Adevěrul, martie 1925 (Anul 38, nr. 12635-12665)
1925-03-01 / nr. 12635
Inni XXXTIIJ W. nm 3 W mmntarn' htwn tan 6 tai excipiarm m stroiMateß DDarIlica i Marine 1925 Adevĕrul I AL. V. BELDIMA8 1888—1897 \ CON«*. MILLS 189*— 1980 Guvernul amenință că va veni cu un lung șir ie legi noul Asta pentru ca să aibă iar ce căci pe cele vechi le-a călcat pe toate. jMTin 11 esrar^ii.TŢ£ unseMffiiutliltei?Situaţia financiară şi schimbarea de regim Eşuarea politicei d-lui Vintilă Brătîanu NAZBATI I Ng 5?} maî apropiaţi de d. Vin- lesne deduce ce pun la cale liberala Bratianu nu mai contesta ade- fii. în vedema succesiuneL vărul evident că politica financiarăi Indiscreţiuni, cu" privire la cele a ministrului nostru de finanţe a e- ce se petrec în sferele cele mai 5 „ ... , , , înalte, tiind să acrediteze tot mai Nevoiţi a recunoaşte acest lucru mult zvonurile - astăzi mai con- Şi.a conveni că urmările eşecului zistente decât oricând — al unui privesc guvernul, în întregimea lui, I guvern Averescu, în care să aibă amicii d-lui Vintilă Bratianu se; un rol important d. N. Titulescu. tanguesc ca toată munca meritorie Insinuările la adresa ministrului desfășurată de ministrul de finan- ■ de la Londra fac parte din arsenate, pentru alcătuirea unui buget,fiul de arme, graţie cărora d. Ionel curmarea haosului financiar, asigur, Bratianu crede că va putea masca combinaţia de culise ce se pune la cale. Nu ştim dacă aceste combinaţiuni vor reuşi şi, iarăş, nu ştim în rarea platei cuponului în aur prin buget, sfârşitul risipei, consolidarea bonurilor de tezaur etc. etc. n’a servit întru nimica la sporirea creditului nostru în afară. Ostilitatea finanţei internaţionale liberalii o atribue, în primul loc, poftei nesăţioase a străinilor de a acapara bogăţia noastră naţională. RAU... DAR TRICOLOR Liberalii, amici ai d-lui Vintilă Bră- La Cameră a avut loc un dialog, tianu, nu vor să înţeleagă că care merita sa treacă la posteritate. în toată chestia aceasta este vorba Lărătianu, a spus o ritos de ceea ce reprezintă critenţia e din Madgearu, că este rău, sau e ceeace reprezintă concepţia e cum s ar zice pe româneşte : maieconomică liberala şi de ceeace re- •. pestriţe, prezintă metodele practicate de ! Doctorul Lupu i-a ripostat: D-ta ministrul de finanţe. Nu vor să în- v°rbeşti de răutatea altuia ! Uităteleagă că finanţa străină nu poate ’m,i' oulindă şi vei vedea că admite să-şi dea capitalul, dar să iarăşi mai pe ronu aiba nici un rol in adiminstrarea mâneşte : mare pestriţe e d. vintilă întreprinderilor. Şi iarăş nu pot să Brătianu. bteleagă ca operaţiunea de con-1 Pentru odată a fost şi majoritatea solidare a bonurilor de tezaur, de Nuntaşul ţărănist, la pildă, departe de a ne crea o situaţie bună, este socotită de finanţa internaţională ca un împrumut forat făcut pe pieţele străine. O scrisoare amintit însă un lucru Vistirenicul e maţe pestriţe, dar ...tricolore. _____________________Pac. Această ostilitate, de care se plâng liberalii, n’a diminuat, cu toate încercările făcute în cursul in ședința de eri a Camerei, d. „1K . ... ...... , dr. Lupu a tăcut câteva comuniultimei vizite a d-lui Vintilă Bratia-j cari, deși ’a aduc nimic nou ^dentale. ^ , j Io cunoştinţa parlamentului si de dăunăzi la Londra, d. Vintilă senzaţie. Bratianu pare a fi indispus şi mai mult pe financiarii englezi. Scrisoarea, semnată de un mare financiar englez, — care joacă şi un important rol politic — adresată de curând unei mare întreprinderi industriale de la noi, şi de conţinutul căreia au luat cunoştinţă şi cei de la Banca Românească, este concludentă. In ea se spune lămurit că n urma vizitei d-lui Vintilă Brătianu şi a concepţiilor de cari a dat dovadă cu acest prilej, o colaborare a capitalului străin cu întreprinderile din România, apare şi mai imposibilă decât până acum. Conştienţi de ostilitatea întâmpinată în apus, guvernamentalii recunosc că situaţia cere o soluţie şi că ea nu poate veni decât prin o schimbare de regim. Ei adaugă însă, şi faptul are desigur curiozitatea lui, că foarte mult a contribuit la greutatea împrejurărilor de acum şi faptul, că d. Vintilă Bratianu este „lucrat“ în străinătate. „Am fost şi suntem lucraţi, se tânguie în ultimele zile guvernamentalii, chiar de ai noştri, sau de unii foarte apropiaţi de noi“. In surdină se pretindă că d. N. Titulescu, pe această cale, şi-ar pregăti ministeriatul de finanţe de mâine,trucât d. Titulescu va avea norocul, primind să facă parte din viitorul guvern, să soluţioneze criza financiară, în care se zbate ţara. Ceea ce ştim însă, este că nu d. N. Titulescu poate fi socotit ca cel mai ireductibil adversar al d-lui Vintilă Bratianu, şi, de asemenea, că împotriva d-lui Titulescu partidul liberal nu va dezlănţui o campanie opoziţionistă pe tema concepţiei economice şi financiare. In acest caz, de ce comedia tânguirilor împotriva unor pretinse „lucrături“ ale d-lui Titulescu? Scrutator Expunerea pe care ministrul de externe al Poloniei, contele Skrzinsky, a făcut-o în comisiunea pentru afacerile externe, este de o extraordinară importantă, în primul S.B. Brănişteanu tru asigurarea păcii şi desfiinţarea războaielor. Ideia cea nouă ar însemna întoarcerea spre politica antebelică, cu toate dezavantagiile ei, toate avantagiile ei nemaifiindxistente. Ar însemna, cum bine spus contele Skrzinsky, sinuciderea Europei, a Europei în forma ei de astăzi, aşa cum au fămurit-o războiul şi tratatele de pace. Ştim că în Franţa ideia de peste canal va întâmpina rezistenţă. Franţa a semnat şi menţine protocolul de la Geneva. Dar dacă totuş Anglia oficială şi-ar însuşi noua veche formulă, putea va republica să rişte până în cele din urmă, propriile ei interese, atât de dependente de lumea anglo-saxonă ? Scepticilor şi prea deştepţilor, strigătul de alarmă al ministrului de externe al Poloniei, trebue să le deschidă ochii asupra necesităţii vitale ce reprezintă tocmai pentru statele mai mici, şi Societatea Naţiunilor, şi lucrările ei, printre cari cea mai importantă rămâne protocolul de la Geneva pe care l-au criticat şi pe care ar fi dorit să-l saboteze. Nu există pentru securitatea acestor state, pentru liniştea lor, pentru pacea lor, altă soluţie mai solidă decât un pact general, care să fie o garanţie generală, bazată pe o solidaritate generală. Numai simpla existenţă a acestui pact ar asigura, fără ca să fie nevoie să intre în acţiune, frăzeşti asigura altădată puterea în România şi expozeul ministrului de externe al Poloniei creat prin acele tratate, ar rămâne în aer, redus la propriile sale forţe, strâns intre duşmanii de cri şi ce, de mâine, între statele nemulţumite şi Rusia înarmată, cu imensul ei re rând pentru ţara sa, apoi însă penzervoriu de oameni, şi imensele sale tru toate ţările din central şi sud- resurse. Covenantul vroia să stabiestul Europei, aşa cum le-au con-lească o comunitate de interese pen format tratatele de pace. După ce a amintit că Polonia a semnat printre primele state protocolul din Geneva, d. Skrzinsky a enumărat obiecţiunile pe care Anglia le ridică contra lui. Apoi a arătat că ideia unui pact de garanţie care să puie la adăpost numai Franţa şi Belgia, ideie care a prins în opinia publică engleză, nelinişteşte pe Polonia, fiindcă un pact în acest sens, care ar lăsa restul Europei invoia evenimentelor, nu ar garanta pacea, ci războiul. In orice caz, a încheiat ministrul de externe al Poloniei, e necesar să se urmărească o garanţie generală, bazată pe o solidaritate generală, căci orice alta solutiiune „ar duce Europa la sinucidere“. Chestiunea pe care a ridicat-o astfel ministrul de externe al Poloniei, este extrem de gravă pentru această ţară, pentru motivul că atât pe frontiera germană, cât şi pe cea rusă, ea are a se teme de securitatea ei Dar chestiunea are, fără îndoială, o mare însemnătate şi pentru ţara noastră şi pentru toate statele mai mici, cari sunt interesate în menţinerea integrală a tratatelor de pace, căci ea este însăşi chestiunea existenţei Europei în forma ei actuală, înainte de războiul cel mare, pacea continentului nostru, securitatea statelor ce-l compuneau, erau garantate prin aşa zisul echilibru de forte, care şi-a avut o urmă expresionw» cl«pUit tu colo doua grupuri de alianţe, din grozava ciocnire a cărora a eşit Europa nouă. Dar pacea și securitatea acestei Europe, nu se mai bazează pe un echilibru de forte. Tratatele de pace din care a esit ea, au eliminat cu totul din calculele politicei internationale, acest principiu. Ele au pus un principiu nou, cel a! solidaritătei dintre state, au eliminat principiul echilibrului fiindcă l-au recunoscut ca adevărata cauză a războaielor, pe cari vroiau să le scoată din rândul instrumentelor politicei Internationale. Fără de această concepțiune, nu era posibilă nici dizolvarea monarchiei habsburgice, nici dezarmarea Germaniei, care trebue să fie preludiul pentru dezarmarea tuturor statelor. Această dezarmare, precum şi aranjamentele treptate cari să ducă la organizarea păcei, erau şi sunt misiunea Societăţii Naţiunilor, al cărei statut de organizare, aşa zisul Covenant, formează preambulul şi partea fundamentală a tuturor tratatelor de pace cari au încheiat marele război. Protocolul de la Geneva, semnat de delegaţii tuturor statelor, în adunarea generala a Societăţii Naţiunilor din 1924, era primul pas hotărîtor în realizarea scopurilor acestora. O fericita coincidenţă de împrejurări, făcuse ca la această Adunare, Franţa să fie reprezentată prin d. Herriot, Anglia prin d. Macdonald. Gând ne gândim ce explozie de bucurie s’a produs şi la reacţionarii dela noi, când a căzut guvernul laburist! Căzuse principalul suport al protocolului de la Geneva, căzuse principiul egalităţei între state, principiul solidarităţei statelor, care trebuia să înlocuiască pe acel al echilibrului de forţe, rupt de două ori: odată prin tratatele de pace şi a doua oară prin dispariţia Rusiei ca factor al politicii europene ! Şi tocmai ţările mai mici, tocmai statele cu aşa zise interese secundare, aveau mai mare interes ca protocolul să devie o realitate, pentru că suveranitatea, independenţa, securitatea lor, nu puteau şi nu pot găsi în afară de el sau de un acord asemănător lui, o garanţie suficientă. Or, după zădărnicirea protocolului, s’a născut şi a început să se înfiripeze, mai cu seamă în Anglia, acea ideie de care a vorbit contele Skrzinsky în expozeul său, ideia unui pact de garanţie care ar pune la adăpost numai Franţa şi Belgia. Cu alte cuvinte, nu ar mai fi vorba de un pact în care să intre ca factori egal îndreptăţiţi toate statele europene, sau măcar toate statele aliate. Solidaritatea din timpul războiului, cea urmărită prin tratatelede pace ca expresiune a idealului urmărit de Antantă prin război, nu mai exista.. . _ __ . ._. I Să sperăm că studenţimea va Am avea o grupare de forţe trage din evenimentele ultimelor occidentul Europei, care s ar garan- ^ile singura concluzie logică nn ia împotriva veleităţilor agresive propriul lor Interes şi în interese le-ar putea avea Germania im-i sol viitorului acestei naţiuni, totriva el, — dar restul Europei,! —............. m³ m*. Aplanarea grevei universitare In sfârşit se poate spera că liniştea In universitate va reveni. Văzând că marea majoritate a studenţilor este pentru reînceperea studiilor, conducătorii greviştilor şi-au retras primai lor memoria, care nici nu putea fi luat in discuţie şi au prezintat un altul, mult mai moderat decât cel dintâi. Senatul universitar, luând in discuţie acest de-al doilea memoriu, a admis cele mai multe cereri formulate intr’insul. Cu toate că modul, în care Senatul a examinat şi soluţionat memoriul studenţilor grevişti — puţini la număr, pentru că chiar relaţiile oficiale spuneau că greva a eşuat — comportă o largă discuţie, pe care o vom face; cu toate că au fost admise unele „revendicări“, asupra cărora nici discuţie nu trebuia să se facă; cu toate că’n ultimele zile s’au făcut o mulţime de manevrări combinaţiuni primejdioase pentru liniştea viitoare In Universitate, — resultatul, care este liniştea de moment, ne bucură. In sfârşit, nu vom mai avea, un timp, scandaluri in lăcaşul învăţământului superior şi nici armată, iar studenţii liniştiţi îşi vor putea vedea de treabă. Hotărârea senatului universitar ar putea fi interpretată in formă şi in fond ca o cedare, pe toată linia, in faţa unei greve eşuate, cedare ce nu ar fi de natură să convingă pe studenţi că au greşit. Şi dacă, după cum am spus şi altă dată, unele din cererile lor erau discutabile, altele nu numai că nu trebuiau admise, dar nici discuţiunea lor nu era cu putinţă. Rămâne acum de văzut dacă liniştirea studenţimii este definitivă. Greva de câteva zile a dovedit trei lucruri: 1. Că majoritatea studenţilor Înţelege să-şi vadă de treabă şi nu vrea să fie târâtă in mişcări mai mult sau mai puţin subversive; 2. Că autorităţile şcolare — minister şi corpurile profesorale — nu tolerează mişcări cu caracter anarhic; 3. Că aceleaşi autorităţi au un larg ,un foarte larg spirit de toleranţă pentru efuziunile juvenile ale studenţilor, îndată ce aceştia şi-au redus tonul la cel potrivit unor studenţi cari se adresează profesorilor lor, aceştia au dovedit că vor îndreptarea greşiţilor. Combinatiuni Inavuabile Că acuzarea este oţioasă şi fără temei, este evident. Din felul însă cum se prezintă lucrurile şi din tonul acuzărei, şi anume că d. N. Titulescu va avea să suporte, ca ministru de finanţe, consecinţele propriilor d-sale manevre, se poate 6 pánin! Merge strana Fruntaşul ţărănist a arătat şi produs dovezi că prefectul de Vlaşca impune şi încasează biruri în natură de la săteni şi că sistemul acesta se perpetuiază de multă vreme fără ca ministerul de interne să ia vreo măsură. Totodată, d. dr. Lupu a mai povestit cum, in două comune din Bucovina, jandarmii au asasinat pe un sătean şi pe o femeie, pe primul pentrucă ar fi bolşevic, pe cea de-adoua pentrucă ar îi comis un furt. Nimic surprinzător sau emoţionant. Aşa trebue să fie, aşa este în mult blagoslovita noastră ţară. Faptele relatate de d. dr. Lupu sunt caracteristice pentru administraţia noastră. Jandarmul şi prefectul dau dovadă că există. Ministrul de interne nu face această dovadă. Unde e ministrul nostru de interne? Nu-l vedem nicăiri, nici la minister, nici în parlament. D. Ion Bratianu este absenteist. Să protestăm ? La ce bun ? Protestul nostru n- ar duce la nici un rezultat. Doar nu de hatârul nostru o să se ostenească d. Ion Bratianu să mai vie pe la ministerul său sau pe la parlament. Ş’apoi, ce vreţi ? Poate primul ministru să „se’ncontreze" prea mult cu prefecţii si jandarmii săi, cari i-au dat majoritatea compactă, graţie căreia guvernează de peste trei ani? Să fm drepţi. Nu putem pretinde absurdităţi Avem administraţia cea ma bună: jandarmi ideali şi prefecţi sublimi. Şi dacă, ici-colo sunt ciupiţi de unii sau trimişi în rai de alţii, ţara nu se prăpădeşte. Înainte deci, stâlpi ai guvernării de refacere. Opera merge su-mă . Cronica săptămânală de EOIKSTAHTIM bac alb ai a Bucureştii de altădată Cap. 139 Anul 1906 Expoziţia jubilară din parcul Carol I, care trebuia să fie inaugurată Duminică 4 Iunie 1906, a fost inaugurată Marţi 6 Iunie din cauza unor ploi torenţiale ce s’au abătut asupra Bucureştilor. In acord cu obiceiurile urâte ale lumei politice în această țară, obiceiuri datorite politicianilor cari din patimă urâtă pun în tot d’auna pedici partidelor protivnice, nici liberalii, nici junimiștii fruntași n’au asistat la inaugurare. Singur d. Vasile Misir fost ministru de domenii al partidului liberal a fost de fată. Aceasta nesănătoasă politică a căreia țintă este de a împedeca pe adversar să se întărească prin realizarea de cicruri folositoare, a conrupt moravurile polii.. și a creat sufletul anarhic de pe urma căruia suferă acum chiar acei cari l’au creat prin procedeele lor. Asupra abţinerei opoziţiei au fost lungi discuţiuni şi aprinse în partidele de opoziţie. La liberali Dimitrie Sturza, şeful partidului, în calitatea lui de credincios al regelui Carol a susţinut că deoarece Expoziţia nu este numai un act al guvernului dar şi un act pentru aniversarea de 40 ani a urcărei pe tron a regelui Carol, abţinerea ar fi considerată de rege ca o ofensă personală. Această supărare ar putea avea consecinţe urâte pentru partid căci regele, susceptibil cum este, ar putea ţine pe liberali mai mult timp în opoziţie. Dar era şi clopotul cel falt, reprezentat prin Eugeniu Carada şi toată oculta, aceştia s’au opus energic participărei aşa că, în cele din urmă, Dimitrie Sturza a trebuit să se plece. Intr’o întrunire restrânsă ţinută în casa şefului a urmat o discuţiune aprinsă asupra subiectului. La un moment Sturza a spus că abţinerea ar putea avea valoare dacă şi cellalt partid din opoziţie —partidul carpist — s’ar abţine, însă prezenţa lui Nicu Filipescu în comitetul de recepţie al doctorului Lueger este o dovadă cum că carniştii vor merge la Expoziţie. In acest caz partidul liberal ar rămâne intr’o izolare ridicola. Atunci partizanii abţinere! au început acţiunea de acaparare a partidului carpist pentru ideia abţinerei. Să povestim cele petrecute în cele trei culise politice. * * * Ideea Expoziţiei jubilare a fost a lui Take Ionescu. Take Ionescu era fecund în astfel de lovituri. Pentru a măguli pe regele Carol, omul foarte simţitor la astfel de linguşeli, lui Take Ionescu i-a venit ideea ca să se serbeze Jubileul de 40 de ani de domnie ai regelui Garo. Culminaţia să fie o Expoziţie jubilară. Lucrul nu se prea potrivea fiindcă cifra de 40 de ani nu spunea nimic Dacă ar fi fost aniversarea de 50 ani era altceva. O jumătate de secol putea îi o dată demnă de comemorat Dar partidele de opoziţie s’au alarmat. Ele — mai ales carpistii — şi-au zis că, dacă Expoziţia şi toată înjghebarea pusă la cale de guvern reuşesc, în acest caz partidul cantacuzinist se întăreşte, şi, mai ales, se întăreşte Take Ionescu rămas singur viitor şef al partidului. Nicu Filipescu era cel mai dârz adversar al lui Take Ionescu, însă el a fost convins că, mai sigur va înlătura pe Take Ionescu dacă va intra în bunele graţii ale lui Iorgu Cantacuzino, care era şeful partidului. Fiind şi rudă cu acesta, a primit să figureze în comitetul pentru primirea d-rului Lueger numai spre a contribui la izgonirea lui Take Ionescu. Acum a început lupta cea mare. Nicu Filipescu n’a putut obţine ca partidul carpist să asiste la inaugurarea Expoziţiei deşi Filipescu şi chiar Petre Carp erau de această părere. Insă d. Marghiloman, care nu putea vede cu ochi buni un succes prea mare a! lui Nicu Filipescu, s’a opus din răsputeri. Opoziţia lui a convins pe Carp şi astfel, din toate aceste intrigi de culise, în care interesele personale au jucat întâiul rol, a ieşit abţinerea întregei opoziţii de la serbările oficiale ale Expoziţiei. Dar Filipescu luase contact cu partidul cantacuzinist şi prin sugestiile lui fiii primului ministru — în special d. George Cantacuzino— încep reintegrarea partidului conservator cu carpiştii dar cu eliminarea lui Take Ionescu Puterea lui Take Ionescu devenea, în adevăr, prea mare; însuşi regele Carol era îngrijorat. El aera omul tradiţiei şi avea grijă ca (Citiţi continuarea in pag. IIaj. Muşamaua bonurilor de tezaur Aşadar ancheta privitoare la bonurile de tezaur nu se mai face! Lucrul reiese lămurit din răspunsul dat ori în Cameră de d. Vintilă Brătianu la întrebarea d-lui Virgil Madgearu. In aparentă, e adevărat, ar părea tocmai dimpotrivă. D. ministru de finanţe a repetat că stărue şi azi în faptărirea de a numi o comisiune care să cerceteze chestia tuturor bonurilor de tezaur emise dela război încoace. Dar», căci e un dar ! D. ministru de finanţe nu poate încă numi comisiunea în chestie fiindcă.» n*au sosit toate actele din străinătate. Când vor sosi toate, d. Vintilă Brătianu nu va lipsi să numească comisiunea, care să cerceteze tot şi să lămurească tot Iar la spatele d-lui ministru de finanţe, pe trosrtacSasia’1K»C//'.iituiali. profila, vizibilă pentru toată lumea, silueta Sfântului Aşteaptă. Sântem lămuriţi. Acordul patriotic şi-a produs efectul miraculos. Dacă hotărîrea de a întreprinde ancheta cerută, şi făgăduită în mod formal de d. Vintilă Brătianu, ar fi menţinută, comisiunea s’ar fi putut numi chiar de astăzi, deoarece patru cincimi din documente se găsesc la ministerul de finanţe, iar restul s’ar îi putut procura uşor. Dar d. Vintilă Brătianu se va fi răsgândit. In definitiv, dela război încoace există şi o gestiune liberală, care are la activul ei un insemnat număr de bonuri de tezaur! O comisiune prea indiscretă ar fi putut găsi ceva pufuşor pe botişor, căci cu asemenea comisiuni de anchetă ştii de unde începi dar nu ştii niciodată unde sfârşeşti. Mai există şi o gestiune averescănă, care nu e exclusiv a d-lui Argetoianu, căci guvernul Averescu rămâne solidar cu actele fostului ministru de finanţe. Dar dacă, în cazul numire! comisiunei, aceasta ar descoperi ceva compromiţător pentru organizaţia recomandată de liberali pentru succesiunea la putere? E clar prin urmare. Comisiunea se va numi când vor sosi toate actele, iar actele vor sosi mai târziu, cât mai târziu! NESTOR 350 Citiți in Pag. 2-a: rubrica Șahului jurivis" tu Chestia zilei Frigul €€ 7* FRIGUL: Curios lucru, numai la Cameră se mai vorbeşte de mine şi încă şi acolo bag pe anii în călduri. Răspunderi şi sancţiuni de C. C. COSTA ORU Siguranţa şi justiţia militară sunt consternate. Pentru a doua oară Casaţia le-a stricat rostul. Ordonanţele comandamentului, în baza cărora Siguranţa aresta, iar justiţia militară condamna, pentru a doua oară au dat loc la casare fără trimitere. Dar la urmă ce-i pasă Siguranţei ! Ea va continua să aresteze, să bată şi să schingiuiască fără a se sinchisi de Casaţie. Şi la fel 113, înitrtuAtt. pct ca.sez© Civilii Cat ar vrea; militarii vor continua să judece şi condamne. Arestaţilor le mai rămăsese un mijloc de protestare , greva foamei. Militarul, în Intelectuala lui acarniță plină cu ace a găsit unul și pentru cojocul acesta. împotriva grevei foamei, el opune acum siluirea prin hrănirea artificială. O armă nouă înbogățește astfel arsenalul militar . »..dls....tiruL • Acum câtva timp, dictatorul, vorbind în Cameră de ordonanţele în chestiune, a declarat solemn că răspunderea lor şî-o ia asuprăşi. Lui i se cuvine deci şi bobârnacul Casaţiei. II va simţi înfumuratul ? Aş ! D’asemenea „fleacuri“ semeţul prim ministru n’are habar. Ce justiţie, ce Casaţie, ce răspunderi ! Răspunderi, el nu admite pentru dânsul decât înaintea Istoriei. Brătienii nu înţeleg să răspundă înaintea oamenilor. Urmat-a oare vre-o răspundere asupra tatălui lor, când ‘acesta, într’un acces de iritaţie, a mărturisit în faţa Camerei, că „a tolerat abuzuri, asasinate şi procese scandaloase ? De unde! Partizanii lui, după aceea, i-au ridicat jalnică statue. Şi se mai miră lumea de ce a scăzut atâta nivelul moralităţii în ţară. Apoi abuzuri, asasinate şi procese scandaloase au tolerat şi feciorii lui, ba mult mai multe încă decât tatăl lor, o, cât de multe !~. Să ne aşteptăm deci şi la alte statui şi mai falnice! • • « • • • 8 ® Acesta e sistemul de guvernământ, pe care noi, — car! mai cu„N tezăm încă a ne zice „cetăţenii —■ îl suferim, inerţi, deasupra noas-i tră. Ce să mai vorbim de răspunderi. Ar trebui să fie cine să ridice glasul şi să ceară aplicarea lor. Unde sunt aceia ? Şi câţi sunt de ei totuşi, în legi există sancţiuni a -n ? ocini lui sunt in legi, există şl .papunacii pern tru toţi vinovaţii, oricât de sus puşi ar fi el; căci, după fictiva teorie constituţională, suntem tot r egali Înaintea legei. Dacă in Codul nostru penal, răspunderile In fata Istoriei nu au capitol, există Insă articole foarta precise pentru arestările ilegale* pentru abuzul de putere, pentru bătăile şi schingiuirile săvârşite. Ce facem cu Siguranţa generală? De ce aceste articole nu se aplică oare marilor vinovaţi şi instrumentelor lor, aşa, măcar odată, pentru buna pildă, de probă sau de frumuseţea faptului ?! Ah, ce-ar fi ! Ca prin minune s’ar stârpi abuzurile şi dezordinea s’ar preface deîndată intr’o ordine desăvârşită. Justiţie, azi, avem. Casaţia, care trecea de complice a puterii executive, s-a afirmat, pentru a doua oară, independentă şi la înălţimea misiunii ei în stat, de a treia putere. Această a treia, faţă cu falsificarea şi subordonarea puterei legislative de către puterea executivă, ar deveni prima şi cea mai hotărâtoare putere, dacă ar vrea. O, atunci intr’adevăr ar fi începutul sfârşitului erei de absolutism care a durat prea de tot mult şi, după câteva trageri la răspunderi şi aplicare de sancţiuni, am intra în era legalităţei, şi ne-am vânduî alături de marile state occidentale, cari n’ar mai simţi, contra ţarei noastre, repulsiunea ce le inspiră tirania, reaua credinţă şi ipocrizia brătienistă. Era nouă va începe atunci, când vom vedea stabilirea răspunderilor şi aplicarea sancţiunilor. înainte, nu!