Adevěrul, iulie 1914 (Anul 28, nr. 8906-9836)
1914-07-24 / nr. 9829
ANUL XXIV-lea No. 9829 rOtOITOR ALEX. V. FELOIOVIANU ptJBICITATEfI CONCepaTâ EXCLUSIV Agenți«» **ublicitate CAROL SCHULDER A Comp. str. Karag«orae>lol. No. 9 GLL—Tăietor S/4 BIROURILE ZIARULUI» No. 11. București Strada Sărindar No. 116 Bani Exemplarul DIRECTOR POLITIC CONST. MILII: Abonamente cu premiu ?**¥•■• ••••••••••••• L*l IAe Î.*‘î“" »••♦••••••••• • *,1*3 Pentru străinătate prețul este îndoit. TELEFON» Capitala.................Mo. 14 ION • • . • • i» 34/73 Provincia . . . • a 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 _____I — — " "- — « —■ [UNK] ■ [UNK] [UNK] III ■ ———■ . II—————— «—«<• Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi «♦» Joi 24 Iulie 191 Amendă onorabilă —** Se pare că m’am prea grăbit, tind m’am pronunțat asupra Consiliului de Coroană și a hotărîrilor cari s’au luat. Vina poate este și a mea, vina este însă și a guvernului, că n’a găsit de cuviință să vorbească lămurit, ba a luat hotărîrea stranie ca să nu se spună nimic asupra celor discutate și hotărite, deciziune care astăzi se știe că a fost fără de sancțiune fiindcă secretul dezbaterilor este astăzi secretal lui Polichine și că toată lumea știe ce se ascunde sub stilul de sibilă al comunicatului ce s’a dat alaltăeri noaptea tîrziu, presei. • o oar indiferent, dacă vina mea este •sau nu atenuată, eu o recunosc cu spontaneitate și cu atît mai multă bucurie cu cât, ca să fiu modest, trebue să recunosc că punctul de vedere sub care s’a pus guvernul și consiliul de Coroană, este identic cu acela al nostru, și anume că s’a admis părerea neutralitatei armate, fără de nici un gest de provocare, nici față de unul, nici față de altul din adversarii cari stau față în față.... Regele de astă dată a făcut act de suveran constituțional și deși altele erau părerile sale, s’a înclinat în fața aproape a unanimitățea bărbaților de stat și din guvern și din afară de guvern, pe cari i-a chemat, ca să-i consulte și împreună cu ei să hotărască asupra soartei tarei... A lucrat înțeleptește suveranul. Dînsul a înțeles în prima linie care este sentimentul general și și-a dat seamă, că nu poate va duri la rrivmi o întreabă țară împotriva sentimentelor sale... • « • Organ al opinii mei publice, nouă ne pare bine că am contribuit să concretizăm sentimentul public și să contribuim cu slabele noastre puteri, ca să nu se facă greșala neertată de a se precipita lucrurile, de a arunca pe o singură cartă întreaga soartă și întreg viitorul Romîniei. Ce ne rezervă ziua de mîine, nu putem ști, nu putem preciza. Ceea ce hotărîtor știm, faptul de care suntem convinși este că așteptînd avem totul de cîștigat, ori în cazul cel mai rău, nimica de pierdut. Dacă mîine, interesele noastre ne vor obliga să intrăm în danțul grozav al războiului, o vom face, dar vom ști pentru ce feciorii noștri merg să moară și că dacă mor, vor muri cel puțin pentru țara lor și pentru viitorul ei.Acum deocamdată, dar, stăm cu arma la picior, scrutăm zarea roșie de foc și de singe, ne oțelînd sufletele și ne pregătim să ne facem datoria cînd țara ne va chema să ne-o îndeplinim* • • • Rege, guvern, presă, țară, mergem cu toții, mină în mină, sufletele noastre bat la fel—și dacă o clipă am crezut că este altfel—îmi recunosc greșala și fac mea culpa,recunosc că pesimizmul meu a fost de astădată, cel puțin, exagerat. Const. Mille Ce face Anglia? Pînă în momentul de față conflagrația a rămas limitată la patru din cele șase mari puteri ale Europei. Din grupul Triplei alianțe lipsește Italia, iar din acela al Triplei înțelegeri, pînă acum cel puțin, lipsește Anglia. * Italia și-a anunțat în mod oficial neutralitatea, ceea ce a fost o mare surpriză pentru lumea politică. Explicația acestei neutralități sta în faptul că alipirea Italiei la grupul Europei centrale are un caracter pur defensiv, și cum Germania este aceea care a declarat războiu Rusiei și a provocat starea de războiu cu Franța, Italia nu s’a simțit obligată să intervnă. Un distins diplomat cu care am putut vorbi ne cita tocmai neutralitatea Italiei ca o dovadă că germanii au început ostilitățile împotriva Franței iar nu francezii, după cum arătau unele știri de la Berlin. Mai puțin lămurită este atitudinea Angliei. Opinia publică engleză s’a arătat la început ostilă unei cooperări a Marii Britanii la acțiunea militară a Franței și a Rusiei. Englezii sunt un popor practic și nu înțeleg să intre într’un războiu pentru... Serbia. Pe de altă parte, de un secol încoace alianțele Angliei au fost de așa natură nicit nu i-au impus un sprijin armat. Dar dacă spiritul public nu s-a arătat entuziast în fața perspectivei participării la războiu, multe personalități oficiale și o bună parte din presă susțin că Anglia e datoare să lupte alături cu aliatele sale. Un diplomat amestecat în mod intim în afacerile în curs, spunea, în „Daily Telegraph“ că Tripa înțelegere trebue să-și mențină poziția în Europa cu toate forțele sale și că Anglia trebue să arate că nu e „perfidul Albion“. „Morning Post“, „Times“ și altele, de asemeni au susținut cu căldură interventa armată a Angliei pentru a împiedica strivirea Franței de către Germania și răsturnarea echilibrului forțelor în detrimentul Marii Britanii. Se pare că aceste considerente cum și tentația de a distruge flota germană și a pune astfel capăt unei rivalități care ajunsese să apese greu asupra Angliei, au decis guvernul din Londra să arunce forțele ei în cumpăna conflagraței. Așa cel puțin afirmă ziarul „Petit Parisien“, de obiceiu bine informat. Dacă știrea acestui ziar este exactă, atunci Anglia nu-și va băga în foc numai flota — mult superioară celei germane — ci și corpul de expedițiune al cărui efectiv este de aproape 150.000 de oameni. In privința operațiunilor de uscat ale Angliei, se spunea de mult că rolul corpului de expedițiune va fi să debarce în Belgia spre a garanta neutralitatea acestui stat. Or, Germania este hotărîtă să încalce această neutralitate, după cum se vede din ultimatul adresat Belgiei, iar Belgia a declarat că se va împotrivi cu armele. Așa ca, eventualitatea debarcărea corpului de expediție englez în Belgia pare probabilă. Rămîne ele văzut dacă știrea lui „Petit Parisien“ e întemeiată. Meșter __ NARBITII___ AMICII DE LA PESTA Amicii noștri unguri cari n’au reușit încă să debarce nici un soldat pe teritoriul sîrbesc, au hotărît să-șî învingă și să-și ucidă dușmanii pe altă cale... pe cale telegrafică ! Astfel ei au lansat din Pesta o serie de dezastre groaznice pe capul Triplei înțelegeri pe cari le-au și trimis în formă, de depeși în toate colțurile lumea, numai la ei acasă nu, căci se vede că se curtesc între dînșii! * Astfel am avut într’o singură oră: asasinarea lui Poincaré, căderea guvernului francez, revoluție, intronarea regimului monarhic, cucerirea a trei sferturi din Franța, deportarea țarului în Siberia, cucerirea Belgradului și cite alte isprăvi, cari iți zburlesc părul ! Peste cîteva ore li s’a tras însă o dezmințire amicilor de la Pesta de le-a mers untul! Fac și ei ce pot, bieții! Pac. Alegerile din Capitală Titlul de mai sus va surprinde, desigur, pe multe din cetitori. Alegerile din Capitală? Dar cine se mai gîndește la alegeri, în momentele de fată cînd evenimente atic de exceptional de grave absorb atenția fiecăruia ? Nimeni, în adevăr. Afară doar de electorii liberali, cari, în mijlocul frămîntărilor ce au zguduit pînă în fond societatea romînească, n’au încetat o clipă de a face propagandă și de a recomanda alegătorilor pe candidații liberali. Nu e vorbă, chiar meritau acești candidați să distragă atenția cetățenilor de la preocupările momentului aclunaul spre a o fixa asupra lor. Manolache Caloglu, celebrul Cazino de Paris, nu putea rămîne fără colegiu, și nici d. Panaitescu, recomandat cetățenilor ca „subdirector al Creditului urban“, pentru ca alegătorii să știe că e vorba de unul din tovărășia acelora pentru cari s’a desființat legea incompatibilităților. Dar, în sfîrșit, alegerile au fost fixate pentru mîine și ele trebue să aibă loc, oricit de inoportune ar putea părea acum preocupările de ordin electoral. Evident însă că de o luptă electorală propriu zisă nu poate fi vorba în asemenea momente, ceea ce, pentru liberali, e un adevărat noroc. In timpuri normale ei ar fi mers la un eșec absolut sigur, dată fiind personalitatea a doi din candidații pentru cari solicită voturile alegătorilor colegiului I. E vorba doar de colegiul, care a trimis pe d. Ferechi de la Bacău și a legat tinicheaua de coadă onorabilului Cazino de Paris. Dar chiar în condițiile, atît de puțin favorabile opoziției, se vor efectua alegerile de la cari mîine, încă este posibil ca alegătorii să administreze guvernamentalilor o nouă secție. Să nu uităm că printre candidații opoziției se găsește o personalitate ca aceea a d-lui Petre Carp, a căruia prezentă în Parlament, mai ales în împrejurările de față, este o necesitate. Și să nu uităm iarăși că pe lista guvernamentală se află un om absolut necunoscut, ca d. Panaitescu, sau unul atît de antipatic ca nefericitul Cazino de Paris, Pan. Tragedia franco-germană Cam au invadat germanii în 1870 Eri Germanii au deschis ostilitățile împotriva Franței, trecîndu-și trupele prin marele ducat de Luxemburg, care, după tratatul din Londra, e un stat neutru, și aruncîndu-le pe teritoriul francez prin localitățile Longwy și Cirey. Astfel, Germania iar ofensiva procedează printr’o operațiune mililitară repede. E contrariul de ce s’a petrecut în războiul franco-german din 1870, cînd ofensiva a fost luată de Franța, al cărei plan de campanie era să opereze cit mai repede posibil, plan adoptat acum de germani. In 1870, francezii voiau să treacă Rinul, pentru ca să taie Germania în două și în acest scop porniseră mișcarea înaintea trupelor,, în chiar cursei și de la începutul mobilizării... Tactica germană de astăzi pare a fi exact aceeași. Deosebirea e numai că în 1870, germanii erau pregătiți să întîmpine atacul prevăzut al francezilor. Ei așteptau cu trupe numeroase pe mareșalul francez Mac Mahon, pentru că-l împiedeca să-și pună planul în executare. Nu știm încă în ce mod se vor desfășura operațiunile franceze, pentru a preîntîmpina atacul german. Intîia luptă mare din războiul franco-german din 1870 a fost, deci, aceea care tindea deoparte să deruteze defensiva germană prin trecerea Rinului, și de alta, să zădărnicească această combinație. Această mare luptă s-a dat la Wissenburg și cuprind ca fapt principal pe acela că atacul a început din partea germanilor, cari erau adăpostiți în păduri și au început operațiunile printr-un foc de artilerie, care a deconcertat pe francezi, căci aceștia nu bănuiau că dușmanul era așa de aproape. De altfel, mareșalul Mac-Mahon a ignorat la început că se află în fața unor trupe numerose, întreaga a 3-a armată germană. A doua mare luptă a fost cea de la Reichshoffen, care decurgea inevitabil din cea de la Wissenburg. In adevăr, pentru francezi, situația se prezintă foarte gravă, deoarece ei nu terminaseră încă concentrarea și era evident că se află în fața unui dușman foarte numeros. La Wissenburg, ei de-abia putuseră opune 50.000 de oameni față de 150 mii germani și vreo 100 de tunuri față de 480 ale germanilor. intenția francezilor era să concentreze forțele lor în două armate la Froeschwiller, Elsasshausen și Reichshofim, un mor»fi putut da o luptă cu succes. Concentrarea n’au putut-o face, dar fiindcă dușmanul înainta, au primit lupta de la Reichshoffen, o victorie fiind acum singura, speranță că de astădată se va opri cel puțin înaintarea trupelor germene în Franța. Căci rolurile se interveniseră. Acum nu francezii căutau să-și deschidă o cale pentru a trece Rinul ci germanii erau aceia care își deschideau drum spre Franța. De altfel, înfrîngerea de la Forbach, după cea de la Reichshoffen a asigurat germanilor o înaintare vertiginoasă în inima Franței. E de la sine înțeles că izbînzile germanilor au costat scump armata germană. Francezii s’au bătut eroic și e neîndoios că dacă n’ar fi intervenit trădarea mareșalului Bazaine și dacă n’ar fi fost demoralizarea militară și politică a imperiului lui Napoleon al III-lea, Franța ar fi ieșit învingătoare. In adevăr, istoria a constatat mai tîrziu că imperiul lui Napoleon al III-lea a fost o cauză de dezastre și ruină pentru nenorocita Franță. Favoritismul și curtizaneria erau în floare atît în lumea civilă, cit și în cea militară. Autoritatea și răspunderea, în ambele aceste două sfere ale societatei, nu se mai cunoșteau. Soldații, după chiar mărturisiri franceze, erau de o moralitate mediocră și deprinși cu o viață de mercenari. Cu toate astea, toată lumea sus pusă din Franța, cîrmuitori, generali, miniștri, oamenii de la curte, aveau convingerea neclintită că soldatul francez a rămas cu aceleași calități cari îî asigurau odinioară superioritatea. De atunci sunt patruzeci și trei de ani și condițiunile generale politice sociale, economice și militare ale Franței s’au schimbat cu totul. Republica a adus un spirit nou, sănătos, care a refăcut toate din temelie. Franța e azi o democrație înaintată, sinceră și nobilă, în care se concentrează mai cu seamă creerul lumea. Ea s-a străduit pînă în ultimul moment să mențină pacea și numai ea nu poate fi făcută răspunzătoare că e angajată acum într-un război și așa de îngrozitor. Cauza imediată a războiului de la 1870 a fost faimoasa telegramă din Ems. Bismarck căuta un prilej să provoace Franța și în acest scop falsificase o telegramă prin care se raporta audiența ce avusese ambasadorul Franței din Berlin la regele Prusiei. Din felul cum refăcuse cancelarul german această telegramă reeșea pentru germani că Franța vrea să-l umilească, pentru francezi, că regele Prusiei bruscase pe ambasadorul francez, însuși Bismarck povestește că efectul acestei telegrame la Paris a fost ca acela al exploziei unei bombe. Parizienii au început să strige : „La Berlin „La Berlin !“. Manopera reușise. Franța căzuse în cursă. NAPOLEON AL III-lea » v> . a*' MAC MAHON Cum încearcă o nouă invazie “----------BB3----------- Azi Pe cînd o parte a trupelor germane a pătruns în Franța prin Luxemburg, alte trupe au trecut prin Elveția la Celle, punct de graniță francez pe teritoriul Belfort, pentru a înainta spre Paris. Ele însă vor avea decat un asalt formidabil împotriva locului întărit care este orașul Belfort și împrejurimile lui, afară numai dacă nu vor reuși să-l ocolească. Teritoriul Belfort e o plasă franceză cu o suprafață de 60.900 de hectare și cu o populație de 79.800 de locuitori. In 1870, înainte de războiul franco-german, făcea parte din departamentul Rinului de sus (Haut-Rhin), dar după aceea a fost despărțit de Alsacia și Lorena și lăsat Franței prin tratatul din Francfurt. In limitele pe cari le are acuma, cuprinde cu totul cinci cantoane. Reședința acestui teritoriu e orașul Belfort, cu 22.182 de locuitori și care e o fortăreață. In stația lui de cale ferată se întîlnesc liniile care duc de la Paris la Basel și de la Mulhouse la Lyon. E așezat pe un deal înalt de 368 de metri,la poalele căruia trece din Sauvoureuse și stă rezemat pe niște stînci ascultite ale unui platou muntos înalt de 418 metri, pe care se află o cetățuie. Așa cum e situată, fortăreața Belfort are stăpînire asupra trecătoarei dintre Vosgii de la Miazăzi și Jura, adică acel loc care e cunoscut sub numele de „spărtura Belfortului“. Din cauza acestei pozițiuni, ea e considerată ca una din cheile Franței: „orașul, vecinii“ care e înconjurat de o centură fortificată; „Cetățuia Castelului”, sau „stînca Belfortului“ care domină cu 67 de metri rîul Savourense; „orașul nou“, care e în afară de linia de centură. In această parte a orașului e un lac lat de 200 de metri și lung de 1204 metri; un canal care se întinde de-a lungul dealului zis Miotte duce apa din acest lac în oraș. In „orașul vechiu“ e așa numita „Poarta Franței, căci aci e o răspîntie a patru drumuri cari duc la Montbéliard, la Lyon, la Paris și la Epinad. Fortificațiile Belfortului, cari sunt strașnic întărite, se compuneau în 1868 din centura fortificată, in Cetățuia Castelului și din lucrarea zisă a „Speranței“, pe unde trece canalul despre care am vorbit mai sus. După 1874, ele au fost foarte mult mărite printr’o serie de forturi înaintate, cari formează o vastă și puternică centură în jurul fortăreței. Aceste forturi sînt: Basses-Perches, Barres, Justice, Miotte, Hautes Perches, Salbert, Deufert-Rochereau, Girogmany, Roppe, Ressoncourt, Vezelois, Mont Vandois și Bois-d'Oye. Aceste forturi au contact strîns unele cu altele și terenul rîpos, brăzdat de văi și de dealuri, le dă o poziție foarte puternică. In 1870, fortăreața a fost blocată de germani și aci s’aîi dat lupte teribile- Ea n’a fost luată, ci s’a predat din ordinul guvernului. Dintre monumentele pe cari le are orașul Belfort sunt de semnalat : „Leul” colosal, sculptat de Bartholdi, înalt de 16 metri și lat de 24 de metri; el se ridică lingă stînca centinei Castelului și simbolizează eroica rezistentă a fortăreței în timpul asediului. Un alt monument este cel comemorativ al apărărei de la 1870, operă de Mercié și care poartă Inscripția: „Quand méme“. Belfortul e punctul inițial al primului zid de apărare, care se continuă pînă la Epinal cu fortul Serrance; un al doilea zid leagă Toul cu Verdun prin forturile Gironvile. La miază-noapte, între Meusa și mare, strategia apărărei se bizue pe sistemul Condi-Mondeuge, care împreună cu forturile Curgiès și Le Quesnoy, astupă trecătoarea de la Sambre la Escaut, și pe delta Watten, împreună cu Dunquerque, Gravelines și Calais, cari • apără litoral la stingă. Cele două trecători pe cari le lasă Moselle și Meusa au la gură lor cîte un centru fortificat de a doua linie. Toate acestea, la un loc, leagă apărarea de la miază-noapte cu cea de la răsărit și învălue Parisul, care e punctul central al apărărei. Orașul se compune din trei părți: Monumentul Leului de la Belfort "i.r »• De la Sinaia de AL. CIURCU Vin de la Sinaia, unde ținusem să fiți prezinte în ziua memorabilă a importantului consiliu de coroană în care aveau să se ia hotărîri așa de însemnate pentru soarta țarei noastre. Nu voiți repeta ce s’a petrecut în acest consiliu, pentru că această sarcină și-a îndeplinit’o cu cunoscuta’ competință amicul și confratele meu d. Fagure. Voiți relata însă cîteva impresiuni, cum și unele știri și indicații pe care le-am spicuit pe ici pe colo, din vechea mea deprindere de ziarist, de care nu m’am putut desbăra. toțî participanții de la marele consiliu au i eșit de la Castelul Peleș butonați pînă sub bărbie, adică discreți și misterioși ca niște sfinxi și s’au aparat la început cu stoicism în contra asalturilor mulțime de curioși ce năvăliseră ca lăcustele asupra lor. Cum sosia unul din ei la otelul Palace, la Cazin, în parc, în orice punct din Sinaia, de îndată era înconjurat de grupuri compacte de curioși, printre cari ziariștii erau în mică minoritate, majoritatea formînd’o doamnele și vilegiaturiștii din Sinaia. Și începeau să plouă întrebările: — Ei, ce s’a hotărît? — Pace sau războiui ? — Mobilizăm sau nu ? — Cu triplicea sau cu tripla înțelegere? — Cu Rusia sau cu Austria? Unii, bănuind că la astfel de întrebări directe, intervievații se vor feri de a răspunde și vrînd să fie șireți, întrebați : w— Mai pot să stau în Sinaia, ori să-mi fac bagajele. — un țara romînească sunteț oriunde în siguranță, răspunde cu un surîs sarcastic veselul d. Morțun. Eu îmi permiseiul a spune d-lui Carp : — Vă văd vesel d-le Carp. De aceea nici nu vă pun nici o întrebare. Veselia d-voastră este pentru mine mai mult decît un indiciu, este un răspuns anticipat. O interpretez ca un semn că lucrurile s’au petrecut bine în consiliu, că rezultatul liniștitor și că pentru moment nu intrăm în luptă. . R?r sunt sel, îmi răspunde cu totdeauna recunoscuta-î finețe castelanul de la Țibănești. — Am întrebuințat aceiași stratagemă cu un domn ministru, față de care a reușit mai bine, căci, adresîndu-se grupului care-l asedia cu întrebări, îi zise, după observația mea, rîzînd din inimă : — Ei, uitați-vă la mine și judecați. Scopul meu nu era să intervievez, fiindcă am destulă experiență, ca să nu fac așa ceva de față cu mulțimea de curioși, dar glumiam și eu, fiindcă mă aflam în mijlocul acelor grupuri imediat după terminarea consiliului. Știam cu bine că asemenea întrebări se pun numai între patru ochi. Văzând acum pe toți dezolați, fiindcă nu puteau scoate nimic din Sura nici unuia din cei cari veniau de la consiliul de coroană, îi mîngîiam cu următoarele cuvinte : — Fiți pe pace ! Peste cel mult o oră toată Sinaia are să știe ce s’a hotărît în consiliu. Doar îmi cunosc țara. Și n’am greșit, fiindcă nici nu s’a împlinit termenul indicat de mine Și toți cunoșteam rezultatul. Ba încă eu, rupîndu-mă din mijlocul curioșilor și apucînd într’un ungher pe unul dintre participanții consiliului de Coroană, obținu-i de la dinsul un singur cuvînt care spunea destul. El îmi șopti la ureche cuvîntul respectativă. Dar cu toate că știrile erau relativ liniștitoare, lumea pleacă sau se gătește de plecare nu numai de la Sinaia, dar de pe toată Valea Prahovei și chiar de prin celelalte stațiuni balneare. Trenurile sunt arhipline. La casinul din Sinaia abia s’au înjghebat aseară Luni, doua mese de bacara, iar jocul de bulă s’a închis devreme. După plecarea Curții din Sinaia nu vor maî rămînea1 decît foaite puțini vilegiaturisti și viața casinului va adormi. Au plecat în Franța și dintre funcționarii casinului. De unde acum trei zile nu găseam o cameră la marele oțeluri din Călimănești, o persoană sosită de acolo îmi spune că unul din oțelurile jantea e aproape gol și că și celelalte se golesc treptat. Din răspunsurile pe care mi le dau cei mai mulți dintre ce clari fuga de pe la băi rezultă că cei mai mulți se tem de întreruperea circulației trenurilor și de rătăcirea bagajelor în caz de plecare precipitată. Diferiții antreprenori de pe la stațiunile balneare își văd risipite toate visurile de cîștiguri pe care le escumptafi. Să dau și o notă veselă. Azi dimineață pe cînd grupurile de călători așteptau pe peronul gării de la Sinaia trenul de Arad. d. M. Pherekide se apropie de d. At!?i Radovicî, ministrul industriei, și’» întreabă cine e prefect la Ialomița. D. Radovicî stă cîtva timp gînditor și începe a rîde, văzînd că nici d-sa nu cunoaște numele acestui prefect. Pe cînd rîdeam ,cu toții dealui ceasta ignoranță administrativă, inclsiv cei doi interlocutori, d. lauri cu Lahovary, care are totdeauna, cite o anecdotă a propos începe, n. istorisi : — In Franța ministrul instrucțiuii publice își pregătea discursul sau inaugurarea unei școale și cum am avea să vorbească de cele 9 muze și nu-și aducea aminte de numele tuturor, se repezi la telefon și chemind pe directorul școalei îl rugai să-î numească pe cele 9 muze. Dar nici acesta nu putu să-l lumineze, fiindcă nu știu cum se face că dă cîte ori vrei să numești pe toatei] cele 9 muze, totdeauna îți lipsesc vre-o două, pe cari nu le poți g ăsi.n ! La gara din București marea mulțime de călători cari au sosit cu trenul de Arad, n’ar fi găsit birjir«/ * iij Duminică dimineața, cînd am ple*cat la Sinaia, trenul era ticsit de călători, printre cari foarte mulți austro-ungari și chiar unii germani, pe cari mobilizarea îî edenist în patrie. Printre aceștia mulți veneau din Bulgaria. Cîțiva cunoscuți din București îi însoțiseră la gară"« La plecarea trenului își iau rommas bun, fîlfîind batistele. t Cei de pe peron strigă celor din tren : — La revedere ! la Varșovia . — La revedere la Moscova, raspund cei din tren. Unul din aceștia își făcuse și provizie de bani rusești, atît păreai desigur de petrecerea lui în Rusia. -I îmi rămîne să arăt în alt articol ce am aflat din conversația mea cu unii diplomați străini dintre ceî mai de seamă. --------------- « I m---------;. Al. Ciu«*cu Adeverulî Stomac, un nlumătri Germania a declarat räzboiul Belgie!. Strașnic stomach mai are și anii« cui Wilhelm! .1181 : Simpatie. Poporul italian e revoltat că Italiai nu sprijină pe Austria! Știți că atii«triacii sunt foarte iubiti în Italia și nu odată li a’au făcut demonstrații populare de simpatie, care au necesitat intervenția în pas gimnastic a poliției! Pericolul galben | Japonia s’a declarat de partea Triplei înțelegeri ». Acesta e „pericolul galben” de cara vorbea odată Kaiserul Germaniei ! s Rigoletto. —— "H> ■ - - Cavaleria rusă" —----------— V..A In „Adeveriți” dela 20 iulie am publicat o știre privitoare la uns marș extrem de rapid și executat în excelente condițiuni de către regimentul 5 de roșiori „împăratul Nicolae al II-lea”. Cu acel prilej mai adăogăm căi regimentul 3 de dragoni ruși incerc« cînd să facă un marș asemănător, n’a reușit. D. colonel Herăscu, comandantul regimentului 5 de roșiori, ne trim*« te o scrisoare în care ne roagă să] rectificăm astfel știrea publicată, spre a corespunde exact adevărului a „Un regiment de cavalerie rusă, ’ în urma ordinului primit de la generalul Renenkampf, comandantul circumscripției Vilna, a făcut 100 de verste în 14 ore; după ajungerea la etapă a făcut și un exercițiu. „Comandantul regimentului 3 de dragoni — scrie d. colonel Herăscu — s’a arătat recunoscător împrejurărei că regimentul român a făcut acel marș, pentru că această împrejurare i-a dat ocaziunea de a face și regimentul său un marș remarcabil, care l’a relevat în fața întregei cavalerii ruse. D-sa m’a rugat a-i da indicațiuni asupra procedeurilor instrucției noastre individuale și a felului cum se face antrenarea cailor în regimentul 5 roșiori, pe cari găsindu-le superioare le va practica in regimentul său. Cavaleria rusă merită toată stima și admirația noastră elogioasă. Ai văzut 2 regimente de cavalerie făcînd evoluții cu ocazia inspecției ce M. S. împăratul a făcut acestor regimente și am rămas cu convingerea că aceste regimente sunt foarte antrenate și manevriere- Vă mai rog a arăta întreaga mea admirație pentru cele 12 regimente pe cari le-am văzut la revista de la 8 Iulie din Petersburg, făcută în fața M. S. împăratului și a președintelui republicei franceze*1,. • l*1* U1«—iiii« 1