Adevěrul, aprilie 1923 (Anul 36, nr. 12000-12027)

1923-04-01 / nr. 12000

i­ C Duminică 1 Aprilie 1923 Ami xxm No. 12000 noii incempi«ro]~Tn toata Ora 2 Lei exemplarul in străinătate Adevĕrul fondatori / AL. V. BELDIMAN 1888-1897 fo piuat ORI . CONST. MILLE 1897—1920 Guvernul şi legea chiriilor Un sistem periculos . Actualul ministru al justi­ţiei a pricinuit guvernului o­­formidabilă încurcătură anul ■trecut, când a prezentat parla­mentului legea chiriilor. Iată însă că d. Florescu recidivează. :­Anul acesta o încurcătură i­­­dentică e provocată de felul cum e modificată legea. Şi dacă în­curcătura ar fi numai pentru i guvern, faptul n’ar prezenta mare importanţă. Dar legifera­rea d-lui Florescu stârneşte în ţară o agitaţie profundă, mo­bilizează şi pe chiriaşi *şi pe ■proprietari, pune faţă în faţă aceste două categorii de cetă­ţeni pe cari le aruncă una îm­potriva alteia într’o luptă în­dârjită. Proprietarii întrevăd posibilitatea de a smulge noui avantagii în folosul lor, pe lângă cele obţinute la Senat. Chiriaşii, la rândul lor, se văd ameninţaţi să piardă şi ulti­mele măsuri de protecţie le­gală pe care Statul a găsit cu cale să le ia în favoarea lor­­dintr’un interes de ordine so­cială. Şi astfel, diletantismul legiferator al ministrului de justiţie aruncă ţara într’o agi­taţie din cele mai periculoase. Nu tăgăduim că legiferarea într’o materie ca aceasta, care atinge direct interese din cele mai sensibile, e cât se poate rde dificilă. Chestiunea locuin­ţelor este pentru chiriaşii să­raci o problemă vitală şi Sta­tul î nu poate să se dezintere­seze de ea, lăsând-o la libera tranzacţie. O asemenea soluţie ar aduce r după ea tulburări din cele mai grave. Pe de altă parte, nici intere­­stele proprietarilor nu pot să fie desconsiderate. Există, in adevăr, şi unii proprietari cari sunt pur şi simplu speculaţi­i de chiriaşii mult mai bine si­tuaţi­­decât ei. Relaţiile dintre proprietari şi chiriaşi prezintă un adevărat labirint de cazuri felurite, în care e foarte greu de găsit norme şi reguli precise cores­punzând unui concept de drep­tate măcar aproximativ. Dar tocmai fiindcă aşa stau lucrurile, şi tocmai fiindcă problema e aşa de delicată, guvernul n’avea decât două posibilităţi . Sau să menţie regimul ac­tual pe baza căruia se statorni­cise, de bine, de rău, un echi­libru, prelungind pur şi sim­plu legea în vigoare . Sau să studieze chestiunea în mod amănunţit, cercetă, meticulos sub toatg^—*«j5ortu­­rile, luând în coinsideraţie toate cazurile posibile şi alcătuind în consecinţă o lege com­plectă care să satisfacă intere­sele legitime fără să atingă marele interes social al prote­guirii chiriaşilor nevoiaşi. In loc de a alege una din a­­ceste două căi, guvernul a lă­sat pe ministrul de justiţie să alcătuiască o lege incomplectă şi rău studiată şi să o arunce Corpurilor legiuitoare, pradă tuturor intereselor contradic­torii reprezentate în parla­ment. Lipsită de autoritate, ca orice operă de diletant, le­gea a stârnit împotrivă-i nenu­mărate asalturi, pornite toate din interese speciale şi lătural­nice. De fapt, din comitetul de­legaţilor mai întâi, şi din dezbaterea Senatului apoi, pro­­ectul a ieşit complect modifi­cat, şi alte modificări sunt de prevăzut la Cameră. Vom avea astfel o lege im­provizată, cârpită, ieşită din împreunarea capricioasă a ce­lor mai felurite interese. Şi cum proprietarii sunt mai bine reprezentaţi în parlament, fie direct fie prin exponenţii inte­reselor lor, chiriaşii sunt aceia cari rămân sacrificaţi de pe acestei legiferări. urma Fără îndoială, guvernul a fost rău inspirat atunci când a lăsat pe autorul boclucului de anul trecut să înrăutăţească şi mai mult situaţia chiriaşilor cu boclucul de anul acesta. Intr’o materie aşa de delicată ca aceea a raporturilor dintre proprietari şi chiriaşi, nu se legiferează la întâmplare şi cu iureşul. Ultimul avertisment Ultimele turburări antisemite din Iaşi, au întrecut toate tristele inci­dente înregistrate pe nfi la ele.­­ Templul Universităţii a fost prela­­bat, pentru ca într’ânsul să se puie A cale dezordini şi devastări. Tem­plul Universităței­­ a fost profanat, pentru ca tntr’ânsul să se fiarbă buruiana urci şi să se găsească mic­­Braecla pentru a se turbura liniştea, Haja şi a se păgubi avutul, unei b­opulaţiunl paşnice şi liniştite. Am Spune că e o ruşine dacă nu .am 11 convins tn ultimul timp că k«temenea constatare ca şl Indignă­rile morale cele mai Justificate, nu impresionează pe nimeni la SOI. «■­­ o molimă morală care se Întin­ge, ma­­tea decât ciuma bubonică, de­oarece aceasta atinge numai tru-­pul, pa când cea dintâi omoară so­li oţele.­­­­ar autorităţile parlamentează. Arestaţi! sunt făcuţi scăpaţi. Torbra­­rătorii ordinar sunt trataţi de e­­ţei. Oamenii înarmaţi cari atacă o populaţie dezarmată se cred In ase­menea condiţiona curajoşi Cei jdatori să suprime turburările şi să .snenţie ordinea, le inontajează pe inele dintâi şi nu se sinchisesc de Tt»* te­­ dona. Cam am spus, e o “mă grea care s’a Ivit Ea bân­­deocamdată am­ul tn câteva Dar, cum o carantină nu se şi măsuri de a o combate ! Ura, amenință să se întindă teeă ravagii altele­­decât nu și capelele evreilor. Voi prevenim pe șehd guvernului, rău Informat de subalternii săi, e la eroare de ministrul său de ie, care are legături de com­plicitate cu turburătorii, după cum au afirmat in Cameră, In fine e rău perrit de ministrul de Instrucţiune, % căra! Inimi e in lagărul antise­­lett ■ *v - - -Si aci nu e vorba numai rde o bru­talitate contra populaţiei evreeşti, el e vorba de o crimă contra tinere­tului studenţesc, Indus In «oare, rătăcit şi de numele căruia mâine se Vor servi, cum s’au servit ln 1007, toţi derbedeii, Jefuitorii şi eriminaţ­iii pentru ei şi exercita neagra lor . Ultimele turburări dela Iaşi ni se bat a fi ultimul avertisment dat imvemului. Din cercările lui se a­­tranţii acum pentru a nu ştiu câta oară, că va proceda cu energie şi va chema la răspundere, nu atât pe făptuitorii tulburărilor cât pe auto­rii morali. Aşteptăm ca cel puţin de astădată faptele să corespundă Vorbelor. E un joc salvarea nu nu­mai a ordinei prezente, ci mai ales a sufletului tineretului, adică al fcenerajiucei yiltoaw., ^ AD. Vi­m Iosif Nădejde NAZBATII Vă iubesc ! Când s’a auzit In oraş de legea chiriilor pe care dulcele nas de altă­dată al tutelar mahalalelor, scum­pul nostru Jeantehas, o pregăteşte pentru popularea parcurilor şi tro­tuarelor bucureştene,­­ femei, bă­trâni şi copii s’au dus să se jeluia­­scă la poarta d-lui ministru. Cum a auzit d. Jeantehas a pornit grabnic cu automobilul înaintea poporului şi i-a vorbit aşa: „Fraţilor, nu vă fie teamă, sufle­tul meu care de 30, cami sunt trei decenii, sufere cu voi, nu vă va pă­răsi nici acum! Voi merge cu sufle­tul mereu lângă voi şi n’o să fiţi singuri ! îmi pare bine că-mi daţi prilejul fcă vă asigur de iubirea mea, fiindcă ştiut e că iubirea la nenoro­cire se cunoaşte. „Ural, fraţilor, vă iubesc şi să trăiţi“. Aşa a vorbit naşul nostru. «PjNWiPMWMT-yj ! Citiţi „Adevar Literar” Conferinţa pe care a ţinut-o Joi seara la Fundaţia Carol, marele fi­losof şi sociolog francez, d. Bougie, a avut, printr-o curioasă coinciden­ţă, un caracter de mare actualitate pentru ţara noastră­ Tratând des­pre „Renan şi tinerimea universi­tară“, distinsul profesor al Sor­­bonei a căutat să arate în ce a constat şi constă marea valoare a lui Renan pentru tineret şi a gă­sit pentru aceasta o singură for­mulă, clară ca înnsăşi gândirea franceză. Marele merit al autoru­lui Vieţei lui Isus, al celebratei isto­ric al Originelor creştinismului, iată de tineret, a fost, că i-a inspirat acestuia şi-i inspiră încă, prin o­­pera sa, setea de ştiinţă. Ni se pare că aceasta-i prima da­torie, ci cu mai înalte daturie, a ori­cui vroeşte să fie dascăl şi călău­ză tineretului, ca să-i inspire acea dragoste, acel dor, acea sete de a cunoaşte, de a şti. Şi tot aşa ni se pare ca este cea mai mare aba­tere­­de la această sacră datorie, când un profesor, când profesori, se uită atât de mult, în­cât lasă tineretul să creadă, să fie convins, că fiindcă e tânăr, fiindcă are titlul de student, ştie mai dinainte toate, poate tranşa toate problemele, cu siguranţa tocmai a acelora cari nu s’au lovit nici odată de dificultă­ţile ştiinţei. Nu se poate imagina greşală, cri­mă mai mare, de cât acest păcat contra spiritului care trebue să a­­nim­e tineretul. Cum să se poată aprinde într’ânsul dorul de ştiinţă, dorul de acea muncă perseverentă şi nelimitată, care este necesară pentru a pătrunde în ogorul ştiinţei şi a-l cultiva, când se hrăneşte în­­tr’ânsul credinţa că poţi­ să ştii, îna­inte de a cerceta, şi cerceta înainte de a învăţa, convingerea că este stăpân pe soluţiunea celor mai gre­le probleme dintre problemele cari ele, însele încă plutesc în vag, cu cari cei mai de seamă savanţi se străduesc încă, fără a putea spune că li-au dat de rost. Problema rasse­­lor de exemplu, una dintre cele mai vagi, mai nesigure, mai cuprinză­toare în acelaş timp, nu e tranşată oare la noi în această clipă, dacă nu cu argumentul filosofic şi isto­ric, apoi cu argumentul perempto­riu şi fără replică al forţei brutale? Tristă apariţie,­ care impune pro­fesorilor celor cari au răspunde­rea înstrucţiunei acestui popor, o revizuire de conştiinţă. Nu mă gân­desc numai la profesorii cari au parte activă la mişcările şi turbu­­rările la cari asistăm de un timp încoace, ci şi la acei profesori şî intelectuali, cari se consideră cu durerea şi moartea în suflet, dar cari prin pasivitatea lor, sunt şi ei ■complicii involuntari ai acestor tur­­burări-Căci nimic în lume nu ne va face să credem că tineretul nostru e mai puțin accesibil spiritului moral al unui Renan, în care, a­cum a a­­rătat de Bougie, şcoala idealistă şi chiar romantica germană, s’a unit cu geniul francez, pentru a da o sinteză conformă celei mai splen­dide tradiţii franceze, de­cât spiri­tului acela care decurge din a­­cea pseudo ştiinţă germană clo­cită şi născută in epoca wilhelmină şi exaltată de pătura reacţionară care nu se poate mângâia, nu atâta de dezastrul intrau,gerei, cât de dărâmarea autocratismului­­ milita­Nimic în lume nu ne va face să credem că intoleranţa crucei încâr­­ligate a lui Ludendorff, ar găsi mai mult ecou în sufletul tineretului nostru, de cât idealismul atât de limpede, de cât învăţătura aceia, plină de toleranţă şi dragoste de libertate, a soarelui şi blândului Renan, de cât credinţa lui fără de margini, în puterea adevărului şi pilda lui reconfortantă, că munca în ogorul ştiinţei, e într’adevăr, după vorba lui Cicero, hrana ti­­nereţei, singura hrană potrivită pentru aceasta şi desfătarea bătrâ­­neţei. Cum pentru om ştiinţa este cea mai mare putere, ea este şi pentru naţiuni. Adevărul acesta e străvechi, înainte ca Marx să’l fi spus, i-a spus Francis Baco, şi îna­inte cu mult de acesta, proverbele lui Solomon au spus’o: ,,Cu ştiinţă se umplu bolţile cu toate comorile cele mai scumpe şi mai plăcute, căci bărbatul înţelept este puternic şî­­barbatul—ştiinitvi tiitareşte pute­rea“. De aceia în slujba Patriei, tinereţii nu poate avea un­­ rol mai nobil şi în acelaş timp mai util, de­cât acela de a studia. B. Brănişteanu , Cu prilejul conferinţei d lui Bonglé |SIBH Cfep,„ASTILA» OUi­B­­­U" Chestia zilei La Alba-Iulia d-nii MANIU şi VAIDA nu reprezentau Ardealul, ci au lucrat din Interes personal. . ./ „Viitorul" 3* D-l HORTHY (grav): îmi pare bine că ai restabilit adevărul istoric. D-l IONEL BRATIANU (fericit): Sunt încântat că am reuşit să obţin aprobarea D­v. ! O ţară pnmejdîoasa Cea mai primejdioasă, foarte primejdioasă pentru noi. Ştiţi ca­­re-i ? Dar înainte de-a vă spune care-i aceia să scot din număr pe cele ce cred că le bănuiţi dar nu’Şi cel puţin nu’s în măsura socotită de unii. Nu-s deci nici Bulgaria şi nici Ungaria, ajunse astăzi cu mult prea mici faţă de noi şi într’un hal care nu le îngădue să­ constitue un pericol iminent şi eminent pen­tru un vecin de talia României mari­ Nu-i nici chiar Rusia bolşevică pentru o mie şi unul de motive dintre cari voi pomeni numai câte­va : ţăranul nostru are pământ, lucrătorul câştigă binişor, clasa dominantă huzureşte în autocra­­tism şi în fonduri, căpătându-le pe amândouă cu o extremă uşu­rinţă, numărul cetăţenilor con­ştienţi şi hotărîţi să schimbe a­­ceastă stare de lucruri a celor de sus e extrem de mic şi de timid, etc. Pe unde voiţi dar să intre bol­şevismul şi la cine să prindă ? De aceia conduita guvernului tre­cut iata ‘de comunişti şi de socia­lişti,, şi a celrii de astăzi faţă de bietele victime pe care le-a primit moştenire la Doftana şi în alte puş­cării a fost şi este ceva de dome­niul patologiei ca să nu zicem mai rar». ■ •'.'■■... ■■■ ■ Dar să n’o lungim. Care-i deci ţara cea grozav de primejdioasă pentru noi ? Statele­ Unite ale A­­mericei de nord. Şi iată, de­­ ce. Trecem peste faptul că e o ţară de legi aplicate cinstit, de libertăţi politice si religioase duse la ex­trem, de munca şi de ordine fără baionete, căci lucruri de acestea nu ne mai impresionează astăzi, fiindcă alţii le au şi noi nu le a­­vem.­­Ceia ce-i remarcabil, dureros şi primejdios acolo­­ pentru ţara noas­tră este că românii americani cer să li se îngădue şi lor de a-şi tri­mite reprezentanţi în parlamentul României, iar dacă o cer este că America le-ar îngădui până şi asta, ca ei străini în ţară străină, stră­ini proaspeţi, să aibă totuşi putin­ţa să-şi aleagă deputaţi pentru patria lor de origină. Cu cât mai lesne Ii s’ar îngădui dacă ei ar constitui o minoritate etnică să şi-i trimeată la Washington. Insă Ii s’ar da chiar voe să aleagă în America pentru Bucureşti! Ei bine, ’deşi ne desparte de ea două părţi din Europa si întregul Ocean Atlantic, pilda asta de tole­rantă si de libertate ne izbeşte, drept în piept si e subersiva mai dihai 'decât cere 'ie la Moscova. -' diMj-v -t- :■ Index 4 Articolului din „Constituţie” cu privire la gâtuirea presei i-au crescut ghiarele* după votare, In cursul nopţii... ...Nu ne mirăm, ştiut­e, doar, ca ase cresc de obiceiu ghiarele morţilor ! Succesiunea la guvern D. N. Iorga, împotriva unui guvern Averescu Toată lumea fiind de­ acord că guvernul liberal e pe sfârşite, cer­curile politice discută chestia suc­cesiunii. Cine să vie la cârmă du­pă liberali? Se ştie că una din combinaţiile puse înainte este aceea a unui gu­vern Averescu. * D. N. Iorga este pentru un gu­vern de tranziţie, dar nu admite ca el să aibă în frunte pe genie­ralul Averescu.­­ Iată ce scrie d. N. Iorga în­ Nea­mul Românesc de aseară: „Tabere de­ războia civil î­şi stau furioase în faţă, cam dala 1888 nu s’a mai văzut în România. La 1888 Regele Carol a tras con­secinţa firească a situaţiei. Nu se poate chema la putere pen­tru o operă de răzbunare gruparea care a în­trebuin­țat toate armele tulburării şi anarhiei pentru a dă­râma un Guvern­și Regele Carol a chemat, pen­tru câtva timp, până la desmeti­­cire, pe junimişti, un mic partid cultural şi legal. Mulţi cred că acesta ar fi rolul dualităţii Aver­escu-Argetoianu. Dar atunci Guvernul dela 1888 ar fi trebuit să cheme pe beizadeaua Grigore Sturza dela Şosea, care a­­vea o frumosă barbă roşie, era om straşnic şi fusese Puşă la Turci. „Şi Regele Carol n’a făcut aşa". După cum se vede criza de gu­vern e virtualmente deschisă- Vom vedea care va fi hotărârea Palatu­lui şi ce atitudine vor lua partidele de opoziţie. Din râu naşte binele de­­. G. COSTA­FORU Şi înfruntăm râul şi... spre ideal înainte! Această mângâietoare zicală se va adeveri acum din nou. Răul, cu paşi repezi, progresea­ză. Dovadă e că toţi îl văd unde e, ceea ce până acum nu era. Răul stă sus, la Palat­ acolo de unde se dă puterea guvernelor şi — ceea ce e şi mai grav — pe lângă putere, şi impunitatea, lipsa de ori­ce răspundere. Oare nu se ştia aceasta până a­­cum? Cum de nu! Dar, dacă oame­nii noştri politici între ei, şi între patru ochi cu noi, conveneau la a­cest adevăr, ei nu-şi manifestau în­să această părere în public, fiindcă, de!... şi ei aşteptau puterea dela cel ce o dă şi nu voiau să se stri­ce cu dânsul. Am ajuns la punctul când oame­nii noştri politici, — afară de doi, — spun adevărul pe faţă, când ei în vileag declară pe rege răspun­zător de situaţie. Aci e progresul. D’aci, urmarea depinde numai de atitudinea rege­lui. Dacă el nu va da înapoi, oposi­­ţia­ unită va înainta repede şi ener­gic. De unde înainte nu întâlniai de­cât regalişti, ca mâine, nu vom mai găsi decât republicani. Aşa e ţara: sare de la o extremă la alta. Aşa ne e şi clima: ori, ză­padă şi ger,­­azi, soare fierbinte şi praf. * Regele are în vinele lui sângele Hohenzollernilor. Această moşteni­re multi­seculară nu se poate schimba Hohenzollernii cu regimul constituţional nu se pot împăca, chiar dacă ar vrea, chiar dacă, cu toată buna credinţă, ei JURA­EI pot, ca regele Carol, să facă o concesie aparenţelor; în realitate însă rămân tot monarhi autoritari, samavolnici, absoluţi. întreaga Domnie a răsposatului rege atestă ceea ce, după atâţia al­ţii, spun şi eu. Regele Ferdinand e de o fire mai deschisă, mai autoritară, mai vio­lentă. El nu se va pleca. Ca unchiu său, împrejurărilor şi chiar oame­nilor, atunci când ..împrejurările cer aceasta. El va persevera până... la sfârşit. El ştie pe poporul nostru blând şi supus; ştie armata disciplinată, iar pe sutele de generali care o coman­dă îi ştie pe toţi fără nici o excep­ţie arhi-regalişti. Da, aşa este... azi; dar mâine? tot aşa va fi? A fi profet, mai ales profet de rele, nu-mi e­s de plac, îmi iubesc ţara; sunt convins că ea a ajuns în acel stadiu când nu mai poate suferi jugul. La acest progres contribuie mult şi alipiţi­ noştri fraţi.­­Absolutismul pe care regele ni-l oferă acum sub momeala Constitu­ţiei brătieniste, nu se va putea sta­tornici-De­şi sunt însă un republican de­plin convins, — datorită în mare parte chiar actualului nostru rege precum şi celui viitor, — totuşi nu cred că simpla formă republicană ar ajunge ca să prefacă răul de a­­cum în binele la care aspirăm. Nu/ Forma importă puin; fondul e totul. * * # Fundamnentul răului de care tara suferă stă în excesul de centrali­zare. Descentralizarea, adică micşora­­rea puterii de la centru pentru a fi împărţită în tot restul tării, « IACA REMEDIUL. . . (Citiţi continuare in pag. II). ­ Cronica săptămânală de CONSTANTIN BACALBAŞA­ ­­V gr­. Bucureştii de altă dată LXI de cei din urma doi ani ai marelui guvern conservator pre­dat de către Lascăr Catargiu, a început procesul de disoluţi® care a condus treptat, la dispariţia partidului conservator din viaţa publică a Ro­mâniei. Cu toate că acest partid avea în sânul său personalităţi numeroase de mare­­valoare, oameni culţi, oa­meni de talent, oameni superiori din toate punctele de vedere, am­biţiunile personale şi vânătoarea întâietăţei i-au aruncat pe unii a­­supra altora,, s’au învrăjbit până ce partidul însuşi, anemiat prin toate aceste frământări, a pierdut în ţară ori şi ce autoritate morală.­­ In sânul partidului conservator s’au manifestat cu hotărâre doua curente: unul reprezentat prin ve­din­e f elemen­te conservatoare că­rora era alăturat Mare parte din tineret precum Nicolae Filipescu, Ionaş Crădişte­anu etc., cel­ă’alt cu­rent reprezentat prin gruparea ju­nimistă în frunte cu­ Petre Carp şi susţinut de mare parte din tineret.. Lascăr Catargiu era bătrân, aşa că succesiunea şefiei se putea des­chide în fiecare­ zi. Re linie, spre a urma lui Catargiu în m­intea parti­dului erau patru oameni: din par­tea vechei ramuri „conservatoare ■erau Alexandru Lahlovari, Gheor­­ghe Cantacuzino şi generalul Ghe­­orghe Manu, iar din partea juni­miştilor era Petre Carp- De pe a­­cum se dedea lupta pentru ca or­ganizaţiile partidului de prin jude­ţe să fie câştigate unuia sau celui­l­alt din cele două curente. ... Petre Carp nu era de loc orga­nizator sau elector, dar Alexan­dra Marghiloman, ministrul justi­ţiei şi Veniaminul lui Petre Carp, lucra neobosit pentru triumful cau­zei junimiste. D-l Marghiloman lucra astfel şi pentru propria d-sale cauză fiindcă ştia bine că Petre Câmp, la rândul său, îi va trece şe­fia partidului. Pe faţa d-luî­­Alexandra Marghi­loman se ridica însă Nicolae Fili­­pescu. Nicolae Filipescu, avea şi el ve­deri pentru viitor. El ştia că şe­fia lui Petre Cam© însemna după aceea şefia lui Alexandra Marghi­loman, ceea ce vroia să zică cum că — afară de accident —şefia par­tidului conservator era arvunită pentru Cel puţin 30 de ani. Adică o viaţă de om. De aci o duşmănie de moarte între cei doi moştenitori presumtivi sau posibili. D. Marghiloman începe să orga­nizeze comitetele junimiste prin provincie. La Iaşi junimiştii domi­nă, la Buzău comitetul partidului este marghilomanist, la Craiova graţie tinerilor, comitetul este ju­­nimistificat. Şi tot aşa mai departe. La Galaţi se întâmplă chiar un mare scandal. Acolo în fruntea par­tidului erau doi porifei vechi con­servatori şi electori puternici mai ales. Aceştia erau C. Resu şi Gogu Robesc­u. Unul primar cel l’alt pre­fect, sunt implicaţi într’o­ afacere scandaloasă de mită. Alexandra Marghiloman în calitate de minis­tru al justiţiei, dă ordin parchetului ca să procedeze cu toată energia şi să nu cruţe pe cei doi corifei. Se înţelege că motivul aparent al aefitatol era : moralitate publică ce trebuia satisfăcută, dar în ace­la­ timp mai era şi motivul politic. Cu ruina tei Resu şi a­cei Robescu se ruina şi întâietatea politică a ve­chilor conservatori la Galaţi. In fruntea partidului ar fi venit, fi­reşte alte elemente, cari erau ele­mentele junimiste. Lupta între cele două ramuri ale partidului conservator se înveni­nează zilnic. Un corifeu vechi şi conservator care cel d'întâi deschide lupta în potriva junimiştilor este Grigore Păucescu, distins avocat şi a însem­nat om politic! Din cauza acestei rivalităţi Păucescu a fost chiar silit să părăsească partidul conserva­tor­ Pe când în sânul partidului con­servator se dedea această luptă distrugătoare, partidul liberal a­­salta guvernul cu cea din urmă în­verşunare. Liberalii atacau pe conservatori pe o mulţime de chestii, precum : demisia ofiţerilor de cavalerie, le­gea maximului, liga Culturală, afa­cerea Breitling de la Galaţi, (Resu­ Robescu) legea minelor etc. etc. Grigore Brătianu preşedintele Li­­gei Culturale murind subit în frun­tea acestei societăţi a fost ales V. A. Ureche cunoscutul profesor de Istorie dela facultatea de litere din Bucureşti. Ureche era membru al partidului liberal. Deci Liga putea servi ca armă de luptă în contra guvernului. Pe mijlocul acestor frământări s’au făcut în ţară alegeri comunale generale. In Capitală opoziţia este bătută, dar din 32 oraşe, capitale de judeţ, ies învingătoare 8 oraşe principale. Acest succes al opozi­ţiei este socotit drept o in­dicaţiune suficientă cum că guvernul nu mai e susţinut de opinia publică­. Deci se şopteşte, cum că de acum zilele guvernului sunt numărate. Liberalii pretindeau că şi în Bu­cureşti victoria lor ar fi fost si­gură dacă Nicolae Fleva n’ar fi co­mis un act de trădare. Pentru moralitatea epocei şî a moravurilor politce să povestesc faptele. Liberalii, printr’o propaganda cum ştiau ei să o facă,’erau siguri cum că vor dobândi victoria la Co­legiul I. In capul propagandei şi a organizaţiei electorale era pus Ni­colae Fleva care reintrase în rân­durile partidului. Dar în ziua scru­tinului, pe la orele 10 dimineaţa, Fleva sub cuvânt că guvernul co-­­ mitea ingerinţe spăimântătoare a­­şa ca alegătorii nu se mai puteau apropia de unele localuri de vot, * hotărâ ca în semn de protestare, să retragă listele liberale de la do­uă secţii,­­ de la Albastru şi de la Negru îmi pare. Prin această re­tragere, liberalii n’au mai putut în­truni voturi de­cât în trei culori, deci au fost bătuţi cu o mare majo­ritate. _ A doua zi mulți liberali afirmar (Cititi continuarea in pag. II-a & F. N. R. Primim la redacţie o scrisoare cu o semnătură nedescifrabilă, din partea „Fasciei naţionale române“­F. T­. R. s’a supărat grozav pen­tru un articol al nostru prin care demascam pe aceia cari, sub pre­textul de a imita pe Mussolini, cau­tă să facă o propagandă subver­sivă antisemită în ţara noastră. Dacă autorul scrisorii­­Şi-ar fi păs­trat mai mult sângele rece, ar fi văzut că noi nu atacăm­ pe aceia cari lucrează „calm şi în cadrul legilor“. Articolul nostru se în­drepta tocmai contra acelora cari, sub pretextul că sunt fascişti, pre­conizează o politică diametral o­­pusă aceleia a adevăraţilor fascişti. F. N- R. are la îndemână ambe­le posibilităţi­, dacă ea va rămâ­ne „în cadrul legilor“ cu atât mai bine. Dacă ţine să accentueze con-, fuzia unui amestec cu mişcarea d-lui A. C. Cuza, cu atât mai rău. In scrisoarea ce am primit se vorbeşte şi de momentul când „­fascia română“ va ajunge „să capete doar un petec măcar din puterea legală“ In această privin­ţă suntem liniştiţi. Fascismul poa­te ajunge la putere numai acolo unde partizanii stării actuale simt nevoe de o reacţiune contra unor mişcări subversive a maselor, miş­cări cari nu pot fi reprimate prin mijloace legale, într’o ţară în care guvernele în fiinţă ezită să între­­buinţeze mijloace ilegale. La noi, pentru reprimarea miş­cării comuniste guvernul s’a folo­sit el însuşi de mijloace ilegale, fără să aştepte ajutorul fasciştilor. Iar actuala mişcare subversivă ar putea fi potolită de guvern, foarte repede, prin mijloace legale, daca ar vrea. O mişcare fascistă în sen­­sul mişcării antisemite subversive n’ar mai fi fascistă şi n’ar avea şanse ,de­ reuşită­

Next