Adevěrul, februarie 1912 (Anul 25, nr. 8041-8069)
1912-02-01 / nr. 8041
vitui Mi« * ■ tan ou si fondator ALEX. V. SELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI, București, Strada Sărindar No. 11 b Bami exemplarat director politic CONST. IVHIIE Abonamente cu premii: On »n . . . . .................. Lei «O, Sue lant . . .......... H **■ Trei luni ............ * *•' Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Capitala . . ... No. 14 10 .................„ 34/73 Provincia 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40!*11 Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi * ❖* Tăinuitorile cadavre! Ucigaşi fără de suflet! HOŢI DE DOCUMENTE! Se pare că între guvernul d-luî Carp şi opoziţia liberală — între fierul roşu şi Dinastie s’a făcut din nou un „acord patriotic“, obiectul fiind ororile inutile. Se vede că d. N. Filipescu, a renunţat să acuze pe Cei Trei Ucigaşi, că au dat din liniştea biurourilor ministeriale ordinele de suprimare a celor 11.000 de ţărani; se vede că ministrul de război şi nu va mai vorbi în această privinţă — şi „încă tare de tot“, după cum se rostise tot d-sa ! O fi avînd dreptate d. general Averesen, cinci prin glasul transparent al unui prieten al d-sale, afirmase că degeaba se răţoese Cei Trei Fraţi şi cer publicarea dosarelor ororilor inutile, fiindcă este cineva, care va opri această dare la iveală. Se vede clar că, acel cineva s’a amestecat şi acum şi că a stricat treaba, a pus căluş guvernului d-lui Carp, iar Dinastiei i-a făcut să-i crească la loc inima ei de cline, care se făcuse mică cu un purece, la auzul că asasinarea celor 11.000 de săteni se va pune din nou pe tapet şi că se vor publica puţinele documente ce au rămas nedistruse de ei, ori n’au fost transportate acasă la d. I. Brătianu, de către şeful Siguranţei de la ministerul de interne. Aşa cel puţin anunţă unul dinziarele Prensuluî — care cînd este vorba de asasinarea ţăranilor, o naturală solidaritate îl leagă de ucigaşii celor 11.000 de copii aî Patriei . . . . * * * . dar presupunînd că guvernul va tăcea, ba încă mai mult îşi va da silinţa ca întunericul să se întindă ,şi mai mult asupra celor întâmplate lansate în anul de groază şi de sînge 1907, presupunînd că acelaşi cineva, care nu s’a îngrozit faţă de baia de sînge a Dinastiei Brătianu, acum intervine ca să se închidă discuţia asupra ei, şi luînd ca fapt cert, că d. N. Filipescu va fi nevoit să dea înapoi, să înghită, lovitura ce i se dă de rege şi de Cei Trei Ucigaşi, fiind lucru sigur că acordul patriotic este fapt îndeplinit — totuşi tăcerea de mormânt nu se va întinde asupra grozăviilor făptuite — fiindcă mai există cineva — şi acel cineva sîntem noi care nu sîntem de loc — dar de loc — dispuşi să luăm parte la acest complot între’ toate partidele — complot care de altfel nu-î lucru nou, fiindcă partidul d-luî Carp — prin glasul şefului a declarat în plin parlament, în faţa răscoalelor cari se întindeau — ca de nevoe mai întîiu de represiune şi apoi de avizare. Acelaş partid a stat impasibil — cînd se dădeau morţei cei 11.010 de ţărani, nu a protestat contra salbătâciilor ororilor inutile, a conspirat cu guvernul liberal de erî, pentru ca lumină să nu se facă şi este foarte natural, ca astăzi să revin la aceleaşi sentimente de laşitate şi de îngăduire faţă de ucigaşii ţărănime?. * * * Noi însă nu vom tăcea. Vom acuza mereu şi tare de tot pe Cei Trei Fraţi, că din liniştea cabinetelor ministeriale, au dat ordine ca să se ucidă ţăranii şi aceasta după încetarea luptei, cînd oamenii erau liniştiţi şi cînd datoria putereî armate şi a celei judecătoreşti era să-i prindă şi să-i dea judecăţei. Va trebui să se ştie odată de la cine au purces ordinele cele ucigătoare ale execuţiunilor sumare. Generalul Averesen , ministru de războiţi, a negat şi neagă şi acum să le fi dat ei; cei trei generali, acuzaţi de către d-sa că i-au depăşit ordinele d-sale precise, se declară la rîndul lor acoperiţi de ordinele primite. Cine dar le-a dat? Nu vedem decît pe Cei Trei Fraţi, cari trecând peste autoritatea ministrului de războiu, am poruncit execuţiile sumare, împuşcarea fără de judecată a unsprezece mii de ţărani, torturarea lor, dărâmarea cu focuri de tun a locuinţelor lor. Ei bine, încă odată, trebuie să se ştie— şi se va şti — cine sunt, autorii ordinelor în dosul cărora se ascund ateeia cari au comis de fapt ororile inutile. Că ele au fost comise, nici cei vinovați, nu neaga, fiindcă faptele sînt fapte,, fiindcă altfel le-am infrige imediata publicare a dosarelor noastre. Să îndrăznească aceasta și mîine chiar sîntem gata să începem. #• •* * Şi vom putea face uşor aceasta, fiindcă dacă toate dosarele de la ministerul de interne şi o parte de la cel de război nu ară dispărut, cele ale noastre sunt încă în plină fiinţă, — păstrate cu şapte chei şi cu şapte lacăte închise. De ce au dispărut în chip misterios acele dosare? Fiindcă ele erau osîndirea Celor Trei Ucigaşi, fiindcă dînşii se temeau că odată căzuţi de la putere, cine ştie,— se poate găsi un guvern, *zire să respingă cu piciorul acordul patriotic în privinţa sîngeluî vărsat cu atîta îmbelşugare şi cu atâta lipsă de milă. Că dosarele au dispărut, au făcut dovadă actele oficiale emanate de la însuşi fostul ucigaş cu şef şi ministru de interne pe acele vremuri de sînge şi de groază. In adevăr prin adresa No. .455 din 18 Aprilie 1907 a d-luî I. I. Brătianu, se cere ministrului de războini, ca să dispună ca ofiţerii cari au operat în timpul răscoalelor, să refere direct acestuia toate amănuntele acestei represiuni. Ministrul de războiu a satisfăcut dorinţa colegului său şi prin circulara No. 443 din 28 Aprilie 1907, se adresează corpului IV de armată, ca să satisfacă, la rîndul lui, cererea ministrului de interne, fixînd ziua de 10 Mai 1907, pentru expediarea acelor rapoarte. In armată se știe, că ordinele se execută. Deci, dacă la ministerul de interne nu au putut şi nu au trebuit să existe alte dosarei, ca rapoartele prefecţilor de pildă, trebuia neapărat să fi existat dosarele cari cuprindeau rapoartele tuturor ofiţerilor cari au luat parte la operaţiile de represiune. La Ministerul de Interne însă, afirmăm că nu există nici un fel de dosare asupra răscoalelor şi desfide® pe ori şi cine să afirme contrariul. Desfidem pe Cei trei ucigaşi, ca să afirme că au lăsat plecind de la putere vreun dosar, relativ la răscoale! Desfidem pe actualul guvern ca să se încerce a afirma că a găsit vreun dosar relativ la potolirea acelorași răscoale ! •* % & In cazul acesta, dosarele au fost distruse ori furate — și cele trei camioane, pe cari le încărca d. Panaitescu, de la Siguranţa generală, în ajunul cădere! Celor Trei Ucigaşi, poate sînt tocmai acelea ce cuprindeau dosarele crimelor foştilor săi stăpîni de erî! Dar dacă aşa stau lucrurile — toată bănuiala cade asupra Dinastiei de singe, ca ei îi se datoresc ordinele, graţie cărora 11.000 de ţărani au fost executaţi sumar şi fără de judecată şi după potolirea focului!. Dar dacă astfel s’au întîmplat toate, tot Celor Trei Fraţi li se datoreşte furtul dosarelor relativ la răscoale, cari o acuzaţi ca ucigaşi... Ori cit acum din nou se încearcă să se facă tăcere asupra acestor fapte şi asupra acestor oameni, glasul opiniei publice nu poate tăcea. Pe deasupra partidelor de guvernământ, pe deasupra şi în ciuda acordurilor patriotice , ţara, va arăta cu degetul pe Cei Trei Fraţi şi le va striga şi azi şi mîine, după cum le-a strigat şi elî, le va striga mereu: Tăinuitori de cadavre! Ucigaşi fără de suflet! Moţi de documente! * I CONST. MILLE cei şi rezolvirea chestiunilor iritante la ordinea zilei, s’a lansat vestea că regele este acuţit sondat de d. Carp dacă nu se va primi un cabinet Theodor Rixsetti sau Olănescu, cu elemente, pur carpiste, cabinet care să rezolve toate încurcăturile inclusiv şi afacerea tramvaiului,—adică un fel de guvern Aurelian. Dar se■ zice că d. Carp pune o condiţie: să revină după o lună şi să continue guvernarea! Faptul că au început că circule asemenea versiuni în lagărul guvernamental, e încă o dovadă cit de puţin e clarificată situaţia. A. W. N AUBIT II Greva de la Cameră Pe ziua de orî membrii majorităţeî din Cameră s’au întrunit — era să zic la clubul muncitorilor! — şi au declarat greva generală ! La urma urmei, eu le dau dreptate. Adică opoziţia să se poată retrage „pertujul“ şi majoritatea să fie obligată a se plictisi cu proectele guvernului ? Trebue să recunosc însă că şi guvernul are nevoe ca majoritatea să lucreze şi cu greva nu-î poate conveni. Rămîne deci, să se recurgă la mijloacele obicinuite în cazuri de grevă ■■ să se ceară ministrului de război şi numărul de soldaţi necesar spre a face majoritate și cu modul acesta o să ajungă și d-nul Filipescu să aibă majoritate în Cameră, sub guvernul actual! P*c O soluție sHvatoare I — Un cabinet de... tramvai — împăcarea conservatorilor a fost post- 'a■ bilă atunci cinci regele:s’a hatârit să elen.1 puterea 'd-luî Carp. Dacă șeful junimiști- lor ar fi avut atunci buna inspirație să se ducă la d. Take lonescu și sci-i smină: 1 — Vezi Take că am reușit: puterea nu se ia prin alegeri, ci prin rege. Am hiat-o. Acum noi să ne împăcăm ca să fac alegeri libere şi să guverneze în linişte partidul acesta oropsit . ( C. C. Petrake insă s’a ambiţionat şi du-pă ce a biruit pe rege, a voit să biruiască singur şi corpul electoral pentru ca să facă dovada că poate guverna singur. A biruit pe rege, a biruit şi corpul electoral, ca pe vremea lui Costache Chiorii, ‘ dar de guvernat nu poate guverna, merge foarte greu şi după un an cabinetul acesta pare istovit şi intr'oîncurcătură din care nu va putea să iasă decit schimbind citit tactica politică cit şi actuala organizaţie de partid, inclusiv formaţia ministerială, sau să plece en bloc. * Cum era de prevăzut împăcarea a ele- ( venit din ce în ce mai imposibilă şi s'ar fi putea spune că orice încercare e de acum zadarnică: boeriî vor să rămînă cu orga- , nizatia lor de azi şi d. Take lonescu vrea , să ducă partidul conservator-democrat înainte. Toată preocuparea carpiştilor este insă in acest moment de a înlătura un guvern , Take lonescu. In această direcţie se desfă- tşură o acţiune disperată în culise şi mai ales la palat. j i ~~ Cuvîntul .de ordine la car piști este sa .seit spună, nihci et orbi, că regele nu vrea un c guvern Take lonescu. Cum insa guvernul este încurcat t și unii, c chiar d. Filipeseu. cer schimbarea tăcu- j gratorii documentelor Am publicat oarecari documente autentice, cari dovedesc că la ministerul de interne trebuia să existe dosare asupra răscoalelor și dacă nu există, trebuie să fie adevărat că d. Ionel Brătianu te-a dus la d-sa acasă. Dar în joc de a răspunde la aceasta chestiune de fond : unde sunt dosarele ? prin ziarele brătieniste s’a început o campanie pe altă strună. „D. Filipescu a dat documentele „Adevărului“ !“ şi d. Filipescu s’a grăbit să dezmintă şi să anunţe că a ordonat o anchetă pentru a stabili cine ne-a dat documentele. Cu relaţiunile „amicale“ dintre noi şi d. Filipescu, era, nu-i aşa, foarte natural ca d-sa să ne dea documentele. Iar noi pentru a ridica chestiunea ororilor inutile, am aşteptat, nu-i aşa, ca d. Nicu Filipescu să se repeadă în întrunirea de la Eforie contra dinastiei ! Nu, nu politiciani ne-am înlesnit adunarea acelor formidabile dosare asupra ororilor inutile cari vor asigura istoriei posibilitatea de a judeca întreagă mizerabila activitate a autorilor represiune! din 1907! Colo jos în popor unde clocoteşte suferinţi şi domneşte compătimirea ; apoi în raidurile cetăţenilor cinstiţi cari nu-s încurcaţi în mrejele necurate ale politicianismului nostru, acolo sunt colaboratorii noştri cei credincioşi, acolo sunt „indiscreţii“ cari trimit documente ca acelea pe cari le-am publicat şi încă altele mult mai usturătoare pentru dinastie. Şi d. Filipescu,—care la Eforie anunţase că va vorbi tare asupra represiunieî brătieniste, — anunţă acum ca a ordonat o anchetă asupra „indiscreţilor“ cari ne-au furnizat documentele. Dar oare chiar această ameninţare nu e o indiscreţiune ? Ea nu conţine oare destăinuirea că sunt documente și încă multe cari vor apare,.., la vreme. Ad -------------------------------------- CHESTIA ZILE! d-luî Filipescu Ionel: Ia s’o tulim, că rumînu ăsta e nebun!! Cuza. Ea arată că d. Cuza chiar cînd rezumă părerile unui autor, nu face un rezumat original, ci-l scoate deadreptul din alt autor, aşa că trebuie presupus că nici fiu şi-a luat măcar sarcina de a-l citi pe primul. Acestea nu sînt uneltiri, ci fapte. Şi ele nu apar zdruncinate fiind că au rămas necunoscute şi au scăpat din vedere Senatelor Universitare şi Academiei. Dacă buna credinţă a acestora a fost înşelată de d. Cuza, vina d-sale apare cu atît mai mare De altfel d. Matei Cantauzino, pe care-l credem un bărbat care gîndeşte prin sine însuşi şi deci nu cunoaşte autoritate nesupusă greşelei şi exceptată de la critică, nu afirmă curăţenia literară, a d-luî Cuza după propria d-sale convingere, ci pe baza avizelor Senatelor, Universitare şi a Academieî. Noi însă am vrut să vedem pe un bărbat ca d. Matei Cantacuzino iscălind că găseşte cinstit, din punctul de vedere literar chiar şi numai procedeul recunoscut de d. Cuza, de a nu pune ,nici semnele citaţiunei, nici mimele autorului, la bucăţile reproduse intr’o mulţime de locuri, pentru că odată undeva în voluminoasa sa lucrare d. Cuza a pomenit numele acestui autor. Nu ne îndoim că d. Matei Cantacuzino nu poate socoti cinstită o asemenea procedare literară şi de aceia credem că rău a făcut d-sa încurajînd pe elevii d-luî Cuza la o acţiune care trebuie să falsifice noţiunile lor de cinste literară. B D-nul Matei Cantacuzino şi d-nul A. C. Cuza D. Matei Cantacuzino publică prin „Epoca“ o scrisoare în care spune că deoarece o autoritate ştiinţifică pentru ca să dărîme părerea Senatelor Universitare şi Academiei n’a intervenit pină acum. Universitatea e datoare să continue ,a dispreţui uneltirile îndreptate împotriva uilui profesor al ei“. Să ne înţelegem ! Să zicem că nu există la noi o autoritate generalmente recunoscută pentru a discuta cestiunea specială a poporaţiei. Dar pentru a constata dacă anumite procedeuri literare sunt sau nu cinstite, pentru aceasta sperăm că chiar şi d. Matei Cantacuzino este o autoritate destul de competentă. Intr’adevăr, broşura d-lui Şocor nu este o uneltire. Ea pune pe două coloane pagini întregi şi esenţiale din lucrarea d-luî Adeveruli Bunurile Nababul nu vrea să ştie de „trecerea“ bunurilor de mină moartă la stat Taman cînd şi-a rotunjit jumătatea de miliard, să se vadă expus a „trece“ statului bunurile de mină vie?.. Literaţii „Violenţa“ de aseară constată că „literaţii noştri se macină şi se mistuie“ ! Noi constatăm că marele partid al Băncei Naţionale nu i-a putut înghiţi niciodată. Demisia şi dezminţirea Regele a respins demisia d-lui Filipescu, iar partidul a respins, prin comunicate oficiale şi Banca de Stat şi redeschiderea ororilor inutile. Şi aşa... s'aclarificat“ situaţia ! CEREŢI la toţii librarii şi depozitarii de ziare No. 2, Anul al 2* ea din Revista Modei Cea mai bogată şi elegantă publicațiune a Islodei. ipfifl« 1H1ÜSTBIE1 PfMiiE Chestiunea şantierelor navale Interview cu d-1 G. Ferme preşedintele Camerei de comerţ -i industrie ____ din Galaţi Este cunoscut faptul ca în urma, articolelor publicate de d. E. Costinescu în ziarul „Viitorul“ în chestia industriei naţionale, gazetele liberale şi d. deputat Ciulea, ai relevat chestiunea şantierelorhavaie, cari s’ar bucura de prea mar! avaihagi! prin proiectul legi! de încurajare a industriei, constituindu-se pentru ele un regim de excepţională favoare. Cum discuţia în jurul acestei chestiuni priveşte cred numai şantierul naval al d-luî D. Férne din Galaţi am crezut necesar să obţin lămuriri în această privinţă, în care scop, m’am şi adresat d-sale. D. Férnie m’a primit cu amabilitatea-i cunoscută şi după ce i-am expus scopul vizitei, d-sa mi-a declarat că e gata să-mi dea toate lămuririle de cari am nevoe pe,litru clarificarea chestiune!. Ara întrebat pe d. Ferme, care e şi membru activ în consiliul superior al comerţului, următoarele : Aţi văzut de sigur campania ce s’a pornit contra şantierelor navale şi în special contra şantierului dv. din Galaţi şi vă rost să nu comunicaţi care este părerea d-v. asupra înrâurire! politicei în ce priveşte complexul activităţii noastre economice şi în special asupra chestiunei şantithe pjr navale ? „Din nefericire 'da, am văzut. La măi, spune d. Ferme, din tot ce se mişcă mn. m ceasta''-țară, dar absolut din tot. se face.,pd- ». GR. FERNIC Cronica teatrală de EMILY FAURE TEATRUL NAŢIONAL. — Cu prilejul aniversarei a 60-ea de la naşterea lui Caragiale : reluarea comediei „Scrisoarea pierduta“ Ori de cite ori se aducea vreo modificare uniformei poliţailorşi ipistaţilor, ori vreo schimbare în ce priveşte poliţia în jurul birourilor electorale, se găseau ipistaţi dramatici şi literari cari filosofau asupra „dispariţiei tipurilor lui Caragiale“, cari nu mai corespund „moravurilor noastre de azi“. Nu trebue să ne mire acest fel de judecată, întru cît ori de cite ori sa pus la noi pe hîrtie o lege nouă, ori o dispoziţie regulamentară, au fost indivizi pentru cari aceasta a fost „începutul unei ere nouă“. Romînia era „la o cotitură a istoriei sale“ şi „intra într’o fază decisivă a dezvoltarei sale“. Schimbările de forme şi uniforme au fost la noi o trebuinţă a statului de a se apropia tot mai mult ca înfăţişare exterioară, întocmire şi organelor statelor din Apus. Şi, astfel ne-am schimbat părul, ni lam vopsit în toate culorile şi am adoptat toate coafurile — ceea ce n'a împiedicat, însă ca năravul din născare să nuişi găsească leacul în legiuirile şi mai ales în nelegiuirile noastre. „Grattez le russe, vous trouverez le cosaque“, spune o vorbă înţeleaptă, tot astfel , zgîriaţi puţin pe „stîlpii“ politicei din provincie, pe poliţişti, mahalagii, candidaţi în alegeri şi veţi da de galeria glorioasă a lui nenea Zaharia Trahanache, a lui Ipingescu şi Pristanda, a lui lupin Dumitrache cu Chiriac, cu Veta şi cu Ziţa, a lui Caţavencu, Farfuridi şi Agamemnon Dandanache. Veţi da de fondul prim, de elementul determinant a! isprăvilor acestei lumi'' care constitue, orice s’ar zice, starea latentă a vieţei noastre publice şi private în păturile largi ale orăşenimei. Însemnătatea socială a geniului lui Caragiale este tocmai de a fi prins acest fond prim şi a-l fi fixat, în tiparul artei, aşa fel ca , pricind ,vom deschide galeria acestor moşi şi strămoşi, ■ să nu-l putem renega. Căci dacă e de folos ca istoria să păstreze zbuciumările naţionale şi figurile superioare ale vremiior de demult, e tot atît de folositor mersului înainte al unui popor să păstreze, în literatură, tiparul cusururilor sale. Cu atît mai adevărată şi mai preţioasă ca expresiune literară este opera lui Caragiale, cu cît nici pînă astăzi n’a trecut multor indivizi şi categorii sociale paraponul că au fost ,,categorisiţi" şi „daţi în stambă - astfel de vigurosul talent al lui Caragiale. ” Nu numai că nu se poate vorbi de „dispariţia tipurilor lui Caragiale“, dar, cred, din potrivă, că tocmai prin faptul că trăiesc încă prea mulţi fraţi buni, fii şi nepoţi de ai Farfurizilor şi Gaţavencilor, întîmpinăm acest fenomen că rudele ajunse, descendenţii parveniţi, se grăbesc să-şi ascundă origina. Le e ruşine şi reneagă pe acei din rîndurile cărora au ieşit. E un act şi antipatic şi fără folos, care faceşi mai ridiculî pe renegaţi. E antipatic, fiindcă orîcît de ridiculî apar eroi! In Caragiale, geniul lui cel mare nu i-a făcut şi respingători. Pina şi cele mai josnice şi,mai viclene ipochimene, ca Farfuridi, Caţavencu ori Agamemnon Dandarache, rămîn nişte secături simpatice. Cit despre venerabilii: domn Zaharia Trananache, jupîn Dumitrache, Ipingescu, Pristanda, Nae Girimea, corni Leonida. Cetăţeanul turmentat şi graţioasele: madam Trananache (coana Zoiţica), coana Veţa şi soră-sa Ziţa— apoi, ridicul o fi mult in sufletele lor, dar, soarta şi firea lor au găsit în Caragiale nu numai verva care să-şî rida de ei, ci şi simpatia care sa le plîngă de milă şi să ni-î înfăţişeze cu bunătatea cu care un părinte şi nu un străin vede cusururile făpturilor sale. Această dragoste umană, această alintare chiar, pentru creaturile sale, constitue puterea morală și moralizatoare a satirei lui Caragiale. Fără a o slăbi, el o înnaltă prin această lăture a geniului său. Toate aceste cusururi, toate aceste rele moravuri publiceși private n’au stîrnit veninul unui om de Talent, ci compasiunea, mîhnirea lui De aceea nu am avut revolta şi pamfletul, ci indulgenţa filosofică şi satira. O minte ca a lui Caragiale nu putea fi înăbuşită de puterea revoltei. Ea şi-a proectat lumina asupra tuturor Fusurilor colective şi individuale şi cînd a constatat ca în bună parte aceste cusururi proveniau din ciocnirea subită cu fondul şi formele unor întocmiri cu tradiţii seculare, în inima lu! s’a trezit toată solidaritatea care-l leagă de aceste victime ale unor începuturi de civilizaţijine. --- -• Vt * , . ’ * * Aseară, in faţa unui public pătruns de morala superioară a operelor lui Caragiale, această lăture a geniului lui, a ieşit şi mai bine în relief. Reluarea „Scrisorii pierdute“ a regăsit toată frăgezimea succesului de odinioară. Fiecare scenă a fost gustată cu acea bucurie pe care o simţi la revederea unui bun prieten de demult Interpretarea a regăsit şi ea o pleiadă de devotată cari tresar numai la ideia de a reîncarna pe eroii lui Caragiale. Dintre creatorii rolurilor, numai doi mai erau la postul lor. Ion Petrescu şi Ion Niculescu. Cel dintîiu e Trahanache în carne şi oase, cel de al doilea prototipul Gaţavencilor. Ambii pun în creaţiile lor comori de observaţiune şi humor. Cetăţeanul turmentat al lui Brezeanui e nrai exploziv ca orîcînd , totul masează în. verva, sa , şampanie de cea mai bună marcă ! Toneanu e un Farfuridi, de un pitoresc adorabil şi Soreanu un Pristanda pe cit de înveselitor, pe atîta şi de mişcător. Prefectul Tipătescu al d-luî Demetriad a căpătat pecetea definitivă a capului de judeţ,iar Maria Ciucurescu e de sigur, cea mai puţin factice madam’ Trahanache : d-sa intră cu trup şi suflet cn rolul energicei coana Zoiţica. Un Brînzovenescu de cel mai realist colorit e Mittalescu şi Grigorescu e de oadmirabilă răguşală electorală în profesorul Popescu, întrunirea şi manifestaţia erau străbătute de suflul adevărului şi totul concura să facă dovada că ..Scrisoarea pierdută" e aceeaşi capodoperă plină de seva unei inspiraţiuni neperitoare. Entuziasmul publicului a atins un diapazon pe care poate, că numai în seara dim triu a reprezentărei,a stabilit „Scrisoarea pierdută“. Artiştii au jucat în mijlocul unei veselii olimpice şi a unior aclamaţii nesfîrşite, printre cari mereu era proclamat numele autorului. La spectacolul de aseară a vibrat deva din dragostea şi mindria cu care ţara întreagă aclamă pe tiranul ei sexagenar Caragiale !.... Emily Fagure