Adevěrul, ianuarie 1927 (Anul 40, nr. 13204-13226)
1927-01-14 / nr. 13213
iavina. um flrmasm 4 FA8I MNllATOm. *** V* BE^DIMA» lUfr-IMT 101 lA?031l CONST. MILLS ÎS87-182* mm* mm 206 lei pe 3 Ioni. «mmAJBSsrrSs 380 Ie! pe s luat i 756 lei pe pe an. străinătate dublu mmm 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar no. 7 911 3 Lei V -a*•■■■ \ ' * TELEFOANE: Centrala 6/67. 24 73. 46 79. Direcția 57/72, Adi-fia 7/69. Provincia 10/66. Ena ■OtpUciKM Oficiosul liberal publică, in extenso, pe patru pagini compacte, discursul d-lui Vintilă Brătianu la budget... ...Numai văzând discursul, fără a-l citi, îți dai seama ce fioros e acest nou budget!. fi* s '*?«• r v * :· -V'-' ■›: •› Alarme războinice /Chîtonâ ziarele* noastre reacţionare, trebuie să fi avut zilele acestfta impresiunea că ne aflăm în «jurnal unui mare război european, în care rolul Angliei ar fi nedefinit, al Italiei» ca și al Rusiei, opus celui pe care l-au avut în războiul trecut, iar situaţiunea noastră tragică prin izolarea ţării în marca slavă şi de duşmani care ne înconjoară. Intr’adevăr, citind ziarele noastre reacţionare, cititorul a allat, de vreo opt zile încoace , că există o convenţie militară ruso-germană. In virtutea căreia Germania înarmează şi echipează 381 regimente ruseşti de infanterie, artileria grea şi uşoară pentru patruzeci de divizii, crează o armată aeriană de 400 aparate, o flotă considerabilă şi o trupă de elită pentru războiul cu gaze. Pe de altă parte Rusia echipează şi înarmează 31 ea trupe numeroase şi îşi perfecţionează reţeaua de căi ferate strategice. Mai află datorul că Germania este o armată formidabilă cu care se găteşte să dea lovitura spre Polonia. Că atât Franţa, cât şi Anglia, cât şi Belgia, cât şi Italia, cât şi Japonia, sunt atât de orbite, încât tolerează această formidabilă înarmare şi ridică, în clipa când ea rodeşte pe deplin, controlul militar şi care le dă dreptul tratatul. La aceste grave fapte, se adaugă ştirea relatată de agenţii că între Ungaria şi Italia a intervenit un tratat de amiciţie, care, completând tratatul italo- albanez, deschide Ungariei ieşirea la mare, acordându-i o zonă liberă în portul Fiume. Amiciţia aceasta e sigilată la Roma de d-nii Mussolini şi Bethlen, iar cel dintâi face dar Budapestei, două codice de pe vremea lui Matei Corvin, aflătoare în Biblioteca Naţională din Roma. Iată deci ungurii intraţi în girueta politică a Italiei, desigur că nu pentru a’şî asigura statul quo teritorial pe care nimeni nu’l ameninţă şi, nici nu are de ce săi ameninţe. Mai află cititorul ziarelor noastre reacţionare, despre înclinaţi unite şi tendinţele panslaviste aleIugoslaviei şi ale Cehoslovaciei. Aceste înclinaţiuni necontestat că există. Când s’a încheiat Mica Antantă, nu se poate ca ele să nu fi fost luate în consideraţiune. De altfel ele nu au împiedecat pe Cehoslovacia şi pe Iugoslavia să încheie cu noi tratate, pe cari le vor respecta. Dar de pe atunci aceste ţări au arătat că nu ar putea merge împotriva Rusiei, ceiace nu însemnează că tocmai simpatiile lor pentru poporul rus, nu ar putea servi intr’o zî pentru mediatiunea acordului între aliatul lor şi Rusia. Mai mult, în cazul unei agresiuni din partea acesteia, cele două ţâri aliate nouă, nu numai că ar trebui sa ne dea concursul în baza pacturii Ligii Naţiunilor, dar ar fi în mod fatal atrase alături de noi, cel pufin în ce priveşte garanţia ce ne-am dat reciproc, pentru frontierele noastre occidentale. Cu toate acestea presa noastră reacţionară nu ne îndoim că, «cu cele mai bune intenţiuni— pe cana ne zugrăveşte pericolul unei încăierări în care Anglia ar pe iertium gaudens, iar Rusia, Germania, Italia, Ungaria, ar forma un formidabil bioc. Împotriva căruia evident ar sta forţa franţei, alături de noi» — pe când ne zugrăveşte acest pericol, atacă şi pe aliaţii noştri imediaţi, pe Cehoslovacia şi Iugoslavia, tocmai in persoana acelor bărbaţi de stat ai acestor tari, cari le-au adus la alianta cu noi in persoana d-ior Benes şi Nincici şi prin tangenta chiar şi in cea a venerabilului preşedinte al Republicii Cehoslovace. Aceasta atacând o pretinsa politică a d-lui Beneş, pe care i-o atribuie d-lui Massaryk şi numai pentru a’şi satisface snobismul taseist« Ce tragică ar fi situaţiunea ţăiî noastre, dacă zugrăveala aceasta, cum rezultă din presa reacţionara dela noi, ar fi adevărată, daca ai îi reală? Din fericire, împotriva tuturor sunetelor negre cari sunt la orizontul politicei internaţionale, exista Societatea Naţiunilor, exista politica dela Locarno, exista Cia dela Choiry. Această Ligă, aceasta politică "de aplanare a ostilităţilor şi asperităţilor, este, ce-i drept, şi ea obiectul ironiilor ziarelor noastre reacţionare. Atâtea personalităţi strălucite reprezentând naţiuni mari sunt prezentate de presa noastră reacţionară ca nişte şarlatari, cu nişte făţarnici, poate chiar ca nişte naivi, dacă nu ca nişte stupizi. Iar forţele morale şi materiale ale unor naţiuni mari ca America, Anglia, Franţa, Germania, cari se străduiesc pentru a consolida politica anti-războinică şi pacifistă, sunt voit sau nevoit ignorate, numai pentru a alarma opinia publică din interior, sau nici macar pentru aceasta, ci poate numai din vanitatea de a apare realistă sau de a supralicita în materie de grija de ţară. în acelaş timp limbajul acesta alarmant, deplasat din toate punctele de vedere, trebuie sa facă şi face în afară impresia unei nesiguranţa a României, dacă nu nutreşte convingerea, că la nct politica războinică prevalează. La ce buni însă toate acestea ? Cui să folosească aceste alarme războinice, cu totul neîntemeiate ? A veghea la tot ce se petrece este una. A exagera toate primejdiile în plus şi toate semnele îmbucurătoare ale unei politici pacifice in minus, este o greşală de neiertat. Nimeni în Europa nu vrea, nu poate vroi azi război. Şi tot mai formidabile devin pretutindeni curentele populare cari vor pacea şi vor şti s’o impuie. Rolul României este de a spori şi sprijini aceste curente, din motive de idealism şi de... interes. B. Brăniştesti. Stefan Radici in campanie politică BELGAD. 12. — D. Stefan Rădici a început o nouă campanie de agitaţii politica in Dalmația. In decurs de 4 zile Stefan Rădici a rostit 37 de discursuri, având peste 20 de mii de auditori. D. STEFAN RĂDICI mm • Clase politice... Aspect nou in jurul aşa ziselor tratative în vederea unui acord între guvern şi opoziţia naţional-ţărănistâ, s’a creat o atmosferă din cele mai puţin clare. Unii confraţi au ţinut să afirme că acţiunea grupului Cantacuzino- Filipescu ar urmări acordul cu orice preţ, fie, fără restul partidului, fie şi iu contra partidului. După informaţiile noastre nimic mai inexact. Alţii au căutat să stabilească diverginţi intre fruntaşii partidului, diverginţi cari ar merge până la o adevărată criză. Iarăşi, după câte ştim, perfect inexact. Adevărul adevărat este că au fost discutiuni oficioase, cari i-au dat rezultat; acum în urmă au avut loc discutiuni particulare, fără şanse de a modifica rezultatul negativ al discuţiilor oficioase. In afară de aceasta, insă, au intervenit fapte, cari dau un nou aspect problemei şi nu este exclus ca, In cursul zilelor ce vin, să se producă importante evenimente politice. In primul loc, se pare că un acord în trei are astăzi mai multe șanse decât imul in doi. In al doilea loc, este chestiunea obiectivului — căci urmează să se vadă dacă de pe urma lui se vor produce modificări însemnate numai in ce priveşte reîntronarea legatismului, sau el trebuie să aibă in vedere şi alte năzuind, care trec peste considerentele de politică internă pură şi au un caracter mai superior de stat. Negreşit, situaţia este astăzi esenţialmente diferită de ceia ce a fost când a avut loc întrevederea Averescu-Maniu.. Propaganda Guvernul pare a fi foarte mult preocupat de atmosfera creată peste hotare — în special in America — de pe urma ultimelor agitaţiuni antisemite. Este vorba de o intensivă acţiune de propagandă, care ar urma să fie desfăşurată, sub directa conducere a d-lui general Averescu. Se poate ca acţiunea în chestiune să fie întreprinsă şi să dea roade bune. Socotim însă că leacul trebuie cântat şi aiurea, nu numai în mijloacele ingenioase ale unor inteligenţi propagandişti. Leacid trebuie să fie şi în instaurarea unei administraţiuni capabile, deprinsă cu respectul legilor. O astfel de administraţie ar face cu neputinţă întâmplările regretabile, cari, exagerate de cei interesaţi, duc apoi la rezultatele ce cauzează actualmente nemulţumiri guvernului român. Nu vor fi incidente neplăcute, nu va exista exagerarea şi deci nici pretextul pentru acţiuni dăunătoare bunului renume al ţării. Sever ■ŞP In toiul crizei economice Scrisoare deschisă către Anul 1926 mai rău ca 1925.Ce va fi în 1927 şi pe viitor? Ziarele de specialitate, ca „Argus“ de pildă, ne înfăţişează o icoană din cele mai triste a situaţiei noastre economice. Dar poate cuvântul „tristă“ e prea slab. Să relevăm câteva cifre. VALUL PROTESTELOR Protestele au atins o cifră fantastică. Deasemeni şi declaraţiile în stare de faliment, cererile de declaraţii şi moratoriile. De unde în anul 1925 s’au protestat 28.500 de efecte, în 1926 cifra lor se urcă la 63.440 ! Intr’un singur an, mai bine zis de la un an la altul, numărul lor a crescut peste îndoit. Şi ca să nu se creadă ca e o simplă întâmplare, un accident, notăm că situaţia se arată şi mai îngrijitoare, chiar din primele zile ale lui 1927. In adevăr, pe ziua de 2 ianuarie numai, s'au protestat 5000 (cinci mii) de efecte. Ca să ne dăm seama de ce înseamnă această cifră, e de remarcat că în tot anul 1921 s’au protestat pe jumătate atâtea efecte cât într’o singură zi din 1927! Dar comparaţia cu un singur an poate să apară neconcludentă. S’o ducem dar mai departe. In ziua de 2 Ianuarie 1927 protestele sânt egale cu totalul din 1923, peste o treime din cele ale întregului an 1924, şi egale cu cele din întreaga lună Decembrie a anului 1925. Prin urmare e un progres constant.... înapoi, într’o proporţie înspăimântătoare. Termometrul economic scade aşa de repede şi de tare ca acel cu mercur la un bolnav de holeră ce merge spre agonie. Falimentele şi moratoriile urmează şi ele o linie îngrijitoare. Se clatină sau chiar pier case vechi şi solide, societăţi puternice, firme onorabile care de multă vreme se ţineau bine. SE NARUE BAZA Pricinile acestei stări de lucruri sânt multiple şi variate. Dar poate cea mai de căpetenie e decadenta noastră agricolă, slăbirea temeliei pe care stă întreaga noastră alcătuire economică. D. M. A. Badareu ne prezintă un bilanţ agricol, pe ultimii ani, foarte puţin încurajator. Suprafaţa însămânţată s’a redus din ce era înainte de război, producţia la hectar s’a micşorat chiar sub media celei a micei proprietăţi din trecut, iar calitatea cerealelor a căzut într’un grad necunoscut până acum la noi. Şi peste toate acestea a venit scăderea preţurilor, atât din pricini din afară cât şi din cauza o urcărei leului din ultimele luni. Situaţia agricultorilor este astfel disperată, de unde întreaga economie a ţării se resimte dureros. E DE VINA ŢARANUL? Unii dau vina tuturor acestora pe tembolizimil şi Incapacitatea ţărănime!, ajunsă azi stăpână pe majoritatea pământului cultivabil, exprimând regrete pentru dispariţia marei proprietăţi. Cred că se înşeală, când sunt sinceri. Când nu sunt, e alta chestie. Ce-ar fi putut face marea proprietate lipsită şi ea, din pricina urmărilor războiului, de unelte, de maşini, de seminţe şi de braţe suficiente? Căci, să nu uităm, bratete rurale $*au Ifflputînat straşnic» atât prin uriaşul număr de mort! al războiului sî boalelor din vremea acela, cât $1 prin emigrarea multora de la sate la oraşe $i chiar peste graniţă. $1 ce-ar ma! fi reuşit să facă marea proprietate fiind date: cursul leunurc, lipsa de transporturi, lipsa de credit. Intern şî extern, scăderea preturilor, urcarea preţului muncei, impozitele crescute,taxele de export, etc.? Probabil, că criza ce ne-ar fi bântuit n’ar fi fost mai dulce dacă aveam încă marea proprietate rurală. In schimb ţăranii, cu brafiile de care dispun, cu mijloacele pa care le au cu toate pacostele si neajunsurile ce le-au căzut pe cap, cu totalul abandon în care au fost lăsaţi, ne-au dat măcar producţia ce-o avem, cu pagubă pentru ei, si in plus au dublat aproape numărul capetelor de vite, au întins ,deci fatalmente cultura furajelor, au produs mai multe legume, fructe, păseri, ouă, brânză, lapte, sa în trecut. Acolo unde guvernele vii ctejate sau incapabile nu l-au stânjeni, el si-au dat silinţe lăudabile. CUM SE PREZINTĂ VII TORULT In orice caz anul de fată nu se prezintă sub auspicii bune. D. Baidarea crede că va fi și mai prost decât 1926, care e deplorabil, impozitele noui ce se pun agriculturei por descuraja complect. Dacă statul dă astfel un cepiu butoiului aproape golit al economiei agricole, dacă traiul continuă a se scumpi și preţurile a scădea, fie chiar dacă se menţin cum sunt, nădejdile noastre în viitor nu miai pot fi nădejdi ci desnădejdi. Criza specială a agriculturii şi criza generală a ţării vor merge accentuându-se. Ce s’ar întâmpla dacă ţărănimea ar mai reduce încă producţia mărginindu-se strict la ce-i trebue pentru soră ? Ne e groază numai punând chestia. Şi din nenorocire nu e imposibil ca să se întâmple aşa ceva. O simplă icoană dintr-o regiune din ţară. Locuitorii mai multor comune /din judeţul Iaşi au petiţionat către administraţia financiară ca să fie scutiţi de impozite neavând cu ce le plăti, preţul porumbului fiind ridicol. Dar în vremea asta fabricile de spirt le cumpără porumbul cu preţul de azi iar ţaranii beau rachiul, lată unde duce o stare de lucruri anormală, la pagubă, apoi la sărăcie ş£ în cele din urmă la viţii. Nu mai vorbim de sporirea criminalităţii, ca o urmare fatală. CE E DE FĂCUT? Un mare punct de întrebare pe care rugăm pe toţi cititorii, şi mai ales pe toţi alegătorii, să şi-l pue. Nouă presei, ştiţi că ni se pregăteşte botniţă şi fug, amendă şi puşcărie, fiindcă stăpânitorii noştri susţin că presa e aceia care a adus ţara în halul acesta. . TeoriaBrescu NAZBAŢII MISTERIOŞII Ziarele anunţă că la d. general Coandă acasă, a avut loc o consfătuire între un număr restrâns de miniştri, prezidată de şeful guvernului. Cu alte cuvinte chiar în guvern sunt secrete, p® cari unii miniştri pot sa le afle ?i alţii nu! Avem deci o nouă categorie de excelenţe: miniştri secretari de stat— înăuntru, şi miniştri secretari., de stat afară. . Kîx. NOTE CONFRATELE care are calitatea de a scrie in numele guvernului, vorbind de o stare de lucruri care i se pare nefirească, declară sentenţios că: Situaţia aceasta, fireşte, este anormală şi nu poate dăinui înainte". Se înţelege că nu poate dăinui înainte. Fiindcă, de obiceiu, situaţii de acestea dăinuesc... Inapoi la SALARIUL-AUR formează obiectul unei vii polemici încinse între oficioasele celor două „partide de guvernământ". Ziarul liberal susţine că d. Manoilescu Va promis; oficiosul guvernamental scrie că nu Va promis. Precum se vede, polemica are mai mult un caracter retrospectiv. In orice caz, până la stabilirea adevărului istoric, funcţionarii sunt nevoiţi să se mulţumească tot cu salariul-tinichea. Nici măcar cu... salariul-double, că tot ar fi ceva! BUGETUL judeţului Ilfov pe anii in curs prezintă un spor de 78 fimctionari nmd. Numai atât ? Şi s’a găsit totuşi un consilier judeţean care să protesteze in ultima şedinţă a consiliului. D. consilier nu prea are dreptate. Fiindcă, în definitiv, ce înseamnă 78 de funcţionari noul intrim judeţ, pentru un partid care abia a venit la putere ! Buletinul cărţilor as Const. Şăineanu „Un asasinat patriotic”, nuvele şi schiţe de Victor Eftimiu Sub acest titlu general, care de fapt e titlul primei nuvele, d. Victor Eftimiu ne dă un volum de nuvele şi schiţe, scrise între anii 1906 şi 1926, şi apărut zilele acestea în editura „Cugetarea“. E de remarcat, cu această ocaziune, că niciunul din genurile literare n’a rămas străin activităţii îmbelşugate a acestui scriitor de merit: poezia, romanul, nuvela şi mai ales teatrul îi datoresc un număr respectabil de opere, dintre cari unele desigur vor rămânea pentru totdeauna în literatura noastră. Fără a face parte din nici o mişcare literară, d-sa şi-a căutat inspiraţia indiferent în toate direcţiile, în trecut ca şi în prezent, în lumea închipuirii ca şi în realitatea vie. Graţie pătrunderii sale psihologice, a bogatei sale fantezii şi a puterii sale creatoare a izbutit pe de o parte să reînvie lumea minunată a basmelor şi legendelor noastre, umanizându-le şi chiar modernizându-le, iar pe de alta să redea momente şi stări sufleteşti din viaţa de toate zilele. Ceea ce a mai contribuit a impune literatura acestui fecund scriitor, este şi stilul său. In epoca noastră de obscuritate voită în idei, în sentimente ca şi în expresiune, pe care câţiva tineri estetizanţi ţin s’o imprime literature!, stilul d-lui Victor Eftimiu — ca şi al altor literaţi, din fericire! — este de oluminoasă claritate, ceea ce nu-l împiedică de a fi elegant şi nuanţat de toată felurimea stărilor sufleteşti ce descrie. E stilul care place şi care nu te oboseşte niciodată. Voi încerca să prezint aci câteva aspecte din activitatea nuvelistică a d-lui Eftimiu, după cuprinsul volumului recent apărut, oprindu-mă numai asupra acelor nuvele sau schiţe cari vădesc mai mult talentul scriitorului. In primul rând, în volumul acesta, ne întâmpină o galerie întreagă de femei,fiecare cu înfăţişarea-i particulară şi cu sufletu-i deosebit Iată» de pildă, în „Străina“» pe femeia misterioasă, veşnic neînţeleasă, despre care nimeni nu ştie unde se duce, după cum nu ştie nimeni cine era şi de unde venise..., dar care nu lasă decât dureri în urma ei; sau pe femeia perversă care se înfige ca un ghimpe în sufletul omului naiv şi face din el o sdreanţă, ca în „Femee“; sau încă pe fata iertătoare care, înşelată de iubitul ei şi de o prietenă, şi hotărâtă de a se răzbuna în seara cununiei lor, le aruncă... florile strânse de pe treptele bisericii; sau in sfârşit, pe fata romantică din „De dorul unei sărutări“, care, sărutată într’o seară pe braţ de o gură invizibilă, se lasă pradă celei mai înflăcărate imaginaţii, tânjind după un iubit imaginar. Ce bine studiată sufleteşte este şi femeia din „Ziua morţilor“! De trei ani duceau o căsnicie imposibilă. Ea se pregătea să meargă la cimitir ca să depue flori pe mormântul singurului om pe care l’a iubit, împiedecată de soţul ei de la această supremă datorie, nenorocita, pentru care viaţa nu mai avea nici un sens, într’un avânt de durere îi mărturiseşte taina sufletului ei: „Voiam sâ spui mortului tot pustiul vieţii mele..., vream să-i destăinuesc toată jalea mea şi nevoia mea de dragoste şi zădărnicia tuturor visurilor mele şi tot amarul sufetului meu... Căci pe tine nui te-am iubit niciodată, Vlad!..." Şi era întunerec în odaie şi întunerec în sufletele lor. Două alte căsătorii neasortate sunt tot atât de conştiincios studiate: în prima, o femee cu „melancolii crepusculare“, măritată după un căpitan, e în ajun de a divorţa, scoasă din minţi de un publicist romantic; iar în cea de a doua, „Cei doi străini“, naşterea unui copil îi apropie pe doi soţi ce erau să se despartă, iar moartea micuţului îi desparte pentru totdeauna. Tot atât de reuşite, dacă nu şi mai bine, sunt schiţele referitoare la bărbaţi. Intr’o serie de vre o şase bucăţi, autorul ne analizează diverse stări sufleteşti, caracteristice scriitorilor sau artiştilor mari şi chiar specimenelor mai mărunte. Aşa, în „Remuşcarea“, întâlnim pe un poet bătrân în plină glorie, sărbătorit într’o noapte în casa unui burghez bogat. Se cânta una din poeziile sale: „S’au scuturat toţi trandafirii...“ Liedul acesta, scris cu 30 de ani înainte, şi care îi adusese de curând celebritatea, îl arunca într’o profundă tristeţe, ori de câte ori îl auzia. Povesti întâmplarea. Era pe atunci director într’un minister. Un profesor de muzică, care zadarnic îi solicitase ani dearândul o subvenţie pentru editarea unui album cu doine şi motive naţionale, îi pusese acea poezie pe note. Cu toate zecile sale de volume, scriitorul era prea puţin cunoscut. Mulţumită însă romanţei, pretutindeni cântată, el deveni celebru, în timp ce sărmanul muzicant, căruia îi datora izbânda, a murit fără a-şi fi împlinit visul său modest. Ce tristă, de asemenea, e celebritatea când ea vine după o tinereţe lipsită de soare, ca în bucata „Dimineaţa de iarnă“. Măiestrul, ajuns la asfinţitul vieţii sale, în plină glorie, se vedea înconjurat de un roi de admiratoare, de zeci de copile sburdalnice. Gândul i se ducea în depărtatele zile ale tinereţii, când suspina zadarnic de dorul unei femei care să-l iubească... Sufletul lui nu se încălzise la nici o dragoste... Şi acum, dinaintea lui, vedea pe toate acele copile frumoase, unele îngenuchiate, toate în adoraţia lui. După plecarea tuturor, Irma singură, frumoasa Irma, rămase. Ii mărturisi că-1 iubeşte și răzimată de perete, plângea înăbuşit. Ce trebuia să facă dânsul? Ingenuchia lângă Irma şi-i şopti tremurător: îartă-mă! în timp ce din ochi îi alunecă întâia lacrimă de dragoste pe mâna palidă şi subţire a copilei. Dacă artistul, în plină glorie, care n’a cunoscut fiorii dragostei din tinereţe, e nefericit, mai nefericit (Citiţi continuarea in pagina Uni * nu ceva mai mult decât liberal. Şi la 1864 şi înainte de 1864, relaţiile lui cu partidul liberal erau notorii. A fost, insă, o anume epocă din viaţa lui, în care activitatea lui ca om politic nu şi-o putea însuşi partidul liberal. In special, în timpul lui vodă Cuza, activitatea lui era chiar displăcută înaltelor sfere liberale, cari nu mai târziu decât după 2 ani au participat, în mod activ, la răsturnarea lui vodă Cuza. Alcătuirea primului nostru Consiliu de Stat s'a făcut la 2 Iulie 1864, în toiul luptelor stârnite In jurul loviturii de stat dela 2 Maiu 1864. Cogâlniceanu, ca să mai tempereze luptele, a format Consiliul de Stat din toţi şefii opoziţiei de atunci, mulţumindu-se a introduce în el numai doi dintre amicii săi personali şi anume: Grigore Bengescu, fost ministru sub vodă Ştirbey şi Alexandru Papadopolu-Calimach, jurisconsult, istoric, mai târziu membru al Academiei Române. Mârzescu era înainte de toate ori de partid şi deci a lucrat în consecinţă. Mârzescu nu s’a gândit un moment să utilizeze pe adversarii lui politici, trimiţându-i în Consiliul de Stat. Aşa fiind, Mârzescu s'a mulţumit să facă, nu numiri mari, cum a făcut Cogălniceanu, ci numiri bune. Evident că numirile lui Mârzescu nu sunt de talia numirilor făcute de Cogălniceanu, totuşi sunt numiri bune. Cogălniceanu credea că, pentru marile înfăptuiri proectate de dânsul, era mai multă nevoe de oameni buni decât de legi bune, şi că nişte oameni buni şi cu pricepere, pot luplea inconvenientelor unei legi nu tocmai perfecte. Totuşi, legea lui Cogălniceanu are multe părţi, cari puteau fi introduse în legea lui Mârzescu, fără a o diforma. Aşa, bunăoară, era mai bine ca şi acest Consiliu de Stat să fi fost prezidat de rege. Răposatul vodă Cuza nu s’a crezut înjosit primind prezi-Trecând întâmplător pe lângă primăria centrală, am intrat ca să cercetez listele electorale. Or, I n Ioc să îa găsesc in vre-o sală, măcar In „„ w „ _____ ............. vre-un antren sau culoar, tn volume identia Consiliului de Stat pe care, în broşate sistematic, ele se aflau lipite lipsa sa, l-a prezidat vicepreşedintele pe nişte pancarta, in curte, expusa Intemperiilor. Fie şi-aşa. Dar pancartele astea erau amestecate alandala! secţia I periferie lângă secţia Z1, apoi secţia 19, pe nrmfi secţia 4, din nou 22, şi aşa mai departe. Ltturile Începeau când cu A, când cu L când de la coadă. Plus nn cam ăi mare de pancarta aruncate dae peste grămadă, ac dosul In Bas, lângă nn zidi Aşa încât, mi-a fost cu neputinţă să descopăr secţia mea In acest haos şi In această batjocură. Poate că se află in teancul de lângă zid, tocmai la fund. Şi m'a cuprins atunci o mare jale şi de mine insumi şi de toată ţara asta, ajunsă da rizilicu! câtorva. Vedeţi cum a tratat alegătorul chiar dela obârşie. Să ne mai mirăm de ce păţeşte când merge la vot? Totul nu-i decât un lanţ de bătăi de joc şi de fărădelegi. Insă, cată să fim şi drepţi. Nu ştiu dacă aş face mai bine simţindu-mă dregător peste un popor care rabdă atâta şi atâtea fără a se mişca. Poţi oare găsi o vină absolută celor cari, fără răspundere şi pedeapsă, spun cetăţenilor din ţara asta: — „Voi, cetăţeni? Ei aşii Birnici, robi, tot ce vreţi, da-' oameni, români şi alegători, baiu Ţi-a abătut să afli dacă eşti insen*tn lshie electorele? Marş de-aci, da-te mai curând de vezi dacă eşti înscris In rolurile percepţiei". N’au dreptate să ne mărşăluiască? Când au băgat ei de seamă că asta Ie poate căşuna? Dimpotrivă, le-a mers cu acest sistem ca in sânul lui Abraham. De ce n'ar continua? ! Theodor P. Cudalbi, ministrul justiţiei In tara cu slugi multe se face „treabă puţină”. (Proverbele românilor de Iuliu A. Zâne). Cogălniceanu era democrat, deci fia, încetul cu încetul, în trebile statului. In contact cu oamenii luminaţi din Consiliul de Stat, prinţul, moştenitor ar fi putut avea mai mult de câştigat decât din alte contacte, Consiliul de Stat, prezidat de rege, în faţa căruia toţi membrii săi ar fi trebuit să presteze legiuitul jurământ, ar fi avut alt prestigiu, altă autoritate decât aceea pa care i-o dă un corp constituit autonom şi inamovibil, aşa cum e organizat astăzi. Legea lui Cogălniceanu avea o mare calitate: permitea Consiliului de Stat să apeleze, în mod oficios, la toate celebrităţile ţârii spre a le cere concursul, lor luminat, în chestiile mari la ordinea zilei Legea lui Mârzescu n’a primit principiul autonomiei şi suveranităţi depline şi întregi a Consiliului de Stat şi a adoptat o altă măsură şi anume: s’a dat voe ministrului să numească consilieri temporali, cu diurne fixate de însuși ministrul prin decizia ministerială de numire. Socotesc că dreptul acordat ra mnistrului, de a numi consilieri temporali, pentru afaceri speciale și de înaltă competență putea să fie acordat Consiliului de Stat, la apelul căruia ar fi răspuns cu siguranţă toate marile inteligenţe şi toate marile capacităţi ale ţării. Unui Iorga, unui Maniu, unui Nicolaescu, unui Andrei Rădulescu etc., cu greu i-ar fi venit să refuze concursul lor Consiliului de Stat, dacă i l-ar fi cerut şi i l-ar fi cerut cu siguranţă. Oricine cunoaşte susceptibilităţile înaltei lumi politice de la noi, ar putea certifica cu siguranţă că apelurile ministrului pot rămâne fără ecou. Legea lui Mârzescu e mai complectă decât legea lui Cogălniceanu, dar are un mare cusur: personalul pa care-l creiază e prea numeros şi deci se mişcă greu şi încet, umblă ane*voe. Cu acelaş număr de consilieri ca şi în legea lui Cogălniceanu (care prevedea nouă) s’ar fi putut face a» ceeaşi treabă — cum s’a şi dovedit» ca şi cu 15 consilieri cât creiază la» gea lui Mârzescu. Reducându-se numărul consilierilor, s ar putea reduce în proporţie şi personalul, ajutător, care, în tot cazul, este prea numeros. Din suprimarea unor consilieri şi a personalului ajutat dioresConstantin Bozianui, un om de înaltă faimă politică. Socotesc, iarăşi, că ar fi fost bîne ce, în lipsa regelui, prinţul moştenitor să-i fi ţinut locul In acest chip prinţul moştenitor s’ar fi putut uni(Cititi continuarea in pagina ff-a). (Marş de-aer) ■v Index. CITITl IN PAG. s-a: Interviewurile cu d. Briand CHESTIA ZILEI O întrevedere istorică D. VINTILA. — Ai o barbă!,,, D. BURILEANU. Mi-a crescut cursurile d-tale!„, citind dis-