Adevěrul, octombrie 1913 (Anul 26, nr. 8640-8670)
1913-10-14 / nr. 8653
Anul a XXVI-Iea No. 8653 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Strada Doamnei, No. 8 Et. I. -*- Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI, nr. 11, București Strada Sărindar No. 115 Bani Exemplarul "XT DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: .Ua an ..............................................................Ș*se luni .................................... . .*....................... . • Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Capitala....................No. 14/tot „ ...«•n 34/73 ; Provincia . . . • „ 14/99 /■/ Străinătatea . . . ... 12/40 «© i» - Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice dela corespondenții săi Luni 14 Octombrie 1913 tel 20H „ ll.-J <j.~i Constituția! ' Nu’mî aduc aminte, care bărbat politic, îmî spunea că el ar da cel mai mare premiu—fie și acel al Academiei Române, de douăsprezece mii lei—șefului de guvern, care, în loc să facă să se voteze legi noui care ar face și mai diform și mai indigest — Codul d-lui C. Hamangiu, ar întreprinde o operă mai cuminte și mai patriotică, acela de a aplica legile existente. ® « © ! Aceste vorbe înțelepte îmi vin în minte în clipa cînd eu însumi — naivul — mă văd atras într’o discuțiune fără de rost, asupra modificărei Constituției. Partidul Omului de la Rătești, cică vrea să vină la guvern în baza unui program, în capul căruia stă: modificarea Constituției. E vorba în prima linie de a lărgi — vorba vine — colegiile electorale — și apoi de a schimba bazele proprietăței funciare rurale, făcînd-o să treacă din mîinile marilor proprietari în mîinile țărănimei.. Și atunci, într’o clipă de clară Observațiune, mi-am adus aminte de vorbele cuminți ale bărbatului politic de care vorbesc mai sus. Da, da, fără îndoială, este nevoe de dat ,viată clasei țărănești, nu suferă discuțiune că legea electorală de astăzi a distrus orice Vestigii de viață politică și a ucis orișice caracter, este indiscutabil, că cele șapte milioane de țărani, sînt lăsați în întunerecul cel mai negru și sînt înstrăinații vieței politice pe cînd statul român este condus, și condus oribil de prost, de o oligarhie fără de scrupul, fără de rușine și lipsită de orice patriotism. • ® © Dar, ce folos va fi mîine, dacă vom avea o Constituție nouă, pe cînd cea veche, n’a fost și nu este [aplicată? Folia de hîrtie pe care este tipărit pactul nostru fundamental [este frumoasa, dar încă odată la ce ne folosesc aceste declaratiuni platonice de principii, cînd ele rămîn literă moartă? Avem de pildă libertatea Presei și totuși, contrar Constituției, chiar în acest moment, în închisorile militare, zac ziariști, cari sunt traduși înaintea instanțelor militare în loc ca ei~să fie traduși înaintea juraților. Dar dacă am lua articol cu articol, — toate dispozițiile constituționale, vom fi siliți să constatăm că toate sunt literă moartă. Atunci te întrebi — dacă în loc să schimbi Constituția cea veche, n’ar fi mai cuminte să începem să o aplicăm mai întîiu și apoi să o modificăm ? in adevăr, dacă este vorba, ca și noua Constituție, să pățească rușinea Constituției celei vechi, nu ’i truda zadarnică, nu’i degeaba întreagă această agitațiune, pentru a schimba ceea ce ’i mort, pentru a înlocui, un mort prin altul, o inexistență prin Neant?.. . . . Dacă ar fi astfel, ar fi o jucărie ‘de copii, ceea ce vor să întreprindă Cei trei frați, ar fi să fim din nou prinși în mrejele unei discuții fără de rost, ar însemna ca să ne batem joc de noi înșine și a ne afla în treabă, a ne da iluziunea unei realități, care nu ființează... Constituție, legi. Constituantă, cînd te ghidești bine, nu sunt toate acestea, ca un fel de frac, îmbrăcat de un negru, care poartă pe cap pe deasupra și joben, iar picioarele îi sunt goale ? Și cel ce vorbește astfel, nu a e de loc un oribil reacționar, ci un revoluționar, care însă nu consimte a fi luat de valurile beției de cuvinte ale legilor fără de aplicare, și a unei Constituții, de care toti guvernanții își bat joc, începînd cu guvernul Oamenilor de la Rătești! Corsst. Szilie Oezmintire D. FILIPESCU DECLARA CA NU FACE POLITICA ! In corpul ziarului reproducem o declarațiune a d-lui Nicu Filipescu. Fostul ministru de războiu afirmă că n’are nici o înțelegere cu d. Marghiloman, că nu s’a consfătuit cu nimeni, că nu se ocupă de politică! Partizanii d-sale cari s’au agitat, zilele acestea, și cari au anunțat intrarea în acțiune a d-lui Filipescu pentru a doborî colaborarea, vor remînea desigur cam uluiți de această dezmințire. Dar de o bucată de vreme, aceasta e... politica d-lui Filipescu : să nu se știe că face politică ! Omul s’a retras din parlament, s’a retras din organizația conservatoare oficială sau guvernamentală, deci nu se poate întoarce așa fără o prealabilă explicație, fără o platformă salvatoare. Prin urmare în culise d-sa se agită cît se poate, dar în public spune că... nu se ocupă de politică. Cu toate acestea e de prevăzut că în curînd d. Filipescu va izbucni, mai ales dacă s’ar întâmpla cumva minunea ca colaboratorii să se înțelegă, să mai stea la guvern. fi. K. N AZIIATIL FEAȚIA GRECO-ROMINA Literatura cuadrilateră, după ce a aranjat chestia Silistrei, nu se putea să nu atingă raporturile dintre Grecia și România. Prezența d-lui Venizelos a inspirat numai decit lira d-lui Thoma M. Drăgulinescu, „avocat, ziarist, publicist, cavaler al ordinului „Coroana Romîniei“, care a tipărit la Ibraila „Un salut de bună sosire închinat Excelenței Sale E. Venizeilos“. Salutul se închee astfel: Pomînî din orice parte, e zi de fericire Că un brav fin al Eladei se află între noi Cu cildul pentru pace, cu simțul de înfrățire Căci grecii și romînii sînt neamuri de ori. Șîi trăești d-le Drăgulinescu! Și vivat frăția greco-romînă ! Pac Romînia și administrația ungurească ----------------------------------------------------——------------------------------------------Arbitrarul și nedreptatea, dogme de guvernămînt In nici o țară din lume, administrația publică, cel puțin pentru o anume categorie de oameni, nu este mai draconic și mai machiavelic întocmită ca în Ungaria. In această „fericită“ țară, administrația publică și de stat este de două categorii: una blajină și tolerantă pentru cei de naționalitate maghiară, iar cea de a doua nedreaptă, abuzivă și crudă pentru naționalitățile nemaghiare, precum sunt romînii, sîrbii și slovacii, dar mai ales romînii. Pentru acești din urmă, subprefectul ungur — a fost Olgabírósir — este un adevărat pașă, un zbir nerușinat și fără scrupul, ale cărui deciziuni administrative sunt fără apel și de așa natură, nicitele treime să izbească cu ultima rigoare pe cei cari nu împărtășesc ideia de stat maghiar, așa precum o înțelege guvernul din Budapesta și organele sale administrative, menite, să amărască și să chinuiască mai mult decât să apere viața și averea cetățenilor de altă limbă. Două mostre tipice de administrație ungurească vor fi, credem, de ajuns ca să lămurească pe oricine de altă dreptate se bucură cetățenii nemaghiari în vecina noastră „țară ungurească“. Ele sunt azi de domeniul public, căci au fost aduse în discuția consiliului județian al comitatului Tîrnava-mică de către energicul advocat dr. Romulus Băilă din Dicio-Sân-Mărtin, care a protestat cu violență în contra arbitrariului și sălbăticiei ce domnește în administrația ungurească. In scurt, iată de ce este vorba: Un țăran român a fost condamnat pe cale administrativa la o amendă de 504 coroane pentru că a împușcat un epure din pădurea unui nobil maghiar,, iar un alt țăran român a fost pedepsit, tot pe cale administrativă, la 44 zile de închisoare pentru faptul că niște gîște ale bietului acuzat au intrat în grădina altui nemeș ungur. Faptele sunt, fără îndoială, destul de elocvente ca să mai fie nevoie de comentarii. Cu o așa păcătoasă administrație publică, care are ca dogmă arbitrariul și provocațiunea cetățenilor nemaghiari, se poate prevedea de pe acum fără a fi mare prooroc, ce grabnic sfirșit dezastros așteaptă actualul regim politic din Ungaria. I. Rusu Abrudeanu D-ra Alice Cocea Care pentru a egala succesul d-sale din țară, a reușit să fie admisă în unanimitate la Conservatorul din Paris, concurînd cu două sute de candidate. Spre reacțiile Știți ce urmăresc liberalii prin reforma electorală pe care o preconizează ? Să umple prăpastia dintre clasele de sus și cele de jos. Viitorul o spune textual:" Argumentul determinant in favoarea reformei electorale e că nu putem continua să ne îndeplinim menirea istorica și nici să exercităm o influență precumpănitoare, printre statele democratice cari ne înconjoară, fiind departe de viața publică marea majoritate a națiunei. Prin felul de repartitiune al proprietatei funciare există deja un antagonism nefast intre popor și clasele ocîrmuitoare. Prin lipsa oricărei solidarități în conducerea destinelor publice se sapă și mai adîncă prăpastia dintre cei de sus și cei de jos. Foarte bine, și nu știm care democrat sincer n’ar colabora la înfăptuirea unei reforme care ar tinde la un asemenea rezultat. Dar cum vor forățieniștii să înlăture antagonismul dintre popor și clasele ocîrmuitoare? Printr’o lege electorală care ar săpa și mai adînc acest antagonism! In adevăr, proectul brătienist, dacă s’ar admite, ar ajunge tocmai la acest rezultat de a săpa o și mai mare prăpastie între clasele ocîrmuitoare și țărănime. Colegiul unic, mărginit la știutorii de carte, dacă va spori numărul alegătorilor de la orașe unde se află marea majoritate a celor ce știu să scrie și să citească, va micșora numărul alegătorilor dela sate, unde analfabetismul atinge proporții atît de mari. Prin excluderea alegătorilor de la țară cari votează pe baza cenzului și prin excluderea alegătorilor indirecți, votanții de la țară vor rămînea într’un număr infim față de numărul sporit al celor de la oraș. Prăpastia va fi deci mult mai ardîncă și antagonismul și mai pronunțat. Și se mai miră liberalii că ne ridicăm împotriva unui proect atît de reacționar ?. I. N. I sii eu 1P sG idisieanu -MMM Problema rurală. — Chestia evreească Am reprodus în numărul de erî părerea bătrînului democrat Petre Grădișteanu asupra reformei electorale. Iată acum ce ne-a spus d-sa în privința exproprierei: — însuși d. Costinescu, unul din fruntașii partidului care se numește încă liberal, a recunoscut că tot ce s’a făcut prin legi în favoarea țăranilor n’a dat nici un rezultat și că opera trebue reîncepută d'a capo. Eu cred că sistemul d-lui Miile, de a nu da țăranilor cîte un petic de pămînt ci de a-i chema la muncă obșteasca este cel mai nimerit Îmi permit însă a-î aduce un temperament. Sistemul acesta nu poate fi aplicat acum, printr’o largă expropriere a proprietății, oricît ne-ar supăra oligarhia. "Nu are țara destui bani și ar trebui saf așteptăm mult ca să putem expropita pe latifundiari. Putem însă expropria de pe acum •— cum susține și d. Dimitropol — acele persoane morale cari au proprietăți rurale, fără să țină seama că le-au dobîndit în contra dispozițiilor Constituției, care face din dreptul de proprietate un drept politic. Așa, se pot expropria bunurile dobîndite de Creditul Rural, de societățile de asigurare etc. Cît pentru cultivarea acestor moșii de către obștiile țărănești, Casa Rurală ar trebui să nu mai fie supusă sistemului cointeresării ci să devie o instituție de stat. Ea ar trebui să dea țăranilor mijloacele de a lua în arendă moșii de la particulari, cari să nu mai fie tentați a lăsa pe țărani în ghiarele arendașilor. Pentru a micșora numărul arendașilor ar ajunge o dispoziție în lege obligînd pe arendaș să plătească fiscului în proporție cu arenda o taxă însemnată. Proprietarii ar fi siliți atunci să arendeze la obștii, primind de la Casa Rurală, pentru arenda obștea, scrisuri de ale ei cari, desigur ar găsi plasament al pari dacă nu peste valoarea nominală. Aceasta ar fi o nouă ediție a bonurilor rurale. Cînd Cogălniceanu a voit să împroprietărească pe țărani și să plătească despăgubiri proprietarilor n’a pregetat să emită bonuri rurale cari atunci nu se vindea și decit cu 80—85 suta. Aceste bonuri nu erau decît polite emise de stat pe socoteala țăranilor. Statul nu a pierdut nimic din aceste operațiuni. Sistemul Casei Rurale instituție de stat a fost susținut cu tărie de d. Dimitrie Sturdza și cred că nu mă înșela afirmînd că această idee i-a fost sugerată de rege, dar a predominat sistemul păcătos al cointeresăr, care aduce, cîștiguri grase celor ce se închină cutăruî, sau cutărul partid. Nu cred necesar să mai revin asupra diferitelor dispoziții prin cari legiuitorul ar putea să împiedice pe viitor crearea unor noui latifundii, ca de pildă interzicerea cetățenilor urbani de a dobîndi terenuri rurale prin donațiune sau succesiune, și altele de asemenea natură pe cari, le-a propus vechiul meu amic Const. Mille, măsuri pe cari le adopt și eu. • * * * — Să-mi dai voe acum — continuă d. Grădișteanu — să-mi spun părerea și asupra unei a treia chestiuni la ordinea zilei : e vorba de drepturile cetățenești cari ar trebui recunoscute israeliților pămînteni. Era un timp cînd evreii, chiar născuți în țară, nu voiau să știe decît de profitul bănesc pe care puteau să-l realizeze din speculațiune, sentimentul iubirei către țară fiindu-le necunoscut. Azi, după ce cu atîta avînt au venit toți să ia parte la campania de peste Dunăre, nu văd cum s’ar refuza încetățenirea unor oameni cari au fost gata să-și verse sîngele pentru susținerea drepturilor naționale. Ei au dovedit că au azi sentimentul patriotic și prin urmare nu-i mai putem alunga. Eu cred că se impune o recunoaștere în bloc a tuturor israeliților născuți în țară cari au luat parte la războiu, și această încetățenire să fie dată și copiilor și părinților lor. Nu mă aștept ca toate aceste idei ale mele să fie admise și tranformate în legi, dar îmi pare bine că ele vor putea servi altora cari vor veni după noi“. Rep. Nlu răzbunare, ci dreptate Ceia ce am prevăzut se îndeplinește. Justiția militară—înconjurată de sentința Casației în procesul advocatului Netter Comarnescu — urmărește cu o ură, sălbatecă pe toți aceia, cari desbrăcînd haina soldățească, au crezut ,că e de datoria lor, și așa era — să arate relele de care suferă armata și sălbătăciile făptuite în ultima campanie. Intre atitudinea Casației și între aceia a ofițerilor persecutori este o mare afinitate. Și prezidentul înaltei Curții și aceștia din urmă urmăreau o răsbunare împotriva gazetarilor. Chestia tramvaelor deoparte, și darea în vileag a tot ce este putregai și ticălos în armată iată leit motivele urei, d-lui Bagdat și a militarilor. Răzbunare. Răzbunare cu orice preț împotriva tuturor acelora cari au căutat să arate relele de cari suferă magistratura și armata. Dar aceia care voiau răzbunare nu și-au dat seama că prin atitudinea lor se sapă însăși temelia statului. In pornirea lor, militarii au fost așa de orbiți de patima răzbunărei, incît n’au știut sa salveze nici măcar aparențele. Așa se explică avalanșa de ordine de arestări și dări în judecata împotriva acelora cari n’au făcut decît literatură, scriinduși impresiile de pe vremea mobilizărei. N’am dreptul după legile ostășești să scrii ceva de armată la „gazeturi“ iată lozinca militarului moștecist pe care poate unii îl credeau de mult mort, care însă, stăpînește acum de fapt oștirea și cere veleități de, a stăpîni și țara. Dar cui să mă plîng de nedreptățile din armată, ar fi întrebarea firească la auzul lozincei de mai sus. — Șefilor tăi. — Dar dacă n’am încredere în el? — Atunci regelui ! Ați auzit ! Am dreptul să mă plîng regelui. Așa a făcut un tînăr advocat din Galați, d. Calavri. Acesta, printr’o suplică adresată suveranului, arată cît a avut de îndurat—el a făcut mobilizarea ca plutonier—de la un sublocotenent anume Kun (de origină maghiară, la care deci se explică pînă la un punct apucăturile hunice). Regele ,primind plângerea advocatului Calavri—care spunea că numitul sublocotenent ori de cîte ori era în stare de „ebrietate“ și asta se repeta foarte des, devenea cu drept cuvînt un fel de biciu a lui Atila— a ordonat o anchetă. Rezultatul știiî care e ? Ofițerii însărcinați cu ancheta au opinat ca numitul advocat să fie dat judecatei pentru insulta superiorului , iar pe acesta, fiindcă a declarat pe „parolă de onoare“ că tot ce a spus d. Calavri este inexact, trebue crezut, deci lăsat în pace. Păcat că n’au opinat pentru avansarea lui la gradul de colonel și încredințarea unui regiment cu numărul 40 bis. Cît e de adevărat că corb la corb nu-și scoate ochii! Și așa fiind, este de admis că justiția militară—compusă și ea din ofițeri ca și cei atacați pentru diferite fapte de cari s’au făcut vinovați—să judece pe aceia care au denunțat aceste fapte ? Evident că nu. Ar însemna ca cineva să fie judecător și parte în proces, ceia ce nu se poate concepe. Iată de ce credem că toți aceia cari sunt urmăriți de justiția militară pentru că au scris sau vorbit despre armata și ofițerime să nu fie judecați de militari. Delictele de presă se judecă de Curtea cu juri, spune Constituția. Ar fi să derogăm de la pactul nostru fundamental In prima linie și ’n a doua să lăsăm în ghiarele răsbunărei ofițerilor pe toți aceia care au făcut operă de adevărați patrioți denumtind păcatele armatei. Și să nu zică fariseii cu chipiu că noi am atacat armata. Nu ! E o instituție a cărei necesitate o recunoaștem mai mult chiar, am spus că avintului bravilor noștri ostași datorim frumoasa izbîndă de pe urma cărei Romînia iese mărită, dar nu este mai puțin adevărat că armata este tara, că în sînul acestei institu tiî este o cangrenă, care trebuie să-i iată tocma, pentru ca Constituția, sa nu moară. 6. Metaxa foro M Adeverim Exproprierea d lui Paul Grecean a Foaia al-lui Virgil Arion relevând strigătul de alarmă al d-lui Paul Greceanu că se va distruge... familia prin expropriere, conchide astfel : „D. Paul Greceanu are o unică și statornică proprietate : aceea de a spune prostii. Nu s’ar putea expropia pentru cauză de utilitate publică Ra da. Dar aceasta după reorganizarea partidului conservator pe baza unui program pentru suprimarea proștilor. Condiții Unii locuitori din teritoriul anexat tot întreabă ce trebue să facă pentru a deveni cetățeni romîni. Să obție fiecare o slujbă și atunci vor fi cu adevărat cetățeni romîni. Fără de asta, vor fi cel mult îmitațți de cetățeni romîni. Ce este la sate „Ce este la sate" vrea să arate „Conservatorul“. Toată lumea știe „ce este la sate“, Mizerie multă I! Rigoletto ! Goni canalie Un apel. La lucru ! Acum, cînd toate lipsurile și neajunsurile ivite in armată, în timpul campaniei din Bulgaria, s’au dat la iveală, de unii în chip pătimaș, de alții în chip liniștit și dezinteresat, judecata rece impune îndreptarea tuturora. Nimeni, în țară, credem, că nu va fi contra acestui lucru. Datoria tuturora, mare și mic, este, de a cere și de a stărui împlinirea lipsurilor în armată. Patriotic și cinstit este a se lucra în acest sens. S’a văzut, că, în armată sunt atâtea de îndreptat și de împlinit, căi cu cîrpeli și improvizații nu merge. Deci, la lucru ’i zicem tuturora. Miniștri, ofițeri generali și superiori, oameni politici, cetățeni, cu toții trebue să se aștearnă la lucru. Fiecare în sfera sa de acțiune, largă sau mică, are îndatorirea patriotică de a stărui și cere întru îndreptrea celor observate în timpul campaniei. Toate elementele capabile de a da și de a produce o cît de mică energie în țara aceasta, să fie chemate ca să contribue la renașterea armatei noastre. Lipsuri și defecte au fost, în armată, constatate și oficial, și nici nu se putea fără lipsuri și defecte la o armată tînără și în formațiune ca a noastră. Nimeni nu poate avea pretensiunea ca totul să meargă perfect, teoretic, sistematic, ca in carte, cînd armata noastră nu are nici vechimea, nici solicitudinea care este în armata germană, bunăoară. La noi, cînd multe servicii și unități au fost neglijate, la noi, cincii a mers pe cîrpeala, multă vreme și Viata literară și artistici Marii, scriitori și Biil Baganiitanști Georg Brandes opt si să intre în Rusia.—Vladimir Korolenko intervine în procesul de omor ritual sentimentele sale tenace, ura neîmpăcată ce poartă acelora cari, în studii obiective, străini de orice mobiluri pătimașe, a fi dezvăluit marele conglomerat de rele ce covârșește bietul popor rusesc. Acela care trebuia să cunoască acum în urmă îndârjirea veninoasă a zbirilor potentați din sfînta Rusie este celebrul critic danez Georg Brandes, întemeietorul criticei științifice trebuia să țină niște conferințe la Petersburg, Varșovia și Messingfors, dar cînd s’a prezintat la consulatul rusesc din Copenhaga ca să i se vizeze pașaportul, i s’a răspuns că intrarea sa în Rusia este oprită. Motivul invocat de consul n’a avut nimic interesant , i s’a spus că i se refuză intrarea fiindcă e evreii — în adevăr, Georg Brandes se numește în realitate Morris Cohen , de aceea, acest motiv n’a GEORG BRANDES partit deloc convingător guvernu Huliganismul oficial a avut primul danez, din care face parte și un lrbd să vădească zilele acesteare-socială a imperiului moscovit n’a frate al marelui critic, și el a făcut demersuri pe lângă guvernul rusesc ca să obțină revocarea interdicției. Cu acest prilej, ministrul de externe al Rusiei a dat nota justă a sufletului huliganic, care fierbe în orice oligarh rus , nu pentru că e evreu nu poate intra Georg Brandes în Rusia, ci pentru că nutrește sentimente rusosfobe. De ar fi fost numai evreii și ar fi tămîiat țarismul, întinzînd peste putregaiul social al Rusiei pîntra frumos colorată a laudelor și minciuunei, Georg Brandes nu numai că ar fi putut trece în voie granița rusească, ci poate chiar i s’ar fi făcut, o primire aleasă, cum se cuvine acestui grandios estetician. Georg Brandes nu va ține, deci, conferințele sale în Rusia , dar nu dînsul va pierde ceva cu aceasta și nu o asemenea împrejurare îi va modifica în mai rău părerile sale hotărîte asupra reacționarismului brutal al paturilor sus puse ale Rusiei. Le cunoaște de mult și le-a descris în mod magistral în studiile sale critice asupra scriitorilor ruși. Știe că ele nu s’au schimbat, că nu s’a produs încă aceea uriașă zguduire internă, care va trebui să răstoarne regimul despotic și absolutist de astăzi, că evoluția înceată de primenire care își urmează calea sigură în viața politică și ajuns încă la resortul suprem, care va zdruncina ordinea stabilită de acuma pentru a statornici un nou echilibru, pe baze constituționale și democratice. Guvernul rusesc nu e sincer, se înțelege, cînd învinuește pe Georg Brandes de rusofobie. Celebrul critic danez nu e nici rusofob, nici rusofil,e un observator impartial, radical și pozitivist al tuturor manifestărilor sociale internationale și un analitic al lor, fin pătrunzător, obiectiv. Cînd s’a ocupat de Rusia, a făcut critică literară, dar cu metodă științifică, cercetînd mediul care a creat pe scriitorii ruși și opera lor, explicînd condițiile sociale, filozofice și religioase cari au putut da Rusiei, bunăoară, pe Tolstoi și pe Dostoievski. Această analiză, trecută printr’um spirit științific și cosmopolit, trebuia în mod fatal să descopere toate rănile de care sufere Rusia neguroasă și autocrată și aceasta nu e operă de rusofobie. Tocmai această finețe de analiză și seriozitate în cercetări, fac din Georg Brandes cel mai de seamă critic contimporan. Guvernul rusesc putea să o știe, dar huliganizmul său înrădăcinat îl face orb și nebun. Gestul inchizitorilor ruși lămurește toată turbarea lor împotriva spiritelor curagioase și libere, cari constată cangrena ce otrăvește și descompune viața națională rusească sau cari luptă din răsputeri să purifice atmosfera ciumată a imperiului. Totuși, furia lor, deși e sprijinită cu cnutul, teroarea și ocna siberiana, nu are nici un efect asupra luptătorilor eroici, cari au ca ideal regenerarea poporului rusesc, schimbarea moravurilor medievale cari sugrumă toată Rusia. O împrejurare nouă adeverește încă odată aceasta. In acest moment în Rusia sunt răsculate patimile josnice ale antisemitismului prin înscenarea unui proces de omor ritual. Ca întotdeauna, guvernul, sinodul, clasa reacționară a marilor proprietari-moșieri, caută să rătăcească massele pe căile sucite ale unei legende copilărești, pentru ca la adăpostul acestei diversiuni să scape de răspunderile grave ale samavolniciilor și abuzurilor ce săvîrșesc pe spinarea poporului. Dar democrația rusească, în oamenii ei de frunte, intelectuali de toate categoriile, nu înțelege să se dea învinsă în mina reacțiunea și ea umple Rusia și întreaga lune de clamoarea protestărilor ei vehemente împotriva procesului Beilis. Și iată ca pe scena luptelor, apare o figură măreață a Rusiei, scriitorul actual al ei cel mai mare, cel mai curagios și nobil, E Vladimir Korolenko. Acesta a scris președintelui tribunalului din Kiev că vrea să vină să ia apărarea lui Beilis. El vrea să încerce ca să smulgă justiției țariste un nevinovat, să înlăture dezlănțuirea unor noui pogromuri, cari vor fi urmarea inevitabilă a condamnarea lui Beilic căci sentința condamnatoare va fi semnalul dat de guvern că e momentul ca evreii să fie masacrați în toată voia. Korolenko cerea prin cuvintul său simplu și inimos să dezmeticească pe jurați, să le arate toată grozăvia ce se pregătește. să spulbere din fața lor praful unei legende absurde care îi orbește. Korolenko se ridică din nou în rolul sau de ocrotitor al cugetării libere, al naționalităților asuprite din Rusia, căci el nu e numai un mare literat, ci și un mare luptător, care își consacră toată energia, ca și Tolstoi, în a combate nedreptățile sociale din Rusia, sub diferitele forme în cari se vădesc ele, și și-a paralizat pe cît posibil efectul lor dezastruos. & * * Cît de superbi, de grandioși sînt acești eroi ai Rusiei, cari cu condeiul,cu cuvintul și cu fapta sfidează omnipotenta țaristă, îndură toate prigonirile ei, pentru ca să faca să lucească în popor facla civili-• 8eu.'."" VLADO/.ÎR KQEOLE&KOzatiei și propresului social și tic ! CERET ! „Revista Modei1*