Adevěrul, octombrie 1924 (Anul 37, nr. 12492-12519)
1924-10-14 / nr. 12501
Ani xmng. ,2501 3 lei eiemnlarul in toata tara * MarH t* octombre ism e oa.|jjj 6 Lei exemplarul In străinătate Adever t AL. V. BELKMAS 1883—1897 CONST. HILLS 1897—1925 - 'teca Centrală f w Sibiu iAa m Un comunicat oficial afirmă: „guvernele sunt aduse la conducerea ţării prin voinţa ei şi cu încrederea Coroanei“. ...Bine, dar asta echivalează cu o adevărată abdicare!... Agitaţia funcţionarilor Tni şi datoria guvernului Orae câte ori ne-am ocupat e problema salarizării funcţioarilor publici am fâcut-o cu electivitatea şi cu prudenţa relamate de o chestiune aşa de delicată. Dacă ne impresionau suferinţele slujbaşilor statului, osândiţi la un salariu de mizerie, ştiam în acela timp că nici statul nu e înlesnit şi că numai cu greu îşi poate scoate veniturile necesare. Am afirmat însă, şi opinia aceasta o împărtăşim şi astăzi, că guvernul este dator să creeze mijloace suficiente statului pentru ca funcţionarilor să nu li se mai ceară sacrificii peste puterile lor şi peste posibilităţile de existenţă ale familiilor lor. E regretabil, desigur, că obiectivitatea aceasta n’a întâmpinat la presa guvernamentală o atitudine identică. Viitorul, de pildă, ocupându-se de ultimele noastre articole privitoare la funcţionari, ne acuza că... instigăm la grevă! Cetitorii ştiu cât de neîntemeiată este această acuzaţie. Nu îndemnăm şî n’am îndemnat niciodată pe funcţionari să facă grevă. Dimpotrivă, cu ocazia mişcărei celei mari a slujbaşilor publici, noi le-am atras atenţia că greva e o armă periculoasă şi i-am sfătuit să chibzuiască bine pasul pe care era vorba să-l facă. Dacă totuşi unii au recurs la acea demonstraţie disperată, de vină e numai suferinţa provocată de o salarizare absolut insuficientă. Nu îndemnăm, prin urmare, nici astăzi la grevă. Ştim că o asemenea acţiune nu poate izbândi, dat fiind mai cu seamă faptul că funcţionarii nu sunt organizaţi şi nu au nici putinţa să se organizeze. Am îndemnat însă şi îndemnăm şi astăzi guvernul să nu privească cu nepăsare noua agitaţie a funcţionarilor publici, ci să ia măsuri să-i pună capăt , nu cu pumnul, cum a făcut rândul trecut, dar satisfăcândule doleanţele cari sunt întemeiate şi drepte. Funcţionarii statului au făcut până astăzi nenumărate sacrificii, răbdând şi resemnându-se la o viaţă chinuită. E imprudent însă să li se ceară sacrificii la Infinit. Crede oare guvernul că este posibil ca funcţionarii să se mulţumească cu lefurile ce primesc, atunci când în jurul lor scumpetea creşte necontenit? Indicele scumpetei constatat în mod oficial este de 40, adică viaţa în general este astăzi de 40 de ori mai scumpă decât înainte de războiu. Crescut-au oare şi salariile funcţionarilor cu sporuri şi cu indemnizaţii la un loc, de 40 de ori? Crescut-au ele măcar de 30 ori de 25 de ori? Aceasta e realitatea, şi sub prisma acestei realităţi trebue privită problema. Când cifrele sunt aşa cum le arătăm, e o eroare gravă sau o orbire condamnabilă a căuta instigatori aiurea. Instigatorii sunt însăşi disproporţiile dintre salarii şi necesităţile traiului. Când viaţa se scumpeşte necontenit, funcţionarii sunt în dreptul lor să ceară sporirea salariilor. Aşa au procedat pretutindeni şi nicăeri nu li s’a luat aceasta în nume de rău. Chiar în momentele acestea asistăm la o puternică agitaţie a funcţionarilor francezi, cari totuşi sunt relativ mai bine plătite decât ai noştri. Guvernul francez însă nu se gândeşte la represalii brutale, ci stă de vorbă cu reprezentanţii organizaţiilor funcţionăreşti pentru găsirea unor soluţii mulţumitoare. Aceasta e calea cea cuminte, care fereşte de convulsiuni periculoase şi de suferinţe inurile. Guvernul nostru să ia aminte. In agitaţia funcţionarilor publici trebue să vadă un fenomen alarmant şi să-i dea toată atenţia cuvenită. Să nu se gândească iar la represalii. Pumnul poate cel mult să înăbuşe temporar o agitaţie întemeiată; singură satisfacerea doleanţelor drepte poate rezolva problema. I. II. In declaraţiunile ce le-a făcut reprezentanţilor industriei şi comerţului, d, Vintilă Brătianu le-a recomandat să evite investiţiunile neproductive. Nimic mai just. Dar ministrul de finanţe a enurmărat printre investiţiunile neproductive, in primul rând construcţiunile. Aceasta însă nu este întotdeauna exact şi este chiar în cele mai multe cazuri inexact. Intr’adevăr, dacă d. Vintilă Brătianu a avut în vedere oarecarî clădiri de lux, apoi recomandaţiunea d-sale e rezonabilă, dar are numai o însemnătate relativă. Nimeni nu întreprinde acum construcţiuni de lux cari în toate timpurile au fost o excepţiune. Dacă d-sa însă are în vedere construcţiunile în general, atunci e pe o cale cu totul greşită, căci în general construcţiunile sunt departe de a fi neproductive. Un industriaş care clădeşte pentru a-şi întreţine instalaţiunile, le mări sau a le perfecţiona, sau adaptăndu-le ultimelor cerini tehnice, nu învesteşte bani în cheltueli neproductive, însuşi statul când construieşte pentru trebuinţele sale, fie din nou, fie pentru a întreţine construcţiunile ce are din vechi, face cheltueli productive. Am zice chiar, şi sunt sute de exemple pe cari le-am putea cita în sprijinul afirmaţiunei noastre, că sunt construcţiuni cari dacă nu se fac, diminuiază şi productivitatea şi producţiunea. Amintim halul în care au ajuns, după chiar rapoartele oficiale, reţeaua telegrafică şi cea telefonică şi consecinţele ce decurg din economiile aplicate la construcţiunile şi instalaţiunile drumului de fer. Desvoltarea economică a unei ţări nu poate fi întreruptă fără mari primejdii, pentru viitorul ei. Fiecare industrie nouă ce se crează, înseamnă construcţii noui şi mai înseamnă o investiţiune productivă nu numai pentru cel direct interesat, ci şi pentru întreaga economie naţională, fiindcă înseamnă sporirea producţiei. Mai mult, fiecare investiţiune în construcţii productive în acest fel, însemnează un pas mai mult spre ameliorarea monetei. Şi să se noteze că nu ne ocupăm de problema locuinţelor. Astfel şi sfatul acesta al d-lui Vintilă Brătianu, ni-l arată sclav al formulelor iscodite în biroul său, izolat de realitatea lucrurilor şi de logica acesteia, adesea în contrazicere, mai ales in materie economică, cu logica teoretică. _________ II. Citit! JDEIERUL LITERAR“ despre remaniere "st®,"®r pentru întregirea Romaniei In ce Tmprejurări ar putea sa fie făcuţi In rândurile liberalilor se dis- zescu si Al. Constantinescu, cută mult asupra remanierei ministeriale. Se cunosc intenţiile mai vechi ale d-lui I. Brătianu de a da unora dintre actualii miniştri realii importante în consiliile societăţilor de comercializare ce sunt pe cale de a se înfiinţa. De asemenea se ţine seama de unele făgădueli ale primului ministru făcute unor ministeriabili de a le da satisfacţie la prima ocazie şi se crede că ocazia ar fi acum. Dar sunt şi guvernamentali cari socotesc că nu mai e locul pentru o remaniere ministerială, întrucât ar mai fi rămas puţin timp până la retragerea guvernului. Alţii cred că d. Brătianu va evita să remanieze ministerul, ca să nu mai aibă încurcături cu departamentul internelor. Pentru numirea unui nou titular la internet. Brătianu ar avea să aleagă iarăşi între d-nii MărPentru a povesti mulţumitor desfăşurarea unei campanii militare moderne pe toate feţele ei şi a unui război de întregire naţională, e nevoe, pe lângă o pregătire laborioasă şi un spirit sintetic, de un curaj şi entuziasm la înălţimea subiectului. Condiţiuni extrem de dificile şi rar de întâlnit Războiul mondial înseamnă pentru ţara noastră una din încercările cele mai mari pe care le-ara avut în agitata istorie, în ce priveşte existenţa, şi pare a fi cel mai bogat eveniment în rezultate, ca un episod decisiv în rostul pomeoul acestei speranţeporului român. In el s’au concen s’ap putea hotărî să mai abrat forţele întregului popor, cu satisfacă pe unii dintre I pe uei ministeriabili, remaniind cabinetul-chinuri, lacrimi şi vibrarea cea mai intensă a credinţei în dreptatea, trăinicia şi vigoarea neamului. In faţa unui eveniment aşa de imens, evident că trebue o distanţă în timp spre a avea perspectiva de a cuprinde tot complexul factorilor componeneţi şi determinaţi şi depărtarea necesară unei priviri lipsită de interes actual, de patimă personală, care diformează obiectul. Cu toate acestea, nevoia unei istorii a războiului nostru era simţită. Fiecare am trăit în parte marelei episod, dar orcât de simţit l-am fi trăit, cunoaşterea lui în întregime, sub toate manifestările ne era necesară atât spre lămurire subiectivă a amplitudinii lui, cât şi spre a ne da seama şi a ne explica unele fenomene de azi, efecte directe ale războiului. Cu multă siguranţă şi cu un talent remarcabil, d. Const. Kiritegeu a alcătuit această lucrare. Dimensiunile povestirii sânt impresionante, dar absolut necesare unei astfel de istorii. Nu e o narare searbădă, înşiruire a bătăliilor, cu numele comandanţilor, data luptelor şi cantitatea trupelor , ci o resuscitare luminoasă a vieţii unui popor în zbucium şi rezistenţă, o totalizare a combinaţiilor de diriguire şî o gradare a acestor forţe înlănţuite, prea încordate, către izbândă. Era nevoe să se cunoască în sfârşit mentului şi după discuţia Or, se socoteşte că n’ar fi timp la Adresă, când vor fi cunoscute atitudinea opoziţiei şi dispoziţia regelui. Dacă opozifia va ajunge la o înţelegere ca să ducă lupta fin comun contra guvernului, dispoziţia regelui nu mai poate fi favorabilă liberalilor şi deci nu va mai putea fi vorba de o remaniere ministerială. Iar dacă opoziţia nu se va înţelege pentru lupta comună In contra guvernului, d. Brătianu va putea spera la o prelungire a guvernărei sale şi inte- In două mari volume d. Const. Kintescu fixsazs, pentru generaţiile viitoare, evenimentele războiului mondial pur pentru şeful liberalilor să-şi arate preferinţele în această privinţă. AGITAŢIA MINISTERIABILILOR Ministeriabilii insă se agită şi pretind să li se dea satisfacţie, fie şi la sfârşitul actualei guvernări, intrucât nu mai pot aspira că la o nouă venire a liberalilor la conducerea ţărei, are să se mai ţină seamă de cei nedreptăţiţi până acum. Atunci altele vor fi împrejurările şi ele vor impune alte elemente, tineretu’ din partid fiind foarte nerăbdător să participe la guvernarea ţărei. OPOZIŢIA Şl REMANIEREA In orice caz chestiunea remaisierei va fi examinată de primul ministru, după deschiderea paria REP. în adevărata lor lumină cauzele, originile şi pregătirile războiului nostru, atât de obscure şi de discutate încă. Nimeni nu se mai indoeşte că pe lângă imboldurile unui naţionalism sentimental, a® fost şi alte cauze, de calcul inters şi extern, unele discutabile, altei® necesităţi-conjoncturi inexorabila Sinceritatea d-lui Kiriţescu, condiţie primordială într’o cunoaştere exactă, ne oferă idei juste despre rectitudinea motivelor şi originilor războiului. Tot aşa de importantă era şi cunoaşterea cooperării factorilor componenţi, a rolului şi contribuţiunii fiecăruia. Aceasta interesează mai ales lumea politică. Cum mărturiseşte autorul, se poate ca în această parte să fie lacune, să apară completări şi îndreptări. Totuş directivele diplomaţiei, combinaţiile, prevederile, pregătirile, la toate a venit vremea să fie dezvăluite şi e regretabil că se mai tăinuesc în arhivele publice, D. Kiriţescu, în limitele materialului ce l-a avut, satisface şi această cerinţă, cu prudenţă, ferindu-se de judecăţi şi sentinţe. Dar duşmanul ? Puterea militară, morală, forţa de rezistenţă, slăbiciunea — date cari n’au fost îndeajuns prevăzute de factorii responsabili , ne sânt luminate şi acestea, precum şi aliaţii, mai ales alianţa ruso-română. In povestirea evenimentelor de războiu, d. Kiriţescu dovedeşte întreaga-i putere. Intrarea în războiu, precedată de neutralitatea deochiată, este prezintată cu trecerea armatelor române în Ardeal, apoi campania din Dobrogea. Moment epic într’o parte şi tragie in alta: încordarea în apărarea Carpaţilor, invaziunea şi ocuparea Capitalei, succesiunea de momente eroice cu desnădejde şi umilire. Cu aceasta se termină primul volum (527 pag.) In volumul al II-lea (668 pag) este întrunită epoca amărăciunii și a suportării resemnate—cu toate turpitudinile pe alocuren — de faftldl continuarea in pag. 0O? NAZBAVII DEOSEBIRE DE PROZA „Viitorul” conţine un hiran cu figuri în text cu prilejul împlinirii a zece ani dela suirea pe tron a regelui. Afară de cuvenitele plecăciuni stilistice, adică „El” „s’a dus”, jertfitu-S’a etc., primul himn conţine şi făgăduială de devotament viitor. Cât despre viitor, garantez că în 1926, adică un an de la începutul guvernării viitorului minister, oficiosul liberal va scrie cam aşa: „Regele împlineşte azi 12 ani de domnie. M- S. are de reflectat la răspunderile ce-i incumbă acest trecut de glorie, la care partidul liberal a colaborat atât de mult, şi are de tras consecinţele pe care suferinţa ţării le face absolut inevitabile. M. S. nu mai poate impune mai departe ţării un guvern ticălos, nemernic, mizerabil, etc.“* ______ ffx. E un complot Nu de alea de-ale Siguranţei generale, ci un complot adevărat. Foarte palpabil în rezultate, dar foarte misterios în izvoarele lui. Iată-l: Mereu, de vreun an, aproape în fiecare săptămână, auzim că vom rămânea fără pâine. Noi din Capitală cel puţin. Odată sânt brutarii de vină, altădată morarii, pe urmă brutarii la o laltă cu morarii. Cauza principală e că nefiind grâu, nu poate fi nici pâine. S’a terminat grâul din tară ? Nu. Zilele acestea ni s’a mai spus încă una, care ar tinde să demonstreze existenţa unui complot, foarte întins şi complicat: recoltele de grâu n’au ce transporta. Prin urmare în afară de unii brutari şi unii morari, mai intră cineva în combinaţie, poate chiar căile ferate însăşi. Se ţine deci a ni se demonstra că sântem ameninţaţi cu foametea, dar din pricini aşa de complicate şi de complexe că nimeni nu le mai poate da de capăt. Să vă spun eu ce este în fond: se urmăreşte preţul liber al pâinii sau urcarea din nou a preţului. Fiţi siguri că în ziua aceia va fi grâu din belşug. Tot ce ni se afirmă în afară de această ţintă sânt mofturi. Rămâne de ştiut numai dacă şi primăria şi guvernul au intrat în complotul lipsei grâului. Dacă nu, mai avem o ţară de nădejde, da-mai aveţi ce scurma. Adevăr zic vouă, aceasta e încă una din proorocirile noastre cele negre, care se va izbândi în zilele cele grele ale vieţii de mânie. Index Note Ministrul de finanţe al ţării româneşti este desigur Logica personificată. Pentru d-sa problema scumpirei traiului e cea mai simplă problemă şi cea mai uşoară de deslegat. Cum d-sa e inginer, e multă probabilitate că toţi termenii problemei sunt puşi de d-sa în forma unei equaţii de gradul I cu o singură necunoscută, pe care o rezolvă după regulele elementare ale algebrei. — Ce doreşte toată lumea, şi-n special funcţionarii Statului? — Mărfuri mai ieftine! , — Care e cauza scumate. mărfurilor? — Desigur, mărirea salariilor, căci salariile mari fac să se prezinte pe piaţă un număr mai mare de cumpărători. Lupta pentru a pune mâna pe mărfuri, fiind mare, preţul lor se urcă! — Cum vom face deci să scadă preţul mărfurilor? — Făcând să fie cererea mică, sărăcind adică pe consumatori şi — fiindcă noi, pe noi înşine nu ne putem sărăci. — vom cobori salariile proletarilor! E perfect de logic după cum vedeţi. Ţine pe funcţionarii salariaţi ai Statului într’o mare mizerie. I se pare însă că a mai apărut „o necunoscută" un X, care — cu toată mizeria slujbaşilor statului — ţine viaţa mereu scumpă. „Eureca" strigă el dăunăzi! Sunt funcţionarii comerţului şi industriei! De aici porneşte sfatul logic, să se coboare şi salariile acestor salariaţi! Uită însă d-sa, că rămâne imensa mulţime a celorlalţi muncitori Sunt croitorii, cismarii, tipografii, tinichigiii, zidarii, mecanicii, salahorii, etc., etc., de cari nu ne putem dispensa, cum te dispensezi de un învăţător sau preot (un ministru a afirmat această enormitate). Muncitorii aceştia manuali ştiindu-se indispensabili, îşi pretind, şi li se dă, preţul muncii lor în valoareaor, precum în aur se plăteşte munca producătorilor agricoli. Acestor muncitori fericiţi puţin le pasă că muncitorii statului nu-şi pot dobândi nimic de pe piaţă, cu salariile lor, şi foarte puţin le pasă de urcarea valorii mărfurilor la infinit, căci ei ştiu să-şi urce valoarea muncii lor după indicele de scumpete. Şi cei cari afirmă că o urcare a salariilor funcţionarilor va avea ca urmare o urcare a preţului mărfurilor, uită desigur că imensa majoritate de consumatori cumpărători de mărfuri, o formează categoriile din urmă de salariaţi muncitori manuali. Dar dacă Brătianu ar fi vizitat băile de la Buziaş, ar fi suferit o schimbare radicală în logica d-saca da, scurmaţi-vă în curând în, pungă şi pentru scumpirea^ de li- s-a vândut şi se vinde cu 3 (trei) lei noavă a pâinei, presupunând ca j^gr. şi carnea cu 15 lei... Studiind acest bizar fenomen ar fi găsit un alt X. şi problema scumpirei traiului ar fi luat pentru d-sa un cu totul aspect. Ar fi văzut, că nu e în funcţiune de mărirea salariilor, ar fi scăpat de cercul vîţios în care se învârteşte (mărirea salariilor — scumpirea traiului, apoi: scumpirea traiului —mărirea salariilor). Şi s’ar fi convins că e în funcţiune numai de producţiune. Producţiune mare — mărfuri muite — preţuri mici. Dar astea sunt tot atâtea equaţiuni, care cer logic şi imperios o schimbare a întregului program economico-politic al d-lui Brătianu. Exemple de risipă Sub impresia articolului „Jaful cu automobilele statului", publicat de noi în „Adevărul" din zilele trecute, un cititor ne aduce la cunoştinţă cazuri de risipă similară ce se face la direcţiunea centrală a poştelor şi telegrafelor. Numai atât că aci, în loc de automobile de cari n’au parte decât directorul general şi primul subdirector, ceilalţi funcţionari superiori şi anume al doilea subdirector, cei doi inspectori generali, doctorul etc., au cupeuri şi trăsuri, cumpărate şi intreţinute, bineînţeles, tot din banii statului. Şi corespondentul nostru ocazional se întreabă indignat: nu este aceasta o risipă? Fireşte că da. Nu se prevede în nici un regulament şi statul n’are nici o obligaţie să pună la dispoziţia tuturor slujbaşilor săi mijloace gratuite de transport, cari sunt mai degrabă mijloace gratuite de plimbări, petreceri şi excursii. Contribuabilii nu sunt sdrobiţi de povara birurilor pentru ca cei din fruntea bucatelor sau cutare funcţionar favorit să-şi permită toate fanteziile. Cu automobilele statului se face nu numai risipă, ci se săvârşeşte totdeodată şi un act profund imoral . Se cheltuesc inutil zeci și sute de milioane în vremuri ca cele de astăzi când sunt nevoi atâta de urgente și lipsuri atâta de dureroase. ___ ELD. lui pm In îi Intra Praga, 11 — Potrivit cu statisticele oficiale, în luna Septembrie se plăteau subsidii la 7,700 persoane lipsite de lucru contra 9233 din luna precedentă. S’au vărsat subventiuni indirecte la 26,130 persoane pe când In Septembrie din anul trecut 56,606 persoane lipsite de lucru încasau ajutoare directe și 37.856. ajutoare indirecte. Cronica literară neînţelegerii __ de B. !• SUCHOUIS fraymond Radiguet a mtfrit. Putem deci sa nu-i precupeţim laudele, de teamă ca astfel să-l stricăm pe viitor talentul. Putem spune fără înconjur cartea sa din urmă: „Le bal du comte d’Orgel“ este un cap de operă al genului, al unui gen care la rândul lui este un cap de operă al technicei literare. E , rtomanul“, aşa cum se va scrie el multă vreme de aci înainte. Dacă am vrea să rezumăm strict subiectul cărţii, am spune că e vorba de amorul dintre un bărbat şi o femee. Banalitatea aparentă a subiectului e soarta tuturor scrierilor mari. Solness Constructorul nu este el în esenţă povestea unui arhitect care se suie pe o casă şi fiind fiam la vârstă, e cuprins de ameţeală care îl face să cadă? Dacă, totuşi drama lui Ibsen e ceva mai mult decât acest fapt divers, e pentru technica cea nouă a dramaturgului, şi pentru crezul estetic şi moral care însufleţeşte această technică. „Le bal du Comte d'Orgel" are şi el o semnificaţie mai adâncă. Am putea-o formula spunând că întreaga carte e o vastă variaţie pe tema acelui eveniment sufletesc pe care francezii îl numesc: „malentendu“. Este ceva mai precis şi mai grav decât o neînţelegere, şi mai normal, mai puţin caricatural decât quiproquo-ul scrierilor humoristice. Cum în româneşte cuvântul n’are echivalent, ne vom resemna să-l proptim între ghilimele, fără a-l mai traduce. „Malen tendu“-al e faptul psihologic cel mai nedreptăţit de litera- I torii de până acum. Să ne gândim la cei mai mulţi din eroii romanej, curente. Sceneta-tip a technicei nuvelistice de totdeauna este aşa zisa „explicaţie“ între două personagii. Cutare supra-om se „explică" în permanenţă, şi la bine şi la rău, cu ceilalti conlocuitori ai romanului. Oamenii se Invectivează, se destăinuesc unii altora, se răpesc reciproc cu accese de comunicativă eloquentă, se întrelămuresc fără preget. Dacă totuşi, uneori, neînţelegerea persistă, e datorită unui simplu accident. Romancierul nu a avut vreme să mai lungească povestirea până la o nouă „explicare". Dacă vigoarea autorului revine, concordia între eroi reapare iară.In realitate însă, viata e puţin cam alta. Legea noastră de aramă ( 6 acea singurătate perpetuă pe care odinioară o jelea Sully Prudbom-me. Intre suflete e o despărţitură opacă. Oamenii, — ori care le-ar fi sensibilitatea şi deşteptăciunea—? sunt impermeabili unii altora Fapt tele noastre sunt întotdeauna in-2 terpretate greşit de ceilalţi, da a-* ceea greşită va fi şi reacţia acestora. Şi eroarea, creşte mereu: reacţiunea la rândul ei e interpretată greşit de cel ce o primeşte, spre mirarea celui de la care porneşte care la rândul său îşi schimbă în consecinţă atitudinea, atitudine nouă care nu poate fi tălmăcită decât tot fals de ceilalţi» * • • • • * • Şi aşa mai departe, mereu. Adevărul intenţiei dintâi se pierde, înnecat în încurcata împletitură a interpretărilor greşite. Eroarea este pârghia Istoriei, şi . Malentenduu-vâ întruparea sa vizibilă. Neînţelegerea e la baza tuturor dramelor. Poate că tot ea prezidează şi la înfăptuirea tuturor provreselor.Căci să ne închipuim că legea comună ar fi cea inversă, că putem înţelege perfect gândul altui’. Atunci nici o legătură stabilă între oameni n’ar mai fi cu putinţă. Am fi nevoiţi să ne schimbăm necontenit tablele de valori, după faptele fiecăruia. Ne-ar trebui cinci vieţi, ca să putem trăi cinci minute. Pe când aşa cum e, ce deosebire, şi ce comoditate! Fiecare om e ceea ce credem noi despre el- E titularul unei interpretări pe care putem conta, de vreme ce ea porneşte din caracterul nostru propriu, adică din ceva relativ stabil. Cu t un asemenea .,aproape" putem sta de vorbă şi eventual face din el un amic. Numai neînţelegerea poate opera concordia între oameni. Şi aceasta fără paradox. Din potrivă. Nu ştim oare că două erori pot duce la un adevăr? DenUrlă silogismul : „Toţi oamenii sunt Dumnezei; Eu sunt Dumnezeu Deci eu sunt, om“, duce, printr’o raţionare corectă, dela două premise false la o concluzie exactă. Cam aceasta e schema, mecanismul tuturor exemplelor de concordie între oameni. Absurdităţi, neînţelegeri, erori, ce duc la înfrăţire şi la consensuri generale. Nu s’a făcut încă filozofia ..Mnlentendut-ului. Romancierul Radiguet i-a făcut în chip literar, psichologia- Alegând aşa, a căzut pe ce are viaţa omenească mai esenţial. De fapt, s-au mai încercat şi alţii. Găsim preocuparea „mnlentendu“ului în „Frau Maria Grubbe“ a lui Takobsen şi în romanele lui Proust. Şi de altfel. Radivuet samănă cu amândoi Dar la el ..malentendumul e problema central, piatra unghiulară a techn’cel de constr-ncţie literară, resortul cel rî de al istoriei oamenilor.Aceasta îi e noutatea, şi-l face să fie, într-‘un sens, şeful romanului de mâine. D. T. FIJCIPANL CiTxpsfiai wA*g\ Simatful — De ce m’ați dat afară, că guvernul spune că prin muncă o să ne refacem? — Da, prin muncă, dar fără muncitori. Citiţi „Sporiţii“