Adevěrul, august 1922 (Anul 35, nr. 11759-11773)

1922-08-01 / nr. 11759

«■cf rav. RO. 11759 Primul articol al Viitorului de ieri este Intitulat „Presa duşmani din afara şi din lă­­untrul ţării”. Titlu cam lung, dar fie ce face ! Cu presa duşmană din afară Viitorul o isprăveşte repede; toate puterile intelectuale el şi­ le încordează ca să execute „presa duşmană dinăuntrul ţării". " Care este această presă ! Ea se compune din toate ziarele cari nu susţin, pănă în pân­zele albe, guvernul liberal, a­­dică toate acele ziare cari gă­sesc că România nu este ţara cea mai perfect administrată şi că, pe ici, pe colo, ar mai fi şi câte o critică de făcut, câte o obiecţie de adus. Căci, zice Viitorul, dacă Intr'un ziar din ţară exprimi vre-o nemulţu­mire Împotriva stării de lu­cruri, ziarele duşmane de pen­ii« graniţă se grăbesc să re­producă articolul In chestie, şi deci. •, ' „ută deci strânsa colaborare in­tre cele două prese duşmănoase ţârei, din afara şi din lăuntrul hota­relor ei, prese ce servesc interese­le străine in slujba cărora se gă­sesc în permanenţă“. Am reprodus textual acea­stă concluzie, pentru că ar fi fost păcat s’o cunoască numai cititorii VIItoruluL .­e aici ur­mează ca să nu va mai facă nici o critică, ba să se suprime chiar cu totul toate ziarele neguvernamentale, pentru ca nu cum­va presa străină să afle că ţara nu doarme chiar pe roze. Nu ştim cum se­ face că ni­meni, în străinătate, n’a ajuns încă la această ideie atât de Ingenioasă. Ceea ce este ade­vărat pentru România trebue să fie tot atât de adevărat şi pentru celelalte ţări. Totuşi, nicăieri în lume nu s’a găsit Încă un guvern care să ceară tăcerea presei întregi pentru ca străinătatea să nu afle ce se petrece! Prin aceasta nu vrem să spunem însă că ideia e rea. In atâtea privinţe ne-am luat du­pă străini; de ce nu s’ar în­tâmpla o dată ca să le luăm şi noi înainte . Deci rămâne definitiv stabi­lit, ca principiu sacro-sanct şi inviolabil: sub nici un motiv presa română nu va mai pu­blica articole de critică, nu va mai protesta, nu va mai expri­ma nemulţumiri; ea va lăuda cu entuziasm tot ce va face gu­vernul, precum şi tot ce nu va face. Acest procedeu rămâne neschimbat, pe vecii vecilor, amin. ... Ba nu, strigă Viitorul, de colo. Nu pe vecii vecilor, ci nu­mai pe tot timpul cât în frun­tea ţării va fi guvernul libe­ral. Căci, nu-i aşa , liberalii sunt ei, ce-i drept, mai tot­d’a­­una la putere, dar, de bine, de rău, tot mai trec ei şi prin scurte intervale de opoziţie. Şi atunci, să-i ferească Dumne­zeu pe cei de la putere de vio­lenţa atacurilor liberale. Nu se teme Viitorul că l-am putea deschide colecţia ca să reproducem oare­cari mostre? Gr. Damian nană w iPiil i AL. V. BELDIMAN 1888—1897 iOĂRAiom . CONST. MILLE 1897—1920 Nod în papură „A diviza pe d-1 Iorg­a de parti­dul naţional ar lăsa speranţa că d-1 Marghiloman se va putea strecura prin spărtură în zidul o­­poziţiei“. Care vă să zică, e cu ochi şi cu sprâncene . Nu vă daţi seama? Păi, ce să vă fac, dacă sunteţi proşti ? Ce este d-1 Iorga ? Este un obiect pe care îl iei frumuşel, şi faci cu el ce vrei: îl divizi, ii multiplici, îl aduni sau îl scuzi. D-l Iorga n'are ideile d-sale pro­prii şi­ voinţa d-sale proprie. O­­dată ce am spus noi că drumuri­le se despart, d-l Iorga nu mai are Încotro , vrând-nevrând, tre­­bae,„ să se dividă ! Şi rezultatul e clar, confratele ni-i spune fără înconjur: a diviza ar lăsa speranţa; subiectul e a di­vizia, şi predicatul e ar lăsa. Mare lucru e să te duci la percheziţie înarmat şi cu aritmetica şi cu gramatica ! Imediat constaţi că d-l Marghiloman „se va putea stre­cura prin spărtură în zidul opo­ziţiei“. Al dracului spărgător ! Al­tul ar sparge zidul opoziţiei, ca să pătrundă în interiorul ei. D-l Marghiloman sparge altceva—nu ştim ce anume — ca să pătrundă în zid. Noi credem că nu procedea­ză bine: nu ştie cât a suferit biata nevastă a meşterului Manole când i s-a impus o asemenea lo­cuinţă ? Dar vorba e că confratele a­­n­să nu se lovească cu cotul şi sa fervenit la timp, a dat pe faţă tot nu se calce pe bătătură. Aceasta o ştiu şi copiii. De altfel, confratele mai ştie şi un detaliu : nici d-l Iorga şi nici partidul naţional nu s-au hotărât chiar tare de tot unul ca să intre în perlam­ent şi celălalt ca să nu intre. Realitatea e aceasta: „d-1 Ior­ga nu este partizanul retragerii de pe acum din parlament, iar partidul naţional înclină spre tactica opusă“. Va să zică, d-l Iorga e gata să se retragă, dar mai cere o amânare. iar partidul liberal nici n’are voinţa fermă să se retragă, ci mai mult o sla­bă tentaţie, pe care în cele din urmă ar putea s’o învingă, dacă n’am­ interveni noi cu alte dispo­ziţii. Şi noi cari ne luam după decla­raţiile categorice ale celor în drept! Nu ştiam că vigilentul confrate le-a făcut şi lor perche­ziţii, aşa că a scos la iveală senti­mentele lor cele tainice şi ade­vărate ! Vă veţi întreba însă: în ce scop am interpretat noi în chip atât­­de strâmt, ba chiar atât de fals declaraţia categorică a d-lui Iorga că intră în parlament şi de­claraţia tot atât de categorică a partidului naţional că au intră în parlament ? Confratele v‘o spune şi pe asta e complotul, aşa că de geaba s‘au mai instalat d-nii Marghiloman şi Stere, braţ la braţ, la Adevărul. De altfel, afacerea asta are şi o par­te comică. Textual : „Comicul situaţiei este că d-l Stere şi amicii săi cari au putut pătrunde în Cameră, nu sunt de loc încântaţi de tactica retra­gerii“. Mai comic decât aşa nici că se poate : d-î Stere e contra retra­gerii şi de aceea, cum s’a insta­lat la Adevărul s’a şi apucat să intrigheze pentru retragere. Iată până unde merge acest om : se combate pe sine însuşi­ că nu ar fi putut să-şi revizuiască şi politica externă a altuia — „a trebuit să şi-o revizuiască şi pe cea internă”. Admirabil ! Iar antonul — cerc este, eii­ne ştie că Adevărul e plin de păcate. Câţiva confraţi şi-au luat sarcina de a le scormoni zilnic şi a le prezenta pe rând uimirii şi indignării publice. Percheziţia pe care unul din vi­gilenţ­­ confraţi a făcut-o ori A­­devăru­lui, a dat rezultate cu de­săvârşire senzaţionale. Mai întâi, confratele a­ consta­tat că „d-nii Marghiloman şi Ste­re simt instalaţi, braţ la braţ, la Adevărul“. Luaţi din scurt, ei au mărturisit că „dau un asalt doar­­şi vor putea atinge scopul de a diviza opoziţiunea naţională“. Cel puţin bănuim că au mărturisit-o; in tot cazul confratele o ştie — şi fista — lucrul principal. Detaliul stilistic că confratele nu spune pur şi simplu „dau asalt“, ci pre­cizează că „dau un asalt“, e de o importanţă considerabilă: el a­­rata că confratele vorbeşte cu preciziune matematică, şi prin ur­mare tot ce spune e sfânt. In ce fel se dă teribilul asalt ? Iată: Adevărul a spus că d. Ior- Ka fiind pentru intrarea In par­lament, iar partidul national fiind contra intrării in parla­ment, drumurile lor se despart. Or, este evident că această con­cluzie e falsă : când doi oameni pornesc ţinut la dreapta şi celalt la stânga, aceasta înseamnă că se îndreaptă pe acelaş drum şi­ că trebue să se ferească straşnic ca * RAZBATII VINOVATUL î­­n sfârşit, l’am găsit. L’am desco­perit pe el, marele vinovat ! Am pus mâna pe cel responsabil de murdă­ria, mizeria ş­i lipsa de apă a Capi­talei. Ştiţi cine e ? E Bucur, păstorul Bucur, intemee­­torul legendar al Bucureştilor. O mărturiseşte „Viitorii" de aseară : „S’a numit Bucur, când numai o­­raş de bucurie nu a putut fi o cetate aşezată de el intre lacuri şi pe un şes plin de praf‘­ Dar, polemica dtintre d. Corbescu şi Bucur nu s’a sf&rşit, — primarul va publica în curând un studiu în care va arăta că strămoşul Capitalei ignora ş­i ingineria şi arhitectura şi poetica. Jos cu Bucur ! ---- ■—g» — Aveți pufintică răbdare ! Guvernul protestează, prin ofi­ciosul său, în potriva celor prea grăbiţi cari cer imediata refacere a ţării. După un războiu atât de formida­bil, spune foarte sentenţios oficio­sul liberal, nu se reface o ţară cât ai bate din palme. Suntem, de astă dată, perfect de acord cu guvernul şi cu oficiosul său. Dar nimeni nu pretinde să va­dă imediat tara refăcută; lumea s’ar mulţumi cu un început de re­facere. $i apoi, nu ştiau oare libe­ralii, inain­te de a veni la putere, că o tară nu se reface peste noapte ? De ce n’au spus atunci că cer gu­vernul pentru a se gândi la căuta­rea unor soluţii ? De ce au spus că le au gata ? Şi iarăşi, ceea ce astăzi nu se poate face la repezeală şi cere vreme îndelungată, s’ar îl putut fa­ce cât ai clipi din ochi cu trei ani în urmă, pe vremea guvernului Vaida ? Au uitat liberalii c’au pre­tins şi obţinut înlăturarea acelui guvern pe motivul că n’a refăcut tara in trei luni ? Suntem deci de acord cu guver­nul că tara se va reface foarte În­cet; sperăm insă că ne va întoarce genii iota, declarându-se si el de a­­cord cu noi că in chestia refacere! a făcut politicianizm si demagogie-NI se Uiui tuum y& avem: Văra­tică răbdare; vom avea—și Încă, foarte multă, — că alt­ceva nici nu avem de făcut. esz. fieo-eiocon­ Cluburile politice — toate — şi-au rezervat, cu prilejul împro­prietăririi, un nou sistem de pri­copseală „a­lor noştri”. E institu­ţia „loturilor demonstrative“. Suprafeţe întinse de câte 100 m 10O de hectare sunt scutite de ex­propriere pentru a constitui, spune teoria, ferme model, adică şcoli pentru micii cultivatori. Asta în teorie. De fapt, vă închipuiţi uşor ce este : totul­ demonstrativ e un in­­trument politic sau încă un dar m­ai mult în puterea stăpânirii pentru premierea şi săturarea partizanilor. Şi aşa, se întâmplă că cei dă­­ruiţi cu astfel de „loturi demon­strative“ nu se simt obligaţi să­­demonstreze ei înşişi, măcar cu prezenţa lor, utilitatea funcţiei ce împlinesc. Posesorii loturilor demonstrative din judeţul Ialo­miţa (exemplul : comuna Revi­­ga), sunt şi proprietari la munte, unde binevoesc să domicilieze. Lotul demonstrativ e doar o mo­şie bine producătoare pe care a­­cest­ neo-ciocoi o exploateză du­pă vechile sisteme ale arendaşi­­tului. Şi, nimeni nu se gândeşte să lichideze aceste „loturi“, fiindcă sunt un mijloc bun de cazare şi de stimulare a devotamentului, când nu poţi făgădui cetăţeanu­lui o primărie sau o slujbă, îi garantezi un „lot demonstrativ“ ! Ch. ■ ni .­iflw ----------— Supărarea comuniştilor Socialismul, organul partidului co­munist — el îşi mai zice şi S. R­. I. C. (ce-o mai fi şi aia!) e supărat pe noi. El declară că nu ne facem datoria de-a via apărarea comuniş­tilor persecutați, căci ceea ce am scris şi scriem în acest sens e floa­re la ureche. Cum ? — se întreabă Socialismul — „pentru că Adevărul şi-a dat câ­teva coloane , câtevva articole îm­potriva unor c­usm­ate, el ne cere recunoştinţă ?“ Nu. Să utre Vra'sîri'Dumn­ezeu de aşa naivitate. Comuniştii n’au ex­propriat încă pe nimeni de senti­mentul recunoştinţei pentru ca să-l poată risipi în favoarea noastră. Şi apoi, noi lucrăm după cum ne dic­tează conştiinţa noastră, şi suntem mulţumiţi că nu facem datoria aşa cum ne taie fără să cerem vre-o răsplată. Primim atacurile ViItorului şi ale Socialismului cu a­­ceeaşî indifenenţă cu care le-am primi laudele, jică într’o bună di­mineaţă le-ar arate să ne laude. Noi am ceru organului comunist un singur lucru: să nu falsifice a­­devărul. I-am c­rut să nu afirme că nu ne ocupăm­m de asasinatele din Basarabia, când, în realitate cu a­­cest prilej, ca şi cu atâtea altele, fa­cem toate sforţările pentru a pune stavilă întregul":" regim de barbarii, brutalităţi şi legalităţi, Indiferent dacă victimele­ sunt comunişti sau necomunişti. Altât Este vorba deci de o chestie de fapt, în privinţa că­­reea nu pot fi două păreri. Socialismul găseşte însă că nu facem destul, cantitativ. El susţine că sunt şi forţe de cari n’am fi vor­bit. Este adevărat că ilegalităţile din ţara noastră sunt atât de nume­roase încât este imposibil să le cu­prinzi concomitent pe toate. Şi a­­poî, noi nu ne-am luat misiunea ex­clusivă de străjeri ai comunîzmuluî şi comuniştilor. Mai sunt şi alţi oa­meni nedreptăţiti în ţara asta, ba ei sunt chiar mai numeroşi decât tot­ comuniştii la un loc. Şi mai sunt şi alte chestii cari interesează populaţia acestei ţârî. Avem voe să ne ocupăm şi de ele ? Rugăm fru­mos pe d-nii de la Socialismul să ne dea autorizaţia necesară. Organul comunist ne spune însă ce-l doare. După părerea lui, gre­­şala noastră de căpetenie este că nu susţinem partidul comunist. Ne recunoaştem păcatul şi declarăm categoric că din acest punct de ve­dere sân­tem incorigibili. Dacă par­tidul comunist crede că propagan­da sa e necesară, liber­e — din par­tea noastră — să şi-o facă; şi do­rim din tot sufletul ca şi guvernul să-l lase toată libertatea, pentru că aşa cer normele de viaţă ale lumii civilizate. Dar dacă socotim că ori­ce propagandă, desfăşurată legal, trebuie să fie liberă, aceasta nu în­seamnă că sântem datori să ne şi asociăm ori­cărei propagande.­­Şi dacă ni-i permis să ne rezer­văm şi nouă libertatea pe care o revendicăm pentru alta, propagan­da noastră nu e­­pentru comunism, ci pentru democraţie. Iar dacă „So­cialismul" se plânge că democraţia română nu face destul pentru asi­gurarea libertăţilor, aceasta în­seamnă că democraţia română e prea slabă încă, şi deci trebuie în­tărită, iar nu sabotată. Ad. Cel mai imn aliat „Adeverul a pu­bjt­icat ari, dela co.­respandeatul săi tf rîliuîax^ amu. »bi jisl cum s’a i*.r:âsu- Ja.” m­ay.- «Vtalor din pădurea VSful.iui Vodâ. Ancheta aceasta, de caza, Ide alt­minteri, noi nu ne-am făcut nici o Iluzia, s’a redus’a o luptă crim­cenă intra It.-colonenl, Stătescu, trinfis special pentru muşamalizarea afa­­cerei, şi Intra Informatorii caii con­­formau ceea ce este in ştiinţa şi con­­vingerea tuturor: că din ordin supe­­rior au fost u­dşi mişeleşte cei trei amnistiaţi, găsiţi apoi împuşcaţi in pădurea Vadu UnţuVodă. Opilnia publică a Chişinăului păs­­trează in special impresia indiscre­­ţilor cu care anchetatorul militar îşi cheltuia silinţele verbale şi­ de in­­scenare pentru a.şi împlini manda­tul primit: acoperirea vinovaţi­­lor şi mai ales a generalului Popov­ici, a­­supra căruia cade precis toată răs­punderea odgioasei fapte. Că guvernul Iisus se ruşinează de rezultatele „anchetei“ Întreprinse, o dovedeşte sfiala cu care se intârzie publicarea cuvenitului comunicat. Dar, după felul cum s’a procedat— şî c­titorii noştri au avut exact ra­­portul acţiunei comisiei de anchetă —ştim de pe acum ce se va spune: cei trei amnistiaţi au fost ucişi fi­indcă au încercat să... rupă lanţurile cu cari erau duşi sub puternică escortă spre Nibixu pentru a fi „expulzaţi“, —deşi toţi erau cetăţeni români, moldoveni din tată nn fiul Şi guvernul Îşi va Închipui că cu o asemenea desluşire a scăpat de orice grije iar generalul Popovi­­ţă, de orice răspundere. Nenorocită şi vă­tămătoare credinţă ! Cu astfel de „anchete“ scapă uci­gaşii dovediţi şi ştiuţi. Dar se afier­ de ceva decisiv: orice nădejde a basarabenilor în dreptatea romă­­nească. Nenorocita provincie învaţă că fapta ticăloasă şi netert­uirile pe cari le suferă nu sunt isprava unor stiri de subord­otae, că e chiar siste­­mul de guvernare admis şi­ pronun­ţat de autoritatea guvernului român. Şi nu e oare nimeni care să-şi dea seama trei tân­ăru’cum vor fi produ­­când asemenea lucruri dincolo, peste Nistru, unde sinistra „energie“ a dictatorului Basarabiiei a socotită ţie drept cuvânt ca cel maie bun aliat al bolşevismului î Cch. Răspuns unui apel (înfrăţire româno-maghiară) de EMIL ISAC — Ua umăr de scriitori, români şi nagini, din Oradea Mar®, au lansat un apel pentru formarea nooi societăţi comma® — S­igilii.tul confrate, după ce fa­ce expunerea de mai sus, dă şi explicaţia fenomenelor constatate ! tură arhaică, pe care noi, românii, de d-sa , ci­că Adevărul, „revi-to respectăm îndeajuns. Cunoaştem zuindu-şi politica sa externă“ —‘talentul de romancier al unu! Ke­merty Zsigmond, baron Jósika, a­­preciem versurile lui Ady (pe care îl­ consider şi ca structură sufleteas­că ardelean, deşi i se reproşează influenţa lui Baudelaire şi Verlaine) aproape fiecare cărturar arde­olent, fiul d-lui Sherlock Holmes şi Jean este lămurit asupra rolului pe al d-nei Iulia Poloneza — sem-1 care îl aveau adevăraţi! reprezen­­tează Alfa. Ce alfa ? Că-i cogea-j tanţi a! democraţie! : un principe mite..... aualfa I : Bethlen Gabor, chiar un principe Flauau Rákóczi al ll-lea (pe care profeso­­­rul d-l Iuliu Szekfű­, în originala sa Minorităţile din Ardeal au o cul­operă ni-l înfăţişează înzestrat de virtuţi şi decadenţe). Eu, .. ca unul care ,am trăit între unguri totdeauna, învăţându-le lim­ba la perfecţie, ca in cele mai im­portante publicaţii din Budapesta: Világ (Lumea), Nyugat (Apusul) şi Huszadik Század (Secolul XX-lea), să public essay-uri informative asu­pra literaturei româneşti, iar în vremuri grele, să­ tipăresc câteva manifeste în apărarea politică a ro­mânilor ardeleni­­ (pricinuind multă supărare, poate, şoviniştilor unguri, în deosebi procurorilor, dar litera­ţilor şi intelectualilor unguri dându­­■ /'J le prilejul ca să cunoască o litera­tură, pe care dânşii o numeau terra incognita) — spun, eu, ca unul care cunosc mentalitatea ungurilor din Ardeal şi sufletul culturei ungu­reşti, găsesc că ideia unei înfrăţiri literare româno-maghiare, nu este imposibilă; din contră, momentul psihologic ar fi potrivit, ca noi ro­mânii, stăpânitorii de azi, arătând o pildă de largă toleranţă şi gesturi elegante de civitate, să atragem lu­mea cititoare ungurească pentru pu­blicaţiile noastre. Ideia înfiinţăreî u­­neî societăţi literare, cum ar fi So­cietatea Ady Endre din Oradea- Mare, cu scriitori români şi ma­ghiari, n­u este bizară. Situaţia geo­grafică şi istorică a ţărei noastre ne-a dăruit nu numai multe sute de mii de unguri, ci şi o vecinătate a unei Ungarii, cu 8 milioane un­guri. Fireşte că viaţa intelectuală a ungurilor se va pronunţa la Buda­pesta. Aici este centrul de gravita­ţie a­ culturei ungureşti, aici sânt cele mai importante societăţi lite­rare : (Academia, Soc. Petőfi, Soc. Kisfaludy), revistele (Nyugat, Ilat, Új Idők, Magyar Kultúra). Teatrele lor din Budapesta cu artişti de talia unui Iuliu Hegedűs, Emilia Markus, Iren Varsany”, se pot compara cu alcătuirile ad-hoc din Transilvania, cari adăpostesc în fond totuşi ama­torismul. Dar ar fi o greşală (cum era tot­deauna greşala Budapestei) să cre­dem, că în afară de Budapesta fru­moasă, ungurii nu au o cultură spe­cifică, independentă. Ardealul şi sub unguri avea o viaţă intelectuală independentă, in­teresantă chiar. Clujul avea talentele sale origina­le, cari nu gravitau nici odată spre centru, în Ardeal s’a putut manifes­ta talentul unuia dintre cei mai mari prozatori aî ungurilor : Şte­fan Petelei. Ardealul avea poeţii lui, dintre cari unii, au rămas lite­rature! : lira doamnei Maria Ber­­de, L. Aprily, Alexandru Reményk, Ernest Ligeti, proza lui Géza Ta­­béry, Daniel Nagy, losif Nyirö, dramele lui Oscar Bord nu pot îi contestate. In Ardeal există şi azi societăţi literare cari nu aveau nimic comun cu Budapesta, nici caracter, nici stil, nici inspiraţie. Lira orăşenească, gaminismul lui Szép, hedonismul luî Molnár, ci clasicismul hil Babits (care este cel mai mare poet in viaţă al un­gurilor) — nu era şi nu putea fi în­ţeleasă de ungurul ardelean. Anta­gonismul social şi ideologic dintre sufletul unguresc din Ungaria şesu­lui, s’a contrastat în luptele cultu­rale ale ungurilor ardeleni, inspi­raţi de-o neţărmurită dragoste a ■pământului ardelean. De-aceasta, unitatea literară ungară, n’a fost înfăptuită nici-odată, de-aceasta n’a putut deveni un Alexe Benedek scriitorul tuturor ungurilor, ci nu­mai al secuilor, iubitori de soare şi codrii. După unirea Ardealului cu Româ­nia, contrastul acestor două menta­lităţi este şi mai izbitor azi. Scrii­torii unguri din Ardeal, puţini şi i­­zolaţi, au început să vadă şi mai curat, înţelegând importanţa isto­rică a vremurilor, cari pe de-o par­­te îi face răspunzători pentru men­ţinerea particularismului lor cultu­ral, iar pe de­ altă parte dându-se posibilitatea, ca prin Bucureşti să poată pătrunde la Paris. Londra SA (Citiţi coMinuaria la pag. II-a) M­alv! fără d® leii De cănd statul român, reprezen­tat prin d-l Vintilă Brătianu, a pus gând rău subsolului ţării, bag sea­mă că toţi subsolişfiî, inclusiv libe­ralii, se pun luntre §i punte ca m cultCviP etnntxiiu 'asiu *â fie ati&risft tn noua Constituţie. In treacăt fie zis: va veni ursul la poartă, hai, domnilor cu subsol ? Când noî cei de pe sol ceream ca biata libertate, care nu costă nimic, să nu ne fie sugrumată, rădeaţi un pumni. Vedeţi acum că Constituţia nu trebue atinsă nici intr'un punct, c’apoi pârîe şi se prăbuşeşte toată, bucată cu bucată ? Insă mă tem că grija cea mare şi iubirea subită de Constituţie care v’a apucat si pe d­v. în chestia ţi­ţeiului şi a altor bogăţii din mănun­­taele pământului, pe câtă vreme aţi stat indiferenţi când, o avere cu mult mai scumpă, ca libertatea cu­getării, ca demnitatea omenească şi altele erau călcate in picioare, mă tem­nic că constituţionalizmul d­v. fie şi de chimir, e cam tardiv. Odată ce tigrul a lins sânge, fiţi siguri că ne va ataca de la o laltă cu ghiarele şi cu colţii şi ne va mânca. Aţi avut naivitatea să credeţi că a­­tunci cănd se cenzurau gazetele, se arestau oamenii şi se Închideau în cuştile justiţiei militare, etc., dum­nealor salvau Statul, ordinea şi ca­pitalul. Nu salvau nimic, vă înşelau pe d­v. şi gătuiau ţara. Acum v’a venit jăridici, acum veţi plăti scump naivitatea de mai deu­năzi. Credeaţi cu dacă dai cu picio­rul în cele ideale, le aperi pe cele materiale ? Eroare profundă. Sim­ţiţi-o dar pe propria d-v pungă, du­pă cum alţii au simţit-o pe propria lor conştiinţă şi piele. Insă noi nu vom face ca d-v. Nici naivi, nici nedrepţi, nici răzbună­tori, vom sări cu toată puterea noa­stră în ajutorul celor cari au stat nepăsători sau chiar alături de ti­rani faţă de noi, şi-l vom apăra cât vom putea ori în ce vor avea drep­tate, chiar in chestiile de chimir, fără a le cere altceva decât să în­veţe iiiti­ă minte. I. T. mm Oficiosul liberal cere presei române să înceteze ori­ce critică, pe motivul că tot ce se spune pătrunde în presa duşmană de peste hotare. Te pomeneşti că guvernul nostru şi-a întemeiat el însuşi acea presă duşmană, ca să-i servească de pretext împotriva presei române. Minorităţi evreesti Există minorităţi specific eveeşti 1 Evreii din regat, din Basarabia si Bucovina şi evreii din Ardeal D. I. Negreanu a publicat nume­­roase lucrări in chestia evreească, de care s'a ocupat fi in mod direct, ca membru in comitetul U. E. P. Articolul pe care ni-l trimite este deci interesant nu numai prin con­sideraţiile juridice pe cari le conţine, ci şi prin persoana autorului. Publicăm aci articolul d-lui Ne. Crreciu, rămândd ca intr­um, număr viitor să ne spunem fi noi părerea. De un timp mai îndelungat pre­sa şi opinia publică sunt preocu­pate de chestiunea minorităţilor în general, iar de un timp încoace de minorităţile evreeşti. Trecând peste minorităţile în ge­neral, ne vom ocupa în cele ce urmează, numai de aşa zisa „ches­tie a minorităţilor evreeşti“. Dar mai înainte de toate, se pu­ne întrebarea : Ce este chestiunea sau dreptul minorităţilor ? Dreptul minoritar este, la prima vedere, o fază, sau o teorie nouă a „Dreptului international public“ născută din împrejurările războiu­lui mondial si consacrată prin tra­tatele de pace care l-au urmat. In realitate însă acest drept, pare mai just plasat în cadrul „Dreptului internaţional privat“ deoarece, a­­cesta, nu-şi găseşte aplicaţiunea în toate statele cari au luat parte la război şi la semnarea tratatelor de pace, ci mimai în statele din nou create, sau în acele mărite te­ritorial, şi cari cuprind în nouile lor fruntarii, populaţiuni cari îna­inte, aparţineau altor naţionalităţi sau state organizate. Am subliniat cuvântul „naţiona­lităţi“ fiindcă numai la această no­ţiune politică se referă în special întreaga teorie minoritară, şi nu la religiunea acelor populaţiuni. Cu alte cuvinte „Dreptul minori­tar“ se referă la limba şi obiceiu­rile , mie • belliim" ale acestor Kieri­i?» cart ii.d lyk b­~ute garantat populatiunilor cari au fost anexate sau alipite de bună voe, unor state vechi sau din nou create. Revenind la chestiunea „minori­tăţilor evreeşti“ şi faţă de princi­piile formulate mai sus, ne între­băm : Există o minoritate specific evreiască ? Fost-a înainte de război un stat evreesc,, politiceşte organizat, de la care un număr de cetăţeni să fi fost rupt, şi anexat sau alipit la vre-unul din nouile state formate, sau la cele vechi şi mărite în urma războiului ? Numai punând întrebarea, răs­punsul reese cu evidenţă. Nu ! N’a existat un stat evreesc, prăbuşit sau micşorat, de la care să se fi rupt sau deslipit vre-un nu­măr de cetăţeni şi care din acest punct de vedere esenţial, ar putea fi consideraţi undeva ca o minori­tate politică sau etnică aparte, în virtutea tratatelor. Evreii au fost întotdeauna cetă­ţeni, fără nici un caracter deosebit de naţionalii ţărilor prăbuşite sau micşorate din cauza războiului — germano-austriaci, ruşi sau­ ma­ghiari­— şi ca atare fac parte de jure în nouile state cărora aparţin acuma, (România, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia) din minorita­tea generală a naţionalilor de tinda au fost rupţi sau deslipiţi. Astfel stând lucrurile,­­şi aşa stau, ne întrebăm, de unde au răsă­rit o minoritate evreească sau mai bine zis specific evreească, şi încă de aşa natură în­cât să înglobeze pe toţi evreii din România Mare, adică cuprinşi fiind şi evreii din ve­chiul regat? Am putea întări argumentarea noastră cu un exemplu hipotetic. Ce s’ar îi întâmplat dacă printr’un concurs nenorocit de împrejurări, trei judeţe din nordul Moldovei— unde evreii se află în mai mare nu­măr— ar fi fost alipite statului po­lonez? Evreii din acele judeţe ar fi format o minoritate evreească cu cei din Rusia, A­: mi is sau Germa­­.ftîe ? .ttu m­ai jusH.: înJnnc-'. legip-o minoritate românească de împreu­nă cu românii aflaţi în acele judeţe? Existenţa unei „minorităţi evre­eşti“ aşa cum vor să o acrediteze unii, este după părerea noastră . (Citiţi continuare in pag. 2.a) Chestia zilei Cele trei grafii ale Capitalei Proiect de monument pentru proslăvirea admi­nistrației d-lui Corbescu.

Next