Adevěrul, august 1914 (Anul 28, nr. 9837-9867)
1914-08-01 / nr. 9837
ANUL XXVII-lea No. 9837 F0WO4TOR ALEX. V. BELDIMANU .. .'BUCIT â TEA CORCOATA ElCLOKO Agenţi») o» Pubilektat» CAROL SCHULDER 4 Comp. Aarageoraovlat, No. 9 EL LTMTelofoo 8/4 /**■ BIROURILE ZIARULUI n v . 11, București Strada Sărindar No. 11 iJM l August 1 914 I- ----LJ--JiJ . I I I ii — DIRECTOR POLITIC CONST. Ml LLR Abonament» cu promiit •••*.. ....... ................................... , 9mrm Pentru străinătate prețul este îndoit. _ TELEFON» Capitala ..... No. 14 IO _ .................... 84/73 Provincia . . . . „ 14/89 _______Străinătatea . . . „ 12/40 «i»» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «o« 6 Bani Exemplarul ii într’un fel este râu ii într’alt fel tot rău S -----------■«---------- Bunul simţ popular a primit ştirea războiului european fără nici un entusiazm. Şi printre altele, lucrul se explică şi prin fapul că ţara şi-a dat seama că din acest război şi nimic bun nu poate eşi pentru noi. • • O Să luăm în adevăr cazul neutra- Tîtăteî absolute și permanente care pare a fi punctul de vedere și al guvernului și al partidului conservator-democrat. Credem că și partidul conservator are tot acest punct de privire. Ori cine va învinge, pentru noi nu va fi de loc bine. In adevăr, dacă armatele germano-austriace sunt bătute, o putere precumpănitoare in Europa, va deveni Rusia, nu Franţa. Rusia reacţionară şi care, în ziua aceea, îşi va da seama că a venit clipa realizăreî visului lui Petru cel mare. Ori drumul spre Constantinopol este prin ţara romînească şi pe lingă aceasta odată Dardanelele fiind în mîinile Rusiei, ce vom deveni noi, închişi din toate părţile, dinspre apă? • • • Să luăm ipoteza contrarie că cele două nuferi germane vor ieşi triumfătoare. In cazul acesta, ţările niţei din Orient, şi în special Romînia, vor fi la discreţia atotputerniciei Vienei şi Berlinului şi aceasta din punct de vedere şi economic şi politic. Azi cel puţin avem speranţă că dacă Viena şi Berlinul se zbîrlesc contra noastră, avem balanţa întreitei alianţe. Mîine dacă aceasta va fi îngenunchiată, vom primi ordine şi vom trebui să ne supunem sub cele mai grele pedepse şi represalii. Mai mult încă, victoria germano-austriacă va însemna desfiinţarea elementului romînesc din Ardeal, atotputernicia maghiară şi amînarea pentru cel puţin o jumătate de veac a idealului nostru naţional. Sa zis că războiul de astăzi ar fi opera contelui Tisza şi — dacă lucrul nu-î cert, el este foarte verosimil, fiindcă un triumf al celor două intern. ar însemna în prima linie triumful maghiarizmului contra naţionalităţilor. » • • Dar chiar dacă nu am fi neutri, chiar dacă am intra în danţul grozav al războiului, la aceeaşi operă negativă am contribui Mergînd cu ruşii, poate am căpăta Transilvania, dar am pierde Moldova şi am vedea pe ruşi statorniciţi la Constantinopol. Mergînd cu Austria şi Germania, să zicem, am putea, căpăta Basarabia, dar sub ce condiţiuni ? Prima de-a fi mereu în luptă cu ruşii—şi a doua de-a fi sluga plecată a Austriei, lăsîndu-i pradă Transilvania şi fiind nevoiţi să intrăm din nou în sferă de acţiune politică a celor două state germane. • • » Ar fi un al treilea caz— ca una din puteri, şi în special Austro-Ungaria să iasă complect zdrobită, desfiinţată ca stat, în urma războiului pe care ea l-a deslănţuit. Numai în cazul acesta, mergînd cu întreita înţelegere am avea de cîştigat ceva. Dar a trecut vremea desfiinţarea statelor în urma războaelor. Soarta Austro-Ungariei este de sigur ca să dispară. Dar este întrebarea dacă astăzi momentul este sosit? Numai în căzu! acesta am putea spune că avem ceva de cîştigat din actuala conflagraţie, ceva de cîştigat — dacă nu luăm în consideraţii de atotputernicia Rusiei, cu Constantinopolul în mîinele ei. • 9 • E bine înţeles, că precum nimic n’am făcut ca să provocăm conflagraţia de astăzi, tot astfel nu sintem în stare ca să-l punem sfîrşit, ori să îndreptăm victoria deoparte ori de alta. împrejurările sînt astfel că nu noi vom putea decide de soarta luptei, chiar dacă am interveni. Ceea ce am dori, este cavinul acesta al nebuniei să treacă pe deasupra capetelor noastre, ca din cearta celor mari, noi cei mici, să nu ieşim cu capetele sparte, ca situaţiunea să nu se înrăutăţească pentru noi, după ce războiul cu spada lui va regula socotelile încurcate dintre marile state. Dar încă odată soarta noastră este să privim cu îngrijorare cum se desfăşoară evenimentele, să căutăm în tot cazul să scăpăm mai uşor şi — ori ce ar fi, ori şi ce s'ar întîmpla, să fim tari, cît mai puternici cu putinţă, căci singura noastră scăpare, nu poate sta decît tot în noi înşine. Const. Miile ------------- MUCI I 4P1 ----------- De pe câmpul de război. Germanii dezmint, francezii dezmint. Publicul însă nu mai ştie ce să creadă, pe cînd pasionaţii cred numai ceea ce corespunde dorinţelor şi simpatiilor lor. Francezii spun că au luat Mulhouse şi dezmint că germanii au luat Liege. Germanii dezmint că francezii au luat Mulhouse și spun într’o telegramă oficială că au luat Liége, — orașul cu toate forturile. Francezii spun că au bătut la Altkirch pe germani, cauzîndu-le o pierdere de10.000 oameni, germanii aminte ca au respins uri detașament mixt francez lunui 700 prizonieri, între cari un general, un steag, 2 baterii şi 2 mitraliere. Faţă cu aceste ştiri numeroase, e bine să se constate că toate luptele de acum, chiar şi luarea cetăţeî Liege, nu pot avea un caracter deciziv, ci sunt numai preludiul marelor bătălii cari vor decide de soarta viitoare a Europei, bătălii de grandoarea carura dă o idee telegrama din Paris că germanii au pătruns în Belgia pe două mii de automobile, fiecare încărcat cu treizeci soldaţi... Dar pînă la bătăliile acestea mari, va trebui să mai treacă vreme. Intr’adevăr de la declararea războiului franco-german n’au trecut decit unsprezece zile şi atîta nu ajunge nici chiar pentru mobilizarea şi concentrarea (Aufmarsul) armatei germane, socotită ca putîndu-se face în cel mai scurt timp. Să ne înarmăm deci cu răbdare şi să aşteptăm acele bătălii mari, dintre cari unele vor dura cîte 3 sau 4 zile şi după cari rezultatele vor fi de aşa natură că nu se va mai putea tergiversa, nici ergota asupra lor. B» 31. Războiţii pe apă Adeveruri Războiu pe hîrtie Puterile beligerante de altă dată ergoda cea veche , întrebuinţări soldaţi, tunuri, puşti şi gloanţe. Statele modemne merg mină în mină cu progresul şi cu telegrafia fără fir : ele capătă victorii prin fir telegrafic. Victoriile acestea costă mult mai eftin, darşi efectul lor tot eftin este. Explicaţiune Liege pe franţuzeşte va să zică plută. De aceea nemţii şi francezii şi’l aruncă unii în capul altora, fără a se răni de moarte. Chip de a vorbii nu ne ameninţă nimeni, zice comunicatul liniştitor al guvernului, dar trimitem trupe ca să... ne păzească hotarele. Rigoletto iarăşi moratoriul Cu toate că pentru om şi cine judecă numai citaşi de pufin, acordarea moratorului este inevitabilă, — totuşi la noi consfătuirile și discutămile au continuat şi s’au terminat cu hotărîrea guvernului de a mai acorda. Foarte rău s’a făcut. Cei puternici sînt contra moratoriuhii pentru că — zic ei — moratoriul e contra lor, ei neputînd liza de ditisul, ci mimai cei slabi. Dar unde se petrec oare altfel lucrurile ? Rancile şi întreprinderile mari nu uzează nicăieri de moratoriu. Ele continuă să facă faţă obligaţiunilor lor, ca şi in timpuri normale. Dar moratoriul nici nu se dă pentru dînşii, ci peste tot locul, pentru cei slabi. Moratoriul corespunde unor nevoi trecătoare şi e evident că cine nu uzează de dinsul, trage o poliţă in favoarea creditului său in viitor. De aceia tot omul în stare de a o face, îşi va plăti datoriile, fără a avea in vedere dreptul său de a amina plăţile. Altfel stau însă lucrurile cu cei slabi. Creditul lor e limitat şi putinţa de a’l acoperi depinde de încasările zilnice, cari actualmente silit mile. Pentru aceştia moratoriul e neapărat necesar. Tot aşa pentru creanţele străine, cari nu pot fi nici acoperite din cauza lipsei de rimeze, nici prelungite din cauza imposibilităţei de a lua contact şi înţelegere cu creancierii. In fine mai sunt şi concentraţii. Dacă adunăm insă toate aceste categorii, vedem că pe din afară rămin foarte puţine persoane cari ar putea fi exceptate de la moratoriu. Așa fiind socotim moratoriul atit de inevitabil, incit ni se pare că cu toată hotărîrea guvernului proclamarea lui, nu e decît o chestiune de zile. Ad. VON TIEPITZ ministru de marină german Mosuria și fluctralitatea României -----------—##----------------- Presa vieneză este unanimă întru a arăta că Austro-Ungaria nu are de făcut nici o obiecţiune faţă de atitudinea Romîniei care s’a declarat neutră. Declarațiunea aceasta a presei vieneze este naturală Și dovedeşte pricepere şi inteligentă de la acei cari au făcut’o. Intr’adevăr Austro-Ungaria ar fi putut să se teamă că Romînia, care a prezidat pacea dela Bucureşti şi noul echilibru balcanic, conform cu interesele ei, ar fi putut să vadă în agresiunea Austriei în contra Serbiei, care dacă va reuşi va duce desigur la o schimbare a celor hotărîte prin pacea dela Bucureşti, o ispită prea mare ca Romînia să nu stea neutră. Nimeni nu se îndoeşte că dacă tratatul dela Bucureşti ar fi fost primejduit de o conflagraţie pur balcanică, cum fusese pericol în toamna trecută, Romînia, deşi neobligată prin nici o convenţie cu nimeni, ar fi tras sabia ca să apere un aşezămînt făcut sub auspiciile ei şi care i-a dat cel mai mare ceas de mulţumire în istoria ei contimporană. Chid Austria vede că Romînia hotărăşte să rămînă neutră, ea vede în această atitudine a Romîniei cea mai desăvîrşită şi mai costisitoare pentru Romînia dovadă de sentimentele ei amicale faţă de împărăţia dualistă, răsplată a sentimentelor amicale pe cari Austria şi Germania le-au arătat Romîniei în diferite împrejurări. In conflictul dintre Austria* şi Rusia, neutralitatea Româileî reprezintă pentru Austria nu numai o jumătate de milion de soldaţi cari ţin iau parte la conflict, dar şi siguranţa unei frontiere de mai multe sute kilometri dela Vîrciorova pînă lîngă Noua Suliţa. Aceste două dovezi de sinceră vecinătate pe cari Romînia Ie dă Austriei prin atitudinea sa, explică desigur atitudinea presei vieneze care şî-a dat bine seamă că mai mult decît aceasta Romînia nu putea să facă. Oricît presa din Viena, pentru necesităţile locale, ar susţine că nu Austria a dezlăituit actualul război şi european, scriitorii inteligenţi din Viena ştiu bine că adevărul este altul, că Austria nu numai a provocat războiul, dar a cam şi forţat mina Germaniei. Aşa fiind lucrurile, adică fiind vorba de un război şi provocat, iar nu de un războiu de apărare, presa vieneză nici nu-şi putea închipui ca prietenii să poată face mai mult decît să se ţină într’o strictă şi reală neutralitate. Presa vieneză de altă parte, nu poate să nu cunoască starea spiritelor din Romînia. Ea nu poate să nu ştie că Romînia este ui stat liber, format după calapodul statelor din Occidentul Europei, iar nu din centrul Europei, adică ui stat în care naţiunea întreagă hotărăşte, iar nu mimai şefii politici. Şi la Viena nu s’a putut să fiu se ştie că după cum anul trecut naţiunea, cu o bară unanimitate, voia ca Romînia să intre în acţiune, acum cu o şi mai mare unanimitate, ea vorbeşte să rămîie neutră. Că vor fi glasuri discordante ca al d-luî Stere, aceasta pentru presa vieneză, aşa de bine informată, nu atîrnă nimic în balanţă. Aşa se explică de ce hotărîrea Romîniei, aprobată de toate clasele sociale din această ţară, a întîmpinat o primire binevoitoare din partea presei vieneze. A. B. NA ZBITII CHESTII ARZATOARE Pe ziua de astăzi Europa şi întreg mapamondul , cu demi-mondul, se preocupă de două chestiuni fără de măsură de importante. Prima chestiune este de a se şti dacă germanii au luat ore nu au luat fieful şi dacă francezii au fost goniţi din Lorena. A doua chestiune şi mai palpitantă este de a se şti cine va avea mai multe voturi la alegerile de azi din Capitală, Aurică Geblescu, orî Manolache Chiuloglu, pe care nişte răutăcioşi i’au poreclit Casino de Paris. Cît despre alegerea d-luî Neniţescu, ea este sigură. P— BELFOIT Monumentul, care poartă inscripţia luând mâine, a fost ridicat în amiitirea eroicei apărări a cetăţea Belfort in 1870. Astăzi, cincimna din acţiunile războiului franco-german se desfăşoară pe direcţia Belfort-Miilhouse-Neuf-Brisach. nu va fi lipsit de interes să reamintim împrejurările cari au făcut ca, între paginile triste pentru francezi ale campaniei din 1870, oraşul Belfort să înscrie una cu deosebire glorioasă. Behort este,una din cele mai puternice cetăţi ale Franţei spre graniţa germană. Aşezată la întreţăerea liniilor ferate de la Paris la Basset şi de la Mulhouse la Lyon, ea domină trecătoarea dintre Vosgia meridionali şi jura, trecătoare socotită cu drept cuvînt ca una din cheile Franței. înainte de 1870 Belfort împreună cu toată subdiviziunea administrativă cunoscută sub numele de teritoriul Belfortuluî, făcea parte din Alsacia, şi numai efroiceî sale rezis-’ tente se datoreşte -Ea— Una din cîieile Franţei — mai precare. Trupele lui, puţin numeroase, erau rău echipate, lipsite de coeziune, rău înarmate. Artileria era slabă, multe din proectile datînd de pe vremea lui Ludovic XIV şi Napoleon I. Cu toate acestea, prin priceperea lui Denfert şi bravura soldaţilor francezi, cetatea a hotărî să vină în ajutorul lui Denfert şi să despresoare oraşul.. Generalul Werder însă, împreună cu mareşalul Manteuffel îi eşiră în cale şi, după o luptă disperată care dură trei zile. Bourbaki fu nevoit să se retragă la Sud. Germanii ţineau cu orice preţ să Pe piaţa primăriei din Belfort se ridică rai grandios monument, plin de mişcare şi de expresie, operă a sculptorului Mercié. El reprezintă o alsaciană voinică, susţinînd cu un braţ pe un tînăr soldat care cade, lovit de moarte, iar cu celalt braț ridicînd în aer pușca soldatului murind. __________ cucerească cetatea, pentru a avea un titlu mai mult ca să anexeze și teritoriul Belfortuhu odată cu Alsacia. De aceea Bismarck dete ordin ca asaltul să se urmeze cu înverșunare. Dar Denfert respinse toate încercările trupelor germane, după cum ştiu să reziste şi inzistenţelor populaţiei flămînde, bîntuîte de febra tifoidă, şi pe care ştirea capitulăreî Parisului o descurajase. Chiar după încheerea armistiţiulu, Belfort rezista încă, şi la toate somaţiile generaluni german Trescow de a preda cetatea. Denfert răspundea cu mîndrie: „ 9* timp voi dîrai eu, Belfort nu se va preda !“ De fapt, Denfert n a capitulat decit la 18 Februarie 1871, cînd, în urma convenţiei încheiate între Jules Favre şi Bismarck, o depeşă a guvernului francez ordonat colonelului erou sa predea cetatea. Conform convenţiei, garnizoana a eşit liberă şi cu otorurile războiului. Acesta este strălucitul fapt de arie pe care-l comemorează frumosul monument a căruia imagine o dăm mai sus. Astăzi fortificaţiile Belfortuluî, cari au avut mult de suferit de pe urma bombardărilor din 1870, se găsesc într’o stare excelentă fiind complectate, modernizate şi extraordinar de bine înarmate. O telegramă anunţa, zilele trecute, că germanii înaintează înspre Belfort şi că o luptă ar fi avut loc. Ştirea s’a dezminţit în urmă. E de prevăzut chiar că germanii vor căuta să întoarcă pe aiurea fortificaţiile franceze şi vor evita o ofensivă pentr’o trecătoare atât de formidabil apărată. „ NeStOR faptul ca, la anexarea Alsaciei, Belfort a rămas de partea Franţei. La declararea războiului din 1870, generalul Félix Douai concentrase la Belfort al șaptelea corp de armată. După lupta de la Wissemburg în care a murit generalul Abel Douai și după înfrîngerea francezilor la Woerth-Froeschwiller, toată , Alsacia era deschisă năvălitorilor. Generalul Félix Douai se retrase la Châlons-sur-Marne pentru a întări armata lui Mac-Mahon, lăsînd la Belfort pe colonelul Denfert cu un efectiv de 16.200 de oameni. Poziţia lui Denfert era din cai a rezistat unui asediu de 103 zile și unei bombardări continue de 73 de zile. Asediul începe la 2 Noembrie de către trupele germane venite pe drumul Strassburguluî. Denfert, adoptînd sistemul apărărei înaintate, dispută pas cu pas teritoriul din jurul Belfortuluî și desfășură minuni de vitejie împotriva unei armate de aproape 30 de mii de oameni cu o artilerie mult superioară. In mijlocul dezastrului care urmărea pretutindeni armatele franceze, rezistenta orașului Belfort aducea o rază de speranță. Generalul Roarhaki, în fruntea armatei de Est. Conflagraţia privită din Rusia —----- Ce spune presa rusă. — Curentele cari au provocat războiul. — a cui e răspunderea. — Rusia rău pregătită. Rusia, Austria şi România. — Defensiva austrogermană* — Cum luptă germanii. de ALEXIS NOUR Cu fcrafe că de-abia sintem la începutul comiagraţiuneî europene, şi cu toate informaţiunile prea nesuficiente ce ne vin de pe cîmpiile unde se desfăşoară ostilităţile, se poate totuşi analiza întreagul preludiu al acestei simfonii funeste. Dăm mai jos în rezumat această analiză, ce o fac ultimile numere ale ziarelor ruseşti, independente şi progresiste. In momentul de faţă presa din Rusia, pînă şi cea opoziţionistă, aproape nu îndură nici o presiune, fiind vădită primejdia, în împrejurările actuale, a unei nemulţumiri interne. Ziarele ruseşti se exprimă foarte hotărît şi se folosesc de posibilitatea ce au de a nu prea cruţa politica oficialităţeî ruse. De altfel unele ,,constatări“ de mai jos le citim între rîndurî, dat fiind că naţionalităţile şi opoziţia nu spun totul, dar nici nu privesc invadarea străinilor din acelaşi punct de vedere ca patrioţii ruşi. Consideraţiile principale ale presei nuseştî radicale, redate fără jenă şi ,nu pe limba de fabulist, sunt următoarele : A CUI E RĂSPUNDEREA Nu încape nici o îndoială, că lumea germană a vrut războiul. Pretextul — asasinarea lui Franz Ferdinand şi ultimatul Austriei respins de Serbia — asemenea pretext, nu se repetă prea des în istorie. Austria a provocat-o pe Rusia cu cel mai fin succes. Autorul moral al atentatului din Sarajevo și a diferitelor scandale de spionaj, de bombe din ultimii ani, Rusia oficială, de fapt și-a luat pe umeri toată răspunderea sub forma de liberare a slavilor. Intrigile, atentatul, răspunderea şi liberarea nu sunt decit etape pe drumul pretins istoric a! Rusiei militare spre Egr şi Dardanele. In viaţa politică reală se amestecă foarte bine calculul cu sentimentul, eroismul ori trădarea.. RUSIA, AUSTRIA ŞI ROMÎNIA Lumea germană tinde şi ea la Orientul apropiat, tinde să ajungă acolo prin subjugarea slavilor de la sud şi prin tratate impuse de heghemonia germana Romîniei, Bulgariei, Turciei şi Greciei, iar Rusia naţionalistă visează Marea Neagră devenită marea lăuntrică a ei cu preţul zdrobirei Romi iei, Bulgariei şi Turciei şi prin formarea unei sucursale ruseşti — imperiul sud-slav. Rivalizîrid de mult, aceste două curente s’au ciocnit, in sfîrşit; aptic, la cauze principale de rivalitate, s’au mai adăugat : visul de revanşa al Franţei şi industria şi comerţul Angliei atit de primejduite de cele germane. GERMANIA CONTRA RUSIEI In ultimul timp tot mai cu greu s’ar putea calcula cum popoarele, înarmîndu-se cu atîta febrilitate, ar fi aşteptat anume anul 1917, cînd toate pregătirile, precum se zicea, vor fi terminate, pentru a intra în luptă. In locul cuvintelor, ne-au venit faptele. Dela 1905, Germania nu găsea prilej să intre în război cu Rusia, ba chiar nici nu-i permiteau aşa ceva împrejurările internaţionale. Calculul Germaniei cum că Rusia s'ar slăbi cu desăvârşire din cauza rivalităţei cu Japonia şi a turburărilor interne, nu s’a îndreptăţit. Dar, în acelaş timp, reformele militare nu s'au introdus în Rusia mai de loc, după dezastrul din 11’04—1905 pe cîmpiile Manciurieî, pentru că, spre a reforma radical armata, Rusia ar trebui întâi să se reformeze politiceşte, ceea ce nu s’a făcut. Rusia rămîne pe loc, departe de progresul contimporan, iar pretenţiile-î au crescut, incit ea încearcă din nou să dicteze voinţa sa în Europa de sud-est. Germania înţelege toate acestea şi constată, că, pînă cînd există încă tarizmul— Rusia poate fi bătută, dar mai tîrziu... va fi prea tîrziu, cînd mișcarea liberatoare din Rusia va fi triumfat. Starea de acuma e mult asemănătoare războiului Germaniei în contra Franței destrăbălate a lui Napoleon al III-lea... Odată hotărînd lucrul, lumea germană a procedat în modul următor : O MANOPERA Mobilizarea Austro-Ungariei fiind ceva mai tărăgănită, decît cea a Germaniei, monarhia şi-a început-o ci cel puţin o suptamma înainte de mobilizarea germană. ■ Scopul acesta a fost ajuns prin mobilizarea Austro-Ungariei „anume” pentru războiul declarat Serbiei. In răstimpul de 7 zile, Austria avea aerul cum că toate forţele ef [g-ar îndrepta in contra Serbieii lăshrd graniţele din Polonia, Galiţia şi Bucovina1 pe seama germanilor şi în voia destinului. Ispita a fost mare. Rusia a crezut, că austriacii duc ofensivă uriaşă la SaVă, şi deoda* tă a pornit să pregătească invadai rea Austriei cu milioanele de „sfintele dobitoace cenuşii“. Atunci’, Germania i-a declarat războiu Rusiei şi şi-a coordonat mobilizarea cu cea austriacă. Acuma rezistenţa Serbiei şi ne- pătrunderea austriacilor pe teritoriul sîrbesc dovedesc lumei în-tregi la prima vedere, că pentru monarhie n’a fost atit de uşor să intre în războiu cu Serbia, care, deci nu ar fi inamicul prea slab, neegal, şi nici n’ar avea nevoe de vreun protectorat. Armata austroungară rămîne lîngă Serbia, că, cînd pe loc şi nu o „pedepseşte“ decît cu distrugerea complectă a Bel,gradului. 400 de mii de austriaci în faţa Serbiei urmează de fapt defensiva, ei au dat Serbiei şi Muntenegrului timpul trebuincios pentru concentrarea trupelor, nu le-au zdrobit „în trei zile“, ci caută să-i provoace pe aceşti slavi să iasă la unele localităţi din Bosnia şi Croaţia anume destinate de statul major al Austriei pentru lupte în mare, pe locuri puţin muntoase. Invadarea în Serbia şi Muntenegru niciodată nu surîdea austriacilor, ci ei aşteaptă ca Zdrobirea Serbiei e amînată, însă ea poate să se întîmple şi mai incurînd, dacă trupele austriace vor; fi primit la vreme pentru acest teatru de război, întăriri de rezerve bune. Austria are a face întîi nu cu sîrbiî, ci cu inspiratorii sîrbilor. Toate forţele ei mobilizate au fost de urgenţă îndreptate spre Rusia, cel puţin un milion de soldaţi, mobilizîndu-se mai devreme, se unesc în acest moment cu armata germană prin acţiune nur ofensivă. CUM LUPTA GERMANIA Ceea ce urmăreşte Austria pe Drina şi Sava, adică defensiva, o urmează şi Germania la graniţa franceză. O asemenea constatare nu e de loc ceva paradoxal, ci corespunde pe deplin realităţii. Zgomotul ridicat în jurul operaţiilor germane la frontiera franceză e făcut în zadar. Nici nu poate fi vorba despre o invadare a germanilor în Franţa; zvonurile, însă şi panica dovedesc numai că toată lumea a socoate pe Germania capabilă de a duce ofensiva şi spre apus şi spre răsărit. Napoleon al III-lea a spus odată: „Spune adevărul, de vrei să nu te creadă nimeni“. Germania spune cel mai vădit adevăr, cum că nu ocupă Belgia, Luxemburgul şi graniţa franceză,de lingă Elveţia decît pentru apărarea sa. Cu toate astea, lumea aşteaptă grozăveniile invaziei: lumea crede în spectacolul intrăreî germanilor în Paris!... Nu, germanii nu’s aşa de proşti ca să’şî spargă capul de întăririle şi de în-* treaga armată a Franţei. Asigurîndu-şî acuma bine graniţele, ei pare că poftesc pe francezi să-i rupă centrul spre Alsacia-Lorena, să urmeze ispitei de a ocupa această provincie visată în marşul spre Rin... Dacă francezii ar face aşa ceva, atunci amîndouă aripile de sud şi de nord — ale armatei germane, avînd comunicaţia perfectă între ele şi cu centrul armatei, situat lîngă cetăţi de-a lungul Rinului — vor prinde pe francezî în cleştele de nescăpat... Dar pînă atunci, lozinca Germaniei la apus e: defensiva, bună şi solidă!.. Simptomele însă de ofensivă germană sînt absolut vădite în Polonia. Analiza acestei ofensive şi celelalte consideratiiinî generale asupra conflagraţiei, formează a doua Si ultima parte a acestor constatări, cari vor urma. — tot după articolele publicate de presa rusă independenţă să progresistă, de care mam servit şi în expunerea de maî sus. r. Alexis Nour ! OFIŢERI RUŞI în primul rînd muntenegrenii să facă greşeala, triptîndu-se pe plan.„ AUSTRIA SE BATE INŢII CU RUŞII