Adevěrul, ianuarie 1927 (Anul 40, nr. 13204-13226)

1927-01-14 / nr. 13213

iavina. um flrmasm 4 FA8I MNllATOm. *** V* BE^DIMA» lUfr-IMT 101­ l­A?031l CONST. MILLS ÎS87-182* mm* mm 206 lei pe 3 Ioni. «mmAJBSsrrSs 380 Ie! pe s luat i 756 lei pe pe an. străinătate dublu mmm 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar no. 7­ 911 3 Lei V -a*­­•■■■ \ ' * TELEFOANE: Centrala 6/67. 24 73. 46 79. Direcția 57/72, Adi-fia 7/69. Provincia 10/66. Ena ■OtpUciKM Oficiosul liberal publică, in extenso, pe patru pagini compacte, discursul d-lui Vintilă Brătianu la budget... ...Numai văzând discursul, fără a-l citi, îți dai seama ce fioros e acest nou budget!. fi* s '*?«• r v * :· -V'-' ■›: •› Alarme războinice /Ch­îtonâ ziarele* noastre reacţi­onare, trebuie să fi avut zilele a­­cestfta impresiunea că ne aflăm în «jurnal unui mare război european, în care rolul Angliei ar fi nedefi­nit, al Italiei» ca și al Rusiei, opus celui pe care l-au avut în războiul trecut, iar situaţiunea noastră tra­gică prin izolarea ţării în marca slavă şi de duşmani care ne încon­joară. Intr’adevăr, citind ziarele noas­tre reacţionare, cititorul a allat, de vreo opt zile încoace , că există o convenţie militară ruso-germană. In virtutea căreia Germania înarmează şi echipează 381­ regimente ruseşti de infanterie, artileria grea şi uşoară pentru pa­truzeci de divizii, crează o armată aeriană de 400 aparate, o flotă con­siderabilă şi o trupă de elită pen­tru războiul cu gaze. Pe de altă parte Rusia echipează şi înarmea­ză 31 ea trupe numeroase şi îşi per­fecţionează reţeaua de căi ferate strategice.­­ Mai află datorul că Germania este o armată formidabilă cu care se găteşte să dea lovitura spre Po­lonia. Că atât Franţa, cât şi Anglia, cât şi Belgia, cât şi Italia, cât şi Japonia, sunt atât de orbite, încât tolerează această formidabilă înar­mare şi ridică, în clipa când ea ro­deşte pe deplin, controlul militar şi care le dă dreptul tratatul. La aceste grave fapte, se adau­gă ştirea relatată de agenţii că în­tre Ungaria şi Italia a intervenit un tratat de amiciţie, care, comple­tând tratatul italo- albanez, deschi­de Ungariei ieşirea la mare, acor­­dându-i o zonă liberă în portul Fiu­me. Amiciţia aceasta e sigilată la Roma de d-nii Mussolini şi Beth­len, iar cel dintâi face dar Buda­pestei, două codice de pe vremea lui Matei Corvin, aflătoare în Bi­blioteca Naţională din Roma. Iată deci ungurii intraţi în girueta po­litică a Italiei, desigur că nu pen­tru a’şî asigura statul quo terito­rial pe care nimeni nu’l ameninţă şi, nici nu are de ce săi ameninţe. Mai află cititorul ziarelor noas­tre reacţionare, despre înclinaţi uni­te şi tendinţele panslaviste ale­­Iu­goslaviei şi ale Cehoslovaciei. A­­ceste înclinaţiuni necontestat că e­­xistă. Când s’a încheiat Mica An­tantă, nu se poate ca ele să nu fi fost luate în consideraţiune. De alt­fel ele nu au împiedecat pe Ceho­slovacia şi pe Iugoslavia să încheie cu noi tratate, pe cari le vor res­pecta. Dar de pe atunci aceste ţări au arătat că nu ar putea merge îm­potriva Rusiei, ceiace nu însemnea­ză că tocmai simpatiile lor pentru poporul rus, nu ar putea servi in­­tr’o zî pentru mediatiunea acordu­lui între aliatul lor şi Rusia. Mai mult, în cazul unei agresiuni din partea acesteia, cele două ţâri ali­ate nouă, nu numai că ar trebui sa ne dea concursul în baza pacturii Ligii Naţiunilor, dar ar fi în mod fatal atrase alături de noi, cel pu­fin în ce priveşte garanţia ce ne-am dat reciproc, pentru frontierele noastre occidentale. Cu toate acestea presa noastră reacţionară nu ne îndoim că, «cu cele mai bune intenţiuni— pe cana ne zugrăveşte pericolul unei încă­ierări în care Anglia ar pe iertium gaudens, iar Rusia, Ger­mania, Italia, Ungaria, ar forma un formidabil bioc. Împotriva că­ruia evident ar sta forţa franţei, alături de noi» — pe când ne zu­grăveşte acest pericol, atacă şi pe aliaţii noştri imediaţi, pe Cehoslo­vacia şi Iugoslavia, tocmai in per­soana acelor bărbaţi de stat ai a­­cestor tari, cari le-au adus la a­­lianta cu noi in persoana d-ior Be­nes şi Nincici şi prin tangenta chiar şi in cea a venerabilului pre­şedinte al Republicii Cehoslova­ce. Aceasta atacând o pretinsa politică a d-lui Beneş, pe care i-o atribuie d-lui Massaryk şi num­­ai pentru a’şi satisface snobismul tas­­eist« Ce tragică ar fi situaţiunea ţăiî noastre, dacă zugrăveala aceasta, cum rezultă din presa reacţionara dela noi, ar fi adevărată, daca ai îi reală? Din fericire, împotriva tuturor sunetelor negre cari sunt la orizon­tul politicei internaţionale,­­ exista Societatea Naţiunilor, exista poli­tica dela Locarno, exista Cia dela Choiry. Această Ligă, aceasta po­litică "de aplanare a ostilităţilor şi asperităţilor, este, ce-i drept, şi ea obiectul ironiilor ziarelor noastre reacţionare. Atâtea personalităţi strălucite reprezentând naţiuni mari sunt prezentate de presa noastră reacţionară ca nişte şarla­­tari, cu­ nişte făţarnici, poate chiar ca nişte naivi, dacă nu ca nişte stupizi. Iar forţele morale şi mate­riale ale unor naţiuni mari ca Ame­rica, Anglia, Franţa, Germania, cari se străduiesc pentru a conso­lida politica anti-războinică şi pa­cifistă, sunt voit sau nevoit ignora­te, numai pentru a alarma opinia publică din interior, sau nici macar pentru aceasta, ci poate numai din vanitatea de a apare realistă sau de a supralicita în materie de gri­ja de ţară. în acelaş timp limbajul acesta alarmant, deplasat din toa­te punctele de vedere, trebuie sa facă şi face în afară impresia unei­­ nesiguranţa a României, dacă nu nutreşte convingerea, că la nct po­litica războinică prevalează. La ce buni însă toate acestea ? Cui să folosească aceste alarme războinice, cu totul neîntemeiate ? A veghea la tot ce se petrece este una. A exagera toate primejdiile în plus şi toate semnele îmbucurătoa­re ale unei politici pacifice in mi­nus, este o greşală de neiertat. Nimeni în Europa nu vrea, nu poa­te vroi azi război. Şi tot mai for­midabile devin pretutindeni curen­tele populare cari vor pacea şi vor şti s’o impuie. Rolul României este de a spori şi sprijini aceste curente, din motive de idealism şi de... interes. B. Brăniştesti. Stefan­ Radici in campanie politică BELGAD. 12. — D. Stefan Rădici a început o nouă campanie de agi­taţii politica in Dalmația. In decurs de 4 zile Stefan Rădici a rostit 37 de discursuri, având peste 20 de mii de auditori. D. STEFAN RĂDICI mm • Clase politice... Aspect nou in jurul aşa ziselor tratative în vederea unui acord între guvern şi opoziţia naţional-ţărănistâ, s’a creat o atmosferă din cele mai puţin clare. Unii confraţi au ţinut să afirme că acţiunea grupului Cantacuzino- Filipescu ar urmări acordul cu ori­ce preţ, fie, fără restul partidului, fie şi iu contra partidului. După in­formaţiile noastre nimic mai i­­nexact. Alţii au căutat să stabilească di­­verginţi intre fruntaşii partidului, diver­ginţi cari ar merge până la­ o adevărată criză. Iarăşi, după câte ştim, perfect inexact. Adevărul adevărat este că au fost discutiuni oficioase, cari i-au dat rezultat; acum în urmă au a­­vut loc discutiuni particulare, fără şanse de a modifica rezultatul ne­gativ al discuţiilor oficioase. In afară de aceasta, insă, au in­tervenit fapte, cari dau un nou as­pect problemei şi nu este exclus ca, In cursul zilelor ce vin, să se producă importante evenimente po­litice. In primul loc, se pare că un a­­cord în trei are astăzi mai multe șanse decât imul in doi. In al doi­lea loc, este chestiunea obiectivu­lui — căci urmează să se vadă da­că de pe urma lui se vor produce modificări însemnate numai in ce priveşte reîntronarea legatismului, sau el trebuie să aibă in vedere şi alte năzuind, care trec peste con­siderentele de politică internă pură şi au un caracter mai superior de stat. Negreşit, situaţia este astăzi e­­senţialmente diferită de ceia ce a fost când a avut loc întrevederea Averescu-Maniu.. Propaganda Guvernul pare a fi foarte mult preocupat de atmosfera creată peste hotare — în special in Ame­rica — de pe urma ultimelor agi­taţiuni antisemite. Este vorba de o intensivă acţiu­ne de propagandă, care ar urma să fie desfăşurată, sub directa con­ducere a d-lui general Averescu. Se poate ca acţiunea în chestiu­ne să fie întreprinsă şi să dea roa­de bune. Socotim însă că leacul trebuie cântat şi aiurea, nu numai în mij­loacele ingenioase ale unor inteli­genţi propagandişti. Leacid trebuie să fie şi în instaurarea unei admi­­nistraţiuni capabile, deprinsă cu respectul legilor. O astfel de administraţie ar face cu neputinţă întâmplările regretabile, cari, exagerate de cei interesaţi, duc apoi la rezultatele ce cauzează ac­tualmente nemulţumiri guvernului român. Nu vor fi incidente neplăcute, nu va exista exagerarea şi deci nici pretextul pentru acţiuni dăunătoa­re bunului renume al ţării. Sever ■ŞP In toiul crizei economice Scrisoare deschisă către Anul 1926 mai rău ca 1925.­Ce va fi în 1927 şi pe viitor? Ziarele de specialitate, ca „Ar­gus“ de pildă, ne înfăţişează o icoa­nă din cele mai triste a situaţiei noastre economice. Dar poate cu­vântul „tristă“ e prea slab. Să rele­văm câteva cifre. VALUL PROTESTELOR Protestele au atins o cifră fan­tastică. Deasemeni şi declaraţiile în stare de faliment, cererile de declaraţii şi moratoriile. De unde în anul 1925 s’au protestat 28.500 de efecte, în 1926 cifra lor se urcă la 63.440 ! Intr’un singur an, mai bine zis de la un an la altul, numărul lor a crescut peste îndoit. Şi ca să nu se creadă ca e o simplă întâmplare, un accident, notăm că situaţia se arată şi mai îngrijitoare, chiar din primele zile ale lui 1927. In adevăr, pe ziua de 2 ianuarie numai, s'au protestat 5000 (cinci mii) de efecte. Ca să ne dăm sea­ma de ce înseamnă această cifră, e de remarcat că în tot anul 1921 s’au protestat pe jumătate atâtea efecte cât într’o singură zi din 1927! Dar comparaţia cu un sin­gur an poate să apară neconcluden­tă. S’o ducem dar mai departe. In ziua de 2 Ianuarie 1927 pro­testele sânt egale cu totalul din 1923, peste o treime din cele ale în­tregului an 1924, şi egale cu cele din întreaga lună Decembrie a anu­lui 1925. Prin urmare e un progres con­stant.... înapoi, într’o proporţie în­spăimântătoare. Termometrul eco­nomic scade aşa de repede şi de tare ca acel cu mercur la un bol­nav de holeră ce merge spre ago­nie. Falimentele şi moratoriile urmea­ză şi ele o linie îngrijitoare. Se cla­tină sau chiar pier case vechi şi so­lide, societăţi puternice, firme ono­rabile care de multă vreme se ţi­neau bine. SE NARUE BAZA Pricinile acestei stări de lucruri sânt multiple şi variate. Dar poate cea mai de căpetenie e decadenta noastră agricolă, slăbirea temeliei pe care stă întreaga noastră alcă­tuire economică. D. M. A. Badareu ne prezintă un bilanţ agricol, pe ultimii ani, foarte puţin încurajator. Suprafaţa însă­mânţată s’a redus din ce era îna­inte de război, producţia la hectar s’a micşorat chiar sub media celei a micei proprietăţi din trecut, iar calitatea cerealelor a căzut într’un grad necunoscut până acum la noi. Şi peste toate acestea a venit scăderea preţurilor, atât din pri­cini din afară cât şi din cauza o ur­­cărei leului din ultimele­ luni. Situ­aţia agricultorilor este astfel dis­perată, de unde întreaga economie a ţării se resimte dureros. E DE VINA ŢARANUL? Unii dau vina tuturor acestora pe tembolizimil şi Incapacitatea ţără­nime!, ajunsă azi stăpână pe majo­ritatea pământului cultivabil, ex­primând regrete pentru dispariţia marei proprietăţi. Cred că se în­şeală, când sunt sinceri. Când nu sunt, e alta chestie. Ce-ar fi putut face marea pro­­prietate lipsită şi ea, din pricina urmărilor războiului, de unelte, de maşini, de seminţe şi de braţe su­ficiente? Căci, să nu uităm, brate­­te rurale $*au Ifflputînat straşnic» atât prin uriaşul număr de mort! al războiului sî boalelor din vre­mea acela, cât $1 prin emigrarea multora de la sate la oraşe $i chiar peste graniţă. $1 ce-ar ma! fi reuşit să facă marea proprietate fiind date: cursul leunurc, lipsa de transporturi, lipsa de credit. In­tern şî extern, scăderea preturi­lor, urcarea preţului muncei, impo­zitele crescute,­­taxele de export, etc.? Probabil, că criza ce ne-ar fi bântuit n’ar fi fost mai dulce dacă aveam încă marea proprietate ru­rală. In schimb ţăranii, cu brafiile de care dispun, cu mijloacele pa care le au cu toate pacostele si neajun­surile ce le-au căzut pe cap, cu to­talul abandon în care au fo­st lă­saţi, ne-au dat măcar producţia ce-o avem, cu pagubă pentru ei, si in plus au dublat aproape numă­rul capetelor de vite, au întins ,deci fatalmente cultura furajelor, au produs mai multe legume, fructe, păseri, ouă, brânză, lapte, sa în trecut. Acolo unde guvernele vii ctejate sau incapabile nu l-au stânjeni, el si-au dat silinţe lăudabile. CUM SE PREZINTĂ VII­­­ TORULT In ori­ce caz anul de fată nu se­ prezintă sub auspicii bune. D. Ba­i­darea crede că va fi și mai prost decât 1926, care e deplorabil, impozitele noui ce se pun agri­­culturei p­or descuraja complect. Dacă statul dă astfel un cep­iu butoiului aproape golit al econo­miei agricole, dacă traiul continuă a se scumpi și preţurile a scăd­ea, fie chiar dacă se menţin cum sunt, nădejdile noastre în viitor nu miai pot fi nădejdi ci desnădejdi. Criza specială a agriculturii şi criza ge­nerală­ a ţării vor merge accentu­­ându-se. Ce s’ar întâmpla dacă ţărănimea ar mai reduce încă producţia măr­­ginindu-se strict la ce-i trebue pen­tru soră ? Ne e groază numai pu­nând chestia. Şi din nenorocire nu e imposibil ca să se întâmple aşa ceva. O simplă icoană dintr-o regiune din ţar­ă. Locuitorii mai multor co­mune /d­in judeţul Iaşi au petiţionat către administraţia financiară ca să fie scutiţi de impozite neavând cu ce le plăti, preţul porumbului fi­ind ridicol. Dar în vremea asta fa­bricile de spirt le cumpără porum­bul cu preţul de azi iar ţaranii beau rachiul, lată unde duce o stare de lucruri anormală, la pagubă, apoi la sărăcie ş£ în cele din urmă la viţii. Nu mai vorbim de sporirea crimi­nalităţii, ca o urmare fatală. CE E DE FĂCUT? Un mare punct de întrebare pe care rugăm pe toţi cititorii, şi mai ales pe toţi alegătorii, să şi-l pue. Nouă presei, ştiţi că ni se pregăteş­te botniţă şi fug, amendă şi puşcă­rie, fiindcă stăpânitorii noştri sus­ţin că presa e aceia care a adus ţa­ra în halul acesta.­ ­. TeoriaBrescu NAZBAŢII MISTERIOŞII Ziarele anunţă că la d. general Coandă acasă, a avut loc o consfă­tuire între un număr restrâns de miniştri, prezidată de şeful guver­nului. Cu alte cuvinte chiar în guvern sunt secrete, p® cari unii miniştri pot sa le afle ?i alţii nu! Avem deci o nouă categorie de excelenţe: mi­niştri secretari de stat— înăuntru, şi miniştri secretari., de stat afară. . Kîx. NOTE CONFRATELE care are calita­tea de a scrie in numele guvernu­lui, vorbind de o stare de lucruri care i se pare nefirească, declară sentenţios că: Situaţia aceasta, fireşte, este anormală şi nu poate dăinui îna­inte". Se înţelege că nu poate dăinui înainte. Fiindcă, de obiceiu, situaţii de acestea dăinuesc... Inapoi l­a SALARIUL-AUR formează o­­biectul unei vii polemici încinse în­tre oficioasele celor două „partide de guvernământ". Ziarul­­ liberal susţine că d. Manoilescu Va pro­mis; oficiosul guvernamental scrie că nu Va promis. Precum se vede, polemica are mai mult un caracter retrospectiv. In orice caz, până la stabilirea adevărului istoric, func­ţionarii sunt nevoiţi să se mulţu­mească tot cu salariul-tinichea. Nici măcar cu... salariul-double, că tot ar fi ceva! BUGETUL judeţului Ilfov pe a­­nii in curs prezintă un spor de 78 fimctionari nmd. Numai atât ? Şi s’a găsit totuşi un consilier ju­deţean care să protesteze in ultima şedinţă a consiliului. D. consilier nu prea are dreptate. Fiindcă, în definitiv, ce înseamnă 78 de funcţi­onari noul intrim judeţ, pentru un partid care abia a venit la putere ! Buletinul cărţilor as Const. Şăineanu „Un asasinat patriotic”, nuvele şi schiţe de Victor Eftimiu Sub acest titlu general, care de fapt e titlul primei nuvele, d. Victor Eftimiu ne dă un volum de nuvele şi schiţe, scrise între anii 1906 şi 1926, şi apărut zilele acestea în e­­ditura „Cugetarea“. E de remarcat, cu această ocaziune, că niciunul din genurile literare n’a rămas străin activităţii îmbelşugate a acestui scriitor de merit: poezia, romanul, nuvela şi mai ales teatrul îi dato­­resc un număr respectabil de ope­re, dintre cari unele desigur vor ră­mânea pentru totdeauna în literatu­ra noastră. Fără a face parte din nici o miş­care literară, d-sa şi-a căutat in­spiraţia indiferent în toate direcţii­le, în trecut ca şi în prezent, în lu­mea închipuirii ca şi în realitatea vie. Graţie pătrunderii sale psiho­logice, a bogatei sale fantezii şi a puterii sale creatoare a izbutit pe de o parte să reînvie lumea minu­nată a basmelor şi legendelor noas­tre, umanizându-le şi chiar moder­­nizându-le, iar pe de alta să redea momente şi stări sufleteşti din via­ţa de toate zilele. Ceea ce a mai contribuit a impu­ne literatura acestui fecund scrii­tor, este şi stilul său. In epoca noastră de obscuritate voită în idei, în sentimente ca şi în expresiune, pe care câţiva tineri estetizanţi ţin s’o imprime literature!, stilul d-lui Victor Eftimiu — ca şi al altor li­teraţi, din fericire! — este de o­­lu­minoasă claritate, ceea ce nu-l îm­piedică de a fi elegant şi nuanţat de toată felurimea stărilor sufleteşti ce descrie. E stilul care place şi care nu te oboseşte niciodată. Voi încerca să prezint aci câteva aspecte din activitatea nuvelistică a d-lui Eftimiu, după cuprinsul vo­lumului recent apărut, oprindu-mă numai asupra acelor nuvele sau schiţe cari vădesc mai mult talen­tul scriitorului. In primul rând, în volumul acesta, ne întâmpină o ga­lerie întreagă de femei,­­fiecare cu înfăţişarea-i particulară şi cu su­­fletu-i deosebit Iată» de pildă, în „Străina“» pe femeia misterioasă, veşnic neînţeleasă, despre care ni­meni nu ştie unde se duce, după cum nu ştie nimeni cine era şi de unde venise..., dar care nu lasă de­cât dureri în urma ei; sau pe fe­meia perversă care se înfige ca un ghimpe în sufletul omului naiv şi face din el o sdreanţă, ca în „Fe­­mee“; sau încă pe fata iertătoare care, înşelată de iubitul ei şi de o­­ prietenă, şi hotărâtă de a se răzbu­na în seara cununiei lor, le aruncă... florile strânse de pe treptele biseri­cii; sau in sfârşit, pe fata romanti­că din „De dorul unei sărutări“, care, sărutată într’o seară pe braţ de o gură invizibilă, se lasă pradă celei mai înflăcărate imaginaţii, tânjind după un iubit imaginar. Ce bine studiată sufleteşte este şi femeia din „Ziua morţilor“! De trei ani duceau o căsnicie imposibi­lă. Ea se pregătea să meargă la ci­mitir ca să depue flori pe mormân­tul singurului om pe care l’a iubit, împiedecată de soţul ei de la a­­ceastă supremă datorie, nenoroci­ta, pentru care viaţa nu mai avea nici un sens, într’un avânt de dure­re îi mărturiseşte taina sufletului ei: „Voiam sâ spui mortului tot pustiul vieţii mele..., vream să-i destăinuesc toată jalea mea şi ne­voia mea de dragoste şi zădărnicia tuturor visurilor mele şi tot amarul sufetului meu... Căci pe tine nui te-am iubit niciodată, Vlad!..." Şi era întunerec în odaie şi întunerec în sufletele lor. Două alte căsătorii neasortate sunt tot atât de conştiin­cios studiate: în prima, o femee cu „melancolii crepusculare“, măritată după un căpitan, e în ajun de a di­vorţa, scoasă din minţi de un pu­blicist romantic; iar în cea de a doua, „Cei doi străini“, naşterea u­­nui copil îi apropie pe doi soţi ce e­­rau să se despartă, iar moartea mi­cuţului îi desparte pentru totdea­una. Tot atât de reuşite, dacă nu şi mai bine, sunt schiţele referitoare la bărbaţi. Intr’o serie de vre­ o şase bucăţi, autorul ne analizează diver­se stări sufleteşti, caracteristice scriitorilor sau artiştilor mari şi chiar specimenelor mai mărunte. Aşa, în „Remuşcarea“, întâlnim pe un poet bătrân în plină glorie, săr­bătorit într’o noapte în casa unui burghez bogat. Se cânta una din poeziile sale: „S’au scuturat toţi trandafirii...“ Liedul acesta, scris cu 30 de ani înainte, şi care îi a­­dusese de curând celebritatea, îl arunca într’o profundă tristeţe, ori de câte ori îl auzia. Povesti întâm­plarea. Era pe atunci director în­tr’un minister. Un profesor de mu­zică, care zadarnic îi solicitase ani dearândul o subvenţie pentru edi­tarea unui album cu doine şi moti­ve naţionale, îi pusese acea poe­zie pe note. Cu toate zecile sale de volume, scriitorul era prea puţin cunoscut. Mulţumită însă romanţei, pretutindeni cântată, el deveni ce­lebru, în timp ce sărmanul muzi­cant, căruia îi datora izbânda, a murit fără a-şi fi împlinit visul său modest. Ce tristă, de asemenea, e celebri­tatea când ea vine după o tinereţe lipsită de soare, ca în bucata „Di­mineaţa de iarnă“. Măiestrul, ajuns la asfinţitul vieţii sale, în plină glo­rie, se vedea înconjurat de un roi de admiratoare, de zeci de copile sburdalnice. Gândul i se ducea în depărtatele zile ale tinereţii, când suspina zadarnic de dorul unei fe­mei care să-l iubească... Sufletul lui nu se încălzise la nici o dragos­te... Şi acum, dinaintea lui, vedea pe toate acele copile frumoase, u­­nele îngenuchiate, toate în adoraţia lui. După plecarea tuturor, Irma singură, frumoasa Irma, rămase. Ii mărturisi că-1 iubeşte și răzim­ată de perete, plângea înăbuşit. Ce tre­buia să facă dânsul? Ingenuchia lângă Irma şi-i şopti tremurător: îartă-mă! în timp ce din ochi îi a­­lunecă întâia lacrimă de dragoste pe mâna palidă şi subţire a copilei. Dacă artistul, în plină glorie, care n’a cunoscut fiorii dragostei din ti­nereţe, e nefericit, mai nefericit (Citiţi continuarea in pagina Uni * nu­ ceva mai mult decât liberal. Şi la 1864 şi înainte de 1864, relaţiile lui cu partidul liberal erau notorii. A fost, insă, o anume epocă din viaţa lui, în care activitatea lui ca om politic nu şi-o putea însuşi par­tidul liberal. In special, în timpul lui vodă Cuza, activitatea lui era chiar displăcută înaltelor sfere liberale, cari nu mai târziu decât după 2 ani au participat, în mod activ, la răs­turnarea lui vodă Cuza. Alcătuirea primului nostru Consi­liu de Stat s'a făcut la 2 Iulie 1864, în toiul luptelor stârnite In jurul lo­viturii de stat dela 2 Maiu 1864. Co­­gâlniceanu, ca să mai tempereze luptele, a format Consiliul de Stat din toţi şefii opoziţiei de atunci, mul­­ţumindu-se a introduce în el numai doi dintre amicii săi personali şi a­­nume: Grigore Bengescu, fost minis­tru sub vodă Ştirbey şi Alexandru Papadopolu-Calim­ach, jurisconsult, istoric, mai târziu membru al Aca­demiei Române. Mârzescu era înainte de toate ori de partid şi deci a lucrat în conse­cinţă. Mârzescu nu s’a gândit un moment să utilizeze pe adversarii lui politici, trimiţându-i în Consiliul de Stat. Aşa fiind, Mârzescu s'a mul­ţumit să facă, nu numiri mari, cum a făcut Cogălniceanu, ci numiri bune. Evident că numirile lui Mârzescu nu sunt de talia numirilor făcute de Cogălniceanu, totuşi sunt numiri bune. Cogălniceanu credea că, pentru marile înfăptuiri proectate de dân­sul, era mai multă nevoe de oameni buni decât de legi bune, şi că nişte oameni buni şi cu pricepere, pot luplea inconvenientelor unei legi nu tocmai perfecte. Totuşi, legea lui Cogălniceanu are multe părţi, cari puteau fi introduse în legea lui Mâr­zescu, fără a o diforma. Aşa, bunăoară, era mai bine ca şi acest Consiliu de Stat să fi fost pre­zidat de rege. Răposatul vodă Cuza nu s’a crezut înjosit primind prezi-Trecând întâmplător pe lângă pri­măria centrală, am intrat ca să cer­cetez listele electorale. Or, I n Ioc să îa găsesc in vre-o sală, măcar In „„ w „ _____ ............. vre-un antren sau culoar, tn volume i­dentia Consiliului de Stat pe care, în broşate sistematic, ele se aflau lipite lipsa sa, l-a prezidat vicepreşedintele pe nişte pancarta, in curte, expusa Intemperiilor. Fie şi-aşa. Dar panca­rtele astea erau amestecate alandala! secţia I periferie lângă secţia Z1, apoi sec­ţia 19, pe nrmfi secţia 4, din nou 22, şi aşa mai departe. Ltturile Începeau când cu A, când cu L când de la coa­dă. Plus nn cam ăi mare de pancar­­ta aruncate d­ae peste grămadă, ac dosul In Bas, lângă nn zidi Aşa încât, mi-a fost cu neputinţă să descopăr secţia mea In acest haos şi In această batjocură. Poate că se află in teancul de lângă zid, tocmai la fund. Şi m'a cuprins atunci o mare jale şi de mine insumi şi de toată ţara asta, ajunsă da rizilicu! câtorva. Vedeţi cum a tratat alegă­torul chiar dela obârşie. Să ne mai mirăm de ce păţeşte când merge la vot? Totul nu-i decât un lanţ de bă­tăi de joc şi de fărădelegi. Insă, cată să fim şi drepţi. Nu ştiu dacă aş face mai bine simţindu-mă dregător peste un popor care rabdă atâta şi atâtea fără a se mişca. Poţi oare găsi o vină absolută ce­lor cari, fără răspundere şi pedeapsă, spun cetăţenilor din ţara asta: — „Voi, cetăţeni? Ei aşii Birnici, robi, tot ce vreţi, da-' oameni, ro­mâni şi alegători, baiu Ţi-a abătut să afli dacă eşti insen*­tn l­sh­ie e­­lectorele? Marş de-aci, da-te mai cu­rând de vezi dacă eşti înscris In ro­lurile percepţiei". N’au dreptate să ne mărşăluiască? Când au băgat ei de seamă că asta Ie poate căşuna? Dimpotrivă, le-a mers cu acest sistem ca in sânul lui Abraham. De ce n'ar continua? ! Theodor P. Cudalbi, ministrul justiţiei In tara cu slugi multe se face „treabă puţină”. (Proverbele românilor de Iuliu A. Zâne). Cogălniceanu era democrat, deci fia, încetul cu încetul, în trebile sta­­tului. In contact cu oamenii lumi­­naţi din Consiliul de Stat, prinţul, moştenitor ar fi putut avea mai mult de câştigat decât din alte contacte, Consiliul de Stat, prezidat de rege, în faţa căruia toţi membrii săi ar fi trebuit să presteze legiuitul jură­mânt, ar fi avut alt prestigiu, altă autoritate decât aceea pa care i-o dă un corp constituit autonom şi ina­movibil, aşa cum e organizat astăzi. Legea lui Cogălniceanu avea o mare calitate: permitea Consiliului de Stat să apeleze, în mod oficios, la toate celebrităţile ţârii spre a le cere concursul, lor luminat, în chestiile mari la ordinea zilei Legea lui Mâr­zescu n’a primit principiul autono­miei şi suveranităţi depline şi în­tregi a Consiliului de Stat şi a adop­tat o altă măsură şi anume: s’a dat voe ministrului să numească consi­lieri temporali, cu diurne fixate de însuși ministrul prin decizia minis­terială de numire. Socotesc că dreptul acordat ra m­­nistrului, de a numi consilieri tem­porali, pentru afaceri speciale și de înaltă competență putea să fie acor­dat Consiliului de Stat, la apelul că­­ruia­ ar fi răspuns cu siguranţă toa­te marile inteligenţe şi toate marile capacităţi ale ţării. Unui Iorga, unui Maniu, unui­­ Nicolaescu, unui An­drei Rădulescu etc., cu greu i-ar fi venit să refuze concursul lor Consi­liului de Stat, dacă i l-ar fi cerut şi i l-ar fi cerut cu siguranţă. Oricine cunoaşte susceptibilităţile înaltei lumi politice de la noi, ar pu­tea certifica cu siguranţă că apelu­rile ministrului pot rămâne fără ecou. Legea lui Mârzescu e mai complec­tă decât legea lui Cogălniceanu, dar are un mare cusur: personalul pa care-l creiază e prea numeros şi deci se mişcă greu şi încet, umblă ane*­voe. Cu acelaş număr de consilieri ca şi în legea lui Cogălniceanu (care prevedea nouă) s’ar fi putut face a» ceeaşi treabă — cum s’a şi dovedit­» ca şi cu 15 consilieri cât creiază la» gea lui Mârzescu. Reducându-se nu­mărul consilierilor, s ar putea redu­ce în proporţie şi personalul, ajută­tor, care, în tot cazul, este prea nu­meros. Din suprimarea unor consi­lieri şi a personalului ajutat diores­Constantin Bozianui, un om de înaltă faimă politică. Socotesc, iarăşi, că ar­ fi fost bîne ce, în lipsa regelui, prinţul moşteni­tor să-i fi ţinut locul In acest chip prinţul moştenitor s’ar fi putut uni­(Cititi continuarea in pagina ff-a). (Marş de-aer) ■v Index. CITITl IN PAG. s-a: Interviewurile cu d. Briand CHESTIA ZILEI O întrevedere istorică D. VINTILA. — Ai o barbă!,,, D. BURILEANU.­­ Mi-a crescut cursurile d-tale!„, citind dis-

Next