Adevěrul, noiembrie 1911 (Anul 24, nr. 7953-7980)
1911-11-02 / nr. 7953
A #anul AA IV-lea No 7963 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Karageorgevici No. 18. —Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI , București, Strada Sărindar No. 11 c + 1» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi «♦» 5 Bani Exemplarul Miereurî 2 Noe mbpto #n DIRECTOR POLITIC ICONST. MILLE Abonamente cu premii: * •...................................................**•* 8 /■*••• tflAi eeeeeeeeeeeee • llmeA '•> phlNțâ IHA! eeeeeeeeeeeee a #e«| ' <"* Pentru străbâtete prețul este Indott. TELEFON: Direcția și Administrația No. 14/10 ” Redacția: cu Capitala „ 14/10 Provincia nn Străinătate 14/99 12/40 FARSORI! Ar fi de făcut o mică experiență. De luat darea de seamă a congresului liberal ținut al altăeri, Duminică, în sala Germană și de mers în una din comunele din județele Vlașca, Teleorman, Romanațî, și mai ales Olt, Dolj și Mehedinți, de adunat satul și de tălmăcit pe limba țăranului aceia ce partidul Celor trei frați, vor să întreprindă pentru țărănime, adică să o dezrobească nu numai din punctul de vedere economic, dar și din cel politic, schimbînd Constituția, în înțelesul lărgirea dreptului de vot și a intrarea satelor în viața publică. După ce te vor fi ascultat cu luare aminte și zmerenie, dacă i-aî întreba ce gîndesc despre această viitoare mișcare, dacă le-ai mai explica că în anul de groază și de sînge în capul guvernului și în jurul lui erau tocmai domnii aceștia pe cari acum i-a apucat atîta dragoste de țărani, dacă astfel le-ai vorbi, fără de-a adăoga altceva nimic, dar absolut nimic, sătenii ar da din cap și dbar răspunde, în limba lor laconică : ■— Dă, domnule, o fi.... Și în același timp dacă le-ai urmări privirile, le-ai vedea îndreptate în spre cimitirul bisericei din sat, ori spre crucile de lemn dela marginea șoselei, unde zac de veci, uciși de mina reformatorilor de mîine, cu sutele și cu miile, copiii și frații lor— aceia cari, nu mai pot fi vai! deșteptat! la viața politică ! te te te Nu zac, ori cît ti s’a secat izvorul sfînt al indignare!, dar pare că îți vine să te ridici cu toată puterea sufletului tău și să întrebi pe acești farsori siniștri și criminali, dacă nu le este măcar rușine să mai vorbească de țărănime și de reforme democratice, din șii cari au pierdut pentru totdeauna dreptul de a se numi, nu democrați, ci oameni ? E adevărat proverbul poporului, ca să ții seamă nu de ceea ce face papa, ci de ceea ce zice el. Dar oare este cu putință de a nu te indigna față de lipsa de rușine a celor din jurul Omului dela Bălcești, care încă ud pe mîinî de sîngele celor 11.000 de săteni dați morteî și sacrificați de © 1, mai ia în brațe țărănimea și declară că, dînsul și partidul lui, vor să p..v .. ..ca voi pentru intrarea în viața publică a țăranii Iui român ? Dar oamenii aceștia — călăii aceștia sîngeroși, n’au început guvernarea lor, distrugînd cutunul și cu armele cele nouî cu repetiție — satele țărănești și nu au răpus atîtea vieți ? Apoi nu tot ei au făcut alegeri generale și n’au permis ca în nici umul din cele treizeci și opt de colegii țărănești, să nu pătrundă un singur țăran adevărat ? Nu lor se datorește regimul cel mai țarist, împedicarea muncitorilor dela orașe ca să se asocieze, nu dînșii i-au stilcit și îmbătat în sînge pe stradele Capitalei, i-au expulzat din țară străini și romîni, nu lor li se datorește legea scelerată prin care se răpește muncitorilor statului și așezămintelor publice dreptul de asociațiune și de grevă ? te te te f?i după aproape patru ani de un regim de urgie și despotism asiatic, aceiași mizerabili — același neam pucios și spurcat, dovedit neam de bandiți și de găinari pe deasupra, jupuitori ai averei publice și private, după ce în acești patru ani, nici nu au deschis gura ca să ceară modificarea Constituției și lărgirea dreptului de vot, astăzi — câtoi călugăriți — deși cu ghiarele încă pline de sînge, se bat în piept cu fățărniciei declară că țara este gata pentru lărgirea dreptului de vot și șeful — care după ce a pus trîmbița la gură, ca să sune moartea celor 11.000 de țărani, acelaș șef, ia în gură aceiași trîmbiță, pentru a da alarma partidului șaht și — aî da ordin ca să plece la o nouă luptă, aceia pentru reformele politice democratice, pornește războiul pentru o largă reformă a Constituției, care îi este cel puțin rușine să precizeze în ce constă și ce înțelege el prin lărgirea dreptului de vot... toate Nu cred să existe în țară vre un singur naiv care să ia în serios cele ce s’a vorbit Duminica trecută în sala Germană din Capitală... Oamenii aceștia compromiși și ca oameni privați și ca oameni politici, incapabili de-a rîvni puterea pentru moment, cred că-șî pot face o nouă virginitate, agitînd reformele democratice, armă de lupta, bună în opoziție, imediat uitată atunci cînd ajungi la putere... Firește, că noi cari din anii tinereței luptăm — fără de preget — pentru lărgirea dreptului de vot, pentru votul obștesc și pentru intrarea claselor țărănești în viața publică, nouă ne sînt scumpe aceste reforme, dar tocmai pentru aceasta nu voim ca ele să fie murdărite de mîinile pătate de sînge ale Celor trei frați, nu voim să fie din nou compromise, fiind agitate de un partid, condus de către o Dinastie care îl compromite și pe dînsul și compromite ori și ce idee, ori și ce mișcare sfîntă pe care pune dînsa mina... toateDin fericire țara este pregătită, țara cunoaște Dinastia, iar țăranii i-ar gustat reformele și gustul de plumb și de mitralie, grație cărora s’a prăbușit la pămînt sate întregi și 11.000 de suflete de creștini și de romîni au fost sacrificate... Poate suna șeful în trîmbița ruginită, poporul va sta indiferent, masele de la orașe și de la sate se vor uita cu zîmbet de dispreț la acești ticăloși cari se bat în piept și le declară că vin să le dea drepturi și libertate... Tot astfel ar fi privită și o oribilă prostituată, care ar sosi în mijlocul copilelor nevinovate și le-ar propovădui moralitatea și castitatea... Tot astfel ar fi de luați în considerație, dacă Zdrelea și Mărunțelu, eșiți din temniță cu capul încă ras și în costumul de penitenciar, ar veni și-ar propovădui concetățenilor lor respectul legilor, blîndețea și respectul vieței și avutului aproapelui... Cînd ai trecut pe la Răteștî și pe la Hodivoaia, pentru totdeauna ai pierdut dreptul să vorbești de dragoste pentru săteni și de cinste privată și politică. Un imens hohot de rîs — dacă nu blestem și indignare a primit declarațiunile Dinastiei, că vine în numele poporului și pentru a-1 deslănțui din robia lui politică! Farsori! Siniștri farsori! CONST MILE tete-Unde ! partidul ? ii Simulacrul de consfătuire înscenat Duminică de firma La Trei Frați, cu concursul oardei de căpătuiți ai ..Dinastiei” a arătat mai bine ca orice că partidul liberal e redus de fapt, la firma acaparatoare și exploatatoare care l’a luat în antrepriză. Unde era, in adevăr, partidul; cu ce și prin cine s’a manifestat el la acel simulacru de consfătuire, așa ca să se vadă și să se simtă că e o închegare de energii, voinți și însuflețiri ale unor oameni dezinteresați, chibzuiți, dornici de a-și înfăptui ideile? Stelian, Porumbaru, Orleanu, Stere, Nicolaescu, Romanescu , Banu, Duca, ar trebuit să se dea în lături spre a face loc d-lui Georgel Mărzescu, care de cînd a înjurat în cameră pe Nicolae Fleva, în numele celor Trei Frați implicați în afacerea Rătești,are prioritație față de cei mai vechi și mai de seamă liberali. Cînd e șef un Ionel, nu e de mirare ca steagul să-l desfășure Georgel. Decît atunci să nu se vorbească de „marele” partid, de „matura lui chibzuință și „solemnele” sale hotărîri. Revizuirea Constituției, reforma electorală, anunțate de Ionel și puse sub pavăza lui Georges sunt exibițiuni cari nu mai merg nici în Carnaval. Să ni se arate lucrările făcute de bărbații mai de seamă ai partidului asupra revizuirii Constituției și reformei electorale. Să ni se arate opera lor de apostoli în masselerănești și ale muncitorilor de la orașe. Să vedem și noi că mulți—puținii oameni cari mai înseamnă ceva, prin valoarea lor personală în partidul liberal, se mișcă și se fac chezășii realizărei imediate a unor reforme democratice. Să vedem partidul liberal — căci nu vedem decât tramvaiul și pe Cei Trei Frați, cu Ferechidele și Georgelul lor! S Y. R. PACEA EUROPEI ,al doilea discurs al cancelarului german Am arătat cu ocazia primului discurs al domnului de Bethmann Hollweg, în chestia Marocului, că acest discurs, deși primit cu răceală de Reichstag, face totuși o excelentă impresie, prin sinceritatea sa, prin cinstea sa politică, prin dragostea sa neclintită de pace. In urma acestui discurs, au urmat la tribună oratorii diferitelor partide. Afară de Bebel, toți l-au atacat cu înverșunare pe cancelar și mai cu seamă oratorul partidului conservator, d. de Heydebrand, care a fost botezat acum de curînd „Regele neîncoronat al Prusiei”. In fața acestor atacuri cancelarul a mai luat odată cuvîntul și de astă dată a găsit accente calde, de adîncă indignare, care au produs un adevărat reviriment în opinia publică cu privire la dînsul. In acest al douilea discurs al cancelarului german sînt pasagii de o însemnătate universală, sînt și pasagii cari cu litere de joc Inscriu noua politică ce trebue să triumfe în Europa. Le vom spicui și pe unele și pe celelalte. * * * Oratorul conservator declarase că nu vrea să scoboare în fața străinătăței , guvernul țarei sale, — totodată a atacat, însă pe cancelar sub cuvint că n’a știut să respingă cuvintele ambasadorului englez din Viena din interviewul apărut în „Neue Freie Presse”, cuvinte ofensatoare pemtru demnitatea națională germană. Cancelarul a respins cu hotărîre această acuzație și a continuat astfel: „Las domnului Heydebrand răspunderea faptului cum vrea să împace o asemenea ofensă adusă propriului său guvern, cu afirmația sa că nu vrea să sdoboare guvernul în fara străinătate.*n conștiința sa națională. Regret că s’a vorbit în Reichstag despre relațiunile noastre cu un stat străin cu care avem relățiuni normale, într’un ton care poate fi folositor în întruniri electorale, care însă nu se obicinuește într’un Parlament conștient de răspunderea sa. Cînd conștient de răspunderea mea rostesc cuvinte bine cumpănite asupra cuvîntărilor bărbaților de stat străini,ele trebue să contribue la lămurirea relațiunilor noastre internaționale. Cuvinte pătimașe și cari întrec orice măsură, ca acele ale oratorului conservator, pot servi interese de partid, păgubesc însă imperiied german. Aș regreta dacă în această Cameră s’ar prinde obiceiul de a se vorbi în tonul acesta despre relațiunile noastre străine. Cel tare nu trebue să aibă mereu sabia în gură. Am petrecut luni și petreceri și acum încă zile, înecate de o mare de patimi, cum nu s’a mai pomenit în Germania. Motivul fundamental al acestei stări sufletești este voința Germaniei de a impune în lume voința sa și tot ce poate. Aceasta e un fenomen bun și înălțător și sunt recunoscător pentru sentimentele cari au domnit în poporul german”. * * ] ,Dar — a continuat cancelarul —■ în aceste timpuri grele s’au manifestat și puteri cari au mai mult de a face cu alegerile, decit cu Morocco și cu Congo. Dacă s’a făcut în presă un tablou de pare că Germania ar fi în suferință și am sta în ajunul cataclismului nostru ca națiune, — faptele nu justifică acest tablou. A ațîța pare că la fierbere pasiunile naționale pentru planuri utopice de cucerire și pentru scopuri de partid, asta însemnează a compromite patriotismul, a risipi un bun prețios”. Pentru a se aprecia toată însemnătatea acestui discurs al cancelarului, trebuește categoric la adresa Kronprințului, care, după cum se știe, a aplaudat în mod ostentativ, tocmai ucele pasagii din cuvîntarea oratorului conservator contra cărora cancelarul a îndreptat cele mai energice atacuri. Pe de altă parte prin acest discurs cancelarul a rupt-o definitiv cu partidul conservator, pe care pînă acum s-au sprijinit aproape toate guvernele germane și de care guvernul d-lui Bethmann Hollweg se desparte tocmai acum în ajunul alegerilor generale. In sfîrșit mai e important că acest discurs a pus într’un mare impas pe liberali și democrați și a adus în sprijinul guvernului partidul „antipatriotic” al muncitorimei social-democrate. Mai presus de toate însă acest discurs ca și cei dinții se pronunță clar și categoric contra ori șicăror planuri utopice de cucerire și opune șoviniștilor dornici de răzdui, un energic refuz. El arată în mod definitiv că ideia pacifistă triumfă tot mai mult în Europa. Un mare stat european se mai poate gîndi la războiul colonial, în nici un caz însă nu la unul act pe continent. Goto în pustiurile Africei războiul poate sfîrși prin a civiliza, aci in Europa el nu poate decît distruge civilizația Bettimann Hoffweg N AZ BITI Spargerea ferestrelor Ușile fiind deocamdată închise. Cei Trei Frați au amenințat alaltăeri că vor să intre în guvern pe fereastră. Cum însă guvernul acesta a avut grija ca și ferestrele să fie închise — atîta i-e frică să nu-i prindă vr’un curent! — Cei Trei Frați au declarat că vor sparge ferestrele. Vor cu orice preț să aerisească guvernul. înclinăm însă a crede că mai mult își dau aere decit sînt în stare a aerisi pe alții. Cît despre spargerea ferestrelor, sîntem nai de grabă dispuși a vedea în această hotărîre o manoperă a cartelului sticlarilor, cari vor să mai urce nițel prețul geamurilor. Unde sînt Cei Trei Frați, trebue să be și un gheșeft!... Pac. «Jpșior. Ja Cînd politicianii noștri se găsesc în mare încurcătură, aleargă la Vodă. Î adunarea generală a societatei comunae de tramvaie, — a hotărât și ea să trimită o delegațiune la Vodă. Cu alte cuvinte, după ce dinastia n’a obținut ea nimic de la rege, pune adunarea generală ca să trimită și ea delegați... E vorba doar de a-l plictisi pe rege, căci atîta ar mai lipsi în țara noastră, ca regele să ia apărarea gheșeftului brătienist. Urmează din această procedare că dinastia a pierdut orice nădejde de a-șî mai salva afacerea. Aceasta se vede și din faptul că nici un orator de la consfătuirea liberală nu a pomenit nici cu o vorbă tramvayul. Brătieniștii au răspândit svonul că se va vorbi de tramvay, și se va face chiar declarația că dacă guvernul actual va desființa societatea tramvayului, cel liberal o va reînființa. Dar liberalii de vază cari au ceva mai mult bun simț decât d. Vintilă Brătianu, au refuzat net să păteze consfătuirea cu discutarea unei afaceri, au refuzat să se solidarizeze cu gheșeftul tramvayului, și dinastia a trebuit să cedeze. Afacerea tramvayului e deci pierdută pentru brătieniști! Guvernul va restitui comune în patrimoniul ei și dinastia va trebui să tacă. De soarta aceasta n’o vor mai putea cruța nici intervenția la rege, nici înjurăturile surugiești de cari răsună presa ei și cari sunt cea mai crasă manifestare a neputinței. Ad. -------------#te------------- -a* Adeveruri « Partid cu dinam Șeful „Dinastiei“ a declarat că are nevoe de un partid cu dinam de SO cal putere. Ce folos că în partid o să be 80 de cal și în fruntea lui alt patruped ?.... Calî D-nul Ionel Brătianu constatînd că nu mai găsește în partid cal de tramway, s’fi decis să-șî electrizeze partidul.... Luminare Tot d-sa a spus că nu se mulțumește ca alți șefi cu lumina slabă a unei lumînări. Am înțeles! D-sale Îi trebue uzina electrică a Primăriei!.... Rigoletto -tete* Austria și alianța cu Turcia Avantajele economice. — Ajutor în caz de rázboiu. Desfacerea de Italia. Socotind ca pierdute posesiunile sale din Africa, Egipt și Tripolitania, Turciei tot îi mai rămîn mai bine de 3 milioane de kilometri pătrați în Asia și Europa, o populație de peste 25 milioane locuitori. Situația geografică, bogățiile naturale ce posedă, indolența poporului turc au atras de mult privirile rasei germane, care a urmat și urmează cu o rară tenacitate, pătrunderea în interior pe cale economică. Celebrul „Drang nach Osten” se execută cu punctualitate. Astăzi însă a sosit momentul, cînd trebue a se da pe fată, a se alege, ori cu Italienii, sau cu turcii. In Austria ziarele și opinia publică voesc a se lămurii spunînd: rămînînd cu dragostea îndoelnică a Italiei, pierdem prietenia Turciei — sau trebue să sacrificăm pe cea din urmă pentru întîia. Ori, valorează una pentru alta? Și cum cumpăna diplomației, este făcută să tragă de partea celui care prezintă mai multe avantaje, să vedem de la cine le putem avea. * * * .Avantajele economice ale Austriei față cu Italia sunt minime, pe cînd ața. TO: Turcia sunt foarte mari. ^ Insă iată că și curentul militarist MM pe față alianța cu Turcia, pe următoarle motive: Intri un conflict cu tripla înțeleg** re, Italia pune la dispoziție flota ** amp l ta sa de uscat. Să vedem dacă sunt întang jbuințabile și cum? Ce folos poate aduc* flota italiană?4« Ea se compune din vase numere«*, 1 materialul sau navigabil este modern, tg« , să nu de categoria întâia. "%) Flotele reunite italo-austriece au fagii boi să fie prea norocoase ca să poată tricea măcar un succes asupra escadxdtar , franco-engleză din Mediterana. Flote. Italo-austriacă, ar fi redusă complici Jetăcere, dacă prin vre-o întâmplare, ar tea să iasă și flota rusă din Marea Neagrifa, unindu-se cu cea dintâi. Atît flotei idlSzti cit și celei austriace, nu le-ar retmune atoi să se retragă și să-și păzească aceilop contra unei eventuale debarcări. Rămîne să vedem cu ce poate fi fap. los Italia pe uscat, unde vor avea loc. 16tărîrile definitive. Italia posedă 24 divisit, la care se pot adăuga ;46 batalioane alpre* și 4 divizii de cavalerie. După o facciicam de vre-o două săptămâni de relizare, se mai poate avea 12 divizii «wnhttf, de miliții sau un total de 356 batalipttt, 147 escadroane și 225 baterii, aproape 400 mii de oameni pentru linia tntffo cu ligi tunuri. .4 ^ Peste vre-o 20 zile s’ar mai putea sufe* ga încă 170 batal., 30 escadroane și 60 ba terii ale miliției mobile cam 170.000 meni cu 360 tunuri. Această miliție est* lipsită de cadre (grade), este foarte bun chemată în timp de pace și din cauza opi»sei de cai se va forma greul. Apoi tU B oamenii din această categorie se va* cu greu, fiind majoritate expatriat. In I*» tal s’ar putea conta pe 500.000 de armata de razboiu, din care o cincime, te bia după două săptămîni va putea fofjiga în luptă. "“Și Din această armată, aproape jumăteria va fi întrebuințată pentru paza întâilor sale coaste. ‘ ' 1* Contra Franței va putea decî trimite, cam 12 divizii de infanterie și 2 de castelerie, care mai rămân disponible, la* frontiera de est. Franța are superiori!** tea naturală și i-ar fi prea suficient afară, opun corpurile din Marsilia, Lyon, A§> S’A. JPUS JIS VIN ZARE: AVAUNORUL PE 1912 „Adeverii!“ și „Dimineața“ ---------- 30 BANI EXEMPLARUL AL Ziarelor Ionel: ............. Și ‘mai tare încă atunci cînd aș putea mina pe firele tramwayului electric ! ! Cronica, teatrală de EMIL D. FAGURE Teatrul național.—Pentru întîia oară : Fiul ei, piesă în 3 d-nii Emil Nicolau și Al. Simionescu Avem în societatea noastră, la adăpostul legilor, ipocrizii morale revoltătoare, împotriva uneia, din ele se revoltă și autorii piesei „Fiul ei“, reprezentată aseară pentru întîia oară la Teatrul Național. Grigore Dîmbu, avocat tânăr și de valoare, e logodit cu Elena Preda, fiica avocatului George Preda, om de seamă și bogat. Gurile rele își fac meseria, scotocesc trecutul Măriei Dîmbu, mama lui Grigore Dîmbu și reușesc să convingă pe George Preda că acest trecut e de natură a compromite situațiunea socială a fiicei sale, dacă va lua de soț pe fiul acestei femei. I se vor închide multe uși, va fi umilită, va suferi. Fata află, vine la logodnicul ei și ambii protestează, căci nu sînt eî vinovați ca să li se zdrobească dragostea. Vine și părintele fetei, să-și anunțe ginerele că retrage cuvîntul și rupe logodna. Alama lui Grigore Dîmbu, venind și ea la fiul ei, ghicește situația, vede că ea e pricina și se '!<■ [UNK] '<:! ■ să interne, spre a asigura fericirea fiului. In actul al doilea aflăm că George Preda, tatăl Elenei, trăește cu o femee măritată, Cleo Rudeanu, al cărei soț, mult mai în vîrstă ca ea, întreține la rîndul lui, o cocotă. Soția aceasta,,adulteră, care s’a măritat cu un moșneag și-și înșeală bărbatul, numai spre a trăi în lux, este totuși aceea care are ipocrizia de a sfătui pe amantul ei George Preda, să nu cumva să dea fata după fiuil unei femei ca d-na Dîmbu, ci să-șî caute un ginere „din societatea lor“ !... Maria Dîmbu vine la părintele ființei care poate face fericirea fiului ei. Aici e umilită de amanta lui, de femeia măritată, care nici nu vrea să o cunoască. Totuși sentimentul de mamă trece peste orice suferință. Nu se revoltă, ci caută să asigure cu orice preț fericirea fiului. Ea dă să înțeleagă mai întîiu că e gata să dispară pe vecie din calea fiului ei, numai ca tatăl fetei să nu se mai opue la căsătorie. Dacă are un trecut ușuratic, vina e că după moartea soțului ei, căruia i-a fost soție credincioasă, a rămas văduvă cu doi copii de a căror creștere a trebuit să îngrijească și pentru ei s’a sacrificat, spre a-î putea ține la studii, în străinătate. Firește că părintele fetei refuză propunerea mamei care vrea să plătească cu viața rușinea trecutului și fericirea fiului ei Primește însă la a doua propunere prin care mama semenă să dispară din societate, din viața fii lui ei, din țară chiar. Ceea ce decide pe părinte este pe de o parte hotărîrea fiicei sale de a lua de soț pe Grigore Dîmbu, iar pe de altă parte conștiința că nici legătura lui cu Cleo Rudeanu, o femee măritată, nu-l îngădue să fie prea dificil la capitolul moralei. totote Autorii nu fac apologia trecutului mamei, dar teza lor vrea să fie o lecție de morală comparată. Nu e un ideal pentru o mamă să-și păteze viața, să compromită viitorul copiilor ei, spre a-i putea crește în belșug. Cînd însă împotriva unei femei care după moartea soțului greșește, înțelegînd să-și crească cu asemenea mijloace copiii, se ridică una din femeile măritate, fără copii, de teama d-nei Cleo Rudeanu, atunci negreșit că te revoltă cenzura ipocrită a adulterei de profesiune asupra femeii care singură în viață, cu douî copii ce trebue crescuți, se abate de la calea corectă. De aceia autorii au și căutat ca timpul să repare suferința mamei și în actul al treilea, după cinci ani, suntem la Dieppe, unde petrec vara familiile Preda, Dîmbu.. și Rudeanu!! Tinerii soți au un copil și o femme necunoscută, cernită, se furișează aproape zilnic, in lipsa lor de acasă, și vine să sărute și să acopere de flori pe micul ștrengar, care a fost bolnav. Ați ghicit: e bunica. Intr’o zi e surprinsă și nora pune capăt suferinței sale, strîngînd-o te, pieptul ei și zicîndu-i: „mamă”! E actul cel mai firesc și mai mișcător în piesa domnilor Nicolau și Simionescu —fiindcă e și cel mai bine motivat, înțelegem din cele petrecute înaintea ochilor noștri că de cinci ani de zile durează suferința acestei mame și ne mișcă soarta ei. Ceea ce nu se petrece înaintea noastră, în teatru, e greu să ne miște. Elementul absent nu e un element de emoțiune în teatru, care este viața în acțiune. Trecutul mamei este un element absent, esențial în conflictul ales de autori, dar introdus prin procedeul afirmațiunei. Lumea spune; femeia afirmă că a avut un trecut pătat; pe o dată moartă însă, e greu să se întemeieze un conflict așa fel încît să ne zguduie. O faptă precisă, o vină petrecută sub ochii noștri ar fi făcut vie, prezentă, suferința mamei și ar fi dat o deosebită intensitate mobilului conflictului. Tot atît de vie era acea suferință, dacă trecutul sau unele fapte grele ale lui ar fi fost răscolite, scotocite, spre a’l învia și face dintr’însul cauza nenorocirei prezente. Cusurul primelor două acte este această procedare prin afirmațiuni și nu prin desfășurarea, prin procesul acelui trecut care pricinuește acum, uni conflict atît de dureros. Alte inconveniente ale primelor două acte sînt intrările diferitelor personagii, care apar artificiale, calculate. Așa, de pildă, cînd sosește în primul act logodnica, știi de mai înainte că cel care bate la ușă e tatăl ei, iar cînd iese acesta, știi că va intra mama. Tot astfel în actul al douilea, cînd e Gheo la Preda, ghicești că cel care se anunță e soțul, iar cînd servitorul aduce apoi o altă cartă de vizită, știi bine că acum vine pledeze fericirea copiilor. Asemene* vități tehnici descordeaza curioșii**, micșorează interesul, în loc să ’i sporească, întreținînd mereu atenția, emoția. Actul al treilea, însă, simplul și firescul deznodămînt pe care îl aduce, duioșia, situațiun el,de a vedea că perii albî"?al bunicei și dragostea ei pentru nepot fac să se uite tot trecutul, actul al treilea scoate în relief și gingășia ideii autorilor și caracterul ei moral. Fiul ei e maînțult, scheletul unei piese; mai mult scene cînematografice decît o lucrare desvoltata un film care, sfîrșește prin a te înduioșa. Sufletul personagiilor nu se contrazic ce, e just, dar prea simplu. Adîncul nu e turburat, abea dacă sunt încrețite undele suprafeței. Emoțiunea naște însă în frămîntările profunde, din valurile înverșunate și înspumate. Pînă acolo n’au pătruns autorii „Fiului ei”. S’au mulțumit cu enunțarea unui conflict dramatic; au voit numai să ni-i treacă, pe dinaintea ochilor, să ne smulgă, o aprobare și o lacrimă — și ținte aceasta și-au atins’o, to tete Interpreții le-au dat un concurs prețios: în primul rînd, d-na Lucia Sturza,care= * plîns lacrimi adevărate, cărora nu se poate acte de