Adevěrul, iulie 1929 (Anul 42, nr. 13962-13987)

1929-07-01 / nr. 13962

ANUL 42 No. 13062 750 lei pe un an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni [BIBLIOTECA,,, iSTRA' SIBIL*) ^ .«/OJIU ani 1 Iulie 1929 6 pagini Adevărul FONDATORI: AL V BELDIMAN 1888-189? CONST. MILLE 1897—1928 In străinătate dublu LEI 3 BIROURILE : București, Strada Sărindar No. 7—9—11LEI 3 TELEFOANE, Centrala: 306 87, 324 73, 346 79, 353 54. Provincia: 310/68.______________ D. Vintilă Brătianui amenință cu retragerea din parlament. Bine că o spune, căci altfel faptul ar trece neobservat! Un document al vremii In fal,a tribunalului din Oradia s'a desbătut un proces care iese din comun, spre a se situa în ordinea manifestaţiunilor caracteristice ale vremurilor noastre, de după război. Un fost candidat de deputat, a chemat în judecată pe un fost prefect liberal, pentru toate actele de abuz şi de teroare pe care le-a suferit în cursul alegerilor trecute. Fostul candidat a cerut satisfacţie justiţiei, pentru arestarea nelegală, pentru escortarea pe jos cale de zeci de kilometri şi pentru împiedicarea liberei mişcări pe teritoriul judeţului, fapte săvârşite împotriva lui, fără nici un temeiu legal. Cu o stăruinţă în adevăr pilduitoare, candidatul oropsit, a ajuns în sfârşit la desbaterea publică a acestui proces, care dacă nu mai are actualitatea unor zile de tristă amintire, are în schimb puterea unui veritabil document al vremii. In fata judecătorilor dela Oradia, s’au perindat toţi factorii răsunătoarelor alegeri ale sistemului de abuz şi de teroare din trecut. Aceşti factori electorali, nu sunt însă oameni cărora legea Ie dă un rol activ în desfăşurarea alegerilor, — aşa precum desigur, dumneata, iubite cititor, îţi închipui. Ei sunt nişte bieţi oameni umili, lipsiţi de orice rost oficial în tehnica electorală prevăzută de lege. Dar printr’un paradox nefericit, ei sunt, totuşi aceia pe cari un sistem întemeiat pe nelegiuire şi pe abuz, i-a fixat în fruntea acţiunilor electorale, consacrându-i până de curând în rolul de factori determinanţi, cu puteri absolute, ai... votului universal: jandarmii. Ei bine, în faţa magistraţilor, au defilat câţiva din aceşti nenorociţi, pentru a răspunde de abuzurile săvârşite sub porunca unui sistem, în mâna căruia au fost simple şi nefericite instrumente. Sistemul s’a prăbuşit sub uriaşa revoltă a ţării răscolite şi indignate ; bietele lui epave au rămas să facă mărturia unui trecut plin de păcate şi să poarte ruşinaţi, amintirea unei triste glorii, in faţa opiniei publice... Sbuciumul jandarmilor aduşi în faţa tribunalului, a fost dramatic şi elocvent deopotrivă, întrebaţi să declare, cine le-a poruncit să aresteze pe candidaţii opoziţiei de atunci, unii au spus că li s’a interzis prin ordin această declaraţie, alţii, că au fost ameninţaţi cu spargerea capului, dacă nu vor proceda aşa cum au procedat... Ce puteau face magistraţii ? Cum puteau stoarce de la aceşti oameni, terorizaţi ei înşişi, o vorbă lămuritoare, cu ajutorul căreia să poată deslega sinistrul mister al abuzurilor electorale din trecut ? Procesul nu mai era un proces comun, cu fapte precise şi cu răspunderi şi mai precise Acţiunea se transforma într’un mare proces al vremii, in care nefericiţii jandarmi nu erau decât oarbe şi triste instrumente ale unui sistem, care s’a îngrijit să n’aibă niciodată răspunderea odioaselor sale fapte. Obscur şi perfid în exerciţiul unei domnii prelungite peste firea lucrurilor şi peste dispreţul legilor, acest sistem a trebuit să fie obscur şi perfid şi în ziua în care trebuia să răspundă de o infimă părticică a imensei sale activităţi nefaste. ...Epilogul de la Oradia a confirmat acest adevăr lapidar şi definitiv — dacă mai era nevoe să-l confirmee Tiberiu Vornic N A Z B A T I I IUTE! D. C-iornescu, şeful celor trei averescani şi jumătate din Roman, vorbind la o întrunire publică despre nevoia schimbării de guvern, declară că nevoile ţării sunt atât de grabnice incât schimbarea trebue făcută iute. Nevoile tării — treacă-meargă! Dar nevoile averescanilor... Kix După cartea d-rului Dolgan „L’architecture de la Matiére“ în care ajutorul, studiind structura atomului de materie, descoperă existenţa lui Dumnezeu, iată că în librăria franceză apare o nouă operă mistică datorită d-lui D. Drăghicescu: „La nou, ■jelle Cité de Dieu“. Un volum mare de aproape şapte sute de pagini în care se desvoltă teza că întreaga istorie a omenirii se rezumă într’un efort al rasei sau speciei umane spre o ţintă: unitatea ei. Tendinţa aceasta a omenirii dealungul veacurilor de a ajunge o unitate, un fel de superstat, este, după d. Drăghicescu opera unei providenţe, a unei divinităţi implacabile. Şi expresia acestei voinţi providenţiale ar fi în faza actuală a istoriei: Societatea Naţiunilor. Toate zbuciumările omenirii din timpurile antice, în Asia şi în Europa pe timpul lui Carol cel Mare, Carol Quintul, Ludovic al XIV-lea şi Napoleon. Toate suferinţele, chinurile şi ruinele pe urma ultimului război mondial, au fost numai etape trecătoare prin care omenirea este dusă de mâna tainică a Divinităţii pentru crearea Cetăţii ideale, a „Cetăţii lui Dumnezeu" visată de un Sf. Augustin (în opera sa intitulată „La cité de Dieu" de unde d. Drăghicescu şi-a luat titlul operei sale de azi) şi pe care o va realiza „Societatea Naţiunilor". D. Drăghicescu ne spune că asistăm astăzi la naşterea unui neocreştinism, un fel de renaştere religioasă şi numai cu acest nou efort moral şi religios, vede d-sa posibilitatea înfăptuirii cetăţii armoniei universale. Cartea d-lui Drăghicescu, bogată în cunoştiinţe vaste de istorie şi filozofie, e prefaţată de Albert Thomas care nu prea împărtăşeşte însă elanurile mistice ale d-lui Drăghicescu. Pentru noi, lucrarea d-lui Drăghicescu — care apare odată cu a d-lui dr. Doljan — este expresia unei interesante manifestări mistice a intelectualităţii române. Doctorul Ygrec Escursiunile cu automobilul i sunt minunate. Dar vai, uneori survine câte o pană. Vremea trece repede, cetind: CARNETUL NOSTRU „NOUA CETATE A DOMNULUI“ « Opere mistice româneşti în Franţa » GLOSE POLITICE... O păţanie instructivă In şedinţa de ori a Senatului, s’a petrecut o scenă foarte hazlie şi foarte instructivă in acelaşi timp. Senatorul Nicolescu, un înflăcărat şi extrem de războinic liberal, făcea, cu glas puternic, o comunicare belicoasă d-lui Virgil Madgearu. Senatorul liberal spunea că amânarea unor alegeri pentru Camera de comerţ se datoreşte numai consideraţiunilor politice şi că d-sa are la dispoziţie dovezi sdrobitoare în această privinţă. In consecinţă a cerut să i se fixeze im termen cât mai urgent, spre a-şi desvoltă interpe- larea. Ministrul industriei s’a ridicat prompt şi a declarat că acceptă să stea faţă în faţă cu interpelatorul şi, pentru a nu lăsa echivocul nici o clipă, a cerut să se desvolte interpelarea imediat. Cererea d-lui Madgearu a provocat o adevărată panică în sufletul bietului domn Nicolescu şi a greu încercaţilor săi amici politici. Lucrurile se precipitaseră neobicinuit şi ironic: senatorul liberal era chemat să-şi dovedească imediat pateticele afirmaţiuni riscate cu o clipă mai devreme. Ci omul, n’avea In fond nimic a spune. Bizuindu-se pe concursul vremii, el credea că deocamdată gălăgia făcută va rămîne fără urmări şi interpelarea va fi uitată in negura zilelor viitoare. Promptitudinea d-lui Madgearu l’a pus in faţa unei situaţiuni jalnice şi mizericordioase. In ilaritatea generală, a schiţat câteva anemice pretexte de amânare şi apoi s’a retras cu fierul unui om surprins de neprevăzute catastrofe.... * ‘ ‘ . Ceeace însemnează că nu totdeauna e bine să fie omul belicos cu oricepreţ. Ca să nu păţească la fel cu d. Nicolescu, eu i se ceară ieşirea pe teren şi să n’aibă asupra sa, nici o armă... Economiieri la Cameră, d. Căpâlneanu — deputat majoritar — a avut un remarcabil succes. Şi pe neaşteptate. Se urcase la tubură, car să citească o comunicare. Deputaţii erau distraţi sau indiferenţi. Coresante... Cele mai adesea: nedreptăţi individuale, nevoi locale, plângeri — in sfărşit un ecou al stărilor penibile din cutare sau cutăre judeţ. Dar deputatul majoritar nu cere nici mutarea unui pretor, nici anchetarea unui magistrat. Cere economii budgetare! Un ropot de aplauze. Deputatul continuă încurajat: — Desfiinţarea diurniştilor... Alte aplauze. — Suprimarea prea numeroaselor misii in străinătate... Și — in sfârșit : — Reducerea numărului ministerelor.......... ' ' Aci, aplauzele au fost mai frenetice decât oricând. ...Cine a vorbit de parlamentul demisiilor în alb ? Interim %I (Citiţi continuarea în pag. II-a). Buletinul cărţilor de CONST. ŞAINEANU ■ 98 MÎ care şi-a găsit umbra“, nuvele de Cezar Petrescu Sub titlul de mai sus d. Cezar Petrescu ne oferă patru nuvele, dintre cari două cu subiecte fantastice şi două luate din viaţa reală. In cea dintâi nuvelă, care a dat titlul ei întregului volum, eroul este un politician marcant, în ajun de a deveni prim-ministru în urma unei cuvântări strălucite în Cameră împotriva guvernului la cârmă. Dar o întâmplare ciudată, aproape ridicolă și în tot cazul de necrezut, îi zdrobește,cariera pentru totdeaufta.* Intro noapte cu ceată groasă, pe când se întorcea acasă pe jos dela un handlet oferit de partizanii săi politici, un bețivan întâlnit pe trotea, îi spusese recunoscându-1: JVu merit să vă calc pe umbră, cucoane Ionel!" Ei bine, din acest moment, marele om de stat „care se ştia tare, fiindcă era înfricoşător de singur", şi pe care niciodată nu-l preocupase până atunci vreo umbră omenească, se simte deodată obsedat de propria-i umbră, aci lungită înainte, aci topindu-i-se sub picioare sau lungindu-se îndărătul lui.. Şi nu uitaţi că era ceaţă groasă, că deabia se puteau vedea doi oameni fata, în faţă, necum să-şi distingă evoluţiile umbrelor lor pe pavaj. Ajuns acasă, în palatul său, unde trăia singur,şi într’un lux aristocratic, obsesiuneaumbrei devine din ce în ce mai chinuitoare. Cearcă să doarmă, dar în vis îi apare altă umbră cu care se luptă teribil şi care vrea să-l sugrijie. Se deşteaptă, ia o carte s’o citească, dar cartea îi alunecă din mână, şi în mintea-i confuză începe să defileze întregu-i trecut, ce părea definitiv uitat, într’un şir de scene dureroase : o fată amăgită de dânsul şi apoi mişeleşte părăsită, — copilaşul lor lăsat să moară fără a fi vrut măcar să-l vadă — apoi moartea nenorocitei părăsite. Cu aceste victime izbutise eroul nostru să-şi pietrifice inima pregătindu-se pentru înalta-i carieră politică. Dar nici umbra nu se dădu învinsă. Ea îl urmăria pretutindeni. In toiul cuvântărilor politice, ea îi repeta fiecare gest, fiecare mişcare. „Un nimic, un fleac, o umbră, propria lui umbră, îi zădărna calmul până atunci nesdruncinat de nimeni“. Ea îi clătina ceea ce el furase temeinic în 20 de ani". In sfârşit, el înţelese că totul e pierdut: „N’am să scap de ea acum, nici un cosciug", îşi zicea el. , * Asistăm astfel, încetul ,cu încetul, la decăderea treptată, intelectuală şi morală’ a acestui parvenit, la decrepitudinea lui fizică. Până ce, într’o noapte, urmărit mereu de umbră, se spânzură de craca strâmbă a unui prun, scăpând astfel pentru totdeauna de urmărirea duşmanei sale. Aceasta-i povestea cu „omul care și-a găsit umbra". Oare nu vi se pare bizară atitudinea acestui politician de frunte, descătuşat de orice sentimentalism, care se lasă afi obsedat, nitam-nisam, de umbra lui, în aşa grad încât să-şi sdrobească cariera-i strălucită şi să-şi pue capăt vieţii? N’ar fi fost mai natural ca decăderea marelui om politic să fi provenit din vreun mo-‘ abil sufletesc acceptabil, iar nu din diversele proecţiuni în spaţiu ale unei simple’ umbre, mobil ce nu pare deloc serios? Poate şi din pricina aceasta povestea în chestiune e lipsită de interes, iar evoluţiunile decăderii şi chiar tragicul sfârşit al eroului ne lasă cu totul indiferenţi. ., ,Cu mult mai verosimilă se prezintă nuvela „Somnul", deşi cu un substrat tot fantastic. Cum „subconştientul“ preconizat de Freud e astăzi la modă, d. Cezar Petrescu aţinut şi d-sa să ilustreze teoria Freudiană ,cu o nuvelă. Eroul e tot un mare politician în ajun de a deveni ministru, care, ca şi cel din nuvela precedentă, sfârşeşte prin a-şi zdrobi cariera. Pricina, o veţi vedea îndată . Soţia acestui politician de seamă, — o creatură adorabilă şi adorată de dânsul — e o fiinţă cu totul enigmatică. Cu toate că-şi iubeşte soţul, ea nu-şi trăieşte decât în vis clipele cele mai fericite, extazurile voluptuoase, pe cari apoi,în naivitatea ei, le împărtăşia şi iţii., Pentru a o sustrage acestui alt siptom nenorocit, politicianul nostru renunţă la portofoliul de ministru ce-l aştepta, părăseşte ţara şi se stabileşte cu iubita-i soţie în străinătate. Zadarnic sacrificiu! Pretutindeni, în orice loc, aceeaşiscenă dureroasă se repeta mereu. In fiecare noapte, pe figura Cordeliei adormite,apărea semnul vieţii ei tainice de dincolo de somn. Cufundată într-o lume misterioasă, ea nu-şi mai aparţinea; gura-i frumoasă nu exprima decât suspine şi adoraţii venind dirntr’o lume invizibilă. Pămânţii din vis ai voluptuoasei creaturi erau, când un barcagiu murdar, chior şi ştirb, întrevăzut în timpul zilei, sau un ofiţer întâlnit pe culoarele hotelului ; când un preot, un vecin de masă, puff chelner, un portar, un şofer sau un cerşetor cu papagal şi chiar un liceean. Toţi aceştia îi dădeau întâlnire în lumea neprecisă şi necontrolată a visului. Ceiace nu împiedica pe frumoasa femee de a fi un model de cinste în viaţa reală! Desperat, politicianul se întoarce în ţară şi seretrage cu draga-i, şotie într’o căsuţă din creerii munţilor. Aci, în singurătatea impunătoare, cărţile fură unicii, ei tovarăşi de viaţă. Dar cărţile sunt tot atât ,de periculoase ca şi oamenii reali., Eroii lor fură rând pe rând în somn amanţii ei de o noapte. Intr’o zi, pe când adormise in fotoliu cu o carte mn mână; soţul li surprinse acelaş surâs voluptuos pe buze. Eşti din minţi, osugrumă, Cartea căzu pe genunchii ei: era Bibliai,, Această nuvelă, cu toată esenţa ei fantastică, e mai aproape de adevăr decât cea precedentă. Evoluţiunea sufletească a eroului e traturată şi durerea lui explicabilă şi sinceră. El suferă, şi suferinţa lui ne mişcă, o împărtăşim şi noi, fiindcă ea porneşte dintr’un mobil real, omenesc: dragostea, pentru care ,ă jertfit] totul. Până si stilul 'acestei nuvele, vioi, curgător'şi firesc', dî-J; '* -eYr .j ’- • '-Y. ■ •'*% v '• • \- «■;» :• /.% ■' 'oferă esenţial de acela al celorlalte nuvele, cum vom vedea numaidecât. O nuvelă din viaţa reală este „Faluce". Autorul, într’o şarjă inofensivă, ne prezintă câteva aspecte de viaţă surprinse în cercul vizitatorilor obişnuiţi ai marelui hotel din Sinaia. Un]senator şi soţia-i nu tocmai tânără dar căreia nu-i displace încă flirtul; un oarecare Toto, de 60 de ani, ce cunoaşte toată lumea, bârfeşte pe socoteala ei şi e nelipsit din mijlocul tuturor; un tip de negustor sui-generis, cu 3-4 idei geniale „pe fiecare zi, capabile de a regenera omenirea; apoi escursiuni, flirturi, petreceri, etc. — alcătuesc personagiile şi ocupatiuniie lor zilnice, cari defilează dinaintea noastră. Un adevărat teatru în care actorii şi-au scos măştile si apar in toată realitatea lor, mi tocmai atrăgii toare. E o bucată foarte lungă, cea mai lungă din volum (22 de pagini!), care desigur ar fi câștigat mult fiind mai concentrată, dar care nu e lipsită de un spirit rea! de observ) „Cartea Românească“, resti. - Y""* -Bucu★ CHESTIA ZILEI Procesul lui Cehovsky ACUZATUL. — Cât despre acuzația că am cheltuit o jumătate miliard... . «i D. VINTILA (ghionftindu-l, în șoaptă): — Zi-i că-i excedent ! ALEXANDRU G. RADOVICI de I. C. ATANASIU Mâine Duminică se aduc la Ploeşti spre a fi reînhumate osemintele lui Alexandru Radovici, mort la Iaşi, la locul de datorie. Cel ce a fost Alexandru Radovici, îşi va petrece vecinicia în mijlocul alor săi, pe cari atâta i-a iubit şi se va odihni în pământul oraşului Ploeşti, care a imprimat locuitorilor un spirit de frondă şi de răsvrătire ce-l aşează într’un cadru special al Vieţii noastre sociale şi politice. In această însuşire miraculoasă a oraşului Ploeşti, îşi găseşte nemurirea ţinuta publică a lui Alexandru O. Radovici. Fiu al unei cunoscute şi respectate familii din marea burghezie, având o situaţie materială strălucită, posedând o educaţie distinsă şi o instrucţie generală aleasă, Alexandru Radovici ar fi putut să-şi taie in viaţă un drum uşor, plăcut, preasărat numai cu satisfacţiuni şi mulţumiri uşoare, drum la care îi dădea dreptul originea lui înrădăcinată în mediul privilegiat din acea vreme. Dar firea lui nu i-a îngăduit o atare fericire. Plămădeala lui organică l-a purtat pe alte drumuri, mult mai luminoase, dar, în acelaş timp, atât de anevoioase şi de chinuitoare. întors din străinătate, cu studiile juridice terminate în chip strălucit, el vine în ţară aducând de acolo nu frivolitatea mediilor fericite, ci durerea şi asprimea vieţii celor mulţi şi obidiţi. Cât timp a stat acolo, calda i-a fost luminată nu de petreceri uşoare, ci de preocupări de mai mare dreptate socială, iar această lumină curată a adus-o Radovici în ţară odată cu venirea lui. Y' Y’ i In Bucureşti, alături de câţiva prieteni întru, acelaş ideal, tovarăşi hrăniţi de aceleaşi idei, el pune bazele primei manifestări socialiste la noi: Cercul de studii sociale „Drepturile omului", ale cărui conferinţe Duminicale încep în sala Franzelari. Nu mult după aceea, Cercul de studii face să apară (la 1 Aprilie 1885) un ziar întitulat „Drepturile* Omului!1. La tribuna Cercului de studii şi în coloanele ziarului se perindează numele lui Alexandru Radovici, Ion si Sofica Nădejde, C. Miile, C. C. Bacalbaşa, Emil A. Frunzescu, F. Gesticone, Paul Scorteanu, , S. Popescu, D. Ionescu, C. Filiţis, Vintilă Rosetti, G. Ionescu, Grigore Munteanu, Dimitrie Lupu, B. Bechler, Mircea C. Dimitriade, Costăchescu. In ziua de 11 Aprilie 1885, cu prilejul înmormântării lui C. A. Rosetti, se desfăşoară în cortegiul mortuar, pentru prima oară în „România, drapelul, roşu al socialismului şi, sub cutele lui, Alexandru Radovici a condus la locul de veci pe marele democrat Rosetti. In acest timp, mişcarea socialistă se desvoltă din ce în ce mai mult. Propaganda printre muncitori si întrunirile de la clubul Sotir din Piaţa Amzei, atrag din ce în ce mai mult massele spre noul partid. Intelectuali — unii veniţi din străinătate, alţii, din ţară — iau loc în rândurile socialiste, cari, după strămutarea soţilor Ion şi Sofia Nădejde, de la Iaşi la Bucureşti, se organizează în chip temeinic şi formează partidul muncitorilor din România, după programul social-democraţiei germane. ■ Acum, Alexandru Radovici putea privi cu mândrie clădirea ridicată şi prin contribuţia lui, atât de largă, chiar de la punerea temeliei. Partidul muncitorilor din România îşi are un club central, are cluburi în marile oraşe din ţară, are un cotidian, „Lumea Nouă" şi este, în fine, un organism politic bine închegat. în rândurile lui se prenumără o pleiadă strălucită de intelectuali, unii fii de boeri, alţii de mari burghezi înstăriţi. Citez , din memorie: Soţii Ion şi Sofia Nădejde, C. Dobrogeanu-Gherea, V. G. Morţun, Fraţii Alexandru şi dr. Iancu Radovici, Dr. Jean Cantacuzino, George Diamandi, D. Voinov, Many, T. Frcşinescu, Fraţii Deodat şi Iacob Ţăranu, Racoviţă, Lascăr Veniamin, M. Pastia, I. Frocopiu, Izabela Andrei (Sadoveanu), Al. Săulescu, Filip Gesticone, Paul Bujor, D. A. Theodoru, ziariştii reputaţi Anton Bacalbaşa, I. „Teodorescu, G. D. Anghel, Emil Di Pagure, , Jî. Brăifişteanu, etc., literaţii de ,,seamăC St.: O. Iosifc D. Ghghe],:'. Paan-Pinciu,1 HywŞ£mişleviîîi, Traian Demetrescu./Keribaefi;. ofiţerii Cezar Boerescu şi Engel Botez. ■ ' v CÎY . . .Y ;'Y Y Partidul muncitoresc desvoltă o, intensă activitate socială, politică1 şi literară, care se manifestă în public şi în presă aproape pe întinde- rea întregii ţări. In fiecare an el îşi ţine, congresele generale, "în cari] discută programul, realizările ce avea de făcut, şi îşi croeşte o atitudine. Socialiştii fixează ca sărbă- toare a muncii, ziua de 1 Mai stil nou, când se fac manifestaţiuni impunătoare în Bucureşti şi în toate oraşele mai mari. Pe terenul politic reuşesc să aleagă în parlament, după lupte îndârjite, trei deputaţi: V. G. Morţun, Ion Nădejde şi Lascăr Veniamin In tot timpul acestei mişcări, Alexandru Radovici se afla în primele rânduri. El este preşedintele celui dintâi congres general al partidului, ca şi între cei dintâi conducători în consiliul general şi pune, în serviciu, ideilor ce apără, inteligenţă, cultură, putere de muncă şi bani. Nu cruţă nici o osteneală, iar limpezimea minţii lui şi bunătatea inimei, stau totdeauna la dispoziţia partidului. Timp de peste 15 ani, minunata pleiadă de intelectuali, printre cari se număra şi Alexandru Radovici, a dat ţării întreaga lor contribuţie pentru prefacerea şi organizarea ei într’un tipar democrat. Dar după această prodigioasă activitate, au constatat, la un moment dat, că toate sacrificiile lor erau zadarnice. Nici bazele obiective, nici pregătirea legală, nici mentalitatea conducătorilor, nu îngăduiau o realizare a idealurilor cari îi călăuzeau. Nu este locul să examinez nici temeiurile pentru cari socialiştii au hotărît să-şi desvolte viitoarea lor activitate politică în cadrele unui partid de guvernământ— în care posibilităţile de realizare a unui minimum din cerinţele lor sufleteşti să fie împlinite — trecând, în anul 1899, în partidul naţional-liberal. ★ Aici, foştii socialişti — denumiţi de bătrânul şef al acelui partid, Dimitrie Sturdza, „tinerimea generoasă“ — s’au întâlnit cu gruparea poporanistă, condusă de d. C. Stere, şi împreună au format cadrele noui adică stânga partidului liberal, care avea de conducător pe Ionel Brătianu, de pe atunci desemnat ca viitor şef al partidului. Pot să constat că, de la 1900 şi până azi, întreaga acţiune politică şi socială a partidului liberal a fost influenţată, dacă nu chiar determinata în multe cazuri, de această grupare de stânga. Când în 1907, partidul liberal a fost chemat la guvernul ţării, în timpul nenorocitei manifestări a răscoalelor ţărăneşti, s’a făcut apel la cadrele noui pentru a merge, ca prefecţi, în mijlocul ţărănimii răsvrătite, cu însărcinarea de a restabili ordinea prin mijloacele cele mai blânde posibile. Când la 1913, Ionel Brătianu, devenit șef al partidului liberal, a foât chemat la guvern pentru realizarea reformelor politice și agrare — enuntate de el tot sub influenta stângei liberale — s’a făcut apel tot la cadrele noui pentru a da sprijinul necesar fie intrând în guvernul lui — cum au făcut Alexandru Radovici, la ministerul de industrie şi comerţ, şi V. G. Morţun la ministerul de interne — fie sprijinind reformele în Cameră şi Senat. In comisiunile parlamentare şi dela tribuna ambelor Corpuri legiuitoare, acei cari au avut însărcinarea hotărîtoare a susţinerii reformelor, au fost tot cei din stânga liberală. Iar în perioada neutralităţii, între (Citit! continuarea în pag. IIor AL. RADOVICI ZIUA AVIAŢIEI Problema stăpânirii aerului a devenit una din preocupările cele mai de seamă în zilele noastre. Desfiinţarea distanţelor obişnuite cu ajutorul avioanelor a ridicat problema aviaţiei în rândul problemelor de la care omenirea se crede Îndreptăţită să aştepte vremuri mai bune printr’un progres bine accentuat. Distanţe de zeci de mii de kilometri sunt străbătute astăzi pe calea aerului cu o iuţeală, care ne aminteşte de imaginea basmului românesc. Iute ca gândul- Oamenii de afaceri, spiritele creatoare cari aruncă în omenire fermenţii productivi de Întreprinderi rodnice, nu mai sunt paralizaţi de Încetineala trenurilor legate de sine. Ei străbat spaţiile eterice cu o viteză criică nebănuită, realizând astfel o preţioasă economie de timp şi de energie. In curând aeroplanul va fi chemat să aducă servicii apreciabile şi mal uşor de pipăit, obştel. Avem deja astăzi avioane poştale, cari reprezintă nu numai pentru Întreprinderile bancare şi industriale, dar şi pentru simpli particulari un aridim numai la eroii, cari şi-au găsit mormântul năprasne In valurile Oceanului nemărginit. Împinşi de dorinţa ca să stabilească o legătură aeriană Intre vechiul şi noul continent. Ecatomba de morţi nu i-a speriat Raidurile aeriene pentru a Învinge distanţa uriaşă dintre Europa şl America, continuă iar piloţii se avântă mereu fărăramă In marele necunoscut, găsindu-şi de cele mai multe ori sfârşitul, acolo unde căutau gloria. Mii de Ingineri şi specialişti tehnici işi consacră viaţa perfecţionării aparatelor de zburat. Şi astfel se cheltuesc zilnic bani, energie şi vieţi omeneşti pentru ca omul să ajungă stăpânul absolut al căilor aeriene. Dacă Împrejurările au condamnat neamul nostru să nu participe la această nobilă Întrecere a energiilor omeneşti pentru asigurarea progresului general, se cade să ne gândim cel puţin la noi şi să Începem a utiliza cucerirea altora. Să ne formăm şi noi un parc de avioane comerciale, să ţinem şi noi pas cu amor important. Avionul transportă f mizarea tehnicei moderne interooscrisorile şi ziarele cu o viteză, care concurează aproape cu transmisiunile telegrafice, cu deosebire avantagioasă că niciodată telegrama nu va fi atât de lămurită cum poate fi o scrisoare, it De a oala aduce omenirea atâtea municările arare ori .iunt inte-iacrilicii pentru aviaţie. Să ne gătirea propăşirii noastre economice şi de acela să ne cumpărăm aeroplane. Dafi prin urmare pentru inzestrarea ţării cu avioane, căci sacrificiul nu este de prisos şi sacrificial făcut va purta roade. .. . .. . ____r . ! NOTE D. VINTILĂ critică legile economice ale d-lui Madgearu. D. Madgearu e mai fericit, nu mai este obligat să critice legile d-lui Vintilă, fiindcă le blestemă toată lumea ! * OFICIOSUL liberal scrie radios : „Grave neînţelegeri între naţional-ţărăniştii din Sălaj”. ...Grav! Situaţia guvernului e în primejdie! Naţional-ţărăniştii din Sălaj ar trebui să ia pildă de concordie de la d-nii Vintilă Brătianu şi I. G. Duca l ★ „TĂRIA partidelor — scrie un fruntaş averescan — se măsoară după prestigiul şefului”. ...Da, dar numai când partizanii nu ruinează — prin faptele lor — bietul prestigiu al bietului șef .