Adevěrul, august 1928 (Anul 41, nr. 13685-13710)

1928-08-02 / nr. 13685

Învăţăminte istorice Adevărul Ardealului La prăbuşirea Ungariei a contribuit în mare măsură politica greşită a guvernelor ungare faţă de naţionalităţi. Şi e interesant de urmărit, cum această greşeală sporea în raport invers cu desvoltarea principiilor naţionale în toată lumea. In vremea când toate popoarele începeau a-şi redobândi sau a-şi întări mai mult conştiinţa naţională, maghiarimea se dăduse cu totul pradă iluziei, că ar putea maghiariza şi asimila cu forţa naţionalităţile din Ungaria, cari laolaltă reprezentau un număr încă odată atât de mare cât erau maghiară. Iluzia aceasta devenise o adevărată fatalitate pentru politicianismul maghiar, care fu cu totul orbit de viziunea „naţiunii unitare maghiare“. Greşeala aceasta trebue să fie cu atât mai dureroasă pentru maghiarime, cu cât ea n’a venit în mod incidental, el a fost urmarea unei erori politice, care n’are cel puţin scuza de a nu fi fost prevenită. Intr’adevăr, chiar dela întemeierea regatului ungar maghiarimea a fost prevenită de cea mai mare primejdie ce ameninţa noua înjghebare de stat. Primul rege al Ungariei, sfântul Ştefan, care a fost desigur un domnitor înţelept, a dat fiului său Emeric sfatulsă nu încerce să asimileze naţionalităţile şi popoarele de sub sceptrul său, ci să le cultive caracterul lor propriu naţionalist, ca astfel ele să se întărească şi să devină "stâlpi puternici ai ţării şi ai coroanei. Desigur, că pe vremea lui Ştefan cel sfânt nu se cunoştea ideea naţională în sensul ei de astăzi, dar şi atunci oamenii înţelepţi îşi dedeau seama de deosebirile de rasă dintre diferitele popoare şi de efectele rele ce le putea avea încercările de contopire între ele. In rcursul veacurilor maghiarimea însăşi a fost expusă la tentative de desnaţionalizare, dar a rezistat cu bărbăţie. La 48, când ideea naţională triumfă în toată Europa, maghiarimea înclină din nou spre dorinţa de a-şi impune supremaţia naţională celorlalte popoare din Ungaria. Dar şi atunci li s’a arătat greşeala ce ar face-o mergând pe drumul acesta. Ludovic Kossuth, marele revoluţionar maghiar, voia ca în noua constituţie ce trebuia s’o dea Ungariei să fixeze situaţia naţionalităţilor după următoarele principii: „întocmai ca religia, interes social e şi naţionalitatea. In aceasta, ca şi în cealaltă, statul, ca atare, nui are nici un amestec. Construită garantând dreptul de asociare, cetăţenii sunt liberi, pentru apărarea şi desvoltarea naţionalităţii lor, precum şi a altor interese, să se unească în asociaţii după comune, comitate, pentru ţara întreagă. Din acest punct de vedere naţionalităţile au deplină libertate. Pot să-şi aleagă şeii, pe cari îi pot învesti cu titluri cum le place, pot să ţină adunări şi pot să aducă hotărîri în cadrele constituţiei şi ale legilor, iar statul nu poate pretinde altceva decât ca aceste adunări să fie publice". Aşa-i sfătuia pe maghiari reformatorul şi întemeietorul politicei moderne maghiare. Dar nici sfaturile lui Kossuth n’au fost ascultate, căci maghiarii au crezut că și-ar fi putut întemeia independenţa statului lor pe ruina sau pe mormântul celorlalte popoare din tară. Ceva mai târziu providenţa le-a trimis maghiarilor un alt îndrumător politic in persoana înţeleptului şi marelui bărbat de stat Francisc Deak, care a pus din njou degetul pe adevărata rană a statului ungar arătând connaţionalilor săi primejdia cea mare care rezidă în politica de persecuţie şi în încercările de desfiinţare a naţionalităţilor. Maghiarii nu l-au ascultat nici pe Deak şi au stăruit în calea lor greşită, care în mod fatal a trebuit să ducă la atentatul de la Sarajevo şi la prăbuşirea monarhiei austro-ungare. Succesele ce le-au dobândit cu politica de maghiarizare la șvabii din Banat și la slovacii din nordul Ungariei au îndemnat pe politicianii maghiari să se năpustească cu toată furia asupra poporului român din Ardeal, care rezista cu vrednicie tuturor tentativelor. Puţinele victime ce au făcut printre aceştia nici nu contează în viaţa unui popor de trei milioane. In faţa acestor învăţăminte istorice se pune imperios întrebarea pentru noi, cari suntem moştenitorii părţei celei mai mari şi în acelaş timp mai grele din fosta Ungarie, dacă nu cumva am moştenit, prin jocul fatalităţii atât de frecvent câteodată, şi o parte din „păcatul politic“ al obiectului moştenit? Spre marea noastră mâhnire, libertatea e transformată peste munţi într’o mulţime de dispoziţiuni, cari par anume luate pentru şicanarea publicului. Românii ardeleni le suportă greu,iar ei cel puţin ştiu să dea lucrurilor explicaţia cea adevărată; minorităţile văd însă în aceste dispoziţiuni, pentru cari de multe ori nu găseşti nici o explicaţie, atât, sunt de absurde, rea voinţă şi incapacitate de-a conduce. E în adevăr, ruşine că nu ştim să alegem oamenii după aptitudinile lor şi să-i punem pe toţi la locul care li se cuvine, ei-i aşezăm după consideraţii streine de interesul general al ţării. Tânărul nostru stat are două răni periculoase: problema minoritară şi administraţia publică. Din fericire problema minoritară, ca problemă de stat, nu e până acum atât de rău îndrumată încât să nu mai poată fi îndreptată spre bine, dar e mare temerea că administraţia noastră, aşa cum funcţionează în Ardeal, compromite şi chestiunea minoritară. Asupra acestei administraţii trebue să ne îndreptăm toată atenţiunea şi din învăţămintele istoriei să tragem cât mai mult folos pentru binele obştesc al cetăţenilor din ţară. I. B. sa Măsuri poliţiste vexatorii la Sighişoara SIGHIŞOARA. 27. Din când în când autorităţile poliţieneşti locale îşi aduc aminte că nu a veghea asupra intereselor cetăţenilor, împiedecând specula în piaţă. Atunci când nicăeri în ţară nu mai există sistemul preţurilor maximale, la noi, odată la câteva săptămâni autorităţile îşi fac apariţia în piaţă şi dispun ca toate să se vândă după normele stabilite de ele în birou, între patru pereţi, de oameni care nu s’au ostenit în prealabil să facă nici un calcul economic. In mod cu totul arbitrar se impune a se vinde fasolea cu i0 lei în loc de 20, oul cu 1 leu în loc de 2, etc. A crede că se combate scumpetea traiului cu măsuri izolate, esteevident o naivitate. O asemenea razie s’a făcut ori, joi, zi de târg săptămânal. Rezultatul imediat a fost bine înţeles dispariţia mărfurilor din piaţă. Intr’o clipă precupeţii nu mai aveau nimic de vândut, iar gospodinele se întorceau cu coşul gol. In străzile lăturalnice erau însă întâmpinate de aceeaşi precupeţi, care în taină le ofereau fasolea cu 30 lei şi oul cu 2.50. Şi marfa s’a vândut, în adevăr pe preţurile acestea , în adevăr de speculă. O altă chestiune este aceea a cântarelor. In Ardeal comerţul se face încă în mod patriarhal. Zarzavaturile, smântână, etc. se vând cu grămăgioara, cu bucata sau cu măsura. Nu înţelegem ce rău văd aici autorităţile ? Nu poate fi vorba de înşelătorie, sau de măsuri false. Totuşi, odată la câteva săptămâni se face razie şi se izgonesc din piaţă cei fără cântar. Ţaranii care vin pe jos de la sate cu productele lor, nu pot aduce în spinare şi cântarul. Ei vor prefera de aici înainte să-şi vândă marfa pe loc, la intermediari, cari vor revinde-o în piaţă cu cântarul dar cu legitimul surplus de preţ. Are cineva interes să împiedice negoţul sătenilor? In oraşul nostru cultivă zarza- SSfi pentru negoţ şi multe familii onorabile, care trimet apoi în zilele de târg servitoarele în piaţă, să vândă. Toată lumea ştie că servitoarea d-nei X aduce marfă gata cântărită şi nu încape înşelăciune. Este ca în băcăniile luxoase, unde ţi se dă zahărul şi cafeaua în pachete de 1 kgr, preparate de mai înainte, nimănui nu-i vine în gând să ceară controlul cântarului. Servitoarele acestora au fost gonite din piaţă, şi li s-a interzis să mai vândă. Pentru ce se şicanează în felul acesta negoţul? Consumatorul se vede şi el păgubit; măsurile restrictive contra precupeţilor le suportă, indirect, tot publicul. Ac. Cetitorii, cari au urmărit cu interes seria aceasta de articole, se vor întreba, cu drept cuvânt, pentru ce dăm atâta atenţiune crizei interne din anul 1905? Răspunsul, e foarte simplu. „ Criza din 1905 a eşit din proporţiile obişnuitelor crize de guvern şi a luat caracterul unei mari chestiuni de stat. După cum s'a văzut în articolele anterioare coaliţia maghiară pusese în discuţie însăşi existenţa dualismului care era baza fundamentală a monarhiei austro-ungare. Dacă ar fi triumfat politica Kossuthistă ruperea Ungariei de Austria s'ar fi înfăptuit poate, fără războiu, dar în tot cazul un grav conflict ar fi izbucnit chiar de atunci în Europa centrală. Interesul neamului românesc era să împiedice după putinţă înfăptuirea unui regat ungar independent. Motivele, cari dictau românismului această politică, le-am relevat destul de documentat în articolele precedente. Am văzut că chiar şi statele occidentale se opuneau la înfiinţarea unei Ungarii independente. Luptele naţionalităţilor din fosta monarhie, începute în spiritul concepţiei politice moderne în ultimele decenii ale veacului trecut, au lămurit opinia publică şi pe factorii conducători din ţările din apus asupra primejdiei ce ar însemna o Ungarie independentă în centrul Europei. Astfel se explică faptul, că tendinţele Kossuthiştilor de a sparge blocul austro-ungar, destul de primejdios pentru concepţiile moderne ale istoriei, şi a-l înlocui cu o formaţiune, mai unitară în fond, dar cu atât mai periculoasă ca tendinţe extremiste, a întâmpinat proteste unanime în Germania, Franţa şi Anglia. . La opera aceasta "de informaţiune a străinătăţii au avut un rol important şi românii din fosta Ungarie. Al doilea motiv pentru care am stăruit atâta asupra evenimentelor din 1905 a fost consideraţia ce trebue s-o avem în vedere în atitudinea noastră din prezent şi din viitor faţă de problemele minoritare. Lucrurile petrecute în Ungaria cu aproape un deceniu înainte de izbucnirea războiului încep a fi uitate de generaţia care le-a trăit, iar generaţia mai tânără şi opinia publică din vechiul regat şi celelalte provincii nici nu le cunoaşte. In lujiţa zilnică, ce în mod firesc există şi va exista şi în viitor, între românism, ca factor conducător în stat, şi între minorităţile din Ardeal, cunoaşterea trecutului politic mai recent de peste Carpaţi este de o necesitate absolută. Pentru români acest trecut trebue să fie un vecin de memento de a nu cădea în aceleaşi greşeli ale fostului regim ungar, iar pentru minorităţi el să fie o surdină,când vrea să ridice prea mult glasul invocând trecutul ordinei sociale, dar refăcând conştient păcatele politice. Din aceste consideraţii am crezut că este necesar să aflăm fazele principale, prin care a trecut criza din 1905, căci numai cunoscându-le pe acestea vom înţelege desvoltarea ulterioră a evenimentelor, cari au culmi Din trecutul Ardealului împăcarea Kossuthiştilor prin sacrificarea naţionalităţilor ţionalităţile din Europa erau aruncate pradă politică în gura coaliţiei maghiare, pentru îmblânzirea molochului Kossuthist." Reluând acum firul evenimentelor vom trece peste frământările fără sfârșit cari au continuat tot timpul până la numirea unui guvern în frunte cu Géza Fejérvary și având la interne pe Iosif Kristoffy, care a jucat un rol odios în politica noastră despre care am vorbit în altă serie de articole. Numirea noului guvern s'a făcut în ziua de 17 iunie, iar la 21 aceiaşi lună cabinetul lui Fejérvary s'a prezentat în Dietă. Guvernul acesta era creaţiunea lui Tisza şi numirea lui a provocat indignare generală în ţară. Era evident că Tisza căuta să-şi bată joc, cu ajutorul camarilei din Viena, de adversarii săi politici, între cari se numărau, de astădată, şi deputaţii naţionalişti. Dieta a primit guvernul lui Fejérvary cu huidueli şi protestări energice, încât primul ministru nu şi-a putut citi nici decretul de numiire şi nici pe cel de prorogarea drenat în atentatul de la Sarajevo din tei pe ziua de 15 Septembrie. Până şi vara anului 1914. Numai văzând pe deoparte tendinţele extremiste ale Kossuthiştilor şi gândurile lor faţă de naţionalităţile din Ungaria, iar pe de altă parte ticăloşia politică a camarilei din Viena, prin care a încercat să împace pe Kossuthişti pe socoteala acestor naţionalităţi vom putea înţelege cum s'a putut concepe şi realiza ideia acelui asasinat. îla casa magnaţilor, din care au lipsit în ziua aceia prelaţii tuturor bisericilor, a votat neîncredere guvernului. In loc ca criza să găsească prin această soluţie o destindere, lucrurile s'au agravat şi mai rău. Clubul parlamentarilor naţionalişti a cetit o moţiune de npincrcura în guvern. Coaliţia »'•cpiV'Mt" se îndârjise şi mai rău ,-i ni.. . ■' ■ r cjunw.i ce se făcuse de primul ministru Fejérvary, că coroana le lasă mână liberă în privinţa naţionalităţilor nu a fost în stare să-i mulcumească pe aprigii Kosuthişti. Ticăloşia ce o comitea „coroana" faţă de naţonalităţi era fără pereche. Iată ce mesaj trimetea ea, prin, primul său sfetnic, „naţiunei" maghiare, în schimbul refuzului de a i se satisface pretenţiunile naţionale în armată. „Noi trebue să năzuim, le spune baronul Fejérvary, ca naţionalităţile să vorbească bine limba maghiară când vor intra în armată. Mijloacele pentru ajungerea acestui lucru sunt în mâinile noastre şi COROANA NU NE FACE NICI O GREUTATE IN PRIVINŢA ACEASTA. Dacă legea învăţământului obligator al limbei maghiare in şcolile primare se execută cu stricteţe, atunci în scurtă vreme nu va fi nici un regiment în Ungaria a cărui limbă de regiment şi de instrucţie să nu fie cea maghiară. Cu această sofisterie iezuită au crezut cei din Burgul din Viena că pot rezolva o chestiune şi o problemă atât de importantă cum era limba în armata ungară. Berzeviczy îşi scosese din nou faimosul său proect de reformă al şcoalei primare, pe care îl trimesese în traducere germană, și în Germania. Profesoriigermani au făcut însă o apreciere cu totul contrară așteptărilor sale. Scandalul fără pereche provocat în Dieta ungară cu prilejul prezentăreimului guvern a avut un răsunet puternic în presa mondială, care începu să urmărească, cu tot mai mult interes şi cu mai bună înţelegere evenimentele din Ungaria. Astfel marele ziar Parisian „Le Temps" numeşte tendinţele de separaţiune ale ungurilor „o nouă nebunie" şi după ce relatează cele întâmplate continuă: „Discuţia evenimentelor din Budapesta este de aşa natură, încât opinia publică străină n'are ce căuta în ea. Dar nu se poate tăgădui evidenţa. Şi evidenţa este că situaţia Ungariei, cu totul diferită de aceea din 1848, îi impune, mai mult decât Austriei, grija unirei. Evidenţa este că din această unire Ungaria, de la 1867 încoace, are mai multe beneficii decât sarcini. Autonomia ar fi pentru maghiari — cari suniţi în minoritate în regatul Ungar — începutul sfârşitului şi Francisc Iosif I vede bine în viitor, atât ca rege cât şi ca împărat, când tinde să încetineze o evoluţie, care, dacă se precipită, nu se flie unde va duce. Este evident că guvernul Fejérvary nu-i constituţional. Dar dacă va permite să se pregătească cu sânge rece reformele necesare, pe cari le comportă pactul univeidualiste, va servi cauza ungurească". Pentru cei de la Paris era uşor săi judece cu sânge rece lucrurile, dar capetele Kossuthiștilor de la Budapesta erau prea înfierbântate pentru a putea gândi la fel. ION BAIL*" , DE * EK 15. SPITALUL DIN ABRUD Teroarea liberalilor la Arad în vederea alegerilor comunale „partidul ordinar“ săvârşeşte cele mai stupide ilegalităţi ARAD. In urma dizolvării consiliului comunal Arad, nouile alegeri s-au fixat pentru data de 9 August cor. Situaţia îngâmfaţilor liberali este dezastruoasă. Ea era de prevăzut cu mult înainte de dizolvarea fostului consiliu. Marele partid vintilist, este aşa de hulit de popor, încât astăzi, când trebue să dea un examen de popularitate, nu ştie pe unde să scoată cămaşa. Frica de o cădere ruşinoasă la alegerile comunale,, a făcut pe d. Duca multă vreme să ezite pentru a face presiunile necesare dizolvării fostului consiliu. Din sursă autorizată ştim, că d-sa ar fi pus în vedere prefectului de judeţ Ion Georgescu, că numai aşa dizolvă consiliul comunal, dacă acesta garantează sigura reuşită a partidului liberal la alegerile comunale. Pentru a-şi satisface bolnăvicioasa ambiţie prefectul Georgescu a promis că succesul e sigur şi că arădanii „plesnesc“ de dragoste pentru liberali. ADEVARATA SITUAŢIE faţă de nemulţumirea promisiunilor trecute în pact, ameninţă foarte mult sprijinul pe care contau liberalii să-l aibe din partea partidului maghiar. Aceste evenimente petrecute în ultimul timp au disperat din nou pe liberali, cari în furia lor neputincioasă, au deslănţuit în tot oraşul o adevărată teroare extra opoziţiei. Fostul primar dr. Ştefan Anghel, care prin purtarea sa sincer democrată şi cnstită, şi-a căpătat o mare popularitate în rândurile cetăţenilor, este urmărit de agenţii liberalilor la tot pasul, iar persoanele cu care d-sa stă de vorbă, sunt suspectate şi urmărite. Deasemenea casa este păzită de spioni. Faţă de lupta disperată pe care o duc liberalii, cât şi de teroarea pe care o întrebuinţează contra opoziţiei, aceasta la rândul său a format un puternic bloc cetăţenesc, care are menirea de a distruge pentru totdeauna veleităţile de stăpânire ale liberalilor la Arad. CUM VOR LIBERALII SA-ŞI ASIGURE REUŞITA E lucru sigur că liberalii nu vor putea în mod cinstit să capete nici 5 la sută din totalul voturilor. Contra lor nu se găsesc astăzi numai grupările politice, ci întreaga populaţie a oraşului, pe care politica gută pauperizare. Nici un glas de simpatie nu se mai ridică pentru partidul care a sărăcit ţara. Dar pentru obţinerea cu orice chip a reuşitei în alegeri, s-a insistat pe lângă autorităţile în drept, ca să fixeze numai 5 sectoare de votare la cca. 12.000 de alegători. Ori pentru această cifră este absolut necesar să fie cel puţin 8 sectoare aşa cum a fost şi la trecutele alegeri comunale. Dar reducerea sectoarelor de votare are un tâlc. Faptul acesta va da putinţa ca agenţii liberalilor să nu lase să treacă la vot decât oamenii pe cari îi cred că simpatizează cu ei, căci într-o singură zi nu este cu putinţă să voteze la 5 secţii 12.000 cetăţeni. CĂMINUL MUNCITORILOR ÎMPĂNAT DE AGENŢI Liberalii când sunt la ananghie ştiu să se răzbune. De exemplu, conducătorii muncitorilor au refuzat pur şi simplu să încheie o cârdăşie cu liberalii. Aceştia de teamă ca muncitorilor să nu li se dea consemnul din partea conducătorilor lor ca să voteze cu opoziţia, a oprit accesul în căminul muncitoresc al conducătorilor acestora, şi căminul este păzit în interior de agenţii siguranţei. Iată în ce fel vor să-şi asigure liberalii reuşita la alegerile comunale. Dar teroarea este abia la începutul ei. Noi o vom urmări-o şi vom demasca-o. Nu vom trece cu vederea nici actele de răzbunare pe care comisia d-lui Ion Robu, le-a comis în scurtul timp de când domneşte în fruntea oraşului. ION MEHEDINŢEANU Dar intre balivernele prefectului şi realitate este o mare diferenţă. Nici un partid de opoziţie n’a voit să dea sprijin liberalilor. Muncitorii i-au sfidat cu indiferenţă, iar în sânul însuşi al taberei liberale, o mulţime de elemente nedreptăţita, în frunte cu avocatul Athanasie Măr-Gvgrfiului.; liberal a dus-o la compleca ii /îiwftrtt Anni rîn Vi n v, J. W*'1 J.. _ — n a n ni culescu, directorul de bancă Verişan şi proprietarul Const. Simniceanu ameninţă cu eşirea din partid, deoarece numai slugile de casă ale prefectului au fost favorizate totdeauna. Faţă de această situaţie internă critică, de părăsirea lupiştilor, cât şi de refuzul partidelor de opoziţie, cărora le-au cerşit sprijinul, liberalii sunt disperaţi. In această disperare au fost nevoiţi să încheie faimosul pact prin care Béla Barabás va fi al doilea pe lista consiliului comunal şi va ocupa postul de prim ajutor de primar al Aradului, iar ajutor de primar va fi tot un maghiar. Pe lângă aceasta, numărul consilierilor maghiari va fi tot cât al românilor. Văzându-se la largul său, partidul maghiar a căutat să-şi impună pe cei mai înverşunaţi membri ai săi in consiliul comunal, aşa că elementul românesc alcătuit din ciurucuri, nu va însemna nimic la conducerea oraşului Arad.,, ÎNCEPE teroarea " La un moment dat, liberalii s-au crezut salvaţi. Pactul încheiat cu partidul maghiar, oricât de antinaţional era, salva prestigiul partidului liberal, care vede toată ziua numai trădători şi vânduţi străinilor în tabăra opoziţiei. Dar lucrurile luară o întorsătură neaşteptată. Promisiunile liberalilor relativ la dreptul de publicitate al liceului maghiar din localitate, nu fură acceptate de ministrul Angelescu, şi acest refuz stârni o adevărată revoltă în sânul maghiarimii. Pe lângă aceasta mai isbucni şi în sânul partidului maghiar o ceartă pe seama locurilor din viitorul consiliu comunal. Chestiuni de ordin personal între d-nii Zima Tibor şi Nagy Sándor pot da loc la o ruptură în sânul fracţiunei maghiare. Şi această ceartă alimen CLUÎ, 30. — Eridim, la orele 10 s-a deschis congresul partidului social-democrat, sub prezidenţia d-lui dr. Al. Luchian. Deschizând şedinţa preşedintele arată activitatea organizaţiei clujene în ultimul timp. Secretarul şedinţei a citit darea de seamă asupra activităţii comitetului executiv. Raportul a produs vii discuţii. Delegaţii din partid au acuzat comitetul executiv că nu şi-a făcut pe deplin datoria. După amiază congresul şi-a continuat lucrările, dându-se lectură rapoartelor filialelor. Azi dim. s-a continuat citirea rapoartelor d-lor Gherman Cluj şi Cornet-Arad, Barta-Braşov, Gheorghe Nagy, Ladislav Fekete şi alţii. S-a ales apoi comitetul, în frunte cu d. Al. Luchian . Date asupra desordinelor studenţeşti de la Oradia CLUJ, 30. La Oradia a început strângerea datelor referitoare la desordinile studenţeşti din Decembrie 1927 şi care vor servi la redactarea unui raport amănunţit al Uniunii Sudenţilor Români faţă de Uniunea Studenţească. Prin acest raport se urmăreşte evitarea unei eventuale excluderi din Uniunea Internaţională a studenţilor români. Trei locuinţe Incediate de trăznet CLUJ, 30. — Eri după amiază în corn. Bonţida a căzut trăznetul pe casa locuitorului Mincu Ion, incendiind-o. Focul a fost alimentat de un vânt puternic astfel că s’a întins şi la locuinţele lui Simion Mincu şi Nicola Varady. Toarte trei gospodăriile au fost distruse până în temelie. Pagubele se ridică la 500.000 lei. rea Poena continuă să ardă CLUJ, 30. — Pădurea Pocnl continuă să ardă cu aceiași rude. Din Cluj s’au trimis noui ajutoare. Pagubele sunt incalculabile. d»«I Literaţii şi pedagogii bănăţeni Mihai Roşu Martinovici 1750—1822 Cunoaşterea trecutului şi cultul marilor înfiinţaşi iată două obligaţiuni poruncitoare pentru noi românii, cam astăzi mai mult ca oricând avem nevoe să ne adăpăm sufletele şi să ne întărim minţile, luând folositoare exemple din frământările pentru libertatea culturală şi jertfele aduse de o pleiadă de bărbaţi distinşi pe altarul redeşteptării noastre naţionale. De aceia, cunoscând că puţini sunt acei ces’au interesat de mişcarea culturală a poporului român bănăţean din secolul al 18-lea, dată de la care începe adevărata afirmare a poporului român pe acest tărâm şi deci de marii dascăli, literaţi, pedagogi, cărora li se doreşte punerea primilor stâlpi ai vieţii naţionale din această mândră provincie, am căutat să desgropăm hrisoavele bătrâneşti păstrate prin biblioteci şi să răsfoim documentele şi scrierile apărute până acum, scoţând la lumină pe acei cari în trecutul şcoalelor bănăţene, au jucat un rol deosebit. O pleiadă întreagă de idealişti şi luptători plini de însufleţire pentru ridicarea poporului din mijlocul căruia au pornit şi în slujba căruia au înţeles să stea cu abnegaţie şi dragoste până lasfârşitul vieţei lor. Luându-i pe rând, vom începe astăzi cu Mihai Roşu Martinovici. Fiu de plugar născut la 4 ianuarie 1750, în comuna Jadani. Pe tatăl săi îl chema Martin Roşu din comuna Serdin, iar pe mama lui Stanca din comuna Jadani judeţul Timiş-Torontal. Primele cunoştinţe şcolare şi le-a căpătat de la un preot de sat cu numele Barbul, după care în 1763 îl găsim la şcoală în Timişoara unde episcop era Vichentie Ioanovici Vidak iar dascăl George Popovici. Aci, la Timişoara, Mihai Roşu, fiul lui Martin este obligat să-şi isârhizeze numele ajungând Martii novici şi tot aci graţie unei stăminte de fier reuşeşte a se cultiva şi învăţa, câteva limbi, fiind pus apoi să stea în slujba bisericii până la anul 1794când,, se retrage în comuna Jadani unde a scris 5 cărţi cu caracter moral şi religios. In anul 1779 când se deschid porţile primelor şcoli normale şi de teologie, Theodor Iancovici de Mirivo îl aduce pe Mihai Roşu Martinovici ca profesor pentru dascălii români, cărora le „prescria şi tâlcuia învăţăturile româneşti“. Ca paraclisiarh al bisericii catedrale din Timişoara şi ca unul din cei mai buni cărturari bisericeşti din acea vreme, el a tradus în limba română cartea cu cunoştinţi teologice slave şi a tipărit apoi şi „Normalul“ (carte cu cunoştinţi pentru învăţtori) tradus din sârbeşte. Prin concursulşi ajutorul protopopului C. Şuboniu al Timişoarei, M. Roşu Martinovici a mai tipărit o serie de cărţi folositoare cari îl aşează în rândul cărturarilor de seamă ai Banatului şi printre marii apostoli ai redeşteptării naţionale ce au luptat pentru descrobirea bănăţenilor de sub sclavia ierarhiei, sârbeşti. Autodidact neîntrecut, acest om a învăţat sârbeşte, ruseşte, greceşte şi alte limbi, ajungând a fi primul dascăl la şcoala normală din Timişoara şi în acelaşi timp cel dintâiu „tâlcuitor al teologiei în reşedinţa episcopiei“. Intre anii 1814—1817 a locuit la nepotul său Petru Roşu învăţător, în Ianova iar de atunci s-a strămutat la Murani, pentru ca în 1822, simţindu-se greu bolnav să ceară a fi dus la Jadani, comuna natală, unde a şi murit în ziua de 18 Septembrie, fiind înmormântat cu mare pompă. Multe din operile lui Mihai Roşu Martinovici din lipsă de mijloace şi datorită caracterului lor de biciuire a sistemului feudal de pe atunci, nu ,s’au putut ori nu s’au admis a fi tipărite, rămânând în manuscris. Persecutat şi urmărit de inamicii cauzei naţionale româneşti, el a avut de îndurat multe lovituri sufleteşti. Le-a biruit însă pe toate, semănând cu folos pe ogorul cultural al poporului românesc. BANCIULESCU Un caz curios în jud._Bihor CLUJ, 30. — In comuna Iancead, jud. Bihor, au fost găsiţi azi dimineaţă morţi Intr'un grajd Isidor Hahn, soţia lui Ana şi fetiţa lor Marioara. Cazul e complect înconjurat de mister. D. prim procuror Şovrea din Oradia a plecat la faţa locului pentru cercetări. Tot în grajd s'a aflat cadavrul u.nei vite care pare a fi otrăvită. . , ----mnlllfc- a —alW—n»I __* Misterioasa dispariţie a unui comerciant CHIŞINĂU. 30. — Directorul agenţiei Băncii MoldovA din comun® Cimişlici anume Alter Iscovici, a însărcinat pe fiul său să transporta la sucursala băncei din Tighina, suma de 2000 lei, efecte in valoare de 300 mii lei şi două duplicate (scrisori de trăsură) pentru două vagoane de porumb în valoare de 200 mii lei. In gară fiul directorului a întâlnit pe comerciantul Iosef Tipliţchi, care mergea şi dânsul la Tighina şi Ta rugat să ducă sucursalei băncii de acolo banii şi actele. Comerciantul a luat cele încredinţate însă n’a plecat la Tighina. Cazul a fost adus la cunoştinţa justiţiei care a început ancheta. S-a constatat că acel comerciant a dispărut însă a lăsat banii în păstrarea mamei sale. Citiţi „Adevărul Literar“ Pe valea Cernei în Banat