Adevěrul, iunie 1924 (Anul 37, nr. 12374-12397)
1924-06-01 / nr. 12374
Adevăratul vinovat Trei sunt supoziţiunile ce se pot face şi ce s’au făcut cu privire la cauzele catastrofei dela Cotroceni , fatalitatea, neglijenţa, sau mâna criminală. Toate trei sunt egal de îndreptăţite in faza actuală a cercetărilor, când nimic pozitiv nu se poate preciza. Dintre ele însă, guvernul reţine mai cu seamă... mâna criminală. E aceea care-i convine mai mult, crezând că în dosul ei ar putea scăpa mai uşor de răspunderea ce apasă asupră-i. La Cameră, însuşi şeful guvernului a vorbit de mâna criminală iar „Viitorul“ revine asupra ei cu o deosebită predilecţie. In definitiv, lucrul nu e exclus şi se poate prea bine ca incendiul să fie opera unui criminal, pentru care, în acest caz, pedeapsa legală cea mai aspră nu va fi decât prea meritată. Dar, presupunând că investigaţiile vor descoperi un criminal, întrucât aceasta ar putea atenua vina precisă a guvernului ! Rămâne el mai puţin vinovat de faptul că a lăsat ca depozite explosive aşa de importante să fie îngrămădite la marginea Capitalei? Nu rămâne oare guvernul complice cu criminalul în întinderea extraordinară a dezastrului ? Nu i-a uşurat el sarcina punându-i la îndemână, pentru un singur chibrit, muniţiuni aşa de multe strânse la un loc şi aşezate lângă magaziile cu echipamente şi lângă depozitele de furaj ! Mână criminală, fatalitate sau neglijenţăIndiferent de cauză, vina guvernului rămâne aceiaşi In deosebi vina d-lui ministru de finanţe care n’a dat fondurile necesare unei depozitări raţionale, riscând mai bine dezastrul decât să îngădue stricarea aparentului său echilibru bugetar. Politica financiară a d-lui ministru de finanţe e cauza principală a dezastrului. Faptul acesta îl simte toată lumea şi în privinţa lui toată presa, absolut toată — afară de cea liberală bineînţeles— e de acord. întinderea catastrofală a incendiului e unul din variatele consecinţe ale unei politici financiare funeste. -y. Pfd» nul XXXVII. No. 12374 2 Lei exgfiîgianfi'i mnwra tara 4 Lei exemplarul in străinătate. Dumineca 1 Iunie 1924 Adevărul WSBATfl»! / <868-—ut? » CONST. MILLS 1897—IM8 înfăptuirea f uziunii Informaţiile, pe cari acum fruntaşii partidului naţional şi ai celui ţărănesc nu le mai precupeţesc, precum şi comunicatele publicate ori denotă că fuziunea mult aşteptată e fapt împlinit. Ceea ce rămâne de făcut este numai o lichidare de formalităţi interne, adică luarea consimtimântului cadrelor largi ale partidului. Asupra deciziunii congreselor ce vor fi convocate nu poate fi îndoială, căci ideea fuziunii a fost sprijinită dela început cu cel mai mare entuziasm tocmai de massele de partizani. Hotărîrea șefilor, cari sunt pe punctul de a redacta pactul definitiv, va fi cu siguranţă ratificată. Realizarea acestui vechiu desiderat al tuturor elementelor sincer democratice ne umple cu o bucurie care e cu atât mai mare cu cât avem conştiinţa de a fi contribuit prin propagarea neîncetată a ideei, la înfăptuirea ei. De acum cele mai îndrăzneţe speranţe în instaurarea unui durabil regim legalist şi parlamentar vor fi împlinite. Oricine, prieten sau adversar al celor două partide opozante , simte importanţa faptului, chiar dacă efectele imediate nu pot fi precizate şi chiar dacă noul partid unificat va trebui să cucerească prin lupte legale poziţiile la care are drept. Dacă recunoaşterea marii utilităţi naţionale a fuziunii este generală la toţi câţi doresc democratizarea vieţii noastre publice şi revenirea la o politică demnă de încrederea mondială, este cu atât mai surprinzătoare şi regretabilă rezistenţa pe care ziare pretins democratice o opun până în ultima clipă, inventând cele mai variate versiuni şi argumente contrarii fuziunii şi aducând cu îndărătnicie desminţiri cari neagă evidenţa. Dacă nici fuziunea aceasta nu are darul de a satisface pe aceşti exigenţi confraţi, în ce oare constau aspiraţiile lor „democratice“ ?. Leul în discuţia Interpelarea de ieri a d-lui Virgil Mangearu D. Virgil Mangearu a adus ori în discuţia Camerei dureroasa chestiune a prăbuşirei valorei leului şi a situaţiei României în raport cu creditul extern. Prin natura lor, chestiunile acestea erau menite să stârnească un mare interes. La aceasta s’a mai adăugat şi forma clară, precisă, bazată pe fapte, cu carefruntaşulţârănist le-a discutat. Succesul a fost considerabil. * . Motivând interpelarea pe care o adresa primului-ministru, d. Virgil Madgearu a spus în esenţă: Acum 15 luni am cerut ministrului de finanţe măsuri pentru ameliorarea situaţiei leului. Am susţinut atuncea că n’am intrat încă în faza stabilizărei, că leul va continua să scadă, că viaţa se va scumpi. D. Vintilă Brătianu a răspuns îndemnând opinia publică la optimism. A susţinut că stabilizarea este reală, că urcarea leului este sigură, că valul de oftenire vine. Situaţia de astăzi, după 15 luni, arată cine a avut dreptate. Chestiunea este însă : acum, când numai într’o săptămână, leul a încercat o atât de mare scădere , când viaţa s’a scumpit în chip atât de extraordinar, nici acum d. Vintilă Brătianu — a căruî politică financiară este In plin faliment — nici acum d-sa nu crede că trebue să tragă concluzia cuvenită, de pe urma drasticei desminţiri ce-i dau vremurile şi faptele? * Trecând apoi la o altă chestiune, d. Madgearu se ocupă de condiţiile împrumutului cehoslovac şi situaţia României în raport cu creditul din afară. Acum câteva zile, a spus d. Madgearu, d. Vintilă Brătianu a declarat presei că România nu se poate gândi la un împrumut extern, fiindcă piaţa Londrei nu dispune de bani, iar New-Yorkul nu face decât împrumuturi coloniale. Or, iată împrumutul cehoslovac, tip 96 jum., dobânda 8 la sută, garantat ca şi împrumutul Zaharoff de la noi, şi care este atât de bine primit de publicul subscriitor de la Londra, New-York şi Amsterdam încât ghişeurile au trebuit să fie închise la orele 11 dim. Aceasta înseamnă că la Londra sunt bani şi că New-Yorkul nu pune pentru împrumuturi condiţii coloniale decât acolo unde există regimuri coloniale, cum este regimul Brătianu, regim de o dezordine internă, de anarhie, de ilegalitate. Am spus că d. Madgearu a avut succes. De data aceasta succesul n’a izvorât din aplauzele zgomotoase ale asistenţei, ci din tăcerea dureroasă a majorităţei, care,după ce a întrerupt la prima parte a comunicărei, a asistat, tăcută şi resemnată la biciuirea sistemului financiar al d-lui Vintilă Brătianu. De ce această resemnare ! Pentru că cei mai mulţi din membrii majorităţei sunt, prin natura ocupaţiunei lor, în raport cu întreprinderile financiare şi industriale şi cunosc deci zbuciumul,suferinţele şi ruina, care devine tot mai generală. Pentru că şefii de familie, ei ştiu ce înseamnă scumpirea vieţei, în raport cu ceea ce a fost nu mai departe decât acum căteva săptămâni. Pentru că ,în fine, puterea evidenţei şi a faptelor este mai mare decât toate explicaţiile şi toate vorbăriile meşteşugite din lume. D. Vintilă Brătianu a avut ori o zi rea la Cameră. NĂZBÂTII Cu pumnul Intr’un mare elan de oratorie, d. general Mărdârescu a susţinut^,_ Cameră că, chiar fără muniţii, armatele se pot bate la nevoie cu pumnul!... Eu unul n’am să fac cer cu opoziţia care a găsit în cuvintele d-lui gheneral motiv de indignare. Cer numai organizare! Aşa, în vreme ce alte ţări, mai puţin viteze, fac diverse servicii de aviaţie, tancuri, etc. — noi s’avem serviciul nostru de pumni. Pretindem chiar cel puţin un subsecretariat de Stat al pumnilor. Ceea ce ne miră, însă, e că indignarea cea mai neîmpăcată i-o pricinuieşte d. general „Neamului Românesc“. Oare trebuia să se păstreze pumnul numai ca armă civilă și... politică ? __________ Klx. Guvernul stăruie zadarnic, să afirme că n’are „nicio vină“ in nenorocirea dela Gotroceni. ...După câte ştim, nimeni n’a adus probe sigure că a dat chiar el foc la depozitele cu muniţii! ACUZAM!... Am aşteptat lămuririle guvernului în chestia catastrofei de la Pirotechnie şi acum aceste lămuriri ne-au lămurit: întreaga vinovăţie este a incumei şi a incapacităţei guvernamentale ! Dacă ţara înregistrează astăzi o mare înfrângere, echivalentă cu o mare bătălie perdută, aceasta o datorim spiritului meschin, care prezidează astăzi destinele României. Compromisă pretutindeni în afară, această Românie mărită este acum lăsată şi fără toate armele ce-i treime ! Din însăşi relaţia oficială ar rezulta că focul a luat naştere de la scânteile unei locomotive. Prin urmare, în incinta Pirotechniei circulau trenuri acţionate nici măcar cu ţiţeiu ci cu cărbuni făcători de scântei, în loc să circule locomotive cu tracţiune electrică aşa cum este pretutindeni în străinătate. De ce guvernul n’a înfiinţat asemenea locomotive ? Apoi, în potriva avizului militarilor specialişti ministerul de război, spre a complace celui de finanţe, s’a dedat la cele mai meschine economii. încă de acum două săptămâni colonelul Şoarec a cerut prin două rapoarte oficiale un credit spre a se construi câteva barace în care să se depună cartuşele pentru infanterie rămase de la germani, care erau cu bază de fosfor. Colonelul Şoarec a arătat că din cauza arşiţei soarelui fosforul va fi influenţat şi o catastrofă este de temut. Dar cele 2 rapoarte ale colonelului Şoarec au rămas şi până astăzi fără răspuns. Militarii specialişti susţin acum că focul nu a luat naştere de la scânteia vreunei locomotive ci de la explozia cartuşelor cu fosfor. întreb, dar, guvernul ca să răspundă dacă este sau nu adevărat că, prin 2 rapoarte, colonelul Şoarec a semnalat primejdia cartuşelor cu fosfor, dacă este sau nu adevărat că ministerul de războiu încă n’a binevoit să răspundă la aceste rapoarte. * Incuma nu se opreşte aci. In momentul de faţă toată muniţia regimentului 6 Mihai Viteazul cât şi întreaga muniţiune pentru infanterie şi artilerie a diviziei a 4-a se află depozitată la cazarma Malmezon. Divizia a 4-a semnalând primejdia, a cerut ministerului de război cu raport în regulă ca să aprobe un credit de 22.000 lei cu care să se transporte muniţia la fortul Broscăreni. Dar ministerul a refuzat net cheltuiala pentru benzină, întreb guvernul, dacă este sau nu adevărat, că, acum, intreaga muniţiune a diviziei a II -a se află depozitată la cazarma Malmezon, dacă este sau nu adevărat că divizia a 4-a a cerut transportarea muniţiei la fortul Broscăreni, dacă este sau nu adevărat că ministerul a refuzat... cheltuiala benzinei, lăsând, astfel, oraşul ameninţat de o nouă primejdie? Mania de a avea depozitele pline a împins la tot felul de aberaţii. Aşa, de unde cea mai elementară prudenţă, cerea ca muniţiile să fie pe cât mai larg diseminate în mai multe depozite, pentru ca un accident nenorocit să nu poată distruge decât o parte neînsemnată, ministerul de războiu a procedat tocmai din potrivă, căci a centralizat muniţiile din alte depozite la protechnie. întreb guvernul dacă este sau nu adevărat că muniţiunile depozitate la Drăgaica din judeţul Buzău, unde se află depozite sistematice de ciment şi beton armat, nu au fost scoase toate din acest depozit şi transportate la Pirotechnie? Şi de ce s-a făcut această operaţie? Aci dau numai o parte din faptele care constitue grava vinovăţie a guvernului. Concluzia ştirilor şi documentelor înregistrate aci este că o administraţie spăimântător de vinovată ameninţă ţara în organele ei de apărare şi că spiritul de economie împins până la inconştienţă, a provocat catastrofa de Pirotehnie. Spre a satisface acestui spirit nefast ministerul de război a vărsat anul trecut 120 milioane la economii, dar în acelaş timp s-a tradus în isprăvi printre care catastrofa de alaltăeri a fost cea mai luminoasă. Este destul să spun că numai muniţiunea cea mai nouă sosită de la Uzina Skoda a costat 500 milioane, pentru ca publicul să înţeleagă cât costă pe ţară o administraţie mai prejos de orice critică. Fără vorbe care declamă trebue să spunem că ceasul răspunderilor trebue să vină şi in România. Const. Bacalbaşa * iMn de înalte studii universitare In prezenţa regelui, a principelui moştenitor şi a mai multor personalităţi din lumea noastră intelectuală, s’a inaugurat el în amfiteatrul Fundaţiunei Carol I, un institut francez menit să aducă mari servicii tinerimei noastre universitare. Profesori francezi vor veni aci să ţină cursuri, şi toţi cei prezenţi subliniind, în cuvântările lor noul sprijin cultural pe care ni-l dă Franţa, au accentuat seriozitatea consolidărei legăturilor de amiciţie care leagă pe cele două surori latine. ABATELE BREUIL D. COLLERY Garnetul nostru „Prin noi înşine"1 Eri colegul nostru, d. Const. Bacalbaşa, arăta că origina devizei „prin noi înşine“ în materie economică, trebuie căutată în discursul cu care regele Carol I a inaugurat in .190S, exEoziţia Jubilară^ Deviză „prn noi înşîne este insa, ca mai toate devizele, de o dată atâtt de veche, încât aceasta nici nu poate fi stabilită. La noi ea este deviza Coroanei de oţel şi a fost înscrisă şi pe verso-ul decoraţiei Ordinului Coroanei, instituit la 9/21 Mai 1881 în preziua încoronării ca rege a Domnitorului Carol. Neîndoioasă pare a fi înrudirea ei cu faimoasa deviză a revoluţiunei italieneşti: „L’Italia fara da se”. Dar nici originea acesteia nu este bine stabilită. Unii istorici o atribuie ministrului de externe de pe vremuri al Piemontului, Pareto, care ar fi opus-o pretenţiunilor intervenţioniste franceze. Alţii o atribuie lui Cesare Balbo (1784—1853). In fine alţii, cei mai mulţi, o atribuie regelui Sardiniei Carlo Alberto (1798—1894) şi capelanului său Vincenzo Gioberti (1801—1852). Regele ar fi pronunțat cuvintele rămase faimoase, într’un Consiliu de miniștri din 1845. , Dar, după cum povesteşte Leopardi, care în 1848 a fost plenipotenţiarul regelui celor două Sicilii, pe lângă Carlo Alberto, chiar acesta a negat că el ar fi autorul lor. El i-ar fi spus lui Leopardi: „Mi s’au atribuit vorbele „Italia fara da se“. Eu nu le-am inventat, ci le-am întrebuinţat numai şi cred că nu se poate spune ceva mai potrivit“. Carlo Alberto a revenit asupra lor când, prin proclamaţia pe care a adresat-o la 23 Martie 1898 populaţiei din Lombardia şi Veneţia, a spus : „Dio... pose l’Italia in grado di far da se...‘‘ „Dumnezeu a pus Italia în situaţiune de a face singură“. E în această formulă ceva mai multă umilinţă umană decât în „prin noi înşine“ sec şi tranşant. Nu trebue însă uitat că dacă regele Carol a ales-o ca deviză a Coroanei regale, deviza blazonului casei sale este: „Nihil sine Deo“. B. Br. 99Astra Capitală ’Membrii „Asociaţii mei vane pentru literatura şi _______. . .. transitt . cultura poporului român” au sosit astăzi în Capitală şi populaţia bucureşteană nu le-a precupeţit semnele de dragoste. Sunt oaspeţi scumpi a cărora vizită nu e cu deosebire dragă, căci mai bine de jumătate de veac Astra a fost în Ardeal farul luminos care a ţinut mereu trează conştiinţa naţională. Mare şi binefăcător a fost scopul acestei asociaţii în împrejurările grele pe cari le-a trăit poporul românesc din Ardeal in deosebi in ultima jumătate de veac a stăpânirei magiare. Când lanţurile asuprirei ferecau tot mai strâns poporul românesc împiedecându-i mişcarea liberă, când drept după drept şi libertate după libertate piereau sub noianul de legiuiri distructive şi sub asprimea stărilor de fapt. Asociaţia transilvană pentru literatura şi cultura poporului român, născută din iniţiativa marelui Şaguna a venit să salveze ceea ce se mai putea salva: limba românească, cultura proprie, dreptul de a trăi culturaliceşte în tradiţia proprie a poporului român. Dar salvând acest drept, Astra salva totul. Căci Asociaţia transilvană a ajuns în scurtă vreme simbolul geniului românesc, punctul de raliare al tuturor conaţionalilor, şi salvând fiinţa culturală şi naţională proprie a neamului românesc de sub stăpânirea ungurească, păstra acest popor pentru împrejurări politice, mai prielnice. Când aceste împrejurări au venit în sfârşit, unirea s’a făcut ca dela sine şi Astra şi-a văzut încununate în mod strălucit nobilele ei străduinţi. Astăzi, prin urmare, când membrii acestei valoroase asociaţii vin în mijlocul nostru, în Capitala românismului întregit, ne aducem aminte de tot ce a făcut Astra pentru culura poporului român de peste Carpaţi, de minunata ei râvni naţională, de Încurajarea pe care a dat-o tuturor manifestărilor de cultură, de imboldul ei la conservarea limbii, de Îndrumările sănătoase date literaturii de întreaga ei operă de organizare spirituală şi ştiind că toate izburiile ei culturale au fost atâtea victorii naţionale, ne asociem din toată inima la salutul recunoscării şi entusiast pe care Capitala l-a adresat oaspeţlor ce ne cercetează astăzi. 1- Ad. , MITROPOLITUL ŞAGUNA întâiul preşedinte al „Astrei“ D. VASILE GOLDIŞ, Actualul preşedinte ! Sfatul lui Anatole France La o mare manifestaţiune pe care a organizat-o democraţia franceză de stânga pentru Anatole France, acesta răspunzând salutului ce l-a adresat preşedintele serbărei, a pronunţat următoarele cuvinte, cari apar ca un adevărat program, ca un sfat dat de marele francez, partidelor biruitoare in ultimele alegeri: „Ceia ce poporul francez a făcut In ultimele zile, e un lucru mare. „Dar să nu adormim in victorie şi să nu uităm că am promis să facem Pacea — Pacea mal intâi — Pacea şl Amnistia. „Căci dacă nu îndeplinim actele pe cari alegătorii le aşteaptă dela noi, pe cari votul lor ni le-a dictat, aceasta nu ni s'ar ierta." I Cronica săptămânală de CONIST. BACALBASA Bucureştii de altă dată Capitolul 102 Anul 1901 La 23 Ianuarie 1901 moare generalul Matei Vlădescu la locuinţa sa din strada Costache Negri. In 1892 a fost numit şef al casei militare a regelui şi la 10 Mai 1893 a fost Înaintat la gradul de general de divizie. La căderea Plevnei brigada Vlădescu este cea d’intâi care a intrat în oraş. La 8 octombrie brigada Vlădescu, redusă la un regiment de linie şi un batalion din al 6-lea regiment de dorobanţi a ocupat reduta Griviţa unde a stat până la căderea Plevnei alternând cu brigada colonelului C. Budişteanu. O mare parte din rezerva armatei turceşti a depus armele înaintea brigadei Matei Vlădescu. * Lupta în parlament devine crâncenă. Comitetul, delegaţilor compus, în majoritate, din adversari ai guvernului, alege preşedinte pe generalul Manu. Comitetul delegaţilor cere lui Carp să renunţe, la unele proiecte ale sale, şi să primească modificări. Mai ales legeapatentelor, care provoacă agitaţie în ţară, şi complimentarul sunt aspru combătute. Dar Petre Carp nu primeşte nici o tranzacţie. Lupta fiind crâncenă şi împăcarea neputându-se face între cele două fracţiuni ale partidului, Petre Carp în şedinţa Camerei de la 26 Ianuarie, anunţă cu următorii termeni demisiunea sa: — Am onoare a vă anunţa demisiunea cabinetului. M. S. Regele va aviza. In conformitate cu uzurile parlamentare, cred că preşedintele va suspenda şedinţele Camenei până ce M.S. Regele va lua o hotărîre“. Această demisiune este, însă, retrasă în urma dorinţei regelui şi a stăruinţelor mai multor conservatori cari nu vor să plece de la putere. Guvernul Carp mai trăeşte vreo 15 zile, timp în care se fac numeroase încercări de a se ajunge la o înţelegere. «. Ziarele simpatice lui Take Ionescu lansează zilnic liste ministeriale sub preşedenţia lui G. Cantacuzino cu Take Ionescu, G. Panu, Olănescu etc., dar toate acestea sunt încercări fără temeiu. In sfârşit vine ziua istorică de 12 Februarie. Cu câteva zile mai înainte s’a lucrat febril în amândouă câmpurile conservatoare pentru ca bătălia ce se va da în Cameră să aducă victoria. Nicolae Filipescu, mai ales lucrează neobosit. Pe lângă Panu și partizanii săi se fac încercări foarte mari spre a-i determina să voteze moţiunea de încredere în guvern, înconjurat de câţiva oameni neserioşi, dintre aceia cari înşală întotdeauna pe şefi, Nicu Filipescu este aproape sigur că va avea majoritatea. •i 11 întâlnesc în ajunul lui . 12 Februarie la birtul Capşa unde prânzea cu deputatul Scorţescu. Scorţescu îl asigura că guvernul va avea cel puţin 40 voturi mai mult. Am fost cu totul de altă părere, am spus lui Filipescu că situaţia parlamentară e rea şi că, în cazul cel mai bun, guvernul va obţine o majoritate fără nici o însemnătate. Toată noaptea Filipescu dintr-o parte şi Take Ionescu din alta, au lucrat febril pentru... distrugerea partidului lor. S’au trimis telegrame în toate oraşele din ţară, s’au făcut sforţări uriaşe. A doua zi la Cameră este o mare de capete. Ştiindu-se că în această şedinţă se va hotărî soarta guvernului, toate tribunele gem de lume. In incinta Camerei, nu mai Încape lumea. Sunt 140 deputaţi prezenţi, plus atâţi înalţi demnitari, ziarişti etc.. In sala paşilor pierduţi — din vechiul ■ local al Camerei—corifeii liberali discută în pâlcuri. Văd aci pe Take Protopopescu, Manolache Culoglu şi atâţi alţii cu figuri vesele. Nicu Filipescu, foarte abătut se apropie de mine şi îmi spune: —Iată-i veniţi aci ca corbii la hoit... Şi la noi nimeni nu vede spectacolul ăsta... Deschiderea şedinţei Camerei întârzie fiindcă Carp este în consfătuire cu Gheorghe Cantacuzino Este cea din urmă încercare de a se ajunge la o împăcare, încercare zadarnică. La ora 3 şi 10 Cantacuzino apare cu figura severă şi aprinsă şi se urcă la fotoliul prezidenţial spre a deschide şedinţa. Enervarea în Cameră este foarte mare. Şeful guvernului are cuvântul. In mijlocul tăcerei mormântale el spune : — Ştiţi bine că, în urma demisiunei cabinetului acum zece zile M. S. Regele a invitat guvernul de a-şi retrage demisia, în speranţa că o înţelegere se va stabili cu comitetul delegaţilor. Această speranţă a fost iluzorie. Aşa, dar, am onoarea a ruga Camera să puie, cu o oră mai curând, capăt nouei situaţiuni dăunătoare partidului şi intereselor celor mai vitale ale ţărei. Imediat ia cuvântul d. C. Hiou, actual ministru al ţărei la Praga şi prieten personal al lui Filipescu care, după câteva cuvinte de lă(Citiţi continuarea în pagina II-a)