Adevěrul, iunie 1927 (Anul 40, nr. 13328-13352)

1927-06-01 / nr. 13328

ABONAMENTE: V UNUL 40 Ho. 13328* Milituri 1 Iunie 1927 4 man deverul FONDATORI: AI­. v­ BELDIMAN 1888—1897 CONST. MILLE 1987—1920 750 lei pe un ari. 300 lei pe 6 luni. 200 lei pe 3 luni. In străinătate dubiu 3 Lei BIROURILE: București, Str. Sărindar No. 7—9—11 [1 Lei 3 Centrala: 306 87,324/73, 316/79, 333 /54. Direcţia: 357/72. Administraţia: 307/69. Provincia: 310/66. Cictorul averescan afirmă că „guvernul este ferm decis să nu permită nimănui a nesocoti legile şi a tulbura fara in clipe aşa de grele ca cele de azi”. ...legala e bună chiar pentru clipe mai pstia grele! GUVERNUL MAGICIAN După săptămâni de zile de gândi­re şi după ce s’au disecat memoriile petroliştilor, conţinând lucruri cu­noscute de toată lumea, in afară de feciorii hotărâtori, consiliul de mi­niştri a ajuns la incheerea că nu e nevoie să se facă vre-o reducere de taxe sau tarife industriei de petrol. Dar cum n’a putut merge până a­­colo incât să nege existenţa crizei, a anunţat că va veni cu o măsură specială, care va face să dispară cri­za din Industria noastră de petrol Cu toate acestea se mai găsesc oameni — şi Încă mulţi — cari se indoesc de virtuţile magice ale mă­surilor pe care ar putea să le ia gu­vernul in afară de reducerea sarci­nilor fiscale şi a tarifelor de tran­sport. Pentru toţi aceşti nedumiriţi, cri­za Industriei de petrol se prezintă sub o înfăţişare in care aritmetica comercială are mai mult cuvânt de spus decât magia guvernamentală. Rezumată, chestiunea se pune ast­fel: preţul de cost al producţiei in industria de petrol este superior pre­ţului ce se obţine la vânzare. Şi atunci, cam guvernul nu poate de­termina urcarea preţurilor pe pie­ţele din afară — pe cele din ţară nu credem să se gândească să le urce— el n’are alt mijloc de a veni în aju­torul industriei de petrol decât să reducă partea de sarcini fiscale ex­cesive cari sporesc preţul de cost al producţiei. Cu atât mai mult cu cât această parte nu e mică. Când ştim că se menţin taxe de export, cari reprezintă mai mult de 10—12 la su­tă din valoarea mărfii ce se expor­tă, iar costul transportului este de 150 ori mai mare ca cel dinainte de război, este inutil să ne mai facem iluzii asupra celor ce poate face gu­vernul pentru înlăturarea crizei, în afară de reducerea sarcinelor fis­cale. De aceea socotim că în cele din urmă tot la soluţia adevărată se va opri. însă numai după ce criza va fi adâncit rănile în economia naţiona­lă şi va fi adus bugetului, pe căi indirecte şi poate mai primejdioase, aceleaşi pagube pe care guvernul crede că le poate evita prin formule magice. J. B. F. Acuzări Tariful vamal continuă să fie la ordinea zilei. Nici măcar impresio­nantele ştiri despre neaşteptatele măsuri luate in vederea unui gu­vern naţional, nu diminuiază inte­resul acestei probleme, care a creat situaţiuni imposibile şi a deveni- cauza m­ultor i­ictutăți. Şi rămâne la ordinea zilei, pen­tru că viaţa comercială şi econo­mică a ţării, care este in mişca­re continuă, se resimte la orice pas de ceea ce s’a făcut. Acuzările curg din toate părţile. Ele îmbracă un caracter grav prin neutra locului umde se produc. Astfel, la adunarea generală a acţionarilor laboratoru­lui „Atom" din laşi, d. dr. N. A. Racovitza, fost primar, a dat citire unui ra­port, care, in ce priveşte tariful vamal, cuprinde cele m­ai grave a­­cuzatiuni. In altă­­are spusele "-lui dr. Racovitza ar fi provocat urmă­riri judecătoreşti. La noi lucrul nu se întâmplă. Se pune întrebarea dacă o operă de importanta unui tarif vamal poatei dăinui, când zilnic i se cauzeaza atâtea fisuri morale. Socoteală Răspunzând „Viitorului" care se fuligna de murirea diurnelor par­lamentare, îndreptarea" se întrea­­bă : Cât primesc, de pildă, membrii partidului liberal din diferite consi­lii de administraţie. Să se facă o comparaţie între retribuţia unui reprezentant al naţiunii şi între a­­ceia de reprezentant al partidului liberal într’un consiliu de societa­te... „comercializată“... în contul Statului. Vaisăzică, asta e tendinţa guver­nului, să egalizeze din bugetul Statului venitul fiecărui partizan cu ceia ce câştigă liberalii din consiliile de administraţie !... Bane vremuri ne-aşteapta... Reve­nire Harul „România", în ultimu-i număr, se ridică împotriva pan­tahuzelor — sistem oriental de bacşiş, generalizat în ţară. Susţinerile partidului naţional­­ţărănesc sunt perfect juste. Ar­gumentele sunt întemeiate. Un lucru numai. Acum câteva zile, ziarul „Ro­mânia" — tot cu prilejul unei pantahuze — avea cu totul alte vederi. Ne bucurăm de constatările de azi ale organului national-țără’­nesc. Ne întrebăm însă: Oare re­gretă el părerile lui de om­? Sever Glose pOiîilC0—­Preşedintele Masaryk despre consolidarea Eu­ropei centrali O CUVÂNTARE CĂTRE COR­PUL DIPLOMATIC DIN PRAGA PRAGA­ — Sâmbătă înainte de am­­­azi sau prezentat, în sala de audienţă a burgului din Praga, mi­siunile diplomatice acreditate aci, pentru a transmite preşedintelui Masaryk felicitările guvernelor lor, precum şi propriile lor felicitări pen­tru realegerea sa ca preşedinte. La cuvântarea ţinută de decanul cor­pului diplomatic, ministrul pleni­potenţiar suedez, baron Loewen, preşedintele Masaryk a răspuns, între altele: * „Anul viitor vom serba primal deceniu al nonei noastre existenţe. Populaţia noastră s‘a străduit, să umple acest deceniu prin muncă grea şi răbdătoare, un aşa chip încât nu numai urmările marelui război să fie înlăturate ci şi să fie asigu­rate condiţiunile necesare pentru existenţa sa liniştită şi fericită. Prin faptul că ne consolidăm şi ne străduim de a orândui afacerile noastre şi a aduce cetăţenilor noştri linişte şi prosperitate, am mai ur­mărit încă o misiune. Vrem să con­tribuim şi la consolidarea Europei centrale unde soarta ne-a aşezat, însufleţiţi de această idee şi de cre­dinţa faţa de istoria noastră şi faţă de moştenirea lăsată de marii noştri înaintaşi, ne-am străduit din toate puterile noastre, să servim ideia păcii. întreaga politică a băr­baţilor noştri conducători a fost îndreptată în acest scop şi însufleţi­tă de acest spirit. Mai avem multe de îndeplinit Avem însă cea mai mare bunăvoinţă şi suntem ferm hotărâţi să le îndeplinim. Ştiu şi mă bucur de faptul, că tânăra noastră republică poate compta în această misiune a sa, ale cărei di­ficultăţi nu-mi sunt necunoscute şi pe înţelegerea şi sprijinul binevoi­tor al ţărilor dv. precum şi pe dra­gostea şi colaborarea dv. preţioasă. Condamnarea unui depu­tat italian ROMA, 30. (Rador). — De Gas­­perri, fost deputat, fost secretar al partidului popular, arestat în Mar­tie pe când se pregătia să treacă frontiera cu pașaport fals, a fost condamnat la patru ani închisoare. CITIŢI Mivelul Literar Persecuţiile poli­­tice în Hali« ‘ UN ŞEF DE PARTID CONDAM­NAT LA 4 ANI ÎNCHISOARE ROMA. — Sâmbătă a compărut în faţa tribunalului fostul conducă­tor al partidului popular catolic,­­ deputatul De Gasperi, învinuit de­­ a fi încercat, cu­ ajutorul unui pa­­­­şaport nevalabil, expirat, să treacă­­ granița, din motive politice. El a fost condamnat la 4 ani închisoare. In contra bolșevizmului Ruperea relațiunilor anglo-sovie­­tice, urmată de mobilizare în Ru­sia, de contractarea unui împru­mut intern și de un manifest adre­sat popoarelor asiatice de către guvernul din Moscova, domină azi politica mondială stârnind îngri­jorări pretutindeni. Pe noi, vecinii imediaţi ai republicii sovietice şi neprieteni vechi ai ei, faptul acesta ne interesează în mod deosebit. Merge-se-va până la un război formal ? Greu de răspuns. Anglia în orice caz nu va împinge lucru­rile până acolo decât în două ca­zuri : dacă Rusia o va ataca di­rect în interesele ei asiatice, cu ar­mele, sau dacă în acţiunea ei anti­­bolşevică, ea va avea sprijinul mă­car a uneia din marile puteri eu­ropene, în special al Franţei. Dis­­cutatu-s’a ceva, pusu-s’a ceva la cale în privinţa asta cu prilejul vi­zitei d-lor Doumergue şi Briand la Londra ? E probabil. Cel puţin neutralitatea absolută a Franţei a trebuit să fie discutată. Dacă însă Rusia nu se va deda la cea dintâi, la agresiuni militare, ci se va mărgini numai la lupte cu caracter economic, ororile unui nou război ne vor fi cruţate, căci de­sigur că Anglia nu se gândeşte să-l înceapă, şi nici n’are nevoe. Boicotarea economică a sovietelor îi va fi suficientă. Lucrurile s’ar putea chiar linişti complect, din nou, dacă Rusia re­nunţă la manoperile ei de-a bolşe­­viza Europa în general şi pe An­glia în special, dacă, adică, s’ar hotărî să fiarbă în sosul ei, fără a mai împroşca pe alţii. Dar pare că, din nefericire, re­voluţiile ca şi dictaturile nu pot dăinui fără o politică imperialistă, cele dintâi fără a se lăţi In afara propriei lor ţârî, cele din urmă fără cuceriri violente. Aci e toată pri­mejdia. Putea-va bolşevismul ru­sesc să se resemneze a vegeta înăuntru sau a pieri ? Nu va căuta el in mod fatal să se galvanizeze, fie pe calea propagandei spre a-şî răspândi ideile peste graniţă, cu gândul că curentul revoluţionar se va produce pretutindeni, fie prin­­tr’un război cu armele ? Prima metodă e mereu şi intens încercată, pretutindeni în Asia şî în Europa, de nouă anî încoace. Ca ţintă specială au fost luate ţările învinse şi cele cu şomajuri indus­triale considerabile. In cazul din urmă se află Anglia. De acela, pen­tru a pune capăt unor eventualităţi supărătoare, dacă nu chiar pri­mejdioase, guvernul englez s’a ho­­tărît să taie nodul gordian, rupând relaţiile cu izvorul din care por­nesc pentru ea acţiunile cu carac­ter subversiv. Tăindu-li-se astfel primele mij­loace de susţinere, cele de propa­gandă, vor risca oare sovietele to­tul sau se vor cuminţi? Vor re­nunţa ele la bolşevizarea globului sau vor răspunde ordinei burghezo­­capitaliste aşa cum a răspuns ma­rea revoluţie franceză feudalismu­lui european, cu tunul? Nădăjduim că se vor cuminţi, deoarece situaţia din 1792 şi cea de azi nu se aseamănă. Pe atunci ideile liberale erau în creştere, cai să zicem aşa, naturală, iar feuda-» lismul pe drojdie. Or,­­ sovietele nu înfăţişează nimic ca vigoare, o­­riginalitate şi idealitate în genul liberalismului, a ideologiei franceze de la finele secolului XVIII, iar re­gimul liberalo-burghezo-capitalist nu numai că nu e pe sfârşite dar nici măcar nu şi-a dat măsura deplină. In orice caz lumina nu ne mai vine astăzi din răsărit, care a rămas considerabil în urma apusului, din toate punctele de vedere. Prin urmare nici forţa morală, nici menirea istorică nu stau de loc în mâinile sovietelor ruseşti. Dacă din ciocnirea marei revoluţii fran­ceze cu Europa a rezultat transfor­marea Europei în sensul ideilor revoluţiei, şi asta s’a înfăptuit de­­abia cu începere dela 1848, din ciocnirea Rusiei bolşevice cu restul continentului nostru nu va putea esi decât nimicirea bolşevismului rusesc. Pentru a preîntâmpina însă even­tualitatea unui conflict sângeros, ar trebui ca cei de la Moscova să fie şi ei convinşi de acest adevăr, spre a nu risca totul pe o carte, cum se zice. Soluţia pacinică sau violentă a conflictului anglo-rus de aceasta atârnă. In aşteptarea desfăşurării mai departe a evenimentelor, noi ro­mânii trebue să veghiăm cu ochii în patru. I. Teodorescui * * NOTE BUGETUL Greciei se cifrează cu un deficit de 250 milioane de drahme. Acest deficit, — spune o telegramă din Atena, — se va acoperi printr’un impozit pe pro­ducţia agricolă. ...Din rezultatele dictaturii mili­tare ! FEMEILE musulmane adoptă, rând pe rând, portul fetei desco­perite — cu toată împotrivirea bărbaţilor. Astfel, într’o singură regiune din Turkestan, vreo trei mii de femei au lepădat vălul. Cu prilejul acestei revoluţii a modei, s’au înregistrat şi câteva omoruri — „săvârşite, după cum afirmă telegramele, — de bărbaţi care nu voiau să îndure ca femeile lor să se arate în public cu fata descoperită". Ce masacru va isbucni in Tur­kestan când femeile musulmane vor adopta rochiile scurte? LA BELGRAD s-a instituit, acum câţiva ani, o comisiune care a lu­crat la alcătuirea unui „dicţionar tehnic complect pentru statul iugo­slav". Lucrările sunt aproape ter­minate. Dicţionarul tehnic va apă­rea în curând. ...Şi când ne gândim că noi n’a­­vem încă dicţionarul limbii române.. . IN ACEIAŞI zi, gazetele au a­­nunţat o ciocnire de trenuri în Spania, o ciocnire între un vapor american şi unul norvegian şi o ciocnire de aeroplane la Moscova. Pe pământ, pe apă și'n aer — acolo unde omul își poartă victoria— nenorocirile pătează cu sânge ca­lea spre progres... Aceste dureri nu-s ale curând sau cutărui neam, ci ale omenirii întregi. CITĂM din „Mustul care fierbe": ...„De o sută de ani respirăm prin presă: gazetele sunt plămânii neamului". Atunci de ce ne pune oare d. Oct. Goga — călușul în gură? * * * M mm mmmmwi lipp­­h iM GENERALUL BERTHELOT va fi din nou oaspetele Capitalei, unde va sosi mâine. 0 demonstraţie de ami­ciţie a Americei faţă de Franţa PARIS. — Din Washington se a­­nuunţă, că în cercurile informate de acolo se aşteaptă că, în urma căl­duroasei primiri ce a avut-o avia­torul Lindbergh în Franţa, secreta­rul de stat Kellogg, va arăta în cu­rând din nou, printr’o declaraţie publică, raporturile de prietenie ce există între Statele­ Unite şi Fran­ţa. Această declaraţie va fi conce­pută sub forma unei scrisori a gu­vernului din Washington şi va re­leva îndeosebi, că primirea făcută aviatorului american e o dovadă că poporul francez aderă în totul la propunerea făcută de d. Briand cu privire la un pact de amiciție eter­nă între cele două țări. Cronica artistică dsŞTEFAN I.MENITESCU Forme şi echilibruri —vocea- Când o operă de artă îşi merită într’adevăr numele, ea nu mai este nici conţinut nici formă, ci pur şi simplu — este. Concordan­ţa dintre amândouă aşa zisele principii este într’un înţeles chiar semnul artei. Ea nu mai poate fi atunci judecată ca forma unui con­ţinut şi de asemeni nici conţinutul unei forme, căci în amândouă ca­zurile ar fi să intervină gândul ten­dinţei şi deci mai puţin sau de loc, al afirmării prezentei existenţe. Aceasta, prezenta existentă, afir­marea puternică a unei trăinicii o­­meneşti oarecum peste timp şi în afară de el, este însuşi miezul de taină şi de fier al artei, chiar şi a­panul Infer ntuif nr n1 inC*.P.31C3. să prindă, să nemurească trecerea, mişcarea sau destrămarea. Dacă forma prin materialitatea ei odihnită este înţeleasă în acest fel, forma este şi poate fi zisă tot una cu echilibrul. Ea îşi are echilibrul în sine, este echilibrul însuşi, ori de câte ori în­tr’adevăr fiinţează. Principiile acestea sunt comune artei întregi şi comune, adânc, tu­turor timpurilor Ele se exprimă egal în toate artele, însă poate că nicăeri nu se evidenţiază mai ener­gic decât în arhitectură şi în sculp­tură. Şi aceasta mai ales fiindcă a­­mândouă artele numite, lucrează în spaţiul cu trei dimensiuni, spa­ţiul nhisimit şi odihnit al existenţei. Dar mai desbrăcată de utilitatea zilnică, sculptura trece întrucâtva şi mai mult dincolo de malurile co­lorate de răsfrângeri ale vremei, şi reprezintă nu atât epoca, nu atât conflictul de zi la zi, cât mai de­grabă prototipul epocei în care se naşte, prototipul sau idealul ome­nesc al acelei epoce. De aceia şi e­­chilibrul ei, echilibrul inerent for­mei este în sculptură mai dens şi din această densitate trăeşte. Aşa se explică de ce în sculptură apare în­totdeauna întrebarea ma­terialului definitiv precum şi a di­mensiunilor definitive. Salonul oficial arată şi într’un înţeles concentrează efortul sculp­turei noastre. Lipsesc din acel an­samblu valorii ca Brăncuşi şi ca Milita Petraşcu, valori fără îndoia­lă caracteristice. Totuş, aşa cum se înfăţişează se poate constata că, şi în sculptură este un cu­rent paralel celui care se desprin­de din opera pictorilor, o tendin­ţă către ceva ce ar fi mai mult al nostru, mai mult al pământului. Şi aci pământul este de înţeles ca mai sus, forma, de înţeles ca e­­chivalent al sufletului şi una cu su­fletul nostru. Istoriceşte curentul este început de mult aproape fără ştire. Şi a început în împărăţia de reculegere a morţilor, acolo unde pământul omului şi pământul naturii se îmbi­nă. Acolo unde pământul faptei şi­ al păcatului omenesc se topeşte darnic în cel de ertare şi înţelegă­tor al lui Dumnezeu. Şi a început închipuind în bronz adormirea, în sine. Paciurea a aşezat în scoaba de piatră a unui mauzoleu, adormirea de bronz, şi şlefuită în două cod­eli deopotrivă deosebite sfânta ador­mire. De la adormirea Maicii Dom­nului porneşte firul şerpuit în adân­­curi, spre căutarea noastră în sculptură. Şi de aceia şi chiar, da­că nu ar fi mai mult decât atât, es­te firesc şi este tot­odată un act de mândrie conştientă faptul că dintre sculptori primul mare pre­miu i s’a dat lui Paciurea, de că­tre a cărui adormire a Maicii Dom­­nului au fost tulburate isvoarele. Dar fiindcă unul din rosturile Salonului, cel puţin în ochii acelui care încearcă să vadă linia critică, este să sublinieze sau să accen­tueze linia grupărilor printre cei mai tineri, la aceştia mă voi opri mai îndelungat. Cu atât mai mult, cu cât aceasta nu poate să dăuneze, ci poate chiar dimpotrivă recunoa­şterea lui Stork, care dintre două bucăţi trimite anul acesta un cap caligrafic, delicat în marmură, ex­pus anul trecut în bronz, şi nici recunoaşterii lui Oscar Han, care trimite două nuduri, elegii, (cea mare îşi încearcă pentru a treia oară dimensiunile dar subliniin­­du-şi acum şi mai evident anumite desacorduri). De asemeni ea nu va ştirbi din recunoaşterea lui Cornel Medrea, care trimiţând bustul lui Theodorescu Sion aduce aminte, printr’un exemplar, de expoziţia lui rară, precum de asemeni face Continuare in pagina Il-a NAZBATII MODIFICAREA PROVERBELOR Avutăm de Înregistrat o mică cioc­nire între poliţie şi junii manifes­tanţi, care s’au supărat de felul ■mm guvernul face Împroprietăririle din Cadrilater. Rezultatul supărării e spargerea capetelor câtorva evrei din Bucu­reşti. Cu alte cuvinte s’a schimbat pro­verbul şi de unde până acum ştiam că, turcul plăteşte, de astădată plă­teşte evreul, pentru ce câştigă tur­cii I Kix. CARNETUL NOSTRU Un uitat Isprava viteazului Lindbergh tre­bue să fi influenţat mult asupra pu­blicului nostru, care s'a grăbit sâ a­­siste la meetingul de aviaţie dela Bă­neasa. Păsările de fier sunt din nou In atenţia tuturor. In orice caz e îm­bucurător interesul ce-1 purtăm a­­viaţiei, şi manifestaţia de Duminică­­ un admirabil omagiu ce se aduce ligii pentru desvoltarea aeronauticii r­omâne. Privind mulţimea ce se îndrepta spre Băneasa, mi-am amintit de ziua ând Vlaicu, în aplauzele unei asis­tenţe entuziaste, a sburat întâia oară cu pasărea lui măiastră deasupra Capitalei. L-am uitat prea de timpu­riu şi mulţi se vor fi gândit, ca mi­ne, la feciorul de ţăran ardelean, care cutezase să-şi închine viaţa u­­nui vis ce părea irealizabil şi a mu­rit jertfa unei îndrăzneli fără sea­măn. Aurel Vlaicu era un sălbatic. Fi­rea lui puţin sociabilă îl ţinea de­parte chiar de prietenii lui cei mai intimi. In cercul lor nu vorbea decât când i se pomenea de „maşină‘‘ şi toate preocupările lui erau îndrep­tate spre uriaşa ţintă de a trece Car­­paţii în sbor. Nu ştia să vorbească cu măririle. Când fu dus la Cotro­­ceni să-şi prezinte invenţia, şi prin­ţul Carol puse mâna pe o sârmă, Vlaicu i-a dat-o la o parte cu un delicios „şezi binişor să nu strici ceva”, iar când actuala regină se a­­rătă încântată că locul aviatorului e ferit de intemperii, omul i-a răs­puns foarte simplu: „păi, aicea când stai nu te plouă!"* Viaţa lui a fost a unui muncitor nerăsplătit; sufletul lui a fost al u­­nui artist ce se îmbată din poezia orizonturilor largi; şi e păcat că, măcar la asemenea prilejuri, nu po­menim numele primului român care, după meşterul Manole, a cutezat să sboare dl. După glasul hotărît, d­ar şi în­ţelept al d-lui Jouhaux, au urmat ob­servaţiile pline de interes ale: d-lui H. Coliju, fost ministru de finanţe al Olandei, care a stăruit asupra lipsei de libertate şi asupra nesi­guranţei care există în relaţiile co­merciale, cele două cauze princi­pale, după d-sa, ale dificultăţilor de care sufere actualmente Europa, d-lui baron Tibbaut, vice­preşedintele Ca­­merii belgiene a reprezintanţilor, care ca agricultor a observat că im­portanţa agriculturei trebuie scoasă în relief şi că viitorul comunităţii indigene trebuie întemeiat, pe cât posibil, pe idealul unui popor de a­­gricultori şi de meseriaşi liberi. De o însemnătate deosebită au fost constatările şefului delegaţiei por­tugheze, d. Francisco Pinto Da Cun­­ha Leal, guvernator al Băncii de Angola, fost prim-ministru şi mi­nistru de finanţe. D-sa a arătat că este o greşală tendinţa de a separa problemele economice de cele finan­ciare, ca şi evitarea discuţiilor asu­pra subiectelor, controversate, de tea­ma ciocnirii intereselor reprezintate la conferinţă, care astfel se va măr­gini la enunţarea de principii ge­nerale. In străduinţa stabilirii unui echilibru economic al lumii va tre­bui să nu se piardă din vedere că sunt naţiuni puternice economiceşte şi naţiuni slabe economiceşte. Pen­tru susţinerea cursului circulaţiei fiduciare în timpul perioadei de res­tauraţie economică, d-sa a propus, ca fiind cu putinţă, realizarea unei înţelegeri a băncilor de emisiune, precum şi stabilirea unei politici de împrumuturi internaţionale în sco­pul exclusiv al reconstrucţiei. O sugestie în acelaşi sens a fă­cut şi industriaşul chi­an Enrique Brieba, propunând Înfiinţarea unui organism internaţional de credit. Delegatul american Henry M. Ro­binson a servit tot timpul europe­nilor chinuiţi de starea economică actuală exemplul Statelor­ Unite, re­comandând raţionalizarea şi atră­gând luarea aminte asupra practi­cei cartelurilor, care pot, când sunt prost conduse, să ducă la monopo­luri şi la exploatarea publicului. Directorul general al Băncii sue­deze „Skandinaviska Kreditaktiebe­­laget", Johan Oscar Ehrenfried Ryd­­beck, a stăruit îndelung, aducând o contribuţie luminoasă la învedera­­rea importanţei principiului naţiunei celei mai favorizate, care poate fi foarte util pentru ieşirea din situa­ţia economică de azi, dar cu singura condiţie ca el să fie logic şi echita­­bil aplicat. Preşedintele consiliului de admi­nistraţie al Biuroului Internaţional al muncii, d. Arthur Fontaine, un burghez în toată puterea cuvântu­lui, a ţinut să adauge glasul său la acela al d-lui Jouhaux, atrăgând aten­ţia asupra memoriului conducători­lor muncitorimii, cari punându-se din punctul de vedere al justiţiei so­ciale şi­­interesului muncitorilor, au câştigat de partea lor numeroşi pa­troni şi oameni de Stat porniţi pe marele drum al păcii economice. AGRICULTURA IN ECONOMIA INTERNATIONALA D. de Michelis, preşedintele Insti­tutului internaţional de agricultură din Roma, a vorbit cu toată auto­ritatea şi cu toată pregătirea des­pre interesele agriculturii şi agri­cultorilor lumii, cari în alcătuirea ca şi în funcţionarea instituţiei lor se inspiră din aceleaşi principii care presidează această conferinţă, şi a­­nume: solidaritatea tuturor popoare­lor în progresul economic, solidari­tate în desvoltarea tehnice, produc­tive, solidaritate in eliminarea cau­zelor crizei şi depresiunei. Examinând situaţia agriculturei mai de aproape, d-sa a relevat că imposibilitatea încheierii de con­tracte pe termen lung este nu nu­mai una din cauzele instabilităţii comerciale dar şi a desvoltării ne­satisfăcătoare a agriculturii. Căci agricultura nu poate lucra decât pe termen lung. Nu numai că perioada (Citit! carte"*——’­ în pag. II-a). SCRISORI DIN GEREVA CONFERINŢA INTERNAŢIONALĂ ECONOMICĂ de G. U4DESCU-RACOISA Organizarea muncii agricole U­ibSHA 71UE1 Permutare S’a hotărît acordarea sporurilor pe ziua de 1 Maiu (•Ziarele) D. SUS-SECRETAR. — Ce-aţi înţeles din legea mea? FUNCŢIONARII. — Că tziua păcălelilor s’a mu­­tat dela 1 Aprilie la 1 Maiu!...

Next