Adevěrul, iulie 1923 (Anul 36, nr. 12089-12119)
1923-07-01 / nr. 12089
/ Ano! XXXVI. No. 12089 Uns faliment Evenimentul care predomină în ceasul de faţă toată viaţa noastră politică şi economică, e declaraţia pe care d. Vintilă Brătianu a făcut-o la Paris ziarului „le Temps“. Se cuprinde în acea declaraţie— pe care am reprodus-o în extenso — mărturisirea întreagă a falimentului unei doctrine care făcea până azi baza însăşi a existenţei partidului liberal. D-l Vintilă Brătianu recunoaşte în faţa lumii că ROMMANIA NU SE POATE REFACE FARA INTERVENŢIA CAPITALURILOR STRĂINE, — capitaluri pe care teoreticianul îndărătnic şi pătimaş al sistemului „PRIN NOI ÎNŞINE", le invită acum cu supunere şi cu pocăinţă. Cu concursul capitalului străin, refacerea ţării e gata în 5 ani, — o spune cu convingere d. Vintilă Brătianu ! Altfel, mărturiseşte el, însuşi, nu putem sfârşi nici în 25 de ani! Şi ce violent am fost terfefiţi, înjuraţi, condamnaţi noi şi toţi acei cari au spus acelaş lucru încă deacum 5 ani ! Nici o propunere n’a fost socotită mai anti-patriotică, mai trădătoare, ca propunerea pe care o repetă acum la Paris, cu glas plângător şi umilit, ministrul nostru de finanţe. # Istoria politică a ţării notează azi un moment de mărturisirea falimentului unei doctrine care putuse ispiti şi biuna credinţă a multor naivi. Cel vinovat, marele şi unicul vinovat al acestui faliment care înseamnă cinci ani de încarcerare a ţării în ruină şi în neputinţă, îşi mărturiseşte singur vina. Noi care n’am ostenit un moment, sub insultele foilor liberale, să spunem mereu ceeace d. Vintilă Jurătianu a învăţat atât de greu pe spinarea ţării, însemnăm acest prag de istorie cu credinţa că ţara, prevenită, nu se va mai lăsa de azi înainte pradă tutulor experienţelor interesate şi ne roade. In ce priveşte, citim în declaraţiile de azi ale d-lui Brătianu, reparaţia ce ni se cuvine pentru toate atacurile, injuriile şi calomniile cu cari au fost mereu împroşcate sfaturile cărora, în sfârşit, se supun azi, aşa de târziu şi poate prea târziu ! Mărturisirea m . fjr Textuldeplin al declaraţiilor făcute de d. Vintilă Brătianu la Paris întrece aşteptările cele mai temerare. Fără să fie nevoe, de a recurge la confruntări de declaraţii, la aşezări pe două coloane, radicala schimbare de atitudine ese la iveală în toată goliciunea ei. Este par’că un alt om care vorbeşte , atât sunt de schimbate ideile, cuvintele şi tonul. Mai ales tonul. Ministrul de finanţe vorbeşte cu o dulceaţă blajină şi insinuantă bancherilor francezi — cu dictatorul trufaş şi tăcut de altă dată. Apelul către capitalul străin sună ca o drăgostoasă rugăminte, iar rezervele, restricţiile sunt imperceptibile şi timide , aproape inexistente. Care ministru neliberal ar fi putut vorbi astfel, fără a cădea copleşit sub potopul de injurii luate din arsenalul celui mai pur naţionalism ? Oricât ne-am fi obişnuit cu noua politică a d-lui Brătianu, declaraţiile sunt totuş pline de detalii noui şi interesante. „In ce priveşte punerea în valoare a economiei noastre naţionale, e o fază nouă care începe pentru străinătate.“ Ce candoare sau ce cinism ! Evident, e o fază nouă. Dar d. Brătianu e un ministru vechi, şi atunci, străinătatea îl va întreba : De ce începe această fază abia acum şi ce garanţii de seriozitate şi sinceritate prezintă omul care de atîţia ani împiedică începutul ei, şi din opoziţie şi la guvern ? Poate însă d. Brătianu, pe care străinătatea îl cunoaşte în toate cutele ascunse ale cugetului său, îşi închipue că prin asemenea declaraţii candide va reuşi să treacă în ochii ei drept un personagiu proaspăt găsit pentru a drege greşelile altora şi a duce ţara, după experienţe nefericite, la limanul fericirii? Zadarnică iluzie. Aceeaş surprindere ne-o produce fraza următoare : „Avem bogăţii neasemănate — dar ne lipsesc mijloacele spre a le exploata“. Ce vor răspunde la aceasta nenumăraţii reprezentanţi ai marelui capitalism mondial care au bătut zadarnic, ani dea rândul, la uşa legaţiilor şi a cabinetului d-lui Brătianu pentru a oferi banii ce ne lipseau ? Nu vor zâmbi ei cu scepticism când d. Brătianu le desvălue Canaanul „din care străinătatea poate trage profituri mari“, acest Canaan pe care ei îl descoperiseră de mult? Să admitem însă că ei vor primi să stea de vorbă. Ei vor căuta fără nici un scrupul să impună solicitantului penitent de azi umilinţele, pe care le-au gustat în trecut. Rolurile sunt astfel schimbate. Ori străinătatea oferta, astăzi i se cere cu pocăinţă. D. Brătianu va avea de răscumpărat în anumite anticamere refuzurile încasate de alţii în anticamera demodată din calea Victoriei. E păcat numai că inferioritatea de azi se răsfrânge şi asupra ţării,afin interviewul din Temps este un pasagiu ce trebue reţinut pentru fixarea răspunderilor despre care vorbiam deunăzi. Ministrul de finanţe arată acolo că, în lipsa sprijinului financiar dinafară •— de care am putea, adaugă d-sa ca un melancolic omagiu pentru ideile abandonate, să ne dispensăm — refacerea noastră ar dura douăzeci sau treizeci de ani. ne. când, .cu învesti-. rea capitalurilor străine, am vedea tara noastră după abia cinci ani într’o mare desvoltare de producţie. Iată, după cea mai autentică mărturisire, imensa deovelireîntre doctrina vintilistă de emi şi proectele de azi. Nimeni nu ar fi putut-o exprima mai sugestiv. Avem prin urmare de ales între a ne vedea refăcuţi în câţiva ani şi între a ne petrece tot restul vieţii în suferinţele unei munci zadarnice şi ale unei crize fără leac. Şi cu toate acestea am ezitat, cu toate acestea d. Vintilă Brătianu, opunându-se demonstraţiilor noastre, care nu erau mai puţin patriotice decât cele făcute acum de d-sa, a indus pe toţi credulii din această ţară în eroare, timp de cinci ani. Dacă ar fi recunoscut din vreme deosebirea, am fi astăzi refăcuţi, am avea o valută solidă, un trai oftinit şi o existenţă prosperă. Pentru a conchide, vedem două ipoteze posibile, deopotrivă de distrugătoare pentru renumele şi prestigiul financiarului Brătianu , sau d-sa a fost sincer şi a ajuns acum abia la o conştiinţă mai realistă — şi atunci înregistrăm destrămarea legendarei sale competinţe — sau, şi acesta e adevărul, d-sa şi-a dat seama din capul locului de forţele reale ale capitalului, naţional, dar a amânat „deschiderea porţilor“ până în clipa când putea s-o facă în profituri exclusiv al intereselor pe cari le reprezintă. In acest caz avem dreptul să ne îndoim şi de patriotismul d-sale şi de rezultatele utile ale încercării actuale. Pentru desăvârşirea portretului moral al ministrului de finanţe, concluziile sunt preţioase. * Odată cu sosirea declaraţiunilor menţionate, ne sosesc şi diferite ştiri asupra desfăşurării tratativelor de la Londra. O informaţie anunţă chiar că d. Brătianu este aproape de sfârşitul vizitei sale în Anglia şi că va sosi peste patru zile la Roma. Nici ştirile, nici deducţiunile nu sunt prea încurajante. Cu toată aparenta contrarie, capitalul exportabil al marei finanţe apusene este foarte restrâns. Şi aceasta nu numai în Anglia, dar chiar în America. Pentru a face investiţiunile considerabile ce li se cer — şi este vorba de miliarde — financiarii au nevoe de garanţii reale în ce priveşte siguranţa regimurilor legale viitoare în România. Din tot ce putem da, siguranţa aceasta e din nenorocire, cel mai discutabil lucru. In al doilea rând financiarii străini mai au nevoe de o rentabilitate mare şi de drepturi largi. Eri, ei s’ar fi mulţumit cu pu-* ţin, astăzi ei vor încerca să obţie maximul teoreticeşte admisibil. E o elementară chestiune de psichologie. In ce priveşte chestiunea reparaţîunilor, pesimismul din declaraţiile d-lui Brătianu ne dispensează de a adăuga ceva. Iată de ce ne temem că voiajul destinat să încunune printr’o mare victorie cariera d-lui Vintilă Brătianu, va sfârşi printr’un eşec sau printr’o victorie ă lă Pyrrhus. Va fi şi acesta un lucru de adăugat la bilanţul activităţii ministrului de finanțe. ^ " Eugen Filotti FKSH I Leu Biemolanul In toata tara 3 Lei exemplarul in străinătate Adeverul fondatei / AL. V. BELDIMAN 1888—1897 rondat OBJ . CONST. MILLE 1897—1920 BiBlioTECA« ASTRA'' m a.. Aa* ■** Dumineci 1 Iulie 112T1 Inflatiiune piezişă Cum vor circula bonurile 99Creditului Industrial Ce se urmăreşte prin această creat!« Comunicatul „Viitorului" în chestia deflaţiunei şi a lipsei de numerar e nevoe să fie lămurit In primul joc, pentru ca publicul să ştie în ce consistă facilitările cari vor decurge in instituirea „Creditului Industrial" şi, în al doilea joc, pentru ca să se vadă că de fapt guvernul îşi dă seama că ţara nu poate trăi cu moneda fiduciară atâta cât este pusă astăzi în circulaţiune şi deci, pe cale indirectă, recurge la sistemul inflaţionel. *• # * Prin înfiinţarea Creditului industrial, care va emite aerisane, bonuri şi bonuri de casă; acestea din urmă cu puterea circulatorie ca şi hârtia monedă — industriaşii vor putea obţine împrumuturi ipotecând fondul şi instalaţiunile. Este un soi de credit rural şi urban, cu singura deosebire că bonurile de casă ale Creditului Industrial vor avea o putere circulatorie oficială şi vor fi primite ca o monedă de schimb. In asemenea condiţiuni, evident că se dă posibilitatea industriilor de a găsi capitalul astăzi inexistent, cu dezavanftagiul însă că toate industriile care vor face apel la astfel de împrumuturi, vor fi lovite sie ipotecă şi gaj, ceea ce diminuiază cu mult: fondul însuşi al tuturor tranzacţiilor, ce urmează a fi efectuate de acele întreprinderi industriale. * * Cât despre mincipiul deflaţiunei, evident că în vamă este o mare deosebire între emisiuni de bonuri de casă şi mărima stocului de hârtie monedă. . Nu mai puţin însă este de prevăzut că aceste bonuri nu vor fi acceptate nici odată la paritate şi deci industriile vor avea pierderi reale în operaţiunile efectuate pe baza acestor bonuri. * * * —... Graba însă ce pune guvernul în organizarea „Creditului Industrial“ şi începerea activităţei acestei instituţiuni, învederează că până şi cei mai refractari s’au convins că sistemul deflaţiunei, dus la extrem, sugrumă viaţa noastră economică şi paralizează pur şi simplu cele mai multe din industrii. Guvernul speră în efectele salutare ale „Creditului Industrial“. Ar fi de dorit să fie astfel, în interesul ameliorarea situaţiei noastre economico-financiare. E de văzut însă dacă speranţele se vor realiza şi dacă, la urma urmei, până şi d. Vintilă Brătianu nu se va convinge că in situaţia valutară de astăzi şi scumpetea vietei, deflatiunea singură nu constitue un remediu. •VW NfcFfr -t-fcî 99 Exemple... pe cari le vom imita Trei deputaţi, dovediţi că prin atitudinea lor în parlament şi-au călcat obligaţiunile ce şi le luaseră faţă de alegători înainte de alegeri, au fost daţi in judecata tribunalului electoral cari i-a condamnat cu toată severitatea. Câteşi trei au fost nevoiți să-și depună mandatele în favoarea celor trei supleanți. Inutil să spunem că noi nu vom imita astfel de exemple, căci într’un astfel de caz Adunările noastre legiuitoare sunt în primejdia de a rămânea doar cu personalul de serviciu. Faptul citat mai sus s’a petrecut în altă ţară căreia — dacă numele vă interesează — îi zice Cehoslovacia. In această ţară trăeşte, precum se ştie, alături de o majoritate cehă, şi o minoritate slovacă, care locueşte regiunea botezată după numele lor, Slovacia. In Slovacia erau şi sunt oarecari frământări şi nemulţumiri. Iar cehii — poftim ce oameni nepricepuţi! — în loc să proclame starea de asediu şi să le trimită pe vre-un general Popovici oarecare, sau la nevoie să ne ceară nouă un al doilea exemplar, s’au apucat să cerceteze nevoile slovacilor, le-au făcut şcoli în limba slovacă, le-a desvoltat reţeaua de căi ferate, le-au construit şcoale şi au învestit capitaluri de miliarde în tot felul de întreprinderi industriale şi financiare. Iată nişte vecini nu numai nepricepuţi, dar şi supărători prin relele exemple ce ne dau. Oricum, guvernanţii noştri se vor feri cu tot dinadinsul de a lua ceva dela dânșii. Eld. ifotSt©!® mei© Un sat românesc de EMIL ISA? Mă interesa mai ales, ca pe un sociograf pasionat, starea intelectuală în care se găseşte satul Mx. Situat la poalele munţilor Crailor moţi, alterat de cinci linii ferate, şi totuşi, nespus de vitreg tratat de stăpânitorii lui din trecut, abia acum încearcă să-şi revină în fire. Chamberlain ar avea un argument mai mult, ca să dovedească, că pacificarea oricărui teritoriu se poate face numai cu ajutorul civilizaţiei. Statistica este rece şi lipsită de patimă. Ma are 3700—3800 de locuitori. 85 la sută sunt români. Sunt şi vreo 2 la sută originari francezi. Odinioară poate au fost colonizaţi devreun rege şăgalnic, ca Primulus. Şi nu este interesant? Petru Grand-Pierre? Iosif Jovin? Ştefan şi Maria Vachette? Ai crede, că este artista cutărui teatru din Metropola latinismului şi e... ţărancă. Figura ei cere penelul lui Bayros. Decadenţa este stilizată, rafinată până la frumuseţe. Copiii de ţărani frumoşi şi slabi, cu răchită şi laringita lor... cu feţele interesante, par palide copii ale tablourilor lui Murillo.. Mi se pare, Renan spunea, că frumuseţea este origina cea mai naturală a omenirei. Altfel nu înţeleg ca ţăranii pelagroşi, palizi şi slăbiţi, să poată avea copii atât de frumoşi. Lombroso ar spune poate că toate derivaţiile sociale sunt de origină patologică şi obrajii lumi- urv lor, ai popoarelor nomade, au înfipt pe obrajii lor pecetea unei desigustătoare renolţiuni. Oamenii, pe cari îi văd în jurul meu, au caracterul latin: ochii bruni, părul negru şi buclat, strălucitor ca fierul albastru, dinţii mari şi puternici, cu falcă de lup. Umerii laţi şi robuşţi şi totuşi, mâini afemeiate, pasionate pentru clavir ori chitară. Neliniştea din ochii lor e deja altoire slavonă. Românul de fire este liniştit ca apa de munte. Sătenii din MO sunt însă botezaţi, de civilizaţii trecătoare. E rassa puţin cunoscută a intelectualilor rămaşi în gulgă şi surtuc, cum găseşti în Apenini destui ţărani de genul acesta. Intr’o Duminecă după masă am încercat să intru în vorba cu ţăranii „cuminţiţi“. Am obţinut răspunsuri corecte şi seducător de inteligente. Majoritatea ţăranilor ştia că ţara românească are rege, pe care-l cheamă Ferdinand. Puţin, doar, cei bătrâni rămaşi cu Solferino în suflet, spuneau şi azi regelui român : „împăratul“. Ţărancele aminteau pe regina românească pe care din ele o văzuseră la Turda. Şi nu spuneau: „Regină“, ci cu un aer de confidenţă : „Crăiasa noastră“. Copiii cântau uşurel cântece patriotice. „Deşteaptă-te române“ era îndeosebi cântarea predilectă. Fetele tinere aveau mai puţine cunoştinţe de constituţie : confundau uşor noţiunea de rege ca a „prinţului“ şi abia trei mi-au ştiut spune ce este Marea Neagră şi Constanţa. In schimb cunoşteau bine istoria : o fetiţă de 13 ani, Ilieana, mi-a povestit o scenă din Vlad Ţepeş... care ar face onoare fanteziei oricărei poete a noastre. Aproape toţi bărbaţii au fost soldaţi. Unii s’au luptat cu ruşii în Galtia, Volhinia şi Lodz, iar câţiva ţărani, au fost voluntari români în Siberia şi au trecut calvarul în Moldova. Războiul cu uriaşele lui peripeţii, a trezit în inteligenţa oamenilor de rând, concepţii sublime de tehnică şi altruism. „Motor“, „Iropian“, „Tank“, „Telefon“... erau lucruri îndeobşte cunoscute. Un ţăran, era angajat la Armee Oberkommando în Viena, şi cunoştea la perfecţie dactilograf«. a «fiu face pe contabilul unui mare proprietar şi copiază actele judecătorului de ocol. La poştă fac serviciul telefonic exclusiv ţărani unul a învăţaţit telegrafia fără fir şi amintea că în Italia a văzut reprodusă, într’un jurnal fotografia lui Marconi, despre care ştia că este inventatorul telegrafiei fără fir. Ocupaţia ţăranilor este şi azi (89 la sută) agronomia. Cei mai mulţi cultivă şi azi numai pentru producţia casei lor. Am văzut la 3 case ţărăneşti : legume mai fine (conopidă, sfeclă de zahăr, ridichi albe) — stupărit era la fiecare casă, în curte am găsit în 30 case iepuri domestici. Canar aveau două case. Am aflat într’o casă de ţăran clavir. (Fata urmează cursul la un liceu de fete din Cluj). Lecturile ţăranilor sânt uşoare : cărţi cu ilustraţii, din viaţa sfinţilor, Sf. Genoveva, Arghir şi Elena. Istoria României de Xenopol o avea un singur ţăran. Aproape în fiecare casă am găsit ziare: „Libertatea“ din Orăştie foarte răspândită, „Solia Satelor“, „Poporul român“, „Gazeta Transilvaniei“, „Patria“, „Albina“ din Buc (Cetiţi continuare in pag. II-a). i* 1) Oficiosul guvernului ne învaţă că „criza de numerar e inevitabilă pentru însănătoşirea valutei”. ..Dovada: priviţi cursul leului! mici Dar efecte E vechi proverbul, de free, însă pare că pe la noi tot nou a rămas. De aceia vom reveni astăzi, ca foarte mare apropo, asupra une mici chestii uitate, despre care din fericire deci o vreme nu mai auzim nimic, și care a trebuit să se ridice la Londra ca un enorm pietroi în calea d-lui Vintilă Brătianu, dacă e adevărat ce se comunică de acolo In această privinţă ziarului „îndreptarea”. Şi ne temem că trebue să fie adevărat. E vorba de stupidele persecuţii ce se îndreptau tntr’un timp, mai dăunăzi, mai bine zis, împotriva puţinilor şi absolut inofensivilor adventişti şi baptişti de la noi. Era şi ridicul şi odios laolaltă. Impresia produsă in Anglia a fost detestabilă, căci Anglia e pe o parte o ţară adânc religioasă şi extrem de tolerantă, pe de altă parte acolo baptiştii sunt numeroşi şi puternici. Lloyd George, pentru a nu cita decât un singur nume, e baptist, iar celebrele universităţi din Oxford şi Cambridge mişună de profesori aparţinând acestei credinţi. Desigur că şi în lumea financiară engleză e la fel. Baptiştii din Anglia au fost atât de mult impresionaţi de aceste persecută încât au făcut, printr’o numeroasă şi extrem de selectă delegaţie, o intervenţie pe lângă d. Titulescu care a fost cât se poate de umilitoare pentru noi. Şi acum d. Vintilă Brătianu trebue să dea ochi cu aceşti oameni şi pare că ei îl primesc destul de rece. Iată ce înseamnă să dai frâu liber nebunilor, ciomăgaşilor şi înapoiaţilor. Nici nu ştii pe unde-ţi vine pedeapsa, şi din nenorocire paguba morală şi cea materială o resimte azi ţara întreagă. La timp am dat alarma şi, trădători şi oameni de desordine cum suntem, am ajutat poate ca răul să se oprească. Index NfIZBAŢII Călătoria prin sine însuşi „Viitorul”, de eri, publică odiseea unui muncitor de fabrică, român, care a călătorit de la Bucureşti la Paris sub un vagon. Omul cu faţa unsuroaşă şi rupt de oboseală a spus celor de la legaţia noastră că auzise cum se câştigă francii la Paris, cum francul valorează mai mult de zece lei şi cum muncind să câştige franci ar fi cumpărat, lei ca să se întoarcă bogat în România. Socoteala acestui financiar e delicioasă şi dacă n’am fi siguri că d. Vintilă Brătianu a călătorit în vagon, am înclina să credem că din pricina feţei înegrită de sgură, cei dela legaţie n’au recunoscut pe ministrul nostru de finanţe, care cu chipul acesta ar mai fi realizat un principiu liberal. Călătoria prin sine însuşi. Kix. Carnetul nostru Pentru Imtim Distinsul publicist d. N. Zaharia, unul din cei mai harnici cercetători literari, a scos o nouă ediţie, mult îmbogăţită, a volumului său „Mihail Eminescu, viaţa şi opera sa Despre această importantă lucrare s’a vorbit în ziarul nostru şi se va mai vorbi. Astăzi vrem să relevăm o propunere foarte ademenitoare dar prea puţin justificată pe care o face d. Zaharia: d-sa cere să-i înălţăm lui Eminescu o statuie în Capitală, fireşte nu pentru a spori gloria poetului, ci pentru a ne onora pe noi înşine, dovedind „că am ajuns la acel grad de civilizaţie în care să slăvim pe un om de geniu după justa lui valoare”. Ca să fim sinceri, trebuiesă ne pronunţăm contra propunerii d-lui Zaharia, tocmai pentru că... n’am ajuns la „acel grad de civilizaţie1 Şi ca dovadă pun la dispoziţia distinsului publicist o informaţie (pe care o va putea înregistra în ediţia viitoare a volumului d-sale. D-rul Sterie N. Ciurcu, prieten din tinereţe al lui Eminescu şi coleg cu el în primul comitet al „României June“, a fost urmărit ani de zile de o mare ambiţie: el a vrut să graveze o inscripţie comemorativă pe zidiul unei case din Viena în care a locuit Eminescu. Trebuia încuviinţarea autorităţilor vieneze. Cineva a cerut-o şi, cu puţină alergătură, a obţinut-o. Dar trebuia şi învoirea proprietarului casei. Or, acesta n’a vrut s’o dea gratis.El a cerut plată, şi nu în bani, ci în natură: omul voia OTM, decoraţie ! ! — S’a făcut! i-a răspuns Ciurcu şi au bătut palma. Acum mai era de formulat textul inscripţiei şi de alcătuit programul inaugurării. Ciurcu visa o serbare pompoasă în prezenţa presei vieneze, a corespondenţilor străini şi a societăţilor literare din Viena. Cât despre mica formalitate ce trebuia Împlinită: obţinerea decoraţiei sau măcar făgăduirea iei oficială, cu asta Ciurcu nu şi-a bătut prea mult capul: el a înaintat un scurt memoriu guvernului român, şi aştepta aprobarea cu întoarcerea poştei. Neobţinând răspuns, Ciurcu a trimes la Bucureşti un raport mai stăruitor. Rezultatul fiind acelaşi, a înaintat o petiţie. Pe urmă a adresat scrisori particulare diferiţilor miniştrii şi altor personalităţi. In Sfârşit, s’a dus personal la Bucureşti şi a cerut audienţe. S’a întors triumfător, obţinuse făgăduieli verbale. Şi iar a trecut vreme. S'a dus din nou la Bucureşti unde făgăduielilie verbale i-au fost reînoite. Şi iar s’a dus. In interval, s’au schimbat câteva guverne. La fiecare schimbare, Ciurcu reîncepea acţiunea. Apoi a venit războiul. D-rul Ciurcu a fost închis, iar după eliberare a murit. Intre hârtiile lui fără valoare cari au fost aruncate la coş, se va fi găsit, poate, şi petecuţul cu inscripţia formulată în nemţeşte: „In această casă a locuit (in cutare timp) marele poet român Mihail Eminescu". Vina e, întru câtva, şi a lui Ciurcu : a început lupta prea târziu, sau a murit prea devreme. Ce se putea face în 4—5 ani? Era vorba, doară, de obţinereaunei decoraţii ! ! Marele vinovat însă este neamţul hrăpăreţ care nu s’a ruşinat să ceară la preţ atât de fabulos ! Păcat că nu ne-am gândit la timp să impunem Austriei, prin tratatul de pace, să graveze ea inscripţia; în archiva ministerului nostru de externe, din voluminoasa corespondenţă a d-rului Ciurcu, s’ar fi putut găsi strada şi numărul casei şi numele ferocelui proprietar. C. G. Chestia zilei Reîntors acasă ------ TrS , ... România, ţară cu adevărat dar ,mocratică...’1 Curier Porany — Acum abia am învăţat şi eu ce se cfitamă ţară, cudevărat democratică!.. Umorul lui C. I Arion C2© BARBU LAZAREANU Era în 1883. Ateneul roman răsunase de glasul lui Esarcu şi de csel al doctorului Gaster. Gh. Dem. Teodorescu, supranumit şi Gliedeni, adusese sub cupolă o notă rustico-foburiană prin dizertaţia lui despre Petrea Greţu Solcam lăutarul Brăilei, iar după N. Ionescu care vorbise cu emfază şi melodramatic, venise V. A. Urechiă ai bagajui de pseudo-documentare şi de silită bonomie ce stârnia verva lui Mihail Eminescu. Şi iată că’n acea „seziune” apar două talente, pe atunci mai mult decât făgăduitoare: C. C. Dissescu şi C. C. Arion. Dizertaţia lui Árion despre Statul antic şi statul modern a fost ■ în Mulei şi în cadrul restrâns al unei "conferinţe "- un eveniment O ţesătură fină de fapte, cu destoinicie alese şi pe alocuri concludente. Dealtminteri toate conferinţele lui Árion se încheiau frumos. Una din aceste încheeri vreau s’o parafrazez şi să i-o întorc. „Cu oameni mici nu se fac lucruri mari” a zis ateneistul Árion. Or el însuşi a fost încă un exemplu că oameni mari (ori cu însuşiri de oameni mari) n’au făcut la noi nici măcar lucruri mici. Ce va rămânea de pe urma lui C. C. Arion? O sumă de pagini din literatura-i didactico-juridică (şi anume lecţiunile de drept comercial), poate şi câteva pasagii din cuvântările şi replicile lui în parlament, şi puţinul lucru pe care l-a spus despre Eminescu în „Convorbirile literare” din 1911. Politica-i retrogradă ci n’o salva, dar o deztrivializa printr’o eleganţă în grai, prin citate hrănite cu substanţiale lecturi, prin execuţii blânde, printr’un zeflemism stil rococo dar totuşi ademenitor. Iată un exemplu: „Nu numai că nu recunoaşteţi nici odată nici un bine, pe care lau putut face adversarii d-voastre, dar aveţi încă un fel de monopol asupra a tot ce s'a făcut bun, mare fi frumos în ţara românească; — conservatorii au fost veşnic inimicii neamului românesc . Când vă aud pe d-voastră liberalii de astăzi vorbind aşa, îmi aduc aminte de o scenă foarte frumoasă dintr'o piesă de teatru. Era uri tânăr care se căsătorise cu făta unui burghez. Tânărul era foarte nobil. Relaţiunile nu mergeau tocmai, tocmai bine intre socru şi ginere. Intr'o zi socrul {{ făcea oarecari observaţii, fi atunci ginerele ii zise: Dar fiii d-ta cu cine vorbeşti? Dar fiți d-ta că eu am avut alt strămoş care a fost la Ierusalim, un alt strămoş care a luat parte la bătălia dela Azincourt, şi un alt stră- moş care a luat cutare cetate. Atunci socrul burghez cu mult bun simţ,ţi răspunde: Toate sunt bune, dar d-ta care n'ai fost nici la I Ierusalim, nici la bătălia dela Azincourt, nici n'ai luat vreo cetate, fă Irine şi mă ascultă! ...)-voastră cari n'afi făcut actele mari nici ale divanului ad-hoc, nici ale generaţiunii dela 1848, de ce nu lăsaţi pe acei oameni mari să doarmă în pacea mormântului, şi de ce vă lăudaţi cu faptele făcute de alţii ?.. ...Sunteţi reduşi şi vă căutaţi gloria in titlurile strămoşilor?" Lucrurile acestea Ie-a spus C. C. Arion în discursul rostit cu prilejul discuţiei generale ce s’a urmat în Adunarea deputaţilor, în şedinţa dela 8 Decembrie 1893, în desbaterile Adresei. Păcat numai că în aceldiscurs (în care Arion cerea „,egalitate înaintea luminii pentru toţi locuitorii acestei ţări” şi arăta că cestumea evreească nu se tămădue cu persecutioni) el aproba totuşi legea lui Take Ionescu, care întindea multişor exclusivismul şcolar inaugurat de Petre Poni, , * * * _ Liberalilor — cari pretindeau că şi Tudor Vladimirescu fusese unul dintr’ai lor — Arion li arunca îndemânatec mici ustureli, cari li provocau scărpinături: _ „Când vă vorbim de administraţiunea finanţelor sub d. Ghermani, dv. ne răspundeţi cu axioma dela Senat, că tămăduirea agiului se datoreşte nu măsurilor financiare preconizate de mult de d. Carp, puse apoi în lucrare de d. Ghermani, ci lui Dumnezeu, ca şi când D-zeu ar fi conservator şi nu libe-, ral,! (ilaritate)." sj (Cetiţi continuare in pag. 11-a)