Adevěrul, iulie 1927 (Anul 40, nr. 13353-13379)
1927-07-01 / nr. 13353
ORUL 40 Ho. 13353* * * Vineri 1 iulie 1927 4 PAGINI Adevărul FONDATORI: AL. V. BEUHMAN 1888- 1897 CONST. MILLE 1897-1920 ABONAMENTE: 750 lei pe an an. 380 lei pe 6 len, 200 lei pe 3 luni. D. Tatarescu a declarat la Gin că partidul liberal a pornit „pe drumul destinului său11.» ...Să nu uite, insă» că... destinul e orb ? M»n»»»MMHBnB»n»Ban»»nBa»na> In străinătate dublu 3 Lei BIROURILE: Bucureşti, Str. Sărindar no. 7— 9—111 Lei 3 TELEFOANE: Centrala: 306/67, 324 73, 346/79, 353/5« Direcţia: 357/72. Administraţia: 397/69. Provincia: 310/66. Amnistia şi destinderea Guvernul a hotărtt să acorde o amnistie, care deocamdată pare a avea un caracter exclusiv militar, însărcinarea dată Insă miniştrilor de justiţie şi de război, denotă că este vorba de a se lărgi mult cadrul acestei amnistii, pentru ca efectul aşteptat de la dânsa să fie o salutară destindere. S'a spus că peste douăzeci de mili de afaceri de genul celor ce vor fi amnistiate, așteaptă rezolvarea lor la consiliile de război. Cu toate că dîn când In când presa relatează despre câte unul din aceste procese, numai putini stiu, ce tragedii de oameni si de familii, ascund dosarele in chestiune, cari atârnă ca o grozavă ameninţare asupra a zeci de mii de familii, adesea ori nevinovate. Nicăiri In Europa nu mai există un asemenea sir Interminabil de procese In curs de instrucţiune $1 judecată, In legătură cu războiul. A le pune capăt, este in tot cazul un act de cuminţenie politică si socială. D a cuprinde in amnistie cât mai mulţi oameni, insemnează a lăsa cât mai puţin loc pentru noul acţiuni judiciare, cari, chiar dacă ar fi totdeauna drepte şi Întemeiate, ceea ce nu e cazul, ar rămâne totuşi o racilă dureroasă şi ameninţătoare, după vechiul dicton că summum jus, summa Injuria. Opt ani au trecut dela cumplitul război care a însângerat omenirea. Popoarele cari s-au măsurat atunci pe câmpiile de luptă cu Înverşunarea disperărei, au căutat şi caută azi, să se apropie, aşternând vălul uitării asupra unui trecut totuşi greu de uitat. Am văzut chiar cea mai mare minune, am văzut ceva ce în urmă cu opt ani nimeni nu ar fi crezut posibil, am văzut la Geneva. Franţă intinzând mâna Germaniei , proclamând politica de la Locarno, pe care nici o Încercare, cât de Influentă, nu o mal poate zădărnici. Şi ce s’a putut şi se poate intre popoarele Ieri duşmane, să nu se poată intre fraţi? Mal ales când decursul războiului nostru oferă atâtea momente tragice In cari rătăcirile dacă nu erau scuzabile, erau tnsă explicabile, am zice, prin motive psichiatrice. Peste tot se lucrează la ştergerea urmelor teribilului vălmăşag și să fie oare bine ca numai acele rânduri să nu fie şterse din trista Întâmplare, cari sunt scrise cu scrisul cel mai grozav, cu scrisul suferinţelor omeneşti prezente? S’a vorbit In ultimul timp foarte mult de destindere între partide. Această destindere nu poate veni, dacă nu punem în locul sălbăticiei şi brutalităţii, rămăşiţe dureroase ale războiului, omenia şi legalitatea. Amnistia este un act de ordinul celei dintâi. Unii vor spune că ea este o manevră electorală a guvernului. Se prea poate. Dar am fl bucuroşi dacă guvernele noastre s'ar deprinde să Ingereze In felul acesta asupra corpului electoral. Acest gen de presiune şi ingerinţe este chiar singurul admisibil. A face binele, iată ce se cere guvernelor. A făgădui mal bine şl a se ţine de făgăduială. Iată ce poate face un asemenea caz opoziţia. Şi destinderea ar veni cu asemenea eraulaţiune şi luptă, de la sine. Dar destinderea între partide trebuie să fie precedată de destindere in sinul naţiunii. Amnistia pe care o vrem largă, pe care o cerem nu numai militară ci şi politică, pe care o cerem şi pentru victimele teribilului cutremur social din 1907, ar contribui simţitor la această destindere. Ad. Glose politice.. Măgură Independent» de aseară face o serie de reflecţii, cu privire la deosebirea ce există între campania electorală şi opera constructivă parlamentară şi cere partidului naţional-ţărănesc să nu uite această distincţiune. Ii cere deci o politică cuminte. In vederea operei de măine. Crede însă Independenţa că-i uşor lucru ca un partid, care are absoluta conştiinţă a torid sale ci a majorităţii pe care ar tntruni-o, In eventualitatea nu a unor alegeri libere ci alegeri omeneşti, — este oare uşor ca un atare partid să se resemneze? Oare dacă liberalii ar fi fost puşi in situaţia actuală a partidului national-tărăcist, ni ar fi resemnat el oare, in forma pe care o cere altora Independente? Aiurea Preşedintele Reichuhd german refuză un castel, pe care i-l oferea guvernat. Aşa spune o telegramă oocială din Berlin. La noi, vestea va provoca cu siguranţă sub stl. In epoca de înălţare a tot felul de traficanţi politici, a tuturor îmbogăţiţilor de pe urma fraudării banului public, in epoca in care averea statului trece in domeniul privat, d intr- o atare vreme, gestul preşedintelui republicei germane va fi socotit, ca certitudine, drept fapta unui nebun. Dona prefect Consumând, plictisit, o înghețată, prefectul X povestește, îndurerat, ce a pățit la ministerul de interne: — Domnule ministru, i-am spus, trebue permisele de circulatie, ca să știu unde se duce. Să vie la mine. li dau permis, dar să-l văd și să știu de urma lui! — Nu se poate, mi-a răspuns ministrul. Nici d. Brătianu, nici eu nu admitem stingherirea circulației. — Au să iasă o sută de opozanți! — Să iasă! Ce mare pagubă ? Am plecat, continuă dorf prefect, fără să mai spun nimic. S’au schimbat vremurile. Am cerut un plus de 300 jandarmi; nu mi dau dat decât 150. Am cerut permutarea unui căpitan de jandarmi , se opune d. general Davidoglu. Luptă, d-le dacă mai poţi, termină don' prefect jelania, după ce a înghiţit ultima linguriţă din consumaţia răcoritoare. Era insă mai încălzit decât oricând. ...Aceasta dar putea numi jalnica tragedie a unui prefect naiv. Căci, precum se vede din atâtea fapte, prefecţii mai puţin naivi ascultă ordinele guvernului dar... nu Ui execută, — şi, slavă Domnului, le merge bine... — ■— - ■'»JJ • ........... Sever Directorul general al Preşidenţiei care a primit delegaţia de secretar general, a fost sărbătorit aseară de ziarişti. Dudu, care face formele de venire şi de plecare guvernelor, este unul din cei mai distinşi funcţionari ai noştri. De aceia şi noua destinaţie pe care el a primit-o, a făcut o excelentă impresie, în toate cercurile și în special în cele ale presei. ____ D. MIHAIL (DUDÜ) VLAHIDE CARNETUL NOSTRU Directorul Teatrului La fiecare schimbare de guvern actorii teatrelor Naţionale au prilejul să cunoască un nou conducător. Odată cu prefecţii şi secretarii generali, guvernul cel nou se grăbeşte să numească şi pe directorul teatrului care, pe vremuri, era un partizan căruia nu i se putea găsi o prefectură sau un scaun de deputat. Acuma, ce e drept, am progresat De la răsboi încoace s-au perindat, la teatrul Naţional din Bucureşti, şi personalităţi de seamă în lumea culturală, care, la plecare, au lăsat o bună amintire, fie în conducerea artistică, fie în conducerea administrativă . E un progres Însemnat şi un pas înainte spre mult dorita stabilizare. Intr’adevăr, nicăeri in lume nu veţi găsi că postul de director la un teatru e un post politic. Dinainte de răsboi şi până azi, cu toate desele schimbări de guvern în Franţa, nimeni nu s’a gândit să înlocuiască pe Emile Fabre dela Comedia Franceză. La noi se schimbă directorii nu numai cu guvernul, dar chiar în timp ce guvernează acelaş partid. Omul pus în fruntea instituţiei nu poate corespunde speranţelor ce s’au pus în el, pentru că n’are timp să facă dovada capacităţii sale, iar instituţia suferă pentru că, regulat, îşi schimbă mersul după mentalitatea noului director. Dar în afară de stabilizarea — absolut necesară directorului care vine cu un plan de activitate şi prin urmare cere să fie lăsat să şi-l realizeze — ar mai fi nevoe ca diriguitorul teatrului să fie scos de sub influenţa ministerului artelor, a funcţionarilor superiori şi, mai ales, a intervenţiilor din afară care strică rostul treburilor dinăuntru. 1 a. d. h. Propaganda oligarhiei maghiare a fost demascată Rolul ciudat al lordului Rothermere De o săptămână de zile opinia publică europeană e tulburată de agitaţia zgomotoasă a Budapestei pentru modificarea tratatului de la Trianon. Am spus că agitaţia este numai a Budapestei, deşi, în aparenţa, campania a pornit dela Londra, obârşia este însă tot în offenia abilă a contelui Stefan Bethlen. Astfel au stabilit cele mai autorizate cercuri din Londra, în materie de presă şi de publicistică. Demascarea a pornit dela d. Wickham Steed, a cărui autoritate n’a fost contestată de nimeni în cei 30 de ani de rodnică activitate publicistică şi diplomatică, cucerind prin munca lui desinteresată situaţiunea excepţională de astăzi. Iar Wickham Steed spune clar, sub semnătură, că articolul publicat de „Daily Mail“ şi semnat de lordul Rothermere, a fost scris la Budapesta. Iar publicarea articolului, cu „girul englez“ al lordului Rothermere, — ca să aibă răsunet, — e pusă în sarcina apetiturilor lui financiare. Prin urmare lordul Rothermere a putut deveni instrumentul regimului oligarhic de la Budapesta și a acceptat pledoaria publică pentru magnaţii unguri expropriaţi în Ardeal, pentru că, spune Wickham Steed, „Rothermere e mai mult un om de finanţe“ şi că fratele său mai mare, defunctul lord Northcliffe ,nu considera banul ca scop, ci numai ca mijloc. Şi de aceea a susţinut adeseori, în mod desinteresat, câte o idee". Ca o antiteză, fireşte, a fratelui mai mic. * Ţinând seama de limbajul ponderat al presei şi al publiciştilor englezi, acuzaţiunile formulate de Wickham Steed la adresa lordului Rothermere, sunt de o violenţă puţin obişnuită, care nu este utilizată decât în cazuri cu totul excepţionale. D. Steed şi alţi publicişti de seamă au ţinut să Învedereze că lordul Rothermere nu vorbeste In numele Angliei. Că noul director al lui „Daily Mail“ nu se bucură de prestigiul şi de Influenţa reală pe care lordul Northcllfie, fratele său defunct, o avea intr’adevăr la ministerul de externe. Cu alte cuvinte zgomotosul tămbălău dela Budapesta e clădit pe nisip și nu va avea nici măcar un efect moral echivalent cu sacrificiile, evident apreciabile, făcute de biroul de propagandă al contelui Bethlen. * Ba, s’ar putea spune că, de astădată primul ministru perpetuu al regentului Horthy , s’a avântat dincolo de cal. Căci efectul bombei ce-o pregătise la Londra, a fost contrar celui urmărit. In Ioc de a zdruncina situaţia creată de tratatele de pace, campania Budapestei, prin intermediul lordului Rothermere, a înăbuşit chiar şi ipotetica ezitare a anumitor cercuri politice occidentale şi a refăcut, ferm şi înebranjabil, frontul cel mare pentru garantarea statului quo teritorial. Nici una din Marile Puteri, — ca să nici nu mai amintim statele din Mica înţelegere, — nu poate admite călcarea vreunuia din tratate — spre a evita un precedent primejdios. Căci nu numai tratatul de la Trianon are inamici. Şi celelalte tratate, cari au pus capăt conflagraţiei mondiale şi sunt bazele păcii, îşi au duşmanii lor interesaţi. Dar marile puteri şi Micai înţelegere sunt hotărite să le apere pe toate. In această privinţă, prin urmare, efectul propagandei pornite de la Budapesta, a fost o strângere a rândurilor celor dornici de pace şi justificarea suspiciunii împotriva oligarhilor, cari vremelnic conduc destinele ţării vecine. Acesta a fost şi înţelesul articolului de fond din oficiosul guvernului francez, care spunea categoric, că nimeni nu se va atinge de tratatul de la Trianon. * Contele Bethlen, unul din latifundiarii expropriaţi din Ardeal, a vrut să dea însă o dublă lovitură. Să prezinte opiniei publice maghiare un succes diplomatic remarcabil—„Daily Mail“ scrie pentru revizuirea tratatelor — şi în acelaş timp să exercite o presiune asupra Ligii Naţiunilor pentru ca cei 47 de latifundiari să-şi recapete moşiile. Regimul oligarhilor are nevoe de ele, pentru ca magnaţii de origină ardeleană să nu rămâie mai prejos de cei din Ungaria, iar pe de altă parte massele imense de proletari agricoli să nu ceară ca să li se dea şi lor pământ, cum s’a dat celor din România. O asemenea mişcare ar însemna năruirea regimului medieval de astăzi şi realizarea dreptăţii sociale şi în Ungaria lui Horthy, unde „reforma agrară“ nu a fost decât o batjocură faţă de cei cari muncesc pământul şi cari, în covârşitoare majoritate sunt şi astăzi robi pe latifundiile magnaţilor. Intr’adevăr, după o statistică oficială, proprietatea mare (începând de la moşiile de minimum 2000 ha.) deţinea în Ungaria peste 4 milioane ha. din totalul de 12 milioane ha. de teren arabil. Şi, din aceste 4 milioane reforma agrară n’a expropriat decât 300.000 de ha. spre a fi date ţăranilor. Restul a rămas în mâinile magnaţilor, cari prin procesul optanţilor caută indirect asigurarea acestei situaţiuni medievale. De acela atâta scandal şi atâta zbucium. LIVIU P. NASTA NAZBATII FRUMOS DIN PARTEA LUI D. Anibal Teodorescu, primarul municipului și averescan, a cerut consilierilor săi să nu se mai aprobe plata în rate la locurile din cimitir. Era o măsură luată dinainte. Acuma când partidul poporului a avut cu ce să-și plătească locul unde s’a îngropat pe veci, d. primar crede că o poate desființa __________ bex. Autonomia căilor ferate La votarea legii Văleanu pentru organizarea căilor LmîI*. u. Ţintită Brătianu a declarat că partidul liberal va abroga această lege şi acum se ţine de cuvânt. In sesiunea din Iulie a noului parlament se va da Uniţft legală acestor hotărâri. De ce această grabă? De netăgăduit că legea Văleanu are prea multe păcate pentru ca să-şi găsească apărători convinşi insă nu e deajuns ca ea să fie desfiinţată. Trebue să se chibzuiască bine cu ce va fi Înlocuită căci e timpul să se prime provizoratul in organizarea acestei Instituţii. Or, nu prin reinstaurarea legii liberale, aşa cum era ea. In momentul când au desfiinţat-o averespanii, se va da căilor ferate organizarea de care au nevoe. Se afirmă—şi numai astfel s’ar explica graba—că guvernul liberal urmăreşte sau este pe cale să obţină an Împrumut extern pentru refacerea căilor ferate $1 că In acest scop este neapărată nevoe să se redea căilor ferate autonomia. Dacă acesta este scopul trebue să constatăm că mijloacele pentru atingerea Ini sunt cu totul nepotrivite. Legea liberală de organizare a căilor ferate nu dă acestora autonomia de care an nevoe pentru ea să poată face ca Întreprindere de sine stătătoare — un Împrumut extern. Sub regimul acelei legi, de simplă autonomie contabilicească, în care administraţia căilor ferate rămăne strict subordonată ministerului comunicaţiilor iar consiliul de administraţie este redus la an organ consultativ, nu se poate spera an împrumut extern. Constatarea s’a putut face, de altfel, şi din zădărnicia străduinţelor de a obţine un asemenea Împrumut, tn timpul cât administraţia căilor ferate s’a bucurat de aşa numita autonomie. Dacă guvernul doreşte sincer să dea căilor ferate putinţa de a se administra cum trebue şi de a Ie înlesni obţinerea sprijinului capitalului străin, el trebue să se folosească de prilejul ivit acum pentru ca să le dea o autonomie liberă nu liberală. J. B. F. Buletinul cărților de CONST. ŞĂINEANU „la vie amoureuse de la grande Mademoiselle”, par le due dela Force11 la fausse mariée ou le Moulin sur l’Oprane”, per Maurice-Parijenine2> ■ ■ 0000 Intr’o scrisoare, cu data de 15 Decembrie 1670, d-na de Sévigné anunța unchiului ei de Coulanges vestea „cea mai uimitoare, cea mai surprinzătoare, cea mai minunată, cea mai uluitoare, cea mai neauzită, cea mai bizară, cea mai extraordinară, cea mai de necrezut, cea mai neaşteptată, cea mai mare, cea mai vrednică de invidie, în sfârşit unica întriun secol întreg...“, vestea logodnei d-lui de Lauzun, gentilom de la Ciute, cu „Domnișoara“ fra grande Made-1) Două volume, editura Flammarion, Paris, 26, rue Racine.. 2 Editura ,,Collections Rieder”, Paris- Place Stiiht-Sulpice, 7, moiselle), fiica ducelui de Orléans și vara regelui Ludovic all XIV-lea, supranumit „regele Soare“. Această logodnă ne maipomenită a unui simplu particular cu cea mai bogată şi cea mai distinsă prinţesă a Franţei, zadarnic peţită de împăratul Germaniei şi de mai toţi regii din Europa, nu dură totuş decât patru zile şi fu ruptă brusc din ordinul regelui, în urma intervenţiei familiei regale. D-na de Sévigné, în altă scrisoare trimisă ulterior tot unchiului ei, ne descrie admirabil toate fazele acestei nenorocite logodne şi ruptura ei atât de neaşteptată, care aruncă pe „Domnişoara“ în cea mai cumplită desperare. Şi scrisoarea se termină cu următoarele atât de juste reflecţii: Iată un vis frumos, un frumos subiect de roman sau de tragedie, dar mai ales un prilej frumos de filozofie şi de discuţii nesfârşite, ceea ce facem ziua şi noaptea, seara şi dimineaţa, nesfârşit şi fără încetare, cu speranţa că şi d-ta vei face tot aşa“. D-na de Sévigné aveai dreptate. Această întâmplare extraordinară, unică într’adevăr într’un secol, e de un dramatism care întrece orice închipuire. O prinţesă atât de dorită, cea mai impunătoare prinţesă a Franţei, care ar fi putut fi împărăteasă sau regină atotputernică, numai să fi vrut, se îndrăgosteşte de un simplu curtean, cu care îi este interzis să se căsătorească, şi îşi leagă pentru totdeauna viaţa de acest om, sacrificându-i tinereţe, avere şi prestigiu! Ce merite supraomeneşti avea acest Lauzun, ca să fi putut inspira ilustrei prinţese, cea mai râvnită partidă de pe continent, o pasiune cât de puternică şi atât de neclintită? Desigur prea puţine. E adevărat că era de viţă aristocratică, ofiţer viteaz şi om de spirit. Din nenorocire, era un donjuan incorigibil, un vânător de femei şi un ambiţios de măriri şi demnităţi. Pe acest om fără inimă sau ca inima prea largă, care nici n’a iubit-o şi era nevrednic de dânsa, amorezata prinţesă l-a preferat monarhilor ce au aspirat la mâna ei, şi i s’a jertfit cu totul. Din scrisorile d-nei de Sévigné știm numai tragica întâmplare a rupturii logodnei, cât şi disgraţia lui Laiuzun un an mai târziu, în urma unei necuviinţe a acestuia faţă de d-na de Montespan, amanta regelui, ceea ce-i atrase întemniţarea într’un fort din sudul Franţei, unde zăcu timp de zece ani. Dar ceea ce nu prea se ştia, şi anume partea cu adevărat tragică a acestei drame amoroase, unică poate în istorie, și care se termină cu moartea eroinei, și anume partea a doua a dramei — ne este admirabil povestită, în două volume apărute de curând, de ducele de la Force, membru al Academiei franceze. Ducele de la Force era cel mai indicat pentru aceasta, ca unul ce numără printre, strămoşii săi pe Lauzun în persoană. Cercetând cu atenţie arhivele sale proprii şi arhivele naţionale şi cele din Turin, a dat peste o sumedenie de scrisori şi de acte referitoare la viaţa atât de sbuciumată a prinţesei, precum şi peste Memoriile ei personale, scrise aproape zi cu zi. Cu ajutorul acestor documente vii, a izbutit să reconstitue momentele emoţionante din viaţa acestei femei, născută pentru cele mai înalte măriri, şi condamnată nenorocirii fiindcă a iubit nebuneşte pe un om nevrednic de ea. Aci, în aceste două volume, asistăm cu emoţie crescândă la toate etapele succesive ale Calvarului dragostei sale. Ce n’a făcut eai pentru acest om? II scapă din închisoare unde s’ar fi stins desigur ca şi Fouquet, fostul ministru disgraţiat, şi vecinul său de închisoare, cedând pentru această eliberare două ducate in favoarea ducelui d’Anjou, fiul regelui, făcut cu d-na de Montespan, contribue la reabilitarea şi ridicarea lui în schimbul multor altor jertfe; ba chiar obţine în cele din urmă de la rege permisiunea de a se căsători cu dânsul in secret. Si cum credeţi că ai răsplătit-o pentru atâtea jertfe si jertfa propriei sale vieţi acest om lipsit de caracter? -Prin procedeele ''Continuarea in pag. II-a) NOTE „GUVERNELE prezidate de d. general Averescu, — spune Indreptarea", — au fost guverne de restabilire a drepturilor sociale înăuntru şi de reluare a relafiarilor amicale in afară. „Românii ca şi străinii cunosc acest mare adevăr fiindcă l-au simtit. Mai ales românii. Ei au .Minţim mai bine, aşa zicând, ,marele adevăr". DOMNUL G. Tătărescu declară că partidul liberal se prepară pentru o guvernare de peste o legislatură, „căci experienţa trecută, — adaogă d-sa, — ne-a dovedit că o singură legislatură nu poate să asigure posibilităţi de realizare integrală a grelelor și complexelor probleme de guvernământ ale statului român întregit". Subsecretarul de stat de la interne ne spune că o ,Magură legislatură“ este insuficientă pentru ,realizarea integrală a grelelor, etc." Nu ne spune insă d-sa cam de câte legislaturi are nevoe in acest scop partidul liberal. Nu-i vorba de o guvernare perpetuă? Ar fi perfect logic. Cerem ca d. Tătărescu să-și spună, întreg, gândul. * ANGLIA ANTISOVIETICA LORDUL GREY a rostit un discurs impresionant în Camera lorzilor împotriva regimului Sovietic. D-sa speră că niciun guvern englez nu va relua relațiile cu Rusia sovietică. CHESTIA ZILEI REGRETE GENERALUL. A, ce bine era dacă votam legea pentru desființarea presei... Scăpăm şi eu de chinuri Cronici de vară Soarele şi stropitoarea Primăriei de BARBU lA MAREANU Numai specia umană locuitoare a climatelor dulci poate gusta în tihnă şi cu nepărtinire până şi produsele de artă de sub cerurile tropicale ori din preajma mărilor polare. In dezacord cu estetîcîanîi metodologişti, dar exprimânefu-mă în graiul lor, pot afirma că: valoarea intrinsecă a unei opere literare nu e prin ea însăşi răzbătătoare în afară. Iată un exemplu. Cu emoţie am citit cuiva următoarele versuri cărora le găsesc elanul unui hymn vedic: 0/ soare1, veselie, viaţă, întinerirei A lumilor podoabă, a cerului imbire! Destinzător mdestru de glasuri căutătoare, Deschizător feerie de aripi zburătoare, Alungător de visuri, de griji, de gânduri rele. Absorbitor de umbre, culegător de stele, Ochiu splendid, care'n tine oglinzi întreaga lume,— Ador a ta lumină, mă’nchin la al tău nume, Şi simt că făr'de tine tot omul in orbire Lipsit ar fi de zile, lipsit de fericire! Ca să-l înduioşez l-am adăogat ascultătorului că versurile citate au apărut şease ani după săvârşirea din viaţă a poetului (acesta a murit, la Mirceşti, în 22 August 1899, iar stihurilor amintite li s’a făcut loc în ediţia poesiilor lui Alecsamcferi, îngrijită de d. I. Bianu în 1896). Şi am mai spus că acel imn către Soare, a fost ireproşabil copiat în zisa ediţiune, după fila 81 al manuscrisului 818 din colecţia Academiei Române. O poezie postumă, un manuscript: — cum vedeţi n’am spus un cuvânt de prisos, ci numai lucruri menite să melancolizeze şi să zămislească deci o stare sufletească primitoare de închinări. Ei aş! Tovarăşul meu asculta ursuz, şi regreta că este intr’o sală de redacţie şi nu într’un local unde se poate comanda o dublă citronadă din sifon la ghiaţă cu lămâe multă şi cu zahăr puţin. Am înţeles atunci că poezia lui Alecsandri nu e binevenită pe o temperatură de 31 grade Celsius, la umbră. Şi că a fi absorbitor de umbre e, în atari împrejurări, pentru soare un grav defect şi nici decum o calitate. Ş’am mai înţeles că soarelui,,ochiu splendid“ vecinul meu îi prefera lur soare cu dinţi din să adaog că pentru posomorala anti-poetică a prietenului meu, am găsit apoi şi altă explicaţie, nu numai cea a unei temperaturi lipsite de blajinătate. In cartierul lui caldarâmul arde, se topeşte, iar maşina stropitoare a primăriei nu se simte, nu se vede. In strada lui, o pisică defunctă a adunat de vreo două zile batalioane de muşte, iar furgoanele serviciului de ecarisagiu nu se arată să ridice hoitul cu armia bâzâitoare. Şi amicul—care e şi scormonitor de hârţoage vechi, — mă ’ntreabă: ce s’au făcut reformele de gospodărie comunală cerute de către Obşteasca Adunare extraordinară de revizuire a Regulamentului Organic a Ţării Româneşti? In deosebi ma întreabă, dacă tot nu s’au adus la îndeplinire poruncile dela 1831 „pentru curăţenia şi acele câte privesc la sănătatea orăşenilor“. Bunăoară: unde sunt cele 50 de cară cu câte doi boi „împărţite pe uliţe, datoare a umbla toată ziua şi veri-unde vor găsi cât de puţin gunoi ori stârv de dobitoace, să-l ridice şi să-l ducă afară!"? Şi mai departe: Unde sunt vestitele „care cu bufi... datoare a căra apă în toate zilele şi ai uda caldarâmul, »măturând şi praful, cari bufi la căpătâiul cel dinapoi să aibă câte un vas de tinichea cu găuri cai printr’acel vas să se verse apa din bute şi să se facă udarea caldarâmului“? (Citit! continuarea în pag. II-a) *