Adevěrul, februarie 1924 (Anul 37, nr. 12275-12298)

1924-02-01 / nr. 12275

«mi XXXVII No. 122781 ra •M'inltir.iiiîl 1 fii 4 Lei axemplarul i străinătate { Vineri 1 Februar!» 192« Adeverii! W0M Uâtftar / ^1* V» BSLDHAR 1888—»1881 «aflATOHI I COITST. MILLE 1897-19» SSSM Monitorul guvernamental înregistrează nemulţumirea ţării că... opoziţia nu e pregătită. „..Credem a şti că ţara s’ar mulţumi, la urma urmelor, chiar numai cu... un guvern pregătit! Democraţia şi protecţia vamală chestiuniie economice, primează astăzi. Dacă această urmare a evoluţiei postbelice a avut dezavantajul de a spori nevoile şi grijile tuturor, a avut şi avantajul de a lărgi enorm cercul acelora cari se interesează de discuţiunile asupra chesstiunilor economice. Astfel articolele mele asupra problemei tot mai actuale, a revizuirei tarifului vamal, mi-a atras o întreagă corespondentă dela cititorii cari, după inclinaţiuni si interese, se declară, unii pentru protecţia vamală a industriei, alţii contra ei. Se întelege că în teorie, se pot invoca multe argumente în favoarea unei sau a celeilalte teze. Și am cunoscut cele mai multe din argumentele pro sau contra, pentru că nu există în economia politică o controversă, care să fi provocat o literatură mai bogată, decât cea dintre liber-schimbism şi protectionismul vamal. Dar un argument m’a frapat mai cu seamă şi mi s’a părut că cere o lămurire. Este argumentul că protectionismul vamal ar fi antidemocratic şi că deci un democrat nu se poate pronunţa în nici un caz în favoarea lui. * * Cred că aceasta e o eroare. Întâi In principiu nu există nici un antagonism intre democraţie şi protectionism vamal. Politiceşte nu democraţia, ci liberalismul s’a identificat în Occident, cu liber-schimbismul. La noi nici aceasta nu a fost cazul. De altfel intre liber-schimbism şi protectionism, nu e atâta vorba de un principiu, cât de o metodă. Anglia a fost în cea mai mare parte a istoriei ei, un stat protecţionist. Abia când din stat agricol a devenit un stat industrial, când nu-şi putea tr afli populaţiunea decât importând produse agricole şi căutând să se desfacă, pe cele indsstriale pe alte pieţe, s’a pornit acea luptă în favoarea liber-schimbismului şi a pantei ieftne, care, după ce a biruit, a făcut din Anglia statul liber-schimbist prin excelenţă. Cu întărirea condiţiunilor economice cari au provocat această luptă şi biruinţă, iber-schimbismul a devenit un principiu al politicei engleze, al poporului englez chiar. Războiul mondial ■zdruncinând însă acele conditiuni si născându-se ideia unirei tuturor dominionurilor si coloniiilor Britanice Ihtr’o autarchie economică, — am văzut partidul conservator, cel mai puternic, ridicând din nou problema protecţionismuluii vamal. De altfel pe tot continentul european nu există o ţară liber-schimbistă. Ţările cele mai democratice, Franţa, Cehoslovacia, practică protecţionismul vamal. Socialiştii în Germania, nu s’au gândit, când au luat puterea, să renunţe la dânsul, fiindcă nu e vorba, cum am spus, de o chestiune de principal, ci de o metodă, nu e vorba de o regulă imuabilă, ci de o chestiune de oportunitate. In trio ţară sau o ramură industrială în care protecţionismul vamal nu ar servi decât pentru a îmbogăţi câţiva indivizi, punându-i la adăpostul unei concurente reale, el ar fi anti-democratic. Acolo însă unde el are de scop să asigure, fără pagubă pentru obşte, existenţa a zeci şi sute de mii de oameni şi familii, el este o măsură democratică şi nu vedem cum ar putea fi democratic să deschizi graniţele concurenţei străine nelimitate, cu preţul de a lăsa aceste sute de mii de oameni pe drumuri. * * * Obiecţiunea ce se face de obicei acestei argumentaţii este că e drept ca o minoritate să sufere pentru ca majoritatea să profite. Dar şi profitul acesta e foarte discutabil, fiindcă e efemer. Produsele industriale străine, cari, în lipsa unui regim de protecţiune vamală, le concurează pe cele indigene, rămân la un preţ scăzut numai până când distrug, prin concurenţa lor, industria naţională. După aceia exploatează ele cât pot terenul pe care o politică unilaterală l-ar sustras produselor indigene. în Evident că protecţia vamală nu este nici ea o stare definitivă. Colbert spunea că ea formează cârjile cu cari industria tânără învaţă să umble, iar ştiinţa economică modernă a stabilit că orice ţară, care are bogăţii de pus în valoare şi deci o industrie de dezvoltat, nu se poate dispensa de protecţionismul vamal. Or, noi ne găsim astăzi mai mult ca oricând în situaţiunea aceasta, protejarea industriei noastre fiind, nu numai o datorie faţă de prezent, pentru a menţine ce avem şi a păstra mijlocul de existentă populaţiei industriale existente, dar mai ales o datorie faţă de viitor, când, după cum am mai spus şi ,nu o pot repeta îndeajuns, nenai având pământ disponibil şi populaţia rurală crescând în proporţia în care, din fericire, creşte, va trebui să găsim un debuşamcentas braţele ei, un mijloc de existenţă, pe care nu va putea să i-l ofere decât industria. Evident că nu trebuie confundat protecţionismul vamal cu libertatea comerţului, două noţiuni care nu se exclud, cum arată exemplul tuturor statelor occidentului european. De asemenea nu trebuie înţeleasă protecţia vamală ca una ce trebuie să cuprindă şi pe cei drepţi şi pe cei nedrepţi, adică şi industriile cari merită şi cele cari nu merită, fiindcă niciodată nu vor putea umbla fără cârjile taxelor vamale. E o întreagă şi conştiincioasă cercetare de făcut asupra viabilităţei şi a şanselor de dezvoltare ale unei industrii, trebuie găsit nivelul taxelor pentru căele sa fie taxe de susţinere a industriei, nu de stoarcere a populatiunei. Nu pentru a crea industrii parazitare, ci pentru a crea industria, care la un anume grad de dezvoltare a ei, să poată trăi prin , ea însăşi, trebuie acordat protecţionismul vamal, cu multă băgare de seamă şi minuţioasă măsurare, mai ales în grelele vremi prin care trecem. Dar nici o ţară nu poate ajunge la liber-schimbism fără a trece prin protecţionism. Anglia însăşi ,a dovedit aceasta. Liber-schimbismul e sfârşitul natural a! unei dezvoltări protecţioniste şi mari ţări industriale, cari pe deasupra tiu se pot hrăni singure, ca Germania de exemplu, n’au ajuns încă la acest, sfârşit. Noi însă, suntem la începutul evoluţiunei acesteia şi o mare şi importantă problemă şi de viitor se pune pentru noi, cu chestiunea revizuirea tarifului vamal, căreia pentru moment îi se poate şi trebuie sa li se dea încă o soluţiune provizorie, dar care trebuie neapărat şi imediat supusă unui, studiu, serios, şi amănunţit pentru a se ajunge la una definitivă. B. Brănişteanu Chestia minorităţilor De la unire încoace, mereu repetăm că situaţia nesigură in care se află minorităţile noastre nu mai poate dăinui. Am arătat in multe rânduri că in această chestiune punctul principal nu-i formează cantitatea mai mică sau mai mare de drepturi pe cari le acordăm, ci siguranţa sau mai bine ris nesiguranţa de drept. Din punct de vedere democratic, dacă ar fi de ales, intre două rele, ar fi chiar preferabil o restrângere a acestor drepturi, decât o dăinuire a situaţiei de azi, când cetăţenii noştri minoritari nu ştiu precis ce drepturi şi ce datorii au, când autorităţile locale se află in aceiaş nesiguranţă, iar autorităţile centrale iau tot felul de dispoziţii, cari se bat cap in cap. Şi am dat ca exemplu Cehoslovacia unde s’a votat o lege specială, socotită ca făcând parte de drept din Constituţie, în care se precizau lămurit drepturile cetăţenilor de altă limbă decât aceea a majorităţii. Se pare că, in fine, şi guvernul nostru şi-a dat seama de imposibilitatea acestei situaţii. După cum se vede dintr-un reportaj publicat de „Adevărul“, guvernul, pregătind reforma administrativă, reforma şcolară şi legea cultului, s’a izbit in fiecare din aceste proecte de diferite chestiuni in legătură cu minorităţile. Şi atunci a văzut că pentru a evita contraziceri, e nevoe să stabilească, inprealabil, un regim definitiv pentru minorităţi. S'a numit deci o comisiune care să stabilească acel regim, de care se va ţine seama in fiecare din legile ce se pregătesc. Dacă socotim această metodă ca an progres faţă de situaţia nesigură deplină acuma, nu ezităm insă a spune că e profund regretabil faptul că o asemenea legiferare se face de un singur partid, care nu-i decât o minoritate disparentă a poporului român. Regimul minorităţilor ar trebui să fie stabilit de Întregul popor român, adică de o comisiune compusă din reprezentanţii tuturor partidelor după ce va fi ascultat dorinţele reprezentanţilor minorităţilor. Numai astfel s’ar putoa ajunge la un regim definitiv şi care să nu fie modificat de la un guvern la altuL Avem la cârmă un guvern numit fără asentimentul poporului şi susţinut de deputaţii impuşi de jandarmi şi de administraţie. Actele lui nu sunt recunoscute de nici un partid de opoziţie. Care va fi situaţia după căderea liberalilor? Rămânne-va regimul Uzat de aceştia ori se va introduce un altul? Iată ce nimeni, nuştie. , ţi Sunt ucele chestiuni mari asupra cărora n’ar trebui să existe animozităţi intre partidele româneşti. Dacă am avea un parlament liber, ales, cu siguranţă că Var putea ajunge, in asemenea chestiuni, la o Înţelegere Intre partide, pin nenorocire nu e cazul. Chestia minorităţilor e o nouă dovadă da imensa greşeală ce s'a făcut de, a se nesocoti voinţa corpului electoral, pentru a se impune la putere un guvern nedorit de alegători, , Oi & In lagărul opoziţionist se petrece un fenomen foarte curios. Toate nuanţele sunt perfect de acord, că regimul trebueşte răsturnat şi că legiferarea economică, proiectată de d. Vintilă Brătianu, trebueşte împiedicată cu orice preţ. Nu este opozant, care să nu recunoască că dacă ministrul de finanţe reuşeşte să-şi transforme proiectele în legi, viaţa politică din România este definitiv viciată, prin influenţa hotărâtoare a unui partid politic, stăpân pe toate resursele economiei naţionale. In consecinţă, toţi adversarii guvernului Brătianu, indiferent de nuanţe, sunt gata la o acţiune de răsturnare. Imediat, însă, ce este vorba de stabilit formula, pe baza căreia să se închege blocul antiguvernamenal, se constată acele variaţiuni şi diverginţi —■ produs natural al stărei de luptă lăuntrică opoziţionistă de până acum — care, dau impresia că, în fond, nu toată opoziţia este lămurită, în privinţa primejdiei politice, pe care oprezintă proiectele economice liberale. Şi astfel, sentimentul ce se degajează este că de ar fi să se producă un acord opoziţionist — şi e probabil că, în cele din urmă, tot se va produce-- acest acord va izvorî nu din voința proprie a politicianilor, ci din puterea de propulziune a simţimântului general, care îşi impune voinţa în contra tuturor faptelor mici şi mari şi împotriva tuturor zeilor, mari sau mici, ... gig de discuție,este formula iad. 'Scopui' prineipai: inteminerea legii ererei vintitiste. Obiectivul principal: răsturanarea guvernului Brătianu. Mijlocul pentru a ajunge la acest rezultat, or de unde se alătură o putere potrivnică regimului, ea este bine-venită. Restul: discordiile din trecut, planurile de viitor, combinaţii, de guvern, toate acestea nu există. Lupta se dă pentru înlăturarea guvernului de astăzi, indiferent cine va veni mâine. Ţărăniştii doresc, insă, două precizări: angajament că oricine va veni la putere va face alegeri libere şi stabilirea unui acord, pentm luptă de acum, astfel incât să nu fie vro posibilitate de defecţiune , să fie exclusă orice putinţă de manopere lăturalnice. Angajamentul opoziţionist trebue să însemne luptă de răsturnare, cu orice preţ. Până la trimful final. Aci stau pentru moment lucrurile. * Nu mai puţin este interesant de remarcat că mulţi din corifeii opoziţioniştî nu par a fi la înălţimea împrejurărilor şi n’au sesizat, din timp, importanţa celor ce-şi propune d. Vintilă Brătianu. Altfel ei n’ar fi pierdut vacanţa de Crăciun, fără a pregăti în ţară o atmosferă potrivnică acestor proiecte şi prielnică unui acord opoziţionist. Fruntaşii naţionalişti ar fi înţeles că nu e momentul prielnic ca, într’un ziar al lor ardelenesc, să scrie că cei ce au votat cu ţărăniştii în Banat au fost nişte tâmpiţi; corifeii ţărănişti n’ar îi atacat pe d. Vaida, cum au făcut-o, iar personagii marcante naţionaliste şi-ar fi dat seama, din timp, de diversiunea pe care o încearcă guvernul, prin documentul Diamandy, diversiune dată lămurit pe faţă de „L’Indépendance Roumaine“, care, în numărul ei de aseară, scrie în această privinţă : „Fapt şi mai trist, d. Stere e că ....... ■ petenia unui partid, care în toate manifestările sale politice, invocă dreptul de a guverna această ţară, pe când naţionaliştii ei înşişi, tratează combinata politice cu reprezentantul autorizat al curentului pan-german, în felul acesta uitând că nu sunt decât cinci ani de când provinciile noastre din Ardeal se aflau încă supuse jugului austro-ungar. Dacă politiciani şterg prea repede din mintea lor suferinţele indurate de către ţara aceasta, numai în dorinţa de a pune mâna pe putere, opinia publică, din contră, prin bunul simţ şi prin patriotismul ei va şti să se poarte cu partizanii trădători". Iar „Viitorul“ de aseară exclamă fericit: „din ziua în care a fost pus in discuţie cazul Stere, tratativele n’au mai putut să continue“. Din contra. S’ar fi făcut ceea ce au făcut ţărăniştii la Iaşi — este drept, numai , în ultimele zile — adică s’ar fi pledat pentru un acord şi s’ar fi denunţat cele ce proiectează regimul. Cu toate acestea nu e încă prea târziu. Mulţi din opoziţie speră, că, în cele din urmă, cei în drept se vor lămuri, un acord se va stabili şi marea luptă va începe curând, în orice caz la timp. Scrutator * ★ Blocul antiguvernamental ? Starea de spirit din lagărul opozitionist Formule variate şi diverginţi cari persistă Atmosfera, care n’a fost pregătită NAZBATII Regimul apelor Ironia soartei a dat tocmai d-lui general Moşoiu autorizarea de a face legea „regimului apelor“, — tocmai d-sa care afirmă cu întreaga d-sale activitate publică, mai ales vara pe vremea şpriţului, că „apa nu e bună nici idoisme“. In ce ne priveşte, ca bucureşteni, nădăjduim că noul regim al apelor va aduce şi Bucureştilor niţică apă, fiindcă suntem siguri că nu va lipsi să aducă destulă... apă la moara liberală. Ni se pare, însă, că şi cu această afacere se bate doar apa în piuă! Partidul bicefal Nu este vorba de un partid cu doi şefi, ceea ce nu înseamnă întotdeauna două capete, lucru care s'a mai văzut si se va ind vedea, poate chiar in România, ci e vorba de un partid care, divizat deja în două jumătăţi ostile, nu numai că ne prezintă pentru fiecare jumătate câte un şef dar şi o jumătate, şi cealaltă, păstrează aidoma vechea denumire de „partidul poporului". Asta credem că nu s’a mai văzut în altă parte decât la noi, ci fiecare din aceste jumătăţi cu acelaşi nume, şi-a citit declaraţia în Cameră, una fiind absolut contrară, din orice punct de vedere, celeilalte: averescanii, ţinându-se de platforma alfinerei, argentiştii sau argetoiştii, pe platforma participării la lucrările parlamentului. Este simpticarea programului politic până la ultima expresie posibilă, fiecare din părţi zicând nu când cealaltă zice da, şi viceversa. Numai acest viceversa pare că mai întrerupe nițel monotonia. Poate că am intitulat rău acest articol „partidul bicefal întrucât corpul comun e tras în două direcţii opuse. Partea curioasă e că titulatura aceasta poporului" sună anapoda acum, mai cu seamă că şi uni şi alţii, susţin că numai ei au încrederea masselor. Evident că proba decisivă nu va veni decât la viitoarele alegeri. In definitiv partea tragică — pe lângă cea comică — este că opoziţ ia 0 pulverizează necontenit. De acela guvernul priveşte cu ochi buni disidenta d-lii Argetoianu, şi confuzia care se face cu numele partidului d-lui general Averescu nu poate decât să-l încânte. Un şarpe tăiat în două nu contează cât două jumătăţi de şarpe, ci drept nimic, drept un simplu cadastru. I. T. Republica grecească O scrisoare trimisă de la Atena ziarului „Dimineaţa“ are ca subtitlu: „regalitate sau republică?“ Astăzi această chestiune nu se mai pune pentru Grecia, pentru că orice îndoială este exclusă întrucât priveşte sentimentele marii majorităţi a poporului grec şi, deci, plebiscitul care va avea loc in curând. Nu ştim ce surprize poate rezerva viitorul, dar fapt cert şi stabilit este că grecii de astăzi sunt republicani. Oarecari rezerve erau îngăduite câtă vreme Verizeios nu se pronunţase lămurit în Chestiunea formei deja inflinenţa marelui bărbat de stat Cretan asupra compatrioţilor lui este covârşitoare, aşa că ralierea sa la o ideie sau la alta ar fi putut trage greu în cumpănă. Venizelos insă s’a pronunţat şi s’a pronunţat în modul cel mai categoric, declarând că este partizanul regimului republican şi precizând că nici un fel de obstacole externe nu se opun la proclamarea republicei. De aceia, apropiatul plebiscit nu va face decât să consfinţească şi de drept o stare de lucruri care, de fapt, a şi fost realizată. Iar măsurile luate de acelaş Venizelos în vederea potolirei agitaţiei spiritelor şi a creiărei unei atmosfere mai normale, cum sunt, de pildă, acordarea amnistiei, politice, autorizaţiadată ziarelor regaliste de a-şi prelua, apariţia, asigurările făcute partizanilor regimului monarhic cum că plebiscitul se va face în condiţiuni de deplină libertate, constituesc mai degrabă dovezi că soarta regimului republican este asigurată şi că, prin urmare, nu se simte nevoia de presiuni şi de alegeri falsificate prin acte de violenţă. Aceasta este actualmente situaţia în Grecia, încă ceva. A înşira grecilor primejdiile externe —reale sau imaginare— ce ar decurge din proclamarea republicei, a-i ameninţa cu intervenţii sau măcar cu o înăsprire a raporturilor cu anumite state, doritoare sau interesate de a vedea în Grecia dăinuirea maideparte a dinastiei, însemnează a-i îndârji mai rău şi a goni dintr’înşii orice scrupul şi orice înclinare ce-ar fi mai avut pentru rege şi dinastie. Când e vorba de presiuni ce s’ar exercita, din afară, e lucru neîndoios că grecii, în susceptibilitatea lor dusă la extrem, vor face tocmai contrariul de ceiace s’ar încerca să li se impună din afară. Sunt destule fapte şi exemple — şi chiar în trecutul recent — care confirmă această stare de spirit a poporului elen. De aceia, întrebarea „regalitate sau republică ?“ nu-şi mai are locul. Grecia va fi fără doar şi poate o republică. N. B NOTE Nasul animalelor Un savant american — nu ştiu dacă e american dar e bine să-i zic aşa —■ a ’ descoperit că pricina pentru care animalele — minus omul — nu pot vorbi este că n’au nas. Adică au ele un fel de nas insă bun numai pentru respiraţie, nu ca instrument de resonanţă, cum e al nostru. Adevărul e că dacă te strângi bine de nas s’a dus vocea, dacă ai un guturai straşnic deasemeni, şi cei cu nasul tăiat sunt întotdeauna fârnâiţi. Probabil că zicătoarea „n’au nas“ de aci s’a născut. In mod negativ ca să zic aşa lwt-ul pare bine dovedit. Rămâne ca să se dovedească şi in mod pozitiv prin adaptarea la actualul nas al animalelor, al unui dispozitiv care să-l complecteze în sensul proeminenţei faciale omeneşti. Atunci numai vom şti în ce s’a schimbat un răget de bou,un strigăt de măgar,..un behăit, de oae. un nechezat de cal, etc., trecând ,prin acest nas artificial. Probabil că vom avea modulaţiuni noui, mai fine, mai expresive, mai variate. Dar prin ce vom deosebi astfel că boul vorbeşte în loc să fagă, şi mai cu seamă cum vom izbuti a da un înţeles asemănător limbajului acestor sunete schimbate? Speră oare savantul american să înveţe astfel pe catâr să se exprime în englezeşte, pe măgar în spanioleşte, un cal în ungureşte, şi aşa mai departe? Mai mult, chiar dacă am nădăjdui că da, din punct de vedere mecanic, ce va fi „limba boului şi a altor animale când noţiunile omeneşti vor trece prin creerul lor? Vorbi-vor ele omeneşte sau lioeşte, măgăreşte, câineşte, etc? Căci modulaţia şi accentul nu-s de ajuns. Iar dacă animalele vorbitoare vor fi tot animale, nu văd ce folos am avea noi oamenii să înmulţim numărul cuvântătoarelor proaste, stupide, idioate, neînţelegătoare. Mai curând, dacă e vorba pe asta, aş propune să se fae nasurile multora dintre noi ca cel puţin să ragă, să suiere, să behăiască, să necheze fără a putea fi astfel înţeleşi de restul oamenilor. Index Nici un medic care tratează sifilisul fie în manifestările sale de la început fie în ceea ce priveşte consecinţele sale tardive— atacând aproape toate organele şi constituind astfel o bună parte din,maladiile interne, — nu neferijează y să examineze sângele pacinţilor săi. Acest examen se face sau este necesar în următoarele împrejurări: a) Să confirmam boala când diagnosticul nu este sigur. b) Să descoperim sifilisul atunci când semnele prezentate de pacient ne fac să ne gândim cu totul la altă afectiatie;' . . c) In fine când voim să controlam rezultatele tratamentului. Totdeauna acest examen al sângelui trebueşte făcut după cererea medicului căci altfel poate să dea naştere în unele împrejurări la adevărate catastrofe. Din nefericire însă s’a luat obiceiul că la cel mai mic semn, o simplă durere de cap, pacienţii se duc din propria lor iniţiativă sau consiliaţi de vreo cunoştinţă la primul laborator cerând să li se facă acest examen. Sunt sigur că orice medic practician a avut de tratat cazuri de sifilifobii ,bazate pe un rezultat pozitiv dat de laborator, sifilifobii care au provocat uneori stări neurastenice foarte închietante şi în care sifilisul nu era în cauză. S-au văzut chiar cazuri când soţia cu un examenal sângelui slab pozitiv, obţinut în astfel de împrejurări, a intentat divorţ soiului pe motiv că a fost infectată de sifilis, soţul bineînţeles fiind absolut străin de această infecţiune. Pentru aceste motive examenul sângelui când este necesar trebue făcut o repetăm după cererea medicului şi rezultatul interpretat număr de medic şi totdeauna paralel cu semnele clinice prezentate de pacient şi, după cele ce vom vedea mai la vale, ori de câte ori este un desacord între clinică şi laborator, clinica trebue să-şi conserve absolut toate drepturile ei, adică trece înaintea laboratorului şi cercetările de laborator trebuesc refăcute din nou. Scriind aceste rânduri nu aşi voi să se interpreteze în sensul că ași îi un adversar al laboratorului; din contra sunt partizanul, cel mai convins, însă aceste cercetări pentru a avea o reală valoare trifonesc făcute luându-se toate precauțiunile posibile căci după cum foarte bine se exprimă profesorul Castaigne, toate aceste cercetări de laborator în ceea ce priveşte sifilisul (examenul sângelui şi al lichidului cefalo-rahidian) trebuesc făcute de un observator competent, căci ele sunt foarte delicate şi cer nu numai o ştiinţă şi o lungă experienţă dar mai ales o conştiinţă la adăpost de orice bănuială. Metodele pentru examinarea sângelui în sifilis sunt de 2 feluri. Nu avem intenţia de a le indica nici măcar pe scurt, căci descripţia lor nu şi-ar avea locul decât în o publicare ştiinţifică şi de specialitate. Voim numai să le enumărăm. A. — Unele şi cele mai întrebuinţate sunt bazate pe fenomenul zis al deviaţiei complimentului (fenomenul lui Bordet-Gengou). Aceasta este reacţia Wassermann- Bordet cu variaţiile sale (modificări) făcute de Bauer, Hecht, Desmoulieres, etc. B. — Celelalte sunt metodele zise de ilaculaţie cu totul diferite de cele dintâi şi derivate din procedeul lui Vernes ’ şi printre care cea mai sensibilă este metoda de floculaţie a lui Dreyer şi Ward ■ din Oxford zisă şi Sigma-Reaction. # * # Cum trebueşte interpretat, adecă citit rezultatul examenului sângelui în sifilis. — In general ești bine dacă se poate ca examenul sângelui să fie făcut prin ambele metode. La noi în ţară metoda Wassermann cu derivatele ei este aceia care se întrebuinţează mai des şi rezultatul dat de dânsa va face subiectul acestui capitol. Sunt în aprecierea rezultatului 3. reguli generale adevărate postulate pe care nici un medic nu le poate trece cu vederea și anume: 1. Rezultatul dat de laborator ori care ar fi el , negativ sau pozitiv, nu trebuește considerat singur, ci totdeauna paralel cu semnele clinice, adică în raport cu simptome prezentate de pacient 2. Ori de câte ori se ivește un desacord între rezultatul dat de laborator şi semnele clinice prezentate de bolnav, clinica trece înaintea laboratorului. Aceasta nu va , să zică cum au voit unii să o considere ca o opoziţie între clinică şi laborator căci cum foarte bine , se exprimă savantul profesor Charles Richet „Ceux qu veulent, opposer le laboratoire * (Cum captinuarea in pags R.a) «m in sifilis de DOCTORUL C. ZAMFIRESCU Docent universitar m invitMi IM si pi sinissti! Nimeni nu contestă ca elevii de azi sunt de o calitate intelectuală inferioară celor de altădată ! Dar cine credeţi că-i de vină ? Nu-i de vină profesorul, că a dat drurau, din liceu unor asemenea elevi. Nu sunt de vină domnii profesori, cari în timpul războiului şi imediat după război, au lăsat să treacă, dintr’un sentiment... patriotic, pe oricine se prezenta la examen ! Nu sunt de vină, Doamne fereşte, nici mulţimea profesorilor de limba franceză, cari nu ştiu să vorbească franţuzeşte, nici cei de germană, cari nu ştiu boabă‘germana, nici cei de geografie, cari stau cu cărţile de geografie pe catedră, urmărind cu degetul pe carte lecţia spusă de elev ! Nu sunt de vină nici d-nii profesori universitari, cari nu-şi ţin cursurile, nici acei cari ţinându-şi cursurile, vin să îşi achite plictisiţi şi plictisitori o simplă datorie... O nu ! De vină — auziţi şi vă cruciţi — de vină e sistemul, care a făcut, ca elevii de azi nu mai învaţă, ca altădată, şapte hulus-hulus şi stergo-sterghetesterghei! „înapoi spre clasicism!“ strigă domnii cari pun ţara la cale! Cântecul acesta mi-i cunoscut ! II cunosc, din sute de articole, în această privinţă, din revistele franceze. Dar generaţia mea a trecut prin acest clasic... „clasicism“. Să spun eu cetitorilor ce înseamnă ! înseamnă că şapte ani de zile copiii să-şi îmbâcsească creerii cu declinări şi conjugări şi crâmpeie de traduceri din două limbi moarte ! Pe clasicii anticităţii grece şi latine, eu şi toţi colegii mei, i-am cunoscut din traduceri în limba franceză şi germană ! Numai astfel am aflat de frumuseţa şi sublimul Inadei şi Odiseiei, a lui Sofocle, Eurîpide, Virgiliu, Pliniu, Seneca sau Platon ! In locul celor două limb! moarte, mai bine învăţam engleza şi Italiana si sufletul şi inteligenţa noastră e-'rau mult mai bogate decât cu straşnicul lor hic, haec, hoc şi cu acei honim, hamm, honim, asupra cărţi* Emînescu a proiectat atâta ridicol prîntr’una din satirele tu!! Când auzi că s’au adunat şi au hotârit serios regenerarea învăţământului prin asemenea mijloace, îţi vine a crede, că cei cari fac reformele au pierdut cu desăvârşire orie® contact cu realităţile vieţii Dar (Citiţi continuarea în pag. 11-a} Chestia asf 9 ei Blocul opoziției D. IONEL BRATIANU : Până or face blocul, imi băgaiu un cui...