Adevěrul, februarie 1925 (Anul 38, nr. 12607-12634)

1925-02-01 / nr. 12607

r l£ innlIiíVllHír, mm llp «W"»1««1 in tnaia tara 1 6 Líi exempiarnl rá slramatatee Diml!!ir'a 1 iw««»-*»** A deverii! m otaioju {AL. V. BELDIHAS 1888—189T 189*1—18?4> i mini Guvernul a hotărît ca afacerile regi­mului să se discute la Cameră cu ușile închise. ...In cazul ăsta e cert că vom avea în curând un parlament cu totul secret ! Democraţie şi­­democraţie Corespondenţa dintre d-nii Mi­­halache şi Sever Dan este intere­santă din multe puncte de vedere, va deosebi însă din punctul de ve­dere al sincerităţii convingerilor. Nu vreau să spun că d. Sever­ Dan nu este democrat, deşi unele a­ti­­tudini, adoptate în anumite ocazii de către fostul secretar-general partidului naţional, ar putea justi­fica o serioasă bănuială. Da­r ceea ce a relevat scrisoarea d-sale, în puternic contrast cu răspunsul d-lui Mihalache, este lipsa de democra­tism în alegerea căilor de luptă pentru realizarea democraţiei. Cu alte cuvinte, d-lui Sever Dan îi lip­seşte sinceritatea subiectivă a con­vingerilor sale democratice. Chestiunea e mai mare şi mai importantă, decât pare la prima ochire şi depăşeşte cadrul, fatal restrâns, al unei corespondenţe de actualitate dintre doi oameni poli­tici. D-nii Mihalache şi Sever Dan sunt numai exponenţii a două con­cepţiuni de tactică politică. Chesti­unea mare, adevărată, care merită cea mai largă desbatere, este toc­mai lupta ce se dă între aceste două concepţioni. Ce înseamnă a fi democrat? Urmări realizarea şi valorificarea Instituţiilor democratice? Atât? D Sever Dan răspunde afirmativ. A e democratismul său şi—du­pă cât­­ se înţelege din scrisoarea adresată d-lui Mihalache — acesta e­ democratismul şi al multor altora din partidul naţional. Iată un moc de a concepe democratismul. Dar este şi un altul, al învăţăto­rului de la Topoloveni, care a do­vedit că ar putea fi un excelent profesor la universitatea din Cluj Democratismul nu se reduce la lupta pentru realizarea instituţiilor democratice, ci — şi mai ales — la adoptarea unor mijloace de luptă democratice în vederea scopului urmărit. "Aceasta e o a doua concepțiune a democratismului politic, clădită pe sinceritatea convingerilor, în o­­poziție cu aceia a d-lui Sever Dan, veche, de mult practicată în ve­chiul regat de partidele istorice, pretinse democratice. * * * Tot procesul politic, la a cărui desfăşurare asistăm de la război în­­coa­ce, se poate resuma în lupta dintre aceste două concepţiuni ale democraţiei. Nu e vorba numai de programe, ci şi de mijloacele de luptă pentru realizarea lor. Dacă ar fi să ne limităm la cercetarea programelor, nu ştiu care partid politic de la noi ar putea fi decla­rat antidemocrat. Chiar partidul liberal, care, în sentimentul gene­ral al opiniei publice, este plasat la antipodul democraţiei, ar putea re­vendica un loc la masa democra­ţiei române. Şi atunci, unde e deosebirea din­tre partidul naţional — aşa cum o vede d. Sever Dan — şi partidul liberal, pentru a cărui răsturnare de la cârmă se agită cu atâta stă­ruinţă dascălii săi politici? N’o ve­dem. Care e rostul apelului, adre­sat de d. Iuliu Maniu opoziţiei, da­că înlăturarea guvernului de astăzi şi, instalarea celui de mâine trebue să fie opera palatului şi nu a lup­tei politice a maselor cetăţeneşti conştiente, organizate şi având un ideal politic bine definit? Ce fel de fuziune vrea d. Sever Dan, dacă noul partid, ce s’ar închega, ar tre­bui să continue vechile metode şi să­ obţină puterea prin graţia pala­tului şi nesocotirea Constituţiei? Nu, fuziunea trebue să fie, prin ea însăş, o operă democratică. Nu cele zece puncte, cari pot fi accep­tate şi de d. Ion Brătianu, ci su­fletul şi convingerea sinceră a ne­cesităţii luptelor democratice pot face pe un partid să apuce calea democraţiei reale şi binefăcătoare. D. Sever Dan nu s’a putut ridica la această concepţiune, d-sa dore­şte un partid democratic fără de­mocraţi şi o guvernare democrati­că prin consacrarea ilegalităţii, în contra căreia a protestat de zeci de ori. Democraţia, la noi, presupune o profundă schimbare in sistemul de guvernare şi răsturnarea complec­tă şi definitivă a modului de for­maţiune şi succesiune a guverne­lor. Cu alte cuvinte, democraţia implică intrarea în legalitate a ca­pului statului, care, graţie împre­jurărilor de până acum, a dat o interpretare deformanta dispoziţiei constituţionale referitoare la alcă­tuirea guvernelor. Cum înţelege d. Sever Dan a­­ceasta schimbare, dacă e, în ade­văr, sincer, când o formulează şi o susţine? Primind guvernul ca uc iar preţios din mâinile regelui? Ştim, d-sa ar putea răspunde cu­­vechea vorbă, a cărei înţelepciune stă în „a trece puntea“; dar toc­mai această tactică oportunistă­ vi­ciază con­cep­ţiu­nea multor demo­craţi de la noi şi vădeşte lipsa de fiaceritate în convingeri. Demo­­craţia nu este chemată numai să facă operă democratică, ci să edu Emi Secor „secretă" Organul oficial al partidului na­­tional, „România", se ridică şi el împotriva manoperei la care a re­curs guvernul, pentru a face ca faptele grave destăinuite de d. Madgearu prin interpelarea sa a­­supra furniturilor de aeroplane, să nu ajungă la cunoştinţa opiniei pu­blice. Manopera aceasta a consistat, după cum se ştie, in aceia că gu­vernul a cerut şi majoritatea care mi-i refuză şi nu poate să-i refuze nimic, a admis, ca interpelarea sa fie desvultată in şedinţă secretă. Se cunoaşte acum, din amănuntele publicate de noi, ce anume a spus d. Madgearu. Oricine poate vedea că nu publicarea lor ar putea pă­gubi apărarea naţională, ci ascun­derea lor. In tot cazul, guvernul putea cere şedinţa secretă pentru răspunsul d-lui ministru de război, care el, putea şti, că are de gând să atin­gă şi chestiuni privitoare la apă­rarea naţională, cari trebuie să ră­­măie secrete, — dar cum putea, ce­re guvernul şedinţă secretă pentm discursul unui deputat, când nici nu ştia ce va spune ? Nu, şe­dinţa secretă lui a fost cerută în interesul apărărei naţionale, ci un cel al muşamalei naţionale, — şi la acest joc nu se puteau preta nii­i interpelatorul, nici amicii săi, nici opoziţia democratică, nici presa democratică. Cine a căzut in cursa întinsă de guvern, este de o naivi­tate care merită compătimire, iar cine bate monetă „patriotică'' din faptul că nu a fost informat, sau pentru a’şi putea vărsa focul îm­potriva noastră in tovărăşia „Vi­itorului“, dovedeşte încă odată că nu mai poate regăsi drumul spre democraţie. Căci, cum am constatat noi din primul moment şi cum recunoaşte şi „Romania“, manopera guvernu­lui de a cere, pentru o interpelare, şedinţă secretă, dacă nu întâmpină pe dată cea mai energică rezisten­ţă, ameninţă dreptul de interpelare însuşi şi zmulge din mâna opoziţiei cea mai eficace armă de luptă îm­potriva unui minister abuziv. Cine vrea să dea concurs guvernului şi in această direcţiune, o să’i fie de bine. Noi însă nu am făcut’o şi nu o vom face. ___ .­U. Consi­liu legislator In cele mai multe chestiuni le­gate de aplicarea principiilor con­stituţionale, legea de organizare se dovedeşte mai importantă decât ar­ticolul care o anunţă. Aplicarea poate face dintr’un text constitu­ţional anodin­ sau chiar util o insti­tuţie primejdioasă. Ea poate da loc la surprize pe care textul constitu­ţiei nici nu le făcea bănuite. Sin­gura consolare e că legea de apli­care poate fi modificată de orice parlament. Aşa şi,cu proectul de organizare a consiliului legislativ, o instituţie concepută ca o utilă anexă de tehnică legislativă a guvernului şi parlamentului, devine deodată în mâinile guvernului liberal un or­gan de control politic al unui sin­gur partid. Numit după, aprecierea guvernului, după o recomandare destul de elastică şi investit de ina­movibilitate, consiliul e făcut prin puterile lui de confecţionare, modi­ficare sau respingere a proectelor de legi să poată zădărnici sau sa­bota opera unui guvern care n’ar fi pe placul liberalilor. Este drept că proectul interzice consiliului să se pronunţe asupra oportunităţii proectelor, dar nimic nu-l va împedica în numele unor principii tehnice sau juridice să al­tereze sau chiar să înmormânteze proectele care, politiceşte, i s’ar părea inoportune. Această posibili­tate acoperă în gravitatea ei toate părţile bune şi utile ale organiză­­rei­­şi atribuţiilor consiliului legis­lativ. - - ■ . • ■ • Să cerem guvernului să renunţe ea, introducând modalităţi mai obiective de numire a membrilor consilului şi limitând drepturile acestuia la simple atribuţii consul­tative !* Ar­ fi o naivitate. Căci ,a-, cest proect e un inel esenţial în lanţul de legi care va asigura par­tidului liberal pe un lung șir de ani: guvernarea în opoziție, P. în scrisoarea pe care d. Sever Dan a adresat-o d-lui Mihalache şi ..­­ . - -a dat im ni'wi i­rvirit-p 'diţdiiîn.1 Partidul naţional, mărturisesc a­­care a dat un nou cotent aiscuţiu­nilor asupra fuziunei dintre parti­dul naţional şi cel ţărănesc, fostul secretar al partidului naţional se dă Partidul ţărănesc şi, pe cât ştim, mândouă principiile democratice, şi în programul şi acţiunea nici unuia, nu e deci loc pentru antisemitism. Am spune mai mult. In principiu nu poate fi loc pentru antisemitism, în programul cinstit al nici unui par­tid de guvernământ. Nu principiile şi ideile democratice sunt la noi ar­ma demagogiei şi a demagogilor, ci antisemitismul, pentru că cele dintâi pot fi realizate la guvern, cel din urmă nu, căci statul care ar în­cerca să-l realizeze dacă ar putea, ar rămâne izolat într’o vreme, al cărei semn caracteristic esenţial este interdependenţa popoarelor, solidaritatea tuturor raţiunilor, ce tisele. Dar filosoha „trecerii jc­n;^ stlv, aspectul unui Metternich, punţii nu numai că nu duce la a-jcând suj­, cei aj ţinm Jupiter Ton­­cest rezultat; ea produce chiar e-­nans, când ca sfătuitor şi dând ca fectul contrar, prooroc. A veni la putere, ca să lucrezi in ambele aceste din urmă ipos­­pentru popor, porneşte dintr’un­­ taze apare, când expune acele pa­­sentiment de generozitate boereas-Ş tru puncte, cari, rezumând presu­că. Democraţia vrea puterea prin popor ca să lucreze pentru el. Şi deosebirea e importantă: puse concepţiuni sau atitudini gre­şite ale partidului ţărănesc, formea­ză justificarea proorociei sale că a­­cest partid „merge spre declin“. Printre aceste puncte este unul, ca­re merită o mai aproape conside­rare, pentru că făţiş sau în subcon­ştient influenţează atitudinea tutu­ror partidelor noastre. Vorbim de punctul care atinge chestiunea e­­vreească. Textele E necesar ca să se stabilească exact, după manuscrisul autentic, cum a formulat d. Sever Dan gân­dul său în această privinţă, căci, cum se întâmplă cu toate enunţări­le celebre, o dispută se prepară în jurul lui. Una din cauzele pentru care partidul ţărănesc merge spre declin, spune d-sa, este: „Filosemi­­tismul“. Şi adaogă: „Antisemiţi sunt toţi copiii de ţărani“. Ei bine, în această pregnantă formulă, o iotă joacă într-adevăr un rol. Căci dacă a spus: „Antisemiţi sunt toţi fiii de ţărani“ însemnează că d-sa­­e convins că toţi fiii de ţărani sunt antisemiţi, cela ce este desigur o cor­tradictio în adjecto, când în a­­celaş timp impută filosemitism par­tidului ţărănesc, care, pe lângă A. Mihalache, cuprinde atâţia fii de ţărani. Iar dacă d. Sever Dan a spus: „antisemiţii sunt toţi fii de ţărani“, atunci afirmaţiunea e mult mai puţin cuprinzătoare, dar totuşi şi ea inexactă, de vreme ce, pentru a lua numai cel mai tipic exemplu, d. A. C. Cuza nu este fiu de ţăran. Formula d-lui Sever Dan ridică ori­cum însă două chestiuni, cari trebuie puse la punct. Prima: filo­­semitismul partidului ţărănesc. A doua: antisemitismul ţărănime!. Există filosemitism? In ce priveşte prima, am căutat zadarnic în programul partidului ţărănesc şi în acţiunea lui, ceva care ar putea îndreptăţi calificati­vul de filosemit Căci ce însemnea­ză acest cuvânt? Însemnează: iu­bitor de evrei, în opoziţie cu anti­semit, care însemnează, urîtor de evrei. Categoria din urmă există. Dar, cea dintâi nu există, fiindcă nu are de ce să existe. Absurditatea antisemitismului constă în faptul ca el urăşte în bloc o colectivitate de oameni, o naţionalitate întreagă sau o comunitate religioasă întrea­gă. Absurditatea lui mai constă în faptul că el copleşeşte de defectele şi păcatele reale sau imaginare ale unor indivizi izolaţi, colectivitatea întreagă de oameni de acelaş sânge sau acelaş crez cu dânşii. Dar, filo­­semitismul, nu ar fi decât aceiaş absurditate în sens contrar. Unde antisemiţii urăsc prin deducţii ab­surde, filosemiţii ar iubi prin de­ducţii absurde. Unde primii văd numai defecte, aceştia ar vedea numai calităţi, unde primii urăsc fără logică şi omenie, aceştia ar iubi fără simţ critic. Nu, opusul an­tisemitismului nu e filosemitismul. Opusul lui este democraţia, este dreptatea, este umanitatea, care nu face colectivitatea răspunzătoare de defectele individului, care vede în orice om o fiinţă înzestrată cu calităţi şi cu defecte, capabilă de bine şi de rău, după alcătuirea ei fizică şi mediul în care creşte şi trăieşte. Şi ca urmare, democraţia cere, în primul rând, egalitate îna­intea legei şi a dreptului, pentru tot ce poartă chip omenesc, cara toţi suntem egali prin modul de a ne paşte şi prin onorurile finale ce ne face moartea. Ţărănimea In ce priveşte antisemitismul ţă­­rănimei, el este o invenţiune care face cea mai mare nedreptate mul­­ţimei celei mari a poporului ro­mân. Evident că ţăranul nostru, trăind încă sub stăpânirea întune­coaselor superstiţii şi prejudecăţi ale unei vremi de mult trecute, privat de cultura modernă, ţinut în întu­­nerec asupra tuturor progreselor realizate de popoarele civilizate, poate lesne cădea victimă propa­gandei antisemite lipsite de scrupule şi poate fi depărtat un moment de la fondul său sănătos de bunătate umană. Dar ajunge să­ i se atragă atenţiunea asupra acestei rătăciri, ca să renunţe la dânsa. îmi amin­tesc cum sta operat cu argumentul antisemit contra lui Constantin Mii­le, când a candidat la colegiul III de Teleorman. Ţăranii convinşi de curăţenia ideilor şi intenţiunilor candidatului lor, au înfruntat totul pentru a-l alege şi l-au ales! Dar avem o dovadă mult mai impună­toare, avem răscoalele din 1907 de dureroasă memorie. Au pornit de la agitaţiunile antisemite. Dar în Mol­dova, singura parte a ţării în care ţăranii aveau conlocuitori evrei, nu s’a înregistrat o singură victimă u­­mană. Pe când, cum subsemnatul a prezis chiar atunci, răscoala s’a în­tins repede asupra Olteniei și aci izbucnind unde evrei nici nu exis­tau, a luat acel caracter de groza­vă şi sângeroasă distrugere,­­ ca­re a demonstrat că antisemitism nu exista în sufletul ţăranului român şi că răscoalele nu au fost decât ex­­ploziunea unor nemulţumiri sociale multă vreme comprimate, pe cari demagogia antisemită le-a specu­lat atâta până când le-a dezlănţuit cu un efect la care, evident, nu s’a aşteptat. Fiindcă antisimitismul nu prinde decât la mulţimile­ înapo­iate politiceşte, îndată însă ce de­mocraţia le chiamă la viaţa publi­că, se termină şi cu demagogia an­tisemită. Aşa fiind, cred că sunt îndrep­tăţit să constat că însemnează a fa­ce o imensă nedreptate, ţarănimei române, dacă se afirmă că este an­tisemită şi prin această inaccesi­bilă democraţiei, căci democraţia este în primul rând adversara ori­cării nedreptăţi, şi ca atare exclu­­de din concepţiile şi sentimentele ei antisemitismul. Aceasta nu în­semnează că democraţia e filose­­mită. Ea este pur şi simplu dreaptă şi duşmană ori­căru­i opresiuni. Da­că aşa este şi partidul ţărănesc, asta­ ar fi numai proba că e cu ade­vărat democratic. B. Brănişteanu înstrăinarea Un fenomen curios si nespus de îngrijorări s’a ivit de câtva timp la sate si In deosebi in comunele din Basarabia. Sătenii improprie­­tărlH au început să.şi vândă pă­­mânturile. Faptul a Ijiat proporţii aşa de mari. Incet guvernul, alar­­mat, s’a văzut nevoit să ia măsuri pentru ca să se impiodice înstrăi­narea loturilor menite cultivatorii­lor de pământ şi intrarea lor în mânile speculanţilor. Eu ad­ proee­­tul de lege depus de d. ministru al agriculturei pe biroul Camerei, înţelegem perfect utilitatea aces­tei legi, deşi suntem partizanii libe­­rei circulaţiuni a pământului, pen­tru ca acesta să poată trece din mâna celor nevredinici în mâna ce­lor harnici. Iar dacă e vorba să se constitue o proprietate ţărănească solidă şi prosperă statul nu poate sta nepăsător atunci când loturile cari n’au apucat încă să se conso­­lideze, trec în mâna unor persoane străine d­e plugărie cari nu urmă­­resc decât să-i speculeze. E bună, prin urmare, dispoziţia prin care pământul de împroprietă­rire nu poate fi vândut sau cumpă­­rat decât după ce statul îşi va e­­xercita dreptul său de preemţiune. In felul acesta proprietarul care nu-şi poate munci pământul nu ră­mâne legat de lot, iar pământul, prin mijlocirea statului, se întoar­­ce tot la un cultivator. Eficace ni se par şi celelalte dispoziţii ale pro­­eetului privitoare la vânzarea lotu­­rilor pentru cari statul nu-şi exer­cită dreptul de preemţiune, şi anu­­me: Cumpărătorul să fie plugar în satul respectiv, loturile să nu se fracţioneze, vânzarea să nu se poată face decât după cinci ani de la data la care deţinătorul a achitat com­plect lotul, cumpărătorul să nu în­treacă în total o suprafaţă mai ma­re de 25 hectare pentru ca să nu se refacă pe calea aceasta marea pro­prietate, înregistrând acest efort p© care-1 face statul de a păstra Împroprietă­­rirea caracterul urmărit de legiuitor, o Întrebare se impune totuşi ! Cum se face că ţăranii s’au văzut siliţi să-şi vândă loturile ? Cam­ sunt cauzele acestui fenomen anor­mal ? O explicaţie ar fi nesiguranţa po­­sesiunei loturilor, de­oarece tabelele de împroprietărire se refac neconte­nit, aşa că unii ţărani preferă să vândă astăzi de teama deposedărei de mâine. Dar n’o fi cumva şi altă cauză, anume faptul că unii ţărani, deşi împu­prietăriţi, n’au inventarul necesar mancei şi nici mijloacele de a şi-l procura ? Ori şi cum, guvernul ar fi făcut mai bine să înlăture cauzele feno­menului, înainte de a veni cu o lege tutelară ca aceea de care ne ocu­păm, Nestor Cronica săptămânală tre­chiSTAHTIN BACALBACA Bucureştii de altădată Cap. 135 Anul 1906 flardul şi şahul, iar vara în gră­dină, o bună orchestră atrăgea nu­meroase familii cari — după ve­chiul obiceiu bucure­ştean — se mulţumeau, drept orice altă petre­cere, cu ascultarea muzicei şi con­sumarea câtorva pahare cu bere adiţionate de câteva cornuri­ calde. Bucureştiul se transforma, vă­zând cu ochii. Cu încetul atâtea vechi deprinderi dispar iar altele — mai ales deprinderi aduse de străini — le iau locul jucau cărţile, până ce s’a deschis cafeneaua Colaro din strada Smârl­dan.­­ Capşa este acum cafeneaua ia A dispărut şi cafeneaua Lehosi modă unde se întâlnesc politician» din aceeaşi stradă. Aci se juca bi- şi ziarist.» vână ah de noutăţi. Vechiul Bucureşti avea cafe­neaua Fialkovsky — după cum am spu­s la­ vreme — ca loc de întâl­nire al tuturor acelora cari făceau politică, mai ales a celor din opo­ziţie. Dar­ acum Fialkovsky a dis­părut. A dispărut şi cafeneaua Bremer din strada Stevropoleos, pe locul unde este astăzi Banca de Credit. Aci se adunau arendaşii greci şi alţii, aici se făceau petrecerile şi se La Capsa veţi găsi în­totdeau­na, mai ales vara, pe octogenarul Costache Bălcescu, fost­ ministru sub Cuza Vodă, fratele poetului Nicolae Bălcescu. In­totdeauna la o măsuţă pe trotuar, îşi va lua ca­feaua cu lapte şi va fuma tradiţio­nala ţigară de havana de întâia ca­litate de care nu se desparte nici­odată. —■ Vă salut, coane Costache ?. — Salutare, domnule ? — Ce mai spui, dumneata, de lumea nouă care apare zilnic? — Ce vrei să zic, toate se trans­formă. Pe vremea când eram tâ­năr erau puşti cu cremene şi.... oa­meni cu repetiţie ; acum au ajuns puştile cu repetiţie şi oamenii cu cremene. Mişu Deşliu, — care a murit de­­curând — eră un capsist nes­trămutat ! Foarte mare apărător al sanătă­­ţei sale, nu bea niciodată apă o­­bicinuită şi nici răcită lit­ghiată, avea îm­­totdeauna în păstrare o sti­clă de apă de Evian la temperatura Camerei. Se păzea de boale cu mare atenţie, ceea ce nu l’a împe­­decat să moară relativ tânăr. O figură obicinuită era baronul de Herz, unchiul scriitorului cu a­­celaş nume, rudă a lui Beizadea Mitică Ghica, fost ofiţer în arma­te, austriacă.. Aproape în­­ toate di­mineţile îl găseai la terasa lui Cap­­şa, picior peste picior, la o masă, ochind femeile şi pierzându-şi vre­mea. Dintre oamenii politici au fost mai ales doi cari făceau în cofe­tăria şi în cafeneaua Capşa lungi staţiuni, înconjuraţi de ziarişti şi alţi c­unoscuţi politici. Aceştia e­­ra­u : Anastase Stolojan dintre li­berali şi Nicolae Filipescu dintre conservatori. Anastase Stolojan, fost ministru liberal, om cu o cultură destul de variata dar obţinută târziu, mai mult autodidact, era un agreabil vorbitor. Aduna în­ jurul său pe re­porterii ziarelor, de toate culorile politice şi ţinea confesate. De cele mai multe ori oferea şi sticle del şampanie, căci „Conul Năstase** era un mare iubitor al bunei mân*­cări şi băuturii. Nicolae Filipescu nu fusese inel­ ministru la 1906, el perora în gru­pul său ca un simplu „frondeur“ po­litic şi nu oferea niciodată sticli de şampanie. , - , • ■ Filipescu nu era de loc băutor de vin sau alcoolice, spre deose­bire de Anastase Stolojan care, fă­ră a fi un adept al vinului, era’, în­să, un rafinat care abuza de șam­panie. ^ Toată lumea care’l înconjura a­­tât pe el cât și pe Anastase Stolo­­jan, astăzi a pierit de la Capșau expulzată de invazia celor di» noui le provine». * * * Birtul la modă, pentru lumea de sus, era Capşa ; pe vremea aceea nu avea nici un concurent. Un de­jun bun, cu vin, cu bogăţie de ?e­(Gititi continuarea mn TLa’ NAZBATII RENUNŢA Un deputat liberal,, băgat în niş­te afaceri de obişnuite şi nevinovate traficuri de inolenţă, a fost pus în urmărire de justiţie. Guvernul a trebuit să ceară ridicarea imunită­ţii parlamentare a zisului martir guvernamental. Ei bine, ştiţi ce-a spus persecuta­tul în ziua când Adunarea deputa­ţilor era chemată să-i ridice imu­nitatea ? S’a suit la tribună şi cu toată solemnitatea seninătăţii mo­rale, a spus: — Vă declar că renunţ la imu­nitatea parlamentară! Delicios bărbat Tot aşa şi Terente, în ziua când va fi prins, va putea spune: — Declar că renunţ la libertate! Eroi au fost, eroi sunt încă şi Vor fi în neamul românesc !„ KIX. 2­0 de ani de la moartea d-rului I. Felix de K­. YG2EC. După serbarea recentă a jubileu­l d-rului Felix, dar a închis ochii lui ştiinţific al celor doi corifei ai fără a o fi înfăptuit. Vorbind de ştiinţei române (prof. Babeş şi Ma-­ numele Academiei Române, la Ing­rinescu) se cuvine să nu uităm una î­mormântarea lui, Istrate spunea, din figurile cele mai de seamă şi reprezentative ale ştiinţei româneşti din generaţia trecută, aceea a igie-„Felix a fost totdeauna simbolul voinţii întrupate, a ştiinţă aplicate,, a ajutorării omenirii suferinde, a binelui ce caută să îndrepte rănile unei societăţi ce nu cunoştea decât superstiţia, şi in care, de la leagăn şi până la moarte, omul era soţit de ignoranţă şi lipsă“.­­ * * * Felix apare in România In­fuce­rioasa epocă a renaşterii naţionale şi a fost unul din aceia cari aţi putut pleca din mijlocul celor pen­tru cari au muncit neobosit, ci satisfacţia profundă de a fi eonn­tribuit mult la înălţarea lor cul­­turală şi morală, prin îmbunătăţi­­rea sănătăţii lor fizice. El este acela, care are meritul­ de a fi Înţeles mai întâ­iu însemnă­tatea socială a ţărănimii noastre şi trebuinţa urgentă — cum spune« d-rul Istrate — de a o scoate din superstiţiile şi prejudecăţile In care de secole era înfundată şi de aceea intre lucrările numeroase publicate de el, cele mai multe privesc să­nătatea populaţiei noastre rurale. Era un erudit şi toate puterile atenţiunii lui au fost concentrate asupra aplicării igienei la noi, iar toate noţiunile de ştiinţă le făcea să convergeze spre o ţintă unică: înălţarea stării igienice a patriei sale adoptive. Când a venit în ţară, a ocupat, mai întâiu, un modest post de me­dic la Câmpulung, iar prin decre­tul domnesc din 1862 ti vedent* alăturea de Davila, ca vice-inspec­tor. Dela această dată, opera da asanare a României va fi In strâns să legătură cu numele d-rului Fe­lix. In Ianuarie 1859 s’a Împlinit vi­sul Unirii Principatelor Române, Iar la 25 Ianuarie 1862 ambele admi­nistraţii sanitare, in starea lor em­brionară, se unesc intr’o singură­ administraţie sanitară, Direcţiines DR. FELIX iistulul dr. Felix, dela a cărui moarte se împlinesc douăzeci de ani. Cum am putea uita rolul în­semnat al vestitului profesor în or­ganizarea apărării sănătăţii noas­tre publice, când numai lui şi meto­delor lui, e datorită în mare parte, uşurinţa cu care luptăm astăzi îm­potriva bolilor infecţioase, care ne pândesc viaţa la fiece pas. A evoca amintirea d-rului Felix, înseamnă a face să treacă înain­tea noastră această mare figură me­dicală, care la începutul existenţii României independente, personifica aproape singur ştiinţa igienei la noi. Dar aceasta ar fi putut s-o facă mai bine unul, care­ a avut pri­lejul să asiste de aproape la des­făşurarea acelei superbe activităţi D-rul Istrate, unul din foştii lui elevi, îşi propusese să scrie o mo­nografie asupra vieţii şi operei (Citili continuare in pagina ll-a) Chestia M>z ilei Şedinţă secretă Pa­li BRATIANUl — Fă şedinţă secretă de la Olteanu, că vrea să ne întrebe opoziţia când ple­­căm­ de la guvern.

Next