Adevěrul, iunie 1926 (Anul 39, nr. 13021-13046)

1926-06-01 / nr. 13021

­pl39. — Ho. 13021 * •* Marti 1Iunie 1926 AL. V. BELDIMAN 1888-1897 FONDATORI S CONST. BULLE 1897—1920 I 230 lei pe 3 luni. ABONAMENTE i 440 lei pe 6 luni. 1 850 lei pe un an. 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7­ 9-11 |­g JLgÎ Centrala 6/67. 24/73. 46/79. jtt' TELEFOANE s Direcția 57/72. Ad-ui 1 7/69. ^ Provincia 10/66. Sărbătorindu-şi succesul, guvernul, prin ofi­ciosul său, esclamă: „Şi acum la muncă, alegători şi aleşi!“ ...Mulţi alegători, însă, vor avea nevoie de un lung concediu, după alegerile prin cari le-a fost dat să treacă... Repartizarea mandatelor după legea electorală Şi după dreptate Rezultatul oficial al alegerilor­ pentru Adunarea deputaţilor e a­­cum cunoscut Comisiunea electo­­rală, după o muncă laborioasă şi după ce a făcut apel şi la luminile specialiştilor liberali, a găsit în­ sfârşit un fir în labirintul cifrelor şi a izbutit să facă repartiţia manda­telor pe partide şi pe judeţe. In momentul acesta se ştie cine e de­­rPuta­t şi cine nu. După repartizarea celor 32 de mandate atribuite naţional-ţărăniş­­tilor în judeţele unde au dobândit majoritatea absolută, şi după ce partidul poporului, ca grupare ma­joritară, şi-a însuşit partea leului pus trăgând de la împărţeală jumăta­te din numărul mandatelor rămase, adică 177 de mandate, rezultatul general al alegerilor — sau mai bine zis al operaţiunei de reparti­zare, căci nu e tot una d­e urmă­torul: " Guvernul 26­ deputaţi. Naţional-ţărănişti 77 deputaţi. Liberalii 15 deputaţi., Liga creştină 9 deputaţi. ’Aceasta e repartizarea definitivă !de partide a celor 387 de mandate . ' * E Interesant de notat că rezulta­tul acesta, care lasă grupărilor ne­guvernamentale 101 mandate faţă de 286 ale guvernului, nu este ex­presia reală a raportului de forţe reprezentat prin voturile puse urne. E rezultatul repartizării baza unei legi care despoaie opo­ziţia de mandate în favoarea gu­vernului. Propriu zis, pe baza vo­turilor exprimate guvernul nu a ob­ţinut decât 208 mandate, fată de­­179 mandate câte s’ar fi cuvenit celorlalte grupări. In adevăr, din totalul de 2.413.500 voturi exprima­te* listele guvernamentale n’au ob­ţinut decât 1.318.000 voturi, adică 54 la sută, iar grupările celelalte 1.095.000 voturi, adică 46 la sută. Repartizate pe baza acestui scru­tin, cele 3871 de mandate s-ar îm­părți astfel:­­ Guvernul, cu 54 la sută, ar avea drept la 200 mandate. Partidele celelalte, cu 46 la sută, ar avea drept la 179 de mandate. Dar noua lege electorală — a­­devărată lege pentru ocrotirea gu­vernelor împotriva voinței alegăto­rilor , votată de liberali in ex­tremis, nu lasă ca repartizarea să se facă în proporţie cu numărul voturilor obţinute de fiecare gru­pare, ci fură 78 de mandate de ale opoziţiei spre a le dărui guvernului, care obţine astfel 286 mandate. Iată de altfel cum s’ar repartiza mandatele pe partide în raport cu numărul voturilor obţinute în ale­geri. Averescanii cu 54 la sută, 208 mandate. National-ţărănîştiî, cu peste 30 la sută, 07 mandate. Liberalii cu 8 la sută, 31 de man­date. Liga creştină cu 5 la sută, 19 mandate. Socialiştii cu 1­8 la sută, 7 man­date* Comuniștii cu 1,3 la sută, 5 man­date. Aceasta e repartizarea­ pe care o lege electorală cinstită ar face-o, pe baza scrutinului de la 25 Mai, căci această repartizare au făcut-o înșiși alegătorii, în măsura în care corpul electoral a izbutit să-și spuie cuvântul în alegerile actuale. Dar legea electorală vine şi co­rectează această repartizare, luînd partidelor neguvernamentale 78 de ...aaaMWRE mandate, pe cari le dărueşte gu­vernului. Şi anume, legea fură dela na­­ţional-ţărănişti 40 de mandate, dela liberali 16, dela Liga Creştină 10, dela socialişti 7, dela comunişti 5. Cu chipul acesta, averescanii, în loc de 208 deputaţi au 286. In schimb, naţional ţărăniştii, în loc de 117 deputati au 77. Liberalii în loc de 31 au 15. Liga creştină în loc de 19 are 9. Socialiştii în loc de 7 n’au nici u­­nul. Comuniştii în loc de 5 n’au nici unul.* Cifrele de mai sus răsfrâng în modul cel mai elocvent spiritul în care a fost alcătuită legea electora­lă. Reiese din ele că un număr de 78 de deputați opozanţi, desemnaţi de corpul electoral, rămân fără mandat, iar în schimb 78 de can­didaţi averescani, pe care corpul e­­lectoral a arătat că nu-i vrea, intră în Adunarea deputaţilor, ca repre­zentanţi ai naţiunei! Iată prin urmare chipul în care poporul român şi-a putut exprima voinţa lui suverană în actualele a­­legeri. Până la urne, a avut de lup­tat cu toată urgia administrativă care a mutilat şi a falsificat în bu­nă parte scrutinul. Iar după votare a venit însăşi legea cu a doua mu­tilare, furând de la opoziţie 78­ de mandate şi dăruindu-le ca primă guvernului. Autorii legii pot să fie mulţumiţi căci opera lor îşi îndeplineşte cu adevărat menirea. Votul universal pusese în mâna poporului o armă periculoasă pentru oligarhie. Noroc că oligarhia a alcătuit o lege elec­torală care face această armă cu totul inofensivă.Iosif, Nădejde Glose politice... Exces de zel Am pomenit de buclucul întâm­plat electorilor guvernamentali din Ilfov. La calcularea rezultatelor unora din secţiile de votare, s’a ob­servat că numărul voturilor expri­mate întrece cu mult pe acela al alegătorilor respectivi. N’a fost greu să se deslege mi­sterul. El se explică prin aceea că prefectul judeţului, care conducea operaţiunile electorale, a dispus să se puie în urnele secţiunilor în chestiune mai multe buletine decât numărul alegătorilor înscrişi. Nostim e că „Viitorul“ comen­tând faptul, nu vede în el decât un... exces de zel electoral. Desigur, oficiosul liberal n’ar fi avut nimic de zis dacă operatorii ar fi pus în urne numai atâtea bu­letine câţi alegători înscrişi erau! Pilde Ziarul d-lid general Averescu re­produce, sub titlul „Pilde din alte ţări“, un desen italienesc care-şi bate joc de majorităţile parlamen­tare din Franţa de azi, ca şi de cele din Italia de ieri. „îndreptarea“ ironizează deci si­stemul parlamentar; aceasta însă, în acelaş număr în care ridică în slava cerului majorităţile noum­­­otife pe care d. Goga le-a confec­ţionat pentru uzul d-lui general A­­verescu. Poate că n’ar fi rău ca d. gene­ral să reînoiască instrucţiunile da­te redactorilor săi, ca să ştie bieţii oameni: sunt ei parlamentari sau anti-parlamentari? democraţi sau !— Intr’un discurs pronunţat la Ca­meră, Mussolini a definit, cu bruta­litatea ostentativă care-1 caracteri­zează, ţelurile politicii sale externe: Mărturisirea făţişă că imperialismul­­ Italian este o nevoe de expansiune e­­conomică şi culturală a unei naţiuni care se crede încătuşată în desvolta­­­rea sa firească, de către frontierele sale politice şi geografice, nu-şi va pierde caracterul de ameninţare prin faptul că Mussolini a adăugat că, totuşi, nu urmăreşte decât o po­litică de pace. Evident că o politică realistă, cum face Mussolini, exclu­­de orice acţiune agresivă, pornită dintr’un spirit de aventură. Când a­­firmă însă că Italia „are drepturi pe cari le revendică pe faţă“ şi că­ aşteapă ca „naţiunile cari au fost a­­liatele Italiei în marele război să tină seamă de cererile ei legitime“, ducele recunoaşte implicit că nu va pregeta să-şi ceară recunoaşterea a­­cestor drepturi pe toate căile. In această privinţă, el n’a lăsat să subsiste multe îndoeli, atunci când, in acelaş discurs, a definit a­­­titudinea sa în chestiunea dezarma-­ rii şi a reformării consiliului Ligii Naţiunilor. Mussolini vrea o dezarmare gene­­zală, insă numai după aşezarea unei păci drepte, adică prin satisfacerea ÎpSSclfic italiei, iar in chestiunea consiliului Ligii, Italia nu va renun­ţa la regula unanimităţii în decizi­­uni, pentru că nu vrea să renunţe la dreptul său de veto atunci când o hotărîre nu i-ar conveni. Aceste declaraţii ale premierului italian sunt deosebit de preţioase, pentru judecarea perspectivelor de reuşită a negocierilor în curs între cabinetele marilor puteri pentru în­făptuirea câtorva obiective ale Ligii Naţiunilor. Prin atitudinea sa de acum, care nu e decât o continuare a recentelor demonstraţii de imperialism colo­nial, Mussolini încearcă să exercite o presiune asupra marilor puteri pentru a obţine satisfacerea revendi­cărilor sale, înainte de a subscrie la o concesiune oarecare. Discursul său este fără îndoială un fel de introducere la negocierile ce-şi propune. Cum împărţirea po­­sesiunilor coloniale redevine actu­ală prin promisiunile făcute Germa­niei de către aliaţi, cu prilejul sem­­nării tratatelor de la Locarno, Italia va căuta să profite de ocazie pentru a-şi valorifica pretenţiile. Fără con­­sîmţimântul ei nu s’ar nuîea face nimic, căci consiliul Ligii nu va pu­­tea transmite un mandat colonial, dacă Italia uzează de dreptul de vot». «!■ EL­E» Chestia zilei Precauţiile d-lui general Moşoiu UN CETĂŢEAN: Ce, iar avem războiu ?!?... GENERALUL : Nu, dragă! Mă duc patid vizavi, să-mi cumpăr o ţigară Politica şi armata ---------- ———«a»——-----------------­ Părerea şi atitudinea lui Napoleon I.—Ce scrie d. G. Hanotan? Studiul istoriei nu ar prezenta activitatea civilă. El excludea al­ lui Junot : „Ai tratat un prefect ca nici un interes, dacă nu ne-am fo­losi de experienţa ei. In ultimul nu­măr din ,.Revue des deux Mondes“ d. Gabriel Hanotaux, fost ministru de externe al Franţei, membru al Academiei franceze, un om politic de dreapta, publică un foarte inte­resant articol asupra „Transforma­­tiunii sociale sub imperiu“. Cine anume a contribuit la res­tabilirea echilibrului şi la fondarea nouii ordine de stat de după revo­­luţiune? — este întrebarea pe care şi-o pune autorul — care ajunge la concluzia că nici o pătură social­­lă nu a făcut singură, această o­­peră, ci toate la un joc, societatea întreagă, pe un caporal. Credeam că ai des­tul tact ca să nu abuzezi de auto­ritatea d-tale. Aceasta mă jigneşte şi face rău discernământului meu“. După câteva zile Napoleon re­vine şi proclamă: „Autoritatea militară e inutilă şi deplasată în ordinea actelor poli­tice civile“,N­­I. Examinând însă rolul diferitelor pături sociale, se ocupă şi de cel al armatei şi arată cu acestă ocazie ce credea Napoleon, desigur unul din rarii bărbaţi de stat care a unit competenţa politică cu cea milita­ră, despre rolul armatei în politică. „Armata — scrie d. Hanotaux — a fost sub Napoleon un instrument de dominaţiune, dar numai în a­­fară. In interior abia dacă se gă­seşte o vină a acţiunii ei. Ea a ju­cat un rol la 18 Brumar (lovitura de stat a lui Napoleon contra di­­rectoriului, Nota Red.) Dar câţiva toboşari bătând toba intr’o incintă răsunătoare şi o escuadă de grena­dieri cam zăpăcită de rolul ce’i se atribuia, formează oare armata ? „Bonaparte, omul lui Vendémi­­aire (armata învingând secţiunile revoltate contra Convenţiunii), ştia la ce poate duce uzarea armatei în interior. De aceea, odată ajuns, el mereu s’a ferit să uzeze de ea înă­untru. Cunoştea prea bine istoria romană pentru a se expune regimu­lui pretorienilor prin cari se fac dar se şî desfac împărații". In realitate tot de ce se temea el mai mult era un complot militar. Organizatiunea armatei nu a fost opera lui. Regimul conscriptiunii militare căruia datora victoriile sale, fu stabilit printr’o lege vota­tă în 1798, după un răspuns al lui Jourdan. De atunci împăratul care se atingea de toate, nu s’a atins nici odată de el, nu vorbea nici o­­dată de el, ca şi când s’ar teme să puie mâna pe o instituţiune de care depindea şi care, la cea mai mică ciocnire, se putea prăbuşi sub el. D. Hanotaux arată apoi că ar­mata era republicană, că singură ea protestase contra concordatului și că atunci când politicianii ajunși la ananghie, căutau un general ca­re să-i protejeze cu spada lor, „Jou­­bert, Angereau, Massena, Moreau, se dovediră indocili sau impasi­bili, şi numai Napoleon consimţi să arunce în revoluţia în lichidare, „a­­cest cap frumos, dar fără supleţă şi fără imaginaţie: armata“. Departe de a ţine armata lângă el, Napoleon o ţine cât posibil mai departe de capitală, la graniţă sau dincolo de ea. Sfatul acesta îl dă­duse şi lui Robespierre. El nu iubia soldatul decât în campanie, ataşat misiunii sale care este să se lase om­orît pentru a învinge. Napoleon nu veoia «Uitări, in en­­diată» mata din politică. Erau mari cetă­ţeni, mari viitori miniştri, printre generali: Davoust, Goudon Saint Cyr, Soult, Bernadotte. Gr nimic nu-i mai frapant — înainte de 1815 — decât neglijarea vroită a aptitu­dinilor civile ale militarilor. Napo­leon nu-și ascundea opiniile în a­­ceastă privință. La 8 Mai 1806 Napoleon îl scrie : # partea lui Vazsonyi In staţiunea balneară Baden a încetat din viaţă Sâmbătă u­­nul din cei mai serioşi bărbaţi politici ai Ungariei: Vilhelm Vazsonyi. Şef al partidului de­mocrat şi în ultimul timp con­ducător efectiv al opoziţiei din Adunarea Naţională de la Buda­pesta, Vilhelm Vazsonyi a jucat un rol politic din cele mai im­portante şi fără îndoială că vii­torul va dovedi că politica pre­conizată de el ar fi adus foloase de seamă ţării sale. Wilhelm Vazsonyi a intrat de mai bine de 25 de ani în viaţa politică, câştigându-şi faima meritată de cel mai mare elector al Capitalei. Orator­­de mare ta­lent, înzestrat cu o cultură vastă şi însufleţit de un umanitarism­ luminat, Vazsonyi a ajuns în fruntea mişcării democrate din Ungaria, pe care a condus-o în vremurile cele mai critice, când şovinismul reacţionar, stăpânea prin teroare oficială ţara în­treagă suprimând fără ezitare pe oricine i se opunea. Vazsonyi a înfruntat cu curaj primejdia, având conştiinţa că apărând de­mocraţia, apără interesele ade­vărate ale ţării şi drepturile imuabile ale mulţimei nepăs­­tuite. N’a lipsit mult ca acm un timp să şi cadă victimă, din ordinul organizaţiunilor rassiste, a că­ror ferocitate pare să fie aceeaşi pe tot continentul. Wilhelm Vazsonyi a fost atacat de doi foşti ofiţeri din celebrul detaşa­ment alb al colonelului Pronay, şi numai prin curajul său şi al şoferului care-l însoţea a scăpat Nu l-a înfricoşat însă nici a­­ceastă încercare de exterminare, deşi din primul moment justiţia a căutat să muşamalizeze aface­rea, refuzând astfel făţiş lui Vazsonyi protecţia legală. Cu o energie neobişnuită Vazsonyi a demascat de la tribuna Adunării Naţionale pe primul ministru Bethlen şi pe ministrul de inter­ne Rakowszky, acuzându-i de complicitate în falsificarea de franci francezi. Tot Vazsonyi a fost cel care a redactat concluziile separate ale minorităţii, cu ocazia anchetei parlamentare ce s-a făcut în a­­ceeaşi chestiune,­­ înfruntând încă odată toată urgia terorişti­lor. El a cerut în numele opozi­ţiei pedepsirea tuturor vinova­ţilor, fără excepţie, şi retragerea guvernului actual, grav compro­mis. Urmarea atitudinei sale ener­gice a fost o concesiune aparentă pe care contele Bethlen — unul din cei mai abili politiciani — i-a făcut-o lui Vazsonyi. Primul ministru a recunoscut că există în Ungaria organizaţii politice clandestine, cu caracter terorist, pe care a promis să le desfiinţe­ze. Şi pentru ca guvernul să fie scutit pe viitor de reproşul jus­tificat că întreţine singur aceste organizaţii clandestine — a in­vitat pe democraţii lui Vazsonyi să colaboreze la o anchetă par­lamentară în vederea demască­rii şi desfiinţării acestor organi­zaţii „pernicioase“ pentru ţară. Dar Vazsonyi cunoştea pe oame­nii regimului şi răspunsul pe care l-a dat la această ofertă va rămâne în analele politice ca o caracterizare definitivă a ac­tualei situaţii nenorocite din Ungaria: „Nu ne puteţi păcăli, nu veţi desfiinţa organizaţiile clandestine, fiindcă chiar unii miniştri sunt membri în aceste organizaţii!“ Şi astfel încercarea de mistifi­care a contelui Bethlen a fost dejucată! Moartea lui Wilhelm Vazsonyi însemnează o mare pierdere nu numai pentru democraţia ma­ghiară, ci pentru Ungaria în ge­nere. Căci regimul debarasat de controlul lui Vazsonyi, nu va mai cunoaşte margini şi poate vom asista la întoarcerea vre­murilor funeste din 1920! I L. P. NASTA WILHELM VAZSONYI M­ăsuri pentru susţinerea francului francez PARIS, 31 (Rador). — După şe­dinţa consiliului de eri, s'a publicat un comunicat oficial, care spune că guvernul socoteşte că datoria sa ar fi actualmente să consacre ex­clusiv toată activitatea sa, pentru îndreptarea francului. A aprobat a­­legerea lui Peret, şi a experţilor din comitetul financiar, cari vor avea misiunea să supravegheze piaţa schimburilor şi să sugereze orice deciziune utilă pentru apărarea francului. Guvernul refuză să ia în conside­raţie orice agravare a impozitelor şi va codifica de urgenţă limitele sarcinilor, după categoriile contri­buabililor şi natura impozitelor şi va supune parlamentului proectul pentru un plafond fiscal. Guvernul va propune deschiderea unui cont special, pentru Banca Franţei, unde se vor vărsa şi se va face virimentul capitalului înregis­trat in monedă străină și constituit în afară de Franţa de către cetă­­­teni francezi. Libertatea pentru ex­portul capitalului nu se va acorda de­cât după reîntoarcerea marelui capital exportat. Consiliul respinge pentru un mo­ment orice inovatiini fiscale si con­ controverse doctrinare care ar fi sus­centibile să alarmeze creditul pu­blic împotriva voinţei de liniştire, a guvernului. Guvernul socoteşte că parlamen­­tul va amâna desbaterea şi va ad­­mite de acord ca ţara, orice iniţia­tivă care ar putea fi întrebuinţată în favoarea operei imediate de sal­vgardare. PARIS, 31 (Rador). — Ziarele su­­bliniază importanța deosebită a co­municatului, comunicat de consi­liul de ministri de eri si prevăd că desbaterile decisva vor incepe Marti la Cameră . Operaţiile spaniole In Maroc J MADRID, 31 (Rador). — Trupele­­ spaniole au pătruns pe teritoriul Bo­­kkola, care predomină totalitatea platoului Ait Kafara. PARIS, 31 (Rador). — Telegramă din Rabat. — Fratele şi unchiul lui Abd-El-Krim, ministrul Azerkane, doi secretari şi mai multe persoane constituind anturajul lui Abd-El- Krim, au plecat la Taza. Supunerea triburilor * .....— ■■■— MADRID. 31 (Rador). — In cursul ultimelor 24 ore, peste 2000 familii făcând parte din triburile unde Abd­­el-Krim a căutat de curând să se re­fugieze, au declarat supunere. Spa­niolii au capturat importante depo­zite de muniţiuni şi 40 tunuri la Bouhem Aingomera. Toate triburile riffa­­ne s’au supus PARIS, 31. (Rador). — Steeg a primit supunerea tuturor triburilor Beni Zeroual. Cu aceasta se poate afirma că toate triburile riifane au depus ar­mele și au recunoscut autoritatea franceză. Pierderile franceze In Maroc PARIS, 31. (Rador). — Ministerul de război a anunțat că pierderile franceze din Maroc — de la Aprilie 1925 — se totalizează la 2162 oa­meni, dintre cari 1500 francezi. Franţa nu schimbă statutul Marocului PARIS, 31 (Rador). — Răspunzând unor anumite sugerări făcute de pre­sa străină, cu privire la Maroc, gu­vernul francez declară că nu a in­tenţionat nici­decum să provoace modificări cu caracter internaţional în zonele spaniole sau ale Tangeru­­lui. __________ Agravarea crizei mi­niere britanice LONDRA, 31. (Rador).— Uiţi cauza crizei miniere, căile ferate reduc din ce în serviciile lor. Numai azi Luni vă puteţi abona la ziar­,­rele „Adevărul“ sau „Di­­mineaţa“ cu Lei 650 pe un an, în loc de Lei 850, trimeteţi deci azi Luni Lei 650, la administraţia ziarelor noastre str. Să­rindar­eşti. Cu începere de Marţi 1 Iunie, costul abonamentului va fi da lei 850 pe un an. O nouă majoritate în Camera franceză PARIS, 31 (Rador). — Consiliul da miniştri da­sri a fost consacrat ex­clusiv examinării situaţiei poltice* Agitaţiunea a marcat o tendinţă de sciziune la radicali socialiştii cari voiau să oblige pe membrii lor să demisioneze. La Sfârşitul zilei s’a produs o destindere a situaţiei. „Le Journal“ indică că maj­ori­ta­tea concentrării ar fi pe cale de formaţiune, ceea ce lămureş­te agitaţia printe deputaţii din gru­­purile fostului carter . După terminarea consiliului, Pain­,­lévé a anunţat că generalul Simon ’ ar fi plecat la Maroc ca să fixate bazele statului din Riff cu autoritǎr­­ile spaniole. Nu este vorba de rec­tificarea frontierelor din zonele franco-spaniole, ci de soluţionarea­ chestiunilor economice şi militare survenite în urma victoriei. Politica guvernului Briand PARIS, 31. (Rador). — „Echo de­­ Paris“ declară că este probabil ca în şedinţa de Marţi a Camerei să se discute interpelările asupra politicii generale a guvernului. Briand va face o declaraţie, care se va adresa atât ţării cât şi parlamentului. NAZEATIS “, DE DREPT« D. Ionel Brătianu, care şi-a luat dreptul de a-şi alege succesorul, n’a fost ales de succesori. Ingratudine! Dar şeful liberalilor va pătrundă totuşi în parlament, pentru că e se­nator de drept. Mai e vorbă! Cine cutează să-i discute dreptul, afară de partidele din stânga? Dumnealui e fiul statuii... de drept şi tot de drept e şeful partidului li­­beral. E... de drept indicatorul în schimbarea guvernului şi tot d-se îşi ia dreptul să le debarce. Când are asemenea drepturi, cum să nu fie şi senator de drept? Nu prea e drept, dar d. Brătianu a in­trat in viața publică cu dreptul. Şi asta, ce e drept, e mare lucru fix. Pil­a din Portugalia Mişcarea este republicană şi democratică — Demisia guvernului LISABONA, 31. (Ra­­dor). — Insurgenţii au ta­­iat comunicaţiile de cale ferată din nordul ţării, împiedicând transportul forţelor guvernamentale din Porto. Şcoala de infanterie şi şcoala de marină au ade­rat la mişcarea revoluţio­nară. Compania căilor ferate a refuzat să transporte trupele guvernamentale spre Praga. Comitetul revoluţionar a lansat o proclam­aţiune, afirmând că mişcarea este absolut republicană şi are ca scop­ constituirea unui guvern democratic. LISABONA, 31. (Ra­dor). — Guvernul a demi­sionat. Preşedintele Re­publicii se sileşte să con­­stitue un guvern naţional. Şeful mişcării a for­mat guvernul LISABONA, 31. (Ra­dor). — Colonelul Cabeca­das şeful mişcării revo­luţionare, a fost însărci­­nat să formeze guvernul.. Cabecadas a­ acceptat­a­: a­ceastă misiune-

Next