Adevěrul, iunie 1926 (Anul 39, nr. 13021-13046)

1926-06-10 / nr. 13029

Anul as. — ho. 13029 * * Joi 10 Iunie 1926 4 PAGINI AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORII CONST. MILLE 1897—1920 I 850 lei pe un an. 3 Lei 230 lei pe 3 lunî. ABONAMENTE: • 440 lei pe 6 luni. Edifie specială 3 Lei TELEFOANE Centrala 6/67, 24/73, 46/79, Direcția 57/72, Ad-tra 2/69. Provincia 10/66, 46 Confiscarea Adevărului 99 Azi „Adevărul“ a fost confiscat, pentru că a publicat un interview cu d. Iuliu Maniu, preşedinte al partidului naţional, referitor la tragicele evenimente de la Hunedoara. Ieşim acum in această ediţie specială, spre a protesta, în faţa opiniei publice, împotriva brutalităţii fără rost a cărei victimă a fost ziarul nostru. Noi nu credem că este admisibil ca în România Liberă şi Mare să se înăbuşe glasul unei personalităţi ca Iuliu Maniu. Şi, in general, nu credem cu fiinţă să se suprime fiertatea cuvântului. Guvernul face o imensă greşală. Suntem, convinşi că el însuşi va suferi de pe urma actelor lui samavolnice. Dar soarta lui nu ne preocupă. Pe noi ne preocupă dreptul la cuvânt al democraţiei acestei ţări. Fapte ca aceea dela Hunedoara, nu pot fi acoperite priscbt’o tăcere impusă cu sila. nic’odată, protestăm cu toată energia împotriva actului arbitrar săvârşit şi suntem siguri că întreaga opinie publică îşi va uni glasul ei cu al nostru. „ADEVERUL“ Glose politice Două cântare? De câteva zile încoace, oficiosul liberal abundă în amănunte cu privire la lupta care s’ar fi dezlănţuit, în sânul partidului ţărănist, împotriva d-lui Stere, ele către d. Bogdan Duică. Nu ştim întrucât cele ce se atribue d-lui Duică sunt exacte. Ni se pare însă că proporţiile pe cari „Viitorul” le dă acţiunii d-lui Dincă sunt cam exagerate. Și aceasta nu după vr’un criteriu al nostru, ci după criteriul... „Viitorului "In adevăr, cât timp n’a fost vorba de vre-o acţiune dizidentă a d-lui Doică, d-sa activând împreună cu partidul. „Viitorul" n’a relevat nici o dată importanţei acţiunii d-lui Duică, fie care oficiosul liberal osocotea nulă şi de nul efect. Atunci cum ar putea acţiunea izolată a d-lui Duică să valoreze maimult, dacă „Viitorul” întrebuinţează aceeaşi măsură ? Podul Moldova, Bucovina şi Basarabia mvt de câteva zile cu desăvârşirea date de Capitală. Este vorba calele aceste, legătura să fie restauită, însă cu transbordare. Toate acestea fiindcă podul de e Milcov a suferit grave avarii, ea vorba de un picior al podui pe cale de prăbuşire. ■ Interesant este că podul e contrizit în beton armat şi nu-i de cât n an de când a fost dat circulariei. Costul lui se cifrează la mioane. Oricum ar fi pricinile accidentale se impune întrebarea dacă ele a puteau fi prevăzute şi preînîmpinate. Cine poartă răspundera chestiunii şi care este situaţiarganelor de control ? Cazul este mai mult decât surrinzător. Sunt specialişti cari se rată nedumeriţi. Încă odată: cine răspunde? Mulţumiri ............... - ----------------- LA ministerul de interne a avut o consfătuire a prefecţilor. Doga le-a mulţumit acestora „pein devotamentul cu care au lucrat [ alegeri şi pentru reuşită!". Prefecţii, întorcându-se la reşenfă, vor transmite mai departe mulţumirile guvernului, magistralor şi jandarmilor. Vinovaţii S’a constatat, in modul cel mai reels posibil, că autorii nenoro■tei întâmplări din comuna Ruşi, ivt partidele naţional şi ţărănist, nu şi unele gazete, între cari şi noastră, întâmplarea tragică e urmarea atutrală a felului cum naţional-ţăăniştii au făcut campania electora-i , cum şi a modului in care gaetele au apreciat actele adminisaţiunii, prin reportajul senzaţio-ale şi calomnioase. Aşa susţine îndreptarea, în forţa cea mai categorică şi cu în■eaga seriozitate cuvenită unul folos al guvernului. Naţionalii şi ţărăniştii au visitat, noi am calomniat, iar guverul n’a făcut decât acte de un catgoric respect faţă de legile tăi. O spune atât de serios oficiosuluvernului încât nu ne-am mira acă ar ajunge el însuși s'o creadă. In orice caz, pe noi ne-a dezar-t at ! Caracteristic ! Interesant pentru starea de spiț a guvernamentalilor de astăzi ste faptul că la orice critică pe mna odioaselor alegeri efectuate, răspund printr’un cinism uluitor. Brutalităţile comise la par per- Legitims. Situaţia mârâiâ'4! guvernului i se pare intactă. Guvernamentalii au ajuns până acolo in cât mi văd nimic anormal in ceeace s’a petrecut. Ei nu pricep de ce felul cum au efectuat alegerile, ar constitui o piedică pentru eventuale combinaţii politice intre guvern şi unele nuanţe opoziţionate. Cu o astfel de detracare a mentalităţii politice nu se mai poate spera într’o revenire la simţul normalului Sever început fără sfârşit Un ofiţer dela Timişoara a fost judecat şi eliminat din armată, printr’o sentinţă a consiliului de război, pentru că ar fi împărţit manifeste electorale de ale partidului naţional. Sancţiunea nu se datoreşte cunoscutei circulari a d-lui general Mircescu, care a intervenit înainte de condamnare dar după darea în judecată a ofiţerului. Am putea deci spune că, deoarece sentimentul primejdiei amestecului ofiţerilor în politică este profund impregnat in sufletele militarilor, circulara ministrului de război îşi va produce efectul salutar. Am putea... spune, dar nu spunem, pentru că e o nuanţă de care trebue să ţinem seama. Ofiţerul dela Timişoara s'a amestecat In politică împărţind manifeste electorale; el n’a bătut şi n’a arestat pe nimeni. Şi apoi, acest ofiţer intervenise pentru opoziţie şi nu pentru guvern. Vina lui, deci, e mare şi sancţiunea trebuia aplicată. El nu lucrase din ordin. Cu ceilalţi ofiţeri, cari au lucrat pentru guvern, lucrurile se schimbă. Indiferent de ce-au făcut, ne îndoim că vor primi sancţiuni, deoarece ei amestecându-se în favoarea guvernului, au făcut operă de ordine şi nu de „demagogică anarhie“. Iată raţionamentul suprem, în faţa căruia se va Închina, desigur, ş.d. general Mircescu. Aşteptăm ca faptele să ne desmintă ca să facem din propria noastră iniţiativă, amendă onorabilă. Dar faptele nu ne vor obliga s’o facem. R. Noul şef al statului polonez inginer şi profesor la şcoala politehnică din Varşovia, ales cu asentimentul mareșalului Pilsudski, presedinte al rusmublicii norodeze . v. vK 4 CU D. MOSCICKI Două epoci: 1871—192® începutul anului 1871 era frământat de intrigi politice între partide, cari toate voiau să guverneze. Tulburările din Camera deputaţilor, cele de la întrunirile publice din sala Slătineanu şi mai ales intrigile încercate de partide la palat, pentru a defăima pe adversari şi a câştiga favoarea Domnitorului Carol, pricinuiseră Coroanei mari neplăceri. In această situaţie, prinţul Carol crezu că trebue să dea un vileag atitudinea şi intrigile acelor oameni politici, cari prin purtarea lor stânjeneau realizarea bunelor sale intenţii. Şi atunci adresează o scrisoare în Ianuarie 1871, care a fost dată publicităţii şi din care reproduc cele ce urmează: „De nu mi-aşi fi legat tot sufle „tat de această ţară binecuvântată, „care, in alte împrejurări, se putea „aştepta la un viitor strălucit, de „mult m'ar fi părăsit răbdarea. A* „cum Insă m'am hotărit la o ui„timă Încercare, ce probabil mă va „face să trec in ochii partidelor sl „a conducătorilor ca lipsit de iu„bire pentru țară; dar eu am lăsat „la o parte orice consideraţii per. „sonata cu riscul de a-mi pierde ..poate toată popularitatea. Căci, ar „fi o neiertată lipsă de datorie de „a mai ascunde adevărata cauză a „răului şi de a lăsa, fără Împotrivire, viitorul ţării prada Intrigilor „de partid. „Ştiu bine că cel ce, In unele îm „prejurări, are curajul adevărului „şi spune lucrurile pe nume, este „adeseori biruit şi aşa mi se poate „întâmpla şi mie.“ Ziarul „Secolul“, din 9 Februarie 1871, a scris atunci următoarele : „Măria Sa a adresat o scrisoare „care a umplut de o adâncă mâhnire „inimile tuturor Românilor adevăraţi. Această scrisoare poartă Intr’adevăr sigiliul unei profunde în,,tristăciuni, care a atins cele mai nobile fibre ale bunului nostru Domnitor. Atâtea intrigi jucate împrejur „rul Tronului, atătea lăcomii cari „stau gata să înghită averea statului, atâtea mâini cari cerșetoresc „toate la tron a apoi atâtea batjo„curi, — cum nu puteau să izbească „un piept inocent a cărui unică dragoste a fost totdeauna binele Romănilor!" Aceasta era după cinci ani de domnie a lui Carol I. Dorul de bine al tării ce era în sufletul Domnitorului a găsit in caracterul său hotărit Şi în voinţa neclintită ce avea de a’şi atinge ţelul puterea necesară pentru a lupta şi a înfrânge micimea conducătorilor de partide. El a dat impulsul vieţii politice a vremurilor ce au urmat. In zilele noastre, după războiul ce ar fi cerut întrunirea tuturor puterilor pentru refacerea ţării, grupările politice duc din nou lupta pentru putere. Partidul conservator a dispărut după încetarea din viaţă a ultimului om de stat conservator, a neuitatului Alexandru Marghiloman. Totuş, în afară de partidul liberal, trei grupări urmăresc ajungerea la putere, dar de la 1918 şi până azi ele n’au putut să se înţeleagă asupra unui program de guvernământ comun, sau, mai bine zis, n’au putut să cadă la un acord asupra locurilor de împărţit şi, de aceea, despărţite cereau fiecare puterea. Prin intrigi de culise căutau să ponegrească pe rând fiecare pe celelalte două în ochii factorului constituţional, neimpunând cu autoritate un guvern unitar pe care voinţa ţării să-l fi indicat lămurit. îndată după război, suveranul era încrezător in spiritul de discernământ al ţării şi credea că, dacă conducătorii nu se pot înţelege, ţara singură va arăta ce voeşte. De aceea a adresat d-lui general Văitoianu o scrisoare ce a apărut în „Monitorul Oficial“ la 29 Oct. 1919 spunând: „când, după „zădarnice încercări pentru realizarea unei colaborări a diferitelor partide, v’am însărcinat cu for „marea unui minister, dorinţa mea „de căpetenie era de a da ţării un „guvern care să garanteze libertatea alegerilor“. Au trecut 7 ani de atunci. A venit timpul când, după guvernarea de 4 ani a partidului liberal, regele să aibă din nou nevoe de un guvern puternic popular şi să recurgă iar la încercarea de colaborare între cele trei partide de opoziţie. Dar, şi de data aceasta, după nesfârşite perfractări, le-a găsit despărţite în ceasul din urmă, fiecare cu pretenţia da a veni separat la guvern. Nu reamintesc cele ce s'au petrecut în timpul crizei în jurul tronului; nu voi vorbi nici de intrigi nici de trădări. Ele învederează mentalitatea competitorilor de putere, cari preferă să fie adusi la guvern pe usa din dos decât să se impue prin autoritate si popularitate. E mai frumos pentru ţară ca ele să fie uitate. Un fapt e sigur insă. Ele au făcut posibil guvernul generalului Averescu, cel mai slab din toate trei şi lipsit de popularitate. Generalul Averescu era menit să dea o guvernare de ordine, după ca in 1919 a conspirat ca să ajungă la putere, iar in 1921 voia să se apare cu forţa unei debarcări, devenite inevitabile. De aceea el a fost indreptătit să facă alegerile pe cari țara le-a cunoscut pentru prima oară. Iar celelalte partide nu sa pot plânge de alegerea făcută de rege, căci cine recurge la intrigi de culise pentru a veni la putere, e ades victima lor, fiindcă pe acest teren invinge cel ce satisface mai multe interese oculte. * Ca și in 1871, ne găsim dar in faţa aceleaşi crize de autoritate, care duce la abuzuri şi excese. Viaţa politică e dominată de aceeaşi minciună constituţională şi parlamentară. Spiritul conducătorilor nu vede decât interesul imediat personal sau cel mult interesul de partid, şi nu nevoile ţării sau suferinfele poporului. Cu drept cuvânt, spunea Matei B. Cantacuzino : „păcatul mare care ne caracter,zează este neadevărul — neadevărul care se manifestă In toate directiile, — neadevăr in felul cum unii oameni, cari fac politică, uzează de făgăduinţe pentru a-şi creia soarta, neadevăr in felul cum unii înţeleg a şi face rolul de măgulitori ai tronului, săpând astfel o prăpastie între tron şi ţară. Acest păcat al minciunei a adus ponoase asupra ţârei şi va mai aduce". In această situaţie ne reamintim scrisoarea defunctului rege Carol I: „ar fi o neiertată lipsă de datorie de a mai ascunde adevărata cauză a răului şi de a lăsa, fără împotrivire, viitorul ţării prada intrigilor de partid şi abuzului de guvernare prin ilegalităţi şi teroare, cari toate duc la anarhie“. Lascar Antoniu NĂZBÂTII NENOROCIRE Opoziţia sa la aminte In alegerile de curând terminate, opoziţia n’a putut ajunge la o inţelegere generală, ca la alegerile comunale. In aparenţă, lucrul n’ar avea mare importanţă. Adăugând la cele 30 procente de voturi obţinute de opoziţia unită, incă cele câteva procente obţinute de socialişti, unitari şi de liga cetăţenească, deosebirea n’ar fi mare. De fapt, însă, în unele judeţe ar fi folosit toate grupările, dacă ar fi fost unite. Vom lua numai câteva exemple. In Prahova, opoziţiei unite i-au lipsit vreo 59 de voturi, ca să aibă majoritatea absolută. Cum socialiştii, blocul muncitoresc şi liga cetăţenească au obţinut fiecare câte 690 până la 800 de voturi, cu oricare din aceste grupări sar fi aliat opoziţia unită, ea avea majoritatea absolută. In felul acesta, blocul opoziţiei lua 4 mandate din 8 dacă toate trei grupuri mici ar fi fost in cartel, lua 5 mandate din 8. Admiţând că sa făcea cartelai cel mal natural, cu socialiştii, admltându-se In fruntea listei doi ţărănişti, un naţional, un socialist, toţi patru ar fi fost aleşi. Cartelai naţional-ţărănist trebue Insă să se mulţumească cu un singur loc in Cameră. Acelaş lucru in judeţul Bihor. Acolo, parterul naţional-ţărănist a obţinut 11 la sută din voturi şi i s’a acordat un singur mandat din nouă. Au mai obţinut socialiştii 1 la sută şi blocul muncitoresc 12 la sută. Luptând Împreună, aceste grupări ar fi avut 54 la sută din voturi, deci majoritatea absolută şi i se repartizau din primul moment cinci mandate din nouă. Dacă, deci, în fruntea listei ar fi fost doi naţionali, un ţărănist, un socialist şi un unitar, ei ar fi intrat cu toţii in Cameră. Luptând separat, Întreaga opoziţie a obţinut un singur mandat. Şi in judeţul Cernăuţi opoziţia unită putea obţine majoritatea absolută. Acolo ţărăniştii au avut 24 la sută din voturi şi socialiştii 23 la sută, total 47. Au fost Insă 4 la sută voturi anulate, ale naţionalilor cari s’au abţinut. Cum un bloc compact mai capătă şi alte voturi, ale alegătorilor cari se lasă atraşi de curent, e aproape sigur că şi aci opoziţia unită ar fi avut majoritatea, adică lua 3 mandate din 6 şi nu unu, cum a luat. Pentru eventuale noi alegeri pe baza aceleiaşi legi, partidele ar trebui să fie socoteală de această situaţie specială. O. G. Mussolini a dat ordin să se închidă toate şcoalele de dans din Italia, considerate cuiburi de conrupţie şi desfrâu. E firesc ca Ducele din Bucureşti să ia exemplul celui de la Roma, pentru că dictatorilor le place să joace lumea, cum îi cântă dumnealor. Ar fi o adevărată calamitate, intr’o ţară ca a noastră, unde, cei mai mulţi din înalţii demnitari, sunt simplii absolvenţi ai şcoalelor de dana. Klx. Udei da Costa de B. Brănişteanu Fanatismul, cel religios ca şi cel politic, şi adesea aceste două aspecte ale lui se confundă, s’a servit în toate vremurile şi la toate popoarele de aceleaşi metode şi se exprimă în aceleaşi forme. Biografia lui Uriel da Costa este şi ea o ilustraţie a acestei vechi constatări. O scurtă viaţă de om trăită sub ceruri deosebite, între popoare deosebite, sub religii diferite, îngăduie să cunoşti toată grozăvia şi absurditatea fanatisnului, unul şi acelaş peste tot şi întotdeauna, protivnic civilizaţîunii şi progresului. Mulţi vor fi aceia cari nu cunosc numele lui Uriel da Costa decât din mediocra tragedie a by unity.kom, mai mulţi aceia cari vor fi crezând că nici nu a existat niciodată. Dar el a existat şi a lăsat urme scrise, iar viaţa lui reală întrece atât prin bogăţia acţiunii, cât şi prin profuziunea şi umanitatea zguduirilor sufleteşti, ceiace fantezia poetului şi romancierilor a încercat să facă dintr’ânsul. S'a născut în Portugalia, la Opporto, dintr’o familie de marani, era adică descendent al acelor evrei, pe cari inchizițiunea îi silise să treacă la catolicism. Tatăl său era — după propria lui spusă — un adevărat creştin, un practicant. Uriel, care pe atunci, născut fiind în religia catolică, se numea Gabriel, fusese crescut în spiritul nobilimei portugheze. Era un călăreţ excelent, ştia că mânuiască spada şiducea viaţa unui fiu de familie bogată. In 1604 îl găsim student la Universitatea iezuită din Coimbra. La vârsta de 25 de ani e tresorierul unui capitol, unui colegiu de canonici. Dar tocmai studiul teologiei, pune la dânsul baza tragediei vieţei sale. Marile probleme ale mântuirei, ale damnaţiune!, ale reînvierei, frământate tocmai de iezuiţi, semănară în sufletul lui îndoiala. Acea îndoială care avea să nu’l mai părăsească toată viaţa, care avea să devie chiar cauza nenorocirii şi sfârşitului ei tragic. Intr’o singură frază el a exprimat aceasta, dovedind că nu i-a lipsit conştiinţa soartei ce’şi pregătise. „Din cauza religiei, a scris el, am suportat în cursul vieţii mele suferind de necrezut“. Ros de viermele îndoelii, el se dedă studiului Vechiului Testament şi Profeţilor. Şi iată-l crezând că găseşte în ele dezlegarea problemelor ce’l preocupau. Poate că în această credinţă a intervenit atavismul, poate că l’a influenţat şi mumă-sa, despre care nu ştim multe, dar ştim că a fost singura fiinţă care nu s’a despărţit de el, care nu l’a părăsit nici un moment în toate suferinţele şi nevoile lui, ci le-a împărtăşit cu dânsul, până la moartea ei, care a găsit-o excomunicată din cauza lui. Destul, el n’a putut, şi aceasta-i caracteristica întregii sale vieţi — el n’a putut trăi în minciună. Maranii, mulţi sfidând primejdiile inchiziţiei, profesau în taină religia mozaică, pe când în public practicau ritul catolic. Gabriel da Costa însă, nemaiîmpăcându-se cu filosofia catolică, iniţiază şi pe ai săi în nouile sale convingeri religioase, cari li se păreau, cum singur a scris, „că convin mai bine adevărului“. Decise deci şi pe ai săi şi renunţând cu toţii la poziţiune şi avere, expunânduse riscurilor mortale care erau,partea emigranţilor contra voinţei regale, părăsiră Portugalia şi se îndreptară spre Olanda, de pe fundara de refugiu a libertăţii toleranţei. Ajunseră la Amsterdamnde el şi fraţii ltd „îndep' ' ^ * gea circumcizându-se“. Dar nici acum nu avea sească liniştea şi pacea p căuta. Riturile, chemate la legea, prin excesul lor, o sufoca Meditaţiunea îl conduse repede o critică tot atât de ruinătoare practici bisericeşti mozaice, cu îl condusese la renegarea celei colice. Deşi, sau poate pentru, după cum ne spune în autobiogrfia sa, era de natură foarte prea şi atâtde înclinat spre pietate îi cât la povestirea nenorocire a luia, lacrămile îi scăpau, fără să le poată opri, — totuşi fiii lui nu-i îngăduia să retie adevăr. Adevărul însă pe care’l găsise cum în Vechiul testament şi î profeţi, era, că practica şi tradit religioasă a comunităţilor evreeş nu corespundeau concepţiilor li (Citiţi continuarea, în pag. 1 NOTE „VIITORUL”, vorbind, de alegerile judeţene, spune printre altele : „Astfel în 25 de judeţe listele partidului poporului s-au ales fără contra-candidaţi. Desigur că d. ministru de Interne va constata din acest fapt că partidul guvernamental e atât de popular în acele judeţe, încât nu-i poate rezista nici unul din celelalte partide". Adică... exact ceia ce spunea şi ministrul de Interne liberale după alegerile comunale, despre cele câteva mii de comune unde opoziţia n’a putut pune candidaţi. Pentru verificare răsfoiţi colecţia ziarului „Viitorul”. * ZIARELE vorbesc de dorinţa de colaborare a averescanilor cu partidul ţărănist. De ce colaborare ? Doar guvernul a reuşit strălucit in alegeri — atât la Cameră, cât mai ales la Senat. Ţărăniştii, în unele judeţe, n’au avut decât vre-o câteva sute de voturi. La Orhei ei n’au găsit nici candidaţi, nici propunători de candidaturi... Dacă totuşi guvernul persistă in chestia colaborării , înseamnă că, deasupra cifrei voturilor şi a numărului de deputaţi, există ceva mai puternic: conştiinţa morală. * OFICIOSUL partidului liberal spune că naţionaliştii au o situaţie lăuntrică atât de gravă!” Dacă naţionaliştii cari in „aceste" alegeri au luat un număr infinit mai mare de mandate decât liberalii — au o „situaţie atât de gravă"... oare in ce situaţie se găseşte atunci însuşi partidul d-lui Ionel Brătianu ? „Regretabilul” incident Răspunderile Guvernul nu cunoaşte încă până in prezent amănuntele exacte ale „regretabilului Incident" de la Ruşii Hunedoarei. O mărturiseşte singur prin ziarul său oficios. Dar ştie, cu preciziune, că vinovaţii sunt adversarii politici ai regimului, cari au aţâţat pe ţărani şi i-au îndemnat la rebeliune. O spune lămurit prin acelaş oficios. Nu însemnăm această contradicţiune ca dovadă a dezorientării în care drama de la Ruşi a aruncat guvernul, ci dimpotrivă ca o precizare a orientării pe care a adoptat-o în dorinţa de a scăpa de răspundere aruncând cele două cadavre din câmpul lui în câmpul altora. Dar fiindcă într’o Întâmplare tristă şi dureroasă ca aceasta, ca In toate dramele de acelaş fel, stabilirea răspunderii cată să purceadă dela autorul material imediat spre autorul moral, nu e fără folos să ne oprim puţin asupra felului cum relatează cazul Însuşi autorul material al vărsării de sânge, căpitanul Morariu, într’un raport al cărui text nl găsim chiar în îndreptarea. Căpitanul de jandarmi mărturiseşte în raportul său că încă din ajun a orânduit pază la podul de pe Streiu Sângeorgiu ca să nu lase pe țărani să treacă spre Rush Să nu-i lase, adică, decât „în ordinea numerică a comunelor“. Dar la cinci chilometri depărtare de localul de vot? Căci podul la care se pusese barieră nu se afla în zona de votare, ci la cinci chilometri! Sătenii n’au vrut să se supuie poruncii jandarmilor ,i când buzna au trecut înainte, apropiindu-se până la o depărtare de doi chilometri de satul Ruşi, unde iar au fost opriţi de jandarmi. Aci a venit şi căpitanul Morariu, care spune textual în raportul său: „Cu maşina m’am îndreptat spre locul unde se afla mulţimea şi ajungând în dreptul jandarmilor, cari ţineau pe cei prezenţi la o distanţă de 50-60 metri, am auzit...“. Raportul aduce aici precizări foarte importante. Ţăranii, surescitati de propaganda criminală a partidului naţional, se puseseră in stare de rebeliune şi strigau: — ce strigau? Ce strigăte sediţioase scoteau? Ce ameninţări teribile? Ce voiau fanaticii răsvrătiţi? Comandantul jandarmilor precizează: * „...AM AUZIT CUM ACEŞTIA STRIGAU SA LI SE LASE DRUMUL LIBER PENTRU A MERGE LA VOT ÎNTREG GRUPUL!“. Iată deci ce grozăvii a auzit omul însărcinat cu paza ordinei! Iată ce strigau rebelii! Să li se lase drumul tiber spre a merge la vot întreg grupul! Şi fiindcă au vrut să-şi aducă gândul la îndeplinire, trecând peste opreliştea jandarmilor, d. căpitan şi-a aşezat jandarmii în trăgători şi a tras! Simplu, brutal, de-o elocvenţă definitivă. S’a tras în ţărani pentru ca să fie opriţi de a merge la vot întreg grupul! Dar ce s’ar f! întâmplat dacă d. comandant a! jandarmilor n'ar fi dat ordinul de a opri pe alegători de la vot? Ce s’ar fi întâmplat dacă, după ce ţăranii au rupt cordonul îndreptându-se spre sat, d. comandant n’ar fi făcut front şi n’ar tras? Ce grozăvie s’ar fi Întâmplat? Cum, după însăşi precizările raportului, ţăranii nu cereau altceva decât să fie lăsaţi să voteze, probabil ca... ar fi votat! Şi ar fi votat, desigur, cu opoziţia. Iată marea, iată cumplita nenoro* cre pe care au căutat s’o înlătura gloanţele jandarmilor. Si să se noteze, că în cele dej mai sus am folosit numai raportul autorului material al vărsării de sali^eL^lăsând la o parte informaţiile celelalte, cari spun că jandarmii au oprit pe țărani fi, cinci chHome* tri depărtare căutând să-i înapoieze din drum cu minciuna că... nu se mai face alegere! E limpede că „regretabilul Inel* x ^®îa s’a petrecut nu fiindcă țăranii voiau să se ducă la vot tot grupul, ci fiindcă voiau sa se ducă la vot pur si simplu, împo* triva voînfeî celor ce-1 opreau# Nefericita Întâmplare apare doar, ca fructul copt al unui întreg sistem de teroare și samavolnicie brutala practicat fără nici o măsură în aceste alegeriIar dacă e vorba de stabilit răspunderi, ele cad în primul rând asupra autorilor sistemului. .. Datoria Băncii Naţionale Printr’un miracol pe care nu ne încumetăm să-l lămurim, toţi factorii hotărâtori în determinarea politicei noastre monetare s’au declarat spontan pentru stabilizare. Cele spuse în delegaţia economică de către adversarii reputaţi ai stabilizării sunt Surprinzătoare. Chiar şi singurii doi susţinători ai politicii de revalorizare a d-lui Vintilă Brătianu s-au convertit spontan şi au susţinut că doresc stabilizarea. Declaraţiile d-lor Lapedatu şi Oromulu constitue o surpriză pentru toată lumea şi o decepţie pentru fostul ministru de finanţe. Politica d-sale este acum definitiv condamnată de vreme ce unica garanţie că politica sa monetară va fi continuată s-a convertit, trădându-i cum a trădat şi pe foştii săi tovarăşi politici. Acum, când nimeni nu se mai opune, sau nu se mai poate opune la politica de stabilizare, aşteptăm să vedem pe principalii neofiţi la acest crez monetar, depunând ardoarea obişnuită a convertiţilor întru realizarea stabilizării. In primul rând aşteptăm acte din partea guvernatorului Băncii Naţionale, din două motive: întâi pentru a ne dovedi că nu totdeauna face alta decât ce spune şi apoi pentru că până la realizarea unei reforme monetare radicale, stabilizarea leului depinde aproape exclusiv de Banca Naţională, T’-------■. , ff P’S Dacă ar fi să ne referim numi la rezultatele obţinute prin măsurii luate sub biciuirea perspectivele prăbuşirii leului şi a panicei generale, şi încă ne-ar fi cu putinţă s susţinem că Banca Naţională poate când ,vrea, să împiedice oscilaţii leului. Criticabile, în sine, acele măsuri, au avut totuşi darulde a risis panica şi de a reda leului parte de ceea ce a pierdut în zilele precedente. " , Atâta vreme cât statul nu mi face apel la emisiunile Băncii Naţionale, aceasta are obligaţiade veghea la stabilitatea biletului săi căci altfel nu-şi justifică privilegiil de cari se bucură. De netăgăduit , pentru a reuşi îi trebue concurşi Statului, însă acesta îi este forma făgăduit prin manifestul program al guvernului, care s’a angajat s realizeze stabilizarea leului. Dar tot atât de evident este c străduinţele guvernului ar putea ■ uşor zădărnicite, dacă Banca Naţională n’ar ştie sau, — ceeace a fi mai grav — n’ar vrea să facă cel ce-i stau în putinţă pentru stabilizarea leului Printr’un împrumut extern sau chiar fără el, — sprijinit doar pe cele 250 milioane lei au pe care le posedă —• Banca Naţională ar putea răspunde misiuni sale şi raţiunii sale de a fi. S’o dovedească c’o si vrea! J. B. F.