Adevěrul, septembrie 1930 (Anul 43, nr. 14319-14344)

1930-09-15 / nr. 14331

AMUL 43­­ No. 14331 * Luni 15 Septembrie 1930 41 pagini mm Adevărul PnitmATnitT • AI«. ^­ BELDIMAN 1888—1897 r uiuiAium . coNST. MILLE 1897—192B 750 lei pe tm an ABONAMENTE: 1380 lei pe 6 Iuni __________­­200 lei pe 3 Iuni In străinătate dnbln LEI 3 BIROURILE: București, Str. Coast. Miile (Sărindar) No. 7—9—11 TELEFOANE : Centrala: 306/67, 324/73, 346/70, 353/54. Direcţia : 357/72. Provincia : 310/66. Administraţia : 307/69. Un fruntaş liberal a spus: „D. Vintilă Brătianu s’a întors cu un spirit larg de conciliaţiune, dovadă elocventă că suferinţele ţării au găsit un larg ecou în sufletul d-sale:“ E înduioșător! Ce om milos e d. Vintilă!... D. BRĂTIANU, PARU-ŞI SCHIMBĂ DAR IDEILE—BA Senzaţional! întors din străinăta­te, d. Vintilă Brătianu şi-a adunat prietenii acasă la d-sa — se vede că au mai rămas atâţia câţi pot găsi loc în jurul unei mese — şi Ie-a expus, timp de trei ore, nouile con­cepţii economice şi politice pe care i le-a sugerat o reconfortantă cură de Marienbad. Prietenii au rămas mufi de admiraţie, de aceia şedinţa­­ nici n’a putut fi continuată imediat. Ca să aibă răgaz să se reculeagă,­­ şeful i-a invitat pe după amiazi, şi pentru azi şi — de va fi nevoie — şi pentru mâine. Desigur că, în cele din urmă, limbile au trebuit să se deslege şi torentele de suavă, de masivă, de rugoasă aprobare — fie­care după temperamentul lui — ai*­curs cu nemiluita. E, in adevăr, sensaţional. D. Vin­tilă Brătianu s’a pronunţat: 1. pentru realitate faţă de rege; 2. pentru conlucrarea cu capita­lurile străine — bine­înţeles după ce se vor aşeza temeinic treburile interne, adică la sfântul Aşteaptă, şi 3. pentru un guvern de concen­trare, care să aibă drept program programul d-sale, iar ca preşedinte desigur că nu pe... d. Pan Halippa. Şi totuş nu ne surprinde nici una din „nouile“ teorii ale şefului libe­ralilor, pentru că ştim cu cine avem de-a face. Lealitatea faţă de rege? Aştep­tăm faptele s-o confirme. Până a­­tunci, între frazele destinate publi­cităţii şi şoaptele ce trebue să se răspândească sub puterea miste­rioasă a anonimatului, să ne fie per­mis să rămânem neîncrezători în tot ce vine — direct sau indirect — de la d. Vintilă Brătianu. Conlucrarea cu capitalul străin? Dar,ce temeiu se poate pune pe vorbele unui septuagenar, care a­­pare în ipostaza că-şi reneagă toată viaţa şi opera lui politică până şi la ultima-i lacrimă a suferinţelor tre­cute ? “ . Şi-apoi, nu ne amintim că, în 1928, pe când trata împrumutul ex­tern ca prim ministru, d. Vintilă Brătianu afirma că nu şi-a schimbat programul, deoarece totdeauna a fost partizanul refacerii noastre cu concursul capitalului internaţional? Această afirmaţie nu l-a împiede­cat, însă, ca mai târziu, când gu­vernul actual a încheiat diverse concesii sau convenţii (chibrituri, telefoane etc.) să protesteze ca un fanatic devotat al formulei „prin noi vişi­ne“. Să-l credem? Dar nu vedeţi că, chiar acum, când vrea să pară altul şi, în orice caz, conciliant,e­d. Vin­tilă Brătianu pune o condiţie? o ştiţi: reorganizarea noastră inter­nă, adică soluţionarea problemelor administrative, a funcţionarismului etc., etc... Abia după toate astea, a­ dică în anul 1950, apel la concursul străinătăţii. Ce minunat lucru mai e şi cura de Marienbad!... Dar ce e mai sensaţional din toate — şi de astădată îi acordăm d-lui Brătianu o încredere desăvârşită— e soluţia unui guvern de concen­trare pe baza programului.» d-sale. Asta da — o credem. Decât ideia aceasta nu e tocmai nouă: o regă­sim şi in memoriul înaintat de şeful liberalilor răposatei regenţe, in Oc­tombrie 1928. E­u trebue să recunoaştem — un sacrificiu. D. Brătianu să prezi­deze un guvern, din care să se în­frupte şi alte partide!... Partidul li­beral nu era deprins, în alte vre­muri, cu asemenea practici „dezin­­teresate". Ei, dar vremurile de azi nu mai sunt cele de odinioară şi d. Brătianu a devenit mai modest. Acesta e cuvântul. Dacă d-sa s’a schimbat, apoi singura aparenţă nouă ce se profilează timid pe fon­dul cunoscut, etern acelaş al perso­nalităţii d-lui Brătianu, este mode­stia silită ce afișează, încolo — po­vestea lupului cu năravul din năs­care. Ad. : NOTE MARE EMOȚIE pe ziua de eri. Se svonise că d. Vidrighin, care se află — din fericire — în străi­nătate (de aceia n’aţi mai auzit în ultimele zile i de nici un acci­dent de c.n. r.), ar fi demisionat. Dar, vai! svonul era... de do­meniul fanteziei. Cum putea să-i treacă prin cap d-lui Vidrighin, o măsură atât de salutară pentru căile ferate? “ ZIARELE ţin să-i fie plăcute d-lui Vintilă Brătianu şi-i cer ie­­şirea din echivoc“. E cunoscuta şi agreabila invitaţie, pe care, a­­cum­­ luni, d. Brătianu o adresa guvernului naţional-ţărănist. După cum ve­deţi, istoria se re­petă deşi sub alte aspecte. Actorii sunt aceiaşi, totdeauna aceiaşi, chiar dacă îşi schimbă, între ei, rolurile. D. Z­AH­ARI­A BOILĂ, prefect de Târnava Mică şi director al ziarului „Patria“ — atribuţiuni cari se reclamă imperios întruni­te în mâinile uneia şi aceleiaş persoane, bine­înţeles, „voinice“ — încearcă să ne demonstreze, prin ziarul ce conduce, că d. Vai­­da este democrat şi că orice atac la adresa d-sale este un atac con­tra democraţiei. Ce idee şi-o fi făcând d. Zal­a­­ria Boită despre mâncarea aia, care se chiamă democraţie? ! CLOSE POLITICE... RECULEGERE , ci, incontestabil, în pre­ziua unei reculegeri în ce priveş­te viaţa noastră politică. Evenimentul dela 6 Iunie răs­colise toate apele. Cele mai te­meinice organizaţiuni politi­ce s’au resimţit de pe urma vijeliosului eveniment. Pe­­de altă parte, tot ce constituia arivism politic şi spirit aventurier, a crezut mo­mentul sosit pentru realizarea do­rinţelor scăpătate. Şi astfel a trecut vara întreagă cu svonuri fanteziste, agitaţii fă­ră motive şi combinaţiuni dinain­te combinate. Se apropie toamna. E timpul când, vorba lui Lascar Catargiu, se va începe numărarea boboci­lor. Şi iată că lucrurile pornesc să se rânduiască, apele reintră în albiile lor şi cei meniţi a nu în­semna nici­odată nimic, îşi văd din nou visurile lor deşarte pen­tru deapururi zădărnicite. Suntem, desigur, în preziua u­­nor noui configuraţiuni politice. Esenţialul este însă că toate se bizue pe viaţa de partid şi poate că vom vedea şi minunea unui a­­cord între partide. Din acest punct de vedere nu este fără o reală semnificaţie po­litică tonul conciliant în care este redactată partea a doua a memo­riului pe care d. Vintilă Brătianu l-a citit ori în prezenţa conducă­torilor partidului liberal. Nimic mai caracteristic pentru vremurile prin care trecem şi ni­mic nu a dătător de speranţe pen­­tru îmbunătăţirea vieţii noastre politice decât aspectul acesta al d-lui Vintilă Brătianu care decla­ră că memoriul lui este suscepti­bil de modificări, că el nu trebue să aibă un caracter personal. Mai mult chiar, şeful liberalilor decla­ră că memoriul acesta poate con­stitui o bază de înţelegere până şi cu cei astăzi la guvern. Ce minune politică mai mare decât această atitudine a d-lui Vintilă Brătianu! Şi cine ar fi bă­nuit măcar vreodată, în decursul anilor, că d. Vintilă Brătianu va fi atât de impersonal în creaţiu­­nile d-sale şi atât de dispus la conciliaţiuni! Dar mai interesant decât toate acestea ni se par indiciile că spe­ranţele aventurierilor nu se vor mai putea realiza! ADEVARAT In ultimul număr al ziarului „Neamul Românesc“, d. Iorga se ridică ,cu drept cuvânt, împotri­va tonului ide polemică pe care unele ziare, lateral-liberale, îl în­trebuinţează la adresa d-lui Geor­ge Brătianu. In acelaş timp însă, d. Iorga îşi spune cuvântul asupra organiza­ţiei politice a d-lui George Bră­tianu. Cuvintele d-sale cad ca o grea sentinţă pentru viitorul a­­cestei formaţiuni. Şi ele sunt rostite intr’un mo­ment, în care, orice s’ar spune, situaţia fiului lui Ionel Brătianu şi a înjghebării sale politice, nu este din cele mai uşoare. Intr’a­­devăr, acţiunea de reculegere şi de întremare a partidului liberal se face aşa fel ca unitatea acestui partid să continue a rămâne ne­alterată. In asemenea condiţiuni,*se re­marcă în lagărul liberal că prin însuşi modul cum s’a produs şi cor­diţiunile în cari a luat fiinţă organizaţia George Brătianu, ea constituia un element ce-ar fi pu­tut conta numai dacă dihonia în­tre partide ar fi continuat iar d. Vintilă Brătianu şi partidul con­dus de d-sa s'ar fi menţinut într’o atitudine cetre contravenea ordi­­nei nouă. Cercurile liberale consideră clar că aşa cum se prezintă astăzi lu­crurile şi avându-se in vedere cursul pe care ele tind să-l cape­te, — o organizaţie de felul celeia a d-lui George Brătianu, în mod fatal pierde din însemnătate. Iată pentru ce am spus că sen­tinţa d-lui Iorga, defavorabilă grupării d-lui George Brătianu, se produce într’un moment când si­tuaţia acestei grupări apare ca dificilă prin ea însăşi. Sever CHESTIA ZILEI Un duo duios au­ D. Vaida aşteaptă de 2 luni să fie primit în n­enţă de rege. D. Goga a stat 8 zile la Sinaia, aşteptând zadarnic­­ i se acorde audienţa cerută ZIARELE — Vrute Octaviane, nu mai iu nenorocire se cu­nosc prietenii adevăraţi. — Ini a fi osto tu să-fi fuse vorba, frate Alexandre. I. MORŢUN D. I. Morţun, artist al Teatru­lui Naţional din Bucureşti, a cerut aranjarea drerhirilor la pensie I s’a şî fixat o zi, la începutul lui Octombrie, pentru reprezentaţia de retragere. Iată un actor care, la apogeul talentului, părăseşte scena oficia­lă — unde are un loc de frunte— şi care cere, grăbit, titlul de pen­sionar, foarte onorabil desigur... dar Îmbibat de rezonanţe din tre­cut. Şi pe d. Morţun — credem că numai viitorul îl interesează. Nu ştim ce-a îndemnat pe d. D. I. MORŢUN Morţun să se grăbească a pleca din teatrul oficial. Poate dorul de libertate. Un artist oricât de ta­lentat, dar modest şi fără rami­ficaţii de influenţe ,este toată via­ţa în primejdie, trăeşte într’o permanentă panică — rolurile-i fiind veşnic disputate şi chiar si­tuaţia în teatru periclitată la o încruntare de sprâncene a unui om politic sau la o strâmbătură de nas a unei actriţe cu influenţă. Pensia însă dă o statornicie, o siguranţă. Nimeni nu te poate da afară... din pensie. Pensionarul are o carieră sta­bilă, un venit mic — dar fix şi servit, relativ, cu exactitate, înarmat cu patalamaua de pen­sionar, un artist de talent — în plină forţă, ca d. Morţun — sca­pă de juvăţul prins în gât, nu mai trebue să-şi dea limba prin mie­re vorbind cu foştii, viitorii şi problematicii şefi ierarhici... nu mai are nevoe să scruteze amabil graţiile probistelor pentru a-şi a­­ranja din timp un eventual spri­jin, în cazul când blondul, statu­­ra mignonă sau paşii de pisică vor dicta în cine ştie ce împre­jurare. Pensionarul scapă de rolurile care nu-i plac, care nu-i convin­ şi care-l poartă la repetiţia obosi­toare şi-l scad în stima publi­cului. Un artist pensionar, tixit de ta­lent, poate face un angajament cu orice teatru particular. Poate alege câteva roluri convenabile, studiate în răgaz şi su­sţinute fă­ră indicaţiile regizorului şi ale maşiniştilor. Prin ieşirea la pensie, d. Mor­ţun va profita şi de viaţă şi de ca­rieră. Va fi un, r’.nî care va depin­de numai de talentul său, matur acum. D-sa ocupa printre actori un loc aparte. Interpret al multor roluri comice, el nu-i numai un artist de comedie. Este un dar respectabil acela de a provoca buna dispoziţie. Acel care ne face să râdem şi să uităm îndeplineşte o funcţie revoluţionară, are par­că într’însul o putere de pe alte tărâmuri. Dar râsul nu lasă ri­duri, cum lasă lacrimile. De aceia cartea sau actorul care ne-au fă­cut să plângem — aceia ne rămân în suflet. O lacrimă comună în­frăţeşte pentru totdeauna. Şi d. Morţun, amestecând — ca’n viaţă — râsul cu plânsul... ne-a făcut să petrecem împreună clipe cari nu se mai uită.­­El a ştiut, de pildă în Zelig­nor, să facă cu noi o ciudată experi­enţă. Când gura noastră era în­tinsă pe râs, când toate trăsătu­rile feţei se aranjaseră după un dispozitiv hilariant, eroul lui Ro­­netti Roman a gemut. Atunci fi­gura ni s’a împetrit şi pe masca noastră veselă s’au rostogolit la­crimi. Contrastul este esenţa ar­tei d-lui Morţun, acest fin, delicat — şi trist actor de comedie. Nu-l vom mai vedea pe scena oficială. II vom vedea în schimb în alte teatre — şi vom fi mulţu­miţi. M. Sevastos NAZBAŢI ! OPERĂ DURABILĂ „Viitorul“ exaltă de bucurie : îm­prumutul comunal nu se poate con­tractă în străinătate. Bucuria aceasta se explică numai prin faptul că atmosfera de neîncre­dere din străinătate în ţara noastră este creată de liberali, cari astăzi jubilează — încântaţi pesemne , trăinicia operei lor. Altă explicație nu găsim fericirii liberale. Kix. Desigur acest titlu va minuna pe cei obişnuiţi să aibă în casă servicii luxoase—de—porţelan cu marcă străină. Din nefericire, na­ţionalismul nostru în ceramică, de care suntem extrem de mân­dri la toate expoziţiile din ţară şi străinătate — s’a oprit la ace­leaşi rudimentare resurse pe care le avea şi omul preistoric. Suntem încă în faza strachinei de lut — ba chiar ultimele vesti­gii de artă ţărănească au căzut într’o complectă banalizare. Din această decadenţă au încercat să iasă câteva iniţiative personale. E cazul să amintim pe Nora Steria­­de cu ale ei plăci ceramice pentru­­ sobe —ajunse până la Sevres şi­­ acum de curând pe artistul De­­mian — care a lucrat în porţelan cu colori coapte în foc într’o lo­calitate din Transilvania — far­furii pe care le smălţuise cu o măestrie de miniatură, împodo­bite cu sfinţi în aur curat, pur­pură, ivoriu şi albastru ultra ma­rin. Această încercare care era o perfecţie şi semnul unui glorios început — a rătăcit trimeasă la Patriarhie cu ocazia unui concurs de zugrăvire de biserică (Demian a ieşit întâiul dar lucrarea nu i s’a dat — probabil fiindcă nu a­­vea rude la Ierusalim. . Motivul invocat a fost că pic­tura ar costa prea scump — după ce s’a aprobat concursul... Acum lucrarea se dă cu alte forme... al­tuia­. Bine­înţeles şi juriul se schim­bă. Acea placă de porţelan era numai o arătare a felului cum poate fi împodobită exterior, ief­tin ,durabil şi frumos o biserică — în afară de frescă şi mozaic. Artistul îşi amintea că Ştefan cel Mare împodobise în exterior bi­sericile cu basoreliefuri din lut smălţuit — şi ducând mai depar­te progresul — concepea împodo­biri trainice şi luminoase cunos­cute de mult în biserica ruseas­că. De dragul artei dorea să dea dovadă că şi în vremi­le noastre pictura bisericească se poate re­­înălţa din nou — spre artă din simplă întreprindere comercială, hal la care au adus-o pseudoar­­tiştii ce monopolizează comenzile­­ bisericeşti.­­ Dar fiindcă nu putem schim­ba nimic — să revenim la proble­ma porţelanului românesc pe care trebuie să îl realizeze o epocă, a­­tunci când doreşte o renaştere în artă. Ţin să vestesc pe artişti că materialul —Kaolina — există la noi în ţară — ba chiar expertize­le geologilor îl arată superior. Apoi, am putea avea ori­când cu o ch­eltuială minimă unul din cuptoarele care există în ţară — şi ar rămâne numai ca această producţie artistică să fie ocrotită de oficialitate — sau şi mai bine, sa ne gândim că în alte ţări (Ger­mania, Franţa, Rusia, Danemar­ca) porţelanul de artă a fost di­rect sub înalta ocrotire a coroa­nei. Un asemenea porţelan nu ar avea voie să se ivească decât ri­guros controlat, pentru ca de fie­care dată să fie o producţie ar­tistică. Aţi cunoscut poate înainte vre­me farfurii de faianţă cu dese­(Citiţi continuarea în pag. II-a) CRONICA ARTISTICA PORŢELANUL DE ARTĂ ROMÂNESC de ADRIAN MANIU Conferinţa europeană Şedinţa secretă — dela trimisul nostru special — GENEVA. — Intr’o singură şe­dinţă, conferinţa europeană, după o lungă discuţie, care a dovedit cât de împărţite sunt părerile gu­vernelor europene cu privire la planul d-lui Briand, a putut lua în unanimitate hotărârea, despre care telegraful v’a relatat. Şedinţa aceasta a fost secretă. Caracteristica unei şedinţe secre­te este că, un sfert de oră după închiderea ei, oricine are legături cu diferitele delegaţii şi cu pre­sa, ştie tot ce s’a petrecut în ea. Despre şedinţa secretă a confe­rinţei europene, vă pot deci spu­ne că a fost foarte agitată şi nu lipsită de tragism. In ea s’a oglin­dit starea reală în care se află, în acest moment, continentul euro­pean. O stare chaotică, în care in­teresele politice şi economice ale diferitelor state se încrucişează şi se anulează reciproc, în care toţi văd o primejdioasă anarhie, care ar putea, care trebue să­ aibă consecinţe fatale ,dar în care, din cauza intereselor egoistice, exacer­bate de necesităţi şi realităţi de politică­ internă, nimeni nu se înalţă până la singura soluţie e­­videntă şi până la mijloacele e­­roice, revoluţionare, necesare pen­tru realizarea’ ei. Numai aşa se explică faptul că, după ce din cuvântările ce s’au rostit, conforme de altfel răspun­surilor pe cari diferitele state e-au dat , memorandului d-lui Briand, s’a putut vedea cât e de mare desacordul, s’a ajuns totu­şi la un vot unanim. Nimeni­ nu a avut curajul să-şi asume răspun­derea unui eşec al planului d-lui Briand. De aceia moţiunea aces­tuia a fost primită în unanimita­te şi chestiunea „organizării unui regim de uniune federală euro­peană“, a fost trimisă în faţa a­­dunării generale ,a Ligii, în baza convingerii tuturor reprezentan­ţilor statelor europene, membre ale Ligii, că „o strânsă colabora­re a guvernelor europene în toa­te domeniile activităţii interna­ţionale ,are o importantă capita­lă pentru menţinerea păcii în lume“. Moţiunea aceasta a d-lui Bri­and nu este o biruinţă a propu­nerii sale, dar nici o înfrângere, cum susţin adversarii săi. Ea este de fapt începutul unei acţiuni, la capătul căreia nu poate fi decât biruinţa principiului că Europa trebue să se organizeze, pentru că altfel se va prăbuşi în mod fatal, fie că pricina imediată a acestei prăbuşiri ar fi un nou război, fie că ar fi o revoluţiune distrugă­toare. ★ De fapt, în şedinţa secretă a conferinţei europene, s’a putut vedea că, în chestiunea organiză­rii Europei ,două grupuri mari şi puternice stau faţă în faţă: unu­ având în frunte Franţa, altul a­­vând în frunte Anglia. Asupra principiului însuşi, cele două gru­puri sunt de acord. Asupra mo­dalităţii realizării lui, nu, sau— dacă voiţi — nu încă. D. Hender­son, ministrul de externe al An­gliei ,a formulat aceasta în şedin­ţa secretă ,astfel: „Dacă vreţi să cereţi conferin­ţei să aprobe în principiu discuta­rea unei organizaţiuni europene sunt gata să răspund: da. Dacă-i cereţi insă să declare că aprobă în principiu planul unei federa­­ţiuni europene, trebue să răs­pund: nu“. Discuţiunea luase o turnură a­­tât de­ dezagreabilă, încât chiar D. TITULESw­ij d. Hymans, ministrul de externe al Belgiei, a crezut necesar să sal­veze situaţia propunând o mo­ţiune, care evita să se pronunţe până şi asupra principiului pro­punerii id-lui Briand. împotriva acestei moţi­­uni s’a ridicat — spre cea mai mare satisfacţie a dele­gaţiei franceze — d. Mironescu. încă odată s’a dovedit că minis­trul nostru de externe, cu ju­decata sa cumpănită­ ‘şi retorica sa calmă ,lipsită de patetic, in­spirată de cea mai bună şcoală forensică, ştie să interne la mo­mentul potrivit, cu argumente hotărâtoare fiindcă, reprezentând în­suş bunul simţ, d-sa a arătat că conferinţa nu poate să nu sta­bilească anume că e de acord a­­supra principiului propunerii d-lui Briand şi că, punând această pro­punere la ordinea zilei a adună­rii Ligii, înţelege să sublinieze necesitatea realizării sale, în ca­drul Ligii, dar cu concursul efec­tiv al statelor europene reprezen­tate la conferinţă. Intervenţia d-lui Mironescu a repus oarecum problema în cadru! din care o scoseseră cuvântările divergente ce s’au rostit. Dezba­terea ameninţase să se întindă dincolo de orice limite, înăuntrul cărora se putea gândi la o formu­lare a unei hotărîri. D. Mironescu i-a restrâns câmpul şi a readus-o în cadrul, care singur îngăduia o iniţiativă de natură să evite în­mormântarea ce se părea că vor s’o prepare unii, propunerii d-lui Briand.­­ Acesta a fost foarte impresio­nat de cele constatate. Cei care au asistat la şedinţă au povestit că a rostit cu această ocazie, cel mai emoţionant discurs pe care l-a pronunţat vreodată. Nici chiar cel care a servit de preludiu poli­ticii localniene, n­u ar fi fost la acest diapazon. Conferinţa a fost realmente şi adânc impresionată, căci din cuvântarea ministrului de externe al Franţei, s’a degajat nu numai o adâncă convingere, sentimentul că pledează o cauză mare, de care depinde într’adevăr soarta continentului nostru. Dar din cuvântarea aceasta a d-lui Briand s’a mai desluşit o mare amărăciune, când a spus că e o­­bicinuit cu eşecurile şi a refuzat chiar să aducă la cunoştinţa adu­nării moţiunea pe care o pregă­tise. Atâi, d.­­Zaleski şi d­. Titulescu au cerut aproape în acelaş mo­ment cuvântul şi cu aceiaşi inten­­ţiune. D. Zaleski a rugat pe d. Briand să dea citire moţiunii sa­le. D. Titulescu a spus că a vrut (Citiţi continuarea în pagina II-a) D. BRIAND Intre România şi Grecia Atitudinea aşa de bătăioasă a v­­­vernului grec, datorită faptului că n’au fost admise, pentru a fi însera­te în convenţia comercială, două cla­uze, dintre cari dacă una din ele este de ordin economic, a doua are un vădit caracter politic, e de natură să provoace o mare şi îndreptăţită ne­dumerire. Nedumerire datorită mai intâiu consideraţiunei că asemenea „eşire" din partea Greciei se produce în tim­pul cel mai nepotrivit cu putinţă. Să nu se uite, în adevăr, că nu ne des­part multe zile de convocarea la A­­tena a conferinţei, al cărei rost este să caute bazele de o apropiere mai reală şi mai strânsă între statele şi popoarele din Balcani, apropiere pă­tând duce cu vremea până la o „U­­niune pan-balcanică“. In sprijinul acestei idei, concursul României nu apare numai ca extrem de preţios, dar in acelaş timp se ca­racterizează prin o sinceritate ce n’are cum să fie pusă la îndoială. Este un adevăr elementar acela că România, fiind străină de orice in­tenţie de revendicări teritoriale, ba având chiar tot Interesul pentru men­ţinerea statu-quo-lui politic, e cea mai dispusă să încurajeze şi să spri­jine orice iniţiativă tinzând la con­solidarea păcii şi la înjghebarea de raportori cât mai bune şi mai prie­teneşti intre statele şi popoarele din răsăritul Europei. De aceea, cuvântul ce au de spus delegaţii români la conferinţa sau congresul de la Atena, este un cuvânt care trage greu în cumpănă, un cu­­vânt sincer, iară rezerve mintale,­deci un cuvânt in sprijinul ideiei pentru care delegații popoarelor balcanice se întrunesc in capitala Greciei. Dar prin atitudinea luată de gu­vernul elen, care amenință cu repre­salii împinse până la un adevărat războiu economic, pe de o parte, se crează delegaţilor români o situaţie foarte delicată şi dificilă, iar, pe de altă parte, congresul se deschide în­tr’o atmosferă puţin prielnică­ Mai este o cauză importantă de ne­dumerire in fata atitudinii adoptate de guvernul de la Atena. In fruntea acestui guvern se găse­şte, spre binele patriei sale şi in ace­laş timp spre binele operei de pace, un om ca d. Venizelos, a cărui înaltă valoare şi ale cărui strălucite cali­tăţi politice sunt unanim apreciate şi recunoscute. In special, distinsul prim-ministru elen n’a lăsat nici o ocazie, fără să-şi afirme sentimentele sale de bună şi solidă prietenie pentru România şi pentru poporul român. Am crezut şi continuăm a crede in sinceritatea acestor sentimente, pentru că, intre altele, d. Venizelos are rara şi preţioasa calitate de a-şi pune în concordanţă faptele cu vor­bele. Nu de acum, ci de mult este in noi credinţa că d. Venizelos nu e prieten. Aşa fiind, cu atât mai mare este nedumerirea noastră, cu cât gestul puţin amical de care ne ocupăm, vine tocmai din partea d-sale, încheiem cu exprimarea unei spe­ranţe, pe care am dori-o realizată. Cu speranţa că guvernul grec se va gră­bi să revie asupra hotărârii sale de a înăspri raporturile dintre România şi­­ Grecia, înăsprire cu urmări cât se­­ poate de dăunătoare­­* Solitar

Next