Adevěrul, aprilie 1924 (Anul 37, nr. 12325-12349)
1924-04-01 / nr. 12325
După ter Vanoviaţii Juraţii Capitalei au dat un verdict de achitare, după ce în faţa lor s-au desfăşurat dovezile că a fost un complot şi că el a avut şi un început de executare. Mai mult, chiar în ajunul procesului unul din acuzaţi a săvârşit o faptă care denotă că ei nu glumesc în asemenea chestii, iar ziarul care trece drept al studenţimii înregistra cu entuziasm acea faptă. Din verdictul juraţilor unii vor trage încheieri în potriva acestei instituţii, susţinând că juraţii nu ştiu să aprecieze sau că, lăsându-se conduşi de sentimente diverse, îşi falsifică ei înşişi judecata. Noi credem că o asemenea interpretare şi asemenea concluzii ar fi greşite. In chestii de soiul acesta juraţii nu judecă numai fapta, ci mai cu seamă împrejurările cari au provocat-o şi înlesnit-o; ei nu judecă numai persoanele cari apar ca autori materiali imediaţi, ci mai cu seamă pe cei cari în mod fatal scapă de sub jurisdicţiunea lor. Şi astfel, achitarea celor dintâi este tocmai condamnarea celor de al doilea. Avem tot dreptul să presupunem că aşa au înţeles lucrurile juraţii Capitalei când şi-au pronunţat verdictul în procesul complotiştilor. Privind complexul împrejurărilor din cari a rezultat complotul, e foarte uşor de arătat cine sunt vinovaţii, începem cu guvernul. Fapt este că din capul locului ar fi putut să stăvilească răul, şi n’a făcut-o. El s’a pus dela început pe un teren fals, mai luând şi mai neluând măsuri contra studenţimii. Or, aceasta însemna să abordeze numai o lăture a chestiunii, şi încă pe cea mai secundară. Măsurile imperios necesare, pe cari noi le-am cerut din prima zi, trebuiau să vizeze pe marii instigatori, pe cei cari din umbră — şi nici prea din umbră — picură zi cu zi otrava în surfletul tinerimii şi o duc pe căile primejdioase. In al doilea rând sunt vinovaţi foarte mulţi oameni politici din aproximativ toate partidele politice, căci dacă în toate există oameni serioşi, cari spun lucrurile cum sunt, există în toate, şi dintre ceilalţi, încât, dacă liberalii acuză pe opozanţi că aţâţă turburările pentru a crea greutăţi guvernului, iar opozanţii acu-ză pe liberali că aţâţă turburările spre a-şi pregăti o armă de opoziţie, nu sîntem departe de a crede că ambele aserţiuni sunt întemeiate,, cel puţin pentru unii liberali şi pentru unii opozanţi1. Dar lista vinovaţilor nu se opreşte aci. Sunt vinovate acele instituţii de cultură — inclusiv o bună parte din presă — şi sunt vinovaţi acei foarte mulţi intelectuali din toate ramurile, — şi, fireşte, locul de frunte îl ocupă un respectabil număr de dascăli — cari, privind lucrurile cu uşurinţă, nu şi-au înţeles datoria de a numii din răsputeri, pentru întoarcerea rătăciţilor la calea cea bună şi cuminţam. Este clar că toată acţiunea antisemită, ori cât s’ar înteţi, şi chiar dacă ar lua proporţiile pogromurilor ruseşti, nu va influenţa niciodată în chip esenţial rostul populaţiei evreeşti din ţară, indiferent dacă-l irnvesti cu simpatie sau cu scârbă. Pentru ca românii de baştină să aibă supremaţia în toate hramurile de activitate trebuie să li se creieze toate posibilităţile de dezvoltare. Se cere deci opera pozitivă pentru români şi nu opera negativă contra altor elemente. Şi atunci, privind întreaga dezlănţuire a celor săvârşite în cadrul agitaţiilor cari urmează de doi ani de zile, constatăm — nu-i aşa? — că tot ce se vorbeşte e vorbă de clacă, tot ce se face e apă în piuă. In schimb, starea de necontenită agitaţie şi tulburare face un rău imens ţării, căci o zguduie de la un capăt la celălalt, îi paralizează întreaga operă de refacere şi consolidare, îi surpă prestigiul în străinătate, agravează problema minorităţilor, întunecă mintea şi înăspreşte sufletul tinerimii, cu un cuvânt tinde să sălbătăcească România. Acţiunea anti-semită este în fond o acţiune anti-românească. Şi sunt foarte vinovaţi nu numai cei cari o susţin direct, dar şi toţi aceia cari nu luptă din răsputeri ca s’o zădărniceaescă. * Aceasta fiind problema, în toată întinderea şi adâncimea ei, procesul de la Curtea cu juri apare ca un epizod neînsemnat ca fapt în sine, dar de o imensă valoare ca simptom. Cum a fost tratat simptomul rămâne lucru secundar. Dar boala trebuie tratată serios. Şi aici începe rolul tutu» ’ror acelora cari, după cum am arătat, până acum nu și-au făcut toată datoria.Ad. BIBLIOTECA„ASTRA" SIBIU Anul XXXVII. Mo. 12325l ui etwpiana ft » tgra 4 Lei era planul in sîrănătaia C Marți 1 aprilis ÎS24 Tsstărui f AL. V» BELDîMAtî 1888—1597 waHUATOA* CONST. MILLE 1897—198» Pe când la Viena, delegaţia română prezintă în faţa lumei civilizate, a democraţiei europene de sprijinul căreia avem nevoe, argumentele şi documentele cari dovedesc că Basarabia este şi voeşte să fie românească, la Bucureşti studenţimea se agita cu tot entuziasmul ei tineresc şi cu toată dezinvoltura pe care o dă lpsa de experienţă, pentru o cauză cu totul alta. Căci nu procesul studenţilor trimişi înaintea juraţilor pentru com- Prot, şi asupra căruia juraţii au avut să se pronunţe, este în baza agitaţiunilor ei, ci acea campanie de ură, de pornire împotriva uniei părţi a cetăţenilor acestei ţări, campanie care numai rău ne poate face în ochii acelei Europe democratice, a cărei aprobare în cestiunea basarabeană este mândria şi tăria noastră. Acţiunea de ură la care a fost aţâţată studenţimea, este o acţiune de dezbinare, care nu poate îi în nici un caz de foîos tărci, care insă din momentele acestea îl poate cauza o mare pagubă. Oricâtă dreptate avem, ne treime şi simpatia lumei democratice, căci ea şi numai ea este garanţia viitorului. De aceea socotim că cei cari au lăsat studenţimea să rătăcească, au acum datoria s’o readucă la caisa cea bună şi utilă. Când regimul bolşevic se pregăteşte să conteste integritatea teritoriului naţional român, când caută să ne conteste dreptul nostru sfânt asupra Basarabiei, între altele cu argumentul că democraţia sinceră şi dreaptă, nu are rădăcini în ţara noastră, nu e momentul agitaţiunilor şi dezbinărilor lăuntrice, ci trebue făcut fronter unic în afară, ca să se ştie că tot cetăţenii acestei ţări, uniţi în dragostea lor de ţară, vor şti să apere această Basarabie românească, această fiică nenorocită, răpită de jugul rusesc și revenită la sânul Patriei mume. sarabia!Scandalul î lui dtitiiea lire Scandalul de la pandatmnea Carol, prin care câţiva studenţi rătăciţi, erau cel mult 40, au zădărnicit conferinţa d-lui Aristide Blank asupra „Problemei monetare", a fost umil din cele mai dureroase spectacole, ce ne-a fost dat să vedem. Mărturisim că numerosul si alesul public care se afla in sală, a avut, la vederea bâtelor care se agitau peste capetele lui, în framele studenţimei, de către nişte tineri cari purtau cocarda studenţimei, un sentiment mult mai puţin nobil decât indignarea. El s'a simţit ruşinat si umilit, ruşinat şi umilit că procedeze cari au dispărut char şi din politica noastră şi pe cari nu le mai cunoşteam decât din sfârşitul actului al doilea al „Scrisoarei perdute", am reînviat pe terenul Universitatei noastre. Probabil că turburătorii Conferinţei s’au socotit la sfârşitul isprăvei lor ca biruitori. Nimic mai uşor decât o asemenea biruinţa. Nu 40, dar zece indivizi, pot zădărnici o adunare de oameni al căror scop a fost ştiinţific şi cărora nici prin gând nu le-a trecut că ar putea puşi în situaţiune să se bată într’o sală închinată ştiinţei. Şi pentru ce s’au dedat acei 40 studenţi întristătorului spectacol ? Cititorii pot lua în altă parte cunoştinţă de conţinutul conferinţei d-lui Blank. Ea trata una din cele mai arzătoare probleme ale economiei politice moderne, una din cele mai aride probleme teoretice şi totuşi din cele mai grave probleme practice. Nimic intr’ânsa nu provoca si nici nu putea să provoace vreo protestare. Atunci nu rămâne decât că au tăbărât pe conferenţiar numai pentru că este evreu ? Sau poate pentru că este unu! din puţinii oameni de la noi care a arătat cea mai mare pricepere pentru nevoile studenţilor şi a făcut cele mai mari jertfe pentru a le preîntâmpina ? Nu, a doua întrebare nu o punem. Ea nu are loc, fiindcă cei 30—40 studenţi tulburători, nu pot fi condui, daţi cu toată studenţimea noastră, trebuie chiar despărţiţi net de dânsa. Aceasta pentru faima tatei, în interesul viitorului ei. Atunci rămâne că acei studenţi nu pot suporta nici măcar o discuţiune ştiinţifică cu un evreu ? Dacă aşa ar fi, ar trebui să ceară suprimarea dintre cursuri, ca să nu mergem prea departe, a filosofiei lui Spinoza, ar trebui ca medicinişti să renunţe la cărţile lui Gaston Lyon sau la remediile lui Ehrlich, ar trebui înlăturat la matematici Einstein, şi, fiindcă e vorba de economia politică, ar trebui suprimat de la cursul ei, cel mai strălucit discipol al lui Adam Smith, ar trebui suprimat David Ricardo, unul din marii creatori ai economiei politice moderne. Ceia ce s'a petrecut la Fundaţiunea Carol, sperăm că nu va rămâne fără urmări. Au putut vedea acolo, foşti şi viitori miniştri, parlamentari, profesori universitari cari până acum cunoşteau aceste lucruri numai din auzite, încotro mergem dacă tinerimea noastră universitară va fi lăsată să rătăcească pe calea pe care au împins-o nişte mamaci nebuni şi nişte criminali. E aci vorba mai mult decât de o şcoală perdută, e vorba de viitorul acestei ţări. Pro Basarabia _ MANIFESTAŢIA DE LA CERNĂUŢI — Eri, Duminică, la Cernăuţi a avt loc o bomă manifestaţie pro Basarabia.. La orele 10 şi .ruin. dim. în seda Teatrului a avut loc o întrunire la care au participat numeroşi cetăţeni din toate straturile sociale şi studenţimea locală. Toţi vorbitorii au arătat că Basarabia este pământ moldovenesc rupt prin forţă şi viclenie din trupul Moldovei şi că din propria-i vointă la 1918 s’a glipit la România, de unde fusese furată. S’au trimes apoi telegrame de loialitate regelui, primului ministru şi ministrului de externe. Publifici eşind de la întrunire a format uni imposant cortegiu care a manifestat pe străzile Cernăuţiului, în cântase patriotice. In faţa primăriei Uri, student a ţinut o mişcătoare cuvântare. Muzica şi căruii au intonat Imnul Regal. La ora 1 d. a. manifestanţii s-au împrăştiat în linişte. - ---- -«am—------- ABONAMENTE m tara S*c îsiî ars 65î3 iei. Pe sase Imsi 350 Cei. Formidabilul deficit cu care debutează noul sau mare buget n’a descurajat pe guvern. Află deci, fericitule popor, că pe lângă cele 17 ministere, din care măcar 10 sânt de prisos şi o pagubă, şi după cele 3 subsecretariate de stat, din care nici unul nu ne trebuia, se mai plănueşte înfiinţarea unui al patrulea. Va fi acela al şcoalelor de comerţ şi industrie de pe lângă ministerul cu acelaş nume. De când guvernul nu mai poate „alege“ nici măcar un singur deputat fără bătăi, corupţii, focuri de revolver şi furt de urne, el simte nevoia de a se multiplica la cârmă, probabil pentru ca răspunderea pe cap de ministru şi jumătate de ministru să se împartă cât mai mult. Evident că din lefurile ce ie vor lua nouii budgetivori, de la uşier, şef de cabinet şi până la subsecretar de stat, plus cele câteva automobile, hârtie şi cerneală stricată, local şi altele, s’ar putea înfiinţa câteva şcoli de iznoavă sau îmbunataţi cele existente. Dar de asta se vede că nu-i prea pasă guvernului Măriei Sale. El are nevoe de noui caziere în care să-şi capete partizani. Să ne aşteptăm deci în curând la noul subsecretariate de stat. Fiecare ministru se va dubla şi tripla astfel.Sa nu ne fie de mirare văzând înfiinţându-se unul al şcoalelor clasice, al celor reale, al locomotivelor şi vagoanelor care merg încă, al celor ce stau stricate prin gări, poate ca şi unul al deficitelor budgetare. Desigur că unul al excedentelor nu se va înfiinţa, căci nimeni n’ar voi să-l ocupe, răspunderea titularului fiind prea groaznică. E natural să fie aşa. Câtă vreme măturoiul naţional nu se mişcă, probabil fiindcă acum de-abia îi cresc firele din care se va forma, nu e nici un motiv ca guvernul să nu se îngrămădească la ușa casei românului, pe lângă spinii, mărăcinii şi bălăriile cântate de "arte*. 5. T. BaMcwnaggre*1 NAZRATI! Deosebită ’’ Kix Onestie. Bolşevicul țarului BASARABIA : D-le Cicerin, cum a devenit cazul cu mine, dar te faci m znai ?, bolşevicii autentici poate că nu ştiu ă-tet, diplomatul tatucului“, de ce Oficiosul liberal invită pe A. C. Cuza şi Zelea Codreanu „să mediteze la toata acţiunea vinovată ce au dus-o“. ...E regretabil că guvernul n’a meditat în locul lor la vreme! SD ntrunirea partidului national-român --------------------- irta 9 BMI -------------Importante declaration; ale d-lui Suiau Maniir GulitiFilentor: af. Trălescu, Poffin-ntcinm$î% profesor:Toma Ionesco, Ion Mvan» Halii» fainei, Mihail Santa«!»» ir Sifsorts» Mila $1 Mal Popovici Partidul naţional-român a titrat Duminică o mare întrunire publică în Sala Dacia cu delegaţi din prof________cu delegaţievinţie, în majoritate ţărani. Ascultaţi. Pe când d. Poincaré,“ Sala fiindneîncăpătoare pentru îpe măsură ce rămâne mai mult la imensa mulţime venită la întrunire, putere, simte nevoia să-şi împuţi s a titrat o întrunire în curtea hotelului Dacia. După ce s'a umplut neze miniştrii, d. Ionel Brătianu cu cât rămâne cu atâta şi-i înmulţeşte. E o deosebire, orice aţi zice. Şi ea învederează cât de democrat e d. Ionel Brătianu faţă de d. Poincare. Al nostru, dacă nu i-ar fi înşine, ar face deodată 200 de miniştri, — al Franţuzilor, dacă im’ s’ar teme, ar rămâne singur... Şi totuşi, adevăr vă zic: e mai silugur d. Ionel cu o legiune întreagă de miniştri de cât d. Poincaré singur — singurel... şi curtea, o mare mulţime de Oameni Staţiona pe stradă, neputând să intre. Pentru aceştia s’a ţinut o a treia întrunire, oratorii vorbind de la fereastră. Fruntaşii partidului în frunte cu di Maniu au fost primiţi cu ovaţiuni de întreaga mulţime la intrarea în sală. DESCHIDEREA INTRUNIREI întrunirea s’a deschis la orele 10 printr’o scurtă cuvântare a d-lui GRIGORE FILIPESCU care a propus ca preşedinte al întrunire! pe d. PAVLICA BRATASANU. CUVÂNTAREA D-LUI DR. TRAILESCU D. dr. TRAILESCU (T.Severin), critică, sistemul liberal de guvernare prin armată în alegeri şi prin încătuşare economică a ţării. Grija de căpetenie a liberalilor, spune d. dr. Trăilescu, este ca nu cumva să rămâe ceva neacaparat de ei. Ei, nu sunt nici dinastici, nu iubesc dinastia domnitoare, ci dinastia lor „acaparatoare“. Dacă liberalii ar iubi pe rege, spune d. dr. Trăilescu, n’ar lăsa neîmplinite făgăduelile date de ei ţărănimii. Li s’a făgăduit ţăranilor voi şi li s’au dat jandarmi la alegeri în loc de libertate; li s’a făgăduit pământ şi în schimb sunt purtaţi mereu pe la comitetele agrare, nefiind siguri încă de loturile obţinute. Inchee făcând un apel la unirea tuturor partidelor, care vor să vine la guvern pe poarta cea mare, nu pe căile întortochiate sau pe poarta de dindos pe care le-o arată d. Ion Brătianu. CUVÂNTUL UNUI SĂTEAN D. IURAŞESCU (Dolj) a arătat cu cât avânt a pornit ţărănimea la războiul de intregire a neamului, spunând că „unirea“ nu s’a făcut „pentru Brătieni“, ci pentru Întreg poporul românesc. CUVÂNTAREA D-LUI POLIZUMICŞUNEŞTI D. POLIZU-MICŞUNEŞTI critică pretenţiunea de a fi „oameni competenţi“ ce o au liberalii despre ei înşişi şi se întreabă: unde este România fericită de care vorbeşte d. Brătianu ? Astăzi nu vedem decât România-Mare a tuturor deznădejdilor şi a tuturor greutăţilor. Ceeace vedem astăzi în ţara noastră nu s’a mai vrezut în nici o ţară.Au mai fost tirani şi în alte ţări, cari guvernau cu ajutorul baionetelor. Nici odată însă n’a fost armata amestecată mai mult în luptele politice, nici odată un partid politic nu și-a permis s’o înjosească în halul ca să reducă pe generalii activi la rolul de pompieri. Să nu ajungem zilele acelea, când în sufletele militarilor se va ivi inevitabilul conflict între, glasul conştiinţei şi acela al disciplinei militare ! Să scăpăm ţara — închee d. Polizu — de califatul politic al d-lui Ion Brătianu. CUVÂNTAREA D-LUI PROFESOR THOMA IONESCU România, spune d. dr. THOMA IONESCU, n’a trecut niciodată prin împrejurări mai grele decât acelea de astăzi, — decât doar în 1915, — când acelaş partid liberal era la guvern. „La 1915 — pe când liberalii nu aveau vagoane destule să exporte porcii din ţară — conştiinţele erau trezite de Take Ionescu şi Nicolae Filipescu. Liberalii n’au contribuit la întregirea ţării decât cu vagoanele de grâu exportate“. Astăzi, după ce unirea politică a românilor de pretutindeni a fost înfăptuită, partidul naţional are datoria să realizeze unirea sufletească şi să distrugă tirania politică internă. CUVÂNTAREA D-LUI ION PELIVAN Basarabia n’a putut rămâne surdă, — spune d. PELIVAN, la chemarea d-lui Maniu, pentru că ea cea dintâi şi în momentele cele mai grele a venit la sânul patriei. Basarabia, care a gemut o sută de ani sub cnutul rusesc, a fost românească, a declarat că este românească şi vrea să rămâe pe veci românească. Dar pentru a o menţine astfel, n’avem destule tunuri şi mitraliere de pus la graniţa Nisrului Numai atunci când fiecare suflet românesc dintre Prut şi Nistru va fi devenit un tun şi o mitralieră contra bolşevismului nu vom avea să nu mai temem de nimic. Să i se dea Basarabiei o administraţie mai blândă nu acea tătărească pe care i-a pus-o pe cap guvernul liberal, D. Pelivan, enumără apoi o serie de vexaţiuni impuse basarabenilor. Bani daţi de ţăranii din Orhei (12 milioane) pentru repararea şcolilor sunt daţi de cei ce îi mânuesc cu dobânzi de 30—40 la sută. Portretele miniştrilor se vând, cu sila ţăranilor în folosul caisei parti,dului liberal, la clubul liberal din Chişinău şi fac jocuri mari de cârţi, din care trag profit mai mulţi obişnuiţi ai clubului, alcătuind „o nouă burghezie naţională“. Apoi nici astăzi ţăranii nu-s de alin stăpâni pe loturile lor de pământ. Nădejdile basarabenilor — inches d. Pelivan — se îndreaptăcu încredere către partidul naţional pentrucă d. Vaida-Voevod a obţinut la Conferinţa de pace, recunoaşerea unirei Basarabiei cu vechiul regat. Un puşcăriaş slujbaş In general lucrul nu-i chiar aşa de extraordinar. Astăzi nu mai am atâta păr în cap de câteori am auzit satr am citit în ziarele puţin istorice ale partidelor istorice, învinuirea pe care şi-o aruncă reciproc că cutare clubist, agent electoral, parlamentar, mare dregător, etc., au la activul ori la pasivul lor — cum e mai bine de zis? — sentinţa infamantă No... din... dată de vreo instanţă judecătorească. Dar de data asta ni se semnalează un caz care ese din ordinarul, mai exact din vulgarul celor de mai sus. E vorba de un director de penitenciar, care, înainte de-a fi director, a fost închis în acelaşi penitenciar, unde i se păstrează încă poza, măsurătoarea şi amintirea. Rugăm parchetul să ţină seama de purtarea acestui domn ca director. Dacă el s’a arătat aspru, nemilos, necinstit cu hrana deţinuţilor, etc., atunci să fie din nou repus la dubă, cu circumstanţele cele mai agravante, chiar în penitenciarul unde a fost şi deţinut şi director Dacă însă, după ce-a gustat atâta vreme din gamela puşcăriei şi din viaţa amară a închisoare!, el s’a purtat bine, frumos, omeneşte, cinstit în slujba la care, într’o vreme, nici nu visa, nu numai să fie iertat, ci lăsat mai departe ca directori pildă de ce poate câte-o dată face pușcăria dintr’un deținut. Sperăm că parchetul va binevoi să nu treacă cu vederea aceste câteva rânduri ale noastre. 7. Cele doua mrasisM.11 „Socialismul“, ziarul partidului comunist din România, publică zilnic fapte cari arată, că la flagranta că scara a Constituţiei liberale chiar, libertatea presei este pălmuită, din ordinul guvernului. A, înregistra acest lucru, însemnează a -l protesta împotriva lui. A-l înregistra în momentele acestea, când în altă direcţie libertatea presei e respectată car când un ziar face apologia crimei şi aţâţă, nu la luptă împotriva unei alte clase, ci chiar la crimă şi omor, împotriva unei întregi pături a populaţiei României Mari, însemnează a atrage atenţiunea guvernului asupra primejdiei ce constituie acesta două măsuri cu cari se măsoară drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, după cum e vorba de o pătură socială sau de alta. De prisos să spunem că noi nu numai că nu aprobăm ideile partidului comunist român, dar le socotim absolut primejdioase, nu pentru guvern, nici pentru clasa stăpânitoare a României, ci exclusiv pentru muncitorimea şi democraţia acestei ţări. Mulţumită acţiunei comuniste, muncitorimea a fost disbinată, ba în parte a fost desgustată şi depărtată de ideile democratice, cari, astfel, au pierdut singurul sprijin real, pe care-l aveau în ţara noastră şi care, oricât de modest era încă, era totuşi ceva şi se dovedise în diferite ocazii a fi eficace. Dar aceasta nu însemnează că muncitorimea română a dispărut, aceasta nu însemnează că ea nu vede şi nu este influenţată da tratamentul deosebit ce se aplică deoparte unui ziar care, ori cum, apă'ă. cauza lor, unor oameni cari, r, l cum. sunt ai Iar, Sar da elta acele.? otrăvitori ai sufle furii române cari cred că poate fi nuii Român’?. Mori ca să ia în ochii democraţiiler Occidentale locul Rasial ţariste. Guvernul să-şi dea bine seama de ce poate rezulta din acest contrast care pune în evidenţă actualul regim ca pa un regim da clasă şi oii nu uite că exemplele rele sfârşece prin a găsi imitatori. Cât priveşte însă ziarul „Socialismul“, a cărui caracteristică esenţială este lipsa de bun simţ şi eubună credinţă. — să nu-şi închipui? că am scris cele de mai sus ilinfice ne calomniază şi ntergc până acci? că ne acuză fie complicitate cu... gruvernal, împotriva sa. „Socialismul* ne-a înjurat şi calomniat când, singuri în toată presa bucureşteană, am luat apărarea comuniştilor trataţi în mod ilegal şi anticonstituţîonal, aşa că nici chiar neînsemnatul lui sprijin nu l-am avut atunci El îşi continuă sistemul şi acum, când crede că serveşte în acelaş timp interesele tarabei sale. Dar, tol combătând ideile sale greşite şi periculoase cauzei muncitoreşti şi democratice, „Adevărul“ înţelege şi faţă de dânsul, ca şi faţă de toţi duşmanii şi adversarii săi, să ceară stricta aplicare a dreptului şi legei, întâi pentru că aceasta-i condiţia esenţială a liniştitei desvoltări a unei societăţi, apoi pentru că numai aceasta poate asigura biruinţa cauzelor drepte şi îndrepta moralitatea, devenită atât de şubredă, a vieţei noastre publice. SINCEBUS Discursul d-lui dr. Alexandru Vaida-Voevod Ultimele manifestaţiuni politice de simpatie ale opiniei publice pentru partidul naţional — declară d. Vaida — sunt o dovadă că munca acestui partid în slujba naţiei este apreciată de popor. Partidul naţional n’a recurs niciodată şi nici că va recurge vreodată, la minciună de dragul unui succes momentan. CHESTIA BASARABIEI Nu se poate, ca ascultând cuvintele pline de durere ale d-lui Pelivan asupra stării din Basarabia, să nu ne cuprindă pe toţi românii o jale adâncă. Şi, d. Vaida face un scurt istoric al chestiei Basarabiei: ,,Când politica externă a României — spune d-sa — era legată de vulturul cu două capete şi de vulturul de la Berlin, ardelenii primeau de la Bucureşti sfatul să mai aştepte, pentru că pot rezista. Deznaţionalizărni, pentru că sunt îrt. stare să lupte singuri cu ungurii, ba să facă şi sacrificiul de a merge alături de unguri şi germani şi de noi pentru a salva provincia cea mai grav ameninţată, Basarabia. Ardelenii au răspuns că dacă soarta vrea ca cei dintâi fraţi care trebuiau dezrobiţi să fie basarabeni, ei sunt gata să se resemneze făcând şi jertfa solicitată pentru aceşti fraţi de peste Prut. Soarta a voit însă, spune d. Vaida, ca să am şi eu trei luni conducerea politicei externe a României Mari. „Deşi n’oiu fi un mare diplomat ca d-nii Bratianu şi Daca, dar cu mintea mea de mocan am voit să încep tratative de pace cu Rusia atunci când ruşii doreau să stea ca (Citiţi continuarea în pag. I-a)