Adevěrul, martie 1926 (Anul 39, nr. 12948-12973)
1926-03-02 / nr. 12948
Anul 39— No. 12948 * * Marti 2 Martie 1926 Adeverul AI*, V. BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1897-1920 ABONAMENTE: FONDATORI 600 le) pe an an. 300 le) pe 6 InnL 150 le) pe 3 InnL Id Străinătate dublu. Capetele tâlharilor sunt trimise la București... BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 9-11 TELEFOANE si Centrale 6 67. Directia 87-73 * 26/73" Ade trails 7/6» „ WT ~'rr>-■-r.la -0/6» * B3S6. ...Unde trăesc în onor atâția tâlhari fără cap! Soarta democraţiei e in mâinile opoziţiei D. I-I. C. Brătianu este, fără îndoială, un om politic aici! şi prevăzător. In aluna! căderi! dela putere, şeful partidului libera! îşi pregăteşte posibilităţile guvernării viitoare. De aici, desigur, combinaţiunea dibace pe care vrea s’o prezinte parlamentului şi opiniei publice drept proeet al reformei electorale. D. Brătianu ar fi rămas, poate, la vechiul proect, votat de Senat, dacă recentele alegeri comunale nu s-ar fi demonstrat că o mare revoluţie s’a tarâmotat. S’A DEŞTEPTAT CONŞTIINŢA CETĂŢENEASCĂ. Ingerinţele, presiunile, ameninţările şi chiar căile de fapt violente şi brutale nu mai pot servi la realizarea acelor „minuni“ electorale, pe cari le-am constatat cu ocazia alegerilor din 1922. Alegătorul rezistă, el vrea să-şi spună cuvântul prin buletinul de vot, cu orice preţ, cu orice risc Sîd- Brătianu şi-a pus atunci problema : cum o să-şi facă majorităţie parlamentare Indispensabile, după căderea guvernului ce vine — căci, d-sa este om practic şi prevăzător. Va veni un nou guvern peste câteva zile sau câteva săptămâni. Acest guvern va dura 2—3 ani, indiferent cât, dar pe urmă ţara va avea — aşa crede d. Brătianu — iară, un guvern liberal. Cum îşi va face el majoritatea în parlament, dacă alegătorii nu se lasă înşelaţi, înffundaţi, terorizaţi? Din această necesitate viitoare apartidului liberal a eşît ultimu i proect de reformă electorală, menit să asigure partidului dela putere — oricare ar fi e! — majorităţi parlamentare chiar dacă listele lui n’ar întruni decât 33 la sută din totalul voturilor exprimate. D-lui Brătianu puţin îi pasă că legea aceasta, servind -î guvernului viitor, poate avea de rezultat absenţa complectă a partidului liberal din parlamentul de mâne. Chestiunea aceasta nu-l interesează pe şeful guvernului actual, care se crede forte să pună mâna pe putere prin alte mijloace decât cele indicate de Constituţie şi de normele resimţita parlamentar. D-sa are convingerea că partidul liberal trebue să urmez© la guvern, chiar dacă, în opoziție fiind, n'ar avea un singur reprezentant ales în parlament. E o lege divină care impune ţării această fericire. Deci, d. Brătianu s'a gândit să-șî asigure cucerirea parlamentului peste 2, 3 sau 4 ani, când» prin alegeri relativ libere» n’ar putea obţine mai rauît de a treia parte din sufragiile cetăţenilor. Mai e insă şi o altă chestiune. Combinaţiile d-lui Brătianu sunt — am recunoscut-o — foarte abile Atâta însă nu-i suficient. Mai există in ţară şi alte forţe politice şi, în special, partidele de opoziţie cari vor avea şi ele cuvântul lor în chestiunea aceasta. Primul ministru îşi va trece legea, asta e sigur. Dar opoziţia o va tolera mâine, când va avea puterea ? Iată întrebarea cea mare. Proectul d-lui Brătianu este piatra de încercare a democratismului opoziţiei. Acum e momentul să se vadă, dacă democratismul el este real şî sincer. Până acum s’a falsificat votaţa ţării prin abuz şi ilegalitate. Acum se încearcă să se legalizeze această falsificare, acordându-se partidului dela putere o reprezentantă parlamentară disproporţionată numărului de voturi obrtant. Votul universal, realizat cu atâtea sacrificii de poporul român, va fi desfiinţat în efectele lui, pentru ca partidul liberal să poată exista ca partid de guvernământ şi stăpân pe ţară. Acceptă partidele democratice întronarea legală a dictaturii liberale ? Vor continua ele şi pe viitor să „trateze“ spre complecta satisfacţie a d-lui Brătianu? Aşteptăm să vedem care va fi atitudinea partidelor democratice, asupra cărora va cădea răspunderea, dacă legea d-lui Brătianu, votată de parlamentul ales prin violenţe şi furt va continua să subsist© şi sub guvernul viitor. Soarta democraţiei româneşti e în mâinile partidelor opoziţioniste, cărora alegătorii le-au arătat o încredere nelimitată. Cum îşi vor arăta ele gratitudinea faţă de aceşti alegători, cari, înfruntând urgia guvernanteitală, au votat după îndemnul conștiinții lor cinstite ? ”**■ Glose politice... Pewtrwr adewas* TiwaittiBniiiwnariTu.iui -u MJaiHWBWW Ziccrtă JEpoca" aminteşte cazul mai fruntaş liberal care in calitate de preşedinte al Senatului a votat legea contra trusturilor arendăşeşti, iar apoi, in calitate de avocat, a susţinut în faţa justiţiei pe an membr al trustului, dat în judecată pentru călcarea acelei legi. Impocct’ săvârşeşte un fals. Din respect pentru adevărul istoric suntem siliţi să restabilim lucrurile. E perfect adevărat că fruntaşul liberal in chestie a susţinut in fata justiţiei pe un membru al trusturilor; dar nu este adevărat că fruntaşul acela votase legea, în calitate de preşedinte al Senatului; el o votase în calitate de... preşedinte al Camerei!! Rectificare Oficiosul guvernului apără— împotriva ,Adevĕratul, zice el — pe jandarmii cari l-au prins pe Tömesen. Oficiosul combate aserţiunea — pe care ne-o atribue nouă — că jandarmii ar fi inutili. Oficiosul se insală: n’am tăgăduit meritul jandarmilor în cazul Tomescu şi în alte cazuri. Noi atacăm numai pe unii jandarmi, pe cei cari comit abuzuri. Instituţia jandarmilor, în bloc, ca absolut inutilă şi chiar primejdioasă, n’am atacat-o noi, ci — dacă nu vă supăraţi — dumnealor, liberalii. Pasă-mi-te: jandarmeria rurală a fost înfiinţată de conservatori, şi de aceea liberalii au înfierat-o cu vehemenţă. Doreşte „Viitorul să-icităm oarecari mostre din propriile lui saloane? („Viitorul" de azi nefiind decât „Voinţa Naţională" de emi). Suntem gata. In tot cazul, oficiosul ne vă fi recunoscător pentru această mică rectificare, şi suntem siguri că se va grăbi s’o reproducă. In contra agitaţiilor D. general Răşcanu a adresat „Uniunii Evreilor Român?’ o declaraţie împotriva agitaţiilor antisemite. Intre altele, d-sa spune: din special tulburările şi excesele cu caracter antisemit sunt cu total condamnabile, căci, pe lângă că lovesc in mod nedemn şi dureros in populaţiunea evreiască, care estesolidară cu ţara şi cu marile ei interese, aceste tulburări compromit chiar şi Interesele cele mai vitale ale Statului nostru, instrăinându-ne iţi presa şi marea fiianţă mondială“ Se vede că ruptura dintre avere scară şi Überall este complectă, "de vreme, ce ...general Răşcanu combate atât de energic ceea ce emit miniștri actuali susțin atât de ........ Carnetu! nostru Elena Teoorini S'a stins Elena Teodorini. Născută dintr’o familie de artişti, —ea a fost un copil al teatrului. Vocea ei splendidă şi impecabilul ei bel canto creşteau în nobleţe prin jocul ei, plin de temperament şi de naturaleţe. Cine n’a auzit-o în Carmen şi în Cavalleria, a pierdut desigur mult, dar cine n’a văzut-o în aceste două roluri, poate să se considera sărac. Prin toată firea ei, românca Elena tea ei a fost mare în ţările latine, a românilor. De aceia şi popularitatea ei a fost mare în ţărie latine. Mai cu seamă Spania şi statele Americei de Sud, au sărbătorit-o în mod entuziast şi ochii unui rege cavaler au rămas multă vreme ţintiri asupra ei. Ca şi Darclée şi Nuovina, ca şi Gabrielescu şi Popovici, dar înaintea lor, Elena Teodoriul a făcut cunoscut numele de român şi aptitudinile artistice ale neamului, într’o vreme când acesta încă trăia modest şi aproape ignorat aci la gurile Dunărei Şi e fără îndoială că faima pe care aceşti artişti au asigurat-o României, a fost mai preţioasă decât cea pe care i-au asigurat-o politicianii. Din când în când Elena Teodorini, se absenta de pe marile scene ale Apusului şi venea în România pentru a împărtăşi şi compatrioţilor din darurile ei divine. Ce sărbători artistice erau atunci la teatrul Naţional din Bucureşti, când sub farmecul cântului şi jocului ei, se deslănţuia un entuziasm le care oamenii de astăzi par’că nu mai sunt capabili, iar ansamblul modest al operei noastre se ridica alături de ea, la neobişnuite înălţimi. Epoca de scepticism şi de indiferenţă nu începuse încă! îmi aduc aminte cum, pe atunci, tânăr debutant în ziaristică, am primit însărcinarea de a o intervieva pentru „Adevărul“. M'a primit într’un vast salon ce ocupa la hotelul Continental. Flori erau prin toate colţurile. Ea însăşi, cu faţa ei expresivă, cu ochii ei mari, cu părul ei negru şi des, nu frumoasă, dar fermecătoare.— o regină, îmi aduc arainte de două afirmaţii ale ei: prima că nu se poate despărţi cântul unei artiste de operă de jocul ei şi a doua că nu există decât o singură şcoală de canto. — şcoala cea bună. După ce a atins culmile pe cari le poate asigura artistului succesul In teatru, — ea a cunoscut şi nevoile şi greutăţile vieţii, când vârsta nemiloasă învinge temperamentul şi anii destramă darurile divine. Nu s'a agăţat de teatru, nu a luptat împotriva destinului S’a îndreptat spre cariera didactică şi a găsit desigur satisfacţia în amintirea trecutului ei şi în speranţa viitorului altora. Acum doarme, şi numai puţini din cei cari au cunoscut-o in toiul timpurilor ei, mai trăiesc, pentru ca s’o ducă la groapă. Arta română însă îi datorează o mare recunoștință și slujitorii ei vor trebui să-i acopere întotdeauna, mormântul cu flori. JSL fs*». Intrarea germaniei in Ligi Revendicarea Poloniei Un tânăr confrate, de altfel în nota ziarului la care colaborează şi-a făcut o specialitate din a zugrăvi în negru situaţiunea Societăţii Naţiunilor. Dacă aşa ar fi, nu vedem ce motiv poate avea România, poate avea un publicist român, ca să exulte. Nici tonul ameninţător al d-lui Mussolini faţă de Austria, nici vreo altă primejdie care ar ameninţa să dărâme edificiul Societăţii Naţiunilor, — nu pot în nici un caz conveni ţării noastre. Cu situaţiunea noastră geografică, cu situaţiunea actuală a Europei, noi nu putem avea un interes mai viu decât ca solidaritatea tuturor ţărilor în garantarea păcii, să fie menţinută. Oricât însă ne-am deda acrobaticii unei politici şi diplomaţii internaţionale perimate, nu vedem ce ne-ar putea mai bine asigura acest interes decât Societatea Naţiunilor. Dacă această organizaţue ar fi numai rezultatul raţiunii, rezultatul sforţărilor idealiştilor spre ideal» — şi încă nu putem înţelege cum un intelectual ar putea găsi aceasta regretabil sau absurd. Puterea ideilor e cel puţin atât de eficace cât a forţelor materiale, — aceasta o poate afirma chiar şi partizanul unei concepţii istorice care acordă factorului material, un rol covârşitor. Dar în cazul special nici nu e vorba de aşa ceva. Societatea Naţiunilor, dacă corespunde — de altfel numai într’o mică parte numai — concepţiunilor acelor iremediabili idealişti cari cred că omenirea se va prăpădi dacă nu va ști să puie capăt războaielor în viitor, corespunde însă într’o măsură mult mai largă nevoilor popoarelor, nevoilor statelor și nevoilor progresului. Crede intr’adevăr cineva că soarta atâtor state mari este in mâna unor copii cari şi-au clădit jucăria Ligii Naţiunilor? că un Chamberlain şi un Brisno au mai puţin simţ pentru realităţile politice, decât amatorii vechii diplomaţii care ne-a dat catastrofa din 1914 ? * * * Dacă deci nu înţelegem satisfacţia tinerilor confraţi cari s’au aruncat, dintr’un capriciu de intelectual, in braţele reacţiunii, cu pasiunea cu care copilul întinde mâna spre flacăra arzătoare, — ştim în acelaş timp că satisfacţia lor e neîntemeiată. Societatea Naţiunilor merge înainte drumul ei şi nimic nu o va putea opri, nici întoarce din ei. Prin aranjamentul dela Locarno, s’a hotărît ca Germania să intre în Ligă şi să ocupe un loc la consiliul ei. Aceasta nu s’a făcut din dragoste pentru Germania sau ca o favoare pentru dânsa. Dimpotrivă,nu s’a pus aceasta ca o condiţiune, fără de care nu i s’ar fi acordat atâtea avantagii. Şi ni s’a pus această condiţiune, pentrucă s’a socotit că numai astfel se poate asigura mai bine, prin mecanismul Societăţii Naţiunilor, pacea europeană şi pacea lumei. Lucrul acesta însuşi indică toată imensitatea drumului parcurs dela semnarea păcii şi până la semnarea tratatelor dela Locarno. La semnarea păcii, intrarea Germaniei în Ligă era socotită ca o favoare ce î s’ar putea acorda odată, într’un viitor foarte îndepărtat. La Locarno favoarea devine o obligaţiune imediată. Dar iată că, pentru motive de simetrie politică, Polonia cere şi ea un joc în consiliul Societăţii Naţiunilor, în clipa în care se acordă unui Germaniei. Şi pe chestiunea aceasta o polemică de presă se încinge, presa germană declarând că în caz că cererea Poloniei ar fi admisă, Reichul nu va mai intra în Ligă, cea engleză declarând, în majoritatea ei, că cererea Poloniei e inacceptabilă şi cea franceză susţinând ca dreaptă această cerere. Cum se presupune, desigur cu dreptate, că presa fiecărei ţări exprimă într’o anume măsură, mai ales în asemenea caz, opinia guvernului ei,— cearta la Ligă apare evidentă, conflictul distructor în cea mai apropiată perspectivă! Dar Societatea Naţiunilor nu este clădită pe o bază atât de fragilă, cum îşi închipuie detractorii ei şi subsemnatul care a văzut deaproape rosturile ei, nu s’a emoţionat de loc, ştiind că toată această furtună se va calma în fața răspunderilor. Astfel Germania va intra la 8 Martie cu mare solemnitate în Ligă, când totdeodată i se va da locul la consiliul acesteia, iar cererea Poloniei va fi discutată ulterior și întrucât e dreaptă, întrucât e echitabilă, întrucât mai ales e necesară pentru întărirea păcii, desigur că va veni şi ziua în care va fi satisfăcută, cu asentimentul Germaniei doar, căci în figă şi unghiul de privire al Reichului se va modifica, dacă cumva, prin imposibil, vre-un om cu răspundere de la Berlin, împărtăşeşte acum veleităţile războinice •c*!* «ti»» in **5 't rt*» Căci rolul Societăţii Naţiunilor este să înlăture tot ce poate alimenta, înăspri şi precipita diferendele dintre popoare şi state şi să cultive tot ce poate strânge raporturile dintre ele. Cu alte cuvinte , rolul Ligii e să sublinieze ce uneşte statele şi să şteargă ce se desparte. Pe măsură ce activitatea ei , în acest sens progresează, diferendele devin mai puţin periculoase, posibilităţile de conflicte mai rare , şi mai puţin acute. Aceasta spre binele popoarelor şi nici măcar spre paguba politicianilor şi diplomaţilor cari ar voi să Reinoirea convenţiei polono-române, nenmbira eşte sovietele. Oficiosul sovietic califică această convenţie ca un act inamicabil din partea Poloniei, deşi recunoaşte că nu este vorba de reinoirea vechei convenţii, ci de mncheerea uneia noul, care se sprijină pe pactul Ligii Naţiunilor. Manifestarea Moscovei trădează superficialitatea sentimentelor pacifice pe care le afinează pe toate cărările ambasadorii sovietici. Dacă guvernul sovietic ar fi intr’adevăr călăuzit de sincere intenţii pactice, el ar fi trebuit să recunoască importanta sacrificiilor pe care le fac Polonia şi România, consimţind să abandoneze o cooperare bazată pe realităţile imediate şi s'o înlocuiască printr’un act in care credinţa este elementul principal. In momentul in care Rusia refuză de a intra in Liga Naţiunilor, pentru a nu-şi asuma obligaţiunea de a colabora la menţinerea păcii, Polonia şi România tşi dau soarta pe mâna unei forţe morale care încă n'a avut vremea să-şi dovedească se considere diminuaţia fiindcă nu pot zăngăni cu sabia. Avem convingerea că omenirea de mâine va pune pe un soclu mult mai inait pe bărbaţii de stat cari vor fi contribuit la scoaterea forţei brutale dintre factorii cari domină raporturile dintre popoare, decât pe cei cari, explicabili din împrejurările vremei lor, au aruncat mereu ca Brennus sabia în cumpăna intereselor rezonabile ale ţărilor, condamnate, în împrejurările create de dezvoltarea economică modernă, să trăiască sau să piară împreună. B. Brănişteanu deplina eficacitate: înlocuirea convenţiei militare defensive printr’o convenţie a cărei eficacitate este condiţionată de intervenţia formalismului încă greoi şi a forţelor încă neinchegate ale Ligii Naţiunilor, constitue cea mai puternică dovadă de intenţiile lor pacifice, pe care puteau s-o facă statele neliniştite de vecinătatea Rusiei sovietice. Mărturisirile „Izvestiei“ conţin insă şi o lăture mulţumitoare. Temerea ce şi-o manifestă Rusia faţă de tratatele conservatoare puse sub oblăduirea Ligii Naţiunilor dovedeşte că ea începe să creadă in virtuţile pacificatoare ale Genevei. Fără această convingere, guvernul sovietic ar fi avut motive să fie mulţumit de noua formă a convenţiei româno-polone. In momentul in care va fi complect convinsă că Liga Naţiunilor va putea zădărnici orice încercare de a tulbura pacea, Rusia sovietică nu va mai constitui problema chinuitoare de azi. I. R. F. Rusia şi convenţia româno-polonă Mare bucurie! De la un eveniment ce va să se întâmple unii se aşteaptă la o bucurie, alţii la o întristare. Or, evenimentul cel mai sigur ce va să se întâmple în curând e plecarea guvernului. Pe cei îngrijoraţi îi ştim cine sunt şi nu ne interesează nici nu ne căşunează compătimire. Alţii însă, jubilează. Intre aceştia se numără mai cu seamă negustorii, strânşi de gât de regimul ce se clatină, dar în special negustorii de cereale, plus agricultorii. Căci nu vă puteţi închipui cât le dârdâia acestora faima gândind că guvernul poate va avea timpul necesar să aducă legea standardizării, care de fapt nu era să fie altceva decât un nou monopol, nu atât de stat cât de gașcă. Desigur că am fi văzut din nou ţara acoperindu-se de pășuni și de păduri. Ia nevoe de smârcuri, în locul culturilor, ca pe vremea lui Papură-Vodă, dacă guvernul reușea să ne aducă și această pacoste pe cap. Nu că lucrul e rău în principiu, dar se ştie că la noi practica te omoară. Tot pe aşijderea şi cu standardizarea cerealelor. Negustorii şî agricultorii nu se temeau de selecţionarea produselor, dimpotrivă, dar ştiau că o atare selecţionare cu comisii, cu amestecul statului, cu şicanele şi formele obişnuite, însemna pur şi simplu, în cazul cel mai bun, monopol pentru băncile liberale, deci distrugerea negoţului liber, dar cu siguranţă, în cazul cel rău, cu mult mai probabil, nimicirea agriculturii. Atunci nu ne trebue standardizare ? Ba da, însă altfel făcută decât o plănuiau liberalii şî pusă în practică de alţii decât de dânşii. De aceea e o bucurie neînchipuită şi indescriptibilă la porturi şi la ţară, la auzul că pleacă în fine cei ce n’ar fi trebuit să vie. Aşa e, oameni buni, pleacă, aveţi de ce vă bucura. Index NAZBAŢII DISTINCŢIE E emoţionantă grija pe care o are „Viitorul“ de a întrebuinţa vorbele la locul lor. Aşa, Sâmbătă, el făcând statistica rezultatelor alegerilor de balotaj, scrie că în atâtea oraşe „au reuşit liberalii“, iar în atâtea altele „a Învins opoziţia”, întrebuinţarea verbului „a reuşi” pentru guvern şi „a învinge“ pentru opoziţie, e adorabilă. Ea arată că o oarecare răspundere — cel puţin filologică — chinueşte conştiinţa oficiosului liberal. E foarte just a se spune că guvernul a „reuşit“ să-şi aleagă partizanii aşa cum Tomescu „reuşea“ să viziteze conacele din Dâmboviţa. Şi, e tot atât de bine zis că opoziţia a „învins“ fiindcă a scăpa teafăr din mâinile tâlharilor, fie ei chiar numai de urne, e fără îndoială o victorie. „Viitorul” ştie să aleagă termenii... Kix. NOTE D. VINTILA BRĂTIANU învineţeşte partidele din opoziţie că n’au program, învinuirea e cel puţin ciudată, deoarece singurul partid din ţara noastră care realmente nu are program, e partidul liberal. Căci harababura din capul d-lui ministru al finanţelor nu poate constitui un program pentru un partid care guvernează. Dovadă rezultatele pur negative la cari am ajuns după patru ani de aplicare a... programului d-lui Vintilă Brătianu! * * # „VIITORUL“ scrie, foarte convins, că Iaşii sunt un oraş cosmopolit şi înstrăinat pe când Balekul e curat românesc. Motivul acestei aprecieri e lesne de închipuit: Balekul s’a lăsat terorizat de administraţie in alegerile comunale pe când Iaşii nu trimis la plimbare pe candidaţii guvernamentali. Se înţelege dela sine că un vîrf de ghiaţă care îşi permite să atingă fundul unor pantaloni naţional-liberali nu poate fi decât înstrăinat şi cosmopolit! Structura juridică a capitalismului actual Conferinţa d-lui Mircea Bjuvara la Insămbul Social Român După întreruperea unei Duminici, Institutul social român şi-a reluat conferinţele inaugurate. D. Mircea Djuvara a vorbit, în aula Fundaţiei universitare. Duminică, despre „Structura juridică a capitalismului, actual”. :. " Enunţând titlul prelegerii, d-sa a rectificat intitularea ce se anunţase: „Structura juridică a societăţii captaliste”. Această îndreptare a corespuns cu teza d-sale, pe care o vom rezuma, fapd cu toată, străduinţa d-lui Djuvara a fost să conteste caractertetica societatii moderne de a fi denumită capitalistă. Cu această rectificare d-sa din capul locului s’a manifestat, polemic (adică politic), militând pentru doctrina partidului liberal român în numele căruia a vorbit (Acel „noi“ s’a reptat de câteva ori), întrebarea centrală era: există un capitalism contemporan, care să aibi o structură juridică necesară? Mai întâi, ce e capitalismul? Fenomenul capitalism, zicea conferenţiarul, se pretinde că e deseori erit de Karl Marx, cu legile sale de concentrare « contain lui Proletarizare a maselor şi apoi sociopative. — Concepţie, afirma d. Djuvara, hipotetică. Nedumerire şi astăzi e osistă asupra capitalismului. Cel mai autorizat om de ştiinţă, Werner Sombart în ultimul timp a fixat caracteristicile capitalismului, 1imitându-i cuprinsul şi conturându-i noţiunea. Economia privată, garantată de organizarea superioară a statului, bazată pe schimb şi diviziunea muncii specializată (totuş foare solidaristă) împreună cu un mecanism, un obiectivism şi cu o tendinţă absolută de concentrare a capitalului şi progres perpetuu al exploatării tot mai extinse, iată trăsăturile capitalismului. Individul îi valorifică forţele sale pe ideia de libertate, mânat de o voinţă paroristă. Ideia de contract liber şi nestrinjenit stă la baza capitalismului — completată prin ideia unei activităţi fără linişte. Prin ele, societatea capitalistă îşi manifestă raţionalismul său. Omul devine * Rím Chestia zilei D. TATARASCU. — Ce să fac cu ele șefule, fiindcă n’am găsit destui în stare să suporte rușinea de a fi măcar un minutliberali... D. IONEL. — Păstrează-le, băete, căci în alegerile cari vin rfa să mai avem călitatea morală de a ne mai aproviziona cu altele.«. jurata corpurilor legiuitoare Parlamentarii deţin mandatul lor prin alegere, nu prin validare Legile ce s’ar vota după 3 Martie vor fi nule Cu prilejul disensiunilor ivite în jurul bugetului, s’a evidenţiat tot neajunsul ce se aduce organismului • politic prin votarea — de către aceeaşi Cameră — a celui de al cincilea buget. Guvernul — parlamentul nu şi-a stricat nici de data aceasta obiceiul de a se supune hotăririlor guvernului — s’a ataşat unei interpretări juridice strict literală a textelor din Constituţie. In acelaş timp insă, s'a lansat şi ideia că mandatul actualelor adunări ar dura până la 1 Aprilie ce vine. Cu alte cuvinte, cei patru ani de durată a mandatelor membrilor corpurilor legiuitoare, ar începe din momentul constituirii Camerei și Senatului prin validarea alegerilor. Să fie insă juridică o asemenea soluție ? Să vedem. Ne considerăm în ipoteza in care se găseşte guvernul, că nu-i vorba de ani bugetari, ci de ani calendaristici. In acest caz, sunt două date cari cer să fie socotite ca punct de plecare pentru durata mandatelor. E proclamarea rezultatului alegerilor — una — şi constituirea corpurilor legiuitoare prin validare — alta. La care din două trebue să ne oprim? Articolul 62 din Constituţie spune: „Membrii ambelor corpuri legiuitoare sunt aleşi pentru patru ani“, iar art. 44 tot din Constituţie stabileşte că „Fiecare din adunări (Camera şi Senatul) verifică titlurile membrilor săi şi judecă contestaţiile ce se ridică în această privinţă". Articolul 62 este singurul text din Constituţie, care vorbeşte de durata mandatului aleşilor naţiunii, iar art. 44, singurul text care determină drepturile adunărilor asupra titlurilor membrilor lor. Simpla lectură a acestor dispoziţiuni legislative aruncă o lumină puternică asupra problemei ce ne preocupă. „Sunt ALEŞI pentru patru ani“, zice textul potrivit lui, punctul de plecare pentru cei patru ani nu poate fi altul decât insă alegerea.Membrii celor două adunări îmbracă haina de reprezentanţi ai naţiunii din chiar momentul proclamării rezultatului alegerii. Adunările, verificând titlurile membrilor lor, le confirmă sau le infirmă. In nici un caz nu se poate spune că ele le conferă. Prin validare, aleşii nu capătă o calitate nouă, ci numai o confirmare a aceleia pe care o au, calitate atribuită lor de naţiune prin alegere şi ai cărei durată e de patru ani incepători din momentul î® care aleşii au fost proclamaţi. ■fc .. In părerea atribuită d-lui ministru Al. Constantinescu, s'a susţinut însă,că termenul de patru ani începe din momentul în care corpurile legiuitoare capătă fiinţă legală şi că acest moment ar coincide cu alegerea birourilor după ce două treimi din numărul membrilor adunării au fost validaţi. Aparenţa, ar da oarecare îndreptăţire acestei soluţii. Momentul acesta cade mai mult sub simţurile noastre, e mai materializat şi de aceea suntem par’că înclinaţi să-l socotim ca fiind ziua de naştere a Camerei sau a Senatului. Să fie însă aceasta şi soluţia justă? Cred că nu. O primă greşală provine din faptul că se confundă fiinţa constituţională cu o anumită fiinţă regulamentară a corpurilor legiuitoare. Din punct de vedere constituţional, reprezentanţa naţională există chiar din momentul alegerii membrilor ei. Altfel cum s-ar putea explica dispoziţia constituţională potrivit căreia actul de disolvare trebue să conţină şi convocarea adunărilor până în trei luni de la data disolvării? Şi adunarea de care e vorba în această dispoziţie e cea rezultată din alegeri. Cum s’ar putea convoca şi cum ar putea lucra — căci într’o oarecare limită lucrează — o adunare care n’ar avea fiinţă? Ceva mai mult: articolul 44 citat mai sus precizează că fiecare adunare verifică titlurile membrilor săi. Cum s’ar putea ca o adunare să verifice titlurile membrilor săi, când ea n’ar căpăta fiinţă decât după această verificare? E cert: reprezentanţa naţională are fiinţă constituţională din chiar momentul alegerilor membrilor săi. (Citiți continuarea fi pagina 11-a). nld cantitate, un element numart© ce desfășoară activitate. Absractiu* nile acestea Isi găsesc încorporarea maximă tn sistemul politic d«« (CMiti continuaxpa. tn apafa* Ubâle' D. VL DJUVARA