Adevěrul, aprilie 1924 (Anul 37, nr. 12325-12349)

1924-04-01 / nr. 12325

­ După ter Vanoviaţii Juraţii Capitalei au dat un verdict de achitare, după ce în faţa lor s-au desfăşurat dovezile că a fost un complot şi că el a avut şi un început de executare. Mai mult, chiar în ajunul procesului unul din acuzaţi a săvârşit o faptă care denotă că ei nu glumesc în asemenea chestii, iar zia­rul care trece drept al stu­­denţimii înregistra cu entu­ziasm acea faptă. Din verdic­tul juraţilor unii vor trage în­cheieri în potriva acestei in­stituţii, susţinând că juraţii nu ştiu să aprecieze sau că, lăsându-se conduşi de senti­mente diverse, îşi falsifică ei înşişi judecata. Noi credem că o asemenea interpretare şi asemenea con­cluzii ar fi greşite. In chestii de soiul acesta juraţii nu ju­decă numai fapta, ci mai cu seamă împrejurările cari au provocat-o şi înlesnit-o; ei nu judecă numai persoanele cari apar ca autori materiali ime­diaţi, ci mai cu seamă pe cei cari în mod fatal scapă de sub jurisdicţiunea lor. Şi astfel, achitarea celor dintâi este tocmai condamnarea ce­lor de al doilea. Avem tot dreptul să presu­punem că aşa au înţeles lu­crurile juraţii Capitalei când şi-au pronunţat verdictul în procesul complotiştilor. Privind complexul împreju­rărilor din cari a rezultat complotul, e foarte uşor de arătat cine sunt vinovaţii, începem cu guvernul. Fapt este că din capul locului ar fi putut să stăvilească răul, şi n’a făcut-o. El s’a pus dela în­ceput pe un teren fals, mai luând şi mai neluând măsuri contra studenţimii. Or, acea­sta însemna să abordeze nu­mai o lăture a chestiunii, şi încă pe cea mai secundară. Măsurile imperios necesare, pe cari noi le-am cerut din prima zi, trebuiau să vizeze pe marii instigatori, pe cei cari din um­bră — şi nici prea din umbră — picură zi cu zi otrava în sur­fletul tinerimii şi o duc pe că­ile primejdioase. In al doilea rând sunt vino­vaţi foarte mulţi oameni po­litici din aproximativ toate partidele politice, căci dacă în toate există oameni serioşi, cari spun lucrurile cum sunt, există în toate, şi dintre­ cei­lalţi, încât, dacă liberalii acuză pe opozanţi că aţâţă tur­­burările pentru a crea greutăţi guvernului, iar opozanţii acu-­­ză pe liberali că aţâţă turbu­­rările spre a-şi pregăti o ar­mă de opoziţie, nu sîntem de­parte de a crede că ambele a­­serţiuni sunt întemeiate,, cel puţin pentru­ unii liberali şi pentru unii opozanţi1. Dar lista vinovaţilor nu se opreşte aci. Sunt vinovate ace­le instituţii de cultură — in­clusiv o bună parte din presă — şi sunt vinovaţi acei foarte mulţi intelectuali din toate ra­murile, — şi, fireşte, locul de frunte îl ocupă un respectabil număr de dascăli — cari, pri­vind lucrurile cu uşurinţă, nu şi-au înţeles datoria de a num­ii din răsputeri, pentru în­toarcerea rătăciţilor la calea cea bună şi cuminţa­­m. Este clar că toată acţiunea antisemită, ori cât s’ar înteţi, şi chiar dacă ar lua proporţii­le pogromurilor ruseşti, nu va influenţa nici­odată în chip esenţial rostul populaţiei evre­­eşti din ţară, indiferent dacă-l irnvesti cu simpatie sau cu scârbă. Pentru ca românii de baştină să aibă supremaţia în toate h­ramurile de activitate trebuie să­ li se creieze toate posibilităţile de dezvoltare. Se cere deci opera pozitivă pentru români şi nu opera negativă contra altor ele­mente. Şi atunci, privind întreaga dezlănţuire a celor săvârşite în cadrul agitaţiilor cari ur­mează de doi ani de zile, con­statăm — nu-i aşa? — că tot ce se vorbeşte e vorbă de clacă, tot ce se face e apă în piuă. In schimb, starea de necontenită agitaţie şi tulbu­­rare face un rău imens ţării, căci o zguduie de la un capăt la celălalt, îi paralizează în­treaga operă de refacere şi consolidare, îi surpă prestigiul în străinătate, agravează pro­blema minorităţilor, întunecă mintea şi înăspreşte sufletul tinerimii, cu un cuvânt tinde să sălbătăcească România. Acţiunea anti-semită este în fond o acţiune anti-românea­­scă. Şi sunt foarte vinovaţi nu numai cei cari o susţin di­rect, dar şi toţi aceia cari nu luptă din răsputeri ca s’o ză­­dărniceaescă. * Aceasta fiind problema, în toată întinderea şi adâncimea ei, procesul de la Curtea cu juri apare ca un epizod neîn­semnat ca fapt în sine, dar de­ o imensă valoare ca simp­tom. Cum a fost tratat simpto­mul rămâne lucru secundar. Dar boala trebuie tratată se­rios. Şi aici începe rolul tutu» ’ror acelora cari, după cum am arătat, până acum nu și-au făcut toată datoria.Ad. BIBLIO­TECA„ASTRA" SIBIU Anul XXXVII. Mo. 12325l ui etwpiana ft » tgra 4 Lei era planul in sîrăn­ătaia C Marți 1 aprilis ÎS24 Tsstărui f AL. V» BELDîMAtî 1888—1597 waHUATOA*­­ CONST. MILLE 1897—198» Pe când la Viena, delega­ţia ro­mână prezintă în faţa lumei civili­zate, a democraţiei europene de sprijinul căreia avem nevoe, argu­mentele şi documentele cari dove­desc că Basarabia este şi voeşte să fie românească,­­ la Bucureşti stu­denţimea se agita cu tot entuzias­mul ei tineresc şi cu toată dezin­voltura pe care o dă lpsa de expe­rienţă, pentru o cauză cu totul alta. Căci nu procesul studenţilor tri­mişi înaintea juraţilor pentru com- Prot, şi asupra căruia juraţii­ au avut să se pronunţe, este în baza agitaţiu­nilor ei, ci acea campanie de ură, de pornire împotriva uniei părţi a cetăţenilor acestei ţări, campanie care numai rău ne poate face în ochii acelei Europe democratice, a cărei aprobare în cestiunea basara­beană este mândria şi tăria noa­stră. Acţiunea de ură la care a fost aţâţată studenţimea, este o acţiune de dezbinare, care nu poate îi în nici un caz de foîos tărci, care insă d­in momentele acestea îl poate cau­za o mare pagubă. Oricâtă drep­tate avem, ne treime şi simpatia lumei democratice, căci ea şi nu­mai ea este garanţia viitorului. De aceea socotim că cei cari au lăsat studenţimea să rătăcească, au acum datoria s’o readucă la caisa cea bună şi utilă. Când regimul bolşevic se pregăteşte să conteste integritatea teritoriului naţional ro­mân, când caută să ne conteste dreptul nostru sfânt asupra Basa­rabiei, între altele cu argumen­tul că democraţia sinceră şi dreaptă, nu are rădăcini în ţara noastră, nu e momentul agitaţiunilor şi dezbi­nărilor lăuntrice, ci trebue făcut fronter unic în afară, ca să se ştie că tot­ cetăţenii acestei ţări, uniţi în dragostea lor de ţară, vor şti să apere această Basarabie românea­scă, această fiică nenorocită, ră­pită de jugul rusesc și revenită la sânul Patriei mume. ­sarabia!Scandalul î lui dtitii­ea lire Scandalul de la pandatmnea Ca­rol, prin­ care câţiva studenţi rătă­ciţi, erau cel mult 40, au zădărnicit conferinţa d-lui Aristide Blank asu­pra „Problemei monetare", a fost umil din cele mai dureroase spec­tacole, ce ne-a fost dat să vedem. Mărturisim că numerosul si ale­sul public care se afla in sală, a a­­vut, la vederea bâtelor care se agi­tau peste capetele lui, în framele studenţimei, de către nişte tineri cari purtau cocarda studenţimei, un sentiment mult mai puţin nobil de­cât indignarea. El s'a simţit ruşinat si umilit, ruşinat şi umilit că proce­deze cari au dispărut char şi din politica noastră şi pe cari nu le mai cunoşteam decât din sfârşitul actu­lui al doilea al „Scrisoarei perdu­­te", am reînviat pe terenul Universi­tatei noastre. Probabil că turburătorii Confe­rinţei s’au socotit la sfârşitul ispră­­vei lor ca biruitori. Nimic mai uşor decât o asemenea biruinţa. Nu 40, dar zece indivizi, pot zădărnici o adunare de oameni al căror scop a fost ştiinţific şi cărora nici prin gând nu le-a trecut că ar putea­­ puşi în situaţiune să se bată într’o sală închinată ştiinţei. Şi pentru ce s’au dedat acei 40 studenţi întristătorului spectacol ? Cititorii pot lua în altă parte cunoş­tinţă de conţinutul conferinţei d-lui Blank. Ea trata una din cele mai ar­zătoare probleme ale economiei po­litice moderne, una din cele mai a­­ride probleme teoretice şi totuşi din cele mai grave probleme prac­tice. Nimic intr’ânsa nu provoca si nici nu putea să provoace vreo pro­testare. Atunci nu rămâne decât că au tăbărât pe conferenţiar numai pentru că este evreu ? Sau poate pentru că este unu! din puţinii oa­meni de la noi care a arătat cea mai mare pricepere pentru nevoile studenţilor şi a făcut cele mai mari jertfe pentru a le preîntâmpina ? Nu, a doua întrebare nu o punem. Ea nu are loc, fiindcă cei 30—40 stu­denţi tulburători, nu pot fi con­dui, daţi cu toată studenţimea noastră, trebuie chiar despărţiţi net de dân­sa. Aceasta pentru faima tatei, în interesul viitorului ei. Atunci rămâ­ne că acei studenţi nu pot suporta nici măcar o discuţiune ştiinţifică cu un evreu ? Dacă aşa ar fi, ar trebui să ceară suprimarea dintre cursuri, ca să nu mergem prea departe, a filo­sofiei lui Spinoza, ar trebui ca me­­dicinişti să renunţe la cărţile lui Gaston Lyon sau la remediile lui Ehrlich, ar trebui înlăturat la mate­matici Einstein, şi, fiindcă e vorba de economia politică, ar trebui su­primat de la cursul ei, cel mai stră­lucit discipol al lui Adam Smith, ar trebui suprimat David Ricardo, unul din marii creatori ai econo­miei politice moderne. Ceia ce s'a petrecut la Fundaţi­­unea Carol, sperăm că nu va rămâ­ne fără urmări. Au putut vedea a­­colo, foşti şi viitori miniştri, parla­mentari, profesori universitari cari până acum cunoşteau aceste lucruri numai din auzite, încotro mergem dacă tinerimea noastră universita­ră va fi lăsată să rătăcească pe calea pe care au împins-o nişte ma­maci nebuni şi nişte criminali. E aci vorba mai mult decât de o şcoală perdută, e vorba de viitorul acestei ţări. Pro Basarabia _ MANIFESTAŢIA DE LA CER­NĂUŢI — Eri, Duminică, la Cernăuţi a a­­v­­t loc o b­omă manifestaţie pro Basarabia.. La orele 10 şi .ruin. dim. în seda Teatrului a avut loc o întrunire la care au participat numeroşi cetă­ţeni din toate straturile sociale şi studenţimea locală. Toţi vorbitorii au arătat că Ba­sarabia este pământ moldovenesc rupt prin forţă şi viclenie din tru­pul Moldovei şi că din propria-i vointă la 1918 s’a glipit la Româ­­nia, de unde fusese furată. S’au trimes apoi telegrame de lo­ialitate regelui, primului ministru şi ministrului de externe. Publifici eşind de la întrunire a format uni imposant cortegiu care a manifestat pe străzile Cernăuţiu­lui, în cântase patriotice. In faţa primăriei Uri,­­ student a ţin­ut o mişcătoare cuvântare. Muzica şi căruii au­ intonat Imnul Regal. La ora 1 d. a. manifestanţii s-au împrăştiat în linişte. - ---- -«am—-------­ ABONAMENTE m tara S*c îsiî ars 65î3 iei. Pe sase Imsi 350 Cei. Formidabilul deficit cu care de­butează noul­ sau mare buget n’a descurajat pe guvern. Află deci, fe­­ricitule popor, că pe lângă cele 17 ministere, din care măcar 10 sânt de prisos şi o pagubă, şi după cele 3 subsecretariate de stat, din care nici unul nu ne trebuia, se mai plă­­nueşte înfiinţarea unui al patrulea. Va fi acela al şcoalelor de comerţ şi industrie de pe lângă ministerul cu acelaş nume. De când guvernul nu mai poate „alege“ nici măcar un singur de­putat fără bătăi, corupţii, focuri de revolver şi furt de urne, el simte nevoia de­ a se multiplica la cârmă, probabil pentru ca răspunderea pe cap de ministru şi jumătate de mi­nistru să se împartă cât mai mult. Evident că din lefurile ce ie vor lua nouii bud­getivori, de la uşier, şef de cabinet şi până la subsecre­tar de stat, plus cele câteva auto­mobile, hârtie şi cerneală stricată, local şi altele, s’ar putea înfiinţa câteva şcoli de iznoavă sau îmbuna­taţi cele existente. Dar de asta­ se vede că nu-i prea pasă guvernului Măriei Sale. El are nevoe de noui caziere în care să-şi capete parti­zani. Să ne aşteptăm deci în curând la noul subsecretariate de stat. Fie­care ministr­u se va dubla şi tripla astfel.Sa nu ne fie de mirare vă­zând înfiinţându-se unul al şcoale­­lor clasice, al celor reale, al loco­motivelor şi vagoanelor care merg încă, al celor ce stau stricate prin gări, poate ca şi unul al deficitelor budgetare. De­sigur că unul al ex­cedentelor nu­ se va înfiinţa, căci nimeni n’ar voi să-l ocupe, răspun­derea titularului fiind prea groaz­nică. E natural să fie aşa. Câtă vreme­­ măturoiul naţional nu se mişcă, probabil fiindcă acum de-abia îi cresc firele din care se va forma, nu e nici un motiv ca guvernul să nu se îngrămădească la ușa casei românului, pe lângă spinii, mără­cinii şi bălăriile cântate de "arte*. 5. T. BaMcwnaggre*1 NAZRATI! Deosebită ’’ Kix O­nestie. Bolşevicul ț­arului BASARABIA : D-le Cicerin, cum a devenit cazul cu mine, dar te faci m­ znai ?, bolşevicii autentici poate că nu ştiu ă-tet, diplomatul tatucului“, de ce Oficiosul liberal invită pe A. C. Cuza şi Zelea­ Codreanu „să mediteze la toata acţiunea vinovată ce au dus-o“. ...E regretabil că guvernul n’a meditat în locul lor la vreme! ­SD ntrunirea partidului national-român --------------------- irta 9 BMI -------------­Importante declaration; ale d-lui Suiau Maniir Gu­litiFile­n­tor: af. Trăl­escu, Poffin-ntcin­­m$î% profesor:Tom­a Ionesco, Ion Mvan» Halii» fainei, Mihail Santa«!»» ir Sifsorts» Mila $1 Mal Popovici Partidul naţional-român a titrat­­ Duminică o mare întrunire publică­­ în Sala Dacia cu delegaţi din pro­f________cu delegaţi­e­vinţie, în majoritate ţărani. Ascultaţi. Pe când d. Poincaré,“ Sala fiind­­neîncăpătoare pentru î­­pe măsură ce rămâne mai mult la i­mensa mulţime venită la întrunire, putere, simte nevoia să-şi împuţi­ s a titrat o întrunire în curtea hotelului Dacia. După ce s'a umplut neze miniştrii, d. Ionel Brătianu cu cât rămâne cu atâta şi-i înmulţeşte. E o deosebire, orice aţi zice. Şi ea învederează cât de democrat e d. Ionel Brătianu faţă de d. Poin­care. Al nostru, dacă nu i-ar fi în­şine, ar face deodată 200 de miniş­tri, — al Franţuzilor, dacă im’ s’ar teme, ar rămâne singur... Şi totuşi, adevăr vă zic: e mai silu­­gur d. Ionel cu o legiune întreagă de miniştri de cât d. Poincaré sin­gur — singurel... şi curtea, o mare mulţime de Oa­meni Staţiona pe stradă, neputând să intre. Pentru aceştia s’a ţinut o a treia întrunire, oratorii vorbind de la fereastră. Fruntaşii partidului în frunte cu di Maniu au fost primiţi cu ova­­ţiuni de întreaga mulţime la intra­rea în sală. DESCHIDEREA INTRUNIREI întrunirea s’a deschis la orele 10 printr’o scurtă cuvântare a d-lui GRIGORE FILIPESCU care a pro­pus ca preşedinte al întrunire! pe d. PAVLICA BRATASANU. CUVÂNTAREA D-LUI DR. TRAILESCU D. dr. TRAILESCU (T.­Severin), critică, sistemul liberal de guvernare prin armată în alegeri şi prin încă­tuşare economică a ţării. Grija de căpetenie a liberalilor, spune d. dr. Trăilescu, este ca nu cumva să ră­­mâe ceva neacaparat de ei. Ei, nu sunt nici dinastici, nu iu­besc dinastia domnitoare, ci dinas­tia lor „acaparatoare“. Dacă liberalii ar iubi pe rege, spune d. dr. Trăilescu, n’ar lăsa ne­împlinite făgăduelile date de ei ţă­rănimii. Li s’a făgăduit ţăranilor voi şi li s’au dat jandarmi la ale­geri în loc de libertate; li s’a făgă­duit pământ şi în schimb sunt pur­taţi mereu pe la comitetele agrare, nefiind siguri încă de loturile obţi­nute. Inchee făcând un apel la unirea tuturor partidelor, care vor să vine la guvern pe poarta cea mare, nu pe căile întortochiate sau pe poarta de dindos pe care le-o arată d. Ion Bră­­tianu. CUVÂNTUL UNUI SĂTEAN D. IURAŞESCU (Dolj) a arătat cu cât avânt a pornit ţărănimea la răz­boiul de intr­egire a neamului, spu­nând că „unirea“ nu s’a făcut „pen­tru Brătieni“, ci pentru Întreg po­porul românesc. CUVÂNTAREA D-LUI POLIZU­MICŞUNEŞTI D. POLIZU-MICŞUNEŞTI critică pretenţiunea de a fi „oameni com­petenţi“ ce o au liberalii despre ei înşişi şi se întreabă: unde este Ro­mânia fericită de care vorbeşte d. Brătianu ? Astăzi nu vedem decât România-Mare a tuturor d­eznădej­­­­dilor şi a tuturor greutăţilor.­­ Ceeace vedem astăzi în ţara noas­tră nu s’a mai vrezut în nici o ţară.Au mai fost tirani şi în alte ţări, cari guvernau cu ajutorul baionete­lor. Nici odată însă n’a fost armata amestecată mai mult în luptele poli­tice, nici odată un partid politic nu și-a permis s’o înjosească în halul ca să reducă pe generalii activi la rolul de pompieri. Să nu ajungem zilele acelea, când în sufletele militarilor se va ivi ine­vitabilul conflict între, glasul conş­tiinţei şi acela al disciplinei mili­tare ! Să scăpăm ţara — închee d. Polizu — de califatul politic al d-lui Ion Brătianu. CUVÂNTAREA D-LUI PROFE­SOR THOMA IONESCU România, spune d. dr. THOMA IO­NESCU, n’a trecut niciodată prin împrejurări mai grele decât acelea de astăzi, — decât doar în 1915, — când acelaş partid liberal era la gu­vern. „La 1915 — pe când liberalii nu aveau vagoane destule să exporte porcii din ţară — conştiinţele erau trezite de Take Ionescu şi Nicolae Filipescu. Liberalii n’au contribuit la întregirea ţării decât cu vagoa­nele de grâu exportate“. As­tăzi, după ce unirea politică a românilor de pretutindeni a fost în­făptuită, partidul naţional are dato­ria să realizeze unirea sufletească şi să distrugă tirania politică internă. CUVÂNTAREA D-LUI ION PE­­LIVAN Basarabia n’a putut rămâne sur­dă, — spune d. PELIVAN,­­ la che­marea d-lui Maniu, pentru că ea cea dintâi şi în momentele cele mai grele a venit la sânul patriei. Basarabia, care a gemut o sută de­­ ani sub cnutul rusesc, a fost româ­nească, a declarat că este româ­nească şi vrea să rămâe pe veci ro­mânească. Dar pentru a o menţine astfel, n’avem destule tunuri şi mi­traliere de pus la graniţa Nisrului Numai atunci când fiecare suflet ro­mânesc dintre Prut şi Nistru va fi devenit un tun şi o mitralieră contra bolşevismului nu vom avea să nu mai temem de nimic. Să i se dea Basarabiei o adminis­traţie mai blândă nu acea tătărească pe care i-a pus-o pe cap guvernul liberal, D. Pelivan, enumără apoi o serie de vexaţiuni impuse basarabenilor. Bani daţi de ţăranii din Orhei (12 milioane) pentru repararea şcolilor sunt daţi de cei ce îi mânuesc cu­ do­bânzi de 30—40 la sută. Portretele miniştrilor se vând, cu sila ţăranilor în folosul caisei parti,­du­lui liberal, la clubul liberal din Chişinău şi fac jocuri mari de cârţi, din care trag profit mai mulţi obişnuiţi ai clubului, alcătuind „o nouă bur­ghezie naţională“. Apoi nici astăzi ţăranii nu-s de alin stăpâni pe loturile lor de pământ. Nădejdile basarabenilor — inches d. Pelivan — se îndreaptă­­cu încre­dere către partidul naţional pentru­­că d. Vaida-Voevod a obţinut la Con­ferinţa de pace, recunoaşerea unirei Basarabiei cu vechiul regat. Un puşcăriaş slujbaş In general lucrul nu-i chiar aşa de extraordinar. Astăzi nu mai am atâta păr în cap de câte­­ori am auzit satr am citit în ziarele puţin istorice ale partidelor istorice, în­vinuirea pe care şi-o aruncă reci­proc că cutare clubist, agent elec­toral, parlamentar, mare dregător, etc., au la activul ori la pasivul lor — cum e mai bine de zis? — sentinţa infamantă No... din... dată de vreo instanţă judecătorească. Dar de data asta ni se semna­lează un caz care ese din ordina­rul, mai exact din vulgarul celor de mai sus. E vorba de un direc­tor de penitenciar, care, înainte de-a fi director, a fost închis în acelaşi penitenciar, unde i se păs­trează încă poza, măsurătoarea şi amintirea. Rugăm parchetul să ţină seama de purtarea acestui domn ca di­rector. Dacă el s’a arătat aspru, nemilos, necinstit cu hrana deţinu­ţilor, etc., atunci să fie din nou repus la dubă, cu circumstanţele cele mai agravante, chiar în pe­nitenciarul unde a fost şi deţinut şi director Dacă însă, după ce-a gustat atâ­ta vreme din gamela puşcăriei şi din viaţa amară a închisoare!, el s’a purtat bine, frumos, omeneşte, cinstit în­ slujba la care, într’o vre­me, nici­ nu visa, nu n­umai să fie iertat, ci lăsat mai departe ca di­rectori pildă de c­e poate câte-o dată face pușcăria dintr’un deți­nut. Sperăm că parchetul va binevoi să nu treacă cu vederea aceste câteva rânduri ale noastre. 7. C­ele doua mrasisM.11 „Socialismul“, ziarul partidului comunist din România, publică zil­nic fapte cari arată, că la flagran­ta că scara a Constituţiei liberale chiar, libertatea presei este pălmui­tă, din ordinul guvernului. A, înregistra acest lucru, însem­nează a -l protesta împotriva lui. A-l înregistra în momentele aces­tea, când în altă direcţie libertatea presei e respectată c­ar când un ziar face apologia crimei şi aţâţă, nu la luptă împotriva unei alte cla­se, ci chiar la crimă şi omor, împo­triva unei întregi pături a populaţiei României Mari, însemnează a atra­ge atenţiunea guvernului asupra primejdiei ce constituie acesta două măsuri cu cari se măsoară dreptu­rile şi libertăţile cetăţeneşti, după cum e vorba de o pătură socială sau de alta. De prisos să spunem că noi nu numai că nu aprobăm ideile parti­dului comunist român, dar le soco­tim absolut primejdioase, nu pen­­tru guvern, nici pentru clasa stă­­pânitoare a României, ci exclusiv pentru muncitorimea şi democra­ţia acestei ţări. Mulţumită acţiunei comuniste, muncitorimea a fost disbinată, ba în parte a fost des­­gustată şi depărtată de ideile de­mocratice, cari, astfel, au pierdut singurul sprijin real, pe care-l a­­veau în ţara noastră şi care, oricât de modest era încă, era totuşi ceva şi se dovedise în diferite ocazii a fi eficace. Dar aceasta nu însemnează că muncitorimea română a dispărut, aceasta nu însemnează că ea nu vede şi nu este influenţată da tra­tamentul deosebit ce se aplică deo­parte unui ziar care, ori cum, apă'­ă. cauza lor, unor oameni cari, r, l cum. sunt ai Iar, Sar da elta acele.? otrăvitori ai sufle furii române cari cred că poate fi nuii Român’?.­ Mori ca să ia în ochii democraţiile­r Occidentale locul Rasial ţariste. Guvernul să-şi dea bine seama de ce poate rezulta din acest contrast care pune în evidenţă actualul re­­gim ca pa un regim da clasă şi oii nu uite că exemplele rele sfârşece prin a găsi imitatori. Cât priveşte însă ziarul „Socia­lismul“, a cărui caracteristică esen­ţială este lipsa de bun simţ şi eu­­bună credinţă. — să nu-şi închipui? că am scris cele de mai sus ilinfic­e ne calomniază şi ntergc până acci? că ne acuză fie complicitate cu... gru­vernal, împotriva sa. „Socialismul* ne-a înjurat şi calomniat când, sin­guri în toată presa bucureşteană, am luat apărarea comuniştilor tra­­­taţi în mod ilegal şi anticonstitu­­ţîonal, aşa că nici chiar neînsemna­­tul lui sprijin nu l-am avut atunci El îşi continuă sistemul şi acum, când crede că serveşte în acelaş timp interesele tarabei sale. Dar, tol combătând ideile sale greşite şi pe­riculoase cauzei muncitoreşti şi de­mocratice, „Adevărul“ înţelege şi faţă de dânsul, ca şi faţă de toţi duşmanii şi adversarii săi, să ceară stricta aplicare a dreptului şi legei, întâi pentru că aceasta-i condiţia esenţială a liniştitei desvoltări a unei societăţi, apoi pentru că nu­­mai aceasta poate asigura biruinţa cauzelor drepte şi îndrepta morali­tatea, devenită atât de şubredă, a vieţei noastre publice. SINCEBUS Discursul d-lui dr. Alexandru Vaida-Voevod Ultimele manifestaţiuni politice de simpatie ale opiniei publice pentru partidul naţional — declară d. Vai­­da — sunt o dovadă că munca aces­tui partid în slujba naţiei este apre­ciată de popor. Partidul naţional n’a recurs nici­odată şi nici că va re­curge vreodată, la minciună de dra­gul unui succes momentan. CHESTIA BASARABIEI Nu se poate, ca ascultând cuvin­tele pline de durere ale d-lui Peli­van asupra stării din Basarabia, să nu ne cuprindă pe toţi românii o jale adâncă. Şi, d. Vaida face un scurt istoric al chestiei Basarabiei: ,,Când politica externă a României — spune d-sa — era legată de vul­turul cu două capete şi de vulturul de la Berlin, ardelenii primeau de la Bucu­reşti sfatul să mai aştepte, pentru că pot rezista. Deznaţionalizăr­ni, pentru că sunt îrt. stare să lupte singuri cu ungurii, ba să facă şi sacrificiul de a merge alături de un­guri şi germani şi de noi pentru a salva provincia cea mai grav ame­ninţată, Basarabia. Ardelenii au răspuns că dacă soar­ta vrea ca cei dintâi fraţi care tre­buiau dezrobiţi să fie basarabeni, ei s­unt gata să se resemneze făcând şi jertfa solicitată pentru aceşti fraţi de peste Prut. Soarta a voit însă, spune d. Vaida, ca să am şi eu trei luni conducerea politicei externe a României­ Mari. „Deşi n’oiu fi un mare diplomat ca d-nii Bratianu şi Daca, dar cu mintea mea de mocan am voit să încep tratative de pace cu Rusia atunci când ruşii doreau să stea ca (Citiţi continuarea în pag. I-a)

Next