Adevěrul, iulie 1926 (Anul 39, nr. 13048-13073)
1926-07-02 / nr. 13048
Partidul liberal şi legalitatea Se pare că partidul liberal este la un punct interesant al evoluţiei lui. Altfel nu ne-am putea explica gravele declaraţiuni, făcute de conducătorii săi autorizati, in consfătuirea de eri a şefilor de organizaţii. Nu e vorba de acele platonice proteste contra „ilegalităţilor guvernului", obligatorii pentru orice partid de opoziţie, chiar când, la putere fiind, a procedat la fel. D. Vintilă Brătianu, cu solemnitatea ce imprimă vorbelor sale, situaţia ce o are în partid şi cu gravitatea specifică felului său de a vorbi, a afirmat: 1. că un guvern trebue să se sprijine pe voinţa sincer şi liber exprimată a alegătorilor, cari trebuesc luminaţi asupra programelor partidelor printr-o intensă propagandă electorală, şi 2. dacă, în momentul schimbării guvernului, partidul liberal ar avea convingerea că nu poate reuşi în alegeri libere, el nu va primi răspunderea conducerii treburilor publice. Iată două declaraţiuni, menite a arăta opiniei publice dela noi, că ipartidul liberal pare a-şi da seama de primejdia negatismului, care a dus, fatal, la ticăloşiile nemaipomenite din recentele alegeri şi provoacă o stare de disoluţiune. Căci, desigur, rolurile ce au avut armata, magistratura, jandarmeria şi administraţia, în alegeri, semnalează începutul unui proces de disoluţiune, pe care numai o politică de excesivă legalitate ar putea să-l oprească. Să-şi fi dat, în adevăr, seama partidul liberal că amestecul, atât de direct şi de intim, al acestor corpuri constituite — şi în special al armatei — în viaţa politică a ţării poate duce la consecinţe funeste pentru organismul statului român ? Va fi luat el, în adevăr şi sincer, hotărîrea de a pune capăt acestei primejdii ? Răspunsul la aceste întrebări fiu-i pot tra decât faptele. Partidul liberal şi-a luat de mai multe ori aluri democratice, dar mai totdeauna a înşelat speranţele ce s’au pus în el. E lesne de înţeles, dar, pentru ce astăzi opinia publică nu se poate entuziasma de declaraţiile d-lui .Vintilă Brătianu şi a partidului său, care poartă, în bună parte, răspunderea situaţiei. Totuşi esclus nu este ca partidul liberal să-şi fi dat seama de greşelile comise până acum şi să fi luat marea hotărîre de a reveni la legalitate. Dar, dacă vrea să inspire încredere, să obţie adeziunea masselor, în numele cărora şi pentru interesul cărora pledează astăzi, partidul liberal cată să iasă din cadrul declaraţiunilor platonice şi să ia atitudini limpezi cari duc la consecinţe practice. In primul rând, opinia publică trebue să ştie precis ce gândeşte partidul liberal despre măsurile excepţionale ale stării de asediu. Se declară el, hotărît, pentru desfiinţarea acestei stări în tot cuprinsul ţării ? Este el decis să pornească, de urgenţă, o campanie eficace pentru a atinge acest rezultat ? De ce punem chestiunea în modul acesta ? Pentru că este elementar, că regimul primejdios al ilegalităţilor de fapt îşi are sorgintea în regimul „legal" al măsurilor excepţionale şi că nici o îndreptare nu-i posibilă fără înlăturarea acestui regim „legal". întrebăm deci : este hotărît partidul liberal să pornească lupta pentru dărimarea stării de asediu ? Așteptăm răspunsul faptelor. Și mai e o chestiune. Partidul liberal se declară partizanul reintrării în legalitate. Formula e vagă, căci provoacă întrebarea: care legalitate ? Când partidul liberal protestează contra violării legii electorale, noi nu ne putem abţine de a releva că legea electorală însăş este o ilegalitate în cea mai pură accepţiune a cuvântului. O lege, care dă unui partid un număr mai mare de mandate decât cel proporţional voturilor obţinute, nu este operă de legalitate. Respectarea acestei legi înseamnă nu revenirea la legalitatea, de care e nevoie la noi, ci continuarea stării de ilegalitate. Este hotărît partidul liberal să modifice legea electorală pe care a creat-o, în ultimul moment al guvernării sale, sub imperiul sentimentelor de repulsiune pentru massele conştiente, cărora vrea să se adreseze acum ? Legalitatea e o noţiune puţin precisă. Legalitatea, pe care o vrea poporul român şi in numele căreia el poate fi câştigat, este legalitatea democratică, adică guvernarea legalistă în virtutea principiilor constituţionale şi cu respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti, înţelege partidul liberal să renunţe la toată tradiţia lui şi să inaugureze o nouă eră politică ? Aşteptăm faptele ca să putem crede. „ Adevărul politice Invalidarea . Mihai Negruzzi, senatorul jandarmeriei de Iaşi — după ce, pe vremuri, a fost comandantul escortei regale din cea de a doua capitală a ţării — a reuşit, sprijinit de d. Petrovici, să obţie invalidarea, în secţiuni, a senatorului liberties, de Mendelsohn, la secţia industrială a circumscripţiei Camerei de comerţ şi industrie din Iaşi. Sub imperiul mor, respectabile Sentimente de familie — candidatul averescan căzut este d. Const, perchez, cumnatul d-ld Negruzzi— jacesta din urmă a descoperit trei 'jhotive, cari, în fapt, nu rezistă •probatiur al actelor autentice, şi a carat şi obţinut invalidarea. 1. Chestiunea va fi cercetată Vineri, în şedinţa plenară, de către maturul corp, şi, deşi se anunţă că liberalii vor combate propunerea de invalidare, nu este exclus ca A. Negruzzi să adbă succesul final. Ce chilipir D. Mihalache declară că nu poate participa la lucrările parlamentului până nu i se va da satisfacţie, de către justiţie la care a apelat, pentru abuzul a cărui victimă a fost în ziua de 23 iunie. Hotărîrea fruntaşului ţărănist e tot atât de curioasă, pe* cât e de logică.! ■ De ce e logică nu-i nevoie să mai spun. Dar de ce e curioasă? Iată cea mai bună ocazie, pentru guvern, să scape de prezenta d-lui Mihalache în parlament. Că, doar,d. Mihalache in Cameră nu este un oarecare. Ce chilipir pe guvern, dacă justiţia ar spune, de pildă, că arestarea d-lui Mihalache de către un jandarm este un act de guvernământ, pe care ea nu-l poate cenzurat.. « iv ’ Justitia d-lui Cudalbu ar putea spune și asta. '),L înv,*. — _ Carnetul nostru Procesiunea la mormântul lui Eminescu, n'a reușit. Nici trei sute de oameni n’au luat parte la ceremonie. Tineretul care se înghesuie la o „gală de box“, mahalalele cari înfundă grădinile de vară, elitele cari dau busna la matchurile de tennis, oraşul întreg care se ’nnăbuşă, voluntar la toiul Moşilor, a zădărnicit, prin absenţă, apoteoza ce se pregătise. Nu trebuie totuş să dăm interpretări tragice şi concludente, acestui fapt Să nu învinuim nici comnitetul, nici mai ales gloria poetului, nici chiar ignoranţa şi nepăsarea publicului. Fireşte, o invitaţie la tombolă şi jazz ar fi avut mai mult succes. In schimb, procesiunea la mormântul lui Eminescu ar fi putut atrage, cel puţin, prin noutatea ei. (Asemenea solemnităţi sunt, încă, la noi, o noutate). Dar nereuşita nu se poate atribui decât felului original în care contimporanii noştri îşi înţeleg datoria. Şi de aceea, împotriva celor ce fac recensământul cortegiului de Duminică şi văd împuţinătatea acestuia semnul de întuneric al timpului, noi stăruim a crede că în toate inimile acestui oraş pâlpâie o luminiţă întru memoria lui Eminscu Deaci însă până la procesiune, adică până la întâlnirea matinală, în ziua de huzur a Duminicii, într’un parc periferic, cu perspectiva inevitabilă a unui alai pe jos, prin căldură şi un praf, până la cimitirul depărtat în arşiţă şi până la discursurile greu de calculat în lungimea şi calitatea lor, povestea pentru bucureştean se schimbă. Şi fiecare din noi, fără să altereze desigur, cât de cât, puritatea sentimentului şi memoria recunoscătoare pe care o păstrează unui Sfânt al cuvântului, ne-am zis, desigur, că se vor găsi destui participanţi, mai puţin egoişti, mai puţin dificili decât noi înşine. Am socotit, fiecare în parte că va fi atâta mulţime la procesiune, încât absenţa modestei noastre pietăţi nu va fi observată. Am crezut cu toţii în zelul aproapelui care avea să alcătuiască o măreaţă manifestaţie unanimă. Şi iată cum, cei nici trei sute de participanţi, ai procesiunii, au reprezentat, prin delegaţie, Capitala întreagă, naţiunea solidară... E felulnostru de a ne manifesta, în toate împrejurările, în chestiile de bir, ca şi în cele profesionale, ca şi în alegerile de primari şi deputaţi. Intenţia însă, buna intenţie, rămâne. I. V. In jurul cadavrului recalcitrant life popa, nu e popa !Uite leul, nu e leul! Cu leul continuăm a o ducedin lac şi put şi din put în lac. De îndată ce am avut un guvern nou, deşi nu tocmai din pricina asta, leul s’a dus imediat cu 50 la sută în jos. Chiu şi vai pentru negustori şi consumatori. După aceea a săltat cu alţi 50 la sută în sus. Iar chiu şi vai, dar acum pentru agricultori în special, cari nici nu vor să mai vândă. Balansările astea groaznice ameţesc cumplit economia naţională, căci dacă pierd unii a la hausse şi alţii a la baisse, asta înseamnă că în cele din urmă suntem cu toţii păgubiţi. O asemenea situaţie nu mai poate dura. De aceea guvernul a consultat asupra leacurilor băncile cele mari iar gazetele au pus să se intervieveze financiarii de seamă. Părerile au fost împărţite. Dar cum ele s’au dat răzleţe, ne propunem să le rezumăm ori şi să clarificăm puţintel chestia. * Unele instituţii şi persoane au fost pentru menţinerea plafonului actual, adică oprirea emisiunii la maximum 21 de miliarde, şi încercarea de a revaloriza leul pe acest temei. Dar de ce 21 şi nu 25, de ce 21şi nu 18, de ce această cifră fatidică, nimeni nu ne lămureşte. Şi cum să nădăjduim la o îndreptare cu 21 de miliarde pe câtă vreme leul a cunoscut cursuri foarte joase, cu mult mai joase decât astăzi, cu o emisiune de 14, 15, 18 miliarde ? Mister ! De aceea alţii emit părerea, alte instituţii financiare şi alte persoane marcante, că plafonul nu poate avea alt rezultat decât să ne izbim cu capul de el. Plafonul e o erezie, o greşală, un moft. Leii garantaţi, nu emişi pe veresie şi pe fantezie, pot foarte bine să spargă plafonul, să se urce pe casă şi să sboare mai departe, oricâţi ar fi la număr, dacă însă, pe lângă garanţie, emisiunea lor sporită e în raport cu nevoile reale ale circulaţiei, după cum, reduşi la jumătate decât astăzi, dar fără norme sănătoase şi garanţie, ei pot cădea perfect din plafon în pivniţă, şi chiar mai jos. Prin urmare cifra de 21 de miliarde să nu ne fie ca cercul tras de cretă în jurul cocoşului hipnotizat. * Cei cu ideea revalorizării, adică a prefacerii din nou, cândva, a leului în 100 de centime aur, ripostează : Cum am mai putea oare nădăjdui în revalorizare dacă tot înmulţim leii ? Să-i păstrăm mai bine puţini ca să-i aurim mai lesne. Ceilalţi răspund : De ce revalorizare ? Pe lângă că experienţa Franţei, a Belgiei şi Italiei dovedeşte că lucrul e cu neputinţă, deci ne e şi nouă, revalorizarea, foarte tardivă şi anevoioasă, în cazul cel mai bun, va fi păgubitoare şi imorală. Păgubitoare pentru ţară, aproape până la ruină, căci dovada enormelor neajunsuri, fie ale scăderii, fie ale urcării monetei e făcută chiar pe punga noastră, dar şi imorală deoarece creşterea acestei valori nu se va efectua în mâinile celor ce au suferit din pricina leului devalorat, ci numai în mâinile speculanţilor şi ale bogătaşilor în numerar şi efecte sau acţiuni. Prin urmare să fugim de revalorizare ca de o grozavă pacoste şi să căutăm prin toate mijloacele stabilizarea leului, să zicem la 2,50. aur. Atunci toate vor merge bine şi ţara se va reface. Dar cum putem ajunge acolo? Profitând, cu începere din anul de faţă, de balanţele comerciale favorabile cam dându-ne un excedent, îl putem preface în valută forte. Iar cu acest plus de monedă în valută forte sau în devize putem manevra pe un dublu front. Pe de-o parte înlesnind circulaţia, azi extrem de jenată, prin emisiuni noui de lei însă garantaţi prin valuta forte înmagazinată la Banca Naţională, pe de alta întrebuinţând-o ca fond de manevră pentru eventualii ani răi, împiedecând căderea leului. Acumularea treptată a devizelor la Banca Naţională, — presupunând că anii buni vor covârşi pe cei răi, va duce cu încetul tot la revalorizare, însă în mod înţelept, sănătos fără a păgubi pe nimeni ci, dimpotrivă, folosind tuturor. Pare rezonabil, nu-i aşa? De ce dar unii se opun. Pentru că partizanii revalorizării nu caută în fond altceva decât să-şi readucă la aur acţiunile şi capitalurile azi avariate, însă pe spinarea ţării. Una la mână. Şi a doua că prin stabilizarea obţinută, cu emisiuni sporite totuşi dar garantate, ar scădea dobânzile şi deci s’ar lovi în interesele celor ce speculează cămătăreşte lipsa de lei pe piaţă. Guvernul pus între aceste două păreri, pe cari tot el le-a provocat, a stat un timp ca măgarul lui Buridan neștiind pe care s’o aleagă. In cele din urmă pare că s’a dat de partea celor ce nu vor sporire garantată și stabilizare ci numai himera revalorizării. Aceștia sunt stăpânii cari le-au adus la putere. In alegeri i-a snopit, ca pe toţi, însă la pungă se teme să-i lovească. De aceea, după ghionturile din coaste vin azi supunerile şi mângâerile de ordin financiar. Ca să se ştie.I. Teodorescu # 28 IUNI. E o dată care trece aproape neluată în seamă şi totuşi indică o mare răspântie în istoria omenirii. Viitorii istorici vor împărţi marea carte a trecutului în capitole, din care unul —cel mai important pentru viaţa socială a Europei — începe din ziua de 28 iunie 1914, când moştenitorul coroanei habsburgice a murit ucis de glonţul unui descreerat, la Serajevo. Franz Ferdinand, arhiducele, care zice se nutrea sentimente omeneşti faţă de popoarele robite monarhiei, şi-a o...........................MX cnncot nt cli onl ^awalio uuii^vi ut ui vpi luumiu pe care avea să se ridice edificiul unei lumi noui. Din ziua aceea calmă de vară, în oraşul împodobit de sărbătoare, cu străzile păzite, cu ferestrele şi balcoanele pline de lume dornică să asiste la trecerea unui alai împărătesc, a început măcelul, care avea să ţină ani de zile, şi perioada de prefacere care trebuia să-i urmeze. In vâltoarea care a urmat ultimatului adresat Serbiei, cu primele lupte de avant-posturi, cu străduinţele unora de a împiedica dezastrul şi entuziasmul cu care oştirile porneau la război, nu s’a mai putut urmări procesul atentatorului Prinkip şi nici până astăzi nu se cunosc amănuntele. A fost fapta unui nebun sau atentatorul a fost unealta altora ? Un lucru rămâne, însă, bine stabilit. Detunătura revolverului de la Serajevo a fost semnalul de desrobire al popoarelor subjugate şi începutul prăbuşirii unei lumi vechi, învechită în rele. Princip a scris, cu sânge, primele rânduri din noul capitol al istoriei omenirii... DESCHIDEREA mare din viaţa lor. Mare lucru e să te cobori din cine ştie ce oraş, uitat prin munţii Transilvaniei, să bei cafeaua cu lapte la Capşa, apoi să te sui în trăsură și să se uite toată lumea la tine când treci pe straturile de nisip svârlite de primărie pe calea Victoriei. Sunt clipe neuitate, cari se povestesc acasă, în jurul mesei din sufragerie când familia se strânge la un praznic. Sala adunării, din care numai crâmpee au apărut în revistele ilustrate, face o impunătoare impresie, mai ales prin prezenţa busturilor ce reprezintă pe atâţi iluştri... înaintaşi! Un prieten, plin de fantezie, îmi şoptea la ureche, în vreme ce mă instalam în tribuna publică: „Ce-ar fi să Înceapă busturile să vorbească şi fiecare să-şi spună părerea despre aleşii jandarmilor d-lui Goga ?“ Seara a fost întrunirea majorităţilor. Şeful guvernului, ca un tată mare, care dă ultime indicaţii nepoţilor gata să intre în lume, a spus deputaţilor să se poarte bine, să-şi vadă de treabă, să nu caşte şi să citită, cum e obiceiul, de suveran. I nu-şi sufle nasul zgomotos... toată Unii in fracuri demodate, alţii ini lumea a făcut declaraţii de supusacou cu ţilindru, alţii cu ghete gai-*nere necondiţionată, ca şefii brifantrene si Pălării de pae, au trăit o când au predat armele in maiConvinşi, într’adevăr, că sunt aleşii naţiunii, deputaţii şi senatorii din toate colţurile ţării româneşti, şi-au dat întâlnire în Capitală, pentru a urca dealul patriarhiei şi a asculta întâmpinarea guvernului nile francezilor biruitori în Maroc! „Am înţeles, să trăiţi!"—a fost răspunsul aleşilor naţiunii, când, terminându-şi discursul, bunul general îi binecuvântă cu o privire de director de pension, care vrea să inspire încredere şi blândeţe copilaşilor zmulşi din beatitudinea familiară. Fiul meu — băiat de doisprezece ani — mă întrebă, acasă, ce rost are parlamentul şi care e mecanismul acestei instituţii. I-am răspuns: „Toţi locuitorii ţării se adună într’o zi sorocită de cârmuire şi aleg un deputat. Toţi deputaţii la un loc se adună într’o sală şi după ce se chibzuiesc între ei, arată care este guvernul ce le convine. După această indicaţie, regele numeşte pe miniştri. Miniştrii fac legile şi cer deputaţilor să le aprobe. Dacă deputaţii nu vor, atunci miniştrii retrag legile...“ Deodată simţii o greutate pe suflet. Copilul se uita la mine cu ochii mari, căutând să pătrundă bine spusele mele. Dar mă ruşinai Minţeam, eu care zilnic îmi sfătuiesc copilul să nu mintă niciodată.« PLATA Băiete, plata ! — îndată, mă rog! Aveţi mai întâi o salată de vinete, macaroane, o friptură la grătar... — ...de ce mi-o pui 60 de lei .?. — ...a fost extra ! — Sunteţi nişte pungaşi î Bine."’ Mai departe. — O salată de castraveţi. Şvaiţer. — Cât puseşi şvaiţerul.?. — Cincizeci de lei. — Săvă fie ruşine, porcilor... •— Eu nu sunt de vină. Aşa mi-a marcat. Căpşuni! — Cât ai pus căpşunile ? Măgarule ! Treosc-pleosc! Bătaie. Clientul strigă „nu plătesc nimic“ şi toată lumea ajunge la comisariat. Comisarul, gentil, spune clientului: „dacă nu vreţi să plătiţi aceste preţuri, sau nu aveaţi parale, de ce-aţi consumat ?“ In cabinetul secretarului-general de la interne. Maiorul către secretar: — Impedicarea eşirii din oraş. Impedicarea intrării în oraş. Arestarea d-lui Halipa... — Cât? Nu ţi-e ruşine? Mai departe. —■ Alungarea alegătorilor de la vot. Trimiterea delegaţilor ţară(Cititi continuarea iti vag. Ia.F bilei.ot£ca„astră» Sibiu Anul 39. — No. 13048.» Vineri 2 Iulie 1926 4 PAGINI Adeveriți AL. V. BELDIMAN 1888—1897 FONDATORI CONST. MILLE 1897—1921 I 230 lei pe 3 luni. ABONAMENTE: ■ 440 lei pe 6 luni. ______________1850 iei pe un an. Majoritățile d-lui general sunt hotărlte să „valideze“ toate alegerile. ...Din mărinimie, ca să scape de... invalid!»tate o nouă serie de bieţi cetăţeni!... Explicaţia unei enigme Nimic mai plăcut şi mai picant decât să explici enigmele, adică să deslegi ghicitori, şarade, taine şi altele la fel. Daţi-mi voe să-mi plătesc azi plăcerea aceasta, care va fi poate şi a dv. Vă veţi fi Întrebat cu toţii: Cum trebue înţeleasă declaraţia formală de la clubul liberal că partidul d-lui I. Brătianu nu vrea să aibă nici în clin nici în mânecă cu partidul d-lui A. C. Cuza, pe care-l categorisește de primejdios, pe câtă vreme pe când se afla la putere, partidul liberal nu știa cum să mai Încurajeze dezordinele provocate necontenit de cuziştic . E la mijloc o mistificare, o ipocrizie, un moft sau ceva serios? E ceva serios. Şi tocmai In aceasta constă enigma. Dacă mi daţi voe v’o pot foarte lesne şi repede lămuri. Băgaţi seama: „E primejdios parridul d-lui Cuza *. Dacă apucăm pe firul acesta ajungem numai decât drept la deslegare. Liberalii sunt oameni chiaburi, pântecoşi, aşezaţi, iubitori de linişte, de cele bune şi chiar de huzur. Dar cui nu-i arde şi de niţel gimbuşluc? Ori nu există plăcere mai mare ca aceea să vezi cum se sparg geamurile altora, sau să te slujeşti câteodată în triaseuus, de elementele dezordinei când pozezi un om de ordine. Cuziştii jucau, fără primejdie credeau liberalii rolul acesta de diversiune. Idei subversive, tunete şi talgere împotriva speculanţilor jidani, devastarea şi cotonogirea, arestarea, un bolşevism dus până la aiurare şi aiurare . Toate astea nu impresionau însă dacă se vimtrau numai de grupuri anonime, fără doctrină şi fără organizare. Era ca o simplă partidă de plăcere. Dar să alcătueşti pe temeiul acestor idei anarhice şi destructive, pe acest socialism desfăţat şi pe acest comunism exaltat in partid, cu o doctrină ca aceea a ursului care joacă azi la jidani şi mâine la chiabanii liberali, o, asta nu! Până aci. Pe stradă, da, cu cuziştii, un parlament, s'avem pardon. Aţi inţeles? InIndex NAZI: «I FORŢA „îndreptarea" se laudă. Adică îşi laudă — după vorba românului — ca tot ţiganul ciocanul. Şi „îndreptarea'' constată cu mândrie: „Declaraţiile opoziţiei n'au făcut nici o impresie asupra majorităţilor parlamentare". Brave majorităţi! Iată în adevăr o manifestare de forţă, care emoţionează. Aşa cum ne-a emoţionat forţa ţiganului din poveste, care după ce primise o palmă sdravănă din partea românicului, a zis ameninţător : — Mai dă una ! Şi românicul i-a dat-o. Dar ţiganul nu s'a lăsat şi-a zis : — Mai dă ! Şi i s'a dat. Ţiganul l'a privit dispreţuitor și a plecat spunând pe limba lui exact ce spune „îndreptarea." : — Nu mi-a făcut nici o impresie ! Kis. NOTE CURTEA DE APEL din Iaşi a condamnat pe plutonierul de jandarmi Dumitru Enache la 2 luniînchisoare şi pe jandarmul Teodor Tofan la 15 zile închisoare şi 30 mii lei amendă, fiindcă au schingiuit pe milionarul Ilie Tecuceanu din Bârlad. Bieţii jandarmi! Ghinionul lor e că schingiuitul Tecuceanu nu a fost în alegeri candidat opozant, căci dacă era, nu-i mai condamna nimeni, ba erau să fie şi decoraţi cu medalia general Averescu pentru merite electorale! # ÎMPRUMUTUL din Italia constă, în realitate, din două împrumuturi deosebite: unul în numerar, de 200 milioane lire; și altul în materiale, de 100 milioane. In expozeul făcut presei, d. Manoilescu a declarat în mod categoric că împrumutul s’a făcut fără nici un comision, împrumutul? De vreme ce sunt două, de ce s’o fi jenând d. Manoilescu să spuie: împrumuturile? Poate fiindcă vrea să fie şi sub această formă categoric? * EMISIUNEA fiduciară proectată nu se mai face. In lupta dintre d-nii Garotid şi Manoilescu de o parte şi d. Lapedatu de altă parte, a triumfat... d. Vintilă Brătianu. Zadarnică a fost toată truda celor doi dintâi, cari au umplut întreaga presă cu declaraţiile şi interviewurile lor favorabile emisiunii. D. Lapedatu n’a dat nici un interview! ...Dar ar putea să dea unul, privitor In independenta guvernului in materie de politică economico-financiară! Guvernul a convocat majorităţile jandarmeriei electorale. Opoziţia a convocat delegaţiunile permanente, sfaturi parlamentare, etc. (Ziarele) Dacă discordia şi Înmulţirea partidelor politice erau, ori o primejdie, nu mai puţin unirea nenormală, nepotrivită, nepolitică, azi, a unora din partide, poate constitui un permanent izvor de noui discordii. Aducerea la guvern a partidului averescan este, fără îndoială, o mare greşală politică, — un guvern de funcţionari era încă mai bine venit decât acest guvern. Nici măcar scopul — nejustificat şi uşuratic, privit politiceşte — nu a fost atins, partidul naţional nu a fost distrus, iar cel ţărănesc nu a fost slăbit ori dislocat. Totuşi, din gluma serioasă a d-lui I. I. C. Brătianu, se poate trage un învăţământ imediat: nevoia unei orientări nouă în aşezarea partidelor politice. I. CRIZE POLITICE? — Sunt necesare şi inerente unei bune şi sănătoase desvoltări în viaţa unui Stat nou, mărit şi neconsolidat. a) Criză democratică ?—ca să poată exista, trebue să existe o democraţie reală, un început măcar, modest dar sănătos Îndrumat, pe lege şi tradiţie. b) Criză de parlamentarism ? — trebue să existe „parlament”, nu adunări de agenţi electorali! c) Criză de popularitate? — da, din nenorocire, crize de mezat, de supralicitate, de demagogie, de fetişuri, de uşurinţă, de mame a idolilor populari, — le-aşi numi mai de grabă... furii de popularitate ! Prima furie, ardeleană — șeful ardelean, — imediat după război, a trăit câteva luni, o furie cu febră uscată. Urcarea recentă, din alegeri, se datorește doar nedibăciei medicului Oct. Goga! A urmat furia averescană de la 1920, cea mai grozavă in intensitate, a atins marginile nebuniei, iute a venit, mai repede s’a stins. Mai este o furie „sui generis”, furia ţărănistă, mereu în urcare, frământă dar şi consumă organismul, care graţie tăriei lui, nu sucombă, dar febra urcă continuu. Partidele politice pot lua prin asemenea popularităţi, dar se menţin prin ceva mai mult decât atata: d) Criza de şefie? — da fal da îâ'ianâ mi11»'8, 0 inferioritate morală politică — frământă de 8 ani tM.n P,£rtici.ele; excepţiune fac partidul liberal unde şefia este automata si partidul averescan unde criza a început dela... sub-şefie. In vedarea marei crize... a şefiei! Partidul Naţional suferă de criza specială a bicefaliei şefiei, iar cel ţărănesc ara albă?8' de Serie... cusută cu cămaşă Toate aceste crize de insuficienţă politică nu se pot ridica până la concepţiunea înaltă a cuvintelor: criză politică, care de la război încoace, îndeosebi poate fi numită, în România Mare. CRIZA DE PARTIDE Oamenii politici vor înlătura de la sine toate crizele de mai sus, şi vor putea rezolva şi crizele economice, financiare, crizele morale şi sociale dacă vor şti să înlăture cauza cea mare şi gravă, criza de partide. Articolul de faţă încearcă a propune o deslegare, fără supărarea nimănui, şi fără pretenţia pietrei miraculoase. Voi continua cu observaţiunile de mai sus, privind situatiunea actuală a tuturor partidelor in evenimentele recente politice, in deosebi partidele naţional şi ţărănesc. Unitate? — nu există decât acolo unde persoanele cedează reciproc, socotindu-se egale intre ele, chiar dacă persoane sau partide, la un moment dat, au o superioritate, una faţă de alta. Colaborarea, cartelul sau blocul?—* a fost un act pur electoral şi încă tardiv cu 25 zile mai devreme, putea deveni o forţă electorală triumfătoare, şi totuşi un act nepolitic. Dictonul e aplicabil: Quid quid agis, prudentes agas et respire ad finem, lesne de Înţeles, ce-ar fi (Citiţi continuarea in pag. II-a) DISCUŢII Criza de partide de Zirgu Slomon, fost deputat O nouă $i imediată orientare In viata politică Chestia assist Desbaterile parlamentului