Adevěrul, mai 1926 (Anul 39, nr. 12999-13020)
1926-05-04 / nr. 12999
isaa 39. — NO. 12999 m « * Marti 4 Mai 1926 FONDATORI: AL. V. BELDIMAN 1888-1897 CONST. MILLE 1897—192(1 Acordul opoziţiei campania electorală a început! Acordul electoral între naţionali şi ţărănişti a fost — cum sună expresia încetăţenită de la o vreme — „pus la punct“. Există deci, pentru apropiatele alegeri, forţa democratică menită să înfrunte guvernul, să se măsoare cu el, să-l dispute terenul pas cu pas. Vor mai fi, în lupta electorală, şi alte grupări: în primul rând muncitorimea socialistă (dacă nu se va alia cumva şi dânsa cu blocul naţional-ţărănist), apoi partidul liberal şi diferite alte embrioane de grupări. Dar factorii principali ai luptei electorale vor fi: guvernul şi naţionalţărănişti. Odată cu închegarea blocului electoral al celor două partide democratice, putem deci socoti campania ca realmente începută. Până acum n’au fost decât mici încăierări de avantposturi Noul acord sau mai exact reînoirea şi de astădată a vechiului acord dovedeşte niciodată că cele două partide sunt menite să lupte împreună. Dacă sunt între ele deosebiri de alcătuire socială, de temperament şi de tactică — iar din toate acestea răsar inevitabil şi deosebiri de doctrină, măcar in aparenţă — există, totuş, şi puncte de contact, foarte importante, covârşitoare chiar, în primul rând, interesele superioare ale democraţiei care cer o apărare puternică din partea forţelor democratice unite. Este deci firesc că şi de astă dată, unii sau alţii — ori, poate, şi unii şi ceilalţi — au ştiut să treacă peste micile egoisme de partid şi chiar peste unele pretenţii legitime, pentru a realiza acordul. Guvernul, aliandu-se acum în faţa unui adversar care nu poate fi desconsiderat, îşi va încorda şi mai mult puterile. Deşi se bucură de avantagiul unei legi electorale cum n’am mai avut —, număr preţios în inventarul moştenirii — nu-i va fi uşor să se măsoare cu cele două partide cari, la un loc, însumează — în condiţii normale — imensa majoritate a voturilor din această ţară. Se pune întrebarea cum va înţelege guvernul să facă faţă situaţiei. Dacă ar fi destul de filozof ca să primească lucrurile cum sunt — cum s’ar zice: să facă haz de necaz — atunci el s’ar osteni numai să obţie succesul material, practic, numărul de mandate necesar spre a putea rămânea la cârmă. In acest caz am avea o luptă energică, pasionată, dar nu sălbatică. Dacă însă guvernul, făcând abstracţie de realităţile politice, sau mai exact, dorind să stârpească aceste realităţi, va vroi să-şi asigure şi succesul „moral“ (iertaţi cuvântul!), prin distrugerea pur şi simplu a formidabilei forţe opozante, atunci toate ingerinţele, presiunile şi brutalităţile cunoscute in istoria electorală a ţării, apar ca lucru de nimic, în raport cu ceea ce guvernul ar trebui să dezlănţuie în actuala campanie. Vrem să sperăm că guvernul nu va aluneca pe un povârniş atât de primejdios. Ne place să ne închipuim că în judecata guvernului — oricât ar tulbura-o patima — tot se va găsi un rest de bun simț care să precumpănească în clipa decisivi rd. Glose politice... Documentul D. A. C. Cuza a fost Vineri la ministerul de interne, pentru a se plânge împotriva ingerinţelor la cari s’ar deda o parte din prefecţii din Moldova, împotriva partizanilor Ligii pentru apărarea creştină. Spre a-l convinge că plângerea este neîntemeiată, d. Oct. Goga, ministru de interne, i-a prezentat, în mod confidențial, ordinul general, a cărui expresie fidelă este ordinul circular No. 1718 dat secţiilor de comandantul jandarmilor din Vlasca, ordin pe care l-am reprous în numărul precedent. D. A. C. Cuza s’a lăsat convins, că numai propaganda partizanilor d-sale şi a agenţilor guvernului va fiai în viitor liberă. Incârligaţii Ei se agită în unele judeţe sprijiniţi pe faţă de administraţie. Tactica lor electorală este simplă, de aceea şi prinde, şi de aceea şi guvernul a început să fie îngrijorat. Intradevăr, adepţii d-lui Cuza fac propaganda sub forma de sfinţire de steaguri. In Moldova de nord şi Bucovina au sfinţit sute de steaguri. Cu acest prilej ei pun pe săteni să jure că vor vota pe candidaţii încărligaţilor. Or, dificultatea cea mare este ca guvernul să-i întoarcă pe săteni de la jurământ. De aci nevoia de preoţi, citării de molifte, deslegări de la jurăminte, etc. Drept urmare unii prefecţi, îngrijoraţi, au făcut alarmante rapoarte ministrului de interne. E întrebarea dacă d. Goga va încuviinţa strângerea şurubului şi faţă de încârligaţi. Intriga Oficiosul liberal continuă să publice tot felul de intrigi în legătură cu relaţiile opoziţiei naţional-ţărăniste. Făcând acest lucru, Viitorul continuă tradiţia de pe vremea când era oficiosul guvernului liberal. Dar în goana după motive de desbinare, oficiosul brătierist a descoperit o mare neînţelegere Stere dr. Lupu, care ar urma să-şi aibă deslegarea în şedinţa delegaţiei permanente ţărăniste, convocată pentru Luni dimineaţa. De data aceasta confratele liberal a mers prea departe. 11 asigurări — bizuiţi pe fapte precise, pe cari le cunoaștem — că Viitorul va putea vorbi despre o desbinare Stere-dr. Lupu, exact în ziua în care d. Vintilă Brătianu va vedea urcându-se leul, de pe urma politicei d-sale economico-financiare. " Sever Un ce microscopic Câţiva metri pătraţi, prin urmare o nimica toată într’un târg de aproape şase mii de hectare. O băltoagă, ca să v’o spunem dela început. Dar nu zice românul că buturuga mică răstoarnă carul mare ? Totuşi nu mă gândeam să scriu despre băltoaga asta, când iată că un prieten, care se întorcea de la Constantinopol, îmi spuse o straşnică minune, bucurie pentru turci şi amărăciune pentru români: capitala Turciei, vestită de murdară până mai deunăzi, e acum oraşul cel mai curat din Europa. Notaţi vă rog : Din Europa, nu numai din Orient ! Cum dracu au ajuns turcii ăştia să săvârşească o atare minunăţie ? Ar trebui să trimitem o comisie într’acolo. Şi atunci mă hotărîi să vă vorbesc de băltoaga aia. Mare lucru! Da’ câte nu sunt în Bucureşti... Staţi niţel. Nu e vorba de Tirchileşti, Cuţitul de Argint, strada Maica Domnului, Gropile Ouatu, etc., căci atunci, în adevăr, treaba n’ar avea nici un chichirez. Băltoaga mea, mai bine zis a Primăriei, e situată exact colt strada Batistei cu bulevardul I. C. Brătianu. Așa-i că-i gogonată ? Și durează de vreun an. Ea provine din denivelarea operată prin alinierea acestui bulevard, unde, pe o porţiune, s’a făcut mai întâi pavagiul şi nu canalizarea. Şî atuncî se întinde acolo, şi creşte şi se umflă la cea mai mică ploaie, o mică mare Neagră şi noroioasă prin care automobilele trec cu viteză şi caii cu sfială. Când e vorba de automobile mai toţi se păzesc. Dar când trec caii cu sforăituri şi ridicări în două picioare, e o comedie. Atunci se adună ca să privească care mai de care şi, cum stau cu gurile căscate la spectacol, nu bagă de seamă când sunt stropiţi. Pe urmă se şterg ei şi înjură pe cei de la Primărie de mama focului, dar e prea târziu, hainele s’au dus pe copcă ! Ghiciţi de ce am scris rândurile astea ? Pentru că nouii edili s’au lăudat apa şi pe dincolo. Insă băltoaga asta din plin centru îi dă de ruşine. Index propaganda electorală a opoziției este terzisă acum prin ordine oficiale formalei ...Propunem ca interdicția aceasta să fie trecută dea dreptul în Constituției.. Polonia şi libertatea ------------------ imm »IIII H « Naţiunea poloneză serbează asput în acest sens, se referă anume bântite acum pe continentul nostru tăzi aniversarea Constituţiei dela 3 Mai 1791, prima dintre legile fundamentale liberale pe care şi-a dat-o un stat pe continentul nostru. Constituţia aceasta era menită să pue capăt unei situaţiuni pe care nişte vecini hrăpăreţi o exploatau în favoarea lor. Stabilind armonia între polonezi ea trebuia să fie preludiul şi temeiul răscoalei armate care a izbucnit cu trei ani mai târziu sub conducerea lui Kosciusko, dar n’a putut împiedica ultima şi cea mai infamă împărţire a naţiunii poloneze, pe care opresorii ei o proclamaseră „demagogică şi anarhică*. Astfel soarta popoarelor nu pare a fi alta decât a indivizilor. Ori de câte ori un om a încercat să lupte împotriva opresiunii şi pentru libertate, profitorii celei dintâi l-au proclamat demagog şi anarhic. L-au persecutat, l-au terorizat, l-au judecat, l-au condamnat şi l-au distrus. Eroica naţiune poloneză a împărtăşit şi ea această soartă. Pretutindeni unde s’a luptat pentru libertate, au sângerat şi fii ai ei. Când Napoleon a purtat în toate părţile Europei cu steagurile oştilor sale marile idei ale marei revoluţiuni, mulţi polonezi au scris cu sângele lor pagini glorioase în cartea acestei epopei. De atunci nu a fost o insurecţiune, la care să nu fi avut şi Polonia ambasadorii ei activi Spiritul Constituţiunii din 1791, rezultat dintr’o dureroase şi seculară experienţă, nu a mai părăsit naţiunea poloneză şi el a fost acela care a îngăduit ca după un secol şi jumătate de robie, Polonia să reînvie în graniţele ei istorice. De aceea preambulul Constituţiunii Patriei reînviate şi este concela „strălucita tradiţie a glorioasei Constituţiuni de la 3 Mai“ şi proclamă ca scop al său „prosperitatea Patriei-mume, unificate şi independente“, a cărei existenţă şi siguranţă trebue clădită „pe principiile eterne ale dreptului şi ale libertăţii“. Glorioasa Constituţiune dela trei Mai 1791, a fost aproape identică cu cea pe care a proclamat-o în acelaş an, dar ceva mai târziu, Franţa. In Polonia însă toate acele utile reforme sociale şi politice, cari constitue şi astăzi temelia vieţii tuturor statelor civilizate, au fost introduse prin legea fundamentală a cărei aniversare o serbează asăzi, fără de nici un fel de vărsare de sânge. Nu pentru a le cuceri, ci pentru a le apăra, a curs apoi sângele generos al celor mai buni fii ai ei şi statele cari sfâşiind trupul ei, au suprimat libertăţile câştgate, au făcut aceasta împotriva voinţeii privilegiaţilor cari renunţaseră la privilegiile lor. E aceasta pentru vremea aceea un caz pe cât de caracteristic, pe atât de excepţional, căci aristocraţia franceză, cu unele nobile excepţii, nu a renunţat nici o clipă la privilegiile ei şi pentru a le apăra nu a ezitat să recurgă chiar la concursul aceloraşi puteri străine cari, fără minunata rezistenţă a armatelor revoluţionare, ar fi sugrumat Franţa, cum au sugrumat odată cu tânăra ei libertate şi însăşi existenţa naţiunii poloneze. Astăzi însă Polonia este o mare putere, sigură de cel mai strălucit viitor. Greutăţile prin cari trece, de altfel ca toate statele Europei postbelice, fără îndoială că le va învinge. Curentul reacţionar care şi care exploatează durerile acestuia, nu o cruţă nici pe ea. Şi de acolo ne vine ecoul vorbelor uşuratice ale acelora cari caută în institutiunile parlamentare si liberale, vina unor situatiuni cari, fără ele, ar fi poate şi mai grave si mai dureroase. Suntem siguri însă că poporul polonez a cărui fiecare sărbătoare naţională este o sărbătoare a libertăţii şi a cărui pătură conducătoare are încă vie amintirea păcatelor reacţiunii, nu poate fi victima unei atât de primejdioase rătăciri. Statul polonez este copilul biruinţei libertăţii şi nu-şi poate renega origina sa, fără a-şi nega raţiunea existenţii sale. De aceea nu ne îndoim nici o clipă de trăinicia instituţiunilor sale democratice şi faptul că în anul acesta, ca în toţi anii, sărbătoreşte în reculegere şi demnitate, aniversarea glorioasei Constituţiuni dela trei Mai, arată mai bine decât orice, că el va găsi pe calea pe care i-o indică toată experienţa şi desvoltarea sa istorică, ieşirea din actualele dificultăţi, de altfel de ordine cu totul materială. Peste câteva zile, reprezentanţii presei poloneze vor veni să facă o vizită ţării noastre, pentru a pune împreună cu colegii lor români bazele unei organizaţii de presă polono-română,corolar al alianţei şi amiciţiei dintre ambele popoare. In spiritul tradiţiei liberale, căreia şi poporul român datoreşte independenţa şi unitatea sa, presa română se uneşte cu strigătul care răsună azi desigur până în cele mai modeste colibe ale statului aliat țării noastre : Vivat Polonia restita !. itățile şi lupta de clasă au înstăpânit dictatura la Budapesta, unde se menţin cu exploatarea idealului iredentist împotriva noastră şi a altor vecini ? Şi nu este mai util pentru ţara noastră dacă ei se despart de aceşti conducători nefireşti şi caută o apropiere firească şi spontană cu partidul naţional sau cu alt partid ? E greu să punem în cadrul unui articolaş, problema aceasta în complexul ei, dar credem că şi din rândurile de mai sus se desprinde destul de lămurit ce-am mai spus şi înarticolul de acum câteva zile, astfel încât să putem fi înţeleşi de toată lumea şi să înlăturăm posibilitatea unei noui erori de interpretare. Am comentat în „Adevărul“ cu ţii politice cu conţii şi baronii care data de 30 Aprilie un fapt politic important din punctul de vedere al consolidării ţării noastre mărite şi anume tendinţele ce se manifestă în sânul partidului maghiar din Ardeal de a urma o nouă orientare, diferențiându-se un sens vertical, în conformitate cu interesele speciale ale feluritelor straturi sociale, din care e alcătuit partidul. Arătam că acest fenomen politic normal și de mult așteptat înseamnă că minoritatea maghiară a renunţat la izolarea efectivă de până acum şi ne mai considerându-se ca un corp străin îşi caută locul permanent în organismul politic al ţării straturile sociale căutând să se alăture la diferitele partide româneşti, potrivit concepţiilor lor politice şi mai ales intereselor reale pe cari le urmăresc. Astfel o parte va merge in viitoarele alegeri cu guvernul, iar altă parte cu partidele democratice, în specie cu partidul national. „Viitorul“ găseşte, ca replică la constatarea noastră de fapt că tara păgubește dacă în loc de „ura iredentistă ungurii adoptă ura de clasă“ — lăsând să se înţeleagă că noi am fi doritori ca maghiarimea să facă acest schimb de sentimente duşmănioase. Ei bine, „Viitorul“ se înşală. Se înșală pentrucă noi n’am afirmat nici un moment că ungurii vor adopta „ura de clasă“. N’am afirmat-o fiindcă nu este aşa. Şi nu este astfel, pentru că, — cum constatăm în articolul „reprobat“ de „Viitorul“ — în sânul partidului maghiar se face o diferenţiere care va duce desigur şi în rândurile partidului liberal o seamă din actualii fruntaşi ai partidului maghiar cum alţii preferă de acum să lupte alături de partidul naţional, pe care-l cunosc de zeci de ani, în care au încredere şi despre care până acum nu ştim să se fi spus că nu ar fi românesc sau nu ar voi „să armonizeze interesele tuturor locuitorilor ţării“, purtând „fermentul urii de clasă“. De aceea otărîrea „Viitorului“ este neîntemeiată, cu atât mai mult cu cât până azi nici nu avem posibilitatea de a aprecia — afară doar de experienţa aproximativă a alegerilor comunale — care va fi proporţia populaţiei maghiare, ce va urma pe acei din actualii conducători cari reprezintă tradiţionala politică reacţionară a nobilimii istorice maghiare, şi câţi se vor alătura partidelor democrate. Dar începutul acestei diferenţieri verticale trebue să bucure pe oricare cetăţean, fiindcă însemnează în realitate renunţarea definitivă la „ura iredentistă“, —cum se exprimă cu severitate „Viitorul“ — sentiment care a dat până azi viabilitate partidului naţioal maghiar din Ardeal, menţinând împotriva tuturor legilor sociologice, această ficţiune politică artificială. In adevăr ce comunitate de interese poate avea agricultorul săcui, sau micul industriaş ungur din Arad sau Timişoara, cu conţii, baronii şi nobilii din fruntea partidului, frunte de sânge şi de concep* LIVIU P. NASTA Inc’o morală a fabialei Dintr’o fabulă se pot scoate mai multe morale. Or, din destăinuirile cu caracter politic pe care le-a publicat „Universul“ sub semnătura d-lui Stelian Popescu, atât in coloanele noastre cât și în ale altor ziare, s’au tras diferite încheeri. Dar mai rămân de tras încă. Până acum s’a vorbit de morala si de caracterul persoanelor puse în cauză de „Universul“. E mult. Insă nu-i de ajuns. Aş dori să trag niţel de mânecă si pe marele public zicându-i: — Dar tu ce păzești? Căci dacă toti domnii aceștia, în toate împrejurările povestite, si-ar fi amintit o clipă că în afară de dânşii, de interesele, de vanităţile şi de intrigăriile lor, mai este şi ţara, care e marele judecător, oamenii ar fi fost nu numai prudenţi dar infinit mai scrupuloşi. In satul fără câini se umblă fără băţ, şi de pepeni îi păzeşte frica. Or, dacă lipsesc câinii şi frica nu există, nu e aşa că vina oamenilor ce umblă prin sat şi a celor ce sar şanţul la pepeni scade în mod simţitor? Dacă toţi cei ce combăteau nelegiuirile fostului guvern făgăduind să le îndrepte prin cinste, omenie şi principii sănătoase, ar fi fost siguri că ecoul vorbelor lor era formidabil în tară, aşa-i că tării, si numai tării s’ar fi adresat ei si nu d-lor I. şi V. Brătianu, Ştirbey, Constantinescu, Averescu, etc?, se vede însă că n’au avut încredere în ţară. E o vină, dar oare cine îndrăzneşte să-i măsoare exact mărimea? O parte a opoziţiei a fost ca pistolul turcului si ca peticul sacului. Şi e deci natural să-şi fi dat în petec. Sau dacă voiţi e cel puţin explicabil, dacă nu e natural. Atunci care-i morala suplimemtară de scos de aci? S’o tragă tara, căci până la un punct si ea e în cauză. Vinile sunt impărfite. index — , ■ .Tag tona figgs——--------—•— NOTE PRIMUL MINISTRU, la restaurantul „Moscova" din Chişinău, şi-a expus punctul de vedere în chestia Basarabiei. Provincia de peste Prut are o administraţie bună. Se va menţine! Există starea de asediu. Se va menţine, şi ea.... D. general Averescu nu cedează nimic din puterile lumeşti. Singura concesie, — pe care o poate face d-sa, — este de ordin spiritual: aprobarea de a se sărbători Paştele de două ori pe an... Măcar atât! „ÎNDREPTAREA" anunţă măsuri împotriva presei, care contribue la scăderea leului. Aceste măsuri seamănă cu gestul bolnavului care ar călca in picioare termometrul... fiindcă acesta-i ridică temperatura/ * D. SUBSECRETAR de stat dr. Bucşan a făcut in oraşul Sf. Gheorghe următoarea declaraţie: . ..Noi am venit la putere in numele unui ideal. Am venit să realizăm cele trei cuvinte înscrise pe steagul nostru: muncă, cinste şi legalitate". Guvernul a început cu cuvântul al treilea. După alegeri , le va veni rândul şi celorlalte două... dacă cumva poporul, din modestie, nu se va declara mulţumit numai cu unul din cele trei.* * „ROMÂNIA", oficiosul partidului naţional, publică la loc de cinste „Cel dintăiu apel: magistraturii tării". Pentru efectuarea alegerilor cu mâinile curate, ziarul d-lui Maniu nu trebuia să facă „cel dintâi apel" magistraturii, ci jandarmeriei — mulțumită căreia alegătorul poate nici să nu vadă fata judecătorilor din biuroul electoral. Magistraturii i-am putea face apel în al doilea rând... * CAMERA de punere sub acuzare a menţinut în stare de arest pe artiştii, care l-au lovit pe directorul Operei. N’avem de zis decât un singur cuvânt: ca această asprime să se manifeste nu numai în cazul personalităţilor, ci al oricărei persoane, lovită stupid de orice târ debrâu. NĂZBÂTII NOUL REGIM Consiliul de miniştri a avut să se ocupe în ultima lui şedinţă de chestia foarte actuală a regimului cârciumilor. Veţi recunoaşte că nimic nu e mai actual azi, în preajma alegerilor, pentru un guvern conştient de marea şi nobila lui misiune decât buna rânduială a spirtoaselor. Atent la realele necesităţi ale Patriei în aceste vremuri mari, guvernul a hotărît că „numărul cârciumilor cu vin este nelimitat''. Ah, ce guvern cu grije părintească pentru necazurile cetăţeanului în vremea când e criză de pâine şi leul scade de par’eă.. a băut numa' poșircă ! In definitiv, când românul a ajuns să nu mai aibă „de pe ce. bea apă^ e foarte bine că cel puțin n'are limită la vin... Ki*. Economiile guvernului Consiliul de miniştri a hotărit ca România să nu mai participe la expoziţia dela Filadelfia. (Ziarele) ". D. GENERAL. — Nu vin americanule, fiindcă mă tem de „răul de maret"... AMERICANUL'. — N’avea teamă fiindcă n’ameţeşti mai tare ca în... „răul de alegeri“ Conferinţa d-lui Virgil Madgearu — Duminică a avut loc la Institutul Social, în cadrul ciclului privitor la „Capitalismul în viaţa socială”, conferinţa d-lui V. Madgearu despre: „Capitalismul în Răsăritul Europei”.. Conferenţiarul analizează întâi noţiunea de capitalism, căutând a-i preciza conţinutul. Stabileşte că premizele capitalismului sunt: existenţa unei ordine economice individualiste şi producţia de mărfuri şi precizează că nu se poate vorbi de capitalism decât în momentul când prin dezvoltarea exploatării mari în industrie, întreprinderea devine forma tipică de organizare a vieţii economice. Defineşte capitalism, ordinea economică individualistă, în care satisfacerea trebuinţelor se face cu ajutorul întreprinderilor economice şi accentuiază că nu se poate denumi capitalistă o epocă, decât când acoperirea trebuinţelor este orientată principial capitalist, aşa încât dacă s'ar înlătura, această formă de organizare economică, satisfacerea trebuinţelor n'ar mai putea avea loc. D- Madgearu se întreabă, dacă în evoluţia socială, faza capitalistă trebue să fie trecută în chip fatal de toate popoarele. Se arată cum poporaniştii ruşi au negat aceasta, afirmând că Rusia va trece direct la societatea socialistă, fără a străbate etapa capitalistă şi se desvoltă reacţiunea social-democrată împotriva legilor poporaniste manifestate prin afirmarea marxistă, după care evoluţia capitalistă este legea fatală a evoluţiei sociale a omenirei. Conferenţiarul evidenţiază că fundamentarea marxistă a tezei socialdemocrate asupra evoluţiei fatale a Rusiei spre capitalism, este zdruncinată prin publicarea după 44 de ani a scrisorii adresată în 1881 de către Carl Marx socialistei ruse Vera Zabulie. Analizând cuprinsul acestei scrisori, conferenţiarul dovedeşte, că însuş Marx arată, că în teoria sa asupra evoluţiei sociale a restrâns expres „fatalitatea istorică” la ţările Europei occidentale, precizând că precedentul occidental nu dovedeşte nimic pentru fatalitatea istorică procesului de evoluţie. D. Madgearu relevă importanţa deosebită a acestei concluzii a lui Marx, care răstoarnă credinţele împărtăşite timp de 50 de ani de socialişti, în numele lui Marx, cu privire la evoluţia socială din răsăritul Europei După ce înfăţişează astfel, că chiar după Marx, nu poate fi vorba de un proces fatal de evoluţie socială a tuturor popoarelor, conferenţiarul cercetează momentele caracteristice din desvoltarea societăţilor răsăritene. In primul rând, întrucât se socoate de unii sociologi, că ordinea capitalistă s’a desvoltat sub regimul politic tutelar al sistemului mercantil, analizează caracterele esenţiale ale mercantilismului în ţara sa de origină în Anglia şi constată că el nu formează punctul de plecare al evoluţiei capitaliste, care s-a săvârşit alături de politica mercantilistă. Cercetându-se apoi politica mercantilistă a Rusiei se dovedeşte lipsa ei de urmări reale, şi caracterul ei efemer, cu toată ardoarea cu care a fost aplicată. In continuare, se urmăreşte procesul desvoltărei industriale a Rusiei, şi se arată, cum toate creaţiunile, întemeiate la adăpostul monopolurilor, vegetează cât timp mizeria rurală, împiedecă existenţa unei pieţe interne. Se analizează apoi, regimul protecţionismului iraţional, cu rezultatele sale antieconomice, paralizarea desvoltărei agriculturii şi secătuirea bugetului statului. Conferenţiarul expune în cihip luminos, pentru ce partizanii protecţionismului formau pârghiile absolut ismului, pentru că în acest regim nu se descoperă uşor cât de mic e numărul celor cari stăpânesc politica anonimină a Statului şi pentru că e mai uşor a se influenţa un minister absolutist decât un parlament, de pildă, ca să se protejeze o industrie metalurgică rudimentară şi să se lovească în interesele agriculturii, în ce priveşte nevoia ei de unelte şi de maşini. In sfârşit, toată falsitatea acestei politici industrialiste este scoasă în relief, prin crizele ei, datorite recoltelor slabe şi foametei. Un alt aspect al capitalismului răsăritean, evidenţiat de conferenţiar este lipsa unei culturi orăşeneşti, în ţări, în care există oraşe, fără caracter orăşenesc. Influenţa social-politică a lipsei oraşelor, este forţa de rezistenţă a absolutismului şi caracterul său specific bizantin. Oraşele nu au viaţă independentă, ci sunt administrate birocratic. Absolutismul se menţine, în lipsa unei clase burgheze, sau a unei clase de ţărani independenţi. Cea dintâiu lipsea, deoarece ordinea economică a Rusiei nu era capitalistă, în înţeles occidental, iar cea de a doua din cauza noului feudalism întronat după „emanciparea” ţăranilor şi a industrialismului forţat. In aceste condiţii lichidarea absolutismului s’a făcut prin revoluţia socială, de proporţiile uriaşe ale bolşevismului rus. Lumina aruncată de acest eveniment, a lăsat să se vadă, că sub povara spirituală a teoriilor marxiste şi a teoriilor economiei clasice capitaliste, sociologii din răsăritul Europei au stat cu ochii legaţi şi n’au înţeles realitatea lor socială. Există aci, îndeosebi după revoluţiile agrare, de după războiu, întinse ţări, dominate de milioane de „economii țărăneşti”. Cercetări recente au dovedit că acestea trăesc in „economii familiare'', opuse ca structură şi mentalitate economiilor capitaliste, adică întreprinderilor economice, bazate pe sistemul salariatului şi conduse exclusiv de ideia rentabilităţii. Unite laolaltă cu numeroase relaţii, economiile ţărăniste, dau o structură specifică ţărilor în care ele domină, care nu e aidoma cu acea din ţările capitaliste occidentale. Legăturile lor cu pieţele de mărfuri le transformă în părticele ale economiei mondiale. Dar capitalismul , nu pătrunde în massa largă a gospodăriilor ţărăneşti, prin organizarea producţiei pe baza capitaliste, ci prin aparatul comercial şi bancar. Numai prin acesta el supune milioanele de gospodării ţărăneşti la ordinele pieţii capitaliste şi extrage din munca ţărănească „plus valoarea” în forma câştigului comercial. Existenţa şi desvoltarea liberă a statelor din răsăritul Europei, cere ca întreaga lor politică să fie astfel orientată, încât massele ţărăneşti producătoare să fie îmboldite să organizeze producţia raţional şi să reţină în folosul propăşirii lor maximum din venitul naţional. Aceasta nu se poate realiza decât dacă massele producătoare ţărăneşti sunt lăsate, ca prin cooperaţie să stăpânească căile, cari duc la piaţa mondială, pentru mărfuri şi capital şi să aibă control asupra întregului aparat de comerţ şi credit. Structura social economică a ţărilor din răsăritul Europei nu e capitalistă, ca urmare regimul politic-economic adecvat lor este cooperatismul, închee d. Madgearu prelegerea sa.A luat parte la această luminoasă conferinţă un numeros şi ales public care a ţinut să răsplătească măgulitor pe vorbitor prin aplauzele lui călduroase. Duminică 9 Maiu va vorbi d.. Răducanu despre: „Capitalismul de Stat". REP. *