Adevěrul, mai 1915 (Anul 28, nr. 10104-10134)
1915-05-01 / nr. 10104
nilejoni la Tratativele cu Rusia — Guvernul nostru via terminat vnia tratativele cu Petrograd în ce niveste precizarea si fixarea definitivă a conditiunilor in care Romînia ar putea intra imediat în actiune. Firește că e foarte regretabil ră nu s’a ajuns încă la un acord. 'Jine e de vină? — Iată o chestie care .se discută de cîteva zile cu oare-care aprindere în cercurile noastre politice ca și in cele diplonatice. E adevărat că au survenit evenimente * de altfel de mult prevăzute — cari au făcut să se cioclească anumite interese nationale si economice ale statelor neutre în rotative cu Tripla înţelegere. Penru echilibrarea acelor interese se ratează acum la Petrograd, Roma, Bis, Sofia şi Atena. Noi mai avem cîteva puncte de precizat cu privire la fixarea frunariilor. Acordul nu e încă stabilit nn Petrogradul fiindcă — aşa se afirmă în sferele ruseşti — Rusia na reuşit încă să se pună de acord cu Serbia asupra pretenţiilor sale şi fiindcă d. Sassonov mai face şi alte cîteva rezerve. In anumite cercuri politice dela noi d. Brătianu este învinuit că na îndrumat dela început acţiunea diplomatică astfel încit acordul cu Tripla înţelegere să se fi încheiat odată cu al Italiei, iar ieşirea din neutralitate a Italiei să se fi produs odată cu a României, ceea ce se mai poate încă realiza. Acordurile separate şi izolate cu statele neutre pot fi preferate de anumite mari puteri, dar nu pot fi egal de avantajoase statelor neutre. Fireşte că dacă Italia şi-a dat cuvintul că intră in acţiune, ea nu este legată de hotărîrea noastră, precum şi noi am spus că ieşirea noastră din neutralitate nu e legată de atitudinea Italiei, dacă de pildă s-ar fi primit la Roma compensaţiunî din partea puterilor centrale pentru o neutralitate definitivă. Dar alt efect, altă înrîurire directă şi imediată aravea asupra soartei războiului, alte servicii ar face Triplei înţelegeri Italia, Robiinia, Bulgdiu" şi Greşir dacă ar intra în acţiune imediat — şi mai ales repede — şi toate simultane. Asupra tuturor acestor chestiuni iată un cuvînt al unui important personaj din sferele guvernamentale în curent cu tratativele diplomatice: —Sînt informat că ne vom înţelege cu Italia ca să intrăm împreună în ficţume. Italia are un aranjament precis. Acordul este perfect. Aşa trebue să fie şi al nostru : trebue să precizăm totul ca să nu fie nici o neînţelegere, fie în cursul acţiuneî noastre ■militare,fie la îndeplinirea angajamentelor faţă de noi. Cu alte cuvinte trebue să ne asigurăm toate garanţiile. Nu pot să ştiu de unde vine întîrzierea aranjamentului nostru, dar ştiu că nu avem deslegare de la Petrograd asupra unor anumite puncte în legătură cu tratativele dintre Petrograd şi Niş. Se atribue în unele cercuri diplomatice o intransigenţă în pretenţiunile Serbiei, dar nu credem aceasta. Serbia a fost şi în războiul balcanic conciliantă şi prudentă, iar acum, cînd se vede în aşa scurt timp, pe cale de a deveni un stat important şi puternic, nu va pune pedici unor buni vecini şi sinceri prieteni. „In interesul cauzei tuturor statelor neutre hotărîte a-şi realiza idealurile lor şi a sprijini şi Tripla înţelegere, avem convingerea că acţiunea diplomatică în curs se va sfîrşi prin dobîndirea garanţiilor pe cari le urnărim,—altfel, militariceşte, anta sinterni A. W. n azbTtTI PREA TÎRZIU! ■ D. Marghiloman ar trebui să evite acum : Prea tírziu! E prea tírziu ! S’o brodesc eu nu mai știut! < Fiindcă după zece luni de zile de nemofilism, e cam tardiv să publice acum articolele d-luî Judex care arată că vina de a fi provocat războiul e a austrongermanilor. Asta poate să fie suficient pentru a pescui un vot la comitetul executiv, dar nu mai poate întoarce mortul de la groapă. ...Şi şefia d-luî Marghiloman e în faza cînd’ nu se vorbeşte decit de feme Nu e ruble ! Pe ziua treeri, şeful... necontestat a! partidului conservator, a dat trei comunicate. Pentru o singură zi e destul de frumos. Unprim comunicat prezintă pe d. Marghiloman cu cununa de spini pe cap şi declarând că va suferi, va răbda, va ierta — dar nu se vamişca de la şefia partidului conservator. Un al doilea comunicat constată că şi alte cluburi decât acela din Bucureşti sunt în ajun să aclame moţiuni de demitere a şefului. In sfârşit, un al treilea comunicat, anunţă pe recalcitranţi că „d. Marghiloman a primit de la partidul conservator o însărcinare de onoare şi o va îndeplini pînă la capaci4. Asta e ca să se ştie că nici prin minte nu-i trece şefului să demisioneze. „Epoca“ ştia se vede de această hotărâre a şefului şi de aceea a avut şi ea un comunicat care se rezumă în aceste cuvinte: „înainte ca acest om nefast să desbine toate organizaţiunile locale pentru a-şi apăra şefia, trebue să-l dăm afară — şi o vom face“. Cu limpezime nici acest comunicat nu lasă nimic de dorit. Asupra rezultatului, nimeni nu se mai îndoeşte: şeful „va fi dat afară“ pentru bunul motiv că: s-a arătat absolut inferior politiceşte încriza externă, pentru că nu a venit la șefia partidului conservator decit fiindcă a voit d. Filipescu și, în fine, pentru că a „învîrtit’o“ așa fel că nu-1 mai înghite nimeni. Cu toate astea un om elegant ca d-sa putea s’o isprăvească mai nostim. Căci un șef dat afara, nu e tocmai •••• chic! ««« . Varia puri janii ihomsneşti Am relevat articolul „Cine a vrut războiul?” apărut în la Politique de alaltăieri. In numărul de ieri organul franco-german continuă pe acelaşi ton. E frumos din partea lui că bine-voieşte să aibă două zile de-arîndul aceleaşi părere. Rămîne să Vedem dacă va publica şi un al treilea articol, iar în acest caz dacă va descoperi aceeaşi Americă sau va Vreitra sffi -,;H » »• * ♦ Deci, ştie acum şi unul din ziarele d-lui Marghiloman cine a vrut războiul. Nu l‘a vrut nici Belgia, nici Serbia şi nici Rusia, Franţa sau Anglia. L’au vrut Austria şi Germania — şi au făcut totul ca să-l provoace.» Serbia le-a servit numai ca pretext: a fost o intrare în materie, un aperitiv. Dar din parteaa. două puteri, atît de lacome nu e nici o mirare că-şî aleseseră un aperitiv atît de copios. La Politique recunoaşte că ultimatul trimis Serbiei a fost odios, că el însemna pur şi simplu desfiinţarea ei ca ştat independent;că Franţa, Anglia şi Rusia au făcut tot posibilul ca să găsească o soluţie paşnică şi să evite războiul; că, după sfatul triplei înţelegeri, Serbia a cedat în toate privinţele, mulţumindu-se numai să ceară oare-carî lămuriri în privinţa a două puncte din ultimatum, spre a salva măcar o palidă aparenţă de neatârnare,—doar că Austria şi Germania, hotărîte la razboiu cu orice preţ, nici n’au vrut să audă de cea mai microscopică „concesie”. Nu-i vorbă, toate astela sunt lucruri pe cari le şti şi copiii. Un singur om părea că le ignorează. Şi acuma nu ştim: le-a aflat şi el în ultimul moment, sau le ştia din capul locului şi-l făcea pe niznaiul? „Cine a vrut războiul” e pentru noi o chestie de-o extremă importanţă, fiindcă de-acolo a pornit formidabilul curent anti-austriac şi anti-germian din Romînia, unde, slavă Domnului, nu Rusia se putea lăuda cu simpatii. Inică înainte ca lucrurile să se deseneze astfel, încît în mintea românilor să se înfăţişeze posibilitatea realizării idealului naţional, întreaga noastră opinie publică a fost cu Serbia, pe care o vedea asasinată în chipul c£i mai odios şi fără nici o vină. Era sentimentul de dreptate care se revoltă în chip spontaneu, dar mai era şi sentimentul egoist al propriei conservări. In definitiv, ce se întîmpla cu Serbia putea să se întîmple şi cu Romînia. Sugrumarea Belgiei, venită la rînd, n’a putut decît să exaspereze încă şi acel sentiment de dreptate şi acel, sentiment de conservare. Acestea sînt lucruri peste cari unii domni înalţi diplomaţi pot trece uşor; opinia publică romina nu la-a putut înghiţi. Romînia se zbuciuma însă în situaţia cea mai tragică: ţară mică, ea simţea mai punternic decit oricare alta şi infamia şi primejdia procedeielor austrogermiane; dar tocmai fiindcă era ţară mică, ea nu putea să sară în ajutorul Serbiei şi Belgiei. Cînd, prin, turnura luată de războiul european, s’a văzuit clar că Romînia poate şi să vie în ajutorul victimelor şi tot o dată să-şi realizeze propriul ei ideal, n’a mai fost nevoie de nici o propagandă, pentru ca toată suflarea românească să se ridice în potriva tiraniei austro-germane; din potrivă, propagandă au făcut cei câţiva cari au vrut să întroneze un curent contrar, dar munca le-a fost zadarnică. ■ Azi d. Marghiloman consimte să vadă lucrurile cum sunt, în ce priveşte prologul situaţiei actuale — şi nu ştim cum înţelege să împace adevărul faptelor cu epilogul pe care ar vrea să li-l impuie d-sa; iar precisul Griguţă caută să se ascundă sub paravanul guvernului, care n’are nici un amestec In vînzarea foilor prensiare. Aceste zvîrcoliri nu maî prezintă nici o importanţă. Ţara îşi urmează calea ei, indiferent dacă cei cari au căutat s’o ţie în loc aleargă acum şi ei după dînsa, ori își urmează înainte calea lor. Lupta, contra Înfometatei Femei germane, curăţind terenul din Neu-Tempelhofer Parkwines, testul cîmp de exerciţii prefăcut în cîmp de custuri pentru cartofi finea scumpă, la Casaţie -a asmgtmamm Curtea de casaţie a avut să judece procesul intentat primăriei Capitalei de patronii brutali. Aceştia socoteau ilegală ordonanţa primăriei de la 23 Decembrie 1914, care fixa preţul plineau In treacăt fi© zis, nu principiile de drept, în sinea lor, i-au pilisi şi mişcare pe numiţii patroni, ci faptul că preţurile fixate li s’au părut prea mici. Dacă primăria, prin acea ordonanţă, ar fi urcat preţurile în loc să le coboare, patronii ar fi zis, cu personagiul lui Speranţă, că „dacă-î lege, se’nţelege”. Patronii brutali au pierdut procesul. S’a stabilit că prin legea organică a comunei primarul are dreptul să fixeze preţurile alimentelor de prima necesitate. E interesant însă faptul că patronii s’au gîndit să cei adreseze justiţiei şi au putut s’o facă. De cîtva timp sentimentul civic se deşteaptă în multe pături sociale. Cei cu interese comune se asociază ca să ducă lupta împreună, în presă, în întruniri, în faţa autorităţilor şi a justiţiei. Dar păturile acestea fac partei, toate, dintre cele mai mult sau mai puţin suprapuse. Cele supuse, proletariatul oraşelor şi mai cu seamă ţărănimea, nu normal că n’au ajuns încă la cunoaşterea puterii lor şi la valorificarea ei, dar întîmpiniă cele maî grele piedici, ori de cite ori mijeşte într’înşiî conştiinţa drepturilor omeneşti. Chiar zilele trecute lucrătorii ceferişti au manifestat dorinţa ca să li se acorde dreptul de asociaţie şi — multora le va părea fenomenali că mai este loc pentru asemenea deziderate — dreptul de petiţionare. Ce să mai spunem de ţărani, cărora cel mult, şi drept supremă mîngîiere, li se răspunde că „bătaia nu se mai întoarce“? Viaţa noastră socială înregistrează progrese, dar monopolul acestora îl au de ocam diată cei mari, cari îl înapart uneori şi cu cei mijlocii, dar îl refuză în mod absolut celor mulţi şi mici. S.T. „ Adeverim 'TV „şi tutun! Oficioasele şefului conservatorilor recomandă partidului: răbdare ! ...Şi tutun ! ..... ’ Angheluţă! In unul din oficioasele „şefului necontestat” al conservatorilor găsesc o Ultimă oră senzaţională : d. Angheluţă de la Bîrlad protestează că e amestecat fără să vrea în criza conservatoare. Aşadar, săse ştie că d. Angheluţă se abţine ! Nu simte ! Faţă cu declaraţia d-lluî Mişu Cantacuzino că-l costă cam scump pressa conservatoare, oficioasele d-luî Marghiloman declară că „nu simt sacrificiile d-luî Mişu Cantacuzino“. Iată încă o controversă grava! Rijolato. Luăm acft! N .J.: Războiul European GENERALUL DANILOV locțiitorul generalisimului armatelor rusești. Cinematograf In tramvaiu, doi cetăţeni, mai rde la periferie, discutau despre războiU: — Vas’zică, acum intră şi Italia. Americanii, ce aşteaptă ? Să intre şi el. Le-a î necat vaporul ? Tabără şi el pe nemţi. Noi, hai cu nunta, că doar n’om fi cel mai nevoiaşi şi avem şi noi interesurile noastre. Bulgaru, cit ■îl, el de căpcţînos, dar tot o să-şi dea seama unde va fi mai bine şi o să se înfigă în turc. Mă rog, o să se ’ncsere toată luminţa asta, c'a venit ceasul de apoî. Dar ştii ce zic eu, dom’le ? Toată afacerea asta a pus-o Dumnezeu la cale, ca să-şi facă, aşa, o distracţie. Tot ce vedem acum şi ce o să mai fie, e cinematograful lui Dumnezeu. Ce şi-a zis prea Sfîntul? Adică lighioaia asta mică, orbul, pe care am făcut-o eu, fiindcă n’am avut altă treabă, poate să dea. Să de bani şi să vadă toate minunăţiile pe pinză, şi eu nu, eu să mă plictisesc ? Şi odată a răcnit Dumnezeu: — Arhanghele Mihail! Arhanghelul s’a prezentat, scurt, fiindcă dumnealui e militar: — Ce-aţi poruncit prea sfinte ? — Ia să-mi faci şi mie un cinematograf, aşa ceva, cu oameni cari se aleargă, se bat, se ciupesc. Să te văd! Arhanghelul, abras, şi pus la ambiţie de stăpinul lui, a aranjat cinematograful ăsta pe care-l vedem.. Şi stă Dumnezeu sus, nn lojie,— dumnealui are „frai" — stă şi se uită jos şi unde şi se distrează şi-i pare grozav de bine că are acum o jucărie. Cînd se plictiseşte, spune: — Ia vezi, Mihăiţă, mai schimbă tabloul. Şi „Mihăiţă“, la ordin, schimbă, adică bagă pe turci în pîrjol, bagă pe talieni, iar mîine vine şi tabloul nostru, poimîine al bulgarilor, grecilor, mă rog,, ăsta nu mai e film de 100 de metri, ci de sute de km, şi nu votează un cms ci doi ani. Dumnezeu, cică Va decorat pe arhanghel, şi Ta decorat, mal cu seamă, pentru că cinematograful ăsta nu e ca al oamenilor. N’are pinză albă, ci roșie — c’a fost muiată In sîngele oamenilor, cari, înainte de luptă, se roagă, piosî, Celui de sus.... fnaximin Mitropolitul Ghenadie despre intrarea în acţiune a României Fostul Mitropolit-Primat, crede într’o apropiată înviere a întregului neam romînesc Duminica trecută ampetrecut cîteva ceasuri senine în atmosfera pitorească şi plină de vraja evlavioasă a minăstirei Căldăruşanilor. Devenită cea dinţii anînăstire din ţară, graţie voinţei de fier a mitropolitului Ghenadie, care şi-a făcut o ţintă a vieţei sale din restaurarea şi ridicarea acestui sfînt locaş la rangul şi importanţa ce a avut-o sub Matei Basarab, escursionistul pote trăi aici cîteva clipe înălţătoare sub farmecul istoriei noastre trecute şi a atmosferei religioase şi artistice, ce ţi-o inspiră arta marelui Grigorescu şî a atâtor altor peneluri, decari s’a ştiut, înconjura mitropolitul Ghenadie, în retragerea sa de la Căldăruşanî. Pentru un ortodox, amerge la mînăstirea Căldăruşanî şi a nu vedea pe Mitropolitul Ghenadie, este identic cu ceea ce ar fi pentruun catolic, care ar merge la Roma şi n’ar vedea pe Papa.Iată de ce, cum am ajuns acolo, m’am prezintat de rigoare Prea Sfinţiei Sale, spre a-î prezintă respectuoasele mele omagii. L’-am găsit rumen şi sănătos ca în timpurile cele bune, deşi fusese bolnav de sărbătorile Paştelor şi poartă povara a 78de ani. O vădită satisfacţie sufletească strălucea din ochii bătrînului prelat şi la întrebarea mea cărei fericite împrejurări pot să atribui bunasa dispoziţie, îmi răspunde strîngîndu-mî mina : — „Sînt nespus demulţumit că mi-a ajutat Cel de sus să pot sfinţi Joia trecută, minostiqpa pe care am restaurat-o cu atîtea greutăţi. Aici, in metania aceasta, mi-am început cariera, la 1854 şi aici ţin să mi-o sfirşesc, uite colo în bisericuţa de pe colina din faţă, unde am luat dispoziţii să fiu înmormîntat, cînd mi-o suna ceasul. Rog însă pe bunul D-zeu să-mi prelungească zilele ca să pot vedea şi desăvîrşirea celei mai mari sărbători: întruparea întregirea neamului, cînd voi fi striga cu toată biserica şi cu tot poporul român: „Acum slobozeşte, Doamne, pe robultău în pace, că văzură ochii mei mântuirea ta!“ —Nu pot, zisei eu, decît să-ţi urez din suflet să trăeşti şi acest unic şi măreţ noment,pentru realizarea căruia ai luptat cu atîta căldură însuşi Prea Sfinţa Ta, dacă n’ar fî să pomenesc decit de inimoasa şi lapidara scrisoare, pe care ai adresat-otoamna trecută, prin „Adevărul“, răposatului rege Carol, cu puţin înainte de a muri, spunîndu-i: „Maiestate! Scoateţi din ghiarele străinilor pe fraţii noştri şi simţiţi cum simte ţara !“ — „Să te asculte Cel Atotputernic !“ reluă Mitropolitul cu ochii plini de lacrimi,apoi după ce măsărută pe frunte, îmi zise cu un ton hotărît şi energic:— „Fericit voiu fi cit voi, mai trăi să văd şi mult dorita întrupare a neamului romînesc. De un lucru sînt sigur şi anume că Romînia va intra în acţiune. Cunosc prea bine poporul nostru şi ştiu că făptura şi singele romînesc sunt aşa alcătuite,încât, la vreme de primejdie, nu pot sta zăgăzuite, ci ţin să dea piept cu vrăşmaşul şi să meargă înainte cu faptele şi rugăciunile strămoşilor. „înaintaşii, noştri au biruit totdeauna cu credinţa în D-zeu. Ei au păstrat tot ce avem prin credinţa şi vitejia lor. Nu mă îndoiesc că şi azi curge încă în vinele soldaţilor noştri sînige din sîngele lui Mihai Viteazul şiŞtefan cel Mare şi de aceea nu înă vaet de Rusia şi nu mă tem de unguri. Puternici conştiinţă naţională ce ne însufleţeşte azi pe toţi, va zdrobi de Veci pe unguri, iar necredincioşii şi vînduţii se vor duce înmormântul Austro-Ungariei, întocmai ca Fariseii cari n’au crezut în învăţăturile lui Cristos şi în învierea lui. „Romînia e menită de D-zeu să ajungă mare şi puternică, fiind un vlăstar viguros din tulpina romană, în al cărei timp de strălucire a venit pe lume Mântuitorul. Prevăd cu certitudine o Românie mare, înfloritoare şi plină de prestigiu, care luptând alături de Englitera, Rusia, Franţa şi Italia, cele două surori ale noastre mai mari, va avea mîndria să poată spune că împreună cu aceste puteri, a mîntuit adevărata civilizaţie şi şi-a îndeplinit ■datoria pe pământ. „Iată de ce cred cu osîrdie într’o apropiată înviere a întregului neam românesc şi în vederea acestei sărbători a sărbătorilor, ridic spre Cer rugile mele fierbinţi, ca să acopere de biruinţă şi slavă pe vitejii fii ai României !“ După aceste cuvintesublime, sărutând mâinile înaltului prelat, am părăsit Căldă-duşanii, cuprins anal mult ca oricînd, în toate fibrele mele,de fiorii învierii de mîine a neamului nostru. J. Rugu Alimulesnu GIJENADIE Fost mitropolit primat Duşmanii romînilor , de generalul ST. STOIKA ' --------------*--------------Popoarele ca şi indivizii au duşmani ! Duşmănia este un simţimînt cunoscut în om ! Eşti duşmănit pentru calităţile tale, pentru poziţia ce ocupi între semenii tăi, pentru avutul tatii, pentru toate ce posezi în sfîrşit şi cari lipsesc duşmanului tău ! Aşa şi neamul romînesc, de la ivirea în vecinătatea lui a ungurilor şi mai apoi a familiei Habsburgilor, a fost duşmănit de către aceştia, pentru frumoasele ţinuturi locuite de romîni şi date lor de către Divul Traian, pentru frumoasa ţară cuprinsă între Tisa, Nistru, Istru, Dunăre şi Pontul Euxin,pentru Dacia-Feilix, Dacia Traiană. IPentru nobila obîrşie din care ne fagem, pentru calităţile intelectuale, fizice şi sufleteşti cu cari neamul romînesc este înzestrat dela născare ! Şi nu a fost zi în zece veacuri trecute, în cari aceştî duşmani n’auuneltit peirea noastră ! Nu a fost ocazie în care aceşti criminali să nu fi căutat să ne lovească fie făţiş, fie în ascuns ! Şi Doamne multe au fost acele ocazii! Pe cînd nouî luptam vitejeşte cu turcii, apărîndu-ne pe nouî şi întreaga Europă, duşmanii ţeseau intrigi contra domnilor noştri. Pe cînd un Ştefan Cel Mare şi Sfînt se războia cu Semi-Luna, Craiul Ungariei pregătea invazia şi cucerirea Moldovei şi chiar azi Baia vorbeşte de acest atentat mişelesc în care Craiul unguresc abil scăpă cu fuga. Iar eroul muntean Minai Viteazul este ucis mişeleşte la Turda de sicuri în Rudolf de Habsburg, complice cu ungurii, ucidere care ascunsese în nori pînă azi, ziua răzbunărei, steaua ţăreî noastrei Şi se mai găsesc nemernici ca Slavici cel păcătos şi nenorociţi cari merită compătimirea ca cel care odinioară îmi inspira o adîncă simpatie, şi pe care nu voi să-l numesc, căci mi-a zdrobit frumoasele iluzii ce-mi făceam de dînsul—cari să se pue în slujba acestor duşmani căutînd prin scîrboasele publicaţii „Ziua“ şi „Moldova“ să inducă cititorii în eroare apărînd pe duşmanii neamului nostru, pe habss burgî, şi pe unguri . Este deci de datoria noastră a tuturora, a desfiinţa pe aceşti fără patrie pe toate tărîmurile, căci îna- inte de a merge peste Carpaţi, trebue asanată ţara de spioni şi de trădători, cari sunt în stare pentru bani să facă şi pe aţîţători la turiburărî ! Să cerem deci guvernuliM, să dea peste hotar pe aceşti indivizi înainte de a păşi în luptă, căci, altfel nu vom putea răspunde de cele ce se vor întîmpla cu dinşii, cine vor cădea în mina marelui justiţiar, care este poporul ! General St. Stoika Membru al „Acţiunei Naţionale" Aiurări nemţeşti de prof. VIRGILIU POPESCU** Cu toatecă, după desfăşurarea evenimentelor, şi cei mai orbiţi pot vedea care va fi rezultatul războiului european, provocat de nemţi, cu gînd de a pune sub călcîiele imperiului nemţesc toate vieţuitoarele cuvîntătoare din Europa şi celelalte continente, totuşi, nemţiise îndîrjesc să nu vază sau se prefac că nu văd dezastrul ce-i aşteaptă şi vorbesc de planuri mari pentru viitor. Voia să dau ura -exemplu proaspăt . Lunile trecute a început să se publice îra Lipsea o bibliotecă sub titlul de „Zwischen Krieg und Frieden“ (Intre razboiu şi pace), cu studii privitoare la chestiunile politice şi economice actuale şi viitoare. Intre altele a apărut (broşura 2-a din colecţie) o lucrare a cunoscutului profesoruniversitar din Berlin, Franz Liszt, „Ein mitteleuropänischer Staatenverband“ (O uniune de state din Europa centrală). In prefaţă zice : „Dacă vom învinge (?) va trebui să se înfăptuiască această uniune, dacă vom fi învinşi (şiaci neamiţul adaugă „ceea ce e foarte problematic“, deşi acest lucru pentru toată lumea cu judecată, e azi lucru sigur), atunci cu atît mai mult va trebui să ne gîndimsă se înfiinţeze această uniune“. Cum înţeleg nemţii această uniune, am avut ocazie noi romînii să experimentăm în trecut: nemţii stăpîni şi toate celelalte popoare pe cari cu sau fără voia lor le atrag în mrejele lor, slugi cari să muncească numai pentru îmbogăţirea nemţilor. Cele peste 230 de milioane lei anual în favoarea nemţilor şi austriacilor, diferenţă între exportul şi importul dintre statul român şi statele german şi austriac,cele peste 50 milioane lei ce ies anual din ţară pentru Germania din industria petroleur şi alte exploatări dela noi, precum şi multe alte milioane sub formă de dobînzi, emisioane, rentă, etc„ sînt o vie să vadă, cum ne este ursit să o duce şipe viitor noi românii, dacă va face tot ca In trecut şi ne Va mulţumi să intrăm orbeşte în aceasta uniune. In studiul său, în care arată cu trebue organizată această uniur ca Germania să fie de veci în frutea ei și săprofite cît mai mult pe spinarea tuturor celorlalte onoare, Liszt mai zice: „E de si înţeles că Germania va trebui - iasă mai puternică după războiul cit a fost mai-nainte.*(Aici se put însă un mare semn de întrebar pe care orice neamţ ce se respetă, evită să şi’lpue în faţă. „Ca cum o să poată eşi mai puterncă?“) Tăriă -noastră de pînă acum nu ne-a scutit de atacul neaşteptat-a’l de pe mine că’l omor ! Neantul se pregăteşte de o jumătate veac de atac şi tot el vorbeşte „atacul neaşteptat“). Va fi cu ca să ne formulăm de pe acum dorinele noastre, cel puţin în liniamele generale, ca să nu lăsăm să nască la statele neutrale îngrijoră şi neîncredere faţă de noi“. („ statele neutrale sireacele ! Acu bat nemţii mereu, căci de acolo li mereu teamă, că li se va duce ca In loc să vorbească apoi pe vipor de pace, cum e natural, după luptă aşa de crîncenă şi istovitoare, neamţul îi dă zor cu „apărare, cu maimulte fronturi“,căci „o aparare puternică a graniţelor este o chestiune de existentă pentru Germania“. Nici prin gînd nu-i trece dar treamţului,că unul din rezultatele finale ale acestui războii va fi că cuocazia stabîlireî păcii se va pretinde o „dezarmare generala“, atît de necesară tuturor, politiţi continuarea întagina a II-a. I 13 Scrisori din Budapesta învingerea din Galitia Budapesta, 25 Aprilie, — De trei zile,capitala ungurească pluteşte într’o mare de fericire entuziastă. După atîtea veşti despre retrageri strategice, după atîtea veşti despre pierderi însemnate, lao lună şi jumătate după căderea cetăţii Przemyâl, iată în sfârşit şi o veste bună: armatele austro-ungare,ajutate de aliata germană, au respins armata rusească pe un front de 35 km., făcînd peste 20 mii prizonieri. O oră dupădiscursul contelui Tisiza, care anunţa în Cameră această veste bună, apărură cele dintâi ediţii speciale şi o oră în urmăclădirile principiale eraupavoazate şi oraşul răsuna de dangătul clopotelor. Pe străzi mînuna o lume imensă: pe dinaintea redacţiilor ziarelor, se adunau mii de inşi doritori să afle cit mai în grabă şi cît mai complecte amănunte. Două ore după cele dinţii ediţii speciale vestea marei victorii pătrunsese şi în cele mai îndepărtate colţuri şi luase dimensiuni fantastice: numai era vorba de o simplă victorie, ci de o înfrângere totală aruşilor, cu aproape 200.000 prizonieri, cu 400 de tunuri luate, cu 28.000 de cai făcuţi pradă, cu nenumărate coloane de muniţii, arma iOfo» v' $i fiecare ştia un amănun f «oti şi un amănunt mai precis — toni amănunte cari nu apăruseră în celedinţii ediţii speciale şi nu apăneau nici în ele ce le-au urmat* Cite unpolitician mai „iniţiat" vorbea în ton misterios, pe şoptite..., „Nu se poate spune totul... E prea mult pentru o zi...“ Şi cei din jurul lui zîmbiau de fericire, fără să înţeleagă ce putea fiprea -mult, şi cei de mai departe zîmbiau şi, eî fără să ştie de ce şi portaiau şopote şî vorbe nouă despre marile planuri ale comande! şi apropiata izbândă finală a aliaţilor . Capitala n’a mai văzut o schîm- bare atît de bruscă, dintr’un extrem în eelait, din ce mai negru perimism în cel mai zâmbitor optimism, — fără orice trecere, fără orice pregătire. Vestea despre victoria din Galiţia a venit la vreme ca să risipească atmosfera încărcată de neîncredere şi nemulţumire ce se crease In jurul contelui Tisza. De cînd se deschisese parlamentul, opoziţia se făcuse ecoul nemulţumirilor sur •de, cari stăpânesc toate păturile , din ţară. Şi vestea acestei victorii . Citiţi continuarea in panaina a !■»» “ ‘