Adevěrul, august 1914 (Anul 28, nr. 9837-9867)

1914-08-01 / nr. 9837

ANUL XXVII-lea No. 9837 F0WO4TOR ALEX. V. BELDIMANU .. .'BUCIT â TE­A CORC­OATA ElCLOKO Agenţi») o» Pubilektat» CAROL SCHULDER 4 Comp. Aarageoraovlat, No. 9 EL LTMTelofoo 8/4 /**■ BIROURILE ZIARULUI n v . 11, București Strada Sărindar No. 11 iJM l August 1­ 914 I- ----LJ--JiJ . I I I ii — DIRECTOR POLITIC CONST. Ml LLR Abonament» cu promiit •••*.. ....... ................................... , 9mrm Pentru străinătate prețul este îndoit. _ TELEFON» Capitala ..... No. 14 IO _ .................... 84/73 Provincia . . . . „ 14/89 _______Străinătatea . . . „ 12/40 «i»» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «o« 6 Bani Exemplarul ii într’un fel este râu ii într’alt fel tot rău S -----------■«----------­ Bunul simţ popular a primit şti­rea războiului european fără nici un entusiazm. Şi printre altele, lu­crul se explică şi prin fapul că ţa­ra şi-a dat seama că din acest răz­boi şi nimic bun nu poate eşi pentru noi. • • O Să luăm în adevăr cazul neutra- Tîtăteî absolute și permanente care pare a fi punctul de vedere și al guvernului și al partidului conser­vator-democrat. Credem că și par­tidul conservator are tot acest punct de privire. Ori cine va învinge, pentru noi nu va fi de loc bine. In adevăr, da­că armatele germano-austriace sunt bătute, o putere precumpănitoare in Europa, va deveni Rusia, nu Franţa. Rusia reacţionară şi care, în ziua aceea, îşi va da seama­ că a venit clipa realizăreî visului lui Petru cel mare. Ori drumul spre Constantinopol este prin ţara romî­­nească şi pe lingă aceasta odată Dardanelele fiind în mîinile Rusi­ei, ce vom deveni noi, închişi din toate părţile, din­spre apă? • • • Să luăm ipoteza contrarie că ce­le două nuferi germane vor ieşi triumfătoare. In cazul acesta, ţă­rile niţei din Orient, şi în special Romînia, vor fi la discreţia atotpu­terniciei Vienei şi Berlinului şi a­­ceasta din punct de vedere şi eco­nomic şi politic. Azi cel puţin a­­vem speranţă că dacă Viena şi Ber­linul se zbîrlesc contra noastră, a­­vem­ balanţa întreitei alian­ţe. Mîine dacă aceasta va fi înge­­nunchiată, vom primi ordine şi vom trebui să ne supunem sub cele mai grele pedepse şi represalii. Mai mult încă, victoria germano-aus­­triacă va însemna desfiinţarea e­­lementului romînesc din Ardeal, atotputernicia maghiară şi amî­­narea pentru cel puţin o jumătate de veac a idealului nostru naţional. Sa zis că războiul de astăzi ar fi opera contelui Tisza şi — da­că lu­crul nu-î cert, el este foarte vero­simil, fiindcă un triumf al celor două intern. ar însemna în prima linie triumful maghiarizmului con­tra naţionalităţilor. » • • Dar chiar dacă nu am fi neutri, chiar dacă am intra în danţul gro­zav al războiului, la aceeaşi operă negativă am contribui Mergînd cu ruşii, poate am­­ căpăta Transilva­nia, dar am pierde Moldova şi a­m vedea pe ruşi statorniciţi la Cons­tantinopol. Mergînd cu Austria şi Germania, să zicem, am putea, că­păta Basarabia, dar sub ce condi­­ţiuni ? Prima de-a fi mereu în luptă cu ruşii—şi a doua de-a fi sluga plecată a Austriei, lăsîndu-i pradă Transilvania şi fiind nevoiţi să intrăm din nou în sferă de ac­ţiune politică­ a celor două state germane. • • » Ar fi un al treilea caz— ca una din puteri, şi în special Austro-Un­­garia să iasă complect zdrobită, desfiinţată ca stat, în urma răz­boiului pe care ea l-a deslănţuit. Numai în cazul acesta, mergînd cu întreita înţelegere am avea de cîş­­tigat ceva. Dar a trecut vremea desfiinţarea statelor în urma răz­­boaelor. Soarta Austro-Ungariei este de sigur ca să dispară. Dar este întrebarea dacă astăzi mo­mentul este sosit? Numai în că­zu! acesta am putea spune că a­­vem ceva de cîştigat din actuala conflagraţie, ceva de cîştigat — dacă nu luăm în consideraţii de a­­totputernicia Rusiei, cu Constanti­­nopolul în mîinele ei. • 9 • E bine înţeles, că precum nimic n’am făcut ca să provocăm confla­graţia de astăzi, tot astfel nu sin­tem­ în stare ca să-l punem sfîrşit, ori să îndreptăm victoria deoparte ori de alta. împrejurările sînt ast­fel că nu noi vom putea decide de soarta luptei, chiar dacă am inter­veni. Ceea ce am dori, este ca­­vin­­ul acesta al nebuniei să treacă pe de­asupra capetelor noastre, ca din cearta celor mari, noi cei mici, să nu ieşim cu capetele sparte, ca si­­tuaţiunea să nu se înrăutăţească pentru noi, după ce războiul cu spada lui va regula socotelile în­curcate dintre marile state. Dar încă odată soarta noastră este să privim cu îngrijorare cum se desfăşoară evenimentele, să căutăm în tot cazul să scăpăm mai uşor şi — ori ce ar fi, ori şi ce s'ar întîmpla, să fim tari, cît mai puternici cu putinţă, căci singura noastră scăpare, nu poate sta de­cît tot în noi înşine. Const. Miile ------------- MUCI I 4P1 -----------­ De pe câmpul de război. Germanii dezmint, francezii dez­mint. Publicul însă nu mai ştie ce să creadă, pe cînd pasionaţii cred numai ceea ce corespunde dorinţe­lor şi simpatiilor lor. Francezii spun că au luat Mul­house şi dezmint că germanii au luat Liege. Germanii dezmint că francezii au luat Mulhouse și spun într’o telegramă oficială că au luat Liége, — orașul cu toate forturile. Francezii spun că au bătut la Altkirch pe germani, cauzîn­du-le o pierdere de­­10.000 oameni, germa­nii amint­e ca au respins uri detașa­ment mixt francez lunui 700 prizo­nieri, între cari un general, un steag, 2­ baterii şi 2 mitraliere. Faţă cu aceste ştiri numeroase, e bine să se constate că toate lup­tele de acum, chiar şi luarea cetă­­ţeî Liege, nu pot avea un caracter deciziv, ci sunt numai preludiul ma­­relor bătălii cari vor decide de soarta viitoare a Europei, bătălii de grandoarea carura dă o idee te­legrama din Paris că germanii au pătruns în Belgia pe două mii de automobile, fiecare încărcat cu trei­zeci soldaţi... Dar pînă la bătăliile acestea mari, va trebui să mai treacă vre­me. Intr’adevăr de la declararea războiului franco-german n’au tre­cut decit unsprezece zile şi atîta nu ajunge nici chiar pentru mobiliza­rea şi concentrarea (Aufmarsul) ar­matei germane, socotită ca putîn­­du-se face în cel mai scurt timp. Să ne înarmăm deci cu răbdare şi să aşteptăm acele bătălii mari, dintre cari unele vor dura cîte 3 sau 4 zile şi după cari rezultatele vor fi de aşa natură că nu se va mai putea tergiversa, nici ergota a­­supra lor. B» 31. Războiţii pe apă Adeveruri Războiu pe hîrtie Puterile beligerante de altă dată e­rgoda cea veche , întrebuin­ţări soldaţi, tunuri,­ puşti şi gloanţe. Statele modemne merg mină în mină cu progresul şi cu telegrafia fără fir : ele capătă victorii prin fir tele­grafic. Victoriile acestea costă mult mai eftin, dar­­şi efectul lor tot eftin este. Explicaţiune Liege pe franţuzeşte va să zică plută. De aceea nemţii şi francezii şi’l aruncă unii în capul altora, fără a se răni de moarte. Chip de a vorbii nu ne ameninţă nimeni, zice co­municatul liniştitor al guvernului, dar trimitem trupe ca să... ne păzea­scă hotarele. Rigoletto iarăşi moratoriul Cu toate că pentru om­ şi cine judecă numai citaşi de pufin, acor­darea mor­atorului este inevitabi­lă, — totuşi la noi consfătuirile și discutămile au­ continuat şi s’au terminat cu hotărîrea guvernului de a mai acorda. Foarte rău­ s’a fă­cut. Cei puternici sînt contra mora­­toriu­hii pentru că — zic ei — mo­ratoriul e contra lor, ei neputînd li­za de di­tisul, ci mimai cei slabi. Dar unde se petrec oare altfel lucrurile ? Rancile şi întreprinderile mari nu uzează nicăieri de moratoriu. E­­le continuă să facă faţă obligaţiuni­lor lor, ca şi in timpuri normale. Dar moratoriul nici nu se dă pen­tru dînşii, ci peste tot locul, pentru cei slabi. Moratoriul corespunde unor ne­voi trecătoare şi e evident că ci­ne nu uzează de dinsul, trage o poliţă in favoarea creditului său in viitor. De aceia tot omul în stare de a o face, îşi va plăti datoriile, fără a avea in vedere dreptul său de a amina plăţile. Altfel stau însă lucrurile cu cei slabi. Creditul lor e limitat şi pu­tinţa de a’l acoperi depinde de în­casările zilnice, cari actualmente silit mile. Pentru aceştia moratoriul e neapărat necesar. Tot aşa pentru creanţele străi­ne, cari nu pot fi nici acoperite din cauza lipsei de rimeze, nici prelungite din cauza imposibilită­­ţei de a lua contact şi înţelegere cu creancierii. In fine mai sunt şi concentraţii. Dacă adunăm insă toate aceste categorii, vedem că pe din afară rămin foarte puţine persoane cari ar putea fi exceptate de la mora­toriu. Așa fiind socotim moratoriul atit de inevitabil, incit ni se pare că cu toată hotărîrea guvernului proclamarea lui, nu e de­cît o chestiune de zile. Ad. VON TIEPITZ ministru de marină german Mo­suria și fluctralitatea României -----------—##-----------------­ Presa vieneză este unanimă în­tru a arăta că Austro-Ungaria nu are de făcut nici o obiecţiune faţă de atitudinea Romîniei care s’a de­clarat neutră. Declarațiunea acea­sta a presei vieneze este naturală Și dovedeşte pricepere şi inteligen­tă de la acei cari au­ făcut’o. Intr’adevăr Austro-Ungaria ar fi putut să se teamă că Romînia, care a prezidat pacea dela Bucureşti şi noul echilibru balcanic, conform cu interesele ei, ar fi putut să vadă în agresiunea Austriei în contra Ser­biei, care dacă va reuşi va duce de­sigur la o schimbare a celor hotă­­rîte prin pacea dela Bucureşti, o ispită prea mare ca Romînia să nu stea neutră. Nimeni nu se îndoeşte că dacă tratatul dela Bucureşti ar fi fost primejduit de o conflagraţie pur balcanică, cum fusese pericol în toamna trecută, Romînia, deşi ne­obligată prin nici o convenţie cu nimeni, ar fi tras sabia ca să apere un aşezăm­înt făcut sub auspiciile ei şi care i-a dat cel mai mare ceas de mulţumire în istoria ei contimpo­rană. Chid Austria vede că Romînia hotărăşte să rămînă neutră, ea ve­de în această atitudine a Romîniei cea mai desăvîrşită şi mai costisi­toare pentru Romînia dovadă de sentimentele ei amicale faţă de îm­părăţia dualistă, răsplată a senti­mentelor amicale pe cari Austria şi Germania le-au­ arătat Romîniei în diferite împrejurări. In conflictul dintre Austria* şi Ru­sia, neutralitatea Româileî repre­zintă pentru Austria nu numai o jumătate de milion de soldaţi cari ţin iau parte la conflict, dar şi sigu­ranţa unei frontiere de mai multe sute kilometri dela Vîrciorova pînă lîngă Noua­ Suliţa. Aceste două dovezi de sinceră vecinătate pe cari Romînia Ie dă Austriei prin atitudinea sa, explică desigur atitudinea presei vieneze care şî-a dat bine seamă că mai mult de­cît aceasta Romînia nu pu­tea să facă. Ori­cît presa din Viena, pentru necesităţile locale, ar susţine că nu Austria a dezlă­ituit actualul răz­boi şi european, scriitorii inteligenţi din Viena ştiu bine că adevărul este altul, că Austria nu numai a provocat războiul, dar a cam şi for­ţat mina Germaniei. Aşa fiind lucrurile, adică fiind vorba de un război şi provocat, iar nu de un războiu de apărare, presa vieneză nici nu-şi putea închipui ca prietenii să poată face mai mult de­cît să se ţină într’o strictă şi reală neutralitate. Presa vieneză de altă parte, nu poate să nu cunoască starea spiri­telor din Romînia. Ea nu poate să nu ştie că Romînia este ui­ stat li­ber, format după calapodul state­lor din Occidentul Europei, iar nu din centrul Europei, adică ui­ stat în care naţiunea întreagă hotărăşte, iar nu mimai şefii politici. Şi la Viena nu s’a putut să fiu se ştie că după cum anul trecut naţiu­nea, cu o bară unanimitate, voia ca Romînia să intre în acţiune, acum cu o şi mai mare unanimitate, ea vorbeşte să răm­îie neutră. Că vor fi glasuri discordante ca al d-luî Stere, aceasta pentru presa vieneză, aşa de bine informată, nu atîrnă nimic în balanţă. Aşa se explică de ce hotărîrea Romîniei, aprobată de toate clasele sociale din această ţară, a întîmpi­­nat o primire binevoitoare din par­tea presei vieneze. A. B. N­A Z­B­I­T­I­I CHESTII ARZATOARE Pe­ ziua de astăzi Europa şi întreg mapamondul , cu demi-mondul, se preocupă de două chestiuni fără de măsură de importante. Prima ches­tiune este de a se şti dacă germanii au luat ore nu au luat fieful şi da­că francezii au fost goniţi din Lore­­na. A doua chestiune şi mai palpi­tantă este de a se şti cine va avea mai multe voturi la alegerile de azi din Capitală, Aurică Geblescu, orî Manolache Ch­iuloglu, pe care nişte răutăcioşi i’au poreclit Casino de Paris. Cît despre alegerea d-luî Ne­­niţescu, ea este sigură. P— B­ELFOIT Monumentul, ca­re poartă inscrip­ţia luând mâine, a fost ridicat în a­­miitirea eroicei a­­părări a cetăţea Belfort in 1870. Astăzi, cinci­­mna din acţiunile răz­boiului­ franco-ger­­man se desfăşoa­ră pe direcţia Bel­­fort-Miilh­ouse-Ne­­uf-Brisach. nu va fi lipsit de interes să reamintim îm­prejură­rile cari au făcut ca, între pa­ginile triste pentru francezi ale cam­paniei din 1870, o­­raşul Belfort să înscrie una cu de­osebire glorioasă. Behort este,una din cele mai pu­ternice cetăţi ale Franţei spre gra­niţa germană. A­­şezată la întreţăe­­rea liniilor ferate de la Paris la Bas­set şi de la Mul­house la Lyon, ea domină trecătoa­­rea dintre Vosgia meridionali şi ju­ra, trecătoare so­cotită cu drept cu­­vînt ca una din cheile Franței. înainte de 1870 Belfort împreună cu toată sub­divi­ziunea administra­tivă cunoscută sub numele de terito­riul Belfortuluî, fă­cea parte din Al­sacia, şi numai e­f­roiceî sale rezis-’ tente se datoreşte -Ea­— Una din cîieile Franţei — m­ai precare. Trupele lui, puţin nu­meroase, erau rău echipate, lipsite de coeziune, rău înarmate. Artileria era slabă, multe din proectile da­­tînd de pe vremea lui Ludovic XIV şi Napoleon I. Cu toate acestea, prin priceperea lui Denfert şi bra­­v­ura soldaţilor francezi, cetatea a hotărî să vină în ajutorul lui Den­­fert şi să despresoare oraşul.. Gene­ralul Werder însă, împreună cu ma­reşalul Manteuffel îi eşiră în cale şi, după o luptă disperată care dură trei zile. Bourbaki fu nevoit să se retragă la Sud. Germanii ţineau cu orice preţ să Pe piaţa primăriei din Belfort se ridică rai grandios monument, plin de mişcare şi de expresie, operă a sculptorului Mercié. El reprezin­tă o alsaciană voinică, susţinînd cu un braţ pe un tînăr soldat care ca­de, lovit de moarte, iar cu celalt braț ridicînd în aer pușca solda­tului murind. __________ cucerească cetatea, pentru a avea un titlu mai mult ca să anexeze și terito­riul Belfortuhu o­­dată cu Alsacia. De aceea Bismarck dete ordin ca asal­tul să se urmeze cu înverșunare. Dar Denfert respinse toate încercările trupelor germane, după cum ştiu să­ reziste şi inzisten­­ţelor populaţiei flă­­m­înde, bîntuîte de febra tifoidă, şi pe care ştirea capitu­­lăreî Parisului o descurajase. Chiar după în­­cheerea armistiţiu­­lu, Belfort rezista încă, şi la toate somaţiile generalu­ni german Tres­­cow de a­ preda ce­tatea. Denfert răs­pundea cu mîn­­drie: „ 9* timp voi d­îrai eu, Belfort nu se va preda !“ De fapt, Denfert n a capitulat decit la 18 Februarie 1871, cînd, în ur­ma convenţiei în­cheiate între Jules Favre şi Bismarck, o depeşă a guver­nului francez ordo­nat colonelul­ui erou sa predea cetatea. Conform conven­ţiei, garnizoana a eşit liberă şi cu o­­torurile războiului. Acesta este stră­lucitul fapt de ar­­ie pe care-l come­morează frumosul monument a căruia imagine o dăm mai sus. Astăzi fortificaţiile Belfortuluî, cari au avut mult de suferit de pe urma bombardărilor din 1870, se găsesc într’o stare excelentă fiind complectate, modernizate şi extra­ordinar de bine înarmate. O telegramă anunţa, zilele tre­cute, că germanii înaintează în­spre Belfort şi că o luptă ar fi avut loc. Ştirea s’a dezminţit în urmă. E de prevăzut chiar că germanii vor căuta să întoarcă pe aiurea fortifi­caţiile franceze şi vor evita o ofen­sivă pentr’o trecătoare atât de for­midabil apărată. „ NeStOR faptul ca, la anexarea Alsaciei, Belfort a rămas de partea Fran­ţei. La declararea războiului din 1870, generalul Félix Douai concentrase la Belfort al șaptelea corp de ar­mată. După lupta de la Wissem­­burg în care a murit generalul Abel Douai și după înfrîngerea francezi­lor la Woerth-Froeschwiller, toată , Alsacia era deschisă năvălitorilor. Generalul Félix Douai se retrase la Châlons-sur-Marne pentru a întări­­ armata lui­ Mac-Mahon, lăsînd la­­ Belfort pe colonelul Denfert cu un efectiv de 16.200 de oameni. Poziţia lui Denfert era din cai a rezistat unui asediu de 103 zile și unei bombardări continue de 73 de zile. Asediul începe la 2 Noem­brie de către trupele germane venite pe drumul Strassburguluî. Denfert, a­­doptînd sistemul apărărei înaintate, dispută pas cu pas teritoriul din ju­rul Belfortuluî și desfășură minuni de vitejie împotriva unei armate de aproape 30 de mii de oameni cu o artilerie mult superioară. In mijlocul dezastrului care ur­mărea pretutindeni armatele france­ze, rezistenta orașului Belfort adu­cea o rază de speranță. Generalul Ro­arha­ki, în fruntea armatei de Est. Conflagraţia privită din Rusia —-----­ Ce spune presa rusă. — Curentele cari au provocat răz­boiul. — a cui e răspunderea. — Rusia rău pregătită. Rusia, Austria şi România. — Defensiva austro­­germană* — Cum luptă germanii. de ALEXIS NOUR Cu fcrafe că de-abia sintem­ la în­ceputul comiagraţiuneî europene, şi cu toate informaţiunile prea ne­­suficiente ce ne vin de pe cîmpiile unde se desfăşoară ostilităţile, se poate totuşi analiza întreagul pre­ludiu al acestei simfonii funeste. Dăm mai jos în rezumat această analiză, ce o fac ultimile numere a­­le ziarelor ruseşti, independente şi progresiste. In momentul de faţă presa din Rusia, pînă şi cea opozi­ţionistă, aproape nu îndură nici o presiune, fiind vădită primejdia, în împrejurările actuale, a unei nemulţumiri interne. Ziarele ruseşti se exprimă foarte hotărît şi se fo­losesc de posibilitatea ce au de a nu prea cruţa politica oficialităţeî ruse. De altfel unele ,,constatări“ de mai jos le citim între rîndurî, dat fiind că naţionalităţile şi opozi­ţia nu spun totul, dar nici nu pri­vesc invadarea străinilor din ace­laşi punct de vedere ca patrioţii ru­şi. Consideraţiile principale ale presei nuseştî radicale, redate fără jenă şi ,nu pe limba de fabulist, sunt următoarele : A CUI E RĂSPUNDEREA Nu încape nici o îndoială, că lu­mea germană a vrut războiul. Pre­textul — asasinarea lui Franz Fer­dinand şi ultimatul Austriei respins de Serbia — asemenea pretext, nu se repetă prea des în istorie. Aus­tria a provocat-o pe Rusia cu cel mai fin succes. Autorul moral al a­­tentatului din Sarajevo și a­ dife­ritelor scandale de spionaj, de bom­be din ultimii ani, Rusia oficială, de fapt și-a luat pe umeri toată răs­punderea sub forma de liberare a slavilor. Intrigile, atentatul, răs­punderea şi liberarea nu sunt de­cit etape pe drumul pretins istoric a! Rusiei militare spre E­gr şi Dardanele. In viaţa politică reală se amestecă foarte bine calculul cu sentimentul, eroismul ori trădar­ea.. RUSIA, AUSTRIA ŞI ROMÎNIA Lum­ea germană tinde şi ea la Orientul apropiat, tinde să ajungă acolo prin subjugarea slavilor de la sud şi prin tratate impuse de he­­ghemonia germana Romîniei, Bul­gariei, Turciei şi Greciei, iar Ru­sia naţionalistă visează Marea Neagră devenită marea lăuntrică a ei cu preţul zdrobirei Romi­ iei, Bulgariei şi Turciei şi prin forma­rea unei sucursale ruseşti — impe­riul su­d-slav. Rivalizîrid de mult, aceste două curente s’au ciocnit, in sfîrşit; aptic, la cauze principale de rivalitate, s’au­ mai adăugat : visul de revanşa al­ Franţei şi in­dustria şi comerţul Angliei atit de primejduite de cele germane. GERMANIA CONTRA RUSIEI In ultimul timp tot mai cu greu s’ar putea calcula cum popoarele, înarmîndu­-se cu atîta febrilitate, ar fi aşteptat anume anul 1917, cînd toate pregătirile, precum se zicea, vor fi terminate, pentru a intra în luptă. In locul cuvintelor, ne-au ve­nit faptele. Dela 1905, Germania nu găsea prilej să intre în război cu Ru­sia, ba chiar nici nu-i permi­teau aşa ceva împrejurările inter­naţionale. Calculul Germaniei cum că Rusia s'ar slăbi cu desăvârşire din cauza rivalităţei cu Japonia şi a turburărilor interne, nu s’a în­­dr­eptăţit. Dar, în acelaş timp, reformele militare nu s'au­ introdus în Rusia mai de loc, după dezastrul din 11’04—1905 pe cîmpiile Manciurieî, pentru că, spre a reforma radical armata, Rusia ar trebui întâi să se reformeze politiceşte, ceea ce nu s’a făcut. Rusia rămîne pe loc, departe de progresul contimporan, iar pretenţiile-î au crescut, incit ea încearcă din nou să dicteze voinţa sa în Europa de sud-est. Germania înţelege toate acestea şi constată, că, pînă cînd există încă tarizmul— Rusia poate fi bătută, dar mai tîr­­ziu... va fi prea tîrziu, cînd mișca­rea liberatoare din Rusia va fi triumfat. Starea de acuma e mult asemă­nătoare războiului Germaniei în contra Franței destrăbălate a lui Napoleon al III-lea... Odată h­otă­­rînd lucrul, lumea germană a pro­cedat în modul următor : O MANOPERA Mobilizarea Austro-Ungariei fiind ceva mai tărăgănită, de­cît cea a Germaniei, monarhia şi-a început-o c­i cel puţin o suptamma înainte de mobilizarea germană. ■ Scopul aces­ta a fost ajuns prin mobilizarea Austro-Ungariei „anume” pentru războiul declarat Serbiei. In răs­timpul de 7 zile, Austria avea ae­rul cum că toate forţele e­f [g-ar în­drepta in contra Serbieii lăshrd graniţele din Polonia, Galiţia şi Bucovina1 pe seama germanilor şi în voia destinului. Ispita a fost ma­re. Rusia a crezut, că austriacii duc ofensivă uriaşă la SaVă, şi deoda­* tă a pornit să pregătească invadai rea Austriei cu milioanele de „sfin­tele dobitoace cenuşii“. Atunci’, Germania i-a declarat războiu Ru­siei şi şi-a coordonat mobilizarea cu cea austriacă. Acuma rezistenţa Serbiei şi ne-­ pătrunderea austriacilor pe terito­riul sîrbesc dovedesc lumei în-­­tregi la prima vedere, că pentru monarhie n’a fost atit de uşor să intre în războiu cu Serbia, care, deci nu ar fi inamicul prea slab, neegal­, şi nici n’ar avea nevoe de vreun protectorat. Armata austro­­ungară rămîne lîngă Serbia, că, cînd pe loc şi nu o „pedepseşte“ de­cît cu distrugerea complectă a Bel­,­gradului. 400 de mii de austriaci în faţa­ Serbiei urmează de fapt defensiva, ei au dat Serbiei şi Muntenegrului timpul trebuincios pentru concentra­rea trupelor, nu le-au zdrobit „în trei zile“, ci caută să-i provoace pe aceşti slavi să iasă la unele locali­tăţi din Bosnia şi Croaţia anume destinate de statul major al Austriei pentru lupte în mare, pe locuri pu­­ţin muntoase. Invadarea în Serbia şi Muntenegru niciodată nu surîdea austriacilor, ci ei aşteaptă ca Zdrobirea Serbiei e amînată, însă ea poate să­ se întîmple şi mai in­cur­înd, dacă trupele austriace vor; fi primit la vreme pentru acest tea­tru de război, întăriri de rezerve bune. Austria are a face întîi nu cu sîrbiî, ci cu inspiratorii sîrbilor. Toate forţele ei mobilizate au fost de urgenţă îndreptate spre Rusia,­ cel puţin un milion de soldaţi, mo­­bilizîndu-se mai de­vreme, se unesc în acest moment cu armata germa­nă prin acţiune nur ofensivă. CUM LUPTA GERMANIA Ceea ce urmăreşte Austria pe Drina şi Sava, adică defensiva, o urmează şi Germania la graniţa franceză. O asemenea constatare nu e de loc ceva paradoxal, ci co­­respunde­ pe deplin realităţii. Zgo­­motul ridicat în jurul operaţiilor­ germane la frontiera franceză e fă­cut în zadar. Nici nu poate fi vorba­ despre o invadare a germanilor în Franţa; zvonurile, însă şi panica dovedesc numai că toată lumea a socoate pe Germania capabilă de a duce ofensiva şi spre apus şi spre răsărit. Napoleon al III-lea a spus odată:­ „Spune adevărul, de vrei să nu te creadă nimeni“. Germania spune cel­ mai vădit adevăr, cum că nu o­­cupă Belgia, Luxemburgul şi grani­ţa franceză,de lingă Elveţia decît pentru apărarea sa. Cu toate astea, lumea aşteaptă grozăveniile inva­ziei: lum­ea crede în spectacolul in­­trăreî germanilor în Paris!... Nu, germanii nu’s aşa de proşti ca să’şî spargă capul de întăririle şi de în-* treaga armată a Franţei. Asigurîndu-şî acuma bine grani­ţele, ei pare că poftesc pe francezi să-i rupă centrul spre Alsacia-Lo­­­rena, să urmeze ispitei de a ocupa această provincie visată în marşul spre Rin... Dacă francezii ar face aşa ceva, atunci amîndouă aripile de­ sud şi de nord — ale armatei germane, avînd comunicaţia perfec­tă între ele şi cu centrul armatei, situat lîngă cetăţi de-a lungul Rinu­lui — vor prinde pe francezî în cle­ştele de nescăpat... Dar pînă atunci, lozinca Germaniei la apus e: defen­­siva, bună şi solidă!.. Simptomele însă de ofensivă ger­mană sînt absolut vădite în Polo­­nia. Analiza acestei ofensive şi cele­lalte consideratiiinî generale asupra conflagraţiei, formează a doua Si ultima parte a acestor constatări, cari vor urma. — tot după artico­lele publicate de presa rusă inde­pendenţă să progresistă, de care mam­ servit şi în expunerea de maî sus. r. Alexis Nour ! OFIŢERI RUŞI în primul rînd muntenegrenii să fa­că greşeala, triptîndu-se pe plan­­.„ AUSTRIA SE BATE INŢII CU RUŞII

Next