Adevěrul, decembrie 1914 (Anul 28, nr. 9959-9987)
1914-12-01 / nr. 9959
im XXYII-IM If o, 999» FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU rVBLICtTftTBft COMCSOATA KXCLVM Agmțlsl da FublWWi CAROL SCHULD KR A Cea» •te Itertgaorgnlel, Mo. • KL UTiMm »f BIROURILE ZIARULUI« Do. 11, București Strada Sărindar Nr. 116 Bani Exemplarul DIRECTOR POLITIC CONST. MILLS Abonamente eu premut fR» tm • • • • • •••••*••• M %mS*îî.!î!!îlîiî * fantai strălătsie prețul este tatot* ” TELEFONI Captate...............Ha 1410 m >t « • • . 84/73 Provincia . . . . 14/99 Străinătatea ...» 12/49 *♦» Apare zilnic cu ultimele știri telegrafice și telefonice de la corespondenții săi Lun 1 Decembrie 1314 Răscoala Moților Pînă acum nu avem încă confirmarea că Moții s’au răsculat. E și greu de altfel ca pe cale oficială să li se confirme acest fapt grav. In ipoteza însă că lucrul se va adeveri, se pune întrebarea dacă de Astădată cel puțin, va vom isprăvi ca să nu mai așteptăm și dacă vom zbura peste Carpați, ca să salvăm pe frații noștri, cari tot așteptînd să sosim noi, au luat, bravii, ei Înșiși armele ?; • • • Se petrec în adevăr în Transilvania fapte cari ne obligă să ne facem datoria. Să vorbim în prima linie de răscoala Moților, a acelor feciori din munții Abrudului cari sub Avram Iancu, în 1848, au ridicat cei dinții steagul neatîrnării și al feminismului. Dacă Moții se răscoală, putem noi să lăsăm ca ungurii să-î măcelărească pînă în unul ? E o datorie să alergăm în ajutorul lor și aceasta cu atît mai virtos, cu cit în cazul acesta, pilda lor ar fi imitată de întreaga Transilvanie. Ni s'ar ușura foarte mult sarcina noastră, fiindcă armata dușmană ar fi nevoită să opereze și împotriva propriilor ei soldați și împotriva noastră. Pe lingă acestea cum războiul se cîștigă și se pierde și cu sufletul, vă închipuiți entuziasmul în mijlocul căruia războiul s’ar purta din partea Romîniei și în ce condițiuni deprimante s’ar face acesta din partea Austro-Ungariei. Iar tot cazul, indiferent de aceste condițiunî, nu este cu putință, e o imposibilitate morală, ca noi să lăsăm ca frații noștri de peste bhuntî Să fie decimați, ca satele lor sa fie pustiite, ca groaza și prăpădul să fie întindă asupra Transilvaniei și ca deprimarea să-și facă și mai adînc foc în sufletele românilor transcarpatini. • •• Pe lîngă aceasta maî este ceva. £ Dacă întîlnișm prea mult, recrutarea cea fină a peste patru sute de mii de soldați români se va face și aproape o jumătate de milion de, frați de ai noștri vor fi trimiși în joc, puși în primele rînduri și cu si guranță nu se vor întoarce acasă nici zece la sută din ei. Ceea ce a fost pînă acum va fi și pe viitor. Ungurii au înțeles foarte bine, necesitatea de a slăbi elementul romînesc, fie dacă sînt bătuți, fie dacă dînșîi vor fi victorioși. E o luptă grozavă de stîrpirea feminismului și ce minunată ocaziune este aceasta de a trimite la moarte pe clinii de valahi și astfel a le rări rîndurile, — și printre intelectuali și în massa cea mare a țăranilor!... Am lăsat,—nenorociții de noi ca feciorii de peste munți să plecim în război și cu tricolorul lor in pălărie și sub steagul romînesc. I-am lăsat să plece înșelați că merg alături de soldații regatului român. Sîngele lor să cadă asupra acelora cari au fost atît de păcătoși și de însî ca să-î lase să plece și vai? nu împotriva dușmanului lor milenar! Azi același lucru se repetă. Chiar ridicarea Moților, se zice că e cauzată de trimiterea lor în foc, alături de dușmanul lor—ungurul, nu împotriva lui. A mai aștepta ca din nou, o jumătate de milion de romîni sa fie sacrificați, ar fi o nouă crimă și, încă odată blestemul și sîngele lor să cadă asupra acelora cari încă ezită, calculează și ne fac să pierdem rînd pe rlnd toate momentele supreme. Const. Miile A APARUTI „Săptămina Războiul“ Eroi Franței decorat cu marea cruce a Legiunei de onoare pentru serviciile aduse patriei pe cîmpul de luptă dorim să ne întrebe pe noi. sraT impunem să ne asculte pe nor*.. Așadar, să se prăbușească total, sus și jos. Numai, atunci d. lorga va fi la dispoziția țărei. De aceea d-sa „se păstrează“. Să se păstreze sănătos, și s’ar păstra și mai bine, dacă nu s’ar uza în asemenea chestiuni prea de tot personale. $. Y. R. GENERALUL LANGLE DE CARG D. lorga se păstrează! Sintem cei dintîi ă a recunoaște că Chestiunile personale nu sînt de sezon în aceste timpuri — și de aceea le evităm chiar cu acel cari ne atacă. Dînî Iorga îi vom răspunde totuși, nu atît la atacurile ce strecoară și la adresa noastră, ci mai ales la chestiunea personală ce-și face singur. Deâteva luni de zile d. Iorga are sentimentul că războiul mondial Ta cam pus la o parte pe d-sa și mere fi strecoară în articolele d-sale întrebarea: „Mă rog, nu are nimeni nevoe de părerile mele ? Așa de geniail sunt bărbații noștri politici, că nu au nevoe și de mine, printre „factorii răspunzători?“ Pînă acolo a inters d. lorga că a propus ca „factorii răspunzătorii‘ să se adune cu toții la Ateneu și să’l invite pe d. lorga să vină în mijlocul lor și să’i lumineze cu harul divin. Propunerea,a rămas „vox clamantis in deserte“. „Factorii răspunzători“ au continuat să ignoreze pe d. lorga. D-sa însă nu este din acei cari se descurajează a vorbi de sine. In uimi din ultimele numere ale foii d-sale, după ce amintește că a vrut „refacerea clasei conducătoare a Romîniei prin înlăturare safi „convertire“ și că „toată lunea știe că n’a izbutit“, d. lorga, în loc să-șî afirme felul său de a vedea situațiunea, izbucnește în nervozități foarte puțin frumoase ca aceea că „Publicul“, „poporali“, se mulțumește pe deplin cu naționalismul oficoarei dela „Adeveriri“. „Adevărul” caută să-și facă datoria cum îl taie Capul — și nu s'a sfiit să dea mina chiar cu adversari, fiindcă a crezut că nu e vreme de stat în cîmpuri adverse astrăunitral aceleeași țări, cînd omenirea s’a împărțit în tabere opuse. Dacă d. lorga s’ar fi aflat alături în acțiunea începută, „Adeverii!“ nu ar fi făcuit chestiuni personale cu d-sa, cum nu a făcut nici cu d. Fînpescu. D. Iorga însă se ține în rezervă. E dreptul său și fiu a încercat nimenit să îșiMască atitudinea. Cînd trasă, în împrejurări atît de grele, d-sa nu găsește altă ceva mai bun de făcut decit de a vorbi de sine și a aștepta prăbușirea tuturor forțelor conducătoare ale țarei, ca să vie d-sa — atunci să ne ierte, dar miroase nu numai a personalism acut, dar a canibalism. In adevăr, iată ce citim in articolul d-sale despre care vorbim aeci»: „Să’șî facă probele politicianismul întreg, sus ! Iar jos, „poporul“ să se inspire de la diosul și să se bucure pe urma luî! „Ne păstrăm întregi țâre!. N’o ea stă» la alai O FORMULA NENOROCITA A D-LUI AL. MARGHILOMAN Cînd a izbucnit războiul, era ili gata să pornim contra Rusiei. La Petrograd se aflase Intențiunea Rominiei și se concentrase trupe și în Basarabia. ■ Dar consiliul de Coroană a hotărît neutralitatea și a contribuit mult la fixarea acestei atitudini a Romândei faptul că în acea zi ne-a fost oficial comunicat că și Italia s’a declarat neutră. * m * D. Marghiloman Insă a protestat ori de cite ori se spunea că noi suntem în neutralitate, susținind că am hotărît o„ espectativă urmată. Și acum susține acelaș lucru șeful conservatorilor. Cum suntem tot în espectativă? Dar care stat a avut sau mai are această atitudine ? Espectativa ar mai admisibilă cînd ne am afla la începutul unui conflict care ne-ar interesa. Dar cînd Europa e In foc, cînd dintre vecini numai noi și bulgarii am rămas în o parte, mai poate fi vorba de espectativă ? E absolut rușinos, nedemn, să declarăm singuri că stăm la pîndă, căci acest caracter ar avea acum espectativa noastră. Stăm la pîndă? Adică im știm încă cu cine vom merge și contra cui vom merge? Dacă formula d-lui Marghiloman ar fî acea a tuturor partidelor, deci șî a guvernului, n’ar fi un drept, faiță de politica aceasta de pîndă, ca toate puterile să ia măsuri inpotriva noastră și nici una să nu pună vreun temeios pe asigurările noastre? * * * Inc’odată, formula d-lui Marghiloman este înjositoare și nu poate avea altă consecință decit suspectarea atitudinei Romîniei de către toate puterile. De aceea s’au răzvrătit împotriva d-lui Marghiloman marea majoritate a conservatorilor. Italia e în espectativă? N’a declarat d. Salandra ce fel de neutralitate a hotărît Italia? E cineva,care să creadă, acum după declarația d-lui Salandra că Italia stă la pîndă șî poate merge, la un moment dat și cu Austria? Poate admite cineva că Italia renunță la revendicările sale naționale în Austria? Dar Bulgaria a declarat espectativa ? De la început guvernul bulgar a declarat că a hotărît neutralitatea. Că Tripla înțelegere nu e sigură pînă cînd va rămînea în neutralitate Bulgaria, — asta așa este. Bulgarii așteaptă întîi asigurări în ce privește revendicările ce le are față de sîrbi, greci și romîni, — apoi se va ști dacă rămân sau nu în neutralitate. Dar tot nu spun că sînt în espectativă. Noi Insă, cari am hotărît că sub nici un cuvînt și nici într’un caz nu vom merge alături de Austria, noi cari am hotărît chiar în ce condițiuni vom porni pentru a ne realiza, idealul nostru național, să mai vorbim acum de espectativă? Dacă am persistamn această formulă nenorocită, am merita ca dușmanii noștri să nesocotească drept niște borfași, cari stăm la pindă. ft. X. fluijia ffilifil AGRESIUNEA PREMEDITATA A AUSTRIEI Dacă astaî' rămăsese în sufletul cuiva Vreo îndoială că războiul declarat Serbiei de Austria, deși produs după asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand, era totuși un act de agresiune brutală, pusă la cale cu premeditare, destăitmri fiid dlui Giolitti ini Camera Italiană și pe cari le-am publicat erî, im mai îngăduesc o asemenea îndoială. Reiese din telegramele schimbate intre Giolitîi și San Giuliano că , încă la începutul lui August 1913 Austria plănuise să atace pe sîrbi, pare abia eșiseră din al doilea războia balcanic. Mai reiese că Austria voia să dea acestui războiu un caracter defensiv, pentru a putea cere ajutorul Italiei. Italia însă n’a admis punctul acesta de vedere și n’a putut socoti atacul Austriei contra Serbiei ca un casus foederis. Dovada este hotărîtoare: agresiunea era plănuită încă de mult, și asasinarea arhiducelui Franz Ferdinand n’a fost decit un pretext bine verifil pentru conducătorii monarhiei habsburgice. Schimbul de telegrame cetit în Camera italiană lămurește insă și un alt fapt despre care s’a discutat mult vara aceasta. E vorba de chestiunea dacă Austria a consultat pe aliatele sale înainte de a trimite Serbiei acel ultimatum care a deslăbitmit razboiu. Oamenii politici italieni declară că n’au fost încunoștintați de demersul Austriei. Din cartea albă germană ca și din documentele publicate în cartea albastră engleză, reiese că nici Germania era știut că nota austriacă are un caracter atît de grav. Ar urma, prin urmare, că Austria a golit să creeze faptei împlinit. Că n’a mai consultat pe Italia, este evident și este și foarte explicabili. Austria știa încă din August 913 că Italia nu va privi ca un casus foederis o agresiune contra Serbiei, asfesiune căreia nici atentatul din Sarajevo nu putea să-i dea caracterul defensiv cerut de textul tratatului triplei alianțe. După cum se vede apoi din telegrama răposatului ministru de externe italian, San Omeno își propusese la 9 August 1913 să-și coordoneze silințele cu ale Germaniei spre a împiedica demersul Austriei. Probabil că numai mulțumită acestui demers al afetelor sale, Austria nu a provocat încă de anul trecut războiul european. Anul Acesta însă a evitat o asemenea presiune, nemții consultându-și aliatele — cel puțin pentru Italia faptul apare cert — și astfel și-a asumat răspunderea acelui pas nenorocit care a deslănțuit o catastrofă atît de groaznică. Originile acestui monstruos războiul au fost puse în plină lumină în parlamentul Italian. I*an Adeveruri «♦ Inc* na mt! La comitetul executiv conservator de Joia viitoare, iar se va pune chestia pe încredere. Va fi încă mi vot, adică încă o dovadă că atunci când nu se înțeleg, politicianii iși votează încredere! Razboiul aflat De unde turcii au declarat „războiul sfînt“, englezii le-au luat Mokai*au cum s’si zice, le fi tăiat cafeaua. N«na gingirîia, bre! Deosebite vi* a«ttii*>«ioivMMai ■— Care e deosebirea între Prințul moștenitor și colegii săi din Senat? ■*i. Prințul poate fi și senator și „cercetaș“, pe cînd senatorii, ori fii ar vrea, n’ar putea fi „cercetași“. Chestiune de puferință ; fti (chelte comuniscat ale d-lui Marghiloman Ploaia de comunicare continuă in presia șefului conservatorilor. Niciodată direcția unui partid nu a fost atît de greu înțeleasă de membrii partidului ca de astădată direcția partidului conservator. Așa, de pildă, aid din comunicatele de aseară prejudecă discuțiunile comitetului executiv convocat pentru Joia viitoare și arată că șeful partidului a socotit că propunerea pregătită de majoritatea membrilor opozițiunea conservatoare din Senat îndemnînd guvernul să îndrumeze acțiunea sa spre garantarea integritatea Serbiei, „implica o schimbare „imediată” in politica „hotărîtă de comitetul executiv al partidului din ziua de 30 Octombrie”. Or, toți acei cari dă citit moțiunea de încredere a comitetului executiv știută ea afirmă că se sprijină pe deciziunile comitetului consultativ, deciziuni cari prevăd „a se grăbi măsurile pentru eșirea din neutralitate“ și „a se exprima neîncredere in guvern". Oare a propune îndrumarea spre o acțiune de garantare a integrităței Serbiei nu însemnează o măsură care să grăbească eșirea din neutralitate? Intatch este deci aceasta o schimbare in politica hotărîtă de comitetul expcutiv conservator? Cit despre celalt comunicat menit doar a dezminți că șeful partidului ar fi rugat călduros să se amîne interpelarea, se vede că el e dai spre a arăta că nu era vorbă de stăruință' și rugămințV', ci de an ordin, care trebuia executat. Dacă disciplina e atît de militărească față de generalisimul conservatorilor, nu avem nimic de zis. Față de așa disciplină insă, unitatea de acțiune eamn lasă de dorit! Ad. Nu răsare! Nu perdem nici un prilej ca să arătăm că suntem frați cu italienii, că cele două țări sunt surori și că în actualul uriaș conflict, România și Italia trebue să meargă unite, pe același drum, spre același țel. Ne plac toate aceste apropieri și asemănări, dar ce enormă deosebire e intre felul de a se trata marile chestiuni externe,în Italia și la noi Ziarele italiene cari ne-au sosit cam, descriu pe larg desbaterile calde, înălțătoare cefre au avut loc in Camera italiană, începind ar discursul, de adevărat om de stat, al d-lui Salandra, și sfîrșind cu cuvîrstările celorlalți fruntași politici rostite în Parlament. Acolo, „factorii răspunzători — Cari nu‘s doar o invenție a țării noastre!—au catadixit să spună un cuvânt, care să lumineze opinia publică și să-i dea încredere și in sine și în cei cari conduc statul. Cu mai mult respect față de Parlament, Camera italiană nu a fost trimisă la plimbare în vacanță, fără să i se dea cea mai ușoară lămurire, fără ca deputații să fie puși să facă altceva decit să vie la orele 2 jumătate la ședință, pentru a fi trecuți prezenți la catalog în vederea diurnei, iar apoi la orele 3 să se înfășoare in blăni și paltoane și să plece, mulțumiți și împăcați că și-ați îndeplinit datoria. Că au reprezentat cu demnitate nația. Acolo nu s'a făcut așa, dar se face, din păcate, la noi. Parlamentul e deschis de două săptămîni, în care timp ‘a luat vre-o trei vacanțe; ca miine i se va da marea vacanță de Crăciun, și iată așa, avem un parlament care reprezintă o națiune frământată, nelămurită, dar care are pentru evenimentele de azi aceeași importanță ca o percepție oarecare ! Da, e plăcut să te compari mereu cu Italia. Dar de astădată nu răsare, nu răsare de loc ! Maximin PRINCIPIUL NAȚIONALITĂȚILOR I » w r turm « • «m « n w ■ wt vi * <> mm *»"«*"« '«a nai» « w>i Mia itaiei ütsM de PETRE A. MAINESCU, avoca ■—11 —*■»—■——— Bătrâna Europă e zguduită în »timpurile prezente de războiul singenos ce se dezlănțuește cu toată furia in fata spectatorilor puțini rămași inespectativă, în calitatea lor de neutri, cari privesc înspăimîntațî la acest caritaj fără seamăn în istoria omenirei. Și nu e departe timpul cinci toate aceste națiujii neutre, vor intra în dansul roșu pentru realizarea dreptatei, a democrației și a libertăței, căci în fine azi a sunat ceasul neașteptat ,al întronărei marelui principiu al Naționalităților, care a atras în acest război că Tripla Înțelegere contra egemoniei imperialiste și a puterei autocratice a dublei alianțe, sub ruinele cărora părea înmormîntat de veci acest principiu, ce începe a renaște și care mîine, odată ai triumful Triplei Înțelegeri, își va fi cîștigat dreptul la o viață nouă ! Dreptul fiecărei naționalități de a se constitui ca stat separat, nu e altceva decit dreptul unui popor la libertatea sa Personală. Organizalțiunea statelor pe naționalitate, ar fi garanția Dreptului în domeniul relațiunilor Internaționale. Adoptarea acestui principiu al naționalităților ca bază a Dreptului, ar fi mijlocul cel mai potrivit pentru a curma constelațiuniile dintre state, calea cea mai sigura pentru a stabili între ele legături proprii spre a ușura dezvoltarea pacifică a fiecărui stat. .. Din acest prizacipiu decurg două consecințe: 1) Că o întreagă națiune este în drept a revendica — chiar pe cale armată, — teritoriile și indivizii aparținînd aceleași naționalități. H) Fiecare grup de indivizi se găsesc în drept de a se despărți chiar prin forță de statul cu care formează un corp politic de mai mult sau mai puțin timp, pentru a se uni cu națiunea (sau statul) spre care este atras de afinități de naționalitate. Prin ce s’a putut naște oare acest sentiment? Afeacțiunea contra spiritului de cucerire. Marea revoluțiune franceză trebue privită ca geneza redeșteptărei naționalităților care se manifestă prin două căi diferite: 1) Pe cale directă, naturală și glorioasă din principiile de la 1789. 2) Pe cale indirectă , reacsiunea contra cuceririlor lui Napoleon I. Principiul naționalităților, rămăsese în domeniul teoretic pînă la 1859; prin războiul Italiei i s’a deschis calea în dreptul internațional. In Italia și-a găsit toată dezvoltarea acest principiu care perniefte de la savanți: Iranciul expus în opera sa „De la naziona Uta come fomdamento del Dirito delte genti 1854. El privește națiunea ca un organism natural, pe cînd statul e un organizm juridic și politic. Doctrina sa a fost reluată și exagerată chiar de numeroși discipoli ca d-ni: Brusa, Esperson, Camazza - Amari, Pasquale Fiori, Pieranfoni, etc. Madame de Stat formulase acest principiu în cartea sa de l’Allemagne. Pentru acești autori, coexistent naționalităților constitue Midamentul științei, primul adevăr ! Oamenii politici ca Napoleon al lil-len, au voit să facă din acest principiu regula diriguitoare a politicei lor. Ceea ce reclama școala italiană este ca statele, în loc să fie cum sînt astăzi, rezultatul evenimentelor istorice și al tradițiilor seculare, să fie aceleași la fiecare naționalitate. Statele ar fi ca cele actuale, totdeauna depinzînd unele de altele din punct de vedere al intereselor economice, intelectuale, însă independente șî egale din punct de vedere politic. Contra acestui principiu se ridică școala istorică care ar voi să păstreze drepturile stabilite pe baza trecerei de secole și deci să țină popoare de rase și de origine diverse, sub acelaș sceptru. Insă se poate foarte bine răspunde acestei din urmă școli: „Timpul mi sancționează injustiția, sclavagiul nu se legitimează prin timp! * Germania prin conștiința iraționaelitățeî creiate de atacurile lui Napoleon si a pus capăt diviziunei politice stabilite prin tratatul din Viena (1815) și s’a organizat într’un singur imperiu. Cu toate protestările contra actelor diplomatice, totuși prin congresul din Viena, refacindu-se harta Europei, nu s’a ținut seama de soarta popoarelor, în dorința de a opera partaje folositoare marilor puteri, stabilind un echilibru între ele. Acest dispreț al afinităților de rasă, de tradițiuni, de limbă, și aceasta era diferență față cu sentimentul populațiuniiilor cari pun în urîtă lumină opera congresului din Viena, pot fi considerate ca o cauză principală a reacțiunei care s’a produs de atunci în favoarea principiului naționalităților. In urma revoluțiunei tfda 1848 această reacțîune s’a manifestat la tentativa de independență a națiunei maghiare în 1849, în luptele populațiunilor italiene contra Austriei Ceea ce va face ca Austro-Ungaria să cadă, este tocmai această nedreptate a naționalităților care o compun, căci nimic nu poate unmai tare niște popoare decit legătura dreptului. Fiindcă unirea trebue făcută ne a justă egalitate, exemplul strălucit îl avem in republica Dive țai. In sfîrșit a sosit ora răsplatei din urmă, ca popoarele ce compun statul vecin austro-ungar și pentru a căror desnaționalitate de secole eî se luptă, să se scuture odată pentru totdeauna de jugul asupritor al Habsburgilor, acest anacronism și monstruozitate politică a secolului al XX-lea, ca astfel să se alipească la naționalitățile din cari fac parte. Iar România, alături de Tripla Ințelegere, are pentru moment de revendicat pe frații din Transilvania al căror glas plîngător din fundul temnițelor, deși în număr aproape de 5 milioane, începuse a nu mai fi auzit!!. Petre A. Măinescu D. PETRE A. MAINESCU RĂZBIȚII CAFEAUA TURCEASCA fii £ SVARTUL Ceea ce făcea fața Semi-Lunei în Europa era cafeaua turcească, Cina i a fost la Constantinopol și nu s’a îmbătat fie parfumul unei filigene de Moka ? N’a avut Insă ce face Enver-pașa și a declarat războiu TripJeUnțelegere. Cea dintîi pedeapsă a fost că Anglia a ocupat Moka, așa Incit Tripla Ințelegere stă tabla-bașa și bea cea mai bună cafea turcească, iar turcii, duși de nas de Kaizer, beau șvarț la Constantinopol I Pac. Logodnicei mele de RADU COSMIN a»................................. um Ca un Fliegende Hollander rătăceam tară *nectare. Și pe drumurile vieții smuls’am floare după floare... Dar cu fiecare clipă de plăcere, an vis mort să mină mereu spre alte țărmuri noi, din port îrt port. Însetai d'atîtea drumuri am băut din multe cap*». Dar simțeam mereu că finăjerichiior se rupe De nu-l schimbi pe o verigă mult mai tare 00 tfe UPQ Ce iși scutură polenul din eterica- aripă. Deși valuri furtunoase m'aă ssnt de sfhsi, adese, Ci din patimi trecătoare sidletu-mi doar spinradist. Țprútam mereu, himeră sau miraj al fericirii, tot mai dornic dupăine, să pun capăt rătăcirii. Nu știam de ești frumoasă, de ești brună sau bătaie. De ești rece cum e ghiața sau dogori ca o văpaie. Dacă ești d'acelaș singe strămoșesc sau ești străini. De ne va uni altarul sau vre’o dragoste ca vină. Dar simțeam c'aceea care îmi va fi cindva soție Clipa iminuirii noastre va schimba-o ‘n veciniciel iiglant umbla, o viață 'ntreagă, răscolind întreg pe mJntru te aflu. și'nainte-tí Intr’o zi madane vinsaL Uite, nici nu-mi vîne-a crede, ce frumoasă ești, Iubito ! Toată noaptea rătăcirii-mi dintr’o dată-ai risipit'o, Albă, castă -i senină și mai sveltă decit crinii, Mi-ai adus d'odată soare si mi-ai smuls din suflet spune j $i nu știu de ce'nainte-mi cînd apari simt un imbold Să fii zic ca Henric Heine, o! Du bist so schön, so hold... Sigur, tu ești din poveste, la La Belle au bois dormant.... Și nici eu nu suntern basme așteptatul Prince charmant...Dar asa cum ești, din clipa cea dinții fiindu-mi dragă. Nu știu pentru ce, frumoasa, nu te-aș da pe o lume streagă., Ni-am plăcut la tine ochii cu priviri cuminți și drepte, Vorba ta cea cintărită, gîndurile înțelepte, Tmpul sănătos ca piatra și cu forme cizelate, Modestia rodită tare fără margini despicate' J ' * ’’ 'V JY1 Orația și gingășia celor optsprezece ani, Și întreaga strălucire a bogăției fără bani. Deși cel ce-ți dete zile te-a purtat prin târî Străine, fii . Iți vorbești du-atîta farmec graiul țări și-atît de bine! ! Și te-admir cum știm arta lui Chopin sau Raphael Să ,jbrfiezi‘... cu discrețiune Ung’un pian sau un penel. Și mi-ești dragă fiindcă mi ții să arăți că ești savantă Că deși cunoști atitea de prin cărți, nu ești pedantă. Și'n sfîrșit, c’atunci cînd altul se găsește 'n fața ta, Ta <A cea mai mare artă, arta de a asculta. Iată pentru ce, frumoase, te-am ales să-mi fă soție. Cu aceste scumpe daruri, maî presus d’o împărăție Nu mă tem că jugul casei nu mi-e poleit cu aur. Cind tovarășa vieții-mi <? mai mult ca un tezaur. I Spună-mi alții că soția le e putred de bogată. să mai minăm sunt de tine, căci te știă ,dintr’o bucată”. Lincurind vei pune: 5 scumpe, rochia-țpalbă de mireasă, $1 Cu binecuvintarea Cerului, a mea aleasă. Vom porni spre cuibul nostru, fericiți ca doi copii, Tu, pariind un păr beteala eă, trei fire argintii W Cîte-un fir de fiecare zece ani din viața mea. Și ne vom iubi în ciuda gurilor de mahala. ' •' Cine-a spus că gura lumii doar pămîntul o astupă? Să poftească ’n Tirgul.„ nostru, și, mi-i trebue vie lupă Ca să vadă tot gunoiul provincialelor mizerii De sub care ies ca viermii limbi de vipere puzderii! Draga mea, dacă de nuntă rfam să-ți fac vr’un mare dar, M’oi sili să fac din casa noastră nouă, an altar! Și ferindu-te de... mere putrede, fără prihană In altarul casei noastre te-oi păstra ca p’o icoană. De aceea nu se mire prostii cum o să se’mpace In războiul crunt al vieții, un poet cu sfînta pace. Deși visul meă sbura-va cîte-o dată spre Olimp Inima-mi va sta de veghe Ungă tine-atîta timp Cit vor fi pe ceruri stele, mîini pătate pe pămint. Joc de cărți prin mahalale, flirt, cancanuri, tango, cimn Desfrinat, dar pus sub masca vieții noastre de bonton, Putregătit ascuns prin colțuri parfumate de salon. Draga mea, din toate acestea, nu, nimica n’o să aî; Nici ciorapi de muselină, nici automobil, nici cai. Nici bijuterii suspecte... și mei rochii de scandal In culori ce schimbă astăzi pe femee’n papagal. Nici brățară la picioare... și nici farduri de budoar, Nici romane savuroase..., nici contactări de trotuare. In sfîrșit cum vezi, iubito, n’am Să fiă bărbat, ci gideh Nici țigări, nici dans, nici vorbe decoltate, nu-ți surâde. Și nici singură pe strade, în voiajuri sau la băi. Fără ochii mei de veghe, însetați de ochii tăi. ; fi fie „Un curat infern”! s’ar zice de femeile de azi: „Vai ma cere păcat de tine, pe ce minui ție dat să cazFS $i cu tote acestea, uite, cină privesc la tine drept, Ce adine mă liniștește ochiul tău cel înțelept! Glasul, portul, vorba, gestul, ca și purpura din față Îmi arăt pe cine-ales’am ca tovarășă de viață. De aceea, cînd din creștet, iu tăcuta odăiță, După nuntă-ți velilesprinde florile de lămîiță, Vei pricepe că’n viață, ca al nostru pas dinții, Spinii vieții sînt aceiași, chiar cu roze căpătîn... Că pe tîmple-mi fire albe tot mai mult se vor așterne, Că pe tine te așteaptă, poate, grijile materne. Și că miine... în aceste vremuri grele și dușmane Dela tine-aștept dovadă de virtuțile spartane. Că’n sfîrșit, d’o fi să sune ceasul sfînt de înălțare să te vreaă ca legendara Mamă, a lui Ștefan cel Mare! Iată cum te vreau, frumoasa, și, deși îmi zic poet (Sinonim ca tristă viață — nu e astăzi un secret) Iți promit, pînă voi trece al vieții negru Stifx, Barometrul căsniciei să-l menținem la fieau fix! RADU cosmm