Adevěrul, iunie 1923 (Anul 36, nr. 12059-12088)
1923-06-11 / nr. 12069
Lovitura de stat din Bulgaria Guvernul Stamboliiski a căzut victimă a unei lovituri de stat, pe care regele a sancţionat-o. Prin violentă a vroit să se menţie la guvern, cu violentă a vroit să guverneze, prin violentă a căzut. Astfel se adevereşte încă odată cuvântul evangelic că cine ridică sabia prin sabie va pieri, şi experienţa politică seculară că un guvern care nu se mai poate menţine decât prin teroare, a cărui guvernare nu mai e caracterizată decât prin acumulări de violenţe, oricât de bine ar face în altă privinţă, — şi guvernul Stambolisky a făcut şi mult bine Bulgarii, îml poate avea un sfârşit bun. * * * * * Stambolisky a pornit de la convingeri democratice. împreună cu tovarăşii săi de idei, foştii şi actualii săi colegi de minister, el a organizat ţărănimea bulgară pe bază democratică. In timpul războiului a fost un pacifist convins. De aceia a suferit puşcăria.Înfrângerea regimului despotic al fiul Ferdinand, l-a adus din puşcă- 1 • * —■ - - - — ------ — —* VM VU» OV JfcAjIV f asonanta numelui lui, cu a altui dictator al Bulgariei, suscita temerea că ar putea avea și acelaş tragic sfârșit Mai ales că în cele din urmă Stambolisky intrase în conflict cu macedonenii. In această privinţă el a făcut o politică utilă păcei şi stabilirei unor raporturi de bună vecinătate, în special cu Iugoslavia, — dar terorismul său îi slăbise poziţiunea şi însuşi regele Boris, căruia i-a salvat tronul, dar din care făcuse un fel de păpuşă, nerespectându-i nici demnitatea de om, l-a abandonat la prima ocazie. * * * Stambolisky a uşurat astfel macedonenilor înlăturarea sa. Dacă cu această înlăturare, totul s-a terminat, rămâne de văzut. Probabil că miliţiile verzi vor încerca să-i vie în ajutor, deşi cel mai energic conducător al lor, fostul ministru de interne Dascaloff, lipseşte din Bulgaria. Stambolisky l‘a trimis într’un fel de exil aurit, ca ministru plenipotenţiar la Praga. Căci, ca toti dictaa._,t* j»--v x »-» . lungea şederea lui la cârmă, elpierdea adevăratele noţiuni democratice. Democratul se prefăcuse într‘un dictator, care aveade partea sa ţărănimea, dar numai pentru că o favoriza în paguba oraşelor, pe cari le maltrata. * * * De aci s‘a născut în centrele urbane o stare de spirit, care ameninţându-l mereu pe Stambo Jiisky, l-a împins pe calea terorismului de sus, cu concursul miliţiei verzi, adică a ţărănimei transformată în clasă prvilegiată şi alcătuită într-o armată extralegală, care nu avea decât un scop, să sprijine contra tuturor pe Stamboliisky şi guvernul său. Toate intenţiunile lui bune, erau condamnate să rămână sterpe, din moment ce se abătuse de la metoda democratică şi şi-o însuşise pe cea despotică, dictatorială. Ultimele alegeri le-a făcut sub teroare. Omoruri, condamnări şi arestări erau la ordinea zilei. Legea şi dreptul jucau un rol prea neînsemnat în toate acestea. Pentru oricine judeca puţin, era evident că zilele guvernului Stambolisky sunt numărate. Ba - -rr" — • •"* versuri, a început să se debaraseze de prietenii cari îi disputau dictatura. Astfel a dat acum de curând în judecată pe fostul său ministru de finanţe. Toate acestea au fost şi ele semne ale descompunerei autorităţei şi puterei sale. Dacă totuşi miliţiile verzi, un fel de gardă fascistă, vor reuşi să-i vie în ajutor, demiterea şi arestarea lui va fi şi semnalul unui război civil pentru Bulgaria. In tot cazul noul guvern pare a aştepta lupta şi a fi hotărât să înfrunte şi miliţiile verzi* * * Morala acestui grav incident, care tulbură iarăşi Bulgaria, este că violenţa şi samavolnicia nu pot duce decât la rezultate dezastruoase. Nicairi nu va fi altfel, oricât aparenţele ar înşela. In Italia, d-1 Mussolini, ajuns din şef al fasciştilor, şef al guvernului, luptă din răsputeri contra violenţelor lor, pentru că ştie că dacă istoria cunoaşte cazuri de guverne venite la cârmă prin violenţă, nu cunoaşte nici unul care prin violenţă să se fi putut meţine până în cele din urmă. B. Brănişteanu Congresul pescarilor Pascalii din ţară se strâng astăzi tetr'un congres la Tulcea, spre a discuta situaţia jalnică creiată de stat profesiunea lor, care e una din cele mai Însemnate ramuri ale economiei noastre naţionale. Propriu zis, „a fost" una din cele mai importante ramuri ale economiei naţionale. Căci astăzi, graţie birocraţă din ministerul domeniilor şi graţie lipsei de pricepere a exploatarei de stat, această ramură de producţie tânjeşte şi va merge din ce în ce mai rău dacă nu se iau grabnice măsuri de îndreptare. Pe vremuri, peştele constituiau momentul da predilecţie in deosebi al populaţiei sărace. Peşte era din belşug. Eram, din punctul acesta de vedere, o ţară binecuvântată de Dumnezeu. Dar binecuvântarea lui Dumneze«» s’a izbit de nepriceperea şi Încăpăţânarea oamenilor. O politică greşită a peştelui a stânjenit din ce în ce mai mult exploatarea bălţilor, aşa încât astăzi alimentul acesta a dispărut aproape complect din hrana populaţiei. Nu se mai găseşte decât rar, şi atunci e pesta măsură de scump. Din pricina sistemului greşit de admministraţie a pescăriilor, care tindea să exploateze mai mult pe pescari cât peştele, pescarii s’au lăsat da meserie. Şi de unde am avea posibilitatea să aprovizionăm din belşug toată ţara şi să ne mai răni de suficient pentru export, astăzi ţărâna nu vede peştele cu lunile, şi nici de exportat nu exportăm. Roadele nefastei administraţii româneşti s’au văzut in deosebi In Basarabia unde aproape nu se mai prinde peşte, deşi înainte de război singure bălţile Akermanului aprovizionau întreaga provincie şi se mai trimetea şi în Rusia. Regimul dictat de la Bucureşti, a ucis aproape această ramură de producţie. Strânşi in congresul de la Tulcea, pescarii îşi vor expune doleanţele lor, cari coincid cu interesele populaţiei şi cu necesitatea pentru economia naţională de a se reda pescuitului vechea-i înflorire. Dar va fi cine să-i asculte ? Pan. Giif Mfi Vara litterai. Instantaneele noastre TELEFOANELE NOASTRE Direcţia 57T2 Centrala 6/67, 24/73, 46 73 Secretariatul 24/73 fiîîssuisîîsîL'afia. 7'6îî Provincia 10/66 D. DE MANVILLE Ministrul Franţei la Bucureşti f■**t Luni 11 lunls 1523 Anul XXXVI. No. 12069 1 lbu eitjftipiarni in toata tara 3 Lei exemplarul in străinătate Adeverii! FONDATORI AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 TVI,iar Parlamentul și-a terminat sesiunea aclamând pe Magnificentius, imperatorul artelor. ...A vrut să arate tării că partidul liberal mai are încă forțe neutilizate pentru complectarea operei sale legislative ! O escrocherie a guvernului maghiar ———— _ Falsificarea hotărârii comisiei de reparaţii Se ştie că comisiunea de reparaţii a luat, în ce priveşte reparaţiile maghiare, o hotărâre neplăcută guvernului din Budapesta. Acesta ceruse să fie scutit de obligaţia de a da in garanţie unele venituri ale statului pentru plata reparaţiilor. Intenţia guvernului maghiar era să se folosească de acele garanţii pentru a obţine, pe baza lor, împrumuturi în străinătate. Comisia de reparaţii a admis în principiu , ridicarea privilegiului, dar cu mai multe condiţii, ca aceasta să se facă numai în vederea unor împrumuturi special admise de comisia de reparaţii, cu un control sever al întrebuinţării sumelor, ca o misiune specială să exercite acest control, ca Ungaria să facă unele reforme politice interne, ca sumele împrumutate să fie întrebuinţate pentru plata reparaţiilor, ca restituţiile în natură către statele învingătoare să fie continuate în mod regulat, etc. Această hotărîre înseamnă o gravă înfrângere pentru guvernatoriile. Ungaria n’are nevoe de acest împrumut. D. Bethlen voia să scape de privilegiul pe care-l aveau aliaţii asupra veniturilor Ungariei, pentru a putea împrumuta sume mari pe cari să le folosească pentru înarmări. Un fals Pe de ală parte însă, guvernul Bethlen se simte foarte slab: înfrângerea sa la Paris putea sâ-i fie fatală. De aceia el nu s'a dat înapoi de la un fals. Agenţia telegrafică maghiară a publicat textul hotâririi, suprimând părţile neplăcute, ori prefăcăndu-le chiar câte puţin. Astfel, în textul oficial se spunea : „şi că în acelaş timp se vor lua toate măsurile de ordin interior necesare pentru a asigura această refacere“. Textul publicat de guvernul maghiar spunea însă: „şi că în acelaş timp se vor lua toate măsurile pentru a asigura această refacere“. Cuvintele „de ordin interior, necesare“ au fost suprimate. D-lui Bethlen nu i-a convenit să arate că e vorbe de măsuri politice, de revenirea la democraţie, de renunţarea la absolutismul reacţionar, la pseudofascismul deghizat, la ungurii cari se deşteaptă sub egida crucii încârligate, la brutalităţile antisemite, la numerus clausus şi la alte sisteme asemănătoare, importate din evul mediu, cari oricât ar plăcea unor plagiatori din ţările vecine, nu pot fi admise de democraţia apuseană. Mai mult încă. Cuvântul „necesare" arată că comisia de reparaţii e de părere că ţara nu se poate reface fără schimbarea sistemului politic — pe care d. A. C. Cuza şi huliganii săi ar vrea să-l introducă şi la noi — că reformele politice sunt necesare pentru refacerea ţării. O încercare de-a scăpa Tote lucrurile acestea, d. Bethlen a vrut să le suprime. De aceia d-sa a modificat textul hotărârii. Ideia n’a fost rea. Ce şi-a spus iscusitul şef de guvern? E probabil că textul integral al hotărîrii nu va fi cunoscut în alte ţări, deoarece nu interesează atât de mult opinia publică din alte ţâri. Prin urmare opoziţia maghiară nu va prinde de veste. Diplomaţii străini din Budapesta ori nu vor observa că în textul maghiar din ziarele ungureşti sunt unele „mici“ modificări, ori, dacă vor observai, vor trece cu vedere. Iar d. Bethlen se va putea lăudia că în principiu i s’a admis cererea şi ziarele maghiare vor vorbi de „succesul d-lui Bethlen“ la Paris. S’a întâmplat însă un incident neprevăzut. Agenţia Havas din Paris a telegrafiat textul hotărârii nu numai lia Budapesta, ci şi la Viena, închipuindu-şi că şi pe austraci îi interesează condiţiile puse ungurilor. Şi astfel textul apărut în ziarele din Viena se deosebea de cel din Budapesta. Opoziţia a cerut lămuriri; agenţia telegrafică ungară a fost acuzată de fals. Pentru a scăpa, aceasta a afirmat că agenţia Havas nu i-a comunicat textul complect Lucrul a ajuns la urechile acestei agenţii, care a dat următorul comunicat: Intervenţia „Agenţiei Havas’* „X. a a uo acozarue „Protuui maghaii da corespondenţă telegrafică“ şi ale presei maghiare, în special ale ziarului „Pester Lloyd“ cum că „Agenţia Havas" ar fi tansmis necomplect hotărârea comisiunii de reparaţii relativă la cererea de împrumut a Ungariei. „Agenţia Havas declară că a telegrafiat la Budapesta testul complect, că în special acesta conţinea fraza care spunea că o parte a împrumutului proectat trebue rezervat serviciului plăţilor pentru reparaţiuni. Comparând textul telegrafiei de agenţia Havas cu textul publicat la Budapesta, se constată că şi alte cuvinte importante au fost suprimate iar altele introduse, modificându-se astfel textul autentic. Este prin urmare stabilit că ştirea a fost modificată la Paris“. Acest comunicat înseamnă o gravă lovitură adusă politicei d-lui Bethlen. Va fi interesant de văzut cum va eşi din încurcătură şeful guvernului maghiar şi dacă nu cumva ceasul definitiv i-a sunat, pentru a se face loc unei DftlttM HncMf* d ^OTVir./.-'a+i-» Dog. Obscurantismul în justiţei Sinodul a dispus şi ministrul justiţiei s’a executat, ca la toate instanţele judecătoreşti să existe icoane şi lumânări, cari trebuesc aprinse în momentul, când martorii sau împricinaţii depun jurământul. Tot odată s'a mai luat dispoziţia, ca in timpul prestării jurământului toată asistenţa — inclusiv magistraţii şi grefierii— să stea în odoare. Nu ştiu pe baza cărui text de lege ministrul justiţiei a luat asemenea disposiţiuni. Ceia ce e limpede din toată chestiunea, este faptul, că măsura aceasta lezează şi legea şi spiritul vremii şi pe mulţi oameni, cari fără voia lor, au treburi la Judecăţi Pretutindeni se dă lupta — acolo unde încă nu s’a reuşit ca Justiţia să fie laicizată. La noi, fireşte, lucrurile trebue să meargă de-a’ndoasele. Noi ne întoarcem către obscurantismul medieval cu preţul jignirii justiţiei Însăşi, care trebue să fie nu toate nepărtinitoare. Dacă Sinodul ar fi fost consecvent şi dacă ministerul de justiţie este la dispoziţia lui, trebuia să se ordone ca mpretoriul justiţiei să fie întotdeauna un preot, care să ia jurământul sau chiar, ca judecăţile să aibă loc in biserică. De ce nu ? Măsura însă trebue să jignească conştiinţa acelora dintre asistenţi, cari, neaparţinând nici unei confesiuni religioase, sunt obligaţi să se supună practicei religioase. Căci ce înseamnă obligaţiunea de a asculta în picioare luarea jurământului pentru aceia cari nu aparţin — fie prin naştere, fie prin voinţa lor conştientă — nici unei confesiuni ? Şi ce măsură s’ar putea lua în contra acestora, dacă ei nu vor voi să se supună disposiţiei luate de judecător pe baza ordinului ministerial ? Cred, că dacă ministrul justiţiei nu şi-a dat seama de consecinţele ordinului dat, Baroul ar fi dator să intervină spre a se repara greşeala făcută. Baroul trebue să apere Justiţia şi dreptul. El trebue să lupte pentru laicizarea ei, în spiritul ideilor moderne civilizate, ferind-o de obscurantismul care o ameninţă. Baroul este dator să apere la bara Justiţiei libertatea conştiinţii fiecărui om — avocat sau Împricinat. Aceasta tocmai pentru că are respectul cuvenit oricărei credinţa |'. i | j Sperăm că Baroul mi va rămâne nepăsător. * Adv. Ce se poate vedea în insulele din Marmara de ARHIM. SCRIBAN De la Constantinopol spre insulele Anatoliei.—Halki. Şcoalele ei.—Urmele dezastrului grecesc în Asia Mică.—Prinkipe.Mănăstirile ei, orfelinatul.—Durere şi petrecere la un loc Când te apropii cu vaporul de ele, ţi se arată mai întâi două mici insule nelocuite. Sunt simple stânci care ies din mare. Ţi se spune că aici au fost aduşi câinii care umpleau străzile în Constantinopol şi lăsaţi să moară de foame. A fost una din „reformele“ tinerilor turci când au venit la putere. Locuitorii miloşi le-au mai adus de mâncare o bucată de vreme, până ce au amorţit şi ei; h’au mai venit, şi câinii au pierit. Aşa a scăpat capitala Turciei de javrele care întindeau pe străzi şi încurcau umblarea omului. Când ajungi la insulele locuite, te întristează mai întâi uscăciunea lor. Sunt prea pustii, copaci de foc. „Stai să le vezi pe celelalte“ îţi spune însoţitorul, „că acelea au copaci“. Celelalte sunt Halki şi Puntikipo care în adevăr au copaci, dar mai puţini decât ar trebui şi ar putea să aibă. Ţi se spune că le-au despădurit Turcii care au sistemul, în toate, de a lua şi a nu mai pune la loc. Insulele nu încetează de a fi frumoase şi aşa. O constaţi mai cu seamă după ce te sui pe ele. Marea te înmărmureşte cu răpitoarele ei înfăţişeri, care-ţi ies vii înaintea ochilor cu cât ajungi mai sus după ce te-ai suit pe înălţimi. Nici la Riviera n’ai aşa privelişti. Seamănă locul în ce priveşte vilele spânzurate pe coastă, dar marea întrece cu totul înfăţişarea prea la fel a Mediteranei. Aici însă e o felurime încântătoare, fiindcă n’ai numai o întindere în bloc a apei, ci o înfăţişare care se schimbă la fiecare pas prin cotirea ei în toate îndoiturile şi dinţaturile coastelor şi prin furişarea ei în toate strâmtorile dintre insule. Când sui coasta şi priveşti spre mare, strgi de uimire şi încântare la fiecare pas. Dar să lăsăm acestea, fiindcă am fi mai scris despre ele, şi să venim la altele. Insula Halki e locuită mai mult de Greci Oraşul, aşezat pe coasta de răsărit, are privirea deschisă spre insula Prinkipe. Intre ele, se află o strâmtoare lată de vreo 2—3 kilometri, care se poate străbate cu barca, cum am făcut eu. Pe vârful insulei, se găseşte însemnata şcoala teologică a Patriarhiei din Constantinopol, pe care m’am simţit dator s’o vizitez. Pe un drum frumos suind coasta printre copacii rari, trebuia la fiecare pas să te opreşti şi să te minunezi de priveliştea mării, care ţi se arăta cu atât mai uimitoare, cu cât te suiai mai sus şi o priveai mai în depărtări. Neştiind unde e intrarea principală a şcoalei, am făcut ocolul întregii împrejurimi, şi aşa am putut vedea urmele durerii care a izbit întreaga naţiune grecească. Ici şi colo, pe lângă ziduri, urme de haine arse. Erau semnele epidemiei care a bântuit, printre refugiaţii veniţi aici din Asia. Tot acolo şi ................ BgiHl'MM!» cimitirul cu multe morminte proaspete. _ Intre ele, florile multe, împrăştiate peste unul, îmi spuneau că acolo se odihneşte învăţatul profesor al şcoalei teologice Panteleimon Comninos, mort de tifos exantematic, luat de la refugiaţii pe care i-a îngrijit. Nu mai era nevoie să mi-o spuie cineva, fiindcă citisem lucrul acesta încă în ţară în revistele din Londra. Cei cu care am vorbit peste câteva minute mi-au spus că, în adevăr, acolo se odihneşte mult jelitul profesor. Am simţit şi eu durerea aceasta, fiindcă perderea nu era numai a Grecilor, ci a Bisericii ortodoxe în genere. Profesorul Domninos e acel care a compus mărturisirea de credinţă ortodoxă, iscălită apoi de 5000 de preoţi anglicani, doritori de unire cu Bis. ort. şi pe care am tipărit-o şi eu în Universul din toamna trecută. Şcoala nu funcţiona. Trebuind să adăpostească 2000 de refugiaţi, cursurile au fost încheiate mai (Cititi continuarea In pag. II-a) Carnetul nostru Grăbiţi cu Biblia îndrăznesc s-o spun eu care nu sunt un credincios vajnic din punct de vedere religios dar o am permanent pe birou şi o răsfoesc adesea. Şi dacă unul ca mine o cere cu inzistenţă să credeţi că, e de nevoie pentru toţi, In special pentru cei credincioşi pe cari văd că astăzi Biserica Oficială încearcă să-i poarte pe căistrăine de evanghelii, deocamdată impunându-le să jure cu lumânări aprinse şi în faţa icoanelor. O, dacă ar mai putea reînvia glasul înţeleptului şi bunului Isus!... Numai citirea intensă a Bibliei ar fi în stare să purifice credinţa. De aceia nu de geaba catolicii o interzic iar protestanţii o pun in toate mâinile, şi simbolul primilor de Spania pe când simbolul celor din urmă e lumea engleză. Noi chiar de-am vrea s’o citim nu prea avem cum. Ediţiile bătrâneşti s’au epuizat, cele noul oficiale sunt detestabile şi societatea britanică pentru răspândirea Bibliei ne-a dat o traducere care, deşi poate e exactă ca text, entr’un stil şi cu o ortografie îngrozitoare. Aşteptăm dar cu nerăbdare traducerea lui Galaction din care am putut să gust cu deliciu câteva bucăţi. Să se grăbească amicul nostru. Dar mai rămâne vechiul Testament Cine se va înhăma şi la lucrarea aceasta, cea mai lungă şi mai grea, şi fără de care norii Testament va fi, ca să zic aşa, în aer. Probabil că toţi Galaction dacă va avea zile şi sănătate, cela ce-l doresc din tot siretul. Educaţia sufletească şi ceae’’oasă va sta pururi ştirbită la noi dacă nu vom avea o bună Biblie şi dacă ea nu va Încăpea în toate mâinile. Iar în ziua aceia chiar ortodoxă se va limpezi şi se va curăţa de eresurile în care o induc o serie de oameni fanatici şi ignoranţi, care şi ei din Biblie işi vor trage lumina și normele de conducere, ce parcă le lipsesc astăzi. ________ LT. ABONAMENTELE NOASTRE In ţară: Lei 300 pe un an Lei 150 pe 6 luni Lei 75 pe 3 luni In străinătate: Lei 680 pe un an Lei 350 pe 6 luni Lei 175 pe 3 luni *5*3 Sunt filosemit! de N. TONITZA (Răspuns unei scrisori anonime) O scrisoare anonimă îmi aduce — printre înjurături —, imputarea că sunt filosemic Răspund pe această cale : Sunt filosemă! Sunt filosemic, mai întâi, fiindcă sunt creştin. Credinţa mea îmi porunceşte să iubesc pe orice om, ca pe mine însumi. Dacă aş renunţa — pentru circumstanţă —la preceptele religiunii male, aş trăda pe Dumnezeul meu. Dumnezeul meu este Dumnezeul ţării mele. Mi-aşi trăda însăşi ţara. Sunt filosemit, aşa cum sunt filofrancez, fitogerman, filorus. Aparţin, sufleteşte, tuturor popoarelor, din ale căror hambare spirituale am cules bobii înţelepciunii. Sunt filosemit, apoi, din mândrie. Mi-i ruşine să mărturisesc — prin acte cari meschinoisează o concepţiune — că mă tem de o mână de oameni, aparţinând unei rasse, pe care ne place s’o socotim în decadentă. Ar însemna să strig, prin aceasta, inferioritatea neamului meu. Sunt filosemit, fiindcă văd în elementul evreesc un stimulent şi nu o primejdie. Nu există naţiune harnică şi înzestrată suficient spiritualmente, care să nu asimileze — până la nimicire — poporul evreesc. Munca şi inteligenţa au fost — întotdeauna — arme formidabile. De ce — utilizând mijloacele neputinciosului—să facem cunoscut, pământului întreg, renunţarea noastră la luptă, la lupta cea mare ? Câci, ceea ce inocentul entuziasm tineresc — scormolit de ascuţita inteligenţă teoretică a d-lui A. C. Cuza — făptuieşte astăzi, nu e luptă. E simulacru. Problemaprimejdiei jidoveşti — pusă aşa de grav —i se rezolvă altfel. Şi anume, prin însăşi metodele pe cari Evreii le întrebuinţează — de veacuri — ca să se menţină, să răzbată şi să se impună : Unire — muncă — pasiune. Pasiune în unire şi pasiune în muncă. Dar pasiune constantă. Avem un atât de frumos renume de vitejie şi de scăpărătoare inteligenţă latină ! Avem atâta tânără vlagă Creatoare în noi! Nu e păcat să ne cheltuim timpul — în gol — cu fărâmare de geamuri şi cu redactarea unor manifeste şi broşuri, în cari limba românească nu străluceşte tocmai prin cele mai superioare ale ei calităţi ? Să fim serioşi! Vremurile sunt prea cumplite pretutindeni, ca să ne mai putem îngădui fantazia de a petrece , pe spinarea celui mai slab, şi mai fără apărare decât noi. N. Tonitza Chestia zilei Cu bagajele Cu bagajele în spate, ne puneţi să votăm în grabă legi importante. D-l Ferechi de la Senat ! Tocmai pentru că era cu bagajele, guvernul l-a trimis pe preşedintele Senatului la... plimbare. mnazbatii Record de viteză D. general Văitoianu a înregistra alalterî un mare succes parlamentar și ministerial: a depus marea sa reformă administrativă exact cu minute înainte de închiderea sesiunei parlamentare. Au fost naivi cari au râs de... graba d-lui general, fărăă să-și dea seama că, în definitiv, ceea ce a făcu d-sa e un record de viteză automobilistică, pentru care nu ne îndoim a A. C. R. R. îi va da „cupa” cuvenită Inchipuiţi-vă că maşina d-luî ministru de interne n’ar fi mers aşa d iute şi că ajungea numai cu cine minute mai târziu! Criza de guvern cu toate gravele ei constnţe ar izbucnit imediat. Aşa, daitoianu fericit, poate continua să fericească România. Cerem, însă, să fie decorat şi şoferul ministrului... Kix.