Adevěrul, septembrie 1924 (Anul 37, nr. 12455-12489)
1924-09-01 / nr. 12455
tari XXXV». »■• 12485 W »xempianff i Tarar D In.l « «—xzuViEESS^ Onor. Biblioteca Centrală „Asociaţiunea g.tjjusta 1824 Oficiosul liberal scrie: „cel puţin la zile mari să ne înălţăm sufletele mai presus de interese“. ...Mai ales că la zile mari, serviciile publice * şi, deci, posibilităţile de afaceri sunt suspendate ! Aromiţi oameni din antiteză cu „anumita presă’ „Viitorul“ reproduce după noi, «•— fără să ne citeze, bineînţeles— fcuterviewul acordat de prinţul Carol revistei pariziene „La Rouganie économique et financiére“, ine face totuşi că ne reproduce, chiar în asemenea condiţiuni nu tocmai corecte, căci graţie acestui... împrumut, pot afla şi cetitorii „Viitorului“ care e părerea prinţului Carol despre capitalurile străine şi despre politica economi--financiară a guvernului. Nu fără folos pentru clarificarea chestiunei, vor lua cunoştinţă rorii oficiosului de următoarepăreri ale moștenitorului trocului : — „Nu sunt pentru colaborarea apitalurilor străine. Multiple resur ale tării noastre pentru a fi puse valoare au necesarmente nevoe puternice capitaluri și concurtul spitalului străin nu poate fi decât irositor dezvoltării economice . Singura restricţie pe care o face prinţul Carol este ca prin colaborarea capitalurilor străine să nu se înţeleagă dominaţia economică Străină, restricţie care se înţelege aleia sine căci e foarte naturală. Prinţul Carol s’a mai crezut obligat să spulbere atmosfera ne- zmniştitorire ce s’a creiat în jurul ţărei noastre prin zvonurile alarmante risipite cu profuziune în ultimul timp. Moştenitorul tronului o face în următorii termeni: „Toate zvonurile de răscoală şi de revoluţie lansate în străinătate de anumiţi oameni, sunt pure invenţiuni şi nu pot să fie luate in serios de către aceia cari cunosc situaţia şi caracterul ţării noastre“. Ştie toată lumea că aceşti „anumiţi oameni“ sânt tocmai cei de la „Viitorul“, cari au alarmat publicul din ţară şi opinia străinătăţei cu ştirile cele mai exagerate şi cu fanteziile cele mai prăpăstioase. Şi mai ştie iarăşi toată lumea că împotriva acestor „anumiţi oameni“ s’a ridicat tocmai, anumita presă, care a denunţat aberaţia ziarelor guvernamentale ca dăunătoare intereselor ţărei. Şi iată că acum însuşi moştenitorul tronului se vede pus în necesitatea de a condamna campania alarmistă a „Viitorului“ în termeni identici cu aceia ai anumitei prese! Ad. Nebunia germană De două zile nu mai încăpea îndoială că legile de aplicare a proectului Dawes nu vor obţine majoritatea de două treimi cerută. Discursul agresiv al deputatului naţional-german Hergl şi scandalurile provocate de comunişti dovedeau că extrema dreaptă şi extrema stângă sunt contra acceptării acordului de la Londra. La a treia cetire a legii care prevede transformarea căilor ferate germane într’o întreprindere particulară sub control aliat, au lipsit în adevăr 40 de voturi până la majoritatea de două treimi. Au votat pentru toate partidele ce alcătuiau odinioară marea coaliţie republicană, au votat contra naţionalii germani, rasiştii şi co- muniştii, adică oamenii revanşei şi aceia ai anarhiei. Deşi confirmarea telegrafică ne lipseşte la ora când scriem, e sigur că Reichstagul a fost dizolvat în aceeaş zi Cancelarul Marx avea în buzunar decretul de dizolvare. Efectul imediat al dizolvării va fi că, în baza legii care cu majoritate simplă aprobă acordul de la Londra, guvernul german va semna astăzi la Downing Street protocoalele care fuseseră numai parafate la Londra. Semnarea aceasta nu va avea însă decât o valoare teoretică. Aplicarea acordurilor nu va începe și termenele de evacuare a Ruhrului și de realizare a împrumutului nu vor începe să curgă, cât timp legile refuzate acum nu vor fi admise, adică până când un nou Reichstag — al treilea dela întemeierea republicei germane — va fi ales şi va da votul său aprobator: întreg acordul de la Londra, această minunată şi grea operă de pacificare şi consolidare, este deci lăsat în suspensie şi ameninţat să rămână cu totul nul. Situaţia aceasta creată de incorigibila patimă revanşardă a naţionaliştilor germani şi de abusidiele năzuinţe comuniste, va fi considerată în toată lumea ca o monstruozitate criminală — identică cu provocarea războiului mondial, ba mai gravă pentru că înseamnă repetarea, recidiva vinei de acum zece ani. Ea nu poate provoca decât indignare împotriva Germaniei, deşi acei cari au creat situaţia reprezintă numai o infimă minoritate în sânul naţiunii germane. Cu atât mai tragic lucru şi cu atât mai regretabil. Cine sunt oamenii aceştia, nu e nevoe să lămurim. Ii cunoaşte toată lumea. Li se ştie fanatismul şi gândirea obtuză. Sunt oamenii cari au dus ţara lor la dezastru şi au nenorocit continentul, sunt nemernicii cari închid ochii în Faţa realităţii, care refuză să înţeleagă omenirea şi atrag dispreţul şi ura lumii asupra propriei lor naţiuni, sunt corbii cari sfâşie trupul tânăr şi plăpând al păcii pentru a ne arunca din nou în haosul sângeros. Nu credem ca în nouile alegeri naţiunea germană nu va izbuti să paralizeze nefasta acţiune a reacgonarilor. Oricât de falsificată ar mentalitatea poporului german — a unei părţi din el în orice caz— el trebue să înţeleagă ce formidabilă e răspunderea aşezată pe umerii lui. El trebue să ştie că planul Dawes înseamnă ultima scăpare a Europei, că acest plan dă Germaniei însăşi posibilitatea de a trăi şi a se ridica şi că nu ami prin aplicarea lui poate obţine evacuarea teritoriilor ocupate. Sunt indicii că un puternic curent popular tinde să suprime nebuneasca, acţiune naţionalistă. Acest curent se manifestă în tot nordul Germaniei, în toate centrele industriale şi mai ales în teritoriile ocupate şi ne dă dreptul să credem că alegerile dinn Septembrie vor trimite în Reichstag în rânduri compacte pe reprezentanţii democraţiei republicane. Altminteri tot ce s’a făcut la Londra, toate speranţele născute acolo vor fi zădărnicite. Şi reacţiunea îşi va scoate pretutindeni colţii. P. Citit azi in „Adeverul literar” Clasicismul proletariatului studiu critic asupra lui PANAITIST A ATI de H- Sameleuk. * Comemorarea lui Avram Iancu AVRAM IANCU LA 1872 NAZBATI ! Să nu facem politică! „Viitorul“ ne sfătueşte ca înaintea mormântului lui Avram Iancu să nu facem politică. Acum, veţi întreba, ce vrea să zică a nu face politică ? Să vă spun eu! A nu face politică însamnă a scrie şi a vorbi cam aşa : „Avram Iancu e singurul om care a înţeles cu anticipaţie marele geniu viitor al d-lui Ionel I. C. Brătianu cum şi al bunilor lui fraţi Vintilă şi Dinu, în care a crezut şi pentru, jgijirea pe lume a cărora, a făcut la urma urmei revoluţie. Putem spune deci că Avram Iancu e egal cu Ionel I. C. Brătianu, că sunt şi unul şi acelaş erou, că în definitiv Avram Iancu e întemeietorul partidului liberal şi al tuturor fericirilor române care liberale sunt“. Şi scriind aşa eşti sigur că ai scăpat de politică... Oficiosul mărturiseşte! Uh El îşi dezavuiază propria campanie alarmistă Starea de asediu e Inutilă şi absurdă Nu de mult presa guvernului, împreună cu alte ziare alarmiste, au încercat să înspăimânte opinia publică arătând că ne ameninţă o primejdie imensă şi imediată, din partea bolşevicilor din Bulgaria şi dela noi. Pe acest temeiu guvernul nostru a şi înăsprit starea de asediu. Am spus imediat că toate acestea sunt fleacuri. Nici un raţionament şi nici un fapt nu arăta că, deodată, peste noapte, acţiunea bolşevistă s’a înteţit şi forţa bolşevicilor a crescut, pentru ca primejdia să fi devenit iminentă. Am spus toate acestea, şi bineînţeles, ne-am atras cele mai vehemente atacuri, cele mai triviale injurii. Eram trădători şi vânduţi, pentru că nu ne lăsam îmbătaţi cu apă goală şi nu admiteam legitimitatea stării de asediu, înăsprită de guvern sub pretextul primejdiei bolşevice, dar în realitate pentru alte scopuri. Şi iată că însuşi oficiosul guvernului justifică atitudinea noastră ! * Sâmbătă dimineaţa „Universul“ a anunţat că armata bolşevică a debarcat în Bulgaria, între Varna şi Burgas, şi că guvernul bulgar a ordonat mobilizarea a patru contingente. Această ştire punea capac campaniei alarmiste. Era ceva mai mult decât trebuia pentru întreţinerea alarmei, căci faptele, realitatea situaţiei, aveau să dovedească imediat falsitatea complectă a unor asemenea aserţiuni, şi astfel se compromitea toată campania. Şi după câteva ceasuri numai, Viitorul“ s'a văzut silit să dezmintă aserţiunile „Universului“: nici trupe bolşevice n’au debarcat în Bulgaria, nici guvernul bulgar n’a ordonat vreo mobilizare. Dar „Viitorul" şi-a dat seama că ştirba „Universului“ făcând parte din sistemul lor comun de alarmare, şi dezminţirea ei loveşte în opera urmărită cu atâta trudă. De aceea oficiosul guvernului se risipeşte în explicaţii foarte interesante, cu cari se încurcă atât de mult, încât ajunge chiar—ce nenorocire! — să spuie o sumă de adevăruri. Iată ce mărturisiri face oficiosul : „Rusia comunistă pare a-şi da acum seama că România este tara da ordina împotriva căruia ofensiva dezordine! nu poate da nici un rezultat. Declaraţiunile pacifiste, de curând făcute In numele sovietelor, sunt pornite din această convingere şi din situaţia specială in care se află vecinii noştri de peste Nistru. „Din declaraţiunile publice pe cari le fac unii conducători ai Rusiei comuniste cu privire la intenţiunile lor pacifiste şi din felul cum se desfăşură, acum in urmă, evenimentele la graniţele dinspre răsărit şi miazăzi, pare a reeşi că ţările balcanice pot spera vitrina viitor liniştit „Conştiinţa maselor a fost pavăză puternică Împotriva oricărei uneltiri pasă la cale de duşmanii din afară al României cu ajutorul celor dinăuntru. ...Aceasta a făcut dovada cum că poporul românesc este refractar oricărui gând de dezordine. Ideia unirii, care a stăpânit totdeauna pe românii din nouile teritorii paşi pe cei din vechiul regat, se cimentează zi de zi. Naţionismul, ce părea a fi in descreştere după război, in masele muncitoare din fabricate şi ateliere de la oraşe, stăpâneşte azi, mai mult ca oricând, toate sufletele româneşti. „Viitorul cel mai apropiat va aduce cu el liniştea cea mai complectă, aşa că populaţia paşnică din România n’are de ce că so alarmeze, iar agitatorii n'au de ce să se bucure in ascunzişurile lor.“. Acestea sânt mărturisirile „Viitorului“. ELE CONŢIN IN FOND TOT CE AM SPUS NOI. Dar „Viitorul“ merge mai departe: descriind situaţia internă a Rusiei, el arată că guvernul sovietic nici n’ar mai fi capabil să plănuiaesă vr’o lovitură. Cităm : „Foametea a cuprins din nou cele mai întinse regiuni ale fostului imperiu moscovit. „Nemulţumirea a ţăranilor dela sate şi a muncitorilor dela oraşe, creşte, zi cu zi, Împotriva conducătorilor comunişti. Aceşti răzvrătiţi, cari ameninţau cu pumnul întreaga omenire, şi aprindeau In fiecare ţară vecină fitilul revoluţiei, se văd acum terorizat, chinuit de visul linei răsturnări şi forţaţi să facă concesiuni în dreapta şi în stânga. „Comisarii poporului“ de la Moscova, ajunşi absolut nepopulari In întreaga Rusie ar fi mulţumiţi dacă ar putea să rămână liniştiţi în situaţiile lor. Pentru câtăva vreme, aceşti reformatori ai omenire! Intenţionează să se ţină numai în defensivă. Ei îşi păzesc bine graniţele“. Am spus însă că „Viitorul, vrând să împace realitatea din pasagiile de mai sus cu fantasmagoriile pubiicate tot de el până acuma, se încurcă rău de tot In adevăr, el spune că acum o lună guvernul sovietic avea de gând să ne facă pocinogul, dar acum s’a răsgândit, graţie măsurilor luate de guvernul român. Aserţiunea oficiosului e pur şi simplu ridicolă, pentru bunul cuvânt că guvernul român n’a luat şi n’a putut lua nici o măsură, înăsprirea stări de asediu, dizolvarea partidului comunist şi arestarea câtorva convivi la un restaurant din Buşteni, nu constitue măsuri pentru a împiedica o catastrofă socială, dacă ar exista, altminteri, voinţa şi putinţa de-a o dezlănţui, adică dacă ţara noastră ar prezintă azi condiţiile in cari se afla Rusia ţaristă în 1917. Guvernul vrea să-şi facă un merit din faptul că bolşevismul nu prinde şi nu poate prinde in România. Cu tot atăta dreptate s’ar putea lăuda că n’avem să ne temem in Bucureşti de exploziile vulcanului Etna* Dar asta nu-l va împiedica să îmbete și pe viitor opinia publică cu apă goală, să „guverneze“ cu ajutorul stării de asediu și să ne injure pe noi că spunem adevărul! 4* Ştirile false Cu drept se plânge L’Indépen, dance roumaine de nouile ştiri alarmante pe care le dă, asupra ţării noastre, Le Bulletin Politique de la Revue des Balkans din Paris. Ştirile acestea sunt groteşti şi odioase, groteşti fiind dată liniştea desăvârşită ce domneşte in ţară cu toată starea de asediu şi cenzura, odioase din cauza spiritului din care pornesc. Sânt însă două observaţii de făcut. Să presupunem că mâine se proclamă starea de asediu în Ungaria. Ce-ar fi de mirare ca în presa vecinilor ei, care n'au nici un motiv încă s’o îndrăgostească, ar apărea ştirile cele mai extraordinare, unele chiar inventate pe deantregul dar totuşi verosimile fiind dată acea stare de asediu din ţara vecină ? In zadar ar protesta ungurii că-i calomniăm, că la ei e linişte deplină, etc., că nimeni nu-i va crede ci mai curând se va da crezământ ştirilor celor senzaţionale. E natural să fie aşa, sau, în cazul cel mai bun, se va zice că în Ungaria există un guvern de nebuni ori de neghiobi. A doua observaţie. Nu despre oricine se cred ştirile rele. Poţi răspândi zilnic cele mai grozave informaţii asupra Franţei, Angliei, Belgiei, Elveţiei, că ţi-ai pierde vremea în zadar. Scrie cea mai năstruşnică ştire, inventaţi, despre Afganistan, Capreria, China, şi, până una-alta ea va fi crezută. A cui e vina dacă ţara noastră a căzut de la o vreme, în categoria asta ? începând cu guvernarea averescană şi culminând ca cea liberală, ţara românească a devenit un foarte bun subiect de ştiri false care prind. De unde rezultă că nu ţara e responsabilă ci acele regimuri de pomină gata a deveni oricând, oriunde şi pentru oricine subiect de vodevil sau de tragedie. De ce ştirile rele, chiar lansate de cei interesaţi din năuntru, nu reuşeau a prinde rădăcini în afară sub guvernarea de patru luni a democraţiei ? Index Program economic , cel dat la iveală, zilele acestea, de partidul ţărănist. In afară de chestia agrară, lucru natural, de aşteptat, programul acesta nu se deosebeşte aproape de loc de al celorlalte partide de opoziţie, nici chiar de al partidului de extremă dreaptă al d-lui Marghiloman. Numai liberalii stau de-o parte, izolaţi de restul ţării, mai exact împotriva vremea şi a voinţii găsiţi de un program, exceptând pe acela al Îmbogăţirii partizanilor prin toate mijloacele şi cu orice preţ. Nimeni nu va putea tăgădui că partidele de opoziţie la un loc reprezintă 95 la sută din ţară, căci cu alegeri libere n’ar intra în parlament mai mult ca o duzină de liberali, ceea ce face tocmai restul de 5 la sută ca să avem ţara ntreagă, cu toate calităţile şi efectele, cu toate bunurile şi neajunsurile ei. Atunci cum se face că sântem guvernaţi de cei 5 la sută şi nu de cei 95, cu atât mai mult că din punct de vedere economic a fi Împotriva urmei şi a voinţii generale este pur şi simplu a da ţara de mal ? Neunirea opoziţiei din punct de vedere politic şi al persoanelor, se va zice. Dacă e aşa, nu există mijloc mai sigur de a face acordul decât de a îngădui ţării să-l încerce. E rolul Coroanei de-a înlesni acest lucru. Această unanimitate de vederi a opoziţiei în materie economică, mai cu seamă că ea se dă la iveală în faţa celui mai grozav insucces pe acest teren încercat de actualul guvern, faptul că unitatea de vederi a tuturor celorlalte partide se face la polul opus al programului liberal dovedit dezastruos, implică neapărat necesitatea unor alegeri generale imediate. Dacă Coroana nu va înțelege aceasta nici acum, ea îşi asumă o răspundere din cele mai grave, cu atât mai gravă cu cât opinia noastră publică nefiind încă învăţată a exercita o presiune riscăm să ne prăbuşim în prăpastia în care vor voi incapacitatea şi încăpăţânarea guvernului să conducă.■ »ft Cronica săptămânală de COnST. BACALBASA acuregiii de altădată Capitolul 115 Anul 1902 La 16 Septembrie anul 1902 marele romancier francez Emile Zola, atât de celebru de pe urma afacerei Dreyfus a murit asfixiat cu gazul de luminat al camerei unde dormea. In aceiaşi cameră se afla soţia romancierului şi un căţel. Doamna Zola şi căţelul au scăpat cu viaţă. D-na Zola a declarat că deşteptându-se noaptea cu mari dureri de cap, a rugat pe soţul ei să deschidă fereastra. Zola se sculă, făcu înconjurul patului apoi căzu jos, pe când ea a leşinat şi n’a mai putut da alarma Emile Zola era născut la 1840, tatăl său era un inginer italian. Catăl său erea un inginer italian. Comercial în librăria Hachette. * — Face senzaţie un discurs rostit de către Dimitrie Sturze ministrul de războiu, la fortul Ştefăneşti, pe care s’au dus să’l viziteze. Acolo primul ministru a declarat că România n’are nici 100.000 oameni pregătiţi şi că, în timpul conflictului cu Bulgaria n’am fi fost în stare să intrăm în campanie. Cu acel prielej Sturza a propovăduit economiile in armată spunând că decât, o mare oştire nepregătită, neechipată şi rău formată este destul să avem una numai de 100.000 oameni, însă bine pregătită. Acest discurs a stârnit, numai decât o furtună. In calitate de director al ziarului „Patriotul" am luat un interview generalului Lahovary. Iată desluşirile date de către fostul ministru de războiu conservator. Ele arăta care erau forţele militare pe care le avea sau trebuia să le aibă România. I. — In primul rând ce credeţi despre afirmaţiunea d-lui Sturza că decât să avem o armată pe hârtie de 300.000 oameni, mai bine am avea o armată reală de 100.000? R. — Această afirmaţiune dovedeşte profunda ignoranţă a celui care a făcut-o. In organizaţiunea oştirei noastre nu este nicăeri vorba de 300.000 oameni. Negreşit dacă socotim pe toţi românii între 21 şi 46 ani datori să facă serviciul militar, avem o armată de 400 .000 oameni, dar dacă ţinem seama de Cadrul organizaţiunei noastre militare cu 4 corpuri de armată şi o diviziune activă, oştirea noastră este de 140.000 oameni plus o armată de rezervă de 60.000 oameni. Prin urmare când d-l Sturza vorbeşte de 100.000 oameni nu-şi dă seama că, cu o simplă vorbă, a suprimat trei divizii. Această sumă de 200.000 oameni constitue forţa noastră armată şi pot adăuga că nici aşa nu suntem superiori Bulgarilor. Azi dacă nici cu această forţă nu suntem superiori vecinilor, îşi poate închipui ţara unde ne-am găsi cu armata ideală a d-lui Sturza cea de 100.000 oameni. I. — Dar ce este adevărat in declaraţia d-lui Sturza că armata n’are echipament şi muniţii? R. — Aci începe marea vinovăţie a guvernelor liberale prezidate de d-l Sturza. Când am lăsat ministerul de război în 1895 armata avea 50 milioane cartuşe care constitue stocul de război. Acest stoc trebuia să rămâie intact, adică în fiecare an trebuia să se prevadă suma pentru confecţionarea a 10 milioane cartuşe. Ei bine, când am venit la ministerul de război, în 1999 nu am găsit decât 13 milioane cartuşe şi 25 lovituri de tun. Imediat eu m-am pus pe lucru aşa că, atunci când a izbucnit afacerea Mihăileanu, armata avea 33 milioane cartuşe şi un mare număr de obuze. , , „ După alte amănunte generalul Lahovary recunoaşte că armata are mari lipsuri, însă aceasta datorită economiilor necugetate ale lui Sturza.Acest interview arunca o curata lumină asupra lipsei de îngrijirea guvernelor noastre în ceea ce privea puterea armată a ţărei. Deşi era de prevăzut cum că într’un viitor, nu tocmai depărtat, un nou război trebuia să izbucnească in Europa, deşi In acest război România era sortită să joace un rol foarte activ totuşi atât regele Carol, cât şi guvernele sale, nu au vrut să facă mai mult pentru ca să dea României o armată potrivită şi cu populaţia, şi cu bogăţia, şi cu menirea ei viitoare. Pe când vecina Bulgaria cu o populaţiune aproape pe jumătate cât a României şi cu o bogăţie cu mult mai prejos, făcea silinţe mari ca să aibă o armată superioară celei române, la noi nu era nici o grijă. Regele Carol urma instrucţiunile Berlinului şi Vienei care înţelegeau ca armata română în timp de războiu să fie doar o anexă a trupelor austro-germane. Pentru acest cuvânt, când a izbucnit marele războiu mondial şi când România a intrat în campanie la 1916, oştirea ei ducea lipsă de toate; de aceea nu am avut nici artilerie grea, nici aeroplane. In tot timpul domniei lui Carol I, cele două partide de guvernământ, cel liberal şi cel conservator, îşi închipuiau că dau dovadă de mare patriotism dacă nu discutați nici o(Citiți continuare în pag. 11-a). Pentru a nu mai ştim a câtea oară ni s’a dat iarăşi o pildă, o pildă din cele bune şi sănătoase, de care nu ştiu dacă vom profita. După şase ani de violenţă nătângă care n’a trăit decât din suspiciuni, necinste, ilegalităţi şi arestări, ţinând ţara în loc şi umplând-o de ură şi venin, iată că vine la putere un regim normal la Belgrad. Natural prima lui grije a fost să restabilească domnia legilor, să elibereze pe toţi arestaţii politici în număr de mai multe mii şi să îngădue intrarea în ţară a surghiuniţilor. Dintr-odată Serbia şi-a recăpătat liniştea şi înfăţişarea de ţară europeană. Care va să zică timp de şase ani sub pretext de ordine dezordinea pornea de sus. Pentru a-şi menţine regimul de abuzuri şi de autocratism Pasid năpăstuise sumedenie de oameni nevinovaţi. Zic nevinovaţi căci punerea lor în libertate în loc să însemne anarhia şi primejdiile de tot soiul înseamnă pacea şi liniştea. Cu alte cuvinte dacă oamenii aceştia erau lăsaţi slobozi nu se întâmpla nimic în Serbia, ba era să fie bine. Acolo unde abuzurile puterei aduceau nesiguranţa, tulburarea, poate chiar, ca vremea, desmembrarea ţării, restabilirea legalităţii, a toleranţă, a libertăţii, au adus concordia, liniştea siguranţa. Pentru a mia şi a zecea mia oară se dovedeşte deci că numai spiritele reacţionare sânt acelea care primejduesc ţările şi societă, file,ele şi numai ele sunt răufăcătoare şi pricini de nenorociri şi pagube. Niciodată abuzul de libertăţi, dus chiar până la extrem, n’a provocat atât rău, nici pe departe, cât reacţionarismul. Dar învăţătura nu va fi deplină dacă omenirea se va mulţumi veşnic să restabilească stările normale pur şi simplu fără a pedepsi aspru pe cei ce, prin pasiunile, neghiobiile şi interesele lor personale tulbură periodic liniştea lamei. Dacă unui Pasid i s’ar aplica talionul, poate că puţini Pasid s’ar mai ivi. Nu e creştinesc lucru ceea ce scriu eu aci, dar e omenesc. Sânt momente când sentimentul covârşeşte raţiunea. Şi vina nu e niciodată a mielului ci a lupului... •KSET^D--' Soviete Se pare că recunoașterea guvernului republicei sovietelor de către guvernul iugoslav este definitiv hotărâtă și că actul oficial nu va întârzia să se producă. După schimbarea de regim care a avut loc în Iugoslavia, evenimentul era de prevăzut. Pe de altă parte, totul face să se prevadă că şi guvernul de la Praga, care a reluat încă de mult raporturile comerciale cu republica sovietelor, va recunoaşte în curând de jura guvernul rus. Cu chipul acesta, pe când Iugoslavia şi Cehoslovacia sânt pe punctul de a inaugura o politică nouă faţă de Rusia intrând în raporturi diplomatice normate cu guvernul sovietic, România rămâne izolată pe această chestiune, într’o situaţie asemănătoare cu aceea a Poloniei. Culegem astfel roadele unei politiei puţin înţelepte, care n’a ştiut să folosească la timp momentele favorabile cari ni s’au prezentat spre a regula în mod definitiv chestiile litigioase dintre noi şi vecinii de peste Nistru. Au fost împrejurări când puteam obţine recunoaşterea alipirea Basarabiei numai în schimbul recunoaştere! guvernului sovietic. Astăzi o recunoaştere din partea noastră nu mai are preţul de odinioară şi preţul ei scade mereu, pe măsură ce alte state reiau legăturile diplomatice cu Rusia. E adevărat că nici Iugoslavia, nici Cehoslovacia n’au, cu Rusia, o chestiune litigioasă de importanţa Basarabiei. Dar tocmai fiindcă noi avem o asemenea chestiune, trebuia să n'o pierdem niciodată din vedere şi să căutăm a o rezolva cât mai de grabă, pentru ca să nu apese, cum apasă astăzi asupra noastră şi să nu ne stânjenească mişcările aşa cum ni te stânjeneşte astăzi, prin atmosfera de nesiguranţă ce întreţine in jurul României. .PANr.. Lei 650 pe an 350 n 6 Iun 180 „ 3 „ 60 „ I lună n n ii Chestia asii el Comemorarea lui Krailaacu REGELE. — De ce te mai nu te vor. BRATIANU. — Nu uitați că invitatul Majestăţii Voastre... duci in Ardeal ? Ştii că ardelenii și la praznicul puterii, am fost tot