Adevěrul, iunie 1913 (Anul 26, nr. 8518-8547)

1913-06-01 / nr. 8518

Anul al XXVI-lea No. 8518 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et.­j. — Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI , București, Strada Sărindar No. II «♦» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «♦» 6 Bani Exemplarul Regele Carol și Austria . ■' -----------------**----------------- | | Se colportează prin­ cafenelele în cari se face politică, și a apărut și la presă,­­zvonul ciudat, surprinză­tor, zvonul neverosimil, că regele Carol ar fi declarat ministrului Au­­stro-Ungariei că Romfala, de acum înainte refuză să fie în serviciul monarhiei vecine, deoarece inte­resele noastre sunt în discordanţă cu interesele împărăţiei habsbur­­gice. Pentru naivi — şi naivi, slavă Domnului, sunt mulţi în această ţa­­ră — pentru naivi, această ştire ar fi îmbucurătoare. Chiar noi, dacă ar fi să ne tragem cenuşa pe turta noastră, am striga: triumf! deoa­rece, în sfîrşit, regele, factorul de­terminant în viaţa noastră politică, a recunoscut dreptatea noastră. De ani de zile, noi strigăm, de altfel în pustiu­, că ducem o politică de robi şi de lipsă de vrednicie, că sîntem servitorii intereselor altora, decit ai intereselor noastre, că în special Austro-Ungaria, n’a făcut decit să îşi bată joc de noi, aliîndu-se cu duşmanii noştri şi părăsindu-ne, fără de nici un.scrupul, în momen­tele'cele mai grele. Dacă r­e­gele ,României, s’a con­vins, în, 'sfîrşit,' că interesele noa­stre sfat protivh­ice intereselor mo­­narhiei grecîne, ar îi natural, ca a­­ceasta să fie pentru noi o supremă satisfacţie — deoarece în sfîrşit—şi de astăd­ată, dreptatea noastră a e.şit la. iveala.• •• Noi însă nu sîntem naivi şi nu scoatem strigăte de izbîndă, fiind­că nu credem întru nimic zvonuri­le de cafenea şi acele cari îşi fac loc în presă. Nu le credem fiindcă ştim cu cine avem a face, fiindcă nu de astăzi, ci de­ zeci de ani de zile, cunoaştem fondul sufletului regelui Carol şi, îl ştim fără de re­mediu, înfeodat pe toată viaţa, po­liticei care ni se ridică de la Viena şi de la Berlin. Dacă ar fi fost altfel de mult ar fi luat altă cale, de mult ne-am fi liberat din lanţurile politicei întreitei alianţe, de mult ne-am fi căutat de­­interesele­­ şi de sărăcia noastră. Pilda Bulgariei stă me­reu înaintea noastră, a Bulgariei, Care a știut să fie bine cu toata lu­mea,­ fără de a­­ se înfeuda ,nici la carul politicei austria­ce, nici la a­­cela al politicei muscălești. Cînd, însă, i-a venit bine — Bulgaria, n’a ascultat decit de interesele ei — și împotriva sfaturilor tuturor puteri­lor mari, a făcut alianţa balcanică şi războiul graţie căruia a devenit întinsă puternică şi respectată. • • • In schimb noi, noi, se ştie ce am făcut şi ce nu am făcut, fiindcă ast­fel era ordin de la Viena şi de la Berlin. In loc să stăm la vorbă cu Bulgaria şi cu statele balcanice a­­liate, înainte de începerea conflic­tului cu Turcia şi să formulăm ca­tegoric şi precis preţul preţioasei noastre neutralităţi, noi, am­ stat în espectativă, am urmat orbeşte or­dinele interesate ale Austriei şi — rezultatul — îl ştie toată lumea, re­zultatul este că ne-am ales cu... protocolul de la Petersburg — care, de ! —* oricît ar vroi guvernul să-l arate ca un succes, nu-i decit o simplă ruşine, o satisfacţie de care bulgarii îşi bat joc şi vai! pe sîîn­­ta dreptate... Dar acest rezultat, nu-i decit a­­cela al politicei regelui Carol, este încoronarea celor aproape cinci­zeci de ani de domnie, în care răs­timp nu ne-a dus decât la spina ma­terială şi moralmente, la ruşine. • • • ...Şi este oare de crezut, că a­­cum, cînd omul a îmbâtrînit, cînd creerul i s’a cristalizat în anume di­recţiune, cînd bătrîneţa nu mai poa­te inova—este oare, cu putinţă ca cineva să mai creadă, că aşa, pe­ste noapte, o întreagă viaţă să se schimbe, o întreagă intelectualita­te să fie modificată şi regele Carol, reprezentantul fidel al intereselor germano-austriace în­­România, să trădeze aceste interese şi să inaugu­reze o politică naţională, de sine stătătoare, care să ne ridice mo­ralul căzut sub zero şi să ne dea încrederea în noi înşine şi la vii­torul acestei tari? Să creadă cine vrea să se înşele singur. Eu unul rămân incredui­l ■căci pentru a crede imposibilul aş trebui să fac abstracţie şi de om ,şi de trecutul lui, şi de interesele sa­le, ar trebui să admit că se pot face minuni, ceea ce nu­ mai este de veacul în care trăim şi în care ştiinţa a diretronat religia şi credin­ţa oarbă fară de cercetare!... Iată , pentru ce rămân sceptic şi, mă aştept la orişice, afară de la bine şi de la acte de patriotism din partea regelui Carol. CONST. MUIE Micitatea Jiensm­in­ Scandalul şantagiului Bogdan-Pi­teşti, după cum am zis dela înce­put, n’are multă importanţă în ceia­­ce priveşte pe directorul de paie al Serei. Ceeace este interesant şi ceeace trebue scos la lumină, este situaţiunea directorului şi proprie­tarului efectiv, d. dr. Cantacuzino. • In prima linie toată lumea are dreptul să-l acuze că și-a a­­les ca om de paie pe un om, care dăduse dovezi de amoralitate—și că atunci cînd Seara a devenit ziarul­­revolver caracteristic, n’a interve­nit la timp pentru a face să încete­ze acest scandal ziaristic, care a ajuns azi pe mîna tribunalului co­­rectional.­­ Dar această încă ar fi scuzabil. Cu atît mai rău, dacă Prensul tră­­ește în această atmosferă în care nu se poate distinge ceea ce-i per­mis, de ceeace nu este — și daca nu’șî dă seama de hotarele cari despart codul penal de actele corecte. Aceasta nu-l priveşte de­cit pe d-sa şi îl prevenim, că după ştiuta alianţă cu Pokorny,­ astăzi la Văcăreşti, după cârdăşia­­ cu Bog­­dan-Piteşti, şi el la Văcăreşti, îi va rămine puţin, foarte­­puţin din re­putaţia sa de om onorabil. Ceea ce însă, nu-î era permis Prensidai şi ceea ce trebuia să facă obiectul discuțiunei partidului -con­servator și conservator-democrat, e altceva. E faptul că d. dr. Can­tacuzino, care este primarul Capi­talei, în baza pactului de colabora­re, care la Cameră­ votează încre­derea guvernului și dezaprobă în parlament atacurile cari se aduc membrilor cabinetului şi majorităţeî parlamentare, acelaş Gr. Cantacu­zino, sub masca lui Bogdan-Pi­­teşti, atacă şi pe d. Take Ionescu şi pe d. Xenopol şi pe d. Bădăran şi pe d. Maiorescu şi pe d. Arion şi pe d. Marghiloman—în sfîrşit pe toţi amicii săi politici, cu care n’a rupt de loc rela lumite şi, graţie cărora, ocupă demnitatea de pri­mar al Capitalei. Aceste două ipostase, această si­­tuaţiune dublă şi anormală nu poa­te fi tolerată şi ea trebue să fie lu­minată. Echivocul trebue să dispa­ră şi, credem noi, că nimeni nu se va opri, la simpla afirmare a d-lui Gr Cantacuzino, că a vindut ziarul d-luî­ Bogdan­ Piteştî, cînd de fapt ziarul a rămas tot al stabilimentu­lui Minerva şi cî­nd Minerva — se ştie — este proprietatea aceluiaşi Gr. Cantacuzino. Scrisoarea apă­rută în „Conservatorul" nu face de­cit să confirme ceea ce to­ţi ştim. E­ u­ o apărare şi nedibăcie pe deasu­pra. Şantagiul Bogdan-Piteşti, este as­tăzi de domeniul justiţiei. Duplici­tatea d-lui Gr. Cantacuzino este în­să de domeniul politicei şi al bărba­ţilor, politici cari au alcătuit guver­nul de colaborare şi aşa fiind lucrul trebue lămurit, afară dacă însuşi acest guvern nu este şi el un echi­voc ! A. 3. N­AZB­ATII Intre cei doi ţari! Ţarul Rusiei şi-a adus aminte că este al tuturor Rusiilor şi cum con­sideră Bulgaria şi Serbia ca nişte gubernii muscăleşti, a tras o depeşă de stăpîn către slugi şi le-a spus ca să facă bine să se împace că le bagă sabia în burtă. Amicul Petre al Serbiei o să pri­mească el cum o primi această de­peşă, care nu-l prea priveşte, dar Nazone, Burbonul Bulgariei, ştie că lui, în special, se adresează depeşa tarului. De la tar la tar, aşa ,limbagiu e un afront de-mî crapă obrazul de ruşine. Şi eu de! — nu sîrit tar!! Pac­­ lenii laiulu­ Spuneam era că unica licărire­­de speranţă în pace­ este telegrama pe care ţarul a ad­resat-o regilor Bul­gariei şi Serbiei. Cînd scriam aceste rîndurî ştiam că ţarul le-a trimes o telegramă e­­roilor de la Lule-Bu­rgas şi Ku­ma­­novo, dar nu cunoşteam conţinutul acestei telegrame. Azi că o cunoaş­tem spunem că nu e o licărire de speranţă, ci e speranţa întreagă. Ţarul Rusiei vorbeşte celor doi suverani, de astădată limba gini moscovit sau­ balcanic — ca revient au mâine — şi e mai mult decit probabil că-l vor înţelege. Cină la 1878 Alexandru al 11-lea a ameninţat să dezarmeze oştirea noastră, regele Carol i-a răspuns, că ostaşii de la Plevna pot fi nimi­ciţi, dar nu dezarmaţi. Telegrama adresată regilor Bulgariei şi Ser­biei, este ţinută intr- un ton extrem de umilitor. Nu cu comandanţii u­­nor armate învingătoare se vorbe­şte astfel, ci cu un subpolcovnic al unei gubernii ruseşti. Şi totuşi, după cum spuneam, e­ste mai mult decit probabil, că ce doi suverani vor înghiţi porunca a le-a adresat ho ţarul,­­ stăpinul lor, şi se vor referi la arbitrajul său. Suntem­ numai curioşi să vedem în postura aceasta pe celalt ţar, ţarul bulgarilor, care, după cum se știe, simulează atita m­indrie! Constatăm acestea fum de nici o. Atentatul din Constantinopol După Nazim paşa’, i-a venit hin­­did lui Mahmud Şeiket,.— astfel oamenii de seamă ai Turciei se su­primă unul pe altul şi soarta ei rămine din ce în ce rr­aî mult pe mina intriganţilor celor mai în­drăzneţi şi a criminalilor celor mai laşi. Cînd din războiul cu aliaţii bal­canici, Turcia a eşit înfrântă şi a pierdut toate teritoriile ei europe­ne, i s’a zis : • Viitorul Turciei e la Asia. Pro­vinciile europene au­ fost pentru Turcia numai o pacoste. Din cauza luptelor dintre naţionalităţi, Tur­cia e vecinie ameninţată de inter­venţii europene. Financiariaepte provinciile europene au­ ruinat de asemenea Turcia, ale cărei princi­pale venituri, cam două treimi, ve­­iwale din Asia, dar se­­cheltuiau­ Moscheia Baiazid pentru provinciile europene. De a­­ceea este bine că Turcia a scăpat de aceste provincii şi ea trebuie acuţii să se puie pe consolidarea imensului său imperiu asiatic, pe reforme serioase acolo, pe mari lucrări publice menite să dezvolte bogăţiile naturale, pe luminarea popul­aţiunei curat musulmane, pen­tru a face dintr’însa o naţiune con­ştientă. Au­ fost însă pesimişti cari cre­deau că Turcia nu mai este capa­bilă nici de­­aceasta, că sub regi­unia Oligarchiei sale, corupte, afe­­meiate, ambiţioase, preocupată nu­mai de propriile ei interese, Turcia nu mai poate merge înainte, iar întemeierea unui regim democratic sau chiar numai liberal, în senzul european, pi cuvîntul. îi. se opa­­ne rdtgiiiUca ..­.Lil.ibitaua şi con­cepţia politică ce izvorăşte rdin­­tr’însa. Se pare că pesimiştii aceştia vor­­rămâne cu dreptatea. Turcii, atît de simpatici democraţilor, prin fap­tul că au fost şi în cea mai mare decadenţă a lor, păstrătorii celui mai nobil rod al culture! arabe , toleranta, se condamnă singuri. Prin regimul crimelor şi violenţe­lor pe­ care lau întronat­ din nou, pregătesc ruina desăvîrşită a pa­triei lor. Regimul ianicerilor n’a fost mult diferit de cel modern în Turcia. Mahmud Şefket, generalul curagios, capabil, nădejdea viito­rului, expirând ca victimă a unui asasinat ordinar, — iată simbolul ,sfârșitului Turciei. Descompunerea complectă a imperiului lui Osman, pare că nu mai poate fi oprită. E. bucurie. Nu te pui nepedepsit sub oblăduirea Rusiei. O ţară care des­­preţuieşte propriul său popor, nu poate fi mai bun cu popoare stră­ine, fie chiar şi înrudite ca vară. Dar statele balcanice pot trage o învăţătură din această telegramă în care ţarul îşi permite să declare regilor Bulgariei şi Serbiei că în virtutea dreptului său le impune ar­bitragiul său. Intre Serbia şi Bulga­ria a intervenit uri tratat de alian­ţă care prevede pentru anume ca­zuri arbitragiul ţarului. Se­ presu­pun că de bună voe au închinat a­­cest tratat din care rezultă un drept pentru ele de a recurge la caz de nevoe la arbitragiul tarului, dar nu un drept pentru acesta, de a se impune ca arbitru. Mai­ spune telegrama că un răz­boiat între aliaţi ar „mînji" gloria dobîndită de dînşii Dar oare toma telegramei tarului, nu face să pă­lească această glorie ? învăţătura ce­ se­ poate trage din telegrama s­tarului, este­­ că prestigiul statelor­­ balcanice nu e atît de mare pe cit pare, şi mai e­­ste că numai o alianţă, o confede­raţie a lor, împreună cu Romînia, aşa cum o visează democraţia, poa­te asigura micilor state din sildes­tul european, adevărata indepen­denţă de acţiune şi dezvoltare. Ar fi însă absurd ca, în vederea megalomaniei bulgare, să nu admi­tem că regele Ferdinand ar putea ignoră telegrama ţarului Rusiei, mai ales­ că ea e identică cu o fa­vorizare, a sîrbilor, cari definind cea mai mare parte a prăzei, nu au­ zor să înceapă războiul. Consecin­ţele unei asemenea ignorări ar pu­tea fi extrem de grave. Aşa că da­că telegrama ţarului justifică mult speranţa în pace, implică însă, pen­tru o minimă parte­ şi putinţa unor plari primejdii. B. Bizanţul Mahimul Şefket a fost asasinat. Ma­rele vizir a găsit aceeaşi moarte ca şi predecesorul şi adversarul, său, Na­zim paşa. Sîngele­ a curs încă odată pe străzile Constantinopolului,, în li­niştea unui public deprins­ cu asasi­natele ■ vechiului regim şi în apatia orientală a unui popor decăzut şi isto­vit, demn urmaş al­­bizanţului de odi­nioară. Sîngele a­ curs, nu pentru a­­pararea unei cauze sfinte, nu pentru idealurile ţării şi nici pentru dreptu­rile naţionale ale Semilunei învinse, ci pentru răzbunarea­­ unei coterii, pentru satisfacerea unor ambiţii bol­nave de putere, în ningele intrigilor unor facţiuni care’şi dispută întîeta­­tea sub zidurile asediate dela Ces­­talgea. Niciodată ca în­ lunile din ur­mă n’a apărut mai evidentă descom­punerea des­ăVM'şită a oligarhiei tur­ceşti.' Oricare 'alt‘ p­opor,' în faţa de­zastrului naţional, ar­ fi avut'poate o clipă'de reculegere şi­ ar fi găsit, în propriul lui dezastru, puterea de re­­acţiune a deznădejdei. Turcia e mai putredă însă decit ne-o închipuiam. Armatele duşmane asediaţi Adria­­nopolul şi mercenarii unor facţiuni ucideau pe Nazim paşa. Armatele duşmane n’au­ apucat încă bine să se retragă din jurul Constantinopolului şi mercenarii altei facţiuni asasinea­ză pe Mahmut Şefket. Iar îndărătul acestor asasinate răsleţe, o ţesătură continuă de intrigi şi de cabale, o luptă sălbatică de preponderenţă, co­terii familiare capi se sapă, se piz­­muesc şi se sfîşie cu dinţii pentru în­­t­ietate şi pentru şefie, întocmai ca în colalt bizanţ, în bizanţul nostru na­ţional, în Romînia politicianilor şi a regelui Carol. . Ca şi la Constantinopol, la noi, în faţa marilor probleme externe şi în ajunul zguduirilor balcanice, cele cî­­teva familii politice cari conduc şi stăpînesc ţara, se ceartă şi se mănîn­­­că intre ele pentru osul bugetului sau pentru vanitatea şefiilor. Ca şi în Bi­zanţ, la noi scînteia sfîntă a idealului naţional e înăbuşită sub mormane de ambiţii mizerabile şi de gunoaie sufleteşti. Ca şi­ în Turcia descompusă, la noi to­tul se destramă şi se descompune: aspiraţii, credinţe ,inteligenţe, carac­tere.. Familia liberală vinde interese­le mari ale patriei, pentru blidul de linie al tramvaelor comunale. Fami­lia takistă îi dă o mină de ajutor cu speranţa toleranţei reciproce. Fami­lia conservatoare, mai rea şi­ maî pu­tredă, decit celelalte două, se împarte în triburi, asemenea triburilor africa­ne, şi’şi dă şefi numai ca să’î poată mînca în urmă. Pe malurile murdare ale Dîmbovi­ţei se întinde aceeaşi agonie ca şi pe tărmur­ile minunate ale Bosforului. Intr’un singur punct ne deosebim poate.­­Acolo sclipesc din clnd In cînd fulgerări de pumnale şi curge singe. La'noi nu sclipesc de cîrighiare as­cuţite şi curg noroaie. . ' N. D. Cocea r Adeveruri O declaraţie: „pe d. Prensul declară în scris: Bogdan-Piteştî îl cunosc“. Pardon! D. Bogdan-Piteştî e ceva mai mult decît un simplu cunoscut al Prensului! E stîlpul d-sale politic la Slatina. De ce caută s’o ascundă?! „Ori-cine“. Tot prensul mai declară că „pri­meşte pe orî-cine“. E un prens democrat!! Justiţia. D. Mişu Cantacuzino are pentru întîia oară ocazia de a-şî stabili re­putaţia ca ministru de justiţie. E momentul să-i strigăm: Atenţiune că e vopsit proaspăt!! Rigoletto. i.­­ .Capitala ! L »». . • ' fr- rProvincia Provincii Străinătatea . /djibarra t Iunie 1913 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE luai Abonamente cu premii: .................................................. Lat ÎO.­.................................... . 11.— Inat.................................. . Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON. . . No. 1410 . . „ 34/73 • • *1­14/99 12/40 m Cu noi, sau fără noi în Balcani ? ----- . ' .1.TM.. ■■ ■ -5 , € %■ •— Ce nu trebue sâ perdem din vedere — Cu cine vom merge in cazul u­­nu! conflict armat în Balcani ?, Cu bulgari! or! cu sârbi! ? Aceasta este întrebarea: ce ne punem cu toti! în momentele de fată. Si ca si în trecut, poate că tara asteaptă dela guvern îndru­marea pe calea cea bună, dacă nu cu­m­va guvernu­l­ aşteaptă dela ţară îndrumarea acţiune! sale. Ar ajun­ge acest lucru pentru a ne da sea­ma cit sîntem de pregătit­ suflete­şte în vederea nouilor evenimente, acum ca şi la începutul ostilităţilor în Balcani. Pare însă că de astă­­dată opinia noastră publică este cu totul de partea­ sîrbilor. Nu mai reamintesc aci motivele pe care le-au­ arătat alți! poate cu mai multă competință decit ar pu­tea-o face eă.­Dar în calitatea mea de modest cunoscător al lucrurilor din peninsulă, cred că voiu putea contribui, în măsura puterilor me­le, a lumina oarecum pe cititor! a­­supra.unor amănunte pe car! poate că mult! nu le cunosc. ^ . Ce observăm or! de cîte or! Bal­cani! iau foc ? ' — Că Europa, sare sări stingă. La timp..ori­­cu’întârziere, aceasta e altă chestie. Dar pe cînd Europa stinge de obiceiu focul prin vecini ca să nu se propage maî departe, ea lasă totdeauna nestins focarul în însăşi inima peninsule! balcani­ce. N’ar fi mai bine să caute a stin­ge însuşi focarul pentru a potoli lucrurile odată pentru totdeauna ? Acest rol ar putea fi rezervat Românie!, daca va şti cum să^se învîrtească în nouiîe împrejurări, pe car! pare că le-au prevăzut şi dorit înşişî guvernanţi! noştri. A­­cesta o fi trenul pe care îl aşteaptă d. Maiorescu, deşi gurile rele spun că n’are să m­a! vină, deoarece zi­­ce-se c’am fi luat măsuri ca sal speriem din vreme. Dar poate că e şi aceasta o socoteală bună. Intru dec! în chestie.. ... ... POPULATIUNILE CREŞTINE FATA DE GRECIZARE A fost un tim­p cînd slavi! mace­doneni (bulgari şi sîrbi), albanezi! şi macedo-rorrimi! noştri, erau su­puşi influenţe! elenismului. Pîiţă să se deştepte. Bulgaria, Romînia şi Albania, „ elenismul înghiţise o bună parte din­ populaţiunile alba­­no-slavo-romîne", precizîndu-se dea binelea. Ce se întâmplă însă ? In­­tr’o bună zi Bulgaria şi Serbia îşi dau­­ seama că au conaţional­ în Macedonia,­­şi,încep lupta de des­­robire a acestora de sub influenta nefastă a elenismului. Romînia face acelaş­i lucru, iar albanezii se miş­că’si eî cum pot maî bine contra duşmanului comun. Cît de departe ajunsese influenta grecească­­în Balcani, se vede foarte bine dintr’o proclamaţie a unu! călu­găr grec către populaţiunile creştine din partea focului. Ea începe astfel, în mod neruşinat: „Bulgari, sîrbî, al­banez!, romîni, şi voi ce! de alt neam,­ părăsiţi­,vă limba voastră, părăsit!; dialectele barbare, bucu­­raţi-vă şi va veselit!, şi pregătiţi­­vă să deveniţi cu toţii greci“. Dar în urm­a iniţiativei luate de patriile-mume, fiu numai că aceste populaţiun­­ruţ­e s’au­ lepădat de Ilim­ba lor, ci au început o luptă aprigă împotriva­­erenizareî susţinută de Grecia, căutînd în acelaş timp să recheme la­ viaţa, naţională chiar pe acei conaţional! car! se credeaţi pentru totdeauna­ pierdut!. Cînd Grecia a băgat de seamă că tot ce clădise în mod artificial, ameninţă a se­ ruina, a început să-şî trimită în Macedonia an­tartîî pen­­tru­ ca să desăvârşească opera ce nu izbutise să înfăptuiască falsa cultură grecească. De aci încolo să te ti! Pîrleo ! Ştim cu­ tofu ce s’a întâmplat. ELEMENTUL SLAV, NEUTRU Pe lângă dorul si lupta de dezro­bire a tuturor creştinilor _d_e_ sub jugul turcesc, si odată cu iniţiativa dezrobirea slavo-albano-romînilor de sub influenta elenismului, se i­­veşte ceartă între Serbia si _Bulga­­ria pentru elementul slav din Ma­ de C. N. BURILEANU­­ cedonia1. Cu! trebuia să aparţină el ? Ce sînt slavi! aceştia ? bulga­rî or! sîrbî ? Cît timp lucrurile s’au menţinut în stare de fierbere, fiecare din cele două state aă căutat pe întrecu­te să atragă în sfera sa de influenţă cît mai mult! din slavi! maced­o*­nenî, acest lucru implicând și teri­toriul locuit de eî, în vederea unorl evenimente posterioare. De aci permanent bucluc Intre Serbia și Bulgaria, care acum citi* va an! era să ducă la războifl.­­ Știm cu totii ce s’a petrecut de astă toamnă încoace. Dar oricare, va fi rezultatul final al frămîntări­­­lor din Balcanî, vor rămîne în pi­cioare : deoparte zizania dintre Serbia și Bulgaria pentru slavii macedoneni, de alta dintele alba­­n­­o-slav­o-r­omînilo­r contra Greciei din cauza pe care am ar­ătat-o la­ începutul acestui articol. Trag aceste concluzii din trecu­­tul luptei de naţionalitate în Bal­cani.­­ Dec! în afară de consideraţiunî de politică înaltă exterioară, noi am trebui să ţinem seama şi de a­­mănuntele de mai sus, întru­cit ele­ vor dăinui şi în viitor.­­- CE AR TREBUI SA FACEM DACĂ VOM AJUTA PE SIRBI Ţările balcanice stau acum gata pe păruială între ele. Singură Ro­mânia străluceşte prin absenţa eî,­ ca şi cum n’ar avea nici conaţio­nal­, une! interese de apărat la pe­­­ninsulă, ori poate fiindcă îşi rezer­vă să intervină la momentul opor­tun. Nu-i de crezut să fie bolnavă­ de abulie. Cel puţin ar trebui săi vrea autonomia Macedoniei; în* șiş! bulgari! pare că o vor. Dacă e vorba însă de o acțiune cum se crede, succesele și avanta­jele ce-am avea dînd ajutor sârbi­lor mi se pare că ar valora mai mult decît o rectificare de frontie­­ră la sudul Dobrok­i pe care am­ putea-o totuși avea dînd a­ i­utoii armat sârbilor. Dar nu voia să par a avea pretenții; fug dec! de uni argument pentru care competenta mea e prea mică. Mă reîntorc la chestiuni cu care sânt, ca să zii: a* șa, maî familiar. Pe ce bază am putea fi de pa­­rteai sîrbilor ? ! — Pe acea a schimbare! ec­hill* bruluî în Balcanî în paguba rî­oas* tră; iar moralmente pe baza mumă* ruliri de centre mari si bogate ro* m­îno-macedonene care dominii sa* tele slave din Macedonia dispu­tat^ între sîrbî şi bulgari. E şi o datorie de umanitate din partea noastrii cas să intervenim pentru a asigturai soarta conaţionalilor noştri dint a*­cele părţi. Cred că înşişi greco­ma­ni! noştri, prin faptul alianţe! gre­­co-sîrbe, vor prefera să f­acă parte maî de graba din Serbia decît din­ Bulgaria. Maî cu seamă că S­e şjj găsesc în faţa unu! fapt pe jumăta­te împlinit. Serbia ne va fi totdeau­na recunoscătoare dacă graţie nouă îşî va putea vedea visul cu ochii. No! vom­ avea totdeauna în ea un aliat natural, întru cît şi conside­raţiunî de ordin economic şi politici ne leagă oare­cum într’o amiciţie comună. Şi apoi n’avem în Serbia­ 300.000 de român! car! aşteaptă să­ fie chemat! la viaţa naţională . N’am avea pentru ce! din Macedo­nia maî bune garanţi! dela sîrbiî recunoscător! de cît dela buli tari! ingrat! ? Pe dată însă ce sîrbî! ar deveni, graţie nouă, stăpânii porţiune! dis­­putate din Macedonia, noi am tre­bui să le garantăm această pose­siune, iar sîrbiî la rîndul lor ar treb­­bui să ne garanteze că vor sări la capul bulgarilor cînd aceștia s’ap repezi ciadva la Dobrogea... IN SPRE O ALIANTA A TUTU­­ROR [TARILOR BALCANICE ! Iată dar un echilibru stabilit de noi. O Serbie mare care să contra­balanseze o Bulgarie mare. „Cînd statul-quo n’a mai fost cu putintăl și cînd nici autonomia Macedoniei JESr­ și »s'fcAaES. Mai tntâlu cu crucea .... ți apoi sub cruce . ­­mi

Next