Adevěrul, septembrie 1923 (Anul 36, nr. 12146-12170)
1923-09-01 / nr. 12146
+• Sălbătecia din gara Craiova Cetitori! vor fi cetit de sigur cu uimire şi Indignare amănuntele date de ziare cu privire la sălbateca agresiune din gara Craiova ale cărei victime au fost numeroşi Intelectuali, membru al unei societăţi culturale. Indignarea e cu atât al mare cu eilt in fruntea agresorilor se aflau oamenii autorităţii, personalul gării şi reprezentanţii poliţiei. Nici o scuză nu poate avea această mişelească agresiune, ofici dacă eicursioniştii au reclamat ceva, au reclamat un drept al lor pe care personalul gării era dator să-l satisfacă. In orice caz, unde ajungem dară autorităţile, la reclamaţiile ce li se fac, răspund cu pumnul şi cu camagui, cum s’a întâmplat în gara Craiovei ? Sălbătăcia aceasta iese din cotat prin caracterul ei şi prin proporţiile pe cari Ie-a luat Nu e oare de extins că o călătorie cu trenul a ajuns la noi un adevărat risc din pricina accidentelor, trebue să ne aşteptăm actue şi la primejdia ca un loc de functionari să dăm vi gări peste ciomăgaşi şi asasini? Iată de ce autorităţile trebue să iaoi vie de urgenţă şi să aplice bătăuşilor o pedeapsă exemplară, datoria direcţiei căilor ferate şi datoria uninistemlul de interne să curăţe administraţiile respective ,i bandiţii caii s’au ilustrat in mod aşa de sămetos Slavă Domnului, n’am ajuns încă să domnească lopata, ci tot judecata I OAN. Anul XXXV. Mo. 12146 » 2 lei exercnlant m mara Tar*.. 4 !fj fxemrîanif în strainatate Sâmbătă 1 Septembrie 1923 Ad BTTB Pili K *rrrm ! AL V..BELDIMAN 1888—1897 FONEATCRI CONST. MILLE 1897—1920 Nota guvernului italian urmărit, între două state cari au atâtea legături istorice şi a căror situaţiune geografică le îndeamnă la o înţelegere. De aceia dându-ne seamă de toată gravitatea incidentului, sperăm totuşi că va putea fi rezolvat fără a lăsa urme de amărăciune, cari ar putea da regretabile roade în viitor. Guvernul grec datoreste Italiei satisfacţie. El s’a şi declarat gata, încă înainte de a primi nota, s’o dea. Guvernul italian, care a formulat cererile notei sale, sub impresiunea explicabilă pe care i-a produs-o prima veste despre cele ce s’au întâmplat, poate renunţa la unele dintr’însele, cari aduc atingere suveranităţei statului grec sau impietează asupra drepturilor intangibile într’un stat care cunoaşte împărţirea puterilor. De altfel toată lumea ştie că guvernul italian are puterea de a impune Greciei tot ce cere, chiar şi mai mult decât atâta, şi că Grecia nu are posibilitatea de a refuza nimic. Dar tocmai de aceia Italia poate fi dreaptă, cum am ştiut-o întotdeauna, poate fi în acest caz îngăduitoare chiar, fără ca prestigiu! ei să sufere câtuşi de puţin, ba chiar dimpotrivă, — iar liniştita si paşnica dezvoltare In viitor ar avea totul de câştigat dintr’o asemenea atitudine Masacrarea pe teritoriul grec alimentelor, unica ţintă vrednică de misiunei italiene pentru delimitarea frontierei greco-albaneze, fără ca să se fi produs vre-o intervenţie a forţelor poliţieneşti ale statului grec, este desigur un fapt de cea mai mare gravitate. El face parte din acele rare cazuri cunoscute de istorie, în cari solii pe cari o tara îi trimite alteia şi a căror viaţa şi la barbari este sfântă, să fie ucişi mişeleşte. Ca circumstanţă atenuantă intervin, de astă dată, moravurile populaţiunei în mijlocul căreia misiunea italiană lucra, condiţiunile de nesiguranţă generală din partea locului, atmosfera încărcată pe care au provocat-o în Grecia, anii războiului şi ultimele evenimente militare şi politice. Ca circumstanţa agravantă pentru guvernul grec, trebuie socotit că, având în vedere aceste împrejurări, el nu a luat absolut nici o măsură de prevedere, de protejare a misiunei, că a lăsat-o pe aceasta să călătorească fără escortă, că pe drumul ei nu a postat poliţie, ca delegaţia greacă o urma, în loc s’o procedeze, si încă la aşa distantă, în cât crima a putut fi consumată si criminalii au putut fugi, până să ajungă ea la locul ei. De toate acestea desigur că guvernul grec si-a dat seamă, în momentul când ii s’a adus grozava veste. El a si făcut pe dată toate demersurile diplomatice, pentru a diminua, pe cât se poate aceasta, cel puţin formal, răspunderea sa. A cerut scuze si s’a declarat gata la reparaţiuni. Dar d. Mussolini nu s’a mulţumit cu atâta. Un punct esenţial al programului său, care l-a adus la putere si a cărui îndeplinire este condiţiunea consolidărei guvernului său, este ridicarea prestigiului internaţional al Italiei. Reuşita fascismului se datoreşte acestei tendinţe, care decurge din exaltarea sentimentului naţional, am zice a orgoliului naţional, fără a da acestui calificativ sensul pejorativ ce li se dă de obicei. Perioada de după război, a creat la poporul italian, in urma deziluziunilor ce i-a adus, un fel de excesivă si dureroasă susceptibilitate si sensibilitate naţională. Si iată că se iveşte unul din acele cazuri cari sunt cu adevărat grave, ca trimişii săi într’o ţară să fi fost măcelăriţi mişeleşte, fără ca, pe cât se poate vedea, guvernul acelei ţâri să poată pretinde că a luat toate măsurile de prevedere şi prevenire. Nici un minister nu s'ar putea opri de a nu reacţiona contra unui asemenea incident, în modul cel mai serios şi cel mai energic. Guvernul d-lui Mussolini din motivele pe cari le-am lămurit mai sus, a trebuit s’o facă, cu o considerabilă cantitate de energie in plus, chiar dacă nu ar fi avut indicatiuni, după cum afirmă că are, că guvernul grec poatftă toată răspunderea morală ti materială a odioasei fapte. La toate acestea se adaugă, că între Grecia şi Italia, domneşte de ani de zile o surdă ostilitate, provenită din rivalităţile provocate de interesele lor antagonice în Mediterana Orientală şi pe drumul Levantului. Nota d-lui Mussolini invoacă doar şi tonul presei greceşti ostil Italiei, ca un argument pentru stabilirea răspunderei morale şi materiale a guvernului grec. Dacă asemenea invocare a presei care, liberă in toate ţările civilizate, nu cade sub acţiunile de cari răspund guvernele acestora, nu ni se pare admisibilă. — ea arată totuși un lucru, pe care nu putem să nu-1 relevăm, fie si numai într’o paranteză. Dacă în general excesele de gândire si limbagiu, cum le constatăm mai cu seamă în presa din Estul si Sud-Estul Europei, dar cum nu lipsesc acum nici într’o presă din lume sunt regretabile, nu dovedesc nimic si deci sunt condamnabile- ele devin periculoase când sunt întrebuințate în tratarea problemelor de politică externă, fiindcă pot încorda raporturile dintre state si pot avea, cum arata chiar cazul de fată, consecinte grele. Mai ales excesele de limbagiu ale presei unor tari mai mici, se pot întoarce contra acestora, ori când cei mari ar vroi. Dreptul de critică al presei tocmai a statelor mici, trebuie apărat cu pasiune. Dar excesul de limbagiu, nu e identic cu critica. El se înființează unde ideile lipsesc și în politica externă mai mult încă decât în alte domenii, presa trebuie să-şi amintească de faimosul fortiter în re,suaviter în modo. Dar închizând paranteza şi revenind la părţile esenţiale ale notei d-lui Mussolini, trebue să spunem că, oricât înţelegem şi este de justificată indignarea guvernului din Roma, pe care o împărtăşeşte de altfel toată lumea civilizată, nota remisă la Atena, trece în unele privinţi, de limitele necesarului, pentru că aduce atingere suveranităţii statului grec şi î l supune unei umiliri, pe care o va accepta acum, fiindcă nu poate altfel dar care nu va fi de natură a ajuta la calmarea patimilor şiresen B. Brănişteanu NĂZBÂTII MIHAEACHE , DA ÎNAINTE ! Nu e vorba de simpaticul ţărănist, că ăla n’are ce căuta la rubrica mea. Aici e vorba de celălalt, de Mihalache al meu, adică de acela care-şi mai zice şi Dragomirescu. Mihalachele meu li trage înainte cu „Şcoala nouă", deşi el n’a,învăţat încă nici gramatica a veche. In „Viitorul“ de ieri publică un lung articol care e o paranteză a articolului trecut şi promite o ideie pentru cel viitor. Voi obliga prin testament pe urmaşii mei să citească studiul Mihalachelui meu până la sfârşit. Klx. Tratativele cu Rusia lată deci că se tratează de atâtea zile cu guvernul bolşevic, delegaţii noştri s’au întâlnit ca ai lui, ba dincolo, ba dincoace de Nistru, ti cerul nu s’a prăbuşit şi revoluţia comunistă nu a izbucnit. Ba se anunţă clar că este mai mult decât probabil, că tratativele vor duce la o înţelegere, iar această înţelegere nu priveşte numai reluarea unor raporturi economice, cari sunt totdeauna premergâtoarele roluărei raporturilor politice, ba căci nu sunt imaginabile fără un oarecare început şi al raporturilor politice. E vorba de ceva mai mult, e vorba şi de o înţelegere pentru a curma incursiunile de bande, cari au tulburat în ultimii ani liniştea şi siguranţa ţinuturilor noastre de pe malul Nistrului. Corrtisturi mixte vor supraveghia hotarele şi vor avea chiar căderea de a autoriza urmărirea acelor bande răufăcătoare, calificate la noi tot timpul ca bande bolşevice, chiar şi pe teritoriul vecin, pentru că, cu drept cuvânt, se crede că numai astfel vor putea fi stârpite. Dacă această înţelegere se va realiza, nu numai drumul pentru mai largi aranjamente cu guvernul din Moscova va fi netezit, ci şi pentru Basarabia va interveni mare uşurare, va veni o vreme nouă. Regiunea hotarului va putea fi scoasă de sub regimul militar şi al stărei de asediu, din care decurg toate neajunsurile şi chinurile pe urma cărora populaţia basarabeană suferă atâta. O organizaţie de guvernare care a făcut un râu imens operei de renaştere şi consoldare naţională a provinciei de peste Prut, operei de unificare naţională va putea fi desfiinţată. Coşmarul unei eterne stări de război la una din frontierele noastre va dispare şi el. Multe cheltueli băneşti şi o risipă de forte morale vor deveni inutile. Cum se vede, ultimele consecinţe ale actualelor tratative pot fi de cea mai mare însemnătate. Duse la bun sfârşit, ele nu vor face decât să demonstreze că noi am avut dreptate când am împins mereu la o înţelegere cu guvernul rus, ale cărui concepţii şi metode politice sunt in mod absolut treaba poporului rus si nu a celorlalte state cari nu pot exclude, fără mari neajunsuri pentru ele, marele popor rus din viata economică si Police a Europei. S. 99Românii din Transilvania” Unungur din Cluj” le plânge soarta şi le propune şi un mijloc de salvare * Ne pare rău că articolul d-lui deende e prea lung, aşa că nu-l putem reproduce. Bine ar fi ca publicul nostru să-l cunoască în întregime. Siliţi să ne mulţumim cu mai puţin, vom spune numai că autorul face o confuzie voită: el amestecă tot felul de neajunsuri reale, plus unele închipuite, atribuindu-le tuturora o singură pricină : subjugarea în care a căzut Ardeaul, înainte de războiu, zice el. Transilvania era o țară europeană. Dar azi ? Cităm : -Patru ani de regim românesc au fost de ajuns pentru a distruge universitatea, a închide un mare număr de scoli, a dărâma statui, a devasta biblioteci, a încetini producţia generală a tării, a sărăci populaţia în general, si in sfârsit lucra uimitor intre toate — a face chiar si pe români profund nefericiti." Exagerarea faptelor este evidentă, dar interpretarea lor este intenţionatfalsă. De sigur, în multe privinti Transilvania se prezintă azi mai rău decât sub unguri. Dar asta nu e din cauza dominatiunii române, ci dintr’o altă cauza, despre care ne mirăm că autorul nostru n’a auzit până azi. D-sa nu știe că a fost un războiu european si că în urma lui toate tarile au rămas cu răni nevindecate încă. Și dacă d. de Kende nu poate întreprinde o prea mare călătorie de studii prin alte tari. Tari sfătui să se repeadă măcar până în Ungaria, ca să ne spuie si nouă dacă ea este astăzi exact în starea dinaintea războiului! ■W Autorul nu se mulţumeşte însă numai cu generalităţi. El da o lungă înşirare de fapte mărunte, cari toate la un loc trebuie să alcătuiască tabloul mizeriei în care se zbate azi Ardealul. N’ar fi de prisos o cercetare pentru toate faptele înşirate. Presupunând însă că unele din ele — sau chiar toate — ar fi adevărate, încă ne-am afla în faţa unei noui confuzii intenţionate. Ştim cu toţii că n’am ajuns încă la perfecţie în ce priveşte administraţia ţării. Şi, din nefericire, este incontestabil că guvernele noastre, conduse de spiritul lor politicianist, nu s’au ostenit să dea maximul posibil măcar în provinciile liberate. Dar neajunsurile inerente unui sistem administrativ imperfect nu pot fi atribuite unei intenţii de persecuţie naţională. Faptul că, după autor, înşişi românii din Ardeal sufăr aceleaşi neajunsuri pe cari, după cum spune tot el, le sufăr ungurii şi nemţii, înlătură ideea preconcepută. Ce-i drept, el ar putea răspunde: — Nu mă interesează cauza ; vorba e că suferim ! Aşa e. Dar dacă nu te interesează cauza de ce-o falsifici? Pentru progresul administrativ general vom putea face mai mult vptând aci, în ţară, decât cu plângerile către străinătate. Şi la această lupta internă pot participa şi minorităţile etnice, în virtutea drepturilor lor cetăţeneşti incontestabile. * Fireşte, autorul se foloseşte de unele declaraţii ale d-lui Iorga sau ale d-lor Maniu şi Vaida. Se înţelege de la sine că în România nu se petrec toate în mod ideal, iar Transilvania nu poate face excepţie. Se înţelege, de asemenea, că presa şi oamenii politici nu pot trece sub tăcere relele de cari suferim, căci atunci n’ar mai veni îndreptarea. Vom recunoaşte întotdeauna ceea ce va fi adevărat din plângerile oricărui cetăţean sau grup de cetăţeni. Dar dacă d. Kende îşi închipuie că în românii ardeleni va găsi aliaţi în lupta pentru dezlipirea Transilvaniei de România, se înşeală. După cum am spus mai sus însă, presupunem că d-sa nici nu-şi închipuie una ca asta. Sperăm chiar că nici printre ungurii ardeleni nu va găsi prea mulţi aliaţi. Totul se reduce la un truc de propagandă, care, ce-i drept, poate contribui la învrăjbirea spiritelor, spre marea bucurie a lui Horthy. Importanta publicaţie ..internaţonală fără să fie internaţionalistă“ Revue de Généve, publică în numărul pe August, la „Cronica naţionalităţilor“, un articol întitulat Românii din Transilvania. Autorul e, după cum ne spune, ungur din Cluj. II cheamă Gabriel de , Conde. Fiind ungur, autorul apără cauza conaţionalilor săi din Ardeal. S’ar părea deci că o simplă greşală tipografică a făcut să apară titlul notat mai sus, căci pe d. Kende au să-l intereseze ungurii dinransilvania şi nu românii din aceeaşi provincie. Dar nu e greşală, ci calcul. Autorul, foarte inteligent, ca să nu zicem şiret, a găsit un procedeu practic ca să impresioneze opinia publică mondială şi astfel să recolteze simpatii pentru cauza lui adevărată : el nu vorbeşte atât de suerinţele conaţionalilor lui în deosebi, cât de ale întregii populaţii ardelene, inclusiv — şi mai cu seamă — ale celei româneşti. Cu alte cuvinte, el spune că alipirea Transilvaniei la România este un dezastru pentru toţi locuitorii provinciei, fără deosebire de naţionalite, şi le propune chiar ca, împreună, să lupte cu toţii pentru a scutura jugul României. Prezintând chestia în felul acesta, d. de Kende ştie bine că dezideratul enunţat e irealizabil; în schimb are şanse să-l realizeze pe cel nemărturisit: să stârnească ura urnii împotriva României. Leul se sbate mereu în sus şi în jos, mai mult în jos decât în sus, pentru a rămâne în mijlociu o monedă de mizerie şi de ruşine, la un grad care determină exact, mai bine ca or şi pe incapacitatea fără de leac a guvernanţilor noştri. Asta e însă un lucru cam vechiu cu care ne-am obicinuit ca ţiganul cu scânteile, deoarece publicul sufere de-o potrivă şi scumpetea traiuli şi pe cârmaci. Pentru astăzi voim să relevăm numai o singură lăture din cele multe si nenorocite ale valutei noastre celei ticăloase. Se ştie că guvernul si-a pus în cap să încerce a ridica cursul leului, nu însă în mod general ca atunci când a venit la putere si ne-a debitat o serie de gogoşi şi de băşici de săpun în chestia asta, ci prin două măsuri precise, concomitente şi de aceeaşi natură, pentru ca lucrând într’una şi aceiaşi direcţie să caute a urui măcar cât de cât carul din băltoacă. El a reglementat comerţul cu devize şi a început să lanseze pe piaţă, prin mijlocirea Băncii Naţionale, stocul de devize pe care-l strânsese cu mari greutăţi şi grozavă stoarcere a sărăcăcioaselor noastre pungi, luând cunoscutele măsuri draconice la plata taxelor de export. De fapt guvernul nu făcea alta decât să ne despoie de ultimele noastre resurse cu gândul ca pe urmă să ne îmbogăţească. Lucrul nu e aşa de paradoxal cât pare, căci n’ai decât să iei pe primul venit, să-i sechestrezi avutul si după ce vei fi constatat că l’ai redus la zero să-i redai o parte din propria lui avere şi să constaţi apoi că e mai bogat decât în momentul de mai înainte. Dar să lăsăm gluma, deşi guvernul o asemenea glumă sinistră a săvârşit cu ţara întreagă. Punem numai întrebarea: cât ne-a costat manopera cu lansarea pe piaţă a devizelor statului, care erau averea noastră sfeterisită? pentru ca să ridice cursul leului pe care nu l-a ridicat de loc ? Şi mai punem o a doua întrebare : In ce situaţie ne-am fi găsit astăzi dacă aceste devize se păstrau în tezaurul statului ? Răspunsul e clar şi sigur, aşa după cum lam prevăzut chiar din ziua când s’a început această practică nesăbuită: leul n’a săltat măcar cu o singură centimă, iar noi ne găsim astăzi mai săraci, și în plus cu ridicolul buzelor umflate. La cât se ridică această nouă pagubă produsă de nătângia, de incapacitatea și de ignoranta celor ce ne conduc destinele? La câteva sute de milioane, la un miliard, la mai mult? Iată ceia ce am dori grozav să ştim dar nu vom şti-o niciodată, puteţi fi siguri, absolut siguri. Iar dv., cetăţeni, veţi continua a răbda mai departe şi a credecine Ştie până când, că aveţi la cârmă oameni dibaci, încercaţi şi pricepuţi, fiindcă vi i-a dat regele şi nu i-aţi ales singuri, socotind astfel, după cum socoteşte şi guvernul, că pentru nişte minori ca d-v. asa tutelă se cade. I. T. Articolul din Revue de Geneve este scris sub formă de polemică cu d. N. Iorga, care a publicat nu de mult un articol în aceeaşi revistă. Cât ne-a costat? Traian Vlad O compiune a primăriei Capitalei s’a dus in strinătate ca si vadă cum sunt organizata oraşele apusene. ....omisiunea a constatat ci oraşele apusene sunt organizate foarte bine! Un palat al artelor la T.Severin t I Dala Galati la Reni de 1. IBLOWSTIKY - 5 meleagurile Dobrogei In zorii unei dimineţi primăvăratice. .......albastrul Mai Flori în grădină, flori pe plai. Cald, senin, frumos, numai soarele leneş. Pe dreapta, Bugeacul dobrogean cu crestele-i pleşuve. Cum să fi ştiut că de acolo va porni, vreodată, groaza și moartea printre cei de dincoace de Dunăre; cum să fi bănuit că spre locul acesta iubit, voi îndrepta cândva privirea — dureroasă amintire — cu groază, cu ură chiar ? Loc iubit, căci de atâtea ori am găsit prin meleagurile acestea, liniște și reculegere. Prin crucea mică, albă, de piatră lucioasă dela coatele lui. Istoria mi-a vorbit de invazia rusă din 1877 când i s’au ocupat înălţimile, după lupte crâncene; mi-a amintit de acea din 1809 când ruşii au ocupat Isaccea, Măcinul şi Hârşova, şi de cea din 1854 când, tot ei, au ocupat drumul dintre Isaccea Şi Macin. Dar atunci au fost lupte! S’au încrucişat spadele, s’au încleştat între ele trupurile luptătorilor. Acum, însă? Să ataci un oraş deschis şi fără apărare; să omori oameni în neputinţă de a-ţi răspunde; să incendiezi locuinţe; să distrugi clădirile de unde se aştepta hrana unei populaţiuni fugită aci, din toată ţara! Monumentul rusesc aminteşte un război, sârmele ghimpate, ruginite de ploi şi tranşeele, vor aminti o barbarie. Mai jos puţin, minele podului de peste balta Lăţimea. Lucrarea uriaşă, cel mai mare şi mai solid pod de lemn. Legătură între cele două ţărmuri dispărţite de baltă, el venise să înlocuiască greutăţile de transport ale podului plutitor între judeţul Tulcea şi apoi, pe Dunăre, delul Tulcea cu restul ţărei într’o seară — trecuse de miezul ei — în timpul retragerei ruşilor din Dobrogea, câteva detunături puternice îngrozi biata populaţiune gălăţeană, îndeajuns de îngrozită. Pe malul dobrogean, cernl devenise o câmpie, de lumină. Limbi uriaşe de foc se ridicau în vâlvătăi. Limbi uriaşe de foc se ridicau în vâlvătăi. Rupt drept la mijloc cu dinamită, frumosul pod îşi ridicase cele două braţe în sus si, câteva ceasuri, s’a dat o luptă disperată de dispărţenie între elementele care o compuneau: lemnul care se transforma în flăcări si fierul care, roşu, se învălătucea, se încârliga până când ne mai având nici un sprijin, cădea în apa. Verdele pomilor, argintiul sălciilor se sporojbe de căldură. Atâta muncă şi atâtea năzuinţi prefăcute în fum, un fum gros care a mai întunecat cerul şi a doua zi. Pe stânga. Galaţii. Cheiul barat de zeci de vapoare şi şlepuri. Spre cer se populează zeci de hornuri de la Uzine. Şantiere, fabrici. Ca în poveşti, s’au ridicat sute de magazii, de hambare, de deposite de mărfuri, de clădiri cari se concurează între ele prin înăltime... Nu mai este aer! E în zori si de aceea doar în fata debarcaderului cât mai este putină mişcare, în colo, linişte. Primul ţipăt al Sirenelor transformă însă liniştea aceasta într’o furtună. Viaţa începe deodată, brusc, brutal. Mii de vehicule — toate „mărcile“ şi toate ,,tipurile“ existente, — aleargă, se întrec, se încrucişează, gemând sub povară. E robită şi forţa motrice şi cea animală. Miros de benzină, păcură, de ulei, de petrol. Albastrul cerului începe să se a-, copere de fumul zvârlit din hor-*, nuri iar zbaturile vapoarelor răscolesc liniştita albie a Dunărei Si ce lume... si ce graiuri! Din fundul Ukraimei... din ţara dolarilor... din patria’ Crisantemelor... de pe plaiurile Eladei sau de pe ţărmurile Bosforului... Puzderie! Hamal acolo, negustor aici... Misiteri, bancher astăzi... Abia s’a închis, în urmă, uşa puşcărie! şi imediat tratează pentru’ milioane. Faima mărgăritarului Moldovei! Şi tot Babylonul acesta mişună din zori până în seară. Pe jos, din tramvai în trăsură, de aci în automobil, de la birou la Bursă şi de aci la Bănci. Goana după bani, nu lupta pentru existenţă- îi împinge de atâtea ori să-şi pună în cumpană viaţa ameninţând şi pe a altora. Homo, homini... ...O, fii bine venit, sufletul Nataliei! De dorul tău a tremurat boaba de rouă de pe frunza înverzită as(Citiţi continuarea in pap. ll-a). KaaiL. Un apel al d-lui Teodor Costescu Din iniţiativa, cu stăruinţa si în bună parte cu banul d-lui Teodor Costescu fost director al liceului Traian din T.Severin, se construeşte acum, în frumosul oraş dunărean, un mare şi minunat lăcaş destinat artei şi culturei în general. E vorba de un edificiu conceput în proporţii grandioase, în care să-şi aibă locul un teatru, o bibliotecă şi un muzeu. Clădirea însăşi, lucrată într’un stil măreţ, va fi o frumoasă operă de artă, aşezată fiind intr’o poziţie din cele mai pitoreşti, pe un platou care domină Dunărea, în faţa piticului municipal şi alutivi de celebra grădină publică a oraşului. Aşa cum a fost plânuit teatrul din T.Severin va fi unul din cele mai frumoase din ţară. In acelas local se va instala biblioteca oraşului, iarăşi una din cele mai bogate din câte avem. Se ştie, în adevăr, că Severinul a primit în dar nepreţuita bibliotecă a d-lui I. G. Bibicescu. Şi tot aci se va instala şi muzeul liceului Traian, mult sporit acum cu muzeul etnografic cumpărat de ministerul artelor de la moştenitorii d-rului C. Istrati şi dăruit de minister oraşului Severin. E vorba de o colecţie foarte bogată, aşezată în 62 dulapuri cu pereţii de cristal. Teatru, muzeu, bibliotecă, în acelaş local măreţ şi special construit , severinenii vor avea un adevărat palat al artelor. * Clădirea teatrului a fost începută încă acum 12 ani după planurile arhitectului Grigore Cerkez. Astăzi se lucrează cu febrilitate la terminarea lucrărilor. Dar pentru ducerea la bun sfârşit a operei, comitetul societăţii Teatrului mai are nevoe de o sumă de două milioane şi jumătate lei. Pentru strângerea ei s’au lansat liste de subscripţie sub formă de împrumut. Comitetul garantează fiecărui subscriitor restituirea sumei subscrise in termen de cel mult cinci ani şi cu o dobândă de 8 până la zece la sută. Se primesc subscrieri de la o mie de lei în sus, plătibili sau o singură dată, sau în zece rate lunare. Paralel cu această iniţiativă a comitetului d. Teodor Costescu a luat şi alta, proprie a d-sale. A lansat anume către foştii elevi ai liceului Traian din T.Severin un apel, prin care îi îndeamnă să subscrie la împrumutul pentru terminarea teatrului. E atâta inimă în acest apel inspirat din simţiminte atât de nobile şi de generoase, încât nu ne putem opri de a-i reproduce în întregime. Iată-i: Rog pe scumpii şi iubiţii mei elevi, cărora le-am închinat cei mai frumoşi ani din viaţa mea, să subscrie fiecare cât poate, la împrumutul deschis pentru terminarea măreţului local al Teatrului din Severin, în care se va instala gratuit biblioteca oraşului şi muzeul regional. Pentru mine va fi, vă asigur, o mare satisfacţie sufletească dacă toţi elevii mei mă vor ajuta acum al bătrâneţe, ca să terminăm această operă culturală neperitoare, fără egal în toată România întregită şi de care vor profita, nu numai generaţia actuală, dar şi generaţiile cari cari vor veni după noi. Dacă sprijinul vostru mi-ar fi refuzat, lucru de altfel imposibil, eu sunt hotărît să-mi vând casa de la Severin în care stau cum şi mica proprietate ce am în comuna Vânjuleţ care ne asigură nuie şi soţiei mele un trai modest şi cu banii obţinuţi, voi căuta să termen cu orice preţ acest Aşezământ de artă şi cultură naţională. Vă rog să fiţi absolut siguri că tot capitalul subscris de voi va fi complect restituit în termen de cinci ani, căci eu nu mi-am călcat niciodată cuvântul dat. Cum ar fi oare posibil ca tocmai acuma la bătrâneţe, să nu-mi respect semnătura mea ? Acum s’a ivit momentul ca voi, iubiţii mei elevi, să vă plătiţi faţă de bătrânul vostru profesor şi director, o mică poliţă de recunoştinţă pe care o datoraţi încă de pe timpul când eraţi copii pe bănci e liceului „Traian” din T.Severin, căci prin sprijinul pe care îl solicit dela voi, veţi contribui atât la înălţarea şcoalei în care voi v-aţi prinit instrucţiunea şi educaţiunea cât şi la ridicarea nivelului cultural al frumosului oraş în care aţi petrecut, cei mai frumoşi ani din viaţa voastră. T. COSTESCU In urma acestui mişcător, apel, nu ne putem închipui că se va găsi un fCiliti continuarea tn paaina ll-ah Chestia Precaufîe IONEL: De ce-ai declarat că „Viitorul” e ziar in* 1 dependent? VlNTILA: Altfel ni s’ar putea cere să realizăm promisiunile pe cari le-am făcut prin „Viitorul“ !