Adevěrul, iulie 1927 (Anul 40, nr. 13353-13379)

1927-07-01 / nr. 13353

ORUL 40 Ho. 13353* * * Vineri 1 iulie 1927 4 PAGINI Adevărul FONDATORI: AL. V. BEUHMAN 1888- 1897 CONST. MILLE 1897-1920 ABONAMENTE: 750 lei pe an an. 380 lei pe 6 len, 200 lei pe 3 luni. D. Tatarescu a declarat la Gin­ că partidul liberal a pornit „pe dru­mul destinului său11.» ...Să nu uite, insă» că... destinul e orb ? M»n»»»MMHBnB»n»Ban»»nBa»na> In străinătate dublu 3 Lei BIROURILE: Bucureşti, Str. Sărindar no. 7— 9—111 Lei 3 TELEFOANE: Centrala: 306/67, 324 73, 346/79, 353/5« Direcţia: 357/72. Administraţia: 397/69. Provincia: 310/66. Amnistia şi destinderea Guvernul a hotărtt să acorde o amnistie, care deocamdată pare a avea un caracter exclusiv militar, însărcinarea dată Insă miniştrilor de justiţie şi de război, denotă că este vorba de a se lărgi mult ca­drul acestei amnistii, pentru ca e­­fectul aşteptat de la dânsa să fie o salutară destindere. S'a spus că peste douăzeci de mili de afaceri de genul celor ce vor fi amnistiate, așteaptă rezol­varea lor la consiliile de război. Cu toate că dîn când In când pre­sa relatează despre câte unul din aceste procese, numai putini stiu, ce tragedii de oameni si de familii, ascund dosarele in chestiune, cari a­­târnă ca o grozavă ameninţare asu­­pra a zeci de mii de familii, adesea ori nevinovate. Nicăiri In Europa nu mai există un asemenea sir Inter­minabil de procese In curs de in­strucţiune $1 judecată, In legătură cu războiul. A le pune capăt, este in tot cazul un act de cuminţenie politică si socială. D­ a cuprinde in amnistie cât mai mulţi oameni, in­­semnează a lăsa cât mai puţin loc pentru noul acţiuni judiciare, cari, chiar dacă ar fi totdeauna drepte şi Întemeiate, ceea ce nu e cazul, ar rămâne totuşi o racilă dureroa­să şi ameninţătoare, după vechiul dicton că summum jus, summa In­juria. Opt ani au trecut dela cumpli­tul război care a însângerat omeni­rea. Popoarele cari s-au măsurat atunci pe câmpiile de luptă cu În­verşunarea disperărei, au căutat şi caută azi, să se apropie, aşter­­nând vălul uitării asupra unui tre­cut totuşi greu de uitat. Am văzut chiar cea mai mare minune, am văzut ceva ce în urmă cu opt ani nimeni nu ar fi crezut posibil, am văzut la Geneva. Franţă intinzând mâna Germaniei ,­ proclamând politica de la Locarno, pe care nici o Încercare, cât de Influentă, nu o mal poate zădărnici. Şi ce s’a pu­tut şi se poate intre popoarele Ieri duşmane, să nu se poată intre fraţi? Mal ales când decursul răz­boiului nostru oferă atâtea momen­te tragice In cari rătăcirile dacă nu erau scuzabile, erau tnsă explica­­bile, am zice, prin motive psichia­­trice. Peste tot se lucrează la şter­gerea urmelor teribilului vălmăşag și să fie oare bine ca numai acele rânduri să nu fie şterse din trista Întâmplare, cari sunt scrise cu scrisul cel mai grozav, cu scrisul suferinţelor omeneşti prezente? S’a vorbit In ultimul timp foar­te mult de destindere între parti­de. Această destindere nu poate veni, dacă nu punem în locul săl­băticiei şi brutalităţii, rămăşiţe dureroase ale războiului, omenia şi legalitatea. Amnistia este un act de ordinul celei dintâi. Unii vor spune că ea este o manevră elec­torală a guvernului. Se prea poate. Dar am fl bucuroşi dacă guvernele noastre s'ar deprinde să Ingereze In felul acesta asupra corpului e­­lectoral. Acest gen de presiune şi ingerinţe este chiar singurul ad­misibil. A face binele, iată ce se cere guvernelor. A făgădui mal bine şl a se ţine de făgăduială. Iată ce poate face un asemenea caz o­­poziţia. Şi destinderea ar veni cu asemenea eraulaţiune şi luptă, de la sine. Dar destinderea între parti­de­ trebuie să fie precedată de destindere in sinul naţiunii. Am­nistia pe care o vrem largă, pe care o cerem nu numai militară ci şi politică, pe care o cerem şi pentru victimele teribilului cutre­mur social din 1907, ar contribui simţitor la această destindere. Ad. Glose politice.­. Măgură Independent» de aseară face o serie de reflecţii, cu privire la deo­sebirea ce există între campania electorală şi opera constructivă parlamentară şi cere partidului na­­ţional-ţărănesc să nu uite această distincţiune. Ii cere deci o politică cuminte. In vederea operei de măine. Crede însă Independenţa că-i uşor lucru ca un partid, care are absoluta conştiinţă a torid sale ci a majorităţii pe care ar tntruni-o, In eventualitatea nu a unor alegeri libere ci alegeri omeneşti, — este oare uşor ca un atare partid să se resemneze? Oare dacă liberalii ar fi fost puşi in situaţia actuală a partidului na­­tional-tărăcist, ni ar fi resemnat el oare, in forma pe care o cere alto­ra Independente? Aiurea Preşedintele Reichuhd german refuză un castel, pe care i-l oferea guvernat. Aşa spune o telegramă oocială din Berlin. La noi, vestea va provoca cu si­guranţă sub­ stl. In epoca de înăl­ţare a tot felul de traficanţi poli­­tici, a tuturor îmbogăţiţilor de pe urma fraudării banului public, in epoca in care averea statului trece in domeniul privat, d intr- o atare vreme, gestul preşedintelui republi­­cei germane va fi socotit, ca certi­tudine, drept fapta unui nebun. Dona prefect Consumând, plictisit, o înghețată, prefectul X povestește, îndurerat, ce a pățit la ministerul de interne: — Domnule ministru, i-am spus, trebue permisele de circulatie, ca să știu unde se duce. Să vie la mi­ne. li dau permis, dar să-l văd și să știu de urma lui! — Nu se poate, mi-a răspuns mi­nistrul. Nici d. Brătianu, nici eu nu admitem stingherirea circulației. — Au să iasă o sută de opozanți! — Să iasă! Ce mare pagubă ? Am plecat, continuă dorf pre­fect, fără să mai spun nimic. S’au schimbat vremurile. Am cerut un plus de 300 jandarmi; nu mi dau dat decât 150. Am cerut permuta­rea unui căpitan de jandarmi , se opune d. general Davidoglu. Luptă, d-le dacă mai poţi, termină don' prefect jelania, după ce a înghi­ţit ultima linguriţă din consumaţia răcoritoare. Era insă mai încălzit de­cât ori­când. ...Aceasta dar putea numi jalni­ca tragedie a unui prefect naiv. Căci, precum se vede din atâtea fapte, prefecţii mai puţin naivi as­cultă ordinele guvernului dar... nu Ui execută, — şi, slavă Domnului, le merge bine... — ■— - ■'»JJ • ........... Sever Directorul general al Preşidenţiei care a primit delegaţia de secretar general, a fost sărbătorit aseară de ziarişti. Dudu, care face formele de ve­nire şi de plecare guvernelor, este unul din cei mai distinşi funcţionari ai noştri. De aceia şi noua desti­naţie pe care el a primit-o, a făcut o excelentă impresie, în toate cer­­curile și în special în cele ale pre­sei. ____ D. MIHAIL (DUDÜ) VLAHIDE CARNETUL NOSTRU Directorul Teatrului La fiecare schimbare de guvern actorii teatrelor Naţionale au prile­jul să cunoască un nou conducător. Odată cu prefecţii şi secretarii ge­nerali, guvernul cel nou se grăbeşte să numească şi pe directorul tea­trului care, pe vremuri, era un par­tizan căruia nu i se putea găsi o prefectură sau un scaun de deputat. Acuma, ce e drept, am progresat­ De la răsboi încoace s-au perindat, la teatrul Naţional din Bucureşti, şi personalităţi de seamă în lumea cul­turală, care, la plecare, au lăsat o bună amintire, fie în conducerea ar­tistică, fie în conducerea adminis­trativă­ . E un progres Însemnat şi un pas înainte spre mult dorita stabilizare. Intr’adevăr, nicăeri in lume nu veţi găsi că postul de director la un teatru e un post politic. Dinainte de răsboi şi până azi, cu toate desele schimbări de guvern în Franţa, ni­meni nu s’a gândit să înlocuiască pe Emile Fabre dela Comedia Fran­ceză. La noi se schimbă directorii nu numai cu guvernul, dar chiar în timp ce guvernează acelaş partid. Omul pus în fruntea instituţiei nu poate corespunde speranţelor ce s’au pus în el, pentru că n’are timp să facă dovada capacităţii sale, iar ins­tituţia suferă pentru că, regulat, îşi schimbă mersul după mentalitatea noului director. Dar în afară de stabilizarea — absolut necesară directorului care vine cu un plan de activitate şi prin urmare cere să fie lăsat să şi-l realizeze — ar mai fi nevoe ca diri­guitorul teatrului să fie scos de sub influenţa ministerului artelor, a funcţionarilor superiori şi, mai a­­les, a intervenţiilor din afară care strică rostul treburilor dinăuntru. 1 a. d. h. Propaganda oligarhiei maghiare a fost demascată Rolul ciudat al lordului Rothermere De o săptămână de zile opinia publică europeană e tulburată de agitaţia zgomotoasă a Budapestei pentru modificarea tratatului de la Trianon. Am spus că agitaţia este numai a Budapestei, deşi, în a­­parenţa, campania a pornit dela Londra, obârşia este însă tot în o­­ffenia abilă a contelui Stefan Beth­len. Astfel au stabilit cele mai au­torizate cercuri din Londra, în materie de presă şi de publicistică. Demascarea a pornit dela d. Wi­ckham Steed, a cărui autoritate n’a fost contestată de nimeni în cei 30 de ani de rodnică activitate publicistică şi diplomatică, cuce­rind prin munca lui desinteresată situaţiunea excepţională de astăzi. Iar Wickham Steed spune clar, sub semnătură, că articolul publi­cat de „Daily Mail“ şi semnat de lordul Rothermere, a fost scris la Budapesta. Iar publicarea artico­lului, cu „girul englez“ al lordului Rothermere, — ca să aibă răsu­net, — e pusă în sarcina apetituri­­lor lui financiare. Prin urmare lordul Rothermere a putut deveni instrumentul regi­mului oligarhic de la Budapesta și a acceptat pledoaria publică pentru magnaţii unguri expropriaţi în Ar­deal, pentru că, spune Wickham Steed, „Rothermere e mai mult un om de finanţe“ şi că fratele său mai mare, defunctul lord North­­cliffe ,n­u considera banul ca scop, ci numai ca mijloc. Şi de aceea a susţinut adeseori, în mod desinte­­resat, câte o idee". Ca o antiteză, fireşte, a fratelui mai mic. * Ţinând seama de limbajul pon­derat al presei şi al publiciştilor englezi, acuzaţiunile formulate de Wickham Steed la adresa lordului Rothermere, sunt de o violenţă pu­ţin obişnuită, care nu este utilizată decât în cazuri cu totul excepţio­nale. D. Steed şi alţi publicişti de sea­mă au ţinut să Învedereze că lor­dul Rothermere nu vorbeste In numele Angliei. Că noul director al lui „Daily Mail“ nu se bucură de prestigiul şi de Influenţa reală pe care lordul Northcllfie, fratele său defunct, o avea intr’adevăr la ministerul de externe. Cu alte cu­vinte zgomotosul tămbălău dela Budapesta e clădit pe nisip și nu va avea nici măcar un efect moral echivalent cu sacrificiile, evident apreciabile, făcute de biroul de propagandă al contelui Bethlen. * Ba, s’ar putea spune că, de astă­­dată primul ministru perpetuu al regentului Horthy , s’a avântat din­colo de cal. Căci efectul bombei ce-o pregătise la Londra, a fost contrar celui urmărit. In Ioc de a zdruncina situaţia creată de tra­tatele de pace, campania Buda­pestei, prin intermediul lordului Rothermere, a înăbuşit chiar şi ipo­tetica ezitare a anumitor cercuri politice occidentale şi a refăcut, ferm şi înebranjabil, frontul cel mare pentru garantarea statului quo teritorial. Nici una din Marile Puteri, — ca să nici nu mai amintim statele din Mica înţelegere, — nu poate admite călcarea vreunuia din tra­tate — spre a evita un precedent primejdios. Căci nu numai tratatul de la Trianon are inamici. Şi cele­lalte tratate, cari au pus capăt conflagraţiei mondiale şi sunt ba­zele păcii, îşi au duşmanii lor inte­resaţi. Dar marile puteri şi Micai înţelegere sunt hotărite să le apere pe toate. In această privinţă, prin urmare, efectul propagandei pornite de la Budapesta, a fost o strângere a rândurilor celor dornici de pace şi justificarea suspiciunii împotriva oligarhilor, cari vremelnic conduc destinele ţării vecine. Acesta a fost şi înţelesul articolului de fond din oficiosul guvernului francez, care spunea categoric, că nimeni nu se va atinge de tratatul de la Trianon. * Contele Bethlen, unul din lati­fundiarii expropriaţi din Ardeal, a vrut să dea însă o dublă lovitură. Să prezinte opiniei publice ma­­ghia­re un succes diplomatic remar­cabil—„Daily Mail“ scrie pentru re­vizuirea tratatelor — şi în acelaş timp să exercite o presiune asupra Ligii Naţiunilor pentru ca cei 47 de latifundiari să-şi recapete moşiile. Regimul oligarhilor are nevoe de ele, pentru ca magnaţii de origină ardeleană să nu rămâie mai pre­jos de cei din Ungaria, iar pe de altă parte massele imense de prole­tari agricoli să nu ceară ca să li se dea şi lor pământ, cum s’a dat ce­lor din România. O asemenea mişcare ar însem­na năruirea regimului medieval de astăzi şi realizarea dreptăţii so­ciale şi în Ungaria lui Horthy, un­de „reforma agrară“ nu a fost de­cât o batjocură faţă de cei cari muncesc pământul şi cari, în co­vârşitoare majoritate sunt şi astăzi robi pe latifundiile magnaţilor. Intr’adevăr, după o statistică o­­ficială, proprietatea mare (înce­pând de la moşiile de minimum 2000 ha.) deţinea în Ungaria peste 4 milioane ha. din totalul de 12 mi­lioane ha. de teren arabil. Şi, din a­­ceste 4 milioane reforma agrară n’a expropriat decât 300.000 de ha. spre a fi date ţăranilor. Restul a rămas în mâinile magnaţilor, cari prin procesul optanţilor caută in­direct asigurarea acestei situaţiuni medievale. De acela atâta scandal şi atâta zbucium. LIVIU P. NASTA NAZBAT­I­I FRUMOS DIN PARTEA LUI D. Anibal Teodorescu, primarul municipului și averescan, a cerut consilierilor săi să nu se mai apro­be plata în rate la locurile din ci­mitir. Era o măsură luată dinainte. A­­cuma când partidul poporului a avut cu ce să-și plătească locul unde s’a îngropat pe veci, d. primar crede că o poate desființa __________ bex. Autonomia căilor ferate La votarea legii Văleanu pentru organizarea căilor LmîI*. u. Ţintită Brătianu a declarat că partidul li­beral va abroga această lege şi acum se ţine de cuvânt. In sesiunea din Iulie a noului parlament se va da Uniţft legală acestor hotărâri. De ce această grabă? De netăgăduit că legea Văleanu are prea multe păcate pentru ca să-şi găsească apărători convinşi insă nu e deajuns ca ea să fie des­fiinţată. Trebue să se chibzuiască bine cu ce va fi Înlocuită căci e tim­pul să se prime provizoratul in or­ganizarea acestei Instituţii. Or, nu prin reinstaurarea legii liberale, aşa cum era ea. In momentul când au desfiinţat-o averespanii, se va da căilor ferate organizarea de care au nevoe. Se afirmă—şi numai astfel s’ar explica graba—că guvernul liberal urmăreşte sau este pe cale să obţină an Împrumut extern pentru reface­rea căilor ferate $1 că In acest scop este neapărată nevoe să se redea căi­lor ferate autonomia. Dacă acesta este scopul trebue să constatăm că mijloacele pentru atingerea Ini sunt cu totul nepotrivite. Legea liberală de organizare a căilor ferate nu dă acestora autonomia de care an nevoe pentru ea să poată face ca Întreprin­dere de sine stătătoare — un Împru­mut extern. Sub regimul acelei legi, de simplă autonomie contabilicească, în care administraţia căilor ferate rămăne strict subordonată ministe­rului comunicaţiilor iar consiliul de administraţie este redus la an organ consultativ, nu se poate spera an împrumut extern. Constatarea s’a putut face, de altfel, şi din zădărni­cia străduinţelor de a obţine un a­­semenea Împrumut, tn timpul cât administraţia căilor ferate s’a bucu­rat de aşa numita autonomie. Dacă guvernul doreşte sincer să dea căilor ferate putinţa de a se ad­ministra cum trebue şi de a Ie în­lesni obţinerea sprijinului capitalu­lui străin, el trebue să se folosească de prilejul ivit acum pentru ca să le dea o autonomie liberă nu liberală. J. B. F. Buletinul cărților de CONST. ŞĂINEANU „la vie amoureuse de la grande Mademoiselle”, par le due dela Force11 la fausse mariée ou le Moulin sur l’Oprane”, per Maurice-Parijenine2> ■ ■ 0000 Intr’o scrisoare, cu data de 15 Decembrie 1670, d-na de Sévigné anunța unchiului ei de Coulanges vestea „cea mai uimitoare, cea mai surprinzătoare, cea mai minunată, cea mai uluitoare, cea mai neau­zită, cea mai bizară, cea mai extraordinară, cea mai de necre­zut, cea mai neaşteptată, cea mai mare, cea mai vrednică de invidie, în sfârşit unica întriun secol în­treg...“, vestea logodnei d-lui de Lauzun, gentilom de la Ciute, cu „Domnișoara“ fra grande Made-1) Două volume, editura Flamma­­rion, Paris, 26, rue Racine.. 2­ Editura ,,Collections Rieder”, Paris- Place Stiiht-Sulpice, 7, moiselle), fiica ducelui de Orléans și vara regelui Ludovic all XIV-lea, supranumit „regele Soare“. Această logodnă ne mai­pomenită a unui simplu particular cu cea mai bogată şi cea mai distinsă prinţesă a Franţei, zadarnic peţită de împăratul Germaniei şi de mai toţi regii din Europa, nu dură totuş decât patru zile şi fu ruptă brusc din ordinul regelui, în urma inter­venţiei familiei regale. D-na de Sé­vigné, în altă scrisoare trimisă ul­terior tot unchiului ei, ne descrie admirabil toate fazele acestei ne­norocite logodne şi ruptura ei atât de neaşteptată, care aruncă pe „Domnişoara“ în cea mai cumplită desperare. Şi scrisoarea se termină cu următoarele atât de juste re­flecţii: Iată un vis frumos, un frumos subiect de roman sau de tragedie, dar mai ales un prilej frumos de filozofie şi de discuţii nesfârşite, ceea ce facem ziua şi noaptea, seara şi dimineaţa, ne­sfârşit şi fără încetare, cu speran­ţa că şi d-ta vei face tot aşa“. D-na de Sévigné aveai dreptate. Această întâmplare extraordinară, unică într’adevăr într’un secol, e de un dramatism care întrece orice închipuire. O prinţesă atât de do­rită, cea mai impunătoare prinţesă a Franţei, care ar fi putut fi îm­părăteasă sau regină atotputernică, numai să fi vrut, se îndrăgosteşte de un simplu curtean, cu care îi este interzis să se căsătorească, şi îşi leagă pentru totdeauna­ viaţa de acest om, sacrificându-i tinere­ţe, avere şi prestigiu! Ce merite supraomeneşti avea a­­cest Lauzun, ca să fi putut inspira ilustrei prinţese, cea mai­ râvnită partidă de pe continent, o pasiune cât de puternică şi atât de neclin­tită? Desigur prea puţine. E adevă­rat că era de viţă aristocratică, o­­fiţer viteaz şi om de spirit. Din nenorocire, era un donjuan incori­gibil, un vânător de femei şi un am­biţios de măriri şi demnităţi. Pe a­­cest om fără inimă sau ca inima prea largă, care nici n’a iubit-o şi era nevrednic de dânsa, amorezata prinţesă l-a preferat monarhilor ce au aspirat la mâna ei, şi i s’a jertfit cu totul. Din scrisorile d-nei de Sévigné știm numai tragica întâmplare a rupturii logodnei, cât şi disgraţia lui Laiuzun un an mai târziu, în urma unei necuviinţe a acestuia fa­ţă de d-na de Montespan, amanta regelui, ceea ce-i atrase întemniţa­rea într’un fort din sudul Franţei, unde zăcu timp de zece ani. Dar ceea ce nu prea se ştia, şi anume partea cu adevărat tragică a ace­stei drame amoroase, unică poate în istorie, și care se termină cu moartea eroinei, și anume pa­rtea a doua a dramei — ne este admira­bil povestită, în două volume apă­rute de curând, de ducele de la Force, membru al Academiei fran­ceze. Ducele de la Force era cel mai indicat pentru aceasta, ca unul ce numără printre, strămoşii săi pe Lauzun în persoană. Cercetând cu atenţie arhivele sale proprii şi ar­hivele naţionale şi cele din Turin, a dat­ peste o sumedenie de scri­sori şi de acte referitoare la viaţa atât de sbuciumată a prinţesei, pre­cum şi peste Memoriile ei perso­nale, scrise aproape zi cu zi. Cu ajutorul acestor documente vii, a izbutit să reconstitue momentele e­­moţionante din viaţa acestei fe­mei, născută pentru cele mai înalte măriri, şi condamnată nenorocirii fiindcă a iubit nebuneşte pe un om nevrednic de ea. Aci, în aceste două volume, asi­stăm cu emoţie crescândă la toate etapele succesive ale Calvarului dragostei sale. Ce n’a făcut eai pentru acest om? II scapă din în­chisoare unde s’ar fi stins desigur ca şi Fouquet, fostul ministru dis­­graţiat, şi vecinul său de închisoa­­­re, cedând pentru această elibera­re două ducate in favoarea ducelui d’Anjou, fiul regelui, făcut cu d-na de Montespan, contribue la reabi­litarea şi ridicarea lui în schimbul multor altor jertfe; ba chiar obţine în cele din urmă de la rege permi­siunea de a se căsători cu dânsul in secret. Si cum credeţi că ai răs­plătit-o pentru atâtea jertfe si jertfa propriei sale vieţi acest om lipsit de caracter? -Prin procedeele ''Continuarea in pag. II-a) NOTE „GUVERNELE prezidate de d. general Averescu, — spune In­­dreptarea", — au fost guverne de restabilire a drepturilor sociale înă­untru şi de reluare a relafiarilor amicale in afară. „Românii ca şi străinii cunosc a­­cest mare adevăr fiindcă l-au sim­tit. Mai ales românii. Ei au .Minţim mai bine, aşa zicând, ,marele a­­devăr". DOMNUL G. Tătărescu declară că partidul liberal se prepară pen­tru o guvernare de peste o legisla­tură, „căci experienţa trecută, — adaogă d-sa, —­ ne-a dovedit că o singură legislatură nu poate să asigure posibilităţi de realizare in­tegrală a grelelor și complexelor probleme de guvernământ ale sta­tului român întregit". Subsecretarul de stat de la inter­ne ne spune că o ,Magură legisla­tură“ este insuficientă pentru ,re­alizarea integrală a grelelor, etc." Nu ne spune insă d-sa cam de câte legislaturi are nevoe in acest scop partidul liberal. Nu-i vorba de­ o gu­vernare perpetuă? Ar fi perfect logic. Cerem ca d. Tătărescu să-și spună­, întreg, gândul. * ANGLIA ANTISOVIETICA LORDUL GREY a rostit un discurs impresionant în Camera lorzilor împotriva regimului Sovietic. D-sa speră că niciun gu­vern englez nu va relua relațiile cu Rusia sovietică. CHESTIA ZILEI REGRETE GENERALUL.­­ A, ce bine era dacă votam le­­gea pentru desființarea presei... Scăpăm şi eu de chinuri Cronici de vară Soarele şi stropitoarea Primăriei de BARBU lA MAREANU Numai specia umană locuitoare a climatelor dulci poate gusta în tihnă şi cu nepărtinire până şi pro­dusele de artă de sub cerurile tro­picale ori din preajma mărilor po­lare. In dezacord cu estetîcîanîi meto­­dologişti, dar exprimânefu-mă în graiul lor, pot afirma că: valoarea intrinsecă a unei opere literare nu e prin ea însăşi răzbătătoare în afară. Iată un exemplu. Cu emoţie am citit cuiva următoarele versuri că­rora le găsesc elanul unui hymn vedic: 0/ soare1, veselie, viaţă, întinerirei A lumilor podoabă, a cerului i­m­bire! Destinzător mdestru de glasuri căutătoare, Deschizător feerie de aripi zbură­toare, Alungător de visuri, de griji, de gânduri rele. Absorbitor de umbre, culegător de stele, Ochiu splendid, care'n tine oglinzi întreaga lume,— Ador a ta lumină, mă’nchin la al tău nume, Şi simt că făr'de tine tot omul in orbire Lipsit ar fi de zile, lipsit de fericire! Ca să-l înduioşez l-am adăogat ascultătorului că versurile citate au apărut şease ani după săvârşirea din viaţă a poetului (acesta a mu­rit, la Mirceşti, în 22 August 1899, iar stihurilor amintite li s’a făcut loc în ediţia poesiilor lui Alecsam­­cferi, îngrijită de d. I. Bianu în 1896). Şi am mai spus că acel imn către Soare, a fost ireproşabil co­piat în zisa ediţiune, după fila 81 al manuscrisului 818 din colecţia Academiei Române. O poezie postumă, un manu­script: — cum vedeţi n’am spus un cuvânt de prisos, ci numai lu­cruri menite să melancolizeze şi să zămislească deci o stare sufle­tească primitoare de închinări. Ei aş! Tovarăşul meu asculta ursuz, şi regreta că este intr’o sală de redacţie şi nu într’un local unde se poate comanda o dublă citronadă din sifon la ghiaţă cu lămâe multă şi cu zahăr puţin. Am înţeles atunci că poezia lui Alecsandri nu e bine­venită pe o temperatură de 31 gra­de Celsius, la umbră. Şi că a fi ab­sorbitor de umbre e, în atari împre­jurări, pentru soare un grav defect şi nici de­cum o calitate. Ş’am mai înţeles că soarelui­,,ochiu splen­did“ vecinul meu îi prefera lur soare cu dinţi din să adaog că pentru posomo­rala anti-poetică a prietenului meu, am găsit apoi şi altă explicaţie, nu numai cea a unei temperaturi lipsite de blajinătate. In cartierul lui caldarâmul arde, se topeşte, iar maşina stropitoare a primăriei nu se simte, nu se vede. In strada lui, o pisică defunctă a adunat de vreo două zile batalioa­ne d­e muşte, iar furgoanele ser­viciului de ecarisagiu nu se arată să ridice hoitul cu armia bâzâi­­toare. Şi amicul—­care e şi scormonitor de hârţoage vechi, — mă ’ntreabă: ce s’au făcut reformele de gospo­dărie comunală cerute de către Obşteasca Adunare extraordinară de revizuire a Regulamentului Or­ganic a Ţării Româneşti? In deo­sebi ma întreabă, dacă tot nu s’au adus la îndeplinire poruncile dela 1831 „pentru curăţenia şi acele câte privesc la sănătatea orăşenilor“. Bunăoară: unde sunt cele 50 de cară cu câte doi boi „împărţite pe uliţe, datoare a umbla toată ziua şi veri-unde vor găsi cât de puţin gunoi ori stârv de dobitoace, să-l ridice şi să-l ducă afară!"? Şi mai departe: Unde sunt vesti­tele „care cu bufi... datoare a căra apă în toate zilele şi ai uda caldarâ­mul, »măturând şi praful, cari bufi la căpătâiul cel dinapoi să aibă câte un vas de tinichea cu găuri cai printr’acel vas să se verse apa din bute şi să se facă udarea cal­darâmului“? (Citit! continuarea în pag. II-a) *

Next