Adevěrul, februarie 1925 (Anul 38, nr. 12607-12634)
1925-02-01 / nr. 12607
r l£ innlIiíVllHír, mm llp «W"»1««1 in tnaia tara 1 6 Líi exempiarnl rá slramatatee Diml!!ir'a 1 iw««»-*»** A deverii! m otaioju {AL. V. BELDIHAS 1888—189T 189*1—18?4> i mini Guvernul a hotărît ca afacerile regimului să se discute la Cameră cu ușile închise. ...In cazul ăsta e cert că vom avea în curând un parlament cu totul secret ! Democraţie şidemocraţie Corespondenţa dintre d-nii Mihalache şi Sever Dan este interesantă din multe puncte de vedere, va deosebi însă din punctul de vedere al sincerităţii convingerilor. Nu vreau să spun că d. Sever Dan nu este democrat, deşi unele atitudini, adoptate în anumite ocazii de către fostul secretar-general partidului naţional, ar putea justifica o serioasă bănuială. Dar ceea ce a relevat scrisoarea d-sale, în puternic contrast cu răspunsul d-lui Mihalache, este lipsa de democratism în alegerea căilor de luptă pentru realizarea democraţiei. Cu alte cuvinte, d-lui Sever Dan îi lipseşte sinceritatea subiectivă a convingerilor sale democratice. Chestiunea e mai mare şi mai importantă, decât pare la prima ochire şi depăşeşte cadrul, fatal restrâns, al unei corespondenţe de actualitate dintre doi oameni politici. D-nii Mihalache şi Sever Dan sunt numai exponenţii a două concepţiuni de tactică politică. Chestiunea mare, adevărată, care merită cea mai largă desbatere, este tocmai lupta ce se dă între aceste două concepţioni. Ce înseamnă a fi democrat? Urmări realizarea şi valorificarea Instituţiilor democratice? Atât? D Sever Dan răspunde afirmativ. A e democratismul său şi—după cât se înţelege din scrisoarea adresată d-lui Mihalache — acesta e democratismul şi al multor altora din partidul naţional. Iată un moc de a concepe democratismul. Dar este şi un altul, al învăţătorului de la Topoloveni, care a dovedit că ar putea fi un excelent profesor la universitatea din Cluj Democratismul nu se reduce la lupta pentru realizarea instituţiilor democratice, ci — şi mai ales — la adoptarea unor mijloace de luptă democratice în vederea scopului urmărit. "Aceasta e o a doua concepțiune a democratismului politic, clădită pe sinceritatea convingerilor, în opoziție cu aceia a d-lui Sever Dan, veche, de mult practicată în vechiul regat de partidele istorice, pretinse democratice. * * * Tot procesul politic, la a cărui desfăşurare asistăm de la război încoace, se poate resuma în lupta dintre aceste două concepţiuni ale democraţiei. Nu e vorba numai de programe, ci şi de mijloacele de luptă pentru realizarea lor. Dacă ar fi să ne limităm la cercetarea programelor, nu ştiu care partid politic de la noi ar putea fi declarat antidemocrat. Chiar partidul liberal, care, în sentimentul general al opiniei publice, este plasat la antipodul democraţiei, ar putea revendica un loc la masa democraţiei române. Şi atunci, unde e deosebirea dintre partidul naţional — aşa cum o vede d. Sever Dan — şi partidul liberal, pentru a cărui răsturnare de la cârmă se agită cu atâta stăruinţă dascălii săi politici? N’o vedem. Care e rostul apelului, adresat de d. Iuliu Maniu opoziţiei, dacă înlăturarea guvernului de astăzi şi, instalarea celui de mâine trebue să fie opera palatului şi nu a luptei politice a maselor cetăţeneşti conştiente, organizate şi având un ideal politic bine definit? Ce fel de fuziune vrea d. Sever Dan, dacă noul partid, ce s’ar închega, ar trebui să continue vechile metode şi să obţină puterea prin graţia palatului şi nesocotirea Constituţiei? Nu, fuziunea trebue să fie, prin ea însăş, o operă democratică. Nu cele zece puncte, cari pot fi acceptate şi de d. Ion Brătianu, ci sufletul şi convingerea sinceră a necesităţii luptelor democratice pot face pe un partid să apuce calea democraţiei reale şi binefăcătoare. D. Sever Dan nu s’a putut ridica la această concepţiune, d-sa doreşte un partid democratic fără democraţi şi o guvernare democratică prin consacrarea ilegalităţii, în contra căreia a protestat de zeci de ori. Democraţia, la noi, presupune o profundă schimbare in sistemul de guvernare şi răsturnarea complectă şi definitivă a modului de formaţiune şi succesiune a guvernelor. Cu alte cuvinte, democraţia implică intrarea în legalitate a capului statului, care, graţie împrejurărilor de până acum, a dat o interpretare deformanta dispoziţiei constituţionale referitoare la alcătuirea guvernelor. Cum înţelege d. Sever Dan aceasta schimbare, dacă e, în adevăr, sincer, când o formulează şi o susţine? Primind guvernul ca uc iar preţios din mâinile regelui? Ştim, d-sa ar putea răspunde cuvechea vorbă, a cărei înţelepciune stă în „a trece puntea“; dar tocmai această tactică oportunistă viciază concepţiunea multor democraţi de la noi şi vădeşte lipsa de fiaceritate în convingeri. Democraţia nu este chemată numai să facă operă democratică, ci să edu Emi Secor „secretă" Organul oficial al partidului national, „România", se ridică şi el împotriva manoperei la care a recurs guvernul, pentru a face ca faptele grave destăinuite de d. Madgearu prin interpelarea sa asupra furniturilor de aeroplane, să nu ajungă la cunoştinţa opiniei publice. Manopera aceasta a consistat, după cum se ştie, in aceia că guvernul a cerut şi majoritatea care mi-i refuză şi nu poate să-i refuze nimic, a admis, ca interpelarea sa fie desvultată in şedinţă secretă. Se cunoaşte acum, din amănuntele publicate de noi, ce anume a spus d. Madgearu. Oricine poate vedea că nu publicarea lor ar putea păgubi apărarea naţională, ci ascunderea lor. In tot cazul, guvernul putea cere şedinţa secretă pentru răspunsul d-lui ministru de război, care el, putea şti, că are de gând să atingă şi chestiuni privitoare la apărarea naţională, cari trebuie să rămăie secrete, — dar cum putea, cere guvernul şedinţă secretă pentm discursul unui deputat, când nici nu ştia ce va spune ? Nu, şedinţa secretă lui a fost cerută în interesul apărărei naţionale, ci un cel al muşamalei naţionale, — şi la acest joc nu se puteau preta niii interpelatorul, nici amicii săi, nici opoziţia democratică, nici presa democratică. Cine a căzut in cursa întinsă de guvern, este de o naivitate care merită compătimire, iar cine bate monetă „patriotică'' din faptul că nu a fost informat, sau pentru a’şi putea vărsa focul împotriva noastră in tovărăşia „Viitorului“, dovedeşte încă odată că nu mai poate regăsi drumul spre democraţie. Căci, cum am constatat noi din primul moment şi cum recunoaşte şi „Romania“, manopera guvernului de a cere, pentru o interpelare, şedinţă secretă, dacă nu întâmpină pe dată cea mai energică rezistenţă, ameninţă dreptul de interpelare însuşi şi zmulge din mâna opoziţiei cea mai eficace armă de luptă împotriva unui minister abuziv. Cine vrea să dea concurs guvernului şi in această direcţiune, o să’i fie de bine. Noi însă nu am făcut’o şi nu o vom face. ___ .U. Consiliu legislator In cele mai multe chestiuni legate de aplicarea principiilor constituţionale, legea de organizare se dovedeşte mai importantă decât articolul care o anunţă. Aplicarea poate face dintr’un text constituţional anodin sau chiar util o instituţie primejdioasă. Ea poate da loc la surprize pe care textul constituţiei nici nu le făcea bănuite. Singura consolare e că legea de aplicare poate fi modificată de orice parlament. Aşa şi,cu proectul de organizare a consiliului legislativ, o instituţie concepută ca o utilă anexă de tehnică legislativă a guvernului şi parlamentului, devine deodată în mâinile guvernului liberal un organ de control politic al unui singur partid. Numit după, aprecierea guvernului, după o recomandare destul de elastică şi investit de inamovibilitate, consiliul e făcut prin puterile lui de confecţionare, modificare sau respingere a proectelor de legi să poată zădărnici sau sabota opera unui guvern care n’ar fi pe placul liberalilor. Este drept că proectul interzice consiliului să se pronunţe asupra oportunităţii proectelor, dar nimic nu-l va împedica în numele unor principii tehnice sau juridice să altereze sau chiar să înmormânteze proectele care, politiceşte, i s’ar părea inoportune. Această posibilitate acoperă în gravitatea ei toate părţile bune şi utile ale organizăreişi atribuţiilor consiliului legislativ. - - ■ . • ■ • Să cerem guvernului să renunţe ea, introducând modalităţi mai obiective de numire a membrilor consilului şi limitând drepturile acestuia la simple atribuţii consultative !* Ar fi o naivitate. Căci ,a-, cest proect e un inel esenţial în lanţul de legi care va asigura partidului liberal pe un lung șir de ani: guvernarea în opoziție, P. în scrisoarea pe care d. Sever Dan a adresat-o d-lui Mihalache şi .. . - -a dat im ni'wi irvirit-p 'diţdiiîn.1 Partidul naţional, mărturisesc acare a dat un nou cotent aiscuţiunilor asupra fuziunei dintre partidul naţional şi cel ţărănesc, fostul secretar al partidului naţional se dă Partidul ţărănesc şi, pe cât ştim, mândouă principiile democratice, şi în programul şi acţiunea nici unuia, nu e deci loc pentru antisemitism. Am spune mai mult. In principiu nu poate fi loc pentru antisemitism, în programul cinstit al nici unui partid de guvernământ. Nu principiile şi ideile democratice sunt la noi arma demagogiei şi a demagogilor, ci antisemitismul, pentru că cele dintâi pot fi realizate la guvern, cel din urmă nu, căci statul care ar încerca să-l realizeze dacă ar putea, ar rămâne izolat într’o vreme, al cărei semn caracteristic esenţial este interdependenţa popoarelor, solidaritatea tuturor raţiunilor, ce tisele. Dar filosoha „trecerii jcn;^ stlv, aspectul unui Metternich, punţii nu numai că nu duce la a-jcând suj, cei aj ţinm Jupiter Toncest rezultat; ea produce chiar e-nans, când ca sfătuitor şi dând ca fectul contrar, prooroc. A veni la putere, ca să lucrezi in ambele aceste din urmă ipospentru popor, porneşte dintr’un taze apare, când expune acele pasentiment de generozitate boereas-Ş tru puncte, cari, rezumând presucă. Democraţia vrea puterea prin popor ca să lucreze pentru el. Şi deosebirea e importantă: puse concepţiuni sau atitudini greşite ale partidului ţărănesc, formează justificarea proorociei sale că acest partid „merge spre declin“. Printre aceste puncte este unul, care merită o mai aproape considerare, pentru că făţiş sau în subconştient influenţează atitudinea tuturor partidelor noastre. Vorbim de punctul care atinge chestiunea evreească. Textele E necesar ca să se stabilească exact, după manuscrisul autentic, cum a formulat d. Sever Dan gândul său în această privinţă, căci, cum se întâmplă cu toate enunţările celebre, o dispută se prepară în jurul lui. Una din cauzele pentru care partidul ţărănesc merge spre declin, spune d-sa, este: „Filosemitismul“. Şi adaogă: „Antisemiţi sunt toţi copiii de ţărani“. Ei bine, în această pregnantă formulă, o iotă joacă într-adevăr un rol. Căci dacă a spus: „Antisemiţi sunt toţi fiii de ţărani“ însemnează că d-sae convins că toţi fiii de ţărani sunt antisemiţi, cela ce este desigur o cortradictio în adjecto, când în acelaş timp impută filosemitism partidului ţărănesc, care, pe lângă A. Mihalache, cuprinde atâţia fii de ţărani. Iar dacă d. Sever Dan a spus: „antisemiţii sunt toţi fii de ţărani“, atunci afirmaţiunea e mult mai puţin cuprinzătoare, dar totuşi şi ea inexactă, de vreme ce, pentru a lua numai cel mai tipic exemplu, d. A. C. Cuza nu este fiu de ţăran. Formula d-lui Sever Dan ridică oricum însă două chestiuni, cari trebuie puse la punct. Prima: filosemitismul partidului ţărănesc. A doua: antisemitismul ţărănime!. Există filosemitism? In ce priveşte prima, am căutat zadarnic în programul partidului ţărănesc şi în acţiunea lui, ceva care ar putea îndreptăţi calificativul de filosemit Căci ce însemnează acest cuvânt? Însemnează: iubitor de evrei, în opoziţie cu antisemit, care însemnează, urîtor de evrei. Categoria din urmă există. Dar, cea dintâi nu există, fiindcă nu are de ce să existe. Absurditatea antisemitismului constă în faptul ca el urăşte în bloc o colectivitate de oameni, o naţionalitate întreagă sau o comunitate religioasă întreagă. Absurditatea lui mai constă în faptul că el copleşeşte de defectele şi păcatele reale sau imaginare ale unor indivizi izolaţi, colectivitatea întreagă de oameni de acelaş sânge sau acelaş crez cu dânşii. Dar, filosemitismul, nu ar fi decât aceiaş absurditate în sens contrar. Unde antisemiţii urăsc prin deducţii absurde, filosemiţii ar iubi prin deducţii absurde. Unde primii văd numai defecte, aceştia ar vedea numai calităţi, unde primii urăsc fără logică şi omenie, aceştia ar iubi fără simţ critic. Nu, opusul antisemitismului nu e filosemitismul. Opusul lui este democraţia, este dreptatea, este umanitatea, care nu face colectivitatea răspunzătoare de defectele individului, care vede în orice om o fiinţă înzestrată cu calităţi şi cu defecte, capabilă de bine şi de rău, după alcătuirea ei fizică şi mediul în care creşte şi trăieşte. Şi ca urmare, democraţia cere, în primul rând, egalitate înaintea legei şi a dreptului, pentru tot ce poartă chip omenesc, cara toţi suntem egali prin modul de a ne paşte şi prin onorurile finale ce ne face moartea. Ţărănimea In ce priveşte antisemitismul ţărănimei, el este o invenţiune care face cea mai mare nedreptate mulţimei celei mari a poporului român. Evident că ţăranul nostru, trăind încă sub stăpânirea întunecoaselor superstiţii şi prejudecăţi ale unei vremi de mult trecute, privat de cultura modernă, ţinut în întunerec asupra tuturor progreselor realizate de popoarele civilizate, poate lesne cădea victimă propagandei antisemite lipsite de scrupule şi poate fi depărtat un moment de la fondul său sănătos de bunătate umană. Dar ajunge să i se atragă atenţiunea asupra acestei rătăciri, ca să renunţe la dânsa. îmi amintesc cum sta operat cu argumentul antisemit contra lui Constantin Miile, când a candidat la colegiul III de Teleorman. Ţăranii convinşi de curăţenia ideilor şi intenţiunilor candidatului lor, au înfruntat totul pentru a-l alege şi l-au ales! Dar avem o dovadă mult mai impunătoare, avem răscoalele din 1907 de dureroasă memorie. Au pornit de la agitaţiunile antisemite. Dar în Moldova, singura parte a ţării în care ţăranii aveau conlocuitori evrei, nu s’a înregistrat o singură victimă umană. Pe când, cum subsemnatul a prezis chiar atunci, răscoala s’a întins repede asupra Olteniei și aci izbucnind unde evrei nici nu existau, a luat acel caracter de grozavă şi sângeroasă distrugere, care a demonstrat că antisemitism nu exista în sufletul ţăranului român şi că răscoalele nu au fost decât exploziunea unor nemulţumiri sociale multă vreme comprimate, pe cari demagogia antisemită le-a speculat atâta până când le-a dezlănţuit cu un efect la care, evident, nu s’a aşteptat. Fiindcă antisimitismul nu prinde decât la mulţimile înapoiate politiceşte, îndată însă ce democraţia le chiamă la viaţa publică, se termină şi cu demagogia antisemită. Aşa fiind, cred că sunt îndreptăţit să constat că însemnează a face o imensă nedreptate, ţarănimei române, dacă se afirmă că este antisemită şi prin această inaccesibilă democraţiei, căci democraţia este în primul rând adversara oricării nedreptăţi, şi ca atare exclude din concepţiile şi sentimentele ei antisemitismul. Aceasta nu însemnează că democraţia e filosemită. Ea este pur şi simplu dreaptă şi duşmană oricărui opresiuni. Dacă aşa este şi partidul ţărănesc, asta ar fi numai proba că e cu adevărat democratic. B. Brănişteanu înstrăinarea Un fenomen curios si nespus de îngrijorări s’a ivit de câtva timp la sate si In deosebi in comunele din Basarabia. Sătenii improprietărlH au început să.şi vândă pământurile. Faptul a Ijiat proporţii aşa de mari. Incet guvernul, alarmat, s’a văzut nevoit să ia măsuri pentru ca să se impiodice înstrăinarea loturilor menite cultivatoriilor de pământ şi intrarea lor în mânile speculanţilor. Eu ad proeetul de lege depus de d. ministru al agriculturei pe biroul Camerei, înţelegem perfect utilitatea acestei legi, deşi suntem partizanii liberei circulaţiuni a pământului, pentru ca acesta să poată trece din mâna celor nevredinici în mâna celor harnici. Iar dacă e vorba să se constitue o proprietate ţărănească solidă şi prosperă statul nu poate sta nepăsător atunci când loturile cari n’au apucat încă să se consolideze, trec în mâna unor persoane străine de plugărie cari nu urmăresc decât să-i speculeze. E bună, prin urmare, dispoziţia prin care pământul de împroprietărire nu poate fi vândut sau cumpărat decât după ce statul îşi va exercita dreptul său de preemţiune. In felul acesta proprietarul care nu-şi poate munci pământul nu rămâne legat de lot, iar pământul, prin mijlocirea statului, se întoarce tot la un cultivator. Eficace ni se par şi celelalte dispoziţii ale proeetului privitoare la vânzarea loturilor pentru cari statul nu-şi exercită dreptul de preemţiune, şi anume: Cumpărătorul să fie plugar în satul respectiv, loturile să nu se fracţioneze, vânzarea să nu se poată face decât după cinci ani de la data la care deţinătorul a achitat complect lotul, cumpărătorul să nu întreacă în total o suprafaţă mai mare de 25 hectare pentru ca să nu se refacă pe calea aceasta marea proprietate, înregistrând acest efort p© care-1 face statul de a păstra Împroprietărirea caracterul urmărit de legiuitor, o Întrebare se impune totuşi ! Cum se face că ţăranii s’au văzut siliţi să-şi vândă loturile ? Cam sunt cauzele acestui fenomen anormal ? O explicaţie ar fi nesiguranţa posesiunei loturilor, deoarece tabelele de împroprietărire se refac necontenit, aşa că unii ţărani preferă să vândă astăzi de teama deposedărei de mâine. Dar n’o fi cumva şi altă cauză, anume faptul că unii ţărani, deşi împuprietăriţi, n’au inventarul necesar mancei şi nici mijloacele de a şi-l procura ? Ori şi cum, guvernul ar fi făcut mai bine să înlăture cauzele fenomenului, înainte de a veni cu o lege tutelară ca aceea de care ne ocupăm, Nestor Cronica săptămânală trechiSTAHTIN BACALBACA Bucureştii de altădată Cap. 135 Anul 1906 flardul şi şahul, iar vara în grădină, o bună orchestră atrăgea numeroase familii cari — după vechiul obiceiu bucureştean — se mulţumeau, drept orice altă petrecere, cu ascultarea muzicei şi consumarea câtorva pahare cu bere adiţionate de câteva cornuri calde. Bucureştiul se transforma, văzând cu ochii. Cu încetul atâtea vechi deprinderi dispar iar altele — mai ales deprinderi aduse de străini — le iau locul jucau cărţile, până ce s’a deschis cafeneaua Colaro din strada Smârldan. Capşa este acum cafeneaua ia A dispărut şi cafeneaua Lehosi modă unde se întâlnesc politician» din aceeaşi stradă. Aci se juca bi- şi ziarist.» vână ah de noutăţi. Vechiul Bucureşti avea cafeneaua Fialkovsky — după cum am spus la vreme — ca loc de întâlnire al tuturor acelora cari făceau politică, mai ales a celor din opoziţie. Dar acum Fialkovsky a dispărut. A dispărut şi cafeneaua Bremer din strada Stevropoleos, pe locul unde este astăzi Banca de Credit. Aci se adunau arendaşii greci şi alţii, aici se făceau petrecerile şi se La Capsa veţi găsi întotdeauna, mai ales vara, pe octogenarul Costache Bălcescu, fost ministru sub Cuza Vodă, fratele poetului Nicolae Bălcescu. Intotdeauna la o măsuţă pe trotuar, îşi va lua cafeaua cu lapte şi va fuma tradiţionala ţigară de havana de întâia calitate de care nu se desparte niciodată. —■ Vă salut, coane Costache ?. — Salutare, domnule ? — Ce mai spui, dumneata, de lumea nouă care apare zilnic? — Ce vrei să zic, toate se transformă. Pe vremea când eram tânăr erau puşti cu cremene şi.... oameni cu repetiţie ; acum au ajuns puştile cu repetiţie şi oamenii cu cremene. Mişu Deşliu, — care a murit decurând — eră un capsist nestrămutat ! Foarte mare apărător al sanătăţei sale, nu bea niciodată apă obicinuită şi nici răcită litghiată, avea îmtotdeauna în păstrare o sticlă de apă de Evian la temperatura Camerei. Se păzea de boale cu mare atenţie, ceea ce nu l’a împedecat să moară relativ tânăr. O figură obicinuită era baronul de Herz, unchiul scriitorului cu acelaş nume, rudă a lui Beizadea Mitică Ghica, fost ofiţer în armate, austriacă.. Aproape în toate dimineţile îl găseai la terasa lui Capşa, picior peste picior, la o masă, ochind femeile şi pierzându-şi vremea. Dintre oamenii politici au fost mai ales doi cari făceau în cofetăria şi în cafeneaua Capşa lungi staţiuni, înconjuraţi de ziarişti şi alţi cunoscuţi politici. Aceştia erau : Anastase Stolojan dintre liberali şi Nicolae Filipescu dintre conservatori. Anastase Stolojan, fost ministru liberal, om cu o cultură destul de variata dar obţinută târziu, mai mult autodidact, era un agreabil vorbitor. Aduna în jurul său pe reporterii ziarelor, de toate culorile politice şi ţinea confesate. De cele mai multe ori oferea şi sticle del şampanie, căci „Conul Năstase** era un mare iubitor al bunei mân*cări şi băuturii. Nicolae Filipescu nu fusese inel ministru la 1906, el perora în grupul său ca un simplu „frondeur“ politic şi nu oferea niciodată sticli de şampanie. , - , • ■ Filipescu nu era de loc băutor de vin sau alcoolice, spre deosebire de Anastase Stolojan care, fără a fi un adept al vinului, era’, însă, un rafinat care abuza de șampanie. ^ Toată lumea care’l înconjura atât pe el cât și pe Anastase Stolojan, astăzi a pierit de la Capșau expulzată de invazia celor di» noui le provine». * * * Birtul la modă, pentru lumea de sus, era Capşa ; pe vremea aceea nu avea nici un concurent. Un dejun bun, cu vin, cu bogăţie de ?e(Gititi continuarea mn TLa’ NAZBATII RENUNŢA Un deputat liberal,, băgat în nişte afaceri de obişnuite şi nevinovate traficuri de inolenţă, a fost pus în urmărire de justiţie. Guvernul a trebuit să ceară ridicarea imunităţii parlamentare a zisului martir guvernamental. Ei bine, ştiţi ce-a spus persecutatul în ziua când Adunarea deputaţilor era chemată să-i ridice imunitatea ? S’a suit la tribună şi cu toată solemnitatea seninătăţii morale, a spus: — Vă declar că renunţ la imunitatea parlamentară! Delicios bărbat Tot aşa şi Terente, în ziua când va fi prins, va putea spune: — Declar că renunţ la libertate! Eroi au fost, eroi sunt încă şi Vor fi în neamul românesc !„ KIX. 20 de ani de la moartea d-rului I. Felix de K. YG2EC. După serbarea recentă a jubileul d-rului Felix, dar a închis ochii lui ştiinţific al celor doi corifei ai fără a o fi înfăptuit. Vorbind de ştiinţei române (prof. Babeş şi Ma- numele Academiei Române, la Ingrinescu) se cuvine să nu uităm una îmormântarea lui, Istrate spunea, din figurile cele mai de seamă şi reprezentative ale ştiinţei româneşti din generaţia trecută, aceea a igie-„Felix a fost totdeauna simbolul voinţii întrupate, a ştiinţă aplicate,, a ajutorării omenirii suferinde, a binelui ce caută să îndrepte rănile unei societăţi ce nu cunoştea decât superstiţia, şi in care, de la leagăn şi până la moarte, omul era soţit de ignoranţă şi lipsă“. * * * Felix apare in România Infucerioasa epocă a renaşterii naţionale şi a fost unul din aceia cari aţi putut pleca din mijlocul celor pentru cari au muncit neobosit, ci satisfacţia profundă de a fi eonntribuit mult la înălţarea lor culturală şi morală, prin îmbunătăţirea sănătăţii lor fizice. El este acela, care are meritul de a fi Înţeles mai întâiu însemnătatea socială a ţărănimii noastre şi trebuinţa urgentă — cum spune« d-rul Istrate — de a o scoate din superstiţiile şi prejudecăţile In care de secole era înfundată şi de aceea intre lucrările numeroase publicate de el, cele mai multe privesc sănătatea populaţiei noastre rurale. Era un erudit şi toate puterile atenţiunii lui au fost concentrate asupra aplicării igienei la noi, iar toate noţiunile de ştiinţă le făcea să convergeze spre o ţintă unică: înălţarea stării igienice a patriei sale adoptive. Când a venit în ţară, a ocupat, mai întâiu, un modest post de medic la Câmpulung, iar prin decretul domnesc din 1862 ti vedent* alăturea de Davila, ca vice-inspector. Dela această dată, opera da asanare a României va fi In strâns să legătură cu numele d-rului Felix. In Ianuarie 1859 s’a Împlinit visul Unirii Principatelor Române, Iar la 25 Ianuarie 1862 ambele administraţii sanitare, in starea lor embrionară, se unesc intr’o singură administraţie sanitară, Direcţiines DR. FELIX iistulul dr. Felix, dela a cărui moarte se împlinesc douăzeci de ani. Cum am putea uita rolul însemnat al vestitului profesor în organizarea apărării sănătăţii noastre publice, când numai lui şi metodelor lui, e datorită în mare parte, uşurinţa cu care luptăm astăzi împotriva bolilor infecţioase, care ne pândesc viaţa la fiece pas. A evoca amintirea d-rului Felix, înseamnă a face să treacă înaintea noastră această mare figură medicală, care la începutul existenţii României independente, personifica aproape singur ştiinţa igienei la noi. Dar aceasta ar fi putut s-o facă mai bine unul, care a avut prilejul să asiste de aproape la desfăşurarea acelei superbe activităţi D-rul Istrate, unul din foştii lui elevi, îşi propusese să scrie o monografie asupra vieţii şi operei (Citili continuare in pagina ll-a) Chestia M>z ilei Şedinţă secretă Pali BRATIANUl — Fă şedinţă secretă de la Olteanu, că vrea să ne întrebe opoziţia când plecăm de la guvern.