Adevěrul, aprilie 1911 (Anul 24, nr. 7744-7770)

1911-04-03 / nr. 7744

Anul XXIV-lea No. 7744 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenție­ de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Strada Karageorgeviei No. 18.—Telefon S/4 BIROURILE ZIARULUI • Bucurați, Strada Sărindar No. 1i ȘEASE 6 Bani Exemplaml PAGINI DIRECTOR POLITIC CONST. MINLE Abonamente ce premii: • » * * • » « •Lnt 30.. - - - - mtoni , Oi> Pentru străinătate prețul este Tndd­L TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala „ 14/10 ” H Provincia * 14/89 0 0 Străinătatea „ 12/40 «♦» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții noștri «4» Duminecă 3 Aprilie 1911 On »n • • Sene­hml Vwh " MESAGIUL LA SENAT Liberalii și guvernul — Polemica politică a d-lui Missir — Dintre oratorii partidului liberal la Se­­n­at, d. Stei­n­ 10 și'a concentrat atacurile sale asupra capitolului' conducem magis­traturi , așa că cel țintit care a făcut să se întrevadă atitudinea generală a parti­dului­­ liberal față de actualul guvern, a fost era d. Pherekide. In veches­ formă emfatică, d. Pherekide a slăvit fil­ai întîi — dar nu și pentru în­­tîia oară ---- - felul cum s’a regulat chestia șefiei în partidul liberal — și a deplîns neintrara» 4» Parlament a d-lui Stere, pentru a putea deplînge și neintrarea d-lui Vintilă­ Brătianu. D-sa a crezut de cuviință să facă un fel de mea culpa. fată­ de „tinerimea gene­roasă“ pe care odinioară o tratase de adu­nătură de escroci. Dacă e vorba însă de ertarea pacilor la bătrînețe, cei dintîî de la caz," t'i"sa ar trebui să-și ceară er­­tare, în­ genunchi, sînt Banghereanu și Picșinescu,­­cari au avut de suferit toate mortificările pe urma ministeriatului a­­buziv al d-lui Pherekide... Dar, în sfîrșit, mea culpa a d-sale fată de „tinerimea generoasă“ trebuia să vie, căci dracul s’a făcut călugăr la bătrînețe, iar d. Phere­kide... apărător al libertăților, al dreptu­rilor ,țărâmintei și partizan călduros... al reiorioX­i electorale !.. • Totul , în opozi­toate acestea, ori­cît de deochiat e 0. Pherekide, totuși protestarea sa împo­triva int­oarcerei la moravuri electorale de acum 40 de ani a găsit ec­ou. Căci atît de adevărată este această constatare în cit nici chiar faptul că o face d. Pherekide­­ nu-i scade din valoare. Spiritul de care sînt animați conducă­torii partidului liberal față de guvernul Caro putut vedea din imputarea d-lui Pherekide că guvernul acesta nu are au­toritatea morală să facă așa legi, ca țara să se simtă obligată a le respecta. Este avertismentul dat veleităților de legiferare ale actualului guvern. Cu asemenea avertisment din partea li­beralilor și cu opozițiunea energică a conservatorilor-democrați, o guvernare efectivă este exclusă pentru d. Carp. D. Pherekide a mai ținut să fixeze în Senat că constatările d-lui Matei Canta­­c­uzinei cu privire la violențele, teroarea, destituirile și numirile scandaloase, pri­vesc și pe actualul regim și de aceea a rotat nesagiul respectiv din cuvîntarea a­­cestui membru al majorităței, care era prezent la ședință. . .. Doi din miniștri au îndreptat privirile lor asupra d-lui Matei Cantacuzino și a­­veau aerul să aștepte vre-o rectificare, ori atCum nu era însă de prevăzut’. "d. Matei Cantacuzino nu a schimbat nici în Senat, cum nu a schimbat nici în ,.Monitor o iată din tot ce a spus la tribună... D. Pherekide a mai avut o abilitate și față" de propriul său partid. Prevăzînd că șeful partidului, care vorbește azi, ar pu­tea face iarăși oare­cari declarațiuni vagi cu privire la reforma electorala, d-sa a ți­­put ca unul care din vechile cadre libe­rale este cel mai reacționar, să nu aibă prea mult aerul ghilotinatului prin per­suasiune , de aceea s’a grăbit să abon­­deze în sensul necesitatei unificăre a cole­giilor, de­oare­ce corpul electoral de azi nu mai e în stare sa se apere de presiu­nile guvernelor. D-sa a­ mai justificat cartelul dintre liberali și takiști, ca o ra­­liare a forțelor în jurul uneea și aceleeaș concepții: guvernarea țărei prin țară și contra guvernelor improvizate, susținute de majorități forțate. ^ După cuvîntarea de azi a d-lui Bratianu se va putea judeca și mai bine atitudinea liberalilor față de regimul Carp. * * * Guvern și majoritate au fost lipsite în discuția mesajului la Senat de o voce și autorizată și cu autoritate. Oratorii din majoritate s’au nuanțat: d. Rahhtivan, contestînd pe d. Matei Cantacuzino ca glas din majoritate, a vobit, în calitate de cantacuzinist; d. Tîrnoveanu, de pildă, a vorbit din contra în numele junimis­mului. 1 D. Petre Missir nu s’a putut sustrage nici d-sa nuanțărei. Ea a mers chiar pînă acolo că, pomenindu-se în plină profesie de credință a doctrinei junim­iste, a rugat pe cei din majoritate „să nu le fie teamă“, căci grație abnegației d-lui Gheorghe Cantacuzino, blocul guvernamental e asi­gurat... și deci­­ doctrina junimistă a de­venit și doctrina partidului conservator !­ Mult mai clar și mai abil în expune­rea acestei doctrine, ca în Noembrie tre­cut, d. Missir a susținut vechiul punct de vedere junimist , că de­oare­ce starea reală nu corespunde, ca în Occident, stă­­rei legale a constituționalismului nostru, noi trebue să coborîm starea legală pînă la starea de­ fapt, iar nu să o ridicăm pe aceasta pînă la starea legală, cum este ținta tuturor democraților. E­ o concepție categoric reacționară, care justifică pe deplin întoarcerea actualului guvern la moravurile electorale de acum 40 de ani. Dar de ce, totuși, d. Missir a calificat a­­ceastă concepție drept „optimistă“ și pe cea democratică drept „pesimistă“ — asta n’ar strica dacă ar explica-o ulterior... Deși d. Missir a ținut să arate deosebi­rea dintre un argument polemic și unul științific, trebue să recunoaștem că supe­rioritatea cuvîntărei sale de erî rezidă toc­mai în argumente polemice.­­ D. Missir, în deosebire de­­ d. Matei Cantacuzino, căruia i-a contestat­­ că schimbarea sistemului electoral ar putea aduce cea mai mică schimbare în mora­vurile politice — d. Missir a simțit că pri­mejdia reală pentru guvern nu este, astă-dată, primejdia liberală, ci primej­dia... takistă —­ și de aceea, leaderul ma­joritate!, a uitat cu totul partidul libe­ral și și-a îndreptat bateriile împotriva d-lui Take Ionescu. D. C. C. Arion, la Cameră, a întins brațele spre a asigura pe d. Take Ionescu de „nemărginita“ sa dragoste. D. Petre Missir, la Senat, a în­dreptat însă tunurile împotriva... nemăr­ginitului amor al d-lui C. C. Arion. Așa e cu oamenii cari iubesc pasionat: .cînd nu li se cedează, trec dela suspine crude la focuri... Focurile d-lui Missir erau oarbe: fă­ceau mult zgomot; nu râneau însă pe ni­meni. Și noi credem că d. Missir nici nu a avut intenția să rănească, ci a fost nu­mai o manevră, din partea d-sale; o pa­radă, un foc de artificiu, îndreptat însă, recunoaștem cu mult artificiu. Astfel, d. Missir a căutat să arate că tratativele de „colaborare“ încercate de d. Bădărău nu ar cadra cu atitudinea ta­kiștilor după ce aceste tratative nu au reușit. Cu toate acestea d-sa nu ar avea de­cât să-și amintească opozițiunea juni­miștilor de la 1906 — boicotarea Expozi­ției jubilare și greva­ universitară —ca să înțeleagă că dacă atunci cînd o opoziție votează pînă și mesajul, are dreptul să facă în urmă o asemenea opozițiune — cu cu­ mai mult are dreptul să o facă o opo­ziție ca aceea a conservatorilor-democrați, care a dat în alegeri o luptă atît de crîn­­cenă guvernului de azi!... De altfel, d. Missir a lăsat să se subînțe­­leagă că d. Bădărău ar fi încercat „cola­borarea“ pe chestiuni de puțină impor­tanță politică. _v . D. dr. Toma Ionescu, ca și d. Econo­­mu, au fost astfel siliți să-l desmintă ca­tegoric. Dacă a fost, deci abilitate pole­mică, a fost însă și iritantă această parte a discursului d-lui Missir, precum iri­tantă și puțin potrivită a fost procedarea d-sale de a răspunde vigurosului și docu­mentatului atac al d-lui Toma Ionescu contra junimismului politic în universi­tate, citind laudele aduse de d. Dissescu d-lui Maiorescu.... la serbarea jubileului acf­stuia! » • Se­ vor găsi junimiști cari sa laude și pe d. dr. Toma Ionescu,­­cînd va sărbă­tori jubileul de 40 de ani de cariera, a­cesta nu va fi însă argument politic de adus înaintea Parlamentului!... D. Missir și-a terminat polemica sa, dusă cu mult temperament, spunînd că a fost o glorie pentru d. Carp­ să învingă ambele partide adversare „cu armele lor“ și că d. Carp nu a crezut că prin farmec se va schimba administrația. Dacă d. Missir crede că a fost o glorie pentru d. Carp, d. Matei Cantacuzino a spus cu mîhnire că d.­ Carp nu a men­tat... asemenea „glorie“ ! Să ne dea voe­­ d. Missir să credem _și noi că e o glorie care nu adaugă, nimic, dar scade mult din cariera politică a d-lui Carp. A­ la NAZBITI1 - O păcăleală de 1 April Cea mai spirituală păcăleală de 1 April e aceea pe care a tras-o era la Senat, d. Phe­­richide ,tinerime­ generoase“. . In adevăr, d-sa a declarat ca acei pe can-I considerase ca niște­­ escroci“, au adus par­tidului liberal o energie nouă și ca în special pentru d. Vasilică Morțun, care i-a adresat cunoscuta interpelare în chestia Cluburilor țărănești are o admirație, care duce la extaz. Fostul ministru de lucrări publice era pre­zent și zîmbea, turtit de aceste sentimente postume, ca să zic așa, ale... „grecului“. Unde însă, d. Pherichide a făcut mart pe d. Morțun, a fost, cînd s’a declarat cel mai convins și mai vechi­ partizan al reformei electorale. D. Morțun tremura ca nu cumva d. Pherichide să prezinte un amendament iscălit de 39 senatori, prin care se cere in­troducerea sufragiului universal. ■ Așa păcăleală, nici de 1 April nu ești dis­­pus să mănînci­ .... . După ce a terminat, d. Pherichide s­a a­­dresat d-lui Morțun: — Ai văzut ? De cînd ai abandonat d-ta a­­mendamentele pentru votul universal m’am gîndit să le adopt eu! — Am văzut, a replicat conu Vasilică, dar bine ai făcut că ai ales ziua de 1 April! Pact cu o corespondență diplomatică între «le doua centre citate și marile puteri.­­Marile puteri se vor sili, se înțelege, sa împace lucrurile. Totuși depeșile vor­besc de două escadre italienești gata să plece spre coastele Turciei, pe cînd Ric­­ciotti Garibaldi recrutează voluntari ca să alerge in ajutorul albanezilor. Nu vedem marea putere în intersrcul careia ar fi acum izbucnirea unui razboi d in Peninsula Balcanică. Rusia, care de obceia se servea de Muntenegru ,înd voia o conflagrație,­­ a făcut la Geringe demersuri pentru pace. , stimei Muntenegrul, din propriul SaÜ îndemn și propria sa răspundere, face ce face ? Greu de crezut pentru că nu e în obiceiul politicei muntenegrene de a face așa ceva... Situația e deci departe de a fi încă li­muri­tă. Ceea ce pare însă, este că în Balcani miroage iarăși o furtună. E. D. Jaurès consacră în expozeul său­ un întreg capitol necesitatea de a transforma toate rezervele într’o singură și mare ar­mată activă. El combate toate datele stra­tegice actuale admise și dovedește că ade­vărata forță a­ unui popor e armata ac­tivă, care, formată din toate rezervele, ar deveni de la sine, într’o altă societate, ma­rea armată națională. De altfel, sistemul d-lui Jaurès, în mar­ginile pe cari și le-a fixat, se inspiră din armata elvețiană. Educația militară trebue să se dea în școli; fie­care cetățean trebue să fie în mod firesc soldat. Proectul de lege al D-lui Jaurès se ins­piră din aceste principii. La articolul 5 se cere o educație pregătitoare pentru copii și adolescenți, între vîrsta de zece și două­zeci de ani, care să se facă în condițiuni serioase, dar care nu trebue considerată de­cit ca un mijloc de dezvoltare nor­mală a forțelor organizmului mai de­grabă de­cit ca un exercițiu în vederea armatei. D. Jaurès preintîmpină înf expozeul sau diferitele obiecțiuni ce se vor face siste­mului militar preconizat de din­ stil. Așa e, de pildă, obiecțiunea relativă la deose­birea de moravuri dintre Elveția și Franța. D. Jaurès răspunde—și acest răspuns poate fi considerat ca o explicare a între­­gei economii a­­ proectului sau de lege: „Aceste moravuri se vor crea pe îndoel­­nic în Franța, cînd toți cetățenii vor fi înțeles, în conștiința lor înaită, necesita­tea, frumusețea datoriei militare dezbă­rată de toate necurățeniile spiritului de castă și de clasă, și de toate violențele spi­­ritu­lui de cucerire, și cînd va fi îndru­mate spre acest sublim scop : proteguirea ndependenței naționale pentru libera­voluție a justiției sociale“. Jean Jaurès Război în Balcani? Veștile ce sosesc­­ din­­ Albania, sînt tot mai alarmante. • • 4 ^ Albanezii cari sub regimul absolutist, și în special sub cel hamidian se bucu­rau­ de o situațiune excepțională,­­nu vor să se supuie regimului constituțional al egalităței care pentru dînșii, se traduce în unele privințe, prin pagube. Populație războinică și m­îndră, al­banezii au declarat luptă crâncenă auto­rităței și au făcut pînă acum cinste repu­­tațiunei lor de curaj și îndrăsneală. Cu toate acestea e probabil că nu vor putea rezista pînă în cele din urmă armamen­tului și strategiei moderne. Dar sunt oare albanezii singuri? Iată întrebarea care se impune acum furuver. Știri foarte alarmante vin asupra atitu­dinei Muntenegrului. Guvernul din Con­­stantinopol afirmă că micul regat nu nu­mai că asigură albanezilor o bază de ope­­ațiuni și aprovizionare, nu numai că a­­­dăpostește pe albanezii siliți să fugă de urmărirea trupelor turcești, dar încă tri­mite muntenegreni în ajutorul albane­­ilor. In consecință o vie corespondență di­plomatică a urmat și urmează între Cons­­tantinopol și Cetinge, care s-a complicat armata statului viitor Un proiect de lege al lui Jaurès D. Jean Jaur­is, leaderul socialismulu francez, a depus în Cameră un proect d lege asupra reorganizărei militare. Acum patru ani, d. Jaurès făgăduise d-lui Clémenceau că-i va da un plan al societatei viitoare. Ceea ce a dat acum nu-i acest plan, ci o întocmire nouă a armatei, care să fie prima pregătire pen­tru armata societăței viitoare. Textul proectului de lege cuprinde 18 articole, dar e însoțit de o voluminoasă expunere de motive care va forma un mare­­ volum de 700 de pagini. Titlul ge­neral al acestui expozeu este: „Organiza­ția socialistă din Franța“. Această uriașă lucrare e un studiu is­torc, despre care însuși reacționarul „Le temps“ spunea că e „abundent și origi­­nal , recunoscîndu-i în­deobște mari ca­lități de analiză și sistem. Se știe că în ce privește armata, ideea socialistă este să se substitue armatei per­manente milițiile naționale. In proectul său­ de lege, d. Jaurès nu se depărtează de acest principiu, dar, de­oare­ce nu preconizează o reformă pur socialisto, ci o armată nouă în societatea burghe­z, el se oprește la un compromis intre armata permanentă și sistemul milițiilor. Menține­ recrutarea, dar reduce durata serviciului militar la șase luni. Din ex­punerea de motive reese clar că această concesie care se face militarismului e £ * mai provizorie. Socialiștii francezi au urmărit t­ecur­­mat reducerea duratei serviciului militar. Ei au fost cei mai înflăcărați protagoniști ai legei pentru serviciul militar de doi ani. D. Jaurès explică acum de ce. Redu­cerea timpului pe care îl petrec tinerii în cazarmă trebue considerată ca un început de zguduire a instituției militare care se bazează pe armata permanentă. Reorganizarea militară pe baza servi­ciului militar de șase luni ar fi, deci, o lo­vitură mai mult adusă armatei perma­nente. " Ossana transfugilor! Junimiștii 'au fost totdeauna filozofi. Acum s’au apucat să schimbe toate va­lorile morale și în­ consecință au procla­mat că oamenii de onoare sunt transfugii ; cei cari rămîn însă credincioși drape­lului sub care s’au înrolat, aceia sunt mi­zerabilii, nemernicii. Și nu facem aci o glumă. Iar toate dis­cursurile politicianilor­ cari sunt acum la putere, ale deputaților, senatorilor, mi­niștrilor, a reapărut nota aceasta: trans­fugii sunt mieii nevinovați cari au reve­nit, la „matcă“; cei cari au părăsit drape­lul, în momentul cînd avea să fălfăe mîn­­dru, la atac, sînt oamenii­­ nobili, carac­terele admirabile. Noi nu suntem­ dintre aceia cari să ex­cludă cu totul că la un moment dat cine­va poate să revie asupra opiniilor sale politice. Fost­ați însă trecerile persoane­lor în chestiune, urmarea unei hotărîri spontane, fostaă ele un gest nemijlocit, brusc, urmarea unei momentane lămu­riri ? Nimic din toate acestea. Țara întreagă o știe, ,că toate aceste treceri, au fost interesate, că pînă să se realizeze,­ au­ urmat lungi tratative între guvern și cei cari se arătaseră accesibili pețirilor sale; că s’a plătit fie­căruia în­­tr’un chip oare­care pentru actul său, ca să zicem așa, argent comptant, cu un mandat de deputat, un loc de primar, sau chiar cu mai multe posturi pentru diverși membri ai familiei „celui reve­nit la matcă“! ? Și unor asemenea persoane, junimiștii le eliberează certificate de moralitate ? Apoi să nu spunem că vor să schimbe valorile morale ? Și cînd vezi că ați răsplătit în așa chip pe transfugi, lăsînd păgubași, disprețuind meritele și plătind cu ingratitudine sta­tornicia unor devotați ai principiilor lor,­­ să nu spunem că junimiștii vor să răs­­oarne valorile morale ? Rp. CHESTIA ZILEI Precauțiunile Opoziției la Senat Prințul Kalimachi s'a repe­zit să lovească pe d. Brăta­­șanu, dar a fost oprit la timp. ** Adeveruri ** 1 April D. Pompilică Eliade, atît de energic... men­­ținut de către d. Delavrancea, la direcția Teatrului Național a primit erî — pe ziua de 1 April — decretul sau de... înlocuire din partea d-lui Arion. Cînd l’a citit, d. Thermo­tele, a exclamat: — Păcăleală a fost cînd m’a­ numit păcă­leală cînd m’a înlocuit! Atîta dar, că atunci a fost pentru teatru și acum e pentru mine! Porumbeii Junimiștii au început să se laude cu epi­­tetul de porumbei. Ba văzînd de unde bate acum vîntul și mulți consevatorii vechi tot porumbei își zic:’ Porumbelul la... porumb trage! Șofeul Gine-i ăl mai fain șofer din București ? — D. Panaitescu de la secția a treia.­.. Ni­meni nu șofează fondurile secrete cu atîția cai putere­­mín, lipsea de acolo. Ofițerul român nu era doar să se ia la bătae cu soldatul bul­gar care credea că făcea bine ceea ce făcea. Rezultatul ? Cînd ofițerul bulgar s’a întors după o absență destul de lungă, a restituit planșeta cu prezentarea scuze­lor pentru neplăcerea și pierderea de timp ce se ocazionase din neglijența sa. Vorbind de această ch­estie, colonelul bulgar strecoară în articolul sau din „Z­­ar­od­ni Prava“ aluziunea infamă cum că vizita ofițerilor noștri în Bulgaria ar fi legată de chestiuni de spionaj. „Deșteptul“ colonel bulgar ar trebui să știe că Romînia, și mai ales ofițerii ro­mîni, nu se pretează la acte josnice de spionaj. Regretăm foarte mult că nu putem spune acelaș lucru și despre bulgari și despre ofițerii bulgari. Și ca dovadă noi vom cita numai cîte­va fapte constatate de autoritățile noastre militare și anume : 1) Un căpitan bulgar care a lucrat ca simplu salahor la lucrările de întărire de la Cernavoda. 2) Doi ofițeri bulgari cari au vîndut pe­peni în­ tabăra.Mihai Bravul. 3) Doi ofițeri și doi sub­ ofițeri bulgari cari au făcut dese plimbări în jurul ace­leiași tabere, sub motiv că cumpără fin. Să mai vorbim oare ,de toți bragagii, halvițarii și covrigarii cari mișună în preajma cazărmilor noastre ? Vom continua. I. Rusu-Abrudeanu --------­ --------------**—----------­ Rigoletto Ofițerii noștri și ofițerii bulgari Pelerinagiile la Plevna și chestia spionagiului O parte a­­ presei bulgare se mai plînge contra Romîniei și din cauza „deselor vizite“, pe cari ofițerii noștri le-ar fi fă­­cînd în Bulgaria. Faptul acesta este iar cu desăvîrșire ne­exact, căci vizitele ofițerilor noștri în Bul­garia sînt cit se poate mai rare — și aceas­ta tocmai pentru a nu se da ocaziune vre­unui colonel rezervist bulgar să releveze aceste vizite. Da, s’au­ dus grupe de ofițeri romîni la Vidin,­ s’au dus la Plevna,, unde, ca să ajungă, fatal trebuiau să treacă pe la Rusciuk. r* Ofițerii noștri însă mii s’au dus de plă­cere la Plevna, sau cai să se plimbe în Bulgaria, ci pentru că acolo, la Plevna, Și-au­ vărsat din belșug ’,ofițerii și soldații noștri sîngele lor scump și nevinovat, a­­poi fiindcă acolo la Plevn­a zac spre odih­na de veci oasele atîtor eroi de ai noștri. Este de­sigur un prinos de recunoș­tință acela pe care tinerii ofițeri romîni de azi îl aduc, prin rarele lor pelerinaje la Plevna, generației trecute de ofițeri ro­mîni cari au luptat pe cîmpiile Bulgariei pentru însăși independența ei. Iată de ce credem că ar trebui să ni se dea voe, fără nici un soiü de bănuială, ca să ne manifestăm măcar noi omagiile de admirațiune și de profundă recunoș­tință către acei cari s’au luptat și au mu­rit vitejește, nu pentru cauza lor, nu pen­tru patria lor, ci pentru a crea o Bulga­rie nerecunoscătoare. In ce privește imputarea presei bulgare că guvernul român nu ar fi dat autori­zație ca un general și alți cîți­va ofițeri bulgari să viziteze Romînia, întorcînd vi­zita unor ofițeri romîni, ea este o simplă cornitură de prost gust și un neadevăr patent. O asemenea autorizare nu s’a ce­rut și deci nici refuz nu a existat. Relativ la fantasmagoriile debitate de Colonelul bulgar în rezervă asupra măsu­rătoarei Dunărei, trebue să declarăm că era în interesul ambelor țări de a se mă­­ura Dunărea și a se stabili talvegul ei. In acest scop, trebuiau să se facă lucrări geodezice și topografice cari cereau trece­rea cînd pe un mal cînd pe altul. Trebuia ca cine­va să facă aceasta lu­crare. Ei bine, au făcut-o ofițerii de la institutul geografic român. La fie­care planșetă era atașat însă și cîte-un ofițer bulgar. Că un soldat bulgar a confiscat o plan­șetă, este foarte adevărat. Dar de ce a "Snfiscat-o? Pentru că ofițerul bulgar are trebuia să însoțească pe ofițerul ro­ Scumpirea traiului și secția a treia Guvernul acestă a făgăduit să extenias­­că traiul. In acest scop a­ suprimat 75 bani ce per­­cepeau­ comunele de la sută de kilograme de făină, adică aici,o para de kilogram. A suprimat 5 parale de la kilogramul de petrol. Și a redus pentru o singură cate­gorie de­ țărani, un impozit funciar de vre-o cinci pînă la șase lei. Guvernul acesta al estenireg­­ratului însă, în loc de a înlesni aceasta prin re­ducerea de cheltueli inutile, — a mărit chiar aceste cheltueli și a menținut multe dintr’însele. Un exemplu drastic am putut arăta în numărul nostru de ere, analizînd bud­getul faimoasei secții a treia. S’a putut vedea că această secție, care nu s’a distins pînă acum de­cit prin afa­cerea Rakowski, — costă singură pe an un milion, că statul cheltuește afară de aceasta, bani pentru a-i ține automobil cu șofer plătit cu 250 lei lunar, cupeu, trăsură, șase cai, etc., etc. Sunt toate acestea necesare într’o țară atît de săracă, în­cit un guvern crede ă-șî poată cîștiga recunoștința popula­ți­unei, pentru că a desființat un bir de mai puțin de o para pe kilogramul de făină ?! Dar nu numai atîta ! Budgetul secției a treia arată și preocuparea acestui gu­vern de cei mici și săraci. S’au desființat 20 agenți speciali clasa V cari aveau, bie­ții oameni, cite 100 lei lunar. In schimb s’a înființat un sub-inspector cu 600 lei lunar, un șef de secție cu 400 lei lunar, un comisar șef cu 500 lei lunar. Astfel, trei oameni vor încasa aproape cu­ în­­a sau douăzeci. Nimic nu e mai lamentabil de­cit­lujba nenorociților spioni a o sută lei lunar, — dar cel puțin sunt niște neno­­ocițî hămesiți și poate că fac la locul lor mai multă slujbă de­cit inspectorii, sub­­nspectoriî și parainspectoriî, din cauza cărora sunt aruncați pe drumuri. -n------ —»X—— f Ies. Părerile unui spectator Intrare in materie — Fericirea unui popor, consta, în vechime, în bunătatea monarh­­ului. Era teoria turmei și păstorului: Păstor bun, turmă fericită! Teoria era adevărată de­oarece, în acele timpuri, soarta fiecăruia depindea de dis­poziția monarh­ului. Acesta, puțind să îți ri­dice chiar viața, cînd i-ar fi venit pofta,—da,­­că te lăsa să trăești, și mai făcea în final lui rînduială și dreptate, — nu te putea so­coti decit fericit. Concepția aceasta antica și orientală, mai a subzistat și azi în unele spirite. Așa, mi s’a întîmplat să aud pe un Bul­gar, care mi se plîngea de apucăturile des­potice ale regelui Ferdinand, zicîndu-mi: „Dumnea­voastră, Romînii, ați avut un „mare noroc să nimeriți în regele Carol un „monarh­ înțelept și adevărat constituțio­nal. Sînteți un popor fericit!“ Dar, — între noi fie zis, — concepția m­i­der­nă, a fericirea popoarelor s’a schimbat. Tendința e d’a se da fiecărui individ, în parte, maximum de satisfacțiuni pe care societatea le poate procura individului. Totalizarea­ satisfacțiunilor individuale poate singură reprezintă fericirea unui po­por, fericire care, — fie zis în treacăt, — se confundă cu starea lui de civilizație. Așa putem afirma că poporul englez, el­vețian, francez, belgian sau german trăește­ mai fericit ca poporul român, fiindcă e m­ai civilizat. Idealul ar fi țara unde individul s’ar bu­cura de maximum de libertate, de indepen­dență, de siguranță și de confor­t, garanta­te prin maximum de justiție.­­ Pentru atingerea acestui ideal eu cred că trebue început cu — „celula“ adică — cu co­muna rurală. Cînd aceasta va forma un organism să­nătos și prosper, în care fiecare sătean va afla maximum satisfacțiuni și de confort modern, atunci ne vom putea mîndri între celelalte popoare. Noi însă, în loc sa ne gindim să organi­zăm și să consolidăm celula, am năzuit să organizăm și să consolidăm statul. Am ajuns la centralizare, dar la organi­zare și consolidare, nu­ în realitate, nu e decît o destrăbălare de sus pînă jos! Să răsturnăm problema­, și în loc de stat,— fie comuna! In loc de un exod al Tutur­or inteligențelor, al tuturor selecționaților de la sate la orașe, — fie exodul tuturor capacităților de la o­­rașe la sate! In loc de toate resursele budgetare pentru stat, — fie ele pentru comune. Pentru a lumina și preciza propunerea să luăm cîteva exemple: . Anual, cu ocazia recrutarea, zecimi de mii de tineri părăsesc satele pentru a fi în­­cazarmați în orașe. Unii din ei, cei mai inteligenți, la eșirea din armată ,rămîn locului; nu se mai în­torc în sate. Intră în slujbe, sau în negoț, devin albăstrime, sînt perduți pentru co­muna lor. Anual, școalele primare rurale, dau școa­­lelor secundare, speciale, și apoi celor supe­rioare și universitare un contingent de ti­neri destinați a purta haina orășănească pe cînd părinții lor rămîn în portul lor țără­nesc. In fine, dacă,­­într’unt mod oarecare, un țăran s’a înavuțit, visul lui, pentru copii, es­te de a-i vedea trăind la oraș. Și, în modul acesta, satele pierd, anual, tocmai acele elemente alese cari ar fi ser­vit mai bine la ridicarea lor morală și ma­terială.

Next