Adevěrul, august 1922 (Anul 35, nr. 11759-11773)
1922-08-01 / nr. 11759
«■cf rav. RO. 11759 Primul articol al Viitorului de ieri este Intitulat „Presa duşmani din afara şi din lăuntrul ţării”. Titlu cam lung, dar fie ce face ! Cu presa duşmană din afară Viitorul o isprăveşte repede; toate puterile intelectuale el şi le încordează ca să execute „presa duşmană dinăuntrul ţării". " Care este această presă ! Ea se compune din toate ziarele cari nu susţin, pănă în pânzele albe, guvernul liberal, adică toate acele ziare cari găsesc că România nu este ţara cea mai perfect administrată şi că, pe ici, pe colo, ar mai fi şi câte o critică de făcut, câte o obiecţie de adus. Căci, zice Viitorul, dacă Intr'un ziar din ţară exprimi vre-o nemulţumire Împotriva stării de lucruri, ziarele duşmane de penii« graniţă se grăbesc să reproducă articolul In chestie, şi deci. •, ' „ută deci strânsa colaborare intre cele două prese duşmănoase ţârei, din afara şi din lăuntrul hotarelor ei, prese ce servesc interesele străine in slujba cărora se găsesc în permanenţă“. Am reprodus textual această concluzie, pentru că ar fi fost păcat s’o cunoască numai cititorii VIItoruluL .e aici urmează ca să nu va mai facă nici o critică, ba să se suprime chiar cu totul toate ziarele neguvernamentale, pentru ca nu cumva presa străină să afle că ţara nu doarme chiar pe roze. Nu ştim cum se face că nimeni, în străinătate, n’a ajuns încă la această ideie atât de Ingenioasă. Ceea ce este adevărat pentru România trebue să fie tot atât de adevărat şi pentru celelalte ţări. Totuşi, nicăieri în lume nu s’a găsit Încă un guvern care să ceară tăcerea presei întregi pentru ca străinătatea să nu afle ce se petrece! Prin aceasta nu vrem să spunem însă că ideia e rea. In atâtea privinţe ne-am luat după străini; de ce nu s’ar întâmpla o dată ca să le luăm şi noi înainte . Deci rămâne definitiv stabilit, ca principiu sacro-sanct şi inviolabil: sub nici un motiv presa română nu va mai publica articole de critică, nu va mai protesta, nu va mai exprima nemulţumiri; ea va lăuda cu entuziasm tot ce va face guvernul, precum şi tot ce nu va face. Acest procedeu rămâne neschimbat, pe vecii vecilor, amin. ... Ba nu, strigă Viitorul, de colo. Nu pe vecii vecilor, ci numai pe tot timpul cât în fruntea ţării va fi guvernul liberal. Căci, nu-i aşa , liberalii sunt ei, ce-i drept, mai totd’auna la putere, dar, de bine, de rău, tot mai trec ei şi prin scurte intervale de opoziţie. Şi atunci, să-i ferească Dumnezeu pe cei de la putere de violenţa atacurilor liberale. Nu se teme Viitorul că l-am putea deschide colecţia ca să reproducem oarecari mostre? Gr. Damian nană w iPiil i AL. V. BELDIMAN 1888—1897 iOĂRAiom . CONST. MILLE 1897—1920 Nod în papură „A diviza pe d-1 Iorga de partidul naţional ar lăsa speranţa că d-1 Marghiloman se va putea strecura prin spărtură în zidul opoziţiei“. Care vă să zică, e cu ochi şi cu sprâncene . Nu vă daţi seama? Păi, ce să vă fac, dacă sunteţi proşti ? Ce este d-1 Iorga ? Este un obiect pe care îl iei frumuşel, şi faci cu el ce vrei: îl divizi, ii multiplici, îl aduni sau îl scuzi. D-l Iorga n'are ideile d-sale proprii şi voinţa d-sale proprie. Odată ce am spus noi că drumurile se despart, d-l Iorga nu mai are Încotro , vrând-nevrând, trebae,„ să se dividă ! Şi rezultatul e clar, confratele ni-i spune fără înconjur: a diviza ar lăsa speranţa; subiectul e a divizia, şi predicatul e ar lăsa. Mare lucru e să te duci la percheziţie înarmat şi cu aritmetica şi cu gramatica ! Imediat constaţi că d-l Marghiloman „se va putea strecura prin spărtură în zidul opoziţiei“. Al dracului spărgător ! Altul ar sparge zidul opoziţiei, ca să pătrundă în interiorul ei. D-l Marghiloman sparge altceva—nu ştim ce anume — ca să pătrundă în zid. Noi credem că nu procedează bine: nu ştie cât a suferit biata nevastă a meşterului Manole când i s-a impus o asemenea locuinţă ? Dar vorba e că confratele ansă nu se lovească cu cotul şi sa fervenit la timp, a dat pe faţă tot nu se calce pe bătătură. Aceasta o ştiu şi copiii. De altfel, confratele mai ştie şi un detaliu : nici d-l Iorga şi nici partidul naţional nu s-au hotărât chiar tare de tot unul ca să intre în perlament şi celălalt ca să nu intre. Realitatea e aceasta: „d-1 Iorga nu este partizanul retragerii de pe acum din parlament, iar partidul naţional înclină spre tactica opusă“. Va să zică, d-l Iorga e gata să se retragă, dar mai cere o amânare. iar partidul liberal nici n’are voinţa fermă să se retragă, ci mai mult o slabă tentaţie, pe care în cele din urmă ar putea s’o învingă, dacă n’am interveni noi cu alte dispoziţii. Şi noi cari ne luam după declaraţiile categorice ale celor în drept! Nu ştiam că vigilentul confrate le-a făcut şi lor percheziţii, aşa că a scos la iveală sentimentele lor cele tainice şi adevărate ! Vă veţi întreba însă: în ce scop am interpretat noi în chip atâtde strâmt, ba chiar atât de fals declaraţia categorică a d-lui Iorga că intră în parlament şi declaraţia tot atât de categorică a partidului naţional că au intră în parlament ? Confratele v‘o spune şi pe asta e complotul, aşa că de geaba s‘au mai instalat d-nii Marghiloman şi Stere, braţ la braţ, la Adevărul. De altfel, afacerea asta are şi o parte comică. Textual : „Comicul situaţiei este că d-l Stere şi amicii săi cari au putut pătrunde în Cameră, nu sunt de loc încântaţi de tactica retragerii“. Mai comic decât aşa nici că se poate : d-î Stere e contra retragerii şi de aceea, cum s’a instalat la Adevărul s’a şi apucat să intrigheze pentru retragere. Iată până unde merge acest om : se combate pe sine însuşi că nu ar fi putut să-şi revizuiască şi politica externă a altuia — „a trebuit să şi-o revizuiască şi pe cea internă”. Admirabil ! Iar antonul — cerc este, eiine ştie că Adevărul e plin de păcate. Câţiva confraţi şi-au luat sarcina de a le scormoni zilnic şi a le prezenta pe rând uimirii şi indignării publice. Percheziţia pe care unul din vigilenţ confraţi a făcut-o ori Adevărului, a dat rezultate cu desăvârşire senzaţionale. Mai întâi, confratele a constatat că „d-nii Marghiloman şi Stere simt instalaţi, braţ la braţ, la Adevărul“. Luaţi din scurt, ei au mărturisit că „dau un asalt doarşi vor putea atinge scopul de a diviza opoziţiunea naţională“. Cel puţin bănuim că au mărturisit-o; in tot cazul confratele o ştie — şi fista — lucrul principal. Detaliul stilistic că confratele nu spune pur şi simplu „dau asalt“, ci precizează că „dau un asalt“, e de o importanţă considerabilă: el arata că confratele vorbeşte cu preciziune matematică, şi prin urmare tot ce spune e sfânt. In ce fel se dă teribilul asalt ? Iată: Adevărul a spus că d. Ior- Ka fiind pentru intrarea In parlament, iar partidul national fiind contra intrării in parlament, drumurile lor se despart. Or, este evident că această concluzie e falsă : când doi oameni pornesc ţinut la dreapta şi celalt la stânga, aceasta înseamnă că se îndreaptă pe acelaş drum şi că trebue să se ferească straşnic ca * RAZBATII VINOVATUL în sfârşit, l’am găsit. L’am descoperit pe el, marele vinovat ! Am pus mâna pe cel responsabil de murdăria, mizeria şi lipsa de apă a Capitalei. Ştiţi cine e ? E Bucur, păstorul Bucur, intemeetorul legendar al Bucureştilor. O mărturiseşte „Viitorii" de aseară : „S’a numit Bucur, când numai oraş de bucurie nu a putut fi o cetate aşezată de el intre lacuri şi pe un şes plin de praf‘ Dar, polemica dtintre d. Corbescu şi Bucur nu s’a sf&rşit, — primarul va publica în curând un studiu în care va arăta că strămoşul Capitalei ignora şi ingineria şi arhitectura şi poetica. Jos cu Bucur ! ---- ■—g» — Aveți pufintică răbdare ! Guvernul protestează, prin oficiosul său, în potriva celor prea grăbiţi cari cer imediata refacere a ţării. După un războiu atât de formidabil, spune foarte sentenţios oficiosul liberal, nu se reface o ţară cât ai bate din palme. Suntem, de astă dată, perfect de acord cu guvernul şi cu oficiosul său. Dar nimeni nu pretinde să vadă imediat tara refăcută; lumea s’ar mulţumi cu un început de refacere. $i apoi, nu ştiau oare liberalii, inainte de a veni la putere, că o tară nu se reface peste noapte ? De ce n’au spus atunci că cer guvernul pentru a se gândi la căutarea unor soluţii ? De ce au spus că le au gata ? Şi iarăşi, ceea ce astăzi nu se poate face la repezeală şi cere vreme îndelungată, s’ar îl putut face cât ai clipi din ochi cu trei ani în urmă, pe vremea guvernului Vaida ? Au uitat liberalii c’au pretins şi obţinut înlăturarea acelui guvern pe motivul că n’a refăcut tara in trei luni ? Suntem deci de acord cu guvernul că tara se va reface foarte Încet; sperăm insă că ne va întoarce genii iota, declarându-se si el de acord cu noi că in chestia refacere! a făcut politicianizm si demagogie-NI se Uiui tuum y& avem: Văratică răbdare; vom avea—și Încă, foarte multă, — că altceva nici nu avem de făcut. esz. fieo-eiocon Cluburile politice — toate — şi-au rezervat, cu prilejul împroprietăririi, un nou sistem de pricopseală „alor noştri”. E instituţia „loturilor demonstrative“. Suprafeţe întinse de câte 100 m 10O de hectare sunt scutite de expropriere pentru a constitui, spune teoria, ferme model, adică şcoli pentru micii cultivatori. Asta în teorie. De fapt, vă închipuiţi uşor ce este : totul demonstrativ e un intrument politic sau încă un dar mai mult în puterea stăpânirii pentru premierea şi săturarea partizanilor. Şi aşa, se întâmplă că cei dăruiţi cu astfel de „loturi demonstrative“ nu se simt obligaţi sădemonstreze ei înşişi, măcar cu prezenţa lor, utilitatea funcţiei ce împlinesc. Posesorii loturilor demonstrative din judeţul Ialomiţa (exemplul : comuna Reviga), sunt şi proprietari la munte, unde binevoesc să domicilieze. Lotul demonstrativ e doar o moşie bine producătoare pe care acest neo-ciocoi o exploateză după vechile sisteme ale arendaşitului. Şi, nimeni nu se gândeşte să lichideze aceste „loturi“, fiindcă sunt un mijloc bun de cazare şi de stimulare a devotamentului, când nu poţi făgădui cetăţeanului o primărie sau o slujbă, îi garantezi un „lot demonstrativ“ ! Ch. ■ ni .iflw ----------— Supărarea comuniştilor Socialismul, organul partidului comunist — el îşi mai zice şi S. R. I. C. (ce-o mai fi şi aia!) e supărat pe noi. El declară că nu ne facem datoria de-a via apărarea comuniştilor persecutați, căci ceea ce am scris şi scriem în acest sens e floare la ureche. Cum ? — se întreabă Socialismul — „pentru că Adevărul şi-a dat câteva coloane , câtevva articole împotriva unor cusmate, el ne cere recunoştinţă ?“ Nu. Să utre Vra'sîri'Dumnezeu de aşa naivitate. Comuniştii n’au expropriat încă pe nimeni de sentimentul recunoştinţei pentru ca să-l poată risipi în favoarea noastră. Şi apoi, noi lucrăm după cum ne dictează conştiinţa noastră, şi suntem mulţumiţi că nu facem datoria aşa cum ne taie fără să cerem vre-o răsplată. Primim atacurile ViItorului şi ale Socialismului cu aceeaşî indifenenţă cu care le-am primi laudele, jică într’o bună dimineaţă le-ar arate să ne laude. Noi am ceru organului comunist un singur lucru: să nu falsifice adevărul. I-am crut să nu afirme că nu ne ocupămm de asasinatele din Basarabia, când, în realitate cu acest prilej, ca şi cu atâtea altele, facem toate sforţările pentru a pune stavilă întregul":" regim de barbarii, brutalităţi şi legalităţi, Indiferent dacă victimele sunt comunişti sau necomunişti. Altât Este vorba deci de o chestie de fapt, în privinţa căreea nu pot fi două păreri. Socialismul găseşte însă că nu facem destul, cantitativ. El susţine că sunt şi forţe de cari n’am fi vorbit. Este adevărat că ilegalităţile din ţara noastră sunt atât de numeroase încât este imposibil să le cuprinzi concomitent pe toate. Şi apoî, noi nu ne-am luat misiunea exclusivă de străjeri ai comunîzmuluî şi comuniştilor. Mai sunt şi alţi oameni nedreptăţiti în ţara asta, ba ei sunt chiar mai numeroşi decât tot comuniştii la un loc. Şi mai sunt şi alte chestii cari interesează populaţia acestei ţârî. Avem voe să ne ocupăm şi de ele ? Rugăm frumos pe d-nii de la Socialismul să ne dea autorizaţia necesară. Organul comunist ne spune însă ce-l doare. După părerea lui, greşala noastră de căpetenie este că nu susţinem partidul comunist. Ne recunoaştem păcatul şi declarăm categoric că din acest punct de vedere sântem incorigibili. Dacă partidul comunist crede că propaganda sa e necesară, libere — din partea noastră — să şi-o facă; şi dorim din tot sufletul ca şi guvernul să-l lase toată libertatea, pentru că aşa cer normele de viaţă ale lumii civilizate. Dar dacă socotim că orice propagandă, desfăşurată legal, trebuie să fie liberă, aceasta nu înseamnă că sântem datori să ne şi asociăm oricărei propagande.Şi dacă ni-i permis să ne rezervăm şi nouă libertatea pe care o revendicăm pentru alta, propaganda noastră nu epentru comunism, ci pentru democraţie. Iar dacă „Socialismul" se plânge că democraţia română nu face destul pentru asigurarea libertăţilor, aceasta înseamnă că democraţia română e prea slabă încă, şi deci trebuie întărită, iar nu sabotată. Ad. Cel mai imn aliat „Adeverul a pubjticat ari, dela co.respandeatul săi tf rîliuîax^ amu. »bi jisl cum s’a i*.r:âsu- Ja.” may.- «Vtalor din pădurea VSful.iui Vodâ. Ancheta aceasta, de caza, Ide altminteri, noi nu ne-am făcut nici o Iluzia, s’a redus’a o luptă crimcenă intra It.-colonenl, Stătescu, trinfis special pentru muşamalizarea afacerei, şi Intra Informatorii caii conformau ceea ce este in ştiinţa şi convingerea tuturor: că din ordin superior au fost udşi mişeleşte cei trei amnistiaţi, găsiţi apoi împuşcaţi in pădurea Vadu UnţuVodă. Opilnia publică a Chişinăului păstrează in special impresia indiscreţilor cu care anchetatorul militar îşi cheltuia silinţele verbale şi de inscenare pentru a.şi împlini mandatul primit: acoperirea vinovaţilor şi mai ales a generalului Popovici, asupra căruia cade precis toată răspunderea odgioasei fapte. Că guvernul Iisus se ruşinează de rezultatele „anchetei“ Întreprinse, o dovedeşte sfiala cu care se intârzie publicarea cuvenitului comunicat. Dar, după felul cum s’a procedat— şî ctitorii noştri au avut exact raportul acţiunei comisiei de anchetă —ştim de pe acum ce se va spune: cei trei amnistiaţi au fost ucişi fiindcă au încercat să... rupă lanţurile cu cari erau duşi sub puternică escortă spre Nibixu pentru a fi „expulzaţi“, —deşi toţi erau cetăţeni români, moldoveni din tată nn fiul Şi guvernul Îşi va Închipui că cu o asemenea desluşire a scăpat de orice grije iar generalul Popoviţă, de orice răspundere. Nenorocită şi vătămătoare credinţă ! Cu astfel de „anchete“ scapă ucigaşii dovediţi şi ştiuţi. Dar se afier de ceva decisiv: orice nădejde a basarabenilor în dreptatea romănească. Nenorocita provincie învaţă că fapta ticăloasă şi netertuirile pe cari le suferă nu sunt isprava unor stiri de subordotae, că e chiar sistemul de guvernare admis şi pronunţat de autoritatea guvernului român. Şi nu e oare nimeni care să-şi dea seama trei tânăru’cum vor fi producând asemenea lucruri dincolo, peste Nistru, unde sinistra „energie“ a dictatorului Basarabiiei a socotită ţie drept cuvânt ca cel maie bun aliat al bolşevismului î Cch. Răspuns unui apel (înfrăţire româno-maghiară) de EMIL ISAC — Ua umăr de scriitori, români şi nagini, din Oradea Mar®, au lansat un apel pentru formarea nooi societăţi comma® — Sigilii.tul confrate, după ce face expunerea de mai sus, dă şi explicaţia fenomenelor constatate ! tură arhaică, pe care noi, românii, de d-sa , cică Adevărul, „revi-to respectăm îndeajuns. Cunoaştem zuindu-şi politica sa externă“ —‘talentul de romancier al unu! Kemerty Zsigmond, baron Jósika, apreciem versurile lui Ady (pe care îl consider şi ca structură sufletească ardelean, deşi i se reproşează influenţa lui Baudelaire şi Verlaine) aproape fiecare cărturar ardeolent, fiul d-lui Sherlock Holmes şi Jean este lămurit asupra rolului pe al d-nei Iulia Poloneza — sem-1 care îl aveau adevăraţi! reprezentează Alfa. Ce alfa ? Că-i cogea-j tanţi a! democraţie! : un principe mite..... aualfa I : Bethlen Gabor, chiar un principe Flauau Rákóczi al ll-lea (pe care profesorul d-l Iuliu Szekfű, în originala sa Minorităţile din Ardeal au o culoperă ni-l înfăţişează înzestrat de virtuţi şi decadenţe). Eu, .. ca unul care ,am trăit între unguri totdeauna, învăţându-le limba la perfecţie, ca in cele mai importante publicaţii din Budapesta: Világ (Lumea), Nyugat (Apusul) şi Huszadik Század (Secolul XX-lea), să public essay-uri informative asupra literaturei româneşti, iar în vremuri grele, să tipăresc câteva manifeste în apărarea politică a românilor ardeleni (pricinuind multă supărare, poate, şoviniştilor unguri, în deosebi procurorilor, dar literaţilor şi intelectualilor unguri dându■ /'J le prilejul ca să cunoască o literatură, pe care dânşii o numeau terra incognita) — spun, eu, ca unul care cunosc mentalitatea ungurilor din Ardeal şi sufletul culturei ungureşti, găsesc că ideia unei înfrăţiri literare româno-maghiare, nu este imposibilă; din contră, momentul psihologic ar fi potrivit, ca noi românii, stăpânitorii de azi, arătând o pildă de largă toleranţă şi gesturi elegante de civitate, să atragem lumea cititoare ungurească pentru publicaţiile noastre. Ideia înfiinţăreî uneî societăţi literare, cum ar fi Societatea Ady Endre din Oradea- Mare, cu scriitori români şi maghiari, nu este bizară. Situaţia geografică şi istorică a ţărei noastre ne-a dăruit nu numai multe sute de mii de unguri, ci şi o vecinătate a unei Ungarii, cu 8 milioane unguri. Fireşte că viaţa intelectuală a ungurilor se va pronunţa la Budapesta. Aici este centrul de gravitaţie a culturei ungureşti, aici sânt cele mai importante societăţi literare : (Academia, Soc. Petőfi, Soc. Kisfaludy), revistele (Nyugat, Ilat, Új Idők, Magyar Kultúra). Teatrele lor din Budapesta cu artişti de talia unui Iuliu Hegedűs, Emilia Markus, Iren Varsany”, se pot compara cu alcătuirile ad-hoc din Transilvania, cari adăpostesc în fond totuşi amatorismul. Dar ar fi o greşală (cum era totdeauna greşala Budapestei) să credem, că în afară de Budapesta frumoasă, ungurii nu au o cultură specifică, independentă. Ardealul şi sub unguri avea o viaţă intelectuală independentă, interesantă chiar. Clujul avea talentele sale originale, cari nu gravitau nici odată spre centru, în Ardeal s’a putut manifesta talentul unuia dintre cei mai mari prozatori aî ungurilor : Ştefan Petelei. Ardealul avea poeţii lui, dintre cari unii, au rămas literature! : lira doamnei Maria Berde, L. Aprily, Alexandru Reményk, Ernest Ligeti, proza lui Géza Tabéry, Daniel Nagy, losif Nyirö, dramele lui Oscar Bord nu pot îi contestate. In Ardeal există şi azi societăţi literare cari nu aveau nimic comun cu Budapesta, nici caracter, nici stil, nici inspiraţie. Lira orăşenească, gaminismul lui Szép, hedonismul luî Molnár, ci clasicismul hil Babits (care este cel mai mare poet in viaţă al ungurilor) — nu era şi nu putea fi înţeleasă de ungurul ardelean. Antagonismul social şi ideologic dintre sufletul unguresc din Ungaria şesului, s’a contrastat în luptele culturale ale ungurilor ardeleni, inspiraţi de-o neţărmurită dragoste a ■pământului ardelean. De-aceasta, unitatea literară ungară, n’a fost înfăptuită nici-odată, de-aceasta n’a putut deveni un Alexe Benedek scriitorul tuturor ungurilor, ci numai al secuilor, iubitori de soare şi codrii. După unirea Ardealului cu România, contrastul acestor două mentalităţi este şi mai izbitor azi. Scriitorii unguri din Ardeal, puţini şi izolaţi, au început să vadă şi mai curat, înţelegând importanţa istorică a vremurilor, cari pe de-o parte îi face răspunzători pentru menţinerea particularismului lor cultural, iar pe de altă parte dându-se posibilitatea, ca prin Bucureşti să poată pătrunde la Paris. Londra SA (Citiţi coMinuaria la pag. II-a) Malv! fără d® leii De cănd statul român, reprezentat prin d-l Vintilă Brătianu, a pus gând rău subsolului ţării, bag seamă că toţi subsolişfiî, inclusiv liberalii, se pun luntre §i punte ca m cultCviP etnntxiiu 'asiu *â fie ati&risft tn noua Constituţie. In treacăt fie zis: va veni ursul la poartă, hai, domnilor cu subsol ? Când noî cei de pe sol ceream ca biata libertate, care nu costă nimic, să nu ne fie sugrumată, rădeaţi un pumni. Vedeţi acum că Constituţia nu trebue atinsă nici intr'un punct, c’apoi pârîe şi se prăbuşeşte toată, bucată cu bucată ? Insă mă tem că grija cea mare şi iubirea subită de Constituţie care v’a apucat si pe dv. în chestia ţiţeiului şi a altor bogăţii din mănuntaele pământului, pe câtă vreme aţi stat indiferenţi când, o avere cu mult mai scumpă, ca libertatea cugetării, ca demnitatea omenească şi altele erau călcate in picioare, mă temnic că constituţionalizmul dv. fie şi de chimir, e cam tardiv. Odată ce tigrul a lins sânge, fiţi siguri că ne va ataca de la o laltă cu ghiarele şi cu colţii şi ne va mânca. Aţi avut naivitatea să credeţi că atunci cănd se cenzurau gazetele, se arestau oamenii şi se Închideau în cuştile justiţiei militare, etc., dumnealor salvau Statul, ordinea şi capitalul. Nu salvau nimic, vă înşelau pe dv. şi gătuiau ţara. Acum v’a venit jăridici, acum veţi plăti scump naivitatea de mai deunăzi. Credeaţi cu dacă dai cu piciorul în cele ideale, le aperi pe cele materiale ? Eroare profundă. Simţiţi-o dar pe propria d-v pungă, după cum alţii au simţit-o pe propria lor conştiinţă şi piele. Insă noi nu vom face ca d-v. Nici naivi, nici nedrepţi, nici răzbunători, vom sări cu toată puterea noastră în ajutorul celor cari au stat nepăsători sau chiar alături de tirani faţă de noi, şi-l vom apăra cât vom putea ori în ce vor avea dreptate, chiar in chestiile de chimir, fără a le cere altceva decât să înveţe iiitiă minte. I. T. mm Oficiosul liberal cere presei române să înceteze orice critică, pe motivul că tot ce se spune pătrunde în presa duşmană de peste hotare. Te pomeneşti că guvernul nostru şi-a întemeiat el însuşi acea presă duşmană, ca să-i servească de pretext împotriva presei române. Minorităţi evreesti Există minorităţi specific eveeşti 1 Evreii din regat, din Basarabia si Bucovina şi evreii din Ardeal D. I. Negreanu a publicat numeroase lucrări in chestia evreească, de care s'a ocupat fi in mod direct, ca membru in comitetul U. E. P. Articolul pe care ni-l trimite este deci interesant nu numai prin consideraţiile juridice pe cari le conţine, ci şi prin persoana autorului. Publicăm aci articolul d-lui Ne. Crreciu, rămândd ca intrum, număr viitor să ne spunem fi noi părerea. De un timp mai îndelungat presa şi opinia publică sunt preocupate de chestiunea minorităţilor în general, iar de un timp încoace de minorităţile evreeşti. Trecând peste minorităţile în general, ne vom ocupa în cele ce urmează, numai de aşa zisa „chestie a minorităţilor evreeşti“. Dar mai înainte de toate, se pune întrebarea : Ce este chestiunea sau dreptul minorităţilor ? Dreptul minoritar este, la prima vedere, o fază, sau o teorie nouă a „Dreptului international public“ născută din împrejurările războiului mondial si consacrată prin tratatele de pace care l-au urmat. In realitate însă acest drept, pare mai just plasat în cadrul „Dreptului internaţional privat“ deoarece, acesta, nu-şi găseşte aplicaţiunea în toate statele cari au luat parte la război şi la semnarea tratatelor de pace, ci mimai în statele din nou create, sau în acele mărite teritorial, şi cari cuprind în nouile lor fruntarii, populaţiuni cari înainte, aparţineau altor naţionalităţi sau state organizate. Am subliniat cuvântul „naţionalităţi“ fiindcă numai la această noţiune politică se referă în special întreaga teorie minoritară, şi nu la religiunea acelor populaţiuni. Cu alte cuvinte „Dreptul minoritar“ se referă la limba şi obiceiurile , mie • belliim" ale acestor Kierii?» cart ii.d lyk b~ute garantat populatiunilor cari au fost anexate sau alipite de bună voe, unor state vechi sau din nou create. Revenind la chestiunea „minorităţilor evreeşti“ şi faţă de principiile formulate mai sus, ne întrebăm : Există o minoritate specific evreiască ? Fost-a înainte de război un stat evreesc,, politiceşte organizat, de la care un număr de cetăţeni să fi fost rupt, şi anexat sau alipit la vre-unul din nouile state formate, sau la cele vechi şi mărite în urma războiului ? Numai punând întrebarea, răspunsul reese cu evidenţă. Nu ! N’a existat un stat evreesc, prăbuşit sau micşorat, de la care să se fi rupt sau deslipit vre-un număr de cetăţeni şi care din acest punct de vedere esenţial, ar putea fi consideraţi undeva ca o minoritate politică sau etnică aparte, în virtutea tratatelor. Evreii au fost întotdeauna cetăţeni, fără nici un caracter deosebit de naţionalii ţărilor prăbuşite sau micşorate din cauza războiului — germano-austriaci, ruşi sau maghiari— şi ca atare fac parte de jure în nouile state cărora aparţin acuma, (România, Cehoslovacia, Iugoslavia, Polonia) din minoritatea generală a naţionalilor de tinda au fost rupţi sau deslipiţi. Astfel stând lucrurile,şi aşa stau, ne întrebăm, de unde au răsărit o minoritate evreească sau mai bine zis specific evreească, şi încă de aşa natură încât să înglobeze pe toţi evreii din România Mare, adică cuprinşi fiind şi evreii din vechiul regat? Am putea întări argumentarea noastră cu un exemplu hipotetic. Ce s’ar îi întâmplat dacă printr’un concurs nenorocit de împrejurări, trei judeţe din nordul Moldovei— unde evreii se află în mai mare număr— ar fi fost alipite statului polonez? Evreii din acele judeţe ar fi format o minoritate evreească cu cei din Rusia, A: mi is sau Germa.ftîe ? .ttu mai jusH.: înJnnc-'. legip-o minoritate românească de împreună cu românii aflaţi în acele judeţe? Existenţa unei „minorităţi evreeşti“ aşa cum vor să o acrediteze unii, este după părerea noastră . (Citiţi continuare in pag. 2.a) Chestia zilei Cele trei grafii ale Capitalei Proiect de monument pentru proslăvirea administrației d-lui Corbescu.