Adevěrul, ianuarie 1926 (Anul 39, nr. 12900-12922)

1926-01-03 / nr. 12900

inul 39 — Nr. 12900.­ABONAMENTE 1­ 9 9 9 Duminică 3 ianuarie 1926 *yy w 1 JU* v- BEIDJBBAN 188* FONDATORI J CONST. MILLS 1897- AL. V. BELDEMAN 188»—1897 -1920 300 Iei pe 0 Inr.L ISO lei pe 3 lunL 600 lei pe na an. BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 9—11 TELEFOANE: Centrala 8/87. Direcția 87/72 » 24/73« Ad-sitatia 7/89­„ 48/70. Provincia 16/68 Oficiosul guvernului a publicat de anul nou d­­iscurs la budget al d-lui I­intilă Brătianu. „.Nu se poate zice ci, de ziua darurilor, ministrul finanţe n’a ştiut să fie darnic cu ţara! După consiliul c­h C. V 1 1 Consiliul da coroană, puter­nic şi dureros episod drama­tic, a hotărî!, în desfăşurarea-i vertiginoasă, de soarta unui om şi de interesul superior al ăriL Prea puţini au fost, prin­tre simpii muritori, aceia cari, ştiind măcar in parte, frământarea dîn culise, au pu­tut, treptat, să-şi limpezească judecata, şi astfel, să-şi grade­­ze emoţiunea. Marea mulţime a aflat în a­­ceeaş clipă de iub­ea, cu o bruscheţe catastrofică, a u­­nei întâmplări extraordinare, şi de deznodământul, radical şi eroic, ea i s’a dat, rămâ­nând să se întrebe, de aci în solo, cu o legitimă pasiune, despre elementele de bază ale întâmplării, învăluite încă de misterul cel mai îndărătnic. Pentru moment, însă, cu in­formaţiile de care dispunem, „cazul“, oricât de important şi de impresionant, nu com­portă comentarii prea multe şi prea lungi, înainte de toate, este ome­nesc să ne îndreptăm gândul către regele-părinte, acela care a convocat consiliul de coroană şi a cerut cu hotărîre să se primească renunţarea la tron a fiului său. Ţinând seama de sentimen­tul lui patern şi de concepţia ei despre sfinţenia sistemu­lui monarchic, aşa cum era a­­şezat, înţelegem şi marea du­rere pe care şi-a înfrânt-o şi i­mensa Jertfă pe care, în sufle­tul şi în conştiinţa lui, a lă­sat-o. Dar, implicit, mai înţe­legem un lucru: dacă omul şi regele s’a hotărît pentru o du­blă jertfă, atât de mare, de si­­gur că numai această soluţie eta cu putinţă şi se impunea cu imperioasă urgenţă. Deşi­ Suli,fiind vorba nu numai de un incident în familia suvera­nului ci şi de o schimbare foar­te importantă pentru ţară, opi­nia publică ar avea dreptul să ştie tot ce s’a petrecut şi tot ce se petrece. Diplomaţia se­cretă nu se mai potriveşte tim­purilor de azi nici în politica externă, necum în chestiunile interne. Dar practica rămânând puru­rea în urma ideilor, trebue să suportăm încă moravurile în­vechite. Şi in situaţia dată, ne spunem, in mod logic, că dacă s’ar fi putut altfel, regele nu şi-ar fi impus, în mod inutil, nici această lovitură pe care a dat-o propriilor sale senti­mente de fată, nici această ştirbire, oricât de puţin gravă, adusă fără îndoială sancti­tăţii şi Integrităţii sistemului monarchic. E de prisos să mai spunem că nu credem câtuş de puţin nici în posibilitatea unei „lu­crături” a d-lui Brătianu care ar fi precedat. In această ches­tiune, ca într’o simplă alegere dela Vaslui ori dela Mizi. Chestiunea principelui Carol este în afară de chestiile poli­tice de partid. Fără îndoială, opinia publi­că e tulburată de cele petre­cute în chip atât de neaşteptat. In diferite cercuri sentimen­tele vor fi împărţite, în sensul că oamenii vor simţi mai mult pentru unul sau pentru al­tul dintre eroii dramei. Dar, în asemenea chestiuni, ceea ce trebue să predomine este Ju­decata rece, care să poată des­luşi adevăratul interes al ţării. Cum nici măcar în toate sta­tele atât de înaintate ale apu­sului, necum la noi, n'a venit încă vremea formei de guver­nământ republicane, ne tre­bue, fireşte, un monarch con­stituţional şi democrat, respec­tuos de legi, obiectiv faţă de partide, primitor de progres, îngăduitor faţă de ideile şi cu­rentele în necontenită desfăşu­rare şi primenire, adept al pro­cedărilor celor mai blânde, ad­versar al apucăturilor despo­tice şi tiranice, exemplu de cumpătare şi bună gospodărie în viaţa particulară ca şi în cea publică, — în sfârşit re­gele, indiferent de însuşirile cu cari s’a născut, trebue să desfăşoare tabilâ­ ţl ■ «ue&jc cari să-l pue în rândul întâi prin­tre oamenii distinşi. Este o o­­bligaţie „profesională*", dacă vreţi, care face ca „slujba” de rege să nu fie de loc o sine­cură, deşi, în regimul consti­tuţional atât de multe dintre sarcinile şi răspunderile mo­narhului au fost înlăturate. Ţara doreşte, desigur, ca e­­ducaţia noului moştenitor al tronului să fie îndreptată ast­fel ca, la timp, să corespundă misiunii atât de grele ce i se hărăzeşte. Ad. Slose politic© Istoria se repetă La congresul liberal de la Timi­șoara d. I. G. Duca a suferit un­­ regretabil accident. D-sa, foarte­­patetic, s’a adresat congresiștilor, pi întrebarea:­­— Cine Va trimes pe dv. la acest congres ? . Răspunsul a fost prompt : —JANDARMII!! D. Daca se- aștepta la alt răs­puns. De pildă: „Ne-a trimes aci ,tot poporul, conştient că norocul şi fericirea ţării vin numai deja abe­rali !“ Istoria se repetă. Cititorii mai bătrâni îşi amintesc cazul celebru­lui elector din Moldova, Sanda Răş­canu, care fiind la putere, a avut trista inspiraţie ca, la o întrunire publică, să arunce opoziţiei urmă­toarea sfidare : — Adversarii noştri ne acuză că ne servim de bătăuşi. E o in­famie ! Unde, mă rog, sânt bătă­uşii ? — Aici sântem, coane Sandule ! au răsunat îndată câteva glasuri dintr’un colţ al sălii. O jalnică ilaritate a răsplătit măr­turisirea naivă a „bieţilor" bătăuşi cari n'au înţeles subtilitatea elec­torului. 83. Baren Un ziar de dimineaţă îl indică pe i. Const. Barmn ca port-drapel al ti­nerilor liberali, nemulţumiţi de cele ce se petrec în partid. Informaţia voi se pare exagerată, întrucât nu-l credem pe d. Banu om de acţiune. Nemulţumiri, da d­­. Banu este un nemulţumit. Sunt dealtfel, în partidul liberal, şi alte elemente de valoare, cari cugetă şi sufăr de pe urma celor ce se pe­trec. Nimeni nu trece însă la acţi­une. D. Banu crede în nevoia reorga­nizării partidului; d-sa simte nece­sitatea unei purificări, este convins că, în opoziție, partidul va trebui să se regenereze. Dar numai atât! Şi, mai cu seamă ,nu­ o acţiune, aicum, când liberalii sunt la vute­­ze ! ' — ' Cucul şi soarele A fost nostimă discuţia asupra stilului nou între patriarh şi un sim­plu ţăran din Basarabia. La argu­mentul foarte nimerit şi practic al patriarhului că după cum atunci când am schimbat cotul pe metru n’am­ modificat nici stofele, aici îm­brăcămintea, care au rămas la fel ca mai înainte, tot aşa schimbând o aşezare a sărbătorii"* 1- A"~o mai dreaptă observare soarelui nu le modifică sfinţenia, ţăranul a răsp şi pasările din stilul veci cucul nu mai cântă din Petru cum era altă dat pe cât timp la Sf. Petru el continuă a cânta. Patriarhul putea prea ta că asta n’are de-a fa­­iia stilului, ci cu crugul oarece cucul se conformi lui de a cânta şi pe timi­tăţii, când nu era încă nici un Sf. Petru. E drept însă că e grei tat cu oamenii ignoranţi, tus un argument pe care l-a întrebuinţat până a­l nostru, şi care ar putea ces. Obiecţiei de căpete dincioşilor pe stilul veci, se săvârşeşte un păcat mn zilele fixate sfinţilor din­­ moşi, i s’ar putea cu term de . Deoarece ziua nu e ceasuri exact, ci cu ceva­­ neţinându-se seama de mică diferenţă, se mută din veac cu câte 24 de ore­­ dinttru început aşezată per m­irea fiecărui sfânt, astfel păcat e, păcatul e al acel păstrând nemodificată ziua de ore exact, cu vremea , mută în urmă aniversările Noul stil are, între altele, tocmai de a fixa de izmos cea adevărată dintru încep curma astfel păcatul. Sfânti dela anul 400 e sărbătorit dul acesta în 1926, prin sit exact în ziua în care era 400, ceea ce stilul vechi stri­gar, încă odată, ce te faci ciorania care opune cucul­e şi ştii­iţii astronomice ?, • ....* ' ,i . Acceptarea actului de renunţare a principelui Carol la prerogativele conferite prin Constituţia ţării, au pus în discuţie o sumă de proble­me, din cele mai importante, ne­prevăzute nici în legile noastre, nici în statutul familiei regale. Intriadevăr, leghe şi statutul nu spun nimic în privinţa situaţiei ce se creiază de pe urma unei atari renunţări. Cazul fiind nou, guvernul este mult preocupat de chestiunile cari cer negreşit o imediată soluţio­nare. In cursul dim­ineţei de eri, deşi sărbătoare, ministre! Justiţiei a des­făşurat o activitate febrilă — ches­tiunile fiind toate de resortul d-sa­­le — iar la ora 3 d. a. a avut o lungă conferinţă cu primul minis­tru, revenit pri ln Capitală. Consiliul de miniştri de astăzi va avea să statueze definitiv in pri­vinţa soluţiilor propuse. ROLUL REPREZENTANTEI NA­TIONALE Prima chestiune este cea privi­toare la rolul reprezentanţei naţio­nale. Vor lucra Camerele, în acea­stă ocazie, separat, sau întrunite împreună şi cu caracter de congres naţional ? Problema se pune pentru prima oară la noi, fiindcă acceptarea re­nunţării nu poate fi numai un atri­but al regelui. Principele Carol nu a primit drepturile constitutional© din învestirea ce i-a dat-o regele. Calitatea de moştenitor al tronului i-a revenit din expresia votatei na­ţiunii, cuprinsă în pactul fundamen­tal, pe baza calităţii sale de fiu al regelui Ferdinand, ca prim născut şi fruct al unei căsătorii legitime. Nu regele i-a stat calita­tea de moştenitor şi deci nu regele are a primi de­miterea. Naţiunea prin reprezentaţiunea ei, are a se pronunţa asupra ace­stei renunţări şi eventual a o primi. Aşa fiind, este probabil că se va uhcide o lucrare comună a Cume­­r­ei Senatului, cari se vor promii­­— în această privinţă nu există loială — pentru acceptare. După aceia, pe cale de lege, va proclamat principele Mihai, ca ostenitor al tronului. Necesitatea unor legi speciale Camerele vor mai trebui să sta­ie, pe cale de legi, în privinţa cătoarelor importante chestiuni: PROBLEMA NUMELUI­ rincipele Carol cere regelui, actul de renunţare, să-i se­pe un nume, sub care să poată de acum încolo. ”, statutul regal nu pomeneşte­­ în această privinţă, iar actul tare civilă al prinţului nu poate himbat fără o lege anume. DOMICILIUL FORŢAT­ ­ în actul său de renunţare, Ipete Carol se obligă să nu vie­ră timp de zece ani şi, chiar această epocă, să nu treacă ca fără consîmţănântul suve­­ii şi al guvernului român. Cum se vede un angajament­­. Dar dacă el nu este res­­t?­itarea actuală a legiuirii noa­­ii există nimic stabilit in prl­­dreptului regelui de a exila sun membru al familiei regale s a-i fixa un domiciliu forţat rege de asemenea na­­— excepţională ca şi ile ultime întâmpla­­va fi propusă, după e asigură, reprezen­­ţii naţionale. FIA PRINCIPESEI ELENA jesa mam­ă , mulat principe moştenitor, se află într’o situaţie din cele mai bizare, din punctul de vedere al raportului­­ drept, faţă de soţ şi fiu. De drept, domiciliul ei trebue să fie acolo unde este şi domiciliul soţului. Altfel există um motiv in­contestabil de divorţ. Pe de altă parte, principesa-ma­­mă fiind membră a familiei regale — deşi soţul ei nu­med este — do­­miciiul nu poate fi decât acolo un­de este curtea regală. O lege specială va avea să de­cidă şi în această chestiune. TUTELA PRINCIPELUI MOŞTE­NITOR MIHAI întrucât total noului principe moştenitor este ma®nfit să trăiască de acum uncole», un număr de ani sau pentru totdeauna din străinătate, iar principe­le Mihai este minor, o tu­telă legală — nu regenţă — se impune, chiar dacă nu intervine divorţul in­tre soţi. Astfel se pune o proble­mă nouă — dar care totuş trebue soluţionată — a u­nei tutele, deşi părinţii sunt în viaţă şi nu sunt, eventual, divorţaţi. GESTIUNEA DE AFACERI In fine este problema adminis­traţiei averii principelui Carol, a­­flătoare în ţară, întrucât principele va sta de acum în străinătate, o lege specială va trebui să stabileas­că normele şi cine anume va face gestiunea de afaceri în numele prin­cipelui Carol. Complicaţiile actului de renunţare a principelui Carol Va fi nevoe de o serie de legi care să legi­timeze situaţia excepţională creată PRINCIPELE MIHAI PRINCIPESA-MAMA ELENA 3 V Cârtîţiîe panamantarisnmlui » «- I in........ . - I Viaţa politică a României de azi oferă­ spectatorului avizat o cu­rioasă analogie cu cele ce se pe­treceau în Anglia la începutul vea­cului trecut. Silinţele de a înfăptui la noi regimul parlamentar întâm­pină aceleaşi împotriviri înverşu­nate ca cele din Anglia de acum un veac. Să notăm totuşi o deose­bire : în Anglia împotrivirea por­nea dela regalitatea ameninţată în privilegiile ei, întrucât regimul parlamentar unna să ia aproape toată puterea din mâna regelui şi să o încredinţeze guvernului, care nu era decât o emanaţie a parla­mentului , pe când la noi împotri­virea porneşte dela un partid poli­tic, de la partidul liberal, care vede în instaurarea parlamentarismului o primejdie pentru poziţia lui pre­ponderentă în politica ţării. Se ştie cum s’a sfârşit lupta în Anglia. Ministrul conservator Peel, în urma unor alegeri în care con­servatorii căzuseră în minoritate, a refuzat dizolvarea oferită de re­ge şi a părăsit puterea, formulând astfel, el, şeful conservatorilor practica regimului parlamentar. Să aşteptăm oare şi noi ca un guvern să fie pus în minoritate de corpul electoral, pentru ca să ne hotărîm în sfârşit să facem o realitate din sistemul parlamentar, singurul com­patibil cu cerinţele adevăratei de­mocraţii ? Fapt e că regimul parlamentar, pe care l-am adoptat fonna­ de multă vreme, e sabotat la noi în chipul cel mai laborios de partidul liberal, beneficiarul exclusiv al minciunei solemne de astăzi. Iată, de pilda, maşinaţiunile ce se pun la cale cu privire la succe­siunea guvernului. Privită la lumi­na teoriei parlamentarismului pur, problema e cât se poate de simplă. Alegerile agricole cum şi alegerile parţiale pentru parlament au dat indicaţiuni mai mult decât suficien­te în privinţa succesiunei. E limpe­de astăzi, pentru toată lumea, că spiritul public desemnează ca suc­cesoare pe cele două partide din opoziţie cari, văzând deschisă ca­lea puterii n’ar întârzia să se înţe­leagă pentru formarea guvernului. Dar soluţia aceasta nu convine şefului partidului liberal. De aci uneltirile de tot soiul, de aci opera subpământeană a cârtiţelor, de aci combinaţiile-surprize, de aci soluţi­ile cele mai hibride, menite toate să înlăture singura soluţie impusă de aplicarea cinstită a regimului parlamentar. Dacă o asemenea combinaţie, care ar împiedica nor­malizarea vieţei noastre politice, ar reuşi graţie uneltirilor d-lui Bră­tianu, şeful liberalilor şi-ar asigura tutela asupra guvernului alcătuit în asemenea condiţiuni. Alarma, însă, s’a dat. E datoria partidelor din opoziţie să-şi mobi­lizeze forţele împotriva loviturii pe care o plănuesc în taină ,liberalii. Precum s’a văzut din interviewul d-lui Grigore Filipescu acordat „A­­deverului“, partidul naţional este hotărît să lupte împotriva unei a­­semenea combinaţiuni lăturalnice, în care vede o tentativă de a p­re­lungi „starea de miniciună de as­tăzi“. Iar ziarul „România“, ofici­osul partidului naţional, declară că acest partid nu se va preta nicio­dată la o intrigă de acest fel pe care şeful liberalilor ar încerca-o pe lângă Coroană. O combinaţie în afară de parti­dele organizate, oricare ar fi ea, trebue respinsă ca dăunătoare vie­ţei noastre politice. Pentru norma­lizarea vieţei de stat e neapărat nevoe de o înfăptuire cinstită a re­gimului parlamentar, singurul care poate realiza postulatul democra­tic al conducerii naţiei prin ea în­săşi. Experienţa popoarelor n’a furnizat până astăzi un sistem de guvernare superior regimului par­lamentar. Nu e nici o mirare deci că toate forţele conştiente ale vie­ţei noastre politice tind spre în­făptuirea şi sincera lui aplicare. Aceste forţe trebuesc mobilizate, pentru a dejuca opera ocultă a câr­tiţelor şi combinaţiile lăturalnice. Iosif Nădejdi Carnaţii nostre Victoria spiritului Miguel de Unamuno, cunoscutul profesor de la universitatea din Sala­manca» a fost exilat din Spania In­dat, după instalarea directoratului militar. Forţei brutale a lui Primo de Rivera, scriitorul şi savantul spa­ni­ol li opusese o falangă, de idei. Lupta dintre dictatura de la Ma­drid şi intelectualitatea spaniolă a luat proporţii din ce în ce mai mari. Alături de Unamuno s’au rânduit şi alţi scriitori. Aceştia au trecut gra­niţele, până unde se întinde dictatu­ra lui Primo da Rivera, şi din Paris s’au adresat lumii civilizate. Spiritul liber al lui Miguel de U­­namuno, încălzit de o credinţă fier­binte, pasionat de iubirea de oa­meni, animat de o largă toleranţă, a dat lovituri după lovituri nu nu­mai şefului dictaturii spaniole, şi regimului său marţial, ci tuturor instituţiilor bazate pe o concepţie învechită, încrederea lui Ur '’no în timpul Libertăţii dă un ti '«rs ar­ticolelor sale, elf­e, scrise într’o form gi­nalitate. Procesul Spar în faţa opiniei pu* mul­ţumită printre .uno. Dar cine a pui iotis­mul acestui m cărui ideal este înti in su­fletul concei ’ ctarea patriotismulu ,u pur­tarea unei lu impotri­va doctrinal­­ui. Din aceas­tă Pri­mo de Rive .. Miguel de Unanim , ob tipar carte după na după alta—izbea iri de ca­Exemph­i este im­presionant ectual de rasă care -a batjoco­rită, a rei ă şi la via­ţa comod a plecat în lume, ca - •­­edice ade­O astfe­l menită din­tr’un su iuțea să nu * BS» tapultă. vărul. învingă. MOTE UN ZIAR comunică, subt titlul , Justiţia în familie", că la Huşi o familie de magistraţi a pus stăpâ­nire pe două instanţe : judecătorie şi tribunl. Astfel un cumnat dă o hotărîre la judecătorie, şi alţi doi cumnaţi i-o controlează în apel la­­tribunal. Ziarul cu pricina se revoltă. Alarma lui e exagerată. Doar nu-i toată justiţia în familia magis­traţilor de la Huşi. Justiţiabilii ne­dreptăţiţi pot apela la Curtea de Apel din Galaţi şi la înalta­ Curte de Casaţie... Apoi de ce ziarul îşi închipuie nu­mai­decât că cumnaţii trăesc bine? Poate că ei nici nu se pot suferi.... Dar atunci dreptatea-i de partea lui: justiţia în familie trebue des­fiinţată, dar din cauza animozităţi­lor membrilor ei.... nu a prea marei dragoste familiale! * * * DIN PRICINA lipsei de călători pe linia Buzău-Feteşti, direcţia căi­lor ferate a desfiinţat câteva tre­nuri. Aceiaşi direcţie, având în ve­dere aglomeraţia pe alte Unii: oa­meni pe scări, pe tampoane şi aco­periş, — oare ţiar putea împrumu­ta trenurile desfiinţate altor Unii.... până la accelerarea circulaţiei în­tre Buzău şi Feteşti ?, 1 9­9 REGELE BULGARIEI a ţinut un discurs, în care a subliniat „ne­voia de a se ajunge la o împăcare generală în ’Ulteriorul ţării". El a declarat că ,apreciază sforţările guvernului" „pentru a-şi ridica pa­­trii, din ce în ce mai sus". Lucrurile într’adevăr se prezintă astfel, — cu o precizare numai : dacă patria-i echivalentă ca mem­brii opoziţiei, pe care guvernul i-a ridicat sus, sub de tot — în spân­zurătoare... V STr. A, r* * D. AL. VAIDA, fostul prim-minis­­tru, a păţit o straşnică ruşine: din ceea ce oficiosul „Viitorul" îl înălţa­se la rangul de trădător d­­e, as­tăzi acelaşi oficios îl retrogradează la rangmetul de regionalist cu II. Este o neomenie fără seamăn să nu­e seama de drepturile câști­gate. II sfătuim pe d. Vaida să se adreseze contenciosului adminis­trativ împotriva acestui abuz al gu­vernului. INTER. P Bucurie neîmpuşită Prin oficiosul său, guvernul se grăbeşte să anunţe cu bucurie că Încasările statului până la finele lui Noembrie prevestesc un exce­­dent de trei miliarde la bugetul la 1923- Ne pare foarte râu că, noi, cei din marea massă a contribuabililor, nu putem Împărtăşi bucuria tuto­rilor actuali ai statului In vreme ce statului, anul nou ir­aduce un cadou de trei miliarde, populaţia este gratificată cu o lun­gă listă de nouă sarcini fiscale şi ta­rifa sporite. Căile ferate, poşta, ca­sele de timbru, taxele pe succe­siuni,­ iaspazitele comunale, toata sporesc, iar câştigurile sa compri­mă sub apăsarea lipsei de afaceri. Nu e vina contribuabililor că nu sa pot bucura de prosperitatea statu­lui — şi ea, de altfel, discutabilă —­ atunci când mizeria îşi întinde ghiarele peste mal toate straturile sociale. Stat bogat in ţară săracă este o anomalie pe care a reuşit s’o cre­eze politica financiară şi fiscală a actualului guvern, care n’a ştiut, până acum, să înveţe din experienţa noastră şi a altora, că prosperitatea locuitorilor este condiţiunea primor­dială a prosperităţii reale a statului« Un stat cu finanţe realmente să­nătoase şi on aşezăminte publica funcţionând normal, trebue să sa comporte faţă de ţară, întocmai ca organe sănătoase intriun corp menesc; acesta nici să nu simt le are. Altfel sa creiază o stat permanentă adversitate, care poate fi folositoare bunului­­ şi progresului general, clădit tot pe­ o colaborare armonioasă a taior.­t­­. NAZBATI ! A întoarce pagina Oficiosul francez al guvernul publicat de revelion un articol titulat: „Tournons la page“, ac ,,sâ întoarcem pagina“. E o figură de stil care vom spună că... a început an­ an, sunt liberalii de anul nou,­­ şi simbolişti­ Cred, însă, că titlul nu e­­ aşa de potrivit în împrejurări] îî* "TAusbl S& iriUIOL, toarce el guvernul pagina, dar facă bine s'o şteargă mai re­­fiindcă altfel, ţara... „întoarce ia“. Şi când tara „întoarce la ea nu mai are alt mijloc de es mare decât un picior la... coi pagină. Aşa că s’o lase mai uşor guve cu întorsul paginei... olemică n în ,,Arhiva“ un studiu despre civ-' izaţia românească. In ,,Adev&u‘ » n’am ocupat de acest stuAU- D-sa ni-a răspuns, acum îl r^Piind şi eu. Şi este o deosebit Plăcere de a 0 putea face. C*-1 Pattal sunt acei carj_ca d. -cotar Rădăceanu —să fie vre-'ptel de discuţie contradic­torie, D-sa este un gânditor cinstit şi un lucrător harnic. Dacă polemi­zează, o face numai în interesul luminării ideilor în care crede. Şi toată lumea ştie că aceasta consti­­tue o excepţiune. Dar nu este de ajuns. Nu-i de a­­juns probitatea discutătorilor. Tre­bue, pentru ca discuţia să merite a fi continuată, ca adversarul, el în­suşi, şi personal, să reprezinte un tip interesant de umanitate, să o­­glindească trăsături generale simp­tomatice. Altfel, combaţi direct ideile, fără a face să intervină per­soanele. Or, în cazul nostru, contradicto­­rul meu este tocmai din acel ce îm­plinesc asemenea condiţiuni. El în­vederează cât este de greu, cu toa­tă sincera sa bună-voinţă, de a se întrebuinţa, în România, „punctul de vedere ştiinţific“ în cugetarea lucrurilor.­­ Dar iată care e discuţii mea. Scriam că, înainte de a spune că civilizaţia noastră capitalistă este anormală faţă de capitalismul apu­sean, luat ca tip normal, trebue să ne asigurăm că acesta din urmă este, într’adevăr, tipul normal şi termenul legitim de comparare. Şi, o asemenea operaţiune în­că nu a fost făcută. Or, d. Lotar Rădăceanu o socoa­­te de „importanţă fictivă“. De ce ? Pentru că, scrie d-sa, eu nu „aş a­­vea dreptate decât dacă pe de o parte s’ar cere în Istoria econo­mică şi socială noţiuni absolute ca în metafizică, şi dacă, pe de altă parte, varietatea fenomenelor eco­nomice din diversele ţări s’ar pu­tea reduce totdeauna printr’o sim­plă operaţie de abstracţiune logică la acele noţiuni abstracte şi ne­schimbătoare“. Ei bine, da. Cuvântul „ştiinţă" e sinonim cu acele noţiunii ideale (pe care nu ştiu de ce d. R. le numeşte pejorativ „metafizice“). Toate con­ceptele fundamentale ale ştiinţei sunt noţiuni absolute, în care rela­tivismul experienţei reale se înse­rează ca într’un invariabil cadru. Cum să nu uzăm de aceste şabloa­ne, când întreaga ştiinţă nu-i decât bună ştiinţa? Şi în ce s’ar mai o­sebi ea de simţul comun, care­­ e orientat spre căutarea adev­lui, dar prin alte metode ? Şi­­ sociologia se deosebeşte de „este istorizantă", este pentru că ea trage din curgerea lucrurilor au „faptele de repetiţie"­—cum ar f­te Xenopol—pentru ca din cond sarea lor să obţină un conc­ ideal, ireal, dar constituind o ex­­entă armă pentru o mai adânc cunoaştere a realului. Istoricii ds rizanţi se ocupă numai cu „fapte de succesiune“, acele cari se tâmplă odată, în toată veşnic Este dreptul şi meritul lor. Dar dreptul şi meritul sociologului de se ocupa de celelalte, şi de a co­pune cu ele noţiuni. Iar nofiun, acestea, în sociologie poartă un n­ue special. Se chiamă tipuri de voluție culturală (economică, po­tică, juridică, religioasă, etc.). Dacă d. Rădăceanu ar vorbi numele istoriografilor ortodoxi, apăra un punct de vedere legii și necesar. Dar d-sa se reclamă la Marx, care e tocmai­­ unul c inauguratorii metodei celeilalte, tata numai că dela Marx au trec ani, că între timp noţiunile eiat­rate de el s’au perfecţionat neî­trerupt, şi că e preferabil să r­­servim de acestea din urmă, chiar, dacă se poate, de alteie în­ şi mai bune pe cari eventual a putea contribui să le alcătuim c aci înainte. Ce rămâne însă nealt­­rat, e „punctul de vedere“. E preo­cuparea de „a fabrica concepte ireale cari ne slujesc în chipul e mai sigur la priceperea realului. Aceasta-i toată „ştiinţa“. Şi d. Rădăceanu, dintr’un senti­ment de necondiţionată fidelitate pentru Marx — sentiment care e* dacă ne uităm bine, contrar adevăr­ratei învăţături a lui Marx — so­­coate punctul de vedere de care vorbeam ca fiind de o „importanţă fictivă“. Şi, aceasta, o repet, ctt cele mai sincere intenţiuni de a fa­­­ce bine. I In istoria de toate zilele nu exis­tă o formă ideală de capitalism. In laboratoarele ştiinţei însă, o ase­­menea unealtă, este Indispensabilă1. Metrul și kilogramul nu există în lumea fizică. Le traducem, simbolic prin particule materiale, după cum în sociologie traducem capitalist (Citit continuarea tp pag. fi­a). *5 de D. I. SUCHii D. Lotar Rădăceanu a publicat Jf’^^area lor cât mai perfecți - ta! Cine zice că aceste calapt există tales-quales în realita Dar dacă ar exista, la.ee ar m

Next