Adevěrul, iunie 1926 (Anul 39, nr. 13021-13046)
1926-06-01 / nr. 13021
pl39. — Ho. 13021 * •* Marti 1Iunie 1926 AL. V. BELDIMAN 1888-1897 FONDATORI S CONST. BULLE 1897—1920 I 230 lei pe 3 luni. ABONAMENTE i 440 lei pe 6 luni. 1 850 lei pe un an. 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7 9-11 |g JLgÎ Centrala 6/67. 24/73. 46/79. jtt' TELEFOANE s Direcția 57/72. Ad-ui 1 7/69. ^ Provincia 10/66. Sărbătorindu-şi succesul, guvernul, prin oficiosul său, esclamă: „Şi acum la muncă, alegători şi aleşi!“ ...Mulţi alegători, însă, vor avea nevoie de un lung concediu, după alegerile prin cari le-a fost dat să treacă... Repartizarea mandatelor după legea electorală Şi după dreptate Rezultatul oficial al alegerilor pentru Adunarea deputaţilor e acum cunoscut Comisiunea electorală, după o muncă laborioasă şi după ce a făcut apel şi la luminile specialiştilor liberali, a găsit în sfârşit un fir în labirintul cifrelor şi a izbutit să facă repartiţia mandatelor pe partide şi pe judeţe. In momentul acesta se ştie cine e derPutat şi cine nu. După repartizarea celor 32 de mandate atribuite naţional-ţărăniştilor în judeţele unde au dobândit majoritatea absolută, şi după ce partidul poporului, ca grupare majoritară, şi-a însuşit partea leului pus trăgând de la împărţeală jumătate din numărul mandatelor rămase, adică 177 de mandate, rezultatul general al alegerilor — sau mai bine zis al operaţiunei de repartizare, căci nu e tot una de următorul: " Guvernul 26 deputaţi. Naţional-ţărănişti 77 deputaţi. Liberalii 15 deputaţi., Liga creştină 9 deputaţi. ’Aceasta e repartizarea definitivă !de partide a celor 387 de mandate . ' * E Interesant de notat că rezultatul acesta, care lasă grupărilor neguvernamentale 101 mandate faţă de 286 ale guvernului, nu este expresia reală a raportului de forţe reprezentat prin voturile puse urne. E rezultatul repartizării baza unei legi care despoaie opoziţia de mandate în favoarea guvernului. Propriu zis, pe baza voturilor exprimate guvernul nu a obţinut decât 208 mandate, fată de179 mandate câte s’ar fi cuvenit celorlalte grupări. In adevăr, din totalul de 2.413.500 voturi exprimate* listele guvernamentale n’au obţinut decât 1.318.000 voturi, adică 54 la sută, iar grupările celelalte 1.095.000 voturi, adică 46 la sută. Repartizate pe baza acestui scrutin, cele 3871 de mandate s-ar împărți astfel: Guvernul, cu 54 la sută, ar avea drept la 200 mandate. Partidele celelalte, cu 46 la sută, ar avea drept la 179 de mandate. Dar noua lege electorală — adevărată lege pentru ocrotirea guvernelor împotriva voinței alegătorilor , votată de liberali in extremis, nu lasă ca repartizarea să se facă în proporţie cu numărul voturilor obţinute de fiecare grupare, ci fură 78 de mandate de ale opoziţiei spre a le dărui guvernului, care obţine astfel 286 mandate. Iată de altfel cum s’ar repartiza mandatele pe partide în raport cu numărul voturilor obţinute în alegeri. Averescanii cu 54 la sută, 208 mandate. National-ţărănîştiî, cu peste 30 la sută, 07 mandate. Liberalii cu 8 la sută, 31 de mandate. Liga creştină cu 5 la sută, 19 mandate. Socialiştii cu 18 la sută, 7 mandate* Comuniștii cu 1,3 la sută, 5 mandate. Aceasta e repartizarea pe care o lege electorală cinstită ar face-o, pe baza scrutinului de la 25 Mai, căci această repartizare au făcut-o înșiși alegătorii, în măsura în care corpul electoral a izbutit să-și spuie cuvântul în alegerile actuale. Dar legea electorală vine şi corectează această repartizare, luînd partidelor neguvernamentale 78 de ...aaaMWRE mandate, pe cari le dărueşte guvernului. Şi anume, legea fură dela naţional-ţărănişti 40 de mandate, dela liberali 16, dela Liga Creştină 10, dela socialişti 7, dela comunişti 5. Cu chipul acesta, averescanii, în loc de 208 deputaţi au 286. In schimb, naţional ţărăniştii, în loc de 117 deputati au 77. Liberalii în loc de 31 au 15. Liga creştină în loc de 19 are 9. Socialiştii în loc de 7 n’au nici unul. Comuniştii în loc de 5 n’au nici unul.* Cifrele de mai sus răsfrâng în modul cel mai elocvent spiritul în care a fost alcătuită legea electorală. Reiese din ele că un număr de 78 de deputați opozanţi, desemnaţi de corpul electoral, rămân fără mandat, iar în schimb 78 de candidaţi averescani, pe care corpul electoral a arătat că nu-i vrea, intră în Adunarea deputaţilor, ca reprezentanţi ai naţiunei! Iată prin urmare chipul în care poporul român şi-a putut exprima voinţa lui suverană în actualele alegeri. Până la urne, a avut de luptat cu toată urgia administrativă care a mutilat şi a falsificat în bună parte scrutinul. Iar după votare a venit însăşi legea cu a doua mutilare, furând de la opoziţie 78 de mandate şi dăruindu-le ca primă guvernului. Autorii legii pot să fie mulţumiţi căci opera lor îşi îndeplineşte cu adevărat menirea. Votul universal pusese în mâna poporului o armă periculoasă pentru oligarhie. Noroc că oligarhia a alcătuit o lege electorală care face această armă cu totul inofensivă.Iosif, Nădejde Glose politice... Exces de zel Am pomenit de buclucul întâmplat electorilor guvernamentali din Ilfov. La calcularea rezultatelor unora din secţiile de votare, s’a observat că numărul voturilor exprimate întrece cu mult pe acela al alegătorilor respectivi. N’a fost greu să se deslege misterul. El se explică prin aceea că prefectul judeţului, care conducea operaţiunile electorale, a dispus să se puie în urnele secţiunilor în chestiune mai multe buletine decât numărul alegătorilor înscrişi. Nostim e că „Viitorul“ comentând faptul, nu vede în el decât un... exces de zel electoral. Desigur, oficiosul liberal n’ar fi avut nimic de zis dacă operatorii ar fi pus în urne numai atâtea buletine câţi alegători înscrişi erau! Pilde Ziarul d-lid general Averescu reproduce, sub titlul „Pilde din alte ţări“, un desen italienesc care-şi bate joc de majorităţile parlamentare din Franţa de azi, ca şi de cele din Italia de ieri. „îndreptarea“ ironizează deci sistemul parlamentar; aceasta însă, în acelaş număr în care ridică în slava cerului majorităţile noumotife pe care d. Goga le-a confecţionat pentru uzul d-lui general Averescu. Poate că n’ar fi rău ca d. general să reînoiască instrucţiunile date redactorilor săi, ca să ştie bieţii oameni: sunt ei parlamentari sau anti-parlamentari? democraţi sau !— Intr’un discurs pronunţat la Cameră, Mussolini a definit, cu brutalitatea ostentativă care-1 caracterizează, ţelurile politicii sale externe: Mărturisirea făţişă că imperialismul Italian este o nevoe de expansiune economică şi culturală a unei naţiuni care se crede încătuşată în desvoltarea sa firească, de către frontierele sale politice şi geografice, nu-şi va pierde caracterul de ameninţare prin faptul că Mussolini a adăugat că, totuşi, nu urmăreşte decât o politică de pace. Evident că o politică realistă, cum face Mussolini, exclude orice acţiune agresivă, pornită dintr’un spirit de aventură. Când afirmă însă că Italia „are drepturi pe cari le revendică pe faţă“ şi că aşteapă ca „naţiunile cari au fost aliatele Italiei în marele război să tină seamă de cererile ei legitime“, ducele recunoaşte implicit că nu va pregeta să-şi ceară recunoaşterea acestor drepturi pe toate căile. In această privinţă, el n’a lăsat să subsiste multe îndoeli, atunci când, in acelaş discurs, a definit atitudinea sa în chestiunea dezarma- rii şi a reformării consiliului Ligii Naţiunilor. Mussolini vrea o dezarmare genezală, insă numai după aşezarea unei păci drepte, adică prin satisfacerea ÎpSSclfic italiei, iar in chestiunea consiliului Ligii, Italia nu va renunţa la regula unanimităţii în deciziuni, pentru că nu vrea să renunţe la dreptul său de veto atunci când o hotărîre nu i-ar conveni. Aceste declaraţii ale premierului italian sunt deosebit de preţioase, pentru judecarea perspectivelor de reuşită a negocierilor în curs între cabinetele marilor puteri pentru înfăptuirea câtorva obiective ale Ligii Naţiunilor. Prin atitudinea sa de acum, care nu e decât o continuare a recentelor demonstraţii de imperialism colonial, Mussolini încearcă să exercite o presiune asupra marilor puteri pentru a obţine satisfacerea revendicărilor sale, înainte de a subscrie la o concesiune oarecare. Discursul său este fără îndoială un fel de introducere la negocierile ce-şi propune. Cum împărţirea posesiunilor coloniale redevine actuală prin promisiunile făcute Germaniei de către aliaţi, cu prilejul semnării tratatelor de la Locarno, Italia va căuta să profite de ocazie pentru a-şi valorifica pretenţiile. Fără consîmţimântul ei nu s’ar nuîea face nimic, căci consiliul Ligii nu va putea transmite un mandat colonial, dacă Italia uzează de dreptul de vot». «!■ ELE» Chestia zilei Precauţiile d-lui general Moşoiu UN CETĂŢEAN: Ce, iar avem războiu ?!?... GENERALUL : Nu, dragă! Mă duc patid vizavi, să-mi cumpăr o ţigară Politica şi armata ---------- ———«a»——----------------- Părerea şi atitudinea lui Napoleon I.—Ce scrie d. G. Hanotan? Studiul istoriei nu ar prezenta activitatea civilă. El excludea al lui Junot : „Ai tratat un prefect ca nici un interes, dacă nu ne-am folosi de experienţa ei. In ultimul număr din ,.Revue des deux Mondes“ d. Gabriel Hanotaux, fost ministru de externe al Franţei, membru al Academiei franceze, un om politic de dreapta, publică un foarte interesant articol asupra „Transformatiunii sociale sub imperiu“. Cine anume a contribuit la restabilirea echilibrului şi la fondarea nouii ordine de stat de după revoluţiune? — este întrebarea pe care şi-o pune autorul — care ajunge la concluzia că nici o pătură sociallă nu a făcut singură, această operă, ci toate la un joc, societatea întreagă, pe un caporal. Credeam că ai destul tact ca să nu abuzezi de autoritatea d-tale. Aceasta mă jigneşte şi face rău discernământului meu“. După câteva zile Napoleon revine şi proclamă: „Autoritatea militară e inutilă şi deplasată în ordinea actelor politice civile“,NI. Examinând însă rolul diferitelor pături sociale, se ocupă şi de cel al armatei şi arată cu acestă ocazie ce credea Napoleon, desigur unul din rarii bărbaţi de stat care a unit competenţa politică cu cea militară, despre rolul armatei în politică. „Armata — scrie d. Hanotaux — a fost sub Napoleon un instrument de dominaţiune, dar numai în afară. In interior abia dacă se găseşte o vină a acţiunii ei. Ea a jucat un rol la 18 Brumar (lovitura de stat a lui Napoleon contra directoriului, Nota Red.) Dar câţiva toboşari bătând toba intr’o incintă răsunătoare şi o escuadă de grenadieri cam zăpăcită de rolul ce’i se atribuia, formează oare armata ? „Bonaparte, omul lui Vendémiaire (armata învingând secţiunile revoltate contra Convenţiunii), ştia la ce poate duce uzarea armatei în interior. De aceea, odată ajuns, el mereu s’a ferit să uzeze de ea înăuntru. Cunoştea prea bine istoria romană pentru a se expune regimului pretorienilor prin cari se fac dar se şî desfac împărații". In realitate tot de ce se temea el mai mult era un complot militar. Organizatiunea armatei nu a fost opera lui. Regimul conscriptiunii militare căruia datora victoriile sale, fu stabilit printr’o lege votată în 1798, după un răspuns al lui Jourdan. De atunci împăratul care se atingea de toate, nu s’a atins nici odată de el, nu vorbea nici odată de el, ca şi când s’ar teme să puie mâna pe o instituţiune de care depindea şi care, la cea mai mică ciocnire, se putea prăbuşi sub el. D. Hanotaux arată apoi că armata era republicană, că singură ea protestase contra concordatului și că atunci când politicianii ajunși la ananghie, căutau un general care să-i protejeze cu spada lor, „Joubert, Angereau, Massena, Moreau, se dovediră indocili sau impasibili, şi numai Napoleon consimţi să arunce în revoluţia în lichidare, „acest cap frumos, dar fără supleţă şi fără imaginaţie: armata“. Departe de a ţine armata lângă el, Napoleon o ţine cât posibil mai departe de capitală, la graniţă sau dincolo de ea. Sfatul acesta îl dăduse şi lui Robespierre. El nu iubia soldatul decât în campanie, ataşat misiunii sale care este să se lase omorît pentru a învinge. Napoleon nu veoia «Uitări, in endiată» mata din politică. Erau mari cetăţeni, mari viitori miniştri, printre generali: Davoust, Goudon Saint Cyr, Soult, Bernadotte. Gr nimic nu-i mai frapant — înainte de 1815 — decât neglijarea vroită a aptitudinilor civile ale militarilor. Napoleon nu-și ascundea opiniile în această privință. La 8 Mai 1806 Napoleon îl scrie : # partea lui Vazsonyi In staţiunea balneară Baden a încetat din viaţă Sâmbătă unul din cei mai serioşi bărbaţi politici ai Ungariei: Vilhelm Vazsonyi. Şef al partidului democrat şi în ultimul timp conducător efectiv al opoziţiei din Adunarea Naţională de la Budapesta, Vilhelm Vazsonyi a jucat un rol politic din cele mai importante şi fără îndoială că viitorul va dovedi că politica preconizată de el ar fi adus foloase de seamă ţării sale. Wilhelm Vazsonyi a intrat de mai bine de 25 de ani în viaţa politică, câştigându-şi faima meritată de cel mai mare elector al Capitalei. Oratorde mare talent, înzestrat cu o cultură vastă şi însufleţit de un umanitarism luminat, Vazsonyi a ajuns în fruntea mişcării democrate din Ungaria, pe care a condus-o în vremurile cele mai critice, când şovinismul reacţionar, stăpânea prin teroare oficială ţara întreagă suprimând fără ezitare pe oricine i se opunea. Vazsonyi a înfruntat cu curaj primejdia, având conştiinţa că apărând democraţia, apără interesele adevărate ale ţării şi drepturile imuabile ale mulţimei nepăstuite. N’a lipsit mult ca acm un timp să şi cadă victimă, din ordinul organizaţiunilor rassiste, a căror ferocitate pare să fie aceeaşi pe tot continentul. Wilhelm Vazsonyi a fost atacat de doi foşti ofiţeri din celebrul detaşament alb al colonelului Pronay, şi numai prin curajul său şi al şoferului care-l însoţea a scăpat Nu l-a înfricoşat însă nici această încercare de exterminare, deşi din primul moment justiţia a căutat să muşamalizeze afacerea, refuzând astfel făţiş lui Vazsonyi protecţia legală. Cu o energie neobişnuită Vazsonyi a demascat de la tribuna Adunării Naţionale pe primul ministru Bethlen şi pe ministrul de interne Rakowszky, acuzându-i de complicitate în falsificarea de franci francezi. Tot Vazsonyi a fost cel care a redactat concluziile separate ale minorităţii, cu ocazia anchetei parlamentare ce s-a făcut în aceeaşi chestiune, înfruntând încă odată toată urgia teroriştilor. El a cerut în numele opoziţiei pedepsirea tuturor vinovaţilor, fără excepţie, şi retragerea guvernului actual, grav compromis. Urmarea atitudinei sale energice a fost o concesiune aparentă pe care contele Bethlen — unul din cei mai abili politiciani — i-a făcut-o lui Vazsonyi. Primul ministru a recunoscut că există în Ungaria organizaţii politice clandestine, cu caracter terorist, pe care a promis să le desfiinţeze. Şi pentru ca guvernul să fie scutit pe viitor de reproşul justificat că întreţine singur aceste organizaţii clandestine — a invitat pe democraţii lui Vazsonyi să colaboreze la o anchetă parlamentară în vederea demascării şi desfiinţării acestor organizaţii „pernicioase“ pentru ţară. Dar Vazsonyi cunoştea pe oamenii regimului şi răspunsul pe care l-a dat la această ofertă va rămâne în analele politice ca o caracterizare definitivă a actualei situaţii nenorocite din Ungaria: „Nu ne puteţi păcăli, nu veţi desfiinţa organizaţiile clandestine, fiindcă chiar unii miniştri sunt membri în aceste organizaţii!“ Şi astfel încercarea de mistificare a contelui Bethlen a fost dejucată! Moartea lui Wilhelm Vazsonyi însemnează o mare pierdere nu numai pentru democraţia maghiară, ci pentru Ungaria în genere. Căci regimul debarasat de controlul lui Vazsonyi, nu va mai cunoaşte margini şi poate vom asista la întoarcerea vremurilor funeste din 1920! I L. P. NASTA WILHELM VAZSONYI Măsuri pentru susţinerea francului francez PARIS, 31 (Rador). — După şedinţa consiliului de eri, s'a publicat un comunicat oficial, care spune că guvernul socoteşte că datoria sa ar fi actualmente să consacre exclusiv toată activitatea sa, pentru îndreptarea francului. A aprobat alegerea lui Peret, şi a experţilor din comitetul financiar, cari vor avea misiunea să supravegheze piaţa schimburilor şi să sugereze orice deciziune utilă pentru apărarea francului. Guvernul refuză să ia în consideraţie orice agravare a impozitelor şi va codifica de urgenţă limitele sarcinilor, după categoriile contribuabililor şi natura impozitelor şi va supune parlamentului proectul pentru un plafond fiscal. Guvernul va propune deschiderea unui cont special, pentru Banca Franţei, unde se vor vărsa şi se va face virimentul capitalului înregistrat in monedă străină și constituit în afară de Franţa de către cetăteni francezi. Libertatea pentru exportul capitalului nu se va acorda decât după reîntoarcerea marelui capital exportat. Consiliul respinge pentru un moment orice inovatiini fiscale si con controverse doctrinare care ar fi suscentibile să alarmeze creditul public împotriva voinţei de liniştire, a guvernului. Guvernul socoteşte că parlamentul va amâna desbaterea şi va admite de acord ca ţara, orice iniţiativă care ar putea fi întrebuinţată în favoarea operei imediate de salvgardare. PARIS, 31 (Rador). — Ziarele subliniază importanța deosebită a comunicatului, comunicat de consiliul de ministri de eri si prevăd că desbaterile decisva vor incepe Marti la Cameră . Operaţiile spaniole In Maroc J MADRID, 31 (Rador). — Trupele spaniole au pătruns pe teritoriul Bokkola, care predomină totalitatea platoului Ait Kafara. PARIS, 31 (Rador). — Telegramă din Rabat. — Fratele şi unchiul lui Abd-El-Krim, ministrul Azerkane, doi secretari şi mai multe persoane constituind anturajul lui Abd-El- Krim, au plecat la Taza. Supunerea triburilor * .....— ■■■— MADRID. 31 (Rador). — In cursul ultimelor 24 ore, peste 2000 familii făcând parte din triburile unde Abdel-Krim a căutat de curând să se refugieze, au declarat supunere. Spaniolii au capturat importante depozite de muniţiuni şi 40 tunuri la Bouhem Aingomera. Toate triburile riffane s’au supus PARIS, 31. (Rador). — Steeg a primit supunerea tuturor triburilor Beni Zeroual. Cu aceasta se poate afirma că toate triburile riifane au depus armele și au recunoscut autoritatea franceză. Pierderile franceze In Maroc PARIS, 31. (Rador). — Ministerul de război a anunțat că pierderile franceze din Maroc — de la Aprilie 1925 — se totalizează la 2162 oameni, dintre cari 1500 francezi. Franţa nu schimbă statutul Marocului PARIS, 31 (Rador). — Răspunzând unor anumite sugerări făcute de presa străină, cu privire la Maroc, guvernul francez declară că nu a intenţionat nicidecum să provoace modificări cu caracter internaţional în zonele spaniole sau ale Tangerului. __________ Agravarea crizei miniere britanice LONDRA, 31. (Rador).— Uiţi cauza crizei miniere, căile ferate reduc din ce în serviciile lor. Numai azi Luni vă puteţi abona la ziar,rele „Adevărul“ sau „Dimineaţa“ cu Lei 650 pe un an, în loc de Lei 850, trimeteţi deci azi Luni Lei 650, la administraţia ziarelor noastre str. Sărindareşti. Cu începere de Marţi 1 Iunie, costul abonamentului va fi da lei 850 pe un an. O nouă majoritate în Camera franceză PARIS, 31 (Rador). — Consiliul da miniştri dasri a fost consacrat exclusiv examinării situaţiei poltice* Agitaţiunea a marcat o tendinţă de sciziune la radicali socialiştii cari voiau să oblige pe membrii lor să demisioneze. La Sfârşitul zilei s’a produs o destindere a situaţiei. „Le Journal“ indică că majoritatea concentrării ar fi pe cale de formaţiune, ceea ce lămureşte agitaţia printe deputaţii din grupurile fostului carter . După terminarea consiliului, Pain,lévé a anunţat că generalul Simon ’ ar fi plecat la Maroc ca să fixate bazele statului din Riff cu autoritǎrile spaniole. Nu este vorba de rectificarea frontierelor din zonele franco-spaniole, ci de soluţionarea chestiunilor economice şi militare survenite în urma victoriei. Politica guvernului Briand PARIS, 31. (Rador). — „Echo de Paris“ declară că este probabil ca în şedinţa de Marţi a Camerei să se discute interpelările asupra politicii generale a guvernului. Briand va face o declaraţie, care se va adresa atât ţării cât şi parlamentului. NAZEATIS “, DE DREPT« D. Ionel Brătianu, care şi-a luat dreptul de a-şi alege succesorul, n’a fost ales de succesori. Ingratudine! Dar şeful liberalilor va pătrundă totuşi în parlament, pentru că e senator de drept. Mai e vorbă! Cine cutează să-i discute dreptul, afară de partidele din stânga? Dumnealui e fiul statuii... de drept şi tot de drept e şeful partidului liberal. E... de drept indicatorul în schimbarea guvernului şi tot d-se îşi ia dreptul să le debarce. Când are asemenea drepturi, cum să nu fie şi senator de drept? Nu prea e drept, dar d. Brătianu a intrat in viața publică cu dreptul. Şi asta, ce e drept, e mare lucru fix. Pila din Portugalia Mişcarea este republicană şi democratică — Demisia guvernului LISABONA, 31. (Rador). — Insurgenţii au taiat comunicaţiile de cale ferată din nordul ţării, împiedicând transportul forţelor guvernamentale din Porto. Şcoala de infanterie şi şcoala de marină au aderat la mişcarea revoluţionară. Compania căilor ferate a refuzat să transporte trupele guvernamentale spre Praga. Comitetul revoluţionar a lansat o proclamaţiune, afirmând că mişcarea este absolut republicană şi are ca scop constituirea unui guvern democratic. LISABONA, 31. (Rador). — Guvernul a demisionat. Preşedintele Republicii se sileşte să constitue un guvern naţional. Şeful mişcării a format guvernul LISABONA, 31. (Rador). — Colonelul Cabecadas şeful mişcării revoluţionare, a fost însărcinat să formeze guvernul.. Cabecadas a acceptata: această misiune-