Adevěrul, decembrie 1913 (Anul 26, nr. 8701-8729)

1913-12-01 / nr. 8701

Anul al XXV lea Ro. 8701 F­O­N­D­A­T­O­R ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Str. Karageorgevici, No. 9 Et. I.—Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI, No. 11, București Strada Sărindar No. 11 Duminică 1 Decembrie 1913 * " “DIRECTOR­ POLITIC CONST. MILLE Abon­amente cu premii: ......: Lot Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Capitala...................No. 14/10 .. . . . • • ff. 34/73 Provincia 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 «❖i* Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi «•♦•» în«a . . Însă luni in luni 20.­n­.­ m­­ăcarea romino-ungară . Iarăși se vorbește despre o înțe­legere , dintre oligarhia maghiară ,și poporul român de peste munți. Contele Tisza nu numai n’a con­testat cit sunt tratative, dar chiar a făcut urări ca aceste tratative sa fie duse , la bun sfîrșit. Orîcît guvernul ungar ar nega că eveni­mentele externe au­ motivat aceas­tă nouă încercare și atitudine, este neîndoios, că atît la Vienă cit și la Budapesta, se tine seama de răci­rea raporuurilor între Romînia și­­­ monarh­ia Austro-Ungară, rapor­turi care nu pot să nu influențeze in rău și chestiunea națională ro­mina. Cu­ timp Romînia a fost sub obedienta celor de la Viena, ci­ timp regele Carol, făcea vizita sa la Pe­sta — nenorocită vizită — ungurii erau­ siguri, că romînii de peste munți, abandonați propriilor lor puteri, renegați de Patria-raumă, vor sta liniștiți,­ dezorientați, răz­vrătiți în suflet, dar liniștiți de fapt. In ziua, însă, cînd Romînia a căpă­tat altă orientare și a rupt lanțurile sale politice și­ economice, față de­­ perfida sa aliată, Austria — și în Ungaria s’a simțit nevoe ca să se­­ îndulcească raporturile cu romî­­nii, pentru a-î­i distrage de la gîn­­duri și aspirațiuni naționale și fa­late de altfel... Dacă dezastrul nu se poate înlătura, cel puțin să fie am­înat. • • • Dacă vorbele contelui Tisza vin din suflet — fapt îndoios — și da­că ele sunt recunoașterea unui ade­­­­văr necontestat, e fără îndoială că o îmbunătățire a stărei de lucruri peste munți este cu putință. Cei ce produc destinele fraților din țările românești din Ungaria, nu pot re­fuza mina­ care li se întinde și o­­ferta,de a pune pe concetățenii lor pe acelaș picior de egalitate politi­că, intelectuală și economică cu un­gurii. Trăesc în statul maghiar și trebue să-l recunoască, de îndată­­ ce sînt considerați și ei ca cetățe­ni, cu drepturi egale, indiferent da­ca­­ vorbesc românește și să simt la o­ artă cu concetățenii lor de a­­ceeași limbă și origine. De altfel, după cum am mai spus și altă dată, rezolvarea problemei naționalităților în Ungaria, va pu­tea fi nu înlăturată, dar animată, num­ai atunci cînd ungurii vor în­țelege că singuri și împotriva tu­turor nu pot trăi. In ziua cînd se vor despărți de Austria, dînșii vor fi nevoiți să vadă că scăparea lor este numai într’o alianță cu romî­­niî și cu regatul român, căci altfel sînt meniți petrei. Or, o alianță cu Romînia nu se poate face, trecînd peste capetele supușilor unguri de origină romina, fiindcă nici odată nu am consimți să facem actul de­­ trădare de a da mina dușmanului fraților noștri... • • • Ultimele evenimente din Balcani, putința constituire a blocului balca­nic, dau ungurilor pe de o parte teama că mai de­vreme ori mai tîr­­ziu — o Romînie mare se va în­făptui împotriva lor, dar în acelaș timp se prea poate ca în federația­, nea balcanică să vină și regatul un­guresc, bine­înțeles, cu condițiunea de a rupe lanțurile poporului arde­lenesc, și de a’l lăsa liber să-și în­tindă brațele către Patria-mumă... Nu știm, dacă contele Tisza și o­­ligarh­ia maghiară văd lucrurile așa de departe. In tot cazul s- ar fi cel­­ puțin o pornire bună aceia de a începe prin a face din romîniî din Ungaria,, cetățeni liberi și e­­galî cu națiunea maghiară. Se va face, însă, măcar aceasta? Iată­ marele punct de­ întrebare ! Const. Minîe Discuția dela Cameră CREDITELE PENTRU C. F. R. De un an de cînd unii deputați liberal­i, în special d. Vi­ntilă Bră­­tianu, încearcă să terorizeze guver­nul cu fel de fel de amenințări pen­tru a împedeca realizarea acelui mare program de îmbunătățiri re­clamate de căile ferate. Anul trecut, situația externă fiind tulbure, liberalii a­­ reușit să impu­nă animarea mai­ multor credite. A­­cum iarăși au încercat o amînare. Dar de astădată d. Vintilă Bră­­tianu a găsit întreaga majoritate hotărîtă să nu mai îngăduie nici­ un ceas de amînare de­și fostul pri­mar al Capitalei a calificat de... criminală procedarea guvernului de-a veni cu un așa de important credit pentru căile ferate. In loc să facă vre-o impresie a­­supra Camerei acest­­ protest al d-lui Vintilă, el a stîrnit rîsete în majoritate căci a fost un strigăt de furie contra d-lor Bădărău și Mar­ghiloman cari de asfadata s’au în­țeles să reziste p­retențiunea libe­ralilor de a li-se rezerva lor reali­zarea marelui program de lucrări de la căile ferate. * * D. Vintilă Brătianu văzînd ce e­­fect a avut cererea d-sale de a­­mînare, a renunțat să mai discute proectul și a lăsat d-lui V. G. Mar­­țuni sarcina, ca fost ministru de lu­crări publice, să arunce cîteva ra­­chete mai mult în­potriva ramurei conservatoare, denunțînd chiar pe un ministru — pe acel al justiției că ar fi interesat în construirea li­niei de la Moinești. Raportorul proectului de credit d. Vasile Dimitropol a răspuns în mod foarte spiritual criticelor ce le-a adus atît d. lonaș Grădișteanu cit și opoziția liberală. In discuție au intervenit și n­-a ii Margialoma­i și Bădărău, astfel că întreaga majoritate a format un bloc în jurul proectului care a fost repede luat în­­ considerație. . * . * * ......... i La sfirșitul ședinței s’a­­ dat cu­­vîntul și d-lui Ilariu Isvoranu care a directat Camera printr’o foarte patetică perorație asupra... necesi­tatei construireîi vnieî Baia de A­­ramă. Deputatul Mehedințului are darul de-a descreți frunțile și de-a amu­za pe toți miniștrii. Dacă d. Ionel Brătianu are să-l introducă în vii­torul guvern s’ar petrece minunat în parlamentul liberal. Azi va continua discuția asupra proectului. A. NAZBATII JUBILEUL D-LIP PHERIGRIDE D. Pherichide împlinește 70 de ani—‘ceea ce'i dă dreptul la felici­tări chiar din partea adversarilor, mai cu seamă că cei 70 de ani nu l'au curbat, ceea ce nu se poate spune de mulți din tinerimea și ginerimea liberală. Fiindcă insă partidul liberal ține să serbeze politicește pe tînărul sep­tuagenar, ar fi poate nimerit să fie poftiți la banchet și d-nii Ranghe­­reanu și Ficșinescu, spre a aminti cele două mai frumoase isprăvi din cariera politică a d-lui Fenncchide. La date mari, atenții mari! Pac. Antreprizele prensului Nu mai puțin decit o coloană și jumătate de litere cursive mari, sacrifică ziarul „Minerva“ pentru a se plînge că institutul de tipografie „Minerva“, care aparține prensu­lui, n’a fost însărcinat cu tipărirea rentei. E o dezolatiune și disperatiune de care gazeta aceasta prensiară n’a dat dovadă nici într’o altă o­­cazie în care a fost în joc un inte­res public. Și astfel a aflat lumea aceea pu­țină cită mai citește gazeta pren­­sului, că această gazetă nu are alt scop de­cit să procure de la auto­rități lucrări de tipografie stabili­mentului d-lui Gr. Cantacuzino. Fiindcă însă Primarul Capitalei sub ipostasul „Minervei“ — fără nici o aluzie la inteligența d-sale­­caută să pozeze în victimă politică, s’ar putea întîmpla să se scoată la iveală diversele ocazii în cari sub ipostasul unuia „dai noștri“ pren­sul a luat tot felul de lucrări tipo­grafice pentru stabilimentul său, în condiții nu tocmai drepte. Ies Aponyi și Csemin Contele Aponyi vorbind în dele­­gațiunea ungară, a atacat iarăș pe ministrul plenipotențiar al Austro- Ungariei la București, pe contele Csernin. Contele Aponyi nu poate uita că contele Csernin este filo­­romîn. Cum am mai spus-o și altă dată, atacurile acestea nu pot fi de­cit o recom­andație pentru noul mi­nistru plenipotențiar al monarh­iei vecine, iar filoromânismul său îi vor înlesni de­sigur situațiunea și rolul și-i vor permite mai mult să racomodeze relațiunile dintre noi și Austro-Ungaria, relațiuni cari, da­că nu pot fi ceia ce trebuie să do­rească toți oamenii cuminți, apoi vina este, nu în cea mai mică par­te, a politicei maghiare. Dar contele Aponyi mai are și o altă imputare de făcut contelui Csernin. Aceasta a scris oarecare broșuri ale căror tendințe nu con­vin maghiarilor. Judecind cu singe rece și fără patimă, contele Cser­nin a socotit că întărirea Austro- Ungariei poate veni numai de la o liberă dezvoltare a tuturor naționa­lităților, de la înlăturarea oricărei împilări a unora de către altele. Contele Csernin expunînd acest punct de vedere, a spus numai cu glas tare ceia ce gîndesc toți oa­menii de stat ai monarh­iei, cari nu judecă cu patimă șovină. Mulți diplomați, ținuți să tacă, prin lo­curile ce ocupă, ar aproba și subli­nia părerile contelui Csernin, păreri cari ne plac nouă romînilor fiindcă ar aduce o viață nouă conaționali­lor noștri, dar cari sînt tot atît de e­­sențiale pentru orice acțiune me­nită să menție întreagă monarh­ia habsburgică în furtunile ce desigur se vor abate mai curînd sau mai tîrziu peste dînsa. Dar ar fi greșit să tragem cine știe ce concluzii fantastice din ca­racterizarea ce contele Aponyi a făcut-o contelui Csernin. Acesta are să reprezinte și va reprezintă de­ sigur politica oficială a Aus­tro-Un­­gariei. El poate să-și rănȘlă sieși fidel pentru că rămînînd credincios opiniilor sale, va putea vedea cum sînt lucrurile la noi și deci informa și sfătui în consecință pe șeful său, ceia ce­ î doar menirea propriu zi­să a unui ministru plenipotențiar. Dar mai mult nu va putea face,— și în ultima linie tot de Viena va depinde calea ce o vor lua relații­­nile dintre cele două țări. B. O expoziție Iser Astăzi, a avut­ loc vernisagiul ex­­pozițiunei de pictură: și desemn, a amicului nostru Iser. Nu fiindcă e amicul nostru, vom insista ca pu­blicul iubitor de artă să viziteze a­­ceastă expozițiune, ci pentru că I­­ser e un artist de mare talent, un idealist în accepția frumoasă a a­­cestui cuvînt un om care umblă pe drumul lui, fără a face concesii convenienței, fără a face concesii gustului obicinuit... Iser n’a mai expus de vre-o doi ani. In acest timp el nu a neglijat nici arta,, nici talentul său. A ob­servat, a studiat, a lucrat­. Rodul este această expoziție bogată, bo­gată cantitativ și adăpostind co­mori de calitate. Expoziția e instalată în casele Crețeanu de peste drum de palat. Niciodată o casă care-i în ajun de a dispare, n’a adăpostit atîta viață menită să supraviețuiască pe mulți și multe. L. Basarab împreună cu Iser și în aceiaș ca­să, expune și Ludovic Basarab. Cine nu cunoaște delicatele d-sa­­se portrete și miniaturi? D-sa nu este un revoluționar ca Iser, d-sa nu caută căi nouă, el e un muncitor conștincios și de ta­lent pe cărările bătătorite ale ar­tei. Cunoscătorii de artă au în a­­ceastă expoziție, ocaziunea de a face comparațiuni și a’șî da seamă cum toate drumurile duc la Roma și pe ce­i căi deosebite se poate servi aceluiaș scop: artei. Se ’nțelege că vom reveni mai amănunțit și asupra lucrărilor lui Iser ca și asupra celor ale d-lui Ludovic Basarab. Până atunci,­ îndemnăm pe toți iubitorii de artă să viziteze expozi­ția celor doi artiști. B. Militații evrei Intr’una din ședințele trecute ale Camerei un deputat a cerut d-lui ministru de război să alcătuiască un tablou cu privire la evreii cari au­­ făcut campania arătîndu-se: numărul lor, regimentele din cari au făcut parte, serviciile la cari au fost afectați cum și arătarea mo­­du­lui cum s’au achitat de îndatori­rea lor. Cererea aceasta ni se pare foar­te nimerită și ar­ fi de dorit ca mi­nisterul de razboiu să întocmească cît mai curînd tabloul în chestiune. Se știe că, de cum s’a vorbit de o eventuală împămîntenire a evrei­lor mobilizați­­ s’a început în anu­mite cercuri de la noi o vie campa­nie împotriva acestei idei. In spri­jinul campaniei s’au adus tot soiul de argumente. Așa s’a spu­s că nu­mărul evreilor cari au luat parte la campanie­i‘este prea mare, 10—15 mii, ba unii.au mers pînă la 20 de mii ch­iar. Cum marea majoritate a acestora sînt din Moldova, s’a spus că prin împămîntenirea lor ei ar îneca numărul alegătorilor români din județele moldovene. S’a spus apoi că evreii s’au es­chivat de la serviciile grele, că au rămas la partea sedentară, iar cei ce nu s’au putut „învîrti“, au tre­cut Dunărea fiind atașați la servi­cii auxiliare, la ambulanțe și la transporturi. Cu ocazie mai bună de a se cons­tata adevărul decit tabloul cerut la Cameră? Să se alcătuiască acel tablou și se va vedea dacă numărul evreilor mobilizați este în adevăr atît de mare și dacă ei s’au eschivat de la datorie. Iar pentru ca concluzia să fie și mai convingătoare, noi am propune să se alcătuiască și un ta­blou general, de toți soldații cari au fost dați la serviciile auxiliare. Propunerea este nimerită și aș­teptăm realizarea ei. Rob. Un jteaz Trebue, observată și îndrumată pur­­tarea elevilor și in afară de școală, aceasta e drept și orice ora cu Jude* cald o înțelege necesitatea. Dar a­­ceasta nu înseamnă că trebue s'o faci în mod absurd și ridicol, fiindcă a­­tunci ajungi la rezultate cu totul prolemice. Iată, de pildă, ce „în cunoștinț­a­­re" a emis direcțiunea unui liceu din Iași­, probabil după o matură și înțeleaptă, cugetare! Se aduce la cunoștința tuturor e­­levilor acestui liceu că nici unui elev nu-i este permis a se găsi pe strade începînd de la orele 4 și trei sferturi p. m., în zilele­ de lucru, așa că ei vor fi obligați a se conforma Îndato­ririlor impuse de regulament și pu­blicate în anuarul acestui liceu. E­­levii sînt datori a face meditația în­tre orele 4 și trei sferturi și pînă la orele 7 p. m. și de la orele 8—9 p. m­­. Culoarea elevilor va fi de la orele 9 și un sfert seara. Meditația de dimi­neață va avea loc între orele 5 și un sfert pînă la 7 jum. După cum se vede, direcția liceului eșan cere elevilor ca nici un mo­ment, dar absolut nici un moment în 24 de ore să nu stea decit în clasă și acasă, să nu­ poată respira alt aer decât cel al încăperilor închise. Cu alte cuvinte pușcăria! Sunt delicioase mai cu seamă sen­tințele acestea definitive: culcarea la ora cutare, scularea și meditarea la ora cutare. Mă rog, cum o să a­­fle direcția școalei dacă elevul s'a culcat ,și a adormit la ora ordonată ? Și dacă un elev, suferind de in­somnie adoarme mai tirzii,­­sau mai stă ele vorbă cu cei ai casei? Cum o să afle, și ce o să-i facă onorabila direcție, dacă va afla că i s’a călcat ucazul, elevul adormind, de pildă, la 9.20 ?! Asemenea „încunoștiințâri” fac ca elevii de școală să-și piardă în­crederea în inteligența educatorilor lor și respectul pe care trebue, să-l aibă numai pentru oameni cu scaun la cap! Maximi­: CHESTIA ZILEI Curajul întreprinderilor Ionel. Cînd o fi lucru sigur, luăm și aviația în ex­ploatare!! Chestia „Micei Biblii 86 — -----------------------------------------------­ Ura călugărească de la noi, pedepsită de romînii de peste munți în chestia deplorabilului scandal bisericesc din Sinod, provocat mai zilele trecute de ura călugărească pe tema ereziei unei cărți, numită „ Arca Biblie“,­­elaborată de episco­pul Nicodim al­ Hușilor, arhiman­dritul Iu­lip Scriban și economul sta­vrofor P. Savin, a intervenit un fapt foarte important, care numai di­n cauză că politica absoarbe la noi to­tul și toate, a rămas nerelevat de presa cotidiană. Ca cronicari fideli, ne vom înde­plini noi și această datorie. E destul ,să spunem că frații­ no­ștri de peste munți au rămas în­mărmuriți și uluiți în fața noului scandal bisericesc provocat în Sino­dul Romîniei pe tema de erezie, im­putată autorilor cărței intitulată „Mica Biblie“. Tulburați și revoltați în sufletele lor, cinci profesori, doctori în teolo­gie, de la seminarul român ortodox din Sibiu, în fața nouilor turburări ce se încearcă în sînul bisericei din Romînia, au publicat sub iscălitura lor în ziarul „Românul“ din Arad, cu data de 7 Noembrie, un articol prin care protestează în contra acu­zațiilor aduse „Micei Biblii“. In ce privește „Mica Biblie“, pro­fesorii din Sibiu­ spun că apariția ei le-a produs o vie bucurie, că au re­­comandat'o tuturor ca o carte folo­sitoare, apoi­­ Că Îi miră radicalis­mul exagerat al Sf Sinod, mai ales că însuși Sinodul­­ a făcut în cărțile sale bisericești greșeli, une­ori ridi­cole. Iată un speciment din ediția pe­nultimă a Psaltirei publicată de Sf. Sinod: ..Fetele împăraților sunt Intre damele tale de onoare, Doamne!", etc., etc. Se putea deci trece și peste ere­ziile „Micei Biblii“, erezii asupra că­rora noi nu ne putem pronunța, de vreme ce nu sîntem cunoscători în ale subtilităților bisericești. Protestul profesorilor din Sibiu, foarte demn prin forma sa,— ni se pare interesant pentru că el pune in evidență deosebirea fundamenta­lă a concepției ce domnește despre preceptele religiei și rolul bisericei între sinodalii noștri și religioșii de peste munți. Nici prin gind nu ne trece să ne băgăm noi în luptele și certurile a­­cestea par bisericești. Dar am în­registrat declarația teologilor din Sibiu pentru a complecta tabloul ce se degajase și din ultimul scandal bisericesc, care de­sigur nu va fi și cel din urmă, după cît se poate ve­dea de pe acum. I. Rusu Abrudeanu Adeveriiri m. ' COLABORARE Brătieniștii văd în noul guvern francez falimentul guvernelor de colaborare și victoria guvernelor de partid. De ce? Fiindcă socialiștii fran­cezi colaborează cu guvernul radi­cal, dar nu­ fac un partid cu radi­calii?!! . . TOT VINTILA­ D. Vintilă Brătianu ar fi voit să nu se voteze era creditul de 400 de milioane pentru căi ferate și șosete. Tot d-sa însă,e acela care s'a re­­­voltat dăunezi că nu sunt destule trenuri la­ dispoziția Băncei Romnî­­nești, al cărei director este. Nu se dezminte fratele Vintilă! ! POLITICA D, Delavrancea a căzut în dizgra­ția Prensului și a cantacuziniștilor, din moment ce figurează ca avocat contra lui Bogdan-Ciupești. Cantacuziniștii nu înțeleg infide­litățile! Rigoletto Cronica teatrala de EMIL 1­. FA&URE --------------------------------------------­Teatrul Național.—Pentru întîia oară : Bunicii comedie în 3 acte de d. A. de Herz „Păianjenul“ nu și-a sleit încă pu­ verea și fantazia, alteori dau o în­­terea­sa­ de atracție și d. A. de credere, o încîntare de sine carn Herz, autorul lui, e.gata de cîteva luni cu „Bunicul“, candidatul la succesiunea „Păianjenului”. După reprezentarea piesei sale „Biruința“" am pus înainte d-lui de H­erz deviza: „non multa, sed mul­tam". I-o reamintesc și de astă dată. D. de Herz putea să aștepte; nimic unu-i zorea E atît de tînăr nicit numai grija că nu va putea aduce destul copii, pe lume nu He­be să-l­ muncească și apoi succe­sul „Păianjenului“ e încă destul de viu spre a permite autorului său să viseze pe un pat de raze la succe­sul următor... Dar succesul e șarpele de a că­rui mușcătură trebue să știi să te ferești. Autorii cei mai de­­ seamă au căzut victimă vertigiului pe ca­re-l dă succesul. Une­ori acest ver­­tigiu, e adevărat, ațîță și mai mult înșeală asupra puterilor și fac din goana după succes o goană după decepții. D. de K­erz nu e singurul care s’a grăbit în consecuția lucrărilor sale. D. Victor Eftimiu ar fi cîști­­gat și d-sa acordînd pieselor sale o perioadă de gestațiune ceva mai lungă. D. de Herz se afla și cu drept cuvînt, încă cu totul in extazul pa­tern față de noul său născut — ,Păianjenul“ — în momentul cinc­ a conceput ..Bunicul“ Așa se ex­plică, poate, faptul că a rămas prea mult în mediul si atmosfera pre­cedentei sale piese și­ se știe că de două­ ori nu te încînta la fei acelaș lucru. De aceea s’a zis : non bis in idem. Ca și „Păianjenul”* noul născut al d-lui de Herz, deschide ochii în mediul, atmosfera și colecția de ti­puri a unei stațiuni de vară. De as­­tă-dată însă lipsește spontaneita­tea replicei spirituale, dialogul, ca și personagiile au ceva căutat. E­­pigramistul, ca și epigrama p­e care o plasează tuturor, e introdus cu prea multă intențiune și tot așa ti­puri ca domnul care ride singur la fiecare clipă, suferind de mania de a zice „aici deschid o paranteză", domnul cu mania de a zice la fie­care vorbă „pas possible", etc. E reluarea efectului pe care-l urmă­reai­ vechii vodevin­ști punînd cu­­tărul ori cutărul, tip, în lipsă de trăsături comice, un tic oarecare, fizic, sau făcîndu-l să vorbească ori să schilodească o limbă străină. De la autorul „păianjenului” sîntem în drept a cere efecte mai­­ puțin eficene. Mai cu seamă că la delica­tesele de genul acesta, deviza tre­bue să fie: „toujours... Amieux" ! Ceea ce este însă mai de regre­tat e că personagiile capitale din „Bunicul“ nu au viața și persona­litatea acelor din „Păianjenul“. Nici d-na Raiu, nici Dea Frun­os nu are,savoarea, poezia­ și­ cuprin­sul sufletesc al delicioasei vădu­­vioare din „Păianjenul“, nici Ma­nole Corbea sau Flintea nu are in­tensitatea și adevărul inimosului bătrîn sau a amorezatului tînăr, din „Păianjenul" — deși Manole Cor­bea are în „Bunicul" rolul prepon­derent. Autorul a voit să zugrăvească în „Bunicul" acesta soarta melanco­lică a cuceritorului de inimi către apusul vieței sale. Sfîrșitul actului întîiu ne­­ prezin­tă pe acest Don Juan prins de o dragoste nemarșurisibilă pentru fa­ta unui amic al său, dar și de du­reri reumatice cari anunță înche­ierea aventurilor amoroase. Scena această e și cea mai frumoasă în noua lucrare a d-lui de Herz. Daca nu e nouă, e­ însă drăguț scrisă și indice primu­l act cu o notă de co­medie sentimentală, care e ia mo­dă în ziua de azi­ De aici înainte, însă figura „Bu­nicului” în loc să crească în am­ploare, fie prin împrejurările în ca­re ar fi pusă, fie prin puterea dia­logului. din contra­­riu face decit sa se repete în situațiuni cari sunt și ele repetiții ale acelora din pri­mul act. Actul al doilea nu aduce, de fapt nici o situațiune nouă. După jocul de cărți, care nu e la înălțimea jo­cului de șah din „Păianjenul", după întrevederea dintre Flontea și d-na Roiu, despre ale căror sen­timente sîntem edificați din primul act, avem Serenada de piano,, care­­ atrage, după vechiul tipic, pe tînă­­rul suspinător... Pianul e un instrument care, de­sigur, poate să ne miște. Autorul „Bunicului“ ar trebui să știe însă cit s’a abuzat de el și cu altă dis­­crețiune și băgare de seamă tre­bue chemat în ajutorul efectelor sentimentale, spre a n­u cădea în banalitate teatrală. Cît despre figura lui Corbea, „Bunicul" e redus în acest act la repetirea indicațiunei că a prins să iubească pa­cea, dar e, din neferi­cire, prea bătrîn pentru acest rol. Nici actul al­ treilea v­a aduce vreo contribuțiune mai plină la pu­nerea în relief a figureii „Bunicului" și apoi, lipsește gradațiunea și în­chegarea întregului. Nici în acest act nu aflăm altăceva decit că „Bu­nicul" e prea bătrîn, pentru dragos­te, ceea ce știam încă în actul în­tîi. Totuși d. de Herz a găsit în acest act două momente bune : a­­ceia în care servitorul anunță dis­pariția perechei d-na Roșu-Pupinel, care fuseseră lăsați o clipă în odaia vecină și momentul final : plecarea „Bunicului" care se duce să’șî va­dă nepotul pe care o fată a­dus din flori i -a dăruit de curînd. E sim­plu și frumos acest moment și d-nul Soreanu Ta redat cu .. humorul și sentimentalismul cuvenit, precum a jucat cu autoritate întregul rol. Am îi dorit însă ceva mai multă tranziție în momentul cînd Corbea primește știrea că e bunic. Oricît situațiunea nu ar fi nouă, e un a­­mănunt nou și teatralicește, deci­siv pentru atitudinea lui Corbea. De aceea trebue subliniat în joc. Altmintrerea d-nul Soreanu slujeș­te remarcabil rolul. D-na Giurgea e foarte drăgălașă în cea, mai cu seamă in notele ve­sele­ ale rolului. Scena de la piano e prea convențional sentimentală, ca și citarea versurilor franțuzești pentru ca să nu fie prea aproape de ridicol. E de­sigur însă meritul d-sa­ e că momentele au rămas sen­timentale ,și sînt destule domni­șoare și destui tineri cari să se e­­moționeze ascultînd aceste scene. De aceea nici autorul nu trebue să dispere. „Bunicul" va avea și e 1 publicul lui. Ceea ce însă autorul îșî datorește sie­și și acelora ia,a cărora apreciere ține, este ,să tindă la mai multă consistență sufleteas­că a personagiilor, la mai strînsă și mai gradată acțiune dramatică și la mai delicată poezie. Limba de asemenea nu ar trebui să se lase ispitită de cuvinte ca „garsonieră“, „spirite“, în înțelesul de cuvinte de duh, și expresiuni ca „e dat dracu­lui”, precum un tată, cum e gene­ralul din piesă, nu poate să glu­mească spunînd amicului său „ce­ primești și minore ?", cînd acesta îi anunță că ț­n apartamentul său de flăcău, a venit Dea, fiica gene­­ralului. E o­­ expresie care arunca o notă de perversitate asupra unui tată, care nu e de loc zugrăvit ca atare. * Din distribuție se cuvine să rele­văm cochetăria simpatică și silue­ta cuceritoare cu cari d-ra Filotti împodobește rolul d-nei Roiu, vă­­­duva vânătoare de tineri și elegan­tul amorez al d-lui Bulandra, care are tot ce trebue pentru cavalerul palid, chemat la întîlnire cu o sere­­­nadă la pian... In figurile episodice d-nul Miha­­lescu, d-nul Iancovescu, d-nul Bel­­cot, care cam abuzează de tonul maestrului Macedonsky, îșî dau destulă silință de a înveseli publi­cul. D-nul Carussy ar fi și mai co­mic în rolul generalului amorezat, dacă ar inventa și îndrăzni ceva mai mult. Naturalul și distincția nu­ exclud fantezia și humorul. Piesa e montată cu bun gust și publicul a primit’o, subliniind bu­curos momentele­ și cuvintele feri­­­cite" - £ mil D. f­­agure 1

Next