Adevěrul, aprilie 1913 (Anul 26, nr. 8459-8486)
1913-04-01 / nr. 8459
A 5-a demisiune a d-lui N. Filipescu Retragerea din guvern a ministrului domeniilor va provoca oare o încurcătură internă ? Idee constituire! guvernului de Colaborare aparţine d-lui Filipescu. Fiindcă atunci nu s’a putut stabili un acord între d. Take Ionescu şi conservatori asupra modului cum să se alcătuiască comitetul diriciltar al partidului conservator ilonat, d. Filipescu a venit cu i- Uela ca să se realizeze o combinaţie ministerială aşa ca fiecare să rămână in casa lui. Dar, imediat după alegerile generale, d. Filipescu a Început să-şi manifeste nemulţumirea sa şi să regrete că dela d-sa a pornit ideia colaborărei. Evenimentele externe s’au deslăşurat Insă cu o mare iuţeală şi au angajat acest guvern intr’o acţiune tplomaticâ care nu s'a terminat luci pină azi. In acest interval nemulţumirea H-lul Pilipescu creştea şi lucru curios creştea in proporţie cu sângele guvernului de a da o dezlegare favorabilă chestiilor externe. Dacă în atitudinea d-lui Filipes Cu este sail nu o directă legătură cu" chestia externă sau dacă preocupările d-sale Interne i-au determinat această atitudine, vom ve- dea mai bine atunci cînd d-sa se Bra explica odată In parlament. Deocamdată în cele şase luni de furtunare a cabinetului de colaborare s’aQ înregistrat cinci demi- Siuni din partea d-lui Nicu Filipescu. . Firește că, d. Titu Maiorescu şlt! fruntaşi conservatori au interjrenit pe lingă d Pilipescu ori de Cheorl îşi manifesta intenţiunea de B se retrage şl l'au determinat să câmbă In guvern. La un moment dat — poate şi a tem — d Pilipescu suspecta chiar M L Trin Maiorescu. nu mai avea Iwredere tn primul-ministru In ce priveşte concursul săfl pentru păstrarea preponderentei conservatorilor fată de democraţi, ba chiar i'a tavtuuri că a dezechilibrat gu- Varnul prin fatpul că cei trei ml&fttri conservatori se aflau in de-zacord la o anumită dată cu preşeinteie consiliului. In realitate d. Titu Maiorescu făcea adevărate sforţări echilibris- ice pentru a menţine cabinetul de Colaborare Informaţia actuală. i * ■ in fine cînd d. Pilipescu a văzut Cfi se apropie şi dezlegarea chestiune! externe, şi că se îndepărtează clarificarea situaţiei interne in sensul pe care d-sa o doreşte, cînd id. Pilipescu s’a încredinţat că nu este chip să rezolve criza conservatoare aşa cum vrea, s’a hotărît să se retragă din guvern, probabil pentru ca să-şi reciştige toată libertatea de acţiune. Ceea ce se discută acum In tabăra conservatoare este dacă d. Pilipescu a făcut sa fi nu un pas greşit. Deocamdată demisia d-lui Filipescu n’a devenit un fapt public. Deși d. Fleva a făcut ori, în Cameră, aluzie la retragerea din guvern a ministrului domeniilor, totuși d. Titu Maiorescu n’a intervenit nici pentru a confirma nici pentru a desminti faptul. D. Filipescu n’a mai venit la Cameră de două zile, iar elî s’a produs o mică manifestaţie considerată ca solidarizare cu d. Filipescu. Doi vice-preşedinţi ai Camerei,nume d-nii Mişu Seulescu şi M. Vlădescu, au demisionat, fără a-şi motiva demisiile. D. Seulescu este de cîtva timp imnic personal şi politic al dlui Filipescu și-l urmează In toate manifestatiile. D. Vlădescu a fost considerat de la retragerea cabinetului Cantacuzino, ca partizan al cantacuziniştilor. De cîteva zile însă, de la moartea lul George Cantacuzino s’a observat apropierea d-lui Vlădescu de d. Filipescu, deşi sub guvernul Cantacuzino cel mai atacat ministru a fost d. Vlădescu, atacat mai mult de „Epoca“, decit de foile liberale. Pînă acum însă nu se poate prevedea ce proporţie va lua criza conservatoare prin demisia d-lui Filipescu şi nici nu se poate şti dacă aceasta a cincea demisiune este irevocabilă. Ori cum ar fi Insă frămîntările interne ale conservatorilor, situaţia este astfel încit pentru cel puțin încă opt luni e de prevăzut menţinerea regimului conservator cu sau fără concursul d-lui Filipescu. Aceasta este absolut cert. A. W. lintia Berceelei Fratele Vhitilă, a protestat erî la Cameră împotriva Impămintenire! colegului nostru de redacţie, d. Albert Honigman. Cel mai bun răspuns i l’a dat d.Ilarca, deputat tot liberal, şi noi nu am avea decît să punem punct şi făcînd nas mare pungaşului tramvaielor comunale, să ne ocupăm de altceva mai interesant. Fratele Vintilă, însă, prost cum este, n’a Înțeles că trebuia să tacă fiindcă de altfel toată lumea a priceput că protestarea sa, n- e decît o răzbunare, platonică de altfel, nu contra re^ 'forului nostru, ci împotriva Adevărului, ceea ce o onorează în cel mai înalt grad. Frate Vintilă, care a stăruit ca totinacovicii, acţionari ai Băncei Naţionale, fii de cămătari şi cămătari ei înşişi, să fie încetăţeniţi, nu înţelege, că dacă e vorba de a da cetăţenia cuiva, în prima linie, se datoreşte această cinste şi acest drept, ziaristului, intelectualului, care îşi agoniseşte pîinea zilnică cu condeiul, care luminează poporul, care ii dă conştiinţa de sine, care protestează contra nedreptăţilor şi a fărădelegilor. Fratele Vintilă, nu înţelege că între un cămătar şi un ziarist, cumpăna dreptăţei trebue să încline înspre acesta şi ruşine pentru parlament este cînd dă cetăţenia unui cămătar fiindcă e bogat şi o refuză unui ziarist, fiindcă este sărac şi dezinteresat. Fratele Vintilă, de unde însă să priceapă toate acestea, fiindcă-i şi prost şi este şi rău, plin de venin şi dornic de răzbunare ? Intervenţia sa însă, n’a folosit decît doar ca să-l descopere şi mai mult, să-l arate în adevăratul săfi ipostas. Cit despre noi — ce îi putem răspunde, decît doar că la marele răboj al ticăloşiilor sale, vom trage o nouă crestătură şi pentru această neizbutită lovitură de picior a măgarului, cu atît mai neizbutită cu cit cel pe care a voit să’l lovească și Adevărul — sînt mai sănătoși decît oficind, pe cînd doagele onoarei Dinastiei sună în chip lamentabil! m Un rege plictisit Regele Nichita al Muntenegrului, care este ameninţat să nu capete Scutarii şi ameninţă să abdice, ceia ce desigur nu va face în vederea nepoţelului pe care-l ţine In braţe. Bietul Muntenegru ! Europa ţine mult la autoritatea şi prestigiul ei, dar numai atunci cînd are a face cu cei prea mici. Aşa de pildă, înainte de începutul războiul balcanic, Europa a declarat în chip solemn că dinsa nu va permite ca statul quo să fie tulburat. Cu alte cuvinte Europa nu permitea celor patru puteri balcanice, să facă război Turciei. N’a fost însă de loc ascultată şi Europa, care ţine, mă rog, lucru mare, la autoritatea şi prestigiul ei, n’a zis nici pis, s’a închinat înaintea faptului îndeplinit. Cu toate acestea, le-ar fi fost uşor marilor puteri, ca să se facă ascultate şi respectate. Dacă flota europeană ar fi apărut in faţa Pireului şi a porturilor bulgare din Marea Neagră, dacă ea ar fi făcut acelaş lucru faţă de Muntenegru şi ar fi dat mandat Austriei ca să ocupe Serbia, învederat, că războiul nici nu ar fi început măcar şi statul quo ar fi fost salvat. • • • Cu toate acestea nu s’a făcut nimic şi Turcia a fost zdrobită, statuquo desfiinţat, iar o nouă stare de lucruri s’a înjghebat. Sunt de prevăzut acum grave neînţelegeri şi cine ştie, poate, conflict armat între aliaţii de erî, dar Europa, nu de aceasta se preocupă, ci cu toată puterea ei, s’a aruncat asupra Muntenegrului, interzicindu-i să ia Scutari, pe care oraş dinsa îl destinează viitoarei Albanii. Cei trei aliaţi se vor alege cu prăzi bogate, fără ca Europa să ie dispute prada. Numai Muntenegrului— minusculului regat al lui Nikita — ÎI se interzice ca să se folosească şi el de soarta războiului şi să-şi lărgească hotarele. Contra statului acesta, Europa a găsit mijlocul ca să se înţeleagă, fiecare mare putere şi-a trimis o parte a flotei, coasta întreagă a fost blocată şi — chiar o izbîndă se semnalează din partea flotei aliate — capturarea yachtului regelui Muntenegrului !... • •• Deşi nu trebue să ne aşteptăm din partea marilor puteri la acte de mărinimie şi de curaj, totuşi nu e aşa că această procedare a Europei, frizează ridicolul şi o acoperă complect de odiu ? Dar pe lingă aceasta, odiosul se complică si că prostie. In adevăr, procedarea împotriva Muntenegrului, nu e decît opera Austriei. Dinsa are interesul ca Albania să fie cit mai mare, pentru a putea înghiţi, la momentul oportun, o pradă mai apreciabilă, dinsa a interzis Serbiei accesul la marea Adriatică şi Europa s’a închinat, şi tot ea îşi rezervă Scutari — căci rezervîndu-1 pentru Albania, sieşi şi o rezervă. Şi, aceste interese, cari sar in ochi, ale Austriei, întreaga Europă — şi întreita înţelegere şi tripla alianţă— le susţine, toate puterile se năpustesc cu brio asupra Muntenegrului, sub cuvînt că procedarea lui, poate pune foc din nou Europei! Ar fi fost mult mai simplu ca, zisa Europă — să fi oprit focul dela început — să fi interzis tuturor puterilor balcanice aliate să se atingă de Turcia. Astăzi însă, cînd celelalte trei puteri balcanice aliate sînt lăsate să se bucure de prada lor, numai bietului Muntenegru, îi se interzice cucerirea Scutarilor, singura pradă pe care o cere el — singura parte înspre care se poate întinde şi avea și el un folos mai apreciabil de pe urma războiului. • • • E şi pentru noi un învăţămînt, acela pe care îl putem trage din aceste evenimente din urmă şi anume acela că, pentru a fi respectaţi şi a se ţine seamă de noi, trebue să fim tari, fiindcă altfel — riscăm într’o bună zi să păţim ceea ce păţeşte astăzi bietul regat al bietului Nikita! COMIT. MILLE Desfiinţarea tramvaelor Toţi technician!!, toţi jurisconsulţii, toţi ziariştii şi toţi bărbaţii de stat ai Romîniei îşi frămîntă capul ca să găsească o soluţie pentru evitarea accidentelor de tramvai şi nu sunt în stare s’o găsească. Ei bine d. prefect de poliţie Moruzzi a găsit’o şi încă în modul cel mai simplu şi mai firesc. Printr'o simplă trăsătură de condeiu d. prefect Moruzzi suprimă pur şi simplu tramvaiele. Măsura e ce este drept, radicală, dar e eficace. Iată, în adevăr, ce porunceşte Kneazul în ultima sa ordonanţă: Noi, prefectul poliţiei Capitalei. Avînd în vedere desele accidente ce se întimplă, mai ales la încrucișările liniilor de tramvaie; Considerîrrd că, de cele mai multe ori, aceste accidente provin din faptul că conductorii nu au nici o normă care să stabilească cînd trebue sa oprească, pentru a se evita ciocnirile; Ordonăm: La orice încrucişare şi întîlnire tramvaiele cu cai vor opri pe loc, pentru a lăsa liberă trecerea celor electrice, iar tramvaiele electrice ale societăţii comunale vor opri pentru a lăsa liberă trecerea celor ale vecheî societăţi. Cîrcotaşii, cari găsesc totdeauna nod în papură, vor obiecta poate că această ordonanţă priveşte numai carambalajele între tramvaiele electrice cu cele cu cai si că cele o sută si măi bine de ciocniri şi de accidente s’au întîmplat pînă acum între tramvaiele electrice si pietoni, cum si intre ele si tot felul de alte vehicule, în fine între Setebeurg şi diferite croitorii şi frizerii. Cei cari vor judeca astfel vor dovedi că nu pricep subtila diplomaţie a d-lui prefect de poliţie. In adevăr, din moment ce la toate încrucişările liniilor şi la toate întîlnirile — ceea ce e un pleonasm — tramvaiele electrice vor trebui să oprească, ca să poată trece cele cu cai, iar cele cu cai să stea pe ioc pentru a lăsă liberă trecerea celor electrice, e uşor de înţeles că circulaţia tramvaielor va fi suprimată. Căci stînd şi unele şi altele pe ioc la toate încrucişările, tramvaiele nu vor mai circula, vagoanele care vor veni în urmă nu vor mai putea înainta nici ele şi în cazul acesta cine se va mai urca într’un tramvai care nu umblă, ci stă pe loc? Tramvaiele, ne mai puţind circula decît numai de la garaj pînă la prima încrucişare şi ne mai avînd clientelă, devin o inutilitate şi sînt ipso facto desfiinţate. lată deci înlăturate şi toate accidentele provocate de circulaţia tramvaielor comunale, căci fără tramvaie nu poate să existe nici accidente de tramvaie. Şi cînd te gîndeşti că dintre atîţia oameni deştepţi citi are ţara românească nici unuia nu'i trăsnise prin cap...easta idee pe cît de simplă, pe atit de ingenioasă. Tot Kneazul mai tare. , ■ ---- Democrat. Conf.Kctm muntenegrean D. RAMAOANOVICI directorul general al afacerior externe ale Muntenegrului ly a 2, 01' 1 ! A demisionat d. Filipescu ? Eu am fost păcălit cel puţin de o sută de ori cu demisia d-lui Filipescu. D’aia să mă iertaţi, dar nu în ajun de 1 April o să cred asemenea știre. Prin urmare, ori cît s’ar anunța demisia d-lui Filipescu, pînă n'oiu vedea-o anunțată în „Monitor" n'o cred — ferească sfîntul ! Cum că e posibil ca mîine fiind 1 April, d. Filipescu să fi voit să facă o farsă guvernului — asta nu contest. Ce mi-e teamă, e să nu iasă păcălit din această farsă. In tot cazul, 1 April se anunță, conform adevăratei tradiții. — Pac. legea consolidat? petrolifere In cercurile interesate se discută acum foarte mult proectul de lege al d-lui Xenopol pentru consolidarea concesiunilor de terenuri petrolifere, în special un articol al acestui proect prin care se prelungește cu zece ani durata contractelor de concesiune, în care nu se prevede o obligaţiune de lucru. Legea actualmente în vigoare votată în 1904, intervenind în contractele dintre părţi a stăvilit durata acestor contracte la zece ani. Termenul acesta fiind prea scurt pentru ca să se exploreze şi exploateze un teren petrolifer, anul viitor societăţile de petrol ar perde cea mai mare parte din terenurile ce deţin. Aceasta insă nu ar fi de vre un folos decît puţinor detentori de terenuri recunoscute petrolifere. — celelalte terenuri imensa suprafaţă, ar rămînea neexplorate, căci nimeni nu va risca milioane în explorarea unor terenuri, cînd explorarea durează ani de zile, aşa că atunci cind ar da un rod ar expira şi contractul său. Acestea ie are în vedere proectul d-lui Xenopol care prelungeşte cu zece ani termenul contractelor de concesiune pentrM cari nu e prevăzută o obligaţiune de a săpa pămîntul într’un anume timp, căci unde e prevăzută se ’nţelege că rămîn în vigoare contractele. Prelungirea aceasta e în fond o amînare, pînă la găsirea unei soluţiunî complecte a cestiunei, soluţiiune care va trebui să fie complectă şi din punct de vedere democratic nu se poate imagina decît astfel : subsolul să fie unificat, — aşa că tot ce ar produce să se împartă în părţi proporţionale cu suprafeţele ce posedă, proprietarilor solului. Numai această soluţie ar putea să fie deoptrivă de folositoare industriei şi proprietarilor solului, căci ar pune şi pe cel mai mic dintre aceştia în poziţiie de a se folosi de subsolul săr. Pînă a se zări o soluţie în acest sens proectu! d-lui Xenopol e departe de a avea acea importanţă pe carei-o atribue adversarii săi politici. El evită de fapt numai proclamarea anarhiei şi compromiterea tuturor progreselor realizate de industria de petrol. Rp. CHESTIA ZILEI Pungaşii dela sate şi pungaşii dela oraşe Mixtunl Parthet l«gi~ta priviat» pungaşi« tor aci* »»ta |i * «uior d«i* Oraş. Vintilă: Proteste»! Ce înseamnă aluzia aceasta din legea Micului Parchet ? ! Ionel: Taci, lintilă, că nu ne priveşte pe noi! Pungăşiile noastre depind de marele parchet! ! Sfârşitul unei robii Desfiinţarea prestaţiei.—Cuvîntarea d-lui Theodor Emandi Dacă s’a venit cu vre-o lege care înseamnă în adevăr o schimbare a unei întregi stări de lucruri, netăgăduit că este legea drumurilor care se discută acum în Cameră. D. Theodor Emandi, deputat de Tutova şi fost prefect, care a avutprilejul de a cunoaşte de aproape ce înseamnă prestaţia, atit pentru ţăran cît şi pentru starea drumurilor, a ţinut una din acele cuvîntări convinse şi calde, care rămîn caracteristica unei stări de lucruri. De aceea a şi avut această cuvîntare un răsunet deosebit în Cameră. A vorbit ca un om convins că a sunat ceasul ca încă un vestigiu al stăreî de iobăgie a ţăranului român să dispară pentru totdeauna: robia prestaţiei. Nu mai e nevoe de romantismul liberator al generaţiei care a proclamat la noi drepturile omului, spre a osîndi prestaţia. Ea s’a osîndit prin decenii de mizerie economică şi gospodărească. Pe această temă de politică experimentală s’a pus d. Theodor Emandi şi ne-a făcut tabloul real nu numai al umilinţei şi suferinţei pe care prestaţia, aplicată cu brutalitate, fără totuşi a fi atins folosul necesar, dar mai ales al mizeriei economice în ce priveşte pe ţăran şi al mizeriei gospodăreşti în ce priveşte drumurile noastre. Răpit de la puţinele zile mereu tardive pe cari le are pentru îngrijirea recoltei sale, ţăranul are in prestaţie o cauză permanentă de compromitere a acestei recolte. Astfel, oricît a durat prestaţia, ea nu a putut intra nici pînă azi in firea ţăranului, deoarece contrazice şi primejdueşte interesele sale cele mai vitale. Aşa se explică faptul că, în realitate, mai bine de un sfert din prestaţii au rămas vecinie neîmplinite şi nici plata în schimb nu a putut fi încasată. De aici starea deplorabilă a drumurilor, mai ales că iarna cînd ţăranii au mai mult timp aproape nu se poate lucra la drumuri, iar cînd vine vremea de lucru, ţăranii sînt chemaţi la cîmp. Totul concură astfel a osîndi regimul prestaţiei şi înlocuirea lui, cum prevede noua lege a ministrului lucrărilor publice, prin darea de 10 lei, cu: adause pentru societăţi, vehicule de tot soiul, etc. Se va putea crea cu modul acesta, graţie unor venituri pe care d. Emandi le-a evidenţiat destul de lămurit, un serviciu permanent, de oameni speciali, pentru construirea şi întreţinerea drumurilor înlăturindu-se odată pentru totdeauna robia prestaţiei, sistem nevrednic de libertatea omului modern şi cu deosebire dezastros pentru starea economică a ţăranului şi starea drumurilor în ţara noastră. Admirabila lovitură de tîrnăcop dată Bastillei Prestaţiei va fi ţinut în seamă d-lui Theodor Emandi. .. Aaeveru^l ^ DemliU. Aflînd despre demisia d-hiT VlAdescu dela vicepreijedinUa Camerei, un guvernamental a făcut această observație : — E natural că deoarece conu Iorgu Cantacuzino a murit, d. Vlădescu să nu-1 urmeze, ci să-și caute alt şef. * E și asta o explicaţie! Prescriere D. Xenopol s’a plîns erî la Cameră că nici după 25 de ani nu i s’a prescris romanul său „Brazi şi Putregăit“. Păcatul originar n’are prescripţie. Gestul. Ziarele au înregistrat erî la Cameră un gest al d-lui Maiorescu pe care l'au interpretat ca o confirmare a demisie! d-lui Filipescu. Aşteptăm „Monitorul” ca să ne lămurim asupra acestei... dezbateri parlamentare ! Rigoletto. Cărţi şi revista ——-— —-—• „Pafidotul“ de Bucura Dumbrăvi.— Traducere de Elisa I. Brătianu In „Haiducul“, Bucura Dumbravă a descris viaţa lui Iancu Jianu, nn „Pandurul“, studiază viaţa şi tim-ul lui Tudor Vladimirescu. De apt, e vorba de aceeaşi epocă, de vremile sbuciumate de acum o suă de ani, de sforţările desnădăjduite pe cari le-au făcut romînii a Începutul veacului trecut ca săii libereze ţara din strînsoarea înăbuşitoare a fanarioţilor. „Haiducul“ este mai mult un roman, în care adevărul istoric pune prea puţine stavile fanteziei poetice a autoarei. In „Pandurul“, dim ■ potrivă, romanul e aproape jertfit adevărului istoric. Carmen Soea, care însoţeşte lucrarea cu o prefaţă, spune despre Bucura Dumbravă că este pînă într’atîta omul adevărului, îneît nu e în stare să îmbrace în haine de poveste un fapt istoric, şi arată că, înainte de a-şi fi scris cartea a lucrat ani de zile în arhive. Interesul de căpetenie al ,,Pandurului“ este, aşadar, cel istoric. Interesul acesta se găseşte considerabil sporit prin faptul că autoarea nu s’a mărginit să recunoască din paginile documentelor povestea lui Tudor Vladimirescu, ci a căutat să învie însăşi epoca de atunci, în care s’a plămădit renaşterea Romîniei şi în care, pentru prima oară după atîta vieţuire în întuneric, începe a se trezi conştiinţa naţională a romînilor. De epoca aceasta, adînc frămîntată de lupte naţionale, autoarea se apropie, după cum spune Carmen Sylva, nu numai cu conştiincioasa energie a bărbatului, ci şi „cu toată iubirea pe care o poate simţi un suflet de femee“. Şi astfel, mizeria şi împilarea în care fanarioţii ţineau poporul, romînesc, apar în culorile cele mai vii. Autoarea stărue în deosebi, cu înţelegătoare milă, asupra nenorocirilor ţărănime!. „Ticăloşii ţărani au rămas mai goi decît morţii cei din mormînturi"* 1, citează dînsa într'un loc dintr'o scrisoare a lui Tudor. Şi pricina e că „săteanul trebuia să muncească pentru trei puteri, cari trăiau fără grije, fără muncă, fără a plăti bir, pentru Poartă, pentru greci şi pentru boeri*. Iată acum un caracteristic tablou în privinţa situaţiei ţărănimeî. Un şir de care se apropie pe drum de Bucureşti Deodată se opresc, căci se ciocniseră de nişte trăsuri boereşti. „Acestea venind cu ceauşii lor în goana cailor, în nouri de praf, pe un drum care tăia calea cea mare, nu se putuseră opri şi răsturnaseră carele, prea greu încărcate pentru a se da în lături. Caii înaintaşi căzuseră, alţii se ridicau în două picioare, femeile ţipau, boierii se sculau în butoi, înjurau cărăuşii, pe cînd unii, călări, loviau pe ţărani ocărîndu-i : „Vită încălţată ! Mişei cari închid drumul boerilor !“ Degeaba Încearcă oamenii să desluşească, că nu ^avuseseră timp să se dea în lături ; drept răspuns primiră în cap lovitura de biclă, cari nu încetară, pină ce toate carele fură împinse, sau mai bine zis aruncate la o parte. Cum urma de drum se lăsa aci cu cîteva palme spre dreapta, un car se răsturnă și se rupe. Călăreții şi butcile trecură în goană. Penele pe capul cucoanelor fluturau în vînt, mînecile lungi, cusute cu fireturi, ale boerilor călări fîlfîiau, şi ciucurii de la fesurile arnăuţilor sburau ca nişte coame de cai“. Ţăranul e stors, jupuit, adus la sapă de lemn de grecii stăpînirei. „Şi pun pe bieţii ţărani să plătească de şase şi de opt ori acelaş bir. Ce ştiu ei de legi şi de pitace. Fiecare cataon se zice trimis de stăpînire şi fură după plac. Din cele treizeci de biruri sau cite sînt, se fac o sută pînă ce ţăranul nu mai poate“. Clasa boerească se ticăloşise cu totul prin atingerea nefastă cu fanarioţii. „Războiul este adevărata fîntînă de leac a bărbăţiei, zice undeva autoarea. Pentru boeri insă şireţii fanarioţi otrăviseră acea fîntînă. In locul armelor îi pricopsiseră cu ciubuce, mătănii şi slujbe mari, de aceea nu mai erau de nici o treabă de aceea uitaseră că viciul, înşelăciunea sînt lucruri ruşinoase“ . Iar în altă parte, egumenul Farion face acelaş tablou întunecos despre boeri: „Imbrăcînd haina de fanariot, au căpătat şi inima de cataon. Boerii nu mai poartă scurteică, pinten şi coif cu pene ca pe timpul lui Mihai Viteazul. Ii vezi tolănindu-se in haine lungi. Pe cap poartă işlicul care seamănă cu un dovleac şi pe care slugărnicia fanarioţilor i-a luat după turbanul turcesc“. Iată acum şi ocupaţia de predilecţie a boerilor. Un cioban se prinse unui tînăr oltean că Ungă heleşteul de la Herestrău butcile boereşti i-au împrăştiat toată turma. — „Dar ce făceau butcile acolo? întrebă tînărul. . ..Cînd e ziua frumoasă, prin boerii la heleşteu şi scuipă intr’însul. — „Ce fac?“ striga tînărul călăreţ. — „Scuipă ’n heleşteu. — „Dar de ce ? ” — „Aşa, de petrecere”. Iată şi pentru moralitatea cucoanelor.O cucoană zărise pe stradă pr