Adevěrul, octombrie 1923 (Anul 36, nr. 12171-12197)

1923-10-01 / nr. 12171

Am XXXVI. 0B. 121T1lel Bwintilaiif In Hiifla tura it Lei exemplarul In străinătate A m31 mi spumu 8 A aeverui FONDATORI AL. V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897—1920 BIBIOTECA,,AST SIBIU loti! 1 Octombrie 1923* C Duminecă 30 Septembrie 1923 Vina presei guvernamentale 1 Guvernul se arată foarte zorit să treacă repede peste neaşteptatele revelaţiuni cari au determinat pe d. ministru al justiţiei să se deplaseze până în Banat iar pe d. prim-ministru să facă vreo două călătorii speciale la Sinaia. Presa guvernului ţine să convingă pe toată lumea că lucrurile sunt iarăşi bune şi la locul lor şi că totul nu a fost decât o furtună într'un pahar cu apă. N'avem nimic de obiectat împotriva asigurărilor guvernamentale. Cu atât mai bine pentru toată lumea dacă ele răspund realităţii adevărate. Agitând pumnul autorităţii, guvernul ţine să se ştie că e hotărât să reprime cu toată asprimea legei orice încercare de dezordine. Poziţia aceasta e cu atât mai interesantă cu cât ea contrastează flagrant cu atitudinea de până acum a guvernului cât şi a presei sale faţă de mişcările fascisto-antisemite. In adevăr, oficialitatea nu a făcut până acum decât să încurajeze printr-o atitudine din cele mai binevoitoare mişcarea împotriva căreia se ridică astăzi, îndeosebi presa guvernamentală a sprijinit-o pe fată. Nu, e mult timp de când „Viitorul“, vorbind de agitaţiile fasciste, scria că ele sunt mişcări naţionale şi patriotice. Când însăşi presa guvernamentală prezintă sub acest aspect complotul fascist, e de la sine înţeles că acesta pierdea în ochii mulţimei caracterul subversiv şi mişcarea dobândea aderenţi. De fapt, fascismul nu a luat proporţii decât graţie patronajului acordat de unii miniştri şi de presa guvernamentală, cari nu şi-au dat seama că adoptând această atitudine, lucrează împotriva propriilor lor interese. In adevăr, împotriva cum ar putea fi îndreptată, la noi, o mişcare fascistă? In Italia fascismul s-a născut si a triumfat ca o reacţiune a naţionalismului împotriva comunismului ameninţător. Când partidele burgheze, slăbite de sfâşieri politice şi ţinute totuşi în frâu de sentimentul legalităţii, s’au arătat neputincioase de a stăpâni valul comunist, s’a ivit fascismul care, debarasat de „superstiţia” legalităţii, a restabilit autoritatea burgheziei. Dar la noi, care poate fi îndreptăţirea unei mişcări cu caracter fascist? O mişcare comunistă nu există, iar sfărămăturile scăpate de sub pumnul d-lui Argetoianu nu prezintă nici un pericol. Partidul socialist de asemeni a eşit cu totul anemic din criza puternică de care a suferit. Celelalte partide politice cari au luat porţie împotriva guvernului liberal, nu năzuesc, în nici un caz, să schimbe orânduirea socială deastăzi şi să intre, prin urmare, în unghiul mâniei fasciste. Atunci? Din moment ce nici un pericol nu ameninţă dominaţia burgheziei şi orânduirea socială, împotriva cui poate fi îndreptată la o mişcare fascistă? Evident, împotriva exponenţilor de astăzi ai clasei stăpânitoare, împotriva guvernului şi a partidului liberal în deosebi, căci acest partid a guvernat mai îndelung de la războiu încoace. De fapt, fermentul care a alimentat mişcarea fascistă a fost nemulţumirea obştescă împotriva guvernărei liberale, împotriva incapacităţii guilvernului de a remedia relele ce ne ,bântuesc. Fasciştii nu sunt revoluţionari propriu zişi. Ei nu vor să transforme orânduirea politică şi socială; ei umăresc să schimbe doar oamenii, cei de astăzi părându-ii-se incapabili. După orice logică prin urmare şi după toate datele bunului simţ, guvernul nu putea să vadă în mişcarea fascistă un aliat. Şi totuşi, în ciuda logicei şi în ciuda bunului simţ, am văzut pe unii miniştri patronând agitaţiile din ţară, pe când ziarul „Viitorul“ sprijinea pe faţă mişcarea fascistă şi pe cea antisemită. O repetăm, dacă agitaţiile fasciste şi antisemite au luat proporţii de natură să alarmeze pe însuşi primul ministru, aceasta se datoreşte îndeosebi presei guvernamentale. E un caz tipic de lipsă de discernământ şi de înţelegere a mişcărilor sociale. Telegramele sosite ori arătau că guvernul din Berlin este plin de neîncredere faţă de cel din Munich. Deşi acesta s‘a asociat hotărârilor luate în vederea încetărei rezistenţei pasive şi a numit un dictator, pe fostul prim-ministru von Kahlr, cu motivarea că voieşte să paralizeze orice mişcare revoluţionară, la Berlin se crede căacest motiv e numai un pretext şi s‘a numit un dictator, peste dictatorul Kahr. Ce lesne pot ajunge doi dictatori la conflicte, nu e greu de imaginat. Energia desfăşurată la Berlin nu facilitează, nu uşurează deci situaţiunea. Totuşi bine face guvernul din Berlin că desfăşoară atâta energie, în special contra guvernului bavarez. Un ordin secret Sunt destule cuvinte cari justifică neîncrederea într’ânsul, ba chiar şi bănuiala că ar putea fi complicele aţâţătorilor la o lovitură de stat reacţionară şi militarista. Astfel s‘a aflat despre un ordin confidenţial pe care direcţiunea regională a căilor ferate germane din Bavaria l-a adresat tuturor funcţionarilor acestei administraţii- Ordinul sună astfel : „Atât în Bavaria, cât şi în tot Reichul, se poate socoti cu posibilitatea ca printr-o lovitură de forţă, puterea statului să treacă în alte mâni. Principiul suprem călăuzitor într'o asemenea situatiune, pentru oricine, ori cum ar gândi, este că interesul poporului cere ca să nu lăsăm ca haosul să devie si mai mare, ca să continuăm a lucra si anume, după indicatiunile si conducerea administraţiei noastre, câtă vreme si ea însăşi va fi în situatiune de a da ordine. In cazul că, întocmai ca cu ocaziunea loviturei lui Kapp, guvernul Reichului ar da un ordin prin care ar interzice funcţionarilor săi de a face servicii unui guvern neconstitutional, trebuie contat cu posibilitatea ca guvernul statului bavarez să dea un ordin excepţional în baza Constituţiei germane şi bavareze, care să ne silească pe noi ca să lucrăm. Acestui ordin suntem supuşi, şi ca funcţionari ai Reichului, în orice caz". Ce revelează un ordin Rezultă din acest ordin confidenţial : 1) că guvernul bavarez se aşteaptă la o lovitură de stat; 2) că în cazul unei lovituri de stat din dreapta el nu s'ar asocia la măsurile pe care le-ar lua contra ei guvernul republicei germane; 3) că, dimpotrivă, zădărnicind o eventuală grevă generală, arma supremă de care dispune acest guvern, pentru a paraliza o nouă lovitură reacţionara, cum a zădărnicit om, cazul loviturei monarchiste din Berlin, pusă la cale de faimosul Kapp, guvernul bavarez înţelege să se puie de partea ei. Ordinul acesta către funcţionarii c. f. pe cari Reichul le are în Bavaria, spune destul despre atmosfera care domneşte la Munich. Dar s’au mai petrecut si alte fapte, cari luminează situatiunea. Iată unele mai esenţiale: tunurile si mitralierele până la Berlin. In gura uinul general care a perdut, după însăşi spusa lui, un război, fiindcă nu i-au lipsit atâta oamenii, cât armele, hrana si munitiunile, asemenea fraze demagogice sunt dovada unei triate inconştiente. Dar aci nu e vorba nici de problema naţională, nici de unitatea germană, e vorba de reîntronarea reacţiunei. Şi reacţiunea crede momentul ieşit pentru a da lovitura în acest sop Şeful partidului naţional gerJivan Height, a complectat ideile şi Ludendorff, când după discursul acestuia de la Augsburg, a rostit la rândul lui o cuvântare, îrn care nu sa mulţumit să atace guvernul, ci a declarat că germanii naţionali sunt gata să ia puterea. Declaraţie care echivaleză în împrejurările date şi alături de frazele demagogice ale lui Ludendorff cu altă ameninţare, luate la 6 până la 7 sute de mii oameni. E drept nu se poate şti de ce arme şi muniţiuni dispun, dar ca oameni sunt toţi foşti ofiţeri şi gradaţi în armata care a făcut războiul şi deci nu sunt de dispreţuit. S’a putut conta un moment pe dezbinarea dintre conducătorii lor, aparţinând diferitor partide. In special se părea că Ludendorff, care se despărţise de separatiştii bavarezi, nu dispune decât de 15.000 oameni, credincioşi vechiului tricolor german: negru, alb, roşiu. Dar în timpul din urmă s’a făcut o împăcare cu separatiștii, cari se tin de steagul alb-albastru al Bavariei. Ei au convenit să lupte și pentru unirea Germaniei și în loc de a se rupe de Berlin, au hotărât să se ducă la Berlin, probabil pentru a realiza un vechi vis al dinastiei bavareze, a Wittelsbachilor, o Germanie unită sub sceptrul lor. Iosif Nădejde Gravitatea situaţiunii din Germania Rolul reacţionar al Bavariei Forţele ce stau faţă In faţă NAZBATII Asta, nu! O telegramă arată că d. Mussolini a luat măsuri să-şi trimeată trupele fasciste ca să lupte alături ln armata regulată în Tript Blitania. Sunt informat din sursă sigură că fasciştii noştri, dispuşi să imite tot ce face d. Mussolini, sunt hotărât de data aceasta să păstreze o complectă... independentă de acţiune! Ei înţeleg să facă toate jertfele pentru ţară, înţeleg cu resemnare să comande, să fie miniştri, guvernatori, dictatori, etc., pricep la urma urmei să dea chiiar asalturi asupra ferestrelor trădătoare, dar război, război cu puşti, cu tot felul de barbarii — asta, nu!... Țara are nevoiede conducători... Kix. Sfaturi pentru remaniere Văd că, nu ajunai remanierilor, slujba de prim-ministru nu-i o sinecură. Cine te-a băgat la mașina asta de tortură, d-le Brătianu? Dar fiindcă te-ai prins în ea de mâini și de picioare, înainte de a te judeca treime să facem loc sentimentului creştinesc de milă către aproapele nostru, deşi tocmai aproape de noi nu prea eşti. Dar fie si ama. De aceia mi-aş permite un sfat. Un stat, zic, nu o intervenţie, nefiind din tagma acelor fiinţe de ambele sexe care se spune că-ţi dau asalt fie pentru a nu jertfi pe cutare excelenţă, fie pentru a crea una nouă. Ai un parlament.La ce-ti slujeşte el ? La nimic de seamă. Iată in fine o ocazie minunată de a te servi de el şi de a scăpa de grija remanierei, adică a jertftrei si a alegerei persoanelor. D-tale ţi-i indiferent că cutare no mai fi ministru si cutare ii va lua U nni. Pent'u ă-ta ti ti sunt varză verde, verde varză, deoarece te iei la tofi demisii in alb si-i conduci cu sforile pe care le tâ tn mM. N’ai râd măcar grija unui simplu muritor care-şi plăteşte servitorii si căruia aceştia ii ard bucatele sau ti sparg farfu■ râie pe cont propriu. Atunci de ce nu te scapi de ananghie punând parlamentar să-i desemneze, prin vot secret? De ce Camera şi-ar alege un preşedinte, vice-preşedinţi, secretari, chestori, şi nu şi-ar desemna şi miniştrii? Iar pentru ca demnitatea d-tale de prim ministru să fie salvată, să se procedeze ca la alegerea de rectori, să ţi se prezinte câte trei nume pentru un loc, iar d-ta să-ţi alegi din coi trei, sase sau nouă, unil, doi sau trei. Va fi mult mai lesne si toată răspunderea si buclucul ti se vor ridica din spinare. INDEX. Cronica săptămânală de CONSTANTIN BACALBASA Bucureștii de artă LXIX ^împăratul ieste insotit de cătrebaronul de Beck setul statului imajor si mareșal. Contele Paar este adjutantul general al împăratului. Pe tot parcursul de la sala de Hord la Palat au cântat muzicile regimentelor de infanterie 20, 21, 22, 28 și 30. Landoul tras de 6 cai este înconjurat de generalii călări: Arion, Ilădescu, Argentoianu și Năsturel. îndată ce a sosit în curtea Pătatului împăratul, scoborând din trăsură, a trecut în revistă garda de onoare. La întoarcere regele i-a prezentat pe generali si pe comandantul pieţei colonelul Vardadi, împăratul a vorbit in francez cu toţi ofiţerii superiori din linia întâia. Suindu-se apoi pe peron, regina a luat braţul împăratului, prinţesa Măria regelui, iar d-na Mavrogheni, prima doamnă de onoare a reginei. Contelui Goluchovsky. Prinţul Ferdinand, moştenitorul tronului e îmbrăcat în colonel de roşiori. Piesa străină e reprezentată prin redactori dela ziarele: National Zeitung, Kölnische Zelttung. Wiener Zeitung, Neues Wiener Tageblatt, Neues Wiener Journal, Daily Chronlcie, Extrablatt, Rotterdam Curier, Varsovsky Curier, Neue Freie Presse, Pesti Napló, Neues Politi- SMtaMátiL Pfcstoc Uoyd. Neues Peste Journal, Egyetértés, Volkszeitung, Defy Maghiarorsag Kosevny, Die Presse. Berliner Tageblatt Plus un publicist francez si Bella Iesensky publicist din Pesta. împăratul a declarat că primirile din gările Slatina şi Bucureşti i-au plăcut cel mai mult. La ora 7 a fost prânzul de gală în sala de marmoră a palatului. Au participat împăratul şi contele Goluchovsky, miniştrii români, preşedinţii corpurilor legiuitoare, foştii miniştrii, şefii legaţiilor străine şi toţi generalii aflaţi în Bucureşti. Seara iluminaţiune. Membrii suitei împărăteşti, vreo 35 persoane, au fost încuartiraţi la hotelurile Continental, Bristol şi Bulevard. A doua zi a fost defilarea armatei la Cotroceni. La ora 9 şi jumătate a sosit cortegiul imperial, şi îndată a început defilarea. Au participat 35.000 ostaşi. Trupele erau aşezate pe două linii. In linia I la dreapta se afla1 in general Arion comandantul corpului II de armată. Ofiţerii din garnizonă fără trupă sub comanda colonelului Angelescu. Şcoala militară de artilerie şi geniu comandant Lt.-colonel Aronovich Batalionul 2 vânători comandant major ML Aslan, Trupele diviziei III sub comanda Generalului Crutescu cu regimentele Muscel 30, Argeș 4, Dâmboviţa 22, Radu Negru 28, comandate de coloneii Geanogiu, Rădulescu şi It.-colonelii Sorescu şi Dancovici. Brigadele comandate la colorelii Oeanochi şi Lăzucîcu. Trupele diviziei IV sub comanda generalului Argentoianu cu regimentele Vlaşca 5, Teleorman 20, Mihaiu Viteazul 6, Ilfov 21 si batalionul permanent din reg. Ialomiţa 23 comandat de colonelul Iarca si general Vasiliu Năsturel ca comandanţi de brigade si lt. coloneii Ciulescu, Bengescu, Boerescu, Hiotu şi maior Christodule. Regimentul XI geniu colonel Boteanu. In linia II regimentul 2 artilerie cetate colonel Coandă. Regimentele 2, 6, 10 artilerie şi escadronul 2 tren comandant general Macarovici si a colonelului .Perticari, lt.-colonel Grecescu, Zahareanu şi căpitan Clăbescu. Cavaleria sub comanda generalului Băicoianu. Compusă din 2 brigăzi : 1-a de roşiori general Salmen, a 2-a de călăraşi colonel Zosima. Brigada I-a compusă din regimentele 4, 1 şi 3 roşiori comandate de prinţul Ferdinand I, lt.-colonel Văleanu şi colonel Alexaindrescu. Brigada 2-a cu regimentele 3, 4, 10 călăraşi comandate de lt.-colonelii Zlăteanu, Dănescu şi Vitu. Divizionul de jandarmi călări comandat de maior Mustaţă. La defilare regele Carol s’a pus în capul trupelor şi urmat de întregul său stat-major, salută cu sabia şi trece la stânga împăratului. Regimentul Dâmboviţa 22 a fost felicitat pentru buna sa ţinută şi defilare, iar regimentul Argeş No. 4 a lăsat o arată impresiune. De la divizia 4-a au defilat remarcabil batalionul permanent din Ialomiţa şi geniul. Trupele călări se prezintă slab, caii de calitate inferioară. Numai regimentul 4 roşiori şi jandarmii se prezintă bine. Defilarea a dat greş, înslhi în cauza unei întâmplări fortuite. Toată noaptea o ploaie torenţială căzuse asupra Capitalei şi fatalitatea a vrut ca, tocmai în faţa locului de unde împăratul trebuia să primească defilarea, să fie o depresiune de teren. Acolo apa s’a adunat şi a format o mlaştină mare şi adâncă. Nimenea nu s’a gândit ca să schimbe locul defilării cu un număr de metri mai departe. Astfel când şirurile de soldaţi treceau, apa, răscolită, sărea şi acoperea peste piept şi peste faţă, iar unele rânduri s’au rupt. De aceea regimentul de Argeş a dat greş. La ora 11 dejun la Cotroceni oferit de perechea princiară. La ora I vizitarea fortului Chitila, S.’a observat că la defilare împăratul a purtat nu uniforma ai imperială ci pe aceea de husar unguresc. In toate cercurile românești, in cercurile militare mai ales faptul a fost viu criticat. Regele Carol purta uniforma austriacă. Fapta împăratului a fost cu atât mai mult dezaprobată cu cât în programul oficial ara stabilit că va purta uniforma de colonel de artilerie română. Schimbarea s-a făcut după presiunile hotărâte ale ungurilor. Iată câteva alte lucruri semnificative. La prânzul dela Palat au fost două mese: la cea dintâiu au luat io, împăratul, membri! familiei regale, d-nii Goluchovsky si Sturza si Lascar Catargiu şeful partidului conservator. La masa cealaltă cei’alti invitaţi. Lui Lascar Catargiu i s’a rezervat, dar, o cinste neclară, ca sef al celui d’al doila partid de guvern. Fruntaşii celor două partide d« (Citți continuarea în pag. II-a): ••• Ameninţările lui Ludendorff La Augsburg la o întrunire a organizaţiilor armate pangelfmane, generalul Ludendorff a rostit acea violentă cuvântare, despre care s-a relatat si in presa noastră. El a declarat că nu poate fi vorba de rezolvarea problemei naţionale germane decât prin unire. Dar această soluțiune o vor impune pumnii bavareză. Dacă bavarezii nu ar avea cai, ar trage ei titlul de la putere! Noroc că Gheorghe Lazăr a venit pe vremea când ţara nu intrase încă sub stăpânirea partidelor istorice... .Altfel nu i se da autorizaţie să deschidă şcoala până nu se înscria un par de Forţele ce stau faţă în faţă Dar guvernul Stresemann susţine că a luat la rândul său măsurile de rigoare. Din întâmplare trupele Reichswehrului bavarez sunt acum în nordul Germaniei, iar în Bavaria sunt trupele din republicana Saxonie. D-l Stresemann spune că are cuvântul generalului von Seeckt, comandantul întregului Reichswehr, că e sigur de trupă. Dar cine dă cuvântul pentru von Seckt ale cărui legături cu pangermanii şi reacţionarii au fost de multe ori denunţate. Apoi trupele acestea, bene echipate şi înarmate, având mitraliere şi tunuri, sunt în număr de 150.000 oameni, pe când forţei, acţiunei, organizaţiunile secrete militare, sunt eva Grecia şi teamii O telegramă din Atena spune că hotârârea Consiliului ambasadorilor a produs in Grecia deziluziune. Nici nu se putea altfel. Cea mai mare deziluziune o va produce insă la cei cari iubesc Societatea Naţiunilor. In conflictul italo-grec ea a suferit o complectă înfrângere. Toate plasturile de frumuseţe, ce i s’au aplicat, toate fişele de consolatie ce-i s’au dat, nu pot ascunde acest fapt. Nici măcar consolatia că mulţumită existentei Societate, principiul dreptăţei a triumfat, nu rămâne. Toate cererile Italiei au fost satisfăcute, până şi suma de 50 milioane lire, pe care a reclamat-o, i-a fost atribuită. Şi numai după această Învoială Corfu a fost evacuată. Am dori să ştim care a fost succesul Societăţei Naţiunilor, care succesul dreptăţel in acest caz? Afară doar dacă se presupune că ocupând Corfu, Italia avea Intenţiunea să nu-l mai evacueze, ceia ce nu credem noi şi cela ce nu ipoteza că ar fi, ar fi fost imposibil şi fără Societatea Naţiunilor, fiindcă Anglia nu o putea admite. Că e bine că Societatea Naţiunilor, a resemnat, convenim şi noi. Dar deziluzia Greciei şi a tuturor statelor mici . Înţelegem şi înţelegem că se Întăreşte convingerea antibelică,cum că iu relaţii Internaţionale, tot forţa decide şi că deci ar rămâne adevărat că si vis pagem, para bellum. Numai că acest sănătos proverb e o slabă pavăză pentru statele mici când dreptul lor e atacat de cele mari. Cât despre părerea „Independenţei Române”, că Societatea Naţiunilor trebue să evite a se amesteca in chestiunile mari ale politicei Internationale, ea nu poate fi acceptată decât «dacă se renuntă definitiv de raţiunea pactului, care este tocmai de a asigura in orice caz soluţiunea pacifică a acestui soi de conflicte. Altfel Societatea Naţiunilor devine un fel de conferinţă dela Haga sau cel mult, o Cruce Roşie cu pretenţii mai mari, cheltuieli enorme şi efecte cari s’ar putea obţine cu mult mai puţine forme şi jerfte. Ad. Rolul muncitorimei împotriva unei asemenea mişcări însă, nu există numai Reichswehrul şi forţele poliţieneşti milităreşte organizate (aşa zisa Sipo), ci mai ales forţa milioanelor de muncitori, organizaţi şi ei în centurii înarmate, dar dispunând mai ales de puternica armă a grevei, începând cu cea de la căile ferate, care ar împiedica mişcările de trupe şi aprovizionarea. De aceia s’ar putea ca faţă de energia guvernului Stresemann, de situaţia economică internă şi cea politică şi militară externă, toate ameninţările reacţionarilor să ramâie simple rodomontade, — pregătiri pentru ca după1923, să atace ca și după 1918, democrația salvatoare, ca vinovată de înfrângerea suferită. 1. Apărătorii d-lui Iffrgetoianu Un confrate care se miră ori de câte ori noi nu reproducem un articol al d-lui N. lorga, pe care-l reproduce el, dar nu se miră de ioc ori de câte ori nu reproduce un articol al d-lui lorga pe care-l reproducem noi, — citează acum din nou un asemenea articol reprodus de dânsul și se prinde ramaşag că noi nu-l vom reproduce. A câştigat rămăşagul, dar este ca întotdeauna greşit când insinuiază că noi avem vreun interes să nu-l reproducem. Articolul în chestiune se pare confratelui ca o apărare a d-lui Argetoianu, probabil pentru că întriinsul generalul Averescu si popularitatea d-sale sunt prezentate ca opera celui dintâi. Dacă noi am avea ceva mpotriva d-lid Argetoimu personal, sau am partizanii politicei d-lui general Averescu, se înțelege că s’ar putea bănui că cu o intentiune specială nu am reprodus articolul d-lui lorga. Or, noi nu suntem partizanii d-lui general Averescu, iar ce spune d. lorga bun, despre caltăţile personale ale fostului ministru de interne averescu, s’a putut ceti, în alte cuvinte, si iu ziarul nostru, iar ceia ce avem noi de obiectat contra d-lui Argetoimu, se poate ceti întrio formă fericită in articolul d-lui Iorga, când spune de exemplu despre dânsul că inteligenta sa, nu e întrecută decât de ,indiferenta pentru acele principii cari pentru noi sunt Teza neclintită a ori cărei acțiuni publice". Nici mi n’am spus însă altă ceva, iar dacă l-am combătut pe d. Argetoimu, nu l-am combătut decât din acelaș punct de vedere, adică al principiilor și intereselor democrației. .. * Chestia siM Inconsecvenţă ! I. Partidul national a pornit un turneu de propagandă, şi organizare în vechiul regat şi în Basarabia. Ziarele D. IONEL BRATIANU: D-le Vaida, nu te mai pricep de loc ? Ce iei de regionalist mai esti d-ta, când te bagi si în regiunile monopolizate de mine? Gheorghe Lazăr ONISIFOR GHIBU la Universitatea din Cluj de profesor într’un modest sat din părţile Sibiului se adună mâine, în jurul unui monument simplu, pelerini din toate părţile locuite de Români, spre a aduce prinos de laudă şi recunoştinţă celui dintâi erou şi martir al României moderne Alături de mitropoliei şi miniştrii ţării se vor înşira împrejurul mormântului lui Gheorghe Lazăr, la Avrig, miile de şcolari din toate provinciile libere azî ale României pentm care s’a jertfit el, şi într’un glas vor cere Celui de sus să coboare asupra generaţiei de astăzi duhul mare al marelui dascăl de acum o sută de ani. Pelerinagiul dela Avrag va fi ca o sfântă cuminecătură cu sufletul neamului însuş, pe care Lazăr nu numai că l-o reprezintă, dar l-a şi servit mai bine decât oricine altul. într’o scrisoare a sa, adresată la 1838 lui G. Barîţiu, Ion Maiorescu scria printre altele aceste puţine cuvinte care cuprind un mare adevăr : „De la voi din Ardeal prin nemuritorul G. Lazăr ne-a răsărit nouă lumina“. In adevăr, o mulţime de contimporani de-al lui ni-1 descriu pe Lazăr ca pe un Moise al românismului, a cărui figură au înconjurat-o cu o aureolă rară în istoria culturii neamului nostru. Lazăr n’a fost un scriitor, cum au fost atâţia înainte de el şi după el. Afară de două „înştiinţări“ una dela 1818, cealaltă dela 1822 şi de două discursuri nu ni-a rămas dela el nimic tipărit. Nici chiar proecte sau scrisori de-ale lui nu ni s’au păstrat deloc şi nici amintirea vre-unor legături întinse pe cari le-ar fi avut la Bucureşti cu puternicii zilei. Ştim doar atâta despre el: că după ce a părăsit Sibiul, ajuns la Bucureşti aproape complect grecizaţi ca cultură şi politică, a dat un timp oarecare în familia Bărcănescu lecţii în limba română, care lecţii au electrizat pe toţi câţi le-au ascultat şi câţi au auzit de ele, aşî ca un fel de continuare a acestei acrivităţi a deschis cea dintâi şcoală superioară românească în Muntenia, P© băncile de la Sfântul Sava se adunaseră în jurul lui o mână de tineri înflăcăraţi, cari după câtăva vreme de contact sufletesc cu magistrul, au simţit vibrând în ei un duh nou, necunoscuţi până aci. Şi nu era numai lîm-, ba românească cea care a făcut minunea, în această, şcoală, înfiiințată cu concursul lui Vodă Caragea, protectorul culturei greceşti în Principate — căci limba românească niciodată n’a încetat de-a fî întrebuinţată —, ci minunea o făcuse concepţia da viaţă românească pe care Lazăr o pusese la temelia activităţii sale. La venirea lui în ţară, Lazăr găsise în cercurile conducătoare de aci exclusiv viaţă grecească, limbă grecească, idealuri greceşti. Pe ardeleanul refractar asta l-a izbit puternic. Din prima zi el trebue să fi simţit că aşa nu mai poate merge şî că neamului românesc îi trebue altă mentalitate, alt ideal. Pentru aşa ceva trebue însă mai întâiu de toate o altă creştere, o creştere pentru Patrie şi mai mult decât atâta pentru Neam. După vreo doi ani de frământări, în cursul cărora izbutise a-i îndupleca pe conducătorii ţării să deschidă o şcoală românească, Lazăr îşi concretiză astfel concepţia sa despre educaţia de care are nevoie Ţara: „Patriei nu-i poate fi tot una, măcar ce fel de creştere ar primi mădularele, nici nu poate adiaforisi în cunoştinţa sufletului cea adevărată, pentru că odihnă cu cea dinlăuntru precum şi cea din afară, aşa şi binele de obşte precum şi cei privaţi stau cu creşterea tinerimii următoare într’o analoghie prea strânsă legată. Din care pricină fieştecare Patrie, fieştecare stăpânire bine organizată, osebit priveghează, are o priveghiă pentru creşterea cea cuviincioasă a finei lor următori“. Nimeni, până la Gh. Lazăr, nu concepuse la noi astfel datoria Stăpânirii de a se îngriji de educaţia cetăţenească a supuşilor ei. nimeni nu căutase să fixeze mijloacele pentru o astfel de creştere, fără de care un neam nu poate exista, — nimeni nu izbutise să-şî realizeze ceea ce rostea fCititt continuarea in vagina I-a).