Adevěrul, septembrie 1929 (Anul 42, nr. 14015-14041)
1929-09-15 / nr. 14028
rr\« GLOSE POLITICE... ,Discordia" Bar sinceritatea „Viitorului" ia forme mai delicioase încă! Am reprodus ieri mărturisirea „Viitorului" că naţional-ţărăniştii incecau şi uneori izbuteau să provoace „fricţiuni şi chiar discordii" intre fruntaşii liberali. Mărturisirea este extrem de preţioasă. „Viitorul" recunoaşte public că a existat discordie intre fruntaşi — adică intre d-nii Vintilă Brătianu şi I. G. Duca, fiindcă de alţii nu poate fi vorba. Această mărturisire a „Viitorului" ne aminteşte o scenă mai veche. D. Madgearu, care era atunci în opoziţie, vorbind în Cameră spunea că partidul liberal intrighează în sânul partiduilui naţional-ţărănesc. Că lucrul era perfect exact s’a văzut din ceeace a urmat: o lungă serie de dizidenţi: naţional-ţărăniste. D. Duca s’a crezut totuşi obligat să protesteze. Zâmbind, d-sa a spus în esenţă cam acestea: D-lor, d. Madgearu exagerează forţa partidului liberal când afirmă că noi provocăm disidenţe in partidul naţional-ţărănesc.... Azi, rolurile s’au inversat. D. Daca este cel care afirmă că naţionalţărăniştii intrighează în rândurile liberale. Mă rog, vrea d. Duca să aibă circumstanţe atenuante pentru mica furtună într’un păhărel de apă provocată de d-sa în partidul liberal? Vrea, prin articolul din „Viitorul", să spună că, atunci când era un conflict cu d. Brătianu, era... victima naţional-ţărăniştilor ? Sau articolul din „Viitorul" nu este scris de d. Duca, ci — tocmai dimpotrivă — este îndreptat împotriva d-lui Duca? De ce nu vrea să ne lămurească „Viitorul" asupra acestui picant detaliu ? Intermediarii Oficiosul liberal are momente de adorabilă candoare... Cuprins de o stranie sinceritate, „Viitorul" spune tot: — tot ce ştie şi tot ce gândeşte! •Aşa, de pildă, în numărul său de aseară publică o foarte picantă notă intitulată „Goana după împrumuturi". Subtitlul notei vă va lămuri cuprinsul ei: „Trei membrii ai cabinetului caută in trei capitale europene să contracteze împrumuturi". Nu ştim dacă faptul este exact. Să zicem că da , ca să-i facem plăcere „Viitorului". Care credeţi dv. că este obiecţiunea, critica pe care o formulează „Viitorul" ? Ascultaţi: „Metoda aceasta care desigur nu este de natură să întărească sau să sporească creditul ţării, a suferit o singură modificare. Altă dată guvernul o aplica"prin intermediari, pe când acuma chiar membrii cabinetului îşi iau această sarcină asupra lor". Aşadar, „Viitorul" protestează in numele intermediarilor sau — In bună limbă românească — in numele samsarilor. Guvernele de altădată lucrau prin intermediari. ,Acuma — scris indignat „Viitorul"— chiar membrii cabinetului îşi iau această sarcină asupra lor". Ce guvern odios, care desfiinţează intermediarii! Bieţii intermediari, care — altă dată — luau comisioane de sute de milioane la fiecare împrumut... ...Și, fiindcă veni vorba de ei, pe cât ne aducem aminte guvernul liberal n’a negociat prin intermediari. A negociat prin d. Victor Antonescu. Sau — „Viitorul" insinuiază că d. Victor Antonescu este intermediar? Ca să știm și noi... Int. NAZBATII SUB PĂMÂNT D. V. P. Sassu, vorbind liberalilor din plasa Hârşova, le-a spus — Intre altele — că guvernul, pierzându-şi popularitatea, „stă în aer“. ...In cazul acesta, liberalii — care nu se prezintă la nici o alegere parţială — stau sub pământ! Kix ANUL 42 — Ho. 14028 * Duminică IS Septembrie 1929 6 pagini Adevărul fONDATOBf AL- V- BELDIMAN 1888-189? FONDATORI. C0NST- MH.LE 1897—1926 730 lei pe un an ABONAMENTE : 380 lei pe 8 luni 200 lei pe 3 luni In străinătate dublu LEI 3 BIROURILE: București, Strada Sărindar Mo. 7—9—11 LEI 3 SCHIMBARE DE REGIM ? La ordinea zilei, un mare eveniment : sosirea în tară a d-lor Vintilă Brătianu si general Averescu. Cel dintâi a descins la Mihăeşti, unde intenţionează sa rămână câtva timp; cel de-al doilea, după un scurt popas la Turnu-Severin, a şi venit in Capitală spre a lua contact cu amicii săi politici. Vă veţi întreba, poate, de ce sosirea în ţară a şefilor celor două partide de opoziţie este un eveniment important. Foarte simplu. De prezenţa lor se leagă speranţei© partizanilor, cari, ştiind că la toamnă se numără bobocii“, nădăjduesc începerea cu temei a „luptei de răsturnare“. Căci lupta aceasta trebue să înceapă. Nu e în joc numai prestigiul partidelor, cari s’au retras din parlament cu angajamentul de a se adresa ţării, ci şi existenta ţării însăşi, pentrucă — după cum ştiu cititorii presei liberale şi averescane — ţara e pe cale să fie distrusă de „guvernarea nenorocită“ a d-lui Maniu şi a colaboratorilor săi. Deci, lupta de răsturnare se impune din această îndoită raţiune superioară, căreia rău-i poate rezista pofta inepuizabilă de putere a clientelei celor doi şefi. Iată, nn cuvinte simple dar adevărate şi terţie înice, măreţia evenimentului. D-uh Vintilă Brătianu şi Averescu vor porni la luptă. * Cum vor da lupta ? Asta e o întrebare, la care nu putem răspunde precis. E un secret, un mare secret politic, pe care dibăcia reportericească n’a reuşit să-l descopere. Poate nu-l posedă încă nici şefii opoziţiei. Poate, tocmai ca să-l afle a rămas d. Brătianu in calma meditaţie pe meleagurile Mihăeştilor. Se prea poate. Ceea ce ştim până acum — şi asta o datorim ambuţiei simpatice a d-lui dir. Angelescu — e ca, la congresul liberal din Octombrie, vor veni în Capitală 2.300 de mii de cetăţeni, ca să protesteze, ca să defileze pe străii şi ca să se întoarcă de unde au venit. Ne îndoim că vor veni atâtea sute de mîi, dar suntem siguri că se vor întoarce cum vor fi venit exact atâţia câţi vor fi părăsit căminurile lor spre a-l unge de şef pe d. Vintilă Brătianu, deoarece noi considerăm eşecul acestei comice întreprinderi teatrale ca sigur şi iremediabil. Guvernele nu se schimbă după placul oamenilor. Pe vremea când voinţe „divine" hotărau de soarta lor, jocurile acestea capricioase erau posibile. Când Ionel Brătianu primeau dar puterea de a stăpâni ţara românească, totul atârna de voinţa donatorului. Vremea unor asemenea acte de liberalitate însă a trecut. Lucrurile s’au mai normalizat şi la noi, iar guvernele vin şi pleacă atunci când trebue să vină sau să plece. Şi acest trebue nu e la facultatea d-lui Brătianu şi nici a d-lui Averescu. „ ,■jir Această idee o pune şi d. Iorga, in articolul său din „Neamul Românesc“ de aseară, când spune că schimbarea de regim se impune când opinia publică recunoaşte greşelile guvernului şi meritele adversarilor lui. Cam sunt greşelile guvernului şi, mai ales, cari sunt meritele d-lor Brătianu şi Averescu ? Nu vom spune că guvernul d-lui Iuliu Maniu n’a greşit. Ba, putem dovedi că a făcut chiar multe greşeli alături de acte de o incontestabilă valoare. Dar cari sunt meritele partidelor celor doi şefi, proaspăt reveniţi pe pământul ţării ? Asta e greu de spus. Atunci de ce să se schimbe domnii ? Ca să se bucure, „oamenii de ordine“ ? E inutil. Guvernul actual a inaugurat o întreagă legislaţie economică, administrativă, culturală. E de datoria lui s-o aplice, ca să se constate roadele ei. Numai după ce experienţa va fi dovedit că opera actualului guvern — contrar credinţei generale — e rea, se va putea pune problema schimbării de regim. Şi încă atunci, nu vedem cum ar putea fi titlurile la succesiune ale d-lor Brătianu şi Averescu. Ad. NOTE D. MADGEARU a pornit o ofensivă din cele mai nedrepte impotriva unei instituţii naţionale cum e bacşişul. Propriu zis, ea nu prea e naţională, fiindcă Strămoşii strămoş I şilor noştri au adoptat-o dela turci,dar in atâtea secole de practică asiduă, s’a naţionalizat. Ceeace nu înţelegem o de ce socoteşte d. Madgeara că bacşişul e lucru de ruşine. Se ştie doar că atunci când un negustor dă bacşiş unui funcţionar, zice... că-i face cinste! Aşadar un vameş căruia i se dă bacşiş, e uit vameş... cinstit! * OFICIOSUL liberal ia apărarea operaţiei făcută cu terenul Casei Muncii de la Calea Ferată. El spune că cei ce au procedat după dictonul „cine’mparte parte-şi tace", puteau sa se înfrupte generos din terenuri fără să calce prin aceasta legea, deoarece „nici unul din articolele legii nu face distincţie între diferitele categorii de funcţionari“. Şi fiindcă legea nu face o asemenea distincţie, au făcut distincţia domnii liberali cu împărţeala, au luat ei tot şi celorlalţi nu le-au lăsat nimic. D. N. IORGA scrie că in aceste momente, ţara nu are nevoie de partidul liberal. Se poate. In schimb însă, partidul liberal are straşnică nevoie de ţară, fiindcă zilele de opoziţie sunt prea amare. " De când social-democraţia atacă guvernul pe chestia Lupenilor, VIITORUL le reproduce toate protestele... ...Să nu mai fie social-democraţii una cu comuniştii, cum afirma până ieri oficiosul liberal? OFENSIVA MAGHIARĂ S’A INTENSIFICAT Roma ne contestă latinitatea? Asistăm de câteva săptămâni la intensificarea ofensivei maghiare contra statelor succesoare şi în primulrând contra noastră. Contele Albert Apponyi a ţinut, săptămâna trecută, o conferinţă la universitatea din Zuerich, vorbind despre... necesitatea revizuirii dispoziţiunilor teritoriale ale tratatului de la Trianon. Iar câteva zile după această „expunere ştiinţifică“ a repetat în faţa adunării generale a Ligii Naţiunilor declaraţiuni, pentru cari nu de mult statele Micii înţelegeri au făcut cunoscutul demers la Budapesta. In calitate de prim delegat al Ungariei, Apponyi a formulat în faţa Ligii crezul politic al actualului regim de la Budapesta, utilizând fraze mai domoale, dar spunând în fond aceleaşi lucruri, pe cari contele Ştefan Bethlen le-a rostit cu ocazia desvăluirii monumentului pentru soldatul necunoscut maghiar... Leitmotivul acestor declaraţiuni, pe cari le-a susţinut într’una din comisiunile adunării generale de la Geneva şi talentatul director al oficiosului „Pester Lloyd“, d. Josef Wészi, este tendinţa de a prezenta statele succesoare ca elemente de inferioritate în domeniul cultural şi civilizatori. Astfel, tipurile reprezentative ale Ungariei, caută să dea agitaţiei revizioniste un fel de bază morală superioară şi să-i găsească o justificare în domeniul intereselor generale de progres general. In acelaş scop a fost organizată la Geneva, tocmai în timpul sesiunii Ligii, o expoziţie de artă naţională maghiară. Contele Apponyi n’a ezitat să turbure, prin afişarea categorică a tendinţei revizioniste, atmosfera însemnată de discursurile d-lor Macdonald şi Henderson şi de propunerile îmbucurătoare ale d-lui Briand. In momentul când lumea vedea zorii unor timpuri de pace şi de amicala colaborare europeană, delegatul Ungarei a tulburat atmosfera cu discursul său agresiv. Cu abilitate de orator şi de diplomat de şcoala bună, Apponyi a vorbit despre nestabilitatea înfăptuirilor omeneşti, despre prăbuşirea imperiului habsburgic şi prin urmare de năzuinţa, plină de speranţe, spre o Ungarie refăcută în vechile graniţe. Disonanta asvârlită de contele Apponyi in calmul desbaterilor dela Geneva, a avut nevoe de un răspuns, pe care i l-a şi dat ministrul nostru de externe, d. Mironescu. S’au prăbuşit imperii, s’a modificat harta Europei. Insă numai spre a se repara nedreptăţi istorice. Calvarul de o mie de ani al poporului românesc, împilat de unguri, dă dreptul poporului român unit să apere energic opera de dreptate, care stă la baza tratatului de la Trianon. * Replica aceasta hotărâtă, din partea României, era necesară. Căci după abandonarea metodei zgomotoase rotheruieriste, personagiile reprezentative ale Ungariei au început o propagandă mai subtilă şi mai primejdioasă. Savanţii unguri strecoară săgeţi otrăvite în revistele străine de specialitate şi mai ales în acelea a căror menire este să slujească de îndreptar oamenilor politici şi intelectualilor din ţările respective. In revistele din Anglia teoriile maghiare şi-au găsit interpreţi englezi, bine inspiraţi de la Budapesta, iar în Italia, de curând, revista istorică şi politică a „Institutului pentru Europa Orientală“, condusă de d-nii Amedeo Giannini, consilier de Stat, ministru plenipotenţiar, profesor al universităţii regale din Roma şi de Ettore Lo Gatto, profesor al universităţii regale din Neapole, a publicat, la loc de frunte, un lung articol al d-lui Benedetto Jancsó sub titlul :Alcune osservazioni critiche sulla storia antica del popolo romeno" (Câteva observaţiuni critice asupra istoriei antice a poporului român). Dar d. Benedetto Jancsó nu este decât d. Jancsó Benedek, de la Budapesta, pe care-l cunoaştem prea bine. In ultimele decenii d. Jancsó, cel mai înverşunat şi notoriu adversar al românilor, a fost, în cele mai multe cazuri, inspiratorul măsurilor de persecuţiune contra românilor transilvăneni. Jancsó Benedek a organizat conferinţe şi campanii împotriva poporului român şi a luptat prin toate mijloacele pentru distrugerea şi pentru coborârea noastră morală. D-sa nu face, prin urmare, decât să-şi continue opera, scriind despre .Iistoire des Roumains et de leur Civilisation" a d-lui profesor Niculae Iorga, că este cel mult „un romanzo storico d’un’esuberante fantasia di poeta" şi reeditând teoriile arhicunoscute ale lui Roessler şi Thumann, contestându-ne, în coloanele revistei italiene dela Roma, latinitatea noastră. După d. Jancsó nu suntem decât o adunătură de popoare balcanice, cari s’au strecurat în vechia Dacie, după ce o ocupaseră ungurii. In consecință nu avem nici un drept de a stăpâni acel ținut, cu atât mai mult, cu cât poporul român este anti-cultural şi necivilizat Abia de la unguri am mai prins şi noi oleacă de spoială! Concluzia? Fireşte: revizuirea imperioasă şi grabnică a tratatului de la Trianon. Nu vom polemiza cu d. Jancsó Benedek. O vor face, desigur, alţii, mai competenţi. Ne exprimăm însă mirarea că „L’Europa Orientale“ a putut să publice,in fruntea numărului pe Iulie-August ofensele unui scriitor maghiar şovin la adresa naţiunii noastre, şi batjocuri la adresa d-lui profesor Iorga. Noi, în ciuda d-lui Jancsó Benedek şi, a revistei de la Roma vom repeta vorbele înţelepte ale lui Anatole France: „Partea cea mai dună a sângelui nostru este faptele lupoaicii legendare“. Liviu P. Nasta CEEA CE LIPSEŞTE Avem o nouă lege a Capitalei, iar in curând vom avea şi regulamentul acestei legi. Alcătuită in concordanţă cu principiile de descentralizare din legea administrativă, votată in sesiunea trecută a parlamentului, noua lege cuprinde norme ce privesc administraţia propriu zisă, poliţia şi diferitele servicii municipale. Sectoarele municipiului rămân tot un număr de patru, însă au fost supuse unei nouă delimitări. Sectorul care suferă de pe urma acestei delimitări este sectorul de Galben. La ciuntirea acestui sector au intrat şi consideraţiuni, cari n’au nimic de a face cu Interesele unei mai bune gospodării Sunt consideraţiuni cu caracter de partid. E o afirmaţie sprijinită pe declaraţiuni provenind chiar dela făuritorii sau inspiratorii nonei legi municipale. Că s'a făcut bine sau nu, in privinţa aceasta viitorul se va însărcina să ne lămurească. Deocamdată, reţinem doar faptul că avem o nouă lege a Capitalei şi că în curând vom avea şi regula,montul ei. Mai avem Intenţii bune. Nu propriile noastre Intenţii, căci oricât or fi ele de excelente, n'au, prin forţa lucrurilor, o putere hotărâtoare. Este vorba despre Intenţiile bune ale persoanelor cari compun actuala comisie interimară, a Municipiului Bucureşti. In deosebi, preşedintele d. d. Dem. Dobrescu, care şi la manifestă şi prin gram viu şi pe calea scrisului deţine un adevărat record în privinţa intenţiilor bune. Ceea ce spune d-sa că urmăreşte să realizeze, este un miraj, o nouă minune ce se adaugă celor şapte minuni din antichitate. Vrea să refacă din temelie Capitala, aşa ca, văzând-o, să n'o mai putem recunoaşte chiar noi, cari locuim aicea. O Capitală înconjurată de coline împădurite, cu periferii curate şi sănătoase, cu parcuri şi grădini cât mai multe. In aceiaşi ordine de idei, vrea sa facă să dispară Dâmboviţa, căreia parcă i a ruşina că e o gârlă aşa de mică şi neînsemnată, şi, din depozit de praf şi noroiu, cum sunt încă, să transforme Bucureştii într’un elegant port la Dunăre. D. Dem. Dobrescu ţinteşte chiar mai sus. Vrea ca Bucureştii să devină „Geneva intelectuală a Orientului", pentru a întrebuinţa propria d-sale expresiune. Dar dacă avem lege nouă şi intenţii aşa de frumoase, sunt anume lucruri cari lipsesc, împiedicând realizarea vastelor planuri. In primul rând banii, înfăptuirea unei opere In proporţiile arătate necesită sume, am putea spune fantastice. Cine va procura mijloacele materiale ? Iată o Întrebare şi nu de puţină importanţă. Al doilea. O asemenea Întreprindere nu poate şi nu trebuie să fie concepută un spirit de partid sau ca o manifestaţie a unui partid Împotriva altui partid. Politicianismul trebue izgonit cu desăvârşire din gospodăria comunală, unde se impune şi un program, acceptat de toţi, şi un spirit de continuitate. In afară de aceasta, mai Înainte de a se gândi la lucruri prea mari, edilii noștri ar aduce un serviciu mai real, ocupându-se de satisfacerea nevoilor, ce-i drept, mai mărunte, dar în tot cazul mai izbitoare. N. Batzaria Cunoaşteţi povestea omului care a pus, într'acelaş butoi, mere bune cu mere putrede, pentru ca şi cele putrede să se facă bune. Şi totuş ! Merele ca merele, dar parcă despre oameni iţi vine a crede că reţeta omului cu pricina nu este chiar aşa de absurdă şi de neghioabă cât pare la prima vedere. Căci oare nimic să nu insemnie Învăţătura sănătoasă şi pildele cele bune? Adică numai omul cel cuminte şi ales din fire să se influenţeze de pildele rele un rău, iar cei păcătoşi, să nu profite niciodată de cuvântul înaripat, de ideia dreaptă şi de fapta generoasă? E adevărat că moraliştii continuă a bate apa în piuă, de când lumea. Iar evangheliile seamănă de două mii de ani tot pe piatră şi pe margine de drum. Nici un fel de educaţie şi de pilde nu pot înrâuri in mod apreciabil asupra ticăloşiei omeneşti. Pe câţi i-a reţinut frica iadului de la fărădelege? Acestea şi, alte asemenea gânduri mă bat adesea la descoperirea numeroaselor şi grozavelor fapte unite ale unora. Căci nu toate se pot scuza şi nici măcar pricepe, ci multe din ele miră, indignează şi te lasă nedumerit şi adânc Întristat. De pildă. Te întrebi cu mirare şi scârbă sufletească, cum de s’a putut ca o femee să bată cu cleştele înroşit în foc nişte bieţi orfani de război şi să-i ţie flămânzi? Cum un ofiţer a putut sustrage şi cheltui, în chefuri, banul menit apărării ţării? Cum au fost în stare nişte funcţionari superiori, educaţi şi învăţaţi aşa de îndelungă, vreme şi cu atâta cheltuială, să deturneze de la scopul lor terenurile destinate nenorociţilor de mici slujbaşi ca să-şi construiască modeste căsuţe pe ele? Pilde de acestea se pot înşira pe toate coloanele unui ziar fără a le da de capăt. Aşa, dar, iată persoane multe, conştiente de ce e rău şi bine, ieşite adesea din familii cinstite, educate prin citire, discursuri şi exemple, de azi şi de întotdeauna, care poate nu odată s'au declarat patrioate Înflăcărate, iubitoare de oameni şi de neam, săvârşind totuşi acte de acelea care sunt cumplit necinstite, adânc nedrepte, făţiş şi direct antipatriotice, pe cari le cred, mai cu seamă, neumane. Ce se petrece, oare, în minţile şi în sufletele acestora? Nici o urmă să nu fi lăsat în ele morala, cultura şi educaţia? îşi dau oare seama ele de oroarea celor comise? Să nu putem deci niciodată nădăjdui ca fabula cu merele să fie adevărată, aplicată la oameni? De ce morala nu face aceiaşi paşi ca ştiinţa? CARNETUL NOSTRU IAR POVESTEA CU MERELE Pe şoseaua Târgovişte-Sinaia, lângă Moroeni, s-a deschis, de curând, o poartă spre o vale de nebănuită frumuseţe. Foarte puţini alpinişti şi călători exasperaţi de restriştea oraşelor noastre se refugiază pe aici, pentru a-şi răcori capul înfierbântat, şi pentru a-şi odihni văzul şi auzul în singurătatea aceasta tonică. Am coborît, deunăzi, pe serpentina săpată în stâncă drum de 12 kilometri. N’am bănuit niciodată că în prelungirea Carpaţilor se mai găsesc munţi şi văi stăpânite de tăcerea impresionantă a pustiului. Impresia — învăluită de un sentiment de adânc regret — că am făcut o incursiune Intr’o regiune dominată odinioară exclusiv de familii feudale de urși, mi-a fost confirmată de exploratorii care au pătruns prin partea locului. Pe coasta muntelui, zvârcolindu-se ca o râmă, aleargă şoseaua, străjuită de mesteacăni şi brazi, iar în fundul îngust şi adânc al râpei spumegă apele verzi ale Ialomiţei. Retina prinde jocul izvorului de munte şi distinge, de la înălţimea vertiginoasă a drumului, dâra albă a jghiabului de lemn pe care alunecau altă dată stâlpi de telegraf smulşi din creştetul codrilor; timpanul, însă, nu poate prinde foşnetul undelor. Inginerii, care au încercat să pătrundă pentru întâia oară până în cutele singurătăţilor de aici, au suit cu bocanci ţintuiţi drumul din vale, pe albia jghiabului de lemn, construit de o veche întreprindere forestieră dispărută azi. La punctul Pobreşti, valea se lărgeşte şi se transformă intr’un cazan apocaliptic în care s’ar putea fierbe, în smoala clocotitoare a iadului, toate acele suflete pe care le apasă păcatul că din vina lor astfel de domenii au rămas pustii până acum, — nelocuite de oameni şi neexploatate în folosul obştesc. „ In Dobreşti, maşina stopează şi şoferul smulge furios pompa claxonului. Suntem parcă în plin Far-West. Şoseaua e baricadată de sute de oameni. Siluete de pioneri americani. Predomină cămaşa de culoare închisă, cu mânecile suflecate şi cureaua cu pafta de metal ce strânge trupul, elastic şi vânjos. Pantaloni scurţi ghetre şi bocănci. Bărbaţi tineri cu faţa rasă, cu trăsături cioplite ca din lemn, — figuri arse de soare. Vin pe poteci înguste, răsar din desişuri, pe pante repezi, călăreţi pe cai mici de munte, — tipuri de cow-boy. Parcă ai fi în California, printre căutătorii de aur. Lipsesc numai revolverele, în tocurile de la brâu şi franjurile de la pantalonii de piele. Toţi sunt pudraţi de o pulbere fină, alburie, de granit măcinat. Mişcare şi privelişte de cinematograf. Barăci de lemn — veritabile blockhaus-uri — se înşiră dealungul drumului şi se caţără pe versantul munţilor. Tarabe cu fel de fel de mărfuri: de la lampa electrică de buzunar, cămaşa de pionier şi pantalonii de rips până la cutii de conserve şi pătlăgele roşii... E o zi de odihnă şi pionierii au coborît din munţi, au ieşit din văgăuni şi tuneluri, să-şi târguiască provizia pe o săptămână. Atmosfera e saturată de pulbere de ciment. Aerul miroase a praf de puşcă şi din depărtare se aud bubuituri de lavine de piatră. Undeva, pe culmea munţilor, echipe speciale de muncitori fac să explodeze blocurile de granit şi deasupra pânzei de pădure se ridică mereu nori de fum şi de praf. ~ * Toata valea e zguduită de o viaţă febrilă, sănătoasă, puternică. Până mai deunăzi, nu întâlneai picior de om pe aici. Pentru vânători lucrările de azi sunt, desigur, o pierdere ireparabilă. Pe fundul ceaunului dela Do(Citiţi continuarea în pag. II-a) . I. T. PE VALEA IALOMIŢEI de F. DUMA Direcția 357/72, Administrația 307/69. TELEFOANE : centrala: 309 67, 324/73, Provincia : 310/66, 346/79, 333/54. CHESTIA ZILEI BOBOCII D-LUI VINTILĂ... .nu se lasă număraţi REDUCEREA SERVICIU MILITAR de general ALEXE ANASTASIU O informatie greşita, care, după cum era indicat şi de aşteptat, a fost repede desmintită oficial, a provocat o vie canonadă ziaristică împrejurul chestiunii reducerii serviciului militar, adică a reducerei termenului de serviciu activ sub drapel, aşa denumit „serviciu permanent" de la doi şi trei ani, la un an, pentru toată oştirea. Ceiace s’a scris în ziare cu această ocaziune, mai mult sau mai puţin entuziast şi optimist, mai mult sau mai puţin sceptic, caustic, sentenţios şi insinuant, face dovada talentului cu care presa noastră ştie să facă din „ţânţar, harmasar“ şi a facilităţii cu care profesioniştii condeiului nemilitari, pot face incursiuni în domeniul tehnic militar, abordând chestiuni fundamentale de organică, asupra cărora nici chiar majoritatea militarilor de carieră, nu au, numai prin această calitate, căderea pentru a-şi da avizul cu deplină competinţă. Negreşit, aceasta explică modul deplasat, fals sau neexact, cum se pun chestiunile şi se discută principiile şi prin consecinţă şi netemeinicia concluziilor. Astfel că, dacă nu se poate contesta interesul unora din comentariile şi teoriile emise, ceia ce desigur este îmbucurător, problema pusă, a rămas în tot cazul neclarificată. Bizuindu-mă, nu numai pe consideraţiunea poziţiunii mele de fost ofiţer activ de Stat Major, de fost şef al biuroului de „Organizare“ de la Marele Stat Major grav al Armatei şi de fost profesor al cursului de „organizare militară“ la cel mai înalt eşelon de învăţământ militar ce a existat în oştirea noastră: cursul comptimitar de stat Major, ci mai ales pe faptul specializării mele ca publicist în presa militară și civilă de la 1911 încoace, asupra chestiunilor de organizare militară, voi încerca să pun în lumina adevărului chestiunea reducerii duratei serviciului militar activ sub arme, de care anume m’am ocupat, spre a înlătura o lacună de justă interpretare ce persistă la noi, asupra acestei chestiuni. Opinia publicăeste profund confuzionată de argumentele „pro" şi „contra" emise zilele acestea, cinstit, dar profan şi simţitor insuficient pentru a fixa o convingere. * De chestiunea reducerii serviciului militar, deosebit de articolele ce am publicat în „Neamul Românesc“ in 1920-24, ,Adevărul“ 1923-29 şi alte ziare, iar am ocupat special şi în conferinţele ce am ţinut la Universitatea Populară de la Vălenii de Munte în 1922 şi la Cercul de studii al partidului Naţional în 1926, precum asemenea şi în broşura .Noile curente politice sociale şi armata". Asupra cuprinsului acestei publicaţiuni, criticul de la revista România militară (Februar 1923), revistă condusă şi redactată la Marele Stat Major, se pronunţă astfel: „Lucrarea d-lui general Alexe Anastasiu trebuie citită şi învăţată pe deasupra de fiecare cetăţean. Ea cuprinde crezul nostru al tuturor şi mai cu seamă al diterimei. De aceea nu avem cuvinte pentru a o recomanda camarazilor noştri; ea se impune singură prin ideile rezumate mai sus şi prin modul clar şi concis în care sunt scrise". Am încorporat aci detaliul critic de mai sus, nu cu scop de reclama, ci numai ca un temeiu de scuză la adresa autorilor recentelor articole din ziare asupra chestiunii reducerii serviciului militar, pe cari fără a știrbi stima ce le port, voi avea neplăcerea să-i contrazic cu pretenția de mai multă competinţă. Stăpânit cel puţin de o egală bună credinţă şi bună intenţie, voi căuta în câteva articole următoare, să edific pe cititori cât mai deplin asupraa subiectului în cauză, astfel ca echievocul să fie înlăturat. Deocamdată, ţin să declar cu sinceritate şi profundă satisfacţie, că-mi convine a fi denumit şi eu pacifist profesionist. Cum mi-am câştigat steaua de general, în tranşee pe toate fronturile şi în special la Muncelu (Mărăşti-Mărăşeşti), nu mi se poate pune pe seama laşităţii faptul că apreciez ca o deosebită onoare pentru cineva, profesiunea de pacutist şi că am oroare de războiu. De atest profund pe apologiştii războiului şi pe belicoşii cultivatori ai sentimentelor de ură, de vrajbă şi de conflicte armate între popoare şi cred că cea mai nobilă lozincă a civilizaţiei omeneşti este lozinca păcii. Incontestabil, din punctul de ve- CCInitî continuarea în pag. II-a) iro'mwnmjiiimiwxinimwnnii-nni'iii iii illuujli