Adevěrul, martie 1916 (Anul 29, nr. 10407-10437)
1916-03-01 / nr. 10407
m***»*-—na 10407 11 * ■ -- ■«—»■■ ... ..............a*v FONDATOR ALEX. V. BELDIMANU — I -A 5 Bani Exemplar -Harti 1 Hârtie DIRECTOR POLITIC CONST. MILLE Abonamente cu premii «Un...................................... Lei IL— mmam leal ...... ......................... 9JM m «nai.............................. „ Pentru străinătate tratul este îndoit ' —* TELEFONI Capitala ..... No. 1410 ţf * . . . • 34 73 Provincia . . * . „ 1499 Străinătatea . . . „ 12/40 FUBRICITATEA CONCEDATA EXCLUSIV Agenţiei de Publicitate CAROL SCHULDER A Comp. Str. Karageorgevici, No. 9 Et. k—Telefon tf* BIROURILE ZIARULUI I A 0.11, Bucureşti Strada Sărindar No. 1i «A» Apare zilnic cu ultimele ştiri telegrafice şi telefonice de la corespondenţii săi «♦» Binefacerile războiului Efectele imediate ale războiului de azi sînt atît de nimicitoare pentru omenire, pentru fericirea pământească şi pentru civilizaţie, încît ar fi în adevăr o dezolare universală dacă nu ar exista sentimentul că atâtea dezastre treime să poarte într’însele şi sămînţa unor bunuri morale atît de generoase încît omenirea să fie răsplătită cu prisosinţă de ororile iadului de azi. ■ Oamenii de ştiinţă caută să întrevadă de pe acum şi rezultatele binefăcătoare ale acestui război, fără seamăn în istoria lumei, ; în studiul său „Culture, Milieu social et Maladies“, profesorul dr. G. Marinescu, ale cărui constatări concluziuni asupra „Gigantismului Germaniei“, le-am semnalat în articolul nostru de alaltăeri, emite părerea că acest războiu va exercita o înrâurire imensă asupra starei culturale a lumei întregi, că se va produce o modificare mai mult sau mai puţin profundă a societăţilor viitoare, în cari forţa morală şi nu forţa brutală va avea ultimul cuvint. In prevederea acestor rezultate, d. Leon Bourgeois, ca preşedinte al Alianţei de higiena socială, a apelat la savanţi, filosofi, oameni politici, medici, să mediteze la consecinţele războiului. Mai toţi, remarca profesorul dr. Marinescu, au accentuat chestiunea morală care separă pe beligeranţi : ■„De-o parte, arată d. profesor Marinescu, acei cari susţin că ajunsa la un suprem grad, forţa constitue dreptul şi că e legitim să se impue prin constrîngere o cultură preţuită ca superioară; de cealaltă parte, acei cari proclamă că forţa e neputincioasă să creeze dreptul, că libertatea şi individualitatea naţiunilor trebue respectate aşa ca fiecare să poată dezvolta, în toată siguranţa, o civilizaţie în armonie cu natura sată. Profesorul Ghaulard constată că războiul este „reactivul cel mai sensibil al rezistenţei nervoase a unei rase“. Aceasta îl face să constate că războiul a dovedit că rasa franceză nu e de loc degenerată — dovadă privaţiunile de tot soiul şi mortările uriaşe pe cari şi le-a punt impune. Or, desigur că declarând războiu Franţei, Germania, prin acei cari şi-au luat răspunderea lui, nu a avut intenţia de a contribui la o nouă renaştere a rasei franceze. Totuşi, această renaştere se anunţa, se manifestă zi cu zi tot mai evident, aşa încât de pe acum se poate spune că oricât de nimicitoare au fost scopurile acestui război, el a şi început să dea rezultate cari nu numai că nu au fost prevăzute de autorii catastrofei, dar sunt chiar diametral opuse ţintei lor. înfrângerea solidarismului care leagă societăţile omeneşti, a fost şi va fi şi mai pedepsită pînă la urmă. „Ştiinţa, scrie profesorul dr. Matoiescu, arată că suntem făpturi relative, dependente şi solidare cu toate celelalte. De altă parte, altruismul ar deveni tiranic dacă ar pretinde să jertfească mereu dreptul părţilor intereselor tuturor, fiindcă Comandamentul sîrb acest tot nu există decît prin aceste părţi. Nici egoismul, nici altruismul nu pot fi deci exclusive. Aceasta osândeşte teoria „supra-omului“ lui Nietzsche, vizând să stabilească exploatarea tuturor de către unul singur şî teoria „non-rezistenţei“ a luî Tolstoi, care lasă eul fără apărare ca o pradă oferită tuturor uzurpărilor“. Scrutînd astfel concepţiimile cari se ascund în dosul lagărelor uriaşe de azi, vedem că nu numai chestiunea morală separă pe beligeranţi, dar constatăm că odată cu epoca pregătirilor de războiu ale Germaniei de azi s’a dezvoltat în spiritul german germenele de distrugere a noţiunilor de tot ce este coheziune şi solidaritate în omenire, aşa incit războiul acesta va avea de operat o întreagă revizuire a conştiinţei şi cugetărei germane din ultima jumătate de veac, spre a o putea pune de acord cu propriile interese de existenţă ale poporului german şi cu acele de convieţuire internaţio- nală. Un predicator german a spus că Germania, ca şi Dumnezeu, pedepseşte omenirea, spre a o îndrepta. Războiul este de sigur o pedeapsă. Nu însă întotdeauna, ci dimpotrivă, adesea acei cari au deslănţuit războiul au fost acei cari au avut mai multă nevoie de a se îndrepta şi voind să pedepsească pe alţii, s-au pedepsit pe ei înşişi, spre a se îndrepta pe ei înşişi. Cugetarea universală, prin, elita oamenilor de ştiinţă, dă mari speranţe omenirei în rezultatele binefăcătoare ale acestui războiu. E singura rază albă pe cerul roşu de atîta sînge. Emil D. Fagure NAZBITI ! BANCA NOASTRA „Viitorul“ e de o imprudenţă de neertat: organul liberal arată, în rezumat, ce a făcut „Banca Franţei“ în aceşti doi ani de război şi, sprijinind puternic nu numai statul, ei şi comerţul şi industria. Ceea ce a făcut „Banca Franţei“ e într’adevăr admirabil, fiindcă nu econdusă de fratele Vintilă şi nu înţelege să facă milionari din toţi acţionarii ei, cum năzueşte Banca din strada Lipscani, care a cîştigat atîta anul trecut II cît aproape că le e ruşine şi conducătorilor ei s’o mărturisească ! Acţionar la „Banca Franţei “ , dar acţionar la „Banca Naţională“ să fii ,şi te-a văzut Dumnezeu! Pac. Declaraţia d-lui Marghiloman ŞEFUL CATERISIT A VORBIT LA PLOEŞTI ASUPRA SITUAŢIEI EXTERNE La Ploieşti a rămas un mic grup de junimişti. D. Marghiloman a luat şefia aceştia grupuleţ şi s'a dus ori acolo spre a face o declaraţiune în politica externă. La Senat n’a îndrăznit să vorbească şi nici nu va îndrăzni, dar fiindcă doreşte şi crede că germanii vor lua Verdun-ul, fiind-că doreşte şi crede că în urma căderei Verdun-ul va cădea şi cabinetul Brătianu, de aceia s'a hotăărît acest caraghios să vorbească la Ploieşti. Ceia ce a spus nu are nici o importanţă. Dar după declaraţia ce a făcut-o, toată lumea politică va pricepe că d. Marghiloman n'are de cit preocuparea de-a subtiliza d-lui Brătianu guvernul îndată ce s’ar încurca situația generală, D. Marghiloman ar dori un nou consiliu de Coroană în care să fie judecată. Brătianu că n’a respectat hotărîrea primului consiliu, adică n’a păstrat o neutralitate armată faţă de toţi beligeranţii, ci a dus toată armata la fruntariile austroungare şi bulgare, iar la Prut am rămas descoperiţi. D. Marghiloman vrea deci un nou consiliu de Coroană ca să ne acoperim şi la Prut! D. Marghiloman e mai neamţ de cit nemţii. Neutralitatea d-lui Brătianu a fost pentru nemţi o mană cerească. Ce r- au făcut nemţii la noi, sub această neutralitate?! Nemţii au cărat tot ce aveam pentru aprovizionarea lor. S’au supărat că am vîndut şi englezilor, dar le-a trecut supărarea. D. Marghiloman a rămas inconsolabil. De ce am întărit graniţele austroungare şi bulgare? Fiindcă ungurii şi bulgarii au săpat tranşele şi au adus tunuri mari în faţa posturilor, noastre de la frontieră, iar ruşii nu au arătat absolut cici un act de ostilitate faţă de noi, ba ne-am putut şi putem încă să ne aprovizionăm din Rusia cu multe lucruri indispensabile, chiar de unele materiale de război, lată motive pentru care ne-am întărit graniţele ungureşti şi bulgăreşti. l). Marghiloman se face că nu pricepe şi continuă cu acţiunile •* ' * * Intr'adevăr acţiunea d-luî Marghiloman poate servi ca model de mişelie. Pentru ca să provoci încurcături — căci aceasta urmăreşte d. Marghiloman — să vii la o întrunire publică, tu care ai luat parte la un consiliu de Coroană, şi să denunţi guvernul că se înarmează in contra unor anumite puteri, — asta e faptă de mizerabil, D. Marghiloman crede că va reuşi să mai convoace un consiliu de Co- toană. A fost nevoie, la începutul războiului de un aşa consiliu pentru a se impedeca pe regele Carol să imobilizeze contra Rusiei. Totul s'a aranjat în aceasttă direcţiune şi s’a ajuns la ţinta dorită şi d-lii Mar- ’■ ghiloman i se rezervase rolul pe care la avut. A jucat acel rol fără să ştie că era de mai înainte concertat ca să i se inspire o aiuimittă atitudine şi cel d’întră a luat cuvintul să propună neutralitatea. Acum lui mai e nevoie de nici un consiliu de Coroană şi nici n’are să mai încerce regele convocarea unui astfel de sfat inventat la izbucnirea războiului. Să pornească d. Marghiloman — chiar dacă din nenorocire Verdun-ul ar cădea—o acţiune pentru a se impune la guvern. Să încerce aceasta, să încerce să vorbească în Senat am a vorbit la Ploiești. II desfidem s’o facă. A. W. GENERALUL GOURCO PAVLOVICI CHESTIA ZILEI Efectul unui decret Prelungirea sesiunei parlamentare nu corens marelui Tretru, care se leagănă în iluzia că fiind închise Camerele pînă la 15 Noembrie, ar putea să se c opereze o schimbare de regim fără să se dea ochii cu Parlamentul PRENSUL . Dacă o prelungire pînă la 15 Hârtie te aduce în așa stare, ce ar fi o prelungire pînă prinApril sau Haiti ? ! / Dacă d. Brătianu n’ar avea.. Ei, e de sigur un vis, dar un vis prea frumos, ca să nu vi-l împărtăşesc şi dv.: d. Ionel Brătianu, sculat pe la 10 dimineaţa, se spală, se fricţionează, se îmbracă şi pe la 12 jumătate e gata. Se aşează omul la masă, e cam obosit şi o mîncare suculentă e tocmai binevenită, ca să-i reîmprospăteze forţele. Vrea să înceapă să mănînce, dar vede că nu e pline pe masă, îngăduitor, ca toţi oamenii mari, se întoarce crtdtor spre feciorul care sta zmirnă, cu privirea temătoare: —Ai uitat s'aduci pline. — Nu se găseşte Excelenţă- Am căutat, in tot oraşul. — Ioane (să presupunem că pa fecior îl chiamă Ion, dat fiindcă DL Brătianu e naţionalist şi trăeşte intro casă într'un frumos stil romînesc) Ioane, eşti un imbecil. Sînt primul ministru al ţarei şi să nu pot găsi un codim de pline ? — Nimeni nu găseşte, conaşule. D. Ionel Brătianu nu poate mînca. Şi, deci, trabuc să, ia măsuri. Şi negreşit, că cu mintea d-sale. pătrunzătoare te va găsi. v. Extinde(! acum vlad meu: d. Martin să nu poată participa la supeul intim pe care şi Pa, comandat la Capsa, din aceeaşi cauză—mă rog, să lipsească şi franzelele, nu numai prunca neagră; d. primar şi Capitalei, să re aibă taiv, în casă fiindcă nu vine cu dubla la subţioară; d. Corbescu idem, într'un cuvint, toate măririle: deputaţi, senatori, prefecţi şi poliţişti să îndure, pe propria lor piele, aceleaşi arzătoare dureri cari ţişnesc din mizeriile şi amărăciunile de tot felul, sub cari geme o ţară înreagă.O ce legi, ce ordonanţe admirabile, şi, mai ales, ce aplicare energică şi cinstită a lor, am avea, alunei! Altfel, totul e zadarnic. Conducătorii noştri sunt un fel de diletanţi, atunci cind nu sunt primejduite propriile lor interese. Ar voi să facă bina populaţiei—nu's doar aşa, de, cîinoşi la inimă ca să-l .Voiască. răul cu tot dinadinsul—dar nu-s oameni de concepţie şi de acţiune, le clene, se lasă pe tînjalăi iiii;',există,de fapt,fiindcă ţara. noastră are toată înfăţişarea, că nu e. condusă de nimeni, că fiecare face ce vrea. Ah,, dacăar voi şi, populaţia să voiască şi ca odată ceva, dar s'o voiască de vigoare, fără a da un pas înapoi. Maximin Generalii Franţei GENERALUL DE VERLEMONT Aaeverurl ♦© Nuntă împăratul Wilhelm şi-a însurat zilele acestea, un fiu la Berlin, iar la Verdun de trei săptămîni îngroapă copiii... ţărel! Şi nuntaş şi cioclu în acelaşi timp! Prusianismul Regele Greciei a dat al 156-lea interview. Cumnatul regal se pronunţă pentru introducerea prusianismului în Grecia. După cum se vede democraţia stă pe roze în ţările în cari domnesc rude de ale Kaizerului . Rigoletto SATIRE Volumul d-lui Radu Cosmin de B. Brănişteanu D. Radu Cosmin a scos în volum ,atirele cari au văzut mai întîi lumina publicitate! în „Adevărul“. Trăim într’o vreme mare. Nu mai mare de sigur,de cît a fost cea revoluţiei franceze, a reformaţiuaci,’a căderei imperiului roman sau apariţiei creştinismului, dar care va conta alături de aceste evenimente în istoria omenirei. Asemenea împrejurări mari au găsit uneori un om mare, potrivit lor, dar oamenii au fost întotdeauna mai mici decît ele. De, aceia vremurile mari au dat întotdeauna naştere satiricilor şi satirelor. Comparaţia împrejurărilor cu insuficienţa oamenilor a trebuit să zămislească bătaia de joc de aceştia din urmă. Şi vremurile de decădere au favorizat satira, dar tot numai pentru ca o vreme de decădere poartă deja în sinul ei germenele vremei mari a renaştere!. Mulţi observatori ai împrejuşurilor şi oamenilor de astăzi de la noi, se vor fi simţit şi ei tentaţi să gîndească, cum a gîndit altă dată Juvenal : „Difficile est satiram non scribere“. Dar poate că cei mai mulţi se vor fi gîndit şi că „Difficile est satiram scribere“. Şi mi au pus mina pe condei.! * Căci într’adevăr nu e uşor de a scrie satire, — nota bene , satire bune. Din toate genurile poetice, de sigur că cel mai greu e cel satiric. Aiurea ca şi la noi! La noi mai ales de cînd Eminescu a dăruit literature! ■ romíne satirele sale, cari cu excepţia unor pasagii dintr’însele, vor rămâne de sigur posterităţei. Examinaţi aceste satire romîneştî şi veţi vedea ca într’însele sunt cuprinse toate genurile poetice : liric, epic, dramatic, didactic. Ce descrieri ale naturei, ce fermecătoare ,evocări de sgatimentă, sau diategii suggestive, ce discuţiuni ale celor mai înalte probleme filozofice, ce învăţături morale, nu găseşti în satirele lui Eminescu. Şi apoi versul acela frumos şi curgător, rima aceia bogată ! Pe cînd literatura tuturor popoarelor a produs mulţi poeţi de valoare în toate genurile literare, în cel al satirei a produs foarte puţini. Aşa Călin deobşte trebuie curaj ca să te avînţi în domeniul acesta, care reclamă toate darurile muzelor, plus cel al satirei. Curajul acesta ’l-a avut acum la el de Radu Cosmin, D-sa. & publicat în volum 36 de satire de tot felul. Tot ce este omenesc, e tratat într’însele şi încă unele cari n’ar trebui să fie omeneşti. Aceste satire ale d-luî Radu Cosmin nu trebuiesc bine ’nţeles privite sub specie aetemis. Cele mai multe dintr’însele nici nu ridică această pretenţiune. Ele sunt inspirafiuni de ale zilei, pentru uzul zilei. Sînt uneori biciuiri ale moravurilor noastre sociale, cele mai adesea ori încercări de a ajuta curentele politice ale zilei, contribuţii patriotice la lupta ce se ducea ori şi se duce astăzi, izvorîte din dorinţa de a mişca prin versuri sufletele asupra cărora proza politică nu are poate priză. E greu se înțelege, să fac în acest joc, fatalmente restrîns, o analiză a satirelor ce publică d. Cosmin. Cititorii „Adevărului“ vor găsi poate în rîndurile acestea îndemnul de a răsfoi singuri volumul și nu vor regreta dacă o vor face. La finele fiecărei satire vor găsi o morală, o poantă care-i va instrui sau amuza. In fiecare satiră vor găsi o observaţie justa, o critică aspră dar îndreptăţită ; mai peste tot îi va întâmpina revolta intelectualului proletar, tratat de sus şi despreţuit de „ilustra secătură“ de care ne-a vorbit deja Eminescu sau de femeia luxoasă şi sufocând în bun trai, ale cărei „inocente păcate“ amintesc: „Casa tinde zi şi noapte . „Stat, perdelele lăsate" .Spuneam mai sus că satira poate să aibă adesea şi caracter didactic. Se înţelege că cu cît satira e mai fină, cu atît caracterul acesta există, dar e mai puţin aparent. Satiricul însă are privilegiul de a puteada lecţiunî tuturor. Sub chivără cu zurgălăi şi haina de două cuîorî bufonul spunea stăpînilor săi de cari o lume tremura, cele mai crude adevărurî. Satiricul are şi el privilegiul ca prin glumă şi spirit să spuie şi celor mari şi mulţimei celor mici, cari astăzi laolaltă fac şi ei un tot mare şi adesea tot aşa de tiran ca cei mai tirani prinţi ai trecutului, ce au de făcut şi cum trebuie să se poarte, să-i admonesteze, să-î biciucească, să-i compromită şi să-î umilească. Iar de privilegiul acesta d. Radu Cosmin se foloseşte adesea cu energie şi curaj. . Nu mă îndoesc că ..Satirele*4 d-luî Cosmin vor avea un frumos succes de librărie, care va fi la înălţimea succesului ce au avut la apariţia lor în „Adevărul“. . .*. B. Brănişteanu . * RADU COSMIN Către d. ministru de război, Domnule ministru, In cuprinsul liberului pământ românesc încep acum recrutările, ca în curând o nouă generaţie să fie cu trupul şi sufletul oielit pentru zilele mari, ce vor veni. La aceste recrutări suntem, chemaţi şi noi ardelenii şi bucovinenii cari In faţa evenimentelor ce se ■desfăşurau în pământul nostru natal, am socotit că e bine să trecem graniţa să ne păstrăm vieţile pentru o altă cauză decit a vrăjmaşilor noştri. E o chemare pe care o aşteptăm de mult, şi căreia, în aşteptarea unui alt ordin, ne supunem cu tot dragul. Sau ridicat vreo câteva insinuări, născocite de suflete pizmaşe şi josnice, s’au şoptit, şi s’aîi învrednicit şi de litera tiparului anumite vorbe de ocară împotriva noastră. Condeie şi conştiinţe, cari se închiriază cu aceeaşi uşurinţă cu care se închiriază o bicicletă ruginită, scribi de bulevard, cari nu ştiu încă nici ortografia, necum interpuneria, intelectuali detracaţi, sau scriitori fraudulos!, o întreagă ceatădie stîrpituri morale,pe cari numai larga îngăduinţă a societăţii noastre îi poate zămisli, s’au crezut datori să asvîrle cu noroi în sufletele noastre a mărite de aşteptări şi desamăgiri. Ni s’a spus că am fost „laşi“, s’a rostit la adresa noastră cu o nuanţă de dispreţ cuvântul „dezertor“, s’au adăugat apoi şi alte multe epitete. Noi am tăcut. Avem convingerea că ne-am făcut datoria. Avem convingerea că mai presus de jurământul făcut sub un steag care ne-a exploatat, şi unui împărat care fără cel mai mic scrupul moralpentru cuvântul său dat, ne-a jertfit după bunele sale interese, mai presus decît orice este jurământul faţă de neam, moştenit din moşi strămoşi, pe care nu l-am făcut niciodată cu gesturi de paradă, dar cu atît mai adânc ni-l repetăm de câte ori simţim zvâcnirea sângelui în vine. Aceasuri credinţa noastră şi de aceea ne-am făcut şi ne facem datoria. Domnule Ministru, Acolo, în Ardealul necăjit în alte vremi, iar acum mai necăjit decît oricând, noi ne-am simţit întotdeauna ostaşi. Nu ai Habsburgilor, cari ne răsplătiau cu tinichele pe piept şi ne lăsau pe mâna jandarmilor unguri, nu ai legilor duşmănoase cari ne strângeau între graniţe meşteşugite, şi ne înăbuşiau sufletul, ci ai acestei ţări a cărei înfăptuire o priveam ca o urmare inexorabilă a suferinţelor noastre, ale cărei graniţe erau graniţele limbii româneşti, şi al cărei simbol pentru noi era Coroana din oţelul tunurilor de la Plevna. Acolo, în Ardeal, noi, întreg poporul de sus pînă jos, eram zidurile roase de vreme şi furtuni, cari aşteptau îndărătnice să vie meşterul architect să închege din nou clădirea trainică, şi eram întîi eleşire, avantgarda marei cuceriri de mâine. Convingerea că mântuirea va sosi, era tăria noastră cea mai nebiruită. Această superioară conştiinţă morală a fost ciudata forţă care dedea luptelor noastre politice un caracter aşa de învierşunat şi îndărătnic. Ca o grupă de oşteni într’o redută ameninţată trebuia să stăruim apărîndu-ne, să păstrăm cu obstinaţie nebună, ceea ce stăpâneam, pînă ce vor veni armatele salvatoare. Dacă intelectualul de peste munţi îşi jertfea truda şi agoniseala cutreierînd satele, împrăştiind lumină şi nădejde şi luîndu-se depiept cu autorităţile duşmănoase ale unui stat pus în slujba unei rase, dacă ţăranul din văileardelene era în stare să meargă dârz şi înaintea baionetelor şi armelor Manni cher pentru a-şî afirma cu tărie caracterul său românesc şî dreptul său la viaţă liberă, aceasta se făcea fiindcă în suflete era credinţa adîncă şi neînfrântă, că aşa cere neamul întreg, şi înainte de toate aşa ne porunceşte chiagul acestuî neam: regatul românesc. Sufletul Ardealului şi Bucovinei erau aţintite spre Bucureşti, precum priveşte soldatul în ochii comandantului său. Când în 1913 armata română a trecut Dunărea, am tresărit ca nişte halucinaţi, şi am simţit,cu toţii că ceasul marei înfrăţiri nu mai e departe. Cu trupurile eram îngrădit la Predeal şi Burdujeni, dar cu sufletele eram alături de dv., pe câmpiile Bulgariei şi prin văgăunile Balcanilor. Sufletele noastre dărâmaseră de mult graniţele ridicate de întîmplările vrăjmaşe; vedeam o ţară românească aşa cît trebue să îie, şi eram şi noi ostaşi credincioşi ai acestei tari. Domnule ministru, Rolul acesta lam putut păstra pînă în pragul actualului războiu. Ne-am disciplinat gândurile, ne-am întărit convingerile, am izgonit orice îndoială şi şovăire, şi am slujit cu credinţă României noastre a tuturor. Cînd a sosit războiul, am rămas înfioraţi; ne-am dat seama că ni se pretindea să ne jertfim pentru dorinţele altora decât ale sufletului nostru, cu sîngele nostru să întărim din nou mucegăitele ziduri de cari steteam ferecaţi, şi a căror dărâmare era suprema noastră dorinţă. Şi atunci, cei cari am avut putinţa, ne-am zmuls din mijlocul unor frământări cari ne-ar fi înăbuşit, şi am trecut frontiera, avînd profunda convingere, că în curând o vom trece înapoiat arme rimîneştî în mână. Am simţit că a sosit împlinirea vremii şi am venit să ne înşirăm şi noi între cei cari vor făuri nouile legi șî nouile hotare. Dar, vor zice unii , că e neadevărat ceea ce spun cu aicea, că neamul românesc de peste munți prea puțin s’a gîndit la o Românie mare și puternică, și că cea mai bună dovadă e că sub steagurile habsburgice sunt astăzi 700.000 de români, pe când în regat abia am trecut vre-o cîteva zeci de mii.... Oh, dacă s’ar putea deschide tainiţele sufletelor şi s’ar putea scotoci prin ele ! S’ar convinge atunci şi cel din urmă bîrfitor, că în neamul nostru de peste munţi, de sus şi pînă jos, este acelaş gând al României întregite cu toate colţişoarele de pământ romînesc. Dar evenimentele ne-au surprins, cum credem că v’a fi surprins şi pe dv., şi cînd neam desmeticit din repeziciunea lor, nu mai eram stăpîni pe drumuri şi mişcări, iar marea organizaţie care să ne deschidă cu forţa barierele vămilor, ne lipsea, fiindcă dv. aţi ţinut la sfinţenia cuvântului de alianţă. Or, dacă naivitatea şi cinstea noastră n’ar fi avut în cale cea mai vicleană şi mai încercată organizaţie de repartizare militară din Europa, astăzi regatul român ar avea cel puţin încă o jumătate de milion de baionete mai mult!... Domnule ministru, Trecutul s’a dus şi nu-l mai putem face nefăcut. Fraţii noştri au plecat la războiu cu blestemele pe buze, dorindu-şî din tot sufletul înfrângerea, iar puţinii cari ne-am putut streaba pînă la graniţî, am venit, unde ne chema datoria sîngelui. In regatul român am văzut întotdeauna garanţia dezrobirei noastre. Am fost ostaşii acestei idei în timp de pace ; acum am venit să muncim pentru izbânda ei ,şi cu armele războiului. Năzuinţa întregului nostru neam e acum una şi aceiaş. Privim cu încredere la ţintă şi la tăcuta dar înfrigmata pregătire a biruinţei. Refugiaţi şi băştinaşi ai acestui stat, simţim în noi acelaş duh, acelaş dor şi acelaş avînt: sîntem oştenii plini de încredere ai aceluiaş ideal. De aceea, domnule ministru, faceţi un act de dreptate chemîndu- ne la armată şi pe noi refugiaţii. Ne socotiţi vrednici de a ne încredinţa arma acestei ţări fiţi sigur, că vom purta-o cu cinste ! Faceţi un act die dreptate şi faţă de fraţii noştri de aici şi îndepărtaţi orice umbră de neîncredere ce s’ar fi putut ivi intre noi. Căci de sigur le cădea, greu şi lor ca unii de un an întreg să stea concentraţi, să clădească drumuri şi să sape tranşee la frontieră, iar pe noi să ne vadă ca pe nişte privilegiaţi la o parte. Vrem să fim tovarăşi la aceleaşi munci, precum vom fi şi la aceleaşi izbânzi! Luaţi-ne pe toţi la armată , suntem mândri că putem sluji sub steagul nostru pentru visul nostru! Daţi ordine comisiunilor de recrutare să nu respingă pe nici un refugiat dela cinstea de-a fi părtaş al oştirii romîneştî! Inrolaţi-ne şi repartizaţi-ne unde e nevoie şi unde vor efulozui pricepuţii sfetnici militari ai acestei ţări! Ne dăm seama cu toţii de înaltul scop spre care tindem şi ne supunem oricăror munci, dacă aşa cere neamul. Nu va şovăi şi nu va murmura nici linul dintre noi. Vom, fi fericiţi şi mândri că ne îndeplinim cea, mai fi- rească dintre datorii. Dacă eri explicam cu patimă elevilor mei tipurile criminale ale lui Shakespeare sau geneza Bibliei de la Alb,a luna din 1648, iar astăzi scriu aceste cîteva şire nefăţarnice către dv., mîine, la ordinul neamului meu, cu aceiaşi dragoste şi conştiinciozitate, voii fl astupa cu pietriş bălţile de pe şosele militare sau voiu săpa tranşee pe crestele Car-' pafilor, 1 * Vasile Stoika Argumentul nemrofililor de Alexandra L. Lazuriaxul Dacă vom răsfoi puţin istoria suferinţelor mai recente ale românilor ele peste Carpaţi, vedem îndată că între cele mai falacioase artificii întrebuinţate de unguri, pentru a speria pe romînii fricoşi şi a cîştiga pe cei naivi, a fost şi este ameninţarea cu colosul moscovit, ca spectrul panslavismului cotropitor, exploatat încă de pe timpul lui Kossuth. Sub imperiul acestui pericol, exploatat de unguri cu atîta dibăcie diabolică, au pretins şi pretind fără nici o ruşine, dar cu consimţământul şi concursul Germaniei bismarckiane, înfiinţarea unui stat maghiar unitar şi naţional, pe mormîntul naţiunilor colocuitoare, adică contopirea romînilor, slavilor, germanilor etc. cari formează peste 60 la sută din întreaga populaţiune, într’o masă omogenă maghiară, pentru ca să poată rezista cu succes năvălirii ce ameninţă vechea cultură europeană, de la Nord, de pe stepele Rusiei... Profitînd de această sperietoare falsă şi interesată au căutat şi caută mereu să acapareze amiciţia şi concursul statelor vecine, în special al Romîniei. In fond însă, aceşti perfizi nu căutau decit a stoarce aprobarea tacită şi concursul acestor state la desfiinţarea conaţionalilor lor din Ungaria. Proba cea mai neîndoioasă a acestor machinaţiuni ungureşti o avem în declaraţiile fostului prim-preşed. Coloman Tisza, tatăl actualului prim ministru, făcute deputaţilor romînî din Camera Ungariei . In zadar vă mai opuneţi măsurilor noastre, noi avem asentimentul Romîniei, căci dacă nu ne-ar fi aprobat, n’ar fi intrat in alianța noastră; deci, supuneţî-vă! Crtîfi continuarea în pagina ll-a.