Adevěrul, ianuarie 1911 (Anul 24, nr. 7656-7682)
1911-01-01 / nr. 7656
» Anui XXHI-lea No. 7656 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER * Comp. Strada Karageorgevici No. 18. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI • București, Strada Sărindar No. 11 DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE Abonamente cu premii: • « • • • Lai JO.. ..... . XI.. ............... . 6.Pentru străinătate prețul este Indolt TELEFON: Direcția ți Administrația No. 14/H) Redacția: cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/99 „ „ Străinătatea „ 12/40 «<»* Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri ^ « 41» Iea se5 Bani Exemplarul Sîmbătă 1 Ianuarie imv On .«ni* ________ _«*« luai ...... 41«i luat ...... ilili eui la el 0 tovărășie primejdioasă Ași afirma o inexactitudine, dacă ași spune că în momentul în care scria s-a încheiat un cartel electoral între d. Take Ionescu și partidul liberal. Ceia ce însă este fapt e că sînt tratative și că ele au sortt să se sfîrșească printr’un cartel în toată regula. Ba mai pot afirma, că"pînă mai eri, d. Brătianu, căruia îî lipsește modestia, dar nu și cutezanța, pretindea partea leului, ca să aibă mai multe scaune decît partidul conservator-democrat, și ni se mai șoptește la ureche că Omul de la Uătești, joacă un danț îndoit, că pe Ungă că cere takiștilor mai multe locuri, unde aceștia se pot alege și singuri atît de puternici sînt, apoi în unele județe a și tratat cu guvernul, ca să i se hărăzească mai multe scaune. Procedarea este destul de pelilivănească, pentru ca să ne arăte ce fel este omul cu care d. Take Ionescu are naivitatea de a trata în chip cinstit, și cu inima deschisă. E învederat că nu-i nimica dezonorant ca două partide de opoziție să-șî dea mîna în chip sincer, contra guvernului. Astfel am văzut chiar pe socialiștii germani, unindu-se acum cu liberalii , pentru a înfringe pe conservatori, în unele părți alegîndu-se socialiștii cu concursul liberalilor și în altele aceștia cu ajutorul celor dintîi. Trebue să mai adaug că liberalii germani sunt progresiști și democrați cu adevărat, nu ucigași de țărani și făuritori de legi reacționare ca partidul celor trei fraț. Dar un cartel în definitiv e un cartel și vorba celebră a bătrânului Marghiloman : te aliezi și cu dracul până treci girea. Prea adevărat și deci nu vom face șicană d-lui Take Ionescu asupra principiului în sine. Rămîne însă de discutat dacă această alianță îî poate folosi, dacă d-sa nu dă mult mai mult decît ia și dacă un cartel cu partidul și cu omul de la. Ratești, nu-î poate strica — căci sînt imposibilități morale peste cari nu se poate trece ? * * * înțeleg perfect punctul de vedere al d-lui Take Ionescu. D-sa ca om practicist zice: „Pentru moment cel mai apropiat, și cel mai periculos dușman al meu este guvernul Carpl Cantacuzino. Dacă reușesc să-l distrug, am tot timpul să mă apăr și de dușmanul de-al doilea"". Raționamentul are desigur valoarea lui. Dar de multe ori a raționa este una și evidența faptelor este cu totul alta. Cine poate garanta d-lui Take Ionescu, că liberalii fac cartel cu d-sa, nu pentru a-i ridica pe d-sa ci pentru a se reabilita pe ei înșiși și apoi a-î da la cap? Nu este de loc imposibil, ca odată aleși în parlament, de către takiști, liberalii să devină susținătorii guvernului Carp. In adevăr, ei vor avea tot interesul să nu dea imediat în cap guvernului carpist, ci să-i prelungească agonia, pînă se vor întrema dînșii, să slăbească pe takiști prin o opozițiune mai lungă, apoi cînd se vor simți destul de tari, să doboare guvernul, dar nu pentru a aduce pe d. Take Ionescu la putere, ci pentru a se întoarce ei și a guverna, din nou, iarăși ajutînd pe unii contra altora.Dacă aceasta este linia de conduită a Omului de la Rătești, atunci se înțelege ușor că raționamentul d-lui Take Ionescu, pierde întreaga lui valoare. O alianță cu liberalii, devine o greșeală de tactică neiertată. Bunul simț spune, să lași mort«! pe cei meniți ei, să nu te încerci să-î învie și să-ți urmezi drumul taü triumfător singur, cu toate riscurile și pericolele lui, dar în tot cazul și cu toate foloasele victoriei. . . . . Dar greșeala socotelei șefului conservatorilor-democrați merge și mai departe D-sa nu-și dă seama nici de puterea pe care o are și nici de lipsa totală de ascendent moral și de efectiv electoral al liberalilor. Fără de concursul democraților, liberalii riscă să nu se aleagă nici unul ii parlament. Dînșii au căzut în chip rușinos, fiind la guvern și avînd împotriva le o opozițiune divizată. Ce vor putea întreprinde ei astăzi, cînd pleacă de la putere uniți și compromiși și cînd guvernul este în mîna altora? Se pot alia cu guvernul, pot să-și strecoare astfel cîtva senatori ori deputați miluiți. Să o facă, cartelul junimisto-liberal să-și urmeze cursul, orbul să facă alianță cu damblagiul, dar aceasta nu va putea întra nimic imrîuri asupra avîntului maselor electorale pentru noul partid conservator-democrat, de care ele au dat dovadă de atîțea ori. Și pe lingă aceasta mai este și acea imposibilitate morală de care vorbeam mai sus. D. Take Ionescu are masele electorale cu d-sa, dar numai cu d-sa și pentru d-sa. Poți să-ți împrumuți calul, automobilul, unii împrumută și nevasta, dar pe alegător nu-l poți împrumuta. Ba încă ceva mai mult, riști să-l pierzi de-a binelea, încercînd să-l treci peșchiș și pe dineul la inventariul alăturat contractului pe care-l iscălești cu altul. Alegătorul a dat concurs dezinteresat și fără de precupeție d-lui Take Ionescu, fiindcă d-sa încarna lupta contra Dinastiei celor trei frați, atît de odioși întregei țări. Eu credem noi a abuza de această simpatie, care are anume pricină și explicațiune, pentru a cere alegătorului votul lui și pentru tine, dar și pentru altul pe care nu-1 poate suferi și contra căruia tu ai luptat mai ieri, făcînd apel la dînsul. . . Gazul alegătorului este și cazul nostru. Pentru motive pe cari de atîtea ori le-am arătat și respirat, dintre cele trei partide cari își dispută puterea, am dat simpatiile și concursul nostru, partidului d-lui Take Ionescu. Nu-i retragem nici simpatia, nici concursul, dar numai pentru d-sa nu și pentru eventualii săi tovarăși, pe cari noi vom continua c-i ataca și a lupta înpotriva lor fiindcă-i socotim drept politicianii cei mai periculoși pentru această nenorocită țară și că ar fi din parte rie o greșală neertată de-al reabilita.— Și ca noi, cui nu sînt ? Pretindem că sîntem în nota opiniei publice, pe care o reprezintăm chiar și așa fiind, se poate vedea ușor, cît de primejdios pentru democrații-conservatori e o alianță care nu le va da efectiv nimic, dar în schimb îi înstrăinează o mare parte din simpatiile corpului electoral. * f ¥ ¥ J. ! Știm că situațiunea d-lui Take Ionescu, nu-i din cele mai ușoare și că înainte de a apuca o cale trebue să se gîndească de zece ori. E clar explicabil ca o alianță cu liberalii să-i dea miragiul unei puteri mai mari, să se simtă mai sigur pe luptă alături de cineva, decît singur. Totuși cercetarea amănunțită a lucrurilor duce tot la concluziunea, că chiar căzînd învins, tot este un triumf mai mare, decît să reușești în aparență, apoi să fi lovit tocmai de aceia pe cari i-ai ridicat din gunoiu și le-ai dat o putere cu care azi te lovește. Căderea în luptă este o glorie— a fi tras pe sfoară este o compromitere, te expui nu simpatiei, ci ridicolului și acesta, zice proverbul — ucide. CONST. MILLE NAZBITII ■ strî«S fi?n«5 De vre-o nouă luni de zile pressa de firească caută un titlu de faimă guvernului care în sfirșit a putut scoate capii în lume. Cum să-l zică? Guvern popular? Ar cam rîde curcile! Guvern tînăr? Ar urla actele de naștere cam adunate la un loc dan vreo 700 de ani! Guvern tare ? Protestează balamalele ! Atunci „Epoca“ și-a luat inima în dinți și i-a zis : „Guvern de reparațiune“!! D. Haret care a trimis d-lui Carp la 28 Aprilie trecut contul geamurilor sparte, susține că mai curind i s'ar putea zice Guvernul de stricăciune, fără nici o aluzie la alte stricăciuni. Noui miniștri susțin însă, se vede, că au de gînd să facă reparații. S’ar putea obiecta și aici că țara nu are nevoe de cârpaci cari umblă cu reparații, ci de cizmari subțiri cari știvi să croiască din nou și după măsură. In tot cazul, să bage de seamă Guvernul Reparațiunei ca voind să se repare, nu cumva să se strice și mai rău! Fac. Programul d-lui Carp Se vede că în cele din urmă d. Carp s’a convins totuși că nu se poate prezenta înaintea țarei, numai cu darul regelui,căci în chiar prima zi a activităței d-sale ministeriale a desfășurat la Clubul din Capitală un program. D. Carp a expus în acest program acele reforme pe cari ar vroi să le realizeze in guvernarea aceasta, pe care și-o fixează — optimist ca întotdeauna — între trei și patru ani. Cele ce-șî propune d. Carp să realizeze, sunt cîteva reforme sau complectă» de reforme, cari desigur nu pot displace nimănui. Dar cum d. Carp făgăduiește la toată lumea cîte ceva, mai, mai, că ai putea fi tentat să vorbești de un program cu scop electoral. Dar nu noi I vom șicana pe d. Carp pe tema aceasta. Noi declarăm că lăudabile sunt toate intențiunile d-sale; lăudabilă aceia de a crea o proprietate mijlocie țărănească; lăudabilă aceia de a scuti de foncieră proprietatea rurală mai mică de șase hectare; lăudabilă aceia de a sili Cassa Rurală să împartă țăranilor moșiile cumpărate, lăudabilă și aceia de a asigura pe meseriași și muncitori contra accidentelor și ,,poate și pentru caz de bătrânețe“. Ceia ce nu este însă lăudabil și ce face situațiunea guvernului Carp imposibilă, este că însăși existența sa e negarea principiului constituțional și consacrarea unui regim autocratic. Cu acest lăudabil program, expus de d. Carp în ziua cînd s’a văzut prim ministru, trebuia d-sa să vie pe cînd se găsea în opoziție și atunci trebuia să solicite încrederea națiunei, pentru ca pe calea dreaptă a principiilor constituționale să ajungă la cîrmă. N’a făcut-o! Iată «ie ce îî lipsește forța necesară pentru a putea realiza toate reformele lăudabile pe cari le-a înșirat. In potriva acestui guvern s’a ridicat și se ridică opinia publică, pentru că el a crezut că poate să facă abstracție de dînsa, pentru că a întărit și consfințit minciuna constituțională, care a găsit într’însul întruparea clasică. Ei bine, lupta ce va da înpotriva acesteî minciuni connstituționale, — și răpunerea ei este un program și o platformă de altă importantă decît cele cîteva reforme anunțată de d. Carp, cari pe deasupra sînt cu mult mai puțin decît cele enunțate de d Take Ionescu. Ad. Festania Nababului Se știe că ‘d-niî Carp, Maiorescu și ceilalți junimiști sînt, în cele bisericești, canx.niște „împușcă în lună". Astfel s’aîî prezentat la adunarea de ori a clubului fără popă. Cînd a văzut Nababul una ca asta, s’a hotărît numaidecît să facă pe Mitropolitul partidului și solemn cum e întotdeauna, a oficiat o feștanie de zile mari, sfințind și binecuvîntînd noul regim. Cu majestate în gest și evlavie în glas, Mitropolitul partidului de la putere r, încheiat festania cu această benedicțiune: — Binecuvîntată și binevenită să fie, deci, chemarea partidului nostru la cîrma statului! La această binecuvîntare, singur d. Milone Lugomirescu, depozitarul Canoanelor Partidului, a răspuns, pe glasul al optulea și în nota actoicului, un ,,Amin”, care’i consacră unicul candidat serios la postul de administrator al Casei bisericilor. După oficiarea festanței, Mitropolitul partidului a dat, fiecăruî în parte binecuvîntarea și a făgăduit să revie după alegerî cînd s’o oficia parastasul. Klaps. ¥ ¥Declarația d-lui Al. Marghiloman — Care-i pulsul electoral — In întrunirea de aseară de la clubul conservator noul ministru de interne, în dorința de-a mai ridica puțin moralul cadrelor electorale, a spus că a pipăit pulsul... națiunea și a constatat că guvernul va birui singur în alegeri. In aceste 48 de ore de cînd d. Marghiloman a luat portofoliul internelor pulsul națiunei s’a schimbat ca prin farmec! D. Marghiloman crede de pe acum că s’a realizat vorba d-lui Carp: „dați-mi puterea și voiu avea partid și majorități parlamentare !“ De astă-dată însă d. Carp n’a făcut nici o profeție în privința rezultatului alegerilor. Șeful junimiștilor a aruncat însă un program care, orice s’ar zice, e mai mult un program de alegeri decît unul de guvern. Cînd d. TpM. Iotvcpii a fîat.fX.n.rîif V. Cameră programul său care cuprinde multe puncte din programul de azi al carpiștilor, d. Filipescu s’a calificat de program... demagogic lansat pentru alegeri.. Rămîne ca d. Carp să facă dovada — dacă va mai fi la guvern după alegeri — că programul schițat eri n’a fost numai pentru a captiva corpul electoral. î Declarația d-lui Marghiloman că va birui singur în alegeri nu va risipi însă nici pesimismul propriilor săi partizani. Carpiștii n’au reușit să ia, în opoziție, o singură alegere cu tot sprijinul guvernului d-lui Brătianu. Condițiunile în care au venit la guvern n’au schimbat întru nimic situația ca partid a conservatorilor. Admițînd că guvernul Carp va dispune de întreaga zestre guvernamentală, că d. Marghiloman va face alegeri ca la Buzău, adică corupția electorală se va întinde de la Dorohoiu la Severin, tot nu e în stare fracțiunea boierească să învingă cele două partide de opoziție. D. Marghiloman joacă ultima carte politică. D-sa își dă perfect seama de răspunderea colosală ce o are și prin urmare va face alegeri fără scrupule, cum nu s’au mai făcut în țara aceasta. E ridicul să se afirme că pulsul națiunei s’a schimbat în 48 ore, dar se simte la ce strîmtoare mare se află boierii și ce sunt în stare să facă pentru a-șî salva situația. D. Marghiloman n’are numai răspunderea ca simplu ministru de interne al conservatorilor, ci e în joc întreaga sa carieră politică. Se poate apoi ca de pe acum să se fi ivit la d-sa și sentimentul remușcărei, căci ’datorită mai ales ambițiunei d-lui Marghiloman de a înlătura pe d. Take Ionescu de la viitoarea șefie a partidului conservator și a-șî pregăti pentru d-sa această șefie, datorită acestei ambițiuni nu s’a putut pune capăt luptelor din sinul conservatorilor. Toți conservatorii își dau seama unde i-a adus politica aceasta a d-lui Marghiloman, dar s’au... ambalat cu totii, s’au ambiționat cu totii să cucerească de la rege puterea, indiferent ce se va întîmpla mai tîrziu. In ziua cînd regele a însărcinat pe d. Carp cu formarea guvernului, probabil că d. Marghiloman s’a recules și azi desigur că-șî dă perfect seama în ce aventură a tîrît fracțiunea boierească. R. X. Adeverim »« Reparația Pînă acum avem trei încercări de a boteza noul regim: „Epoca“ cică ie „guvernul de reparațiune socială“ . „Conservatorul“ îl zice "Guvern de pregătire națională“, d Marghiloman i-a zis „guvern de acțiune“, lumea zice că in guvern de reacțiune, iar Ioiță declare că vrind să facă reparație, guvernul „o să frîngă... junghetura“. Tot vorba noastră, cînd vrei să te dregi, mai rou te rupi! O tocma Se știe că Dinastia La trei frați a împărțit partizanilor tot soiul de locmale. Ped. Saita, care a făcut pe gratis pe adtorul Cassei Pădurilor, l’a izbit cu una din cele mai grase locmale, l’a numit pe 5 ani efor la... „Vatra luminoasă“. Probabil, fiindcă l’a urmat... orbește pe șef! Bilet de plăcinta Să dea D-zeu să nu trăești cu o trăi și guvernul de azi! Sigoletto I minE CHESTIA ZILEI IROD . Țineți-mi bine mîrțoaga, ci de mult n’am încălicat! I n ClUbscii la toți librarii și depozitarii de ziare „REUST! MODEI“ cea mai bogata și elegantă pubicațiune de Mode. Și Decretul regelui Fostul prefect de Dîmbovița, d. G. Cali, ne trimite articolul de mai jos, pe care-1 publicăm tocmai fiindcă vedem într’însul o satW <le spirit’»reconfindj întreaga opinie Cuvintele lui Pristanda cu privire la violarea Constituției sînt acum, în gura suveranului, de febrilă actualitate : „Curat violare de Constituție... dar fac ce vreau !“ Dacă înainte de 1907, lucrul ar fi părut monstruos, după anul răscoalelor, el frizează demența în politică. De patru ani în șir țara, prin toate categoriile ei de clase sociale, prin toate trei colegiile electorale, ne dă formale indicațiuni, cu fermitate reiterate — țărănimea prin violență, pustiire și foc , barghezimea și marea proprietate trimițind încrederea opoziției, — toți au ceva de revendicat, un ideal scump, un vis prețios, născut din deșteptarea maselor, — fenomen atît de îmbucurător că a provoca în alte împrejurări fanatismul celor ce simt romînește — și bătrînul rege al cărei plutește într’o atmosferă de nepăsare și scepticism și răspunde setei de progres și libertate împrdorogînd o reacțiune șchioapă și neputincioasă, opunînd credinței și vigoarei, sfidarea nevolnicilor ? Lucrul ar avea o explicare istorică în amintitea că sfîrșitul domniilor lungi, a fost totdeauna trist, regii bătrîni fiind lesne influențați de Curte și camarile. Dar nu s’a gîndit oare. Vodă că odată cu nesocotirea pornirei țărei, suprimă și libertatea ei? Prin chemarea d-la Carp, regele a innarmat neputința prin violentă, dînd dezlegare la întrebuințarea de arme pe cari,de cînd e lumea, reacțiunea le-a întrebuințat pentru menținerea sau întărirea ei . Un guvern eștt din fantezia regelui, fără rădăcini în mase, fără sprijinul opiniei publice, hulit de corpul electoral, fatal va căuta sprijin în violentă. Dar baionetele, trezesc întotdeauna conștiințele, îndeamnă la războire, aprind patima și creiază rezistențele de cari se sparg toate capetele îndărătnice și tirane. Ce ne rămîne de făcut, e simplu : vom lupta pînă vom învinge, căci prea mare ne e credința în triumful Dreptăței. Grea va fi lupta, căci greu atîrnă Coroana de oțel azvîrlită în platanul neputinței, dar sînt și însuflețiri cari trec peste toate obstacolele grămădite în calea lor. Nevolnicii se bizue mult pe bunătatea senină și în deosebi pe politica excesiv de civilizată pe care o practică d. Take Ionescu, față de o Oligarhie balcanică. Se speră că și pe viitor d-sa va renunța la politica de fapte, la cari îi dă dreptul puterea lui în țară. In afară de enervarea trecătoare produsă de nedreptatea ce s’a făcut țărei democrate, salutăm cu bucurie venirea guvernului Carp. Este prilejul răfuelii definitive. Avem un țel mai pozitiv. Lămurirea situațiunei se apropie. Pînă atunci se impune imperios o procesiune mare, pe cît de mare pe atît de liniștită și demnă, care să parcurgă, ca un fluviu nesfîrșit, străzile Capitalei, în căutarea unei piețe largi, cu aer mult, unde să ne îngrămădim cu toțiî și fără un cuvînt, fără o poantă, să ardem decretul care anunță instalarea cabinetului de sfidare. Va fi o demnă și severă protestare contra- întronări oficiale a demagogiei albe. George Calr fost prefect ur*"TVRl Reforma electorală In Italia Lărgirea votului și votul obligatoriu — înainte de vacanța de sărbători, primul ministru al Italiei, d. Luzzatti, a depus în Cameră un proect de reformă electorală, reformă prevăzută în programul guvernului și discutată cu pasiune de luni întregi. La început, se credea că guvernul nu va realiza reforma anunțată. El nu manifesta nici o grabă, se părea că ezită. Pentru opoziție, această aparentă apatie guverna Kyntuțgora un bon oriter de a ataca ministerul. Socialiștii, giolittiștii și seminiștii erau în dreptul lor să reproșeze guvernului că nu respectă angajamentele luate în fața națiunei. Sinceri erau numai socialiștii; ceilalți ar fi jubilat ca vechiul sistem electoral să nu sufere nici cea mai mică alterare. Mai tîrziu, cînd în cercurile oficioase s’a discutat în mod serios chestia reformei, s’a crezut că e vorba de o reformă mare, de o reprezentare proporțională complectă, radicală. De astă dată, partidele de opoziție n’au mai fost de acord. Socialiștii și clericalii, fiind singurele partide cu adevărat organizate, considerați cu entuziasm posibilitatea unei asemenea schimbări, căci ea le-ar fi fost favorabilă din toate punctele de vedere. Giolittiștii și seminiștii, însă, fură consternați. Aceste două grupuri politice n’au un program; ele nu sunt grupate în jurul unei idei, ci mai mult în jurul a două persoane. De fapt, nu e vorba măcar de două persoane, ci de una singură, de d Giolițti, care e un bărbat de stat cu o mare influență politică, pe cînd d. Sonnino, șeful unuia din cele două grupuri, nu poate fi considerat decît ca un auxiliar al d-luî Giolitti, depinzînd în orî-ce caz de majoritatea giolittistă. Pentru aceste două grupuri, reprezentarea proporțională ar fi însemnat slăbirea treptată a organizmului lor, declinul lent, dezastruos și inevitabil. Prin urmare, ele respirară cînd d. Luzzatti, într-un discurs asupra reformei electorale, se pronunță cu multă prudență asupra chestiei acesteia. El declară că are intenția să studieze dacă se cuvine să se facă experiență cu reprezentarea proporțională și aceasta numai pentru cîteva orașe principale. Se vede însă că sau că nu și-a realizat intenția sau că studiul nu l-a îndrumat spre rezultatele dorite, deoarece, nu mult după aceia, subsecretarul de stat la interne a reproșat opoziției că iese cu rea credință din cadrul programului guvernamental, căci în reforma anunțată e vorba de o lărgire a votului, de o nouă regulamentare a incompatibilităților și alte cîteva propuneri în legătură cu ultimele progrese ale științei politice în materie electorală, nici de cum de chestia reprezentarea proporționale sau de vre-o schimbare a formei scrutinului. Declarația era categorică, dar fusese prezentată cu toată nepreciziunea posibilă, așa că opoziția nu prea putea fi în ce măsură sunt atacate interesele ei și care va fi modalitatea schimbărei votului. Giolittiștii și moderații — feminiștii — simțeau o vădită satisfacție, străbătută doar din cînd în cînd de un fior de neliniște. Pe de altă parte, ziarele comentau diferitele discursuri ministeriale și formulau propuneri în chestie, ziarele oficioase păstrau multă rezervă, asigurând că reforma va avea baze democratice cari vor corespunde adevăratelor interese ale națiunei. ¥ ¥ . Furtuna a iibucnit în momentul cînd s’au cunoscut în amănunte cele două puncte importante ale proectului guvernamental: lărgirea votului și votul obligatoriu. Pînă aci pentru a putea vota, se cerea un oarecare grad de cunoștințe primare. După proectul actual, orice cetățean care poate dovedi că știe să scrie și să citească are dreptul de vot. Pentru a face această dovadă, e de ajuns ca alegătorul să poată citi buletinul de vot și să-î poată face îndreptările ce ar fi necesare. Prin această reformă se crează, deci, un nou și însemnat contingent de alegatori. Cum însă partidul cel mai popular in italia este cel socialist, toate avantajele reformei sînt pentru dînsul. Numărul reprezentanților săi în parlament ar fi menit să sporească în mod simțitor și acțiunea celorlalte grupuri opoziționiste ar fi astfel paralizată. Se înțelege, dacă, ce sînge rău a trebuit să facă această reformă giolittiștilor și seminiștilor. Dar ei nu puteau lua o atitudine fățiș ostilă, deoarece reforma împacă o cerință a masselor și a o combate ar fi Însemnat să se compromită definitiv în ochii alegătorilor, să-șî înstrăineze cu totul simpatiile lor. A doua reformă, le-a mai pus inima la loc. Obligativitatea votului e un corectiv minunat — conservator și reacționar — al celei dintîia. Ea contrabalansează efectul lărgirea votului și e favorabilă giolittiștilor și moderaților. Pînă aci, ’dezbinările cari existau între membri acestor două grupuri politice făceau ca cei mai mulți din ei să se abție ’de la vot, mai cu seamă că priceperea situației politice le arăta inutilitatea unor sforțări mai mari. Votul obligatoriu pentru toți cei înscriși în listele electorle, afară de anumite categorii și sub pedeapsă de amendă, după cum specifică proectul actual, va curma neînțelegerile și va face să înceteze abținerile. De altfel, dintr’un punct de vedere mai general și fără a lua în considerație motivul pentru care s’a făcut reforma, obligativitatea votului ar merita să fie salutată cu bucurie, deoarece ea va spori numărul alegătorilor și va sili pe toți acei cari au dreptul de vot și nu și-l exercită, să iasă din nepăsarea lor condamnabilă care este contra intereselor lor cetățenești. Regretabil e numai că reforma în Italia constitue o compensare dată reacțiunei. D. Luzzatti, care, fără îndoială, e un mare om de stat,deși cu principii democratice, e departe încă de-a fi omul marilor transformări politico-sociale. El aparține clasei dominante, care, cînd e inoculată cu oarecare democratism, nu ese din făgașul ce i-a fost însemnat decît cu foarte mici abateri și cu toate rezervele posibile. Firește, socialiștii s’au ridicat împotriva acestui al doilea punct al reformei electorale. Ei argumentează astfel: Votul obligatoriu e o concesie făcută părței celei mai slabe din opoziție, care, prin aceasta, nu-șî va spori numărul partizanilor, dar va fi destul de numeroasă în parlament pentru a ține în loc curentul democratic. Deci, concesia e primejdioasă și pe de-asupra și inutilă, căci țara nu va câștiga nimica de pe urma ei. Or, care era necesitatea unei reforme sănătoase, cînd dela început se introduce în organizmul ei elementele de distrugere, cînd ii iei din fașe orî ce vitalitate? Soialiștii au combătut în Cameră cu vehemență principiul obligativitatea votului și situația cabinetului Luzzatti ar fi devenit critică, dacă d. Giolitti nu se hotăra să dea guvernului sprijinul său puternic și să-l mențină astfel o majoritate care șovăia * . Proectul de reformă electorală s’a depus în Cameră, dar discuția luni va începe la primăvară *