Adevěrul, septembrie 1930 (Anul 43, nr. 14319-14344)
1930-09-15 / nr. 14331
AMUL 43 No. 14331 * Luni 15 Septembrie 1930 41 pagini mm Adevărul PnitmATnitT • AI«. ^ BELDIMAN 1888—1897 r uiuiAium . coNST. MILLE 1897—192B 750 lei pe tm an ABONAMENTE: 1380 lei pe 6 Iuni __________200 lei pe 3 Iuni In străinătate dnbln LEI 3 BIROURILE: București, Str. Coast. Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE : Centrala: 306/67, 324/73, 346/70, 353/54. Direcţia : 357/72. Provincia : 310/66. Administraţia : 307/69. Un fruntaş liberal a spus: „D. Vintilă Brătianu s’a întors cu un spirit larg de conciliaţiune, dovadă elocventă că suferinţele ţării au găsit un larg ecou în sufletul d-sale:“ E înduioșător! Ce om milos e d. Vintilă!... D. BRĂTIANU, PARU-ŞI SCHIMBĂ DAR IDEILE—BA Senzaţional! întors din străinătate, d. Vintilă Brătianu şi-a adunat prietenii acasă la d-sa — se vede că au mai rămas atâţia câţi pot găsi loc în jurul unei mese — şi Ie-a expus, timp de trei ore, nouile concepţii economice şi politice pe care i le-a sugerat o reconfortantă cură de Marienbad. Prietenii au rămas mufi de admiraţie, de aceia şedinţa nici n’a putut fi continuată imediat. Ca să aibă răgaz să se reculeagă, şeful i-a invitat pe după amiazi, şi pentru azi şi — de va fi nevoie — şi pentru mâine. Desigur că, în cele din urmă, limbile au trebuit să se deslege şi torentele de suavă, de masivă, de rugoasă aprobare — fiecare după temperamentul lui — ai*curs cu nemiluita. E, in adevăr, sensaţional. D. Vintilă Brătianu s’a pronunţat: 1. pentru realitate faţă de rege; 2. pentru conlucrarea cu capitalurile străine — bineînţeles după ce se vor aşeza temeinic treburile interne, adică la sfântul Aşteaptă, şi 3. pentru un guvern de concentrare, care să aibă drept program programul d-sale, iar ca preşedinte desigur că nu pe... d. Pan Halippa. Şi totuş nu ne surprinde nici una din „nouile“ teorii ale şefului liberalilor, pentru că ştim cu cine avem de-a face. Lealitatea faţă de rege? Aşteptăm faptele s-o confirme. Până atunci, între frazele destinate publicităţii şi şoaptele ce trebue să se răspândească sub puterea misterioasă a anonimatului, să ne fie permis să rămânem neîncrezători în tot ce vine — direct sau indirect — de la d. Vintilă Brătianu. Conlucrarea cu capitalul străin? Dar,ce temeiu se poate pune pe vorbele unui septuagenar, care apare în ipostaza că-şi reneagă toată viaţa şi opera lui politică până şi la ultima-i lacrimă a suferinţelor trecute ? “ . Şi-apoi, nu ne amintim că, în 1928, pe când trata împrumutul extern ca prim ministru, d. Vintilă Brătianu afirma că nu şi-a schimbat programul, deoarece totdeauna a fost partizanul refacerii noastre cu concursul capitalului internaţional? Această afirmaţie nu l-a împiedecat, însă, ca mai târziu, când guvernul actual a încheiat diverse concesii sau convenţii (chibrituri, telefoane etc.) să protesteze ca un fanatic devotat al formulei „prin noi vişine“. Să-l credem? Dar nu vedeţi că, chiar acum, când vrea să pară altul şi, în orice caz, conciliant,ed. Vintilă Brătianu pune o condiţie? o ştiţi: reorganizarea noastră internă, adică soluţionarea problemelor administrative, a funcţionarismului etc., etc... Abia după toate astea, a dică în anul 1950, apel la concursul străinătăţii. Ce minunat lucru mai e şi cura de Marienbad!... Dar ce e mai sensaţional din toate — şi de astădată îi acordăm d-lui Brătianu o încredere desăvârşită— e soluţia unui guvern de concentrare pe baza programului.» d-sale. Asta da — o credem. Decât ideia aceasta nu e tocmai nouă: o regăsim şi in memoriul înaintat de şeful liberalilor răposatei regenţe, in Octombrie 1928. Eu trebue să recunoaştem — un sacrificiu. D. Brătianu să prezideze un guvern, din care să se înfrupte şi alte partide!... Partidul liberal nu era deprins, în alte vremuri, cu asemenea practici „dezinteresate". Ei, dar vremurile de azi nu mai sunt cele de odinioară şi d. Brătianu a devenit mai modest. Acesta e cuvântul. Dacă d-sa s’a schimbat, apoi singura aparenţă nouă ce se profilează timid pe fondul cunoscut, etern acelaş al personalităţii d-lui Brătianu, este modestia silită ce afișează, încolo — povestea lupului cu năravul din născare. Ad. : NOTE MARE EMOȚIE pe ziua de eri. Se svonise că d. Vidrighin, care se află — din fericire — în străinătate (de aceia n’aţi mai auzit în ultimele zile i de nici un accident de c.n. r.), ar fi demisionat. Dar, vai! svonul era... de domeniul fanteziei. Cum putea să-i treacă prin cap d-lui Vidrighin, o măsură atât de salutară pentru căile ferate? “ ZIARELE ţin să-i fie plăcute d-lui Vintilă Brătianu şi-i cer ieşirea din echivoc“. E cunoscuta şi agreabila invitaţie, pe care, acum luni, d. Brătianu o adresa guvernului naţional-ţărănist. După cum vedeţi, istoria se repetă deşi sub alte aspecte. Actorii sunt aceiaşi, totdeauna aceiaşi, chiar dacă îşi schimbă, între ei, rolurile. D. ZAHARIA BOILĂ, prefect de Târnava Mică şi director al ziarului „Patria“ — atribuţiuni cari se reclamă imperios întrunite în mâinile uneia şi aceleiaş persoane, bineînţeles, „voinice“ — încearcă să ne demonstreze, prin ziarul ce conduce, că d. Vaida este democrat şi că orice atac la adresa d-sale este un atac contra democraţiei. Ce idee şi-o fi făcând d. Zalaria Boită despre mâncarea aia, care se chiamă democraţie? ! CLOSE POLITICE... RECULEGERE , ci, incontestabil, în preziua unei reculegeri în ce priveşte viaţa noastră politică. Evenimentul dela 6 Iunie răscolise toate apele. Cele mai temeinice organizaţiuni politice s’au resimţit de pe urma vijeliosului eveniment. Pede altă parte, tot ce constituia arivism politic şi spirit aventurier, a crezut momentul sosit pentru realizarea dorinţelor scăpătate. Şi astfel a trecut vara întreagă cu svonuri fanteziste, agitaţii fără motive şi combinaţiuni dinainte combinate. Se apropie toamna. E timpul când, vorba lui Lascar Catargiu, se va începe numărarea bobocilor. Şi iată că lucrurile pornesc să se rânduiască, apele reintră în albiile lor şi cei meniţi a nu însemna niciodată nimic, îşi văd din nou visurile lor deşarte pentru deapururi zădărnicite. Suntem, desigur, în preziua unor noui configuraţiuni politice. Esenţialul este însă că toate se bizue pe viaţa de partid şi poate că vom vedea şi minunea unui acord între partide. Din acest punct de vedere nu este fără o reală semnificaţie politică tonul conciliant în care este redactată partea a doua a memoriului pe care d. Vintilă Brătianu l-a citit ori în prezenţa conducătorilor partidului liberal. Nimic mai caracteristic pentru vremurile prin care trecem şi nimic nu a dătător de speranţe pentru îmbunătăţirea vieţii noastre politice decât aspectul acesta al d-lui Vintilă Brătianu care declară că memoriul lui este susceptibil de modificări, că el nu trebue să aibă un caracter personal. Mai mult chiar, şeful liberalilor declară că memoriul acesta poate constitui o bază de înţelegere până şi cu cei astăzi la guvern. Ce minune politică mai mare decât această atitudine a d-lui Vintilă Brătianu! Şi cine ar fi bănuit măcar vreodată, în decursul anilor, că d. Vintilă Brătianu va fi atât de impersonal în creaţiunile d-sale şi atât de dispus la conciliaţiuni! Dar mai interesant decât toate acestea ni se par indiciile că speranţele aventurierilor nu se vor mai putea realiza! ADEVARAT In ultimul număr al ziarului „Neamul Românesc“, d. Iorga se ridică ,cu drept cuvânt, împotriva tonului ide polemică pe care unele ziare, lateral-liberale, îl întrebuinţează la adresa d-lui George Brătianu. In acelaş timp însă, d. Iorga îşi spune cuvântul asupra organizaţiei politice a d-lui George Brătianu. Cuvintele d-sale cad ca o grea sentinţă pentru viitorul acestei formaţiuni. Şi ele sunt rostite intr’un moment, în care, orice s’ar spune, situaţia fiului lui Ionel Brătianu şi a înjghebării sale politice, nu este din cele mai uşoare. Intr’adevăr, acţiunea de reculegere şi de întremare a partidului liberal se face aşa fel ca unitatea acestui partid să continue a rămâne nealterată. In asemenea condiţiuni,*se remarcă în lagărul liberal că prin însuşi modul cum s’a produs şi cordiţiunile în cari a luat fiinţă organizaţia George Brătianu, ea constituia un element ce-ar fi putut conta numai dacă dihonia între partide ar fi continuat iar d. Vintilă Brătianu şi partidul condus de d-sa s'ar fi menţinut într’o atitudine cetre contravenea ordinei nouă. Cercurile liberale consideră clar că aşa cum se prezintă astăzi lucrurile şi avându-se in vedere cursul pe care ele tind să-l capete, — o organizaţie de felul celeia a d-lui George Brătianu, în mod fatal pierde din însemnătate. Iată pentru ce am spus că sentinţa d-lui Iorga, defavorabilă grupării d-lui George Brătianu, se produce într’un moment când situaţia acestei grupări apare ca dificilă prin ea însăşi. Sever CHESTIA ZILEI Un duo duios au D. Vaida aşteaptă de 2 luni să fie primit în nenţă de rege. D. Goga a stat 8 zile la Sinaia, aşteptând zadarnic i se acorde audienţa cerută ZIARELE — Vrute Octaviane, nu mai iu nenorocire se cunosc prietenii adevăraţi. — Ini a fi osto tu să-fi fuse vorba, frate Alexandre. I. MORŢUN D. I. Morţun, artist al Teatrului Naţional din Bucureşti, a cerut aranjarea drerhirilor la pensie I s’a şî fixat o zi, la începutul lui Octombrie, pentru reprezentaţia de retragere. Iată un actor care, la apogeul talentului, părăseşte scena oficială — unde are un loc de frunte— şi care cere, grăbit, titlul de pensionar, foarte onorabil desigur... dar Îmbibat de rezonanţe din trecut. Şi pe d. Morţun — credem că numai viitorul îl interesează. Nu ştim ce-a îndemnat pe d. D. I. MORŢUN Morţun să se grăbească a pleca din teatrul oficial. Poate dorul de libertate. Un artist oricât de talentat, dar modest şi fără ramificaţii de influenţe ,este toată viaţa în primejdie, trăeşte într’o permanentă panică — rolurile-i fiind veşnic disputate şi chiar situaţia în teatru periclitată la o încruntare de sprâncene a unui om politic sau la o strâmbătură de nas a unei actriţe cu influenţă. Pensia însă dă o statornicie, o siguranţă. Nimeni nu te poate da afară... din pensie. Pensionarul are o carieră stabilă, un venit mic — dar fix şi servit, relativ, cu exactitate, înarmat cu patalamaua de pensionar, un artist de talent — în plină forţă, ca d. Morţun — scapă de juvăţul prins în gât, nu mai trebue să-şi dea limba prin miere vorbind cu foştii, viitorii şi problematicii şefi ierarhici... nu mai are nevoe să scruteze amabil graţiile probistelor pentru a-şi aranja din timp un eventual sprijin, în cazul când blondul, statura mignonă sau paşii de pisică vor dicta în cine ştie ce împrejurare. Pensionarul scapă de rolurile care nu-i plac, care nu-i convin şi care-l poartă la repetiţia obositoare şi-l scad în stima publicului. Un artist pensionar, tixit de talent, poate face un angajament cu orice teatru particular. Poate alege câteva roluri convenabile, studiate în răgaz şi susţinute fără indicaţiile regizorului şi ale maşiniştilor. Prin ieşirea la pensie, d. Morţun va profita şi de viaţă şi de carieră. Va fi un, r’.nî care va depinde numai de talentul său, matur acum. D-sa ocupa printre actori un loc aparte. Interpret al multor roluri comice, el nu-i numai un artist de comedie. Este un dar respectabil acela de a provoca buna dispoziţie. Acel care ne face să râdem şi să uităm îndeplineşte o funcţie revoluţionară, are parcă într’însul o putere de pe alte tărâmuri. Dar râsul nu lasă riduri, cum lasă lacrimile. De aceia cartea sau actorul care ne-au făcut să plângem — aceia ne rămân în suflet. O lacrimă comună înfrăţeşte pentru totdeauna. Şi d. Morţun, amestecând — ca’n viaţă — râsul cu plânsul... ne-a făcut să petrecem împreună clipe cari nu se mai uită.El a ştiut, de pildă în Zelignor, să facă cu noi o ciudată experienţă. Când gura noastră era întinsă pe râs, când toate trăsăturile feţei se aranjaseră după un dispozitiv hilariant, eroul lui Ronetti Roman a gemut. Atunci figura ni s’a împetrit şi pe masca noastră veselă s’au rostogolit lacrimi. Contrastul este esenţa artei d-lui Morţun, acest fin, delicat — şi trist actor de comedie. Nu-l vom mai vedea pe scena oficială. II vom vedea în schimb în alte teatre — şi vom fi mulţumiţi. M. Sevastos NAZBAŢI ! OPERĂ DURABILĂ „Viitorul“ exaltă de bucurie : împrumutul comunal nu se poate contractă în străinătate. Bucuria aceasta se explică numai prin faptul că atmosfera de neîncredere din străinătate în ţara noastră este creată de liberali, cari astăzi jubilează — încântaţi pesemne , trăinicia operei lor. Altă explicație nu găsim fericirii liberale. Kix. Desigur acest titlu va minuna pe cei obişnuiţi să aibă în casă servicii luxoase—de—porţelan cu marcă străină. Din nefericire, naţionalismul nostru în ceramică, de care suntem extrem de mândri la toate expoziţiile din ţară şi străinătate — s’a oprit la aceleaşi rudimentare resurse pe care le avea şi omul preistoric. Suntem încă în faza strachinei de lut — ba chiar ultimele vestigii de artă ţărănească au căzut într’o complectă banalizare. Din această decadenţă au încercat să iasă câteva iniţiative personale. E cazul să amintim pe Nora Steriade cu ale ei plăci ceramice pentru sobe —ajunse până la Sevres şi acum de curând pe artistul Demian — care a lucrat în porţelan cu colori coapte în foc într’o localitate din Transilvania — farfurii pe care le smălţuise cu o măestrie de miniatură, împodobite cu sfinţi în aur curat, purpură, ivoriu şi albastru ultra marin. Această încercare care era o perfecţie şi semnul unui glorios început — a rătăcit trimeasă la Patriarhie cu ocazia unui concurs de zugrăvire de biserică (Demian a ieşit întâiul dar lucrarea nu i s’a dat — probabil fiindcă nu avea rude la Ierusalim. . Motivul invocat a fost că pictura ar costa prea scump — după ce s’a aprobat concursul... Acum lucrarea se dă cu alte forme... altuia. Bineînţeles şi juriul se schimbă. Acea placă de porţelan era numai o arătare a felului cum poate fi împodobită exterior, ieftin ,durabil şi frumos o biserică — în afară de frescă şi mozaic. Artistul îşi amintea că Ştefan cel Mare împodobise în exterior bisericile cu basoreliefuri din lut smălţuit — şi ducând mai departe progresul — concepea împodobiri trainice şi luminoase cunoscute de mult în biserica rusească. De dragul artei dorea să dea dovadă că şi în vremile noastre pictura bisericească se poate reînălţa din nou — spre artă din simplă întreprindere comercială, hal la care au adus-o pseudoartiştii ce monopolizează comenzile bisericeşti. Dar fiindcă nu putem schimba nimic — să revenim la problema porţelanului românesc pe care trebuie să îl realizeze o epocă, atunci când doreşte o renaştere în artă. Ţin să vestesc pe artişti că materialul —Kaolina — există la noi în ţară — ba chiar expertizele geologilor îl arată superior. Apoi, am putea avea oricând cu o cheltuială minimă unul din cuptoarele care există în ţară — şi ar rămâne numai ca această producţie artistică să fie ocrotită de oficialitate — sau şi mai bine, sa ne gândim că în alte ţări (Germania, Franţa, Rusia, Danemarca) porţelanul de artă a fost direct sub înalta ocrotire a coroanei. Un asemenea porţelan nu ar avea voie să se ivească decât riguros controlat, pentru ca de fiecare dată să fie o producţie artistică. Aţi cunoscut poate înainte vreme farfurii de faianţă cu dese(Citiţi continuarea în pag. II-a) CRONICA ARTISTICA PORŢELANUL DE ARTĂ ROMÂNESC de ADRIAN MANIU Conferinţa europeană Şedinţa secretă — dela trimisul nostru special — GENEVA. — Intr’o singură şedinţă, conferinţa europeană, după o lungă discuţie, care a dovedit cât de împărţite sunt părerile guvernelor europene cu privire la planul d-lui Briand, a putut lua în unanimitate hotărârea, despre care telegraful v’a relatat. Şedinţa aceasta a fost secretă. Caracteristica unei şedinţe secrete este că, un sfert de oră după închiderea ei, oricine are legături cu diferitele delegaţii şi cu presa, ştie tot ce s’a petrecut în ea. Despre şedinţa secretă a conferinţei europene, vă pot deci spune că a fost foarte agitată şi nu lipsită de tragism. In ea s’a oglindit starea reală în care se află, în acest moment, continentul european. O stare chaotică, în care interesele politice şi economice ale diferitelor state se încrucişează şi se anulează reciproc, în care toţi văd o primejdioasă anarhie, care ar putea, care trebue să aibă consecinţe fatale ,dar în care, din cauza intereselor egoistice, exacerbate de necesităţi şi realităţi de politică internă, nimeni nu se înalţă până la singura soluţie evidentă şi până la mijloacele eroice, revoluţionare, necesare pentru realizarea’ ei. Numai aşa se explică faptul că, după ce din cuvântările ce s’au rostit, conforme de altfel răspunsurilor pe cari diferitele state e-au dat , memorandului d-lui Briand, s’a putut vedea cât e de mare desacordul, s’a ajuns totuşi la un vot unanim. Nimeni nu a avut curajul să-şi asume răspunderea unui eşec al planului d-lui Briand. De aceia moţiunea acestuia a fost primită în unanimitate şi chestiunea „organizării unui regim de uniune federală europeană“, a fost trimisă în faţa adunării generale ,a Ligii, în baza convingerii tuturor reprezentanţilor statelor europene, membre ale Ligii, că „o strânsă colaborare a guvernelor europene în toate domeniile activităţii internaţionale ,are o importantă capitală pentru menţinerea păcii în lume“. Moţiunea aceasta a d-lui Briand nu este o biruinţă a propunerii sale, dar nici o înfrângere, cum susţin adversarii săi. Ea este de fapt începutul unei acţiuni, la capătul căreia nu poate fi decât biruinţa principiului că Europa trebue să se organizeze, pentru că altfel se va prăbuşi în mod fatal, fie că pricina imediată a acestei prăbuşiri ar fi un nou război, fie că ar fi o revoluţiune distrugătoare. ★ De fapt, în şedinţa secretă a conferinţei europene, s’a putut vedea că, în chestiunea organizării Europei ,două grupuri mari şi puternice stau faţă în faţă: unu având în frunte Franţa, altul având în frunte Anglia. Asupra principiului însuşi, cele două grupuri sunt de acord. Asupra modalităţii realizării lui, nu, sau— dacă voiţi — nu încă. D. Henderson, ministrul de externe al Angliei ,a formulat aceasta în şedinţa secretă ,astfel: „Dacă vreţi să cereţi conferinţei să aprobe în principiu discutarea unei organizaţiuni europene sunt gata să răspund: da. Dacă-i cereţi insă să declare că aprobă în principiu planul unei federaţiuni europene, trebue să răspund: nu“. Discuţiunea luase o turnură atât de dezagreabilă, încât chiar D. TITULESwij d. Hymans, ministrul de externe al Belgiei, a crezut necesar să salveze situaţia propunând o moţiune, care evita să se pronunţe până şi asupra principiului propunerii id-lui Briand. împotriva acestei moţiuni s’a ridicat — spre cea mai mare satisfacţie a delegaţiei franceze — d. Mironescu. încă odată s’a dovedit că ministrul nostru de externe, cu judecata sa cumpănită ‘şi retorica sa calmă ,lipsită de patetic, inspirată de cea mai bună şcoală forensică, ştie să interne la momentul potrivit, cu argumente hotărâtoare fiindcă, reprezentând însuş bunul simţ, d-sa a arătat că conferinţa nu poate să nu stabilească anume că e de acord asupra principiului propunerii d-lui Briand şi că, punând această propunere la ordinea zilei a adunării Ligii, înţelege să sublinieze necesitatea realizării sale, în cadrul Ligii, dar cu concursul efectiv al statelor europene reprezentate la conferinţă. Intervenţia d-lui Mironescu a repus oarecum problema în cadru! din care o scoseseră cuvântările divergente ce s’au rostit. Dezbaterea ameninţase să se întindă dincolo de orice limite, înăuntrul cărora se putea gândi la o formulare a unei hotărîri. D. Mironescu i-a restrâns câmpul şi a readus-o în cadrul, care singur îngăduia o iniţiativă de natură să evite înmormântarea ce se părea că vor s’o prepare unii, propunerii d-lui Briand. Acesta a fost foarte impresionat de cele constatate. Cei care au asistat la şedinţă au povestit că a rostit cu această ocazie, cel mai emoţionant discurs pe care l-a pronunţat vreodată. Nici chiar cel care a servit de preludiu politicii localniene, nu ar fi fost la acest diapazon. Conferinţa a fost realmente şi adânc impresionată, căci din cuvântarea ministrului de externe al Franţei, s’a degajat nu numai o adâncă convingere, sentimentul că pledează o cauză mare, de care depinde într’adevăr soarta continentului nostru. Dar din cuvântarea aceasta a d-lui Briand s’a mai desluşit o mare amărăciune, când a spus că e obicinuit cu eşecurile şi a refuzat chiar să aducă la cunoştinţa adunării moţiunea pe care o pregătise. Atâi, d.Zaleski şi d. Titulescu au cerut aproape în acelaş moment cuvântul şi cu aceiaşi intenţiune. D. Zaleski a rugat pe d. Briand să dea citire moţiunii sale. D. Titulescu a spus că a vrut (Citiţi continuarea în pagina II-a) D. BRIAND Intre România şi Grecia Atitudinea aşa de bătăioasă a vvernului grec, datorită faptului că n’au fost admise, pentru a fi înserate în convenţia comercială, două clauze, dintre cari dacă una din ele este de ordin economic, a doua are un vădit caracter politic, e de natură să provoace o mare şi îndreptăţită nedumerire. Nedumerire datorită mai intâiu consideraţiunei că asemenea „eşire" din partea Greciei se produce în timpul cel mai nepotrivit cu putinţă. Să nu se uite, în adevăr, că nu ne despart multe zile de convocarea la Atena a conferinţei, al cărei rost este să caute bazele de o apropiere mai reală şi mai strânsă între statele şi popoarele din Balcani, apropiere pătând duce cu vremea până la o „Uniune pan-balcanică“. In sprijinul acestei idei, concursul României nu apare numai ca extrem de preţios, dar in acelaş timp se caracterizează prin o sinceritate ce n’are cum să fie pusă la îndoială. Este un adevăr elementar acela că România, fiind străină de orice intenţie de revendicări teritoriale, ba având chiar tot Interesul pentru menţinerea statu-quo-lui politic, e cea mai dispusă să încurajeze şi să sprijine orice iniţiativă tinzând la consolidarea păcii şi la înjghebarea de raportori cât mai bune şi mai prieteneşti intre statele şi popoarele din răsăritul Europei. De aceea, cuvântul ce au de spus delegaţii români la conferinţa sau congresul de la Atena, este un cuvânt care trage greu în cumpănă, un cuvânt sincer, iară rezerve mintale,deci un cuvânt in sprijinul ideiei pentru care delegații popoarelor balcanice se întrunesc in capitala Greciei. Dar prin atitudinea luată de guvernul elen, care amenință cu represalii împinse până la un adevărat războiu economic, pe de o parte, se crează delegaţilor români o situaţie foarte delicată şi dificilă, iar, pe de altă parte, congresul se deschide într’o atmosferă puţin prielnică Mai este o cauză importantă de nedumerire in fata atitudinii adoptate de guvernul de la Atena. In fruntea acestui guvern se găseşte, spre binele patriei sale şi in acelaş timp spre binele operei de pace, un om ca d. Venizelos, a cărui înaltă valoare şi ale cărui strălucite calităţi politice sunt unanim apreciate şi recunoscute. In special, distinsul prim-ministru elen n’a lăsat nici o ocazie, fără să-şi afirme sentimentele sale de bună şi solidă prietenie pentru România şi pentru poporul român. Am crezut şi continuăm a crede in sinceritatea acestor sentimente, pentru că, intre altele, d. Venizelos are rara şi preţioasa calitate de a-şi pune în concordanţă faptele cu vorbele. Nu de acum, ci de mult este in noi credinţa că d. Venizelos nu e prieten. Aşa fiind, cu atât mai mare este nedumerirea noastră, cu cât gestul puţin amical de care ne ocupăm, vine tocmai din partea d-sale, încheiem cu exprimarea unei speranţe, pe care am dori-o realizată. Cu speranţa că guvernul grec se va grăbi să revie asupra hotărârii sale de a înăspri raporturile dintre România şi Grecia, înăsprire cu urmări cât se poate de dăunătoare* Solitar