Adevěrul, martie 1916 (Anul 29, nr. 10407-10437)

1916-03-01 / nr. 10407

m***»*-—na 10407 11 * ■ -- ■«—»■■­ ... ..............a*v FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU — I -A 5 Bani Exemplar -Harti 1 Hârtie DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii­­ «Un...................................... Lei IL— mmam leal ...... ......................... 9JM­ m «nai.............................. „ Pentru străinătate tratul este îndoit ' —* TELEFONI Capitala ..... No. 1410 ţf * . . . • 34 73 Provincia . . * . „ 1499 Străinătatea . . . „ 12/40 FUBRICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Str. Karageorgevici, No. 9 Et. k—Telefon tf* BIROURILE ZIARULUI I A 0.11, Bucureşti Strada Sărindar No. 1i «A» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «♦» Binefacerile războiului Efectele imediate ale războiului de azi sînt atît de nimicitoare pen­­tru omenire, pentru fericirea pă­mântească şi pentru civilizaţie, în­cît ar fi în adevăr o dezolare uni­versală dacă nu ar exista sentimen­tul că atâtea dezastre treime să poarte într’însele şi sămînţa unor bunuri morale atît de generoase în­cît omenirea să fie răsplătită cu prisosinţă de ororile iadului de azi. ■ Oamenii de ştiinţă caută să în­trevadă de pe acum şi rezultatele binefăcătoare ale acestui război, fără seamăn în istoria lumei, ; în studiul său „Culture, Milieu social et Maladies“, profesorul dr. G. Marinescu, ale cărui constatări concluziuni asupra „Gigantismu­lui Germaniei“, le-am semnalat în articolul nostru de alaltăeri, emite părerea că acest războiu va exer­cita o înrâurire imensă asupra sta­­rei culturale a lumei întregi, că se va produce o modificare mai mult sau mai puţin profundă a societă­ţilor viitoare, în cari forţa morală şi nu forţa brutală va avea ultimul cuvint. In prevederea acestor rezultate, d. Leon Bourgeois, ca preşedinte al Alianţei de higiena socială, a ape­lat la savanţi, filosofi, oameni po­litici, medici, să­ mediteze la conse­cinţele războiului. Mai toţi, remar­ca profesorul dr. Marinescu, au ac­centuat chestiunea morală care se­pară pe beligeranţi : ■„De-o parte, arată d. profesor Marinescu, acei cari susţin că a­­junsa la un suprem grad, forţa con­­stitue dreptul şi că e legitim să se im­pue prin constrîngere o cultură preţuită ca superioară; de cealaltă parte, acei cari proclamă că forţa e neputincioasă să creeze dreptul, că libertatea şi individualitatea naţiu­nilor trebue respectate aşa ca fie­care să poată dezvolta, în toată si­guranţa, o civilizaţie în armonie cu natura sată.­­ Profesorul Ghaulard constată că războiul este „reactivul cel mai sensibil al rezistenţei nervoase a unei rase“. Aceasta îl face să con­state că războiul a dovedit că rasa franceză nu e de loc degenerată — dovadă privaţiunile de tot soiul şi mortările uriaşe pe cari şi le-a pu­nt impune.­­ Or, de­sigur că declarând răz­boiu Franţei, Germania, prin acei cari şi-au­ luat răspunderea lui, nu a avut intenţia de a contribui la o nouă renaştere a rasei franceze. Totuşi, această renaştere se anun­ţa, se manifestă zi cu zi tot mai e­­vident, aşa încât de pe acum se poate spune că oricât de nimici­toare au fost scopurile acestui răz­­boi­, el a şi început să dea rezulta­te cari nu numai că nu au­ fost pre­văzute de autorii catastrofei, dar sunt chiar diametral opuse ţintei lor. înfrângerea solidarismului care leagă societăţile omeneşti, a fost şi va fi şi mai pedepsită pînă la urmă. „Ştiinţa, scrie profesorul dr. Ma­­toiescu, arată că suntem­ făpturi re­lative, dependente şi solidare cu toate celelalte. De altă­ parte, altru­ismul ar deveni tiranic dacă ar pre­tinde să jertfească mereu dreptul părţilor intereselor tuturor, fiindcă Comandamentul sîrb acest tot nu există decît prin aces­te părţi. Nici egoismul, nici altruis­mul nu pot fi deci exclusive. Acea­sta osândeşte teoria „supra-omu­­lui“ lui Nietzsche, vizând să stabi­lească exploatarea tuturor de către unul singur şî teoria „non-rezisten­­ţei“ a lu­î Tolstoi, care lasă eul fără apărare ca o pradă oferită tuturor uzurpărilor“. Scrutînd astfel concepţiimile cari se ascund în dosul lagărelor uriaşe de azi, vedem că nu numai chestiu­nea morală separă pe beligeranţi, dar constatăm că odată cu epoca pregătirilor de războiu ale Germa­niei de azi s’a dezvoltat în spiritul german germenele de distrugere a noţiunilor de tot ce este coheziune şi solidaritate în omenire, aşa incit războiul acesta va avea de operat o întreagă revizuire a conştiinţei şi cugetărei germane din ultima ju­mătate de veac, spre a o putea pu­ne de acord cu propriile interese de existenţă ale poporului german şi cu acele de convieţuire internaţio-­ nală. Un predicator german a spus­ că Germania, ca şi Dumnezeu, pedep­seşte omenirea, spre a o îndrepta. Războiul este de sigur o pedeapsă. Nu însă întotdeauna, ci dimpotrivă, adesea acei cari au­ deslănţuit răz­boiul au­ fost acei cari au avut mai multă nevoie de a se îndrepta şi voind să pedepsească pe alţii, s-au pedepsit pe ei înşişi, spre a se în­drepta pe ei înşişi. Cugetarea universală, prin, elita oamenilor de ştiinţă, dă mari spe­ranţe omenirei în rezultatele bine­făcătoare ale acestui războiu. E singura rază albă pe cerul ro­şu­ de atîta sînge. Emil D. Fagure NAZBITI ! BANCA NOASTRA „Viitorul“ e de o imprudenţă de neertat: organul liberal arată, în re­zumat, ce a făcut „Banca Franţei“ în aceşti doi ani de război şi, spriji­nind puternic nu numai statul, ei şi comerţul şi industria. Ceea ce a făcut „Banca Franţei“ e într’adevăr admirabil, fiindcă nu e­­condusă de fratele Vintilă şi nu în­ţelege să facă milionari din toţi ac­ţionarii ei, cum năzueşte Banca din strada Lipscani, care a cîştigat atîta anul trecut II cît aproape că le e ru­şine şi conducătorilor ei s’o mărtu­risească ! Acţionar la „Banca Franţei “ , dar acţionar la „Banca Naţiona­lă“ să fii ,şi te-a văzut Dumnezeu­! Pac. Declaraţia d-lui Marghiloman ŞEFUL CATERISIT A VORBIT LA PLOEŞTI ASUPRA SITUA­­ŢIEI EXTERNE La Ploieşti a rămas un mic grup de junimişti. D. Marghiloman a luat şefia aceştia grupuleţ şi s'a dus ori acolo spre a face o declaraţiune în politica externă. La Senat n’a în­drăznit să vorbească şi nici nu va îndrăzni, dar fiind­că doreşte şi cre­de că germanii vor lua Verdun-ul, fiind-că doreşte şi crede că în urma căderei Verdun-ul va cădea şi ca­binetul Brătianu, de aceia s'a hotăă­­rît acest caraghios să vorbească la Ploieşti. Ceia ce a spus nu are nici o impor­tanţă. Dar după declaraţia ce a fă­cut-o, toată lumea politică va price­pe că d. Marghiloman n'are de cit preocuparea de-a subtiliza d-lui Brătianu guvernul îndată ce s’ar în­curca situația generală, D. Marghiloman ar dori un nou consiliu de Coroană în care să fie judecat­ă. Brătianu că n’a respectat hotărîrea primului consiliu, adică n’a păstrat o neutralitate armată faţă de toţi beligeranţii, ci a dus toată armata la fruntariile au­stro­­ungare şi bulgare, iar­ la Prut am rămas descoperiţi. D. Marghiloman vrea deci un nou­ consiliu de Coroană ca să ne acope­rim şi la Prut! D. Marghiloman e mai neamţ de cit nemţii. Neutralitatea d-lui Bră­tianu a fost pentru nemţi o mană cerească. Ce r- au făcut nemţii la noi, sub această neutralitate?! Nemţii au cărat tot ce aveam pen­tru aprovizionarea lor. S’au­ supărat că am vîndut şi englezilor, dar le-a trecut supărarea. D. Marghiloman a rămas inconsolabil. De ce am întărit graniţele austro­­ungare şi bulgare? Fiind­că ungurii şi bulgarii au săpat tranşele şi au­ a­­dus tunuri mari în faţa posturilor, noastre de la frontieră, iar ruşii nu au­ arătat absolut cici un act de os­tilitate faţă de noi, ba ne-am putut şi putem încă să ne aprovizionăm din Rusia cu multe lucruri indispen­sabile, chiar de unele materiale de război, lată motive pentru care ne-am în­tărit graniţele ungureşti şi bulgă­reşti. l). Marghiloman se face că nu pricepe şi continuă cu acţiunile •* ' * * Intr'adevăr acţiunea d-luî Mar­ghiloman poate servi ca model de mişelie. Pentru ca să provoci încur­cături — căci aceasta urmăreşte d. Marghiloman — să vii la o întruni­re publică, tu care ai luat parte la un consiliu de Coroană, şi să de­nunţi guvernul că se înarmează in contra unor anumite puteri, — asta e faptă de mizerabil, D. Marghiloman crede că va reuşi să mai convoace un consiliu de Co-­ toană. A fost nevoie, la începutul­­ războiului de un aşa consiliu pentru­­ a­ se impedeca pe regele Carol să i­mobilizeze contra Rusiei. Totul s'a­ aranjat în aceasttă direcţiune şi s’a­­ ajuns la ţinta dorită şi d-lii Mar- ’■ ghiloman i­ se rezervase rolul pe care la avut. A jucat acel rol fără să ştie că era de mai înainte con­certat ca să i­ se inspire o aiuimittă atitudine şi cel d’întră a luat cuvin­­tul să propună neutralitatea. Acum lui mai e nevoie de nici un consiliu de Coroană şi nici n’are să mai încerce regele convocarea unui astfel de sfat inventat la izbucnirea războiului. Să pornească d. Marghi­loman — chiar dacă din nenorocire Verdun-ul ar cădea—o acţiune pen­tru a se impune la guvern. Să în­cerce aceasta, să încerce să vor­bească în Senat am a vorbit la Plo­iești. II desfidem s’o facă. A. W. GENERALUL GOURCO PAVLOVICI CHESTIA ZILEI Efectul unui decret Prelungirea sesiunei parlamenta­r­e nu corens ma­relui Tretru, care se leagănă în iluzia că fiind în­chise Camerele pînă la 15 Noembrie, ar putea să se c­ opereze o schimbare de regim fără să se dea ochii cu Parlamentul PRENSUL . Dacă o prelungire pînă la 15 Hârtie te aduce în așa stare, ce ar fi o prelungire pînă prin­­April sau Haiti ? ! / Dacă d. Brătianu n’ar avea..­ Ei, e de sigur un vis, dar un vis prea frumos, ca să nu vi-l împărtă­şesc şi dv.: d. Ionel Brătianu, sculat pe la 10 dimineaţa, se spală, se fric­­ţ­ionează, se îmbracă şi pe la 12 jumă­tate e gata. Se aşează omul la masă, e cam obosit şi o­ mîncare suculentă e tocmai binevenită, ca să-i reîmpros­păteze forţele. Vrea să înceapă să mănînce, dar vede că nu e pline pe masă, îngădui­tor, ca toţi oamenii mari, se întoarce crtdtor spre feciorul care sta zmirnă, cu privirea temătoare: —Ai uitat s'aduci pline. — Nu se găseşte Excelenţă- Am căutat, in tot oraşul. — Ioane (să presupunem că pa fe­cior îl chiamă Ion, dat fiindcă DL Bră­tianu e naţionalist şi trăeşte intro casă într'un frumos stil romînesc) Ioane, eşti un imbecil. Sînt primul ministru al ţarei şi să nu pot găsi un codim de pline ? — Nimeni nu găseşte, conaşule. D. Ionel Brătianu­ nu poate mînca. Şi, deci, trabuc să, ia măsuri. Şi ne­greşit, că cu mintea d-sale. pătrunză­toare te va găsi. v. Extinde(! acum vlad meu:­ d. Mar­tin să nu poată participa la supeul intim pe care şi Pa, comandat la Cap­sa, din aceeaşi cauză—­mă rog, să lip­sească şi franzelele, nu numai prunca neagră; d. primar şi Capitalei, să re ai­bă t­aiv, în­ casă fiindcă nu vine cu dubla la subţioară; d. Corbescu i­­dem, într'un cuvint, toate măririle: deputaţi, senatori, prefecţi şi poliţişti să îndure, pe propria lor piele, ace­leaşi arzătoare dureri cari ţişnesc din mizeriile şi amărăciunile de tot felul, sub cari geme o ţară înreagă.O ce legi, ce ordonanţe admirabile, şi, mai ales, ce aplicare energică şi cin­stită a lor, am avea, alunei! Altfel, totul e zadarnic. Conducătorii noştri sunt un fel de diletanţi, atunci cind nu sunt primejduite propriile lor interese. Ar voi să facă bina popula­ţiei—nu's doar aşa, de, cîinoşi la inimă ca să-l .Voiască. răul cu tot dinadin­sul—dar nu-s oameni de concepţie şi de acţiune, le c­lene, se lasă pe tînja­­lăi iiii;',exi­stă,­de fapt,­­fiindcă ţara. noastră are toată înfăţişarea, că nu e. condusă de nimeni, că fiecare face ce vrea. Ah,, dacă­­ar voi şi, populaţia să vo­­iască şi ca odată ceva, dar s'o voia­­scă d­e vigoare, fără a da un pas îna­poi. Maximin Generalii Franţei GENERALUL DE VERLEMONT Aaeverurl ♦© Nuntă împăratul Wilhelm şi-a însurat zilele acestea, un fiu la Berlin, iar la Verdun de trei săptămîni îngroapă copiii... ţărel! Şi nuntaş şi cioclu în acelaşi timp! Prusianismul Regele Greciei a dat al 156-lea in­terview. Cumnatul regal se pronun­ţă pentru introducerea prusian­is­­mului în Grecia. După cum se vede democraţia stă pe roze în ţările în cari domnesc ru­de de ale Kaizerului . Rigoletto S­ATIRE Volumul d-lui Radu Cosmin de B. Brănişteanu D. Radu Cosm­in­ a scos în volum ,atirele cari au văzut mai întîi lu­­mina publicitate! în „Adevărul“. Trăim într’o vreme mare. Nu mai mare de sigur,de cît a fost cea­­ revoluţiei franceze, a reformaţiu­­aci,’a căderei imperiului roman sau­­ apariţiei creştinismului, dar care va conta alături de aceste eveni­mente în istoria omenirei. Asemenea împrejurări mari au găsit une­ori un om mare, potrivit lor, dar oamenii au­ fost în­totdeauna mai mici de­cît ele. De, aceia vre­murile mari au­­­ dat în­totdeauna naştere satiricilor şi satirelor. Com­paraţia împrejurărilor cu insuficien­ţa oamenilor a trebuit să zămislea­scă bătaia de joc de aceştia din ur­mă. Şi vremurile de decădere au­ favorizat satira, dar tot numai pen­tru ca o vreme de decădere poartă deja în sinul ei germenele vremei mari a renaştere!. Mulţi observatori ai împrejuşuri­lor şi oamenilor de astăzi de la noi, se vor fi simţit şi ei tentaţi să gîndească, cum a gîndit altă dată Juvenal : „Difficile est satiram non scribere“. Dar poate că cei mai mulţi se vor fi gîndit şi că „Difficile est satiram scribere“. Şi mi au pus mina pe condei.! * Căci într’adevăr nu e uşor de a scrie satire, — nota bene , satire bune. Din toate genurile poetice, de si­gur că cel mai greu­ e cel satiric. Aiurea ca şi la noi! La noi mai a­­les de cînd Eminescu a dăruit lite­rature! ■ romíne satirele sale, cari cu excepţia unor pasagii dintr’înse­­le, vor rămâne de sigur posterităţ­ei. Examinaţi aceste satire romîneştî şi veţi vedea ca într’însele sunt cu­prinse toate genurile poetice : liric, epic, dramatic, didactic. Ce des­crieri ale naturei, ce fermecătoare ,evocări de sgatimentă, sau diategii suggestive, ce discuţiuni ale celor mai înalte probleme filozofice, ce învăţături morale, nu găseşti în sa­tirele lui Eminescu. Şi apoi versul a­­cela frumos şi curgător, rima aceia bogată ! Pe cînd literatura tuturor popoa­relor a produs mulţi poeţi de valoa­re în toate genurile literare, în cel al satirei a produs foarte puţini. A­­şa­ Călin deobşte trebuie curaj ca să te avînţi în domeniul acesta, care reclamă toate darurile muzelor, plus cel al satirei. Curajul acesta ’l-a avut acum la el de Radu Cosmin, D-sa. & publi­cat în volum 36 de satire de tot fe­lul. Tot ce este omenesc, e tratat într’însele şi încă unele cari n’ar trebui să fie omeneşti. Aceste satire ale d-luî Radu Cos­min nu trebuiesc bine ’nţeles privite sub specie aetemis. Cele mai multe dintr’însele nici nu ridică această pretenţiune. Ele sunt inspirafiuni de ale zilei, pentru uzul zilei. Sînt une­ori biciuiri ale moravurilor noastre sociale, cele mai adesea ori încer­cări de a ajuta curentele politice a­­le zilei, contribuţii patriotice la lup­ta ce se ducea ori şi se duce astăzi, izvorîte din dorinţa de a mişca prin versuri sufletele asupra cărora pro­za politică nu are poate priză. E greu se înțelege, să fac în acest joc, fatalmente restrîns, o analiză a satirelor ce publică d. Cosmin. Ci­titorii „Adevărului“ vor găsi poate în rîndurile acestea îndemnul de a răsfoi singuri volumul și nu vor re­greta dacă o vor face. La finele fie­cărei satire vor găsi o morală, o poantă care-i va instrui sau amuza. In fiecare satiră vor găsi o observa­ţie justa, o critică aspră dar îndrep­tăţită ; mai peste tot îi va întâmpi­­na revolta intelectualului proletar, tratat de sus şi despreţuit de „ilus­tra secătură“ de care ne-a vorbit deja Eminescu sau­ de femeia lu­xoa­­să şi sufocând în bun trai, ale cărei „inocente păcate“ amintesc:­­ „Casa tinde zi şi noapte . „Stat, perdelele lăsate" .Spuneam mai sus că satira poate să aibă adesea şi caracter didactic. Se înţelege că cu cît satira e mai fină, cu atît caracterul acesta exis­tă, dar e mai puţin aparent. Sati­ricul însă are privilegiul de a putea­­da lecţiunî tuturor. Sub chivără cu zurgălăi şi haina de două cuîorî bu­fonul spunea stăpînilor săi de cari o lume tremura, cele mai crude a­­devărurî. Satiricul are şi el privile­giul ca prin glumă şi spirit să spuie şi celor mari şi mulţimei celor mici,­ cari astăzi laolaltă fac şi ei un tot mare şi adesea tot aşa de tiran ca cei mai tirani prinţi ai trecutului, ce au de făcut şi cum trebuie să se poarte, să-i admonesteze, să-î biciu­c­ească, să-i compromită şi să-î u­­milească. Iar de privilegiul aces­ta d. Radu Cosmin se foloseşte ade­sea cu energie şi curaj. . Nu mă îndoesc că ..Satirele*4 d-luî Cosmin vor avea un frumos succes de librărie, care va fi la înălţimea succesului ce au avut la apariţia lor în „Adevărul“. . .*­­. B. Brănişteanu . * RADU COSMIN Către d. ministru de război, Domnule ministru, In cuprinsul liberului pământ ro­mânesc încep acum recrutările, ca în curând o nouă generaţie să fie cu trupul şi sufletul o­ielit pentru zilele mari, ce vor veni. La aceste recrutări suntem, chemaţi şi noi ar­delenii şi bucovinenii cari In faţa evenimentelor ce se ■desfăşurau în pământul nostru natal, am socotit că e bine să trecem graniţa să ne păstrăm vieţile pentru o altă cauză decit a vrăjmaşilor noştri. E o che­mare pe­ care o aşteptăm de mult, şi căreia, în aşteptarea unui alt or­din, ne supunem cu tot dragul. Sau ridicat vre­o câteva insi­nuări, născocite de suflete pizmaşe şi josnice, s’au şoptit, şi s’aîi în­vrednicit şi de litera tiparului anu­mite vorbe de ocară împotriva noastră. Condeie şi conştiinţe, cari se închiriază cu a­ce­ea­şi uşurinţă cu care se închiriază o bicicletă rugi­nită, scribi de bulevard, cari nu ştiu încă nici ortografia, necum inter­­puneria, intelectuali detracaţi, sau scriitori fraudulos!, o întreagă cea­tă­­die stîrpituri morale,­­pe cari nu­mai larga îngăduinţă a societăţii noastre îi poate zămisli, s’au cre­zut datori să asvîrle cu noroi în sufletele noastre a mări­te de aştep­tări şi desamăgiri. Ni s’a spus că am fost „laşi“, s’a rostit la adresa noastră cu o nuanţă de dispreţ cu­vântul „dezertor“,­ s’au­ adăugat a­­poi şi alte multe epitete. Noi am tăcut. Avem convingerea că ne-am făcut datoria. Avem con­vingerea că mai presus de jură­mântul făcut sub un steag care ne-a exploatat, şi unui împărat care fără cel mai mic scrupul moral­­pentru cuvântul său dat, ne-a jertfit după bunele sale interese, mai presus de­cît orice este jurământul faţă de neam, moştenit din moşi strămoşi, pe care nu l-am­ făcut niciodată cu gesturi de paradă, dar cu atît mai adânc ni-l repetăm de câte ori sim­ţim zvâcnirea sângelui în vine. A­­ceasuri credinţa noastră şi de a­­ceea ne-am făcut şi ne facem da­toria. Domnule Ministru, Acolo, în Ardealul necăjit în alte vremi, iar acum mai necăjit de­cît oricând, noi ne-am simţit întot­deauna ostaşi. Nu ai Habsburgilor, cari ne răsplătiau cu tinichele pe piept şi ne lăsau pe mâna jandarmi­lor unguri, nu ai legilor duşmănoa­se cari ne strângeau între graniţe meşteşugite, şi ne înăbuşiau sufle­tul, ci ai acestei ţări a cărei înfăp­tuire o priveam ca o urmare ine­xorabilă a suferinţelor noastre, ale cărei graniţe erau graniţele limbii româneşti, şi al cărei simbol pentru noi era Coroana din oţelul tunuri­lor de la Plevna. Acolo, în­ Ardeal, noi, întreg poporul de sus pînă jos, eram zidurile roase de vreme şi furtuni, cari aşteptau îndărătnice să vie meşterul architect să înche­ge din nou clădirea trainică, şi e­­ram întîi ele­şire, avantgarda marei cuceriri de mâine. Convingerea că mântuirea va sosi, era tăria noastră cea mai nebiruită. Această superi­oară conştiinţă morală a fost ciu­data forţă care dedea luptelor noa­stre politice un caracter aşa de în­­vierşunat şi îndărătnic. Ca o grupă de oşteni într’o redută ameninţată trebuia să stăruim apărîndu-ne, să păstrăm cu obstinaţie nebună, ceea ce stăpâneam, pînă ce vor veni ar­matele salvatoare. Dacă intelectu­alul de peste munţi îşi jertfea truda şi agoniseala cutreierînd satele, îm­prăştiind lumină şi nădejde şi luîn­­du-se de­­piept cu autorităţile duş­mănoase ale unui stat pus în slujba unei rase, dacă ţăranul din văile­­ardelene era în stare să meargă dârz şi înaintea baionetelor şi ar­­melor Manni cher pentru a-şî afirma cu tărie caracterul său românesc şî dreptul său­ la viaţă liberă, aceasta se făcea fiindcă în suflete era cre­dinţa adîncă şi neînfrântă, că aşa cere neamul întreg, şi înainte de toate aşa ne porunceşte chiagul a­­cestuî neam: regatul românesc. Su­fletul Ardealului şi Bucovinei e­­rau aţintite spre Bucureşti, precum priveşte soldatul în ochii coman­dantului său. Când în 1913 armata română a trecut Dunărea, am tresărit ca niş­te halucinaţi, şi am simţit,cu toţii că ceasul marei înfrăţiri nu mai e departe. Cu trupurile eram îngră­dit­ la Predeal şi Burdujeni, dar cu sufletele eram alături de dv., pe câmpiile Bulgariei şi prin văgăunile Balcanilor. Sufletele noastre dărâ­maseră de mult graniţele ridicate de întîmplările vrăjmaşe; vedeam o ţară românească aşa cît trebue să îie, şi eram şi noi ostaşi credin­cioşi ai acestei tari. Domnule ministru, Rolul acesta lam putut păstra pînă în pragul actualului războiu. Ne-am disciplinat gândurile, ne-am întărit convingerile, am izgonit ori­ce îndoială şi şovăire, şi am slujit cu credinţă României noastre a tu­turor. Cînd a sosit războiul, am rămas înfioraţi; ne-am dat seama că ni se pretindea să ne jertfim pentru dorinţele altora decât ale sufletului nostru, cu sîngele nostru să întărim din nou mucegăitele zi­duri de cari steteam ferecaţi, şi a căror dărâmare era suprema noas­tră dorinţă. Şi atunci, cei cari am avut putinţa, ne-am zmuls din mij­locul unor frământări cari ne-ar fi înăbuşit, şi am trecut frontiera, a­­vînd profunda convingere, că în curând o vom trece înapoi­at arme rimîneştî în mână. Am simţit că a sosit împlinirea vremii şi am venit să ne înşirăm şi noi între cei cari vor făuri nouile legi șî nouile ho­tare. Dar, vor zice unii , că e neade­vărat ceea ce spun cu aicea, că neamul românesc de peste munți prea puțin s’a gîndit la o Românie mare și puternică, și că cea mai bună dovadă e că sub steagurile habsburgice sunt astăzi 700.000 de români, pe când în regat abia am trecut vre-o cîteva zeci de mii.... Oh, dacă s’ar putea deschide taini­ţele sufletelor şi s’ar putea scotoci prin ele ! S’ar convinge atunci şi cel din urmă bîrfitor, că în neamul nostru de peste munţi, de sus şi pînă jos, este acelaş gând al României întregite cu toate colţişoarele de pământ romînesc. Dar evenimente­le ne-au surprins, cum credem că v’a fi surprins şi pe dv., şi cînd ne­am desmeticit din repeziciunea lor, nu mai eram stăpîni pe drumuri şi mişcări, iar marea organizaţie care să ne deschidă cu forţa barierele vămilor, ne lipsea, fiindcă dv. aţi ţinut la sfinţenia cuvântului de a­­lianţă. Or, dacă naivitatea şi cin­stea noastră n’ar fi avut în cale cea mai vicleană şi mai încercată organizaţie de repartizare militară din Europa, astăzi regatul român ar avea cel puţin încă o jumătate de milion de baionete mai mult!... Domnule ministru, Trecutul s’a dus şi nu-­l mai pu­tem face nefăcut. Fraţii noştri au­ plecat la războiu cu blestemele pe buze, dorindu-şî din tot sufletul în­frângerea, iar puţinii cari ne-am putut streab­a pînă la graniţî, am venit, unde ne chema datoria sîn­­gelui. In regatul român am văzut întotdeauna garanţia dezrobirei noastre. Am fost ostaşii acestei idei în timp de pace ; acum am venit să muncim pentru izbânda ei ,şi cu ar­mele războiului. Năzuinţa întregu­lui nostru neam e acum una şi a­­ceiaş. Privim cu încredere la ţintă şi la tăcuta dar înfrigmata pregă­tire a biruinţei. Refugiaţi şi băşti­naşi ai acestui stat, simţim în noi acelaş duh, acelaş dor şi acelaş a­­vînt: sîntem oştenii plini de încre­dere ai aceluiaş ideal. De aceea, domnule ministru­, fa­ceţi un act de dreptate chemîndu- ne la armată şi pe noi refugiaţii. Ne socotiţi vrednici de a ne încredinţa arma acestei ţări fiţi sigur, că vom purta-o cu­ cinste ! Faceţi un act die dreptate şi faţă de fraţii no­ştri de aici şi îndepărtaţi orice um­bră de neîncredere ce s’ar fi putut ivi intre noi. Căci de sigur le că­dea, greu şi lor ca unii de un an în­treg să stea concentraţi, să clădea­scă drumuri şi să sape tranşee la frontieră, iar pe noi să ne va­dă ca pe nişte privilegiaţi la o parte. Vrem să fim tovarăşi la aceleaşi munci, precum vom fi şi la aceleaşi izbânzi! Luaţi-ne pe toţi la armată , sun­tem­ mândri că putem sluji sub stea­gul nostru pentru visul nostru! Daţi ordine comisiunilor de recru­tare să nu respingă pe nici un re­fugiat dela cinstea de-a fi părtaş al oştirii romîneştî! Inrolaţi-ne şi re­­partizaţi-ne unde e nevoie şi unde vor efu­lozui pricepuţii sfetnici mili­tari ai acestei ţări! Ne dăm seama cu toţii de înaltul scop spre care tindem şi ne supunem oricăror munci, dacă aşa cere neamul. Nu va şovăi şi nu va murmura nici li­nul dintre noi. Vom, fi fericiţi şi mândri că ne îndeplinim cea, mai fi-­ rească dintre datorii. Dacă eri explicam cu patimă ele­vilor mei tipurile criminale ale lui Shakespeare sau geneza Bibliei de la Alb,a­ lun­a din 1648, iar astăzi scriu aceste cîteva şire nefăţarnice către dv., mîine, la ordinul neamu­lui meu, cu aceiaşi dragoste şi con­ştiinciozitate, voii fl astupa cu pie­triş bălţile de pe şosele militare sau voiu săpa tranşee pe crestele Car-' pafilor, 1 * Vasile Stoika Argumentul nemrofililor de Alexandra L. Lazuriaxul Dacă vom răsfoi puţin istoria su­ferinţelor mai recente ale români­lor ele peste Carpaţi, vedem îndată că între cele mai falacioase artificii întrebuinţate de unguri, pentru a speria pe romînii fricoşi şi a cîşti­­ga pe cei naivi, a fost şi este ame­ninţarea cu colosul moscovit,­ ca spectrul panslavismului cotropitor, exploatat încă de pe timpul lui Kossuth. Sub imperiul acestui pe­ricol, exploatat de unguri cu a­­tîta dibăcie diabolică, au pretins şi pretind fără nici o ruşine, dar cu consimţământul şi concursul Ger­maniei bismarckiane, înfiinţarea u­­nui stat maghiar unitar şi naţional, pe mormîntul naţiunilor colocuitoa­­re, adică contopirea romînilor, sla­vilor, germanilor etc. cari formează peste 60 la sută din întreaga popu­­laţiune, într’o masă omogenă ma­ghiară, pentru ca să poată rezista cu succes năvălirii ce ameninţă ve­chea cultură europeană, de la Nord, de pe stepele Rusiei... Profitînd de această sperietoare falsă şi interesată au căutat şi cau­tă mereu­ să acapareze amiciţia şi concursul statelor vecine, în special al Romîniei. In fond însă, aceşti per­fizi nu căutau­ decit a stoarce apro­barea tacită şi concursul acestor state la desfiinţarea conaţionalilor lor din Ungaria. Proba cea mai ne­­îndoioasă a acestor machinaţiuni un­gureşti o avem în declaraţiile fostu­lui prim-preşed. Coloman Tisza, ta­tăl actualului prim ministru, făcute deputaţilor romînî­ din Camera Un­gariei . In zadar vă mai opuneţi măsurilor noastre, noi avem asenti­mentul Romîniei, căci dacă nu ne-ar fi aprobat, n’ar fi intrat in alianța noastră; deci, supuneţî-vă! Crtîfi continuarea în pagina ll-a.

Next