Adevěrul, noiembrie 1929 (Anul 42, nr. 14068-14094)
1929-11-01 / nr. 14068
r i 42 — Mo. 14068 ¥ifl«ri I Mot V.-tt Adevărul FONTATflBT* ^ BELCHIAK 1888—1887 * ORDATORI. CONST. MILLE 1897—1926 In străinătate dublu „Viitorul“ cere alcătuirea unui comitet de salvare publică. ...Față de dezastrul, la care ne-a dus politica d-lui Vintilă Brătianu, un singur comitet ni se pare insuficient ! 750 lei pe an an ABONAMENTE : 380 lei pe 6 luni 200 lei pe 3 luni LEI 3 BIROURILE: București, Str. Const. Miile (Sărindar) No. 7-9-11 Direcția 357/72, ___ ___ . IT_ Administrația 307/69. TELEFOANE ! Centrala: 306/67, 324/73, 346/79, 353/54, _____________Provincia : 310/66. DESPRE EVENIMENTELE ZILEI Demonstraţia de stradă încercată de averescant şi alegerile legislative din Cehoslovacia merită încă, deşi evenimente de-o importamta foarte deosebită unul faţă de celălăit, câteva reflectioni, fără pretenţie de a le epuiza insă. Conştient sau inconştient, din dorinţa proprie la unii, din experienţa pecare au căşunat-o altora, la ceilalţi, bună parte din membrii partiduilui poporului au scontat, foarte probabil, ,incidente“ numeroase , grave. Asta ar fi adăugat enorm la mersul demonstraţiei, creindu-l chiar dacă n’ar fî existat de loc sau prea slab. Mare le-a fost însă mirarea văzând că nimic de seamă nu se intâmplă în acest sens și gen. Căci mare schimbare se produsese în moravurile noastre politice numai de un an încoace. Cele câteva mici ciocniri nu contează, cu atât mai vârtos că ele nu au fost provocate de autorităţi, după cum era altădată obiceiul. Vremea de azi nu mai e câtuşi de puţin a lor. Singura excepţie de la această nouă regulă a făcut-o numai patru, la de jandarmi de la Tărtăşeşti. Bieţii oameni nu aflaseră încă de respectul legilor, ci se credeau tot pe vremurile guvernărilor averescane. Uluirea a trebuit să le fie extraordinară, când s’au pomenit cu sătenii îndrăznind să protesteze împotriva samavolniciei lor de a voi să oprească cu forţa călătoria unui grup de demonstranţi spre Bucureşti, căruia au fost nevoiţi în cele din urmă, contrar tuturor precedentelor, să le lase calea liberă pur şi amplu. Nu mai pricepeau bieţii jandarmi pe ce lume se află. Să admitem, ceea ce n’a fost, numărul acestor manifestanţi s’a urcat chiar la treizeci de mii. Ei şi ? Asta face jumătate din voturile averescane din ultimele alegeri pe întreaga ţară. Vorba e la viitoarele alegeri putea-va partidul face şi o demonstraţie de urne ? Aci e aci, restul e jucărie copilărească. Să nu invoci precedente ce nu se potrivesc. . . . Alegerile din Cehoslovacia învederează încă odată cât de paşnic şi de sănătos e programul ţărilor sub regimul votului universal liber şi sincer exercitat. Regulat, la fiecare dată, se constată o sporire uşoară a forţelor democratice şi o dare înapoi echivalentă a celor reacţionare. Extremele nu se ating astfel de loc cu acest soi de organizare politică. De aceea din capul ca şi din coada extremă se urmăreşte dictatura, fie a proletariatului, fie a dreptei. Dar imensa majoritate a alegătorilor, evoluând treptat, lepădându-şi necontenit ceea ce a devenit prea învechit din trecut şi asimilându-şe necontenit ceea ce vremea aduce nou, se opune acestor tendinţe tulburătoare şi neaducătoare de nici un progres veritabil. Şi acum, ca întotdeauna şi ca pretutindeni, eşecul conservatorilor de orice culoare şi a comuniştilor, e simţitor in Cehoslovacia. El caracterizează ziua de 27 octombrie. Chiar la noi, unde votul universal a funcţionat pentru prima oară aproape nestingherit, în Decembrie 1928, s’a văzut că partidele de dreapta şi de fund întunecos, n’au partizani decât prin băncile sau cluburile lor. Marele public se ignorează sau le respinge. Aşa ar fi în toate tarile, în Rusia, ca şi aiurea, dacă votul liber ar funcţiona şi acolo, nu dictatura. I. Teodorescu Glose politice... CĂRĂMIDĂ D. general "Averescu vrea guvern naţional şi, în subsidiar, îşi asumă întreaga răspundere a guvernării. E un mod ciudat de a pune problema. Principalul devine subsidiar, iar subsidiarul principal. Lumea se întreabă surprinsă şi cu oarecare îngrijorare: cumdevine căzut cu o astfel de logică. Explicaţia e, însă, simplă: cărămi da dela 4 iunie.ADEVARAT? Intr’un cerc de avocaţi, în sala paşilor pierduţi dela palatul justiţiei, un prieten al d-lui Milozi pe Iola: „Vă afirm precis — căci sunt bine informat — comisia disciplinară îi va aplica lui Milozi o sancţiune uşoară: admonestarea pentru lipsă de vigilenţă şi control. Nici nu s’ar putea să-i dea altă pedeapsă. Nu poate admite partidul". Unul din ascultători, replică: — Dar presa şi opinia publică? . . .Peste 3-4 săptămâni, când o să-l judece pe Milozi, presa şi opinia publică o să fie preocupată de alte schingiuiri“. La rândul nostru, întrebăm: e adevarat? Aşa seBanc ,chestiunea şi asta se plămeşte? O simplă curiozitate. REPEDE Se zice că problema remanierii s’a simplificat. Neînţelegerile dintre factorii importanţi din guvern au fost aplanate. Totuş remanierea urmează să se facă pe la zece Noembrie. Credem că e o greşeală. O remaniere sigură, inevitabilă dă impresia că, până la efectuarea ei, suntem sub regimul unui guvern interimar. Ce interes are d. Iuliu Maniu să dea această impresie? Asemenea stări maladive — căci zilele ce preced remanierile largi sunt stări maladive — trebuesc curmate repede. De aceia credem că e mai bine ca „operația" să se facă fără întârziere. Inter. CARNETUL NOSTRU Francezii practică şi economii In chestiunea cărţilor şcolare Francezii caută acum toate mijiacele de a veni In ajutorul familiilor cu mulţi copii. E un corolar al luptei lor pentru favorizarea creşterii natalităţii. La „Congresul natalităţii ce s’a ţinut de curând în Franţa, s’a emis un deziderat de la care am putea şi noi învăţa câte ceva, deşi la noi nu prea se simte nevoia încurajării natalităţii. Dezideratul este privitor la economiile ce trebue şi se pot realiza de familiile sărace, la cumpărarea de cărţi didactice pentru copii. Vom reproduce textual dezideratul francez: ■ In fiecare an, in cursul lunei Mai, o reuniune de profesori din fiecare serie de clase şi de fiecare specialitate a învăţământului să întocmească în toate instituţiile şcolare, lista cărţilor ce doresc sa le-o recomande pentru anul şcolar următor. Această listă să fie comunicată la începutul lui iunie autorităţilor administrative şcolare superioare, purtându-le şi la dispoziţia editorilor, librăriilor şi familiilor. „Orice schimbare să fie interzisă in cursul anului şcolar următor. Şi deosebi, in ceea ce priveşte gramaticele şi celelalte cărţi care pot fi utilizate mai mulţi ani în şir să nu se poata face nici o schimbare decât în clasa inferioară, astfel ca acelaşi elev să-şi poată păstra cartea in toti anii de studiu la care na se potriveşte.“ Congresul mai cere ca profesorii să fie rugaţi a veghia ca toate cărţile să fie păstrate în bună stare, împiedicând risipa furniturilor şcolare. Interesant de relevat este şi faptul, că asociaţiile de părinţi au organizat chiar în sălile de aşteptare ale şcolilor, vânzarea după tocmeală a cărţilor vechi, pentru şcolarii nevoiaşi. Şi la noi se aud mereu din toate părţile plângeri continue contra sistemului ce se practică de d-nii profesori schimbând mereucărţile, recomandând în fiecare an alţi autori şi silind pe părinţii cu mulţi copii să cumpere mereu alte cărţi pentru copiii lor care trec în clase, unde ar putea utiliza cărţile pe care au învăţat fraţii lor. Pe vremea când învăţam eu, realizasem noi înşine — şcolarii — acest comerţ de cărţi de care nu mai avemm nevoie. Infăptuisem astfel în mic, ceea ce cere acum congresul francez! Se reîncepem! Dr. Vgree Criza politică din Franţa a primit din partea preşedintelui Republicii franceze însărcinarea, de a forma guvernul, după ce tratativele duse de d. Daladier nu au dus la nici un rezultat satisfăcător. S’ar părea că ,d. Clementei 'are mai multe şanse decât colegii săi. însuşi d. Briand ar acorda încrederea sa noului leader desemnat de preşedintele Franţei ,. D. CLEMENTEL Debandada dela bursele streine Debandada dela bursa noastră Telegramele vestesc debandada dela bursa din New-York. Ele cifrează la treizeci de miliarde de dolari, pierderile ce au rezultat acolo, din diferenţele de cursuri. Evaluarea este desigur exagerată clar că ea se compune dintr’o cifră cu nouă zeruri, este în afară de orice îndoială. Cu puţin înainte telegraful adusese ştirea debandadei dela bursa din Berlin, care a avut şi ea proporţii formidabile şi nu a putut fi stăvilită decât cu foarte mari greutăţi, prin intervenţia băncilor. Aceste debandade nu pot fi o mângâiere pentru detentorii de acţiuni dela noi. Intre ele şi cea dela bursa noastră, nu este nici o legătură, ba chiar nici o asemănare esenţială. E deajuns să se ştie că atât la New-York cât şi la Berlin s’a produs intervenţia băncilor, pentru a preveni un cataclism, pe când la noi cursurile sunt lăsate în voia valurilor, agitate adesea de un vânticel, de oferta unui număr infim de acţiuni, pentru a înţelege aceasta. Dar dacă examinăm cauzele debaridadelor de pe pieţe uriaşe ca cea a Berlinului şi New-Yorkului putem totuşi trage oarecari învăţăminte şi pentru împrejurările dela noi. Prima cauză a debandadei dela bursele străine, a fost şi prima cauză a supracotării acţiunilor lor excesul de speculaţiune. Nu totdeauna speculaţiunea aceasta s’a atacat de hârtii fără valoare. Dimpotrivă. Dar din speculaţiune în speculaţiune, au supracotat chiar şi cele mai bune acţiuni, au dus la un curs de opt sute la sută, efecte cari meritau să coteze două sute la sută. Sfârşitul acestor supracotări şi supraspeculaţiuni, nu putea să fie bun. Două realităţi aveau să le puie capăt, să le dea peste cap: dividendele scăzute, cari reduceau la minim revolita acţiunilor şi lipsa crescândă de capital, care urca dobândite şi supra capacitatea de rezistenţă şi perseverenţă a speculanţilor. Când zicem însă lipsă de capital în străinătate, nu trebuie să confundăm aceasta cu lipsa de capital de la noi. La Berlin băncile au intervenit cu sume considerabile pentru a dompla catastrofa. La New- York de asemenea şi se ştie precis, că In Wallstreet, agenţii bursei aveau, in ajunul catastrofei chiar, disponibili pentru a fi daţi pe credit in bursă, încă circa nouă miliarde de dolari. Iată wide-i deosebirea esenţială între ceea ce se petrece la noi şi ce se petrece în străinătate. Specula a jucat şi la noi un rol, — şi ar fi poate edificator să se cerceteze cine a tras cel mai mare folos dintriinsa. Apoi, criza şi continua lipsă de capital, a determinat scăderea cursurilor, iară ca cineva, fără ca vreun emitent, să fi încercat măcar ai se opune, în străinătate unde scăderi de cursuri reprezintă o rectificare a lor, o adaptare a lor la valoarea reală a acţiunei. La noi scăderile au ajuns pentru imensa majoritate a acţiunilor sub şi considerabil sub valoarea lor reală şi totuşi de încălri nu se vede o reflectare, fie şi o speculare asupra lor. Explicabil lucru dat fiind că la noi capitalul disponibil lipseşte acum aproape cu desăvârşire şi întru cât mai există prevenit împotriva societăţilor pe acţiuni, despre cari s’a infiltrat credinţa că la ele câştigă mulţi administratori, directori, cenzori, prietenii acestora — şi numai acţionarii pierd. La lipsa de capital se adaogă deci lipsa de încredere şi astfel piata acţiunilor e ocolită de cei cari ar putea-o anima şi căutată numai de cei pe cari frica sau nevoia ii sileşte să vândă. Cel mult câţiva mici speculanţi dela o zi pe alta, mai caută un fir de iarbă uitat pe imaşul ravarat pe predecesorii lor. ★ Din această situaţiune care la noi datează mai de mult, decurge un desavantagiu decisiv pentru adonar şi doiar pentru regimul societăţilor pe acţiuni. Nu se poate repeta îndeajuns, că acest regim este prea complicat, pentru ca acţionarul normal să-l poată pătrunde. Să luăm exemplul unei societăţi de petrol, ca să se vadă câte ar trebui să ştie acţionarul, pentru a-şi da seamă de starea şi mersul afacerii, la care totuşi e tovarăş. Ar trebui deci să cunoască situaţia şi valoarea terenurilor, numărul sondelor, profunzimea lor, costul lor aproximativ, productivitatea lor, calitatea produsului, preul acestuia sau costul rafinării, rezultatul rafinării, preţul produselor rafinate, dacă direcţia a vândut petrolul anticipat la ce preţ l-a vândut şi câte şi mai câte detalii de administraţie şi comerţ, cari rămân secrete. In loc de aceasta, acţionarul are odată pe an un bilanţ, din care şi specialistul abia se poate dumiri, şi banalul raport al consiliului, care i se pare excelent, dacă anunţă un dhdck»*]. Pe deasupra, puterea de intervenţie a acţionarului alarmat e minimală, cele mai multe ori nulă. Singura armă ei face ce-i rămâne este să vândă a nea. Dar cu dispariţia capitalului şi a încrederii, nu o poate vinde. El apare astfel condamnat la cea mai crasă neputinţă. ★ Aci ne lovim urăş de o consecinţă gravă a politicei d-lui Vintilă Brătianu. Nici o bursă din lume, nu poate trăi fără intervenţia şi a capitalului străin. Chiar şi la bursa din New-York, actualmente, când America este socotită cea mai bogată în capitaluri, capitalurile străine joacă un rol. La noi însă, unde în tot cazul şi în mod natural, disponibilităţile nu puteau fi decât restrânse, s’a interzis accesul capitalului din străinătate, tocmai la acţiunile cari sufără astăzi mai mult. Li s’a limitat piața în loc de a li-o lărgi. Frica de înstreinare a dominat această politică nefastă. Astfel momente favorabile au fost pierdute. Azi e prea târziu. Capitalul străin, acaparat în tara sa de origine, acaparat în Occident, nu se uită măcar spre noi. Ar putea cumpăra cu o nimica toată, părţi mari de întreprinderi şi nu se simte ispitit. D. Vintilă Brătianu se temea că va tăbărî capitalul strein când acţiunile reprezentau încă un preţ. Capitalul strein nu tabără nici când le poate avea aproape gratuit. Nu este de învăţat ceva din aceasta? D. Madgearu are dreptate. La o parte zidurile chinezeşti. Dar pentru moment se pare că ele au căzut prea târziu. Criza noastră proprie s’a prelungit până în criza generală, mondială. Să sperăm că vom putea ieşi din a noastră, independent de aceasta din urmă? Să sperăm, deoarece în economie și în afaceri, optimismul este generator. B. Brănîșteanu ★ ŞTIRI ERONATE? Ciudatul comunicat al ministerului de industrie Aşadar, noi care ne-am ocupat şi vom continua să ne ocupăm de focul de la Moreni, nu facem altceva prin scrisul nostru decât să alarmăm publicul, dându-i ştiri eronate sau necontrolate. Aşa glăsueşte comunicatul ciudat şi aproape de neînţeles al ministerului de industrie. Şi în ce am greşit noi, în care privinţă Informaţiile noastre s’au dovedit contrarii adevărului faptelor ? Iată ce nu spune, ce evită să lămurească ministerul de industrie prin bizarul şi laconicul său comunicat. Un străin de chesiune ar fi tentat să creadă că tocul de la Moroni a şi fost stins , «ă noi am afirmat »»ft» «tt^ K*iP)li .ritejjifi, el continuă să ardă. Da aceea, se impune o recapitulare a spuselor şi precizărilor noastre. Am afirmat că săparea tunelului No. 1 a fost o nenorocire şi că prexenţa acestui tunel, care a şi făcut de mult explozie, a agravat primejdia şi a îngreuiat cu mult eventualele încercări de stingere a sondei. A fost aceasta o ştire eronată . Am mai afirmat că tunelul No. 3 nu va fi gata, aşa cum pretindea comisiunea Instituită da minister, în două luni. Termenul acesta a trecut de mult şi astăzi nu se poate spune măcar cu aproximaţie când va fi terminat tunelul sau dacă va fi vreodată terminat. Am mai afirmat, întemeiaţi pe constatările făcute la faţa locului de către specialişti în materie, că la săparea tunelului No. 3 — singura operă pozitivă în atâtea luni de zile comisiunii ministeriale —mu ţinut seamă de cele mai elementare reguli impuse de technică şi de un foarte simplu sentiment de prevedere. Dovadă a fost explozia, care a făcut atâtea victime printre lucrătorii acestui tunel. A fost oare ceva eronat sau necontrolat in aceste afirmaţiuni confirmate de Întâmplări nenorocite şi de realitatea faptelor? Dar in legătură cu tunelul No. 3 am făcut încă o afirmaţiune, a cărei gravitate se evidenţiază cu fiecare zi trecută. Anume, situaţia sondei incendiate în ziua în care comisia specială a hotărit săparea noului tunel, nu mai putea fi aceiaşi din ziua în care s’ar fi ajuns la terminarea lui. Sonda se deteriora incontinuu, coloanele săreau in aer, ceea ce ingreuia, până a face imposibilă, operaţia de o eventuală strangulare. Din acest punct de vedere situaţia este astăzi mult mai rea de cum a fost acum câteva luni. Este aşa de rea, încât există primejdia serioasă de o erupţie subterană a gazelor şi de o invadare a tunelului de către aceste gaze. O asemenea invadare ar crea o situaţie cu adevărat catastrofală pentru întreaga regiune petroliferă de la Moreni. Este ceva eronat sau ceva pătimaş în această expunere precisă şi obiectivă a stărei de lucruri , încă un cuvânt despre tunelul No 3. Dece, fie comisia specială, fie ministerul de industrie, nu dau nici o lămurire atât în privinţa datei la care va fi gata acest tunel, cât, mai ales, tn privinţa sorţilor Iui de izbândă, a rezultatelor ce se aşteaptă , încetineala cu care se fac lucrările dă loc, In ce priveşte eficacitatea Iul, la banueli serioasa şi nu-l ţineţşti. Să nu se uite : nu sunt multe zile până să se împlinească şase luni dela Izbucnirea incendiului. In acest interval de timp economia naţională a fost păgubită de miliarde, pe când comisia numită de minister a arătat numai ce nu vrea să facă, dar n'a dovedit prin nimic ce poate face. N. Batzarîa NOTE D. I. G. DUCA a luat contact cu massele şi la Botoşani, rostind o cuvântare la congresul partidului liberal. D-sa a spus intre altele: 7- Străngeţi-vă rândurile, fiindcă primejdia în care am ajuns o vedeţi. D. Duca exagerează. Ce-i drept, nu e tocmai plăcut lucru pentru partid să stea atâta vreme în opoziţie, dar asta nu e nici o primejdie. * O NEDUMERIRE a rămas în sufletul d-lui general Averescu de pe urma numărătoarei de Dumineca trecută a partidului: — Cum se face — s’a întrebat d-sa — că la vedere se îndeasă mulţi, dar la vot dau bir cu fugiţii? Vorba Bibliei: — Mulţi chemaţi, puţini... alegători! NUMĂRĂTOAREA partizanilor cari au defilat pe dinaintea d-lui general Averescu s’a făcut cu aproximaţiune. Oficiosul partidului poporului socoteşte că cui fost cam 50.000 de oameni. ■ D. general trebue să fi flucrat o pagubă văzând că a rămas numai cu atâţia partizani când la alegerile generale din Decembrie trecut tot mai avea 70 000 de aderenți. CHESTIA ZILEI PRISTANDA ȘI TIPĂTESCU D. GOGA-s ...Care va să zică au fost sece mii de demonstranți la Ateneu, cinci la Parcul Carol, şeapte la Poştă, sece la Ateneu, trei la Filaret, opt la Hanu cu tei, sece la Ateneu... D. GENERAL: Păi le-ai mai numărat odată! D. GOGA: Curat odată, dom’le gheneral, dar ce să-i facem dacă altfel nu iese socoteala ? OPTZECI ŞI PATRU DE ABECEDARE de ADRIAN MANIU In harababura culturală prin care trecem de câteva zeci de ani, am izbutit să ajungem la un record extraordinar. Dovada este faptul că avem aprobate oficial optzeci şi patru de tipuri de abecedare — când în tot restul Europei fiecare ţară nu are decât un abecedar tip — şi dacă îmi aduc aminte, în tot restul continentului nu sunt încă optzeci şi patru de ţări. E lesne de închipuit că originalitatea acestor optzeci şi patru de începuturi de cultură poate constitui cea mai fantastică dezorientare pentru orice elev care se permută dintr’o şcoală în alta — şi nu cred că turnul lui Babei să fi prilejuit o zăpăceală sistematică mai adâncă. Dacă nu ar fi decât gândul unirii tuturor românilor şi încă ar fi să protestăm împotriva celor optzeci şi patru de desbinări pedagogice. Suntem ţara cu cei mai numeroşi inventatori de abecedare, care fireşte se schimbă de la an la an, pentru că la noi cultura face adevărate revoluţii în domeniul cunoştinţelor elementare ce se schimbă radical anual. Probabil că A nu mai e A şi B nu mai e B iar 2+2 nu ca 4 în toţi anii, în toate judeţele şi nici în toate şcolile, iar cele optzeci şi patru de procedee între care nu trecem maculatura abecedarelor demodate constitue o nesiguranţă permanentă pentru editor, un balast pentru librar, o speculă pentru părinţi şi o carte urâtă pentru copii. Editorul nu e sigur, până în Septembrie, dacă abecedarul lui e bun, şi ce nu vinde anul acesta nu mai foloseşte la anul. Librarul, în loc să ţie o sută de exemplare dintr’un abecedar pe raft, trebuie să ţie opt mii patru sute în pod — părintele plăteşte această scumpătate obligatorie în cultură gratuită(?) iar elevul are o carte de câteva pagini, tipărită prost şi ilustrată urât .Fireşte, o problemă atât de esenţială, culturei noastre nu a găsit legiferare în parlament. „Autorul“ unui asemenea manual ce se cumpără obligator e asimilat cu autorul scriitor de versuri sau romane — ba chiar e ades favorizat___ deşi în literatură procedeul compilatorilor ar fi numit plagiare, îndreptarea răului ar nemulţumi numai vre-o optzeci şi patru de autori, dar ar uşura sute de mii de părinţi. S’ar putea obţine pentru toată ţara un abecedar unic pe o hârtie foarte bună, cu ilustraţii în culori şi cu un preţ foarte ieftin, dacă s’ar alege un singur exemplar — o carte compilată fiind plătită de stat cu o sumă fixă, câteva zeci de mii de lei, odată pentru totdeauna — pentru că nu e nici creaţie poetică nici invenţie brevetată. Statul ar pune la îndemâna acestui exemplar cftin şi unic un Concurs între toţi pictorii decoratori pentru ca să aibă cele mai frumoase şi nemerite ilustraţii şi pentru că această carte nu trebue să fie un bir, ar obţine, sunt sigur, cea mai eftină şi aleasă hârtie de la fa (Citiţi continuarea în pag. II-a) N A Z B A T I I POLIŢA D-LUI GOGA lutr’UM interview recent, d. Goga ne avertizează că, odată şi odată» are să se răzbune dumnealui pentru atacurile pe care i le-am adus. Cum s’ar zice, are să ne plătească poliţa... ...Acestea sunt, ’de altfel, singurele poliţe pe care obicinueşte să le plătească fostul candidat la postul de duce! H. Citiţi crettenarea în pag. II-a) VOCABULARUL BĂTĂII de BARBU LAZAREANU Citând pe psihiatrul german Sadow — care sistemului poliţienesc de pe la noi i-a găsit o nostima caracterizare în împerecherea de cuvinte: „Prügelwirtschaft“ — d. Const. Graur, în articolul „Bătaia“ din Adeverul de la 28 octombrie, lasă pe seama d-lui Vaida Voevod aflarea unui echivalent românesc sus-zisei expresii. Să-i venim în ajutor d-lui ministru de interne. Vocabularul românesc al bătăii e foarte bogat, lucru eminamente firesc în ţinuturile acestea unde bravii A. T. Laurian şi J. C. Massimo, în „Dicţionariul“ lor, au fost nevoiţi, la cuvântul a bate, să dee următoarele sfaturi: omulu nu se bate cu hoitul („Cu băţul), ci cu cuventulu şi „unu omu cu mente nu şi bate mulierea" (adică: un om în toate minţile nu’şi bate femeia). Şi că, până şi intr’un dicţionar elaborat ca proect de nişte academiciani, era necesar să se vie cu atari sfaturi sub formă de exemple, ni-o arată — între altele — faptul că bătăii i s’a dat un loc de frunte in Pravilele împărăteşti cari „în tiparul domnesc s’au tipărit în mănăstirea a Trei-Svetitele în Iaşi dela Hristos 1646“. Aceste pravile au un capitol: Cum şi când poate bărbatul să-şi bată muiarea şi în ce chip, unde se găsesc următoarele splendori pline de cavalerism: „Bolacetele muierii şi ţipetele ce să sud din casă nu vor putea arăta vrăjmăşiea bărbatului, nice ochii ei de vor fi vineţiţi sau obrazul de va fi înfiat nu pot aceste să arăte vrăjmăşirea bărbatului..." S’ar putea spune că bătăuşii se bazează, deci, pe o tradiţie. Da, dar pe una cu desăvârşire nerecomandabilă. Şi cei cari luptă împotriva bătăii, au ca reazăm tradiţia, şi anume pe cea bună. Drept înaintaş luptătorii pentru stârpirea bătăii la noi Tar putea revendica ironie vorbeşte în „Povestea vorbei“ sluga osândită să i se numere la tălpi o serie de lovituri de nuiele: Judecata dumitale Este prea foarte cu cale Dar eu încă’s la ’ndoială Şi cil mare bănuială Că ori n'ai mâncat bătae Să ştii durerea cum tae, Sau nu ştii număra bine Şi porunceşti cum îţi vine, Să ne întoarcem insa la vocabularul bătăii. Am zis că e îmbelşugat. Autorul „Opincarului“, Gr. M. Jipescu, înttr’o carte tipărită acum patru decenii şi mai bine şi intitulată „Râurile (grelele) oraşelorii, are un întreg şi mare capitol consacrat caracterului bătăuşilor. Desprindem: Mi se pare ori auz ceva? Mi-s ochii ’mpăejeniţi? Ia! Buşeli, răpăeli, păruială goală, târaiuială la toartă, forficături. „Mai ţine-l păn’o ameţi! Intoarce-l că-i tare de îngeri! Ia altă scurtătură, dacă li se frănse aia! Mai împrumută pumni la nea Hamalul Aţin’te-acolo tu, prăvăleşte-l pe scară... Suceşte-i mâna, miercăe-l ca pe pe Anton Pann, pe „finul Pepelei, dracu ,ia-î mira, cumnate! Arată-i cel îsteţ ca un proverb“, muşteaua lui moş-Adam! Fă-l hun! Iată cu ce înţeleaptă (şi amară) Incată-i! Păzea nemţesc că te şi încălzesc! Popteşte-l, naşule! Cată-l de Undine!“ şi altele... Dar cu acest cârd de „pofteli" şi cu această spuză de îmbieri nu se închee vocabularul analogic al bătăii. O, nu! Răsfoind dicţionarele, nu numai la litera b , unde, pe lângă termenul „bătaie“, găsim cuvintele: a burduşi şi burduf („o să-i facă pielea burduf“, înregistrează, nu ale sale Povăţuiri cuvinte adevărate, lordache Golescu) — , ci şi la, alte litere, o procesiune de cuvinte şi expresii nouă vine să ateste plenipotenţa bătăii. La a avem: arşica („îţi mut arşica“, vezi: falca); la c, găsim: a cară („a căra la punmi“), coaste („ a bate la trei coaste“); la d întâlnim: a dărăci şi depozit („a făcut depozit de pumni“); la f, aflăm: falca („îţi mut fălcile!“); la m, sânt: magazie („a-i face magazie de pumni“), măr („a bate mar“), a mânca („a mânca bătae“), a muta (vezi mai sus: arşica și falca); lap, avem: pastrama („a-i face pastrama“), a pisă și a pisăgi; la r: ridiche („i-a frecat ridichea“); la s: a sminti („a sminti în bătae“) șî coră „...sor’ cu moartea“). la t: