dictează înșiși legile noastre existente. Și într’un asemenea caz ziarele guvernului puteau să ne vorbească cu fruntea sus de succesele d-lui Djuvara, fără teamă de a fi micșorate nici de noi, nici de cealaltă presă a opoziției. Dar d. Djuvara a preferat mai bine să facă o politică „profundă“ decit cea pe care o indica opinia publică. Tardivele scuze de la Pireu ne-au dovedit însă că ministrul de externe al Romîniei n’a fost, în conflictul cu grecii, omul care să înțeleagă nici revolta, nici pursul opiniunei publice romînești. E de regretat. I. Rusu-Abrudeanu Discursul contelui Tisza în Camera Ungară Ședința de ori a Camerei ungare a fost din nou preocupată de „chestia naționalităților“. Contele Ștefan Tisza s’a ilustrat iar, culegînd lauri, prin atacuri violente contra fraților noștri de peste munți, expunîndu-și vechiul și cunoscutul sau punct de vedere prin care neagă pur și simplu existența unei chestii a naționalităților în Ungaria. Discursul a produs o impresie penibilă în cercurile romînești, cu atît mai mult cu cît se spera că partidul care a repurtat victoria în alegeri, va și să fie mai conciliant cu învinșii. Iată cum s’a exprimat asupra acestui discurs, președintele partidului naționalităților, deputatul Teodor Mihali într’un interviev corespondentului nostru din Budapesta : „Discursul contelui Tisza n’a putut decît să înrăutățească situația. Deputații partidului naționalităților au găsit situația așa cum este și acum și aceasta situație nu se va putea schimba cît timp vor exista naționalități. Dacă se recunoaște că naționalitățile au dreptul la dezvoltarea lor culturală și la dezvoltarea limbei, trebue să li se dea și prilejul de a se organiza pe bază națională, pentru că după concepția modernă actuală, nici națiunile, nici clasele nu-și pot apăra interesele fără organizație. Contele Tisza însă neagă pur și simplu posibilitatea acestei organizații. In acest scop s-au și făcut încercări directe indicate de contele Tisza. Clerul superior a declarat însă că nu își poate lua rolul ce i se dă pentru că nu va putea avea nici o influență asupra poporului din cauza dispozițiilor pe cari le-a luat guvernul ungur față de biserica romînească. Noi, deputații naționaliști vrem să rezolvim chestiunea în mod fundamental și vrem raporturi pacînice reale cu ungurii. Totul atîrnă de guvern. Contele Tisza poate fi un mare bărbat de stat, dar viața practică nu o cunoaște, căci dacă ar cunoaște-o nu ar spune că romînii urăsc pe unguri. Dacă izbucnesc din cînd accente de indignare și se ridică plîngeri, acestea nu sunt îndreptate contra națiunei ungare, ci în contra procedeurilor nedrepte ale guvernului ungar. Sificiul internațional Organizațiile muncitorești în Europa.— Numărul sindicatelor.— Țările cu adevărată putere sindicală.— Grevele și sindicatele.— Cele trei tendințe.— A apărut la Bernin un document, care aruncă o oarecare lumină asupra unuia din aspectele cele mai tulburătoare ale istoriei economice din vremea de față ; anume a apărut al șeaselea raport asupra mișcărei sindicale internaționale. Se știe că de vreo cîțiva ani, organizațiile muncitorești din diverse țări s’au federat și au ceat un secretariat internațional al căruia sediu e la Berlin și al căruia titular actual e d. Legien, deputat socialist în Reichstag. Acest secretariat convoacă în conferință, la fiecare doi sau trei ani, pe funcționarii organizațiile sindicale ale fiecărei națiuni; de asemenea, el publică în fiecare an un raport despre situația mișcărei muncitorești internaționale. Raportul despre care vorbim dă informațiuni numai asupra anului 1908. Prin urmare, el vine cam tîrziu, dar raportorul, d. Legien, lămurește aceasta prin dificultățile ce a întâmpinat în adunarea diferitelor rapoarte naționale, cele din Belgia mai cu seamă, cari dau rezultatele anchetei sindicale din 1908 nu i-au fost trimise de cirisf 30 Martie, 1909.’ De astfel, o așa muncă de documentare nu-i ușoară, dacă ne gîndim la numărul cel mare de fapte ce trebuesc culese și la mijloacele cam primitive de cari dispun organizațiile muncitorești în unele țări. Deci, informațiunile pe cari ni le dă d Legien sînt dintreeele mai noui cunoscute. Ele vin mai din toate țările unde există o mișcare sindicală mai mult nu mai puțin dezvoltată. Lipsesc rapoartele din Rusia, România, Argentina, Brazilia, Australia și Japonia. In Rusia, guvernul Țarului împiedică centralizarea sindicatelor; în Argentina și în Australia nu există organizație națională de sindicate; totuși, între aceste din urmă tari și Berlinul a avut loc un schimb de scrisori, care face să se creadă că mișcarea muncitorească australiană, care e foarte puternică, va sfirși prin a intra în relații mai strînse cu internaționala sindicală din Europa * lara acuma care era numărul sindicatelor în țările afiliate la sfârșitul anului li). 8: Marea Britanie, 2.406.742; Germania, 2.382. 401; Statele Unite, 1.588.000; Italia, 546.650; Austria, 482.279; Franța, 294.918; Suedia, 219.000 ; Belgia, 147.058 ; Olanda, 28.845 ; Danemarca, 120.850; Ungaria, 102.054 ; Norvegia 48.157; Spania, 44.192; Finlanda , 24.009 ; Bulgaria, 12.933; Croația, 4 520; Bosnia, 3.997; Serbia, 3 258. ’ Trebue să remarcăm că pentru Franța nu s’a indicat decît numărul sindicatelor aflate la conferința generală a muncei, căci oficiul mimed semnala în 1904, pentru întreaga țară 715.576 de sindicate. Dacă se admite aceasta cifră, iar pentru Australia și Noua Zelandă numărul de 213,136 pe care îl dă statistică cea mai nouă, ajungem la un total de 9 milioane 308 mii 157 de sindicate pentru douăzeci de țări. Desigur această cifră e respectabilă; darea nu reprezintă totuși decît într’o foarte slabă proporție ansamblul populației muncitorești căci numai în Franța se numără peste 8 milioane de muncitori industriali și agricoli. In adevăr, trebue să constatăm ca numărul absolut al sindicatelor nu arată puterea sindicală adevărată a unei țări. Această putere nu poate fi calculată exact, deoarece lipsesc amănuntele necesare decît la sută e numărul muncitorilor sindicat și organizabili. Uneori recensămintele oficiale sunt prea vechi; adesea e cu neputință să se determine numărul muncitorilor organizabili din diversele corporații. In deobște, se crede că mai bine organizați din punctul de vedere sindical sunt muncitorii din Germania, dar nu-i așa. In realitate, sunt cei din Danemarca, unde 48 la sută din toți muncitorii sînt sindicați, apoi cel din Suedia, unde sînt 40 la sută. De altfel, nici nu se poate calcula cu precizie jumănui muncitorilor care pot fi organizați în Germania, deoarece acest număr e necunoscut. Calculînd prin comparație, se crede că trebue să fie de 25 pînă la 30 la sută. In Franța, numărul afiliaților la Confederația generală a muncei nu atinge 3 la sută din ansamblul muncitorilor. Pentru Belgia în 1908 nu erau decît 2 la sută sindicați din totalitatea muncitorilor. Deci, în ansamblul ei, organizația muncitorească nu-i încă destul de dezvoltată. Totuși, experiența ne dovedește că ea e departe de a fi fără de putere și cauza e că ea constitue o minoritate lărguitoare insinuantă, care în unele împrejurări poate prea bine să ridice massele. •3f Iată încă vreo cîteva cifre în remante, care arată spiritul de rezistență și de combativitate al muncitorilo::;