Adevěrul, noiembrie 1929 (Anul 42, nr. 14068-14094)

1929-11-01 / nr. 14068

r i 42 — Mo. 14068 ¥ifl«ri I Mot V.-tt Adevărul FONT­ATflBT* ^ BELCHIAK 1888—1887 * ORDATORI. CONST. MILLE 1897—1926 In străinătate dublu „Viitorul“ cere alcătuirea unui comitet de salvare publică. ...Față de dezastrul, la care ne-a dus politica d-lui Vintilă Brătianu, un singur comitet ni se pare insuficient ! 750 lei pe an an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni LEI 3 BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7-9-11 Direcția 357/72, ___ ___ . IT_ Administrația 307/69. TELEFOANE ! Centrala: 306/67, 324/73, 346/79, 353/54, _____________Provincia : 310/66. DESPRE EVENIMENTELE ZILEI Demonstraţia de stradă încerca­­tă de averescant şi alegerile legis­lative din Cehoslovacia merită în­că, deşi evenimente de-o importam­­ta foarte deosebită unul faţă de ce­­lălăit, câteva reflectioni, fără pre­tenţie de a le epuiza insă. Conştient sau inconştient, din do­­rinţa proprie la unii, din experienţa pe­­care au căşunat-o altora, la cei­lalţi, bună parte din membrii parti­duilui poporului au scontat, foarte probabil, ,­incidente“ numeroase , grave. Asta ar fi adăugat enorm la mersul demonstraţiei, creindu-l chiar dacă n’ar fî existat de loc sau prea slab. Mare le-a fost însă mirarea vă­zând că nimic de seamă nu se in­tâmplă în acest sens și gen. Căci mare schimbare se produsese în moravurile noastre politice numai de un an încoace. Cele câteva mici ciocniri nu contează, cu atât mai vârtos că ele nu au fost provocate de autorităţi, după cum era altă­dată obiceiul. Vremea de azi nu mai e câtuşi de puţin a lor. Singura excepţie de la această nouă regulă a făcut-o numai patru, la de jandarmi de la Tărtăşeşti. Bie­ţii oameni nu aflaseră încă de res­pectul legilor, ci se credeau tot pe vremurile guvernărilor averescane. Uluirea a trebuit să le fie extraor­dinară, când s’au pomenit cu săte­nii îndrăznind să protesteze împo­triva samavolniciei lor de a voi să oprească cu forţa călătoria unui grup de demonstranţi spre Bucu­reşti, căruia au fost nevoiţi în cele din urmă, contrar tuturor prece­dentelor, să le lase calea liberă pur şi amplu. Nu mai pricepeau bieţii jandarmi pe ce lume se află. Să admitem, ceea ce n’a fost, nu­mărul acestor manifestanţi s’a ur­cat chiar la treizeci de mii. Ei şi ? Asta face jumătate din voturile a­­verescane din ultimele alegeri pe întreaga ţară. Vorba e la viitoarele alegeri putea-va partidul face şi o demonstraţie de urne ? Aci e aci, restul e jucărie copilărească. Să nu invoci precedente ce nu se potri­vesc. . .­­ . Alegerile din Cehoslovacia înve­derează încă odată cât de paşnic şi de sănătos e programul ţărilor sub regimul votului universal liber şi sincer exercitat. Regulat, la fiecare dată, se con­stată o sporire uşoară a forţelor democratice şi o dare înapoi echi­valentă a celor reacţionare. Extre­mele nu se ating astfel de loc cu a­­cest soi de organizare politică. De aceea din capul ca şi din coada ex­tremă se urmăreşte dictatura, fie a proletariatului, fie a dreptei. Dar imensa majoritate a alegăto­rilor, evoluând treptat, lepădân­­du-şi necontenit ceea ce a devenit prea învechit din trecut şi asim­ilân­­du­-şe necontenit ceea ce vremea a­­duce nou, se opune acestor tendin­ţe tulburătoare şi neaducătoare de nici un progres veritabil. Şi acum, ca întotdeauna şi ca pretutindeni, eşecul conservatorilor de orice culoare şi a comuniştilor, e simţitor in Cehoslovacia. El ca­­racterizează ziua de 27 octombrie. Chiar la noi, unde votul univer­sal a funcţionat pentru prima oară aproape nestingherit, în Decembrie 1928, s’a văzut că partidele de dreapta şi de fund întunecos, n’au partizani decât prin băncile sau cluburile lor. Marele public se igno­rează sau le respinge. Aşa ar fi în toate tarile, în Rusia, ca şi aiurea, dacă votul liber ar funcţiona şi a­­colo, nu dictatura. I. Teodorescu Glose politice... CĂRĂMIDĂ D. general "Averescu vrea guvern naţional şi, în subsidiar, îşi asumă întreaga răspundere a guvernării. E un mod ciudat de a pune pro­blema. Principalul devine subsidiar, iar subsidiarul principal. Lumea se întreabă surprinsă şi cu oarecare îngrijorare: cum­­de­vine căzut cu o astfel de logică. Explicaţia e, însă, simplă: cărămi­­ da dela 4 iunie.ADEVARAT? Intr’un cerc de avocaţi, în sala paşilor pierduţi dela palatul justi­ţiei, un prieten al d-lui Milozi pe Iola: „Vă afirm precis — căci sunt bine informat — comisia discipli­nară îi va aplica lui Milozi o sanc­ţiune uşoară: admonestarea pentru lipsă de vigilenţă şi control. Nici nu s’ar putea să-i dea altă pedeap­să. Nu poate admite partidul". Unul din ascultători, replică: — Dar presa şi opinia publică? . . .Peste 3-4 săptămâni, când o să-l judece pe Milozi, presa şi opi­nia publică o să fie preocupată de alte schingiuiri“. La rândul nostru, întrebăm: e a­­­devarat? Aşa se­­Banc ,chestiunea şi asta se plăm­eşte? O simplă curiozitate. REPEDE Se zice c­ă problema remanierii s’a simplificat. Neînţelegerile din­tre factorii importanţi din guvern au fost aplanate. Totuş remanierea urmează să se facă pe la zece No­embrie. Credem că e o greşeală. O remaniere sigură, inevitabilă dă impresia că, până la efectuarea ei, suntem sub regimul unui guvern in­terimar. Ce interes are d. Iuliu Ma­niu să dea această impresie? Asemenea stări maladive — căci zilele ce preced remanierile largi sunt stări maladive — trebuesc curmate repede. De aceia credem că e mai bine ca „operația" să se facă fără întârziere. Inter. CARNETUL NOSTRU Francezii practică şi economii In chestiunea cărţilor şcolare Francezii caută acum toate mij­iacele de a veni In ajutorul fami­liilor cu mulţi copii. E un corolar al luptei lor pentru favorizarea creş­terii natalităţii. La „Congresul natalităţii ce s’a ţinut de curând în Franţa, s’a emis un deziderat de la care am putea şi noi învăţa câte ceva, deşi la noi nu prea se simte nevoia încurajării na­talităţii. Dezideratul este privitor la eco­nomiile ce trebue şi se pot realiza de familiile sărace, la cumpărarea de cărţi didactice pentru copii. Vom reproduce textual dezidera­­tul francez: ■ In fiecare an, in cursul lunei Mai, o reuniune de profesori din fiecare serie de clase şi de fiecare specialitate a învăţământului să în­tocmească în toate instituţiile şco­lare, lista cărţilor ce doresc sa le-o recomande pentru anul şcolar ur­mător. Această listă să fie comunicată la începutul lui iunie autorităţilor ad­ministrative şcolare superioare, pu­­rtându-le şi la dispoziţia editorilor, librăriilor şi familiilor. „Orice schimbare să fie interzisă in cursul anului şcolar următor. Şi deosebi, in ceea ce priveşte gra­maticele şi celelalte cărţi care pot fi utilizate mai mulţi ani în şir să nu se poata face nici o schimbare decât în clasa inferioară, astfel ca acelaşi elev să-şi poată păstra cartea in toti anii de studiu la care na se potri­veşte.“ Congresul mai cere ca profesorii să fie rugaţi a veghia ca toate cărţile să fie păstrate în bună stare, împie­dicând risipa furniturilor şcolare. Interesant de relevat este şi fap­tul, că asociaţiile de părinţi au or­ganizat chiar în sălile de aşteptare­ ale şcolilor, vânzarea după tocmeală a cărţilor vechi, pentru şcolarii ne­voiaşi.­­ Şi la noi se aud mereu din toate părţile plângeri continue contra si­stemului ce se practică de d-nii profesori schimbând mereu­­cărţile, recomandând în fiecare an alţi au­tori şi silind pe părinţii cu mulţi co­pii să cumpere mereu alte cărţi pen­tru copiii lor care trec în clase, un­de ar putea utiliza cărţile pe care au învăţat fraţii lor. Pe vremea când învăţam eu, reali­zasem noi înşine — şcolarii — acest comerţ de cărţi de care nu mai a­­vem­m nevoie. Infăptuisem astfel în mic, ceea ce cere acum congresul francez! Se reîncepem! Dr. Vgree Criza politică din Franţa a primit din partea preşedintelui Republicii franceze însărcinarea, de a forma guvernul, după ce tratati­vele duse de d. Da­la­di­er nu au dus la nici un rezultat satisfăcător. S’ar părea că ,d. Clementei­­ 'are mai multe şanse decât colegii săi. însuşi d. Briand ar acorda încrede­rea sa noului leader desemnat de preşedintele Franţei ,. D. CLEMENTEL Debandada dela bursele streine Debandada dela bursa noastră Telegramele vestesc debandada dela bursa din New-York. Ele ci­frează la treizeci de miliarde de dolari, pierderile ce au rezultat a­­colo, din diferenţele de cursuri. E­­valuarea este desigur exagerată clar că ea se compune dintr’o cifră cu nouă zeruri, este în afară de orice îndoială. Cu puţin înainte telegra­ful adusese ştirea debandadei dela bursa din Berlin, care a avut şi ea proporţii formidabile şi nu a putut fi stăvilită decât cu foarte mari greutăţi, prin intervenţia băncilor. Aceste debandade nu pot fi o mângâiere pentru detentorii de ac­ţiuni dela noi. Intre ele şi cea dela bursa noastră, nu este nici o legă­tură, ba chiar nici o asemănare e­­senţială. E deajuns să se ştie că a­­tât la New-York cât şi la Berlin s’a produs intervenţia băncilor, pentru a preveni un cataclism, pe când la noi cursurile sunt lăsate în voia valurilor, agitate adesea de un vân­ticel, de oferta unui număr infim de acţiuni, pentru a înţelege acea­sta. Dar dacă examinăm cauzele de­­baridadelor de pe pieţe uriaşe ca cea a Berlinului şi New-Yorkului putem totuşi trage oarecari învăţă­­minte şi pentru împrejurările dela noi. Prima cauză a debandadei dela bursele străine, a fost şi prima cau­ză a supracotării acţiunilor lor excesul de speculaţiune. Nu totdea­una speculaţiunea aceasta s’a ata­cat de hârtii fără valoare. Dimpotri­vă. Dar din speculaţiune în specu­­laţiune, au supracotat chiar şi cele mai bune acţiuni, au dus la un curs de opt sute la sută, efecte cari me­ritau să coteze două sute la sută. Sfârşitul acestor supracotări şi su­­praspeculaţiuni, nu putea să fie bun. Două realităţi aveau să le puie ca­păt, să le dea peste cap: dividen­­dele scăzute, cari reduceau la mi­­nim revolita acţiunilor şi lipsa cres­­cândă de capital, care urca dobân­­dite şi supra­ capacitatea de­ rezis­tenţă şi perseverenţă a speculanţi­lor. Când zicem însă lipsă de capi­tal în străinătate, nu trebuie să con­fundăm aceasta cu lipsa de capital de la noi. La Berlin băncile au in­tervenit cu sume considerabile pen­tru a dompla catastrofa. La New- York de asemenea şi se ştie precis, că In Wallstreet, agenţii bursei a­veau, in ajunul catastrofei chiar, disponibili pentru a fi daţi pe credit in bursă, încă circa nouă miliarde de dolari. Iată wide-i deosebirea esenţială între ceea ce se petrece la noi şi ce se petrece în străinătate. Specula a jucat şi la noi un rol, — şi ar fi poate edific­at­or să se cerceteze cine a tras cel mai mare folos din­­triinsa. Apoi, criza şi continua lip­să de capital, a determinat scăde­rea cursurilor, iară ca cineva, fără ca vre­un emitent, să fi încercat măcar ai se opune, în străinătate und­e scăderi de cursuri reprezintă o rectificare a lor, o adaptare a lor la valoarea reală a acţiunei. La noi scăderile au ajuns pentru imen­sa majoritate a acţiunilor sub şi considerabil sub valoarea lor reală şi totuşi de în­călri nu se vede o re­flectare, fie­­ şi o speculare asu­pra lor. Explicabil lucru dat fiind că la noi capitalul disponibil lipseşte acum aproape cu desăvârşire şi întru cât mai există­­ prevenit împotriva so­cietăţilor pe acţiuni, despre cari s’a infiltrat credinţa că la ele câştigă mulţi administratori, directori, cen­zori, prietenii acestora — şi numai acţionarii pierd. La lipsa de capital se adaogă deci lipsa de încredere şi astfel piata acţiunilor e ocolită de cei cari ar putea-o anima şi cău­tată numai de cei pe cari frica sau nevoia ii sileşte să vândă. Cel mult câţi­va mici speculanţi dela o zi pe alta, mai caută un fir de iarbă uitat pe imaşul ravarat pe predecesorii lor. ★ Din această situaţiune care la noi datează mai de mult, decurge un desavantagiu decisiv pentru ad­­­onar şi doiar pentru regimul so­cietăţilor pe acţiuni. Nu se poate repeta îndeajuns, că acest regim este prea complicat, pentru ca acţionarul normal să-l poată pătrunde. Să luăm exemplul unei societăţi de petrol, ca să se vadă câte ar trebui să ştie acţiona­rul, pentru a-şi da seamă de starea şi mersul afacerii, la care totuşi e tovarăş. Ar trebui deci să cunoas­că situaţia şi valoarea terenurilor, numărul sondelor, profunzimea lor, costul lor aproximativ, productivi­tatea lor, calitatea produsului, pre­­ul acestuia sau costul rafinării, re­zultatul rafinării, preţul produselor rafinate, dacă direcţia a vândut pe­trolul anticipat la ce preţ l-a vân­dut şi câte şi mai câte detalii de administraţie şi comerţ, cari rămân secrete. In loc de aceasta, acţiona­rul are odată pe an un bilanţ, din care şi specialistul abia se poate dumiri, şi banalul raport al consi­liului, care­ i se pare excelent, dacă anunţă un dhdck»*]. Pe deasupra, puterea de inter­venţie a acţionarului alarmat e minimală, cele mai multe ori nulă. Singura armă ei face ce-i rămâne este să vândă a nea. Dar cu dis­pariţia capitalului şi a încrederii, nu o poate vinde. El apare astfel condamnat la cea mai crasă nepu­tinţă. ★ Aci ne lovim u­răş de o consecin­ţă gravă a politicei d-lui Vintilă Brătianu. Nici o bursă din lume, nu poate trăi fără intervenţia şi a ca­pitalului străin. Chiar şi la bursa din New-York, actualmente, când America este socotită cea mai bo­gată în capitaluri, capitalurile străi­ne joacă un rol. La noi însă, unde în tot cazul şi în mod natural, dis­ponibilităţile nu puteau fi decât re­strânse, s’a interzis accesul capita­lului din străinătate, tocmai la ac­ţiunile cari sufără astăzi mai mult. Li s’a limitat piața în loc de a li-o lărgi. Frica de înstreinare a domi­nat această politică nefastă. Astfel momente favorabile au fost pier­dute. Azi e prea târziu. Capitalul străin, acaparat în tara sa de ori­gine, acaparat în Occident, nu se uită măcar spre noi. Ar putea cum­păra cu o nimica toată, părţi mari de întreprinderi şi nu se simte is­pitit. D. Vintilă Brătianu se temea că va tăbărî capitalul strein când acţiunile reprezentau încă un preţ. Capitalul strein nu tabără nici când le poate avea aproape gratuit. Nu este de învăţat ceva din aceasta? D. Madgearu are dreptate. La o parte zidurile chinezeşti. Dar pen­tru moment se pare că ele au că­zut prea târziu. Criza noastră pro­prie s’a prelungit până în criza ge­nerală, mondială. Să sperăm că vom putea ieşi din a noastră, inde­pendent de aceasta din urmă? Să sperăm, de­oarece în economie și în afaceri, optimismul este gene­rator. B. Brănîșteanu ★ ŞTIRI ERONATE? Ciudatul comunicat al m­inisterului de industrie Aşa­dar, noi care ne-am ocupat şi vom continua să ne ocupăm de focul de la Moren­i, nu facem altceva prin scrisul nostru decât să alar­măm publicul, dându-i ştiri erona­te sau necontrolate. Aşa glăsueşte comunicatul ciudat şi aproape de neînţeles al ministe­­rului de industrie. Şi în ce am greşit noi, în care privinţă Informaţiile noastre s’au dovedit contrarii adevărului fapte­lor ? Iată ce nu spune, ce evită să lămurească ministerul de industrie prin bizarul şi laconicul său comu­ni­cat. Un străin de chesiune ar fi ten­tat să creadă că tocul de la Moroni a şi fost stins , «ă noi am afirma­t­ »»ft» «tt^ K*iP)li .ritejjifi, el continuă să ardă. Da aceea, se impune o recapitulare a spuselor şi precizărilor noastre. Am afirmat că săparea tunelului No. 1 a fost o nenorocire şi că pre­­xenţa acestui tunel, care a şi făcut de mult explozie, a agravat pri­mejdia şi a îngreuiat cu mult even­­tu­alele încercări de stingere a son­dei. A fost aceasta o ştire eronată . Am mai afirmat că tunelul No. 3 nu va fi gata, aşa cum pretindea comisiunea Instituită da minister, în două luni. Termenul acesta a tre­cut de mult şi astăzi nu se poate spune măcar cu aproximaţie când va fi terminat tunelul sau dacă va fi vreodată terminat. Am mai afirmat, întemeiaţi pe con­statările făcute la faţa locului de către specialişti în materie, că la să­parea tunelului No. 3 — singura o­­peră pozitivă în atâtea luni de zile comisiunii ministeriale —­mu ţinut seamă de cele mai elementare reguli impuse de technică şi de un foarte simplu sentiment de preve­dere. Dovadă a fost explozia, care a făcut atâtea victime printre lu­crătorii acestui tunel. A fost oare ceva eronat sau necon­trolat in aceste afirmaţiuni confir­mate de Întâmplări nenorocite şi de realitatea faptelor? Dar in legătură cu tunelul No. 3 am făcut încă o afirmaţiune, a că­rei gravitate se evidenţiază cu fie­care zi trecută. Anume, situaţia son­dei incendiate în ziua în care comi­sia specială a hotărit săparea nou­­lui tunel, nu mai putea fi aceiaşi din ziua în care s’ar fi ajuns la ter­minarea lui. Sonda se deteriora in­continuu, coloanele săreau in aer, ceea ce in­­greuia, până a face imposibilă, o­­pe­raţia de o eventuală strangulare. Din acest punct de vedere situaţia este astăzi mult mai rea de cum a fost acum câteva luni. Este aşa de rea, încât există primejdia serioasă de o erupţie subterană a gazelor şi de o invadare a tunelului de către aceste gaze. O asemenea invadare ar crea o situaţie cu adevărat ca­tastrofală pentru întreaga regiune petroliferă de la Moreni. Este ceva eronat sau ceva păti­maş în această expunere precisă şi obiectivă a stărei de lucruri , încă un cuvânt despre tunelul No 3. Dece, fie comisia specială, fie ministerul de industrie, nu dau nici o lămurire atât în privinţa datei la care va fi gata acest tunel, cât, mai ales, tn privinţa sorţilor Iui de iz­bândă, a rezultatelor ce se aşteap­­tă , încetineala cu care se fac lucrări­le dă loc, In ce priveşte eficaci­tatea Iul, la banueli serioasa şi nu-l ţineţşti. Să nu se uite : nu sunt multe zile până să se împlinească şase luni dela Izbucnirea incendiului. In acest interval de timp economia naţională a fost păgubită de miliarde, pe când comisia numită de minister a arătat numai ce nu vrea să facă, dar n'a dovedit prin nimic ce poate face. N. Batzarîa NOTE D. I. G. DUCA a luat contact cu massele şi la Botoşani, rostind o cu­vântare la congresul partidului li­beral. D-sa a spus intre altele: 7- Străngeţi-vă rândurile, fiindcă primejdia în care am ajuns o vedeţi. D. Duca exagerează. Ce-i drept, nu e tocmai plăcut lucru pentru partid să stea atâta vreme în opo­ziţie, dar asta nu e nici o primejdie. * O NEDUMERIRE a rămas în su­fle­tul d-lui general Aver­escu de pe urma numărătoarei de Dumineca trecută a partidului: — Cum se face — s’a întrebat d-sa — că la vedere se îndeasă mulţi, dar la vot dau bir cu fugiţii? Vorba Bibliei: — Mulţi chemaţi, puţini... alegă­tori! NUMĂRĂTOAREA partizanilor cari au defilat pe dinaintea d-lui general Averescu s’a făcut cu a­­proximaţiune. Oficiosul partidului poporului socoteşte că cui fost cam 50.000 de oameni. ■ D. general trebue să fi flucrat o pagubă văzând că a rămas numai cu atâţia partizani când la alege­rile generale din Decembrie trecut tot mai avea 70 000 de aderenți.­­ CHESTIA ZILEI PRISTANDA ȘI TIPĂTESCU D. GOGA-s ...Care va să zică au fost sece mii de demonstranți la Ateneu, cinci la Parcul Carol, şeapte la Poştă, sece la Ateneu, trei la Filaret, opt la Hanu cu tei, sece la Ateneu... D. GENERAL: Păi le-ai mai numărat odată! D. GOGA: Curat odată, dom’le gheneral, dar ce să-i facem dacă altfel nu iese socoteala ? OPTZECI ŞI PATRU DE ABECEDARE de ADRIAN MANIU In harababura culturală prin care trecem de câteva zeci de ani, am izbutit să ajungem la un record extraordinar. Dovada este faptul că avem a­­probate oficial optzeci şi patru de tipuri de abecedare — când în tot restul Europei fiecare ţară nu are decât un abecedar tip — şi dacă îmi aduc aminte, în tot restul con­­tinentului nu sunt încă optzeci şi patru de ţări. E lesne de închipuit că origina­litatea acestor optzeci şi patru de începuturi de cultură poate consti­tui cea mai fantastică dezorientare pentru ori­ce elev care se permută dintr’o şcoală în alta — şi nu cred că turnul lui Babei să fi prilejuit o zăpăceală sistematică mai adâncă. Dacă nu ar fi decât gândul unirii tuturor românilor şi încă ar fi să protestăm împotriva celor optzeci şi patru de desbinări pedagogice. Suntem ţara cu cei mai nume­roşi inventatori de abecedare, care fireşte se schimbă de la an la an, pentru că la noi cultura face ade­vărate revoluţii în domeniul cu­noştinţelor elementare ce se schim­bă radical anual. Probabil că A nu mai e A şi B nu mai e B iar 2+2 nu ca 4 în toţi anii, în toate judeţele şi nici în toate şcolile, iar cele optzeci şi pa­tru de procedee între care nu tre­cem maculatura­­ abecedarelor de­modate constitue o nesiguranţă permanentă pentru editor, un ba­last pentru librar, o speculă pentru părinţi şi o carte urâtă pentru copii. Editorul nu e sigur, până în Sep­tembrie, dacă abecedarul lui e bun, şi ce nu vinde anul acesta nu mai foloseşte la anul. Librarul, în loc să ţie o sută de exemplare dintr’un abecedar pe raft, trebuie să ţie opt mii patru sute în pod — părintele plăteşte a­­ceastă scumpătate obligatorie în cultură gratuită(?) iar elevul are o carte de câteva pagini, tipărită prost şi ilustrată urât .Fireşte, o problemă atât­ de e­­senţială, culturei noastre nu a gă­sit legiferare în parlament. „Auto­rul“ unui asemenea manual ce se cumpără obligator e asimilat cu au­torul scriitor de versuri sau roma­ne — ba chiar e ades favorizat___ deşi în literatură procedeul compi­latorilor ar fi numit plagiare, în­dreptarea răului ar nemulţumi nu­mai vre-o optzeci şi patru de au­tori, dar ar uşura sute de mii de părinţi. S’ar putea obţine pentru toată ţara un abecedar unic pe o hârtie foarte bună, cu ilustraţii în culori şi cu un preţ foarte ieftin, dacă s’ar alege un singur exemplar — o carte compilată fiind plătită de stat cu o sumă fixă, câteva zeci de mii de lei, odată pentru totdeauna — pentru că nu e nici creaţie poetică nici invenţie brevetată. Statul ar pune la îndemâna a­­cestui exemplar cftin şi unic un Concurs între toţi pictorii decora­tori pentru ca să aibă cele mai fru­moase şi nemerite ilustraţii şi pen­tru că această carte nu trebue să fie un bir, ar obţine, sunt sigur, cea mai eftină şi aleasă hârtie de la fa­ (Citiţi continuarea în pag. II-a) N A Z B A T I I POLIŢA D-LUI GOGA lutr’UM interview recent, d. Gog­a ne avertizează că, odată şi odată» are să se răzbune dumnealui pentru atacurile pe care i le-am­ adus. Cum s’ar zice, are să ne plătească po­liţa... ...Acestea sunt, ’de altfel, singurele poliţe pe care obicinueşte să le plă­tească fostul candidat la postul de duce! H. ­Citiţi crettenarea în pag. II-a) VOCABULARUL BĂTĂII de BARBU LAZAREANU Citând pe psihiatrul german Sa­­dow — care sistemului poliţienesc de pe la noi i-a găsit o nostima ca­racterizare în împerecherea de cu­vinte: „Prügelwirtschaft“ — d. Const. Graur, în articolul „Bătaia“ din Adeverul de la 28 octombrie, lasă pe seama d-lui Vaida Voevod aflarea unui echivalent românesc sus-zisei expresii. Să-i venim în ajutor d-lui minis­tru de interne. Vocabularul românesc al bătăii e foarte bogat, lucru eminamente fi­resc în ţinuturile acestea unde bra­vii A. T. Laurian şi J. C. Massimo, în „Dicţionariul“ lor, au fost ne­voiţi, la cuvântul a bate, să dee ur­mătoarele sfaturi: omulu nu se ba­te cu hoitul („Cu băţul), ci cu cu­­ventulu şi „unu omu cu mente nu şi bate mulierea" (adică: un om în toate minţile nu’şi bate femeia). Şi că, până şi intr’un dicţionar elaborat ca proect de nişte acade­­miciani, era necesar să se vie cu atari sfaturi sub formă de exemple, ni-o arată —­ între altele — faptul că bătăii i s’a dat un loc de frunte in Pravilele împărăteşti cari „în ti­parul domnesc s’au tipărit în mă­năstirea a Trei-Svetitele în Iaşi dela Hristos 1646“. Aceste pravile au un capitol: Cum şi când poate bărbatul să-şi bată muiarea şi în ce chip, unde se găsesc următoarele splendori pline de cavalerism: „Bolacetele muierii şi ţipetele ce să sud din casă nu vor putea arăta vrăjmăşiea bărbatului, nice ochii ei de vor fi vineţiţi sau obrazul de va fi înfiat nu pot aceste să arăte vrăj­­măşirea bărbatului..." S’ar putea spune că bătăuşii se bazează, deci, pe o tradiţie. Da, dar pe una cu desăvârşire nereco­mandabilă. Şi cei cari luptă împo­triva bătăii, au ca reazăm tradiţia, şi anume pe cea bună. Drept înain­taş luptătorii pentru stârpirea bă­tăii la noi Tar putea revendica ironie vorbeşte în „Povestea vor­bei“ sluga osândită să i se numere la tălpi o serie de lovituri de nu­iele: Judecata dumitale Este prea foarte cu cale Dar eu încă’s la ’ndoială Şi cil mare bănuială Că ori n'ai mâncat bătae Să ştii durerea cum tae, Sau nu ştii număra bine Şi porunceşti cum îţi vine, Să ne întoarcem insa la vocabu­larul bătăii. Am zis că e îmbelşu­gat. Autorul „Opincarului“, Gr. M. Jipescu, înttr’o carte tipărită acum patru decenii şi mai bine şi intitu­lată „Râurile (grelele) oraşelorii, are un întreg şi mare capitol con­sacrat caracterului bătăuşilor. Desprindem: Mi se pare ori auz ceva? Mi-s o­­chii ’mpăejeniţi? Ia! Buşeli, răpăeli, păruială goală, târaiuială la toartă, forficături. „Mai ţine-l păn’o ameţi! Intoarce-l că-i tare de îngeri! Ia altă scurtătură, dacă li se frănse aia! Mai împrumută pumni la nea Hamalul Aţin’te-acolo tu, prăvăleşte-l pe sca­ră... Suceşte-i mâna, miercăe-l ca pe pe Anton Pann, pe „finul Pepelei, dracu ,ia-î mira, cumnate! Arată-i cel îsteţ ca un proverb“, muşteaua lui moş-Adam! Fă-l hun! Iată cu ce înţeleaptă (şi amară) Incată-i! Păzea nemţesc că te şi în­călzesc! Popteşte-l, naşule! Cată-l de Undine!“ şi altele... Dar cu acest cârd de „pofteli" şi cu această spuză de îmbieri nu se închee vocabularul analogic al bă­tăii. O, nu! Răsfoind dicţionarele, nu numai la litera b , unde, pe lân­gă termenul „bătaie“, găsim cuvin­tele: a burduşi şi burduf („o să-i facă pielea burduf“, înregistrează, nu ale sale Povăţuiri­­ cuvinte ade­vărate, lordache Golescu) — , ci şi la, alte litere, o procesiune de cu­vinte şi expresii nouă vine să ates­te plenipotenţa bătăii. La a avem: arşica („îţi mut arşi­ca“, vezi: falca); la c, găsim: a cară („a căra la punmi“), coaste („ a bate la trei coaste“); la d în­tâlnim: a dărăci şi depozit („­a fă­cut depozit de pumni“); la f, aflăm: falca („îţi mut fălcile!“); la m, sânt: magazie („a-i face magazie de­ pumni“), măr („a bate mar“), a mânca („a mânca bătae“), a muta (vezi mai sus: arşica și falca); lap, avem: pastrama („a-i face pastra­ma“), a pisă și a pisăgi; la r: ridi­che („i-a frecat ridichea“); la s: a sminti („a sminti în bătae“) șî coră „...sor’ cu moartea“). la t:

Next