Adevěrul, mai 1926 (Anul 39, nr. 12999-13020)

1926-05-04 / nr. 12999

isaa 39. — NO. 12999 m « * Marti 4 Mai 1926 FONDATORI: AL. V. BELDIMAN 1888-1897 CONST. MILLE 1897—192(1 Acordul opoziţiei campania electorală a început! Acordul electoral între naţio­nali şi ţărănişti a fost — cum sună expresia încetăţenită de la o vreme — „pus la punct“. Există deci, pentru apropiatele alegeri, forţa democratică me­nită să înfrunte guvernul, să se măsoare cu el, să-l dispute terenul pas cu pas. Vor mai fi, în lupta electorală, şi alte gru­pări: în primul rând muncito­rimea socialistă (dacă nu se va alia cumva şi dânsa cu blocul naţional-ţărănist), apoi parti­dul liberal şi diferite alte em­­brioane de grupări. Dar facto­rii principali ai luptei electora­le vor fi: guvernul şi naţional­­ţărănişti. Odată cu închegarea blocului electoral al celor două partide democratice, putem deci socoti campania ca realmente înce­pută. Până acum n’au fost de­cât mici încăierări de avant­­posturi Noul acord sau mai exact reînoirea şi de astădată a ve­chiului acord dovedeşte nicio­­dată că cele două partide sunt menite să lupte împreună. Da­că sunt între ele deosebiri de alcătuire socială, de tempera­ment şi de tactică — iar din toate acestea răsar inevitabil şi deosebiri de doctrină, măcar in aparenţă — există, totuş, şi puncte de contact, foarte im­portante, covârşitoare chiar, în primul rând, interesele superi­oare ale democraţiei care cer o apărare puternică din partea forţelor democratice unite. Este deci firesc că şi de astă dată, unii sau alţii — ori, poa­te,­ şi unii şi ceilalţi — au ştiut să treacă peste micile egoisme de partid şi chiar peste unele pretenţii legitime, pentru a re­aliza acordul. Guvernul, aliandu-se acum în faţa unui adversar care nu poate fi desconsiderat, îşi va încorda şi mai mult puterile. Deşi se bucură de avantagiul unei legi electorale cum n’am mai avut —, număr preţios în inventarul moştenirii — nu-i va fi uşor să se măsoare cu cele două partide cari, la un loc, însumează — în condiţii normale — imensa majoritate a voturilor din această ţară. Se pune întrebarea cum va înţelege guvernul să facă faţă situaţiei. Dacă ar fi destul de filozof ca să primească lucru­rile cum sunt — cum s’ar zice: să facă haz de necaz — atunci el s’ar osteni numai să obţie succesul material, practic, nu­mărul de mandate necesar spre a putea rămânea la cârmă. In acest caz am avea o luptă e­­nergică, pasionată, dar nu sălbatică. Dacă însă guvernul, făcând abstracţie de realită­ţile politice, sau mai exact, dorind să stârpească aceste realităţi, va vroi să-şi a­­sigure şi succesul „moral“ (iertaţi cuvântul!), prin distru­gerea pur şi simplu a formida­bilei forţe opozante, atunci toa­te ingerinţele, presiunile şi brutalităţile cunoscute in isto­ria electorală a ţării, apar ca lucru de nimic, în raport cu ceea ce guvernul ar trebui să dezlănţuie în actuala campa­nie. Vrem să sperăm că guvernul nu va aluneca pe un povârniş atât de primejdios. Ne place să ne închipuim că în judecata guvernului — oricât ar tulbu­­ra-o patima —­ tot se va găsi un rest de bun simț care să precumpănească în clipa deci­sivi­ rd. Glose politice... Documentul D. A. C. Cuza a fost Vineri la ministerul de interne, pentru a se plânge împotriva ingerinţelor la cari s’ar deda o parte din prefecţii din Moldova, împotriva partizani­lor Ligii pentru apărarea creştină. Spre a-l convinge că plângerea este neîntemeiată, d. Oct. Goga, ministru de interne, i-a prezentat, în mod confidențial, ordinul gene­ral, a cărui expresie fidelă este or­dinul circular No. 1718 dat secţiilor de comandantul jandarmilor din V­las­ca, ordin pe care l-am repro­­­us în numărul precedent. D. A. C. Cuza s’a lăsat convins, că numai propaganda partizanilor d-sale şi a agenţilor guvernului va fi­ai în viitor liberă. Incârligaţii Ei se agită­ în unele judeţe spri­jiniţi pe faţă de administraţie. Tactica lor electorală este sim­plă, de aceea şi prinde, şi de aceea şi guvernul a început să fie îngri­jorat. Intradevăr, adepţii d-lui Cuza fac propaganda sub forma de sfin­ţire de steaguri. In Moldova de nord şi Bucovina au sfinţit sute de steaguri. Cu acest prilej ei pun pe săteni să jure că vor vota pe candidaţii încărligaţilor. Or, dificultatea cea mare este ca guvernul să-i întoarcă pe săteni de la jurământ. De aci nevoia de preoţi, citării de molifte, deslegări de la jurăminte, etc. Drept urmare unii prefecţi, în­grijoraţi, au făcut alarmante ra­poarte ministrului de interne. E întrebarea dacă d. Goga va în­cuviinţa strângerea şurubului şi faţă de încârligaţi. Intriga Oficiosul liberal continuă să pu­blice tot felul de intrigi în legătură cu relaţiile opoziţiei naţional-ţără­­niste. Făcând acest lucru, Viitorul continuă tradiţia de pe vremea când era oficiosul guvernului libe­ral. Dar în goana după motive de desbinare, oficiosul brătierist a descoperit o mare neînţelegere Stere­ dr. Lupu, care ar urma să-şi aibă deslegarea în şedinţa delega­ţiei permanente ţărăniste, convo­cată pentru Luni dimineaţa. De data aceasta confratele libe­ral a mers prea departe. 11 asigu­rări — bizuiţi pe fapte precise, pe cari le cunoaștem — că Viitorul va putea vorbi despre o desbinare Stere-dr. Lupu, exact în ziua în care d. Vintilă Brătianu va vedea urcându-se leul, de pe urma poli­ticei d-sale economico-financiare. " Sever Un ce microscopic Câţiva metri pătraţi, prin urmare o nimica toată într’un târg de a­­proape şase mii de hectare. O băl­­toagă, ca să v’o spunem dela înce­put. Dar nu zice românul că butu­ruga mică răstoarnă carul mare ? Totuşi nu mă gândeam să scriu despre băltoaga asta, când iată că un prieten, care se întorcea de la Constantinopol, îmi spuse o straş­nică minune, bucurie pentru turci şi amărăciune pentru români: capita­la Turciei, vestită de murdară până mai deunăzi, e acum oraşul cel mai curat din Europa. Notaţi vă rog : Din Europa, nu numai din Orient ! Cum dracu au ajuns turcii ăştia să săvârşească o atare minunăţie ? Ar trebui să trimitem o comisie în­­tr’acolo. Şi atunci mă hotărîi să vă vor­besc de băltoaga aia. Mare lucru! Da’ câte nu sunt în Bucureşti... Staţi niţel. Nu e vorba de Tirchileşti, Cu­ţitul de Argint, strada Maica Dom­nului, Gropile Ouatu, etc., căci a­tunci, în adevăr, treaba n’ar avea nici un chichirez. Băltoaga mea, mai bine zis a Primăriei, e situată exact colt strada Batistei cu bule­vardul I. C. Brătianu. Așa-i că-i gogonată ? Și durează de vreun an. Ea provine din denivelarea o­­perată prin alinierea acestui bule­vard, unde, pe o porţiune, s’a făcut mai întâi pavagiul şi nu canaliza­rea. Şî atuncî se întinde acolo, şi creşte şi se umflă la cea mai mică ploaie, o mică mare Neagră şi no­roioasă prin care automobilele trec cu viteză şi caii cu sfială. Când e vorba de automobile mai toţi se păzesc. Dar când trec caii cu sfo­răituri şi ridicări în două picioare, e o comedie. Atunci se adună ca să privească care mai de care şi, cum stau cu gurile căscate la spectacol, nu bagă de seamă când sunt stro­piţi. Pe urmă se şterg ei şi înjură pe cei de la Primărie de mama fo­cului, dar e prea târziu, hainele s’au dus pe copcă ! Ghiciţi de ce am scris rândurile astea ? Pentru că nouii edili s’au lăudat apa şi pe dincolo. Insă băl­toaga asta din plin centru îi dă de ruşine. Index propaganda electorală a opoziției e­ste terzisă acum prin ordine oficiale formalei ...Propunem ca interdicția aceasta să fie trecută dea dreptul în Constituției.. Polonia şi libertatea ------------------ imm »I­II­I H « Naţiunea poloneză serbează as­­put în acest sens, se referă anume bântite acum pe continentul nostru tăzi aniversarea Constituţiei dela 3 Mai 1791, prima dintre legile fun­damentale liberale pe care şi-a dat-o un stat pe continentul nos­tru. Constituţia aceasta era menită să pue capăt unei situaţiuni pe care nişte vecini hrăpăreţi o exploatau în favoarea lor. Stabilind armonia între polonezi ea trebuia să fie pre­ludiul şi temeiul răscoalei armate care a izbucnit cu trei ani mai târ­ziu sub conducerea lui Kosciusko, dar n’a putut împiedica ultima şi cea mai infamă împărţire a naţiu­nii poloneze, pe care opresorii ei o proclamaseră „demagogică şi anar­hică*. Astfel soarta popoarelor nu pare a fi alta decât a indivizilor. Ori de câte ori un om a încercat să lupte împotriva opresiunii şi pentru li­bertate, profitorii celei dintâi l-au proclamat demagog şi anarhic. L-au persecutat, l-au terorizat, l-au judecat, l-au condamnat şi l-au distrus. Eroica naţiune poloneză a împărtăşit şi ea această soartă. Pretutindeni unde s’a luptat pentru libertate, au sângerat şi fii ai ei. Când Napoleon a purtat în toate părţile Europei cu steagurile oştilor sale marile idei ale marei revolu­­ţiuni, mulţi polonezi au scris cu sângele lor pagini glorioase în car­tea acestei epopei. De atunci nu a fost o insurecţiune, la care să nu fi avut şi Polonia ambasadorii ei activi Spiritul Constituţiunii din 1791, rezultat dintr’o dureroase şi seculară experienţă, nu a mai pără­sit naţiunea poloneză şi el a fost a­­cela care a îngăduit ca după un se­col şi jumătate de robie, Polonia să reînvie în graniţele ei istorice. De aceea preambulul Constituţiu­nii Patriei reînviate şi este conce­la „strălucita tradiţie a glorioasei Constituţiuni de la 3 Mai“ şi procla­mă ca scop al său „prosperitatea Patriei-mume, unificate şi indepen­dente“, a cărei existenţă şi sigu­ranţă trebue clădită „pe principiile eterne ale dreptului şi ale liber­tăţii“. Glorioasa Constituţiune dela trei Mai 1791, a fost aproape identică cu cea pe care a proclamat-o în a­­celaş an, dar ceva mai târziu, Franţa. In Polonia însă toate acele utile reforme sociale şi politice, cari constitue şi astăzi temelia vie­ţii tuturor statelor civilizate, au fost introduse prin legea funda­mentală a cărei aniversare o ser­bează asăzi, fără de nici un fel de vărsare de sânge. Nu pentru a le cuceri, ci pentru a le apăra, a curs apoi sângele generos al celor mai buni fii ai ei şi statele cari sfâşiind trupul ei, au suprimat libertăţile câştgate, au făcut aceasta împotri­va voinţeii privilegiaţilor cari re­nunţaseră la privilegiile lor. E aceasta pentru vremea aceea un caz pe cât de caracteristic, pe atât de excepţional, căci aristocra­ţia franceză, cu unele nobile excep­ţii, nu a renunţat nici o clipă la pri­vilegiile ei şi pentru a le apăra nu a ezitat să recurgă chiar la con­cursul aceloraşi puteri străine cari, fără minunata rezistenţă a armate­lor revoluţionare, ar fi sugrumat Franţa, cum au sugrumat odată cu tânăra ei libertate şi însăşi exis­tenţa naţiunii poloneze. Astăzi însă Polonia este o mare putere, sigură de cel mai strălucit viitor. Greutăţile prin cari trece, de altfel ca toate statele Europei postbelice, fără îndoială că le va învinge. Curentul reacţionar care şi care exploatează durerile aces­tuia, nu o cruţă nici pe ea. Şi de acolo ne vine ecoul vorbelor uşura­tice ale acelora cari caută în insti­­tutiunile parlamentare si liberale,­ vina unor situatiuni cari, fără ele, ar fi poate şi mai grave si mai dureroase. Suntem siguri însă că poporul polonez a cărui fiecare sărbătoare naţională este o sărbă­toare a libertăţii şi a cărui pătură conducătoare are încă vie aminti­rea păcatelor reacţiunii, nu poate fi victima unei atât de primejdioase rătăciri. Statul polonez este copilul biruinţei libertăţii şi nu-şi poate renega origina sa, fără a-şi nega raţiunea existenţii sale. De aceea nu ne îndoim nici o clipă de trăinicia instituţiunilor sale democratice şi faptul că în anul a­­cesta, ca în toţi anii, sărbătoreşte în reculegere şi demnitate, aniver­sarea glorioasei Constituţiuni dela trei Mai, arată mai bine decât ori­ce, că el va găsi pe calea pe care i-o indică toată experienţa şi des­­voltarea sa istorică, ieşirea din ac­tualele dificultăţi, de altfel de or­dine cu totul materială. Peste câteva zile, reprezentanţii presei poloneze vor veni să facă o vizită ţării noastre, pentru a pune împreună cu colegii lor români ba­zele unei organizaţii de presă polo­­no-română,­corolar al alianţei şi a­­miciţiei dintre ambele popoare. In spiritul tradiţiei liberale, căreia şi poporul român datoreşte indepen­denţa şi unitatea sa, presa română se uneşte cu strigătul care răsună azi desigur până în cele mai mo­deste colibe ale statului aliat țării­ noastre : Vivat Polonia resti­ta !­­. itățile şi lupta de clasă au înstăpânit dictatura la Budapes­ta, unde se menţin cu exploatarea idealului iredentist împotriva noa­stră şi a altor vecini ? Şi nu este mai util pentru ţara noastră dacă ei se despart de aceşti conducători nefireşti şi caută o apropiere fi­rească şi spontană cu partidul na­ţional sau cu alt partid ? E greu să punem în cadrul u­­nui articolaş, problema aceasta în complexul ei, dar credem că şi din rândurile de mai sus se desprinde destul de lămurit ce-am mai spus şi în­­articolul de acum câteva zile,­ astfel încât s­ă putem fi înţeleşi de toată lumea şi să înlăturăm posi­bilitatea unei noui erori de inter­pretare. Am comentat în „Adevărul“ cu ţii politice cu conţii şi baronii care data de 30 Aprilie un fapt politic important din punctul de­ vedere al consolidării ţării noastre mărite şi anume tendinţele ce se manifestă în sânul partidului maghiar din Ar­deal de a urma o nouă orientare, diferențiându-se un sens vertical, în conformitate cu interesele speciale ale feluritelor straturi sociale, din care e alcătuit partidul. Arătam că acest fenomen politic normal și de mult așteptat înseamnă că minori­tatea maghiară a renunţat la izo­larea efectivă de până acum şi ne mai considerându-se ca un corp străin îşi caută locul permanent în organismul politic al ţării straturile sociale căutând să se alăture la di­feritele partide româneşti, potrivit concepţiilor lor politice şi mai ales intereselor reale pe cari le urmă­resc. Astfel o parte va merge in viitoarele alegeri cu guvernul, iar altă parte cu partidele democrati­ce, în specie cu partidul national. „Viitorul“ găseşte, ca replică la constatarea noastră de fapt că ta­ra păgubește dacă în loc de „ura iredentistă ungurii adoptă ura de clasă“ — lăsând să se înţeleagă că noi am fi doritori ca maghiari­­mea să facă acest schimb de sen­timente duşmănioase. Ei bine, „Viitorul“ se înşală. Se înșală pentrucă noi­ n’am a­­firmat nici un moment că ungurii vor adopta „ura de clasă“. N’am afirmat-o fiindcă nu este aşa. Şi nu este astfel, pentru că, — cum con­statăm în articolul „reprobat“ de „Viitorul“ — în sânul partidului maghiar se face o diferenţiere care va duce desigur şi în rândurile partidului liberal o seamă din ac­tualii fruntaşi ai partidului maghiar cum alţii preferă de acum să lupte alături de partidul naţional, pe care-l cunosc de zeci de ani, în care au încredere şi despre care până acum nu ştim să se fi spus că nu ar fi românesc sau nu ar voi „să armonizeze interesele tuturor lo­cuitorilor ţării“, purtând „fermen­tul urii de clasă“. De aceea otă­­rîrea „Viitorului“ este neîntemeia­tă, cu atât mai mult cu cât până azi nici nu avem posibilitatea de a aprecia — afară doar de expe­rienţa aproximativă a alegerilor comunale — care va fi proporţia populaţiei maghiare, ce va urma pe acei din actualii conducători cari reprezintă tradiţionala politică reacţionară a nobilimii istorice ma­ghiare, şi câţi se vor alătura par­tidelor democrate. Dar începutul acestei diferenţi­eri verticale trebue să bucure pe oricare cetăţean, fiindcă însemnea­ză în realitate renunţarea de­finitivă la „ura iredentistă“, —cum se exprimă cu severitate „Viito­­rul“ — sentiment care a dat până azi viabilitate partidului­ naţio­­al maghiar din Ardeal, menţinând îm­potriva tuturor legilor sociologice, această ficţiune politică artificială. In adevăr ce comunitate de inte­rese poate avea agricultorul săcui, sau micul industriaş ungur din A­­rad sau Timişoara, cu conţii, ba­ronii şi nobilii din fruntea partidu­lui, f­runte de sânge şi de concep* LIVIU P. NASTA Inc’o morală a fabialei Dintr’o fabulă se pot scoate mai multe morale. Or, din destăinuirile cu caracter politic pe care le-a publicat „Universul“ sub semnătu­ra d-lui Stelian Popescu, atât in­ coloanele noastre cât și în ale altor ziare, s’au tras diferite încheeri. Dar mai rămân de tras încă. Până acum s’a vorbit de morala si de caracterul persoanelor puse în cauză de „Universul“. E mult. Insă nu-i de ajuns. Aş dori să trag niţel de mânecă si pe marele pu­blic zicându-i: — Dar tu ce pă­zești? Căci dacă toti domnii aceștia, în toate împrejurările povestite, si-ar fi amintit o clipă că în afară de dânşii, de interesele, de vanităţile şi de intrigăriile lor, mai este şi ţara, care e marele judecător, oa­menii ar fi fost nu numai prudenţi dar infinit mai scrupuloşi. In satul fără câini se umblă fără băţ, şi de pepeni îi păzeşte frica. Or, dacă lipsesc câinii şi frica nu există, nu e aşa că vina oamenilor ce umblă prin sat şi a celor ce sar şanţul la pepeni scade în mod simţitor? Dacă toţi cei ce combăteau nele­giuirile fostului guvern făgăduind să le îndrepte prin cinste, omenie şi principii sănătoase, ar fi fost siguri că ecoul vorbelor lor era formidabil în tară, aşa-i că tării, si numai tării s’ar fi adresat ei si nu d-lor I. şi V. Brătianu, Ştirbey, Constantinescu, Averescu, etc?, se vede însă că n’au avut încredere în ţară. E o vină, dar oare cine în­drăzneşte să-i măsoare exact mă­rimea? O parte a opoziţiei a fost ca pistolul turcului si ca peticul sacului. Şi e deci natural să-şi fi dat în petec. Sau dacă voiţi e cel puţin explicabil, dacă nu e natural. Atunci­ care-i morala suplimem­tară de scos de aci? S’o tragă tara, căci până la un punct si ea e în cauză. Vinile sunt impărfite. index — , ■ .Tag to­n­­a figgs——--------—•— NOTE PRIMUL MINISTRU, la restau­rantul „Moscova" din Chişinău, şi-a expus punctul de vedere în chestia Basarabiei. Provincia de peste Prut are o administraţie bună. Se va menţine! Există starea de asediu. Se va menţine, şi ea.... D. general Averescu nu cedează nimic din puterile lumeşti. Singura concesie, — pe care o poate face d-sa, — este de ordin spiritual: a­probarea de a se sărbători Paştele de două ori pe an... Măcar atât! „ÎNDREPTAREA" anunţă mă­suri împotriva presei, care contri­­bue la scăderea leului. Aceste măsuri seamănă cu ge­stul bolnavului care ar călca in pi­cioare termometrul... fiindcă a­­cesta-i ridică temperatura/ * D. SUBSECRETAR de stat dr. Bucşan a făcut in oraşul Sf. Gheor­­ghe următoarea declaraţie: . ..Noi am­ venit la putere in numele unui ideal. Am venit să realizăm cele trei cuvinte înscrise pe steagul nostru: muncă, cinste şi legalitate". Guvernul a început cu cuvântul al treilea. După alegeri , le va veni rândul şi celorlalte două... da­că cumva poporul, din modestie, nu se va declara mulţumit numai cu unul din cele trei.* * „ROMÂNIA", oficiosul partidu­lui naţional, publică la loc de cins­te „Cel dintăiu apel: magistraturii tării". Pentru efectuarea alegerilor cu mâinile curate, ziarul d-lui Maniu nu trebuia să facă „cel dintâi apel" magistraturii, ci jandarmeriei — mulțumită căreia alegătorul poate nici să nu vadă fata judecătorilor din biuroul electoral. Magistraturii i-am putea face a­­pel în al doilea rând... * CAMERA de punere sub acuzare a menţinut în stare de arest pe artiştii, care l-au lovit pe directo­rul Operei. N’avem de zis decât un singur cuvânt: ca această asprime să se manifeste nu numai în cazul per­sonalităţilor, ci al oricărei persoa­ne, lovită stupid de orice târ de­­brâu. NĂZBÂTII NOUL REGIM Consiliul de miniştri a avut să­ se ocupe în ultima lui şedinţă de­ ches­tia foarte actuală a regimului câr­ciumilor. Veţi recunoaşte că nimic nu e mai actual azi, în preajma a­­legerilor, pentru un guvern conşti­ent de marea şi nobila lui misiune decât buna rânduială a spirtoaselor. Atent la realele necesităţi ale Pa­triei în aceste vremuri mari, guver­nul a hotărît că „numărul cârciumi­lor cu vin este nelimitat''. Ah, ce guvern cu gri­je părintea­scă pentru necazurile cetăţeanului în vremea când e criză de pâine şi leul scade de par’eă.. a băut numa' poșircă ! In definitiv, când românul a ajuns să nu mai aibă „de pe ce. bea apă^ e foarte bine că cel puțin n'are limită la vin... Ki*. Economiile guvernului Consiliul de miniştri a hotărit ca România să nu mai participe la expoziţia dela Filadelfia. (Ziarele) ". D. GENERAL. — Nu vin american­ule, fiindcă mă tem de „răul de maret"... AMERICANUL'. — N’avea teamă fiindcă n’ameţeşti mai tare ca în... „răul de alegeri“ Conferinţa d-lui Virgil Madgearu — Duminică a avut­ loc la Institutul Social, în cadrul ciclului privitor la „Capitalismul în viaţa socială”, con­ferinţa d-lui V. Madgearu despre: „Capitalismul în Răsăritul Europei”.. Conferenţiarul analizează întâi noţiunea de capitalism, căutând a-i preciza conţinutul. Stabileşte că pre­­mizele capitalismului sunt: existen­ţa unei ordine economice individua­liste şi producţia de mărfuri şi pre­cizează că nu se poate vorbi de capi­talism decât în momentul când prin dezvoltarea exploatării mari în in­dustrie, întreprinderea devine forma tipică de organizare a vieţii econo­mice. Defineşte capitalism, ordinea eco­nomică individualistă, în care satis­facerea trebuinţelor se face cu ajuto­rul întreprinderilor economice şi ac­­centuiază că nu se poate denumi capitalistă o epocă, decât când aco­perirea trebuinţelor este orientată principial capitalist, aşa încât dacă s'ar înlătura, această formă de or­ganizare economică, satisfacerea tre­buinţelor n'ar mai putea avea loc. D- Madgearu se întreabă, dacă în evoluţia socială, faza capitalistă tre­bue să fie trecută în chip fatal de toate popoarele. Se arată cum popo­­raniştii ruşi au negat aceasta, afir­mând că Rusia va trece direct la societatea socialistă, fără a străbate etapa capitalistă şi se desvoltă re­­acţiunea social-democrată împotriva legilor poporaniste manifestate prin afirmarea marxistă, după care evo­luţia capitalistă este legea fatală a evoluţiei sociale a omenirei. Conferenţiarul evidenţiază că fun­damentarea marxistă a tezei social­­democrate asupra evoluţiei fatale a Rusiei spre capitalism, este zdrunci­nată prin publicarea după 44 de ani a scrisorii adresată în 1881 de către Carl Marx socialistei ruse Vera Za­­bulie. Analizând cuprinsul acestei scrisori, conferenţiarul dovedeşte, că însuş Marx arată, că în teoria sa asupra evoluţiei sociale a restrâns expres „fatalitatea istorică” la ţările Europei occidentale, precizând că precedentul occidental nu dovedeşte nimic pentru fatalitatea istorică procesului de evoluţie. D. Madgearu relevă importanţa deosebită a acestei concluzii a lui Marx, care răstoarnă credinţele îm­părtăşite timp de 50 de ani de socia­lişti, în numele lui Marx, cu privire la evoluţia socială din răsăritul Eu­ropei După ce înfăţişează astfel, că chiar după Marx, nu poate fi vorba de un proces fatal de evoluţie socială a tu­turor popoarelor, conferenţiarul cer­cetează momentele caracteristice din desvoltarea societăţilor răsăritene. In primul rând, întrucât se socoate de unii sociologi, că ordinea capita­listă s’a desvoltat sub regimul poli­tic tutelar al sistemului mercantil, analizează caracterele esenţiale ale mercantilismului în ţara sa de ori­gină în Anglia şi constată că el nu formează punctul de plecare al evo­luţiei capitaliste, care s-a săvârşit alături de politica mercantilistă. Cer­­cetându-se apoi politica mercantili­stă a Rusiei se dovedeşte lipsa ei de urmări reale, şi caracterul ei efemer, cu toată ardoarea cu care a fost a­­plicată. In continuare, se urmăreşte procesul desvoltărei industriale a Rusiei, şi se arată, cum toate creaţi­­unile, întemeiate la adăpostul mono­polurilor, vegetează cât timp mizeria rurală, împiedecă existenţa unei pieţe interne. Se analizează apoi, re­gimul protecţionismului iraţional, cu rezultatele sale antieconomice, para­lizarea desvoltărei agriculturii şi se­cătuirea bugetului statului. Conferenţiarul expune în cihip lu­minos, pentru ce partizanii prote­c­­ţionismului formau pârghiile absolu­t ism­ulu­i, pentru că în acest regim nu se descoperă uşor cât de mic e numărul celor cari stăpânesc politi­ca anonimin­ă a Statului şi pent­ru că e mai uşor a se influenţa un mini­ster absolutist decât un parlament, de pildă, ca să se protejeze o indu­strie metalurgică rudimentară şi să se lovească în interesele agriculturii, în ce priveşte nevoia ei de unelte şi de maşini. In sfârşit, toată falsitatea acestei politici industrialiste este scoasă în relief, prin crizele ei, dato­rite recoltelor slabe şi foametei. Un alt aspect al capitalismului răsăritean, evidenţiat de conferen­ţiar este lipsa unei culturi orăşe­neşti, în ţări, în care există oraşe, fără caracter orăşenesc. Influenţa social-politică a lipsei oraşelor, este forţa de rezistenţă a absolutismului şi caracterul său specific bizantin. Oraşele nu au viaţă independentă, ci sunt administrate birocratic. Absolutismul se menţine, în lipsa unei clase burgheze, sau a unei clase de ţărani­ independenţi. Cea dintâiu lipsea, deoarece ordinea economică a Rusiei nu era capitalistă, în înţe­les occidental, iar cea de a doua din cauza noului feudalism întronat du­pă „emanciparea” ţ­ăranil­or şi a in­dustrialismului forţat. In aceste con­diţii lichidarea absolutismului s’a fă­cut prin revoluţia socială, de pro­porţiile uriaşe ale bolşevismului rus. Lumina aruncată de acest eveni­ment, a lăsat să se vadă, că sub po­vara spirituală a teoriilor marxiste şi a teoriilor economiei clasic­e capi­taliste, sociologii din răsăritul Euro­pei au stat cu ochii legaţi şi n’au înţeles realitatea lor socială. Există aci, îndeosebi după revolu­ţiile agrare, de după războiu, întinse ţări, dominate de milioane de „eco­nomii țărăneşti”. Cercetări recente au­­ dovedit că acestea trăesc in „eco­nomii familiare'', opuse ca structură şi mentalitate economiilor capitaliste, adică întreprinderilor economice, ba­zate pe sistemul salariatului şi con­duse exclusiv de ideia rentabilităţii. Unite laolaltă cu numeroase rela­ţii, economiile ţărăniste, dau o struc­tură specifică ţărilor în care ele do­mină, care nu e aidoma cu acea din ţările capitaliste occidentale. Legăturile lor cu pieţele de măr­furi le­ transformă în părticele ale e­­conomiei mondiale. Dar capitalismul , nu pătrunde în massa largă a gospo­dăriilor ţărăneşti, prin organizarea producţiei pe baza capitaliste, ci prin aparatul comercial şi bancar. Nu­mai prin acesta el supune milioanele de gospodării ţărăneşti la ordinele pieţii capitaliste şi extrage din mun­ca ţărănească „plus valoarea” în for­ma câştigului comercial. Existenţa şi desvoltarea liberă a statelor din răsăritul Europei, cere ca întreaga lor politică să fie astfel orientată, încât massele ţărăneşti producătoare să fie îmboldite să or­ganizeze producţia raţional şi să reţină în folosul propăşirii lor maxi­mum din venitul naţional. Aceasta nu se poate realiza decât dacă mas­sele producătoare ţărăneşti sunt lă­sate, ca prin cooperaţie să stăpânea­scă căile, cari duc la piaţa mondială, pentru mărfuri şi capital şi să aibă control asupra întregului aparat de comerţ şi credit. Structura social economică a ţări­lor din răsăritul Europei nu e capit­a­listă, ca urmare regimul politic-eco­nomic adecvat lor este cooperatis­­mul, închee d. Madgearu prelegerea sa.A luat parte la această luminoasă conferinţă un numeros şi ales public care a ţinut să răsplătească măguli­tor pe vorbitor prin aplauzele lui căl­duroase. Duminică 9 Maiu va vorbi d.­­. Răducanu despre: „Capitalismul de Stat". REP.­­ *

Next