Adevěrul, aprilie 1914 (Anul 28, nr. 8818-8845)

1914-04-01 / nr. 8818

Anil XXVILea No. 8818 SEA­SE 5 Bani Exemplarul PAGINI Marți 1 Aprilie 1914 DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii: 5« »a....................................................... Lei »*.— ?*** tet»i I 9*50^* • Pentru străinătate prețul este îndoit TELEFON: Capitala.................No. 14 10 1f ....10 34/73 Provincia .................. 14/99 Străinătatea . . . . 12/40 FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU PUBLICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenției de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Str. Karageorgevici, Np. 9 Et. I.—Telefon 8/4 BIROURILE ZIARULUI, No. 11, Bucureşti Strada Sărindar No 11 «iei» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «i♦ i» Conflictul cu Grecia O greşală gravă Boala regelui Se repetă azi cu Grecia, greşe­lile pe cari le-a comis Austria fa­ţă de noi. A crezut monarhia habsburgică, a crezut că va fi de ajutos de-a ciştiga de partea-i pe regele Romîniei şi deci pe Româ­nia oficială, cu toate guvernele ei de slugi, pentru ca să cape­te şi prietenia poporului român. Că s’a înşelat, acum îşi dă­­ seama perfect diplomaţia din Vi­­ena, dar poate este prea târziu. Şi era şi este cu neputinţă această înfăptuire cît timp trei milioane şi jumătate de conaţionali de-ai noşt­ri zac sub jugul maghiar... • •• Tot astfel cu Grecia. Primul con­flict a, izbucnit din cauza asasină­­rei romînilor­ macedoneni de către antarţi şi bandele greceşti orga­nizate de către guvernul d-lui Ra- Es. La protestările regretatului în­tru­­pomenire general Lahovary, guvernul din Atena, a răspuns cam astfel cum ni se răspunde şi as­tăzi trimiţîndu-ne la Constantino­­pol deoarece şi ucigaşii şi cei u-­Cişî, ziceau dânşii, aparţin impe­riului otoman. Ori ştiut era, după cum şi acum ştiut este, că guver­nul grecesc — organiza şi orga­nizează bande — şi mărturia, şefu­lui jandarmeriei albaneze, un ofi­ţer olandez, ne arată în chip cate­goric că bandele sânt compuse din trupe regulate greceşti. Or, dacă guvernul grecesc, a­­plică tratatul de amiciţie cu Ro­­m­ânia în chipul acesta, de­ a ne u­­cide conaţionalii, cu mult regret. Cu imens regret, poporul român, nu va putea sancţiona amiciţia ce­lor două state, cît timp unul din ele se arată nedemn de această turietenie şi de toate sacrificiile ce «’au făcut pentru înflorirea şi în­tregirea ei. • •• la prim­a linie precia ne dato­raţii victoria In al doilea războiu­­fetnic. Bulgarii, cel puţin acea­­|ti acuzare ne aduc şi anume că «!»Ci nu interveneam noi, dînşii ar fi zdrobit şi pe greci şi pe sîrbi. la al doilea rând, pacea de Bucu­reşti, este opera Romîniei, în faire parte şi este, cel puţin ciu­­dat, extraordinar chiar, ca tocmai W­ernull elin, atacând Albania, să lucreze contra păcii subscrise aici la Bucureşti, în care se prevedea ICA şi la Londra crearea statului albanez. In al treilea rînd, cum se poate crede la Atena, că va fi po- Sfcită o unire a celor două fami­lii regale, din Atena şi din Bucu­reşti, cît timp românii macedo­neni din Albania vor fi măcelăriţi de trupele regulate ale regelui Constantin, oricât vor fi botezate ele, batalioane sacre? • •• Dar deasupra tuturor acestora, la Atena, oare sunt aşa de orbi oa­menii politici, a orbit oare d. Veni­­zedes, ca să nu vadă interesul care’l afi statele balcanice să meargă mâ­nă tn mină, să se împotrivească tuturor încercărilor de-a se sfărî­­ma solidaritatea şi amiciţia lor? Ce-ar deveni Qrecia, în ziua când noi exasperaţi, am da mina Bul­gariei şi Turciei ? S’ar părea, că asupra Balcani­lor suflă un vînt de nebunie san­guinară, şi cu atât nu mai înţeleg nimic, cu cît,Grecia scăpată de ne­bunia şi netrebnicia fostelor parti­de politice, cari o duseseră la pei­­re, aproape de prăpastie, este condusă astăzi de un om ca d. [Venizeros, unicul poate dintre băr­baţii politici ai Balcanilor care are scaun la cap şi este un om mare în accepţiunea adevărată a cuvântului, un om superior... Ei bine, d. Venizeios, nu vede prăpastia în care își aruncă pa­tria sa, fără de-a salva măcar Epi­­rul, care, _ oricât ar fi de dure­roasă jertfa — va fi orișice s’ar întîmpla, al Albaniei ?... Telegrama pe care mi-o trimite la ultimul moment, d. Venizetos, face să se întrevadă că şi d-sa îşi dă seamă de această situaţie anormală. E întrebarea însă dacă d-sa va găsi energia necesară ca să poată să pună frie „nebuniei criminale a unor oameni cari, pretinde d-sa, sunt iresponsabili?" Const. Hille In afară de nedreptăţile şi greşe­lile de ordin politic ce conţine legea de organizare a Dobrogeî noul, ea conţine o dispoziţie care nu ţinteşte la alt­ceva decit la despierea de pămînt a nouilor supuşi ai Romî­niei. D. Take Ionescu la Cameră a a­­tras atenţiunea asupra acestei ne­dreptăţi şi a făcut cele mai exprese rezerve cu privire la dînsa. D. Ion Lahovary a denunţat la Senat dis­poziţia respectivă a legei ca o con­fiscare de proprietate. D. Ionel Bră­tianu a răspuns d-lui Lahovari că a făcut un discurs bun, dar o faptă rea. A denunţa un abuz revoltător, o lovitură al cărei dedesubt rămîne încă necunoscut dar nu poate fi ono­rabil, a denunţa o fără de­lege me­nită să ne scoboare în ochii lumei civilizate şi să compromită succesul nostru din 1913, nu poate fi o faptă rea, ci numai o faptă bună. Confiscarea averea celor anexaţi şi revizuirea drepturilor lor de pro­prietate aşa cum o prevede legea d-luî Brătianu, este o confiscare, — este un procedeu al războiului medieval, absolut contrar dreptului ginţilor şi dacă d. Take Ionescu s’a desolidarizat de un asemenea abuz, care e dublat de o infamie, a ştiut ce face şi e semnificativ pentru puţina cuminţenie a şefului, guvernului că n’a înţeles că intră pe o cale primej­dioasă. Noi ne ridicăm însă împotriva a­­cesteî procedări nu numai pentru că ea e o nedreptate, o ignominie faţă cu nişte oameni, pe cari interesul nostru a cerut ca Să-î anexăm, dar cari n’au dorit aceasta, ci şi pen­tru că e o greşală gravă faţă de vii­torul ţărei noastre. Cu o asemenea lege mizerabilă, care nu se mulţu­meşte a lipsi de drepturi politice o populaţie care le-a avut în mod mult mai larg decit le-ar fi putut a­­vea la noi, ci vrea să se despoaie şi de proprietăţile lor, cu o asemenea lege noi semănăm în noua provincie ane­xată ura şi duşmănia şi retezăm puntea de trecere a locuitorilor ei spre comunitatea de cultură şi pa­triotism cu noi. Rp. Suediei Boala regelui Suediei s’a agra­vat în ultimul timp. Medicii l’a fi sfătuit să se supună unei operaţiuni ceea ce regele a primit. Zilele a­­cestea el va fi operat de către dr. Fleiner unul din cei mai distinși chi­rurgi suedezi. REGELE ADOLF GUSTAV Conservatorii si regele PROPUNEREA DE A SE SOMA REGELE SA SE PRONUNŢE ASU­PRA REVIZUIRII In sedinţa de erl a comitetului executiv al partidului conservator s'a discutat o foarte semnificativă propunere. Se afirmă că d. loan Miclescu, fostul director al „Protestărei", cumnatul d-lui P. P. Carp, promin­­tindu-se categoric contra reformei electorale a propus ca partidul con­servator să ceară regelui ca, in conformitate cu dispoziţia formală din Constitutiune, suveranul să-și facă cunoscut asentimentul său pentru revizuire. D. Miclescu s’a explicat asupra acestei propuneri susţinînd că tre­buie să se spună regelui punctul de vedere al partidului conservator în chestia revizuirei şi dacă regele va da asentimentul său pentru re­vizuire, asentiment care nu va ca­dra cu acel al partidului conserva­tor, evident că se va impune o ac­ţiune şi în contra acestui asenti­ment al regelui. D. Miclescu s’ar fi oferit să meargă la rege şi să întrebe pe su­veran dacă într’adevăr e de acord cu reformele enunţate de guvern. Propunerea aceasta a surîs d-lui Nicu Filipescu şi d-sa a susţinu­t-o. Majoritatea din comitetul execu­tiv a înţeles că propunerea a venit indirect­ de la d. P. P. Carp. Atunci d. Marghiloman s’a ridi­cat în potriva ei pentru a o înlătura şi discuţia a devenit foarte aprigă fără a­ se putea încă stabili un a­­cord­ asupra directivei şi acţiunei partidului în timpul campaniei elec­­torale pentru Constituantă. Partizanii d-lui Filipescu au­ în­ţeles însă atitudinea d-lui Marghi­loman care vrea să treacă in­ fata regelui drept acela care sirie acum partidul conservator in frîu şi de aceia unii împing pe d. Ioan Laho­vary la o atitudine mai drastică fată de liberali şi totodată, dacă se va ajunge la tratative asupra re­vizuirei, filipescanui preferă ca d. Lahovary să conducă aceste trata­tive și să­ se pună în contact cu re­gele, A. W. împăratul Wilhelm la Bucureşti? In cercurile diplomatice vieneze se afirmă — după cum anunţă ziarul „Wiener Tagblatt"—că împă­ratul Wilhelm se va reîntoarce de la Corfu prin Bucureşti, iar de aci va merge la Budapesta unde se va intilni din nou cu împăratul Franz Joseph. Ziarul afirmă că cercurile informate, consideră acest intine­­rariu al împăratului german ca si­gur şi atribuie o mare importanţă vizitei acestuia la Bucureşti şi no­uei Intîlniri cu împăratul Franz Joseph, căci cu acest prilej se va clarifica de sigur politica Romî­niei faţă de tripla alianţă. Ciudată idee de dr. Ureche. Domnul Costică Niculescu pa­­tronul vechiului restaurant „La îleaica lui Traian“, zis şi „La Costi­că“, fu nevoit să convie, nu fără a­­mărăciune, că pe cînd muşteriii săi se răreau, acei ai lui Fritz, concurentul sau, „La şniţelul vie­­nez“, zis şi „La Fritz“, se înmul­ţeau pe fiecare zi. Şi ce n’a făcut Costică ca să-şi re­ţină clienţii! Din porc ţigănesc a făcut „Friptură de viţel de la ri­nichi“, din ficat de malac „Patet ide foa grass de Strasburg“, şi n'a­­rămas zgh­eruleţ în taiere pe care el să nu-l transforme în „Salată de beff“. A dat mîncări din ce in ce mai proaste, a micşorat din ce în ce mai mult porţiile, ba chiar, de­­zesperat, a ridicat preţurile atît, de a ajuns bibanul de Herăstrău Cu­ cel de Capşa şi pieptul de gis­­că cît cel de cocotă ! Ce n’a fă­cut bietul Costică? ! Şi totul în zadar: ingraţii de muşterii au­ pă­răsit „Fleica lui Traian“ şi au dat năvală la „Şniţelul lui Fritz“. Şi situaţia lui Costică devenea pe fie­ce zi mai gravă: „Salata de beff“ plecase singură la plim­bare, şi camembertul fusese prins tocmai la rândul al doilea, a­­leea pietonilor. Situaţia era gravă , cu toată cartela gratuită, percep­torul pierduse răbdarea. Domnia ta, lectorule, ce ai fi fă­cut ca să întorci muşteriii dela Şniţelul vienez“ la „Fleica romî­­ă“ ? Ai fi căutat, nu e aşa ?, să ai şi d-ta mîncare tot aşa de bu­lă, de nu­mai, ca mizerabilul de frittz, ai fi mărit porţiile, barim îi ale lui Fritz, ai fi scăzut preţu­­ile, cît ale lui Fritz. Nu-i aşa, lec­­orule, că pentru a-ţî păstra mus­­ch­ii, logica cea mai elementară e-ar fi făcut să iei aseme­­nea măsuri? — E, vezi că d-ta nu o pricepi la comerţ, d-ta nu te pricepi cum să învingi concurenţa. Ascultă ce a făcut d. Costică. Domnul Costică Niculescu vă­­zîndu-şi situaţia dezesperată s’a înţeles cu domnul George Con­­stantinescu de la „Patricianul român“ şi cu domnul Matache Dobrescu, cunoscutul otrăvitor dela birtul „Ikon­omic“ şi-a fi luatără rete­veiul la mînă şi poc şi poc şi spar­­seră şi capul muşteriilor lui Fritz şi geamurile prăvăliei acestuia. Iar dacă văzu dom Costică că nici aşa nu-i merge comerţul, se duse­ drept la deputatul să fi şi a doua zi depu­tatul, grav, mai grav ca un accent grav, interpelă pe domnul ministru al cultelor asupra lăţire­­şniţelului vienez în dauna fleicei naţionale. Grav, mai grav ca boala domnului Cuza, deputatul domnului Costică întrebă: dacă faţă de această stare care ameninţă temelia statului ro­mân nu are de gînd domnul minis­tru să intervină pentru a readuce muşteriii de la şniţelul lui Fritz la fleica lui Costică ? Iar domnul mi­nistru a recunoscut imediat că în adevăr trebue să se ia „măsuri“ pentru a zdrobi „cu o oră mai îna­inte“ concurenţa, şi a înlătura­­„pe­ricolul“ şniţelului vienez. Lucrul, lectorule, ţi se­­ pare de­sigur, născocit de mintea unui hu­morist în delir, atît este de nevero­simil, de abracadabrant. Nu-i aşa? Ca ce să se amestece ministrul în concurenţa a doi negustori? Şi dacă Costică găteşte scump şi prost, ca ce s’ar amesteca guver­nul ca să-i aducă muşteriii dela Fritz, care găteşte ieftin şi bine?— imposibil. Şi cu toate acestea im­posibilul este posibil, în ţara romî­­n­ească. Imposibilul s-a petrecut mai zilele trecute, în parlamentul român, cu o mică, cu o foarte mică modificare. Negustorul care se plîn­­gea că-l lasă muşteriii şi care fă­cea apel la guvern ca acesta „să ia măsuri“ prin cari să forţeze lu­mea să-i­ consume marfa avariată, nu vinde articole de mâncare, ci articole de religie creştină, marca ortodoxă, iar concurentul de care se plîngea că-î ia muşteriii, des­face marfă creştină, marca adven­tistă. A încercat, la Ploeşti, negus­torul de ortodoxie, să readucă, cu bîta, muşteriii la prăvălia sa. „la adevărata religie creştină“, „a se feri de contrafaceri“, dar s’afi gă­sit ticăloşi de muşterii, cari nici cu capul spart nu afi consimţit să consume marfa ortodoxă şi afi con-­­ tinuat să prefere pe cea adventis­tă. Văzînd, atunci, negustorul că nu reuşeşte cu bîta, a angajat, pen­tru desfacerea marfei, dame: „Da­me ortodoxe romine“. Dar vai, a­­tracţia maturelor dame nu fu su­ficientă, o nu, pentru a face să sal­te comerţul ! Şi, faţă de acest re­zultat, îmi ziceam efi, bre, da ce mai marfă extra o fi şi marfa ad­ventistă, că fără reclamă, fără de bîtă, fără de buget, fără de dame, ea totuşi are succes ! Iar negusto­rul de marfă ortodoxă­ văzîndu-se ameninţat să-i ia concurenţa şi pu­ţinii muşterii ce-l mai avea, a in­terpelat ministrul cultelor că de ce guvernul nu ia măsuri cari să a­­pere fleica ortodoxă, de şniţelul adventist? Ce fac jandarmii? Iar e­i mi-am zis: bine că nu’s damă ortodoxă, că mi-ar fi crăpat obrazul de ruşine, ori­cît de bine tencuit ar fi fost el. Cum tu, reli­gie ortodoxă, eşti tu oare aşa de slabă ca să tremuri la cel mai mic vînt adventist şi să fii nevoită să ceri proiecţia jandarmeriei româ­ne ? Dar oare Crist, Crist în numele căruia tu ai deschis tara­bă, cu ajutorul jandarmului a im­pus doctrina lui? Cum tu, „religie a strămoşilor noştri“, tu „cărei datorim trecutul, prezentul şi viito­rul acestei ţări“, n’ai tu destulă pi­tere în tine ca să lupţi cu o pîrlii de sectă adventistă, să lupţi şi s triumfi? Cum, „tu religie a stri­moşilor noştri" în loc să cauţi , obţii victoria cu frumuseţea mo­ralei tale, cu înălţimea învăţămin­telor tale, cu blîndeţea firii tal tu faci apel la bîta popilor dei Ploeşti, la cătuşele jandarmile la decretele de expulzare? Şi ti roşeşti să ceri asemenea sprijin, nu roşeşti de o victorie pe care a cîştiga-o cu asemenea sprijin? Norocul pentru tine este, o „rel­gie a strămoşilor noştri“ că aceas­tă victorie ruşinoasă nu o vei a­vea : jandarmul nu va putea speri omul cu conştiinţa curată şi făţăr­nicia maturelor dame ortodoxe n va reuşi să ademenească decit cîţi­va minori intelectuali. Nu cu ase­menea arme poţi să lupţi, trebue s lupţi. Caută-ţi altele, grăbeşte, ci de nu te vor părăsi şi ultimii muţ­­erii, iar pe obloanele trase al prăvăliei tale, Raţiunea va scrie Faliment. Dr. Urechiă Dr. URECHIA V­I­Z­IŢII CARTUŞE CU DINAMITA Cel mai teribil anarchist român e­­ste, cu începere de e­l, d. Iancu La­­hovary. In adevăr, pe cînd arăta cît de draconică și nedreaptă e legea de organizare a teritoriului anexat, d. Ionel Brătianu i-a aruncat vorba: — Cuvintele d-tale sînt cartuşe cu dinamită! Iată’] dar pe d. Iancu Lahovary un fel de Ravaşol. Şi dacă a ieşit anarchist d. Iancu Lahovary,­ vă închipuiţi ce trebue să fie pentru micul Ionel. „Adevărul’ care are infamul obiceiu să susţie dreptatea in fiecare zi!!! Pac. oamenii reformelor - Atacările In.politică - Dacă ideia revizuirea Constituţiei şi enunţarea reformelor nu au en­tuziasmat massele, aceasta se dato­­reşte nu numai faptului că ele nu au ieşit din sinul masselor, dar mai cu seamă faptului că oamenii cari pre­zintă reformele nu au creditul mo­ral necesar. Nu acei cari abea afl eşit din uri­­i­ma afacere a tramvaelor, avea fi să­­ inspire ţăreî credinţa că a fi chema­rea s’o regenereze. Niciodată ţara nu a simţit în mod mai instinctiv adevărul dictonului „la legi noui, la vremuri noui — oameni noui“. Cum însă conducătorii partidului liberal s’afi grăbit să vie cu refor­mele, spre a dovedi că se ţin de cu­vânt, afi fost câţiva naivi cari şi-afi închipuit un moment că e posibil ca dracul să se fi făcut călugăr şi fraţii Brătianu oameni noui!.. Iluzia n’a fost de lungă durată. După ce reformele afi fost demas­cate şi reduse la proporţii ridicole, au apărut îndărătul lor şi oamenii sub adevărata lor înfăţişare. La un sfirşit de şedinţă în ajunul vacanţelor parlamentare, Camera a fost sezizată de un proect de lege prin care incompatibilitatea intre mandatul de deputat şi slujbele re­tribuite la întreprinderile financiare este pe furiş desfiinţată. Părerea fraţilor Brătianu este că sunt prea puţini oameni de afaceri în politică şi trebue redeschise larg porţile Parlamentului tuturor directorilor, sub-directoril­or şi cenzorilor Credi­telor, Băncilor şi societăţilor privi­legiate de stat sa fi cointeresate cu comunele. Aceştia sunt oamenii noui, meniţi să croiască şi si aplice legile noui— şi într’înşii să aibă încredere ţara, că o vor regenera î­nd. —-----------' —* I I— ---------— Aaeverun ©♦ *'■* ♦♦♦ Liberalism I Suprema scuză a draconismuluî legel de organizare a teritoriului a­­nexat e că guvernul a copiat’o după legea de organizare a Dobrogeî din După 36 de ani, anexiunile trebue să se facă la fel! Acesta e liberalis­mul progresist al marelui partid li­beral ! !... Universitarii Universitarii conservatori s’au so­lidarizat şi se consideră demisionaţi din partid, dacă acesta consideră de­misionat pe d. Pangrati. Dar dacă partidul are „Cerc de studii”, ce mai trebue şi universi­tari?! Achitare? D. Venizeros pledează „nebunia­­criminală a u unor iresponsabili” pen­­t­­ru asasinii preotului Balamace şi a celorlalţi aromîni din Coriţa. Cum s’ar zice, cere achitarea. Dacă guvernul din Atena e respon­­­­săbit, asasinii nu trebue achitaţi! Rigoletto Eminescu şi... cercelul Ştiţi că există un oraş de provin­cie numit R.­Sărat. Deşi nu e o ur­be în care literatura să se simtă ca la ea acasă, unde locuitorii să se dea în vînt după un vers sau o poe­mă, totuşi, nu ştiu cum se făcuse că avea o stradă botezată cu numele celui mai mare poet al nostru : E­­minescu. A trăit Eminescu pe placa albas­tră fixată pe zidul unei case, o vre­me, piuă ce au­ venit la comună, a­­cum doi ani, conservatorii cari au ca şef la R.­Sărat pe eminentul om politic Ionaş Grădişteanu, care, din nefericire pentru ţara noastră, în aceste vremuri istorice, n’a putut pătrunde în Parlament, unde dis­cursurile d-sale ar fi fost desigur adevăratul punct pe­­ in toate ches-, tiunile... Venind conservatorii stă pini pe comună, una din primele lor griji a fost aceea de a schimba nomen-, dlatura străzilor. Și, dela început, privirea lor a căzut asupra lui... E-­ minescu ! Eminescu ? Cine-i stima-i bilul ? Ce caută el în urbea noastră,­ in ilustrul oraș R.-Sărat ? Jos cu el ! Și au zvirlit la guno­ă tabla pe care sta scris numele celui care a scris „Luceafărul", iar în schimb au­ botezat strada cu numele luceafă­rului conservatorilor rîmniceni-să­­raci, d. Ionaş Grădişteanu ! Da, da, azi strada Eminescu e „str. Gră­dişteanu" ! El, ce vreţi, Eminescu a dat ţâ­rei cîteva volume de versuri, iar cel care l-a înlocuit a adus în viaţa publică a ţăreî un cerceluş de aur! Povestea aceasta nuare farmecul actualităţii, dar nu e mai puţin in­teresantă şi caracteristică — nu e aşa Maximin Eftenirea traiului Răspunzînd în Cameră criticei ce s’a făcut legei de organizare a Dobrogeî Noui pentru faptul că prin această lege se suprimă de-, grevările făcute în 1911 şi 1912 lai impozitul funciar şi la patente, d. ministru de finanţe a spus că su­primarea se va face în curînd şi pentru restul ţăreî. Aşa­dar vor fi din nou­ supuse la impozit proprie­tăţile rurale pînă la 6 hectare şi ce­le urbane pînă la 300 de lei venit. D. Costinescu se plângea că a­­ceste degrevări au adus un gol de cîteva milioane în buget. Goiul se va umple, prin urmare, dar pe spi­narea cui? Pe spinarea celor mai nevoiaşi dintre contribuabili, pe cari guvernul trecut îi găsise vred­nici de a fi degrevaţi. Iată un mod sui generis de a iefteni traiul, după cum tot un mod sui generis de ieftenire a traiului este şi proectul de a se spori din nou­ tarifele de transport pe calea ferată. Liberalii procedează în chestiu­nea ieftenirei traiului după siste­mul practicat de multă vreme de guvernanţii noştri: dau ceva cu o mină, şi iau îndoit cu cealaltă, vin ca uşoare sporuri la salariile func­ţionarilor, agită ideea construirei de locuinţe dar în acelaş timp string şi mai mult teascul care stoarce pînă la epuizare puterea ilam­ică a contribuabilului. Iar contribuabilul care vede defilîndu-­ ne dinaninte atîtea măsuri menite, chipurile, a-i iefteni traiul, se mi­ră straşnic văzînd că traiul nu nu­mai, că nu se ieftineşte, dar se scumpeşte tot mai mult. El nici nu bănueşte că totul nu e decit o farsă odioasă, mulţumită căreia oligar­hia a ajuns să-şi urce bugetul la 100 de milioane. Nestor Telegramele anunţă că Roosevelt, fostul preşedinte al Statelor­ Unite, intreprinzînd o vînătoare în păduri­­­­le nesfîrşite ale Americei de Sud, s’a picurat sau a fost victima fiarelor sălbatice. De două săptămîni nu s'a mai I primit nici o veste dela Roosevelt şi­­ tovarăşii sai. Sint temeri serioase că de astă dată el a căzut victima patimei sale pentru vînătorile plin® de riscuri. Acum doi ani, fostul pre­şedinte al Statelor Unite a între­prins o vînătoare în Africa, şi pont® această vînătoare îndrăzneaţă care i-a reuşit, l-a îndemnat să fa­că o nouă încercare în pădurile seculare ale Americei de Sud, care i-a fost însă fatală de astă dată.­ ­ Dispariţia lui Roosevelt Roosevelt în Africa primit de autorităţile din Mombas Oculta din armată Cele scrise în ziarul „Adevărul“ cu privire la nedreptăţile şi nelegiu­irile petrecute în armată, cu ocazia ultimului tablou de înaintări şi a înaintărilor făcute pe ziua de 1 A­­prilie, a scos din sărite pe cei din Ocultă, care văzîndu-se demascaţi, a fi dat ordine celor ce sínt în solda lor, i să desmintă faptele­ aşa cum sínt, şi să înjure „Adevărul“ cu ex­­presiunî demne de acei ce­ îi patro­nează. Dar lucrurile fiind şi stînd tocmai aşa cum au fost scrise prin „Adevă­rul“ după cum toată suflarea ostă­şească le ştie şi le spune ori şi cui vrea să le asculte, injuriile unor iscribi plătiţi din fonduri secrete nu pot atinge pe acei cari dirijază sin­gurul jurnal independent care apa­re în Capitala ţăreî româneşti. Dar pentru ca să revenim la fap­te, am dori să ne spună cei ce apă­ră Oculta, dacă generalii cari afi fost săriţi de la comandamentele su­perioare ,trebuesc consideraţi ca pa­raponisiţi şi nefolositori oştirii şi a­­vertizaţî ca să părăsească armata pe care astăzi o conduce omul de casă al d-lui I. Brătianu, căci toţi ştim că adevăratul ministru de răz­­boi şi este secretarul general, acel de care s’a spus că în timpul cam­paniei din 1913 în loc de a merge cu regimentul ce comanda în cam­panie, şi-a înfiinţat, tot prin puterea ocultei, un loc de ajutor de inspec­tor al artileriei. Dar despre acest fapt s’a scris chiar îndată după înapoierea trupe­lor din campanie, cînd atunci ac­tualul general, s’a repezit și s’a pus în capul regimentului... uitînd că e ajutorul inspectorului artileriei... Aceasta precum ca să se ştie. Cât despre opera d-lui I. Brătianu, că este o operă de asanare în ar­mată și că imitează pe Enver paşa, după cum pire,tinde oculta, aceasta este o sfruntată neruşinare, întru­cât noi nu ne găsim în halul Turciei, şi nici ofiţerii noştri nu pot fi com­paraţi cu ofiţerii turci, dintre cari o mare parte sunt analfabeţi aproa­pe, şi acolo poate că era nevoe de o îndreptare a lucrurilor. La noi, însă, unde ofiţerul e con­ştient de rolul şi de misiunea sa, şi unde cultura este aproape generală, nu este nevoe în armată, decât de dreptate şi numai de dreptate, pu­ni­ndu-se capăt abuzurilor şi favoru­rilor cari zdrobesc caracterele şi formează într’un corp ofiţeresc să­nătos şi bun... o pătură de linguşi­­tori şi de nedemni ! Astăzi, se ştie că în ţara româ­­nească dacă nu este înregimentat în nici un partid politic, un ofiţer nu poate aspira să ajungă la un coman­dament important... orice merit ar avea ! D. Brătianu, e străin de tot, de ale armatei, şi nici nu primeşte pe vreun ofiţer în audienţă, trimiţân­­du-i la secretarul să fi general, iar acesta face ceea ce vrea şi ceea ce îi place, fiind sigur de sprijinul pa­tronului său... In alt articol vom arăta modul cum se poate obţine un comanda­ment de corp de armată... înlătu­rând pe cei cu drepturi mai mari. Un ofiţer superior Citiţi In Dimineaţa Două Cruci roman din viaţa mai ZZZZ cedoneană ZZZ de Victor Eftimiu

Next