Adevěrul, septembrie 1914 (Anul 28, nr. 9868-9897)
1914-09-01 / nr. 9868
F INUL XXTIUeâ No. 9868 0 Ban! Exemplarul Vom o a T o» ALEX. V. BELDIMANU DIRECTOR POLITIC COW8T- MIL |»B Abonamente cu premiii Pentru ttrâbnătat* prețul ut* (Q&sft, TCLCFOSti* Capitale ..... Mo. «4 to _ *. ••«,•»«. M/73 Provincia ...... 14/99 Străinătatea . . . „ 12/40 OUBUCititii concepat* exeuvfeiv Agenţto? <*• ftubiiettoto CAROL 6CHULOER * Corn» etn. Rarie.opti..iel, «o. « 6t fc-T®l«foe «|4 BIROURHE ziarului * No. 111 Bucureşti Strada Sărindar No. 11 «*» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «e» LA LUCRU Am cercetat ori, care este situa- Jiunea noastră, faţă de evenimentele cari se desfăşoară în eitest moment şi m’am întrebat dacă avem oameni cari să le înţeleagă ţi să fie la înălţimea lor? • V Pînă să răspund la această chetiune, sunt nevoit să fac o digresiune asupra celor întimplate şi discutate în ultimul consiliu de miniştri, la care au fost convocate diferite personalităţi politice ale partidului de la guvern. Mărturisesc că nu-mi place de loc această nouă consfătuire extraparlamentară, mărturisesc că discursul d-lui Brătianu m’a pus pe gînduri, că este semnificativă teama guvernului de parlament, frica de a fi silit să vorbească şi să se explice. In toate aceste reticente şi jumătăţi de declarafiuni, sînt o sută şi o mie de motive de îngrijorare, sînt simptome neplăcute şi cari dau de gîndit. Mai intîî de toate, de ce într’o ţară constituţională, teama de a sta la vorbă cu parlamentul, de ce a nu se conforma dorintiî lui, de ce frica de explicaţiunî reale şi categorice? Ba chiar s’a vorbit de starea de asediu, ca şi cînd, între guvern şi ţară, ar fi un abis — şi că se pregăteşte o lovitură care să oprească orice manifestaţie neplăcută guvernului. Care să fie această manifestafiune? Pînă acum, din fericire, guvern şi opinie publică, guvern şi ţară, au mers mînă în mină şi dacă, pe ici pe colo — cum a fost în chestia marinarilor germani — o divergenţă s’a arătat — guvernul a căutat să se explice şi a simfit această nevoe recunoscînd că a greşit — recunoaştere, fie şi de formă, fiindcă transporturile germane au urmat... • •e Or, situaţiunea este astfel că începe ca inacţiunea noastră să fie o crimă către ţară. Nu putem să stăm neutri peW cînd Rusia a ocupat Bucovina şi mîine va ocupa Transilvania, şi aceasta pentru bunul cuvînt că, nu le-am ocupat noi. Or, cine nu găteşte, nu mănîncă. Urmînd linia de conduită a neutralităţeî, desigur că folosim ruşilor, dar ce vom folosi noi? Odată Bucovina şi Transilvania ocupate, — armatele moscovite ni le vor restitui nouă în schimbul neutralităţii, care de altfel a lăsat atît de mult de dorit? Şi dacă nu vom proceda imediat, în cîteva săptămîni, fie vom trezi cu încercuirea noastră de către slavi, şi la sud, şi la apus, şi la nord, şi la răsărit. Ruşii vor da mina în Banat cu sîrbii, la sud cu bulgarii — şi atunci în adevăr vom avea pericolul slav, dar din vina noastră, fiindcă am stat impasibili, folosind ruşilor, dar în credinţa că folosim austriacilor, iremediabil pierduţi — şi pentru totdeauna pierduţi... N o e E dar nevoe, ca noi cei cîţîva oameni, cari avem curagiul scrisului şi al actelor noastre, să ne reculegem şi dacă avem un guvern, fără de atributele bărbăţiei, să reacţionăm noi — fie numai pentru nobila ambiţiune, ca să nu se spună că în laşitatea şi imbecilitatea generală, n’afi fost cîtîva cari au văzut clar şi — că ne-am făcut datoria, fără a ne îngriji de noi şi de situaţiunea şi interesele noastre ! Copist, Mare Deputat al Capitalei Uwe iutii Cinei Silii de C. POPOVICI profesor universitar ---------------##-------------- Maiestate ! Tu care pe lingă gloria de a fi Regina unei ţări latine, ai adăugat,şi pe aceea de a fi supranumită Regina-Poetă. Te rugăm să ne spui care sunt sentimentele Carmen-Sylvei faţă cu distrugerea oraşului Louvain, această comoară de artă a omenirei. Tu care ai fost hărăzită de viteazul Tău popor cu nemuritorul nume de mama răniţilor, nu găseşti nici un cuvînt, de milă către acest popor nevinovat şi muncitor al belgienilor, care este încălcat de cei cari au iscălit şi jurat liniştea casei lui ? Nu găseşti nici un cuvînt de admiraţie pentru acest popor, în care nu numai armatele conduse din ordin, dar femeile şi copiii îşi apără cinstea lor şi a pământului sfînt în care locuesc ? Nu găseşti nici un cuvînt de indignare către cotropitorii, care a încălcat sfînta lor iscălitură, nu iscălitura secretă a unui suveran, ci iscălitura dată pe cinste în faţa lumii întregi ? Ihvată-mă ce să răspund soldaţilor mei, când mă întreabă: cari sîift barbarii şi cari sunt civilizaţii ruşii, cari se poartă cu popoarele cucerite prin luptă tot aşa de blind cum ne-am purtat noi cu bulgarii,ori germanii, cari dau foc odoarelor sfinte? Sandat român, sínt soldat, latin, soldat al civilizaţiei milenare şi eterrte ; oricare ar fi civilizaţiile trecătoare: germană, slavă, mongolă , orice lovitură dată civilizaţiei este o lovitură dată în inima noastră, şi atunci Carmen Sylva înţelegi că noi nu putem iubi şi admira un popor care-şî măsoară genialitatea după grosimea calibrului obuzierelor. Ce lovituri mai mari pot fi date civilizaţiei decât declaraţiile de război din 1870 şi 1914 ? Franţa! De 50 de ani ştii cit iubim Franţa. Ea este singura ţarădin Europa de la care am cunoscut vreodată un sprijin. Nu este o crimă să iubeşti Franţa, când însuşi un poet german a zis : Tout homme a deux pays, je sien et la France. Fiică a Rinului, ai fost martoră acum de 40 de ani la doliul ce naţia română sa luat pentru Franţa, şi dacă ai pătrunde în sufletul poporului românesc, ai vedea cu ce drag am sări noi, dacă Vodă ar da ordin să plecăm peste Carpaţi şi să luăm parte împreună cu toate rasele omeneşti la gloria de a salva Franţa. E în tradiţia ţării romîneşti de a sări în ajutorul civilizaţiei. Şerban Cantacuzino a despresurat Viena ,de turci, şi acum cu ce avint am sări noi să salvăm Parisul de inicendiatori de la Louvain. In Maiestate, sentimentele toporului şi ale armatei sunt prea pronunţate pentru ca să nu se găsească un om dintre acei cu sitaţie, leare cu orice risc, să te strige pe «.fată. Din Constanţa pîn’în Dorohoî, jldela începutul războiului şî pln'acum, toţi dorim să trecem Carpa-Maiestate, ştii cit eşti de iubită popor, ştii cât de mult iubim noi dinastia, şi ne gândim, că nu este exclusă posibilitatea^ ca Rominia să aibă onoarea de a vedea c-a i se solicită proverbiala ospitalitate, à l’Orientale, pentru imperiala şi vechea dinastie de Hohenzolern, tot aşa după cum e gata să primească cu braţele deschise tânăra dinastie de Wied. Majestate, am dori ca atunci cînd toţi au pierdut ce aveau de pierdut, noi să fi câştigat ce avem de câştigat. Bucovina am pierdut-o şi fiecare oră de întârziere simţim că este spre pierderea neamului, fără ca să profităm Germaniei, şi fără ca să-l stricăm prea mult dacă vom intra în acţiune. Odată ajunşi la Alba-Iulia, Germania de va fi învingătoare, nu se va bate pentru unguri, de va fi învinsă ne va întinde mina. Dar dacă stăm cu braţele încrucişate şi aşteptăm pomană la masa verde, gîndiţi-vă că sintem în faţa unui fapt împlinit, Austria învinsă, şi după împărţirea Austriei ungurii se vor uni cu ruşii, cari neavînd nici o obligaţie faţă cu noi vor închide pentru totdeauna porţile aspiraţiilor noastre naţionale. Austria a pierdut Bucovina şi Galiţia, raţiunea de stat, în care nici un român adevărat nu credea, ca să avem o Austrie tare, care să ne apere de ruşi, nu mai există; în schimb vom avea alianţa tmgroslavă, şi armatele noastre, fie cit de proaspete, nu vor putea lupta contra ruşilor şi ungurilor degajaţi de alte războae. E momentul să intrăm în acţiune şi fără să mai aşteptăm acţiunea Italiei, care de sigur ne va urma. Suntem destul de tari, şi Austria s’a arătat destul de slabă ca să îndrăznim. Să dea Cerul, ca Regina Carmen Sylva să cânte gloria armatelor române peste Carpaţi. Trăiască Regele tuturor romîni- Ior! C. Popowicî Profesor universitar Locotenent de rezervă RĂZBIŢI ! Intervenţia cafrilor. Ziarele vieneze anunţă că acum cîteva săptămîni China a propus Japoniei ca împreună să intervină pentru aplanarea conflictului european. Fiecare la rindul sau. Pînă acum numai Europa îşi însuşise dreptul de a se amesteca — cu tunuri şi torpile — în afacerile celorlalte continente, pentru a transporta şi acolo înalta ei civilizaţie ! Acum, asiaticii, „barbarii” se amestecă şi ei, dar dînşii voiau, s’o facă pentru a împiedeca vărsarea sîngelui... civilizaţilor! Aşteptăm acum o intervenţie a cafrilor, zuluşilor ,şi a antropofagilor din pădurile Australiei pentru ca aceştia să aducă liniştea şi omenia pe pamintul pe care au înflorit, întotdeauna inimoasele arte ! A întors’o bine bătrâna Europă ! Mai rau ca aşa n’o putem vedea ! Pap De-aşi fi Regele Carol lesieosfrită către fronţi de UNG- Costa-Foru Ii e grea situaţia, dar fiecare ceas ce trece, i-o mai îngreuiază. O soluţie urgentă se impune. Ce-aş face dacă aş fi în locul sau ? Să v’o spun: Declarînd război Austriei, implicit ne-am află de îndată în stare de război cu Germania. A sta în război cu patria sa mumă, în calitate de rege al altei tari, aceasta îmi pare peste putinţă; eu n’aş face-o; deci nu pot presupune că ar putea s’o facă regele, d’ale cărui sentimente nobile şi cavalereşti n’am nici un motiv d’a mă îndoi. Ca, din pricina mea, ţara mea adoptivă să stea pe loc, paralizată atunci cînd împrejurările o chiamă, grabnic şi imperios, spre realizarea destinelor sale măreţe, ca să fiu eu nenorocitul obstacolul în avîntul ţinut neam întreg spre idealul său de fericire, aceasta, iar, este peste putinţă. Atunci, ceea ce rămîne de făcut e foarte simplu. Ca nu cumva, din motive de delicateţe, asupra cărora nu voi insista, guvern şi Camere să piarză o vreme preţioasă, stînd la o îndoială prea păgubitoare intereselor ţarei, şi, ca nu cumva ţara mea adoptivă să sufere consecinţele constringereî mele sufleteşti între două datorii cari nu se pot împăca una’ cu alta, aş lua o hotărîre virilă şi fulgerătoare: din rege m’aş face simplu particular, aş intra în rîndurile concetăţenilor mei, m’aş retrage în adâncul vieţei private. * Şi cum întocmai aceleaşi motive cari mi-ar fi determinat hotărîrea mea ar subsista şi pentru prinţul Ferdinand şi fiul sau Carol, i-aş îndemna, ba chiar le-aş porunci, ca amîndoi să facă la fel că mine. Am pleca aşa, dar cu toţii, în 24 ore, fără alai nici vorbă multă, din palatele în care locuim şi ne-am muta, simipli cetăţeni, tot în ţară, — neapărat în ţară, nu cumva aiurea, — trăind, la moşie, traiul fericit al unor oameni împăcaţi în conştiinţă lor, mulţumiţi că şi-au făcut datoria şi continue a şi-o face, în noua lor sferă de acţiune, faţă de ţăranii de pe moşie, apucînd a-i cunoaşte mai de aproape spre a iubi încă şi mai mult. Ce s’ar face pe urmă? Oamerile şi guvernul ar face cele necesare, s’ar institui o regenţă, iar generalii ţărei ar conduce armatele noastre, repede, acolo unde Biruinţa le chiamă . # Ce ar deveni mai tîrziu ? Ceva dar foarte simplu : Ţara întreagă, după ce şi-ar fi atins scopul, recunoscătoare Regelui şi familiei sale pentru măreaţa dovadă de dragoste şi de abnegaţiune ce ar fi ştiut să-l dea la momentul oportun, ar adama într’un glas, dela un capăt al său la altul, — în hotarele sale acum întins lărgite — pe Acela care, în trecut şi în prezent, a fost omul datoriei şi al simţimintelor înalte. Astfel ar putea sărbători regele Carol, în anul unua mie nouă sute şaisprezece, al 50-lea aniversar al domniei sale, înconjurat de o glorie incomparabilă şi deafecţiune şi recunoştinţă fără de margini a poporului român întregit. Astfel ar lăsa el, în istoria hunei, un exemplu unic și, în țara sa adoptivă, o dinastie puternic consolidată. * Cum ar fi dracă... Regele ar face altfel ? Altfel...?., cu slabele mele vederi, eu, nu văd cum ar face ca să iasă cu fața curată din impasul în care împrejurările l'au pus. Dea Domnul că soluţia ce maiestatea sa va găsi să fie mai nemerită; dar ce o face, să facă iute; căci situaţia e grea, apăsătoare, enervantă, din cale afară pentm toţi... şi fiecare ceas ce trece o mai îngreuiază. O soluţie se impune numaidecât! C. G. Costa-Foru ENERVAREA Enervarea creşte mereu, de la o zi la alta e mai simţită, greutatea ei apasă stăruitor, se lasă pe suflete covârşitoare şi stăpîneşte toată viaţa noastră socială. Lipsa de moratoriu îngrozeşte şi nevoia lui e vădită, dar din umbră cămătarii pîndesc şi î l împiedecă, stăpînirea fiind în mîna lor! Pretutindeni vitrine goale, obloane trase asupra mizeriei iar la apartamente hîrtiile albastre stăruesc pe geamuri, deşi locatarii lor s’au întors demult. Argintul încă se ascunde, speculaţia cu alimentele sugrumă populaţia sărmană şi o pîclă, prevestitoare de mari grozăvii, învălue atmosfera Capitalei. Şi ceas cu ceas enervarea creşte, pătrunde în sufletele cele mai potolite, se prelinge pe ochii cei mai nostalgici şi înfiripată de nievoi prinde putere se întinde, hrănită de noile ştiri ale înfrîngerilor armatelor germano-austriace! E un simptom îngrijitor care numai poate dăinui, şi e o crimă să nesocoteşti. Faţă de o astfel de stare de lucruri, ce face guvernul? Guvernul e anchilozat, iar primul ministru, cu degetul la gură, recomandă încredere şi tăcere! In vremea asta toată noaptea trenuri cu lămpile stinse se încrucişază pe furiş, ca nişte şerpi negri, în bezna întunerecului, coboară necurmat din Nord, ocrotite de hlamida de purpura a regelui. Ea seama Măria Ta, că pe vremurile astea de clocot şi urgie, uşor se preschimbă mantiile de hermină în zăbranecul pocăinţei! Tăcerea impusă de guvern astăzi e o ticăloşie fără nume! Destul cu această atitudine umilitoare ! Nu-mi vine să cred că parlamentul o va împărtăşi. Desigur că glasuri se vor ridica mintoase, din toate ungherele lui, să veştejască sistemul tăcerei criminale! Guvernul trebuie să aleagă, sau se pronunţă pentru o neutralitate definitivă şi atunci, trimiţînd pe re zerviști la căminuri, decongestionează atmosfera, sau dă ordin armatei să treacă frontierele* și atunci—după semnele cari sunt—enervarea încordată, se va transforma într’un entusiasm nemaî pomenit! George Caîr Războiul FRASCO.D K HS WAÄ Al cincilea fiu al Kaiserului, rănit de o schijă de şrapnel. Telegrama din Berlin care anunţă aceasta nu indică anume in care luptă el a fost rănit. PRINCIPELE IOACHIM «4 A deveniri ]** II Asediu Guvernul intenţionează să proclame starea de asediu. Se vede că a început opinia publică să-l asedieze într’o anumită direcţie ! Au început In urma atacurilor ‘Tanco-engleze, germanii au, început să dea dosul ! Nu e de mirare ! Cine o face Pînă acum n’avem nici un soldat austriac în Serbia; în schimb regimente întregi sîrbeşti sunt pe teritoriul monarhiei. „Expediţia de pedepsire” a ajuns s’o facă Serbia nn Austro-Ungaria ! Mai mare ruşinea ! Rigoletto Turcia şi capitulaţiunile Turcia a jucat puterilor triplet înţelegeri o frumoasă farsă. Eleî- au oferit, cum fac de obicei puterile— un dar din al altora, — suprimarea capitulaţiunilor, adică executarea unui drept pe care Poarta şi-l putea lua orîcînd. Şi în schimbul acestei favori, am cerut Portei neutralitate definitivă. Poarta nu a făgăduit neutralitatea, dar a suprimat capitulațiune. A urmat un protest al puterilor triplei înțelegeri, protest a cărei soartă se poate prevedea.. El va rămîne fără efect. Deocamdată însă un al treilea conflict se desemnează între Turcia şi tripla înţelegere. Primul a fost cînd crucişătoarele germane „Breslau" şi „Goeben’ după ce au comis acte de ostilitate contra triplei înţelegeri, s’au refugiat în Bosfor şi au fost luate sub pavilion turcesc. Anglia care în alte împrejurări n’ar fi admis acest act nici în ruptul capului, s’a mărginit acum la un protest platonic. Al doilea conflict între Turcia şi tripla înţelegere s’a produs cînd prima a numit, după islmcnirea războiului european ca comandant al corpului de armată din Constantinopole un general german. Puterile triplei înţelegeri au protestat din nou, dar Poarta a răspuns că regretă a nu putefi modifica hotărîrea ei. Al treilea conflict s’a produs acum cu suprimarea capitulaţiunilor. Nu ştim dacă protestul făcut de astă dată de puteri va avea consecinţe. Dacă nu, atunci e evident că Andra caută să evite o ruptură a relaţiilor cu Turcia, pentru a nu zgîndări rana ei pe care o formează cei o sută de milioane de supuşi musulmani pe cari îi are. In tot cazul pare tot mai probabil că Turcia va declara război Rusiei sau Angliei, sau amîndurora. • E. întrevederea efe la Constanța fl SNGFSTWA ERI cordială primire... ăzi . Recunoştinţă către Franţa I s’a zis de mult, dar de la începerea războiului actual se zice într’una. Totuşi nu ştim dacă e recunoştinţă. Netăgăduit, cînd te gîndeşti la Franţa, îţi vine numaide cît în minte acel buchet în care se leagă ideile de libertate, umanitate, generozitate, civilizaţie, de care ne-am împărtăşit noi pe cît am putut şi de care pe cît a putut s’a împărtăşit toată lumea. Franţa e ţara care înaintea tuturor, şi-a vărsat sîngele pentru libertate, pentru drepturile omului; ea e ţara, care deşi puternică, a renunţat la mîndria de a purta coroană şi la garanţia pe care o coroană poate să o dea. Pentru toate acestea sîntem noi însă recunoscători Franţei ? Ceea ce ne leagă de Franţa e recunoştinţa ? In fond recunoştinţa este o datorie anevoe de plătit. Cînd te-a scăpat de la înec un marinar, un înotător de profesie, un om pe care îl poţi plăti, îl plăteşti şi nu-I mai rămîi dator cu nimic; dar cînd te-a salvat unul pe care nu-l poţi plăti, nu-I poţi da bani căci are prea mulţi, şi ca să-l plăteşti ar trebui să ai prilejul să-ţi expui şi tu viaţa pentru el cum şi-a expus-o el pentru tine, ce faci ? Rămîi recunoscător. Se înţelege, sînt felurite cazuri sau grade de recunoştinţă. Eşti recunoscător cuiva că ţi-a scăpat viaţa şi eşti tot recunoscător altcuiva că ţi-a arătat un drum. Este oare Franţa în vre unul din cazurile acestea? Cîte n’am învăţat noi de la Franţa ! Şcoalele Franţei, muzeele Franţei, cele multe, cele bogate, cele deschise gratuit la toată lumea! Instituţiile, legile Franţei can se impun ca model ţărilor din toată lumea, la cari rîvneşte, toată suflarea omenească ! Literatura, ştiinţa şi pentru noi românii în deosebi limba Franţei, limba franceză, cea mai lesne de prins, de priceput, de însuşit! Nu mai zic că noi, cînd ne ducem în Franţa, ne ducem cu acel dor, cu acel drag cu care un şcolar, la vreme de vacanţă, pleacă de la şcoală să se ducă acasă în familie. Dar chiar la noi în ţară, citind scrierile franceze, ne întreţinem viaţa intelectuală din intelectualitatea franceză, trăim din spiritul francez, ne mişcăm de gîndirea franceză. Cînd ştii că cel mai mare om al unei ţări, un prim-ministru, un mare vizir, un cancelar, un preşedinte de republică, un rege, un împărat chiar poate să se influenţeze în purtarea şi în gîndirea sa de voinţa unei biete mame bătrine, a unei femei îmbătrânite, superstiţioase, cu un nivel intelectual inferior celui al sǎu; cînd ştii ce influenţabilă e firea omenească, cînd îţi dai seamă că cea mai mare parte din sufletul nostru este alcătuită din ceea ce împrumutăm din sufletul altora; cînd ştim că de la Franţa am împrumutat, ne-am însuşit atît de mult, ne întrebăm : oare Franţei îi datorim recunoştinţa ? # O floare ne atrage, ne Incintă, ne de TH. D. SPERANŢIA Îmbată cu petalele el îmbălsămate cu splendoarea culorilor sale neimitabile. Ne împrospătăm sufletul îtt apropierea ei, ne înălţăm glndul, nu primenim întreaga viaţă numai din contemplarea ei. Sîntem noi oare recunoscători acestei flori ? E recunoştinţa care ne atrage, care ne apropie de ea ? Aerul sănătos, hrănitor, învioră-«i tor, al unei cîmpii bogate, al unei păduri, al unui munte, ne atrage, ne ţine în loc să-l respirăm,,să ni-l însuşim. Sîntem noi legaţi de acest aer prin recunoştinţă? Sîntem noi prin recunoştiţă legaţi de soare, de splendidul astru, sub razele căruia trăim, din luminat şi căldura căruia creştem, ne mişcăm, gîndim, simţim, iubim ? Nu. Nu recunoştinţa ne leagă de floa rea încintătoare — simbolul idealurilor noastre, nu recunoştinţa ne lea-, gă de aerul hrănitor al cîmpiei, al codrului, al muntelui, de acel fluid care singur întreţine flacăra vieţei - nu recunoştinţa ne leagă de soar. Recunoştinţa e o datorie, care de obicei nu se reclamă, ci pe care şi-o impune o minte mîndră; e un produs al judecăţii noastre, un rezultat de calcul, de socoteală. De aceea recunoştinţa cere un deosebit grad de desvoltare a minţei, de cultură a ju- decăţei, recunoştinţa nu se găseşte la brută. Recunoştinţa e fiica cugetării şi a mîndriei. Pentru că ni voim să rămînem obligaţi către cineva, îl plătim cu recunoştinţă, îl achităm cu ea ca să nu mai fim în inferioritate faţă de el. Recunoştinţa e un mijloc subţire de a ne scăpa de un creditor. Recunoştinţa e un lucru frumos, trebuitor, moral chiar; dar e de calcul, e rece, extern, neorganic. De soare, de floare, de aer ne leagă ceva organic, ceva mai intem, mai substanţial, ceva de care nu ti poţi despărţi, ceva trebuitor naturei tale chiar. Şi de Franţa ne leagă ceva intem ceva organic, de natura simpatiei, care te atrage, care te apropie , ceva care e baza, rădăcina, esenţa vieţii noastre sufleteşti. Ceea ce ne leagă de Franţa nu e o datorie rece, ci o necesitate sufletească. Th. D. Speranfia * D. TH. D. SPERANŢIA Luni 1 Septembre 18*«» Trenul nostru a sosit de I. URSU profesor universitar ------4H*--------------- Nu cunosc în istoria omenirii un popor, care să fi fost mai lipsit de noroc și să fi luptat cu împrejurări mai vitrege, decât poporul nostru. Clipele, în cari i-a zîmbit norocul, au fost atît de reduse, incit se pot număra pe degete. Intre aceste clipe norocoase fără îndoială că cea de după războiul Ghineei (1856) ocupă locul dinţii şi generaţia de atunci a ştiut să o prindă şi să o utilizeze, ca să ne dea România de astăzi. O altă clipă favorabilă a fost cea din anul trecut şi utilizarea ei ne-a dus la pacea dle la Bucureşti, care a fost cauza principală a războiului actual. Căci prin această pace tripla înţelegere cîştiga un pas însemnat contra triplei alianţe prin mărirea Serbiei şi României, în detrimentul Bulgariei, care devenise în timpul din urmă instrumentul cel mai perfect al Vienei. Ridicarea Serbiei şi a Romîniei erau socotite la Viena şi Berlin ca cea mai considerabilă ameninţare pentru Austria, şi cum prin vizita ţarului curentul pentru tripla înţelegere a crescut la noi în mod foarte mult, Tisza şi împăratul Wilhelm, au utilizat pretextul uciderii moştenitorului de tron austriac pentru a da lovitură Serbiei şi triplei înţelegeri şi în mod indirect şi României. Dar calculele celor doi autori ai zguduitoarei tragedii, ce să desfăşoară în limea noastră n’au fost destul de calculate, căci Italia a rămas în neutralitate, în schimb Anglia a blocat coastele Germaniei şi i-a tăiat legăturile cu poloniile, expunînd’o a fi ameninţată de foame. In aedaş timp nici Austria na fost norocoasă în calculul eipsihologic, care era strângerea tuturor naţionalităţilor In jurul steagului de doliu al răzbunării prinţului ucis, care le-a fost protector. Căci «Wj iu»Uft«lt»aWl» A‘m I IngnrjLa au primit în războiu steaguri naţionale, totuşi n’au putut să nu vadă în, drumul lung către moarte, că steagul naţional îl vor putea ţinea numai cît durează focul şi că prin sângele lor ele contribue la întărirea duşmanilor seculari. Sirbii au putut lua ofensiva şi de sigur ocuparea Bosniei şi Herţegovinei e numai chestie de timp. In aedaş timp ruşii au ocupat Galiţia şi Bucovina. Mormântul lui Ştefan cel Mare de la Putna e străjuit astăzi de cazaci şi în curînd ruşii vor ocupa şi Transilvania strîrigînd corpul României în cleşte de fer. Am sosit astfel momentul ca să împiedicăm ca ţara, care trebue sa întregească trupul ţării noastre sa cadă în mîini străine. Prin o înţelegere cu vecinii de peste Prut, noi putem avea astăzi prilejul să ne realizăm visul. E clipa cea mai favorabilă, care am avut’o vr’odată, căci Austria e decimată, spate ne sunt acoperite şi drumul înainte deschis. Pe de altă parte vom avea pe toate puterile pentru noi afară de Austria, Bulgaria şi Germania. Chiar faţă de aceasta din urmă noi putem avea scuza că n’am putut aştepta ca o putere mare să se încuibeze într’un fort, care e cel mai puternic membru al corpului nostru şi n’am putut lăsa milioanele de romîni în prada străinilor. Ar fi singura recompensă pentru sîngele romînesc vărsat din abundenţă în Galiţia şi singura mingere pentru mamele, văduvele şi orfanii în doliu. Lacrimele mamelor vor înceta, vor vedea în locul fiilor pierduţi, flăcăi de ai noştri, cari le vor duce steagul tricolor, care odată împlântat nu va mai putea fi niciodată smuls de acolo. Expediţia e absolut necesară pentru existența noastră ca stat, căci forma actuala da aawnilima • frnPOSIbUă. SBSr-