Adevěrul, mai 1915 (Anul 28, nr. 10104-10134)

1915-05-01 / nr. 10104

nilejoni la Tratativele cu Rusia — Guvernul nostru via terminat vn­ia tratativele cu Petrograd în ce niveste precizarea si fixarea defi­nitivă a conditiunilor in care Romî­­nia ar putea intra imediat în actiu­ne. Firește că e foarte regretabil ră nu s’a ajuns încă la un acord. 'Jine e de vină? — Iată o chestie care .se discută de cîteva zile cu oare-care aprindere în cercurile noastre politice ca și in cele diplo­­natice. E adevărat că au survenit eveni­mente *­ de altfel de mult prevă­zute — cari au făcut să se cioc­­lească anumite interese nationale si economice ale statelor neutre în rotative cu Tripla înţelegere. Pen­­ru echilibrarea acelor interese se ratează acum la Petrograd, Roma, Bis, Sofia şi Atena. Noi mai avem cîteva puncte de precizat cu privire la fixarea frun­­ariilor. Acordul nu e încă stabilit nn Petro­gradul fiindcă — aşa se a­­firmă în sferele ruseşti — Rusia na reuşit încă să se pună de acord cu Serbia asupra pretenţiilor sale şi fiindcă d. Sassonov mai face şi alte cîteva rezerve. In anumite cercuri politice dela noi d. Brătianu este învinuit că na îndrumat dela început acţiunea di­plomatică astfel în­cit acordul cu Tripla înţelegere să se fi încheiat odată cu al Italiei, iar ieşirea din neutralitate a Italiei să se fi produs odată cu a României,­­ ceea ce se mai poate încă realiza. Acordurile separate şi izolate cu statele neutre pot fi preferate de anumite mari puteri, dar nu pot fi egal de avantajoase statelor neutre. Fireşte că dacă Italia şi-a dat cuvintul că intră in acţiune, ea nu­ este legată de hotărîrea noastră,­ precum şi noi am spus că ieşirea noastră din neutralitate nu e legată de atitudinea Italiei, dacă de pildă s-ar fi primit la Roma compensa­­ţiunî din partea puterilor centrale pentru o neutralitate definitivă. Dar alt efect, altă înrîurire di­rectă şi imediată ar­­avea asupra soartei războiului, alte servicii ar face Triplei înţelegeri Italia, Ro­­biinia, Bulg­d­iu" şi Greşi­r dacă ar intra în acţiune imediat — şi mai ales repede — şi toate simultane­. Asupra tuturor acestor chestiuni iată un cuvînt al unui important personaj din sferele guvernamenta­le în curent cu tratativele diplo­­m­atice: —Sînt informat că ne vom înţelege cu Italia ca să intrăm împreună în ficţu­m­­­e. Italia are un aranja­ment precis. Acordul este perfect. Aşa trebue să fie şi al nostru­ : trebue să pre­cizăm totul ca să nu fie nici o neînţelegere, fie­ în cursul acţiuneî noastr­e ■militare,­fie la îndeplini­rea angajamentelor faţă de noi. Cu alte cuvinte trebue să ne asigurăm toa­te garanţiile. Nu pot să ştiu de unde vine întîrzie­­rea aranjamentului nos­tru, dar ştiu că nu avem deslegare de la Petrograd asupra unor anumite puncte în legătură cu tra­tativele dintr­e Petrograd şi Niş. Se atribue în unele cercuri diplomatice o in­transigenţă în pretenţiu­­nile Serbiei, dar nu cre­dem aceasta. Serbia a fost şi în războiul balcanic con­ciliantă şi prudentă, iar a­­cum, cînd se vede în a­şa scurt timp, pe cale­­ de­ a deveni un stat important şi puternic, nu va pune pedici unor buni vecini şi sinceri prieteni. „In interesul cauzei tu­turor statelor neutre ho­­tărîte a-şi realiza idealu­rile lor şi a sprijini şi Tri­pla înţelegere, avem con­vingerea că acţiunea di­plomatică în curs se va sfîrşi prin dobîndirea ga­ranţiilor pe cari le urn­ă­­rim­,—altfel, militariceşte, anta sinterni A. W. n azbTtTI PREA TÎRZIU! ■ D. Marghiloman ar trebui să evi­te acum : Prea tírziu! E prea tírziu ! S’o brodesc eu nu mai știut! < Fiindcă după zece luni de zile de nem­ofilism, e cam tardiv să publi­ce acum articolele d-l­uî Judex care arată că vina de a fi provocat răz­boiul e a austrongermanilor. Asta poate să fie suficient pentru a pescui un vot la comitetul execu­tiv, dar nu mai poate întoarce mor­tul de la groapă. ...Şi şefia d-luî Marghiloman e în faza cînd’ nu se vorbeşte decit de fem­e Nu e ruble ! Pe ziua tre­eri, şeful... necontes­tat a! partidului conservator, a dat trei comunicate. Pentru o singură zi e destul de frumos. Un­­prim comunicat prezintă pe d. Marghiloman cu cununa de spini pe cap şi declarând că va suferi, va răbda, va ierta — dar nu se va­­mişca de la şefia partidului conservator. Un al doilea comunicat constată că şi alte cluburi decât acela din Bucureşti sunt în ajun să aclame moţiuni de demitere a şefului. In sfârşit, un al treilea comunicat, anunţă pe recalcitranţi că „d. Mar­ghiloman a primit de la partidul conservator o însărcinare de o­­noare şi o va îndeplini pînă la ca­paci4. Asta e ca să se ştie că nici prin minte nu-i trece şefului să demisioneze. „Epoca“ ştia se vede de aceas­tă hotărâre a şefului şi de aceea a avut şi ea un comunicat care se rezumă în ace­ste cuvinte: „înainte ca acest om nefast să desbine toate organizaţiunile loca­le pentru a-şi apăra şefia, trebue să-l dăm afară — şi o vom face“. Cu limpezime nici acest comuni­cat nu lasă nimic de dorit. Asupra rezultatului, nimeni nu se mai îndoeşte: şeful „va fi dat afară“ pentru bunul motiv că: s-a arătat absolut inferior politiceşte în­­criza externă, pentru că nu a venit la șefia partidului conserva­tor decit fiindcă a voit d. Filipes­­cu și, în fine, pentru că a „învîr­­tit’o“ așa fel că nu-1 mai înghite nimeni. Cu toate astea un om elegant ca d-sa putea s’o isprăvească mai nostim. Căci un șef dat afara, nu e tocmai •••• ch­ic! ««« . Varia puri janii ih­omsneşti Am relevat articolul „Cine a vrut războiul?” apărut în la Politique de alaltăieri. In numărul de ieri orga­nul franco-german continuă pe ace­laşi ton. E frumos din­ partea lui că bine-voieşte să aibă două zile de-a­­rîndul aceleaşi părere. Rămîne să Ve­dem dacă va publica şi un al trei­lea articol, iar în acest caz dacă va descoperi aceeaşi Americă sau va Vreitra sffi -,;H » »• * ♦ Deci, ştie acum şi unul din ziarele d-lui Marghiloman cine a vrut răz­boiul. Nu l‘a vrut nici Belgia, nici Serbia şi nici Rusia, Franţa sau An­glia. L’au vrut Austria şi Germania — şi au făcut totul ca să-l provoace.» Serbia le-a servit numai ca pretext: a fost o intrare în materie, un aperi­tiv. Dar din partea­­a. două puteri, atît de lacome nu e nici o mirare că-şî a­­leseseră un aperitiv atît de copios. La Politique recunoaşte că ultima­­tul trimis Serbiei a fost odios, că el însemna pur şi simplu desfiinţarea ei ca şta­t independent;­­că Franţa, Anglia şi Rusia au făcut tot posibi­lul ca să găsească o soluţie paşnică şi să evite războiul; că, după sfatul triplei înţelegeri, Serbia a cedat în toate privinţele, mulţumindu-se nu­mai să ceară oare-carî lămuriri în privinţa a două puncte din ultima­tum, spre a salva măcar o palidă a­­parenţă de neatârnare,—doar că Aus­tria şi Germania, hotărîte la razboiu cu orice preţ, nici n’au vrut să audă de cea mai microscopică „concesie”. Nu-i vorbă, toate astela sunt lu­cruri pe cari le şti şi copiii. Un singur om părea că le ignorează. Şi acuma nu ştim: le-a aflat şi el în ultimul moment, sau le ştia din ca­pul locului­ şi-l făcea pe ni­znaiul? „Cine a vrut războiul” e pentru noi o chestie de-o extremă importanţă, fiind­că de-acolo a pornit formida­bilul curent anti-austriac şi anti-ger­­mian din Romînia, unde, slavă Dom­nului, nu Rusia se putea lăuda cu simpatii. Inică înainte ca lucrurile să se de­seneze astfel, încît în mintea româ­nilor să se înfăţişeze posibilitatea re­alizării idealului naţional, întrea­ga noastră opinie publică a fost cu Serbia, pe care o vedea asasinată în chipul c£i mai odios şi fără nici o vină. Era sentimentul de dreptate care se revoltă în chip spontane­u, dar mai era şi sentimentul egoist al propriei­ conservări. In definitiv, ce se întîmpla cu Serbia putea să se întîmple şi cu Romînia. Sugruma­rea Belgiei, venită la rînd, n’a putut decît să exaspereze încă şi acel sen­timent de dreptate şi acel, sentiment de conservare. Acestea sînt lucruri peste cari u­­nii domni înalţi diplomaţi pot tre­ce uşor; opinia publică romina nu la-a putut înghiţi. Romînia se zbu­ciuma însă în situaţia cea mai tra­gică: ţară mică, ea simţea mai pun­ternic decit oricare alta şi infamia şi primejdia procedeielor austro­­germiane; dar tocmai fiindcă era ţa­ră mică, ea nu putea să sară în a­­jutorul Serbiei şi Belgiei. Cînd, prin, turnura luată de răz­boiul european, s’a văzuit clar că Romînia poate şi să vie în ajutorul victimelor şi tot o dată să-şi reali­zeze propriul ei ideal, n’a mai fost nevoie de nici o propagandă, pentru ca toată suflarea rom­ân­easc­ă să se ridice în potriva tiraniei austro-ger­­mane; din potrivă, propagandă au făcut cei câţiva cari au vrut să în­troneze un curent contrar, dar mun­ca le-a fost zadarnică. ■ Azi d. Marghiloman consimte să vadă lucrurile cum sunt, în ce pri­­ve­şte prologul situaţiei actuale — şi nu ştim cum înţelege să împace a­­devărul faptelor cu epilogul pe care ar vrea să li-l impuie d-sa; iar preci­sul Griguţă caută să se ascundă sub paravanul guvernului, care n’are nici un amestec In vînzarea foilor prensi­are. Aceste zvîrcoliri nu maî prezintă nici o­ importanţă. Ţara îşi urmează calea ei, indiferent dacă cei cari au căutat s’o ţie în loc aleargă acum şi ei după dînsa, ori își urmea­ză înainte calea lor. Lupta, contra Înfometatei Femei germane, curăţind terenul d­in Neu-Tempelhofer Parkwines, testul cîmp de exerciţii prefăcut în cîmp de custuri pentru cartofi finea scumpă, la Casaţie -a­­ asmgtmamm Curtea de casaţie a avut să judece procesul intentat primăriei Capita­lei de patronii brutali. Aceştia so­­coteau ilegală ordonanţa primăriei de la 23 Decembrie 1914, care fixa preţul plineau In treacăt fi© zis, nu principiile de drept, în sinea lor, i-au pilisi şi mişcare pe numiţii pa­troni, ci faptul că preţurile fixate li s’au părut prea mici. Dacă primă­ria, prin acea ordonanţă, ar fi urcat preţurile în loc să le coboare, patro­nii ar fi zis, cu personagiul lui Spe­ranţă, că „dacă-î lege, se’nţelege”. Patronii brutali au pierdut proce­sul. S’a stabilit că prin legea orga­nică a comunei primarul are drep­tul să fixeze preţurile alimentelor de prima necesitate. E interesant însă faptul că patronii s’au gîndit să cei adreseze justiţiei şi au putut s’o facă. De cîtva timp sentimentul civic se deşteaptă în multe pături sociale. Cei cu interese comune se asociază ca să ducă lupta împreună, în presă, în întruniri, în faţa autorităţilor şi a justiţiei. Dar păturile acestea fac partei, toate, dintre cele mai mult sau mai puţin supra­puse. Cele supuse, pro­letariatul oraşelor şi mai cu seamă ţărănimea, nu normal că n’au ajuns încă la cunoaşterea puterii lor şi la valorificarea ei, dar întîmpiniă cele maî grele piedici, ori de cite ori mi­jeşte într’înşiî conştiinţa drepturilor omeneşti. Chiar zilele trecute lucrătorii cefe­rişti au manifestat dorinţa ca să li se acorde dreptul de asociaţie şi — multora le va părea fenomenali că mai este­ loc pentru asemenea dezi­derate — dreptul de petiţionare. Ce să mai spunem de ţărani, că­rora cel mult, şi drept supremă mîn­­gîiere, li se răspunde că „bătaia nu se mai întoarce“? Viaţa noastră socială înregistrea­ză progrese, dar monopolul acestora îl au de o­cam diată cei mari, cari îl înapart une­ori şi cu cei mijlocii, dar îl refuză în mod absolut celor mulţi şi mici. S.T. „ Adeverim 'T­V „şi tutun! Oficioasele şefului conservatorilor recomandă partidului: răbdare ! ...Şi tutun ! ..... ’ Angheluţă! In unul din oficioasele „şefului necontestat” al conservatorilor gă­sesc o Ultimă oră senzaţională : d. Angheluţă de la Bîrlad protestează că e amestecat fără să vrea în criza conservatoare. Aşa­dar, să­­se ştie că d. Angheluţă se abţine ! Nu simte ! Faţă­ cu declaraţia d-lluî Mişu Can­­tacuzino că-l costă cam scump pres­­sa conservatoare, oficioasele d-luî Marghiloman declară că „nu simt sacrificiile d-luî Mişu Canta­cuzino“. Iată încă o controversă grava­­! Ri­jolato. Luăm acft! N .J.: Războiul European GENERALUL DANILOV locțiitorul generalisimului armate­lor rusești. Cinematograf In tramvaiu, doi cetăţeni, mai rde la periferie, discutau despre războiU: — Vas’zică, acum intră şi Italia. Americanii, ce aşteaptă ? Să intre şi el. Le-a î necat vaporul ? Tabără şi el pe nemţi. Noi, hai cu nunta, că doar n’om fi cel mai nevoiaşi şi avem şi noi interesurile noastre. Bulgaru, cit ■îl, el de căpcţînos, dar tot o să-şi dea seama unde va fi mai bine şi o să se înfigă în turc. Mă rog, o să se ’ncsere toată lu­­min­ţa asta, c'a venit ceasul de apoî. Dar ştii ce zic eu, dom’le ? Toată afacerea asta a pus-o Dumnezeu­ la cale, ca să-şi facă, aşa, o distracţie. Tot ce vedem acum şi ce o să mai fie, e cinematograful lui Dumnezeu­. Ce şi-a zis prea Sfîntul? Adică li­­ghioaia asta mică, orbul, pe care am făcut-o eu, fiindcă n’am avut altă treabă, poate să dea. Să de bani şi să vadă toate minunăţiile pe pinză, şi eu nu, eu să mă plictisesc ? Şi odată a răcnit Dumnezeu: — Arhanghele Mihail! Arhanghelul s’a prezentat, scurt, fiindcă dumnealui e militar: — Ce-aţi poruncit prea sfinte ? — Ia să-mi faci şi mie un cinema­tograf, aşa ceva, cu oameni cari se aleargă, se bat, se­ ciupesc. Să te văd! Arhanghelul, abras, şi pus la am­biţie de stăpinul lui, a aranjat cine­matograful ăsta pe care-l vedem.. Şi stă Dumnezeu sus, nn lojie,— dumnealui are „frai" — stă şi se ui­tă jos şi unde şi se distrează şi-i pare grozav de bine că are acum o jucă­rie. Cînd se plictiseşte, spune: — Ia vezi, Mihăiţă, mai schimbă tabloul. Şi „Mihăiţă“, la ordin, schimbă, adică bagă pe turci în pîrjol, bagă pe talieni, iar mîine vine şi tabloul nostru, poimîine al bulgarilor, greci­lor, mă rog,, ăsta nu mai e film de 100 de metri, ci de sute de km, şi nu votează un cms ci doi ani. Dumnezeu­, ci­că Va decorat pe ar­hanghel, şi Ta decorat, mal cu sea­mă, pentru că cinematograful ăsta nu e ca al oamenilor. N’are pinză al­bă, ci roșie — c’a fost muiată In sîngele oamenilor, cari, înainte de luptă, se roagă, piosî, Celui de sus.... fnaximin Mitropolitul Ghenadie despre intrarea în acţiune a României Fostul Mitropolit-Pr­imat, crede într’o apropiată înviere a întregului neam romînesc Duminica trecută am­­petrecut cîte­va ceasuri senine în atmosfe­ra pitorească şi plină de vraja ev­lavioasă a minăstirei Căldăruşani­­lor. Devenită cea dinţii anînăstire din ţară, graţie voinţei de fier a mitro­politului Ghenadie, care şi-a făcut o ţintă a vi­eţei sale din restaura­rea şi ridicarea acestui sfînt locaş la rangul şi importanţa ce a avut-o sub Matei Basarab, escursionistul pote trăi aici cîteva clipe înălţă­toare sub farmecul istoriei noastre trecute şi a atmosferei religioase şi artistice, ce ţi-o inspiră arta ma­relui Grigorescu şî a atâtor altor peneluri, de­­cari s’a ştiut, înconju­ra mitropolitul Ghenadie, în retra­gerea sa de la Căldăruşanî. Pentru un ortodox, a­­merge la mînăstirea Căldăruşanî şi a nu ve­dea pe Mitropolitul Ghenadie, este identic cu ceea ce ar fi pentru­­un catolic, care ar merge la Roma şi n’ar vedea pe Papa.­­Iată de ce, cum am ajuns acolo, m’am prezin­­tat de rigoare Prea Sfinţiei Sale, spre a-î prezintă respectuoasele mele omagii. L’-am găsit rumen şi sănătos ca în timpurile cele bune, deşi fusese bolnav de sărbătorile Paştelor şi poartă povara a 78­­de ani. O vă­dită satisfacţie sufletească strălu­cea din ochii bătrînului prelat şi la întrebarea mea cărei fericite îm­prejurări pot să atribui buna­­sa dispoziţie, îmi răspunde strîngîn­­du-mî mina : — „Sînt nespus de­­mulţumit că mi-a ajutat Cel de sus să pot sfinţi Joia trecută, minostiqpa pe care am restaurat-o cu atîtea greutăţi. Aici, in metania aceasta, mi-am înce­put cariera, la 1854 şi aici ţin să mi-o sfirşesc, uite colo în bisericu­ţa de pe colina din faţă, unde am luat dispoziţii să fiu înmormîntat, cînd mi-o suna ceasul. Rog însă pe bunul D-zeu să-mi prelungească zilele ca să pot vedea şi desăvîr­şirea celei mai mari sărbători: în­truparea întregirea neamului, cînd voi fi striga cu toată biserica şi cu tot poporul român: „Acum slobo­­zeşte, Doamne, pe robul­­tău în pace, că văzură ochii mei mântui­rea ta!“ —­­Nu pot, zisei eu, decît să-ţi urez din suflet să trăeşti şi acest uni­c şi măreţ n­oment,­­pentru rea­lizarea căruia ai luptat cu atîta căldură însuşi Prea Sfinţa Ta, da­că n’ar fî să pomenesc decit de i­­nimoasa şi lapidara scrisoare, pe care ai adresat-o­­toamna trecută, prin „Adevărul“, răposatului rege Carol, cu puţin înainte de a muri, spunînd­u-i: „Maiestate! Scoateţi din ghiarele străinilor pe fraţii no­ştri şi simţiţi cum simte ţara !“ — „Să te asculte Cel Atotputer­nic !“ reluă Mitropolitul cu ochii plini de lacrimi,­­apoi după ce mă­­sărută pe frunte, îmi zise cu un ton hotărît şi energic:­­— „Fericit voiu fi cit voi, mai trăi să văd şi mult dorita întrupare a neamului romînesc. De un lucru sînt sigur şi anume că Romînia va intra în acţiune. Cunosc prea bine poporul nostru şi ştiu că făptura şi singele romînesc sunt aşa alcătui­te,­­încât, la vreme de primejdie, nu pot sta zăgăzuite, ci ţin să dea piept cu vrăşmaşul şi să meargă înainte cu faptele şi rugăciunile strămoşilor. „înaintaşii, noştri au biruit tot­deauna cu credinţa în D-zeu. Ei au păstrat tot ce avem prin credinţa şi vitejia lor. Nu mă îndoiesc că şi azi curge încă în vinele soldaţilor noştri sînige din sîngele lui Mihai Viteazul şi­­Ştefan cel Mare şi de aceea nu înă vaet de Rusia şi nu mă tem de unguri. Puternici con­ştiinţă naţională ce ne însufleţeşte azi pe toţi, va zdrobi de Veci pe unguri, iar necredincioşii şi vîndu­­ţii se vor duce în­­mormântul Aus­­tro-Ungariei, întocmai ca Fariseii cari n’au crezut în învăţăturile lui Cristos şi în învierea lui. „Romînia e menită de D-zeu să ajungă mare şi puternică, fiind un vlăstar viguros din tulpina romană, în al cărei timp de strălucire a ve­nit pe lume Mântuitorul. Prevăd cu certitudine o Românie mare, înflori­toare şi plină de prestigiu, care luptând alături de Englitera, Rusia, Franţa şi Italia, cele două surori ale noastre mai mari, va avea mîndria să poată spune că împreu­nă cu aceste puteri, a mîntuit ade­vărata civilizaţie şi şi-a îndeplinit ■datoria pe pământ. „Iată de ce cred cu osîrdie într’o apropiată înviere a întregului neam românesc şi în vederea acestei săr­bători a sărbătorilor, ridic spre Cer rugile mele fierbinţi, ca să a­­copere de biruinţă şi slavă pe vi­tejii fii ai României !“ Du­pă aceste cuvinte­­sublime, să­rutând mâinile î­n­altului prelat, am părăsit Căldă-du­şanii, cuprins anal mult ca ori­cî­nd, în toate fibrele mele,­­de fiorii învierii d­e mîine a neamului nostru­. J. Rugu­ A­limulesnu GIJENADIE Fost mitropolit primat Duşmanii romînilor , de generalul ST. STOIKA ' --------------*--------------­Popoarele ca şi indivizii au duş­mani ! Duşmănia este un simţimînt cunoscut în om ! Eşti duşmănit pen­tru calităţile tale, pentru poziţia ce ocupi între semenii tăi, pentru avutul tatii, pentru toate ce po­sezi în sfîrşit şi cari lipsesc duş­manului tău ! Aşa şi neamul romî­nesc, de la ivirea în vecinătatea lui a ungurilor şi mai apoi a fami­liei Habsburgilor, a fost duşmănit de către aceştia, pentru frumoasele ţinuturi locuite de romîni şi date lor de către Divul Traian, pentru frumoasa ţară cuprinsă între Tisa, Nistru, Istru, Dunăre şi Pontul Eu­­xin,­­pentru Dacia-Feilix, Dacia Traiană. IPent­ru nobila obîrşie din care ne fagem, pentru calită­ţile intelectuale, fizice şi sufleteşti cu cari neamul romînesc este în­zestrat dela născare ! Şi nu a fost zi în zece veacuri trecu­te, în cari ace­ştî duşmani n’au­­uneltit peirea noastră ! Nu a fost ocazie în care aceşti criminali să nu fi căutat să ne lovească fie făţiş, fie în ascuns ! Şi Doamne multe au fost acele ocazii! Pe cînd nouî lup­tam vitejeşte cu turcii, apărîndu-ne pe nouî şi întreaga Europă, duşma­nii ţeseau intrigi contra domnilor noştri. Pe cînd un Ştefan Cel Mare şi Sfînt se războia cu Semi-Luna, Craiul Ungariei pregătea invazia şi cucerirea Moldovei şi chiar azi Baia vorbeşte de acest atentat mi­şelesc în care Craiul unguresc abil scăpă cu fuga. Iar eroul muntean Minai Vitea­zul este ucis mişeleşte la Turda de sicuri î­n Rudolf de Habsburg, complice cu ungurii, ucidere care ascunsese în nori pînă azi, ziua răzbunărei, steaua ţăreî noastre­­i Şi se m­ai găsesc nemernici ca Sla­vici cel păcătos şi nenorociţi cari merită compătimirea ca cel care o­­­dinioară îmi inspira o adîncă sim­­patie, şi pe care nu voi să-l numesc, căci mi-a zdrobit frumoasele ilu­zii ce-mi făceam de dînsul—­cari să se pue în slujba acestor duşmani căutînd prin scîrboasele publicaţii „Ziua“ şi „Moldova“ să inducă ci­titorii în eroare apărînd pe duş­manii neamului­ nostru, pe habss burgî, şi pe unguri . Este deci de datoria noastră a tuturora, a desfiinţa pe aceşti fără patrie pe toate tărîmurile, căci îna-­ inte de a merge peste Carpaţi, tre­bue asanată ţara de spioni şi de trădători, cari sunt în stare pentru bani să facă şi pe aţîţători la tur­i­burărî ! Să cerem deci guvernuliM, să dea peste hotar pe aceşti indi­vizi înainte de a păşi în luptă, căci, altfel nu vom putea răspunde de cele ce se vor întîmpla cu dinşii, cine vor cădea în mina marelui justiţiar, care este poporul !­­ General St. Stoika Membru al „Acţiunei Naţionale" Aiurări nemţeşti de prof. VIRGILIU POPESCU­­**­ Cu toate­­că, după desfăşurarea evenimentelor, şi cei mai orbiţi pot vedea care va fi rezultatul războ­iului european, provocat de nemţi, cu gînd de a pune sub călcîiele im­periului nemţesc toate vieţuitoarele cuvîntătoare din Europa şi celelal­­t­e continente, totuşi, nemţii­­se în­­dîrjesc să nu vază sau se prefac că nu văd dezastrul ce-i aşteaptă şi vorbesc de planuri mari pentru vi­itor. Voia să dau ura -exemplu proas­păt . Lunile trecute a început să se publice îra Lipsea o bibliotecă sub titlul de „Zwischen Krieg und Frie­den“ (Intre razboiu şi pace), cu studii privitoare la chestiunile poli­tice şi economice actuale şi viitoa­re. Intre­ altele a apărut (broşura 2-a din colecţie) o lucrare a cunos­cutului profesor­­universitar din Berlin, Franz Liszt, „Ein mittel­­europänischer Staatenverband“ (O uniune de state din Europa centra­lă). In prefaţă zice : „Dacă vom în­vinge (?) va trebui să se înfăptu­iască această uniune, dacă vom fi învinşi (şi­­aci neamiţul adaugă „ceea ce e foarte problematic“, de­şi acest lucru pentru toată lumea cu judecată, e azi lucru sigur), a­­tu­nci cu atît mai mult va trebui să ne gîndim­­să se înfiinţeze această uniune“. Cum înţeleg nemţii acea­stă uniune, am avut ocazie noi ro­­mînii să experimentăm­ în trecut: nemţii stăpîni şi toate celelalte po­poare pe cari cu sau fără voia lor le atrag în mrejele lor, slugi cari să muncească numai pentru îmbo­găţirea nemţilor. Cele peste 230 de milioane lei anual în favoar­ea nem­ţilor şi austriaci­lor, diferenţă între exportul şi importul dintre statul român şi­ statele german şi austri­ac,­­cele peste 50 milioane lei ce ies anual din ţară pentru Germania din industria petroleur şi alte exploa­tări dela noi, precum şi multe alte milioane sub formă de dobînzi, e­­misioane, rentă, etc„ sînt o vie să vadă, cum ne este ursit să o duce şi­­pe viitor noi românii, dacă va face tot ca In trecut şi ne Va mulţumi să intrăm orbeşte în a­ceasta uniune. In studiul său, în care arată cu trebue organizată această uniur ca Germania să fie de veci în fru­tea ei și să­­profite cît mai mult­­ pe spinarea tuturor celorlalte o­noare, Liszt mai zice: „E de si­ înţeles că Germania va trebui - iasă mai puternică după războiu­l cit a fost mai­­-nainte.*(Aici se put însă un mare semn de întreb­ar pe care orice neamţ ce se respe­­tă, evită să şi’l­­pue în faţă. „Ca cum o să poată eşi mai putern­că?“) Tăriă -noastră de pînă acum nu ne-a scutit d­e atacul neaştepta­t-a’l de pe mine că’l omor ! Nean­tul se pregăteşte de o jumătate­­ veac de atac şi tot el vorbeşte­­ „atacul neaşteptat“). Va fi cu ca să ne formulăm de pe acum dori­nele noastre, cel puţin în liniame­le generale, ca să nu lăsăm să nască la statele neutrale îngrijo­ră şi neîncredere faţă de noi“. („ statele neutrale sireacele ! Acu bat nemţii mereu, căci de acolo li mereu teamă, că li se va duce ca In loc să vorbească apoi pe vi­por de pace, cum e natural, după­­ luptă aşa de crîncenă şi istovit­oa­re, neamţul îi dă zor cu „apărare, cu mai­­multe fronturi“,­­căci „o a­parare puternică a graniţelor este o chestiune de existentă pentru Germania“. Nici prin gînd nu-i tre­ce dar treamţului,­­că unul din re­zultatele finale ale acestui războii va fi că cu­­ocazia stabîlireî păcii se va pretinde o „dezarmare gene­­rala“, atît d­e necesară tuturor, po­litiţi continuarea în­­ta­­gina a I­I-a. I 13 Scrisori din Budapesta învingerea din Galitia Budapesta, 25 Aprilie­, — De trei zile,­­capitala ungurească pluteşte într’o mare de fericire entuziastă. După atîtea veşti despre retrageri strategice, după atîtea veşti despre pierderi însemnate, la­­o lună şi ju­­mătat­e după căderea cetăţii Prze­­myâl, iată în sfârşit şi o veste bună: armatele austro-un­gare,­­ajutate de aliata germană, au respins armata rusească pe un front de 35 km., făcî­nd peste 20 mii prizonieri. O oră după­­discursul contelui Tisiza, ca­re anunţa în Cameră acea­stă veste bună, apărură cele din­tâi ediţii speciale şi o oră în urmă­­clădirile principiale erau­­pavoazate şi oraşul răsuna de dangătul clopo­telor. Pe străzi mînuna o lume i­­mensă: pe dinaintea red­acţii­lor zi­arelor, se adunau mii de inşi dori­tori să afle cit­ mai în grabă şi cît mai com­plecte amănunte. Două ore după cele dinţii ediţii speciale vestea marei victorii pă­trunsese şi în cele mai îndepărtate colţuri şi luase dimensiuni fantas­tice: nu­­mai era vorba de o sim­plă victorie, ci de­ o înfrângere to­tală a­­ruşilor, cu aproape 200.000 prizonieri, cu 400 de tunuri luate, cu 28.000 de cai făcuţi pradă, cu nenumărate coloane de muniţii, ar­ma iOfo» v' $i fiecare ştia un amănun­ f «oti şi un amănunt mai precis — toni amănunte cari nu apăruseră în cele­­dinţii ediţii speciale şi nu a­­păneau nici în ele ce le-au urmat* Cite un­­politician mai „iniţiat" vor­­bea în ton misterios, pe şoptite..., „Nu se poate spune totul... E prea mult pentru o zi...“ Şi cei din jurul lui zîmbiau de fericire, fără să în­ţeleagă ce putea­ fi­­prea -mult, şi cei de mai departe zîmbiau şi, eî fă­ră să ştie de ce şi portaiau şopote şî vorbe nouă despre marile pla­nuri ale comande! şi apropiata iz­bândă finală a aliaţilor . Capitala n’a mai văzut o schîm­- bare atît de bruscă, dint­r’un extrem în e­elait, din ce mai negru peri­­mism în cel mai zâmbitor opti­mism, — fără orice trecere, fără orice pregătire. Vestea despre victoria din Gali­­ţia a venit la vreme ca să risipea­scă atmosfera încărcată de neîn­credere şi nemulţumire ce se cre­ase In jurul contelui Tisza. De cînd se deschisese parlamentul, opoziţia se făcuse ecoul nemulţumirilor su­r­ •­de, cari stăpânesc toate păturile , din ţară. Şi vestea acestei victorii . Citiţi continuarea in pan­aina a !■»» “ ‘

Next