Adevěrul, decembrie 1913 (Anul 26, nr. 8701-8729)
1913-12-01 / nr. 8701
Anul al XXV lea Ro. 8701 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER & Comp. Str. Karageorgevici, No. 9 Et. I.—Telefon 3/4 BIROURILE ZIARULUI, No. 11, București Strada Sărindar No. 11 Duminică 1 Decembrie 1913 * " “DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: ......: Lot Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON: Capitala...................No. 14/10 .. . . . • • ff. 34/73 Provincia 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 «❖i* Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi «•♦•» în«a . . Însă luni in luni 20.n. măcarea romino-ungară . Iarăși se vorbește despre o înțelegere , dintre oligarhia maghiară ,și poporul român de peste munți. Contele Tisza nu numai n’a contestat cit sunt tratative, dar chiar a făcut urări ca aceste tratative sa fie duse , la bun sfîrșit. Orîcît guvernul ungar ar nega că evenimentele externe au motivat această nouă încercare și atitudine, este neîndoios, că atît la Vienă cit și la Budapesta, se tine seama de răcirea raporuurilor între Romînia și monarhia Austro-Ungară, raporturi care nu pot să nu influențeze in rău și chestiunea națională romina. Cu timp Romînia a fost sub obedienta celor de la Viena, ci timp regele Carol, făcea vizita sa la Pesta — nenorocită vizită — ungurii erau siguri, că romînii de peste munți, abandonați propriilor lor puteri, renegați de Patria-raumă, vor sta liniștiți, dezorientați, răzvrătiți în suflet, dar liniștiți de fapt. In ziua, însă, cînd Romînia a căpătat altă orientare și a rupt lanțurile sale politice și economice, față de perfida sa aliată, Austria — și în Ungaria s’a simțit nevoe ca să se îndulcească raporturile cu romînii, pentru a-îi distrage de la gînduri și aspirațiuni naționale și falate de altfel... Dacă dezastrul nu se poate înlătura, cel puțin să fie amînat. • • • Dacă vorbele contelui Tisza vin din suflet — fapt îndoios — și dacă ele sunt recunoașterea unui adevăr necontestat, e fără îndoială că o îmbunătățire a stărei de lucruri peste munți este cu putință. Cei ce produc destinele fraților din țările românești din Ungaria, nu pot refuza mina care li se întinde și oferta,de a pune pe concetățenii lor pe acelaș picior de egalitate politică, intelectuală și economică cu ungurii. Trăesc în statul maghiar și trebue să-l recunoască, de îndată ce sînt considerați și ei ca cetățeni, cu drepturi egale, indiferent daca vorbesc românește și să simt la o artă cu concetățenii lor de aceeași limbă și origine. De altfel, după cum am mai spus și altă dată, rezolvarea problemei naționalităților în Ungaria, va putea fi nu înlăturată, dar animată, numai atunci cînd ungurii vor înțelege că singuri și împotriva tuturor nu pot trăi. In ziua cînd se vor despărți de Austria, dînșii vor fi nevoiți să vadă că scăparea lor este numai într’o alianță cu romîniî și cu regatul român, căci altfel sînt meniți petrei. Or, o alianță cu Romînia nu se poate face, trecînd peste capetele supușilor unguri de origină romina, fiindcă nici odată nu am consimți să facem actul de trădare de a da mina dușmanului fraților noștri... • • • Ultimele evenimente din Balcani, putința constituire a blocului balcanic, dau ungurilor pe de o parte teama că mai devreme ori mai tîrziu — o Romînie mare se va înfăptui împotriva lor, dar în acelaș timp se prea poate ca în federația, nea balcanică să vină și regatul unguresc, bineînțeles, cu condițiunea de a rupe lanțurile poporului ardelenesc, și de a’l lăsa liber să-și întindă brațele către Patria-mumă... Nu știm, dacă contele Tisza și oligarhia maghiară văd lucrurile așa de departe. In tot cazul s- ar fi cel puțin o pornire bună aceia de a începe prin a face din romîniî din Ungaria,, cetățeni liberi și egalî cu națiunea maghiară. Se va face, însă, măcar aceasta? Iată marele punct de întrebare ! Const. Minîe Discuția dela Cameră CREDITELE PENTRU C. F. R. De un an de cînd unii deputați liberali, în special d. Vintilă Brătianu, încearcă să terorizeze guvernul cu fel de fel de amenințări pentru a împedeca realizarea acelui mare program de îmbunătățiri reclamate de căile ferate. Anul trecut, situația externă fiind tulbure, liberalii a reușit să impună animarea mai multor credite. Acum iarăși au încercat o amînare. Dar de astădată d. Vintilă Brătianu a găsit întreaga majoritate hotărîtă să nu mai îngăduie nici un ceas de amînare deși fostul primar al Capitalei a calificat de... criminală procedarea guvernului de-a veni cu un așa de important credit pentru căile ferate. In loc să facă vre-o impresie asupra Camerei acest protest al d-lui Vintilă, el a stîrnit rîsete în majoritate căci a fost un strigăt de furie contra d-lor Bădărău și Marghiloman cari de asfadata s’au înțeles să reziste pretențiunea liberalilor de a li-se rezerva lor realizarea marelui program de lucrări de la căile ferate. * * D. Vintilă Brătianu văzînd ce efect a avut cererea d-sale de amînare, a renunțat să mai discute proectul și a lăsat d-lui V. G. Marțuni sarcina, ca fost ministru de lucrări publice, să arunce cîteva rachete mai mult înpotriva ramurei conservatoare, denunțînd chiar pe un ministru — pe acel al justiției că ar fi interesat în construirea liniei de la Moinești. Raportorul proectului de credit d. Vasile Dimitropol a răspuns în mod foarte spiritual criticelor ce le-a adus atît d. lonaș Grădișteanu cit și opoziția liberală. In discuție au intervenit și n-a ii Margialomai și Bădărău, astfel că întreaga majoritate a format un bloc în jurul proectului care a fost repede luat în considerație. . * . * * ......... i La sfirșitul ședinței s’a dat cuvîntul și d-lui Ilariu Isvoranu care a directat Camera printr’o foarte patetică perorație asupra... necesitatei construireîi vnieî Baia de Aramă. Deputatul Mehedințului are darul de-a descreți frunțile și de-a amuza pe toți miniștrii. Dacă d. Ionel Brătianu are să-l introducă în viitorul guvern s’ar petrece minunat în parlamentul liberal. Azi va continua discuția asupra proectului. A. NAZBATII JUBILEUL D-LIP PHERIGRIDE D. Pherichide împlinește 70 de ani—‘ceea ce'i dă dreptul la felicitări chiar din partea adversarilor, mai cu seamă că cei 70 de ani nu l'au curbat, ceea ce nu se poate spune de mulți din tinerimea și ginerimea liberală. Fiindcă insă partidul liberal ține să serbeze politicește pe tînărul septuagenar, ar fi poate nimerit să fie poftiți la banchet și d-nii Ranghereanu și Ficșinescu, spre a aminti cele două mai frumoase isprăvi din cariera politică a d-lui Fenncchide. La date mari, atenții mari! Pac. Antreprizele prensului Nu mai puțin decit o coloană și jumătate de litere cursive mari, sacrifică ziarul „Minerva“ pentru a se plînge că institutul de tipografie „Minerva“, care aparține prensului, n’a fost însărcinat cu tipărirea rentei. E o dezolatiune și disperatiune de care gazeta aceasta prensiară n’a dat dovadă nici într’o altă ocazie în care a fost în joc un interes public. Și astfel a aflat lumea aceea puțină cită mai citește gazeta prensului, că această gazetă nu are alt scop decit să procure de la autorități lucrări de tipografie stabilimentului d-lui Gr. Cantacuzino. Fiindcă însă Primarul Capitalei sub ipostasul „Minervei“ — fără nici o aluzie la inteligența d-salecaută să pozeze în victimă politică, s’ar putea întîmpla să se scoată la iveală diversele ocazii în cari sub ipostasul unuia „dai noștri“ prensul a luat tot felul de lucrări tipografice pentru stabilimentul său, în condiții nu tocmai drepte. Ies Aponyi și Csemin Contele Aponyi vorbind în delegațiunea ungară, a atacat iarăș pe ministrul plenipotențiar al Austro- Ungariei la București, pe contele Csernin. Contele Aponyi nu poate uita că contele Csernin este filoromîn. Cum am mai spus-o și altă dată, atacurile acestea nu pot fi decit o recomandație pentru noul ministru plenipotențiar al monarhiei vecine, iar filoromânismul său îi vor înlesni desigur situațiunea și rolul și-i vor permite mai mult să racomodeze relațiunile dintre noi și Austro-Ungaria, relațiuni cari, dacă nu pot fi ceia ce trebuie să dorească toți oamenii cuminți, apoi vina este, nu în cea mai mică parte, a politicei maghiare. Dar contele Aponyi mai are și o altă imputare de făcut contelui Csernin. Aceasta a scris oarecare broșuri ale căror tendințe nu convin maghiarilor. Judecind cu singe rece și fără patimă, contele Csernin a socotit că întărirea Austro- Ungariei poate veni numai de la o liberă dezvoltare a tuturor naționalităților, de la înlăturarea oricărei împilări a unora de către altele. Contele Csernin expunînd acest punct de vedere, a spus numai cu glas tare ceia ce gîndesc toți oamenii de stat ai monarhiei, cari nu judecă cu patimă șovină. Mulți diplomați, ținuți să tacă, prin locurile ce ocupă, ar aproba și sublinia părerile contelui Csernin, păreri cari ne plac nouă romînilor fiindcă ar aduce o viață nouă conaționalilor noștri, dar cari sînt tot atît de esențiale pentru orice acțiune menită să menție întreagă monarhia habsburgică în furtunile ce desigur se vor abate mai curînd sau mai tîrziu peste dînsa. Dar ar fi greșit să tragem cine știe ce concluzii fantastice din caracterizarea ce contele Aponyi a făcut-o contelui Csernin. Acesta are să reprezinte și va reprezintă de sigur politica oficială a Austro-Ungariei. El poate să-și rănȘlă sieși fidel pentru că rămînînd credincios opiniilor sale, va putea vedea cum sînt lucrurile la noi și deci informa și sfătui în consecință pe șeful său, ceia ce î doar menirea propriu zisă a unui ministru plenipotențiar. Dar mai mult nu va putea face,— și în ultima linie tot de Viena va depinde calea ce o vor lua relațiinile dintre cele două țări. B. O expoziție Iser Astăzi, a avut loc vernisagiul expozițiunei de pictură: și desemn, a amicului nostru Iser. Nu fiindcă e amicul nostru, vom insista ca publicul iubitor de artă să viziteze această expozițiune, ci pentru că Iser e un artist de mare talent, un idealist în accepția frumoasă a acestui cuvînt un om care umblă pe drumul lui, fără a face concesii convenienței, fără a face concesii gustului obicinuit... Iser n’a mai expus de vre-o doi ani. In acest timp el nu a neglijat nici arta,, nici talentul său. A observat, a studiat, a lucrat. Rodul este această expoziție bogată, bogată cantitativ și adăpostind comori de calitate. Expoziția e instalată în casele Crețeanu de peste drum de palat. Niciodată o casă care-i în ajun de a dispare, n’a adăpostit atîta viață menită să supraviețuiască pe mulți și multe. L. Basarab împreună cu Iser și în aceiaș casă, expune și Ludovic Basarab. Cine nu cunoaște delicatele d-sase portrete și miniaturi? D-sa nu este un revoluționar ca Iser, d-sa nu caută căi nouă, el e un muncitor conștincios și de talent pe cărările bătătorite ale artei. Cunoscătorii de artă au în această expoziție, ocaziunea de a face comparațiuni și a’șî da seamă cum toate drumurile duc la Roma și pe cei căi deosebite se poate servi aceluiaș scop: artei. Se ’nțelege că vom reveni mai amănunțit și asupra lucrărilor lui Iser ca și asupra celor ale d-lui Ludovic Basarab. Până atunci, îndemnăm pe toți iubitorii de artă să viziteze expoziția celor doi artiști. B. Militații evrei Intr’una din ședințele trecute ale Camerei un deputat a cerut d-lui ministru de război să alcătuiască un tablou cu privire la evreii cari au făcut campania arătîndu-se: numărul lor, regimentele din cari au făcut parte, serviciile la cari au fost afectați cum și arătarea modului cum s’au achitat de îndatorirea lor. Cererea aceasta ni se pare foarte nimerită și ar fi de dorit ca ministerul de razboiu să întocmească cît mai curînd tabloul în chestiune. Se știe că, de cum s’a vorbit de o eventuală împămîntenire a evreilor mobilizați s’a început în anumite cercuri de la noi o vie campanie împotriva acestei idei. In sprijinul campaniei s’au adus tot soiul de argumente. Așa s’a spus că numărul evreilor cari au luat parte la campaniei‘este prea mare, 10—15 mii, ba unii.au mers pînă la 20 de mii chiar. Cum marea majoritate a acestora sînt din Moldova, s’a spus că prin împămîntenirea lor ei ar îneca numărul alegătorilor români din județele moldovene. S’a spus apoi că evreii s’au eschivat de la serviciile grele, că au rămas la partea sedentară, iar cei ce nu s’au putut „învîrti“, au trecut Dunărea fiind atașați la servicii auxiliare, la ambulanțe și la transporturi. Cu ocazie mai bună de a se constata adevărul decit tabloul cerut la Cameră? Să se alcătuiască acel tablou și se va vedea dacă numărul evreilor mobilizați este în adevăr atît de mare și dacă ei s’au eschivat de la datorie. Iar pentru ca concluzia să fie și mai convingătoare, noi am propune să se alcătuiască și un tablou general, de toți soldații cari au fost dați la serviciile auxiliare. Propunerea este nimerită și așteptăm realizarea ei. Rob. Un jteaz Trebue, observată și îndrumată purtarea elevilor și in afară de școală, aceasta e drept și orice ora cu Jude* cald o înțelege necesitatea. Dar aceasta nu înseamnă că trebue s'o faci în mod absurd și ridicol, fiindcă atunci ajungi la rezultate cu totul prolemice. Iată, de pildă, ce „în cunoștințare" a emis direcțiunea unui liceu din Iași, probabil după o matură și înțeleaptă, cugetare! Se aduce la cunoștința tuturor elevilor acestui liceu că nici unui elev nu-i este permis a se găsi pe strade începînd de la orele 4 și trei sferturi p. m., în zilele de lucru, așa că ei vor fi obligați a se conforma Îndatoririlor impuse de regulament și publicate în anuarul acestui liceu. Elevii sînt datori a face meditația între orele 4 și trei sferturi și pînă la orele 7 p. m. și de la orele 8—9 p. m. Culoarea elevilor va fi de la orele 9 și un sfert seara. Meditația de dimineață va avea loc între orele 5 și un sfert pînă la 7 jum. După cum se vede, direcția liceului eșan cere elevilor ca nici un moment, dar absolut nici un moment în 24 de ore să nu stea decit în clasă și acasă, să nu poată respira alt aer decât cel al încăperilor închise. Cu alte cuvinte pușcăria! Sunt delicioase mai cu seamă sentințele acestea definitive: culcarea la ora cutare, scularea și meditarea la ora cutare. Mă rog, cum o să afle direcția școalei dacă elevul s'a culcat ,și a adormit la ora ordonată ? Și dacă un elev, suferind de insomnie adoarme mai tirzii,sau mai stă ele vorbă cu cei ai casei? Cum o să afle, și ce o să-i facă onorabila direcție, dacă va afla că i s’a călcat ucazul, elevul adormind, de pildă, la 9.20 ?! Asemenea „încunoștiințâri” fac ca elevii de școală să-și piardă încrederea în inteligența educatorilor lor și respectul pe care trebue, să-l aibă numai pentru oameni cu scaun la cap! Maximi: CHESTIA ZILEI Curajul întreprinderilor Ionel. Cînd o fi lucru sigur, luăm și aviația în exploatare!! Chestia „Micei Biblii 86 — ----------------------------------------------- Ura călugărească de la noi, pedepsită de romînii de peste munți în chestia deplorabilului scandal bisericesc din Sinod, provocat mai zilele trecute de ura călugărească pe tema ereziei unei cărți, numită „ Arca Biblie“,elaborată de episcopul Nicodim al Hușilor, arhimandritul Iulip Scriban și economul stavrofor P. Savin, a intervenit un fapt foarte important, care numai din cauză că politica absoarbe la noi totul și toate, a rămas nerelevat de presa cotidiană. Ca cronicari fideli, ne vom îndeplini noi și această datorie. E destul ,să spunem că frații noștri de peste munți au rămas înmărmuriți și uluiți în fața noului scandal bisericesc provocat în Sinodul Romîniei pe tema de erezie, imputată autorilor cărței intitulată „Mica Biblie“. Tulburați și revoltați în sufletele lor, cinci profesori, doctori în teologie, de la seminarul român ortodox din Sibiu, în fața nouilor turburări ce se încearcă în sînul bisericei din Romînia, au publicat sub iscălitura lor în ziarul „Românul“ din Arad, cu data de 7 Noembrie, un articol prin care protestează în contra acuzațiilor aduse „Micei Biblii“. In ce privește „Mica Biblie“, profesorii din Sibiu spun că apariția ei le-a produs o vie bucurie, că au recomandat'o tuturor ca o carte folositoare, apoi Că Îi miră radicalismul exagerat al Sf Sinod, mai ales că însuși Sinodul a făcut în cărțile sale bisericești greșeli, uneori ridicole. Iată un speciment din ediția penultimă a Psaltirei publicată de Sf. Sinod: ..Fetele împăraților sunt Intre damele tale de onoare, Doamne!", etc., etc. Se putea deci trece și peste ereziile „Micei Biblii“, erezii asupra cărora noi nu ne putem pronunța, de vreme ce nu sîntem cunoscători în ale subtilităților bisericești. Protestul profesorilor din Sibiu, foarte demn prin forma sa,— ni se pare interesant pentru că el pune in evidență deosebirea fundamentală a concepției ce domnește despre preceptele religiei și rolul bisericei între sinodalii noștri și religioșii de peste munți. Nici prin gind nu ne trece să ne băgăm noi în luptele și certurile acestea par bisericești. Dar am înregistrat declarația teologilor din Sibiu pentru a complecta tabloul ce se degajase și din ultimul scandal bisericesc, care desigur nu va fi și cel din urmă, după cît se poate vedea de pe acum. I. Rusu Abrudeanu Adeveriiri m. ' COLABORARE Brătieniștii văd în noul guvern francez falimentul guvernelor de colaborare și victoria guvernelor de partid. De ce? Fiindcă socialiștii francezi colaborează cu guvernul radical, dar nu fac un partid cu radicalii?!! . . TOT VINTILA D. Vintilă Brătianu ar fi voit să nu se voteze era creditul de 400 de milioane pentru căi ferate și șosete. Tot d-sa însă,e acela care s'a revoltat dăunezi că nu sunt destule trenuri la dispoziția Băncei Romnînești, al cărei director este. Nu se dezminte fratele Vintilă! ! POLITICA D, Delavrancea a căzut în dizgrația Prensului și a cantacuziniștilor, din moment ce figurează ca avocat contra lui Bogdan-Ciupești. Cantacuziniștii nu înțeleg infidelitățile! Rigoletto Cronica teatrala de EMIL 1. FA&URE --------------------------------------------Teatrul Național.—Pentru întîia oară : Bunicii comedie în 3 acte de d. A. de Herz „Păianjenul“ nu și-a sleit încă pu verea și fantazia, alteori dau o întereasa de atracție și d. A. de credere, o încîntare de sine carn Herz, autorul lui, e.gata de cîteva luni cu „Bunicul“, candidatul la succesiunea „Păianjenului”. După reprezentarea piesei sale „Biruința“" am pus înainte d-lui de Herz deviza: „non multa, sed multam". I-o reamintesc și de astă dată. D. de Herz putea să aștepte; nimic unu-i zorea E atît de tînăr nicit numai grija că nu va putea aduce destul copii, pe lume nu Hebe să-l muncească și apoi succesul „Păianjenului“ e încă destul de viu spre a permite autorului său să viseze pe un pat de raze la succesul următor... Dar succesul e șarpele de a cărui mușcătură trebue să știi să te ferești. Autorii cei mai de seamă au căzut victimă vertigiului pe care-l dă succesul. Uneori acest vertigiu, e adevărat, ațîță și mai mult înșeală asupra puterilor și fac din goana după succes o goană după decepții. D. de Kerz nu e singurul care s’a grăbit în consecuția lucrărilor sale. D. Victor Eftimiu ar fi cîștigat și d-sa acordînd pieselor sale o perioadă de gestațiune ceva mai lungă. D. de Herz se afla și cu drept cuvînt, încă cu totul in extazul patern față de noul său născut — ,Păianjenul“ — în momentul cinc a conceput ..Bunicul“ Așa se explică, poate, faptul că a rămas prea mult în mediul si atmosfera precedentei sale piese și se știe că de două ori nu te încînta la fei acelaș lucru. De aceea s’a zis : non bis in idem. Ca și „Păianjenul”* noul născut al d-lui de Herz, deschide ochii în mediul, atmosfera și colecția de tipuri a unei stațiuni de vară. De astă-dată însă lipsește spontaneitatea replicei spirituale, dialogul, ca și personagiile au ceva căutat. Epigramistul, ca și epigrama pe care o plasează tuturor, e introdus cu prea multă intențiune și tot așa tipuri ca domnul care ride singur la fiecare clipă, suferind de mania de a zice „aici deschid o paranteză", domnul cu mania de a zice la fiecare vorbă „pas possible", etc. E reluarea efectului pe care-l urmăreai vechii vodevinști punînd cutărul ori cutărul, tip, în lipsă de trăsături comice, un tic oarecare, fizic, sau făcîndu-l să vorbească ori să schilodească o limbă străină. De la autorul „păianjenului” sîntem în drept a cere efecte mai puțin eficene. Mai cu seamă că la delicatesele de genul acesta, deviza trebue să fie: „toujours... Amieux" ! Ceea ce este însă mai de regretat e că personagiile capitale din „Bunicul“ nu au viața și personalitatea acelor din „Păianjenul“. Nici d-na Raiu, nici Dea Frunos nu are,savoarea, poezia și cuprinsul sufletesc al delicioasei văduvioare din „Păianjenul“, nici Manole Corbea sau Flintea nu are intensitatea și adevărul inimosului bătrîn sau a amorezatului tînăr, din „Păianjenul" — deși Manole Corbea are în „Bunicul" rolul preponderent. Autorul a voit să zugrăvească în „Bunicul" acesta soarta melancolică a cuceritorului de inimi către apusul vieței sale. Sfîrșitul actului întîiu ne prezintă pe acest Don Juan prins de o dragoste nemarșurisibilă pentru fata unui amic al său, dar și de dureri reumatice cari anunță încheierea aventurilor amoroase. Scena această e și cea mai frumoasă în noua lucrare a d-lui de Herz. Daca nu e nouă, e însă drăguț scrisă și indice primul act cu o notă de comedie sentimentală, care e ia modă în ziua de azi De aici înainte, însă figura „Bunicului” în loc să crească în amploare, fie prin împrejurările în care ar fi pusă, fie prin puterea dialogului. din contrariu face decit sa se repete în situațiuni cari sunt și ele repetiții ale acelora din primul act. Actul al doilea nu aduce, de fapt nici o situațiune nouă. După jocul de cărți, care nu e la înălțimea jocului de șah din „Păianjenul", după întrevederea dintre Flontea și d-na Roiu, despre ale căror sentimente sîntem edificați din primul act, avem Serenada de piano,, care atrage, după vechiul tipic, pe tînărul suspinător... Pianul e un instrument care, desigur, poate să ne miște. Autorul „Bunicului“ ar trebui să știe însă cit s’a abuzat de el și cu altă discrețiune și băgare de seamă trebue chemat în ajutorul efectelor sentimentale, spre a nu cădea în banalitate teatrală. Cît despre figura lui Corbea, „Bunicul" e redus în acest act la repetirea indicațiunei că a prins să iubească pacea, dar e, din nefericire, prea bătrîn pentru acest rol. Nici actul al treilea va aduce vreo contribuțiune mai plină la punerea în relief a figureii „Bunicului" și apoi, lipsește gradațiunea și închegarea întregului. Nici în acest act nu aflăm altăceva decit că „Bunicul" e prea bătrîn, pentru dragoste, ceea ce știam încă în actul întîi. Totuși d. de Herz a găsit în acest act două momente bune : aceia în care servitorul anunță dispariția perechei d-na Roșu-Pupinel, care fuseseră lăsați o clipă în odaia vecină și momentul final : plecarea „Bunicului" care se duce să’șî vadă nepotul pe care o fată adus din flori i -a dăruit de curînd. E simplu și frumos acest moment și d-nul Soreanu Ta redat cu .. humorul și sentimentalismul cuvenit, precum a jucat cu autoritate întregul rol. Am îi dorit însă ceva mai multă tranziție în momentul cînd Corbea primește știrea că e bunic. Oricît situațiunea nu ar fi nouă, e un amănunt nou și teatralicește, decisiv pentru atitudinea lui Corbea. De aceea trebue subliniat în joc. Altmintrerea d-nul Soreanu slujește remarcabil rolul. D-na Giurgea e foarte drăgălașă în cea, mai cu seamă in notele vesele ale rolului. Scena de la piano e prea convențional sentimentală, ca și citarea versurilor franțuzești pentru ca să nu fie prea aproape de ridicol. E desigur însă meritul d-sa e că momentele au rămas sentimentale ,și sînt destule domnișoare și destui tineri cari să se emoționeze ascultînd aceste scene. De aceea nici autorul nu trebue să dispere. „Bunicul" va avea și e 1 publicul lui. Ceea ce însă autorul îșî datorește sieși și acelora ia,a cărora apreciere ține, este ,să tindă la mai multă consistență sufletească a personagiilor, la mai strînsă și mai gradată acțiune dramatică și la mai delicată poezie. Limba de asemenea nu ar trebui să se lase ispitită de cuvinte ca „garsonieră“, „spirite“, în înțelesul de cuvinte de duh, și expresiuni ca „e dat dracului”, precum un tată, cum e generalul din piesă, nu poate să glumească spunînd amicului său „ce primești și minore ?", cînd acesta îi anunță că țn apartamentul său de flăcău, a venit Dea, fiica generalului. E o expresie care arunca o notă de perversitate asupra unui tată, care nu e de loc zugrăvit ca atare. * Din distribuție se cuvine să relevăm cochetăria simpatică și silueta cuceritoare cu cari d-ra Filotti împodobește rolul d-nei Roiu, văduva vânătoare de tineri și elegantul amorez al d-lui Bulandra, care are tot ce trebue pentru cavalerul palid, chemat la întîlnire cu o serenadă la pian... In figurile episodice d-nul Mihalescu, d-nul Iancovescu, d-nul Belcot, care cam abuzează de tonul maestrului Macedonsky, îșî dau destulă silință de a înveseli publicul. D-nul Carussy ar fi și mai comic în rolul generalului amorezat, dacă ar inventa și îndrăzni ceva mai mult. Naturalul și distincția nu exclud fantezia și humorul. Piesa e montată cu bun gust și publicul a primit’o, subliniind bucuros momentele și cuvintele fericite" - £ mil D. fagure 1