Adevěrul, septembrie 1911 (Anul 24, nr. 7891-7920)

1911-09-01 / nr. 7891

Anul XXIV-lea No. 789» FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp; Alad. Karageorgevici No. 18. — Telefon 8/4 BIROURILE ZIARULUI 1 București, Strada Sărindar No. si DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: Ol«» ... . .................................. L«i 30.“»............................................................ n— írmi lur.i........................................................... o.Pentru străinătate prețul este Trdoit TELEFON: " Direcția ți Administrația No. 14/10 Redacția: cu Capitala „ 14/10 „ „ Provincia „ 14/9» ii .t Străinătate „ 12/40 Apare zilnic cu ultimele știri te^g g rafice și telefonice de la corespondenții săi il^ D 6 Bani J Exemplarul Joî 1 septembrie 1911 on incident In Ocndemin Boml Sau chestia țărănească, cum o tratează un român de peste munți și cum o tratează politiciani din regat Un învățat român, doctorul Atanasie Marienescu, membru al Academiei Române, •— relatează în „Gazeta Transilvaniei“ o pățanie a sa, — care deși de un caracter personal, are însă un interes politic, pentru că aruncă o lumină vie asupra modului cum înțeleg stâpînitorii noștri să trateze cea mai gravă problemă a Romîniei, — problema țărănească. ” D. dr. Atanasie Marienescu a simțit ceva din îndatoririle ce are fiecare român cinstit față de țărănimea din regat. „Mergînd — după cum singur povestește — la București și auzind cile toate de soarta țăranului român, a studiat toate cărțile care au apărut cu privire la chestiunea țăranilor romîni și a ajuns la convingerea că în Europa numai cauza țăranilor din Romînia nu e așezată după simțul de dreptate și umanitate și că țăranul român e cel mai maltratat din Europa“. Văzînd așa, învățatul de peste munți a crezut că poate ajuta cu sfatul său, ca perfect cunoscător al chestiunei țărănești din Ungaria, și pe miniștrii romîni și pe alți oameni de omenie. Aceasta pentru că judecind după interesele comune ale romînilor de peste munți cu ale celor din țară „a simțit datoria pe care cu toții o avem, de a da sfaturi cînd chestiunea se referă la existența tuturor, la întărirea vieței romînismului“. Chestiunea țărănească din regat, doctorul Marienescu o privește cu totul cu alți ochi de cit o putem privi chiar noi, cari ne-am obicinuit cu starea ele lucruri din țară. D-sa a auzit cu groază povestirile țăranilor romîni dinprejurul Sibiului, cari treceau în țară pentru lucru de pămînt și mai ales de seceriș. Acești țărani spuneau că în regat „oamenii nu mai cugetă la Dumnezeu, că „domnii nu sunt creștini“ și învățatul de peste munți a putut conchide că „genialii și înțelepții de acolo (adică de la noi) încă nu au adus la conștiință de sine pe țăran, spunîndu-i că e Romín și că cine și ce e Romínul, și că Romínul nu-î dobitocul țării, precum adeseori îl numesc aceia, cari îl desprețuesc și astăzi“. Văzînd toate acestea și luînd cunoștință și de lucrările ce s’au publicat în regat asupra chestiei țărănești și fiind și martor al teribilei răscoale din 1907, doctorul Marienescu crede de datoria sa să stăruie pe lingă cei puternici în favoarea unei drepte soluții a chestiei țărănești. Așa într’o zi, înainte de deschiderea ședinței publice a Academiei Române, doctorul Marienescu explica d-lui Poni cum s’a rezolvit chestia iobăgiei în Ungaria. $i iată că se apropie de dînșii și d. Olănescu, fostul ministru, și alți trei-patru inși și ascultîndu-1 cel dintîiu îl întreabă că cum s’au dat țăranilor de dincolo pămînturile ? Iar d. dr. Marienescu îi răspunde : „Prin legile din 1848 și cele următoare. S’a făcut lege, că fiecare sătean, care la 1 Maiu 1848 a folosit ca iobag pămînturi dela proprietarii mari, să rămîie proprietar peste toate pământurile, ce la 1 Maiu 1848 le-a avut în folosință , și s’a făcut lege, că proprietarii cei mari, pe baza unor pretuieli a bunurilor, ce se predau iobagilor, vor fi despăgubiți prin Stat. Dar d. Olanescu i-a răspuns : ..Proprietatea mea e sfîntă, eu nu las ca legea, să mi-o răpească !“ Atunci bătrînul învățat de peste munți a replicat: „Și datoria d-tale către poporul român și statul român — încă e sfîntă. Cu sila nimeni nu-țî va răpi pămînturile. Dar și mai sfîntă e existența poporului și a statului român !“ i .......***«$. Rezultatul acestei discuțiuni, a fost, că mai mulți academiciani i-au cerut d-lui dr. Marienescu și d-sa a făgăduit că va scrie, cu titlul de informațiune, despre deslegarea chestiunei țărănești în Ungaria. Reîntors la Sibiu s’a pus pe lucru, a umblat prin biblioteci, a adunat legile și cărțile ce-i lipseau și a făcut lucrarea — cum spune, atît de mișcător — „în dorul său de a informa pe acei cari l’au rugat, în dorul sau de a ajuta țăranilor, în convingerea sa că se va pune în serviciul unei cauze naționale". . Cele ce a scris, au un caracter pur informativ. Nici un cuvînt nu e în manuscris care să aibă aerul de a da sfaturi bărbaților politici din Romînia, cum să rezolve chestia țărănească. Manuscrisul arată numai cum au rezolvit ungurii chestiune care pentru noi e atât dle arztoare, în convingerea că prin analogie vor putea trage oarecari Învățăminte pentru Romînia. Se vede însă că politicianii partidului liberal, atît de iubitori de țărani, aveau motive să nu publice manuscrisul doctorului Marienescu. In consecință printr’o lovitură de acelea pe cari nici un om cu simț de dreptate nu le poate pricepe,' 'dar cari sînt monetă curentă la noi,—d. Dim- A. Sturdza, cu concursul d-lui Bianu, au refuzat imprimarea manuscrisului în analele Academiei. Interesîndu-se de soarta manuscrisului sau, doctorul Marienescu a primit de la d. Bianu răspunsul în termeni aspri, că nu va fi publicat. Cerîndu-i deciziunea în scris, d. Bianu a răspuns: — Nu se poate. — Barem să mă lași să o cetesc. — Nu se poate, răspunse d. Bianuci. Și bătrînul învățat de peste munți face următoarele amărîte observațiuni: .D-l Bian e în secțiunea literară, și nu se putea însărcina, ca unui membru din secțiunea istorică (unde sunt eu) sa-i publice vre-o hotărîre. De un asemenea caz, la Academie, nu am mai auzit. Insă cind se fac abuzurî oficioase din partea puternicilor, aceștia nu au să se țină de regulament și de statute. „Apoi în Analele Academiei nici nu s’a amintit cauza manuscrisului meu. „Lucru natural, că a trebuit să mă necăjesc și să mă supăr mult timp, că la ce batjocură a ajuns unitatea culturei române, reprezentată prin Academia Romînă. „D-l Sturdza, care e tare și mare la Academia Romînă din București, dacă avea numai un grăunte de înțelepciune și numai un grăunte de bunăvoință cătră mine și cătră autoritatea și demnitatea Academiei Române, trebuia să mă chieme la sine sau cum ședeam alături, să-mi zică : „Domnule Marienescu ! Iți mulțumesc, că ți-am dat osteneala și ai scris lucrarea cu intențiune bună, ca să ne orientezi și să ne ajuți în chestiunea țăranilor, dar nu putem uza de el, pentru că și pentru că și pentru că.“ Apoi tocmai acest „pentru că și pentru că“ nici un politician român nu are curajul să-l spuie, pentru că știe ce deosebire este între dinsul și ceia ce face pentru a îndrepta soarta țăranului român. D. dr. Marienescu însă a pățit-o pentru că n’a știut că politicianul român toate le poate asculta, numai adevărul nu. Rp. va iluminațiuni, jocuri, focuri de artificii, concerte de muzici militare pe piețele publice, etc. Era o nimica toată și ar fi contribuit mult la buna dispoziție și a oaspeților vii a populației, nelăsînd Capital<^^^3»intonia, banalitatea și semior^^BBwnbicinuită. S’o spunem verde fi HJMP’ care nu se poate pra rrră toate formele posibile de coasă a vizitatorilor din țară și a fost de o calicie nepermisă știin Varianta contrazicere cu liberalitate HHH aberamentul ei de oraș vesel și ■Hi'.' să uităm că din toate pure HHHjuidere Bucureștii au cel mai *4 cit mai des o atracție pentru toate unghiurile. pS^Himici ca cea de astă-dată nu se dumarau oaspeți. ’'CÂntra. S. Y. R.#■ Caliția Capitalei Prost s’a purtat Capitala cu oaspeții ei. Neertat de prost. Oamenii aceștia au fost bombardați oficial, prin prefecți, primari, preoți, învățători și prin înștiințările C. E. R. în toate stațiile și haltele cum că se acordă 75 la sută reducere la tren, spre a merge la București la serbările Ligei, în parcul Expoziției. Cuvîntul „expoziție“ a reamintit multora cele văzute în 1906 și au plecat cu sufletul plin de așteptări. Organizatorii „serbărilor“ Ligei au avut în vedere scopul util al sporirea fondului, nu s’au gînndit însă deloc că zeci de mii de oameni — mai cu seamă țărani — nu trebue deplasați și aduși în Capitala regatului fără să li se ofere priveliști cari să le facă plăcere. Numai neplăceri li s’au procurat, ba în tren, ba la sosire, ba în căutarea unui adăpost, iar în schimbul atîtor sîcceli și oboseli, nici o mulțumire. Căci dacă tot cei veniți ar fi niște idealiști cari să nu ceară nimic în schimbul cheltuelilor la cari au fost supuși, scopurile naționale ar avea milioane fără să fie nevoe de serbări . Dar nu numai „Liga“ e de vină de amintirile neplăcute pe cari le duc cu ei vizitatorii Capitalei. Nu erau numai oaspeți ai „Ligei“ aceste zecimi de mii de oameni. Erau în acelaș timp oaspeții Capitalei și atît ministrul de interne cît și Primăria ar fi putut să se deranjeze puțin și să organizeze cîte NAZCÎTII _____ 1 Ce ar fi fost!..... Cele cîteva zeci de mii de vizitatori efri au călătorit pe tampoanele și acoperișele vagoanelor spre a veni să salute cetatea Isu Bucur au comis o prostie fără seamăn, amintind că sînt romîni din regat, din Bucovina, ori de peste Munți. * 1 Trebuia să se anunțe că vin escursio‘*?ii greci, turci, bulgari — și ar fi văzut ce primire clasa l-a li se făcea, cum s’ar mai fi ciutat pe străzi „Oligheron kekopleion“ !și „Șumi Marița“ și cum ministerul de externe ar fi comandat bufet la Capșa ! Ar fi fost o petrecere de ar fi urlat Bilcanii ! Cine i-a pus să anunțe că sînt d’aî noștri ? I Pac. -------------------------------K SAltMlGM ale „Epoca“ se lamentează de câtva timp că o exploatează cartelul hîrtiei patronat și el de dinastia brătienistă. Nu numai că „Epoca“ e silită să plutească un preț exagerat pentru hîrtie, dar chiar cînd cartelul nu-i poate oferi hîrtia de calitate obicinuită, ci numai una mai proastă, — prețul tot ca pentru calitatea obicinuită i-1 socotește. Și strigă „Epoca“ și se plînge, cu drept cuvînt. Dar în loc de a striga și a se lamenta, „Epoca“ ar face mai bine să arate patronilor ei cu un exemplu pipăit că a sosit momentul ca să se smulgă dinastiei și prada ce și-a asigurat sub forma cartelului de hîrtie. Să vie guvernul ieftinirii traiului cu o lege prin care să suprime taxa vamala pe hîrtia de tipar, pentru ca să se vadă de toată lumea la ce jaf s’a dedat și în această direcție dinastia. Și dacă aceasta va urla că se omoară o industrie, cum are obiceiul să facă atunci cînd „industriile“ ei sînt în joc, apoi să nu i se dea crezare, căci e inadmisibil atunci cînd în toată lumea fabricile de hîrtie trăesc și prosperează vînzînd de exemplu cu 25 bani kilogramul, la noi să piară dacă ar vinde cu 30 bani. De altmintrelea „Independența” însăși a declarat că o industrie care după trei decenii de protecție nu poate trăi decit jefuind pe consumatori, merită să piară. In cazul cel mai rău deci, s’ar aplica industriei eminamente brătieniste, propria teorie a patronilor ei. Sau această teorie e numai pentru alții ? Ad. „Astra“ și „Emke“ „upta de rasă dintre Romîni și Unguri „Astra" este, cum se știe, numele prescurtat al „Asociațiunei pentru literatura , cultura poporului român” din Ungaria, ar „Emke" numele prescurtat al „Societei maghiare ardelene de cultură“, numită pe ungurește „Erdélyi magyar Kulur-egylet“. Intre aceste două societăți culturale s’a deschis, de cînd cu grandioasele serbări ale „Astrei“ ținute zilele trecute la Blaj, luptă pe viață și pe moarte. Tonul desjerat al presei ungurești este cea mai vie irobă despre aceasta. Aproape toată presa nșor nu se sfiește să spună că adunarea de la Blaj din zilele de 15, 16 și 17 August s. c. a fost unul dintre cele mai însemnate evenimente politice din ultimii ani. Uluit de măreția acestor serbări, mulți sînt forțați să recunoscă că la Blaj ’a văzut o adevărată armată națională romînească, care progresează în cultură printr’o muncă dîrză și conștientă, asculînd fără șovăire și cu exemplară insufletii’e sfaturile și învățăturile conducătorilor ei. Pentru a anihila profunda impresie ce a produs în toate cercurile ungurești marele succes al serbărilor din Blaj, ungurii au făcut un täraboiü enorm în jurul serbărilor organizate la Cluj de către societatea ,,Emke", care și-a ținut adunarea generală la cîteva zile după cea din Blaj. Pentru a ridica importanța țămbăjlăului din Cluj, s-a solicitat și prezența ministrului de instrucție publica contele Zichy și chiar a fostului ministru de instrucție contele Apponyi, apoi a fostului prim-ministru Kolomon Szell și alți membri marcanți ai vieții publice maghiare, cari au ținut să asiste în persoană pentru a demonstra că Ungaria e țară ungurească atît ca limbă și caracter cît și ca organism și că numai aceia pot fi considerați ca cetățeni fideli ai statului maghiar, cari se adaptează la cultura ungurească. Cam ce sciu de minciuni și de perfidii s’au debutat în adunarea societății „Emke" din Cluj, e destul să relevăm următoarele : Un fost prefect Falussy Arpad, într’o conferință a sa, nu a reșit să declare cum că în lumea întreagă nu există o țară mai liberală ca Ungaria, care este un adevărat Canaan al libertăților naționale. ... „Ciangâii din Romînia și polonii din Germania au cu totul altă soartă decît romînii din Ungaria, care are și ea dreptul să fie un stat național întocmai ca Romînia. „Dacă naționalitățile nemaghiare nu se vor da supuse, preamărind ideia de stat unguresc și adoptînd cultura ungurească, maghiarii sînt gata și pentru un războiu în contra lor". Iată cum au fost preocupările ungurilor adunați la Cluj, unde însuși ministrul Zichy nu s’a jenat să declare într’un toast că „Ungaria trebue să fie în toate fibrele ei ungurească“ Chestia antagonismului de rasă în Ungaria e deci pe tapet mai mult decît oricînd — și aceasta grație impozantelor serbări culturale din Blaj, cari, cum se vede au băgat rău în sperieR pe vecinii noștri unguri. I Rusu-Abrudeanu ---------M ici -reveruri ...I—I.... .1 .nu-în. Propunere Guvernul român a propus republicei franceze că să-i trimită pe d-l Panaitescu directorul secției a treia, ca să găsească pe hoțul „Gioconde”! aceasta în urma strălucitelor succese ce a avut cu Pantelimon. Așa i ! Sub titlul „Istorie de briganzi, gazeta franțuzească a dinastiei se ocupă de afacerea Irarmvayului. A început adică și dinastia să se cunoască ? Manevre . Se poate ca chiar militarii să renunțe la manevre, dar dinastia nu va renunța niciodată la manevrele ei.... financiare. Rigoletto --------------**-------------Holera și binalele y Izbucnirea holerei asiatice ne găsește încă în plină perioadă de construcțiune. Pretutindeni se înnalță binele și cu deosebire Bucureștii sunt plini de case în construcție. Pe lângă ele, se știe că se adăpostesc sute și mii de salahori, în special țigani, cari sunt într’o stare de necurățenie cum nu se mai vede nicăirea, fie chiar în Orient. Lipsa de gherete îi face să doarmă împrăștiațî peste toată întinderea clădirei și lipsa de latrine îi scutește de obligația de ’ i nu improviza latrine deschise în toate colțurile. Hrana acestor oameni, se știe că se alcătuește din toate alimentele cari pot constitui o primejdie, chiar în timpuri normale, necum în vremuri de holeră. Cărnuri vechi, fructe crude, apă de unde stă Dumnezeu. Fatalmente eî vin necontenit în contact cu populația și cum trăesc în cete, cea dintâia epidemie are șanse să se propage în rîndurile lor și prin el cu cea mai mare iuțeală. ( Un control special asupra acestor cat egorii de oameni se impune din partea autorităților sanitare, în momentele acestea cînd sîntem atît de expuși. r Proprietarii binalelor ar trebui de asemenea obligați să facă zilnic desinfectiu mi și să impue măsuri de curățenie cu toată severitatea. Să sperăm că nu vom fi vorbit zadar ( lie. t Silex. c --------------------------- CHESTIA ZILEI Dinastia: Asta e curat tramwayul lui Damocles 1 9 Pificultățile franco-Bormane De ce sunt inacceptabile contra-propunerile Germaniei Răspunsul pe care l-a dat Germania ofertelor Franței nu e cunoscut, deoarece se pastreaza asupra lui cea mai mare discrețiune. Totuși, s’a văzut că „Le Matin“ a putut da oarecare indicații asupra lui, declarîndu-l inacceptabil în ce privește unele puncte esențiale. De altfel, iată în mod precis ce a aflat „Le Matin“ de la corespondentul său particular din Berlin : Contra-propunerile Germaniei se țin în parte foarte de aproape de propunerile guvernului francez ; este însă o divergintă de părere destul de simțitoare între cele două guverne în chestia garanțiilor economice pe cari le dorește Germania în Maroc. Germania nu se mulțumește cu ce-i oferă Franța în această privință și anume: „ușa deschisă“ comerciului și întreprinderilor germane și angajamentul de a nu opune nici un fel de obstacol exercitarea libere a intereselor economice germane. Germania dorește și mai mult. Ea cere ca, în viitor comerciali său și întreprinderile industriale și miniere să fie privilegiate față cu celelalte țări , cu un cuvînt, ca Franța să-i acorde un tratament de favoare. . . v' * / • • aU * * La aceste contra-propuneri, indicate astfel în linii generale, se poate răspunde în mod judicios că Germania vrea să ia plată scumpă pentru un lucru care e la îndemîna tuturor; în adevăr, interesele economice pe care le posedă ea în Maroc sunt foarte inferioare celor ale Englitezei și Spaniei și întrec cu puțin pe cele ale Italiei și Austriei. Acordul marocan ar da Franței dreptul de a salvgarda toate aceste interese. Or, Germania cere o situație privilegiată și garanții tocmai pentru recunoașterea acestui drept, lucru pe care nu-l pretind celelalte state, deși regimul e același pentru toate. In fond, e ceva cam straniu în dorința Germaniei, pentru că va suferi oarecari pagube de pe urma preponderentei franceze în Maroc punctul care a dat naștere diferendului — ea vrea compensații în Congul francez, fără însă a voi să accepte și eventualitatea pagubelor pe cari le prevede. Cu alte cuvinte, vrea teritorii, vrea privilegii, pentru că așa vrea! Nici nu poate fi alta concluzia care reese din situația tratativelor. Explicațiile cari s’au dat pînă acum îin presa germană sînt confuze, ba chiar contradictorii. . Confuze, pentru că spun în substanță: „ guvernul german socoate că compensațiile teritoriale din Congo n’au o valoare egală cu beneficiul pe care îl va cîștiga ] Franța în domeniul politic, deci ne trebue un privilegiu economic, pe care îl iau de fapt și Englitera și Spania. Or, e lămurit că nici Spania, nici Englitera n’au privilegii. Spania are posesiuni marocane, recunoscute de acte diplomatice ; Englitera n’are nimic în Maroc, decit interese comerciale. Contradictorii, pentru că tot oficioasele germane arată că luarea în posesiune a Marocului ar constitui nu o creștere a puterei politice a Franței, ci mai degrabă o scădere, căci i-ar trebui o considerabilă sforțare militară și vreme de mulți ani pentru a pacifica țara. . . " •" ; t | t * s * * „Le Matin“ răspunde foarte cumpătat, dar foarte categoric, la cererea Germaniei de a se bucura de un regim de favoare., Și de-am voi să-l dăm, spune ziarul, care, după cum s’a arătat, pare a avea în această ocazie rolul unui organ oficios, tot nu putem face pe placul Germaniei. Dacă se învoește să ne lase să facem ce vrem cu Marocul — chiar să stabilim protectoratul nostru — e probabil că și celelalte țări semnatare ale actului din Algesiras ne vor da consimțămîntul. Aceste țări : Austro-Ungaria, Marea Britanie, Spania, Suedia, Olanda, Portugalia, Rusia, Italia și Belgia, vor fi probabil dispuse să subscrie angajamentul pe care îl vai lua Germania, dar cu o condiție , că Franța nu va pune nici o stavilă comerțului lor în Maroc și că toate vor avea, împreu- obiceiul pămîntului — Jurăminte și înjurături — de AL. CIURCU Dacă s’ar deschide un concurs de înjurături între toate națiunile de pe fața pămlintului cred că premiul n’ar putea fi disputat decit între romîni și unguri. Multe ne despart pe noi de unguri, un lucru însă îl avem comun cu ei: înjurăturile. Intr’o privință ei ne întrec chiar, căci’la unguri femeile nu se lasă mai pe jos decît bărbații și ele înjură, ca să zic așa, bărbătește. Toate popoarele au jurăminte și înjurături și unii cred că oamenii cari înjură au nervi de fier, dovadă soldații și marinarii, mai ales matrozii englezi. Astfel înjurătura ar fi o explozie de energie. După unii medici, înjurăturile ajută la secretarea fierei din ficat și la digestiune, ca și rîsul, care pune în mișcare diafragmul, un nerv ce se află la baza stomacului. De aceea regii și în genere oamenii bogați aveau pe vremuri ,cite un măscăriciu, ca să-i facă să rîdă în timpul mesei. 1 Dar dacă toate națiunile au într’o măsură mai mare sau mai mică înjurături, puține sînt acelea cari să le aibă sub forma obscenă sub cari le avem noi și ungurii , doar pînă la un punct rușii și italienii, deși aceștia nu în mod așa de răspîndit și de general ca noi și ca vecinii noștri maghiari. Majoritatea popoarelor întrebuințează mai mult jurăminte decît înjurături, ceea ce la ele se chiar confundă, pe cînd la noi și la unguri ele se deosebesc cu totul. Cînd francezul exclamă diable! peste l sau foutre ! a înjurat grozav, iar norii de Dieu! e una din înjurăturile cele mai teribile. Tot așa neamțul cu Donnerwetter, cu Sacrament, cu comicul sacrament noctommal! Cînd a zis Tausend Sacrament, s’a urcat cu o gamă mai sus, iar la Kreuz Himmel Erden Tausend Element Donnerwetter a atins superlativul. Englezii au pe Gondamn, dog, ludoreson, italienii pe Cazzo și Coglione, per la Madona, per la madre di Dio, per la santa madre di Dio; spaniolii înjură per vida de Dios și Carajo; danezii zic Töd și Düvel sau pine deci; suedezii jură un milion de draci; h olandezii Wat dukker is dat sau de Drommel elvețienii împușcă tunete. In sudul Franței unii țărani mai întrebuințează jurămîntul Járni, care vine de la străvechiul jereme Dieu. Portughezii au în limba lor cu mult mai puține înjurături și expresiuni obscene decît spaniolii și nu-î auzi zicînd de cît diabo și mercha; spaniolii de condiție zic caramba, cei din poporul de jos Carajo și în tot momentul auzi: demonio, demasiada machada de su alma (drace, nemăsurata prostie a sufletului sau). Englezilor le place să pomenească des pe gîdele cu al lor hanghimi, apoi pomenesc des de numele clinelui, ca și francezii cu horn d'un chien. Murdară e înjurătura moscovită sob jonerant și comică cea boemă Satrazene sacrament sky cloop. (Sacrament, afurisit de mișel). Orientalii au foarte puține înjurături. Străinului îi zic porc sau cline creștinesc (ghiaur), iar între ei se apostrofează cu „copil de rele“. Indienii (adică hindușii) sunt foarte blajini. Ei zic : „sora ta s’a lăsat să fie sărutată de un englez“ sau „ai băut rachiu“, iar cînd se supără de foc te fac arap! creștin! porc! La ei cea mai mare cinste e să te desculți înaintea cuiva, apoi cea mai mare insultă este ca, după ce te-ai descălțat, să scuipi în încălțăminte și să arunci pe acestea în obrazul cuiva. Se vede că evreii sunt orientali, fiindcă aproape n’au înjurături. Romanii înjurau memerele ! iar femeile lor me Castor! Aedepos (per Pollucem) era comun ambelor sexe. Sratus tibi sit Jupiter!" (Jupiter să te oropsească) s’ar putea traduce cu . .,luate-ar dracu !.“ Vechii elini jurați pe Minerva, cei noui jură pe Sf. Maria și de oarece se tem grozav de diavolul, au obiceiul a zice : „să te ia acela, care e afară și departe de noi“ și numai în biserică îndrăsnesc a-l zice pe nume, fiindcă aici se cred în siguranță. Jurămîntul de predilecție al lui Cicero și al lui Terentius era per deum atque hominum fidem (pe credința zeilor și a oamenilor). Socrate jura pe cîine ! Zénó pe coif! Pitagora pe apă și aer și pe echer! Alții jurau pe varză ! Egiptienii jurau pe usturoiu și pe ceapă , sciții pe vînt și pe mormînt; tătarii pe lancea cea lungă, romanul mai jurase geniul, fericirea și maiestatea împăratului sau, iar Caligula pe fericirea și geniul calului sau favorit, pe care de altmintrelea îl numise și senator, ceea ce a făcut, pe răposatul Ghiță Mîrzescu să impute lui loan Brătianu în plin Senat, că a procedat la fel cu unul din bărbații noștri politici. Barbarul jura pe cinstea și pe spada lui, creștinul pe relicvele sfinților lui, pe altar și pe evangelie, mahometanul pe barba profetului, negrul pe fetițele lui, iar Carol al XIl-lea pe cisma lui cea mare. In evul mediu mulți oameni mari aveau jurămîntul lor de predilecție. Astfel Louis XI jura Pâgne Dieu, Carol VIII Jour Dieu, Louis XII le diable n Temporte, Francois I foi de gentil homme și Henri LV Ventre Saint, gbis. Heinrich der Hammer (ciocan) din Saxonia și-a căpătat porecla de la jurămîntul său favorit Petz Hammer! Charles le Temeraire jura pe Sf. Gheorghe, iar papa Iulius II pe Sf. Petru și Pavel. Cardinalul Dubois era vestit din cauza înjurăturilor lui. Servitorul sǎu discuta într’o zi cu al cardinalului Noailles, susținînd fiecare că stăpînul säu e mai mare. Servitorul acestuia se lăuda că stăpînul säu sacrează episcopî, dar servitorul lui Dubois îi răspunse: Eh Mén, voire maitre sacre les évêques et le mien sacre Dieu tous ses jours. Cardinalul Dubois zise chiar odată unei dame : Allez vous en vous faire... Aceasta se plinse regentului, care-i răspunse: Ah, c'est un brutale mais il est de boit conseil. Cred că am înșirat un pomelnic de jurăminte și de înjurături destul de lung, dar ce sunt toate astea pe lingă înjurăturile noastre naționale, dintre cari aceea născocită de d. Șuțiu (Têté de mort) e una din cele mai nostime, căci înjurînd „luminarea“, o ia tocmai de la „albină, care a făcut „ceara“, din care s’a făcut „luminarea“. Se zice că pe vremurile cînd n’aveam, încă drumuri de fier, un sfînt mitropolit făcînd o inspecție prin țară și călătorind cu cai de poștă înhămați la butea sa, la un moment s’a înomolit și caii nu mai luați din loc. — Cum să eșim d’aici ? întreabă mitropolitul pe surugiu. — De, prea sfinte, ar fi lesne de ești, dacă mi-ai da voie să trag cîțiva sfinți și cîteva leturghii. Mitropolitul i-a dat voie și astfel a putut să urnească din loc. E incontestabil că înjurătura pare a m juta ca să izbutești a face un lucru pe care l’ai încercat de mai multe ori fără "