Adevěrul, februarie 1913 (Anul 26, nr. 8401-8428)
1913-02-01 / nr. 8401
Ori către războiu Ori către ruşine Am intrat în faza acută a conflictului cu Bulgaria. Tratăm — vorba, vine — de aproape două luni de zile şi rezultatul este că sîntem tot în acelaş punct mort: noi cerem Silistra cu încăpăţînare şi bulgarii refuză să ne-o dea tot cu aceeaşi încăpăţînare. În colo—vorba diplomaţiei — totul îşi urmează cursul regulat !... • o® Se pare că, pînă şi guvernul nostru a pierdut răbdarea şi şi-a dat seama că guvernul statului vecin îşi bate pur şi simplu jocele noi. Din aceasta situaţie ridicolă trebue de eşit într’un fel. Or, dacă bulgarii refuză Silistra şi noi o cerem, ca o condiţiune sine qua non, în cazul acesta nu există decît două soluţiuni: ori cedam noi în faţa bulgarilor şi 11—în cazul acesta este o ruşine— ori nu cedăm şi atunci este... războiul. De altfel, după informaţiunile pe cari le posedăm, totul este gata pentru o acţiune militară. Mîine daca se va da ordinul de mobilizare, pînă Luni sîntem pe picior de războiu. • • Ori dacă va fi războiu, ori dacă vom da înapoi —în cererile noastre — şi într’un caz şi în altul politica regelui dă roadele pe care el le doreşte-Un războiu cu Bulgaria, pe lingă oameni pierduţi, pe lingă văduvele şi orfanii rămaşi, pe lingă cîmpurile lăsate în paragină, pe lîngă ruinele de tot soiul şi sutele de milioane cheltuite, un război şi—fie el şi victorios — va fi un dezastru politic. Ne vom certa pe zece, pe douăzeci de ani cu statul vecin, cu care de azi înainte avem aceleaşi interese, care are nevoie de o amiciţie cu noi, după cum noi avem trebuinţă de prietenia lui. * * * la triumful politicei austro-germăne. In adevăr, dacă alianţa statelor din sudul răsăritean al Europei se va înfăptui, heghemonia întreitei alianţe asupra lor va înceta. Un factor nou în politica generală a Europei va lua naştere şi se va alcătui de sine stătător şi de sine existent... Or, linia de conduită a Austriei a fost — şi a reuşit se vede — ca cel puţin Romînia să nu fie atrasă spre noua orientaţiune, s’o facă duşmană Bulgariei şi astfel să zădărnicească — în parte cel puţin — înfiinţarea uniunei • statelor de dincolo şi dincoace de Dunăre şi pe lîngă toate acestea zădărnicind şi întruparea tuturor provinciilor româneşti la corpul ţarei din Austria mame. • •• Acelaş rezultat dezastruos se va căpăta, dacă în conflictul cu Bulgaria noi vom fi nevoiţi să cedăm Va fi aceeaşi duşmănie între cele două ţări, Bulgaria va uita propriile ei interese şi va deveni agresivă şi necuviincioasă, va rîvni la Dobrogea, vom avea ambele state o pace înarmată, toate urile vor fi întreţinute în chip sistematic, toate incidentele exploatate, în sfîrşit în loc de prietenie, duşmănie, bănuială, ţara pe picior de război şi, bugetul sleit pentru a cumpăra arme şi a face fortificaţii, instrucţia părăsită, cultura dată uitărei, sălbăticia crescând şi mai mult, libertăţile publice desfiinţate — toate relele, toate plăgile —întreg dezastrul militarismului... • • • ...Politica regelui va triumfa şi într’un caz şi în altul. îşi vafi împlinit cu sfinţenie mandatul său de reprezentant al intereselor nemţeşti pe pământul odinioară binecuvântat al României, va fi împiedecat dezvoltarea normală a ţarei şi va putea închide ochii fericit, să-şi spună că scopul vieţei side întregi a fost îndeplinit cu prisosinţă. (OUST MILLE Adeverin ♦© D. Ionel Brătianu—spune pressa d-sale—nu poate să se pronunțe In chestia diferendului nostru cu Bulgaria, fiindcă guvernul na comunicat actele cu mofturi'! D. Ionel Bratianu «JSnfnttejiT’Btr'glfvljrhul"Șî afecta îl comunică mersul tratativelor. Asta nu-1 împiedecă pe balul adversar de a sta la pîrjola... ___ Solidarizare. Foile .Disnatiei“ declarăcă partidul liberal „dă concurs“ dar... nu se solidarizează cu guvernul în acţiunea diferendului tormno-bulgar. Să fi fost vorba de vre-o societate pe acţiuni se cointeresa numai de cit ! ! Sinecuriştii. Nu s'ar putea să se sfîrşască odată cu sinecuriştii ? întreabă o foaie care e şi ea sinecură a partidului liberal. Cum nu! Să se înceatpă cu sinecuriştii liberali! Rigoleto CHESTIA ZILEI Ursul și vulturul (după „Kikeriki“) Ursul (către Vultur). Puiul t&u vrea Silistra, a ar m «rea al meu s'o dea„ Vulturul. S'a mai văzut d'a Mea: eine nu vrea să dea, * m ia 1/ Ridicarea Turciei de AL. CSURSU Sfîrşiam precedentul mau articol cu întrebarea dacă Turcia se va maî putea ridica în viitor la care răspundeam că după credinţa mea aceasta e încă cu putinţă. Căci dacă ca putere europeană Turcia va fi redusă după acest războiu, la o mică făşie de pămînt, ea totuşi rămîne o mare putere asiatică, atît prin imensitatea teritoriului de sub stăpinirea ei directă — 1.766.800 de km. pătraţi — fără a vorbi de alte două milioane de km. pătraţi din pustiile Arabiei care asemenea stau sub influenţa turcească1— cît şi prin bogăţia încă neesploatată a acestor teritorii şi prin valoarea istorică a unor ţinuturi cari au fost, zice-se, leagănul civilizaţiuneî omeneşti şi în tot cazul leagănul creştinismului. Dar şi ceea ce-i rămîne Turciei în Europa, dacă e mic ca întindere, e foarte mare ca importantă, din cauza Bosforului şi a Dardanelelor. Şi e în interesul celor mai multe din puterile europene ca să garanteze în viitor integritatea teritorului Turciei din Europa şi libertatea absolută a navigaţiimi, prin cele două strîmtori. Chestiunea aceasta ne interesează şi pe noi în cel mai mare grad. Scăpaţi de grijile dominaţiunii unor provincii europene, cari nu aduceau imperiului decit complicaţii, revoluţii interne şi războaie, care nu erau pentru imperiu, ca să întrebuinţez o expresiune turcească, decît o proprietate cu bocluc, turcii îşi vor putea concentra toate sforţările ca să se ridice pe ei înşişi, să consolideze şi să ridice posesiunile lor din Asia. Cu toate că nici în Asia turcii nu formează o naţiune absolut omogenă, totuşi celelalte naţionalităţi, ca armeni, greci, evrei, maroniţi, creştini siriani, etc., nu reprezintă decît vreo 20—25 la sută din populaţiunea totală, restul fiind de religie mabornetaică. Negreşit că spre a-şî consolida statul lor, turcii trebue să rupă cu vechiul sistem, să se îndrumeze spre o viaţă nouă, să tragă învăţăminte din greşelile trecutul şi, punindu-se pe o muncă serioasă, să facă sforţări uriaşe spre a cîştiga timpul pierdut şi a ajunge naţiunile cari le-au luat cu mult înainte pe calea progresului. Pe lîngă punerea ordinei în finanţele statului şi introducerea cinstei în administraţie, turcii vor trebui să ridice poporul prin cultură şi să dea acestui popor putinţa de a munci şi a agonisi pentru el însuşi, nu ca piuă acum, pentru paraziţii, pentru vampirii cari sugeră toată vlaga poporului. Pe de altă parte turcii vor trebui să înceteze cu persecutarea populaţiilor ,de altă lege decît a lor, să ocrotească pe cele două milioane şi mai bine de armeni, cari trăesc, în Asia mică şi să pună capat necontenitelor măceluri dintre aceştia şi curzi. Căci fără pace şi armonie între popoarele sale, Turcia nu se va putea ridica şi dacă astăzi pierde posesiunile sale din Europa, mîine puterile cari au interese în Asia şi cari rîvnesc la frumoasa Anatolie, se vor folosi de vrajba. internă din Turcia asiatică spre a o desmembra şi pe aceasta. Un popor de vreo 20 de milioane de suflete şi al cărui suveran este totdeauna şi şeful religios al multor alte milioane de mahomedani cari trăesc pe faţa pămîntului, — peste două sute de milioane — care stăpâneşte Bosforul şi Dardanelele şi aproape patru milioane de chilometri pătrat! în Europa şi în Asia poate aspira încă la un viitor frumos, dacă va şti să se pună pe muncă şi din popor năvălitor şi netolerant să se transforme în popor sedentar, muncitor şi civilizat. Spre a ajunge la acest rezultat, le trebuesc turcilor cîţiva patriot iluminat şi de valoare şi se pare că aceştia nu le lupsesc. Dacă ei se vor putea menţine la cîrma statului, o regenerare a Turciei nu e o imposibilitate şi nici o improbabilitate. Din ruinele şi din cenuşa Turciei europene poate să răsară o puternică Turcie asiatică. AL. CIURCU .r.Damna Prezidenta O conspiraţie a doamnelor din elita pariziană care a fost dejucată Candidatura d-luî Poincaré a fost combătută în cercurile pariziane mai mult de către doamnele din aristocraţia franceză cu binevoitorul concurs şi al multor femei burgheze. Amestecul femeilor în lupta care s a dat pentru prezidenţia Republicai, se datoreşte faptului că damele pariziane'n’au agreat ne d-na' Poincare, augăsit că această, feroce n’abiăzumit suficient pentru a -i L~ veiii'prezidenta. •Campania care s’a dus • a fost din cele mai pătimaşe, dar totul s’a pus la cale cu o discreţie extraordinară, tocmai pentru ca să nu provoace contra-demonstraţiuni zgomotoase. Doamnele cari combateaţi alegerea d-lui Poincaré au influenţat în toate direcţiunile, au asmuţit pe mulţi din bărbaţii lor cari erau partizani* declaraţi aî d-luî Poincare, ai recurs în fine la toate intrigile posibile şi imaginabile spre a imperii ca alegerea d-lui Poincare. # De ce s’ati răzvrătit aceste doamne? Prin presa pariziană, de abia a transpirat această campanie, dar tot Parisul ştie ce s’a petrecut. Doamnele din aristocraţie şi din elita burgheziei au găsit următoarele cusururi doamnei Poincaré: că e de origină italiană, că e dintr’o familie modestă şi săracă, că a fost silită, din cauza situaţiuneî materiale a familiei, pe cînd era încă domnişoară, să dea lecţiuni de limba italiană, etc. etc. Toate acestea sunt adevărate. Actuala solie a preşedintelui Republi puia francez care insă a murit după un an sau doi de căsnicie. In timpul văduviei a făcut cunoştinţa d-lui Poincaré care a rămas subjugat de nobleţă caracterului şi de însuşirile alese ale femeei atit de prigonită de soartă. D. Poincare a luat-o de soţie şi repede modesta foastă profesoară de italiană s’a impus în toate cercurile pariziane cucerind simpatia pretenţioasei şi rafinatei lumi în mijlocul căreia joacă de atita vreme cele rai importante roluri d. Poincaré. Acum ■ la alegerea prezidenţială femeile invidioase şi răutăcioase din plita pariziană a fi pornit o campanie de intrigi pentru a înlătura pe d. Poincaré dela prezidenţie. Parisul a simţit campania şi, ca prin farmec, în mod foarte discret, fără nici un scandal public, a răspuns cu o contra-demonstraţiune : în toate părţile d-na Poin caré a fost aclamată, unde apărea i se făcea in ovaţiuni, ziarele publicau portretul ei cu elogioase biografii, jurnalele de modă şi ele o prezentai ca o femee „chic” şi distinsă, serate nenumărate se organizau in onoarea eî şi pretutindeni unde d. Poincaré ei a clamat lumea striga şi : „Vice In Presidente !” Campania de intrigi a fost astfel dejucată şi de unde d-na Poincaré înainte de a se pune lacale urzeala în potriva ei, era numai o femee respectată şi apreciată prin distincţiunea camteruluî cî, acum a devenit Prezidenta iubită și populară a Parisului, a francezilor. A. D-na POINCARÉ cel a luptat cu nevoile viețeî cînd s’a măritat cu un deputat Franz Schuhmeier O întimplare tragică şi absurdă: deputatul Schuhmeier, copilul răsfăţat al social-democraţiei austriace, a fost omorit, pe la spate, pe cînd se întorcea dintr’o călătorie de propagandă. Ce-a determinat această faptă, telegramele, atilt de laconice pînă acuma, nu ne-au spus-o încă; ştim însă cine este autorul: este un anume Kunschak, fratele deputatului din dietă. Caracterul politic al crimei se înfăţişează deci imediat judecăţii noastre : Schuhmeier a fost cel mai puternic adversar al lui Lueger, Schuhmeier a fost acela care a distrus organizaţia lucrătorilor creştinsociali, făcând ca Însuşi şeful ei, Kunschak,să-şi, piardă focul din cameră. Schubebieier a fost acela, care abia deunăzi, a răsturnat pe primarul Neumayer, căruia i-a adus grave acuzaţii de incorectitudini.*'-' Fireşte, partidul creştin-social, acum în complectă ruină—de unde ajunsese stăpîîiul Vieneî, nu mai are decit trei deputaţi şi încă şi aceştia de strinsură— îşi adunase toate forţele în campania, contra lui Schuhmeier, pe care-l prezenta în culorile cele maî odioase. •Cercetările justiţiei şi ale presei vor aduce, desigur, toată lumina. Bineînţeles că in primul loc trebue să ne întrebăm dacă asasinul e responsabil; din capul locului înclin să cred că nu. Moartea lui Schuhmeier este o floritură cumplită pentru social-democraţia austriacă. Der Hann von OttaIring (Omul din Ottakring, sail, cum ’ar zice la bol, omul din Dealul Spiel) nu era dintre cei cari pot fi înocuiţî. A debutat, ca simplu lucrător, sau şi mai puţin, ca muncitor necalificat, la Prater. Cultura lui de pe atunci: şcoala primară. A devenit socialist, ca atîţia alţii şi, in scurtă vreme, s'a distins ca nimeni altul. Agitator energic şi neobosit, cum sunt mulţi. Dar îl mai ajuta şi un temperament de-o,vioiciune puţin comună, maî ales între nemţi. Se zice că aşa sînt adevăraţii vienezi — pe cari insă îi întâlneşti foarte rar. ’ Şi apoi, un talent oratoric în adevăr extraordinar. Oriunde — în Franţa ca şi în Italia — el ar fi fost orator mare. Foarte spiritual şi foarte sarcastic, el culegea numai triumfuri, la întrunirile publice ca şi la cameră, la primărie, ca şi în landtag — căci pătrunsese pretutindeni. Ultimii ani ai lui Lueger n’au fost decit oluptă necontenită,cu Schubmeier. Aveau acelaşi gen de oratorie. Dar Schubmeier era maitânăr,, mai impetuos şi vorbea în numele unui partid în creştere, pe cînd Lueger îşi vedea partidul decăzînd — căci această decădere începuse de mult şi după moartea lui Lueger s’a precipitat numai. Dar toate acestea n’ar fi fost deajuns ca să facă din Schuhmeier ce-a fost: marele lui merit este că, plecat de aşa de jos, a reuşit să-şi facă o cultură complectă şi solidă. Ca director de gazetă, ca parlamentar şi consilier comunal, ca agitator, el atingea chestiile sociale şi politice cele maicomplicate, şi dacă a putut fi combătut din punctul de vedere al unor concepţii contrare, nici odată nu i s’a putut, reproşa că nu e stăpin pe materiile tratate. A fost un om de mare valoare, cu toată înfăţişarea mitocănoasă pe care a păstrat-o pînă la urmă, şi a putut ajunge la cea mai înaltă situaţie pe care o poate visa un om: să fie divinizat de, prieteni şi temut, ca o primejdie, de adversari. Toată socialdemocrăţia îl iubea, i se zicea unser Franzi; dar concetăţenii lui din mahalaua Ottakring, cari il alegeau aproape dil unanimitatea voturilor, îşi făcuseră muri zeii dintr’dînsul. La ultimele alegeri cînd a fost vorba să se cucerească o nouă cetate — circumscripţia lui Lueger — partidul l’a desemnat pe Schuhmeier pentru această luptă grea. Şi el şi-a permis atunci un gest de cochetărie politică, menit să arate cît de mare îi era puterea: în foasta lui circumscripţie n’a făcut nici o agitaţie, mulţumindu-se să-şi proclame urmaşul, sigur că alegătorii lui n’au nevoie de •propagandă, deşi adversarii, au agitat nebuneşte. Puţini oameni politici şi-ar putea permite urn asemenea lux.Se va înţelege deci ce lovitură este pentru social-democraţia austriacă moartea lui Schuhmeier, în toiul luptei, la vârsta de 48 de ani. întrebarea este ce urmări va avea asasinatul acesta, dat fiind caracterul sau cel puţin aspectul luipolitic. Const. Graur NĂZBÎT11 BULGARII LA CONSTANTINOPOL D. Daneff a plecat la cartierul general, probabil fiindcă la Sofia îl plictisea d. Ghica cu tratativele asupra diferendului cu Romînia. • Adevărul însă este că d. Daneff s’a dus să vadă ce este cu luarea Constantinopoluluî de către bulgari. Se știe că atunci cînd a aflat că tinerii turci au făcut lovitura la Sublima Poartă, d. Daneff a declarat că-i pare bine, căci va reîncepe războiul şi în 3 zile bulgarii vor intra în Constantinopole. Au trecut 10 zile şi bulgarii în loc să intre în Constantinopole, stau ca viţelul la porţile Adrianopolului şi s’au retras dela Ceatalgea. Probabil că d. Daneff după ce a făcut pe Bismarkul la Londra, a plecat să facă pe Napoleonul la Mustafa-Paşa. Pac. FRANŢA ŞI ROMÂNIA p,dpele GEORGE ŞTIRBEY, acuză pe Napoleon al IlI-lea D. A. D. Heiban, îi ia apărarea Domnule Director, In numele dreptului de apărare, vă rog, să-mi permiteţi să răspund unui articol publicat în numărul din 24 ianuarie trecut, a „Adevărului” şi semnat cu iniţialele D. L. A. Acest articol este asupritor pentru memoria împăratului Napoleon al IlI-lea, care a fost în lume singurul nostru protector şi sincerul nostru binefăcător. In acel articol se produce o scrisoare a prinţului George Ştirbey, către tatăl său, fostul domnitor al Valahiei, în care se afirmă că la întrevederea de la Salzburg, Napoleon al III-lea ar fi propus împăratului Franz Josef anexarea Romîniei către Austria; şi faptul acesta, atît de grav, se întemeiază pe o simplă alegaţiune ungurească a contelui Andrassy. Este o nedeamnă calomnie, care se învederează de îndată ce supunem zisa scrisoare la cea maî sumară analiză. Mai întîi, de toate ceea ce răsare din scrisoare, este că prințul George Știrbey, fusese trimis de tatăl său, în Austro-Ungaria, să aibă o întîlnire cu Andrassy, pe care nu’l cunoștea, după cum mărturisesifi singur în scrisoarea sa. Oare ce interes putea să îndemne pe tînărul principe să facă numaidecîî cunoştinţa ungurului şi să aibă illice o convorbire înainte d’a pleca la Nistr, unde’l aştepta tatăl săli, şi în acea convorbire Andrassy se întindea cu vorba, pînă a-î mărturisi secrete de stat ?.... Aci este nodul chestiune!. Cred că nu trebue să fie cineva mare zodier ca să se domirească că tînărul principe Știrbey era un solicitator a! părintelui său.... Se vede că bătrînul fost domnitor al Valahiei, tot încă nu putuse să se „rezigneze“ și să-și ia nădejdea de la scaunul domnesc — care pe atuncea, pe la 1867, i se părea încă ccesibil. In timpul alegere! lui Vodă Cuza şi în tot cursul domniei lui, bătrînul domnitor a fost unul dintre vecini ei aspiranţi la tron şi apoi a contribuit la răsturnarea marelui şi patriotului domnitor român. După alegerea prinţului străin la 1866, se alarmase lumea, fiindcă acesta cum călcase pragul ţării se înfăţişase, patronân, faimoasa afacere, de 240 milioane, a drumurilor de fier Strasberg, în consiliul de administraţie a căruia erau numai duci, prinţi şi conţi germani.... Afacere pe care ,ilustul“ Ion Brătianu, cu mare zel, o îmbrăţişase şi a executat’o cu forţa ! Se vede că împrejurarea s’a părut propice fostului domnitor şi s’a încercat prin solicitări să capete sprijinul Austriei — căreia negreşit nui plăcea starea de lucruri din Romînia. Andrassy fiind pe atunci atotputernic îa Viena, nu’l de mirare să se fi dorit cunoştinţa lui pentru o astfel de întreprindere. Şi se vede că acela’şi lucru s’a fost încercat în deşert şi în anturajul împăratului Napoleon a! IlI-lea, de vreme ce fiii, în pomenita scrisoare, găseşte că tatăl său are dreptate să nu facă haz de împăratul francezilor. Deci, s’a făcut cunoştinţa ministrului Andrassy şi s’a convorbit împreună şi, în cursul acelei conversaţii de odată ungurul spune romînului: ....ştii una ! Napoleon al IlI-lea la întrevederea de la Salzburg a propus lui Franz Josef anexarea Romîniei către Austria !.... Eu, însă i-am răspuns îndată, nu primesc oferta, pentru că oferi ceea ce nu-ţî aparţine !....“ Domnul Andrassy — admiţînd că a asistat la convorbirea împăraţilor—a intrat în vorba acestor patentate şi după ce a întrerupt pe cel mai puternic împărat al lumei de atunci, ia zis cu obrăznicie: „nu’țî primesc oferta !....“ Atîta’î de ajuns ca să apreciem lauda ungurească care voia să im- presioneze pe tînărul principe. Cum, adică împăratul francezilor nu știa că acest ungur era păzitorul luî Bismark, ca să nu lase politica austriacă să apuce pe căi rătăcite? !... şiel care se zice că venise să îndemne pe Franz Josef să se alieze cu dînsul, vorbea aşa fără grije dinaintea omului Uri Bismark ?... Ce copilărie! Şi aceasta’i dovada hainiei marelui împărat al Franţei către noi ?.... Contele Andrassy avea interes sa ruineze in spiritul tînăruluî principe orice bună opinie a romanilor, pentru împăratul Napoleon şi să-şi valorifice marea lui însemnătate. , Ş’apoi în toate cazurile, ungurnul nostru nu putea să aibă inimă bună pentru Napoleon că în zadar şi el şi Kosuth stăruiseră să obţină ajutorul împăratului Napoleon, pentru ţara lor — precum l’a avut Italia şi Romînia; şi cu atît mai mult era dispus să-l ponegrească cu cît Ungaria se superpusese acum Austriei, prin sprijinul luî Bismarck, care impusese pe unguri străjer prusian! la Curtea Vieneî. De altfel toată scrisoarea prinţului Ştirbey nu poate fi privită ca un document istoric, fiind contrarie şi logicei şi faptelor istorice; şi dacă acele vorbe s’ar fi adresat unui om cu matură experienţă ar fi fost apreciate la justa lor valoare, fără să se înregistreze ca lucruri serioase. Napoleon al IlI-lea înainte de congresul din Paris, prin raporturile sale cu romînul patriot din Paris, cum erau Costache Negri, călugărul Vîrnav, Cezar Boliac, Heliade fostul şef al mişcării de la 1848, Vasile şi Iancu Alexandri etc., îşi formase ideea de ce trebuia făcut cu principatele române. De aceea cel dintîi lucru, după învingerea Rusiei la Sebastopol, a fost să retrocedeze Moldovei Basarabia; apoî, contra tuturor marilor puteri, la congresul de la Paris, să susție drepturile noastre. * -uw: * D. A. D. HOIBAN Graţie împăratului Napoleon s’au stricat alegerile lui Vogoride care susţineau candidatura acestuia la tronul Moldovei şi s’a reales Camera (Divanul ad-hoc), favorabilă unire şi tuturor aspiraţiunilor noastre patriotice. Graţie lui s’a ales Cuza-Vodă la 5 Ianuarie 1859 Domn în Moldova şi la 24 Ianuarie în Valahia; graţie lui, Vodă-Cuza în contra convenţiei din Paris, a putut întruni la 1868 ambele Camere din Bucureşti şi apoi a luat în stăpânire moşiile romîneşti închinate mînăstirilor greceşti din Orient — cu toată conferinţa puterilor, a căror, miniştri erau întruniti la Constantinopol— şi astfel s-’a pus la dispoziţia ţăranilor noştri peste patru milioane hectare de pămînt de hrană. In fine cu îndemnul lui Napoleon III Vodă-Cuza a făcut lovitura de stat la 2 Mai 1864 şi a promulgat statutul — adică prima constituţie romînească, şi a sfîşiat convenţia din Paris, impusă de puterile rău-voitoare nouă. Romînii, popor de vită latină, înzestraţi cu toate însuşirile acestei rase, îndeplinea fi idealul lui Napoleon III şi cît a fost el atotputinte ne-a protejat şi ne-a susţinut incit am izbutit sâ formăm un mîndru stat la porţile Orientului. După prăbuşirea imperiului francez şi înălţarea imperiului german, Bismarck nu s’a gîndit la noi —deşi aveam pe tron un prinţ german —ci a acordat ungurilor toată protecţia sa, şi noi am rămas singuri în Europa, fără prieteni şi fără sprijin. Aici este locul să deschid o pa- D. IULIU ANDRASSY Citiţi în „BialnEATA“ de Duminică 3 Februarie iiţii umieiOitii din Peris ------Misterul Automobilului Cenuşiu MARE ROMAN POUTIST-------------------------dr Vicky Miller —-——