Adevěrul, ianuarie 1911 (Anul 24, nr. 7656-7682)

1911-01-01 / nr. 7656

» Anui XXHI-lea No. 7656 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER * Comp. Strada Karageorgevici No. 18. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI • București, Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE Abonamente cu premii: • « • • • Lai JO.. ..... . XI.. ............... . 6.­Pentru străinătate prețul este Indolt TELEFON: Direcția ți Administrația No. 14/H) Redacția: cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătatea „ 12/40 «<»* Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri ^ « 41» I­ea­ se5 Bani Exemplarul Sîmbătă 1 Ianuarie imv On .«ni* ________ _«*« luai ...... 41«i luat ...... i­lil­i eu­i­ la el 0 tovărășie primejdioasă Ași afirma o inexactitudine, dacă ași spune că în momentul în care scria s-a încheiat u­n cartel electoral între d. Take Ionescu­ și partidul liberal. Ceia ce însă este fa­pt e că­ sînt tratative și că ele au sortt să se sfîrșească printr’un cartel în toată regula. Ba mai pot afirma, că"pînă mai eri, d. Brătianu, căruia îî lipsește modestia, dar nu și cutezanța, pretindea partea leului, ca să aibă mai multe scau­ne de­cît partidul conservator-democrat, și ni se mai șoptește la ureche că Omul de la Uătești, joacă un danț îndoit, că pe Ungă că cere takiștilor mai multe locuri, unde aceștia se pot alege și singuri atît de puternici sînt, apoi în unele județe a și tratat cu guvernul, ca să i se hărăzeas­că mai multe scaune. Procedarea este destul de pelilivănească, pentru ca să ne arăte ce fel este omul cu care d. Take Io­­nescu are naivitatea de a trata în chip cinstit, și cu inima deschisă. E învederat că nu-i nimica dezonorant ca două partide de opoziție să-șî dea mî­­na în chip sincer, contra guvernului. Astfel am văzut chiar pe socialiștii ger­mani, unindu-se acum cu liberalii , pentru a înfringe pe conservatori, în une­le părți alegîndu-se socialiștii cu concur­sul liberalilor și în altele aceștia cu ajuto­rul celor dintîi. Trebue să mai adaug că liberalii germani sunt progresiști și demo­crați cu adevărat, nu ucigași de țărani și făuritori de legi reacționare ca partidul celor trei fraț. Dar un cartel în definitiv e un cartel și vorba celebră a bătrânului Marghilo­man : te aliezi și cu dracul până treci gir­ea. Prea adevărat și deci nu vom face și­cană d-lui Take Ionescu asupra princi­piului în sine. Rămîne însă de discutat dacă această alianță îî poate folosi, dacă d-sa nu dă mult mai mult de­cît ia și da­că un cartel cu partidul și cu omul de la. Rate­ști, nu-î poate strica — căci sînt imposibilități morale peste cari nu se poate trece ? * * * înțeleg perfect punctul de vedere al d-lui­­ Take Ionescu. D-sa ca om practic­ist zice: „Pentru moment cel mai apro­piat, și cel mai periculos dușman al meu este guvernul Carpl Cantacuzino. Dacă reușesc să-l distrug, am tot timpul să mă apăr și de dușmanul de-al doilea"". Raționamentul are de­sigur valoarea lui. Dar de multe ori a raționa este una și evidența faptelor este cu totul alta. Ci­ne poate garanta d-lui Take Ionescu, că liberalii fac cartel cu d-sa, nu pentru a-i ridica pe d-sa ci pentru a se reabilita pe ei înșiși și apoi a-î da la cap? Nu este de loc imposibil, ca odată aleși în parla­m­ent,­ de către takiști, liberalii să devină susținătorii guvernului Carp. In adevăr, ei vor avea tot interesul să nu dea ime­diat în cap guvernului carpist, ci să-i prelungească agonia, pînă se vor întrema dînșii, să­ slăbească pe takiști prin o opo­­zițiune mai lungă, apoi cînd se vor simți destul­ de tari, să doboare guvernul, dar nu pentru a aduce pe d. Take Ionescu la putere, ci pentru a se întoarce ei și a gu­verna, din nou, iarăși ajutînd pe unii con­tra altora.Dacă aceasta este linia de conduită a Omului de la Rătești, atunci se înțelege ușor că raționamentul d-lui Take Iones­­cu, pierde întreaga lui valoare. O alian­­ță cu liberalii, devine o greșeală de tacti­că neiertată. Bunul simț spune, să lași mort«! pe cei meniți ei, să nu te încerci să-î învie și să-ți urmezi drumul taü triumfător singur, cu toate riscurile și pericolele lui, dar în tot cazul și cu toate foloasele victoriei. . . . . Dar greșeala socotelei șefului conserva­­torilor-democrați merge și mai departe D-sa nu-și dă seama nici de puterea pe care o are și nici de lipsa totală de ascendent moral și de efectiv electoral al liberalilor. Fără de concursul democrați­lor, liberalii riscă să nu se aleagă nici unul i­i parlament. Dînșii au căzut în chip rușinos, fiind la guvern și avînd îm­­potriva­ le o opozițiune divizată. Ce vor putea întreprinde ei astăzi, cînd pleacă de la putere uniți și compromiși și cînd guvernul este în mîna altora? Se pot alia cu guvernul, pot să-și strecoare astfel cît­va senatori ori deputați miluiți. Să o facă, cartelul junimisto-liberal să-și ur­meze cursul, orbul să facă alianță cu damblagiul, dar aceasta nu va putea în­tra nimic imrîuri asupra avîntului mase­lor electorale pentru noul partid conser­vator-democrat, de care ele au dat dovadă de at­îțea ori. Și pe lingă aceasta mai este și acea im­posibilitate morală de care vorbeam mai sus. D. Take Ionescu are masele electo­rale cu d-sa, dar numai cu d-sa și pentru d-sa. Poți să-ți împrumuți calul, automo­bilul, unii împrumută și nevasta,­­ dar pe alegător nu-l poți împrumuta. Ba încă ceva mai mult, riști să-l pierzi de-a bine­­lea, încercînd să-l treci peșchiș și pe din­eul la inventariul alăturat contractului pe care-l iscălești cu altul. Alegătorul a dat concurs dezinteresat și fără de precupeție d-lui Take Ionescu, fiindcă d-sa încarna lupta contra Dinastiei celor trei frați, atît de odioși întregei țări. Eu credem noi a abuza de această simpatie, care are a­­nume pricină și explicațiune, pentru a cere alegătorului votul lui și pentru tine, dar și pentru altul pe care nu-1 poate su­feri și contra căruia tu ai luptat mai ieri, făcînd apel la dînsul. . . Gazul alegătorului este și cazul nostru. Pentru motive pe cari de atîtea ori le-am arătat și respirat, dintre cele trei partide cari își dispută puterea, am dat simpatii­le și concursul nostru, partidului d-lui Take Ionescu. Nu-i retragem nici simpa­tia, nici concursul, dar numai pentru d-sa nu și pentru eventualii săi tovarăși, pe cari noi vom continua c-i ataca și a lupta înpotriva lor fiindcă-i socotim drept politicianii cei mai periculoși pentru a­­ceastă nenorocită țară și că ar fi din par­­te­ rie o greșală neertată de-al reabilita.— Și ca noi, cu­i nu sînt ? Pretindem că sîntem în nota opiniei publice, pe care o reprezintăm chiar și așa fiind, se poa­te ve­dea ușor, cît de primejdios pentru demo­­crații-conservatori e o alianță care nu le va da efectiv nimic, dar în schimb îi înstrăinează o mare parte din simpatiile corpului electoral. * f ¥ ¥ J­­. ! Știm că situațiunea d-lui Take Iones­cu, nu-i din cele mai ușoare și că înainte de a apuca o cale trebue să se gîndească de zece ori. E clar explicabil ca o alianță cu liberalii să-i dea miragiul unei puteri mai mari, să se simtă mai sigur pe luptă alături de cine­va, decît singur. Totuși cercetarea amănunțită a lucrurilor du­ce tot la concluziunea, că chiar că­­zînd învins, tot este un triumf mai ma­re, de­cît să reușești în aparență, apoi să fi lovit tocmai de aceia pe cari i-ai ridi­cat din gunoiu și le-ai dat o putere cu care azi te lovește. Căderea în luptă este o glorie­­— a fi tras pe sfoară este o com­promitere, te expui nu simpatiei, ci ridi­colului și acesta, zice proverbul — ucide. CONST. MILLE N­AZBITII ■ strî«S­ fi?n«­5 De vre-o nouă luni de zile pressa de fi­rească caută un titlu de faimă guvernului care în sfirșit a putut scoate capii în lume. Cum să-l zică? Guvern popular? Ar cam rîde curcile! Guvern tînăr? Ar urla actele de naștere cam­ adunate la un loc dan vre­o 700 de ani! Guvern tare ? Protestează balamalele ! Atunci „Epoca“ și-a luat inima în dinți și i-a zis : „Guvern de reparațiune“!! D. Haret care a trimis d-lui Carp la 28 Aprilie trecut contul geamurilor sparte, sus­ține că mai curind i s'ar putea zice Guver­nul de stricăciune, fără nici o aluzie la alte stricăciuni. Noui­ miniștri susțin însă, se vede, că au de gînd să facă reparații. S’ar putea obiecta și aici că țara nu are nevoe de cârpaci cari umblă cu reparații, ci de cizmari subțiri cari știvi să croiască din nou și după măsură. In tot cazul, să bage de seamă Guvernul Reparațiunei ca voind să se repare, nu cumva să se strice și mai rău! Fac. Programul d-lui Carp Se vede că în cele din urmă d. Carp s’a convins totuși că nu se poate prezenta înaintea țarei, numai cu darul regelui,­­căci în chiar prima zi a activităței d-sale ministeriale a desfășurat la Clubul din Capitală un program. D. Carp a expus în acest program a­­cele reforme pe cari ar vroi să le reali­zeze in guvernarea aceasta, pe care și-o fixează — optimist ca în­totdeauna — în­tre trei și patru ani. Cele ce-șî propune d. Carp să realizeze, sunt cîte­va reforme sau complectă» de reforme, cari de­sigur nu pot displace ni­mănui. Dar cum d. Carp făgăduiește la toată lumea cîte ceva, mai, mai, că ai pu­tea fi tentat să vorbești de un program cu scop electoral. Dar nu noi I­ vom șicana pe d. Carp pe tema aceasta. Noi declarăm că lăuda­bile sunt toate intențiunile d-sale; lăuda­bilă aceia de a crea o proprietate mijlo­cie țărănească; lăudabilă aceia de a scuti de foncieră proprietatea rurală mai mi­că de ș­ase hectare; lăudabilă aceia de a sili Cassa Rurală să împartă țăranilor moșiile cumpărate, lăudabilă și aceia de a asigura pe meseriași și muncitori contra accidentelor și ,,poate și pentru caz de bătrânețe“. Ceia ce nu este însă lăudabil și ce fa­ce situațiunea guvernului Carp imposibi­lă, este că însăși existența sa e negarea principiului constituțional și consacrarea unui regim autocratic. Cu acest lăudabil program, expus de d. Carp în ziua cînd s’a văzut prim ministru, trebuia d-sa să vie pe cînd se găsea în opoziție și atunci trebuia să solicite încrederea națiunei, pentru ca pe calea dreaptă a principiilor constituționale să ajungă la cîrmă. N’a făcut-o! Iată «ie ce îî lipsește forța necesară pentru a putea realiza toate re­formele lăudabile pe cari le-a înșirat. In potriva acestui guvern s’a ridicat și se ri­dică opinia publică, pentru că el a crezut că poate să facă abstracție de dînsa, pen­tru că a întărit și consfințit minciuna constituțională, care a găsit într’însul în­truparea clasică. Ei bine, lupta ce va da înpotriva a­­cesteî minciuni connstituționale, — și ră­punerea ei este un program și o platfor­mă de altă importantă decît cele cîte­va reforme anunțată de d. Carp, cari pe deasupra sînt cu­­ mult mai puțin decît cele enunțate de d Take Ionescu. Ad. Festania Nababului Se știe că ‘d-niî Carp, Maiorescu și cei­lalți junimiști sînt, în cele bisericești, canx.niște „împușcă în lună". Astfel s’aîî prezentat la adunarea de ori a clubului fără popă. Cînd a văzut Nababul una ca asta, s’a hotărît numai­decît să facă pe Mitropoli­tul partidului și solemn cum e întotdeau­na, a oficiat o feștanie de zile mari, sfin­țind și binecuvîntînd noul regim. Cu majestate în gest și evlavie în glas, Mitropolitul partidului de la putere r, în­cheiat festania cu această benedicțiune: —­ Binecuvîntată și binevenită să fie, deci, chemarea partidului nostru la cîr­­ma statului! La această binecuvîntare, singur d. Mi­­lone Lugomirescu, depozitarul Canoane­lor Partidului, a răspuns, pe glasul al optulea și în nota actoicului, un ,,Amin”, care’i consacră unicul candidat serios la postul de administrator al Casei bise­ricilor. După oficiarea festanței, Mitropolitul partidului a dat, fie­căruî în parte binecu­­vîntarea și a făgăduit să revie după ale­gerî cînd s’o oficia parastasul. Klaps.­ ­¥ ¥­Declarația d-lui Al. Marghiloman — Care-i pulsul electoral — In întrunirea de aseară de la clubul conservator noul ministru de interne, în dorința de-a mai ridica puțin moralul cadrelor electorale, a spus că a pipăit pulsul... națiunea și a constatat că guver­nul va birui singur în alegeri. In aceste 48 de ore de cînd d. Marghi­­loman a luat portofoliul internelor pul­sul națiunei s’a schimbat ca prin farmec! D. Marghiloman crede de pe acum că s’a realizat vorba d-lui Carp: „dați-mi puterea și voiu avea partid și majorități parlamentare !“ De astă-dată însă d. Carp n’a făcut nici o profeție în privința rezultatului alege­rilor. Șeful junimiștilor a aruncat însă un program care, ori­ce s’ar zice, e mai mult un program de alegeri decît unul de guvern. Cînd d. TpM. Iotv­cpii a fîat.fX­.n.rîif V­. Cameră programul său care cuprinde multe puncte din programul de azi al carpiștilor, d. Filipescu s’a calificat de program... demagogic lansat pentru ale­geri.. Rămîne ca d. Carp să facă dovada — dacă va mai fi la guvern după alegeri — că programul schițat eri n’a fost numai pentru a captiva corpul electoral. î Declarația d-lui Marghiloman că va bi­rui singur în alegeri nu va risipi însă nici pesimismul propriilor săi partizani. Carpiștii n’au reușit să ia, în opoziție, o singură alegere cu tot sprijinul guver­nului d-lui Brătianu. Condițiunile în care au venit la guvern n’au schimbat întru nimic situația ca par­tid a conservatorilor. Admițînd că guvernul Carp va dispu­ne de întreaga zestre guvernamentală, că d. Marghiloman va face alegeri ca la Buzău, adică corupția electorală se va în­tinde de la Dorohoiu la Severin, tot nu e în stare fracțiunea boierească să învin­gă cele două partide de opoziție. D. Marghiloman joacă ultima carte po­litică. D-sa își dă perfect seama de răs­punderea colosală ce o are și prin urma­re va face alegeri fără scrupule, cum nu s’au mai făcut în țara aceasta. E ridicul să se afirme că pulsul na­țiunei s’a schimbat în 48 ore, dar se simte la ce strîmtoare mare se află boierii și ce sunt în stare să facă pentru a-șî salva situația. D. Marghiloman n’are numai răspun­derea ca simplu ministru de interne al conservatorilor, ci e în joc întreaga sa carieră politică. Se poate apoi ca de pe acum să se fi ivit la d-sa și sentimentul remușcărei, căci ’datorită mai ales ambi­țiunei d-lui Marghiloman de­ a înlătura pe d. Take Ionescu de la viitoarea șefie a partidului conservator și a-șî pregăti pen­tru d-sa această șefie, datorită acestei am­bițiuni nu s’a putut pune capăt luptelor din sinul conservatorilor. Toți conservatorii își dau seama unde i-a adus politica aceasta a d-lui Marghi­loman, dar s’au... ambalat cu totii, s’au ambiționat cu totii să cucerească de la rege puterea, indiferent ce se va întîmpla mai tîrziu. In ziua cînd regele a însărcinat pe d. Carp cu formarea guvernului, probabil că d. Marghiloman s’a recules și azi de­si­gur că-șî dă perfect seama în ce aventură a tîrît fracțiunea boierească. R. X. Adeverim »«­ Reparația Pînă acum avem trei încercări de a boteza noul regim: „Epoca“ ci­că ie „guvernul de reparațiune socială“ . „Conservatorul“ îl zice "Guvern de pregătire națională“, d Marghi­loman i-a zis „guvern de acțiune“, lumea zice că in guvern de reacțiune, iar Ioiță de­clare că vrind să facă reparație, guvernul „o să frîngă... junghetura“. Tot vorba noastră, cînd vrei să te dregi, mai rou te rupi! O tocma Se știe că Dinastia La trei frați a împărțit partizanilor tot soiul de locmale. Ped. Saita, care a făcut pe gratis pe ad­torul Cassei Pă­durilor, l’a izbit cu una din cele mai grase locmale, l’a numit pe 5 ani efor la... „Vatra luminoasă“. Probabil, fiindcă l’a urmat... or­bește pe șef! Bilet de plăcinta Să dea D-zeu să nu trăești cu­ o trăi și gu­vernul de azi! Sigoletto I minE CHESTIA ZILEI IROD . Țineți-mi bine mîrțoaga, ci de mult n’am încălicat! I­ n ClUbsc­i­i la toți librarii și depozitarii de ziare „REUST! MODEI“ cea mai bogata și elegantă pu­­bi­cațiune de Mode. Și Decretul regelui Fostul prefect de Dîmbovița, d. G. Cali, ne trimite articolul de mai jos, pe care-1 pu­blicăm tocmai fiindcă vedem într’însul o satW <le spirit­­’»re­confindj întreaga opinie Cuvintele lui Pristanda cu privire la violarea Constituției sînt acum, în gura suveranului, de febrilă actualitate : „Curat violare de Constituție... dar fac ce vreau !“ Dacă înainte de 1907, lucrul ar fi părut monstruos, după anul răscoa­lelor, el frizează demența în politică. De patru­­ ani în șir țara, prin toa­te categoriile ei de clase sociale, prin toate trei colegiile electorale, ne dă formale indicațiuni, cu fermitate reitera­te — țărănimea prin violență, pustiire și foc , barghezimea și marea proprietate trimițind încrederea opoziției, — toți au ceva de revendicat, un ideal scump, un vis prețios, născut din deșteptarea mase­lor, — fenomen atît de îmbucurător că a­ provoca în alte împrejurări fanatismul celor ce simt romînește — și bătrînul rege al cărei plutește într’o atmosferă de nepă­sare și scepticism și răspunde setei de progres și libertate împrd­orogînd o reac­­țiune șchioapă și neputincioasă, opunînd credinței și vigoarei, sfidarea nevolnici­lor ? Lucrul ar avea o explicare istorică în am­in­tit­ea că sfîrșitul domniilor lungi, a fost totdeauna trist, regii bătrîni fiind lesne influențați de Curte și camarile. Dar nu s’a gîndit oare. Vodă că odată cu nesocotirea pornirei țărei, suprimă și libertatea ei? Prin chemarea d-la­ Carp, regele a in­­narmat neputința prin violentă, dînd dez­legare la întrebuințarea de arme pe cari,­­de cînd e lumea, reacțiunea le-a între­buințat pentru menținerea sau întări­rea ei . Un guvern eștt din fantezia regelui, fără rădăcini în mase, fără sprijinul o­­piniei publice, hulit de corpul electoral, fatal va căuta sprijin în violentă. Dar baionetele, trezesc în­totdeauna conștiin­țele, îndeamnă la războire, aprind pati­ma și creiază rezistențele de cari se sparg toate capetele îndărătnice și tirane. Ce ne rămîne de făcut, e simplu : vom lupta pînă vom învinge, căci prea mare ne e credința în triumful Dreptăței. Grea va fi lupta, căci greu atîrnă Coroana de oțel azvîrlită în platanul neputinței, dar sînt și însuflețiri cari trec peste toate obstacolele grămădite în calea lor. Nevolnicii se bizue mult pe bunătatea senină și în deosebi pe politica excesiv de civilizată pe care o practică d. Take Ionescu, față de o Oligarh­ie balcanică. Se speră că și pe viitor d-sa va renunța la politica de fapte, la cari îi dă dreptul puterea lui în țară. In afară de enervarea trecătoare produ­să de nedreptatea ce s’a făcut țărei de­mocrate, salutăm cu bucurie venirea gu­vernului Carp. Este prilejul răfuelii de­finitive. Avem un țel mai pozitiv. Lămu­rirea situațiunei se apropie. Pînă atunci se impune imperios o pro­cesiune mare, pe cît de mare pe atît de liniștită și demnă, care să parcurgă, ca un fluviu nesfîrșit, străzile Capitalei, în căutarea unei piețe largi, cu aer mult, unde să ne îngrămădim cu toțiî și fără un cuvînt, fără o poantă, să ardem de­cretul care anunță instalarea cabinetului de sfidare. Va fi o demnă și severă protestare con­tra- întronări oficiale a demagogiei albe. George Calr fost prefect­ ur*"TVRl Reforma electorală In Italia Lărgirea votului și votul obligatoriu — înainte de vacanța de sărbători, primul ministru al Italiei, d. Luzzatti, a depus în Cameră un proect de reformă electorală, reformă prevăzută în programul guver­nului și discutată cu pasiune de luni în­tregi. La început, se credea că guvernul nu va realiza reforma anunțată. El nu mani­festa nici o grabă, se părea că ezită. Pen­tru opoziție, această aparentă apatie gu­vern­a K­yntuț­g­ora un bon oriter de­ a ata­ca ministerul. Socialiștii, giolittiștii­ și sem­iniștii erau în dreptul lor să repro­șeze guvernului că nu respectă angaja­mentele luate în fața națiunei. Sinceri erau numai socialiștii; ceilalți ar fi jubilat ca vechiul sistem electoral să nu sufere nici cea mai mică alterare. Mai tîrziu, cînd în cercurile oficioase s’a discutat în mod serios chestia refor­mei, s’a crezut că e vorba de o reformă mare, de o reprezentare proporțională complectă, radicală. De astă dată, partidele de opoziție n’au mai fost de acord. Socialiștii și clericalii, fiind singurele partide cu adevărat organizate, conside­rați cu entuziasm posibilitatea unei ase­menea schimbări, căci ea le-ar fi fost fa­vorabilă din toate punctele de vedere. Giolittiștii și sem­iniștii, însă, fură con­sternați. Aceste două grupuri politice n’au un program; ele nu sunt grupate în jurul unei idei, ci mai mult în jurul a două persoane. De fapt, nu e vorba măcar de două persoane, ci de una singură, de d Giolițti, care e un bărbat de stat cu o mare influență politică, pe cînd d. Son­­nino, șeful unuia din cele două grupuri, nu poate fi considerat decît ca un auxi­liar al d-luî Giolitti, depinzînd în orî-ce caz de majoritatea giolittistă. Pentru aceste două grupuri, reprezen­tarea proporțională ar fi însemnat slă­birea treptată a organizmului lor, decli­nul lent, dezastruos și inevitabil. Prin urmare, ele respirară cînd d. Luz­zatti, într-un discurs asupra reformei e­­lectorale, se pronunță cu multă prudență asupra chestiei acesteia. El declară că are intenția să studieze dacă se cuvine să se facă experiență cu reprezentarea propor­țională și aceasta numai pentru cîte­va orașe principale. Se vede însă că sau că nu și-a realizat intenția sau că studiul nu l-a îndrumat spre rezultatele dorite, de­oare­ce, nu mult după aceia, subsecretarul de stat la interne a reproșat opoziției că iese cu rea credință din cadrul programului gu­vernamental, căci în reforma anunțată e vorba de o lărgire a votului, de o nouă regulamentare a incompatibilităților și alte cîte­va propuneri în legătură cu ul­timele progrese ale științei politice în materie electorală, nici de cum de chestia reprezentarea proporționale sau de vre-o schimbare a formei scrutinului. Declarația era categorică, dar fusese prezentată cu toată nepreciziunea posibi­lă, așa că opoziția nu prea putea fi în ce măsură sunt atacate interesele ei și care va fi modalitatea schimbărei votului. Giolittiștii și moderații — fem­iniștii — simțeau o vădită satisfacție, străbătută doar din cîn­d în cînd de un fior de ne­liniște. Pe de altă parte, ziarele comentau dife­ritele discursuri ministeriale și formulau propuneri în chestie, ziarele oficioase păstrau multă rezervă, asigurând că re­forma va avea baze democratice cari vor corespunde adevăratelor interese ale nați­­unei. ¥ ¥ . Furtuna a iibucnit în momentul cînd s’au cunoscut în amănunte cele două puncte importante ale proectului guver­namental: lărgirea votului și votul obli­gatoriu. Pînă aci pentru a putea vota, se cerea un oare­care grad de cunoștințe primare. După proectul actual, ori­ce cetățean care poate dovedi că știe să scrie și să ci­tească are dreptul de vot. Pentru a face această dovadă, e de ajuns ca alegătorul să poată citi buletinul de vot și să-î poa­tă face îndreptările ce ar fi necesare. Prin această reformă se crează, deci, un nou și însemnat contingent de alega­tori. Cum însă partidul cel mai popular in italia est­e cel socialist, toate avantajele reformei sînt pentru dînsul. Numărul re­prezentanților săi în parlament ar fi me­nit să sporească în mod simțitor și acțiu­nea celorlalte grupuri opoziționiste ar fi astfel paralizată. Se înțelege, dacă, ce sînge rău a tre­buit să facă această reformă giolittiștilor și sem­iniștilor. Dar ei nu puteau lua o atitudine fățiș ostilă, de­oare­ce reforma împacă o cerință a masselor și a o comba­te ar fi Însemnat să se compromită defi­nitiv în ochii alegătorilor, să-șî înstrăine­ze cu totul simpatiile lor. A doua reformă, le-a mai pus inima la loc. Obligativitatea votului e un corec­tiv minunat — conservator și reacționar — al celei dintîia. Ea contrabalansează efectul lărgirea vo­tului și e favorabilă giolittiștilor și mo­deraților. Pînă aci, ’dezbinările cari existau între membri acestor două grupuri politice fă­ceau ca cei mai mulți din ei să se abție ’de la vot, mai cu seamă că priceperea situației politice le arăta inutilitatea unor sforțări mai mari. Votul obligatoriu pentru toți cei în­scriși în listele electorle, afară de anumite categorii și sub pedeapsă de amendă, du­pă cum specifică proectul actual, va cur­ma neînțelegerile și va face să înceteze abținerile. De altfel, dintr’un punct de vedere mai general și fără a lua în considerație mo­tivul pentru care s’a făcut reforma, obli­gativitatea votului ar merita să fie saluta­tă cu bucurie, de­oare­ce ea va spori nu­mărul alegătorilor și va sili pe toți acei cari au dreptul de vot și nu și-l exercită, să iasă din nepăsarea lor condamnabilă care este contra intereselor lor cetățe­nești. Regretabil e numai că reforma în Italia constitue o compensare dată reacțiunei. D. Luzzatti, care, fără îndoială, e un mare om de stat,­­deși cu principii demo­cratice, e departe încă de-a fi omul mari­lor transformări politico-sociale. El apar­ține clasei dominante, care, cînd e inocu­lată cu oare­care democratism, nu ese din făgașul ce i-a fost însemnat decît cu foarte mici abateri și cu toate rezervele posibile. Firește, socialiștii s’au ridicat împotri­va acestui al doilea­ punct al reformei e­­lectorale. Ei argumentează astfel: Votul obligatoriu e o concesie făcută părței celei mai slabe din opoziție, care, prin aceasta, nu-șî va spori numărul par­tizanilor, dar va fi destul de numeroasă­ în parlament pentru a ține în loc curen­tul democratic. Deci, concesia e primejdioasă și pe de-asupra și inutilă, căci țara nu va câș­tiga nimica de pe urma ei. Or, care era necesitatea unei reforme sănătoase, cînd dela început se introdu­ce în organizmul ei elementele de distru­gere, cînd ii iei din fașe orî­ ce vitalitate? Soialiștii au combătut în Cameră cu vehemență principiul obligativitatea votu­lui și situația cabinetului Luzzatti ar fi devenit critică, dacă d. Giolitti nu se ho­tăra să dea guvernului sprijinul său pu­ternic și să-l mențină astfel o majoritate care șovăia * . Proectul de reformă electorală s’a de­pus în Cameră, dar discuția luni va în­­cepe la primăvară *

Next