Adevěrul, decembrie 1910 (Anul 23, nr. 7627-7655)

1910-12-01 / nr. 7627

Auul al XXIII-léa No. 762? FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18.— Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI : București, Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST.­UIN­E ABONAMENTE: Un an. . . . . Lei 16.—­­ Trei luni șase luni8.— O lună. Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala ,, 14/10 ,, „ Provincia ,, 14/93 „ ,, Străinătatea ,, 12/40 ♦ .* Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții nji ș­ti «'♦ 1 ’ ; 1 Jr, ''Jj .4 'Vn 5 Bani Exemplarul Miercuri 1 Decembrie 1910 Lei I­.» . 1,69 Eurfüearea iitatM laSansră — D. I. Brătianu face bilanțul guvernărei -­ Discuția mesagiului s'a terminat eri, la Cameră, și răspunsul a fost votat, am­bele opozițiuni abtinîndu-se de la vot. Au mai vorbit eri d-niî Vasile Missir și Delavrancea, apoi a venit rîndul pri­­mului-ministru cu a cărui cuvintare s’a închis discuția generală. Pentru ce a mai vorbit d. Vasile Mis­­sir,­­ nu se știe. Fostul ministru de do­menii a avut în cursul acestei legislaturi vreo două discursuri apreciate, dar în a­­fară de chestiile politice dintre partide, de astă dată a ținut se vede să intervină și ca om de partid și nu numai că n’a ni­merit nota justă, dar a scăldat-o în pro­cesul dintre carpiști și takiști așa că nu prea s’a înțeles... abilitatea acestui dis­curs. Al doilea discurs, acela al d-lui Dela­­vrancea, dacă ar fi fost rostit în prezența d-lui Carp de sigur că șeful junimiștilor s’ar fi dus la tribună și ar fi trat r« ora­tor de poalele redingotei. De ce s’a crezut obligat d. Delavrancea, tocmai d-sa, să-l apere pe d. Carp așa pre­cum l’a apărat, cînd sînt în Cameră ju­nimiști cari ar fi făcut-o cu mai multă autoritate,—iată ce nu și-au­ putut explica mulți deputați. Probabil că azi se va răspunde d-lui Delavrancea și carpiștii vor regreta inter­venția fo­ ’ul adversar al d-luî D-r­. * «f- -*• In sfîrș­it, după o așa lungă așteptare, d. Brătianu n’a mai avut încotro și a fost silit să vorbească, dar de astă dată n a mai fost în stare să rămînă un sfinx. Din întreaga sa cuvintare, rostită de altfel cu o mare emfază și cu dorința de a-și afirma un rol preponderent, a trans­pirat totuși nu numai amărăciunea că este silit să plece dar și ciuda că trebue să plece la dată fixă așa precum îi cere regele. Această stare sufirească nu și-a putut-o ascunde șeful liberalilor și de aceea, deși a voit să fie calm în expunerea situației, n’a reușit. Cum ieșea din analiza rezul­tatelor ce le-au dat reformele, amenința în dreapta și în stînga: „Cine va îndrăzni să facă un pas înapoi, ne va sili să fa­cem doi pași înainte!“ a apostrofat d. Brătianu pe carpiști. Deși se ridiculiza pînă eri, în cercurile liberale, că discuția se face asupra unei succesiuni care nu e încă deschisa, totuși d. Brătianu n’a mai putut salva nici apa­rențele și a discutat cu­ carpiștii tocmai a­­supra acestui punct, — așa că nu mai în­cape nici o discuție că guvernul este de­finitiv condamnat. Ceea ce este însă în special de relevat din partea politică a discursului d-lui Brătianu e că șeful liberalilor a tinut să acopere pe rege pentru aducerea unui guvern Carp spunînd că nu sunt sufici­ente indicațiile electorale din alegerile parțiale. De altfel d. Brătianu nici nu putea să judece altfel aceste indicațiuni fiindcă e direct interesat în cauză, ar fi trebuit ca guvernul actual să plece de mult dacă ar fi ținut seamă de aceste indicațiuni. Deci nu putea pune chestia pe alt teren și de aceea a prevenit pe acei cari critică Co­roana că nesocotește indicațiile corpului electoral, că partidul liberal nu poate sus­ține teoria aceasta,—fapt de care nimeni nu s’a îndoit. Asupra unui punct însă a fost categoric d. Brătianu: dacă liberalii nu pot contes­ta regelui dreptul de a chema la guvern pe cine va crede cu cale, nu se poate tăgădui iarăși că țara poate să re­fuze sau să confirme, prin alegeri, acel guvern fără a se­­ putea susține că s'a ivit un conflict între Coroană și țară, — declarație în care mulți văd o­ amenin­țare adresată direct carpiștilor. Tot așa de categoric a fost C. Brătianu cînd a spus că un guvern Carp n’ar putea să obțină două dizolvări, — chestiune pusă de d. Delavrancea și care a stîrnit o vie dezaprobare în rîndurile carpiștilor căci a rămas impresia că în rîndurile conservatoare există certitudinea că gu­vernul Carp nu va putea ieși în alegeri. In ce privește reformele realizate de guvernul actual C. Brătianu le-a pus sub egida manifestului regal, a constituit pe rege într’un fel de garant, și apoi a ape­lat la ambele partide de opoziție, un fel de apel pe un ton cam poruncitor, ca sa nu se atingă de această operă. Asupra reformei electorale d. Brătianu nu s’a explicat de loc, n’a intrat măcar în discuția principiului ci s’a mărginit numai să releveze că și în alte state se a­­gită acum această reformă, dar n’a luat nici un angajament decit că va pune în discuția partidului chestiunea și se va prezenta în alegeri cu un nou program. In politica națională d. Brătianu a ți­nut să accentueze — răspunzînd d-lui De­lavrancea — că partidul liberal diferă cu totul de politica d-lui Carp pe care n’o ad­mite chiar unii din partizanii săi, — afir­mație care a rămas nerelevată de d-nii Ioan Lahovary, Filipescu, Mișu Cantacu­­zino și ceilalți deputați conservatori pre­zenți. Asemenea tn chestia evreiască d. Bră­tianu a constatat că d. Carp nu se împacă cu soluția constituțională dată de par­tidul liberal acestei chestiuni și e deci iarăși în dezacord cu mulți din partizanii săi, o afirmație de asemenea nerelevată de conservatori. Iată punctele mai principale din lunga cuvintare a primului ministru. * * * D. Nicu Filipescu n’a putut suporta, se vede, tonul cînd amenințător cînd doje­nitor al d-lui Ionel Brătianu, — mai ales că aceste amenințări și doj­ane se adresau direct carpiștilor și a luat cuvîntul la discuția de articole a răspunsului la mesaj. D. Filipescu era vădit enervat, proba­bil că s’a enervat între altele și faptul că d. Brătianu a vorbit de existenta a trei formațiuni politice și nu s’a pus pe terenul că sînt numai două partide de guvernămînt. In sfîrșit d. Filipescu —du­pă o scenă cam vehementă cu d. Ioan Lahovary, pe care a observat-o întregul auditoriu — s’a repezit la tribună, dar s’a potolit repede, a relevat cu destulă prudență amenințările d-lui Brătianu și s’a mărginit să-și exprime părerea de rău că d. Ionel Br­ătianu îî dojenește așa în fața națiunei. Cînd d. Filipescu s’a repezit la tribună avea de gînd să-î spună altceva d-lui To­nel Brătianu, dar probabil că s’a gîndit la vorba cea mare că două dizolvări n’are să-i dea regele d-lui Carp și prin urmare nu trebue să împingă prea departe nota contra liberalilor deși d. Brătianu n’a a­­vut aerul că va da, in opoziție, sprijinul sau unui guvern Carp, dar nici nu se poate încă deduce că nu-i va da. Asupra acestui punct șeful liberalilor a lăsat mai multe portițe deschise. După această mare discuție toată lu­mea se aștepta ca d. Diamandy să scoată amendamentul mult trîmbițat prin care să ceară introducerea în răspunsul mesa­jului a sufragiului universal. In loc să propună amendamentul d. Diamandy se ridică și declară că... s’a retras ! Scena a fost de un comic irezistibil. Apoi cortina a căzut! R. X . A.ZBITII După discursul șefului După continuele apostrofe ale amicului nostru d. Jorj Diamandy : — Șefule ne ciocnim ! Ce ne facem, șefule ? și alte asemenea întrebări, a venit, în fine, momentul cînd șeful a trebuit să vorbească! Ei bine, șeful a vorbit, mamelucii l’au as­cultat și au ești uluiți: — Mare om, dom­’le! A vorbit două cea­suri și acuma știm încă mai puțin de­cit știam­ acum două ore ! A vorbit două ceasuri și mai puțin ca ori­cînd putem ști, dacă mîn­­căm ori nu mîncăm caltaboșii din budget! Cum se vede, a fost un discurs care a cla­rificat pe deplin situația! Pap -----------------------------. Take Ionescu și reforma electorală E greu să ceri unui bărbat politic ca de­odată să evolueze de la o părere la alta opusă. Cine a petrecut o viață de om în partidul nostru conservator, dă dovadă de o îmbucurătoare imobilitate de spirit, dacă mai poate să vadă realitatea atîta în­cit să înțeleagă că viitorul politicei a­­cestei țări este într’o orientațiune la stînga. Așa­dar nu ne miră că d. Take Ionescu nu s’a putut încă decide pentru reforma votului universal. Și nici nu discutăm motivele invocate de d-sa contra acestei reforme. Nu le discutăm pentru că con­vingerea noastră este că adevăratul mo­tiv care l’a făcut pe șeful conservatorilor­­democrați să se pronunțe contra votului obștesc, este de ordin psih­ologic. Dar d. Take Ionescu dacă n’a admis marea reformă fără de care noi nu vedem pentru țara noastră i eșire din starea ne­norocită în care au înfundat-o politicia­­nii,­— nu a declarat însă nici actualul sis­tem electoral ca acela care trebue men­ținut. Pentru aceasta d-sa are prea mult simțul realitate!. Dacă însă a renunțat la actualul sistem electoral, — ce vrea să pue în locul lui? D. Take Ionescu vrea să reducă nu­mărul colegiilor. Vrea să împreuneze colegiul întîi și al doilea și să facă din al treilea o realitate, mărind numărul di­recților. Pe de­ asupra d. Take Ionescu vrea să admită principiul reprezentațiu­­nei minorităților. Se înțelege că cu această reformă sun­tem­ încă destul destul de departe de vo­tul universal, dar totuși mai aproape de­cit cu sistemul actual. Am face cu dînsa un pas spre marea reformă, — după cum s’a făcut în Belgia cu votul plural, în Austria pe vremuri cu adăogirea la co­legiile existente, a celui cu votul uni­versal . Colegiul nostru al treilea, dacă s’ar pu­tea obține pentru dînsul votul direct, ar fi un asemenea colegiu cu vot universal, cum a fost cel austriac. Mărturisim că, fără a înceta de a lupta pentru votul universal, fără a dezarma în lupta aceasta am fi bucuroși să vedem realizat și planul d-lui Take Ionescu. In momentul în care vom avea un co­legiu larg, în care vom putea instrui massele pentru lupta politică prin propa­gandă orală și scrisă și prin exercitarea dreptului de vot, — nu ne îndoim că vom avea și putința de a cuceri votul u­­niversal. Va fi un pas mai greu de la ac­tualul sistem la reforma d-lui Take Io­nescu, decit de la aceasta la votul univer­sal. Și ne bizuim pe entuziasmul ce-i dă o cauză dreaptă ca să sperăm că repede de tot vom cuceri și votul obștesc, după o primă reformă electorală în sens mai democratic. In tot cazul va trebui să-l ținem pe d. Take Ionescu de cuvînt, dacă nu cumva logica faptelor îl va împinge pe șeful par­tidului conservator, și mai la stînga în chestia reformei electorale, na -m­ i i­­ginim ill Ilii ( Cînd este vorba de-a încasa de la țărani 54 Doua norme: I lei hectarul ! Cînd este vorba a plăti fiscului 44 lei hectarul. D. I. I. Brătianu, are în uzufructul său —între altele moșia Ziliștea din com. Co­­chirelanca jud. Buzău. E natural, că în baza legei al căreia autor este actualul ministru de interne, comisiunea regională să fixeze și prețurile de muncă și acelea de arendare ale pămînturilor de pe aceas­tă moșie. Comisia regională a stabilit preturile moșiilor cuprinse în corn Cochirleanca la 44 lei hectarul,­­ clasificîndu-le în re­giunea a VI-a, dar cu exceptiunea pămîn­­turilor lucrate cu plugul cu vapor. Exceptiunea aceasta are rostul ei. Mo­șia de zestre a d-lui Ionel Brătianu a fost desfundată de d. Al. Marghiloman cu plugul cu vapor și astfel a fost clasifica­tă în regiunea s-a cu o arenda de 54 lei hectarul. Prin urmare cînd e vorba de stabilit prețul arendei, toate moșiile din comuna Cochirleanca se clasifică în regiunea­ a II-a cu prețul maxim de 44 lei, pe cînd d. Ionel Brătianu sub pretext că moșia a fost lucrată cu plugul cu vapor, se pune în regiunea l-a, cu preț maxim de 54 lei hectarul. (In realitate d. I. Brătianu ia o arendă de 54 lei și 20 bani). Cînd însă e vorba de impunere, sub pretext de a unifica impunerea moșiilor din cuprinsul comunei Cochirleanca și sub pretext că d. I. Brătianu a avut­ chel­­tueli cu desfundarea moșiei — desfunda­re făcută cu cheltuiala d-lui Al. Marghi­loman — îl impune la 44 lei hectarul, a­­dică tocmai ca terenurile din regiunea a II-a deși e clasată la regiunea I-a. Totuși d. Brătianu, nemulțumit, a fă­cut apel. * Și spre convingere, iată cum glăsuește Procesul-verbal No. 209, care argumen­tează în sensul favorizărei d-lui prim-mi­­nistru Ionel I. Brătianu : Proces Verbal No. 209 Astăzi 13 Mai 1910 noi, membrii comi­­siunea prevăzută de art. 6 din legea de constatare și perceperea contribuțiunilor, întruniți în comisiune pentru recensă­mântul general al dărilor pe perioda 1911/12—1916/17, avînd în vedere decla­rația contribuabilului sub No. 39 cum și celelalte elemente prevăzute de art. 20 și 23 din lege, constatăm că d-na Eliza I. Brătianu, domiciliată în București, potri­vit legilor de impozite speciale, urmează să fie impusă la : Proprietatea de 1637 hectare arabile cu venitul anual de lei 72028 stabilit după evaluarea făcută în localitate și celorlalte moșii vecine cari sunt arendate și căutate în regie. Această întindere s’a trecut du­pă declarația d-nei proprietară Elisa I. Brătianu în care arată după cum ur­m­eaza : Ven­tor Cota Imp. Lei 72028 5Va 3961 54 1506 N­. teren pentru arătură 100 H. pentru pășune 31 H. sămînță cu lucerna 5 H. plantate cu salcîm 1646 Total Din această întindere s’a scăzut 5 hect. semănate cu salcîm. Această moșie căuta­tă în regie s’a evaluat cu cota de lei 5 b. 50 la sută. Actele de învoieli agricole cu bani la lo­cuitori sînt: 1) cu actul de învoeli agrico­le in bani, legalizat de Primăria Cochir­leanca la No. 4039 din 27 Octombrie 4908 și No. 4038 aceeași dată s'a dat în bani a se cultiva, cu grîu­ cu lei 48 b. 40 hect. și a se cultiva cu porumb cu prețul de lei 54 b. 20 hect. ceea ce ar fi făcut media pe hectar lei 54 b. 30. S'a evaluat la lei 44 hect. avîndu-se în vedere unificarea prețurilor, cari variază și la ceilalț proprietari și avîndu-se în vedere că moșia a fost arată cu plugurile cu aburi necesitînd cheltueli mai mari, pentru care s'au sporit actele de învieli peste prevederile consiliului superior a­­gricol, relativ la preturile cari sînt fixate pentru această regiune. Președintele comisiunei, Al. Podeanu * * * Pentru moment punem punct. Orice comentarii a acestor acte agricole, ar face să piardă din favoare chipul delicat și de­zinteresat în care Dinastia își conduce a­­facerile ei particulare, totdeauna în da­una statului, Comunei și stabilimentelor publice de binefacere. A. B. Demagogie Acei cărora programul enunțat de d. Take Ionescu la Cameră, le este încă prea democrat,— i-au aruncat șefului conser­­vatorilor-democrați o nouă acuzare, că­ î demagog. D. Take Ionescu a respins această acu­zare, cu cunoscuta­ î elocință, în discur­sul pe care l’a rostit Duminică la Brăila. Am citit argumentele cu care d-sa a respins’o, — și ne-am întărit în convin­gerea noastră că ceea ce a făgăduit d. Take Ionescu este, din punctul de vedere democratic, foarte puțin, extrem de pu­țin. Ce împietriți trebue să fie politicianiî carpiști, ce înapoiați, pentru ca să creadă că un program așa de redus din punctul de vedere democratic, cum e al d-lui Take Ionescu, e menit să-și exercite asu­pra masselor acel farmec de care se ser­­veau demagogii pentru ridicarea lor . Noi însă vroim să credem că în afară de d. Take Ionescu va răsuna încă destul de tare glasul acelor „demagogi“ cari în­țeleg să ceară mult mai mult de­cit vrea să dea d. Take Ionescu, cari cred, că nu­mai o îndrumare francamente democrati­că poate să ferească pe viitor țara noastră de nouă zguduiri și să-î asigure dezvolta­rea progresivă. Din acest punct de vedere am dori d­ lui Take Ionescu să aibă încă de suferit de la politicianii noștri reacționari, pen­tru ca să vază tot mai bine viciile orga­­nizațiunei noastre politice și lărgind pro­gramul sau, să devie tot mai „demagog“, tot mai apropiat de năzuințele massei po­porului român. Ro. Oheșertul cu tramele comunale comuna jefuită cu 2 milioane pe an Toată lumea știe că în 1916 toate liniile de tramway actualmente în exploatare vor intra în stăpînirea comunei. Prin urmare comuna va poseda o întreprinde­re industrială care-i va raporta tot atît cit raportează și concesionarilor actuali. Lucrul este evident. Gît cîștigă concesionarii actuali ? Aceștia mărturisesc prin ultimele lor bilanțuri un beneficiu net anual de peste un milion și jumătate, cu o sporire de 150.000 lei pe fiecare an. Prin urmare tramvaele actuale vor produce în 1916 un beneficiu net de peste 2 milioane, care va reveni comunei București. Ce face inteligenta și cinstita noas­tră administrație comunală sub prima­­riatul d-lui Vintilă Brătianu? Ea cedează, cu 7 ani înainte, societate­, tramvaelor comunale liniile actuale. Prin urmare ea spoliază comuna, adică pe contribua­bili, de un beneficiu de 2 milioane pe an. Dar nu e numai atît. Spre a înlesni sub­scrierea capitalului necesar nouei între­prinderi, comuna ia asupra sa 25 la sută din acțiunile emise de către societatea comunală; adică, angajează 3 milioane de lei din banii contribuabililor într’o a­­facere industrială în care ea nu va mai fi decit simplă acționară, expusă la toate riscurile și la gestiunea unei întreprin­deri care își dă măsura incapacității chiar din primele ei acte: alegerea tra­seului în străzile înguste ale centrului, linii paralele cu cele vechi, etc. Rezultatul. In loc de a încasa în viitor 2 milioane rotunde pe an, comuna chel­­tuește 3 milioane în subscripții de acți­uni ale societătei tramvaelor comunale. Frumoasă operație financiară! Dacă n’am fi trăit în țara nepăsărei și a indolenței, s’ar fi găsit de­sigur pîn’a­­cum 20 de cetățeni cari să tragă la răs­pundere înaintea tribunalelor acest con­­siliu comunal prevaricator. S’ar putea crede după această expune­re că societatea comunală cel puțin, va face afaceri strălucite. Vă înșelați. Cu li­niile ei alese în mod absurd, noua socie­tate își rezervă — lucru neauzit — o con­curentă ei însăși, de vreme ce se îndelet­nicește să facă tramvae paralele celor care există. Prin urmare, din două una, sau își va exploata rețeaua din București făcîndu-și concurentă ei însăși ceea ce va v­­­ine înțeles dezastruos, sau se va hotărî să desființeze liniile concu­rente, ceea ce va comporta o cheltuiala colosală care va ruina, aproape, soci­etatea. Iată frumoasa perspectivă ce se pre­gătește nouei societăți. Prin urmare co­muna va fi pierdut atunci nu numai splendidul sau venit de 2 milioane pe an ci și cele 3 milioane în acțiuni, cari nu vor mai valora nici cinci parale. Adeveruri Succesiunea­­ Brătianu a interzis eri­carpiștilor să se atingă de legile sale agrare și le-a spus că aaca nu vor eși în alegeri n’o să fie ‘nici un conflict între țara și tron. Apoi dacă nu vor eși în alegeri, o să se fie cam greu să mai modifice și legile!!... Banchet Ca protestare contra unor acte publicate de­­ Vremea" din Galați cu privire la d. Const Plesnilă, șeful carpiștilor, aceștia au dat un banchet în onoarea d-lui Plesnilă ! Onoare lor! Un banchet este cel mai bun săpun în asemenea împrejurări! Fenomen Se zice că în momentul dezvălirei statuei lui Eugeniu Stătescu în palatul Justiției, zeița Dreptăței de pe frontispiciul Palatului a scă­pat cumpăna din mină . Rigoletto flam­e, facerile particulare ale Dinastiei. O șosea de interes particular făcută cu danii județului și în dauna unei întregi comune. • u CHESTIA ZILEI Două generații Sus : generația sacrificiilor; jos : generația beneficiilor ; O licărire de toleranță ungurească Contele Zichy față cu școala și biserica românească . Deși tratativele de împăcare dintre un­guri și frații noștri de dincolo pot fi con­siderate ca definitiv rupte, totuși se pare că unii miniștri maghiari au ajuns să în­țeleagă că un spirit mai liberal și mai conciliant în ceea ce privește tratamentul de aplicat Romînilor se impune azi mai mult decit oricînd autorităților statului maghiar. Ministrul, care are această onorabilă concepție, este contele Zichy de la depar­tamentul cultelor și instrucției publice. Se știe cit de șovinist și pătimaș a fost fată cu școala și biserica romînească fos­tul ministru Apponyi, supranumit și „contele negru“, care prin legile sale ne­săbuite și primejdioase introdusese atmes­tecul direct al statului în chestiile biseri­cești, iar pe învățătorii confesionali îi duse pe mina autorităților administrative ungurești. Tendința contelui Apponyi era: știrbi­rea zi de zi a autonomiei școalei și bise­­ricei românești. Contele Zichy, actualul ministru, care trece drept unul dintre prietenii cei mai intimi ai arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul Tronului austro-ungar, are din fericire vederi cu totul opuse celor ale predecesorului sau. Acest luminat bărbat de stat ungur nu s’a sfiit să decla­re că în toată activitatea sa școlară va căuta să se povățuiască de un „libera­lism ideal“ și că această lozincă nu va rămînea numai o frază sonoră și goală, ci îî va servi ca un talisman călăuzitor în toate actele sale. * * * In ce privește diferitele confesiuni, contele Zichy a tinut să declare că con­sideră fiecare confesiune că un element alcătuitor de stat, care are prin urmare dreptul să pretindă sprijin și ocrotire din partea statului, iar nu obstacole și șicane rau-voitoare. O primă dovadă despre acest spirit libe­ral al contelui Zichy o avem în recenta sa ordonanță cu privire la legea școlară a contelui Apponyi, care scotea pe învă­țătorii romîni de sub jurisdicțiunea au­torităților școlare și confesionale romî­nești și îi arunca în mina autorităților administrative ungurești. Noua ordonanță a contelui Zichy pre­vede în această privință că intervenirea organelor administrative ale statului în afaceri referitoare la competința învăță­torilor confesionali poate avea loc pe vii­tor numai în cazul cînd învățătorii con­fesionali au întrebuințat toate mijloacele oferite de jurisdicțiunea bisericei lor, care, cum se știe, are în grija sa și aface­rile școlare. Această dispoziție luminată ia întreg ascuțișul legii lui Apponyi și pune fr­u zeloșilor și aroganților inspectori școlari maghiari în măsurile de șicană contra bisericei și școalei romînești. Tot actualul ministru printr-o altă or­donanță a sa mai dispune ca în școalele primare subvenționate de stat istoria, geografia și aritmetica să se predea în limba maternă a elevilor și numai anu­me părți esențiale să se predea în limba maghiară ca exerciții de vorbire ungu­rească. Suntem­ fericiți că putem să înregistrăm și noi pentru prima oară din partea gu­vernului unguresc o măsură dreaptă și reală în favoarea instituțiilor culturale ale fraților noștri de peste munți. Ar fi de dorit însă ca asemenea mă­suri să nu rămînă izolate, ci să fie o con­tinuare cit mai multilaterală în interesul bunei conviețuiri a diferitelor naționali­tăți cari compun egalul n* =­1 0­r>. gam­el. X. iixtav- Ibzudeann „Scandalul“ de la Capela romînă din Paris Dascălii falsului naționalism din Ro­­mînia pot fi mîndri. Ciracii lor de la Pa­ris sínt la înălțimea doctrinei. Naționalis­mul român fiind școala gălăgiei și a scandalului, mai mult închipuit decit real, junele discipol, aflat la Paris, care s’a adăpat de la nobilele și adâncile învă­țături ale d-lor Iorga și Cuza, se distinge prin firea lui gălăgioasă, veșnic pornită pe scandal. Pe naționalistul de aici îl cu­noști după gloria ce-și face cu scandalul ce pusese numai la cale. E destul să­ î fi venit ideea tărăboiului, pentru ca să stri­ge că l’a și făcut. Fricos, ca să nu zic laș, din fire, el face gălăgie totdeauna în ban­dă și în numele „studențimei române din Paris“. Firma lui profesională e, bine­înțeles, „apărarea cinstei neamului“ și a „bunului renume al țării“. Cinste și re­nume, care nu-1 împiedică, firește, din cînd în când să fie dus pe la comisariatul de poliție. In numele a peste 400 studenți romîni cari își văd de nevoi și de studii, și sub masca de mai sus, o mină de nevolnici se amestecă în toate, c­ufcesc în­potriva tuturor, insultă pe toată lumea, vor să în­tineze totul. De mult, au lăsat pe dru­muri pe un biet cofetar roman stabilit în cartierul latin, eri au dat năvală în mai multe societăți romînești serioase, azi șî­ afi ales drept țintă , biserica romînă din Paris. Neamul d-lui Iorga și Epoca au grija să ne vestească, cel puțin de două ori pe săptămînă, despre „scandalul“ de la ca­pela romînă de aici, afirmînd, între al­tele, că „liturghia a fost întreruptă, iar preotul chemat la comisariatul cartieru­lui“. De fapt însă, totul se petrece in liniște, iar scandalul se reduce la împărțirea pe stradă a unei fițuici litografiate, purtînd ca titlu : „Din faptele preotului Chesarie Ștefano“, și semnată (cu a cui învoire ?), „studențimea romînă din Paris". Ce spune fițuica aceea care miroase cu­ de colo a șantaj ? S’ar crede că e vorba de cine știe ce învinuiri senzaționale. Iată, spicuite la întâmplare, cîte­va din „crimele“ preotului capelei. A dat ordin, scria curagioșii calomnia­tori anonimi, diaconului Bartolomeu. Stă­­nescu să „bată“ mătănii în ziua tragerea loteriei presei franceze, că doar o cîșt­iga (sic) lotul cel mare. A însărcinat cu vin­derea luminărilor la ușa bisericei pe por­tarul capelei care e catolic. A dat afară pe toți „tinerii artiști săraci’’ romînî cari au cerut sprijinul său. A închis ușa pres­­biteriului diaconului Șerboianu, la ora 10 și jumătate seara. (De­sigur la cum­păna nopții, cînd diaconul se întorcea, probabil, de la chef). Aceluiaș diacon — fată mare, preotul i-a recomandat ca profesor de limba franceză , pe un om—auzi d-iar—„cu moravuri ușoare“. A închis biblioteca bisericei și sala de lectură „ce aparțin studențimei“. Apoi — și aceasta e învinuirea cu adevărat gravă — „nimeni nu știe cum întrebuin­țează preotul donațiunile făcute pentru a­­jutorarea studenților săraci și fondurile ce ar exista în acest scop“. Pricepeți unde bat cetașii anonimi. Și așa poliloghia acestor controlori ne­chemați, se întinde pe două mari și nevi­novate fete de hîrtie. Proza aceasta n’ar fi meritat să mă opresc asupră-i, dacă autorul ei cel ade­vărat n’ar fi avut grija să-și pună numele în capul pomelnicului injurios, — e vor­ba de călugărul Bartolomeu Stănescu, —­­și dacă întreagă această afacere n’ar fi un nostim tablou de moravuri. Ce fel de față bisericească e aceasta, numai episcopul Nifon dela Galați o știe. Să fie adevărat că subalternul son Stănescu i-a pus revolve­rul în piept, în Februarie trecut, și l’a a­­menințat că îi va sparge farfuriile în cap la masă? Adevărat să fie că episcopul, ca să scape de smerenia sa Bartolomeu, l’a tri­mis la Paris să învețe dreptul pe soco­teala statului ? La nevoe, și duducatela

Next